Efectele casatoriei

8
Casatoria inseamna statutul legal al sotilor, prin care se reglementeaza raporturile personale si patrimoniale dintre soti.De fapt, acesta este efectul pe care il genereaza incheierea casatoriei ca act juridic. Statutul legal exista pe tot timpul cat dureaza raportul de casatorie. Casatoria este uniunea liber consimtita dintre un barbat si o femeie, incheiata potrivit dispozitiilor legale, in scopul intemeierii unei familii si reglementata de normele imperative ale legii. . Relaţiile de familie care, împreună cu starea civilă şi capacitatea, formează statutul persoanei fizice sunt cârmuite, în principal, de legea naţională (legea cetăţeniei) iar, dacă persoana nu are nici o cetăţenie, de la legea domiciliului sau, în lipsă, de cea a reşedinţei persoanei fizice, conform prevederilor art. 11 şi art 12 din Legea nr. 105/1992. Pentru încheierea căsătoriei sunt necesare următoarele cerinţe legale: 1. existenţa condiţiilor de fond; 2. lipsa impedimentelor la căsătorie; 3. îndeplinirea condiţiilor de formă. Legea aplicata efectelor casatoriei Aceste efecte sunt privitoare la raporturile personale dintre soti, la capacitatea de exercitiu a femeii care se casatoreste

Transcript of Efectele casatoriei

Page 1: Efectele casatoriei

Casatoria inseamna statutul legal al sotilor, prin care se reglementeaza raporturile personale si

patrimoniale dintre soti.De fapt, acesta este efectul pe care il genereaza incheierea casatoriei ca

act juridic. Statutul legal exista pe tot timpul cat dureaza raportul de casatorie.

Casatoria este uniunea liber consimtita dintre un barbat si o femeie, incheiata potrivit

dispozitiilor legale, in scopul intemeierii unei familii si reglementata de normele imperative ale

legii. .

Relaţiile de familie care, împreună cu starea civilă şi capacitatea, formează statutul persoanei

fizice sunt cârmuite, în principal, de legea naţională (legea cetăţeniei) iar, dacă persoana nu are

nici o cetăţenie, de la legea domiciliului sau, în lipsă, de cea a reşedinţei persoanei fizice,

conform prevederilor art. 11 şi art 12 din Legea nr. 105/1992.

Pentru încheierea căsătoriei sunt necesare următoarele cerinţe legale:

1. existenţa condiţiilor de fond;

2. lipsa impedimentelor la căsătorie;

3. îndeplinirea condiţiilor de formă.

Legea aplicata efectelor casatoriei

Aceste efecte sunt privitoare la raporturile personale dintre soti, la capacitatea de exercitiu a

femeii care se casatoreste inainte de implinirea varstei de 18 ani si privitor la raporturile

patrimoniale dintre soti.

In ceea ce priveste determinarea legii care reglementeaza raporturile personale si patrimoniale

dintre soti, deosebim:

a) Sotii au aceeasi cetatenie. In acest caz se aplica legea nationala comuna a sotilor.

Deci:

- raporturile personale si patrimoniale rezultand din casatoria a doi soti

cetateni romani care se gasesc in strainatate sunt reglementate de legea romana;

- raporturile personale si patrimoniale rezultand din casatoria a doi soti care

au aceeasi cetatenie straina si se gasesc la noi in tara sunt supuse legii lor nationale comune.

In ambele cazuri, legea nationala comuna reglementeaza si capacitatea de exercitiu a femeii care

se casatoreste inainte de implinirea varstei de 18 ani.

Page 2: Efectele casatoriei

b) Sotii au cetatenii diferite, caz in care raporturile personale si patrimoniale ale sotilor

sunt supuse legii domiciliului lor comun, adica ale tarii in care ei isi au domiciliul, fie ca locuiesc

impreuna, fie ca locuiesc separat. Astfel:

- raporturile personale si patrimoniale dintre doi soti, din care unul este

cetatean roman, iar altul este cetatean strain sunt supuse legii romane daca au domiciliul in

Romania, iar in cazul contrar, legii tarii straine in care au domiciliul comun,

- raporturile personale si patrimoniale dintre doi soti de cetatenie diferita, dar

niciuna nu este romana, care au domiciliul in Romania, sunt supuse legii romane.

In ambele cazuri, criteriul determinarii legii competente il constituie domiciliul comun, in sensul

dreptului international privat, adica al tarii unde au domiciliul, indiferent ca traiesc impreuna sau

locuiesc separat.

c) Sotii nu au cetatenie comuna si nici domiciliu comune. Raporturile personale si

patrimoniale ale sotilor sunt supuse legii statului pe teritoriul caruia au ori au avut resedinta

comuna sau cu care intretin in comun cele mai stranse legaturi.

In acest ultim caz putem sa deosebim:

- raporturile personale si patrimoniale dintre cetateanul roman si un apatrid

care se gasesc in strainatate,

- raporturile personale si patrimoniale dintre un cetatean roman si un apatrid

care se gasesc in Romania,

- raporturile personale si patrimoniale dintre doi soti apatrizi care se gasesc in

Romania.

In ce priveste domeniul legii aplicabile determinata in modul aratat, aceasta reglementeazA:

1. Raporturile personale dintre soti.

Efectele casatoriei cu privire la nume sunt supuse legii aplicabila raporturilor personale si

patrimoniale dintre soti, iar nu legii nationale a persoanei cum dispune art. 14, alin. 1 din Legea

105/1992, care are in vedere numele dobandit prin filiatie.

Daca sotii au cetatenie comuna, legea efectelor casatoriei coincide cu legea nationala a numelui.

2. Raporturile patrimoniale dintre soti, precum si dintre ei si cel de-al treilea.

Cetatenii romani in strainatate, daca ambii soti au cetatenia romana, sunt supusi regimului

matrimonial prevazut de Codul Familiei.

3. Obligatia de intretinere intre soti.

Aceasta este supusa legii efectelor casatoriei, deoarece constituie un raport patrimonial intre soti.

De altfel, art. 34, lit. b din Legea 105/1992 prevede expres ca obligatia de intretinere intre soti

Page 3: Efectele casatoriei

este supusa legii care reglementeaza efectele casatoriei. Deci, sotii cetateni romani aflati in

strainatate sunt supusi dispozitiilor legale prevazute de Codul familiei.

4. Donatiile dintre soti prezinta unele particularitati, pentru ca sunt supuse, nu numai legii care

reglementeaza efectele casatoriei, ci si legii care reglementeaza succesiunea pentru cotitatea

disponibila.

Solutionarea conflictului mobil de legi si inlaturarea fraudei de legi in materia efectelor

casatoriei

Conform dispozitiillor art. 20 al. 2, legea nationala comuna sau legea domiciliului comun al

sotilor continua sa reglementeze efectele casatoriei in cazul in care unul dintre ei isi schimba,

dupa caz, cetatenia sau domiciliul. Textul precizeaza deci, ca numai unul dintre soti isi schimba

cetatenia sau domiciliul, motiv pentru care nu mai exista o lege nationala comuna sau o lege a

domiciliului comun, astfel ca se aplica legea care reglementeaza, inainte de schimbare, efectele

casatoriei.

Daca insa se schimba cetatenia ori domiciliul comun al ambilor soti, existand in continuare o

alta lege a cetateniei comune ori o alta lege a domiciliului comun, nu exista niciun motiv sa se

aplice legea anterioara, dimpotriva se impune a se aplica noua lege privind efectele casatoriei,

dar numai pentru viitor. Aceasta solutie para sa corespunda dreptului comparat in domeniul

raporturilor de familie.

Prin urmare, art. 20 al. 2 din Legea 105/1992 reglementeaza numai cazul de conflict de legi in

materie, cand unul dintre soti, dupa caz, isi schimba cetatenia ori domiciliul, anterior sotii fiind

supusi legii nationale comune ori legii domiciliului comun.

Un alt caz de conflict mobil de legi exista in privinta conventiei matrimoniale. In acest sens, art.

21 alin.ultim din Legea 105/1992 dispune ca modificarea sau noua conventie matrimoniala,

permise de legea efectelor casatoriei, nu poate aduce prejudicii tertilor, ceea ce inseamna ca

pentru acestia se aplica legea anterioara. Dar pentru soti, modificarea sau noua conventia

matrimoniala vor produce efecte. Acestea vor fi pentru viitor, nu retroactiv.

Legea aplicabila conventiei matrimoniale

Art. 21 din Legea 105/1992 face urmatoarea distinctie:

1. conditiile de fond cerute pentru incheierea conventiei matrimoniale sunt cele prevazute de

legea nationala a fiecaruia dintre viitorii soti. Prin urmare, se aplica cele doua legi in mod

Page 4: Efectele casatoriei

distributiv, adica fiecare trebuie sa respecte conditiile cerute de legea sa nationala. Dar aceasta

presupune ca viitorii soti au cetatenie comuna ori au cetatenii diferite. Daca insa unul dintre

viitorii soti este apatrid ori ambii sunt apatrizi, atunci ce lege s-ar aplica. Legea 105/1992 nu da

acest raspuns. In aceasta situatie, urmeaza a decide ca legea care reglementeaza efectele

casatoriei se aplica si conventiei matrimoniale, dar aceasta presupune casatoria incheiata, insa

conventia matrimoniala se poate incheia si inainte de incheierea casatoriei.

Conditiile de forma ale conventiei matrimoniale se determina potrivit legii aratate de art. 71 alin.

1 si art. 86 din Legea 105/1992, adica aceste conditii de forma sunt reglementate de una din

urmatoarele legi:

- legea care reglementeaza fondul conventiei matrimoniale,

- legea locului incheierii acestei conventii,

- legea aplicabila potrivit dreptului international privat al autoritatii care

examineaza validitatea conventiei matrimoniale,

- pare care se gasesc la data cand au incheiat conventia matrimoniala, in state

diferite, au indeplinit conditiile de forma prevazute de legea unuia dintre

aceste state, deci oricare din aceste legi,

- legea statului unde reprezentantul partii s-a aflat in momentul incheierii

conventiei matrimoniale si daca a indeplinit conditiile de forma prevazute de

aceasta lege.

2. Regimul si efectele conventiei matrimoniale sunt carmuite de legea aleasa prin acord de catre

viitorii soti, iar in lipsa de legea aplicabila efectelor casatoriei. Rezulta ca viitorii soti pot sa

aleaga prin acordul lor legea aplicabila regimului si efectelor conventiei matrimoniale, adica se

aplica lex voluntatis. Numai daca viitorii soti nu au ales legea aplicabila, regimul si efectele

conventiei matrimoniale sunt supuse legii efectelor casatoriei. Consideram ca solutia prevazuta la

art. 21 din Legea 105/1992 de a distinge intre conditiile de fond ale conventiei matrimoniale, pe

de-o parte, si regimul si efectele aceleiasi conventii pe de alta parte, pentru a fi supuse fiecare

unei anumite legi, complica lucrurile si nu tine seama de unitatea conventiei matrimoniale, care

insa este supusa mai multor legi, putand fi chiar contradictorii sub unele aspecte ori nu se pot

realiza cumulativ. Intr-adevar, de exemplu, obiectul conventiei matrimoniale, deci limitele

libertatii de organizare a raporturilor patrimoniale, ar urma sa fie supus legii nationale a fiecaruia

dintre viitorii soti, dar efectele conventiei matrimoniale sa fie supuse legii efectelor casatoriei.

Page 5: Efectele casatoriei

Unitatea reglementarii tuturor raporturilor patrimoniale dintre soti se poate asigura numai prin

aplicarea legii efectelor casatoriei, indiferent care ar fi prevederile legii nationale a fiecaruia

dintre acestia.

Legea aleasa de soti, sau in lipsa, legea efectelor casatoriei stabileste si daca o conventie

matrimoniala poate fi modificata ori inlocuita cu alta in timpul casatoriei, adica se aplica si

pentru imutabiliatea ori mutabilitatea conventiei matrimoniale.

Regimul juridic al bunurilor este supus regulii lex rei sitae, iar legea efectelor casatoriei va arata

regimul matrimonial asupra bunurilor respective. Art 65 din Legea 105/1992 admite ca in

temeiul de nastere al unui drept real ori al garantiei reale sa fie supus unei legi, iar efectele

formelor de publicitate cu efect constitutiv de drepturi privitoare la un bun imobil sa fie supuse

legii situatiei imobilului (lex rei sitae).