COLECȚIA DE SEMINȚE (SPECII FORESTIERE ȘI PLANTE MELIFERE) · Ecologia și Protecția Mediului,...

3
COLECȚIA DE SEMINȚE (SPECII FORESTIERE ȘI PLANTE MELIFERE): Stocarea ex-situ a resurselor genetice vegetale este o problemă de interes global, atât pentru conservarea diversității biologice, cât și ca siguranță pentru resursele de hrană ale omenirii. Una dintre metodele tot mai frecvent folosite este cea de înființare a colecțiilor de semințe, depozitarea și păstrarea pe termen lung a materialului biologic fiind făcută în general la temperaturi scăzute, adaptate tipurilor de semințe existente. Inițiată în 2015, cu scop principal didactic colecția de semințe forestiere găzduită în cadrul Laboratorului de Ecologie și Protecția Pădurilor este menită să familiarizeze studenții cu protocolul de lucru necesar pentru realizarea și întreținerea unei astfel de colecții, cu aspecte legate de ecologia speciilor și principiile generale ale conservării biodiversității. Prin implicarea unor cadre didactice și în special a studenților am reușit să facem primii pași prin procurarea de materiale și aparate necesare unui astfel de demers, am stabilit speciile țintă, procedurile de lucru și activitățile complementare care pot fi dezvoltate plecând de la această colecție (realizarea unui herbar, a unor colecții de fructe și flori conservate în alcool, realizarea unei baze de date cu patogenii și dăunătorii fructelor și semințelor, localizarea populațiilor de plante ce prezintă interes pentru conservare, confecționarea unor obiecte de artă din semințe etc.). În prezent, sunt depozitate în colecția noastră semințe provenind de la specii ierboase, arbustive, liane și arbori din ecosisteme forestiere din țară și din străinătate, dar și o categorie aparte de semințe provenind de la specii de plante de interes melifer și din alte tipuri de ecosisteme. Conservarea lor se rezumă deocamdată la uscarea și depozitarea în vase de sticlă, pe viitor ne propunem să abordăm și alte metode de conservare care asigură o viabilitate extinsă a semințelor. Colecția deservește disciplinele de Conservarea biodiversității, Ecologia și Protecția Mediului, Entomologie și fitopatologie forestieră, Ecologia polenizatorilor, în care sunt tratate pe larg aspecte legate de biosecuritatea alimentară, reabilitarea ecosistemelor degradate etc., domenii în care colecțiile de semințe își demonstrează utilitatea practică.

Transcript of COLECȚIA DE SEMINȚE (SPECII FORESTIERE ȘI PLANTE MELIFERE) · Ecologia și Protecția Mediului,...

Pentru înregistrarea, stocarea și gestionarea bazelor de date aferente colecțiilor științifice este în lucru un soft prezentat în imaginile de mai jos

Aparatura utilizată în vederea gestionării colecției de semințe

Specii de plante ale căror semințe au fost incluse în colecție:

Abies alba Mill. Linaria vulgaris Mill.

Acer campestre L. Picea abies (L.) H. Karst.

Acer platanoides L. Pinus pinaster Aiton

Acer pseudoplatanus L. Prunus avium (L.) L.

Berberis vulgaris L. Quercus cerris L.

Betula pendula Roth Quercus petraea (Matt.) Liebl.

Carpinus betulus L. Quercus robur L.

Clematis vitalba L. Quercus rubra L.

Corylus avellana L. Robinia pseudoacacia L.

Dorycnium pentaphyllum Scop. Rosa canina L.

Euonymus europaeus L. Salvia verticillata L.

Fagus sylvatica L. Taxus baccata L.

Fraxinus excelsior L. Tilia cordata Mill.

Gleditsia triacanthos L. Trifolium repens L.

Juglans regia L. Ulex lanuginosus Pourr. ex Willk.

Larix decidua Mill. Vicia sativa L.

Mulțumim celor care s-au implicat și celor care doresc pe viitor să contribuie la dezvoltarea colecției.

Contact: Prof. dr. Ecaterina Fodor, email: [email protected] Șef lucrări dr. ing. Ovidiu Hâruța, email: [email protected]

Copyright software și fotografii: Ovidiu Haruta Robinia pseudacacia

Juglans nigra

Clematis vitalba

Betula pendula