Epicureismul

Cu filozofia lui Aristotel nu se termina istoria filozofieidin Grecia Antica, cu atit mai mult istoria filozofiei antice.Insa cu ea se incheie cea mai bogata dupa continut filozofie(care deseori este numita filozofie clasica), deoarece dupaAristotel – acest "Alexandru Macedon al filozofiei greces ti" –filozofia antica si-a pierdut caracterul sau creator.

Istoria filozofiei antice se prelungeste si in timpurile dedupa Aristotel – in perioada elenista, iar mai tirziu – in cearomana. Aceste perioade au durat aproximativ opt secole, peparcursul carora mai continua sa functioneze scolile filozoficeale lui Platon (academicii Xenocrat, Polemon, Crantor,Carneade s .a.) si Aristotel (peripateticii Teofrast, Straton,Aristarh s .a.), insa au aparut si s coli noi ca scoala lui Epicur("Gradina lui Epicur"), scepticismul, stoicismul s .a. Invataturalor patrunde in Republica Romana, dind nas tere epicureismu-lui roman, latin (Lucretiu Carus), scepticismului (Enesidemdin Cnos, Sextus Empiricus s.a.) si indeosebi stoicismuluicare a fost caracteristic pentru Republica Romana (Seneca,Marc Aureliu s.a.). Noua perioada elenista in istoria societatiisclavagiste incepe cu descompunerea statului lui Alexandrucel Mare. Aceasta perioada in istoria lumii antice ocupaultimele trei secole i.e.n. – din anul 323 (anul mortii luiAlexandru) pina in anul 30 i.e.n. (anul cuceririi de catreromani a Egiptului – ultimul stat elenist).

Intre orasele care au devenit renumite in aceasta perioadaprimul loc il ocupa Alexandria, centrul principal al culturii

Epicureismul elene. Savantii perioadei eleniste, care traiau mai ales inAlexandria, activau in domeniul matematicii, astronomiei,mecanicii, fizicii, geografiei, fiziologiei, medicinii, istoriei, ateoriei limbii si poeziei etc. Biblioteca din Alexandria era ceamai bogata arhiva a manuscriselor.

In perioada elenista slabeste nu numai incordarea lupteipolitice, dar si interesul pentru viata politica. Sfera intereselorpaturii intelectuale a societatii greces ti se ingusteaza, limitin-du-se la problemele vietii particulare si ale moralei particu-lare. Un aspect caracteristic al gindirii filozofice din aceastaperioada il constituie preocuparea foarte intensa de problemamorala a fericirii. Era, de altfel, inevitabil ca atunci cind con-ditiile vietii materiale si politice au devenit nesatisfacatoare inraport cu vechile deprinderi de viata, omul sa se simta dezra-dacinat s i sa tinda sa-s i afle un refugiu si o alinare pe planulsubiectiv al constiintei, chiar daca nu raminea nepa sator laceea ce se petrecea in jurul sau. Intrebarile referitoare lalumea exterioara nu lipsesc nici acum din sfera cugetariifilozofice, insa ele in mod fatal sunt legate si influentate deaceasta orientare spre aflarea cailor unui echilibru moral, spreorganizarea vietii interioare in jurul unui anumit ideal defericire individuala, relativ independenta de cursul evenimen-telor externe. Aceasta preocupare specific morala o gasim incentrul unuia dintre cele mai stralucite sisteme filozofice aleantichitatii, in filozofia lui Epicur, cel mai de vaza ginditor alperioadei eleniste.

Epicur/Epicouros(c.341-c.270 i.e.n.), continuatorul linieimaterialiste in epoca elenista, a fost originar din insula Samos.Ca si tatal sau, Neocles, el a fost invatator in s coala. Filozofial-a interesat din adolescenta. La virsta de 14 ani ia cunostintade continutul teoriei cosmogonice a lui Hesiod, insa nu gasesteaici o solutie satisfacatoare asupra existentei. Hesiod afirma calumea a provenit din haos. Dar cum a luat nastere lumea? se

intreba Epicur s i acesta a si fost punctul de plecare al cugeta-rilor sale filozofice. Raspunsul l-a aflat in invatatura materia-lista a lui Democrit. La virsta de 18 ani pleaca la Atena undecitva timp audiaza lectiile lui Xenocrate, discipolul lui Platon.Timp de aproximativ zece ani a trait in oras ele din Ionia, undea avut prilejul sa tina lectii de filozofie in oras ele Colofon,Mitilene si Lampsacos. In anul 307 i.e.n. Epicur se reintoarcein Atena unde is i cumpara o gradina. "Gradina lui Epicur",celebra inca din atichitate, a devenit sediul unei scoli filozofi-ce. Regimul alimentar al acsetei scoli era dintre cele mai simp-le: un mic pahar de vin era indeajuns; adesea insa se multu-meau numai cu apa si piine uscata. Putine lucruri ne sunt nece-sare, gindeau acesti filozofi, pentru a infaptui scopul vietii –placerea, caci ea consta doar in absenta durerii.

Lucrarile lui Epicur n-au ajuns pina la noi. S-au pastratnumai trei scrisori, in care sunt expuse concis principiile fun-damentale ale invataturii lau ( "Epicur il saluta pe Herodot" ,"Epicur il saluta pe Pifocle"si "Epicur il saluta pe Meneceu").Pe linga aceste trei scrisori s tiintifice s-a pastrat inca o lucrarein forma de aforisme, cunoscuta sub denumirea "Maximeprincipale" s i care include 40 de aforisme. Epicur a fost unscriitor extrem de fecund, neintrecut in aceasta privinta decitde stoicul Chrysipp. Diogenes Laertios considera ca scrierilelui Epicur ar fi atins cifra de 300, printre care "Tratatul asupranaturii" in 37 de carti, "Despre atomi s i despre vid", "Despreiubire", "Despre scop", "Despre practica justitiei", "Canonul","Despre fatalitate", "Despre reprezentare sau despreimaginatie" s .a.

O sursa importanta pentru studierea filozofiei lui Epicureste si poemul filozofic al lui Titus Lucretiu Carus “Desprenatura lucrurilor”.

Invatatura milesienilor despre inceputul material, dialec-

tica lui Heraclit, invata tura pitagorienilor despre cantitate,senzualismul lui Aristotel, atomismul lui Democrit, invataturacirenaicilor despre placere – toate acestea au constituit izvoa-rele conceptiei lui Epicur si in forma transformata s-au inclusca parti componente ale sistemului lui. In filozofia sa a capa-tat o insemnatate dominanta s i si-a gasit dezvoltare teoriaatomista a lui Democrit.

Conform parerii lui Epicur, scopul filozofiei este fericireaomului: "Nici in tinerete nu trebuie cineva sa ezite de a seocupa de filozofie s i nici cind ajunge la batrinete sa nu sesature de filozofie, fiindca nici o virsta nu-i prea timpurie sauprea tirzie pentru sanatatea sufletului. Cel ce spune ca timpulpentru studierea filozofiei n-a sosit inca sau a trecut, e aseme-nea celuia care ar spune ca timpul fericirii nu-i inca sosit sauca s-a dus. De aceea ambii, s i tinarul s i batrinul, trebuie sacaute intelepciunea, cel de-al doilea pentru ca, inaintind inbatrinete, sa se simta tinar s i batrin totodata prin lipsa deteama fata de cele ce vor veni. Astfel trebuie sa ne indeletni-cim cu lucrarile care ne dau fericirea, caci daca o dobindim,avem tot ce ne trebuie, iar daca ne lipseste, toate actiunilenoastre sunt indreptate spre obtinerea ei".

As adar, prin filozofie Epicur nu intelege o simpla indelet-nicire speculativa a spiritului, ci o calauza a vietii, o arta ameditatiei, subordonata unei finalitati practic-morale. Dacaintelepciunea nu ar servi la nimic, nu ne-ar provoca placerea,ea nu ar trebui si si-ar pierde orice valoare: "Alegem virtutile,de asemenea, din cauza placerii s i nu de dragul lor, dupa cumapelam la medicina de dragul sanatatii". Pentru a deveni feri-cit, omul trebuie sa cunoasca legile naturii: "Fara s tiintelenaturii nu putem capata placeri neintristate".

Epicur imparte filozofia in trei parti: invatatura desprenatura (fizica), invatatura despre ca ile de cunoastere a naturii

s i a omului (logica, sau, cum el o numea, canonica) s i invata-tura despre atingerea fericirii de catre om ( etica).

Lumea, afirma Epicur in urma lui Democrit, este formatadin atomii care se leaga si se combina intre ei. Toate fenome-nele naturii se explica prin diverse asociatii de atomi. Atomiisunt primordiali, necesari, indivizibili, indestructibili si imua-bili. Epicur deosebea corpurile fizice si atomii din care elesunt formate. Senzatia care ne informeaza despre existentacorpurilor ne arata ca ele se descompun; ele sunt compuse sidivizibile. Dar diviziunea nu se produce la infinit, caci astfelexistenta s-ar transforma in inexistenta. Atomul este o sub-stanta, un corp material, cu o anumita marime care includeneaparat cele trei dimensiuni proprii oricarei realitati mate-riale. Asadar, una dintre cele mai importante insus iri aleatomului, dupa parerea lui Epicur (spre deosebire de parerealui Democrit), este marimea lor: toti atomii au o marimedestul de mica, des i nu infinit de mica.

O alta insusire importanta a atomilor lui Epicur esteforma. Epicur afirma ca numarul formelor de atomi, nefiindinfinit (dupa cum invata Democrit), este totus i extraordinar deimpunator, deoarece nu putem sa ne inchipuim ca un numarmic de forme sa dea nas tere la o multime de deosebiri pe carepermanent le observam in lucruri. Epicur si discipolii sai luauin consideratie faptul ca, des i deosebirile formelor de atomisunt limitate, numarul atomilor care poseda o forma sau altatrebuie sa fie infinit, deoarece in cazul presupunerii unuinumar finit de atomi ar fi imposibila explicarea eternitatii si ainfinitatii Universului.

A treia insusire importanta a atomilor lui Epicur estegreutatea lor. Atomii se deosebesc intre ei nu numai prinforma si marime, dar si prin greutate.

La fel ca s i Democrit, Epicur considera ca lumea este

formata nu numai din inceputurile materiale – atomii, ci s i dinspatiul vid. In sistemul lui Epicur, ca si in sistemul Leuchip-Democrit, atomii si vidul exista independent unul de altul.Corpurile materiale exista si se misca anume in vid. Deci,pentru a explica existenta lucrurilor, a Universului in intre-gimea lui, posibilitatea atomilor de a se combina in agregatede diferite trepte de complexitate, trebuie sa admitem posibili-tatea miscarii lor in spatiul vid s i infinit.

Insusirea principala a vidului, dupa parerea lui Epicur,consta in faptul ca, neimpiedicind miscarii s i fiind numai oinca pere a corpurilor, el, la fel ca si atomii, este inaccesibilperceperii prin organele de simt si este conceput prin medi-tatie. Considerind ca spatiul vid nu are hotare, Epicur ii aplicanotiunea infinitului.

Spatiul vid nu este cauza, ci conditia mis carii atomilor.Cauza mis carii atomilor se afla nu in afara, ci in interiorul lor.

Epicur respinge parerea lui Aristotel despre existenta inUnivers a "susului" si "josului" absolut s i mentiona relativi-tatea acestor notiuni. Vidul, fiind prin natura sa spatiul infinit,nu are nici partea de sus, nici partea de jos, nici partea dreap-ta, nici partea stinga, deci, nu are nici centru.

Epicur inainteaza o teza profunda: "Atomii se mis caincontinuu in cursul ves niciei". Aceasta teza exprima atit ves-nicia atomilor, cit si ves nicia miscarii. Ea mentiona increabi-litatea s i indestructibilitatea mis carii.

Miscarea atomilor in spatiu vid este tripla. Aceasta estemis carea pe linie verticala – caderea atomilor "in jos" subactiunea greutatii proprii; miscarea care consta in abaterea dela aceasta linie verticala care si aduce la ciocnirea si unireaatomilor; in fine, miscarea legata de respingerea reciproca aatomilor si care are loc nu numai "in jos" si "in sus", ci si intoate directiile.

Spre deosebire de Democrit, Epicur considera ca in spa-tiul vid greutatea, forma si marimea atomilor, adica insusirileinseparabile ale lor, nu influenteaza asupra mis carii lor. In vids i atomii grei si cei us ori, s i atomii mari s i cei mici trebuie sase miste cu aceeasi viteza.

Daca insa toti atomii cad paralel, miscindu-se pe o linieverticala cu aceeasi viteza, atunci cum este posibila intilnireas i ciocnirea dintre ei? Aici intervine un alt element nou, de odeosebita insemnatate teoretica, care constituie, poate, laturacea mai interesanta s i caracteristica a gindirii lui Epicur, cutotul absenta in sistemul lui Democrit: atomii se pot intilniintre ei numai datorita capacitatii de a se atrage, de a devia inchip spontan de la linia verticala a caderii lor. Numai pe bazaacestei deviatii spontane de la miscarea lor generala si unifor-ma atomii se pot combina, formind prin reunirea lor diferitelecorpuri materiale pe care le constatam in experienta.

Cauza deviatiei se afla in atomii ins isi. Aceasta forta nupoate fi exterioara din urmatoarele cauze. In afara de atomi sivid in Univers nimic nu exista. Vidul prin natura sa nu arecapacitatea de a actiona asupra corpurilor si de a se supuneactiunii lor. As adar, forta externa care provoaca abatereaatomilor poate fi numai alti atomi. Dar in cazul mis carii pelinie verticala paralela a atomilor actiunea lor unul asupraaltuia este posibila numai cu conditia deviatiei lor de la liniaverticala. Asadar, cauza deviatiei atomilor este ascunsa inpropria lor natura.

Epicur uneste, deci, miscarea necesara a atomilor cudeviatia spontana de la calea lor. Deviatiile intimplatoare sunto continuare a miscarii necesare determinante in cadere aatomilor, servesc ca o completare a ei si, astfel, demonstreazalega tura necesitatii si intimplarii in sistemul lui Epicur,deosebindu-l in mod principial de invatatura fatalista a lui

Democrit, care, aparind ideea de necesitate, a negat posibi-litatea intimplarii.

Universul, care este format din atomi s i vid, se afla, dupaparerea lui Epicur, in vesnica dezvoltare si transformare; eleste ves nic s i infinit, deoarece vesnici s i infiniti sunt atomiice-l formeaza. Numarul lumilor in Univers e la fel de infinit,cum infinit este insusi Universul. Numarul formelor este limi-tat, ca s i numarul formelor atomilor, adica lumile in timpulformarii poseda nu o singura forma, dar nu orisice forma.

Interesanta si importanta este ideea despre existenta vietiiin toate lumile. Dupa spusele lui Epicur, "in toate lumileexista fiinte vii, plante s i alte obiecte, pe care le vedem inaceasta lume". Lumea noastra este una dintre lumile faranumar ale Universului infinit.

Epicur nu respinge ipoteza existentei divine; mai multchiar, vorbes te despre o mult ime de divinitati care se afla innemiscare s i sunt lipsite de efort. Zeii sunt nis te creaturisuperioare, fericite, existente in spatiile libere dintre lumi(intermundia) si nu se intereseaza de soarta Universului, nicia oamenilor, neintervenind sub nici o forma in mersul lucru-rilor. Zeii lui Epicur dupa natura lor sunt fericiti si nemuritori.Insa cuvintele lui Epicur despre "nemurirea" zeilor nu trebuieintelese intocmai. Dupa parerea lui, zeii au aparut din anumiteaglomeratii de atomi si de aceea sunt supusi distrugerii.

Frica de zei s i de fenomenele naturii, ignoranta, supersti-tiile si prejudecatile sunt si ele obstacole in calea fericiriiomenes ti, ne spune Epicur. De aici sensul eliberator al filozo-fiei, care, conceputa in spirit iluminist, trebuie sa reprezinte ocalauza a vietii, un instrument capabil sa asigure linistea sifericirea la care rivneste inteleptul.

Fiind materialist consecvent in interpretarea fenomenelornaturii, Epicur recunoaste nu numai existenta obiectiva a

materiei, dar si actiunea ei asupra organelor de simt ale omu-lui, cognoscibilitatea obiectelor si fenomenelor realitatii. Lu-mea naturala nu poate fi cunoscuta decit pornind de la impre-siile furnizate de simturi. Numai senzat ia este adevarata sisigura. Simturile nu ne pot ins ela. Eroarea ia nas tere numaidin momentul cind interpretam senzatiile, cind adaugam pro-priile noastre pareri.

Ideea deviatiei spontane a atomilor a lui Epicur a oferit oexplicare, un fundament natural libertatii omenes ti: "Din ni-mic nu apare nimic; inceputul libertatii s i al dorintelor trebuiecautat in elementele din care a luat nastere lumea".

Scopul vietii e placerea, spune Epicur. In scrisoarea catreMeneceu el scria: "Da, noi avem nevoie de pla cere atunci,cind suferim de absenta placerii, iar cind nu suferim, atuncinu avem nevoie de placere". De aici si concluzia facuta de el:"De aceea noi si numim placerea inceputul si sfirs itul (alfa siomega) vietii fericite". Teza despre rolul placerii reprezintapartea cea mai importanta si cea mai discutata a eticii luiEpicur.

Spre deosebire de cirenaici, care soscoteau ca placereaeste o stare pozitiva a organismului, o stare a desfatarii,Epicur determina placerea ca absenta a suferintei. Prezentasuferintei limiteaza pla cerea sau in general o face imposibila.

Etica lui Epicur nu are nimic comun cu teoria desfatarii,sau hedonismul, la care ea deseori era redusa: "Atunci cindspunem ca placerea este scopul vietii nu intelegem placerilevicios ilor sau placerile ce constau in desfatari senzuale, cumsocot unii, sau din nes tiinta, nepricepere, sau din intelegeregres ita, ci prin placere intelegem absenta suferintei din corp sia tulburarilor din suflet.

Nu succesiunea neintrerupta de chefuri si orgii, nudragostea senzuala cu barbati si femei, nu desfatarea cu un

peste sau cu alte delicatese ale unei mese imbelsugate facviat a placuta, ci judecata sorba, cautarea motivelor fiecareialegeri si raspunderi, ca s i alungarea acelor pareri, prin carecele mai mari tulburari pun stapinire asupra sufletului. Dintretoate acestea, primul si cel mai mare bun este intelepciunea.De aceea intelepciunea este un lucru mai de pret chiar decitfilozofia; din ea izvorasc toate celelalte virtuti, caci ea neinvata ca nu putem duce o viata placuta, daca nu-i s i o viatainteleapta, cumsecade si dreapta, deoarece virtutile merg minala mina cu viata placuta, iar viata placuta nu poate fidespartita de virtuti".

Fericirea este acea viata, care duce la sanatatea corpuluis i linistea sufleteasca. Placerea consta in evitarea suferinteitrupului s i tulburarii sufletes ti, in mentinerea s i restabilirealinistii sufletesti – bunul cel mai de pret. Linistea sufleteasca(ataraxia) este cea mai importanta categorie a eticiiepicuriene.

Placerea fiind asezata pe prim-plan, virtutii ii revine unrol subordonat; aceasta trebuie cultivata nu pentru ea insas i, cica o cale ce poate duce la fericire.

Situatia social-politica l-a determinat pe Epicur sa cautesolutia viet ii morale in cadrul unei existente retrase s i dis-crete: "Traieste neobservat" – aceasta este o norma pe careEpicur o recomanda omului intelept. Apolitismul acesteimaxime este insa numai aparent, deoarece in interesul insusial individului, care-si cauta fericirea s i independenta perso-nala , el a vazut necesitatea cooperarii, a efortului comun deacomodare pe care trebuie sa-l faca oamenii pentru ca viatasociala sa fie posibila.

In istoria filozofiei antice greces ti sistemul lui Epicur aavut o importanta extraordinara. Scoala lui Epicur a existatmai mult de opt secole (de la sfirsitul secolului al IV-lea i.e.n.

pina la inceputul secolului al IV-lea e.n.). In istoria epicureis-mului se evidentiaza trei etape ale dezvoltarii lui: 1) scoalalui Epicur in epoca elenista ; 2) epicureismul in Roma ;3) ultimele s coli ale existentei scolii epicuriene.

Filozofia lui Epicur a fost o ultima realizare de seama ageniului elen.

Epicureismul a patruns in curind in Roma – de acum in se-colul al II-lea i.e.n., iar in secolul I i.e.n. in imprejurimile ei aaparut scoala epicuriana a lui Siron si Filodemus. Dar cel maide vaza reprezentant latin al materialismului lui Democrit siEpicur a fost Titus Lucretiu Carus (99-55 i.e.n.), al carui in-vatator a fost, probabil, Philodemus. Conceptiile sale Lucretiule expune in cunoscutul sau poem "Despre natura lucrurilor"("De rerum natura"), 6 carti, cea mai deplina si sistematica ex-punere a atomisticii antice, deoarece din lucrarile lui Leuchip,Democrit si Epicur s-au pastrat numai unele fragmente.