nchisoarea Piteti este numele sub care este cunoscut fostul penitenciar din Piteti, Romnia, renumit pentru aa-zisele ncercri de reeducare, efectuate sub autorizaia autoritilor comuniste n perioada anilor 1949-1952 (cunoscute i sub denumirea Experimentul Piteti sau Fenomenul Piteti). Acest experiment nu poate fi redus la o scuz pentru administrarea unor bti i torturi brutale, administrate zilnic cu scopul de a reeduca total deinuii politici, majoritatea studeni, membri n grupri interzise de comuniti ca Partidul Naional rnesc i Partidul Naional Liberal, precum i cei inspirai de Garda de Fier sau membri sioniti ai comunitii evreieti din Romnia.[1] Esena metodei folosite la Piteti este transformarea victimelor n cli, tortura putnd fi apreciat drept un simplu mijloc, nu un scop.

Scopul experimentului, conform principiilor leniniste n interpretarea PCR, a fost lepdarea convingerilor i ideilor politice i religioase a deinuilor, i n cele din urm alterarea personalitii pn la punctul obedienei absolute.[2] Estimrile totale referitor la numrul celor care au suferit acest experiment sunt cuprinse ntre aproximativ 1000[2] i 5000.[3] Este considerat a fi cel mai mare i cel mai intensiv program de splare a creierului prin tortur din blocul de Est.[4]

Cuprins [ascunde]

1 Istoric

1.1 nceputurile

1.2 Stadiile "reeducrii"

1.3 Sfritul i urmrile

2 Deinui n timpul experimentului

3 Vezi i

4 Note

5 Referine

6 Legturi externe

Istoric[modificare | modificare surs]

nceputurile[modificare | modificare surs]

nchisoarea a fost construit naintea nceperii experimentului conform celor spuse de Eugen Mgirescu, cldirea a fost nceput spre sfritul anilor '30, pe vremea Regelui Carol al II-lea, i a fost terminat n timpul dictaturii lui Ion Antonescu.[5] Pentru o perioad dup proclamarea Republicii Populare Romne, a continuat s funcioneze ca arest pentru cei vinovai de infraciuni minore.[5]

Primele stadii ale "reeducrii" au avut loc la nchisoarea din Suceava, fiind la scurt timp adoptate la Piteti, i cu intensitate mai redus, la Gherla.[6] Grupul de supraveghetori a fost format tot din deinui politici i a fost condus de Eugen urcanu, fost student la Universitatea din Iai i fost membru al Grzii de Fier, pentru scurt timp i membru al PCR.[7] urcanu, probabil la ordinele comandantului Securitii Alexandru Nicolschi (pe numele su adevrat Boris Grnberg)[8], ale colonelului Czeller de la Direcia Penitenciarelor i sub directa supraveghere a ofierului politic Iicovici Marina a ales un grup unit format din veterani trecui prin reeducare, ca asisteni pentru ndeplinirea sarcinilor politice; numit Organizaia Deinuilor cu Convingeri Comuniste (ODCC, poreclit de prizonieri n batjocur Odecaca)[9] - i-a inclus ca membri pe viitorul printe al Bisericii Ortodoxe i dizident Gheorghe Calciu-Dumitreasa i evreul Petric Fux.[10]

Primul val de deinui de la Suceava care au trecut prin iniiere a fost trimis la Piteti, unde tratamentul iniial uman a devenit subiectul unor restricii din ce n ce mai severe potrivit lui Mgirescu, situaia s-a deteriorat cu rapiditate n luna iunie.[5]

Stadiile "reeducrii"[modificare | modificare surs]

Procesul nceput dup acea dat a implicat pedepse psihologice (de obicei prin umilire) i tortur fizic.[11]

Deinuii, pe lng btile severe administrate regulat, au fost silii s se tortureze reciproc, cu scopul de a descuraja loialitile dinaintea ncarcerrii.[12] Gardienii i-au forat s participe la sesiuni programate sau ad-hoc de instruire politic, cu subiecte precum materialismul dialectic i istoria Partidului Comunist Sovietic de Iosif Stalin, de obicei acompaniate de abuzuri fizice la ntmplare i ndemnuri la demascare pentru diferite abateri reale sau inventate.[13]

Toate victimele experimentului au fost iniial trecute printr-un interogatoriu, n timpul cruia tortura fizic a fost aplicat ca mijloc de a revela detalii intime din viaa personal a fiecruia (acest proces fiind denumit "demascarea extern").[14] Aadar, deinuii erau obligai s dezvluie toate detaliile presupuse ascunse n interogatoriile precedente; cu sperana c vor putea evita torturile, muli deinui au "recunoscut" pcate imaginare.[15] A doua etap, "demascarea intern", avea ca obiectiv dezvluirea numelor celor care se purtau mai puin brutal sau oarecum indulgent fa de ei n detenie.[14]

Umilirea public era de asemenea aplicat, de obicei n faza a treia ("demascarea moral public");[14] deinuii erau silii s denune toate convingerile, ideile i valorile personale. Trebuie menionat faptul c deinuii credincioi erau mbrcai ca Iisus Cristos, iar ceilali erau silii s-i insulte;[5] erau forai s blasfemeze simboluri religioase i texte sfinte.[9]

Deinuii erau silii s accepte noiunea c membrii propriilor familii aveau tot felul de trsturi criminale, groteti; au fost obligai s scrie autobiografii false, care cuprindeau diferite instane de comportament pervers.[14] Conform relatrilor lui Dumitru Bacu: "Prin injectarea treptat de informaii opuse celor acceptate dintotdeauna ca reale i adevrate n subcontientul victimei, prin alterarea i deprecierea constant a realitii existente i nlocuirea ei cu o imagine fictiv, re-educatorul a obinut n final scopul demascrii: s fac minciuna att de real pentru victim nct aceasta va uita ceea ce pentru el nainte avea sens."[16] Asta a dus la un "revers complet, pentru un timp nedeterminat, al valorilor n care victima crezuse pn atunci".[17]

Pe lng violena fizic, deinuii supui "reeducrii" erau obligai s fac diferite munci umilitoare pe timp ndelungat (de exemplu, s curee podeaua cu o crp inut ntre dini). Prost hrnii i inui n condiii degradante i nesanitare,[18] deinuii nu aveau permisiunea s aib contact cu lumea din afara penitenciarului, i erau forai s-i acopere ochii n rarele situaii cnd ieeau din celule.[5] Tratamentul la care noii venii erau supui de ctre veteranii "reeducrii" includea lovituri pentru a-i mpiedica s adoarm, erau obligai s mnnce la repezeal direct din farfurii lsate pe podea cu minile inute la spate, i chiar silii s mnnce fecale sau bgai cu capul n glei cu urin.[19]

S-a spus c metodele folosite de ODCC erau derivate din principiile controversate ale pedagogiei i penologiei lui Anton Makarenko referitoare la reabilitare.[15] n cel puin o ocazie, Makarenko a fost citat ca inspiraie de nsui urcanu.[5]

nchisoarea asigura i o selecie preliminar pentru lagrele de munc de la Canalul Dunre-Marea Neagr, Ocnele Mari, Aiud, Gherla, Trgu Ocna, Rmnicu Srat, Trgor i altele, unde echipe de foti deinui urmau s continue experimentul.[15]

n penitenciarul Piteti, au murit n urma torturilor la care au fost supui, ntre 100 i 200 deinui, fr a se cunoate deocamdat numrul total al acestora. n orice caz, cauza morii era falsificat n certificatul de deces, pentru a nu rmne dovezi posteritii.

Sfritul i urmrile[modificare | modificare surs]

n 1952, pe cnd Gheorghe Gheorghiu-Dej a manevrat cu succes mpotriva Ministrului de Interne Teohari Georgescu, procesul a fost oprit de autoriti.[2] Membrii ODCC au fost judecai n secret pentru abuzuri, cei 22 de inculpai fiind condamnai la moarte, n urma unui proces cu uile nchise (urcanu a fost numit responsabil pentru uciderea a 30 de deinui i pentru abuzurile exercitate asupra altor 780);[20]. Dintre acetia, au fost executai 16 condamnai, la nchisoarea Jilava, n noaptea de 17 decembrie 1954. Dei executat, moartea lui Eugen urcanu a fost nregistrat la starea civil abia n anul 1962. Din restul de 6 condamnai, 4 dintre ei au fost ulterior exterminai la nchisoarea Jilava, n secia special de exterminare, numit Casimca. Colonelul Czeller s-a sinucis, mpucndu-se n cap, n cimitirul Bellu din Bucureti. Cadrele securiste nsrcinate cu conducerea experimentului, inclusiv colonelul Teodor Sepeanu, au fost judecai n anul urmtor; toi au primit sentine uoare i au fost pui n libertate la scurt timp.[21] n conformitate cu noile directive ideologice, curtea a hotrt c experimentul a fost rezultatul infiltrrii cu succes a agenilor Statelor Unite i a Grzii de Fier n Securitate, cu scopul de a discredita organele legii din Romnia.[22] Dup Decretul de amnistie din anul 1964, nchisoarea a continuat s funcioneze tot ca nchisoare penrtu opozanii regimului, care erau adui aici sub pretextul unor condamnri pentru infraciuni de drept comun. n anul 1977, n urma presiunilor fcute din Occident, nchisoarea Piteti a fost definitiv nchis, n sediul ei fiind mutat Trustul de Constructii Industriale Pitesti. La nceputul anilor 1980, pe circa o treime din suprafaa curii penitenciarului au fost construite blocuri de locuine. O parte a zidului care nconjura penitenciarul Piteti mai exist i astzi, pe latura de NV a nchisorii. La conducerea nchisorii s-au aflat : Stnescu Vasile (1944 - 1949); cpitan Dumitrescu Alexandru (1949 - 1951); locotenent Kovacs Anton (1951 - 1953); locotenent Savu Victor (1953 - 1954); cpitan Mndre Petre (1954 - 1956); maior Ivacu tefan (1956 - 1958); maior Crstoiu Sebastian (1958 - 1961); maior Toma Mihai (1961 - 1977).

Dup 1989, abandonat i parial n ruin, cldirea a fost vndut unei firme de construcii n 1991; mai multe cldiri au fost fie distruse, fie total schimbate.[3] Un memorial a fost construit n faa intrrii nchisorii.[3]

"Ceea ce n-a ajuns nsa - si nca - la cunostinta tuturor este ca n Arhipeleagul romnesc a existat o insula a ororii absolute, cum alta n-a mai fost n ntreaga geografie penitenciara comunista: nchisoarea de la Pitesti." - Virgil Ierunca, Fenomenul Pitesti. Alexandr Soljenitn - laureat al Premiului Nobel pentru Literatura n 1970 - considera ca experimentul de la Pitesti este "cea mai teribila barbarie a lumii contemporane". Istoricul Franois Furet, membru al Academiei Franceze, considera Fenomenul Pitesti ca "una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra".

n anii 1949-1951, distrugerea elitelor societatii era pe cale de a se nfaptui: intelectualii, diplomatii, preotii, militarii, magistratii, politistii, oamenii politici ai vechiului "regim burghezo-mosieresc" erau n nchisori, taranii cei mai gospodari erau deportati n coloniile de munca fortata. Tuturor mpreuna si fiecaruia n parte li se aplica eticheta de "dusman al poporului". Mai ramasesera tinerii, o forta sociala imprevizibila si care trebuia sa fie anihilata. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Pitesti, denumit de Securitate "reeducare". Metodele cele mai barbare de tortura psihica au fost aplicate asupra tinerilor detinuti "recalcitranti", cu scopul de a-i face sa se umileasca reciproc, sa se maltrateze (fizic si psihic) reciproc. Victimele sunt transformate n calai, detinutii sunt torturati chiar de prietenii lor, de colegii lor de suferinta. Scopul: "reeducarea" prin distrugerea fizica si psihica, transformarea tinerilor n atei, n delatori ai prietenilor lor.

Exemple de torturi psihice: a). n noaptea Pastelui, detinutii care refuzau sa-si faca "autodemascarea" totala (sa spuna tot ce se presupunea ca n-au declarat n timpul anchetelor la Securitate) sunt mpartasiti cu materii fecale; b). Cei banuiti ca nca ascund informatii despre participanti la actiuni anticomuniste, sunt bagati de tortionari cu capul n tinete cu urina; c). Detinutii sunt fortati sa scuipe n gura pe seful lor de lupta anticomunista, pentru a-l face sa se razbune, "demascndu-i"; d). n ziua de Craciun, un detinut este fortat sa se aseze pe tineta pentru a simboliza nasterea lui Isus; ceilalti detinuti politici sunt fortati sa stea n genunchi si sa i se nchine.

"Imaginatia deliranta a lui Turcanu (N.R.: seful tortionarilor) se dezlantuia mai ales atunci cnd avea de-a face cu studenti care credeau n Dumnezeu si se straduiau sa nu se renege. Astfel, unii erau "botezati" n fiecare dimineata: scufundati cu capul n hrdaul cu urina si materii fecale, n timp ce ceilalti n jur psalmodiau formula botezului. Acesta dura pna ce continutul facea bulbuci. Cnd detinutul recalcitrant era pe punctul de a se neca, era scos, i se dadea un scurt ragaz sa respire, apoi era scufundat din nou. Unul dintre acesti "botezati" caruia i se aplicase sistematic tortura, ajunsese la un automatism care l-a tinut vreo doua luni de zile: mergea n fiecare dimineata si-si baga singur capul n hrdau, spre hazul reeducatorilor." - Virgil Ierunca, Fenomenul Pitesti.

n final, majoritatea celor "reeducati" ajungeau sa recunoasca faptul ca merita orice njosire si ca nu se pot reabilita dect partial, devenind ei nsisi tortionarii noilor veniti. La cea mai mica ezitare, erau din nou supusi torturilor.

Aceasta operatie diabolica de depersonalizare si de asasinat moral s-a desfasurat cu ncepere din decembrie 1949 n penitenciarul Pitesti, continund apoi, cu o putere mai scazuta, n penitenciarele Gherla si Trgu Ocna. Experimentul de la Pitesti este considerat un unicat n panoplia mijloacelor de distrugere n masa a personalitatii umane.

Fragment din "RAPORT NEOFICIAL PENTRU CONDAMNAREA REGIMULUI POLITIC COMUNIST DIN ROMNIA (1945-1989) CA NELEGITIM SI CRIMINAL", raport propus Presedintelui Romniei Traian Basescu de Sorin Iliesiu n 19 octombrie 2005.

Raportul a fost necesar pentru a condamna criminalitatea comunismului n mod incontestabil si n deplina cunostinta de cauza, ntruct la fel s-a procedat si n cazul condamnarii Holocaustului, un numar deosebit de mare de oameni fiind exterminati n ambele cazuri de genocid.

Raportul a fost propus la solicitarea Presedintelui Romniei Traian Basescu de a condamna regimul comunist din Romnia n baza unui raport elaborat de o comisie o comisie validata stiintific. Raportul este rezumatul unui material obiectiv, riguros stiintific, elaborat de o echipa de istorici supervizata de personalitati recunoscute, incontestabile, specialisti n istoria comunismului mondial si romnesc.

Acest Raport a fost anexat Apelului pentru condamnarea regimului comunist din Romnia ca nelegitim si criminal adresat Presedintelui Romniei Traian Basescu, apel initiat de Sorin Iliesiu, lansat de Grupul pentru Dialog Social la 10 Martie 2006, semnat de peste 600 de personalitati si de 40 de organizatii nonguvernamentale reprezentnd peste un milion de membrii. Ca urmare a apelului, Presedintele Romniei a nfiintat Comisia prezidentiala pentru analiza dictaturii comuniste din Romnia (formata din 19 membri si 20 de experti) - prezidata de prof. Vladimir Tismaneanu - care a elaborat un Raport Final (Ed.Humanitas, Bucuresti, 2007, 880 pagini). n baza acestuia, la 18 Decembrie 2006, n fata Camerelor reunite ale Parlamentului Romniei, Presedintele Traian Basescu a condamnat regimul comunist din Romnia ca nelegitim si criminal.

eeducarea prin tortura a studentilor din inchisoarea Pitesti (1949-1952)

inapoi la perioada 1945-1964

Intre 1949-1952, in Romania comunista, a avut loc in inchisoarea de la Pitesti (considerata de unii analisti ca alcatuind laboratoarele diavolului) un fenomen abominabil cunoscut sub numele de reeducare studenteasca. Eseistul Virgil Ierunca l-a numit fenomenul Pitesti (in cartea cu acelasi titlu).

In general (deci cu mult inainte de a fi fost adaptata de comunisti), reeducarea tine de o pedepsire necorporala, de meliorismul rationalist al secolului luminilor, de sentimentul de corijare dorit de justitie care isi impune, dupa un lung razboi atroce impotriva corpului, abstinenta si recuperare etica. Reeducarea se naste initial dintr-un fel de penalitate platonica: nu corpul trebuie pedepsit, caci el este oricum decazut, ci sufletul, singura materie ispititoare si demna de recuperat (adevarata reeducare de acest tip va avea loc in aproape toate inchisorile din Romania, inainte de marea amnistie din 1963-1964, dar mai ales la Aiud, in cadrul cluburilor de reeducare).

Detinutul politic de la Pitesti infirma aceasta penitenta autoimpusa a justitiei: el nu mai este un subiect juridic in sens clasic, ci un cobai, iar corpul si sufletul lui nu mai sunt o investitie morala si sociala, ci un deseu. In cadrul reeducarii de la Pitesti, supliciul devine un spectacol dilatat al agoniei cu usile inchise. Tortura clasica era cruda si rigida, dar reglata, nu dezlantuita ca in lumea moderna. Lentoarea supliciului clasic depindea nu atat de agonia corporala, cat de incercarea de salvare a sufletului penitentului. In reeducare, scopul este mutilarea prin terfelire a sufletului, dupa o schingiuire trupeasca atroce. Dat fiind ca anticomunismul era considerat crimen majestatis, supliciul din reeducare era un ceremonial al unei Puteri care simte ca ofensa orice ii scapa de sub control si care, ca atare, cere razbunare.

Din supliciul reeducarii de la Pitesti lipseste un element clasic, poporul, dar un auditoriu-spectator exista totusi, atata doar ca el este alcatuit din viitoarele victime (care sunt reeducate mai intai vizual si auditiv); blasfemiile, tortura, lipsa oricarei masuri, atmosfera apocaliptica dau uneori senzatia de Carnaval, dar este vorba despre un Carnaval tragic, fara trucarea sacrificiului. Daca aberatiile tortionare erau, in general, hazardate si neregulate, reeducarea de la Pitesti incearca omogenizarea lor, caci noua tehnologie de a schingiui ambitioneaza sa fie extinsa nelimitat, reeducarea dorindu-se a fi o tehno-politica a pedepsirii, in fapt o baie de sange fara monotonie disciplinara. Atata timp cat tehnica punitiva corporala pretinde ca este terapeutica, totul este permis fiindca totul este posibil.

Comparand fenomenul Pitesti cu alte metode de reeducare, Banu Radulescu (in revista Memoria) arata in ce consta originalitatea malefica a experimentului romanesc: victimele erau alese cu precadere dintre studenti, acestia traiau in aceeasi celula cu tortionarul care, de preferinta, trebuia sa fie cel mai bun camarad al victimei, schingiuirea era reluata contrapunctic si dupa reeducare, iar pentru a supravietui, fosta victima era silita sa devina calau. La randul sau, Virgil Ierunca pune in paralel fenomenul Pitesti cu spalarea creierului si cu sinuciderea personalitatii, procedee chinezesti insotite de tortura fizica, dar fara ca ea sa fie infinita ca la Pitesti; Virgil Ierunca aminteste si de spalarea creierului ca mutilare exclusiv psihica sau de metoda numita incercarea sau proba.

Comparandu-le cantitativ si expresiv, fata de reeducarea prin sange de la Pitesti, metodele chinezesti sunt mai blande; dar blandetea schingiurii mentale este aparenta. Initial, reeducarea a fost sustinuta din doua puncte de vedere opuse, atat de Cain, cat si de Abel: unul clama reeducarea prin violenta (Eugen Turcanu), altul prin non-violenta si propaganda (Alexandru Bogdanovici, care ar fi ajuns, poate, la o metoda apropiata de cea chinezeasca, daca autoritatile ar fi avut rabdare; metodei sale i se mai spunea si autoreeducare).

Testata la Suceava, prin non-violenta, reeducarea a esuat; reluata amplu si machiavelic la Pitesti, atat la nivel moral (blasfemie, trivialitate), cat mai ales fizic (tortura de uzura), reeducarea prinde radacina. Tehnica lui Eugen Turcanu si formula sa predilecta era aceea de a stoarce. Studentii au fost cei pe care s-a mizat in primul rand, astfel ca prin reeducarea lor sa fie slabita rezistenta anticomunista. Ei au fost triati in functie de virulenta si de gradul de periculozitate: erau vizati studentii cu aptitudini crestine, asa-zisii studenti mistici, clasificati dupa taria lor morala in reeducabili si catolici (fanatici anticomunisti).

In opinia unei victime vinovate (categorie propusa sugestiv de Viorel Gheorghita in Et ego Sarata-Pitesti-Gherla-Aiud), a unui reeducat la Pitesti care depune marturie despre faptul ca a fost victima, dar si ca a fost silit sa fie tortionar efemer, nuantarea fenomenului Pitesti este subtila: aceea intre a fi in infern (situatie de care au parte toti detinutii politici) si a face parte din infern (situatie specifica doar pentru reeducati).

Chiar daca reeducatii nu au fost sfinti, ci doar oameni, ei au dovedit slabiciune, dar nu ticalosie, explica Viorel Gheorghita, cu exceptia, fireste, a celor care aveau vocatia de schingiuitori. Acelasi marturisitor refuza pentru sine atat postura de victima, cat si pe aceea de vinovat, considerandu-se a fi doar un om cu destinul sau, desi tot el este cel care a propus categoria de victima vinovata. In ultima instanta, insa, in opinia sa de martor atat al capitularilor prin sange de la Pitesti, cat si al celor morale de la Aiud, comportamentul uman are doar doua limite extreme: ticalosia lasa si eroismul sublim, intre ele existand variate comportamente cenusii care nu trebuie blamate atat timp cat nu ating limita de jos.

Reeducarea avea patru etape, fiecare reprezentand cate o bolgie specializata. Prima, demascarea externa, consta in obligativitatea victimei de a deconspira ceea ce tainuise la ancheta oficiala. Tortionarul avea in aceasta etapa functia unui duhovnic negru, spovedania victimei trebuind sa fie o inventariere a unor culpe politice apte sa satisfaca auditoriul. Cea de-a doua etapa, demascarea interna, consta in denuntarea celor care-i facilitasera victimei viata in detentie. A treia etapa, cea mai atroce, demascarea morala publica, era pusa sub semnul patologicului, caci victimele trebuiau sa blasfemieze (masochist, autoflagelator si cu o voluptate disperata) valori-tab (precum familia sau Dumnezeu); cea de-a treia etapa desavarseste decaderea umana, fiind o groapa comuna in care trebuia aruncat si renegat trecutul, haznaua libidourilor refulate, cum o numeste Marcel Petrisor (Fortul 13 Jilava).

Delirul lua proportii uriase, avand ca scop final desacralizarea si vulgarizarea oricarei valori morale, umane, religioase, etc.; erau preferate spovedaniile perverse, cei mai chinuiti fiind studentii teologi si fiii de preoti (exista chiar o poetica a supliciului, celor din urma inscenandu-li-se liturghii negre). Unii marturisitori vad in autodemascare un spectacol de spovedanie neagra, caci inversandu-se modelul sacru, la capatul confesiunii urma angajamentul de a nu mai repeta greseala si de a faptui conform indicatiilor, intocmai ca in cazul energumenului pregatindu-se sa-si implineasca un canon ce sa-l curateasca (Mihai Radulescu, Casa lacrimilor neplanse).

Cea de-a patra etapa facea trecerea de la conditia de victima la cea de calau, proaspatul reeducat trebuind sa fie apt sa conduca demonstrativ procesul de reeducare al celui mai bun camarad din celula, pe care il va tortura exemplar. Referindu-se la aceasta coabitare victima-calau in aceeasi faptura, Mihai Radulescu propune conceptul de complex Turcanu.

Demascarea exterioara era dublata de cea interioara, utila pentru statuarea noului homunculus propus de comunism neo-omul, iar reeducatii erau supusi pavlovian unor teste fizico-morale, fiind folositi ca si cobai. Unii trecatori prin reeducare considera ca schingiuirile aveau loc din sadism abisal, dar si din invidia tortionarilor fata de cei care nu cedasera si a caror rezistenta ii sfida pe cei care cedasera. Daca reeducatii prin sange de la Pitesti nu sunt totusi niste reeducati reali, ci niste indivizi dresati (caci, desi mutanti o vreme, marcati si obsedati de Pitesti, dupa iesirea din inchisoare, majoritatea vor depasi trauma), daca ei nu se identifica intr-adevar cu agresorul, ci doar mimeaza acest lucru, trecerea de la stadiul de victima la cel de calau se face, dupa Alina Mungiu (Istoria romanilor dupa 89), prin ritualizarea credintei.

In cea de-a patra etapa mai ales, reeducatii se dedubleaza schizoid, iar scindarea este descrisa ca o decorporalizare in care sufletul este spectator, iar trupul, actor: Parca eram dedublat. Aveam impresia ca duhul meu statea departe si asculta cum striga trupul meu... Aveam senzatia ca ma vad pe mine insumi de la o distanta oarecare, apoi incet-incet cele doua fiinte s-au apropiat una de alta contopindu-se. Incepeam sa preiau controlul asupra mea insumi. (Octavian Voinea, Masacrarea studentimii romane in inchisorile Pitesti, Gherla, Aiud).

Tot in timpul celei de-a patra etape, dar si dupa reeducare, apare din partea proaspetilor reeducati deveniti reeducatori o competitie satanica in a chinui si a spiona. Aceasta concurenta avea ca scop legiferarea desolidarizarii si accesul intre alesii lotului de schinguitori imuni la tortura. Tortura putea fi aplicata in oricare din cele patru etape, ea nu avea limite temporale sau medicale si era obligatorie. Costin Merisca (Tarimul gheenei) aminteste, de pilda, cazul unui schingiuit care ajunge sa-si adore in delir calaul, cerandu-i sa-l biciuiasca in locurile nevatamate pana atunci, pentru a testa durerea.

Oricat de spectaculoasa ar fi fost demascarea si autodemascarea, substratul reeducarii era tortura, doar astfel ajungandu-se ca victimele sa aiba reflexe pavloviene. Costin Merisca enumera trei solutii posibile in fata reeducarii: refularea, moartea si nebunia, insa doar cea dintai depinde de vointa celui torturat. Sinuciderea era utopica, reeducarea nu putea fi evitata, iar victimele erau silite sa supravietuiasca doar ca sa devina calai. Disperarea victimei devenita tortionar era dramatica; D. Bacu (Pitesti, centru de reeducare studenteasca) prezinta cazurile unor reeducati care isi constientizau conditia de epave umane si care, la origine, erau inocenti, dar, odata deveniti tortionari, absolut puri ramaneau doar cei morti in timpul torturilor.

Nu zadarnic aminteste D. Bacu de persecutiile la care erau supusi primii crestini (autorul pledeaza pentru ideea de satanizare si de laborator antichristic la Pitesti), desi se cuvine o specificare: daca acestia devenisera martiri pentru si prin credinta lor, murind eroic, in cadrul fenomenului Pitesti, martiri sunt doar mortii, cei vii, chiar daca inocenti candva, au un statut hibrid. Coborarea lor in infern si autoterfelirea cu patos isteric, pervertirea psihologica, le confera statutul de mutanti (caci termenul de suflete faustice este inadecvat) si chiar de fapturi spurcate (termenul ii apartine lui Marcel Petrisor).

Dilema fenomenului Pitesti consta in judecarea conditiei confuze de victima-calau, de hibrid, culpabilitatea problematica, inocenta preschimbata prin dresaj concret in culpa. Caci, daca nu exista o vinovatie originara, exista una dobandita pe parcurs. Marcel Petrisor ii compara pe reeducati cu martirii ori eroii incercati de Dumnezeu: Avram, Iov, Hristos, Pavel (ultimul, in cazul reeducatorilor redeveniti victime); cel mai des apare numele lui Iov, dar observatia pe care o face Marcel Petrisor (Secretul fortului 13) este aceea ca, daca in acest caz, Diavolul s-a atins doar de trupul lui Iov, in privinta celor care au trecut prin experimentul de la Pitesti, Diavolul s-a atins si de sufletul lor, pe acesta mutilandu-l mai grav.

Mihai Radulescu (Casa lacrimilor neplanse) va insista pe similaritatea schingiuirilor din reeducare cu martiriile crestine, cu specificarea ca martiriul reeducatilor a fost mai indelungat decat acela al sfintilor crestini. De altfel, tot scenariul reeducarii este pus de Mihai Radulescu in paralel cu martiriul lui Hristos, pana si in elementele sale colaterale: astfel autoritatile penitenciare care au stiut si ingaduit tortura intre detinuti au jucat rolul unui Pilat din Pont demonizat, care nu aude si nu vede, nu fiindca nu poate sa faca aceasta, ci fiindca nu vrea.

Deoarece scopul ardent al reeducarii era negatia metafizica (uciderea lui Dumnezeu) si autonegatia umana (omul ipostaziat ca si creatie diabolica) Mihai Radulescu recomanda studierea acestui fenomen in scolile teologice, ca revers al creatiei lui Dumnezeu. In ultima instanta, esenta fenomenului Pitesti este obtinerea unui om invers celui initial (omul pe dos), prin instaurarea autodemolarii: Omul, in loc sa-l urasca pe dusmanul care l-a adus in starea aceasta de distrugere fizica si morala, ajunge sa lupte impotriva propriei persoane. Impotriva propriei lui existente. Se pune total in slujba adeversarului... (Octavian Voinea, Masacrarea studentimii romane in inchisorile Pitesti, Gherla, Aiud).

Dumitru Gh. Bordeianu (Marturisiri din mlastina disperarii), o victima silita sa devina calau efemer si care vede in fenomenul Pitesti o satanizare intensa, vorbeste despre mlastina disperarii in care se aflau reeducatii, despre o disperare maculata si solitara. El este silit sa il loveasca tocmai pe cel pe care-l considera a fi mentorul sau; il loveste confuz, incapabil sa mai gandeasca si comentariul sau este autoculpabilizator: Ca am lovit tare sau nu, nu mai are nici o importanta, ci faptul ca am lovit omul care-mi era cel mai drag si de la care am invatat atitea si atitea lucruri... Am lovit omul pentru care eram capabil sa merg la moarte. De altfel, Dumitru Gh. Bordeianu nu va mai avea putere nici sa-i ceara iertare mentorului sau, nici sa-l priveasca in ochi, iar atunci cand si el va fi torturat, va simti ca ispaseste de fapt pentru lovitura data celuilalt.

Autorul va reveni asupra mlastinii disperarii care inseamna neputinta de a te sinucide pentru a evita tortura continua si neputinta de a lupta barbateste cu schinguitorii; mlastina disperarii mai inseamna apoi si necredinta cu de-a sila (in liturghiile negre de Craciun sau Pasti) ori chiar nebunia. Punctul maxim al experimentului de la Pitesti il constituie tortura intre victime sau tortura prin noi insine, cum o numeste Dumitru Gh. Bordeianu: tortionarii alesi dintre fostele victime torturau silit (atunci cand nu era vorba de sadici), ca niste mecanisme stricate, intr-un delir colectiv; au fost cazuri in care, in timp ce isi chinuia victima, tortionarul plangea, iar victima ii cerea sa fie lovita, astfel ca tortionarul sa nu fie schingiuit la randul sau.

Maltratat de prieteni siliti sa-l chinuie, Dumitru Gh. Bordeianu marturiseste despre o traire exaltata si maladiva: In loc sa traiesc ura si razbunarea, traiam placerea si satisfactia - s'ar parea paradoxal - ca cei care ma loveau, nu o faceau din ura, ci pentru ca erau nebuni, constransi si torturati sa faca ceea ce faceau. In clipa aceea, i-as fi strans in brate si le-as fi sarutat ranile si vanataile de pe corpul lor. Schingiuieste ca sa nu fii schingiuit, iata maxima inchisorii moderne de la Pitesti, loc unde, nu doar nietzscheean, intre 1949-1952, Dumnezeu murise.

Incercarea de a prelungi experimentul de la Pitesti si in alte inchisori esueaza (desi fenomenul este testat la Gherla, mai ales, unde prinde radacina, efemer, apoi la Canal in asa numitele nopti ale Sfantului Bartolomeu, dar si in alte spatii de detentie, la Targu-Ocna, de pilda), chiar daca, pentru a reusi, tortionarii selecteaza detinuti batrani, mizand pe incapacitatea lor biologica de a rezista la tortura. In 1952, reeducarea prin sange este stopata, datorita scurgerilor de informatii, drept care lotului initial de tortionari (au fost selectati doar cei care avusesera tangenta cu legionarii) i se insceneaza un proces, iar Eugen Turcanu (papusa a reeducarii, dar si papusar al demascarilor, cum il numeste un inalt functionar al aparatului de represiune) si cativa dintre complici sunt executati.

Din documentele privitoare la ancheta lui Turcanu si a comandamentului sau reiese ca torturile au fost indicate si aprobate de autoritatile comuniste (desi acestea au pretins doar ca au ingaduit reeducarea, nu si ca au ordonat-o) si ca Turcanu insusi a fost instruit anume pentru demascari. Declaratiile reeducatorilor anchetati sunt in mod flagrant dirijate de anchetatori, doar astfel fiind posibila amendarea oficiala a experimentului de la Pitesti ca fiind un prilej de antrenare a unor spioni legionari intra si extra-penitenciari sau incercarea de acreditare a imaginii ca reeducarea era o proba de calire a legionarilor vizand un antrenament terorist pentru rezistenta in munti sau o trambulina pentru infiltrarea in posturi cheie ale regimului comunist.

Cea mai paradoxala acuza de la procesul inscenat a fost aceea de a proiecta in reeducati umbra unor kamikaze camuflati, victime care au acceptat schingiuirea pentru a-i compromite pe calai; cum altfel decat printr-o absurditate ar fi putut Puterea comunista din Romania sa justifice sadismul si zelul tortionarilor!

De altfel, in timpul procesului si inaintea lui, cateva din fostele victime de la Pitesti au parte iar de dedublare, datorita torturilor practicate de Securitate, pentru a-i face pe martori sa joace dupa un rol prestabilit. Dupa executarea lui Eugen Turcanu (anchetatii din lotul reeducatilor sustin posibilitatea unui Turcanu cait inainte de moarte) ia nastere in detentie contrareeducarea, dificila cu atat mai mult cu cat reeducatii (victime-calai) dobandisera reflexe de dedublare schizoida. Mai tarziu, va fi initiata a doua reeducare, cu precadere la Aiud, o reeducare strict mentala (spre deosebire de cea de la Pitesti), inrudita cu metodele chinezesti, urmarind compromiterea si desolidarizarea detinutilor, in special a legionarilor, in sedinte publice (cluburi de reeeducare). Ea este echivalenta etapei propusa candva de Alexandru Bogdanovici la Suceava.

In opinia mea, insa, problema fenomenului Pitesti ramane in continuare ambigua si deschisa interpretarilor, iar mutatia produsa de acest experiment este una teologica, marcand, asa cum sustine D. Bacu, trecerea de la om ca si creatie divina, la om ca divinitate creatoare infernala.