1

LP6 Ord. Orthoptera (lăcuste, cosaşi, greieri, coropişniţe) Ortopterele au în general dimensiuni începând de la în jur de 1 cm, multe specii au 2-3 cm, spre 5-6 cm unele lăcuste şi cosaşi mai mari, Saga pedo atingând chiar 10 cm lungime. Există însă şi specii mici de câţiva milimetri lungime. Capul este ortognat, cu aparat bucal de tip ortopteroid, cu mandibule puternice. Majoritatea ortopterelor sunt fitofage însă multe specii sunt omnivore, existând şi specii prădătoare. Antenele sunt în general filiforme sau setiforme, mai rar măciucate sau cu articule lăţite. Pronotul este mare, ca un scut, prelungit posterior, uneori chiar până la vârful abdomenului, fiind răsfrânt şi lateral. Dorsal pronotul are adesea o carenă longitudinală puternică, uneori mai multe. Picioarele sunt heteronome, cele anterioare fiind uneori adaptate pentru săpat iar cele posterioare sunt în general adaptate pentru sărit. Ortopterele au două perechi de aripi cu nervaţiune bogată, reticulată. Aripile anterioare sunt de tip tegmină, pergamentoase, iar cele posterioare sunt membranoase, mai late, având câmpul anal bine dezvoltat, folosite pentru zbor. În repaus aripile posterioare sunt pliate în lungul abdomenului, sub tegmine, care au o poziţie ca un acoperiş de casă. Abdomenul este terminat cu doi cerci mici, lungi la greieri şi coropişniţe, iar femelele au şi un ovipozitor folosit pentru depunerea ouălor. Metamorfoza este incompletă. Printre ortoptere există şi specii mirmecofile, de exemplu Myrmecophila acervorum, un grilid mic, de 3,5 mm lungime, apter, care trăieşte prin furnicare. Alte specii sunt sinantrope, de exemplu Acheta domesticus, un greiere care este întâlnit prin locuinţele umane, prin pivniţe. Subord. Ensifera (cosaşi, greieri, coropişniţe) Antenele sunt în general lungi, uneori chiar mai lungi decât corpul. Ovipozitorul este în general lung, bine vizibil. Organele timpanale, pentru auz, se află la nivelul tibiilor picioarelor anterioare care au o străpungere care are central o membrană ce vibrează în funcţie de vibraţiile transmise la nivelul solului sau prin aer. Stridulează, adică produc sunete, cu ajutorul zonei bazale a tegminelor. Tegmina dreaptă are bazal o celulă mai mare numită oglindă sau speculum. Tegmina stângă are bazal o nervură transversală mai groasă numită radulă. Prin frecarea radulei peste oglindă sunt produse sunete de către masculi. Ouăle sunt depuse în sol sau în ţesuturile plantelor. Fam. Tettigoniidae (cosaşi) -Tettigonia viridissima (L.) -are cam 3-3,5 cm, culoarea verde, antene mai lungi decât corpul, ovipozitor lung, drept, ca o spadă. -Decticus verrucivorus (L.) -3-3,5 cm, dorsal este verde, cu nişte pete maronii, ventral galben, ovipozitorul este lung, curbat în sus, ca un iatagan. -Phaneroptera falcata (Poda) -1,5-2 cm lungime, verde, pronotul maroniu adesea, aripile posterioare sunt mai lungi decât cele anterioare, ovipozitorul este scurt, brusc îndreptat în sus la 90 de grade. -Bradyporus dasypus (Illiger) -5-5,5 cm, aspect masiv, aripile posterioare lipsesc iar cele anterioare sunt reduse la nişte cioturi cu aspect solziform, ascunse sub pronot, folosite de mascul pentru stridulat. Are culoarea neagră, cu un luciu metalic arămiu. Masculii se suie noaptea pe tufişuri şi arbuşti şi produc nişte sunete specifice. -Saga pedo (Pallas) -corpul este alungit, cilindric, atinge cam 10 cm lungime. Aripile sunt aproape complet dispărute la femelă iar la mascul sunt solziforme. Femelele sunt partenogenetice, masculii fiind extrem de rari. Este o specie prădătoare. Fam. Gryllidae (greieri)

2

-Gryllus campestris L. (greierele de câmp, greierele mare) -atinge cam 3 cm lungime, este negru, tegminele au dorsal, bazal, câte o pată galbenă, femurele posterioare au bazal, intern, câte o pată roşie. -Oecanthus pellucens (Scopoli) -1-1,5 cm, corp delicat, culoare gălbuie. La mascul tegminele sunt lăţite terminal, rotunjite, la femelă ele sunt drepte, ascuţite. Este întâlnit pe plante, coboară rar pe sol, larvele se dezvoltă în tulpinile plantelor. Fam. Gryllotalpidae (coropişniţe) -Gryllotalpa gryllotalpa (L.) (coropişniţă, chifteriţă) -masculul atinge 3,5-4,2 cm iar femela 4,4-5 cm lungime. Corpul este masiv, robust, alungit, cilindric, bine adaptat traiului subteran. Dorsal are culoarea brună-castanie iar ventral este cafeniu-gălbuie. Capul este rotund-conic, relativ mic, antenele sunt setiforme, ca lungime ele ajungând până la jumătatea corpului. Pronotul este mult dezvoltat, masiv, bombat, ca un scut, acoperind în mare parte capul. Picioarele anterioare sunt adaptate pentru săpat, fiind lăţite şi puternic chitinizate, coxa este lată, trohanterul este mic, format din două articule, femurul este puternic îngroşat iar tibia lăţită, terminată cu patru dinţi puternici, primele două articule tarsale având câte un pinten puternic. Picioarele posterioare sunt puternice, ajutând la deplasarea prin galeriile săpate în sol. Aripile anterioare ajung până la jumătatea abdomenului, cele posterioare sunt rulate ca două suluri, fiind mai lungi decât abdomenul, care este terminat cu doi cerci lungi, uniarticulaţi, cu perişori pe ei. În România coropişniţa are o generaţie la doi ani însă în condiţii de seră ciclul biologic se poate reduce, devenind o specie monovoltină (cu o generaţie pe an), în regiunile nordice ale Europei dezvoltarea unei generaţii durând aproape trei ani. Larvele năpârlesc de cinci ori, prima hibernare având loc ca larvă de vârsta a treia iar a doua hibernare are loc ca larvă din ultimul stadiu sau ca insectă adultă, hibernarea având loc la 30-40 cm adâncime, ajungând la peste 100 cm în solurile nisipoase, aluvionare. În condiţii de câmp locurile de iernat sunt părăsite în a doua jumătate a lunii aprilie iar în răsadniţe la sfârşitul lunii februarie şi începutul lui martie. Noaptea poate ieşi la suprafaţa solului şi poate zbura. Masculii produc sunete în galeriile subterane pentru a atrage femelele, sunete care pot fi auzite şi la suprafaţa solului. Împerecherea are loc în general la suprafaţa solului, noaptea, dar poate avea loc şi subteran, în condiţii de câmp în lunile mai-iunie, în răsadniţe în martie-aprilie. După împerechere femela sapă o galerie terminată cu o cameră largă de aproximativ 6-10 cm diametru, cu pereţii netejiţi, la o adâncime de 5-30 cm, pănă la 100 cm în solurile afânate. Femela depune 100-600 de ouă de care are grijă. Larvele apar după 10-20 de zile, ele având culoare cenuşie. Femela are grijă de larve timp de 2-3 săptămâni, în general până la prima năpârlire, dupa aceasta larvele devenind solitare, ele părăsind cuibul prin săparea unor galerii în toate direcţiile, femela murind după ce are grijă de larve. Coropişniţa este o specie relativ higrofilă, preferă soluri uşoare, grase, afânate, nisipoase, moi, umede, situate în apropierea cursurilor de ape din lunci, în aceste soluri putând să-şi sape uşor galeriile, solurile cu o bună încărcătură organică fiind cele mai căutate. Pentru hibernare preferă locurile de depozitare a balegarului, acesta degajând căldură prin fermentaţie. Adesea cuiburile sunt plasate în zona potecilor unde solul este mai compactat. Coropişniţa poate fi dăunătoare prin distrugerea părţilor subterane ale plantelor de cultură, în special a celor cu rădăcină pivotantă pe care o poate reteza, fiind deosebit de periculoasă mai ales în cazul răsadurilor şi plantelor tinere. Este o specie polifagă, atacând mai ales legumele (tomate, ardei, vinete, ceapă, ridichi, salată, varză, morcovi etc) dar şi plante ornamentale (lalele, gladiole etc), cereale (orz, grău, porumb), plante tehnice (sfeclă de zahăr, floarea-soarelui). Părţile subterane ale plantelor sunt roase sau sunt retezate la nivelul coletului, situaţie în care plantele se ofilesc fără a trece prin faza de ingălbenire. Pagubele produse pot ajunge la 30-70% în sere şi la 20-40% în culturile din câmp. Deşi coropişniţa este cunoscută ca dăunătoare plantelor de cultură, ea este omnivoră, consumând şi nevertebrate din sol şi de la suprafaţa acestuia, având un rol pozitiv prin galeriile pe care le sapă în aerarea şi irigarea solului.

3

Subord. Caelifera (lăcuste) Antenele sunt scurte şi ceva mai groase decât cele de la cosaşi. Ovipozitorul este scurt, el nu este vizibil. Organele timpanale se află situate pe primul segment abdominal, bazal. Stridulează cu ajutorul unor dinţişori aflaţi pe partea internă a femurelor posterioare, care sunt frecate de tegmine, astfel fiind produse sunete. Ouăle sunt depuse în general în soluri afânate, nisipoase, sub forma unor pachete de ouă numite ooteci. Fam. Tetrigidae -Tetrix bipunctatus (L.) -atinge cel mult 1 cm lungime, are culoarea cenuşie închis, cu două pete negre dorsal, pe pronot. Pronotul este mult alungit posterior, până la vârful abdomenului. Tegminele sunt rudimentare. Fam. Acrididae -Acrida ungarica (Herbst) -poate depăşi 6 cm lungime, capul este alungit, ochii sunt alungiţi, antenele sunt ţinute îndreptate spre înainte şi au articule lăţite care se îngustează progresiv de la bază spre vârf. Picioarele posterioare sunt lungi şi subţiri. Are culoarea verde sau maronie, uneori cu dungi rozii. -Locusta migratoria (L.) -are 5-6 cm lungime, prezintă o formă solitară şi una gregară, ultima putând migra sub formă roiuri. Ord. Mantodea (călugăriţele) Călugăriţele sunt insecte de talie medie sau mare în general. Capul este ortognat, triunghiular, cu ochi mari, proeminenţi. Mandibulele sunt puternice, toate călugăriţele fiind exclusiv prădătoare. Antenele sunt în general filiforme, uneori bipectinate. Protoracele este mult alungit şi foarte mobil, picioarele anterioare sunt de tip prehensil, adaptate pentru prins prada. Aripile anterioare sunt pergamentoase iar cele posterioare sunt membranoase, mai late decât cele anterioare. În repaus aripile sunt ţinute pliate, deasupra, în lungul corpului. Abdomenul este terminat cu doi cerci mici. Femelele sunt mai mari decât masculii, având abdomenul mai lat. Metamorfoza este incompletă. Femela depune ouăle sub forma unor pachete cu ouă numite ooteci. Oooteca are un aspect spongios şi este formată prin întărirea la contactul cu aerul a unei secreţii a unor glande anexe ale aparatului genital. Ootecile sunt lipite toamna târziu pe pietre, plante, iar în primăvara următoare din ele ies larvele. -Mantis religiosa L. -are o culoare verzuie sau maronie, masculul are 4-5 cm lungime iar femela 5-7 cm. Este o specie relativ comună în România. Femela este foarte vorace, ea îşi poate consuma masculul în timpul împerecherii, consumându-l începând cu capul acestuia în timp ce partea posterioară a corpului continuă actul împerecherii datorită controlului realizat de ganglionii nervoşi de la nivelul abdomenului. -Empusa fasciata Brullé -masculul atinge 6 cm lungime iar femela 6,5-7,2 cm. Are o culoare galben-verzuie, fruntea prezintă o prelungire anterioară, masculul are antenele bipectinate, femurele medii şi posterioare au intern, terminal, câte o mică umflătură. Este întâlnită în partea de sud a ţării, în Delta Dunării şi prin Dobrogea. Ord. Phasmatodea Phasmidele sunt insecte de talie mare în general, existând specii care au peste 30 cm lungimea corpului. Phobaeticus chani din insula Borneo atinge 35 cm lungimea corpului cu picioarele strânse iar cu ele întinse ajunge la aproape 60 cm, fiind cea mai lungă insectă actuală cunoscută. Unele specii au corpul lăţit, prezentând nişte expansiuni şi având aspectul unor frunze, altele au corpul alungit, adesea subţire şi cilindric, cu picioare lungi şi subţiri,

4

semănând cu nişte crenguţe. Capul este în general ortognat, uneori spre prognat, iar aparatul bucal este de tip ortopteroid, phasmidele fiind fitofage. Antenele pot fi scurte sau alungite, în general filiforme. Există forme aripate şi forme aptere. Abdomenul este terminat cu doi cerci scurţi şi un ovipozitor mic. Metamorfoza este incompletă, unele specii fiind partenogenetice. Phasmidele sunt întâlnite în zonele tropicale şi subtropicale, câteva specii pătrunzând şi în zonele mediteraneene. -Phyllium spp. -corpul este verde, lăţit, prezentând nişte expansiuni laterale, semănând cu o frunză. -Bacillus spp. -corpul este alungit, cilindric, de culoare maronie sau verzuie, atinge 5-8 cm lungime, picioarele sunt lungi şi subţiri, aspectul general fiind acela al unei crenguţe. Ord. Dermaptera (urechelniţe) Dermapterele au corpul alungit, aplatizat, îngustat, lucios, de culoare maronie în general. Majoritatea speciilor au în jur de 1-2 cm lungimea corpului. Capul este prognat, antenele sunt filiforme. Aparatul bucal este de tip ortopteroid, dermapterele fiind omnivore. Ele consumă atât animale mici cât şi fructe. Protoracele este mare şi mobil. Picioarele sunt tipice pentru mers. Aripile anterioare sunt scurte şi au un aspect pielos. Aripile posterioare sunt membranoase, au nervurile dispuse radiar, iar în repaus sunt pliate sub aripile anterioare. La unele specii pot lipsi aripile posterioare, de exemplu la speciile genului Chelidurella. Abdomenul este terminat cu doi cerci lungi, puternic chitinizaţi. Aceştia sunt folosiţi pentru aranjarea aripilor posterioare dar şi pentru apărare. La masculi cerci sunt în general curbaţi spre exterior şi adesea au intern nişte pinteni, la femele cerci fiind drepţi şi alipiţi bazal. Metamorfoza este incompletă, femelele având grijă de pontă. Dermapterele sunt active noaptea, când pot fi văzute venind în zbor la diverse surse de lumină. -Forficula auricularia L. -atinge 1-1,5 cm lungime, are culoare brună-maronie, picioarele gălbui, fiind o specie foarte comună. Ord. Blattodea (“gândacii” de bucătărie) Blatodeele au corpul aplatizat, cu un aspect oval, lucios. Capul este ortognat, antenele sunt lungi, setiforme. Aparatul bucal este de tip ortopteroid, blatodeele fiind omnivore, având un regim trofic extrem de larg. Pronotul este mare, acoperind dorsal capul. Picioarele sunt tipice pentru mers şi alergat, având ţepi şi peri groşi pe ele. Aripile anterioare sunt pergamentoase, tip tegmină, ele având un aspect lucios. Aripile posterioare sunt membranoase, folosite pentru zbor. La multe specii aripile pot fi reduse, mai ales la femele. Abdomenul este terminat cu doi cerci scurţi, multiarticulaţi, masculii putând avea şi doi stili mici. Metamorfoza este incompletă. Ouăle sunt depuse sub forma unor ooteci, femelele purtând adesea ooteca ataşată la partea terminală a abdomenului până la maturarea ouălor. -Blatta orientalis L. (“gândacul” mare, negru, de bucătărie) -atinge 2-2,5 cm lungime, are culoarea maronie-negricioasă. Femela are aripile anterioare scurte, cele posterioare lipsind. Este o specie comună prin locuinţele umane, magazii, depozite de alimente, putând fi dăunătoare, fiind extrem de prolifică. -Blattela germanica L. (“gândacul” mic, roşu, de bucătărie) -atinge 1-1,3 cm lungime, are o culoare maronie-roşcată, cu două dungi negre, longitudinale, pe pronot. Trăieşte prin aceleaşi locuri ca şi Blatta orientalis, putând fi şi ea dăunătoare. -Ectobius lapponicus L.

5

-atinge 1-1,3 cm lungime, seamănă cu Blattela germanica însă pronotul este negru cu conturul maroniu. Femela este mai mică şi are aripile anterioare scurte, cele posterioare fiind mult reduse. Este o specie comună pe tufişuri prin păduri, poieni, liziere. Ord. Isoptera (termitele) Termitele sunt insecte mici, de câţiva milimetri spre 1 cm, existând şi specii ceva mai mari. Corpul este în general alb-gălbui, adesea transparent. Capul are un aspect rotund, globulos, la soldaţi fiind alungit. Poziţia capului este ortognată, spre prognată la soldaţi. Antenele sunt filiforme. Aparatul bucal este de tip ortopteroid. Ochii şi ocelii lipsesc, ei fiind prezenţi doar la indivizii sexuaţi aripaţi, uneori şi la soldaţi. Picioarele sunt tipice pentru mers. Majoritatea indivizilor din colonie sunt apteri, indivizii sexuaţi aripaţi având o pereche de aripi membranoase. Abdomenul este terminat cu doi cerci scurţi. Termitele sunt insecte coloniale, manifestând un polimorfism colonial, atât morfologic cât şi ca roluri îndeplinite în cadrul coloniei, indivizii fiind împărţiţi în mai multe caste: -larva indiferentă: din ea provin toate celelalte tipuri de indivizi. Segmentele toracice sunt mici, scurte. -lucrătoarele: seamănă cu larvele însă segmentele toracice sunt mai mari şi au nişte scuturi chitinoase dorsal. Ele îndeplinesc diverse munci în cadrul coloniei. -soldaţii: au capul masiv, alungit, puternic chitinizat, de culoare maronie. În interiorul cutiei craniene se află nişte muşchi puternici care mişcă nişte mandibule masive. Soldaţii au rol în apărarea coloniei dar ajută şi la diverse munci, de exemplu la construirea sau repararea termitierelor. -nimfele: prezintă la nivelul toracelui nişte teci ale aripilor (pteroteci) care au un aspect triunghiular, alungit. Din ele se formează indivizii sexuaţi aripaţi. -indivizii sexuaţi aripaţi: sunt masculi şi femele, şi au o pereche de aripi membranoase, mai lungi decât abdomenul. Au ochi compuşi, zboară şi se împerechează şi pot întemeia noi colonii. Aripile au bazal o cută transversală de unde aripile pot fi rupte cu uşurinţă după împerechere. -indivizii neotenici: sunt nimfe care se pot reproduce în stare larvară. Tecile aripilor sunt mai scurte decât la nimfele obişnuite. Metamorfoza este incompletă. Unele termite construiesc termitiere din pământ iar altele sapă galerii în lemn, putând fi dăunătoare prin atacarea construcţiilor din lemn şi a plantelor lemnoase. Unele specii au la nivelul tubului digestiv protozoare şi bacterii care digeră lemnul consumat. Alte specii consumă lemn impregnat cu micelii de ciuperci şi chiar cultivă în termitiere specii de ciuperci pe care le consumă. Termitele sunt întâlnite în zonele calde, în România fiind prezentă o singură specie: -Reticulitermes lucifugus Rossi -lucrătoarele şi soldaţii au 5,5-6,5 mm lungime, nimfele 6,5-7 mm, indivizii sexuaţi aripaţi ating 11 mm până la vârful aripilor iar femela care depune ouă în colonie are abdomenul hipertrofiat datorită dezvoltării puternice a ovarelor, corpul atingând până la 2 cm lungime. Este o specie mediteraneană ce a pătruns în partea de sud a României, fiind întâlnită mai ales în Dobrogea, pe sub pietre, însă relativ recent a fost semnalată şi în Moldova, la Iaşi. Poate fi dăunătoare atacând mai ales butucii de viţă de vie.