1.Numim oscilaţii procesele periodice, care se repetă peste intervale egale ori

aproximativegaledetimp.

2.Oscilaţiile se numesc libere (sau proprii) dacă ele se produc pe contul energiei

iniţial comunicate cînd sistemul oscilant a fost scos din poziţia de echilibru.

Cele mai simple şi mai des întîlnite sunt oscilaţiile armonice, adică oscilaţiile ce

au loc în confotmitate cu legea cosinusului ori sinusului şi se descriu prin relaţia:

x = Acos(w0t + j )x = Asin (w0t + j )

3.Numărul de oscilaţii complete, efectuate într-o unitate de timp se numeşte frecvenţa

oscilaţiilor n.

4.Energia într-un sistem nu apare şi nu dispare din nimic şi se conservă.

5.Sistemul definit prin relaţia x + w2 x = 0,se numeşte oscilator armonic, unde w2este

o mărime constantă pozitivă.

6.Pendulul elastic reprezintă un sistem, format dintr-o greutate cu masa m,

suspendată de un arc absolut elastic (resort) care efectuază oscilaţii armonice.

7.Pendulul fizic reprezintă un corp rigid, care poate oscila în jurul unui punct fix, ce nu

coincide cu centrul lui de inerţie.

8.Procesele oscilatorii se pot desfăşura în diverse sisteme, inclusiv în circuitele

electrice formate dintr-o bobină şi un condensator. Astfel de circuit se numeşte

circuit oscilant.

9 . Conform celor sus menţionate, rezultă că, oscilaţia unui sistem real poate fi

considerată ca o oscilaţie armonică cu frecvenţa ciclică (4.59) şi amplitudinea (4.60)

care se micşorează în timp conform legii exponenţiale, din cauza pierderilor de

energie (fig.4.9). Asfel de oscilaţii se numesc amortizate.

10. Intervalul de timp t = în decursul căruia amplitudinea se micşorează de „e” ori,

se numeşte timp de relaxare.

11.decrement logaritmic al amortizării, care reprezintă logaritmul natural al

raportului dintre valorile amplitudinilor oscilaţiilor amortizate ce diferă cu o

perioadă (în momentele t şi t + T ).

12.Autooscilaţiile (autopulsaţiile) sunt nişte oscilaţii neamortizate, care sunt

menţinute într-un sistem disipativ pe contul unei surse de energie exterioare, aşa

încât proprietăţile acestor oscilaţii se determină de sistemul oscilatoriu, adică

sistemul singur dirijază alimentarea cu energie din exterior în tact cu oscilaţiile pe

care le produce.

13.Numim oscilaţii forţate, oscilaţiile ce au loc sub acţiunea unei forţe exterioare

periodice.

14.Datorită dependenţei amplitudinei oscilaţiilor forţate de frecvenţa forţei exterioare,

pentru o anumită frecvenţă a sistemului dat, amplitudinea oscilaţiilor forţate atinge

valoare maximă. Acest fenomen se numeşte rezonanţă, iar frecvenţa corespunzătoare

se numeşte frecvenţă de rezonanţă.

15.Procesul de propagare a oscilaţiilor în spaţiu se numeşte proces ondulatoriu sau

undă.În dependenţă de direcţia de oscilare a particulelor faţă de direcţia în care se

propagă unda, deosebim unde transversale şi longitudinale.

Transversale sunt undele în care particulele mediului oscilează perpendicular pe direcţia

de propagare a undei, iar

longitudinale oscilează de-a lungul direcţiei de de propagare a undei.Distanţa parcursă

de undă într-un interval de timp egal cu o perioadă se numeşte lungime de undă.

16.dacă într-un mediu liniar se propagă mai multe unde, atunci fiecare undă se propagă

astfel de parcă celelalte nici nu ar exista, iar perturbaţia rezultantă într-un punct

oarecare al mediului este egală cu suma perturbaţiilor corespunzătoare fiecărei unde

aparte.

17.se numeşte pachet de unde, superpoziţia undelor cu frecvenţe ce se deosebesc

puţin şi care ocupă în fiecare moment de timp o regiune finită a spaţiului.

18.Cantitatea de energie transportată de undă într-o unitate de timp printr-o unitate

de suprafaţă perpendiculară pe direcţia fluxului, se numeşte flux de energie.

19.mărimea egală numeric cu cantitatea de energie, transportată de undă într-o

unitate de timp printr-o unitate suprafaţă perpendiculară pe direcţia fluxului se

numeşte densitate a fluxului de energie.

20.Vectorul densităţii fluxului de energie S se numeşte vectorul lui Poynting, care

exprimă fluxul de energie transportat de unda electromagnetică în spaţiu.

21.Fenomenul de interferenţă al luminii constă în faptul că la suprapunerea undelor de lumină are loc o amplificare a lor în unele puncte ale spaţiului şi o slăbire – în alte puncte. Condiţia necesară pentru observarea acestui fenomen este coerenţa acestor unde.