1) Tema1:Notiuni generale despre filosofia dreptului . S1. Aparitia si constituirea filosofiei dreptului.

Filosofia dreptului are o veche si bogata istorie. Sub aspectul aparitiei si evolutiei istorice, inceputurile teoretizarii dreptului s-au realizat inca din antichitate in cadrul filosofiei, in special a eticii. Astfel in accesiunea filosofica termenul “drept”a fost utilizat inca de Aristotel si alti filosofi antici, pentru a exprima idea de echitate. In antichitatea romana si in perioada medieval, problematica filosofica juridico-juridica era elaborata ca parte componenta sau aspect al unei tematici mai generale. Abia in sec 19 sa ajuns ca in cadrul filosofiei sa se contureze o ramura reletiv distincta “filosofia dreptului” care avind ca obiect si scop, studiul filosofic al dreptului. Termenul –“filosofia dreptului “ apare la inceput in stiinta juridica. Astfel inca juristul german G.Hugo, s-a folosit de acest termen pentru o desemnare mai succinta a filosofiei dreptului pozitiv, pe care el tindea sa o elaboreze ca parte filosofica a invataturii despre drept.O raspindire mai buna a termenului “filosofia dreptului” , se intilneste la ginditorul german Heghel , potrivit caruia , fil.dreptului este o disciplina filosofica. Acest ginditor afirma ca stiinta dreptului este o parte a filosofiei, insa din a doua jumatate a sec XX-lea fil.dreptului este elaborate in mod deosebit ca disciplina juridica si se preda la facultatile juridice , cu toate ca dezvoltatrea ei totdeauna a fost sir amine strins legata de gindirea filosofica.S2. Obiectul de studiu al filosofiei dreptului Filosofia dreptului îşi ia inceputul odată cu apariţia ideilor despre natura obiectivă a dreptului.Aceste idei au constituit temelia spirituală a tuturor reprezentărilor şi concepţiilor ulterioare despre: conexiunea internă şi unitatea dreptului, despre libertate şi echitate, despre drepturile şi libertăţile omului, despre supremaţia dreptului, despre legea de drept şi statul de drept.Şi faptul că astăzi aceste idei au devenit valori acceptate de comunitatea mondială contemporană şi formează partea fundamental a constituţiilor contemporane, - constituie meritul neindoielnic al filosofiei dreptului.Filosofia dreptului, după cum rezultă şi din numele său, este disciplina preocupată de studierea dreptului. Dreptul, insă, este studiat şi de ştiinţele juridice speciale, fiecare dintre acestea examinand dreptul din punctul de vedere al inţelegerii lor specifice şi a procedeelor de studiere a obiectului dat, de pe poziţiile deosebite ale obiectului lor de studiu. În celebra sa lucrare „Lecţii de filosofie juridică”, juristul Italian Giorgio del Vecchio evidenţia trei aspecte fundamentale ale obiectului de studiu al filosofiei dreptului, şi anume:

1.Definirea dreptului din punct de vedere logic în universalitatea sa, oferind răspuns la întrebarea ce este dreptul dincolo de formele concrete istorice sau regionale în care s-a mai manifestat. Este o abordare metateoretică, dincolo de cea realizată de ştiinţele juridice speciale.

2. Abordarea fenomenologică şi istorică a dreptului ce vizează originea, geneza şi evoluţia sa in ansamblu, a normelor şi valorilor juridice în dependenţă de contexte social-culturale. Este o abordare metaistorică pentru că se referă la ce uneşte, ce este comun, în spaţiul dreptului, momentelor istorice diferite. 3. Cercetarea dreptului din perspectiva deontologică, adică din punct de vedere al idealului de dreptate şi al reglementării raporturilor individuale. Căci ştiinţele juridice speciale, prin natura lor, se mărginesc să explice un sistem juridic existent (ceea ce este), ce ţine strict de el, fără a-i pune în discuţie temeiurile. Este sarcina filosofiei dreptului să cerceteze tocmai „ceea ce trebuie” sau „ceea ce ar trebui să fie” în drept în opoziţie cu „ceea ce este”, opunand astfel un ideal de drept unei realităţi juridice date. Filosofia dreptului nu se mărgineşte să expună ce constată, cum procedează ştiinţele dreptului, pe baza jurisprudenţei, ci prin opera de sinteză pe care o face, ea joacă un rol extrem de important în formularea idealului de justiţie în conformitate cu principiile superioare care trebuie să domine orice organism social.

Astfel, ganditorul ajunge la concluzia că filosofia dreptului este „disciplina care defineşte dreptul in universalitatea sa logică, cercetează originile generale ale dezvoltării sale istorice şi il preţuieşte dupăidealul de justiţie afirmat de raţiunea pură”.

S3. Functiile filosofiei dreptuluiPrincipalele funcții ale filosofiei dreptului sunt:

Funcţia metodologică

a filosofiei dreptului constă în aceea că datorită

obiectului ei de studiu, ea contribuie la elaborarea

unor noi procedee şi metode de lămurire,

studiere şi transformare a realităţii juridice.

Metodele generale de activitate, scopurile şi

idealurile elaborate şi promovate de filosofia

dreptului în măsură egală se referă şi la activitatea

ştiinţifică. Deaceea, filosofia dreptului se

manifestă ca metodologie generală pentru

ştiinţele juridice speciale, pe care le ajută să-şi

organizeze şi sistematizeze propriile sisteme de cunoştinţe.

Funcţia conceptuală

constă în aceea că ea

înarmează oamenii cu cunoştinţe generale despre drept, despre

principiile realităţii juridice. Reprezentînd atitudinea

omului faţă denexistenţa juridică, viziunile lui

asupra scopului şi sensului vieţii, asupra legăturii dintre interesele şi necesităţile lui şi sistemul de drept

general social, filosofia dreptului stă la baza orientării

sociale, a activităţii oamenilor, a atitudinii lor

faţă de fenomenele juridice ale vieţii sociale.

Astfel, datorită faptului că filosofia dreptului are un

obiect de studiu raportat la întreaga realitate juridică,

ea oferă o conc epţie de ansamblu asupra lumii

juridice în care işi găseşte realizarea dialogului

permanent dintre om şi lume.

Funcții mai putin principale:

Funcția informativă Funcția educativă

Funcția cognitivă

S4. Filosofia dreptului in sistemul stiintelor umaniste.

Studiind dreptul in esenta sa universala filosofia dreptului incepe de unde se sfirseste stiinta dreptului careia de astfel ii da temeiurile si notiunile fundamentale .

Filosofia dreptului- uneste in mod logic datele stiintelor umaniste special. Astfel regasim raportul dintre filosofia dreptului si stiintele juridice speciale in sensul integrarii lor reciproce. Stiintele juridice special au nevoie de filosofia dreptului pentru asi extrage din ea metodele si principiile , sis a formeze din ele sistemul stiintelor dteptului. Filosofia dreptului trebue sa ia in consideratie stiintele juridice sociale care ii dau posibilitatea sa-si elaboreze ,verifice si aplice principiile .

Ca orice stiinta, stiintele juridice speciale sunt construite pe fundamente care nu sunt explicate de catre ele , ci acceptate ca postulate.

Menirea filosofiei dreptului este de a expica si clarifica aceste principii si de a raspunde la intrebarea “de ce suntan acceptate acele principia si nu altele”. Inca din momentul dobindirei autonomiei sale, filosofia dreptului deseori era confruntata la inceput cu teoria dreptului natural, iar ceva mai tirziu cu teoria generala a dreptului. Aceasta confuzie dintre filosofia dreptului si teoria dreptului natural a fost risipita de scoala pozitivista a dreptului in sec 19 care a redus stiinta dreptului la o stiinta pozitiva ce este preocupata numai de cercetarea faptelor juridice.

In cee ce priveste raportul dintre filosofia dreptului si teoria generala a dreptului au fost stabilite si unele delimitari intre aceste disciplinesi anume:

1) Prima in cadrul filosofiei dreptului. Teoretizarea se realizeaza din perspective preponderant filosofica, si de catre filosofi in timp ce teoria generala a dreptului teoretizarea se realizeaza din perspective theoretic juridical si de catre teoreticienii dreptului.

2) O alta distinctive poate fi observata din natura concluziilor pe care le ofera celor 2 discipline. Teoria generala a dreptului isi ofera concluziile in mod nemijlocit dreptului, oferind in asa mod dreptului aparatul national de baza.O anumita corelatie exista intre filosofia dreptului si asa discipline socio umaniste ca: etica, estetica, religia.

Dreptul impreuna cu alte tipuri de norme sociale reprezinta in sine acele forme si mijloace necesare cu ajutorul carora are loc reglementarea comportamentului si a relatiilor sociale dintre oameni.

Totodata dintre filosofia dreptului si disciplinele sus mentionate exista trasaturi distinctive . Astfel trasatura distinctiva a normelor etice consta in aceea ca etica exprima punctul de vedere autonom al indivizilor, decizia lor libera despre ceea ce este bine sir au. In sfera relatiilor etice morala se manifesta ca autoregulator al comportamentului individului,si al modului sau constient . Deosebirea specifica a normelor estetice conta in aceea ca ele exprima criteriile frumusetii. La rindul sau trasaturile distinct a oricarei religii este credinta in divinitate, ca fiinta supranaturala.

2) Tema 2: Filosofia dreptului in epoca antica.

S1. Conceptele fil.dreptului in operelefilosofilof presocratici la sofisti, si la socrate.

Inca pe timpul greciei lui Homer se opera cu notiuni precum|: adevar ,echitate , obicei, cinste si lege.Despre radacinile comune ale echitatii si legii vorbea si Hersiot in sec.XVII-lea inaintea erii noastre . Reforma politica infaptuita de Solon in secVI i.e.n. in Atena a fost una dintre cele mai profunde. Astefel el a retras in intregime Nasterii nobile , privilegiul oricarei magistraturi si al oricarei drept public. Nasterea nu mai putea hotari nimic. De aceea in vremea lui Solon , se poate déjà vorbi de o anumita democratie. Cea mai importanta cucerire a democratiei a fost dreptul de vot , pe care il aveau toti cetatenii in adunarea poporului. Inafara de adunarea poporului , o institutue importanta era tribunalul popular,care ulterior a fost compus din 600 judecatori impartiti in 10 sectii. Prin intermediul legilor Solon a infaptuit reformele ce puneau bazele democratiei , in toate sferele vietii sociale. Prima sa reforma afost aceea de a elibera paminturile si persoanele. Paminturile eliberate se trensmiteau celor care au fost deposedati , cei care au fost vinduti ca sclavi inafara cetatii au fost rascumparati si eliberati de catre stat si reasezati pe paminturile lor. Solon a introdus si desfiintarea datoriilor , ceea ce inseamna iertarea datoriilor.-Tendinta de a cauta bazele dreptului si legii in natura umana si societate au fost continuate in secV-VI i.e.n. de catre sofisti si socrate. Atit sofistii cit si socrate au revolutionat gindirea greaca prin concentrarea atentie pe individualitatea umana. Pe sofisti - nu regimul democratic ii preocupa in mod deosebit , ci politiculca loc al discursului . Democratia in sensul sau politic , presupune recunoasterea puterii, cuvintului in dezbaterile publice. Platon printer altii sustinea ca legile bune trebue facute de oameni integri , sau ele nu vor avea o eficacitate etica.Pentru sofisti- legea nu are nici o influenta asupra naturii individului, si nu este capabila de a face din aceasta un cetatean bun si correct. Legea nu are alt rol decit sa faca posibila viata in societate a indivizilor., inainte de a fi cetateni. Astfel in acea perioada se produce o rupture intre etica si politica .-I n viziunea lui Socrate – justitia se ocupa de insanatosirea spiritelor. Cei nedrepti trebue dusi la judecatori. Deasemenea Socrate indica ca retorica nu este o arta, pentru ca ea se axeaza pe credinta , lipsa de stiinta. Socrate deasemenea incearca sa puna in valoare individual uman. El sustinea ca cea mai buna cale in viata este practica dreptatii. Socrate considera ca legile trebue respectate. Lui ii apartine afirmatia conform caruia omul bun trebue sa respecte si legile rele , ca sa nu dea posibilitate omului rau sa incalce legile bune.

S2. Filosofia dreptului in operele lui Platon.

Platon insista foarte mult asupra educarii celor care vor conduce destinele cetatii si asupra orientarii lor spre cunoasterea dreptului, ca premiza a realizarii binelui. Prin educatie se ajunge la practicarea filosofiei, iar conducatorul cetatii trebue sa fie filosof, adica iubitor de intelepciune.In opinia lui Platon “ sunt necesari 20 de ani de studii si experienta , pentru ca un tinar sa ajunga sa conduca cetatea. El sustine ca numai prin educatie poate fi instaurata dreptatea. In felul acesta omul va alege acea forma de organizare a statului care ii va asigura libertatea.Statul trebuie sa se bazeze pe o astfel de educatie , care sa sesizeze prin gindire dreptatea si binele. Bazinduse pe oameni cu caractere puternice , statul poate fi puternic , si poate asigura fericirea tuturor pentru ca statul imprumuta de la oameni caracterul acestora.Platon distinge 4 forme de duvernare:

1) Timocratia-are ca principiu inflacararea pus ape dominatie, dorinta de a invinge, glorie. Omul corespunzator acestei forme de guvernare dispretueste banii cind este tinat dar pe masura ce imbatrineste devine tot mai lipsit de ratiune.

2) Oligarhie- este un regim in care societatea se divizeaza in bogati si saraci. Cei bogati atrag si legea de partea lor , pentru a le apara bogatiile si a lepermite sa sporeasca.

3) Democratia- este o orinduire fara stapin distribuind egalitatea tuturor cetatenilor . Omul “Democratic” este omul care isi orindueste propriul fel de viata acela care i-ar fi pe plac. Democratiile sunt conduse de un presedinte pus de popor , pe care il sprijina si ii da puteri din ce in ce mai mari.

4) Tirania- este un regim in care sunt limitate tot mai mult libertatile omului , pin ace intreg poporul este adus la robie. Tiranul insa nu este fericit, si este plin de spaime dea lungul intregii sale vieti.

S3. Filosofia dreptului in operele lui Aristotel.

Aristotel  -(n. 384 î.Hr. - d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul din cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice. Deși bazele filosofiei au fost puse de Platon, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. La Aristotel filosoful este omul situate departe de grijule cetatii .Intelepciunea la Aristotel este de 2 feluri:1) Intelepciune spiculativa- care poate fi atinsa numai de filosofie.2) Intelepciunea practica-in care politica ocupa un loc de frunte.Aristotel defineste 3 forme de guvernare:

1) Regalitatea – care se bazeaza pe superioritate abssoluta a individului care domneste.2) Aristocratia- este forma de guvernare in care aristocratii sunt alesi dupa merit cel putin tot

atit cit si dupa avutie.3) Oligarhie- suveranitatea apartine celor bogati.

S4. Filosofia juridical in etapa elinistica a filosofiei antice gracesti.(Curentele fil.dreptului).Pierzind in parte stralucirea din perioada marilor sisteme clasice in epoca elinistica, filosofia a inregistrat si citeva realizari dintre care cele mai importante sunt: - Epicureismul;-Scepticismul;- Stoicismul.1 ) Epicureismul --- O figura notorie a acestei perioade a fost Epicurn, care sa impus in istoria filosofiei printr-o conceptie etica si juridica atent elaborata. Epicureismul este conceput ca o teorie a placerii. Acest ginditor afirma ca placerile pot asigura echilibrul si inlatura suferinta numai daca sunt controlate de ratiune. Cel mai bun lucru pe care trebuie sa-l dobindeasca oamenii este intelepciunea, care trebue pusa in slujba vietii practice.

Epicur face deosebire intre 2 feluri de placeri:1.placerea in repaus- (calma si persistenta);2.placerea miscare-(vie si trecatoare). Acestea clasivica dorintele in 3 grupe:

1. Naturale si necesare-(ex:foamea si setea);2. Natural si nenecesare-(ex:casatoria si cresterea copiilor);3. Nenaturale si nenecesare-(ex:bogatia).

Acest ginditor a emis citeva idei importante despre justitia pe care a interpretato ca o conventie incheiata intre oameni pentru a nu se vatama reciproc.2)Sceptismul ---este axat pe idea de indoiala, rezultata din faptul ca nu stim nimic sigur. Intrucit nici senzatiile si nici opiniile nu sunt nici adevarate, nici false, nefiind singuri de nimic sa ne indoim de orice. Concluziile de ordin practice trasa de aceeasta indoiala sunt in prim rind sa suspendam judecata, adica sa nu judecam despre nimic ce este prin natura lui bun sau rau. Cel care crede ca unele bunuri sunt bune, iar altele rele se tulbura in legatura cu orice deoarece fuge dupa unele lucruri sau fuge de altele.3) Stoicismul--- este cel mai elaborat curent filosofic din aceasta perioada. Stoicii considera intelepciunea ca lucrul cel mai de pret pentru om. In doctrina sa stoicii se inspira din teoria despre cele 4 elemente simple constituente ale lumii: apa , aerul, focul si pamintul. Stoicii au grupat aceste elemente 2 cite 2 si au conceput fiecarei perechi un principiu al existentei. Aerul si focul sint – principiul activ, iar pamintul si apa – principiu pasiv.Principiul activ - este un fel de suflet al universului.Atunci cind principiul pasiv si-a epuizat toate posibilitatile, principiul active schimba sensul mersurilor lucrurilor si universul se intoarce la inceput. Astfel evenimentele realizeaza un cerc inchis . prin urmare se sustine repetarea vesnica a evenimentelor in cele mai mici amanunte. Etica stoica , este bazata pe intelegerea faptului ca omul nu este nici in fata naturii, nici deasupra ei ci in sinul naturii sip e baza cunoasterii el poate duce o viata conforma cu natura.

S5.Filosofia dreptului in operele filosofilor si juristilor Romei Antice.(Cicero;Ulpian).

1) Cicero .

Conceptul de bine suprem a intemeiat gindirea social politica si juridica a lui Cicero. Se poate afirma ca el a pus la baza politicului si a juridicului , morala. Un stat nu poate daca cei care il conduc nu au in vedere binele comun. Cicero sustinea ca teoria trebuie sa se ocupe in special de problemele vietii si ale moralei, lasind la oparte cercetarile rferitoare la natura care fie depasesc capacitatea intelectului omenesc, fie nu au nici o legatura cu viata omeneasca.

Cicero- sustine ca filosoful ca intelept al cetatii trebuie sa se implice in politica , si sa conduca. Acest ginditor pune la baza justitia . Pentru a intemeia correct statul nu trebuie sa se confunde justitia cu utilul. Cicero considera ca cetateanul care manifesta nesupunere , trebue sa fie constrins de catre magistral. Legea trebueie considerate ca unul dintre celemai mari bunuri. Legile de circomstanta emise de popor trebuie sa se raporteze permanent la legea universala , pentru a asigura o baza naturala si stabila a societatii omenesti

2. Ulpian .

Ulpian defineste justitia ca vointa constanta , de a da fiecaruia ce este al sau. Aici este pusa in joc vointa unui om care s-a convins , si gindeste liber. Principiile dreptului sunt constituite din urmatoarele idei:P1. Ada fiecaruia ce este al sau;P2. A nu vatama pe aproapele sau;P3. A trai onest.Cu privire la diviziunea dreptului romanii il imoarteau in :1.drepte public;2.drept privat.Ulpian comsidera ca dreptul este bazat pe regulile ce apartin natiunilor si normele pozitive in vigoare intr-o societate.

3) Tema 3.Filosofia dreptului in E.Medievala si Renascentista.

S1. E.Medievala.

Evul mediu al filosofiei incepe cu sec al V-lea si dureaza o mie de ani. Inceputul aceste epoci e legata de caderaea Imperiului Roman de Apus(anul 476). Perioada constituirii culturii medievale ,unui nou tip de credinta religioasa si de gindire filosofica poate fi datata cu sec I-V d.Hr. In aceasta perioada au conlucrat intre ele scolile filosofice ale stoicilor,epicurienilor, care pe de o parte au fost influentate de feligia pagina, iar pe de alta parte de noua credinta si gindire , care a devenit mai tirziu baza teologiei si filosofiei medieval. Filosofia din aceasta perioada interpreta toate problemele conceptuale , in limitele conceptiei religioase despre lume. Au fost formulate trei perspective asupra filosofiei medievale, însă care nu redau întru-totul dimensiunea filosofică a gândirii medievale, afirmă Aertsen. Aertsen este interesat  să folosească afirmaţiile scriitorilor medievali în scopul şi cu sensul cu care aceştia le-au folosit, pentru a reda esenţa filosofiei medievale aşa cum au considerat-o gânditorii medievali.  În primul rând, Bonaventura în lucrarea sa Itinerarium, afirm că divinul poate fi contemplat în două moduri. Prima modalitate are în vedere fiinţa însăşi care afirmă „Eu sunt cel ce sunt”, primul nume al lui Dumnezeu. Legătura dintre cunoaşterea fiinţei şi cunoaşterea lui Dumnezeu demn de remarcat. Intelectul cunoaşte ceea ce este gândit şi definit. O definiţie trebuie să se constituie din gânduri mai mari, numite concepte, care de asemenea sunt definite prin concepte, până ajungem al cel mai general concept.  Acest concept este fiinţa iar condiţiile lui sunt unul, adevăr, şi bun. Conceptul nu este complet, pentru că  fiinţa poate fi văzută ca perfectă şi imperfectă, schimbabilă şi neschimbabilă, dependentă şi absolută. Completarea conceptului care se arată intelectului nostru nu poate fi înţeleasă decât ca cea mai pură şi absolută fiinţă. Astfel, Bonaventura consideră că fiinţa care vine în intelect este actul pur, este fiinţa divină.1.      Filosofia medievală ca filosofie creştină (E. Gilson)Etienne Gilson (1884-1978) şi-a dedicat mult timp pentru a găsi semnificaţia filosofiei în perioada Evului Mediu. Lucrarea care conturează concepţia lui se numeşte Filosofie şi teologie. Chiar titlul arată concepţia lui despre filosofie. În teza lui de doctorat (1913) a căutat să cerceteze personalităţile filosofice acre au stat la baza filosofiei moderne. Potrivit cercetărilor lui, el a ajuns la ideea că au existat doar două perioade filosofice: perioada antică şi perioada modernă. În Evul Mediu, spune Gilson, nu a existat o filosofie autentică, originală. Gilson numeşte filosofia lui Toma sau Bonaventura „teologie trucată”. În acest fel, el propune un alt concept care poate caracteriza gândirea medievală şi anume noţiunea de „Filosofie creştină”. „Există o filosofie în perioada medievală, dar ea nu poate fi înţeleasă disociată de revelaţia creştină”. El defineşte filosofia creştină ca fiind orice filosofie care, deşi păstrează o ordine formală, consideră revelaţia creştină ca un instrument indispensabil al raţiunii.2. Turnul LingvisticO altă abordare a filosofiei medievale este de natură lingvistică. Logica, sistematica şi filosofia limbajului. Această schimbare este imediat conectată cu „turnul lingvistic”. Abordarea analitică a filosofiei în lumea anglo-saxonă a stimulat un nou interes faţă de textele medievale. Anthony Kenny, de exemplu a scris un studiu asupra lui Wycliff în care a afirmat că în secolul paisprezece s-au discutat probleme şi s-au folosit metode care se folosesc şi astăzi la Oxford. Astfel, filosofii secolului paisprezece erau preocupaţi de etimologie, semantică şi sintaxă. Asemenea filosofiei lui Wycliff, filosofia Oxfordului este de natura lingvistică.

S2. E.Renasterii.

Aici de pe Xerox