Eseu Timpul Sacru

8/18/2019 Eseu Timpul Sacru

http://slidepdf.com/reader/full/eseu-timpul-sacru 1/8

Timpul sacru

Trăind în spaţiu şi timp, omul a legat orice eveniment de cele două coordonate care ii

condiţionează existenţa. Timpul şi spaţiul au fost pentru el realităţi pe care neputând să le

controleze nu a fugit de ele, ci a încercat să se adapteze sau să le cosmetizeze. Acomodarea laspaţiul şi timpul înconjurător nu a fost însă suficient pentru om, el a încercat in permanenta sa

gaseasca realităţi care nu se mai supun legilor „raportarea la transcendent, la un plan de viaţă

profund, tainic şi care depăşeşte tot ceea ce poate oferi universul simţurilor e faptul uman prin

excelenţă, care-l deosebeşte pe om de celelalte vieţuitoare.”

Durata profana si timpul sacru

Timpul nu este nici omogen si nici continuu pentru omul religios.Timpul sacru reprezinta timpul

sarbatorilor pe cand timpul profan este durata temporala obisnuita precum actele lipsite de

semnificatie religioasa.Intre cele doua exista o ruptura, dar omul religios poate trece cuusurinta de la Timpul sacru la Timpul profan.

Timpul sacru este reversibil este un timp mitic redus in prezent, Timpul sacru este mereu

recuperabil si repetabil acesta nu se schimba si nu se incheie.Prin participarea religioasa la o

sarbatoare omul religios implica iesirea din durata temporala obisnuita si reintegrarea in timpul

mitic.Timpul sacru este creat si santificat de zei cu prilejul gestelor lor care sunt reactualizate

prin sarbatoare. Creand diferitele realitati care alcatuiesc Lumea din zilele noastre, zeii

intemeiau totodata si timpul sacru.Omul religios traieste astfel in doua feluri de timp dintre

care cel mai important este Timpul sacru.Acest comportament fata de timp deosebeste omul

religios de cel nereligios.

Se poate observa totusi ca si omul nereligios cunoaste o anumita discontinuitate a timpului.Si

pentru el exista un timp monoton al muncii si unul festiv al spectacolului si el cunoaste

intensitatea variabila a timpului.Atunci cand asculta muzica preferata ritmul temporal este altul

comparativ cu perioada in care munceste.

Exista insa o deosebire esentiala fata de omul religios.Pentru omul nereligios, timpul nu poate

reprezenta nici ruptura nici mister.Oricat de numeroase ar fi ritmurile temporale pe care le

urmeaza si oricat de deosebite ar fi intensitatile acestor ritmuri, omul nereligios stie ca

intotdeauna e vorba de o experienta umana.

Pentru omul religios durata temporala profana poate fi periodic oprita prin introducereea cu

ajutorul riturilor a unui Timp sacru care nu tine de prezentul istoric.Asa cum o biserica

inseamna o ruptura de nivel in Spatiul profan al unui oras tot asa slujba religioasa ce are loc

inauntrul ei inseamna o ruptura in durata temorala profana.



Templum-tempus

In mai multe limbi ale populatiilor aborigene din America de Nord termenul de "lume" este

folosit si cu sensul de an.Yuki spun la trecerea anului ca "A trecut pamantul".Termenii arata

legatura de ordin religios dintre lume si Timpul cosmic.Timpul incepe cu fiecare An Nou, ab

initio .Legatura cosmica-temporala este de ordin religios: cosmosul poate fi omologat cu timpul

cosmic.La unele populatii nord americane aceasta legatura cosmico-temporala este aratata de

insasi structura edificiilor sacre.De exemplu coliba sacra reprezinta in acest caz Universul dar si

Anul.Anul este vazut ca un fel de trecere prin cele patru puncte cardinale, reprezentate de cele

patru ferestre si de cele patru usi ale colibei.Indienii dakota obisnuiesc sa spuna ca "Anul este

un cerc in jurul Lumii", adica in jurul colibei sacre, care este o imago mundi .

Aceste lucruri au o semnificatie profunda pentru omul religios al culturilor arhaice, Lumea isi

regaseste cu fiecare inceput de an "sfintenia" originara, cu care se nascuse din mainile

Creatorului.Fiecare An Nou aducea un Timp "nou", "curat" si "sfant" adica un timp care nufusese inca uzat.Mitul cosmogonic este modelul exemplar al oricarui tip de creatie.Cosmogonia

inseamna si crearea Timpului, fiind arhetipul "oricarei creatii".Cu alte cuvinte, pentru omul

religios al culturilor arhaice, orice creatie, orice existenta incepe in Timp: inainte ca un lucru sa

existe nu poate exista nici timpul acelui lucru.Inainte sa apara Cosmosul nu exista Timp

cosmic.Timpul tasneste odata cu prima aparitie a unei noi categorii de realitati existente.Mitul

joaca, asadar, un rol deosebit de important, pentru ca arata cum anume s-a nascut o realitate.

Repetarea anuala a cosmogoniei

Mitul cosmogonic arata cum a aparut Cosmosul.In Babilon in timpul ceremoniei care sedesfasura in ultimele zile ale anului si in primele zile ale Anului Nou se recita solemn "Poemul

Creatiei".Aceasta recitare rituala actualiza lupta dintre Marduk si monstrul marin

Tiamat.Marduk faurise Cosmosul din trupul ciopartit a lui Tiamat, iar pe om din sangele

demonului Kingu, principalul aliat a lui Tiamat.Aceasta comemorare a creatiei este o

reactualizare a actului cosmogonic datorita ritualurilor, cat si formulelor rostite in cursul

ceremoniei.

Deoarece Anul Nou este o reactualizare a cosmogoniei, el implica reluarea Timpului de la

inceputurile sale.Anul Nou era asadar un prilej pentru curatirea de pacate si alungarea

demonilor.Nu este vorba de sfarsitul efectiv al unui anumit interval de timp si de inceputul altui

interval ci de abolirea anului trecut si a timpului scurs.Timpul profan trebuia abolit pentru

revenirea la momentul mitic in care incepuse sa existe lumea, scaldata intr -un Timp "pur",

"puternic" si sacru.Lumea care existase de-a lungul unui an intreg disparea cu adevarat.Cu

fiecare An Nou, omul se simtea mai liber si mai curat, pentru ca scapase de povara greselilor si



pacatelor sale.Nu este greu de inteles de ce omul religios era urmarit de amintirea acestui Timp

mitic si de ce se straduia sa se intoarca periodic la el.

Timpul originii este prin excelenta Timpul cosmogoniei, clipa in care a aparut realitatea cea mai

cuprinzatoare, adica Lumea.Cosmogonia slujeste asadar drept model exemplar pentru orice

creatie si orice fel de facere.Din Timpul cosmogonic slujeste drept model tuturor Timpurilor

sacre.Facerea Lumii este manifestarea divina cea mai desavarsita si mai mareata.Omul religios

reactualizeaza deci cosmogonia de fiecare data cand "faureste" ceva: lumea lui proprie,

teritoriul locuit sau o cetatea, o casa.

Timpul festiv si structura sarbatorilor

Timpul originii are o valoare si o functie exemplara; din acest motiv, omul se straduieste sa il

reactualizeze periodic.Regasirea timpului originii implica asadar repetarea rituala a actului

creator al zeilor.Calendarul sacru este alcatuit prin reactualizarea periodica a actelor creatoare

infaptuite de Fiintele divine in illo tempore.Regasirea timpului originar, sacru, deosebeste

comportamentul uman din timpul sarbatorii de cel dinaintea sau cel de dupa sarbatoare.

Sărbătorile reprezentau un prilej de bucurie pentru faptul că nu se lucra, oamenii celebrând

prin repaus (care reiterează repaosul divin după finalizarea Universului şi a Lumii ) trecerea

printr-un timp sacru prin care ei se întorc la origini, riturile, obiceiurile specifice sărbătorilor

inducând aceeaşi idee, şi anume că astfel se restaurează timpul primordial, se reactualizează un

eveniment sacru care a avut loc într-un timp mitic. De exemplu, la noi pomenile organizate în

ajunul Sfântului Dumitru ( pentru ca şi sufletele morţilor să se îndestuleze şi să se liniştească

pentru că cei vii nu i-au uitat), cu prilejul Moşilor de toamnă, procesiunile organizate cu ocaziaunor momente speciale ca scoaterea moaştelor unui sfânt din biserică sau ca mutarea

moaştelor dintr-o biserică în alta, colindatul de Moş Ajun sau de Moş Crăciun, toate aceste

obiceiuri marchează timpul sacru şi dă dovada esenţei sale repetitive.

Sarbatorile care au loc la fiecare an in insula Tikopia reproduc "lucrarile zeilor", actele prin care

zeii, in Timpurile mitice au alcatuit Lumea asa cum este ea in zilele noastre.Timpul "festiv" in

care se traieste pe durata ceremoniilor, se caracterizeaza prin anumite interdictii: zgomotul,

jocurile, dansurile sunt cu desavarsire oprite.Trecerea de la Timpul profan la Timpul sacru este

marcata de ritualul ruperii unui bat in doua.

Astfel, omul religios devine periodic contemporan cu zeii, in masura in care reactualizeaza

Timpul primordial al infaptuirii lucrarilor divine.La nivelul civilizatiilor "primitive" tot ceea ce

face omul are un model transuman; chiar si in afara Timpului "festiv".De exemplu repararea

rituala a barcilor sau cultivarea rituala a plantelor nu mai seamana cu aceleasi munci

desfasurate in afara perioadelor sacre.Ele sunt apropiate de modelele divine s in acelasi timp

rituale.Ceremonialul repararii unei barci nu are nici o legatura cu faptul ca barca trebuie sa fie



reparata, ci arata ca, in vremurile mitice zeii le-au aratat oamenilor cum anume se repara

barcile.Nu mai este vorba de o operatie empirica ci de un act religios de o imitatio dei.Omul

religios simte nevoia sa se cufunde periodic in acest Timp sacru fiin dincredintat ca acesta

determina Timpul profan.Planta yam poate fi cultivata si consumata in chip "obisnuit" pentru ca

este consumata si cultivata periodic in timp ritual.Omul religios , chiar si cel mai "primitiv", nuse impotriveste progresului ci il accepta atribuindui o origine si o dimensiune divina.Tot ceea ce

din perspectiva moderna ni s-ar parea aducator de progres a fost asumat de catre societatile

primitive ca un sir de revelatii divine.

Omul-contemporan periodic cu zeii

Omul doreste sa se aseze intr-un spatiu "deschis catre inalt, aflat in comunicare cu lumea

divina", in preajma unui "Centru al Lumii".Cel ce se cufunda in Timpul sacru devine

"contemporan cu zeii" deci traieste in preajma lor.La inceputuri fiintele divine sau semidivine isi

faceau lucrarea pe Pamant.Nostalgia originilor este asadar de natura religioasa.Omul doreste saregaseasca prezenta activa a zeilor, doreste sa traiasca in Lumea proaspata si curata.Nostalgia

perfectiunii inceputurilor explica in mare parte intoarcerea periodica in illo tempore.In termeni

crestini este vorba de o nostalgie a "Paradisului".Dorinta de intoarcere la timpul originii

inseamna deopotriva dorinta de a regasi prezenta zeilor si Lumea puternica, proaspata si

curata, asa cum era ea in illo tempore.Aceasta inseamna o sete de sacru si o nostalgie a

Fiintei.Prin toate comportamentele sale, omul religios arata ca nu crede decat in Fiinta, ca

participare a sa la Fiinta este asigurata de revelatia primordiala.

Mit=model exemplar

Mitul relateaza o intamplare sacra adica un eveniment primordial care s-a petrecut la

inceputurile timpului.Relatarea unei intamplari sacre echivaleaza cu dezvaluirea unui mister,

pentru ca personajele mitului nu sunt fiinte umane ci zei sau eroi civilizatori.Asa ca gestele lor

sunt asemenea unor taine.Odata "spus" "dezvaluit" mitul devine adevar apodictic, temei al

adevarului absolut.Mitul consemneaza aparitia unei noi situatii cosmice el fiind asadar relatarea

unei creatii.Nimic din ceea ce tine de sfera profanului nu ia parte la Fiinta, pentru ca profanul

nu a fost intemeiat ontologic de mit, nu are un model exemplar.

Tot ceea ce au facut zeii sau stramosii deci tot ceea ce istorisesc miturile despre activitatea lor

creatoare tine de sfera sacrului, deci ia parte la Fiinta.Mitul infatiseaza sacralitatea absoluta,

pentru ca relateaza activitatea creatoare a zeilor, dezvaluie sacralitatea lucrarii lor.La multi

primitivi miturile nu pot fi rostite oricum si oricand ci doar in cursul anotimpurilor mai bogate

sub aspect ritual sau intre ceremoniile religioase. "Trebuie sa facem ceea ce au facut zeii la

inceput" spune un text indian, "asa au facut zeii asa fac si oamenii".Cea mai imporatanta functie

a mitului este deci de a fixa modelele exemplare ale tuturor riturilor si ale tuturor activitatilor



omenesti semnificative.Omul imita gesturile exemplare ale zeilor, le repeta actiunile, fie ca este

vorba de simpla functie fiziologica ,precum alimentatia, de activitate sociala, economica,

culturala, militara s.a.

Acest simbolism al precedentelor mitice se regaseste si in alte culturi primitive.Aceasta repetare

fidela a modelelor divine are un dublu rezultat: pe de oparte imitandui pe zei omul se mentine

sacru si prin urmare in realitate datorita reactualizarii neantrerupte a gesturilor divine,

exemplare, lumea este sanctificata.

Reactualizarea miturilor

Omul religios isi asuma o umanitate al carei model este transuman, transcendent.El nu se

recunoaste ca fiind cu adevarat om decat in masura in care imita zeii, eroii civilizatori ori

stramosii mitici.Omul religios nu este dat, el se faureste pe sine, apropiindu-se de modelele

divine, care sunt pastrate de mituri, de istoria gestelor divine.O astfel de imitatio dei implica

uneori pentru primitivi, o mare responsabilitate.Unele sacrificii sangeroase isi gasesc

justificarea intr-un act divin primordial.

Chiar atunci cand consideram o societate salbatica, nu trebuie sa uitam ca faptele cele mai

barbare si comportamentele cele mai aberante urmeaza modele transumane divine.Ceea ce

trebuie subliniat este ca omul religios dorea sa ii imite pe zei si crede ca o face chiar atunci cand

credea ca faptele sale ajungeau la nebunie, josnicie si crima.

Istorie sacra, Istorie, istoricism

Omul religios cunoaste doua feluri de timp: Profan si Sacru.Timpul liturgic, fiind Timpul cosmic

al Anului sanctificat de lucrarile zeilor.Si pentru ca lucrarea divina cea mai mareata a fost

Facerea Lumii, comemorarea cosmogoniei joaca un rol insemnat in multe religii.Anul nou

coincide cu ziua dintai a creatiei.Mitul cosmogonic slujeste deci drept model exemplar pentru

orice creatie sau constructie si este chiar folosit ca mijloc ritualic de vindecare.

Calendarul sacru regenereaza periodic timpul facandu-l sa coincida cu Timpul originii, adica

Timpul puternic si pur.In masura in care ii imita pe zei, omul religios traieste in Timpul originii,

adica timpul mitic, iesind din durata profana pentru a se intoarce intr -un timp imobil si

"vesnic".Imitarea modelelor exemplare divine reprezinta dorinta lui de sfintenie si in acelasi

timp nostalgia sa ontologica.

In India a luat nastere complexa doctrina a ciclurilor cosmice (yuga).Un ciclu complet numit

mahayuga dureaza 12000 de ani, sfarsindu-se cu o disolutie, care se repeta la capatul fiecarui

mii de cicluri, devenind mahapralaya, adica "Marea Disolutie".Schema exemplara, creatie-

distrugere-creatie se repeta la nesfarsit.O zi din viata lui Brahma este egala cu un Kalpa, care



inseamna o mie de mahayuga iar un mahayuga are 12000 de ani.Un kalpa dureaza cat o zi din

viata lui Brahma, un alt kalpa cat o noapte.O suta de asemenea "ani" a lui Brahma adica 311

000 miliarde de ani omenesti alcatuiesc viata zeului.Aceasta durata considerabila a vietii lui

Brahma, nu ajunge insa sa epuizeze timpul, pentru ca zeii nu sunt vesnici iar creatiile si

distrugerile cosmice continua ad infinitum.Si Grecia a cunoscut mitul eternei reintoarceri iarfilozofii din epoca tarzie au impins la limita extrema conceptia timpului circular.

Fata de religiile arhaice si paleo-orientale precum si fata de conceptile mitico-filozofice ale

eternei reantoarceri asa cum au luat nastere in India si in Grecia, Iudaismul vine cu o inovatie

capitala.In Iudaism timpul are un inceput si va avea un sfarsit.Ideea de timp ciclic este depasita

Iahve nu se mai manifesta in Timpul cosmic cum se intampla cu zeii altor religii, ci intr -un timp

istoric.Crestinismul merge si mai departe in valorizarea timpului istoric.Asadar istoria se

dovedeste a fi o noua dimensiune a prezentei zeului in lume.Istoria redevine Istoria sfanta asa

cum fusese gandita dar dintr-o perspectiva mitica in religiile primitive si arhaice.Hegel reia

ideologia iudeo-crestina si o aplica la Istoria universala luata in ansamblu: spiritul universal se

manifesta continuu in evenimente istorice si nu se manifesta decat in aceste evenimente.

Istoria devine asadar in ansamblul sau o teofanie.Tot ceea ce s-a petrecut in istorie trebuia sa se

petreaca astfel pentru ca aceasta a fost vointa spiritului universal.Cu toate ca nu mai este

gandit ca un cerc, timpul isi redobandeste in aceste filozofii moderne latura inspaimantatoare

pe care o avea in conceptia greaca si in cea indiana despre eterna reantoarcere.Timpul

desacralizat pentru totdeauna se arata a fi o durata precara si evanescenta la capatul careia se

afla moartea.



BIBLIOGRAFIE:

Mircea Eliade, Sacrul si Profanul, Ed. a II-a Humanitas., Bucuresti 2000

Bancila Valile, Duhul sărbătorii , Ed. Anastasia, Bucureşti 1996

Moise Raluca, eseu Timpul sacru in spatiul sacru”, Colocviul de comunicari stiintifice,

Universitatea Bucuresti, 2006;

Eseu Timpul Sacru

Documents

Transcript of Eseu Timpul Sacru