Universitatea de Stat din MoldovaFacultatea de Drept

LUCRU INDIVIDUAL

DREPT INTERNAȚIONAL PRIVAT

Tema: Efectele sentinței arbitrale străine

A controlat: Buruiană Mihai, mag. în drept, lect. sup. univ.

Chișinău 2014

Efectele sentinței arbitrale străine

Sentința arbitrală reprezină hotărîrea prin care organul arbitral se pronunță asupra

litigiului cu a cărui soluționare a fost investit. Aceasta constitutie o sinteză a întregii

activități desfășurate de completul de arbitri și de părți din momentul perfectării

convenției de arbitraj și pînă la îndeplinirea ultimului act de procedură, reflectînd

rezultatul procedurii arbitrale în toată complexitatea sa.1 Conform art.2 din convenţia

pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, încheiată la New York în

1958, în vigoare pentru Republica Moldova din 1988, prin ,,sentinţe arbitrale străine” se

înţeleg nu numai sentinţele date de către arbitrii numiţi pentru cazuri determinate, ci,

deasemenea şi acele care sunt date de către organele permanente cărora părţile li s-au

supus.2

Deci sentinţele arbitrale străine pot fi rezultatul activităţii unor organe particulare,

create în vederea soluţionării unui anumit litigiu (arbitraj ad-hoc), sau a unor organe de

arbitraj instituţionalizat prin intermediul unor organizaţii obşteşti, în ambele cazuri fiind

vorba de organe nestatale.

În literatura de specialitate s-a relevat că sentinţa este echivalentul arbitral al unei

hotărîri jurisdicţionale, ea are aceleaşi efecte şi reprezintă hotărîrea pe care instanţa

arbitrală o poate da asupra litigiului cu care a fost învestită.

Prin Convenţia de la New York din 10 iunie 1958 pentru recunoaşterea şi

executarea hotărîrilor arbitrale străine s-a stabilit un dublu criteriu pentru ca o hotărîre să

fie străină: în acest sens se cere ca să fie dată pe teritoriul unui stat, altul decît cel unde se

solicită recunoaşterea şi executarea, deci un criteriu pozitiv, şi să nu fie considerată

1 Valeriu Babără, Drept internațional privat, Chișinău 2013, p.3522 Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, adoptată la New-York, la 10 iunie 1958

hotărîre naţională în statul în care se cere recunoaşterea şi executarea, adică un criteriu

negativ. Prin recunoaşterea unei hotărâri arbitrale străine se urmăreşte acceptarea

efectelor acesteia pe teritoriul altui stat decât cel în care a fost pronunţată, mai puţin

puterea executorie.

O hotărâre recunoscută este considerată valabilă pe teritoriul altui stat decât cel în

care a fost pronunţată, are putere de lucru judecat, iar faptele pe care le constată sunt

opozabile oricărei persoane. Datorită specificului procedurii, relativitatea lucrului judecat

a sentinţei arbitrale se conjugă cu relativitatea efectelor convenţiei de arbitraj, care se

extinde în plan jurisdicţional.

Efectele hotărîrilor instanţelor arbitrale, devenite irevocabile, dacă legea nu

prevede altfel, se vor realiza în volum deplin, de regulă în limita teritoriului statului, în

care a fost adoptată hotărârea, indiferent de subiecţii antrenaţi în proces, fără a mai fi

necesară o altă procedură separată.3

Principalele efecte ale unei sentințe arbitrale străine în dreptul intern sunt:

Autoritatea de lucru judecat, care este atributul principal al hotărîrii irevocabile

pronunţate de organul de jurisdicţie, fiind ca o prezumţie legală absolută ce împiedică

partea care a pierdut procesul să repună în discuţie dreptul recunoscut prin acea hotărîre.

Pentru ca o hotărare irevocabilă să poată fi opusă autorităţii de lucru judecat intr-o nouă

acţiune, este necesar să existe intre prima şi a doua acţiune tripla identitate de elemente:

aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză. Autoritatea de lucru

judecat se valorifică prin mijlocirea unei excepţii de fond ce poate fi ridicată oricînd de

partea interesată sau din oficiu de către instanţă.

3 Deleanu Ion; Deleanu, S. ,,Arbitrajul intern şi internaţional’’, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2005, p. 45

În conţinutul autorităţii lucrului judecat se includ, prin urmare, pe de o parte, un

element coercitiv (interzicerea rejudecării pricinii) şi, pe de altă parte, un element

axiologic (valoarea ei de adevăr).

Elementul coercitiv are o natură procedurală. Ordinul de a nu se rejudeca pricina

definitivă soluţionată se raportează la activitatea sistemului de organe jurisdicţionale ale

unui stat, la buna sa funcţionare, deoarece tinde să preîntîmpine contrarietatea dintre

hotărîrile judecătoreşti. Iar elementul axiologic al autorităţii lucrului judecat se referă la

materializarea soluţiei pronunţate. Chiar dacă valoarea de adevăr a autorităţii de lucru

judecat implică urmări procedurale, elementul axiologic işi păstrează caracterul de a fi o

chestiune de fond. De aceea o hotărîre străină va avea autoritate de lucru judecat in cazul

recunoaşterii fie de plin drept, fie prin obţinerea exequatur-ului. În caz contrar nu

produce nici un efect pentru o instanţă de judecată naţională, deoarece o instanţă de

judecată nu poate dezinvesti de puterea de a judeca o instanţă străină, ea nu poate

constata existenţa sau lipsa unui drept in locul unei instanţe străine.

Un alt efect al sentinței arbitrale străine este: Forţa executorie a hotărârii ceea ce

înseamnă ordinul care se conţine în hotărârea judecătorească dat organelor de executare

silită de a indeplini dispozitivul hotărîrii, în cazul în care cel care a pierdut procesul nu

execută de bunăvoie cele prescrise în hotărîrea judecătorească. Dintre hotărîrile străine nu

toate se bucură de autoritatea lucrului judecat in statul de origine.4 Această putere poate

să inceteze din diferite cauze. Una dintre ele poate fi anularea hotărarii in urma admiterii

unei căi extraordinare de atac în statul de origine sau fără ca hotărîrea străină să fie

anulată, a expirat termenul de prescripţie.

4 G. Măgureanu, Efectele extrateritoriale ale sentințelor arbitrale străine, p. 105-112 http://www.utgjiu.ro/revista/jur/pdf/2011-3/10_GEORGE_MAGUREANU.pdf, 28.11.2015

Din punct de vedere al Puterii probante, care fiind un criteriu al sentinței arbitrale

străine, hotărîrea judecătorească este asimilată cu un act, inscris autentic cu efectele

probatorii recunoscute de lege unui astfel de inscris.

Puterea probantă este ataşată hotărîrii judecătoreşti în calitatea sa de instrumentum

şi nu de negotium, ce caracterizează forţa obligatorie. Potrivit regulii locus regit actum,

ea va avea puterea probantă pe care i-o conferă legea sub imperiul căreia a fost

pronunţată. Puterea probantă a hotărarii judecătoreşti străine este independentă de

recunoaşterea eficacităţii substanţiale. Puterea probantă ca act instrumentar este legată de

constatările de fapt inserate in cuprinsul hotărarii. Puterea probantă a hotărarilor străine

se clasifică in puterea probantă extrinsecă şi puterea probantă intrinsecă. Astfel puterea

probantă extrinsecă implică două operaţii distincte: verificarea valabilităţii formale a

inscrisului, prezentat ca o hotărîre judecătorească, iar pe de altă parte, controlul

veridicităţii semnăturilor şi sigiliului pe care le poartă. Iar puterea probantă intrinsecă a

hotărîrii străine stabileşte valoarea de adevăr pe care o pot avea constatările de fapt

cuprinse în hotărarea străină în statul solicitat.

Sub aspectul efectelor probaţiunii, constatările personale ale judecătorului străin

consemnate în textul hotărîrii, care fac dovada deplină pînă la stabilirea falsului in statul

străin, diferă de celelalte menţiuni din hotărarea străină, care au doar valoarea unor

constatări făcute prin inscrisuri simple, evaluate in funcţie de coroborarea lor şi cu alte

mijloace de probă.5

O hotărâre arbitrală străină nu poate avea însă, aceiaşi eficacitate ca o hotărâre

pronunţată de o instanţă judecătorească naţională. O hotărâre străină nu poate avea de

5 G. Măgureanu, Efectele extrateritoriale ale sentințelor arbitrale străine, p. 103-112 http://www.utgjiu.ro/revista/jur/pdf/2011-3/10_GEORGE_MAGUREANU.pdf, 28.11.2015

plin drept forţa executorie şi autoritate de lucru judecat, deoarece se opune suveranitatea

statului pe al cărui teritoriu se invocă acea hotărâre.

Hotărârea arbitrală străină produce efecte în altă ţară dacă se îndeplinesc cerinţele

stabilite de legea statului unde se invocă acele efecte. Aceste cerinţe legale constau în

recunoaşterea hotărârii străine şi obţinerea încuviinţării executării pentru acea hotărâre.

Procedurile de recunoaştere şi încuviinţarea executării (exequaturul) - constituie

prerogative exclusive ale statelor, fiind acordate conform prescripţiilor normative ale

legislaţiei interne statale, precum şi a tratatelor internaţionale la care fac parte.

Astfel recunoaşterea va constitui primul pas pentru obţinerea executării silite a

hotărîrii. Pentru a fi executată în mod silit o hotărâre arbitrală trebuie ca în prealabil să i

se recunoască efectele specifice. Recunoaşterea unei hotărâri înseamnă recunoaşterea

efectelor acesteia, cu excepţia puterii executorii. Deaceea o hotărîre arbitrală recunoscută

are puterea de lucru judecat, în măsura în care statul în care este invocată nu

subordonează acest efect de obţinere prealabilă a exequaturului, iar faptele constatate

printr-o asemenea hotărâre, precum executarea obligaţiei sunt opozabile faţă de orice

persoane.

Iar mecanismul juridic al recunoaşterii şi executării sentințelor arbitrale străine

prin intermediul unei jurisdicţii statale, care să confere titularului drepturile rezultate din

hotărârea străină, posibilitatea de a sili pe cel care-i încalcă dreptul sau să execute această

hotărîre, este obţinerea încuviinţării executării - exequaturului. Prin exequatur se înţelege

procedura judiciară în cadrul căreia instanţa de judecată competentă a unui stat declară

executorie o hotărâre judecătorească sau arbitrală străină, ce urmează a fi executată pe

teritoriul acestui stat în condiţii egale cu hotărârile judecătoreşti sau arbitrale naţionale.

În felul acesta, încuviinţarea executării unei hotărâri arbitrale străine este cheia de

boltă a întregului ansamblu de probleme juridice pe care le ridică recunoaşterea şi apoi

executarea hotărârii respective. În ceea ce priveşte corelarea termenelor recunoaştere şi

executare trebuie de menţionat că din cauza deosebirii de efecte şi a modului de a acţiona

atât legislaţiile naţionale cât şi convenţiile internaţionale menţionează separat

recunoaşterea unei sentinţe arbitrale şi executarea acesteia.

Astfel Convenţia de la New York din 1958 face această precizare în art.3 prin care

dispune că ,,fiecare stat contractant va recunoaşte autoritatea unei sentinţe arbitrale şi va

acorda executarea unei sentinţe conform regulilor de procedură în vigoare pe teritoriul

unde hotărârea este invocată.”6

În literatura de specialitate s-a relevat că recunoaşterea unei hotărâri străine poate

opera de plin drept în timp ce executarea acesteia trebuie autorizată în fiecare caz aparte,

în statul în care se cere executarea (statul solicitat) deoarece ea cuprinde acte de o

oarecare gravitate asupra patrimoniului debitorului şi de aceea implica măsuri de

verificare mai severe.7

Iar reieșind din cele relatate mai sus, art. 467 alin.(1) CPC al RM dispune că

hotărîrile judecătoreşti străine inclusiv tranzacţiile sunt recunoscute şi se execută de plin

drept în Republica Moldova, fie dacă astfel se prevede în tratatul internaţional la care

Republica Moldova este parte sau sunt recunoscute şi se execută în baza principiului

reciprocităţii în ceea ce priveşte efectele hotărîrilor străine.8

6 Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, adoptată la New-York, la 10 iunie 19587

Sitaru Dragoş-Alexandru „Dreptul comerţului Internaţional. Tratat”, Volumul II, Ed. ACTAMI, Bucureşti, 1996, p. 80

8 Codul de Procedură Civilă al RM, Nr. 225 din 30.05.2003, MO-12.06.2003

Concluzie

Reieșind din cele relatate mai sus, pot să spun că prin sentințele arbitrale străine

apare posibilitatea de realizare a drepturilor obținute de părți într-un alt stat decît cel în

care această sentință a fost pronunțată. Astfel odată cu devenirea acesteia irevocabile,

apar anumite efecte si anume in ceea ce ține de executarea acesteia si de recunoasterea ei

în statul dat. Și în situația în care părțile nu vor să execute benevol sentința dată, prin

forța acestor efecte se impune executarea sentinței. Iar executarea prevede procedura de

exequatur, prin intermediul căruia se acordă forță executorie hotărîrii în statul solicitan și

nu executarea propriu-zisă în condițiile legii.

Cuprins

1. Valeriu Babără, Drept internațional privat, Chișinău 2013, p.352

2. Deleanu Ion; Deleanu, S. ,,Arbitrajul intern şi internaţional’’, Ed. Rosetti,

Bucureşti, 2005, p. 45

3. Sitaru Dragoş-Alexandru „Dreptul comerţului Internaţional. Tratat”, Volumul II,

Ed. ACTAMI, Bucureşti, 1996, p. 80

4. G. Măgureanu, Efectele extrateritoriale ale sentințelor arbitrale străine, p. 105-112 http://www.utgjiu.ro/revista/jur/pdf/2011-3/10_GEORGE_MAGUREANU.pdf, 28.11.2015

5. Codul de Procedură Civilă al RM, Nr. 225 din 30.05.2003, MO-12.06.2003

6. Convenţia pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, adoptată

la New-York, la 10 iunie 1958