REFERATEVOLUȚIA DOCUMENTĂRII ADMINISTRATIVE ÎN ȚARA

ROMÂNEASCĂ

Documentele de arhivă, documentele publice în special, au o mare însemnătate în întocmirea unei istorii ştiinţifice, ele purtând pecetea autenticităţii. Documentaţia de arhivă, informaţia din documentele publice este mai reală, mai obiectivă

Unul din cele mai vechi documente din Țara Românească este un document original în limba slavă, pe pergament prin care Vladislav I dăruiește în anul 1374 ctitoriei sale (Mănăstirea Vodița) trei sate, venitul domnesc de la opt pescării de la Dunăre și alte bunuri. În prezent este păstrat la Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale din București.

În Moldova, țiganii au fost eliberați, fără o perioadă de tranziție, pe 22 decembrie, 1855; schimbarea a fost însă mai graduală în Țara Românească, unde măsuri de scădere a comerțului cu sclavi fuseseră luate în prealabil, iar decizia de a interzice sclavagismul fusese luată de către Știrbei pe  20 februarie, 1856. Îngrijorat de o posibilă înrăutățire a relațiilor boieri-țărani, Știrbei, care guverna fără un Sfat (numind în schimb propriul său Divan), decisese măsuri pentru a îmbunătăți situația la țară, în final stabilind ca obligatorie munca pe bază de contract

În cadrul reformelor lui Constantin Mavrocordat a fost acordată o anumită atenţie şi bisericii. Printr-o dispoziţie domnească se interzicea de a ridica la rang bisericesc persoane neştiutoare de carte, aceleaşi dispoziţii interziceau protoiereilor, care se aflau în fruntea conducerii ecleziastice de ţinut, să aibă propriile lor închisori, deoarece, după cum se stabilise, ei luau bani de la cei întemniţaţi. C. Mavrocordat a cerut, de asemenea, de la egumenii mănăstirilor de ţară să prezinte dări de seamă anuale referitoare la activitatea lor gospodărească. Ţinând cont de nemulţumirea călugărilor faţă de activitatea egumenilor numiţi de mitropolie din rândul grecilor fanarioţi, domnul a emis o dispoziţie privind alegerea pe viaţă a egumenilor numai din rândurile călugărilor autohtoni.

Colecţii de documenteColecţia Achiziţii Noi – este formată din 3109 pachete care se încadrează cronologic între sf.

sec.XIII şi anul 1968; cuprinde hrisoave şi cărţi ale domnilor Moldovei şi Ţării Româneşti, cărţi de judecată, hotărnicii, diplome ale voievozilor şi principilor Transilvaniei. Există aici şi documente de provenienţă străină (Franţa, Italia, Germania, Polonia, Ungaria, Austria, Croaţia, Rusia). Informaţiile acoperă o gamă largă de aspecte privitoare la organizarea administrativă, viaţa monahală şi bisericească, la relaţii interne şi internaţionale.

Un reper pentru cercetarea acestor documente îl constituie cele două volume ale Indicelui Cronologic, perioada <sf. sec.XIII> – 1760.

Colecţia Peceţi I – este constituită din documente validate cu peceţi atârnate, selectate din fondurile ecleziastice şi cuprinde documente din anii 1361-1910, emise de cancelariile ţărilor române şi de cele ale unor instituţii străine (Patriarhia din Constantinopol, Universitatea din Budapesta etc). Unele din capsulele metalice - mai ales cele din argint - au pe capac stema ţării, iniţiale, diferite ornamente lucrate prin incizie sau excizie. La documentele emise de patriarhii de Constantinopol, validarea s-a făcut prin bule din plumb şi argint aurit.

Colecţia Suluri (I, II) – este alcătuită din documente emise de cancelariile Ţărilor Române şi de alte instituţii (Universitatea „Hungarica” din Budapesta, Societatea pentru literatura şi cultura română în Bucovina, Societatea oamenilor de ştiinţă din Serbia); diplomele şi hrisoavele sunt scrise pe pergament şi hârtie în limbi şi paleografii străine (slavonă, latină, ebraică, armeană, turco-osmană, franceză, germană, rusă) şi sunt validate cu sigilii atârnate, în capsulă metalică şi aplicată. Colecţia include firmane ale sultanilor pentru numirea unor domni în Moldova şi Ţara Românească şi pentru sublinierea obligaţiilor faţă de Poarta Otomană. În plus, sunt demne de menţionat genealogiile şi spiţele de neam ale unor mari familii munteneşti şi moldoveneşti (Olănescu, Sturdza, Brâncoveanu, Rosetti, Balş, Şeptilici, Mustaţă), sau ale unor neamuri de răzeşi din Moldova.

Colecţia Scriitori şi oameni de artă – pune laolaltă documente aparţinând unor scriitori şi oameni de artă români şi străini, datate în anii 1845–1935. Remarcabile sunt cele care privesc pe:

Vasile Alecsandri – corespondenţa poetului cu regele Carol I, regina Elisabeta, Ion Ghica, George Sion, documentele referitoare la serbările de la Putna, la revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu, la războiul de independenţă şi la luptele cu turcii din perioada 1716-1828; de aici rezultă informaţii despre activitatea lui Ion Ghica din vremea directoratului la Teatrul Naţional şi despre opera unor poeţi contemporani.

Tudor Arghezi – scrisorile expediate lui <Panait> Muşoiu şi Victor Mestugean, redactor la „Universul”, poeziile dactilografiate, manuscrisul volumului Cărticică de seară, publicat în 1935, şi al tabletei Munca şi pâinea.

Ion Luca Caragiale – corespondenţa cu fraţii Şaraga, editori din Iaşi, cu Rodion Steuerman, scriitor ieşean, şi cu Victor Mestugean, referitoare la vânzarea dreptului de editare a Nuvelelor, la refuzul de a participa la festivitatea organizată de Asociaţia studenţească „Unirea” din Iaşi, schiţa blazonului lui Mateiu I. Caragiale.

Colecţia George Potra – conţine documente rezultate din activitatea de colecţionar a profesorului care dă numele colecţiei, acoperind intervalul 1503-1921. Însumează un număr considerabil de hrisoave, cărţi şi porunci domneşti emise de cancelariile domnitorilor Ţării Româneşti şi Moldovei (Matei Basarab, Grigore Ghica, Alexandru Ioan Ipsilanti, Nicolae Constantin Caragea, Mihail Constantin Suţu, Alexandru Constantin Moruzi, Gheorghe Dim. Bibescu, Barbu Dim. Ştirbei, Ştefan cel Mare, Constantin Movilă, Eustatie Dabija, Grigorie Ioan Callimachi, Ioan Sturdza, Mihail Grigorie Sturdza, Grigore Alexandru Ghica). Documentele referitoare la Bucureşti (1668-1870) aduc informaţii despre marile artere de circulaţie, podurile ce traversau râul Dâmboviţa, mahalalele din jurul unor biserici şi mănăstiri, fabricile existente, spitalele şi farmaciile înfiinţate, calamităţile abătute asupra oraşului, alimentarea cu apă potabilă, pieţele publice şi breslele de meşteşugari.

In anul 2011 s-au împlinit 180 de ani de existenţă a instituţiei desemnată să răspundă de administrarea documentelor de arhivă, adevărate acte de identitate ale naţiei. Arhivele Statului au fost înfiinţate în Ţara Românească la 1 mai 1831 iar în Moldova la 1 ianuarie 1832, ca urmare a punerii în aplicare a Regulamentelor Organice, fiind una dintre cele mai vechi instituţii de cultură din ţara noastră. Plecând de la cei 95 metri liniari de documente preluate în depozitele sale în 1951, instituţia a ajuns să gestioneze în prezent peste 5 km. de documente, ce aparţin numeroaselor instituţii ce şi-au desfăşurat sau îşi mai desfăşoară încă activitatea pe teritoriul judeţului Gorj. Dar, Regulamentele Organice cuprindeau dispoziţii generale cu privire la înfiinţarea acestui „nou rang de dregătorie”,organizarea arhivelor statului realizându-se ulterior prin regulamente şi instrucţiuni emise de organele superioare de care depindeau.

Regulamentul Organic al Ţării Româneşti cuprindea următoarea dispoziţie: „Păstrarea arhivelor statului fiind object, care meritariseşte toată luarea aminte a stăpânirii, va fi supt privigherea Ministrului din Lăuntru. Drept aceea vor fi: un nacealnic al arhivelor cu 1000 lei lunar, un supt nacealnic cu 400 lei lunar, 2 scriitori cu câte 100 lei lunar şi 2 slugi cu câte 60 lei lunar. Cheltuiala pentru canţelarie şi pentru ţinere câte 230 lei lunar”. Primul director al Arhivelor Statului din Bucureşti a fost căminarul Iordache Rasti (mai 1831-1837) care se intitula „Arhivar”, titulatură devenită oficială la 30 septembrie 1831. În Moldova,primul conducător al instituţiei arhivelor a fost Gheorghe Asachi (1 ianuarie 1832- 27 septembrie 1849) care se intitula „Arhivar al Statului”. La început, noua instituţie s-a preocupat de reglementarea, în primul rând, a preluărilor de material arhivistic, iar mai târziu a trecut şi la elaborarea de norme privind organizarea instituţiei pe măsura experienţei căpătate şi a nevoilor impuse.

Tripticele din Transilvania au fost descoperite la Alburnus Maior (Roşia Montană), într-o mină părăsită. Ele au fost descoperite pe rând, fiind ascunse în locuri diferite, între anii 1786 şi 1855. În total erau 25 de tăbliţe, dintre care 14 erau lizibile, iar 11 nu.Tripticele din Transilvania cuprind patru contracte de vânzare, trei contracte de locaţiune, două contracte de împrumut, un contract de depozit, un contract de societate, un proces-verbal prin care se constată desfiinţarea unui colegiu funerar, lista cheltuielilor necesare pentru organizarea unui banchet şi o declaraţie de garanţieÎn documentele cancelariilor domneşti ale ţărilor române, obiceiul juridic era denumit Legea Ţării. . În toate ţările române dispoziţiile Legii ţării au fost aceleaşi. Putem defini Legea ţării ca fiind un sistem de drept atotcuprinzător, format din totalitatea normelor de drept nescris, ce reglementează organizarea statelor feudale la nivel central şi local, regimul juridic al proprietăţii, statutul juridic al persoanelor, organizarea familiei, succesiunile, contractele, răspunderea colectivă în materie penală şi fiscală, reprimarea faptelor infracţionale şi judecarea proceselor.Actele din volumul „Documnente muntene” reprezintă o adevărată frescă a societăţii din judeţele Dâmboviţa, Argeş şi Muscel care poate fi extinsă la nivelul întregii Ţări Româneşti. Documentele muntene - anii 1492-1823 - scoase din Condica Ep. Argeșului sunt:_ secolul XV - 1 act;_ secolul XVI - 8 acte;_ secolul XVII - 81 acte;_secolul XVIII -169 acte;_ secolul XIX - 34 acte;în ce priveşte conţinutul lor, ele se împart în:

acte domneşti diverse: întăriri, privilegii, hotărâri, danii etc. - 66; cărţi de blestem date de mitropoliţi şi patriarhi - 10; zapise de vânzare-cumpărare şi schimburi de moşii - 93; danii ale particularilor - 35; judecăţi, hotărnicii, diverse - 89.

Ștefan cel Mare a semnat la 2 februarie 1503 un document, prin care domnitorul întărea donațiile acordate mănăstirii Putna de el și unii boieri fiind vorba despre sate, iazuri, venituri din vămi, podgorii, toate intrate în acele timpuri în posesia mănăstirii. Prin acel act, domnitorul confirma toate “daniile și privilegiile” acordate mănăstirii Putna.

În timpul domniei lui Ştefan cel Mare au fost emise 500 documente interne, în intervalul anilor 1457 – 1504, publicate în două volume (II şi III) ale monumentalei colecţii Documenta Romaniae Historica, care cuprind majoritatea absolută a acestui gen de documente. Trei sunt documentele de cancelarie, din cele 500 ce se cunosc din timpul lungii sale domnii, menţionează prezenţa lui Ştefan cel Mare, împreună cu marii boieri din sfatul Moldovei, în capitala Ţării de Jos. Un alt documentul emis de Ştefan cel Mare la începutul lunii ianuarie a anului 1495 prezenta, aşadar o importanţă deosebită pentru oraşul Bârlad, atât prin prezenţa marelui voievod în oraş, cât şi prin bogatul său cuprins de informaţii ca : întinderea teritorială, administrarea sa prin şoltuzi şi pârgari, componenţa socială a locuitorilor (târgoveţi şi oameni săraci) şi dreptul de acciză, cu privilegiul de scutire, acordat bârlădenilor, după „legea lor veche. Referitor la Cancelaria lui Ştefan cel Mare, aceasta a emis în perioada 1457-1504 circă 670 de documente în limbile slavonă, latină, germană.

Primul document dat de Mihai Viteazul unui locuitor din Vâlcea, este cel conferit lui Oancea, la 3 mai 1594, prin care domnul întăreşte ocine, vii şi o casă la Voinigeşti, cumpărate de la diferiţi locuitori . Într-un alt document, aflăm despre conflictul dintre Dumitru al Anghiloaiei din Râmnic şi episcopul Teofil, care restituie acestuia suma de 300 aspri, pentru ocine zălogite la Voinigeşti, amestecate cu cele ale mănăstirii Cornet.

Din timpul lui Mihai Viteazul se păstrează două documente prin care se întăresc proprietăţi dregătorului Stoica. Primul, datat în 1595, iulie 4, întăreşte lui Stoica al Il-lea logofăt cu jupaniţa lui Dochia, satele Piierseca şi Strâmba. Cel de-al doilea document, din 1599, aug. 4, este un hrisov întărit cu blestem care consfinţea lui Stoica, ajuns între timp mare vistier, 6 sate din Ialomiţa, printre care cele menţionate mai sus plus sate în alte judeţe. 

Documentele legate de Carol I cuprind rapoarte diplomatice, memorii, corespondenta administrativa, discursuri etc., dar si acte personale ale sale, precum pasaportul eliberat de statul elvetian care i-a permis venirea in Romania in 1866. Actele referitoare la domnia regelui Ferdinand (1914-1927), perioada Regentei (1927-1930), domniile regilor Carol al II-lea (1930-1940) si Mihai I (1940-1947) - note si buletine informative, rapoarte, telegrame, cereri, referate, apeluri, instructiuni, fotografii, memorii ale oamenilor politici ai vremii etc.

Anul acesta, la data de 10 aprilie, s-au împlinit 108 ani de la emiterea şi aprobarea primului act normativ care reglementa circulaţia automobilului, eliberarea permisului de conducere pentru automobil şi a certificatului de înmatriculare a automobilelor pe teritoriul ţării noastre. Prima încercare de reglementare juridică în domeniul circulaţiei pe drumurile publice din România apare în anul 1859, când la Bucureşti a fost emis, cu titlul experimental, un regulament intitulat „Ordonanţa pentru reglementarea trăsurilor în Bucureşti”. Acesta rămâne în vigoare până la data de 27 ianuarie 1868, când circulaţia trăsurilor şi a căruţelor de piaţă era reglementată prin „Regulamentul pentru trăsurile de birjă din Capitală şi alte oraşe”, dar circulaţia automobilelor, care „goneau întrecându-se unele pe altele” nu era încă reglementată. Prefectul Poliţiei Capitalei, emite „Ordonanţa nr. 165 din 10 aprilie 1904, Regulament pentru Circularea automobilelor în Bucureşti”.