Scrisoarea (sau satira) reprezinta o specie a genului liric, care utilizeaza ca mijloc de expresie ironia violenta, ascutita, in scopul de a evidentia moravuri, aspecte negative din viata unui individ sau a unei societati.

Figura de stil ce sta la baza satirilor eminesciene este antiteza.

Scrisoarea IV prezinta in prima parte visul elului liric depre iubirea ideala ce atinge apogeul in sinul naturii.

In a doua parte este criticata dragostea falsa a femeilor contemporane.

Descifrarea textuluiPrima partePrima parte a scrisorii este alcatuita din sapte strofe intortocheate cu figuri de stil si imagini artistice, motive si simboluri pentru a reda dragostea incomparabila si nepaminteasca a eului liric.

Sta castelul singuratec, oglindindu-se n lacuri,Iar n fundul apei clare doarme umbra lui de veacuri.Prin ferestrele arcate, dupa geamuri, tremur numa'Lungi perdele ncretite, care scnteie ca bruma.Luna tremura pe codri, se aprinde, se mareste,Muchi de stnca, vrf de arbor, ea pe ceruri zugraveste.

In aceste versuri este redata statornicia cadrului romantic in care este posibila manifestarea unor sentimente marete de iubire.

Epitetul castelul singuratic, simbolul braduri, veacuri, epitetul perdele incretite si hiperbolizarea lunii se aprinde,se mareste sugereaza starea romantica, singuratica inchisa intr-o dragoste uriasa.

E atta vara-n aer, e att de dulce zvonul...Singur numai cavalerul suspinnd privea balconulCe-ncarcat era de frunze, de i spnzur' prin ostreteRoze rosie de Siras si liane-n fel de fete.

In versul Singur numai cavalerul suspinind privea balconul se concretizeaza ideia de singuratate a eului liric care simte existenta unor bariere in calea dragostei lui prin hiperbolizarea imaginii balconului ce-ncarcat era de frunze,de ii spinzur prin ostrete.

Imbinarea Roze rosie de Siras reda intensitatea sentimentului de iubire, unde rozele (simbol al dragostei), insotite de atributul cromatic rosie denota ardoarea si pasiunea cavalerului.

Respirarea cea de ape l mbata, ca si sara;Peste farmecul naturii dulce-i picura ghitara.

Metafora Respirarea cea de ape il imbata ca si seara sugereaza motivul romantic al apei a carei farmec si mister detaseaza eroul liric de tot si de toate, el visind la o dragoste ideala si desavirsita in decorul fascinant al naturii.

Ghitara (simbol al creatiei) reprezinta calea de exprimare a sentimentelor cavalerului catre iubita sa, iar metafora dulce-i picura contureaza o imagine auditiva placuta si duioasa.

"O, arata-mi-te iara-n haina lunga de matasa,Care pare ncarcata de o pulbere-argintoasa.Vino! Joaca-te cu mine... cu norocul meu... mi-aruncaDe la snul tau cel dulce floarea vesteda de lunca.

Chemarea iubitei prin exclamatia retorica O, arata-mi-te iara exprima ardoarea eului liric de a-si vedea din nou ursita, portretul careia este descirs de metafora haina lungaincarcata de o pulbere-argintoasa si epitetele mina alba, parul galben.

Indemnul sau Vino! Joaca-te cu mine releva sentimentele prufunde ale tanarului care se incredinteaza totalmente iubite.

Ori n umbra parfumata a buduarului sa vin,Sa ma-mbete acel miros de la pnzele de in;Cupido, un paj sagalnic, va ascunde cu-a lui mna,Vioriul glob al lampei, mladioasa mea stapna!

Imbatat de dragoste si de mirosul dulce si feeric al iubirii, eul liric simte prezenta iubitei chiar si in umbra parfumata a buduarului.

Eternul simbol al dragostei, Cupidon, fiind un paj sagalnic , creeaza atosfera prielnica de obscuritate, pentru ca indragostitii sa se detaseza de realitate si sa pluteasca in vise.

Dintre flori copila rde si se-nclina peste gratii -Ca un chip usor de nger e-aratarea adoratei -Din balcon i-arunca-o roza si cu minile la gura,Pare ca l dojeneste cnd sopteste cu caldura.

Comparatia Ca un chip usor de nger e-aratarea adoratei divinizeaza frumusetea nepretuita a iubitei.

Fata isi manifesta sentimentele intr-un mod deosebit de gingas, la inceput ii arunca roza, simbol al dragostei, apoi urmeaza soaptele calde si dulci voalate de dojeneala.

Brat de brat pasesc alaturi... le sta bine laolalta,Ea frumoasa si el tnar, el nalt si ea nalta.Luna... luna iese-ntreaga, se nalt-asa balaieSi din tarm n tarm dureaza o carare de vapaie,Ce pe-o repede-nmiire de mici unde o asterneEa, copila cea de aur, visul negurii eterne.

Primele doua vresuri sugereaza ideea unui cuplu ideal, ambii avind aceleasi trasaturi (frumoasa/inalta, tinar/inalt).

Motivul lunii (martor fidel si ocrotitor al dragostei) sporeste vraja peisajului si a cadrului nocturn in care profunzimea sentimentelor creste din clipa in clipa.

Metaforele carare de vapaie,copila cea de aur,visul negurii eterne subliniaza faptul ca aparitia iubitei pentru eul liric este asemeni unei lumini, unei inviere dintr-o existenta solitara, trista si sumbra.

Si pe spate-si lasa capul: - Ma uimesti daca nu mntui...Ah, ce fioros de dulce de pe buza ta cuvntu-i!Ct de sus ridici acuma n gndirea ta pe-o roaba,Cnd durerea ta din suflet este singura-mi podoaba.Si cu focul blnd din glasu-ti tu ma dori si ma cutremuri,De mi pare o poveste de amor din alte vremuri.

Interjectia Ah urmata de oximoronul fioros de dulce sugereaza vraja iubirii, simtita profund de dulce si infioratoare de catre indragostiti.

Epitetul focul blind urmat de hiperbola ma dori si ma cutremuri si metafora poveste de amor din alte vremuri exprima intesitatea cu carea indragostitii isi manifesta sentimentele de iubire.

... O, asculta numa-ncoace,Cum la vorba mii de valuri stau cu stelele proroace!Codrii negri aiureaza si izvoarele-i albastrePovestesc ele-nde ele numai dragostele noastreSi luceferii ce tremur asa reci prin negre cetini,Tot pamntul, lacul, cerul... toate, toate ni-s prietini...

Aceste versuri evidentiaza simbolul eternitatii iubirii adevarate prin redarea cadrului cosmic, metafora stelele proroace , a caror lumina calauzesc dragostea; personificarea luceferii ce tremur si cerul simbolul imesului nesfirsitului intre ceea ce a fost va fi si nimeni cu nimic un poate schimba, cit si a planului terestru prin epitetele codrii negri , izvoarele albastre , negre cetini. Repetarea cromaticului negru sugereaza departarea de realitate si indepartata indoiala in credibilitatea impartasirii unei asemenea dragoste.

Ai putea sa lepezi crma si lopetile sa lepezi,Dupa propria lor voie sa ne duca unde repezi,Caci oriunde numai ele ar dori ca sa ne poarte,Pretutindeni fericire... de-i viata, de e moarte.

Coplesita de sentimentul iubirii, fata ii propune eului liric sa evadeze in natura, lasindu-se in voia sortii pe(Ai putea sa lepezi crma si lopetile sa lepezi) .

Iubita afirma ca lasindu-se in voia sortii, ei vor putea sa incununeze dragostea lor atit in spatiu teluric, cit si in acel cosmic, avind parte de o imensa fericire (Pretutindeni fericire... de-i viata, de e moarte).

Descifrarea textuluiPartea a douaA doua parte a scrisorii este alcatuita din cinci strofe asimetrice, cu un continut profund de idei, sentimente, ginduri, descidrate si analizate prin intermediu figurilor de stil si a procedeelor artistice.

Fantazie, fantazie, cnd suntem numai noi singuri, Ce ades ma porti pe lacuri si pe mare si prin crnguri! Unde ai vazut vrodata aste tari necunoscute? Cnd se petrecur-aceste? La o mie patru sute?

Aceste interogatii retorice exprima detasare eului liric fata de imaginatie, iar repetitia cuvintului fantazie accentueaza dezamagirea acestuia in visele irealizabile.

Elementele romantice lacuri, mare, cranguri completeaza faptul ca visele irealizabile ale eului liric sunt vise de dragoste.

Oare nu-i n lumea asta vrun ungher pentru iubit?

Intrebarea retorica respectiva releva istovirea eului liric fata de societatea indicreta, polemica si rautacioasa, ce inhiba dezvoltarea oricaror sentimente pure si curate.

In acest context se descifreaza faptul ca lumea insasi nu e capabila de a iubi si acest ungher nu exista.

Sunt satul de-asa viata... nu sorbind a ei pahara,Dar mizeria aceasta, proza asta e amara.

Versurile date schiteaza dezgustul si dezamagirea eului liric fata de viata, de societatea pe care o considera mizerie.

Pronumele demonstrative (mizeria) aceasta, (proza) asta pune accent pe relitatea faptelor si sentimentelor de amaraciune si neplacere fata de tot ce-l inconjoara.

Nu traiti voi, ci un altul va inspira - el traieste,El cu gura voastra rde, el se-ncnta, el sopteste,Caci a voastre vieti cu toate sunt ca undele ce curg,Vecinic este numai rul: rul este Demiurg.

Negatia si enumerarea din primele doua versuri remarca faptul ca nu societatea (indentificata in pronumele personal voi), ci Dumnezeu este forta suprema care conduce lumea si anume EL va inspira, traieste, ride, se-ncinta, sopteste.

In comparatie Caci a voastre vieti cu toate sunt ca undele ce curg, identificam motivul flotant viata ca val.

Metafora din ultimul vers si simbolul Demiurgului (cretorul divin al universului) iarasi subliniaza motivul din fraza precedenta.

Nu simtiti c-amorul vostru e-un amor strain? Nebuni!Nu simtiti ca-n proaste lucruri voi vedeti numai minuni?Nu vedeti c-acea iubire serv-o cauza din natura?Ca e leagan unor viete ce seminte sunt de ura?Nu vedeti ca rsul vostru e n fiii vostri plns,Ca-i de vina cum ca neamul Cain nca nu s-a stns?

Anafora si interogarile retorice precedate de negatia nu au scopul de a trezi constiinta umana, de a destepta sentimentele nobile si decente pierdute in cruda si meschina realitate.

Antitezele amorul vostru-amor strain, proaste lucruri-minuni, iubire-ura, ris-plins scot in evidenta ideea balansarii raului si binelui, de judecata si analiza a lucrurilor petrecute din jur.

Simbolul lui Cain sugereaza rautatea, egoismul, gelozia, brutalitatea caracteristica unor categorii de persoane

O, teatru de papuse... zvon de vorbe omenesti,Povestesc ca papagalii mii de glume si povesti

Exclamatie retorica O, teatru de papuse exprima dezgustul eului liric fata de societatea meschina, superficiala, falsa si contine motivul flotant lumea ca teatru.

Comparatia Povestesc ca papagalii mii de glume si povesti denota categoria de persoane din societate care

Sa aluneci pe poleiul de pe ulitele ninse,Sa privesti prin lucii geamuri la luminile aprinseSi s-o vezi nconjurata de un roi de pierde-vara,Cum zmbeste tuturora cu gndirea ei usoara?S-auzi zornetul de pinteni si fosnirile de rochii,Pe cnd ei sucesc musteata, iara ele fac cu ochii?

Respectivele intrebari retorice sunt adresate tinerilor naivi indragostiti in speranta de a le deschide ochii la adevarata fata a doamnelor de care s-au indragostit.

Epitetul gndirea ei usoara exprima modul ei libertin de a fi, de a trai, dorinta ei de a fi nconjurata de un roi de pierde-vara si de a cocheta cu dinsii.

Patimas si ndaratnic s-o iubesti ca un copilCnd ea-i rece si cu toane ca si luna lui april?nclestnd a tale brate toata mintea sa ti-o pierzi?De la crestet la picioare s-o admiri si s-o desmierziCa pe-o marmura de Paros sau o pnza de Corregio,Cnd ea-i rece si cocheta? Esti ridicul, ntelege-o...

In aceste versuri eul liric critica femeile contemporane, ele fiind cu toane, reci si cochete si indiferente la barbatii indragostiti.

De asemnea sunt ridiculizati tinerii ce admira si venereaza astfel de femei, de parca ar fi niste opere de arte (simbolurile marmura de Paros , pnza de Corregio).

Da... visam odinioara pe acea ce m-ar iubi,Cnd as sta pierdut pe gnduri, peste umar mi-ar privi,As simti-o ca-i aproape si ar sti c-o nteleg...Din sarmana noastra viata, am dura roman ntreg...

Aceste versuri descriu doleantele eului liric fata de femeia visurilor sale: femeia care iubeste neconditionat, curat, care se daruieste complet, ofera sprijin si intelegere iubitului si pe care doresti mereu sa o ai alaturi.

Verbele la modul conjunctiv trecut, persoana a III-a si conjunctiv prezent, persoana I-a exprima irealizarea visului respectiv.

N-o mai caut... Ce sa caut? E acelasi cntec vechi,Setea linistei eterne care-mi suna n urechi

Negatia N-o mai caut exprima starea pesimista a eului liric si renuntarea lui in cautarii unei iubiri sincere si profunde, iar intrebarea retorica Ce sa caut? evidentiaza trista dezamagirea a acestuia.

Metafora Setea linistei eterne care-mi suna n urechi reliefeaza anturajul solitar in care traieste personajul liric.

Si n gndu-mi trece vntul, capul arde pustiit,Aspru, rece suna cntul cel etern neispravit...Unde-s sirurile clare din viata-mi sa le spun?Ah! organele-s sfarmate si maestrul e nebun!

Metaforele n gndu-mi trece vntul, capul arde pustiit scot in evindenta starea de confuzie si de suferinta a eului liric.

Intrebarea retorica Unde-s sirurile clare din viata-mi sa le spun? exprima lipsa luciditatii, starea derutata in care se afla eroul liric.

Metafora organele-s sfarmate ilustreaza distrugerii lumii interioare a artistului, iar exclamatia Ah! amplifica sentimentele dureroare si sfisietoare, unde intr-un final maestrul e nebun!.

Tema Scrisorii a IV- a este iubirea.

Mesajul global al operei afirma ca geniu ramine neinteles si nefericit, aspirind spre un ideal mereu contrazis de realitate.

Esti sigur ca ai memorat. ?Ce este o satira?

Ce tema abordeaza Eminescu in Scrisoarea a IV- a ?

Ce semnifica motivul lunei?

Care motive romantice sunt prezente in opera?

In ce mod descrie Eminescu femeile contemporane?

Ce simboluri relevante au fost descoperite in text?

Esti sigur ca ai memorat. ?Ce stari de spirit simte eul liric in cele doua parti ale Scrisorii?

Alte procedee stilistice si figuri de stil descifrate in comentariu?

Care este ideea poetica a Scrisorii ?

In ce mod descrie Eminescu femeile contemporane?

Alte procedee stilistice si figuri de stil descifrate in comentariu?