Evaluarea Tema

16
EVALUAREA ÎN ALTERNATIVA STEP BY STEP Sistemul educaţional românesc a trecut prin multe reforme din 1990 până în prezent datorită schimbărilor prin care a trecut societatea dar şi datorită impregnării valorilor occidentale care şi-au făcut cunoscută prezenţa, mai ales în ceea ce priveşte educaţia. Astfel, această tendinţă s-a manifestat prin introducerea alternativelor educaţionale în invăţământul românesc. Cea mai cunoscută dintre ele în ţara noastră este alternativa Step by Step, un program educaţional destinat copiilor încă de la naşterea lor până la vârsta adolescenţei. Alternativa Step by Step are drept fundament credinţa fermă în principiul democraţiei, elevii fiind învăţaţi să fie responsabili pentru propriile alegeri şi decizii. Se pune accent pe valori ca : respectul reciproc, responsabilitatea dintre adulţi şi copii, onestitatea şi seriozitatea. Pentru a cunoaşte cât mai bine pe ce se bazează această alternativă subliniem următoarele principii care stau la baza programului educaţional Step by Step : Educaţia este individualizată; Se încurajează colaborarea şi nu competiţia; Învăţarea este organizată pe centre de activitate ( ex Citire, Micul matematician, Alfabetul vesel, Arte şi Ştiinţe); Se încurajează implicarea efectivă a părinţilor în educaţia copiilor; Sunt doi învăţători la clasă cu un program de 8 ore de şcoală însă fără teme pentru acasă. 1

description

evaluarea in step by step

Transcript of Evaluarea Tema

EVALUAREA N ALTERNATIVA STEP BY STEP

Sistemul educaional romnesc a trecut prin multe reforme din 1990 pn n prezent datorit schimbrilor prin care a trecut societatea dar i datorit impregnrii valorilor occidentale care i-au fcut cunoscut prezena, mai ales n ceea ce privete educaia. Astfel, aceast tendin s-a manifestat prin introducerea alternativelor educaionale n invmntul romnesc. Cea mai cunoscut dintre ele n ara noastr este alternativa Step by Step, un program educaional destinat copiilor nc de la naterea lor pn la vrsta adolescenei. Alternativa Step by Step are drept fundament credina ferm n principiul democraiei, elevii fiind nvai s fie responsabili pentru propriile alegeri i decizii. Se pune accent pe valori ca : respectul reciproc, responsabilitatea dintre aduli i copii, onestitatea i seriozitatea. Pentru a cunoate ct mai bine pe ce se bazeaz aceast alternativ subliniem urmtoarele principii care stau la baza programului educaional Step by Step : Educaia este individualizat; Se ncurajeaz colaborarea i nu competiia; nvarea este organizat pe centre de activitate ( ex Citire, Micul matematician, Alfabetul vesel, Arte i tiine); Se ncurajeaz implicarea efectiv a prinilor n educaia copiilor; Sunt doi nvtori la clas cu un program de 8 ore de coal ns fr teme pentru acas.Alternativa Step by Step respect Curriculum-ul naional, aadar, programa colar pentru ciclul primar este aceeai cu cea din nvmntul tradiional. Aceasta nseamn c deprinderile i cunotinele programate a fi asimilate pe parcursul ciclului primar sunt aceleai ca i pentru nvmntul tradiional, adic deprinderi de limb i limbaj, scrisul, cititul, deprinderi de calcul cu cele 4 operaii aritmetice, deprinderi artistice de desen, pictur, modelaj, muzic, cunotine despre natur, dezvoltare fizic i educaie moral-civic.Clasele de Step by Step folosesc manuale alternative i auxiliare didactice alese de cele dou nvtoare de la clas. Ele sunt alese cu grij fiind verificate n amnunt i trebuie s fie obligatoriu avizate de Ministerul Educaiei. Procesul de predare nvare este diferit de cel din sistemul tradiional de educaie, aadar i procesul de evaluare a elevilor se desfoar diferit. Evaluarea elevilor din aletrnativa Step by Step are un caracter aparte. tim c n sistemul tradiional elevii sunt evaluai n anumite momente ale procesului de nvmnt prin calificative . Aceste calificative sunt expresii verbale ( Foarte Bine, Bine, Suficient, Insuficient ) care ne indic unde se situeaz elevul pe scala de notare. n cazul evalurii la clasele de Step nu se pune problema unei notri, evitndu-se orice fel de clasificare sau ierarhizare a elevilor. Sarcinile se dau n cadrul centrului de activitate pe care i l-a ales copilul. Pot fi sarcini individuale sau de grup, depinde de ce dorete nvtorul s urmreasc sau ce competen trebuie s ating elevul. Capacitatea de nvare a elevilor i nivelul lor de dezvoltare sunt evaluate de nvtori la nceputul anului colar, apoi evaluarea se face continuu. Deci, evaluarea formativ este un specific al evaluarii n alternativa Step by Step.Astfel, putem s definim evaluarea n alternativa Step by Step, ca fiind parte integrat n procesul de instruire, ce se realizeaz permanent i are rolul de a stabili nivelul de dezvoltare intelectual i comportamental la un anumit moment, evitndu-se categoric etichetarea sau clasificarea elevilor n grup. Este foarte important ca nvtorii s-i dea seama ce cunotine i-au nsuit i mai ales meninut elevii. Acest lucru se realizeaz prin observare i documentare dar asta n permanen i prin folosirea unor tehnici de evaluare eficiente .Pe parcursul evalurii observative, nvtorii si regleaz activitatea de la clas, i schimb sau nu metodele de instruire sau le adapteaz la nevoile elevilor de la clas . Observaiile fcute de cadrele didactice de la clas sunt fcute pe un ton calm sub form de recomandri, ndrumri, astfel elevul s nu simt c este sancionat sau etichetat. Aadar, evaluarea n Step by Step vizeaz funcia corectiv pentru c permite ajustarea activitii att a elevului observat ct i a cadrului didactic, funcia de feed back pentru c ofer n permanen informaii n ceea ce privete cantitatea i calitatea cunotinelor nsuite de elev dar mai ales funcia motivaional deoarece susine activitatea de nvare iar elevul nu se raporteaz la ceilali colegi de clas ci la propriile rezultate. El se afl n competiie cu el nsui i nu cu colegul de banc sau cu cel mai bun elev din clas. n ntregul proces educativ desfurat n clasa Step by Step, nvtorii, elevii i prinii lucreaz n echip. Elevii se simt liberi s adreseze ntrebri, s-i exprime opiniile fr a fi inhibai sau oprii de cadrele didactice, ns toate trebuie s aib legtur cu activitatea desfurata . Rolul nvtorului este acela de a-l susine s-i descopere punctele slabe i punctele tari, s se corecteze, de fapt s se autoevalueze. Fiecare individ este unic, aadar fiecare elev are particularitile lui, modul i ritmul lui de nvare . Att predarea ct i evaluarea n alternativa Step By Step i propune s in cont de personalitatea fiecrui copil. Diferena esenial fa de instrumentele de evaluare din celelalte clase de tradiional const cum am spus mai nainte, c nu exist o norm preexistent cu care este msurat copilul, nu exist note sau calificative. Este supus atenei nvtorului n special procesul nvrii i apoi produsul acestuia. Scopul evalurii n alternativa Step by Step este: Pentru nvtor este o modalitate de a ti n ce fel va sprijini nvarea pentru fiecare elev pentru a atinge competenele vizate de Curriculum; Pentru prini este o modalitate s cunoasc ce activiti face copilul lui la coal i s tie cum s-l susin n ceea ce are de nvat; Pentru elev este o modalitate de autoevaluare, el raportndu-se mereu la el nsui, la rezultatele lui. Cum spuneam, n alternativa Step by Step, evaluarea se face fr calificative sau note. Nu exist carnet unde sunt trecute calificative, iar catalogul clasei este nlocuit cu caiete personale de evaluare n care competenele elevilor sunt consemnate ca grad de realizare a competenelor vizate de programa colar. n caietul personal al fiecrui elev va fi trecut fiecare disciplin din planul cadru i competenele ce trebuie atinse . Renunarea la calificativ are drept scop evaluarea pentru ncurajarea progreselor elevilor i eliminarea posibilitilor de sancionare, etichetare, comparare i ierarhizare a lor.Orientrile pedagogice moderne privind evaluarea accentueaz necesitatea de a descoperi ceea ce tiu i ce pot face elevii mai mult dect ceea ce nu tiu i nu pot face. Conform programului Step by Step pentru nvmnt primar evaluarea trebuie s se bazeze pe urmtoarele premise: S stimuleze acumularea de cunotine, nelegerea i ncrederea copilului n sine; S se axeze pe obiective importante i s implice multiple surse de informaii; S foloseasc metode de instruire n conformitate cu gradul de dezvoltare a copilului; Prinii i elevii s fie parteneri de baz n procesul de evaluare.Un alt obiectiv al evalurii este s urmreasc progresul elevului i s stabileasc exact la ce nivel de dezvoltare se afl fiecare n parte. Identificarea nevoilor fiecrui copil este un obiectiv clar al unei evaluri corecte. Evaluarea real, spre deosebire de evaluarea performanelor, are loc continuu n contextul unui mediu de nvare semnificativ. Evaluarea autentic este semnificativ pentru elevi i este desfurat pe parcursul procesului de nvare, ntruct evaluarea este vital pentru educarea elevului. O evaluare autentic trebuie s : Valorifice punctele forte ale fiecrui elev n loc s-i sancioneze erorile; S furnizeze nvtorului indicaii asupra desfurrii activitii educative, asupra metodelor folosite n instruire; S reprezinte o component permanent n procesul de instruire; S fie multidimensional, axat nu numai pe aspectul cognitiv ci i pe dezvolatrea social i afectiv a copilului; S includ rezultatele colaborrii active dintre prini i nvtori precum i dintre nvtori i elevi; S scoat n eviden importana nvrii; S promoveze un nvmnt optimal care s asigure succesul pentru toi copiii; S fie corect neleas de ctre nvtori, prini i mai ales de elevi.Diferenele care exist ntre practicile de evaluare dintre alternativa Step by Step i sistemul tradiional de educaie sunt:Evaluare Step by StepEvaluare tradiional

Metode specifice de evaluare care identific gradul de achiziie al competenelor vizate de programa colar,de ctre elev. Metode tradiionale de evaluare ( proba oral, scris i practic) ce identific performanele elevilor.

Lipsa scalelor de notare Scal de notare prin calificativ ( FB, B, S,I).

Lipsa unui catalog de notare . Catalogul este nlocuit de caietul personal de evaluareCatalog ce cuprinde totalitatea disciplinelor cu calificativele obinute de fiecare elev.

Lipsa carnetului de elev.Elevul din alternativa Step by Step posed un carnet de elev, ns doar pentru a se consemna promovarea n clasa urmtoare i pentru a-l ajuta la decontarea transportului.Carnetul de elev unde sunt specificate toate disciplinele studiate cu calificativele obinute.

Elevii promoveaz clasa dac sunt atinse toate competenele prevzute de programa colar pentru fiecare disciplin, fapt care se consemneaz i n registrul matricol.Se aleg calificativele cu frecvena cea mai mare, acordate n timpul semestrului i se va compara cu calificativele obinute de elev la proba de evaluare sumativ (ex. din 7 calficative obinute pe parcursul unui an colar, 4 sunt de FB i 3 de B atunci media elevului este de FB. Se va urmri totui parcursul colar al copilului, dac se constat un regres, ultimele calificative fiind de B atunci media elevului este B) . Elevul este promovat dac obine cel puin calificativul anual Suficient. Toate calificativele semestriale sunt consemnate n registrul matricol.

Tipurile de evaluare din alternativa Step by Step sunt:

1. Observarea sistematic . Este important ca profesorii s i dea seama ce fel de cunotine au dobndit i au reinut elevii lor. Observarea i nregistrarea realizrilor unui copil sunt un mijloc de obinere a acestor informaii. nvtorii adun o diversitate larg de informaii valide i sigure n cadrul activitilor zilnice din clas prin observarea obiectiv a copiilor i consemnarea acestor observaii ntr-o fi individual. Observarea poate fi informal ( ocazional) sau formal ( atunci cnd nvtorul vizeaz direct anumite competene). Aceasta presupune consemnarea ntr-o fi individual a elevului, a unor evenimente, atitudini, manifestri, relaionri, comunicri. Observarea elevului se face permanent n toate activitile pe care le realizeaz chiar i atunci cnd elevului nu i se dau sarcini precise. Observarea este de fapt cea mai uzitat metod de evaluare n alternativa Step by Step ( ex. anexa 1 ). Astfel, nvtorul poate s-i concentreze mai eficient materia i s hotrasc ce copii au nevoie mai mare de sprijin n achiziia competenelor vizate.Practic, nvtorul trebuie s : Observe ce face copilul; S consemneze cele observate imediat; S observe elevul n diferite situaii i la diferite ore ale programului de coal; S fie realiti i obiectivi n observaii.

2. Evaluarea n centrele de activitate . Evaluarea n centrele de activitate reprezint aprecierea verbal sau scris pe care nvtorul o face n timpul lucrului direct cu elevul la centrul de activitate. Se discut n permanen cu elevii felul n care au rezolvat sarcinile, fie n perechi, la comun sau individual, de asemenea i cile diferite n care au lucrat ct i corectitudinea soluiilor.Exemplu: Clasa pregtitoare Matematic i explorarea mediului, Numerele naturale de la 0 9

Cte veverie avem ? Numrai-le! Formati mulimea veverielor! Ce numr i cifr i corespunde?

Ce numr lipsete ? 1 4 6 8

Care numr e mai mare? ncercuiete-l!45832255

69724951

Descompune numerele! 5 8 9 4 2 4 5 2

Compunei urmtoarele numere !

3. Scaunul autorului. n clasele de Step by Step un instrument important n evaluare este Scaunul autorului ( anexa 2). Acesta este folosit de elevi pe tot parcursul unei zile de activitate, n momente diferite i foarte bine alese cum ar fi ntlnirea de diminea sau dup ndeplinirea sarcinilor la centrul de activitate ales de copil. De specificat este c evaluarea se realizeaz dup fiecare rotire a elevilor la centrele de activitate. Dup efectuarea sarcinilor copii verific ce au lucrat mpreun cu colegii i nvtorul. Evaluarea la scaunul autorului se realizeaz n faa clasei unde fiecare elev i prezint rezultatele muncii. Se poart discuii deschise, se fac aprecieri verbale, se exprim preri ns ntotdeauna argumentate sau se caut i alte metode de rezolvare a sarcinilor date elevului de pe scaunul autorului. Acest exerciiu are un efect foarte important asupra elevului pentru c dezvolt foarte mult spiritul critic al acestuia, de asemenea, se formeaz competene de autoevaluare. Elevul contientizeaz n acest mod ce a fcut bine i ce nu. Autoevaluarea de ctre elev e un aspect important al procesului general al evalurii. Ea permite elevului s-i aprecieze propriul progres, s devin contient de procesul i produsul nvrii i s i asume responsabilitatea lui. Copiii devin mai implicai n procesul nvrii cnd nvtorul i ajut s-i stabileasc obiective personale sau s-i evalueze propriul progres. Nu se admite n niciun fel de ctre educator etichetarea sau sanciunea, corecturile fiind fcute constructiv astfel nct elevul s nu fie inhibat sau s se simt njosit. 4. Expunerea lucrrilor Lucrrile sunt expuse n dreptul fiecrui centru de activitate unde este amenajat un loc special pentru acest lucru ( anexa 3). n mometul n care se lucreaz frontal la centrul de activitate respectiv, ceilali de la celelalte centre primesc sarcini proprii, fie individuale, n perechi sau echip. Aceast form de activitate se desfoar ritmic, n fiecare zi de lucru. Aceste fie de evaluare zilnice arat progresul nregistrat de elev care este monitorizat permanent de ctre cadrele didactice. Fiele se corecteaz pe loc mpreun cu elevul, nvtorul avnd rolul de a-l contientiza pe acesta de corectitudinea lucrrii sale. Corecturile se fac ntotdeauna cu o culoare apropiat de cea cu care elevul i-a completat fia, pentru a nu timora copilul sau s-l facem s se simt sancionat. Aadar, nu se vneaz greelile, ci doar se observ modul n care elevul i-a gndit lucrarea, modul de rezolvare a sarcinilor, se constat cum i ce a gndit elevul n timpul lucrului. De specificat este faptul c se expun absolut toate lucrrile, att cele rezolvate corect ct i cele care prezint greeli. Scopul analizei lucrrilor la panou este de a explica unde s-a greit, ce anume s-a greit i cum se rezolv corect. Analiza se face att de ctre nvtor ct i de ctre elevi. 5. Portofoliul.Pentru fiecare elev se constituie un dosar care cuprinde lucrri reprezentative aranjate pe domenii de studiu. Astfel avem lucrrile de la Comunicare n limba romn, Matematic i explorarea mediului, Arte vizuale i abiliti practice, Muizic i micare i Dezvoltare peronal dac e s ne referim la clasa pregtitoare. Sunt colectate teste de verificare, fie de lucru, compuneri, desene, lucrri practice, jocuri de perspicacitate ( integrame, rebusuri etc.), fie de observaii etc. Portofoliul reprezint, aadar, munca elevului i are statut de document colar, adic va fi pstrat n arhiva colii. Portofoliile cuprind cum am spus toate fiele aranjate n ordine cronologic, fiind la nceputul activitii acumulate toate, iar pe parcurs, n momente special alese de nvtori se opresc n portofoliu doar lucrrile reprezantative, cele care arat progresul colar. Aceste fie reprezentative se nclud ntr-o alt map, cea de selectare. Mapa de selectare arat achiziiile fundamentale ale elevului pe parcursul anului colar i, implict evoluia acestuia. 6. Caietul de evaluare. Este tipizat deci are regim special de pstrare permanent ( anexa 4). Este nlocuitorul clasicului catalog din nvmntul tradiional. Cuprinde datele personale ale elevilor, fiecare disciplin cu competenele prevzute de programa colar ce trebuie s fie atinse i se completeaz semestrial prin bifarea gradului de achiziie a respectivelor competene prin : achiziionat, n curs de achiziie sau neachiziionat. Se completeaz att la disciplinele obligatorii ct i pentru opionale. De asemenea, se pot descrie atunci cnd este cazul, la rubrica Observaii specificul individual al nivelului de achiziionare a cunotinelor, ns fr folosirea calificativelor . Trebuie spus c acest caiet de evaluare a fost pn n anul colar 1998 1999 un instrument specific doar alternativei Step by Step ca mai apoi s devin un instrument folositor i n nvmntul tradiional din ciclul primar. Diferena esenial dintre cele dou este c n cel din nvmntul tradiional elevul se noteaz prin calificative. n clasele de Step fiecare elev are propriul caiet, ns n nvmntul tradiional exist unul singur n care sunt descrise competenele vizate de programa colar, pe care elevii trebuie s le realizeze ntr-un timp anume i cuprinde informaii referitoare la toi elevii clasei respective. Caietul individual al elevului se completeaz semestrial de ctre nvtor, de asemenea i fia de caracterizare a elevului, aceasta incluznd referiri asupra aspectelor socio comportamentale care nlocuiesc calificativul la purtare. Tot n caietul de evaluare sunt prezentate i aptitudinile speciale ale copilului i unele recomandri pentru stimularea sau diversificarea acestora.n concluzie, dac sunt atinse competenele prevzute de programa colar pentru fiecare disciplin n parte, atunci elevul este declarat promovat la sfritul anului colar respectiv, fapt care se consemneaz i n registrul matricol colar, un alt document colar cu titlu de pstrare permanent unde se specific fiecare elev cu datele lui de identicare si rezultatele obinute pe anul colar respectiv.Exemplu:

7. Corespondena scris pentru prini. nvtorul transmite prinilor periodic scrisori de sintez (anexa 5) care cuprind constatri, ntiinri sau ndrumri privind ajutorul pe care acetia l pot da propriilor copii. n acest mod, printele tie pe ce aspecte mai trebuie insistat n corijarea comportamentului copilului sau n fixarea anumitor cunotine sau deprinderi deja achiziionate.

Concluzii

S-a pus deseori ntrebarea dac un elev ce a promovat ciclul primar n alternativa Step by Step, se poate adapta sau nu n sistemul tradiional de educaie. Elevii care au promovat n alternativa Step by Step se integreaz de regul bine n nvmntul tradiional, cu meniunea c ei vor trebui s neleag c atenia acordat de cadrul didactic din sistemul tradiional, nu va fi aceeai cu cea din alternativa Step by Step. Elevul va ntmpina concurena i va trebui s fac fa metodelor tradiionale de evaluare i notrii cifrice. Astfel, el va trebui s se obinuiasc s fie clasificat, deci va trebui s-i ctige un loc n ierarhia din grupul clasei.La sfritul clasei a IV-a, pentru a se consemna c elevul a promovat n clasa urmtoare, se selecteaz prin bifare n Registrul matricol, obiectele de studiu pentru anul colar n curs i se scrie Promovat n alternativa educaional Step by Step. n concluzie, toate aceste tehnici sau metode de evaluare folosite n alternativa Step by Step, au rolul de a stimula i motiva procesul de nvare. Necesita de asemenea i mult pregtire din partea cadrului didactic i ceva experien totodat. Instrumentele de evaluare trebuie alese i realizate cu grij astfel nct s se evite subiectivitatea n evaluare. Alternativa educaional Step by Step are n centrul activitii sale tocmai copilul cu preocuprile, necesitile i dorinele sale, iar cadrul didactic trebuie s fie un model demn de urmat de ctre copii. n cei 5 ani de activitate nvtorii, elevii i prinii trebuie s constituie un tot i asta numai n interesul pregtririi corespunztoare a copiilor, a viitorului lor.

Educaia este cea mai puternic arm pe care o poi folosi pentru a schimba lumea Nelson Mandela Componena echipei: Borcea Andreea Buc (Hainroie) Daniela Burloiu (Vlaicu) Florina Ctnoiu (Temtoru) Violeta Constantin Roxana

Bibliografie 1) Burke Walsh, Kate, 1999, Predarea orientat dup necesitile copilului, Editura Cermi, Iai ;2) Cuco, Constantin, 2008, Teoria i metodologia evalurii Editura Polirom, Iai .10