1. Bazele politico - economice ale construcţiei Europene.Unitatea europeana este un concept obsesiv utilizat in prezent in mass-media, mediul universitar, politic rominesc si european in general. Ideea de unitate europeana nu este insa ceva nou, o creatie a noii gindiri europene, ci are radacini adinci la nivelul istoriei continentului. Aparitia unor fisuri din ce in ce mai accentuate duce la inlocuirea acestei unificari la nivel politic cu cea la nivel spiritual – unitatea lumii crestine – bazata pe ideea universalismului crestin. Numerosi apologeti ai crestinismului au subliniat unitatea crestina divina si paminteana. La inceputul secolului al XVIII-lea, Abatele de Saint-Pierre isi leaga numele de faimosul „Proiectul pentru a face pacea permanenta in Europa” (1713), in care schiteaza imaginea unui Senat european care ar avea competente legislative si judiciare .J. J. Rousseau vedea o „republica europeana” numai daca monarhii isi vor abandona natura lor „lacoma si belicoasa” iar popoarele se vor emancipa si ca urmare vor deveni mai intelepte Unul din pionerii dreptului international, Emmerich Vattel scria ca Europa constituie un sistem politic, un corp format printr-o multitudine de relatii si interese si ca toate acestea fac din statele continentului „un fel de republica ale carei membre, cu toate ca sunt independente, sunt unite” prin intermediul interesului comun „pentru a mentine ordinea si libertatea”. 2. Procesul de Creare a Comunitaţilor Europene.Ideea crearii unei Europe unite dateaza de secole, insa abia dupa cel de-al doilea razboi

Bazele procesului de integrare europeana - care a dus la apariţia actualei structuri a Uniunii Europene – au fost puse in 1950 de catre Jean Monnet, pe atunci şef al Organizaţiei Naţionale a Planificarii din Franţa si Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei. Jean Monnet a propus ca producţia de carbune şi oţel a Franţei şi Germaniei sa fie administrata de un organism comun. Ideea a fost preluata de Robert Schuman, care mers mai departe şi a propus crearea unei comunitaţi de interese paşnice dintre Franţa si Germania, deschisa si altor state europene.

Astfel se dorea eliminarea rivalitaţilor existente intre Franţa şi Germania privind zonele strategice ale Ruhr-ului şi Saar-ului, unificarea eforturilor de reconstrucţie a statelor europene, a caror economie fusese puternic afectata de cel de-al doilea razboi mondial, şi crearea condiţiilor care ar duce a evitarea pe viitor a razboaielor in Europa. Planul propus de Robert Schuman, ulterior denumit „Planul Schuman”, viza „plasarea producţiei germane şi franceze de carbune şi oţel in miinile unei autoritaţi supreme comune de supraveghere (Autoritate Suprema) ... la care se pot alatura alte state europene”.

Convenţional, istoria construcţiei Uniunii Europene intruneşte citeva etape.Prima etapa (1951 – mijlocul anilor ’70), considerata şi „veacul de aur al Comunitaţii”. Perioada s-a manifestat prin constituirea Comunitaţii Europene a Carbunelui şi Oţelului, constituirea Comunitaţii Economice Europene şi a Comunitaţii Europene a Energiei Atomice, formarea Uniunii Vamale, formarea relativ reuşita a  Pieţei Agrare Unice, aderarea la CEE a trei noi membri: Marea Britanie, Danemarca şi Irlanda. Formarea pieţei comune a condus la transformarea monopolurilor naţionale in transnaţionale şi la trecerea ţarilor membre de la economia de tip inchis la cea de tip deschis.A doua etapa (mijlocul anilor ’70 – inceputul  anilor ’90), caracterizata prin adoptarea programului de colaborare valutara şi constituirea unui mecanism eficient de consultari. In aceasta perioada, a fost atestata criza cunoscuta sub numele „scleroza europeana”, care s-a caracterizat printr-un nivel diferenţiat de dezvoltare a ţarilor CEE şi a statelor   recent  aderate.

In aceasta perioada a fost adoptat Actul Unic European şi au continuat eforturile de formare a Uniunii Europene.A treia etapa (1992 - 2004), caracterizata prin constituirea şi evoluţia in continuare a Uniunii Europene. A fost semnat Tratatul Uniunii Europene, s-a constituit Uniunea Economica şi Monetara, trecindu-se la valuta unica euro.A patra etapa (2004 – 2007) - contemporana. In aceasta perioada a fost elaborata Constituţia Europeana şi propus spre aprobare Tratatul de la Lisabona. 3. Sistemul instituţional şi decizional in cadrul CECO, CEE şi CEEA.Procesul decizional in cadrul Uniunii Europene a fost conceputa şi structurata pe mai multe parţi principale incercind sa surprindem complexitatea procesului decizional ce sta la baza constituirii ordinii juridice comunitare. COMISIA EUROPEANA Este principala instituţie a Uniunii Europene. Alaturi de Consiliul Uniunii şi de Parlamentul European alcatuieşte triunghiul instituţional de decizie la nivel comunitar. Iniţial, cele trei Comunitaţi Europene – C.E.C.O, C.E.E. şi C.E.E.A. – aveau comisii separate, dar in urma Tratatului de fuziune din 1965, ratificat la 1 iunie 1967, cele trei s-au unificat in una singura, numita Comisia Comunitaţii Europene. In urma Tratatului de la Maastrricht, denumirea frecventa a devenit Comisia Europeana.. Configuraţia instituţiilor reflecta originile funcţionale ale Comunitaţii şi modul in care au evoluat puterile in condiţiile in care nu s-a ajuns la o constituţie europeana cu care sa poata fi confruntate sau inspre care sa tinda.Deciziile in cadrul Comisiei se iau, de obicei, de catre grupuri de comisari, chiar daca fiecare are raspundere directa numai pentru anumite domenii.CONSILIUL EUROPEI Este cel mai inalt „punct” decizional pentru Uniunea Europeana. El se compune din sefii de stat sau de guverne din tarile membre si din presedintele Comisiei Executive. Acest organism se reuneste de doua ori pe an in sesiuni semestriale sau in reuniuni informalemde cate ori este necesar. Consiliul European Nu este Bilitat sa abordeze detalii legislative, functia lui principala este de a conferi mai degraba impulsul politic necesar adoptarii deciziilor si sa puna bazele principiale ale politicii si dezvoltarii arhitecturii europene.Comunitatea Europeana a fost conceputa ca un ansamblu integrat de state suverane, telul sau principal fiind sa confere un cadru institutional pentru a se ajunge la o cooperare interguvernamentala flexibila si eficace.PARLAMENTUL EUROPEI Parlamentul European este rezultatul tratatelor institutive. La inceput a avut denumirea de Adunarea Comuna (in Tratatul C.E.C.A.) sau, simplu, Adunarea (cum aparea in Tratatul de instituire C.E.E. şi Euratom).Atribuţiile consultative Parlamentul şi le exercita in mare parte prin comitete. O propunere anume este inaintata comitetului de resort care produce un raport conţinind o schiţa de opinie. Schiţa de opinie este dezbatuta in plenul Parlamentului.CURTEA DE JUSTITIE SI CURTEA DE PRIMA INSTANTA Curtea de Justitie are un loc esential in cadrul arhitecturii institutionale a UE, rolul sau fiind sa vegheze ca dreptul comunitar si legislatia adiacenta sunt aplicate riguros si compatibil cu prevederile Tratatelor. Acest organism cuprinde cate un judecator din fiecare tara membra putandu-se reuni in plen sau pe sectiuni.COMITETUL ECONOMIC SI SOCIAL A fost creat cu scopul de a implica in arhitectura decizionala diferitele grupuri de interese participante si beneficiare ale procesului de integrare. Comitetul este un organism consultativ care avizeaza proiectele de legislatie care produc efecte juridice si economico-sociale pentru grupurile d einterese reprezentate.COMITETUL REGIUNILOR Comitetul a fost creat in 1993, are un rol consultativin ceea ce priveste acele initiative si masuri care au efecte in planul coeziunii economice si disparitatilor

regionale.Organismul are sarcina de a emite opinii sau fae amendamente cu privire la anumite sectoare in care se apreciaza ca problemele localesau regionale sunt importante. Comitetul are un rol important in economia aplicarii principiului subsidiaritatii.De aceea fara a stabili eficacitatea acestui organism trebuie sa se asigure , un echilibru mai bun intre autoritatile locale si regionale din tarile membre actuale sau viitoare.CURTEA DE CONTURI Rolul membrilor Curtii este sa auditeze actiunile financiare, sa elaboreze rapoarte anuale si rapoarte speciale si sa emita opinii in acest sens altor organisme comunitare.4. Fuziunea instituţionala in cadrul comunitaţilor europene. Tratatul de la Bruxelles (1965).In data de 8 aprilie 1965, la Bruxelles, a fost semnat Tratatul de Fuziune prin care s-au instituit un Consiliu unic şi o Comisie unica pentru toate cele trei comunitaţi europene.Tratatul a intrat in vigoare cca. 2 ani mai tirziu, la 1 iulie 1967[1].Astfel, Inalta Autoritate - ca instituţie a Comunitaţii Europene a Carbunelui şi Oţelului, Comisia – ca instituţie a Comunitaţii Economice Europene şi Comisia prevazuta in Tratatul CEEA au incetat sa mai funcţioneze paralel şi au fuzionat intr-o Comisie unica. In mod similar s-a intimplat şi cu cele trei Consilii, toate fuzionind intr-un Consiliu unic.In afara dispoziţiilor privind Consiliul şi Comisia, Tratatul de la Bruxelles mai conţine prevederi importante şi cu privire la Curtea de Conturi, ca organ auxiliar al Comunitaţilor Europene creat prin„Tratatul de modificare a unor dispoziţii financiare a Tratatelor ce instituie Comunitaţile Europene şi a Tratatului care a instituit un Consiliu unic şi o Comisie unica a Comunitaţilor Europene”. Misiunea ei era aceea de a exercita controlul extern asupra tuturor veniturilor şi cheltuielilor Comunitaţilor Europene ca şi asupra oricarui organism creat de catre Comunitaţile Europene cu excepţia celor excluse, eventual, de la un asemenea control.5. Apartenenţa la Comunitaţi şi obiectivele fundamentale ale Comunitaţilor Europene.Calitatea de stat membru nu este limitata la fondatori. Proiectul de integrare regionala prezentat de Robert Schuman se adresa tuturor statelor europene: pentru acele state care au considerat ca nu era potrivit sa participe impreuna cu cei "Şase" la actele de constituire, tratatele le ofera, in termeni similari, posibilitatea de aderare (art.98 CECA, 237 CEE, 205 CEEA). Pe linga principiile generale privind condiţiile de foima şi de procedura ale aderirii prevazute in tratate, practica a degajat o serie de alte condiţii ca de exemplu; aderarea nu poate pune in pericol fundamentele Comunitaţii; aderarea este in mod necesar progresivi; aderarea presupune adaptiri ale tratatelor. Aceasta are drept corolar regula potrivit careia soluţionarea eventualelor adaptari urmeaza sa fie facuta prin stabilirea unor masuri tranzitorii care sa excluda orice modificari a regulilor existente. Tot din principiul acceptarii "realizarii comunitare" decurge şi obligaţia de a adera simultan la cele trei Comunitaţi datorita strinsei imbinari a competenţelor lor şi a unitaţii instituţiilor acestora.Obiectivele Uniunii Europene sunt stabilite in art. B titlul l din Tratatul de la Maastricht:- promovarea unui progres economic si social echilibrat si durabil, indeosebi prin crearea unui spatiu fara frontiere interioare, prin intarirea coeziunii economice si sociale si prin constituirea unei uniuni economice si monetare comportand, la termen, o moneda unica;- afirmarea identitatii proprii pe scena internationala, indeosebi prin promovarea unei politici externe si de securitate comune, incluzand si definirea unei politici de aparare comuna, care ar putea duce, la un moment dat, la o aparare comuna;- intarirea protecţiei drepturilor si intereselor resortisantilor statelor membre prin instituirea unei cetatenii a Uniunii;- dezvoltarea unei cooperari stranse in domeniul justitiei si al afacerilor interne;

- mentinerea integrala a acquis-ul comunitar si dezvoltarea lui, in scopul de a examina, conform procedurii stabilite la art. N paragraful 2, in ce masura politicile si formele de cooperare instaurate prin tratat ar trebui revizuite in vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor si institutiilor comunitare.6. Etapele extinderii şi procesul de constituire geografica a UE. Simbolurile UE.Extinderea integrarii europene inseamna extinderea geografica (sau integrarea pe orizontala) şi consta in aderarea de noi membri la CEE. Sub acest aspect, procesul de integrare s-a desfaşurat in cinci valuri succesive de aderare, etapele intregrarii geografice fiind indicate mai jos: Membri fondatori: 1951 – Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda; Prima extindere: 1973 - Danemarca, Irlanda, Marea Britanie; A doua extindere: 1981 – Grecia; A treia extindere: 1986 – Portugalia, Spania; A patra extindere: 1996 – Austria, Finlanda, Suedia; A cincea extindere: 2004 – Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria. 2007- Bulgaria RomaniaSimbolurile: Simbolurile Uniunii Europene sunt: drapelul, imnul, deviza(unitate prin diversitate), cetatenia, moneda unica euro si Ziua Europei, 9 mai. (Art. I-8, Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa)7. Aprofundarea şi largirea domeniului intervenţiei comunitare. Actul Unic European. I.Paralel cu progresele inregistrate in domeniul instituţional, o adincire a Comunitaţilor şi in domeniul economic se dovedea a fi o necesitate. Cu ocazia intilnirii la nivel inalt de la Haga din 1 şi 2 decembrie 1969, şefii de stat şi de guvem ai statelor membre vor recunoaşte ca numai o adevarata uniune economica şi monetara ar putea sa menţina coeziunea uniunii vamale ce constituie fundamentul CEE.Astfel. Comunitatea a reuşit sa intareasca un anumit numar de politici comune existente şi sa lanseze politici noi sau realizate pina atunci numai in mod timid.II. Practic, inci de la crearea Comunitaţilor, problema extinderii unificarii europene pe linga domeniile (economic şi social) acoperite de tratatele comunitare nu a incetat sa fie luata in considerare.III .La intilnirea la nivel inalt de la Haga din 1969, s-a admis in mod tacit ca extinderea activitaţilor comune pe linga domeniul acoperit de tratate ar putea fi realizata prin cooperarea interguvemamentala. IV 0 astfel de abordare pragmatica nu excludea insa permanenţa ambiţiei de a conduce construcţia europeana spre o adevarata uniune politica.Inca de la reuniunea de la Paris din octombrie 1972, şefii de stat şi de guvem afirmau intenţia lor de a transforma, inainte de sfirşitul deceniului, ansamblul relaţiilor lor intr-o Uniune europeana. Pe termen mai lung, cooperarea politica era destinata sa se transforme in mod progresiv intr-o "politica extema comuna".Actul unic european, semnat la Luxemburg la 17 febmarie 1986 şi la Haga la 28 februarie 1986 a intrat in vigoare lal iulie 1987. Denumirea de “Act unic european" reflecta conţinutul acestuia in sensul ca in acelaşi instrument sunt cuprinse atat dispoziţii relative la revizuirea tratatelor comunitare cit şi un titlu privind cooperarea europeana in domeniul politicii exteme, titlu constituind o codificare a principiilor cooperarii politice.

8. Modificarile instituţionale operate prin intermediul Tratatului de la Maastricht (1992).Tratatul de la Maastricht sau Tratatul Uniunii Europene reprezinta cea de a doua mare revizuire a ""Tratatelor de constituire. Acest tratat a reunit, intr-un singur text, toate prevederile anterioare privind Comunitaţile Europene (CECO, CEE, Euratom). in structura Tratatului de la Maastricht, Uniunea Europeana cuprinde Comunitiţile (primul pilon) completate cu politica externa şi de securitate comuni (al doilea pilon) şi cooperarea in domeniul justiţiei şi poliţiei (al treilea pilon).Tratatul de la Maastricht defineşte in dispoziţiile comune obiectivele LJniunii şi unele principii fundamentale pe care trebuie sa le respecte şi precizeaza totodata ca Uniunea dispune de un cadru instituţional unic.Structura instituţionala a Uniunii este bazata pe principiul potrivit ciruia instituţiile sunt comune dar exercita competenţele lor dupa proceduri diferite dupi cum dirijeazi Comunitaţile sau cooperarile politice.Tratatul afirma identitatea Uniunii pe scena intenţionala şi instaureazi o ''cetaţenie a Uniunii", pastrind şi conservind in acelaşi timp ceea ce s-a realizat pe plan comunitar In sfirşit, tratatul prevede proceduri unice, mai intii pentru modificarea Tratatului asupra Uniunii şi celorlalte tratate pe care Uniunea se bazeaza, apoi pentru aderarea noilor state membre.Punctul forte al Tratatului de la Maastricht ramine insa infiinţarea Uniunii Economice şi Monetare.9. Ajustarile instituţionale realizate prin intermediul Tratatelor de la Amsterdam şi Nisa.Tratatul de la Amsterdam a reprezentat cea de a treia revizuire majora a Tratatelor de constituire, dupa Actul Unic European (1986) şi Tratatul de la Maastricht (1992). Intrat in vigoare la 1 mai 1999, Tratatul de la Amsterdam oferi soluţii la trei probleme, lasate in suspensie de tratatele anterioare, respectiv drepturile cetiţenilor europeni, reforma instituţionala şi relaţiile UE cu ţarile extracomunitare. Tratatul de la Amsterdam se refera la urmatoarele aspecte:• Drepturile cetaţenilor. Dupa ce Tratatul de la Maastricht introdusese ideea de cetaţenie europeani (exprimata prin cele 5 drepturi recunoscute la nivel comunitar), • Protecţia şi bunastarea cetaţenilor. • Reforma instituţionala. Tratatul de la Amsterdam intareşte rolul Parlamentului European, prin procedura de codecizie (alaturi de Consiliul Miniştrilor), pondereaza voturile in cadrul Consiliului Miniştrilor şi extinde votarea prin majoritate calificata, aduce clarificari privind structura şi funcţionarea Comisiei Europene (indeosebi in ce priveşte numarul de comisari, rolul preşedintelui, puterea de iniţiativa legislativa), precizeaza rolul Curţii de Justiţie in cazurile de afectare a securitaţii interne a UE. intareşte rolul Curţii de Cenzori, al Comitetului Economic şi Social şi al Comitetului Regiunilor. implica mai mult parlamentele naţionale in activitatea UE şi intareşte principiul subsidiaritaţii prin includerea unui nou protocol de uniune.• Politica externa. Acest aspect este abordat de Tratatul de la Amsterdam intr-o dubla perspectiva:economica (prin extinderea politicii comerciale comune) şi politica (prin susţinerea politicii externe şi de securitate a UE). Tratatul de la NisaTratatul de la "Nisa este ultima revizuire majora a Tratatului UE, ca urmare a Consiliului European de la Nisa (7-10 decembrie 2000). Ca urmare, pentru a evita paralizia instituţionala, la Nisa s-a reglementat din timp modul de participare la decizia colectiva a noilor membri, unde criteriul principal a ramas tot populaţia

fiecarei ţari. Totodati, a crescut ponderea deciziilor luate prin majoritate calificata, respectiv a votului dat de maximum jumatate din numarul ţarilor membre, sau reprezentind cel puţin 62% din populaţia UE ori 74,1 din voturile ponderate.Procesul extinderii va perpetua raportul actual de forţe din cadrul instituţiilor europene. Dintre actualele ţari candidate, o pondere sporita vor capata Polonia (care se va alitura grupului "celor 5 mari") şi Rominia (ţara cu populaţie medie). Singura ţara candidata pentru care Summit-ul de la Nisa nu a stabilit ponderea decizionala este Turcia. Aceasti "omisiune" se explici daca avem in vedere populaţia Turciei (67, 2 milioane locuitori), care ar plasa-o pe locul doi dupi Germania (cu 99 locuri in PE, 29 voturi in CM, 24 locuri in Ecosoc şi 24 locuri in COR), inaintea Marii Britanii, Franţei, Italiei şi Spaniei.10. Tratatul privind instituirea unei Constituţii pentru UE: circumstanţe istorice, prevederi generale, cauzele eşecului. La 29 octombrie 2004 a fost semnat, la Roma, «Tratatul de instituire a unei Constituţii pentru Europa», adoptat de catre Consiliul European la Bruxelles, la 17-18 iunie 2004. Uniunea Europeana a paşit, astfel, spre un nou statut, depaşind formal incadrarea in categoria organizaţiilor internaţionale, deoarece noul Tratat confera construcţiei comunitare cadrul juridic unitar pentru exercitarea unor competenţe ce ţin mai degraba de esenţa statului federal : moneda unica, buget provenit şi din resurse proprii (exista, insa, şi contribuţii naţionale), control integrat la frontiere, o serie de politici comune decise şi gestionate direct de la Bruxelles, o politica externa comuna (cu limitele ei), infiinţarea parchetului european, a jandarmeriei europene, a poliţiei europene de frontiera, precum şi atribuţii, deocamdata embrionare, in domenii ca apararea şi securitatea. De altfel, intreaga evoluţie a construcţiei comunitare a fost una de la interguvernamental spre integrat, chiar daca, de-a lungul celor peste 50 ani de istorie, Comunitatea Europeana (astazi Uniunea Europeana) a cunoscut şi perioade de recul şi euroscepticism. Numit de unii «Constituţie», iar de alţii «Tratat constituţional», documentul semnat la 29 octombrie 2004 este rezultatul unui lung proces care a inceput cu Declaraţia de la Laeken, din decembrie 2001, a continuat in cadrul Convenţiei privind viitorul Europei (28 februarie 2002 – 10 iulie 2003) şi a fost finalizat de catre Conferinţa interguvernamentala a statelor membre UE (4 octombrie 2003 – 18 iunie 2004).11. Caracteristica generala a instituţiilor comunitare.COMISIA EUROPEANA (CE)Organism independent de guvernele naţionaleReprezinta şi susţine interesele UEElaboreaza propuneri de acte normative, pe care le prezinta Parlamentului şi Consiliului UniuniiEste responsabila de implementarea deciziilor Parlamentului şi Consiliului European.PARLAMENTUL EUROPEAN (PE)Reprezinta interesele cetaţenilorExamineaza şi adopta legislaţia europeanaAproba bugetul europeanExercita controlul democratic asupra celorlalte instituţii europeneConsimte asupra acordurilor internaţionale.Parlamentul European, constituit prin Tratatul de la Roma din 1957, este forumul democratic prin excelenţa al Uniunii. Parlamentul European este cel mai mare parlament multinaţional. Acesta reprezinta cetaţenii Uniunii Europene, fiind alcatuit din 732 de membri, aleşi prin vot direct universal, din cinci in cinci ani, din cele 25 de state membre ale Uniunii Europene (aproximativ 457 milioane de cetaţeni). Consiliul Uniunii Europene (CUE, CM)

Este cunoscut şi sub denumirea de Consiliu de Miniştri sau ConsiliuReprezinta interesele statelor membreEste principalul organism decizional şi legislativ al UEEste responsabil cu activitatea celor trei piloni ai UE: comunitatea europeana, politica externa şi de securitate comuna, justiţie şi afaceri interne.IstoricConsiliul Uniunii Europene, denumit şi Consiliul de Miniştri sau Consiliul, este principalul factor de decizie al Uniunii Europene care reprezinta interesele statelor membre. Ca instituţie, a fost instituit de Tratatul de la Roma din 1957. Este alcatuit din reprezentanţi la nivel ministerial ai fiecarui stat membru, abilitaţi sa negocieze şi sa ia hotariri ce angajeaza guvernele respective. Consiliul European Este format din şefii statelor sau guvernelor statelor membre şi Preşedintele Comisiei EuropeneSe intruneşte pentru a soluţiona problemele nesoluţionate de catre Consiliul UniuniiIstoric şi mod de lucruDin punct de vedere juridic, Consiliul European nu reprezinta o instituţie a Uniunii Europene. Consiliul European este alcatuit din şefii de state şi guverne ai statelor membre ale Uniunii Europene şi Preşedintele Comisiei Europene. Ideea constituirii Consiliului European dateaza din anul 1974, cind liderii politici au inceput sa se intruneasca periodic. Curtea EUROPEANA DE JUSTIŢIE (CEJ)Asigura interpretarea unitara a legislaţiei comunitarePoate fi sesizata de instituţiile UE, de tribunalele naţionale, de catre persoane fizice sau juridiceIstoricCurtea Europeana de Justiţie a fost constituita prin Tratatul de la Paris din 1952. Avind sediul la Luxemburg, Curtea Europeana de Justiţie este o instituţie jurisdicţionala care vegheaza la respectarea dreptului comunitar, funcţionind dupa principiul prevalenţei dreptului comunitar asupra legislaţiei naţionale a statelor membre.TRIBUNALUL DE PRIMA INSTANŢA (TPI)Degreveaza CEJ de o parte din atribuţii, pentru evitarea intirzierii termenelor de judecata.IstoricTribunalul de Prima Instanţa a fost infiinţat in 1989, cu scopul de a consolida garanţiile judiciare acordate persoanelor fizice prin instaurarea unui al doilea nivel al autoritaţii judiciare, pentru a permite Curţii de Justiţie sa se concentreze asupra interpretarii uniforme a legislaţiei comunitare.Atribuţii şi componenţaTribunalul judeca in prima instanţa acţiunile in anulare, pe cele relative la abţinerea instituţiilor comunitare de a acţiona sau acţiunile in daune intentate de persoane fizice sau juridice.Are in componenţa sa 15 judecatori numiţi de statele membre pentru o perioada de 6 ani.CURTEA EUROPEANA DE CONTURI (CC)Verifica execuţia bugetara a UEAsigura controlul financiar al instituţiilor comunitareLocaţie şi componenţaCurtea Europeana de Conturi, infiinţata in 1975, are sediul la Luxemburg. Este formata din 25 membri, cite unul pentru fiecare stat membru. Membrii sunt numiţi de catre Consiliul UE pentru o perioada de 6 ani, cu posibilitatea de reinnoire a mandatului. In 2005 a fost ales ca preşedinte al curţii de Conturi Hubert Weber. In prezent, Curtea de Conturi numara aproximativ 800 de persoane, inclusiv translatori, administratori şi auditori.comitetul economic şi social (CES)

Reprezinta societatea civilaAre rol consultativSe pronunţa pe probleme economice şi sociale.Istoric, mandat şi componenţaComitetul Economic şi Social este un organism nonpolitic care a fost creat prin Tratatul de la Roma (1957), fiind alcatuit din cel mult 350 de reprezentanţi ai mediilor economice şi sociale: patronatele, sindicatele şi reprezentanţii diferitelor profesii (reprezentanţi ai agricultorilor, ai sectorul IMM-urilor, ai comerţului şi asociaţiilor meşteşugareşti, ai cooperativelor, ai consumatorilor, ai organizaţiilor pentru protecţia mediului, ai ONG-urilor cu caracter social), toţi reprezentanţii fiind propuşi de catre guvernele statelor membre. Aceşti reprezentanţi sunt aleşi pe o perioada de 4 ani, cu posibilitatea reinnoirii mandatului. Preşedintele este ales de catre membrii Comitetului pentru o perioada de doi ani şi are rolul de a asigura bunul mers al lucrarilor Comitetului.comitetul regiunilor (COR)Este compus din reprezentanţi ai autoritaţilor localeEste consulat in decizii de interes localEmite opinii, la solicitarea instituţiilor UE sau din proprie iniţiativaIstoric, mandat şi componenţaComitetul Regiunilor a fost creat prin Tratatul de la Maastricht (1993) şi a devenit funcţional in martie 1994. Este alcatuit din cel mult 350 de reprezentanţi ai regiunilor administrative ale statelor membre ale Uniunii Europene, care sunt propuşi de statele membre şi numiţi de catre Consiliul Uniunii Europene pentru o perioada de patru ani, cu posibilitatea de reinnoire a mandatului. Preşedintele este ales de catre membrii Comitetului pentru o perioada de doi ani. Tratatul de la Nisa stipuleaza faptul ca membrii Comitetului trebuie sa deţina un mandat electoral din partea autoritaţilor pe care le reprezinta sau sa raspunda politic in faţa acestora.BANCA EUROPEANA DE INVESTIŢII (BEI)Infiinţata prin Tratatul de la Roma (1957)Acorda imprumuturi pentru investiţii productive care contribuie la atingerea obiectivelor prioritare ale UE: dezvoltarea regionala, creşterea economica, competitivitatea, ocuparea forţei de munca, crearea de intreprinderi, protecţia mediului inconjurator, etc.Acorda imprumuturi pentru statele membre, statele candidate, ţari terţe.BANCA CENTRALA EUROPEANA (BCE)Infiinţata prin Tratatul de la Maastricht (1993)Autorizeaza emiterea de bancnote şi hotaraşte volumul de monede Euro emiseEste independenta din punct de vedere instituţional şi financiarFormeaza, impreuna cu bancile naţionale ale statelor membre „Eurosistemul”, cu rol de gestionare a preţurilor, de implementare a monedei unice şi de sprijinire a politicilor economice.MEDIATORUL EUROPEANMadiatorul (ombudsman-ul)- instituit prin Tratatul de la Maastricht (1993)Este ales de Parlament pe o perioada de 5 ani, cu posibilitatea reinnoirii mandatuluiAre sediul in sediul Parlamentului European de la StrasbourgPrimeşte plingeri de la persoane fizice sau juridice in litigiu cu instituţiile UEExamineaza cazurile de proasta administrare şi intocmeşte rapoarteLa iniţiativa sa a fost adoptata Codul de buna conduita administrativa.12. Principiile sistemului instituţional al UE.Principiul atribuirii competente

In temeiul acestuia, Uniunea acţioneaza numai in limitele competenţelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice competenţa care nu este atribuita Uniunii prin tratate aparţine statelor membre.Activitatea instituţiilor comunitare este guvernata de urmatoarele principii: principiul autonomiei acestora, principiul competenţelor deatribuire şi de cel al echilibrului instituţional.1.2.1 Principiul autonomiei de voinţaPotrivit principiului autonomiei de voinţa, instituţiile comunitare au posibilitatea de a-şi elabora regulamente proprii de organizare şifuncţionare. Totodata, işi pot numi proprii funcţionari comunitari.Autonomia instituţiilor comunitare rezulta din tratatele constitutive ale comunitaţilor. 1.2.2 Principiul atribuirii de competenţePotrivit urmatorului principiu, cel al atribuirii de competenţe, insti-tuţiile comunitare duc la indeplinire numai acele atribuţii care le suntstabilite in mod expres. La acest nivel nu este permisa indeplinireaatribuţiilor implicite, deduse. Fiecare instituţie comunitara acţioneaza inlimitele prevazute de tratatele constitutive. 1.2.3 Principiul echilibrului instituţionalPrincipiul echilibrului instituţional a fost pentru prima data afirmatde catre jurisprudenţa Curţii de Justiţie . C.E.C.O.Principiul echilibrului instituţional reuneşte doua componenteesentiale: separarea puterilor, respectiv a competenţelor instituţiilor comunitare; colaborarea, cooperarea intre instituţiile Comunitaţiieuropene13. Modificarile instituţional operate prin intermediul Tratatului de la Lisabona.Tratatul de la Lisabona a intrat in vigoare la data de 1 decembrie 2009. Acesta pune la dispoziţia Uniunii Europene instituţii moderne şi metode de lucru optimizate pentru a face faţa, in mod eficient, provocarilor contemporane. Intr-o lume in evoluţie rapida, europenii aşteapta de la UE abordarea unor probleme precum globalizarea, schimbarile climatice şi demografice, securitatea şi energia. Tratatul de la Lisabona consolideaza democraţia in UE, precum şi capacitatea acesteia de a promova, zi de zi, interesele cetaţenilor sai.14. Specificul sistemului instituţional actual al UE.Sistemul institutional al UE (Parlamentul European, Consiliul de Ministri, Comisia Europeana)Parlamentul European este instituţia care reuneşte reprezentanţii popoarelor. Prerogative: politica, legislativa şi bugetara. Componenţa: la Nisa, s-a hotarit limitarea numarului de parlamentari europeni la 732. Actualmente sunt 785 deputaţi. Conform Tratatului de la LISABONA 13 decembrie 2007 vor fi 751.Aceştia sunt grupaţi pe familii politice. In PE exista 7 grupuri parlamentare, existind şi un numar de parlamentari neinscrişi in niciunul dintre grupuri.Organizarea: PE este organizat pe comisii, acestea fiind permanente sau temporare. In prezent, PE are 24 de comisii, dintre care 17 sunt permanente.Consiliul de Miniştri (Consiliul sau CM)Componenţa: miniştrii de resort sau reprezentanţii acestora. Funcţii: legislativa şi executiva; modalitatea de exercitare a atribuţiilor fiind atit votul unanim, cit şi cel majoritar, la propunerea Comisiei şi cu acordul Parlamentului. Funcţionare: intrunirile CM au loc lunar, in urma convocarii de catre preşedintele in exerciţiu, cele mai frecvente reuniuni fiind pe domeniile: agricultura, economic-financiar şi afaceri externe. Lucrarile fiecarei sesiuni sunt pregatite de Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER), Secretariat şi alte grupuri de lucru. Procesul de elaborare a politicilor specifice depinde de negociere şi de angajamentul comun in indeplinirea obiectivelor.

Preşedinţia se deţine pe rind, pe o perioada de 6 luni, exercitindu-se in sistem troica (asociind preşedinţii care parasesc cu cei care vor prelua preşedinţia), fapt ce asigura in permanenţa prezenţa la conducere a unui stat puternic. La inceputul fiecarui mandat, preşedintele trebuie sa-şi publice programul.Comisia Europeana Comisia este nucleul de putere supranaţional al Comunitaţii, fiind un organism de tip guvernamental cu activitate permanenta şi cu structura colegiala, care dispune de un aparat administrativ propriu.Funcţii: coordonare, execuţie, gestionare, şi de veghere la aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curţii de Justiţie. Componenţa: membrii Comisiei, comisarii, sunt numiţi pe o perioada de cinci ani, in urma desemnarii lor de catre guvernele naţionale, care consulta in acest sens Parlamentul European. Abia dupa votul PE ei sunt numiţi, de comun acord, de catre guvernele statelor membre. Structura Comisiei este urmatoarea: a) comisarii cu cabinetele lor (formate din cite şase membri); b) şefii de cabinete; c) corpul angajaţilor; d) Directorate generale, similare ministerelor din sistemele naţionale, care se subimpart in Direcţii şi Divizii – toate sunt distribuite, potrivit repartiţiei portofoliilor, intre comisarii europeni.Sediul Comisiei este la Bruxelles.15. Aspecte istorice ale procesului de edificare a Parlamentului UE.Intre 10-13 septembrie 1950, in cadrul CECO (Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului) a avut loc prima sedinta a unei Adunari Parlamentare, alcatuita din 78 membri ai parlamentelor nationale. Adunarea nu avea, in mare, decit rol consultativ, insa avea posibilitatea de a constringe Inalta Autoritate a CECO sa demisioneze, prin neacordarea votului de incredere. In 1957, odata cu Tratatele de la Roma, se infiinteaza Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana a Atomului (EURATOM). Adunarea Generala, alcatuita acum din 142 deputati, raspundea de toate cele 3 comunitati. Fara a beneficia de noi competente, adunarea isi schimba totusi denumirea in Parlamentul European. In 1971 CE are un buget propriu, la elaborarea si adoptarea caruia participa si Adunarea. In 1979 au loc pentru prima data alegeri directe pentru Parlamentul European. In 1986 se semneaza Actul Unic European. In aceste tratate se foloseste pentru prima data notiunea de „Parlament European”, ale carui drepturi sunt extinse si in procesul legislativ general. Conform Tratatului de la Maastricht parlamentul poate respinge un proiect de lege si fara acordul Consiliului de Ministri si poate infiinta comisii de investigatie.16. Ponderea reprezentarii popoarelor UE in cadrul Parlamentului UE.Parlamentul European a fost infiinţat prin Tratatul de la Roma (1957) pentru a reprezenta “popoarele statelor reunite in cadrul Uniunii Europene", fiind singura instituţie a carei componenţa este stabilita prin alegeri libere, la nivel european şi ale carei şedinţe şi deliberari sunt publice.Rolul Parlamentului in cadrul Uniunii Europene are in vedere: - examinarea şi adoptarea legislaţiei comunitare, alaturi de Consiliul UE (Consiliul de Miniştri), prin procedura de co-decizie; - aprobarea (şi monitorizarea) bugetului UE; - exercitarea funcţiei de control asupra altor instituţii UE, cu posibilitatea de a infiinţa comisii de ancheta; - aprobarea acordurilor internaţionale majore, cum ar fi acordurile privind aderarea de noi

SM şi acordurile comerciale sau de asociere intre UE şi alte ţari. 17. Modul de organizare şi funcţionare. Sesiunile Parlamentare.Ca regula, sesiunea anuala a Parlamentului european debuteaza in a doua marti a luniimartie in fiecare an. In anii in care sunt programate alegeri pentru fotoliile parlamentare de laStrasbourg, Parlamentul se reuneste de drept prima zi de marti a lunii ce urmeaza dateialegerilor parlamentare. Desi sesiunea dureaza 12 luni, Parlamentul european se reuneste practic in aproximativ 12 perioade de sesiune care dureaza in general 4-5 zile. Cu alte cuvinte,sesiunea anuala a Parlamentului european este divizata in 12 perioade a cite o saptamina peluna (cu exceptia lunii august si a lunii iunie in perioada alegerilor).Configuratia actuala a activitatilor europarlamentare cuprinde:- 12 perioade de sesiune de cite patru zile, la Strasbourg, si 6 perioade suplimentare de sesiunede cite doua zile, la Bruxelles;- 2 saptamini pe luna pentru reuniunile comisiilor parlamentare si ale delegatiilor interparlamentare;- o saptamina pe luna pentru reuniunile grupurilor politice;- 4 saptamini pe an, dedicate exclusiv activitatii si prezentei deputatilor europeni incircumscriptiilelor electorale.18. Preşedintele Parlamentului UE, Comisiile Parlamentare şi Grupurile Parlamentare.Presedintele este ales pentru o perioada de 2 ani si jum, adica jumatate din legislatura parlamentara. Presed reprezinta parlamentul in relatii externe si cu cele lalte institutii comunitare. Coordoneaza toate lucrarile Parlamentului si ale organelor sale constitutive, precum si dezbaterile dintre sedintele plenare. In fiecare an se organizeaza 12 perioade de sesiune la Strasburg si alte 6 suplimentare la Bruxells. Presedintele reprezinta parlamentul in afacerile juridice si in toate relatiile externe. (Conferinta presedintilor, Biroul care coordoneaza functionarea interna a parlamentului, chestorii, deputatii, secritariatul,)GRUPURI POLITICE: Deputaţii se constituie in grupuri politice; aceştia nu se grupeaza in funcţie de naţionalitate, ci in funcţie de afinitaţile lor politice. In prezent, exista 7 grupuri politice in cadrul Parlamentului European.Fiecare grup politic işi asigura organizarea interna, prin desemnarea unui preşedinte (sau a doi preşedinţi, in cazul anumitor grupuri), a unui birou şi a unui secretariat.Distribuţia locurilor deputaţilor in hemiciclu se face in funcţie de apartenenţa politica, de la stinga la dreapta, cu acordul preşedinţilor de grup.Numarul minim de deputaţi necesar pentru a constitui un grup politic este de 25. Cel puţin o patrime din state membre trebuie sa fie reprezentate in cadrul grupului. Un deputat poate aparţine unui singur grup politic.Unii deputaţi nu fac parte din niciun grup politic, ei fiind, in acest caz, deputaţi neafiliaţi.Inaintea fiecarui vot din cadrul şedinţelor plenare, grupurile politice examineaza rapoartele elaborate de comisiile parlamentare şi depun amendamente.Grupul politic adopta o poziţie in urma consultarilor din cadrul sau. Niciunui membru nu i se poate impune o anumita varianta de vot.COMISII PARLAMENTARE: Exista 20 de comisii parlamentare. O comisie este alcatuita din 28 pina la 86 de deputati si are un presedinte un birou si un secretariat. Comisiile parlamentare se reunesc odata sau de 2 ori pe luna la bruxeles. Dezbaterile acestora sunt publice. In cadrul comisiilor parlamentare deputatii elaboreaza modifica si adopta propuneri legislative si rapoarte din propria initiativa. De asemenea parlamentul poate constitui comisii temporare si subcomisii pentru gestionarea unor probleme specifice, precum si comisii de ancheta19. Puterile şi competenţele Parlamentului European. Competenţele bugetare ale Parlamentului European.Puterile Parlamentului European a.Procedura legislativa normala este codecizia. Astfel, Parlamentul European si Consiliul se

afla la egalitate, actele fiind adoptate impreuna de Consiliu si de Parlamentul European. Prin procedura de codecizie, mult mai multe amendamente ale Parlamentului sunt introduse in legile comunitare; de asemenea, nici un text nu poate fi adoptat fara acordul oficial al Parlamentului European si al Consiliului European. b. Puterea administrativa financiara Aceasta este o putere importanta, care permite Parlamentului European sa isi stabileasca prioritatile politice. Parlamentul European adopta in fiecare luna decembrie bugetul Uniunii pe anul urmator. Bugetul nu intra in vigoare pina ce nu este semnat de Presedintele Parlamentului European, punind astfel la dispozitia Uniunii resursele financiare necesare pentru anul urmator. c. Puterea de supraveghere democratica Parlamentul exercita o supraveghere democratica asupra tuturor activitatilor comunitare. Aceasta putere, care initial se aplica numai asupra activitatilor Comisiei Europene, a fost extinsa si asupra Consiliului de Ministri, asupra Consiliului European si a organismelor de cooperare politica raspunzatoare in fata Parlamentului. Parlamentul European poate, de asemenea, constitui comisii de ancheta. Acest lucru a fost facut de citeva ori - spre exemplu, in chestiunea "bolii vacii nebune", care a dus la constituirea unei Agentii Veterinare Europene la Dublin. Tot Parlamentul a asigurat si crearea Oficiului European impotriva Fraudei (OLAF) in chestiuni bugetare. Puterile bugetare si legislative extinse ale Parlamentului au marit influenta acestuia asupra Consiliului European. In special procedura de codecizie a ajutat la crearea unui echilibru al puterii legislative intre Consiliul European si Parlamentul European. 20. Rolul Parlamentului European in procesul legislativ şi capacitaţile de control ale Parlamentului European.Parlamentul este singura instuţie careia i-a sporit considerabil competenţele atit prin modificarea formala a tratatelor institutive cit, mai ales, prin acordurile instituţionale. In prezent Parlamentul European a reuşit sa obţina pe linga competenţe bugetare şi un rol important in materie legislativa şi in materie de relaţii externe.I. Controlul politic reprezinta primul atribut al puterii. Aceasta posibilitate pe care o are Parlamentul european se materializeaza, in primul rind, in dezbaterile organizate, ocazie cu care diferite organe de acţiune sunt chemate sa-şi susţina activitaţile şi orientarea in plan politic. Fiecare dezbatere se finalizeaza prin adoptarea unei rezoluţii prin care se face cunoscuta poziţia faţa de o anumita problema.Parlamentul european, organ deliberativ, poate sesiza orice problema care considera ca se poate raporta la activitatea şi misiunile Comunitaţilor , inclusiv cooperare politica.Instituţia Paralamentului European poate, de asemenea, pe calea unei moţiuni de cenzura sa constringa Comisia sa demisioneze.II. Competenţa bugetara ocupa un loc important intre atribuţiile Parlamentului european şi ii permite, daca nu sa se impuna, macar sa negocieze de la egal la egal cu Consiliul.Adunarea poate printr-o majoritatea a membrilor sai şi 2/3 din sufragii exprimate sa respinga proiectul de buget in intregime şi sa ceara ca un nou proiect sa-i fie supus aprobarii de catre Consiliu.III In materie legislativa Parlamentul european nu deţine atributele parlamentelor naţionate. Nu are nici competenţa de iniţiativa, rezervata Comisiei, nici competenţa de decizie rezervata Consiliului.Competenţa decizionala a Parlamentului exista numai in domeniul “micilor revizuiri”. In rest Parlamentul are numai statut de asociat la legislaţia de grade diferite, dupa care actul intra in cimpul de aplicare al unei sau alteia dintre cele 3 proceduri:- procedura consultarilor este obligatorie interzicindu-se Consiliului sa decida fara ca Parlamentul sa fi dat in prealabil ...

21. Modalitatea de formare şi componenţa Consiliului de Miniştri.Consiliul Uniunii Europene, denumit si Consiliul de Ministri, reprezinta, impreuna cu Parlamentul European, ramura legislativa a Uniunii Europene. Consiliul Uniunii Europene este principalul organ legislativ al Uniunii.Consiliul Uniunii Europene nu este acelasi lucru cu Consiliul Europei, care este o organizatie internationala, complet independenta de UE. De asemenea nu trebuie sa fie confundat cu Consiliul European, care este o institutie diferita a Uniunii Europene, chiar daca foarte apropiata de aceasta.Consiliul Uniunii Europene isi are ca prim loc de intilnire sediul de la Bruxelles, iar ca al doilea loc, Strasbourg.La 19 noiembrie 2009, corespunzator Tratatului de la Lisabona, a fost desemnat drept primul Presedinte (permanent) al Consiliului Uniunii Europene belgianul Herman Van Rompuy. El a preluat noua pozitie in ziua intrarii in vigoare a Tratatului, la 1 decembrie 2009, pentru o durata de 2 ani si jumatate. Sefia diplomatiei europene (corespunde unui ministru de externe al UE) o detine Catherine Ashton (Marea Britanie).Sistemul de votIncepind cu 1 noiembrie 2004, pragul majoritatii calificate este atins odata ce sunt indeplinite doua conditii:daca majoritatea statelor membre se pronunta in favoarea adoptarii propuneriicel putin 232 de voturi sunt pentru adoptarea propunerii, ceea ce corespunde cu 72,3% din totalul voturilor22. Preşedenţia Consiliului, competenţele şi modul de funcţionare a Consiliului.Administrarea intregii game a Consiliului de Miniştri, de la cel mai mic grup de lucru pina la Consiliul European, este in responsabilitatea statului care asigura Preşedenţia,  schimbata o data de 6 luni.Preşedenţia Consiliului ofera avantaje, dar şi dezavantaje. Un avantaj este corelat prestigiului şi statutului deţinut de aceasta funcţie: pe durata a şase luni, ţara preşedintelui este centrul relaţiilor UE; miniştri in special primul ministru şi ministrul de externe sunt reprezentanţii � �UE. Un alt avantaj este acela ca pe durata mandatului, Preşedenţia are o putere mai mare, şi poate coordona  prioritaţile şi viteza politicii UE. Cu toate acestea, potenţialul Preşedenţiei de a dezvolta politici nu trebuie exagerat; chiar daca la preluarea mandatului işi stabileşte prioritaţile, nu porneşte la drum doar cu probleme noi; sunt de rezolvat cele ramase in desfaşurare şi, de multe ori, ele consuma energie şi timp. Apoi, şase luni nu este o perioada suficienta pentru a realiza politici ambiţioase, mai ales daca sunt necesare şi legislaţii.Consiliul realizeaza circa 90 de intilniri pe an. Ele se desfaşoara la Bruxelles, cu excepţia lunilor aprilie, iunie şi octombrie, cind sunt planificate in Luxemburg. Regularitatea intilnirilor pe domenii reflecta importanţa, direcţiile, prioritaţile şi interesele politicilor UE. Miniştrii de Externe, apoi Miniştrii Agriculturii şi Miniştrii Economiei şi Finanţelor Consiliul ECOFIN) se intilnesc de regula o data pe luna, şi mai des, daca este necesar. Comitetul Permanent pentru Angajaţi este  in serviciul Consiliului, şi se particularizeaza sub doua aspecte: in primul rind, membrii sai nu sunt numai reprezentanţi ai guvernelor, ci şi ai grupurilor de interese; in al doilea rind, reprezentanţii guvernelor sunt conduşi de miniştri,�   iar daca aceştia nu pot participa, de catre reprezentanţii lor personali.Comitetul se intruneşte de doua ori pe an, discuta probleme de interes major şi elaboreaza recomandari Consiliului de Relaţii Sociale şi de Munca.Diferite comitete, care tehnic sunt Comitete /Comisie/ (lucreaza pentru Consiliu şi Comisie). Comitetul MonetarStructura ierarhica a Consiliului nu este incarcata sau rigida. Procedurile, in cazul unor propuneri venite din partea Comisiei sau a Parlamentului European, se realizeaza dupa modelul: examinarea iniţiala a textului Comisiei este efectuata de un grup de lucru, sau daca

are un domeniu larg, de mai multe grupuri de lucru. In cazul in care nu exista un grup de lucru permanent pe problema respectiva, el se constituie.23. Sistemul de vot al Consiliului.vot in unanimitate,?vot cu majoritate calificata şi vot cu majoritate simpla.Votul in unanimitate in cadrul Consiliului este limitat, deşi cimpul de aplicare nu este neglijabil. Chiar dupa expirarea perioadei de tranziţie, in Tratatul CEE, 27 dispoziţii prevedeau recurgerea la unanimitate. UE a menţinut-o in domeniile de natura constituţionala sau cvasi-constituţionala, dar i-a redus aplicarea in domeniile politicilor comune şi mai ales a armonizarii legislaţiilor naţionale. Mai mult, pentru ca unanimitatea sa se poata forma, nu este necesar ca toate statele sa voteze in favoarea decizieiVotul cu majoritate calificata. Pentru obţinerea majoritaţii, statele membre au o pondere speciala, in funcţie de criterii generale, demografice, politice şi economice. Minoritatea este protejata prin propunerea Comisiei care se considera ca reprezinta interesul comunitar şi deci, şi interesele statelor mici; b). in celelalte cazuri, in care  Consiliul statueaza fara propunerea Comisiei, pe linga un numar de voturi se ţine seama şi de numarul statelor, in sensul ca cele 62 voturi sa exprime votul favorabil a cel puţin zece state.Votul cu majoritate simpla. Deciziile şi deliberarile Consiliului sunt adoptate potrivit principiului general stabilit de Art. 148. Acesta prevede ca in afara de dispoziţii contrarii ale Tratatului, deliberarile Consiliului sunt incheiate, iar actele adoptate cu majoritatea membrilor care il compun. Majoritatea simpla este calculata in raport cu membrii Consiliului şi nu in raport cu membrii prezenţi. Fiecare ţara a primit un vot folosit, in principal, in scopuri procedurale. (Incepind din februarie 1994, se foloseşte la tarife anti-dumping şi anti-subvenţie in contextul Politicii Comerciale Comune).24. Consiliul European: proces de creare, structura, funcţii.Istorie.Sefii de stat si de guvern se intilneau, din anul 1969, la intervale neregulate. De-abia in anul 1974 s-a stabilit la Paris ca intrunirile acestora sa aiba loc in mod regulat. Consiliul European a devenit institutie a UE de-abia in anul 1987, odata cu intrarea in vigoare a Actului UnicEuropean. Structura:Initial, intilnirile sefilor de guvern erau considerate doar discutii cu caracter informativ, fara prezenta ministrilor de externe, fara functionari publici si fara a fi documentate. Hotariri cu efect juridic nu erau de luat. Conferintele aveau loc in castele, in locuri indepartate si izolate de reprezentantii presei. Presedintia Consiliului European nu se va exercita prin rotatie de tarile membre, ci de un presedinte ales pe o perioada de 2,5 ani. Presedintele Consiliului European va fi ales de consiliu cu majoritatea calificata, putind fi reales numai o singura data.Consiliul European va da Uniunii Europene “impulsurile necesare pentru dezvoltarea acesteia si va stabili obiectivele si prioritatile politice generale. Consiliul European va fi alcatuit din sefii de stat si de guvern ai tarilor membre, presedintele Consiliului European si Presedintele Comisiei Europene. Ministrul de externe al UE va participa la lucrarile Consiliului.Consiliul European a devenit institutie a UE de-abia in anul 1987, odata cu intrarea in vigoare a Actului Unic European.25. Preşedintele UE: alegere, funcţii, competenţe. Presedintele Consiliului European este presedintele permanent, ales de catre membrii Consiliului European pe baza unui mandat oficial de doi ani si jumatate care poate fi reinoit o singura data. Noua structura a fost decisa pentru a oferi o coerenta si o continuitate sporite in activitatea Uniunii. Consiliul European isi alege Presedintele cu majoritate calificata.

Tratatul de la Lisabona a intrat in vigoare pe data de 1 decembrie 2009, astfel Consiliul European a devenit in mod oficial o institutie cu drepturi depline.Presedintele Consiliului European prezideaza si impulsioneaza lucrarile Consiliului European, asigura pregatirea si continuitatea lucrarilor Consiliului European, in cooperare cu presedintele Comisiei si pe baza lucrarilor Consiliului Afaceri Generale, actioneaza pentru facilitarea coeziunii si a consensului in cadrul Consiliului European, prezinta Parlamentului European un raport dupa fiecare reuniune a Consiliului European.[2]

Presedintele Consiliului European asigura, la nivelul sau si in aceasta calitate, reprezentarea externa a Uniunii in probleme referitoare la politica externa si de securitate comuna, fara a aduce atingere atributiilor Inaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate. Presedintele Consiliului European nu poate exercita un mandat national. Consiliul European se reuneste de obicei la Bruxelles, in cladirea Justus Lipsius. Este asistat de Secretariatul General al Consiliului.Asistat de 14 vicepreşedinţi, Preşedintele coordoneaza toate lucrarile Parlamentului şi ale organelor sale constitutive (Biroul şi Conferinţa preşedinţilor), precum şi dezbaterile din şedinţele plenare. In fiecare an, se organizeaza douasprezece perioade de sesiune la Strasbourg şi alte şase perioade de sesiune suplimentare la Bruxelles.26. Modalitatea de formare şi componenţa Comisiei.Comisia Europeana actioneaza drept putere executiva a Uniunii Europene si are responsabilitatea initieirii de proiecte legislative si conducerea permanenta a UE. Comsiai este de asemenea motorul integrarii europene. Este organizata ca un cabinet de guvern, cu 27 de comisari pentru diferite domenii de activitate, unul pentru fiecare stat membru, ei avind obligatia de a reprezenta interesele UE ca un intreg si nu interesele nationale.Unul dintre cei 27 este Presedintele Comisiei (actualmente Jose Manuel Barroso) care este numit de Consiliul European. Dupa presedinte, cel mai important si proeminent comisar este Inaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate care este de drept si Vice-Presedinte al Comisiei si este numit de asemenea de Consiliul European. Ceilalti 25 de comisari sunt numiti de Consiliul Uniunii Europene in acord cu presedintele nominalizat. Dupa acea, cei 27 de comisari ca un singur grup sunt primesc votul de investitura din partea Parlamentului European.27. Competenţele Comisiei.Iniţiativele legislative.Competenţele comisiei Europene sunt, in principal, urmatoarele: De control, supraveghind respectarea Tratatelor;� De iniţiativa, avind dreptul iniţiativei in probleme de competenţa comunitara� De execuţie, cu rol de guvern la nivel comunitar�  ; De reprezentare interna, intrucit ambasadorii pe linga U.E. ai diferitelor state işi prezinta �scrisorile de acreditare preşedintelui Comisiei. De reprezentare externa, intrucit Comisia are delegaţii cu rang de Ambasada in state terţe, �precum şi Birouri in statele membre ale U.E.28. Funcţiile Comisiei Europene.Comisia este motorul sistemului institutional al Comunitatii:- avind dreptul de initiativa intocmeste proiectele de legi, pe care le supune pentru adoptare Parlamentului si Consiliului. In comparatie cu organele de tip “agenda setter” intilnite in alte sistem politice, cum ar fi in cazul guvernului federal german, comisia poate oricind sa retraga orice initiativa legislativa care inca nu a fost adoptata definitiv de Consiliu.;- in calitate de organ executiv Comisia asigura aplicarea legislatiei europene (directive, regulamente, decizii), executia bugetara si realizarea programelor adoptate de Consiliu si Parlament;

- impreuna cu Curtea Europeana de Justitie verifica respectarea legislatiei comunitare;- in calitate de reprezentant legal al Comunitatii la nivel global are dreptul de a negocia mai ales tratatele din domeniul comertului si colaborarii internationale.;29. Modalitatea de cooperare şi conlucrare a Comisiei cu Parlamentul şi Consiliul UE. Parlamentul European şi Comisia Europeana au semnat un acord-cadru in scopul de a facilita şi de a organiza cooperarea lor. Acest acord defineşte, aşadar, modalitaţile de colaborare politica a celor doua instituţii.Acest acord-cadru include mai multe dispoziţii referitoare la organizarea activitaţii şi la cooperarea dintre cele doua instituţii.Aceste dispoziţii vizeaza cu precadere:- responsabilitatea politica a Comisiei;- instituirea unui dialog politic permanent şi eficient;- punerea in aplicare a procedurilor legislative.30. Apariţia şi evoluţia sistemului judiciar al Uniunii Europene. Ramura judiciara a UE, formal numita „Curtea de Justitie a Uniunii Europene”, cuprinde trei instante: Curtea de Justitie, Curtea Generala siTribunalul Functiei Publice al Uniunii Europene. Impreuna interpreteaza si aplica tratatele si legislatia Uniunii Europene.Curtea de Justitie se ocupa in principal cu cauzele din partea statelor membre si institutiilor Uniunii. Curtea Generala se ocupa in principal de cauzele depuse de cetateni sau companii direct curtii europene iar Tribunalul Functiei Publice al Uniunii Europene are atributii in disputele dintre Uniunea Europenea si serviciul civil european. Deciziile Curtii Generale pot fi apelate la Curtea de Justitie dar doar din punctul de vedere al conformitatii unei prevederi legale.31. Componeneţa şi modul de funcţionare a Curţii de Justiţiei.Curtea de justitie e formata din 27 judecat. si 8 avocati, care au sarcina de a-şi prezenta punctele de vedere cu privire la cazurile aduse in faţa Curţii. Pledoariile lor trebuie sa fie imparţiale şi susţinute public. Fiecare judecator şi avocat general este numit pentru un mandat de 6 ani, care poate fi reinnoit. Presedintele e ales pe o perioada de 3 ani. Presedintele Curtii conduce activitatea acesteia si prezideaza audierile si deliberarile din Camera de consiliu Grefierii asista la audieri, consemneaza dezbaterile, organizeaza si tin arhivele Curtii si se ingrijesc de publicarea hotararilor acesteia in "Colectia de jurisprudenta a Curtii". Sub autoritatea Presedintelui Curtii, ei au si atributii de administrare a bugetului institutiei. Pe langa fiecare judecator sau avocat general functioneaza si cate doi secretari (referenti), care ii asista in pregatirea dosarelor fiecarei cauze. Curtea functioneaza in plen, intr-o Mare Camera formata din 13 judecatori, sau in camere constituite din 3 pana la 5 judecatori, in functie de importanta litigiilor supuse judecatii. Curtea poate delibera numai in prezenta unui numar impar de judecatori. Curtea se intruneşte in Marea Camera la cererea unui stat membru sau a unei instituţii care este parte intr-un proces, precum şi in cauzele deosebit de complexe sau de importante.Celelalte cauze sunt soluţionate in camere de cinci sau de trei judecatori. Preşedinţii camerelor de cinci judecatori sunt aleşi pentru perioada de trei ani, iar cei ai camerelor de trei judecatori pentru perioada de un an.32. Funcţiile Curţii de Justiţiei.Curtea Europeana de Justiţie indeplineşte urmatoarele funcţii:- soluţioneaza litigiile dintre statele membre; dintre statele membre şi Uniunea Europeana; dintre instituţiile UE; dintre UE şi persoanele fizice sau juridice, inclusiv şi din rindul funcţionarilor europeni;

- interpreteaza acordurile şi tratatele internaţionale;- ia decizii preliminare cu privire la valabilitatea şi legalitatea deciziilor formulate de instanţele naţionale, care de alfel nu au autoritate juridica (sub jurisdicţia CEJ nu nimeresc domeniile care nu sint prevazute in Tratatele UE). - dreptul de a impune penalitaţi statelor membre pentru nerespectarea deciziilor Curţii (in conformitate cu Tratatul de la Maastricht).Rolul Curţii este de a garanta interpretarea şi aplicarea uniforma a dreptului Uniunii Europene (dreptului comunitar).33. Procedura in faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.In linii mari se poate aprecia ca procedura in fata curtii este una contradictorie (fiecare parte işi susţine şi argumenteaza pretenţiile), publica, mixta (cuprinde doua etape: una scrisa si una orala) si inchizitorie (deoarece presupune activitaţi de instrumentare a cauzei, cum ar fi expertiza si audierea martorilor). In faza scrisa, se introduce cererea de chemare in judecata, direct sau prin poşta, la primire fiind inscrisa in registrul Curţii; preşedintele desemneaza judecatorul raportor al cauzei, care urmareşte desfaşurarea cauzei şi investigheaza anumite aspecte; se notifica piritului cererea, acesta avind termen pentru depunerea unui memoriu in aparare; in fine, fiecare parte poate depune un memoriu suplimentar, care sa precizeze pretenţiile respectiv apararile lor. Faza orala cuprinde citirea raportului preliminar al judecatorului-raportor, pledoariile parţilor şi concluziile avocatului general. O condiţie destul de bizara de procedura pretinde ca partea sa aiba domiciliul in Luxemburg. Statele rezolva aceasta problema prin reprezentanţele lor diplomatice existente in Ducatul de Luxemburg, insa persoanele fizice sau juridice trebuie sa apeleze la un rezident luxemburghez, folosit ca şi „cutie poştala", doar pentru introducerea acţiunii. Deliberarile au loc in “Camera de consiliu", adica intr-o incapere distincta de sala de judecata, la ele participa judecatorii care au fost prezenţi la procedura „orala", iar avocaţii generali nu participa. Numarul judecatorilor trebuie sa fie impar. Hotarirea se ia cu majoritate. Intrucit Statutul Curţii nu precizeaza ce fel de majoritate, se aplica regula generala, a majoritaţii simple. Indiferent de numarul de voturi favorabile unei decizii, aceasta angajeaza in mod colectiv Curtea, opiniile contrare neputind fi facute publice sau publicate, aa cum se intimpla in sistemele de drept naţionale. Parţile sunt reprezentate in mod obligatoriu in faţa Curţii, in orice faza a procedurii. Instituţiile comunitare sa statele membre sunt reprezentate prin agenţi - juriştii instituţiilor comunitare, respectiv a Ministerului afacerilor externe din guvernul statului membru - iar persoanele fizice sau juridice, prin avocaţi. Nu exista un „barou comunitar", prin urmare orice avocat care are dreptul de a pleda in faţa unei instanţe naţionale poate pleda şi in faţa Curţii europene de justiţie. Limba in care se desfaşoara procesul este, de regula, limba piritului; in cazul in care pirit este o instituţi comunitara, reclamantul poate decide „limba de procedura". Odata stabilit regimul lingvistic, acesta va fi respectat pina la sfirşit, in limba respectiva fiind redactate actele procedurale, susţinute pledoariile şi redactata hotarirea. Orice versiune tradusa a hotaririi are valoare ca atare, nu ca document original. 34. Hotaririle Curţii de Justiţie: tipologizarea şi caracterul obligatoriul al acestora.Deciziile curtiide justitie sunt adoptate cu majoritatea de voturi. Hotaririle sunt semnate de catre toti judecatorii care au participat la deliberari, iar dispozitivul acestora este pronuntat in sedinta publika. Hotaririle si concluziile avocatilo generali sunt disponibile pe siteul internet al curtii chiar in ziua pronuntarii.35. Tribunalul de Prima Instanţa: structura şi atribuţii.Judecatorii

Este compus din cel puţin un judecator pentru fiecare stat membru (27 in 2007). Judecatorii sunt numiţi de comun acord de catre guvernele statelor membre pentru un mandat de 6 ani care poate fi reinnoit. Judecatorii işi exercita funcţiile in deplina imparţialitate şi independenţa. PresedintelePresedintele Tribunalului este desemnat de judecatori, dintre ei, pentru o perioada de trei ani, mandatul putind fi reinnoit. Presedintele nu poate fi desemnat avocat general.[5] Daca mandatul presedintelui inceteaza inainte de expirarea mandatului, noul presedinte este ales pentru perioada care a mai ramas din mandat.Avocatii generali si judecatorii raportoriAvocatul general are rolul de a prezenta in sedinta publica, cu deplina impartialitate si in deplina independenta, concluzii motivate cu privire la anumite cauze inaintate Tribunalului, pentru a-l asista in indeplinirea misiunii sale.[3] GrefierulGrefierul Tribunalului este ales prin vot secret de toti judecatorii instantei. Este declarata aleasa persoana care obtine voturile a mai mult de jumatate din judecatori.Mandatul grefierului este de sase ani. Tribunalul de Prima Instanţa are competenţa de a judeca:- acţiuni directe introduse de persoane fizice sau juridice impotriva actelor instituţiilor comunitare (ale caror destinatare sunt sau care le privesc in mod direct şi individual) sau impotriva abţinerii acestor instituţii de a acţiona. Este vorba, de exemplu, de o acţiune introdusa de o intreprindere impotriva unei decizii a Comisiei prin care i se aplica o amenda;- acţiuni introduse de statele membre impotriva Comisiei;- acţiuni introduse de statele membre impotriva Consiliului cu privire la actele adoptate in domeniul ajutoarelor de stat, la masurile de protecţie comerciala („dumping”) şi la actele prin care Consiliul exercita competenţe de executare;- acţiuni prin care se urmareşte obţinerea unor despagubiri pentru prejudiciile cauzate de instituţiile comunitare sau de funcţionarii acestora;- acţiuni ce au la baza contracte incheiate de Comunitaţi, prin care se atribuie in mod expres Tribunalului competenţa de judecare;- acţiuni in materia marcilor comunitare;- recursuri impotriva deciziilor Tribunalului Funcţiei Publice, limitate la chestiuni de drept.Deciziile pronunţate de Tribunal pot fi atacate in termen de doua luni cu recurs, limitat la chestiuni de drept, la Curtea de Justiţie.36. Tribunalul pentru Funcţia Publica: structura şi atribuţii. Tribunalul Functiei Publice al Uniunii Europene (limba engleza: Civil Service Tribunal) este instanta Uniunii Europene care se ocupa de disputele dintre Uniune si corpul de functionari ai acesteia.Componenta TribunaluluiTribunalul Functiei Publice are in prima sa componenta 7 judecatori.Acestia si-au inceput mandatul la 1 octombrie 2005, urmind ca patru dintre ei sa-l exercite timp de sase ani, iar ceilalti trei timp de trei ani. Grefier este Waltraud Hakenberg. Tribunalul soluţioneaza in prima instanţa litigiile dintre Uniunea Europeana şi agenţii sai, cit şi litigiile dintre organe, oficii sau agentii si personalul lor, pentru care competenta este atribuita Curtii de Justitie a Uniunii Europene37. Procesul de creare al Curţii de Conturi a UE.Infiinţata in 1977, Curtea Europeana de Conturi (CEC) a dobindit statutul de institiţie a UE numai in 1993 (prin intrarea in vigoare a Tratatului de la Amsterdam) şi reprezinta “conştiinţa financiara” a Uniunii. Rolul sau este de a controla aspectele financiare ale UE, mai exact

legalitatea operaţiunilor bugetului comunitar şi corespondenţa acestuia cu programul anual de gestionare a sa. Curtea desfaşoara acest tip de control anual şi elaboreaza un raport pe care il inainteaza Parlamentului European (şi care serveşte la descarcarea bugetara a Comisiei).Curtea de Conturi este independenta in raport cu celelalte instituţii comunitare şi are deplinalibertate in privinţa organizarii şi planificarii activitaţii sale de audit şi de raportare. 38. Componenţa Curţii de Conturi.Curtea de Conturi este formata din cite un membru din fiecare ţara a Uniunii, desemnat de Consiliu pentru un mandat de 6 ani (care poate fi reinnoit). Preşedintele Curţii este ales de catre membrii acesteia pentru un mandat de 3 ani care, de asemenea, poate fi reinnoit. 39. Funcţionarea şi Competenţele Curţii de Conturi.Curtea Europeana de Conturi verifica modul in care sunt administrate fondurile europene. Rolul sau este acela de a imbunataţi gestiunea financiara a UE şi de a prezenta rapoarte cu privire la folosirea banilor publici. Pentru a le garanta contribuabililor europeni faptul ca banii publici sunt cheltuiţi in mod eficient, Curtea de Conturi este abilitata sa verifice (sa auditeze) orice persoana sau organizaţie care gestioneaza fonduri europene. In acest scop, efectueaza frecvent controale pe teren. Concluziile sale scrise sunt incluse in rapoarte adresate Comisiei Europene şi guvernelor statelor membre.Una dintre cele mai importante sarcini ale Curţii de Conturi este sa inainteze Parlamentului European şi Consiliului un raport anual privind exerciţiul financiar anterior („descarcarea anuala de gestiune”). Parlamentul examineaza minuţios raportul Curţii inainte de a decide daca aproba sau nu modul in care Comisia a gestionat bugetul.De asemenea, Curtea trebuie sa formuleze un aviz privind legislaţia financiara a UE şi posibilitaţile de combatere a fraudei.40. Rapoartele Curţii de Conturi.Curtea de Conturi publica: un raport annual cu privire la executarea bugetului Uniunii din anul precedent; o declaratie de siguranta referitoare la fiabilitatea conturilor ca si la legalitatea si regularitatea operatiunilor corespunzatoare exercitiului bugetar precedent. Ea mai publica rapoartele anuale specifice referitoare la organismele comunitare si rapoartele specifice pe teme de interes particular. Rapoartele de control ale Curtii de Conturi constituie un element important al procedurii de descarcare. Ele sunt transmise autoritatii bugetare (Parlamentului si Consiliului) care tin cont de acesta pentru a decide daca descarcarea poate fi data Comisiei cu drept de gestiune bugetara. Alaturi de rapoartele anuale se adauga si rapoartele speciale care vizeaza aspecte particulare ale gestiunii comunitare la initiativa Curtii, urmand ca aceasta sa decida sau nu publicarea lor ,care sunt publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. 41. Circumstanţele şi anturajul edificarii Uniunii Monetare.Tratatul de la Roma, care a infiinţat CEE, stabilise ca obiectiv construirea unei Pieţe Interne Unice, insoţita de politici comune sau, cel puţin, armonizate. La finele anilor '60, Comunitatea realizase „in linii generale" uniunea vamala si lansase, cu bune rezultate, Politica Agricola Comunitara, creind fundamente temeinice pentru adincirea procesului de integrare. Prima tentativa de realizare a unei UEM este planul Werner. Planul Werner a fost deosebit de concret cu privire la obiectivele finale ale UEM care urmau a fi realizate in doua etape. Uniunea monetara urma sa genereze „convertibilitatea deplina si ireversibila a monedelor tarilor membre, eliminarea fluctuaţiilor cursului de schimb, fixitatea irevocabila a paritaţilor si cursurilor valutare si completa liberalizare a fluxurilor de capital". Planul de mai sus nu a fost niciodata implementat. La inceputul anilor "90 doua evenimente majore au influenţat evoluţiile europene: venirealui Jacques Delors la preşedinţia Comisiei Europene si caderea zidului

Berlinului in 1989 urmata de prabuşirea regimurilor comuniste din Europa de Est. Raportul Delors schiţa trei etape spre Uniunea Economica si Monetara:a) prima etapa: incepind cu 1 iulie 1990, inlaturarea controalelor de schimburi pentru a asigura libera circulaţie a capitalurilor in Comunitatea Europeana;b) a doua etapa: o mai buna coordonarea a politicilor economice si inceputul crearii Sistemului European al Bancilor Centrale care inlocuieşte Comitetul Guvernatorilor Bancilor Centrale;c) a treia etapa: SEBC inlocuieşte bancile centrale naţionale. Aceasta etapa implica si stabilirea irevocabila a paritaţilor si introducerea monedei unice. La reuniunea de la Madrid din 1989, liderii europeni au decis lansarea primei etape: liberalizarea mişcarilor de capital.42. Euro – moneda unica a statelor membre.Utilizarea extinsa a monedei euro in sistemul monetar si financiar internaţional demonstreaza importanta acesteia pe scena mondiala:- Moneda euro este din ce in ce mai utilizata in cazul emisiunii de titluri de datorie publica si titluri de datorie pentru intreprinderi- Bancile mondiale acorda imprumuturi semnificative denominate in euro in toata lumea.- Euro ocupa locul 2 printre cele mai comercializate monede pe pieţele de schimb valutar, fiind utilizata in aproximativ 40% din tranzacţiile zilnice.- Euro este folosit din ce in ce mai mult pentru facturare si plata in comerţul internaţional, nu numai intre zona euro si tari terţe ci chiar, intre tari terţe.- Alaturi de dolarul american, euro este utilizat foarte mult ca o importanta moneda de rezerva pentru urgentele monetare. - Mai multe tari isi gestioneaza monedele naţionale prin corelarea acestora cu moneda euro luata ca moneda de referinţa.O serie de tari si regiuni din afara Uniunii Europene sunt inca si mai strins legate de moneda euro. Datorita stabilitaţii sistemului monetar pe care se sprijina, euro a devenit o moneda „ancora" extrem de atractiva pentru aceste tari, in special pentru cele care au incheiat acorduri instituţionale speciale cu UE, cum sunt acordurile comerciale preferenţiale. Prin raportarea monedelor naţionale la euro, aceste state aduc o mai mare siguranţa si stabilitate economiilor naţionale.Moneda euro este folosita pe scara larga si in tarile si regiunile aflate in vecinatatea zonei euro, ca de exemplu in sud-estul Europei, in timp ce alte state - Monaco, San Marino si Vatican- folosesc moneda euro ca moneda oficiala in baza unor acorduri monetare specifice incheiate cu UE, putind emite propriile monede euro in anumite limite cantitative.43. Avantajele şi dezavantajele monedei unice.Moneda unica pe care o avem astazi poate fi considerata un pas logic spre finalizarea pietei unice.Avantajele sunt:-rate scazute ale dobindirii datorita gradului ridicat de stabilitate a preturilor.-mai multa transparenta in privinta preturilor.-eliminarea costurilor de tranzactie-lipsa inflatiilor valutareDezavantajele :Cel mai des invocat inconvenient al punerii in practica a Uniunii Monetare este pierderea suveranitaţii naţionale, din cauza transferului la nivel comunitar al unor competente naţionale de ordin monetar si fiscal. Pe de alta parte, tari integrate cu economii mai puţin prospere au pierdut soluţia recurgerii la devalorizarea monedei naţionale care le permitea sa-si amelioreze temporar competitivitatea economiei lor. Eficienta recurgerii la devalorizare este totuşi contestabila, caci ea are un impact inflaţionist imediat, datorita scumpirii importurilor, dar si pentru ca reprezinta o soluţie facila, eludind adevaratele probleme.

- costuri substanţiale pe termen scurt.- viata politica exacerbata, care a insotit procesul de creare a Uniunii Monetare,

ignorandu-se de multe ori realitaţile economice.- ameninţarea deflationista- lipsa de coerenta si de instrumente a BCE de a gestiona situaţii de criza.

44. Sistemul European al Bancilor Centrale, Eurosistemul.Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) a fost creat in conformitate cu Tratatul de la Maastricht si Statutul Sistemului European al Bancilor Centrale si al Bancii Centrale Europene . Este format din Banca Centrala Europeana (BCE) si bancile centrale naţionale (BCN) ale tuturor statelor membre ale UE.Eurosistemul cuprinde BCE si BCN ale statelor membre care au adoptat euro (in prezent, in numar de 16). Organele de decizie ale BCE sunt Consiliul guvernatorilor si Comitetul executiv . Deciziile de politica monetara ale BCE sunt luate de Consiliul guvernatorilor. Comitetul executiv pune in aplicare deciziile si este raspunzator de activitaţile zilnice ale BCE. Al treilea organ de decizie al BCE este Consiliul general , care va continua sa funcţioneze atit timp cit exista state membre ale niunii Europene care nu au adoptat inca euro ca moneda naţionala.45. Banca Centrala Europeana: atribuţii şi competenţe.Banca Central Europeana (BCE) – cu sediul la Frankfurt - a fost infiinţata in 1998 şi este responsabila pentru politica monetara a UE. Principalul obiectiv al BCE este asigurarea stabilitaţii preţurilor, astfel incit sa se pastreze valoarea monedei unice (Euro) şi economia europeana sa nu fie afectata de procesele inflaţioniste. In plus, politica monetara are şi rolul de a sprijini alte obiective politice stabilite la nivel comunitar. BCE este administrata de un preşedinte şi un consiliu executiv, care menţin o cooperare strinsa cu bancile centrale naţionale ale SM ce au aderat la zona Euro – alcatuind astfel Sistemul European de Banci Centrale (SEBC), sau Eurosistemul. Obiectivele acestui sistem sunt: • definirea şi implementarea politicii monetare a zonei euro; • derularea operaţiunilor externe; • pastrarea şi administrarea rezervelor Statelor Membre; • promovarea unui sistem eficient de plaţi. “Iniţiativa 2000” are drept scop promovarea modernizarii tehnologice şi pregatirea capitalului uman pentru a face faţa unei economii in schimbare. E vorba de ţarile zonei mediteraneene, cele balcanice, ţarile Americii Latine şi ale Asiei. Banca Central Europeana a inlocuit Institutul Monetar EuropeanTratatul de la Nisa nu schimba componenţa Consiliului Guvernator al BCE, insa aduce schimbari in ceea ce priveşte regulile de decizie (decizii adoptate, in general, prin majoritate simpla – un membru, un vot).46. Banca Europeana de Investiţii. Competenţe şi modul de funcţionare.BEI este institutia financiara a UE si a fost stabilita in conditiile Tratatului de la Roma.BEI a fost infiintata prin Tratatul de la Roma, fiind un institut de finantare al Uniunii Europene. Prin promovarea unei dezvoltari echilibrate a intregului spatiu comunitar BEI contribuie la coeziunea economica, sociala si teritoriala a UE. BEI, ai carui actionari sunt cele 27 de state membre ale UE, este condusa de Consiliul Guvernatorilor, alcatuit din cei 27 de ministri de finante. BEI are personalitate juridica si autonomie financiara, avand rolul de a prelua finantarea pe termen lung a unor proiecte concrete, a caror viabilitate economica tehnica, ecologica si financiara este garantata. Resursele necesare pentru acordarea imprumuturilor provin in mare parte din obligatiuni plasate pe pietele de capital; BEI dispune insa si de resurse

proprii.In afara UE banca sustine strategiile de aderare ale tarilor candidate si ale celor din vestul peninsulei balcanice. Banca aplica de asemenea aspectele de natura financiara prevazute in tratatele incheiate in cadrul politicii europene de colaborare cu tarile in curs de dezvoltare. In acest context, banca desfasoara activitati in spatiul mediteranean si in tarile din Africa, Caraibe si Pacific (statele ACP).47. Fondul European de Investiţii: structura şi funcţiile. Fondul European de Investiţii (FEI) a fost creat in 1994 pentru a susţine  intreprinderile mici. Acţionarul sau majoritar este Banca Europeana de Investiţii, alaturi de care formeaza ,,Grupul BEI’’.FEI ofera capital de risc pentru intreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), in special pentru societaţile recent infiinţate şi pentru cele cu orientare tehnologica. De asemenea, furnizeaza garanţii instituţiilor financiare (de exemplu bancilor) pentru a acoperi imprumuturile acordate IMM-urilor.FEI nu este o instituţie creditoare: Fondul nu acorda credite sau subvenţii şi nici nu investeşte direct in vreo societate. In schimb, acţioneaza prin banci şi alţi intermediari financiari, folosind fie propriile fonduri, fie pe cele care ii sunt incredinţate de  BEI sau de Uniunea Europeana.Fondul este activ in statele membre ale Uniunii Europene şi in Croaţia, Turcia şi in trei state AELS (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia).48. Comitetul Economic şi Social. Competenţe: structura şi funcţii.CESE este un organ consultativ al Uniunii Europene. Infiinţat conform tratatelor din 1957, are 344 de membri, numiţi pe un mandat de 5 ani, la propunerea guvernelor statelor membre. Membrii comitetului sunt repartizaţi in trei grupuri: angajatori (112 membri, din industrie, comerţ, servicii şi agricultura); salariaţii (120 membri, din organizaţii sindicale naţionale); activitaţi diverse (109 membri, din diferite categorii, artizani, profesii liberale, asociaţii pentru protecţia mediului, asociaţii de voluntari, agricultori etc.). Comitetul are ca organe de conducere Preşedinţia, Biroul şi Adunarea Generala. Rolul CES este:- de a oferi consultanţa Parlamentului, Consiliului şi Comisiei in procesul de luare adeciziei;- de a asigura o mai mare implicare a societaţii civile in iniţiativa europeana şi de apromova dialogul social;- de a intari rolul organizaţiilor şi asociaţiilor societaţii civile in ţarile ne- membre ale UE.Membrii CESE nu sunt remuneraţi, dar primesc alocaţii pentru a-şi acoperi cheltuielile de transport şi cazare ocazionate de participarea la reuniuni. Numarul membrilor din fiecare ţara depinde de populaţia acesteia.49. Comitetul Regiunilor: structura şi funcţii.Comitetul Regiunilor (CR) este un organism al Uniunii Europene (1994) de reprezentare a intereselor locale si regionale care contribuie la intarirea legaturilor dintre cetatenii aceleiasi regiuni, la apropierea si implicarea acestora in deciziile Uniunii Europene.CR se intruneşte de 5 ori pe an in sesiune plenara pentru a defini liniile politice generale şi pentru a adopta avize. Exista 6 „comisii” care se ocupa de diferite domenii politice şi pregatesc avizele care urmeaza a fi dezbatute in sesiunile plenare.In cadrul CR sunt reprezentate principalele grupari politice europene.Comisia Europeana are obligaţia de a se consulta cu autoritaţile locale şi regionale şi cu asociaţiile acestora cit mai devreme posibil in etapa prelegislativa. Comitetul Regiunilor, in calitatea sa de portavoce a autoritaţilor locale şi regionale, este profund implicat in aceasta procedura.Dupa ce inainteaza o propunere legislativa, Comisia trebuie sa se consulte iar cu

CR, daca propunerea respectiva vizeaza unul dintre domeniile politice cu impact direct asupra autoritaţilor locale şi regionale.Rolul CR este de a face cunoscute punctele de vedere locale şi regionale cu privire la legislaţia UE. In acest sens, Comitetul emite rapoarte sau „avize” pe marginea propunerilor Comisiei. Comisia, Consiliul şi Parlamentul trebuie sa consulte CR inainte de luarea unor decizii in domenii care privesc administraţia locala şi regionala (de ex. ocuparea forţei de munca, mediul, educaţia, sanatatea publica).50. Strategia Uniunii Europene privind largirea spre Est: Consideraţii generale.Integrarea in UE a fostelor state satelit ale URSS şi a Ţarilor Baltice are o semnificaţie aparte. Ea transpune in viaţa reunificarea Europei şi include o dimensiune morala deosebita. Reprezinta intr-un fel o recunoaştere şi o incercare de reparare a incalificabilelor erori savirşite cu total cinism la sfirşitul celui de al Doilea Razboi Mondial cind s-a permis sovieticilor sa coboare Cortina de Fier de la Stettin la Triest şi sa supuna unui totalitarism de o violenţa comparabila cu nazismul ţarile satelizate sau integrate in URSS.Desigur ca Occidentul, in pragmatismul sau, daca nu gasea şi interese de ordin economic şi geo-politic nu s-ar fi grabit sa faca acest gest. Pentru ca este vorba de un gest cu o dimensiune esenţialmente politica, criteriile de aderare nefiind in totalitate şi cu adevarat indeplinite in niciuna din ţarile foste comuniste. Aceasta neindeplinire se explica in mare masura prin atitudinea şi strategia pe care occidentul a dezvoltat-o, referitor la trecerea acestor ţari de la comunism la capitalism, urmare a gentlemen’s agreement-ului incheiat cu KGB-ul. In schimbul avantajelor evidente (inlaturarea pericolului de razboi, pieţe de desfacere noi imense, mina de lucru ieftina, calificata şi docila) s-a acceptat pastrarea puterii de catre nomenclatura şi fostele structuri. Astfel, membrii acestora se transformau din privilegiaţii sistemului comunist in privilegiaţii noului sistem capitalist. Ei erau de acuma liberi sa foloseasca toata panoplia metodelor mafiote şi de manipulare a opiniilor publice pe care le  stapineau cu maiestrie. Occidentul este principalul responsabil al inexistenţei unui Nürenberg al comunismului atit de necesar nu numai din punct de vedere moral, dar şi pragmatic. Aceasta atitudine se explica prin respectarea gentlemen’s agreement-ului de care vorbeam mai sus, de refuzul de a compara comunismul cu nazismul, de ignorarea, refuzul sau incapacitatea recunoaşterii realitaţilor atit de ordin cultural – istoric cit şi instituţional din ţarile Europei de Est, prin naivitatea de care a dat adesea dovada, prin interesele economice care existau şi exista.51. Ombudsmanul European – procesul şi necesitatea instituirii.Ombudsmanul European (sau Mediatorul European) este echivalentul unui Avocat al Poporului la nivel comunitar, şi este numit de Parlament pe o durata de cinci ani. Instituţia Ombudsmanului exista din 1992 iar rolul sau este de a primi reclamaţii referitoare la acte de administrare deficienta in activitatea instituţiilor sau organismelor comunitare, din partea cetaţenilor europeni sau a oricarei persoane fizice sau juridice cu sediul in unul din SM. Ombudsmanul soluţioneaza o astfel de reclamaţie prin efectuarea de investigaţii, informarea instituţiei in cauza, cautarea unei soluţii amiabile şi emiterea de recomandari catre instituţia respectiva – la care aceasta trebuie sa raspunda printr-un raport detaliat, in termen de trei luni. Ombudsmanul European trimite un raport de activitate Parlamentului, la sfirşitul fiecarui an. 52. Funcţiile şi atribuţiile de baza ale Ombudsmanului.Ombudsmanul European investigheaza plingerile formulate impotriva instituţiilor, organismelor, birourilor şi agenţiilor UE.Ombudsmanul E. prelucreaza plingerile primite de la cetaţeni, intreprinderi şi organizaţii din UE care semnaleaza cazuri de administrare defectuoasa din partea instituţiilor, organismelor,

birourilor sau agenţiilor UE - incalcarea legislaţiei, nerespectarea principiilor bunei administrari, incalcarea drepturilor omului. Exemplele includ:- practici inechitabile - discriminare -abuz de putere- lipsa informaţiilor sau refuzul de a furniza informaţii- intirzieri nejustificate - proceduri incorecte.Ombudsmanul incepe investigaţiile dupa primirea unei plingeri sau din proprie iniţiativa. Este un organism independent şi, prin urmare, nu accepta sugestii din partea guvernelor sau a altor entitaţi. O data pe an, ii prezinta Parlamentului European un raport de activitate.53. Procedura de acces la serviciile oferite de instituţia Ombudsmanului.Ombudsmanului i se poate scrie in oricare din limba, in plingere trebuie sa va precizaţi identitatea, trebuie sa specificaţi impotriva carei instituţii sau impotriva carui organ depuneţi plingerea şi motivele care stau la baza acesteia.Plingerea trebuie sa fie introdusa in termen de 2 ani de la data la care faptele care o justifica au fost aduse la cunoştinţa dumneavoastra. Nu este obligatoriu sa fiţi direct afectat de cazul de administrare defectuoasa. Trebuie sa fi contactat deja instituţia sau organul in cauza in legatura cu obiectul plingerii, printr-o scrisoare, de exemplu. Ombudsmanul nu poate interveni intr-o procedura in curs in faţa unei instanţe şi nici nu poate pune la indoiala temeinicia unei hotariri judecatoreşti. Ombudsmanul va examina plingerea şi veţi fi informat despre rezultatul investigaţiei sale.Plingerile pot fi adresate sub forma de scrisoare catre Ombudsmanul European sau completind un formular .54. Agenţia Europeana pentru Protecţia Datelor: atribuţii şi competenţe.Poziţia de Controlor European pentru Protecţia Datelor (CEPD) a fost creata in 2001. Responsabilitaţile CEPD sunt sa se asigure ca instituţiile şi organismele UE respecta dreptul la intimitate al cetaţenilor atunci cind prelucreaza datele cu caracter personal. Atunci cind prelucreaza date cu caracter personal despre o persoana care poate fi identificata, instituţiile şi organismele UE au obligaţia de a respecta dreptul la intimitate al persoanei in cauza. CEPD se asigura ca acest lucru se intimpla.„Prelucrarea” implica activitaţi cum sunt colectarea datelor, inregistrarea şi arhivarea lor, identificarea lor in vederea consultarii, transmiterea şi furnizarea lor catre alte persoane, precum şi blocarea, ştergerea sau distrugerea lor.Exista reguli stricte cu privire la intimitate care se aplica acestor activitaţi. De exemplu, in general, instituţiile şi organismele UE nu au permisiunea de a prelucra datele cu caracter personal care comuinca informaţii despre originea rasiala sau etnica, opiniile politice, convingerile religioase sau filozofice sau calitatea de membru al unui sindicat.CEPD lucreaza cu funcţionarii cu atribuţii de protejare a datelor in fiecare instituţie sau organism UE pentru a se asigura ca se aplica regulile cu privire la intimitate.55. Strategiile de pregatire a aderarii.In 1993, la Consiliul European de la Copenhaga, liderii statelor membre ale Uniunii Europene au stabilit trei criterii fundamentale ce urmau sa fie indeplinite de statele care doresc sa adere la Uniunea Europeana. Acestea sunt:

-criteriul politic – stabilitatea instituţiilor care sa garanteze democraţia, statul de drept, drepturile omului, respectul şi protecţia minoritaţilor; -criteriul economic – existenţa unei economii de piaţa funcţionale precum şi capacitatea de a face faţa forţelor concurenţiale ale pieţei din cadrul Uniunii; -criteriul administrativ capacitatea de a face faţa obligaţiilor care decurg din statutul de membru al Uniunii, inclusiv aderarea la obiectivele uniunii politice, economice şi monetare. Conform concluziilor aceluiaşi Consiliu European, o condiţie sine qua non pentru inceperea negocierilor de aderare a constituit-o indeplinirea criteriului politic, urmind ca obţinerea unei economii de piaţa funcţionale şi consolidarea sistemului administraţiei publice, astfel incit orice stat candidat sa poata face faţa cerinţelor impuse de statutul de membru, sa se realizeze pe parcurs. 56. Condiţiile generale de aderare la Uniunea Europeana şi direcţiile principale de activitate.Criteriile generale de aderare sunt:stabilitatea democraţiei, existenţa unui stat de drept, respectarea drepturilor omului şi protecţia minoritaţilor;existenţa şi funcţionarea economiei de piaţa;capacitatea de a face faţa presiunilor concurenţiale şi forţelor pieţelor din Uniunea Europeana;capacitatea de a-şi asuma obligaţiile ce revin unui membru al Uniunii Europene, inclusiv aderarea la obiectivele uniunii politice, economice şi monetare, la un moment dat. Direcţiile principale de acţiune pentru pregatirea de aderare sunt:crearea cadrului instituţional pentru o relaţie politica mai strinsa;crearea cadrului juridic şi instituţional pentru dezvoltarea şi integrarea economica;extinderea relaţiilor comerciale reciproce;realizarea transformarilor macroeconomice şi structurale, cooperare in acest domeniu;acordarea de asistenţa comunitara pentru integrare şi reforma.57. Efecte ale integrarii ţarilor din Europa Centrala şi de Est in Uniunea Europeana.Toate tarile est-europene in situaţia lor actuala vor fi beneficiare nete ale mecanismului de transfer financiar al Uniunii Europene, transferuri de la fondurile structurale (sociale de coeziune şi regionale), apreciaza experţii comunitari. Se inţelege de la sine ca beneficiarii actuali ai acestor transferuri (Spania, Portugalia, Grecia) sunt reticenţi faţa de o viitoare aderare a TECE, pentru ca se tem ca vor pierde unele beneficii actuale.in evaluarile Comisiei Europene incluse in "Agenda 2000" se menţioneaza, ca largirea Uniunii Europene cu cele zece ţari din Europa Centrala şi de Est va conduce la o majorare considerabila a pieţei interne (de la 380 mln. consumatori la 500rhln.). dar, potrivit estimarilor experţilor Comisiei, PIB /locuitor, ca medie pe ansamblul Comunitaţii, va scadea cu mult mai mult decit la largirile anterioare, deoarece media PIB/locuitor pentru cele zece ţari candidate la aderare reprezinta doar 32% din nivelul comunitar.58. Teorii ale integrarii economice internaţionale. Teoria uniunii vamale.Teoria clasica privind uniunea vamala sustinea ideea ca aceasta duce aproape intotdeauna la cresterea bunastarii. Rationamentul era relativ simplu: comertul liber maximizeaza bunastarea mondiala, uniunea vamala reduce barierele tarifare si astfel se produce o evolutie catre comertul liber, de unde rezulta ca uniunea vamala va determina cresterea bunastarii generale, chiar daca nu o va maximiza. Viner a aratat ca acest rationament nu este corect, introducind conceptele de creare si deturnare de comert. Crearea de comert se refera la modificarile in consum, de la produsele interne mai costisitoare, la cele mai ieftine din tara partenera. Deturnarea de comert se refera la modificarea sursei importurilor, de la sursele mai ieftine, exterioare uniunii vamale, la cele ale partenerilor, mai scumpe. Rezultatul crearii unei uniuni vamale depinde, asadar, de rezultatul net al acestor efecte. Concluzia lui Viner era aceea ca uniunea vamala este un optim de rangul al doilea (second best), in comparatie cu liberul schimb la nivel mondial.59. Teorii ale integrarii economice internaţionale. Teoria uniunii politice.

Bazele teoretice ale constituirii unei Uniuni Politice au fost puse in Tratatul de la Maastricht, care are la baza edificiului sau teoretic şi realizarea Uniunii Politice. in Tratat este subliniat, ca Uniunea Politica se va obţine prin:creşterea rolului Parlamentului european;Sporirea competenţelor comunitare;O politica comuna in domeniul juridic şi al afacerilor interne;O politica externa comuna şi de securitate a statelor membre60. Teorii ale integrarii economice internaţionale. Teoria uniunii economice şi monetare.Se constata, ca pasul urmator, care trebuie efectuat dupa realizarea uniunii vamale este etapa uniunii economice şi monetare. In cadrul acestei etape cele mai multe din principiile integrarii economice sunt: politica comuna in domeniul industrial, agricol, transporturi, financiar, monetar etc; libera circulaţie a persoanelor, serviciilor şi capitalurilor; crearea unor fonduri speciale pentru finanţarea diferitelor programe; concurenţa loiala; armonizarea legislaţiilor naţionale. cinci etape ale integrarii economice internaţionale: "Zona economica de liber schimb, Uniunea vamala, "Piaţa comuna","Uniunea economica, "Integrarea economica totala.61. Cetaţenia Uniunii Europene – esenţa şi consistenţa."Cetatenia europeana” a fost definita prin Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat in 1992 la Maastricht. Incluzind drepturi, obligatii si participarea la viata politica, cetatenia europeana vizeaza consolidarea imaginii si a identitatii Uniunii Europene si implicarea mai profunda a cetateanului in procesul de integrare europeana. Cetaţenia Uniunii Europene vine in completarea cetaţeniei naţionale şi nu o inlocuieşte pe aceasta. Cetaţenii Uniunii beneficiaza de drepturile acordate de tratat şi se supun obligaţiilor prevazute de acesta.62. Drepturile şi obligaţiile conferite de cetaţenia Uniunii Europene.- libertatea de circulatie si de stabilire a resedintei oriunde in Uniunea Europeana;- dreptul de a vota si candida in alegerile locale si pentru Parlamentul European, in tara de resedinta;- dreptul de a beneficia, pe teritoriul unui stat tert (care nu este membru al Uniunii Europene), de protectie consulara si diplomatica din partea autoritatilor unui alt stat membru, in cazul in care statul din care provine persoana respectiva nu are reprezentanta diplomatica sau consulara in acel stat tert;- dreptul de petitie si recurs la Mediatorul European.63. Zona Schengen: componenţa, avantaje şi dezavantaje.Spatiul Schengen reprezinta o zona de libertate de miscare unde controalele la frontierele interne ale statelor semnatare au fost eliminate si a fost creata o singura frontiera externa unde controalele se desfasoara conform unui set de reguli clare in materie de vize, migratie, azil, precum si masuri referitoare la cooperarea politieneasca, judiciara sau vamala. Odata cu eliminarea controalelor la frontiere ar putea creste pericolele pentru securitatea interna a tarilor implicate prin faptul ca, din acest moment, se lasa "cale libera" infractorilor. Astfel, se impune o cooperarea transfrontaliera, in special prin infiintarea serviciilor comune ale politiei, vamii si politiei de frontiera (in cadrul Centrelor, Birourilor, Punctelor comune de contact) pentru toate statele contractante care sa aiba ca scop protectia propriilor cetateni. De asemenea, Sistemul Informatic Schengen, asistenta operativa reciproca si schimbul direct de informatii intre fortele de politie precum si supravegherea si urmarirea transfrontaliera a infractorilor reprezinta mijloace de lupta impotriva terorismului, crimei organizate, traficului de fiinte umane si a imigratiei ilegale. In acelasi timp, a fost adoptat un set de reguli uniform care sa asigure cetatenilor statelor membre protectia datelor cu caracter personal impotriva oricarei incalcari a drepturilor fundamentale.64. Politica Sociala a UE.In ţarile UE politica sociala a devenit o parte indispensabila a politicii de prosperitate a tuturor membrilor societaţii, bazele acesteia fiind inscrise chiar in Tratatul de la Roma (titlul III, partea

a III-a – “Politici sociale”), unde erau prevazute masuri de ameliorare a condiţiilor de viaţa şi de munca, armonizarea sistemelor sociale din diferite state membre. Pentru a realiza prevederile politicii sociale, statul se implica tot mai activ in viaţa economica şi politica de repartizare a bunurilor societaţii, protejind anumite categorii ale populaţiei. Aceste masuri conduc la minimalizarea conflictelor şi a diferenţierii sociale. Carta sociala este construita pentru a aborda urmatoarele domenii de actiune:protectia lucratorilor care se deplaseaza in interiorul Comunitatii ; remunerarea echitabila a lucratorilor ; imbunatatirea si apropierea conditiilor de munca ale angajatilor ; securitatea sociala ; libertatea de asociere si a negocierilor colective ;calificarea alternativa ;tratament egal pentru barbati si femei ; aranjamente de informare, consultare si participare ; sanatate si siguranta in munca ; angajarea persoanelor tinere ;pensionarii.persoanele handicapate .65. Strategii, instrumente şi metode de implementare a politicii sociale.Modalitaile de implementare a modelului social european sunt dintre cele mai variate şi corespund complexitaii politicii sociale, formind o gama larga de abordari ce cuprinde elemente strategice, instrumente financiare, legislative şi analitice, metode de dialog şi coordonare.In functie de prioritatile identificate stategia este structurata in 4 piloni,fiecare reprezentind un domeniu de actiune a carui dezvoltare contribuie la o mai buna ocupare a fortei de munca la nivel comunitar:angajabiliutate ,antreprenoriatul,adaptabilitatea si asigurarea de sanse egale. Modalitatilor de implementare a politicii sociale cuprinde crearea unui cadru legislativ comun tuturor statelor membre,accentuarea unei anumite prioritati in mai multe directii de actiune (cum este cazul egalitatii de gen)şi utilizarea de analize politice şi cercetari. O importanta speciala este acordata acetora din urma prin infintarea a trei organismeseparate ce monitorizeaza evoluttia şi implementarea politicii sociale:66. Noţiunile: Drept European, Drept Comunitar, Dreptul Uniunii Europene.Notiunea dreptului comunitar implica cunoasterea determinarilor, evolutiilor si trasaturilor caracteristice ale noilor reglementari juridice care au fundamentat Uniunea Europeana. Dreptul comunitar reprezinta ansamblul normelor juridice cuprinse in tratatele de instituire sau in actele adoptate de institutiile comunitare prin care sunt reglementate structurile, rolul si functiile institutiilor Uniunii Europene si raporturile acestora cu institutiile nationale.67. Principiile Dreptului Uniunii Europene.Principiul prioritatii; Principiul proportionalitatii; Principiul subsidiaritatii; Principiul Efectului direct.principiul prioritaii. Obiective operaţionale cunoaşterea noţiunii de prioritate a aplicarii dreptului european interpretarea forţei juridice a normelor de drept european.Afirmarea principiului prioritaţii aplicarii dreptului european nu se regaseşte expres in prevederi ale dreptului primar la nivel european, insa practica şi hotaririle Curţii de Justiţie au rezolvat conflictul dintre prevederi ale tratator şi o legi naţionale ulterior adoptate.principiul efectului direct. Obiective operaţionale:cunoaşterea noţiunii de efect direct a dreptului europeaninterpretarea forţei juridice a normelor de drept european. Principiul subsidiaritatii are menirea de a asigura luarea deciziilor cat mai aproape de cetatean precum si verificarea permanenta a necesitatii intreprinderii unor actiuni la nivel comunitar in lumina posibilitatilor existente la nivel national, regional sau local. Mai exact, este principiul conform caruia Uniunea nu intreprinde actiuni (cu exceptia domeniilor care tin exclusiv de competenta sa) daca acestea nu sunt mai eficiente decat actiunile intreprinse la nivel national, regional sau local. In dreptul comunitar, principiul proporţionalitaţii are rolul de a identifica substanţa şi sensul libertaţilor fundamentale statuate prin tratatele constitutive, fiind complementar principiilor de justiţie şi echitate. Principiul proporţionalitaţii are o importanţa considerabila in

privinţa protecţiei individului, dat fiind rolul sau de „girant al substanţei” in legatura cu drepturile fundamentale protejate.68. Izvoarele Dreptului Uniunii Europene. Clasificarea izvoarelor.Izvoarele derivate ale dreptului comunitar cuprind ansamblul actelor unilaterale, normative sau individuale, emise de instituţiile comunitare in baza Tratatelor Constitutive. Intr-o clasificare, utilizind drept criteriu natura juridica, izvoarele dreptului comunitar sunt urmatoarele:1. Izvoarele primare, care sunt tratatele constitutive impreuna cu modificarile si completarile pe care le-au suferit ;2. Izvoarele derivate, care sunt actele adoptate de catre instituţiile comunitare, in aplicarea acestor tratate (regulamentul, directiva, decizia,recomandarea si avizul);3. Alte izvoare, şi anume normele de drept care provin din afara ordinii juridice comunitare (din angajamentele externe ale comunitaţilor); jurisprudenţa Curţii de justiţie; principiile generale de drept;izvoarele complementare (actele convenţionale incheiate intre statele membre pentru aplicarea tratatelor).Avind in vedere importanţa lor, atit sub aspectul specificitaţii cit şi al volumului, ne vom ocupa doar de izvoarele derivate ale dreptului comunitar.69. Aquis-ul comunitar.Aquis-ul comunitar este un compendium, un tot legislativ care se compune din tratatele, deciziile, regulamentele, recomandarile şi alte acte normative emise de instituţiile decidente ale comunitaţii. Aquis-ul comunitar conţine in esenţa doua mari componente: Tratatele (plecind de la Tratatul de la Roma -1957) şi legislaţia comunitara (directive, regulamente, decizii, etc).Cele mai importante tratate sunt:Tratatul de la Maastricht, intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993, prin care se pun bazele celor trei piloni ai Uniunii. Primul pilon, Comunitaţile Europene, permite instituţiilor Uniunii sa coordoneze politici comune in diverse domenii (piaţa unica, transporturi, concurenţa, moneda unica, etc.) urmarind coeziunea economico-sociala. Al doilea pilon, Politica externa şi de securitate comuna, reprezinta cadrul acţiunilor comune ale statelor membre in acest domeniu. Al treilea pilon, Cooperare poliţieneasca şi judiciara in materie penala, este cadrul cooperarii dintre organele de poliţie şi de justiţie din statele membre pentru consolidarea securitaţii interne.Tratatul de la Amsterdam, intrat in vigoare la 1 mai 1999, conţine prevederi in domeniile drepturilor cetaţenilor, cooperarii in domeniul securitaţii şi justiţiei, politicii externe şi de securitate comuna şi consolidarii democraţiei.Tratatul de la Nisa a intrat in vigoare la 1 februarie 2003, dupa ce a fost ratificat de fiecare stat membru, fie prin vot in parlamentul naţional, fie prin referendum. Tratatul de la Nisa, considerat indispensabil viitoarei extinderi, conţine prevederi pentru a asigura o buna activitate instituţionala in momentul cind Uniunea va avea aproape 30 de membri, inscriindu-se, deci, in viziunea unei reforme instituţionale ale carei trei axe principale sunt componenţa şi modul de funcţionare al instituţiilor europene, procedura de decizie din cadrul Consiliului de Miniştri şi consolidarea cooperarii intre instituţii.70. Prezentarea sumara a Politicilor Uniunii Europene.Uniunea Europeana a creat piata unica interna printr-un sistem de legi si reglementari ce garanteaza libertatea de circulatie a persoanelor, bunurilor, serviciilor si capitalurilor. A dezvoltat politici comune pentru comert, agricultura si pescuit. De asemenea a luat masuri pentru punerea in practica a unei politici europene pentru dezvoltarea regionala. In 1999 a introdus moneda unica, Euro, ce a fost adoptata de 15 din statele membre. UE si-a intarit pozitia in ceea ce priveste politica comuna externa, justitia si afacerile interne. Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene ce prevede crearea unei piete comune avand la baza principiul liberei circulatii (a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor), a stat la baza coordonarii treptate a politicilor statelor membre si la dezvoltarea ulterioara a politicilor comune europene.

71. Politica Externa şi de Securitate Comuna: structura, esenţa, abordare.Politica Externa şi de Securitate Comuna constituie una din modalitaţile de realizare a relaţiilor externe ale Uniunii Europene. Necesitatea existenţei unei politici externe şi de securitate comuna in toate domeniile la nivel european s-a accentuat in momentul cind Franţa s-a retras din structurile militare ale N.A.T.O., la 7 martie 1976.Prin Tratatul de la Maastricht din 1992, completat prin Tratatul de la Amsterdam, Uniunea Europeana şi-a stabilit obiectivul afirmarii sale pe scena internaţionala, in special prin punerea in practica a unei politici externe şi de securitate comuna, incluzind definirea in timp a unei politici de aparare, care ar putea conduce, la momentul potrivit, la o aparare comuna. Conform Tratatului de la Maastricht, politica externa şi de securitate comuna (P.E.S.C.) constituie cel de-al doilea pilon al U.E., alaturi de Comunitatea Economica Europeana (pilon intii) şi Justiţia şi Afacerile Interne (pilonul al treilea). Tratatele de la Amsterdam (1997) şi Nisa (2000) constituie momentul intrarii in scena in mod activ a P.E.S.C. Noutaţile aduse de Tratatul de la Amsterdam sunt urmatoarele: crearea unui dispozitiv de acţiune autonoma dotat cu un cadru juridic solid datorita cooperarii dintre state şi a unui Inalt Reprezentant pentru P.E.S.C., care este in acelaşi timp şi Secretarul General al Consiliului. Acesta are rolul de a contribui la realizarea unei politici externe comune la nivelul U.E. ceea ce constituie un progres in materie de politica externa.72. Politica Externa şi de Securitate şi Aparare Comuna şi Politica Externa şi de Securitate Comuna: doua concepte diferite.73. Obiectivele strategice pentru securitatea UE.Obiectivele actuale ale P.E.S.C. sunt: apararea valorilor comune, a intereselor fundamentale şi a independenţei Uniunii;intarirea securitaţii Uniunii şi statelor membre sub toate formele;menţinerea pacii şi intarirea securitaţii internaţionale, conform principiilor Cartei O.N.U., a principiilor Actului final de la Helsinki şi a obiectivelor Cartei de la Paris; promovarea cooperarii internaţionale;dezvoltarea şi intarirea democraţiei şi a statului de drept şi respectarea drepturilor omului şi a libertaţilor fundamentale. 74. Mecanisme de realizare a PESC şi PESA.In ceea ce priveşte dezvoltarea celui de-al doilea pilon, Politica Externa şi de Securitate Comuna (PESC), am vazut deja in Cursul 2 ca procesul de integrare a adus cu sine, de-a lungul evoluţiei sale, necesitatea unei coordonari şi inţelegeri mai bune in ceea ce priveşte problemele de politica externa. Un prim acord in acest sens a fost incheiat in anul 1970.Dupa MaastrichtIn primul rind, strinsul angrenaj cu CE, demonstrat, printre altele, şi de implicarea Comisiei, precum şi de faptul ca Comitetul Politic, parte a cooperarii interstatale PCE, nu işi mai transmite proiectele Consiliului de Miniştri in mod direct, ci prin intermediul Comitetului Reprezentanţilor permanenţi - parte instituţionala a pilonului CE. In plus, paleta de activitaţi ce ii sta la dispoziţie (vezi partea dreapta a schemei) a fost extinsa in mod considerabil; pentru a se putea folosi de ea insa, este nevoie de o unanimitate de voturi.Dupa AmsterdamToate acestea se arata şi in dispoziţiile privind PESC din Tratatul de la Amsterdam, intrat in vigoare la 1 mai 1999. Este introdus un "Inalt Reprezentant pentru PESC" (Javier Solana), care, in sfirşit, reuşeşte sa contureze imaginea politicii externe europene, dotind-o cu o unitate de planificare strategica şi de alarma imediata, care asigura recunoaşterea din timp a situaţiilor internaţionale relevante pentru PESC şi care, astfel, urma sa schimbe caracterul reactiv al politicii externe europene.Dezvoltarea PESAIn mod cu totul surprinzator, tocmai acest sector a reuşit sa se dezvolte cu o rapiditate uluitoare intre anii 1998-2001 - şi anume mai ales in afara marilor revizuiri aduse Tratatului de la

Amsterdam şi Nisa -, ducind la apariţia Politicii Europene de Securitate şi Aparare (PESA), creind aşadar braţul militar al PESC. O prezentare mai detaliata a acestei dezvoltari este imposibila aici, din pricina spaţiului limitat. In plus, ea nu este nici necesara, pentru ca pe noi ne intereseaza mai mult felul in care este structurat pilonul al doilea.PESC şi PESA  dupa Tratatul de la NisaComitetul Politic al CPE se transforma, odata cu Tratatul de la Nisa (Articolul 25) in Comitetul Politic şi de Securitate (CPS). Acesta se ocupa de toate aspectele PESC, urmind sa funcţioneze totodata şi ca „motor“ al PESC şi PESA. CPS ţine sub observaţie cursul evenimentelor internaţionale relevante pentru PESC/PESA (funcţie analitica), pentru a putea oferi Consiliului pe Probleme Generale (Consiliul Miniştrilor de Externe), pe baza analizei sale, recomandari in ceea ce priveşte elaborarea politicilor de urmat (pregatirea deciziei). In plus, CPS se asigura ca politicile, asupra carora s-a ajuns la un consens, sunt implementate (controlul implementarii) şi constituie punctul de legatura in ceea ce priveşte schimbul de informaţii dintre diversele instituţii şi actorii implicaţi in structurile PESC/PESA — inclusiv NATO (funcţie de legatura). 75. Momente cheie in evoluţia politicii in domeniul concurenţei.intreaga construcţie integrativa s-a fondat pe increderea in forţele regulatorii ale pieţei, postulat pus parţial in aplicare in majoritatea segmentelor integrarii. Orientarea spre piaţa a Comunitaţilor Europene este cel mai bine reflectata de analiza politicii concurenţiale comunitare. Dezvoltarea şi adincirea procesului de integrare a capatat noi dimensiuni şi a dat roade numai in masura in care economiile se dezvoltau şi erau eficiente. Politica in domeniul concurenţei şi-a sporit importanţa pe masura ce climatul de afaceri depaşea cadrul ingust naţional şi opera pe baze ample europene. Principalele reglementari ale politicii in domeniul concurenţei.Cu privire la problematica in domeniul concurenţei, principalele dimensiuni explorate de reglementarile comunitare se refera la:stabilirea cadrului juridic normativ acoperitor pentru intervenţia organelor comunitare;criteriile convenite pentru realizarea practica a intervenţiei comune;elaborarea unor calendare in interiorul carora se vor adopta deciziile.76. Politica anti-monopol. Interdicţia abuzului de poziţie dominanta şi controlul.Pentru a elimina reminiscenţile moştenirii sovietice, cind totul era hipercentralizat şiexista monopolul statului in aproape toate ramurile economiei, precum şi pentru reformareaeconomiei şi dezvoltarea unei competiţei reale ca instrument real şi efectiv au fost consideratemasurile antimonopol. In principal este menţionat cadrul legal existent pentru demonopolizare şidezvoltarea concurenţei, legile „Cu privire la protecţia concurenţei”, „Cu privire la antreprinoriatşi intreprinderi”, „Cu privire la societaţile pe acţiuni”, „Cu privire la restructurareaintreprinderilor”.De asemenea este reiterata dorinţa guvernului de a dezvolta şi susţine intreprinderile micişi mijlocii, de data aceasta in prisma demonopolizarii.Utilizarea acestui instrument confirma orientarea strategica a Republicii Moldova, şianume Uniunea Europeana, de oarece prevederile legislaţiei cu referire la concurenţa sunt ocomponenta importanta alaquis-lui comunitar.77. Concentrarilor.Tratatul CEE din 1957 nu conţinea nici un fel de prevederi privind controlul concentrarilor (principala explicaţie fiind legata de faptul ca in anii 50, concentrarile trans-frontaliere erau rare şi greu realizabile din punct de vedere juridic; In perioada urmatoare, principale evoluţii pot fi sintetizate astfel:1) in primele doua decenii, Comisia a stabilit treptat, dar foarte lent, competenţe in ceea ce priveşte concentrarile de dimensiuni „comunitare”. 2)Decizia CEJ din 1973, in cazul Continental Can, a deschis calea catre controlul ex post, oferind susţinere procesul de control al concentrarilor prin intermediul deciziilor CEJ;

3)In iulie 1973 Comisia a prezentat o prima propunere de reglementare privind controlul concentrarilor4) Regulamentul 4064/89 privind controlul operaţiunilor de concentrare Noua propunere reia o idee mai veche, a controlului prealabil al operaţiunilor de concentrare de importanţa comunitara78. Controlul intervenţiilor publice care pot deforma concurenţa intre firme.Pentru ca relaţiile de concurenţa intre firme sa nu fie distorsionate nu este suficient ca acestea sa nu se inţeleaga intre ele, sa nu abuzeze de poziţia lor dominant sau sa fie implicate intr-un proces de concentrare care poate deveni primejdios. Este necesar şi ca relaţii de concurenţa sa nu fie alterate, deformate de existenţa ajutoarelor de stat sau de persistenţa anumitor monopoluri in favoarea intreprinderilor publice sau private beneficiind de avantaje privilegiate. Conceptul de ajutor de stat a fost interpretat de Comisie şi de Curtea de Justiţie intr-un sens foarte larg, astfel incit el include orice ajutor public, acordat de catre autoritaţile centrale, precum şi ajutoarele acordate de autoritaţile locale sau regionale. Pentru a fi evitate monopolurile care exploateaza reţele care asigur a servicii publice,respective servicii de baza, de care beneficiaza populaţia aflata pe teritoriul unui stat membru sau pe o parte a acestuia, Comisia a promovat o politica de liberalizare, care a atins urmatoarele sectoare:A. producţia şi distribuţia de gaze şi electricitate, B. telecomunicaţii,C. servicii poştale D. transporturile. 79. Reforma politicii in domeniul concurenţei.Raţiunea principala de a fi a politicii in domeniul concurenţei (PDC) este determinata de faptul ca piaţa nu poate, in mod natural, sa funcţioneze normal, fiind necesare intervenţii din afara, care sa-i asigure o evoluţie corespunzatoare.Obiectivele politicii in domeniul concurenţei pot fi succint grupate in trei categorii: 1. Politica europeana in domeniul concurenţei (PDC) trebuie sa garanteze unitatea pieţei interne şi sa evite realizarea de inţelegeri intre firme, de natura sa afecteze comerţul intracomunitar şi manifestarea libera a concurenţei. (inţelegerile şi practicile concertate); 2. Politica in domeniul concurenţei cauta sa impiedice situaţiile in care una sau mai multe intreprinderi incearca sa exploateze intr-o maniera abuziva puterea lor economica in raport cu alte firme mai puţin puternice (abuz de poziţie dominanta); 3. De asemenea, PDC trebuie sa impiedice acele intervenţii ale guvernelor statelor membre care pot falsifica regulile jocului liber al pieţei prin discriminari in favoarea 5intreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare catre anumite firme din sectorul privat (ajutoarele de stat).Instituţia responsabila la nivel comunitar de modul in care este implementataPDC este Comisia Europeana. Aceasta ia deciziile formale prin majoritate simpla, asemenea unui organism colectiv. Aceste decizii sunt pregatite de Direcţia Generalapentru Concurenţa.80. Politica Agricola a UE: momente cheie, situaţia actuala.Politica Agricola a fost considerata de interes comunitar chiar din 1958, de la intrarea in vigoare a Tratatelor de la Roma. Scopul Politicii Agricole Comune (PAC) este de a asigura fermierilor un nivel de trai echitabil pentru fermieri, de a asigura consumatorilor produse de calitate la preturi rezonabile si de a prezerva mediul rural. In prezent accentual se pune pe calitatea produselor sip e rolul agriculturii in gestiunea si pastrarea resurselor natural. Din partea fermierilor se asteapta sa fie competitivi si orientati catre piata – sa produca ceea ce se cere, subventiile pentru produse fiind inlocuite treptat cu platile directe catre fermieri. Aceste

plati sunt menite sa suplimenteze veniturile fermierilor, dare le sunt totusi conditionate de indeplinirea unor conditii, cum ar fi respectarea standardelor de igiena si suguranta alimentara, de siguranta a animalelor, de prezervarea mediului rural traditional.situatia actuala politica agricola este constituita din 2 piloni .primul cel al organizatiilor comune de piata ,cuprinde masurile comune de reglemtare a functionarii pietei integrate ale produselor agricole ,al 2 este cel al dezvotarii rurale .81. Actorii instituţionali ai Politicii Agricole.Institutile implicate in gestionarea si elaborarea masurilor de politica agricola comuna sunt:consiliul ue pentru agricultura si pescuit ,parlamentul european si comisia europeana . puterea legislativa revine consiliului parlamentul avind doar un rol consultativ .In consiliul decizile se iau cu majoritate cu majoritate calificata .Comia este asistetat de 3 comitete:comitete pentru managimentul organizatiilor comune de piata ,comitete de reglementare ,comitete consultative .82. Finanţarea masurilor de politica agricola.Masurile de politica agricola comuna sunt finatate din bugetul comunitar ,prin fondul europena de orienate si garantare agricola .in cadrul fondului exista 2 linii de finantare distinte sectiunea garantare si sectiunea orientare .83. Politica de dezvoltare Regionala: momente istorice, dificultaţi ale procesului de realizare.Obiectivul de coeziune economica si sociala al Uniunii Europene a fost introdus in 1986 cand a fost adoptat Actul Unic European, iar politica regionala a fost definita pentru prima data in Tratatul de la Maastricht in 1992.Politica regionala a UE urmareste reducerea disparitatilor de dezvoltare economica si sociala intre regiuniel Europei, incurajarea unei dezvoltari armonioase de-a lungul intregii Uniuni si promovarea egfalitatii de sanse. Politica regionala, pentru a-si atinge obiectivele, are la dispozitie mai multe instrumente financiare – fondurile structurale si Fondul de Coeziune – carora pentru perioada 2007-2013 li s-au alocat 348 de miliarde din bugetul comunita.84. Fonduri de coeziune şi fonduri structurale.Suplimentar faţa de fondurile structurale, in ţarile cu PIB mai mic de 90 la suta faţa de media UE este utilizat Fondul de coeziune, iniţiat prin Tratatul de la Maastricht. Acest fond este destinat finanţarii proiectelor din domeniul mediului ambiant şi al reţelelor transeuropene de transporturi şi telecomunicaţii.Fonduri structurale.Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER), destinat celor mai defavorizatoare regiuni, este orientat catre investiţiile productive, infrastructura şi dezvoltarea intreprinderilor mici şi mijlocii (IMM);Fondul Social European (FSE) se axeaza pe formarea şi integrarea profesionala, crearea de noi locuri de munca, promovarea egalitaţii şanselor intre barbaţi şi femei, consolidarea sistemelor educaţionale şi de formare a resurselor umane;Fondul European de Orientare şi Garantare Agricola, Secţia Orientare (FEOGA/O),promoveaza adaptarea structurilor agricole şi a dezvoltarii aşezarilor rurale, sprijinul micilor gospodarii agricole, pe tinerii fermieri care se lanseaza in forma respectiva de activitate, asocierea micilor producatori şi patrunderea lor pe piaţa, reactivarea şi conservarea patrimoniului cultural al satelor; Instrumentul Financiar pentru Orientarea Pescuitului (IFOP) este fondul cel mai recent creat şi finanţeaza adaptarea şi modernizarea acestui sector, a flotei de pescuit şi a crescatoriilor de peşte, protecţia unor zone marine, prelucrarea şi comercializarea produselor din peşte.85. Politica de transport in Uniunea Europeana.

Transporturile reprezinta una dintre politicile ce au fost considerate de interes comunitar inca de la infiinatarea Comunitatilor Europene. De la semnarea Tratatului de la Roma, politica in acest domeniu sa axat pe desfiintarea frontierelor intre tarile membre, contribuind astfel la atingerea obiectivului de libera circulatie a bunurilor si personalelor. Scopul politicii in domeniul transporturilor este de a contribui la crearea pietei interne, de a asigura dezvoltarea durabila a sectorului, de a extinde retelele de transport in toata Uniunea Europeana, de a maximiza folosirea retelelor de transport si de a promova cooperarea internationala. De asemenea, Uniunea Europeana promoveaza proiecte majore de infrastructura de transport, asa numitele Retele Trans-Europene ale caror obiective sunt de a elimina blocajele pe principalele cai navigabile est-vest ce fac legatura intre Rin, Main si Dunare; de a pune in aplicare un program menit sa reglementeze traficul pe rutele maritime congestionate aflate de-a lungul coastelor tarilor UE si de moderniza mai multe cai ferate ce leaga nordul de sudul Europei, respectiv estul de vest.86. Actori instituţionali ai politicii de transport.Parlamentul European – Comitetul de Transport şi TurismCa şi in cazul parlamentelor naţionale, Parlamentul European are comitete ce se ocupa de anumite probleme (afaceri externe, mediu, transport etc.).Comitetul de Transport şi Turism este responsabil de probleme legate de dezvoltarea unei politici comune pentru transportul feroviar, rutier, fl uvial, maritim şi aerian.Consiliul EuropeanConsiliul European intruneşte şefi de state sau guverne din cadrul Uniunii Europene şi preşedintele Comisiei Europene. Consiliul defi neşte direcţiile politice generale ale Uniunii Europene.Comisia EuropeanaComisia Europeana desfaşoara multe din activitaţile de zi cu zi ale Uniunii Europene. Elaboreaza propuneri de noi legi europene, pe care le prezinta Parlamentului şi Consiliului European. Banca Europeana de Investiţii Banca Europeana de Investiţii (BEI) a fost infi inţatain 1958 in urma prevederilor Tratatului de la Roma. Banca sprijina indeplinirea obiectivelor UE prin fi nanţarea anumitor tipuri de proiecte de investiţii. Comitetul Economic şi SocialFondat in 1957 prin Tratatul de la Roma, Comitetul Economic şi Social este un organism consultativ ce reprezinta angajatori, sindicate, fermieri, consumatori, ecologişti şi alte grupuri de interese, ce alcatuiesc impreuna „societatea civila organizata”. Comitetul RegiunilorInfi inţat in 1994 prin Tratatul Uniunii Europene (Maastricht), Comitetul Regiunilor este un organism consultativ alcatuit din reprezentanţi ai autoritaţilor locale şi regionale din Europa.87. Reglementarea la nivelul UE a transportului: rutier, naval, feroviar, maritime, aerian.Obiectivul general al politicii europene de transport este stabilirea unui echilibru intre dezvoltarea economica pe de o parte şi cerinţele de calitate şi siguranţa ale societaţii pe de cealalta parte, pentru a dezvolta un sistem de transport modern, durabil pentru 2010. Comisia Europeana a propus circa 60 de masuri pentru dezvoltarea unui sistem de transport capabil sa modifi ce ponderea modurilor de transport, sa revitalizeze transportul feroviar, sa promovezetransportul maritim şi fl uvial şi sa controleze creşterea transportului aerian.Transport rutier: Imbunataţirea calitaţii, aplicarea in mod mai efi cient a reglementarilor existente printr-un control şi sancţiuni mai aspre.Transport feroviar: Revitalizarea cailor ferate prin crearea unei zone feroviare integrate, eficiente, competitive şi sigure şi infi inţarea unei reţele destinate serviciilor de transport de bunuri.

Transport aerian: Controlul creşterii transportului aerian, menţinerea standardelor de siguranţa şi protecţia mediului.Transport maritim şi fl uvial: Dezvoltarea infrastructurii, simplifi carea cadrului de reglementare şi integrarea legislaţiei sociale pentru a putea crea veritabile „autostrazi maritime”.88. Transportul şi mediul.Avantajele biocombustibililor in transportIn prezent, transportul este in cea mai mare parte alimentat cu produse petroliere. Aceasta situaţie are implicaţii in politica energetica, dar este de asemenea de mare importanţa din punct de vedere al mediului, in special in privinţa schimbarilor climatice. Au fost intrevazute acţiuni pentru promovarea combustibililor alternativi in general, şi a biocombustibililor in special. A fost elaborata o viziune pe termen lung privind folosirea hidrogenului ca sursa de energie, drept rezultat al activitaţii unui grup la nivel inalt care a analizat folosirea hidrogenului şi a celulelor de combustibil. Combustibilul procesat din materiale organice – biocombustibilii – ofera cateva avantaje sectorului de transport. Aceştia pot ajuta la reducerea creşterii emisiilor de dioxid de carbon din transport, ca o contribuţie la indeplinirea angajamentelor din cadrul Protocolului de la Kyoto. Prin reducerea dependenţei de produsele petroliere in transport, biocombustibilii pot ajuta de asemenea la diversifi carea şi imbunataţirea securitaţii aprovizionarii cu combustibil. Mai mult decat atat, biocombustibilii pot oferi surse alternative de venit in zonele rurale ale UE. Calitatea combustibilului auto Directiva 98/70 amendata de Directiva 2003/17/EC conţine specifi caţii privind calitatea combustibilului (benzina şi motorina) in Comunitate, atenţia fiind acordata in primul rand conţinutului de sulf, plumb şi elemente aromatice. AutovehiculeEmisiile autovehiculelor sunt reglementate de Directiva 70/220/EEC (autovehicule uşoare) şi de Directiva 88/77/EC (autovehicule grele) şi amendamentele acestora. O intreaga serie de amendamente au fost emise pentru a restricţiona valorile limita. Emisiile au scazut considerabil datorita acestor masuri, chiar daca volumul de trafi c continua sa creasca.89. Actorii instituţionali ai politicii de mediu.Comisia Europeana, DG Mediu. Direcţia Generala (DG) Mediu a fost creata in 1981 şi estedirect responsabila pentru elaborarea şi asigurarea implementarii politicii de mediu. Rolul saueste de a iniţia şi definitiva noi acte legislative in domeniu şi de a se asigura ca masurile astfeladoptate vor fi implementate de Statele Membre.Consiliul Miniştrilor Mediului este parte a Consiliului Uniunii Europene şi se reuneşte deciteva ori pe an , in scopul coordonarii politicilor de mediu ale SM.Parlamentul European, Comitetul de mediu, sanatate publica şi politica a consumatorului.Implicarea Parlamentului European in politica de mediu a Uniunii se manifesta princooperarea acestuia cu celelalte instituţii şi implicarea in procesul de co-decizie. In anul 1973Parlamentul a infiinţat un Comitet de mediu, format din specialişti şi responsabil pentruiniţiativele legislative privind protecţia mediului şi protecţia consumatorului.Comitetul economic şi social are un rol consultativ in procesul de decizie şi ilustreazageneralitatea politici de protecţie a mediului ambiant.Comitetul regiunilor are, de asemenea, rol consultativ şi asigura implicarea autoritaţilorregionale şi locale in procesul de decizie la nivel comunitar. Aspectele de mediu suntresponsabilitatea Comisiei 4, alaturi de planificarea spaţiala şi de chestiunile ce ţin de politicaurbana şi de energie.Agenţia Europeana de Mediu are sediul la Copenhaga (Danemarca) şi are ca scop principalcolectarea, prelucrarea şi furnizarea de informaţii privind mediul ambiant catre decidenţi şi

catre public. Acest lucru se realizeaza prin activitaţi permanente de monitorizare a mediului şisemnalarea in timp util a problemelor pe cale de apariţie.90. Instrumente de aplicare a politicii de mediu.se poate vorbi de dezvoltarea a trei tipuri de instrumente: legislative, tehnice şi instrumente economico-financiare.Instrumentele legislative creeaza cadrul legal al politicii comunitare de protecţie a mediului sunt reprezentate de legislaţia existenta in acest domeniu, adica de cele peste 200 de acte normative (directive, regulamente şi decizii) adoptate incepind cu anul 1970 (acestea constituie aşa numitul acquis comunitar).Instrumentele tehnice asigura respectarea standardelor de calitate privind mediul ambient şi utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile. Instrumente financiare ale politicii de mediuPrincipalele instrumente sunt reprezentate de programul LIFE16 şi de Fondul de Coeziune.1. Programul LIFE a fost lansat in 1992 cu scopul de a co-finanţa proiectele de protecţie a mediului in ţarile UE, precum şi in ţarile in curs de aderare.Fondul de CoeziuneInfiinţarea Fondului de Coeziune a fost hotarita prin Tratatul de la Maastrich, acesta devenind operaţional in anul 199491. Strategii ale politicii de mediu.Strategiile de realizare ale politicii de mediu intaresc principiul subsidiaritaţii (adica delegarea de responsabilitaţi SM, in timp ce UE traseaza numai cadrul general, obiectivele ce trebuie avute in vedere) şi incearca inlocuirea abordarii verticale tradiţionale, de tip comandaşi- control, prin promovarea unui model alternativ de realizare a obiectivelor de mediu ale UE.Se poate spune ca aceste strategii sunt un fel de „instrumente ajutatoare”, care vin sa completeze instrumentele standard şi care acţioneaza ca stimulente in vederea adoptarii de masuri pentru protecţia mediului sau care accentueaza tendinţa spre o abordare bazata pe principiul voluntariatului. Astfel, este vorba despre:__Dezvoltarea durabila,__Programul de promovare a ONG-urilor active in domeniul protecţiei mediului,__Politica Integrata a Produselor (PIP),__Acordurile voluntare de protecţia mediului şi reducerea poluarii,__Taxele şi impozitele de mediu in cadrul Pieţei Unice,__Strategia europeana de mediu şi sanatate.92. Aspecte problematice, tendinţe şi provocari.Politica de mediu, fiind una dintre cele mai complexe politici comunitare, in special datorita caracterului sau trans-sectorial şi al interferenţei directe cu creşterea economica, se confrunta cu un set de probleme specifice. Adesea, ele decurg din incercarea de a balansa interesele economice cu cele de mediu şi de a le transforma din interese contradictorii in interese complementare. Se creeaza astfel situaţii in care apar false probleme dar care sunt de faptefecte benefice ale politicii comunitare de mediu. Un astfel de exemplu este dat chiar de relaţia creştere economica – reducerea calitaţii factorilor de mediu / reducerea resurselor naturale şi care creeaza tensiuni şi rezistenţa inaplicarea sau adoptarea masurilor de protecţie a mediului.O alta falsa problema este conectata cu cea anterioara şi se refera la procesul de extindere al Uniunii Europene şi la costul ridicat al acesteia atunci cind sunt implicate aspecte de mediu. Aceasta deoarece, aşa cum se arata in documentele Comisiei, protecţia mediului in ţarile Europei Centrale şi de Est este foarte puţin dezvoltata comparativ cu extinderile anterioare, iar

costul de aliniere la standardele comunitare se arata a fi foarte ridicat. Ceea ce nu este la fel de evident insa sunt avantajele care decurg de aici, atit in termeni de mediu cit şi intermeni economici.93. Informarea, educaţia şi reprezentarea consumatorilor. In afara programului preliminar din 1975 privind informarea şi protecţia consumatorilor exista un numar important de Regulamente şi Directive, multe amendate ulterior, dar şi de Recomandari, Rezoluţii, Decizii. Dintre acestea se pot menţiona urmatoarele: - Recomandarea Comisiei nr.88/41/EEC din 10 decembrie 1987 privind implicarea şi imbunataţirea participarii consumatorilor la standardizare şi Rezoluţia Consiliului din 4 noiembrie 1988 privind imbunataţirea participarii consumatorilor la standardizare;- Rezoluţia Consiliului din 4 noiembrie 1988 privind protecţia consumatorilor prin indicarea preţurilor produselor alimentare şi nealimentare;- Directiva Consiliului nr.90/496/EEC din 24 septembrie 1990 privind etichetarea nutritiva a alimentelor;- Regulamentul Comisiei nr.1014/90 din 24 aprilie 1990 (amendat) de stabilire a regulilor detaliate de defi nire, descriere şi prezentare a bauturilor alcoolice;- Regulamentul Consiliului nr.2081/92 din 14 iulie 1992 (amendat) privind protecţia indicaţiilor geografi ce şi denumirilor de origine pentru produsele agricole şi alimentare, Regulamentul Consiliului nr. 2082/92 din 14 iulie 1992 (amendat) privind certifi catele cu caracter special pentru produsele agricole şi alimentare94. Protecţia sanataţii şi siguranţei consumatorilor. Legislaţia comunitara este deosebit de dezvoltata şi diversa existand un numar impresionant de Regulamente şi Directive, multe amendate ulterior, dar şi de Recomandari, Rezoluţii, Decizii.Dintre acestea se pot menţiona urmatoarele: - Directiva Consiliului nr.76/769/EEC din 27 iulie 1976 (amendata) privind armonizarea legilor, regulamentelor şi prevederilor administrative ale statelor membre referitoare la restricţiile din domeniul comercializarii şi utilizarii substanţelor şi preparatelor periculoase;- Rezoluţia Consiliului din 25 iunie 1987 privind siguranţa consumatorilor;- Directiva Consiliului nr.88/378/EEC din 3 mai 1988 privind armonizarea legilor statelor member in domeniul siguranţei jucariilor;- Recomandarea Comisiei nr.89/542/EEC din 13 septembrie 1989 privind etichetarea detergenţilor şi produselor de curaţire;- Regulamentul Consiliului nr.339/93 din 8 februarie 1993 (amendat) privind conformitatea cu reglementarile siguranţei produselor in cazul produselor importate din terţe ţari;95. Protecţia intereselor economice ale consumatorilor.Exista un important numar de directive, dar şi anumite regulamente, rezoluţii şi recomandari, care prezinta relevanţa pentru acest domeniu. Dintre acestea se pot menţiona urmatoarele:- Directiva Consiliului nr.84/450/EEC din 10 septembrie 1984 privind armonizarea legilor, regulamentelor şi prevederilor administrative ale statelor membre referitoare la publicitatea inşelatoare, amendata de Directiva nr.97/55/EC a PE şi Consiliului din 23 octombrie 1997;- Directiva Consiliului nr.85/374/EEC din 25 iulie 1985 privind armonizarea legilor, regulamentelor şi prevederilor administrative ale statelor member referitoare la raspunderea pentru produsele defecte;- Directiva Consiliului nr.85/577/EEC din 20 decembrie 1985 privind protecţia consumatorilor legata de contractele negociate departe de sediul de afaceri al fi rmei;

Politica comunitara in acest domeniu este realizata prin reglementarea condiţiilor generale şi a modalitaţilor clare şi fara surprize de achiziţionare a produselor şi serviciilor in cadrul pieţei unice europene.Reglementari privind produselea)Reglementǎrile comunitare interzic falsa publicitate Consumatorii sunt protejaţi impotriva clauzelor abuzive din contractele incheiate cu fi rme commerciale din orice ţara membra a UE.Legislaţia comunitara protejeaza consumatorii in situaţii specifi ce vanzarii la distanţa, (prin televiziune, telefon sau comenzi prin poşta) sau prin comisvoiajori. 96. Protecţia accesului consumatorilor la justiţie.La 16 noiembrie 1993 Comisia Europeana a publicat Cartea Verde privind accesul consumatorilor la justiţie şi rezolvarea disputelor pe tema protecţiei consumatorilor pe piaţa unica. In ţarile membre procedurile de rezolvare juridica a disputelor au fost simplifi cate, inclusiv prin reforma codului de procedura civila. Proceduri nejuridice, cum sunt concilierea, medierea sau arbitrajul, au fost create şi dezvoltate.La 14 februarie 1996 Comisia a prezentat Comunicarea “Planul de acţiune privind accesul consumatorilor la justiţie şi rezolvarea disputelor pe tema protecţiei consumatorilor pe piaţa unica” in care a evaluat costul frontierelor judiciare şi rezultatul consultarilor pe tema aspectelor expuse in Cartea Verde.97. Accesul la informaţiile de interes pentru consumatori.In cazul Verein fur Konsumenten information contra Comisia Europeana Tribunalul de Prima Instanţa al CEJ a analizat reclamaţia unei organizaţii neguvernamentale din domeniul protecţiei consumatorilor privind refuzul Comisiei de a pune la dispoziţia sa documente legate de o decizie din domeniul politicii concurenţei. CEJ a constatat ca totuşi refuzul complet al Comisiei de a pune la dispoziţie un dosar voluminos fara a argumenta suficient bararea accesului la anumite documente nu este intemeiat şi a dat caştig de cauza reclamantului.CEJ s-a prevalat de numeroasele reglementari comunitare care garanteaza accesul liber la informaţii al publicului larg, inclusiv al consumatorilor.98. Semnarea Acordul de Parteneriat şi Cooperare(APC) cu R.M.APC a fost semnat intre Comunitatea Europeana şi Statele ei membre şi Republica Moldova la Bruxelles la 28 noiembrie 1994. Deoarece procedura ratificarii acordului urma sa fie foarte complexa şi sa necesite mult timp s-a convenit ca Parţile sa incheie un Acord Interimar (AI ) privind comerţul. Parlamentul RM a ratificat APC la 3 noiembrie 1995, iar AI la 21 decembrie 1995 ce urma sa intre in vigoare la 1 mai 1996.APC reflecta obligaţiile statului nostru şi UE in vederea cristalizarii dialogului politic şi cooperarii intre Parţi.El defineşte cadrul juridic al relaţiilor dintre RM şi UE, diversifica interdependenţele dintre aceşti doi actori şi constituie primul pas spre semnarea Acordului European. APC este non-preferenţial, prevazut pentru o perioada de zece ani urmind a fi renovat in fiecare an. . In cazul in care prevederile APC nu vor fi realizate in termenul prevazut, perioada de implementate a lui poate fi prelungita automat. APC se compune din zece titluri şi işi propune urmatoarele obictive: reiterarea valorilor comune, crearea unui cadru oportun dialogului politic intre Parţi, permanentizarea dialogului politic, promovarea schimburilor, investiţiilor şi relaţiilor economice armonioase, asigurarea bazei pentru o cooperare multidimensionala, sprijinirea RM in vederea consolidarii regimului politic democratic, finalizarii procesului de tranziţie spre economia de piaţa şi instaurarea tratamentului nediscriminatoriu in relaţiile comerciale.Politicile Parţilor trebuie sa respecte trei principii de baza: democratic; drepturilor internaţional şi omului; economiei de piaţa. Acordul indica la necesitatea cooperarii legislative, obliga RM

sa asigure creşterea graduala a compatibilitaţii legislaţiei sale cu standardele europene, iar pe UE - sa acorde asistenţa tehnica (experţi, informaţii, seminare, etc.) in vederea imbunataţirii cooperarii in aceasta sfera. Armonizarea legislativa se cere a fi realizata in toate domeniile prevazute de APC.In conformitate cu APC relaţiile RM cu UE au fost instituţionalizate prin constituirea a trei organisme comune, care au lichidat Comitetul Mixt de Cooperare RM-UE.99. Implementarea APC : prevederi economice şi comerciale.Instituţiile create ţin sa transpuna in viaţa prevederile programelor de lucru comun. Aceste programe vizeaza de regula citeva obiective a caror realizare ar facilita implementarea APC: depunerea eforturilor pentru admiterea RM la lucrarile Conferinţei Europene; deschiderea delegaţiei permanente a Comisiei Europene la Chişinau; continuarea eforturilor pentru pregatirea condiţiilor necesare aderarii RM la Acordul de Liber Schimb semnat de ţarile membre ale CEFTA; aderarea RM la Procesul de Stabilitate şi Buna Vecinatate in Sud - Estul Europei; implementarea proiectului EU Coordination Unit ce vizeaza elaborarea Strategiei Naţionale de Integrare Europeana şi aderarea ţarii noastre la Pactul de Stabilitate in Europa de Sud -Est.Aşadar, cel mai mare interes al RM, privind Pactul de Stabilitate, ţine de faptul ca el deschide o perspectiva clara de integrare europeana pe care nu o ofera APC, fapt care rezida chiar din denumirea acordului. Daca aplicarea APC este un obiectiv major ce ţine de planul intern, atunci sensibilizarea factorilor de decizie din statele membre ale UE, privind necesitatea derularii negocierilor de asociere a RM la UE, ţine de cel extern. Acordul de Parteneriat şi Cooperare avantajeaza RM sub urmatoarele aspecte: relaţiile RM cu UE au capatat o noua dimensiune bazata pe posibilitatea de extindere a dialogului politic şi a nivelului de cooperare; s-au creat noi organisme de cooperare; ofera cadrul juridic pentru consultari in materie de politica externa; . Cert este ca negocierile de asociere la UE vor demara doar dupa decizia de rigoare a Consiliului de Miniştri, insa nu-i clarificat faptul daca este posibil ca implementarea APC sa se produca in paralel cu desfaşurarea negocierilor de asociere a RM la UE. Daca aplicarea acordului va continua in acest ritm, statul nostru risca sa obţina statutul de membru asociat prin anul 2008, ca mai apoi sa dureze inca vreo patru-cinci ani pina la ratificarea completa a Acordului de Asociere, care presupune, la rindul lui, o perioada de tranziţie de maxim zece ani.In condiţiile extinderii UE, Republica Moldova va beneficia din punct de vedere economic şi deci, şi din punct de vedere al securitaţii. Daca bunele intenţii, ce vizeaza construcţia europeana, vor fi duse la bun sfirşit succesele economice din Est vor intari prosperitatea şi pacea pe tot continentul. Continuarea dificultaţilor in Europa Centrala şi de Est s-ar putea solda cu consecinţe catastrofale pentru intreaga Europa.100.Programul TACIS al UE pentru Republica Moldova.Programul a fost lansat in 1991 pentru sprijinirea statelor sucesoare ale URSS (cu excepţia statelor baltice) in tranziţia spre economia de piaţa, ranforsarea democraţiei şi a statului de drept. Acest program va funcţiona pina la finele anului 2006, urmind sa fie substitutit de Instrumentul de Vecinatate al UE.Noul concept TACIS a fost lansat in martie 2004 şi consta din trei compartimente:1.Strategia si abordarea generala2.Strategii regionale şi bilaterale (pe ţari) şi Programe Indicative3.Implementarea şi ajustarea instituţionalaNoul concept TACIS are o abordare mai diferenţiata, stabilind in cazul fiecarei ţari propria bilanţa intre obiectivul de reducere a saraciei şi cel de cooperare cu UE. In cazul Republicii Moldova abordarea este bifocala.

Fiecare strategie pe ţara cuprinde un numar redus de aspecte din aceasta lista. Acestea sunt selectate in baza (i) intereselor strategice de cooperare intre ţara in cauza şi UE şi (ii) a tipului de saracie.Programul regional TACIS cuprinde aspectele menţionate mai sus din perspectiva cooperarii transfrontaliere.Noul concept TACIS presupune, de asemenea, o legatura mai strinsa intre asistenţa şi dialogul politic cu UE in cadrul APC-urilor sau a Planurilor de Acţiuni.101.Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud - Est şi R.M. Avantaje şi dificultaţi.Pactul de Stabilitate, potrivit documentului sau de constituire adoptat la 10 iunie 1999, urmareşte obiectivul de a sprijini ţarile din Europa de Sud-Est in efortul lor de a asigura pacea, democraţia, respectarea drepturilor omului şi prosperitatea economica, in scopul realizarii stabilitaţii in intreaga regiune.Oponenţii Pactului de Stabilitate susţin insa ca acesta nu a adus rezultatele aşteptate. Ei critica sever ineficienţa Pactului in soluţionarea problemelor cu care se confrunta regiunea, invocind, in particular, structura greoaie a acestuia şi lipsa de viziune clara a conducatorilor sai. In Republica Moldova exista un interes deosebit pentru Pactul de Stabilitate, nu numai in cercurile politice, ci chiar in opinia publica larga. Insa dezbaterile principale, datorita statutului incert al Moldovei in Pact, nu vizeaza eficienţa sau impactul acestui proces, ci, mai curind, şansele includerii ei in acest aranjament regional ca participant cu drepturi depline.Avantajele includerii ţarii in Pact pot fi formulate in modul urmator.

a) Perspectiva clara privind integrarea in UE.Cea mai importanta contribuţie in sensul depaşirii incertitudinii in care se gaseşte Republica Moldova ar fi perspectiva de integrare europeana pe care Pactul de Stabilitate i-ar deschide-o.

b) Sprijinul in vederea apropierii de UE.c) Accesul la proiectele şi resursele financiare ale Pactului de StabilitateUna din primele dificultaţi de care s-a lovit Republica Moldova imediat dupa ce şi-a facut publica dorinţa de a se alatura iniţiativei cu privire la Pactul de Stabilitate a fost de ordin conceptual. Moldova, de fapt, nu a intrat in calculele iniţiale ale autorilor Pactului, care concepusera ca aceasta iniţiativa sa cuprinda in exclusivitate zona Balcanilor Occidentali, din care fac parte ţarile cele mai afectate de razboaiele şi crizele din fosta Iugoslavie.Faptul ca Moldovei nu i s-a rezervat din start un loc in Pactul de Stabilitate a ingreunat sarcina diplomaţilor moldoveni. Un alt motiv care a generat indoieli in sinul UE a fost teama ca prin acceptarea Republicii Moldova in Pactul de Stabilitate s-ar crea un precedent care ar justifica şi dreptul Ucrainei de a cere sa fie admisa in acest proces Un handicap serios in calea eforturilor Republicii Moldova de integrare in UEeste lipsa, la Chişinau, a unei orientari proeuropene bine conturate şi absenţa unui consens naţional care ar sprijini aceasta orientare. 102.Noua politica de vecinatate a UE şi RM. (2005). Aspecte generale.Politica Europeana de Vecinatate (PEV) reprezinta noul instrument al Uniunii Europene in relaţiile cu Republica Moldova bazandu-se pe instituţiile de cooperare stabilite anterior de APC. Dupa 2004, Uniunea Europeana este interesata sa susţina consolidarea democraţiei in statele de la hotarele sale. Prioritatea crearii unui "cerc de state bine guvernate" la graniţele externe ale UE a fost specificata foarte clar in Strategia Europeana de Securitate adoptata in decembrie 2003. Aşadar, Politica Europeana de Vecinatate a fost conceputa pentru a evita o noua divizare a Europei si pentru a inlatura eventualele ameninţari la adresa securitaţii

europene. Comisarul European pentru Relaţii Externe si Politica Europeana de Vecinatate este Benita Ferrero-Waldner.UE incearca sa promoveze buna guvernare si refomele prin oferirea unor stimuli statelor vizate. In prima faza este oferita o integrare economica graduala, dupa care ar putea urma o a doua etapa de intensificare a cooperarii politice.sunt elaborate pentru fiecare stat in parte conform pricincipiului diferenţierii, ele cuprind aceleaşi capitole, dar cu un alt conţinut. Domeniile standard ale Planurilor de Acţiuni sunt:Dialogul politic si reformaDezvoltarea economica si socialaProbleme legate de comerţ, piaţa si reforma regulatorieCooperarea on domeniul Justiţiei, Securitaţii si Afacerilor InterneProbleme sectoriale: transport, energie, societatea informaţionala, mediu, cercetare si dezvoltareDimensiunea umana: societatea civila, educaţia, sanatatea publica103.Planul individual Uniunea Europeana – Republica Moldova. Prioritaţi şi politici de cooperare. Planului individual de Acţiuni Uniunea Europeana – Republica Moldova (in continuare PA), adoptat la februarie 2005. PA este un document politic incheiat intre autoritaţile moldovene şi Uniunea Europeana şi care stabileşte programul, obiectivele strategice şi prioritaţile relaţiilor dintre Uniunea Europeana (UE) şi Republica Moldova (RM) pentru 2005 – 2007. PA preconizeaza un „inalt nivel de integrare” şi intensificarea relaţiilor politice, economice, culturale şi de securitate dintre RM şi UE, iar de modul in care vor fi realizate obiectivele PA va depinde profunzimea relaţiilor dintre UE şi RM in viitor. realizarea acestui 8 obiectiv ţine de o serie de transformari interne prin care trebuie sa treaca intreaga societate – la nivel de mentalitaţi, legislaţie, activitate a instituţiilor statului etc. Integrarea europeana nu este o idee abstracta, ci un proces complex, dificil, de lunga durata şi atotcuprinzator, care afecteaza toate aspectele vieţii publice şi se traduce printr-o serie de masuri şi acţiuni concrete de aliniere a RM la standardele democratice şi nivelul de trai european. La momentul actual, RM este un stat care defineşte clar obiectivul de integrare europeana drept obiectiv naţional fundamental, acest obiectiv este sprijinit printr-un consens politic intern fara precedent, exista un cadru instituţional intern cuprinzator pentru realizarea obiectivului in cauza, iar circa 65% din cetaţenii RM se pronunţa in favoarea aderarii RM la UE.104.Concepţia de integrare a RM in UE elaborata de IPP. Aspecte generale. Integrarea Europeana este obiectivul strategic ireversibil al politicii externe şi interne al Republicii Moldova. Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) reprezinta baza juridica a relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeana. Acordul a fost semnat la 28 noiembrie 1994 şi a intrat in vigoare la 1 iulie 1998 pentru o durata iniţiala de 10 ani. Acest aranjament asigura baza colaborarii cu UE in domeniul politic, comercial, economic, juridic, cultural-ştiinţific şi are ca obiective susţinerea Moldovei pentru: a) consolidarea democraţiei şi statului de drept cu respectarea drepturilor omului şi a minoritaţilor prin asigurarea cadrului corespunzator al dialogului politic;b) dezvoltarea durabila a economiei şi finalizarea procesului de tranziţie spre economia de piaţa prin promovarea schimburilor comerciale, investiţiilor şi relaţiilor economice armonioase. Relaţiile Moldovei cu Uniunea Europeana sunt instituţionalizate prin intermediul celor trei structuri responsabile pentru intensificarea dialogului politic şi monitorizarea implementarii

APC: Consiliul de Cooperare RM-UE, Comitetul de Cooperare RM-UE şi Subcomitete de Cooperare RM-UE şi Comitetul de Cooperare Parlamentara RM-UE.Republica Moldova a semnat la 22 februarie 2005 la Bruxelles Planul de Acţiuni RM-UE in cadrul Politicii Europene de Vecinatate (PEV). Planul de Acţiuni RM-UE este un document care include obiective strategice şi acţiuni concrete pentru atingerea acestor obiective.