Evolutia Constitutionala a Romaniei

UNIVERSITATEA „TRANSILVANIA”, BRASOV

FACULTATEA DE DREPT

ISTORIA STATULUI SI DREPTULUI ROMANESC

EVOLUTIA CONSTITUTIONALA A

ROMANIEI

( 1866 - 1991)

Autor: student Elena TONUAnul I, grupa 6

Evolutia constitutionala a Romaniei 2010

Brasov- 2010 -

Cuprins:

I. Introducere.......................................................................................................................................... 3

II. Constitutia din 1866 ......................................................................................................................... 5

III. Constitutia de la 1923....................................................................................................................... 6

IV. Constitutia de la 1938...................................................................................................................... 7

V. Constitutiile in regimul totalitar comunist..................................................................................... 10

VI. Constitutia din 1991.......................................................................................................................... 11

VII.

Concluzii .............................................................................................................................................. 14

Bibliografie......................................................................................................................................... 15

2 |


„S-a crezut multa vreme in puterea nelimitata a legilor si a reformelor politice. S-a crezut ca este de ajuns sa se voteze o constitutie, ca o tara sa devina un stat

constitutional si sa apra moravuri constutionale. Experienta aceasta s-a dovedit insa, dezastruasa.”

Dimitrie Gusti ( Stiinta naturii )

I. Introducere

Destinul Europei, mai ales al celei moderne, a fost determinat de lupta pentru afirmarea drepturilor si libertatilor individuale, pentru constituirea natiunilor si a statelor nationale guvernate de ideile de legalitate, legitimitate, justitie si dreptate sociala, intrucat, asa cum proclama „Declaratia drepturilor omului si cetateanului”din 26 august 1789 „uitarea sau nesocotirea omului sunt singurele cauze ale relelor publice si ale coruptiei guvernelor.” Implinirea acestor deziderate a inclus insa un proces indelungat, care nu s-a derulat uniform si pasnic.

Revolutia franceza, declansata in 1789 a inaugurat o noua epoca in istoria europeana universala. Aceasta a exaltat antiteza individ – stat, ca o reactie fireasca contra absolutismului monarhic, promovand o conceptie individualista conforma careia individul este scopul, iar societatea, exprimata prin stat, este mijlocul. In consecinta, baza si scopul dreptului il reprezinta consacrarea drepturilor individuale. In art. 1 al Declaratiei drepturilor omului se afirma: „oamenii se nasc si raman liberi si egali in drepturi”, iar articolul 2 preciza ca: „ Scopul oricarei asociatii politice este conservarea drepturilor naturale si imprescriptibile ale omului”. Cu alte cuvinte, omul se naste cu o serie de drepturi care-i apartin si care nu pot fi ingradite sau limitate de stat, scopul acestuia fiind apararea si conservarea acestor drepturi. Iar societatea, adica statul nu poate face ceva contra acestor drepturi, fara a-si depasi ratiunea de a fi.

Pentru Europa, aceasta revolutie a insemnat promisiunea unui urias proces de schimbari si transformari fundamentale, care au jalonat si marcat fizionomia si structurile civilizatiei moderne. Astfel, in Franta, dupa restauratia monarhica, sunt elaborate chartele din 1814 si 1830, care reintroduc sistemul parlamentar in locul celui monarhic, in timp ce in Belgia, Constitutia din 1831 coincide cu instaurarea unei monarhii proprii ca urmare a proclamarii independentei acestei tari. Printre alte constitutii europene elaborate in conditiile existentei unui guvernamant monarhic, se numara cea a Piemontului din timpul regelui Carol Albert, devenita dupa unificare, Constitutia Italiei, precum si cele ale Greciei, Suediei si Danemarcei.

Inceputurile vietii constitutionale romanesti pot fi gasite intr-un proiect de constitutie aristodemocratica de la 1802, inspirat de ideile revolutiei franceza, in care boierimea mica se pronunta pentru o republica aristocratica, in care sa existe o consultare a intregului popor. Proiectul prevedea pana si o separare a puterilor in stat, precum si organizarea acestora in divanul cel mare (guvernul), divanul pravilnicesc si divanul de jos (in care sa intre si deputatii trimisi de la tara).

In curs de doua decenii, aceste idei si principii reformator – constitutionale incep sa se contureze tot mai mult, pentru ca, dupa revolutia condusa de Tudor Vladimirescu ele sa fie inscrise in „Constitutia Carvunarilor”, elaborata de boierimea mica si mijlocie din Moldova, in frunte cu Ionica Tautul. Constitutia de la 1822 proclama principii necunoscute si neaplicabile pana atunci in Tarile Romane: libertatea individuala, libertatea muncii si comertului, egalitatea in fata legilor, respectul proprietatii, etc.

3 |


„Constitutia Carvunarilor” n-a capatat o consacrare oficiala, domnitorul Ioan Sandu Sturza, desi impartasea el insusi ideile carvunarilor, nu a putut sa o puna in aplicare de teama marii boierimi sprijinite de Poarta.

Prin Regulamentele Organice de la 1831 – 1832, marea boierime preia initiativa reformatoare a micii boierimi, in scopul de a opri si intarzia accesul acesteia spre puterea politica, cautand sa-si asigure sprijinul puterii protectoare – Rusia. Regulamentele organice integreza astfel proiectele anterioare de organizare a vietii statale, iar sub acest nume modest, ele reprezinta, o adevarata constitutie, avand ca menire, realizarea, potrivit cu interesul marilor boieri, a programului sprijinit de boierimea de toate treptele si mai ales de boierii cei mici, incepant din secolul al XVIII – lea. Regulamentele Organice cuprindeau norme prin care se limiteaza puterea domnului, stabilindu – se, pentru prima oara in Principatele romane, o noua organizare a statului pe baza principiului separatiei puterilor in stat: cea executiva incredintata domnului, cea legislativa, exercitata de domn si Adunarea Obsteasca si cea judecatoreasca, care devine independenta fata de puterea legislativa si executiva. Practic, sub aceste regulamente se organizeaza, pentru prima data, in fiecare principat, cate o adunare obsteasca (un fel de Parlament unicameral), care devin, la scurt timp dupa infiintare, forme concrete de manifestare ale opozitiei nationale fata de abuzurile domnului, insa vizandu – se direct curtea protectoare.

Regulamentele au contribuit la dezvoltarea curentului democratic – liberal, caci rusii au sustinut sa dea aceeasi forma constitutionala ambelor tari si au introdus chiar in Regulamentele Organice un articol care pregatea unirea lor, fiindca pentru ei era mult mai comod sa anexeze principatele dintr-o data, decat pe fiecare pe rand.

Revolutia de la 1848 din tarile romane, care s-a desfasurat simultan cu cele izbucnite intr-o serie de tari europene, a consacrat in epoca ideea ca romanii, la fel ca si alte natiuni europene, au avut ca preocupare fundamentala elaborarea unei constitutii proprii, care sa transpuna in viata sociala si politica atat traditiile valoroase acumulate de-a lungul vremii, cat si principiile moderne si democratice ale sistemelor parlamentar – democratice de conducere si organizare a statului si societatii. Principiile si ideile constitutionale inscrise in Proclamatia de la Islaz, care atesta intrarea tarilor romane in randul natiunilor civilizate ale Europei, vor fi sintetizate intr-un proiect de constitutie, alcatuit de Mihail Kogalniceanu, proiect ce incorporeaza, deopotriva, spiritul romanesc si european, in materie constitutionala.

Datorita unor imprejurari interne si nefavorabile, revolutia de la 1848 din tarile romane nu a reusit sa transpuna in viata politica si de stat aceste idei si principii constitutionale, tarile romane fiind nevoite sa accepte hotararile marilor puteri europene concretizate sub forma Conventiei de la Paris din 1858. Pe baza Conventiei de la Paris, care reprezinta, de fapt, o constitutie venita din afara, se transpune pentru prima data in practica noastra constitutionala principiul separatiei puterilor, ele urmand sa fie exercitate, in fiecare Principat, de catre domn si Adunarea electiva, ambele lucrand in cazurile stabilite de Conventie si cu concursul unui organ comun, Comisia centrala de la Focsani. Aceasta Comisie centrala avea rolul de a pregati legile de interes general si comun ambelor Principate, ocupandu-se in mod special de codificarea legilor in vigoare si de revizuirea regulamentelor organice, precum si a legiuirilor cu caracter civil, penal, comercial si de procedura. In fine, Comisia centrala exercita supravegherea administrativa a ambelor tari, avand dreptul de a semnala domnului abuzurile constatate si de a – i propune masuri de indreptare.

Desi a functionat o perioada scurta de timp ( 1858 – 1862 ), Comisia centrala are meritul de a fi elaborat un proiect de constitutie – „Constitutia Unirii Principatelor”, o ilustrare a efortului romanilor de a conferi tarii lor o

4 |


organizare politico – juridica moderna. Valorificand aceste traditii si realitati specifice romanesti, proiectul Constitutiei de a 1859 era redactat in spiritul ideilor revolutiei franceze si al Constitutiei belgiene de la 1831.

Proiectul Constitutiei de la 1859 a fost aprobat la 9 octombrie 1859 si a constituit cel mai mare izvor normativ pe care s-a intemeiat Constitutia din 1866. Insa pana la elaborarea si adoptarea acestei constitutii, Principatele romane vor mai cunoaste multe momente semnificative ale evolutiei lor constitutionale. Unul din acele momente il reprezinta Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris, care, pentru mai multi autori si critici a insemnat un pas inapoi, deoarece acest act prevedea interventia tot mai activa a domnitorului Al. I. Cuza in viata politica a statului; dreptul pe care il avea domnitorul de a-si alege ministrii in afara Adunarilor sau prerogativa oferita de a face numiri in orice functie administrativa si de a respinge orice propunere de acest gen din partea Guvernelor. Preocupat fiind de ideea intaririi rolului si atributiilor domnitorului in viata politica, Al. I. Cuza, inca din 1863, impreuna cu colaboratorii sai cei mai apropiati elaborase un proiect propriu de reforma constitutionala a Tarilor Romane, care a fost redactat in spiritul Constitutiei Franceze de la 1852. Acest proiect viza sporirea sensibila a atributiilor domnitorului si instituirea unui sistem bicameral, prin constituirea unui „corp ponderator” sau senat, alcatuit atat din membri de drept, cat si din membri numiti personal de catre domn.

Statutul dezvoltator al Conventiei din 1858, cunoscut sub numele de „Statutul lui Cuza” a fost considerat de multi autori ca fiind „Prima Constitutie a Romaniei”, desi inca din preambul acest statut sublinia continuitatea si legitimitatea Conventiei de la Paris, care ramanea legea fundamentala a Romaniei. Acest act a fost aprobat si legitimat, impreuna cu legea electorala, in mai 1864. A intrat in vigoare in iunie 1864, dupa ce Al. I. Cuza a primit acordul din partea Comisiei ambasadorilor puterilor garante. Statutul defineste, pentru prima data principiul autonomiei legislative a Principatelor Unite, deoarece actul le permitea Principatelor sa modifice legile care privesc administratia lor in interior, fara nici o interventie din afara. Sub imperiul Statutului lui Cuza, se vor initia o serie de reforme legislative si jurusdictionale, intre care: legea pentru organizarea judecatoreasca ( iulie 1864), promulgarea Codului civil roman ( decembrie 1865 ) si Codului de procedura civila, elaborarea Codului penal si de procedura penala. Aceste acte legislative au avut ca sursa principala Codul napoleonian din 1804 si procedura civila elvetiana, dar au fost adaptate specificului spiritualitatii romanesti si traditiilor noastre.

II. Constitutia din 1866

Cuza abdica in februarie 1866. La 1 iulie 1866 intra in vigoare noua Constitutie. Prin aceasta Constitutie Romania devine monarhie ereditara, iar pe tron este adus Carol Ludovic de Hohenzollern – Sigmaringen. Acest act a capatat forma unui pact intre monarh si reprezentanta nationala. Constitutia din 1866 a avut ca model Constitutia belgiana din 1831, una dintre cele mai liberale din acel moment in Europa.

Constitutia din 1866 era impartita in 8 titluri si avea 133 de articole. Se intemeia pe principiul separatiei puterilor in stat , puterea legislativa era exercitata colectiv de catre domn si „reprezentantiunea nationala”, cea executiva era incredintata domnului, in timp ce puterea judecatoreasca era exercitata de curti si tribunale. Reprezentanta Nationala era bicamerala, constituita din Senat si Adunarea Deputatilor. Electoratul era impartit in 4 colegii in functie de venit, profesie si demnitati detinute. Puterile constitutionale ale domnului erau ereditare, specificandu-se, totodata faptul ca acesta nu poate exercita alte puteri decat acelea date lui prin constitutie. Se introducea, de asemenea, raspunderea ministeriala, cu interdictia ca domnul sa poate apara si exonera de raspundere pe un ministru, prin ordin verbal sau scris.

5 |


Referitor la drepturile romanilor, in titlul II „ Drepturile romanilor”, aceasta prevedea si garanta cele mai importante si fundamentale libertati, cum ar fi: libertatea constiintei, e presei, a invatamantului, a asocierii si intrunirilor, desfiintand, totodata privilegiile si titlurile de noblete straine (principe, graf, baron). Erau garantate inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondentei, interzicandu-se aplicarea sanctiunii cu moartea si confiscarea averii.

Constitutia de la 1866 a dorit sa rezolve si problema cetateniei, prin introducerea unui articol special prin care se mentiona ca doar „strainii de rituri crestine” puteau obtine impamantenirea, scopul a fost de a-i pe turci si pe evrei, ultimii reprezentand o minoritate destul de numeroasa in Principate si de a asigura pastrarea identitatii nationale.

Constitutia proclama principiul rigiditatii constitutionale, in sensul ca acest act fundamental nu putea fi modificat prin lege ordinara, si numai prin camerele de revizuire, in conformitate cu formalitatile stabilite. Pentru acest motiv ea a avut o durabilitate mare, ramanand in vigoare 57 de ani, modificare ce i-au fost aduse ulterior neschimbandu – i esential infatisarea.

Este stiut faptul ca aceasta constitutie are meritul de a fi adus pentru prima data, in istoria vietii noastre statale, caracterul indivizibil al statului roman, care de la acea data va purta numele oficial de Romania, aceasta in conditiile in care tara noastra se gasea inca sub suzeranitatea Imperiului Otoman, caruia ii platea inca tribut si din care facea parte nominal. Inscriind pe frontispiciul sau principiul suveranitatii nationale si nespecificand in niciun articol relatia de suzeranitate fata de Poarta, Constitutia din 1866 a reprezentat forma politico – juridica de manifestare a independentei Romaniei in planul relatiilor internationale. Prin acest act fundamental, Romania realizeaza o adevarata deschidere cu caracter liberal, fiind primul stat constitutional al Europei de Sud – Est, in conditiile in care, Bulgaria nu se nascuse inca, Serbia constituia un mic stat vasal, monarhia habsburgica traia in urma framantarilor din 1848 sub regim absolutist, iar Rusia trecea doar spre institutii moderne, nicidecum spre constitutionalism.

III. Constitutia de la 1923

Analizata in perspectiva istorico – politica, Constitutia de la 1923, ca expresie a raportului real de forte din perioada 1919 – 1923, a reprezentat asezamantul juridic pe baza caruia au functionat institutiile fundamentale ale Romaniei Mari, conferind statului forma de guvernamant monarhica, dar intemeiata pe regimul democratic parlamentar – constitutional.

Constitutia din 1923 mentine in mare parte structura Constitutiei din 1866, preluand si adancind o serie de principii care au conferit caracterul de modernitate, precum si posibilitatea reala de democratizare a statului si societatii romanesti interbelice. In acest sens, sub imperiul acestei constitutii, principiile reprezentativitatii, separatiei puterilor, legalitatii si legitimitatii legilor, ca si cele privind sistemul electiv si al regimului proprietatii au fost mult mai pregnant reliefate comparativ cu cele cuprinse in asezamantul din 1866. Prin urmare, Constitutia din 1923 a constituit un factor pentru democratizarea societatii romanesti.

Continutul constitutiei cuprindea 138 de articole, spre deosebire de cea din 1866 care avea 128 de articole. Au fost inlocuite sau modificate integral 20 de articole, fiind incluze 7 articole noi; de asemenea au fost reformulate sau au primit adaosuri 25 de articole, in timp de 76 de articole ale vechii Constitutii au ramas neschimbate. Constitutia din 1923 cuprindea, in cele 8 titluri ale sale, prescriptii referitoare la elementele constitutive ale statului,

6 |


organizarea si functionarea sistemului electoral, organizarea sociala, armata, financiara, administrativa, etc. Ea introducea o serie de principii democratice, cum ar fi: declaratie drepturilor si libertatilor romanilor, fara deosebire de originea etnica, limba sau religie, egalitatea cetatenilor in fata legii, garantarea proprietatii de orice natura, principiul votului universal, egal, direct, obligator si secret, principiul legalitatii.

Tot in Constitutia din 1923 avem mai bine definit principiul legalitatii si suprematiei Constitutiei , caci, prin articolul 103 se preciza „ numai Curtea de Casatie in sectiuni unite are dreptul de a judeca constitutionalitatea legilor si a declara inaplicabile pe acelea care sunt contrare Constitutiei”, in timp ce in cea din 1866, numai puterea legiuitoare era chemata sa interpreteze Constitutia. Prin urmare, in 1923, norma constitutionala detine locul suprem, ea fiind superioara tuturor legilor ordinare.

In aceasta Constitutie avem mai bine formulat principiul suveranitatii nationale, in primul rand, prin declararea statului roman ca stat national, unitar si indivizibil al carui teritoriu este inalienabil; prin interdictia colonizarii teritoriului national cu populatii sau grupuri etnice straine; prin declaratia ca puterea politica apartine natiunii, dar care nu o exercita direct, ci prin reprezentanti alesi de corpul electoral.

Constitutia din 1923 apare ca o constitutie mai rigida, neputand fi modificata sau revizuita decat cu respectarea anumitor cerinte formulate expres. Constitutia nu putea fi modificata de legiuitorul ordinar, prin procedura obisnuita a activitatii legislative in care initiativa revizuirii putea fi luata de un anumit numar de deputati sau senatori. Conform procedurii instituite la 1923, initiativa revizuirii putea fi luata de rege sau de una din cele doua adunari legislative, care trebuiau sa arate daca Constitutia urma sa fie modificata in intregime sau in parte; chiar si in acest caz, trebuiau precizate anume ce articole urmau sa fie revizuite, dupa care urma procedura propriu – zisa de revizuire, alcatuita dintr-un ansamblu complicat de operatii tehnico – juridice.

IV. Constitutia din 1938

Autoritatea si prestigiul monarhiei, devenite deja emblema a Romaniei intregite, afirmate prin domniile regilor Carol I si Ferdinand, capata o grea lovitura prin actul de renuntare a lui Carol la calitatea de print mostenitor al coroanei. Acest nou act de renuntare din decembrie 1925, urmand seria celor deschise in 1918 si 1919, a zdruncinat principiul succesiunii tronului in linie coboratoare directa prin ordinul de primogenitura barbateasca, inscris in articolul 77 in Constitutie, accentuand alterarea notiunilor care formau altadata pilonul de sustinere a monarhiei constitutionale. Jocul de-a renuntarea, capriciile unui print mostenitor duceau implicit si la compromiterea pactului fundamental. Renuntand la toate beneficiile Constitutionale, Carol, aflat in acel moment in Italia, se obliga sa nu se mai intoarca in tara timp de 10 ani, si atunci numai cu consimtamantul suveranului.

La 31 decemvrie, Consiliu de Coroana, adunat la Sinaia, il proclama pe Mihai print mostenitor. Supus la vot, actul renuntarii lui Carol la drepturile de print mostenitor a intrunit din totalul de 234 de votanti, 231 de bile albe pentru si 3 bile negre contra.

In ianuarie 1926, imediat dupa investitura lui Mihai, cu toate formele constitutionale si legale, ca print mostenitor, regele Ferdinand, ca urmare a situatiei nou create, a adaugat un codicil la testamentul tinut in secret pana la moartea sa, prin care lasa mostenire lui Mihai toate bunurile care apartinusera pana atunci lui Carol. Acest act avea menirea de a intari succesiunea lui Mihai, confirmand inca odata, chestiunea inchisa in dosarul Carol.

7 |


La 15 noiembrie 1927, regele Ferdinand, moare. Timp de trei ani, din 1927, pana in 1930, Romania a fost condusa de Regenta, cat timp regele Mihai era inca minor.

Carol, insa, in 1926, decide sa se reintoarca in tara. Guvernul a fost pus in situatia de a alege intre doua alternative: ori mentine intangibilitatea actului din 4 ianuarie 1926, Carol trebuind sa paraseasca imediat tara, ori anuleaza acel act si repun pe Carol in toate drepturile ce ii decurg din calitatea lui de succesor al tronului, si-l proclama rege.

In acel moment membrii Regentei isi dau demisia, la fel face si guvernul Maniu, de aici puterile constitutionale ii revin Adunarii Nationale, care il proclama rege pe printul Carol.

Revenirea in tara a printului Carol si urcarea sa pe tron nu a fost rezultatul actiunii directe a partidelor si oamenilor politici, ci urmarea logica a manifestarii disensiunilor dintre aceste partide, a cresterii tensiunii si confuziei politice. De toate acestea a profitat cu abilitate Carol, intr-un moment hotarator al vietii Romaniei interbelice. Modul in care s-a pus capat crizei dinastice la 8 iunie 1930 a insemnat o lovitura data constitutiei si implicit democratiei romanesti, aflata de la 1866 si pana astazi in proces evolutiv.

Atragandu – si pe unii din oamenii politici importanti, cochetand permanent din culise cu dreapta, monarhul reuseste sa creeze in jurul sau o grupare eterogena, alcatuita adesea din oameni veniti din diverse partide, care propaga tot mai intens ideea orientarii spre un regim de autoritate personala a regelui. In aceasta perioada, Constantin Argentoianu devine persoana de increde a monarhului si cel care il impinge cel mai mult pe acesta spre o monarhie autoritara.

Constitutia din 1938 a fost pregatita in secret, in cadrul unui comitet de oameni politici apropiati lui Carol al II-lea: Istrate Mircescu, Constantin Argentoianu, Armand Calinescu, Gh. Tatarascu, M. Canciocov, regele desemnand ca „ministru al codificarii” pe Istrate Mircescu.

Constitutia din 1938 nu mai pastra aproape nimic din vechile institutii democratice introduse prin Constitutiile din 1866 si 1923. Ea insemna ruperea pactului fundamental existent intre monarhie ci natiune, pact enuntat de regele Carol I in proclamatia la depunerea Juramantului pe Constitutie din 1 iulie 1866.

Regimul instaurat de Carol al II – lea si Constitutia din 1938 au reprezentat anticamera guvernariloe autoritare, din istoria Romaniei, preambulul desfiintarii drepturilor si libertatilor democratice.

Constitutia a fost promulgata la 27 februarie 1938, tot atunci a fost abrogata vechea Constitutie. Lovitura de stat era tot mai evidenta,deoarece regele nu avea dreptul de a abroga o lege ordinara, cu atat mai mult o lege fundamentala.

Noua Constitutie continea 100 de articole, spre deosebire de cele 138 ale Constitutiei de la 1923, avea tot 8 titluri, cu aceleasi denumiri, exceptand titlul II, care, in loc de „despre drepturile romanilor” a fost intitulat „despre datoriile si drepturile romanilor”.

8 |


Constitutia din 1938 aduce importante modificari in comparatie cu cea din 1923. Spre exemplu:

Regele devine, pentru prima data, capul statului, iar cele doua puteri : legislativa si executiva sunt incredintate regelui.

Regimul parlamentar – democrat insituit prin Constitutia din 1923, este inlocuit cu regimul reprezentativ simplu, in care ministrii sunt numiti de rege, fara consultarea sau acordul parlamentului.

Constitutia Carlista recunoaste si extinde dreptul de legiferare a regelui pe baza de decrete – lege, prevazand obligativitatea ratificarii lor ulterioare de catre Reprezentanta nationala.

Aceeasi constitutie mareste atributiile Consiliului legislativ, care din organ de tehnica legislativa, destinat sa examineze proiectele de legi si sa dea doar avize consultative, devine un organ de colaborare si decizie, dirija de monarh.

Se mai aduc importante ingustari ale drepturilor si libertatilor cetatenesti, prin sporirea datoriilor si obligatiilor in defavoarea drepturilor si prin instituirea supravegherii si controlului mai puternic asupra activitatilor si comportamentului indivizilor, dezvoltarea regimului preventiv.

De asemenea, aceeasi constitutie, interzicea portul de arme la intrunirile publice; introducea pedeapsa cu moartea pentru atentatorii la viata familiei regale si a demnitarilor politici; prevedea pierderea cetateniei romane pentru cei care se alaturau unor corporatii militare straine. Ii mai acorda regelui puterea deplina de a promulga decrete cu putere de lege, si ii dadea exclusiv regelui dreptul de a revizui Constitutia.

Senatorii erau acum impartiti pe 3 categorii : senatorii de drept, in care au fost inclusi si membrii majori ai familiei regale; senatorii alesi, insa numai dintre membrii corpurilor constituite in stat; senatori numiti de rege, dintre persoanele apropiate regelui.

Regele era considerat irevocabil, iar persoana sa inviolabila. Prin Constitutia de la 1938, regele dobandeste dreptul de a declara razboi si de a incheia pacea, precum si dreptul de a incheia tratate politice cu alte state.

Preocupat de extinderea autoritatii monarhului, constituantul de la 1938 omite sa precizeze pana unde se intind puterile regelui, renuntand sa mai includa in Constitutie si formula „regele nu are alte puteri decat acelea date de Constitutie”.

Ruperea echilibrului intre puterile recunoscute in stat si preponderenta executivului asupra legislativului s-a concretizat prin anularea dreptului de control al corpurilor legiuitoare asupra activitatilor guvernului si ministrilor. Ministrii exercitau puterea executiva in numele regelui si pe a lor raspundere, avand responsabilitate politica numai in fata regelui, nu si in fata Parlamentului.

Puterea judecatoreasca era organizata in alesi mod, fiind mentinute principiile obiectivitatii si egalitatii justitiei, inamovibilitatii judecatorilor, neamestecul regelui in administrarea justitiei, interdictia crearii unor comisii sau tribunale exceptionale pentru judecarea anumitor procese sau a anumitor persoane.

Vrand sa instaureze „noua ordine sociala ”, si fiind preocupat de ideea subordonarii individului, se trece la reorganizarea raporturilor dintre individ si stat: sunt introduse anumite restrictii privind libertatea individului; cetateanul trebuie sa exercite o functie sociala, fiind obligat sa presteze anumite activitati sociale; sunt sporite controlul si interventia statului in activitatea fiecarui cetatean.

9 |


Constitutia din 1938 a fost menita sa consolideze puterea si autoritatea personala a monarhului. Din aceasta cauza, lupta permanenta dintre rege si Garda de Fier a deschis calea abuzurilor, rafuielilor si asasinatelor politice creand o prapastie intre Coroana si tara.

Reformele impuse prin Constitutia din 1938 s-au produs cu mare rapiditate, astfel ca au fost incheiate la 15 iulie 1939. O prima masura, luata la 30 martie 1938, stabilea infiintarea Consiliului de Coroana, organ permanent si personal al regelui, expresie directa a autoritarismului cu care asezamantul constitutional investite pe rege. Consiliul se compunea din membri numiti si retribuiti de monarh.

In aceeasi zi cu infiintarea Consiliului de coroana a fost dat publicitatii si decretul 1422 prin care se dizolva partidele politice, dar care in atricolul 2 oferea posibilitatea reinfiintarii in viitor a organizatiilro politice, pentru aceasta insa urma sa fie adoptata ulterior alta lege.

O alta mare problema pe care a starnit-o Constitutia, a fost legea electorala, prin care votul universal al cetatenilor a fost restrans, permis numai pentru cei care au implinit 30 ani.

Toate activitatile economice erau controlate, au fost desfiintate vechile institutii democratice, iar regimul totalitar nu a reust sa creeze institutii viabile, capabile sa asigure stabilitatea interna.

Constitutia din 1938 nu a fost niciodata modificata, aceasta a fost suspendata prin Decretul – Regal nr. 3052 din 5 septembrie 1940 ( publicat in Monitorul Oficial nr. 205 din 5 septembrie 1940)

La 6 septembrie 1940, fortat de situatia interna creata in stat, precum si de amploare pe ca o luase miscarea legionara, regele Carol al II-lea este nevoit sa abdice, lasand toata conducerea statului in mana Maresalului Ion Antonescu, care il investeste pe tron pe regele Mihai I.

Intre 1940 – 1944 statul roman nu a avut Constitutie. La 23 august, 1944, dupa inlaturarea regimului de dictatura a maresalului Ion Antonescu, a fost repusa in vigoare Constitutia din 1923.

V. Constitutiile in regimul totalitar comunist

Abordarea problemei constitutionale, de catre Partidul Comunist, dupa cucerirea puterii politice, ajuta la intelegerea modalitatilor prin care s-au constituit si desavarsit institutiile noului regim totalitar, ci si la descifrarea evolutiei sinusioase si contradictorii a acestuia spre o temporara si efemera liberalizare, urmata apoi de anularea treptata a principalelor structuri economice, politico – juridice si culturale pe care s-a cladit „socialismul in libertate”, cu „fata umana”. De altfel, toate regimurile comuniste, incepand cu cel sovietic, au manifestat o preocupare pentru elaborarea si promulgarea constitutiilor, considerandu-le ca fiind „expresia juridica a raportului real de forte in lupta de clasa”. In Uniunea Sovietica, unde razboiul civil a condus la lichidarea regimului tarist, prima constitutie a fost adoptata in 1936, eveniment care a marcat sfarsitul perioadei revolutionare, dar nu si al elaborarilor constitutionale. Aceasta nu era definitiva. Statele din Europa construiau socialismul dupa modelul sovietic. Iar diversele etape ale construirii socialismului in aceste tari trebuiau consacrate juridic prin acte fundamentale care reflectau „legalizarea” acestui proces.

In perioada totalitarismului, in Romania, au fost elaborate trei constitutii ( in 1948, 1952 si 1965), cea mai viabila in viata societatii romanesti fiind cea din 1965, care a ramas in vigoare un sfert de secol, pana la evenimentele din 1989, care au pus capat regimului comunist. Constitutiile perioadei socialiste aveau menirea de a dovedi

10 |


„legalitatea” si „legitimitatea”regimului politic din Romania, ales in urma unor scrutinuri electorale la care a participat majoritatea cetatenilor tarii. Pentru acest motiv, respectand aparent regulile democratiei si legalitatii, regimul politic comunist a supralicitat, totodata „legitimitatea” acestora, prezentandu – le ca intrunind adeziunea indivizilor fata de valorile si normele socialismului, ceea ce i-a permis sa-si realizeze scopurile propuse. Acest surogat de „legitimitate” a fost insotit de apelul permanent al regimului la un set de valori si norme colectiviste, precum patria, partidul, natiunea, proprietatea socialista, munca si ignorarea totala a celor individuale ( libertatea, proprietatea, demnitatea, competenta etc.). Analiza lor atesta faptul ca, dincolo de imperfectiunile de tehnica legislativa si de contradictiile intre termenii utilizati, aceste constitutii au suprasolicitat socialul si au neglijat individualul, identificand in mod deliberat societatea cu statul si atribuindu – i acestuia rolul de instrument legal de impunere a dictaturii si dominatiei partidului comunist. Constiderate ca reprezentand vointa clasei muncitoare si,ulterior, a poporului, ridicata la rangul de lege fundamentala de organizare a societatii si statului, constitutiile socialiste au reprezentat, totodata, principalul mijloc de faurire a mintilor socialiste in toate domeniile vietii sociale, prin: aplicarea ordinii normative socialiste si consacrarea rolului conducator al partidului comunist; promovarea si protejarea prin mijloace speciale a proprietatii socialiste de stat si cooperatiste; reprimarea extrem de severa a oricaror transgresari a normelor si valorilor socialiste de munca si viata, prin uniformizarea si standardizarea conduitelor si actiunilor indivizilor; centralism economic, politic si administrativ; manipularea indivizilor prin intermediul utopiilor, ideologiei si mass – mediei comuniste, dublate de utilizarea mecanismelor intemeiate pe intimidare, descurajare, forta si frica.

Abdicand de la traditiile democratiei parlamentare, constitutiile socialiste au reprezentat forma juridica de subordonare a societatii vointei unei singure forte politice reprezentata de partidul comunist, ridicand la rang de principiu constitutional monopolul absolut al deciziei unui singur partid politic si facand din practica constitutionala un ritual al manifestarilor dictatoriale ale guvernantilor comunisti. Ele au fost lipsite in final de organicitate, efectivitate si legitimitate, neputand realiza o reala si adevarata institutionalizare rationala si controlata a proceselor de schimbare sociala, generand forme de imobilism si conservatorism social si politic, blocarea initiativelor individuale si un nivel scazut al aspiratiilor sociale si individuale in societatea romaneasca.

VI. Constitutia din 1991

Perioada dictaturii comuniste se incheie in Romania la 22 decembrie 1989, in urma revolutiei declansate la Timisoara ( 16 – 20 decembrie 1989), continuata si desavarsita la Bucuresti, odata cu fuga cuplului dictatorial si preluarea puterii de catre fortele democratice. Acest moment reprezinta inceputul reinstaurarii democratiei si institutiilor democratice dupa aproape o jumatate de secol de regim totalitar in Romania si restabilirea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, ignorate pana atunci de regimul comunist.

Revolutia din 1989 a marcat, totodata, dezintegrarea vechilor structuri politice, juridice si economice socialiste, dominate de centralism, autoritarism, birocratie si imobilism si inceputul constituirii unor forme democratice, intemeiate pe legalitate, justitie si dreptate sociala, care sa stimuleze individul si initiativa particulara si sa garantele exercitarea corecta a drepturilor si libertatilor individuale.

Prabusirea brusca a regimului comunist a creat un vid de putere, precum si un vid legislativ care, in absenta unor masuri si acte institutionale puteau genera dezordine si anarhie sociala. In consecinta, inca din primele momente de dupa victoria revolutiei din decembrie, a fost necesara crearea unor organisme care sa reprezinte noua putere,

11 |


sub forma Frontului Salvarii Nationale si a Consiliului acestuia, in care au intrat sau au fost nominalizati oameni de diferite profesii si orientari politice, cunoscuti prin opiniile sau actele lor ca opozanti ai regimului comunist.

Primul act institutional al noii puteri a fost comunicatul Consiliului FSN din 22 decembrie 1989. Inportanta comunicatului rezida din faptul ca, desi redactat si elaborat in conditii exceptionale, cand soarta prinderii si jucarii cuplului dictatorial era inca incerta, el a consfintit dizolvarea tuturor structurilor de putere totalitare din Romania ( Presedintia Republicii, Guvernul, Consiliul de stat, consiliile populare, etc.), cu exceptia armatei. Intreaga putere in stat revenea Consiliului FSN care exercita prerogative legislative si executive pe intreg teritoriul tarii.

Transformarea, la 25 ianuarie 1990, a Frontului Salvarii Nationale in partid politic si declararea intentiei de a participa la viitoarele alegeri, a condus la aparitia unei rupturi si distantari clare intre putere, reprezentata de FSN si restul partidelor politice, fapt care a generat declansarea evenimentelor violente din 28 – 29 ianuarie 1990, dominate de interventia in fota a grupurilor de mineri. In felul acesta, chiar inainte de desfasurarea primelor alegeri libere de dupa prabusirea regimului totalitar, in Romania s-a constituit si exista deja putere si opozitie politica.

Prin decretul – lege din 9 februarie 1990 se constituia Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala, rezultat al compromisului dintre putere si opozitie, organ legislativ care inlocuia Consiliul FSN si prelua in totalitate atributiile si functiile exercitate pana atunci de acesta.

Aceasta trecere s-a materializat normativ prin elaborarea, la 14 martie 1990, de catre acest organism al egii electorale privid alegerea Parlamentului si a Presedintelui Romaniei, prin care se mentiona ca, atat Parlamentul, cat si Presedintele, urmau sa fie alesi prin vot universal, egal, direct si secret, liber exprimat, iar reprezentarea in legislativ se facea pe baza sistemului de repartizare proportionala a mandatelor.

La 20 mai 1990 s-au desfasurat alegerilep entru Parlamentul Romaniei si Presedintelui tarii. Rezultatele alegerilor au condus la alegerea unui Parlament, dominat de candidatii FSN ( 263 mandate in Camera Deputatilor si 91 in Senat).

La 11 iulie 1990, cele doua camere ale Parlamentului, intrunite in sedinta comuna, se declara Adunare Constituanta, adopta regulamentul de functionare al adunarii si instituie o comisie de redactare a proiectului de constitutie. In decembrie 1990, comisia de redactare a prezentat „Tezele proiectului de Constitutie”. Pe baza acestor Teze, comisia a redactat, in iulie 1991, proiectul noii Constitutii, la care au fost depuse peste 1000 de amendamente.

La 21 noiembrie 1991, in urma votului nominal al deputatilor, Adunarea Constituanta adopta Constitutia in intregul ei, inregistrandu-se 414 voturi pentru si 95 voturi impotriva. Referendumul pentru intrarea in vigoare a Constitutiei a avul loc pe data de 8 decembrie 1991. Legea nu prevedea un numar minim de alegatori prezenti la urne, prin urmare, Referendumul urma a fi declarat valabil, indiferent de numarul alegatorilor, singurul lucru care conta, era numarul voturilor exprimate si a optiunilor. Constitutia a fost aprobata cu 77,31% pentru. La 13 decembrie, Biroul Electoral Central declara Constitutia aprobata.

Din pacate aceasta Constitutie a ignorat in totalitate traditiile constitutionale romanesti, in acest proiect neregasindu-se nici un articol din Constitutia din 1923, care a fost foarte benefica pentru perioada interbelica romaneasca. In schimb, a preluat si a implementat aproape mecanic unele organisme si institutii europene, cum

12 |


ar, de pilda, Avocatul Poporului, notiune preluata din Constitutia Suedeza, sau, Curtea Constitutionala ( existenta in Constitutia Franceza), incercand sa le adapteze, totusi, specificului national.

De aici a rezultat si caracterul rigid al Constitutiei. Aceasta era sistematizata pe 152 de articole si 7 titluri, care reusesc sa caracterizeze si sa defineasca elementele constitutive ale statului roman ( suveranitatea, independenta, unitatea, indivizibilitatea), modalitatile de organizare si functionare ale statului roman, organizarea sociala, armata. In acelasi timp, Constitutia din 1991 introduce o serie de completari si inovatii constitutionale, cum ar fi:

Completarea atributelor si trasaturilor statului roman prin cele de „stat de drept, democratic si social”, care pun legea deasupra tuturor.

Puterile statului sunt denumite „autoritatile statului”, de asemenea nu se regaseste nici o formulare expresa a principiului separatiei puterilor in stat si nici vreo limitare a uneia fata de alta prin limitarea lor reciproca in drepturi si atributii

Intrducerea in viata romanilor a celor doua organisme preluate de la alte tari: Avocatul Poporului si Curtea Constitutionala. De altfel, Constitutia din 1991 i – a rezervat un capitol intreg Avocatului Poporului ( Titlul II, capitolul IV). In ceea ce priveste Curtea Constitutionala, prin infiintarea acestui organism, constituantul de la 1991 a renuntat definitiv la prevederile Constitutiei din 1923, care dadea in competenta Curtii de Casatie evaluarea constitutionalitatii legilor.

Prin Constitutia de la 1991, alaturi de drepturile si libertarile traditionale care sunt garantate si ocrotite dreptul electoral, la munca, odihna, invatatura, asociere, libertatea individuala, libertatea constiintei, libertatea intrunirilor, sunt protejate si garantate : dreptul al identitate etnica, culturala, lingvistica si religioasa, dreptul la informatie, dreptul la libera circulatie in tara si in strainatate, protectia dreptului la o viata intima, familiala si privata.

Aceeasi Constitutie institutionalizeaza cadrul juridic necesar realizarii pluralismului politic in viata societatii romanesti, incluzand o serie de prescriptii referitoare la constituirea si functionarea partidelor si formatiunilor politice, care exprima vointa politica a indivizilor si sindicatelor. Totusi, nu face nici un fel de referire la modalitatile si formele de constituire a institutiilor societatii civile, prin care cetatenii sa poata controla direct activitatea statului.

In pofida tuturor imperfectiunilor pe care le-ar fi putut avea aceasta Constitutie, ea ramane un important izvor de drept public si un instrument jurudic necesar declansarii unor reforme politice, economice, sociale si culturale necesare perioadei de tranzitie pe care o parcurgea societatea romaneasca.

Concluzie:

Prin Constitutia de la 1866, romanii au realizat o adevarata deschidere cu caracter liberal, fiind primul stat constitutional din Europa de Sud – Est, intr – o perioada in care se afla inca sub suzeranitate otomana Aceasta Constitutie ne alinia in rand cu celelalte state europene cu un regim de reala structura liberal – burgheza moderna,

13 |


dar prin realizarea scopurilor practice s-a creat un imens contrast intre forme si fond. Constitutia adopta formele europene, insa nu poporul roman nu era suficient pregatit pentru impunerea acestor forme.

Constitutia de la 1923 a preluat multe principii si legi de la cea din 1866 si s-a incadrat perfect in spiritul european interbelic. Aceasta Constitutie a contribuit decisiv la desavarsirea sudarii economice, teritoriale, politice si spirituale a Romaniei Mari, permitand Romaniei sa se inscrie intre statele europene cu un sistem politic de indelungata traditie democratica, capabil sa reziste tendintelor autoritariste de dreapta aparute in Europa anilor 3̀0.

Inlaturand Constitutia din 1923, cea din 1938 a marcat un pas inapoi in democratizarea statului roman. A instituit o putere autoritara si a pus inceputurile guvernarii practic, fara Constitutie dintre 1940 – 1944.

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, in Romania s-a instaurat regimul totalitar comunist. Instaurarea regimului comunist la 30 decembrie 1947 a insemnat lichidarea democratiei constitutionale in Romania si instaurarea unor forme si modalitati totalitare de guvernare politica. Prin Constitutia de la 1948 s-au lichidat toate institutiile democratice si toate valorile liberalismului. Prin cea de la 1952 s-a instaurat propriu – zis dictatura unui singur partid, cel comunist, iar prin cea din 1965, care proclama Romania ca „republica socialista”, se reflecta încheierea procesului de colectivizare a agriculturii şi de distrugere a proprietăţii private în economie. Era precizat şi faptul că Partidul Comunist Român constituia forţa politică conducătoare a întregii societăţi. Aceasta Constitutie a ramas in vigoare pana in 1989, cand, in urma Revolutiei, a fost lichidata dictatura comunista in Romania.

La sfarsitul mileniului trecut, cand lumea rasaritului european, eliberata de constrangerile totalitare impuse de regimuri nedemocratice, mergea mai repede sau mai incet spre democratizare, Romania nu putea face exceptie, intrucat evolutia constitutionala a Romaniei a fost strans legata de traditii liberale care i-au accelerat progresul.

Prin adoptarea Constitutiei din 1991, statul roman redevine democratic, inlaturand comunismul.

Intreaga istorie a vietii noastre constitutionale atesta atat valorile si traditiile institutiilor juridice si legislative, cat si limitele functionarii acestora in procesul treptat al dezvoltarii si afirmarii structurilor democratice ale societatii romanesti, incepand din epoca moderna si pana in prezent

Constituţiile statului român au evoluat aşa cum văzut mai sus, privind drepturile şi libertăţile civile ale românilor, instituţiile statului român, formele de organizare politică ale statului şi a teritoriului. Astfel am trecut de la monarhie constituţională(1866) la monarhie autoritară(1938), apoi regim comunist(1947) şi iar la republică în 1991. De la vot censitar(1866), la vot universal cu restrictii (1938), iar în 1948 la vot universal pentru toţi cetăţenii. De la domn la rege(1866 - 1938), apoi la secretar general (1948), iar în 1990 la preşedinte.

Bibliografie:

1. Banciu Angela – „Istoria vietii constitutionale in Romania ( 1866 - 1991)”, Casa de editura si presa SANSA SRL, Bucuresti, 1996;

14 |


2. Ioan Muraru, Gheorghe Iancu – „Constitutiile Romaniei” – texte, note, prezentare comparativa, Editia a III-a , Regia Autonoma „Monitorul Oficial”, Bucuresti, 1995

3. Emil Cernea, Emil Mocult – „Istoria statului si dreptului romanesc”, Casa de editura si presa „Sansa” SRL, Bucuresti, 1996

4. Curs universitar: “Istoria statului şi dreptului românesc” – Dr. Costicã Voicu, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2008

15 |

Evolutia Constitutionala a Romaniei

Documents

Transcript of Evolutia Constitutionala a Romaniei