Profesor: Lect.univ.dr.Denciut-Rachisan Delia

Etnologie, anul I

Grupa i:

Bozga Cecilia

Fatu Sanda

Bota MariaCitat: ”Nasterea este inceputul mortii.”

Etnologie generala

Thomas Fuller

Riturile de trecere

Status incert si status dobandit

Nasterea este din punct de vedere biologic si social, un inceput. La nivelul gandirii folclorice, nasterea reprezinta insa o trecere “din lumea neagra in lumea alba”1.

In obiceiurile in legatura cu nasterea, elementele folclorice nu erau spectaculoase. Pe langa interdictii si indicatii sau randuieli care trebuiau implinite si care incepeau din timpul cand femeia era insarcinata, apareau o serie de rituri , care soldau folcloric prin darurui si urari. Chiar din momentul nasterii se practicau acte de propitiere pentru nou-nascut. Prima urare o facea moasa, indatadupa nasterea copilului si o repeta de fiecare data cand noul-nascut era in fata unui act care i se intampla pentru prima data.

La nasterea unui copil participau efectiv doar lehuza, mama sa si moasa de neam, ea fiind actantul principal pana la botez.

Ursitoarelese pun a treia zi de la nastere. Secventa presupune o serie de acte de ritual ce au ca scop influentarea destinului pruncului: pe o masa, asezata la fereastra dinspre rasarit a camerei unde a nascut femeia, se pun trei azimioare-turtite, de marime inegala. Ele sunt unse cu miere si in mijlocul fiecareia este infipt un fir de busuioc, fiind legate intre ele cu un fir rosu de lana. Azimioarele trebuie sa fie framantate de o fata nemaritata si curata sau de batrana casei. Langa cele trei turtite se pun alte obiecte, precum doua pahare cu apa si unul cu vin, daca este fata, doua pahare cu vin si unul cu apa, daca este baiat; o camasa din panza alba si o fasa, la capatul careia este legat un banut si smirna, daruite de moasa; o oglinda, o carte, un creion; ciocan, secera. Langa masa, mama aseaza darurile pentru moasa – o camasa, o basma.

In aceasta camera, in noaptea ursitoarelor, nu vor dormi decat mama, copilul si moasa. Mama va incerca sa fie treazacand vin ursitoarele, in acest caz nu trebuie sa faca nici o miscare la sosirea lor , pentru ca acestea s-ar putea supara. De nu va fi treaza, ea trebuie sa tina minte ceea ce a visat in acea noapte, fiindca visul poate sa-i talmaceasca destinul copilului . Si intr-un caz si in altul, i se interzice femeiisa spuna ceea ce stie, fapt ce ar putea atrage asupra copilului multe nenorociri.

In dimineata urmatoare, moasa aduce trei copii, “pentru a ridica ursitorile”2: doi baieti si o fata, daca pruncul este baiat, doua fete si un baiat, daca este fata. Copiii vor manca turtitele cu miere si vor bea paharele cu apa, iar vinul este impartit de catre barbatii casei.

Persistenta credintei in ursitoarele precrestine se justifica prin statornica dorinta a omului de a scoate evenimentele vietii de sub Zodia intamplatorului si de a le supune unui proces cauzal. Intr-o atare strategie comportamentalase integreaza si relatarea unui informator

bucovinean, inregistrata pe banda magnetica in anul 1982: ”Cand se naste copilul, vin trei ursitoare la capul copilului. La un copil i-au ursit sa moara din muscatura de lup. Copilul o fost pazit ca lumina ochilor de parinti. Dar lupul care trebuia sa il manance, o venit de mai multe ori pe langa casa. Intr-o buna zi, tatal copilului o-mpuscat lupul, langa fantana. Bucurosi ca au scapat copilul de gura lupului, au facut un foc mare si-au inceput sa chefuiasca. Copilul o iesit afara, s-o dus langa lup si, ca sa se razbune, o dat cu calcaiul in dintii lupului. Cum o dat, un dinte i-o intrat in calcai, i s-o-nveninat si o murit.”3

Sase saptamani pana la botez, copilul nu se striga pe nume, nu se trece cu el peste apa, nu se tine afara dupa asfintitul soarelui; mama nu are voie sa iasa la camp, nu da de pomana. In tot acest timp, moasa o ajuta pe tanara mama.

Rolul nasilor

Incepand cu botezul, principala atributie a nasilor, este integrarea copilului in comunitatea

de credinta si individualizarea acestuia in cadrul sotului printr-un nume propriu, de cele mai multe ori crestin. Nasii duceau copilul la botez unde garantau, prin raspunsurile date la intrebarile preotului, viata spirituala crestina a noului-nascut. Nasii asistau copilul in timpul ritului de trecere, adica la primii pasi pe care ii face in viata si il indrumau si sustineau in actiunile lui viitoare. Copiii, adica finii, erau de aceea datori cu o anumita recunostinta fata de nasi.Alegerea nasilor se facea dupa criterii familiale si sociale.

Dupa ce moasa efectua ritualul de scalda al noului-nascut, acesta era prezentat nasilor, asezati la masa cu urmatoarea urare:

“Buna vreme la domnia voastra,

Cinstiti meseni si gospodari,

Iar noi cu de-ales

La dumneavoastra, cumatrii mari!

Bine v-am gasit sanatosi

Si voiosi!

Iata v-aduc un fiu al dumneavoastra

De la nanasi pocinoc,

De la Dumnezeu noroc!

Poftim, cumatra mare

Daruieste finului dumitale

Ce te trage inima,

Ce-i voi, ce ti-a placea.”

(ibid, p. 146)

La aceasta urare nasa raspunde:

“Multamim, mosica draga!

Multamim ca l-ai adus

Si-naintea mea l-ai pus.

Ia sa-l vad cat ii de mare,

De istet si de frumos,

De voinic si sanatos!

Poftim, mosica draga!”

(ibid, pp. 146-147)

Cand copilul trecea printr-o boala grea sau printr-o primejdie, exista obiceiul sa i se schimbe numele in Ursu sau Lupu. Schimbarea numelui se facea printr-un rit care implica, pe de-o parte ideea mortii si a renasterii si pe de alta parte, evitarea actiunii fortelor raufacatoare, prin derutarea lor.

Apa din baie se scoate din casa cu o deosebita solemnitate. Nasa lua o lumanare aprinsa intr-o mana si in cealalta o plosca cu vin sau rachiu si mergea in urma moasei care ducea albia cu apa. Ele erau urmate de toate femeile prezente. Femeile se tineau de mana si dansau un dans ceremonial. Apa se varsa intr-o vale, intr-un rau, iar daca nu exista aceasa posibilitate, se arunca in gradina pe straturi sau in livada, la radacina unui pom tanar. In timpul dansului se strigau strigaturi adecvate momentului.

Se stie ca nu era bine ca un vas gol sau cu apa sa fie adus in casa si sa ramana neacoperit, pentru ca puteau intra in el fortele raufacatoate. Aceasta era si credinta care facea ca moasa sa rastoarne

covata si sa se aseze pe ea. Femeile dansau in jurul ei inconjurand pomul cel tanar, mai apoi strigand:

“U, iu, iu, nanase mare

Ia si sulfa-n lumanare

Doar-a arde si mai tare

Sa azvarlim cea scaldatoare,

In gradini cu florile,

Sa strangem nurorile.”

(ibid, p.169)

Apoi jocul inceta, se stingea lumanarea si incepea un nou act al ceremonialului: se mimau diferite munci, diferite profesii, pentru ca noul-nascut sa aiba noroc de ele, se ara cu niste bete, se cosea, se faceau capite,se torcea.

Dupa ce se termina si acest act, se cinsteau cu vinul sau rachiul din plosca.

Astfel nasii poarta un rol important in ceremonialul integrarii noului-nascut in comunitatea de credinta, ei tin pruncul in brate in

timpul botezului, devenind astfel parintii lui spirituali.

La botez, copilul este dus de catre moasa si adus acasa de catre nasa, in acest moment se realizeaza transferul de influenta: nasa este cea care de acum inainte va purta de grija copilului si familiei tinere. La biserica, merge si mama, ea nu intra insa in biserica, tot timpul cat are loc slujba de botez, ea sta afara simuland diferite actiuni care sa-i influenteze destinul. Dupa ce copilul primeste numele, mamei i se face molitva, recapatandu-si toate drepturile pierdute in momentul in care ramasese gravida.

Nasa tine in mana in timpul slujbei de botez o lumanare de ceara curata si primeste copilul, dupa scufundarea lui in apa sfintita, pe o bucata de panza alba, din care i se va face copilului o camasa, pe care o va purta pana cand aceasta se rupe de la sine.

In drum spre casa, se fac popasuri pe la mai multe case cu oameni buni; cand se ajunge acasa, copilul

este dus la cotetul pasarilor, la oborul vitelor. Dupa aceea nasa aseaza copilul pe pragul casei, mama trece de trei ori peste el; copilul este ridicat de pe prag de soacra mare si pus in bratele mamei.

Lumanarea de la botez se aduce acasa aprinsasi se stinge de catre nas cu un stiulete de porumb. Acesta se tine trei zile la streasina casei si apoi se ingroapa in gradina, ca sa-i fie viata lunga si rodnica.

Botezul este urmat de ospat, ce are loc in prezenta mosilor si a nasilor. Fiecare participant la ospat trebuia sa il daruiasca cu cevape copil, darurile erau date mai intai nasului care i le punea copilului pe piept cu sare si cu busuioc. Ospatul se incheie cu hora. Copilul insusi este introdus de catre nas in hora.

Daca se intampla ca mamei sa-i fi murit alti copii inainte, in ziua botezului, cel nascut este dat de pomana unei femei cu multi copii: mama pune copilul in mijlocul drumului zicand: “norocul meu

si alcopiilor mei”,femeia ridica pruncul, da mamei un banut in schimbul copilului, apoi il duce in casa, il aseaza pe masa, de unde este ridicat de mama. Ritualul se repeta in cele doua zile de dupa botez. Femeia respectiva devine o a doua mama pentru copil.

Un an de zile copilul nu se tunde, iar la un an i se ia motul; obiceiul este numit retez. Copilul este asezat pe o galeata cu apa curata, acoperita cu un capac de lemn,peste care se aseaza un colac mare, rotund; i se aduce de catre nas o tava incarcata cu diferite obiecte, de regula obiecte puse si pe masa de ursitori. Se spune ca obiectul pe care va pune copilul pentru prima data manava fi semnul viitoarei profesii. Apoi, nasa va taia cateva suvite din parul copilului, pe care i le va da mamei sa le pastreze pana ce copilul va fi mare. “Aceste acte de ritual sunt urmate de ridicarea la grinda a copilului de catre moasa si de ospat.”4

Cumetria este o noua legatura sociala care are o deosebita importanta in viata si in manifestarile folclorice ale poporului nostru. Din

totalitatea obiceiurilor in legatura cu nasterea, cumetria prezinta un interes folcloric deosebit. Cu mancare si bautura, cumetria era sarbatorita deparinti, moasa, nasi si de alti invitati, de vecini si neamuri.

In cadrul cumetriei se faceau urari special pentru cumetrii.Toate aceste urari aveau forme variate si versificate.Uneori cumetriile se faceau si cu lautari.

Legaturile de cumetrie erau printre cele mai trainice si mai importante din sat. Pe de-o parte intre cumetrii iar pe de alta parte intre fin si nas, stabilindu-se astfel un sistem de legaturi de familie si de obligatii.

Exista astfel obiceiul, ca la o anumita data a anului finii sa aduca nasilor colaci. Si acest obicei se numea in cele mai multe regiuni cumetrie. De obicei, intr-o anumita zi hotarata dupa vointa cumetrilor, nasul isi aducea atat finii de la botez, cat si finii de la nunta, insotiti de parintii lor. Fiecare fin aducea nasului sau, unul sau doi colaci,

in unele locuri si vin si tuica sau alte daruri. Colacii erau anume pregatiti si frumos impodobiti.

La intrarea in casa nasilor, finii inchinau intai colacii si celelalte daruri aduse. Iata o astfel de inchinare moldoveneasca in care se enumera darurile si care la sfarsit cuprinde si o urare indirecta de belsug in vite. Urarea de belsug se facea prin indicarea elementelor decorative cu valoare simbolica de pe colaci si explicasensul acestor simboluri traditinale:

“Buna vremea,

Buna vremea,

Cumatre Ioane,

Iaca se inchina

Finii dumneavoastra

Cu niste colaci de grau frumosi

Ca fata lui Hristos.

Si c-o buticica de vin,

Sa ne fie cheful deplin;

De-ti primi si de holerca

Sa nu va fie rau nemica

Si-o basmaluta de matasa

Pentru fata dumneavostra aleasa.

Colaceii is cam mici

Dar voia li-e mare

Asupra fetei dumneavoastra

Se roaga sa-i primiti

Si sa nu banuiti.

Ca de vor trai

Colacii vor mari.

In dosul colacilor

Este funiavacilor

Si capastrul cailor.

E funicica viteilor

Si cosarasul mieilor.

De nu credeti,

Puneti mana si vedeti,

Ca eu drept nu spun

Decat o data in an.”

(ibid, p. 191)

“Si aceste cumetrii se desfasurau dupa randuiala traditionala a manifestarilor folclorice din aceasta categorie, cu mancare, bautura, cantec si uneori si joc.”(ibid, p. 191)

In viziunea societatii satesti traditionale, femeia fara copii este numita “stearpa” sau “starpitura” si colectivitatea incearca prin rituri sa-i schimbe acest statut, sa influenteze trecerea ei intr-o stare convenabila pentru intregul grup. Socotindu-se ca “nu e buna la Dumnezeu”5, face ”lumini”6 cat ea de lungi si le aprinde la icoana Maicii Domnului, tine posturi, mai cu seama al Vinerii mari si tine mai ales lunile, pentru ca lunea e inceputul si inceputul este, intr-un fel, insasi lumea asa cum a fost creata. Se descanta de matrice luni dimineata, pana a nu rasari soarele, sau se infaptuiesc acte de magie homeopatica sau

imitativa: “Femeile care n-au copii se aseaza pe covata, cu scopul de a naste si ele copii repede, precum se varsa apa de repede.”7

Practici magico-rituale cu implicatii onomastice in obiceiurile de nastere

Pornind de la unitatea structurala care leaga cele trei momente ale existentei umane: nastere-nunta – inmormantare, se observa frecventa unei stravechi practici magice, comuna riturilor de trecere, avand in toate cazurile valoare initiaticasi ritualica: vanzarea simbolica. Nasterea ca prima etapa a vietuirii umane, este marcata de numeroase practici de preintampinare a raului. Intre aceste practici magice, majoritatea au valoare terapeutica, de indepartare a bolii, ea insasi exponenta a maleficului, instaurata ca stare de anormalitate, sunt si cele legate de vanzarea simbolica.

La aceasta practica magico-rituala se recurge ca la o ultima solutie de a feri copilul de boala, in cazul unor imbolnaviri repetate si, mai ales, cand familia a pierdut mai multi copii si doreste sa il puna la adapost pe copilul nou-nascut. Implicatiile magice sunt, in acest caz, mai profunde prin ancorarea in mitic.Practic, se prefigureaza o intoarcere la origini, printr-o “moarte ritualica” si o “a doua nastere”, deci o remediere in sens benefic.

Copilul se da pe fereastra, fereastra reprezentand pragul dintre cele doua lumi: cea “neagra”, preexistenta, in care coexista si fortele raului si cea “alba”, existenta, lumea locuita de cei ce vietuiesc si stiu sa se pazeasca de fortele raului. Actantii acestei practici magice sunt: mama copilului, care sta in casa cu copilul si femeia careia ii traiesc toti copiii si i se vinde acest copil bolnavicios in idea recuperarii lui, si care sta, afara la fereastra. Dupa rostirea formulei magice “Pe lumea asta sa fie al tau (al celei ce-l cumpara) si pe lumea cealalta, al meu.’’ (al mamei lui), formula

care se rosteste de trei ori, copilul este adus in casa pe usa, considerandu-se a fi ca si un copil nou-nascut, sau alt copil, pentru ca in cele mai dese cazuri i se schimba si numele. Darea copilului pe fereastra se practica in Tara Oasului, Satu Mare si la venirea de la botez, copilul este bagat in casa pe fereastra. “Copiii carora li se schimba numele cresc usor si nu se imbolnvesc repede.”8

Gheorghe Pavelescu gaseste obiceiul si in Bihor: “Se cunoaste si obiceiul ca atunci cand copilul este bolnav tare, sa fie scos pe fereastra si sa-i schimbe numele.” Tot in Bihor, A. Gorovei notase: “Daca la vreo nevasta ii mor copiii unul dupa altul, le stramuta numele in urs, lup, la care i-a mai ramas sau la care il mai are, ca sa fie trainic.”

Concomitent cu practica ritualica “vanzarea pe fereastra”, se practica si datul de pomana al copiilor bolnavi: “…si da pi geam, i si faci un colacel si i si da di pomani si cu lumanari si da… Ii schimbi numili din botez cari-l ari. Ca si traiasca copilu’, ca si aibi noroc la copil si traiasca…

Se de intr-o zi di post, intr-o vineri, intr-o miercuri.”9

Riturile de sarcina si nastere in alte culturi

India- o femeie insarcinata nu poate sa intre nici in satele, nici in locurile considerate sacre. In luna a cincea ceremonia numita “parasirea satului”, femeia trebuie sa traiasca intr-o coliba speciala, este separata in mod ritualic de laptarie, industrie sacra – pivotul vietii sociale la toda, ea invoca doua divinitati, Pern si Peri, isi arde fiecare mana in doua locuri, ceremonia iesirii din coliba, femeia bealapte sfintit apoi revine sa traiasca in locuinta sa pana in luna a saptea cand are loc ceremonia arcului si a sagetii care-i asigura copilului un viitor tata social, femeia se intoarce la casa ei.10

Arizona- nasterea constituie un “moment sacru pentru femeie”. De regula, mama

ei asista la travaliu, femeia ramanand acasa, dar nici mama, nici sotul, nici copiii si nici alte persoane nu trebuie sa asiste la nasterea propriu-zisa. Odata copilul sosit pe lume, mama vine sa ia placenta si se duce sa o ingroape impreuna cu covorul, nisipul, insangerate intr-un spatiu consacrat, denumit “colina placentelor”. Timp de douazeci de zile, tanara mama este supusa tabuurilor alimentare iar daca este prima sarcina nu isi poate parasi casa, ar fi putut daca ar mai fi avut copii. In a cincea, a zecea si a cincisprezecea zi au loc spalari rituale ale copilului (corpului si capului).In a douazecia zi, acelasi ceremonial se aplica femeii, mamei ei, sotului si rudelor. In aceasta zi, femeile clanului dau nume copilului si il prezinta soarelui. Apoi intreaga familie si femeile care au dat nume copilului, iau parte la o masa la care sunt invitati printr-un crainic special, toti locuitorii pueblo-ului.11

Congo- daca mama a adus pe lume gemeni, ea este inchisa in casa pana cand cei doi copii cresc mari, ea poate vorbi doar cu membrii

familiei, doar tata si mama au voie sa intre in casa, orice strain care intra in casa este vandut ca sclav, gemenii sunt si ei izolati de ceilalti copii. Casa este marcata prin doi stalpi infipti de fiecare parte a portii cu un acoperis deasupra lor, pragul este decorat cu mai multi tarusi infipti in pamant si vopsiti in alb. Perioada de trecere dureaza pana ce copiii au depasit varsta de 6 ani. Ritualul de reintegrare: “Toata ziua, in fata portii casei, pot fi vazute doua femei in picioare, avand fata si picioarele vopsite in alb. Una este mama gemeilor, alta este un vraci.”12

Filipine- prima nastere are o importanta sociala considerabila. Uneori fata nu poate sa se casatoreasca, la indigenii-bantoc-igorrot din Filipine si in alte parti de exemplu, decat daca are un copil, fiind astfel facuta proba ca poate servi de animal reproducator.

Assam- la clanul Lushei Hills in fiecare toamna se tine o sarbatoare de 3 zile in cinstea tuturor copiilor nascuti in decursul anului. In primele doua nopti, toti adultii mananca si beau

iar in a treia zi, barbatii, deghizati in femei sau in poi (clanul vecin), merg din casa in casa, vizitand toate femeile ce au fost mame iar ele le ofera de baut si le fac mici daruri in schimbul dansurilor lor.13

1Mihai Pop - “Folclor literar romanesc”2 Delia Suiogan - „Simbolica riturilor de trecere”3Informator Valerian Popovici, 45 de ani, Baisesti-Suceava. Ancheta a fost intreprinsa in perioada 10-18 august 1982, in satele Malini si Baisesti din Judetul Suceava, Vasile Tudor Cretu - “Existenta ca intemeiere”4Delia Suiogan – “Simbolica riturilor de trecere”5S. F. Marian – “Nasterea la romani”6Lumanari7Suceava, Udesti, chestionar, Arhiva de Folclor Moldovei si Bucovinei8S. F. Marian – “Nasterea la romani”9Mg. 637, I, 25, Bira, Neamt, culege Lucia Bredan, 198810H. Rivers, Tbe Toda. Londra, 1906, pp. 313-33311H-R. Vath, Oraibi Natal Customs, Field Columbian Museum, Chicago, Anthr., ser, VI, fasc 2 (1905), pp. 47-5012Du Chaillu, L’Abeique souvage, Paris 1868, pp. 226-22713Drake-Brackmann, in Census of India 1901, vol. I, p. 228

Bibliografie Arnold Van Gennep, Riturile de

trecere, editura Polirom, Iasi, 1998

Mihai Pop, Obiceiuri traditionale

romanesti, Institutul de Cercetari Dialectologice, Bucuresti, 1986

Ovidiu Barlea, Folclorul romanesc, Editura Minerva, Bucuresti, 1983 vol. I si II

Enciclopedia semnelor si simbolurilor

culturale, Editura Amarcord, Timisoara, 1999

Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dictionar de simboluri, Editura Artemis, Bucuresti, 1995, vol. I, II, III

Delia Suiogan, Simbolica riturilor de

trecere, Editura Paideia, Bucuresti, 2006

Ion Ghinoiu, Lumea de aici, lumea

de dincolo, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 1999