educatie antreprenoriala

7/11/2019 educatie antreprenoriala

http://slidepdf.com/reader/full/educatie-antreprenoriala-55a230a07399d 1/15

Antreprenoriatul ca factor de producţie propriu sistemelor economice bazate peconcurenţă şi liberă iniţiativă, se referă la capacitatea unei persoane de a-şi pune în practicăideile. Aceasta implică inovare, creativitate si asumarea unor riscuri, precum şi capacitateade a planifica şi de a gestiona proiecte pentru realizarea unor obiective.

Calitatea de antreprenor sau întreprinzător ilustrează, în economia contemporană, înprimul rând, un tip de comportament, de esenţă activă şi novatoare, si mai puţin o poziţie

personală oficializată. Întreprinzătorul se afirmă ca un personaj principal, declansator sianimator al dinamicii si transformărilor la nivel microeconomic. Este agentul esenţial almecansimului economic întrucât el asigură punerea în lucru si combinarea resurselor materiale şi umane necesare desfăsurării procesului de producţie, precum şi distribuireaveniturilor obţinute.Comportamentul întreprinzătorului se manifestă printr-o serie de decizii si acţiuni asumate,având ca scop promovarea propriului său interes, dar şi satisfacerea unei necesităţi sociale.Pentru întreprinzător, legitimitatea decurge din ceea ce el face în societate, din acţiunea pecare el o îndeplineste, din proiectul pe care el îl propune societăţii. Ca tip specific de subiecteconomic, întreprinzătorului i se pot defini o serie de roluri:

• purt ător al liberei ini ţiative, urmărindu-şi interesul de a-şi valorifica propriileaptitudini şi de a profita de ocaziile pe care i le oferă mediul în care este plasat;

• purt ător al riscului , cel puţin în măsura în care-şi finalizează propriul proiect,dar si în sensul asumării eventualităţii unui eşec al acestui proiect;

• promotorul unui comportament pro-activ , în sensul că, în loc de a se adaptapasiv la evenimentele din mediu, generează el însusi asemenea evenimente şise implică în crearea propriului său mediu de afaceri;

• vizionar , înzestrat cu capacităţi de anticipare, de constituire de scenariialternative ţi de evaluare a şanselor acestora.

Antreprenoriatul este o competenţă necesară tuturor, ajutând tinerii să devină mai creativi şimai încrezători în orice activitate pe care o întreprind.Educaţia antreprenorială nu ar trebui să fie confundată cu studiile generale deafaceri sau economice, deoarece scopul acesteia este de a promova creativitatea,inovarea si activităţile independente. Aceasta reprezintă un sprijin pentru orice persoană înviaţa cotidiană privată şi publică, sporeşte gradul de constientizare al angajaţilor cu privire lacontextul activităţii lor şi sporeşte capacitatea acestora de a profita de oportunităţi. În plus,sporeşte capacitatea acestora de a profita de oportunităţi şi oferă o bază pentru antreprenoriicare întreprind activităţi sociale sau comerciale.

Calităţi necesare în antreprenoriat.

Studiile au arătat că există calităţi cheie care se regăsesc în mod obisnuit la oamenii de

afaceri de succes. Profilul tipic al omului de afaceri include (fără a fi limitat la): încredere,autodeterminare, calitatea de deschizător de drumuri, gândire critic, angajament,perseverenţă, iniţiativă.

• Încrederea până la pasiune în produsul sau serviciul său este o condiţienecesară, dar nu şi suficientă a succesului. Încrederea în propriul produs sauserviciu nu trebuie să fie unidirecţionată, nu doar de la întreprinzător către ceilalţi.Mult mai importantă este construirea încrederii celorlalţi în produsul sau serviciulsău.



• Autodeterminare este convingerea că rezultatul depinde de propriile saleacţiuni şi mai puţin de factori exteriori sau de acţiunile altor persoane. A da vinape ceilalţi sau pe conjunctură trebuie să rămână doar o consolare de moment, nuun scop în sine. Aşa cum contextul poate fi pe alocuri piedică în calea

succesului, în aceeasi măsură poate favoriza si dezvoltarea afacerii. Este doar ochestiune de raportare a persoanei la mediul în care îsi desfăsoară activitatea.

• Deschizător de drumuri reprezintă capacitatea de a avea iniţiativă, de a lucraindependent şi de a-şi pune în practică ideile. Un întreprinzător de succes începeprin a fi un administrator bun, apoi un manager din ce în ce mai bun si ajunge săfie un lider în relaţia cu sine şi cu ceilalţi.

• Gândirea critică reprezintă capacitatea de a fi deschis la sfaturile altor persoane, având tot timpul în minte propriile obiective. Cu cât un întreprinzător discută şi ascultă mai multe persoane, cu atât şansele sale de succes sunt mai

mari. Idei preconcepute de genul „ştiu eu mai bine cum se face” sau „ăştia nu se pricep la nimic ” sunt deosebit de dăunătoare în afaceri, ca si în viaţă. Sfatul uneipersoane avizate sau al uneia care a trecut printr-o experienţă asemănătoarepoate fi un ingredient extrem de util pentru optimizare acţiunilor sale şi, în acelaşitimp, îl poate scuti de neplăcerea unui experiment esuat.

• Angajamentul este capacitatea de a face sacrificii personale în ceea ce priveşteprogramul prelungit şi timpul liber. Experienţa arată că a avea propria afacere

înseamnă şi a avea mai puţin timp liber; cel puţin în primele stadii ale afacerii.Programul întreprinzătorului este altul decât programul angajaţilor săi. Deasemenea, tabieturile personale şi familiale vor trebui modificate. Angajamentul

în propria afacere este în primul rând un dozaj optim al experienţelor acumulate

cu managementul timpului.

• Perseverenţa reprezintă capacitatea de a continua în ciuda obstacolelor,instabilităţii financiare şi expunerii la riscuri. Perseverenţa se traduce totodată încapacitatea de a rămâne efficient în situaţii de stres şi presiune externă. Existăpersoane care „se pierd” atunci când au de făcut mai multe lucruri deodată, întimp ce alte persoane, dimpotrivă, lucrează mai eficient când sunt sub presiune.Fenomenul este explicabil printr-o mai bună organizare în faţa unor probleme denatură diversă si tendinţa de „moleseală„ în situaţii repetitive sau atunci cândintervine rutina.

• Iniţiativa este abilitatea de a găsi noi resurse şi a fi proactiv, de a nu merge pecalea „asteptăm şi vedem ce se întâmplă”. Iniţiativa merge mână în mână cumanagementul riscului şi cu evaluarea corectă a unor oportunităţi. Nu trebuielucrat între două extreme, între a-ţi asuma toate riscurile şi a nu-ţi asuma nici unrisc. Cel care îsi asumă orice risc poate câstiga cel mai mult, însă poate şi pierdepeste măsură. Totodată, trebuie să fim conştienţi că cel mai mare risc este acelade a nu-ţi asuma nici un risc.



Abilităţi cheie

Orice întreprinzător are nevoie de anumite abilităţi cheie pentru a pune în practică ideile carevor garanta longevitatea afacerii.

• Dobândirea de noi abilităţi este un proces obligatoriu în antreprenoriat,indiferent de nivelul de abilităţi deţinute. De altfel, cu cât afacerea se dezvoltămai mult, cu atât va fi nevoie de noi cunostinţe pentru a o putea menţine la unstandard ridicat. Paradoxal, cu cât experinţa creşte într-un anume domeniu, cuatât va trebui aprofundat mai mult acel domeniu. A învăţa nu este o chestiune desuficienţă, ci una de permanenţă.

• Delegarea de sarcini este o operaţiune pe cât de necesară, pe atât de riscantă. Întreprinzătorul trebuie să stabilească foarte clar ceea ce vrea de la persoanacăreia i-a delegat sarcini. Modul acestei persoane de raportare la sarcini diferăde modul în care întreprinzătorul priveste exact acelasi lucru. Dar, cu cât sunt

delegate mai multe sarcini, cu atât coordonatorul este degrevat de munci derutină si are timp pentru noi oportunităţi sau strategii. Secretul constă în stabilireacoordonatelor delegării si în controlul asupra persoanei si sarcinii delegate.

• Recrutarea şi externalizarea, departe de a fi unul şi acelasi lucru, au în vedereacele operaţiuni care pot deveni costisitoare pentru a fi menţinute în propriacompanie. Astfel, este nevoie de personae specializate în anumite domenii (ex.marketing, consultanţă contabilă sau juridică) sau este nevoie ca anumiteoperaţiuni să fie externalizate, pentru a se reduce costurile (subcontractarea,subantrepriza etc.).

Principalele domenii în care sunt necesare anumite abilităţi de afaceri sunt:• managementul financiar;• dezvoltarea produsului afacerii;• managementul resurselor umane;• planificarea afacerii;• marketing;• relaţia cu furnizorii;• vânzări.

• Managementul financiar reprezintă o bună înţelegere a planificării fluxuluifinanciar, a managerierii creditelor şi menţinerii unei relaţii bune cu banca şicontabilul propriu.

• Dezvoltarea produsului afacerii reprezintă abilitatea de a planifica pe termenlung dezvoltarea produsului afacerii prin identificarea persoanelor, materialelor şiactivităţilor sau proceselor care conduc la acest lucru. Planificarea presupunecunoaşterea atât a competitorilor, cât si a clienţilor.

• Managementul resurselor umane adică abilitatea de a rezolva disputele, de a



motiva angajaţii si de a manageria recrutarea si formarea profesională. A şti să interacţioneziadecvat cu oamenii este garanţia unei bune coordonări a angajaţilor.

• Planificarea afacerii este abilitatea de a evalua punctele tari şi slabe aleafacerii şi de a planifica în consecinţă.

• Marketing. Cunostinţele bune de marketing ajută la elaborarea şi supraveghereaactivităţilor de marketing şi vânzare, la analiza pieţii, la identificarea punctelor dedesfacere.

• Relaţia cu furnizorii reprezintă abilitatea de a identifica cei mai performanţifurnizori şi de a construi o relaţie cât mai flexibilă cu acestia.

• Vânzărea este abilitatea de a identifica potenţialii consumatori si nevoile lor, de ale prezenta cu succes bunurile sau serviciile oferite pentru a-i transforma înclienţi. Fără vânzări afacerea nu poate supravieţui şi nu se poate dezvolta.

Fiecare domeniu menţionat mai sus poate reprezenta el însusi o afacere. Un întreprinzător nu poate excela în fiecare si în toate acestea, dintr-o imposibilitate atâtobiectivă, cât si subiectivă. De aceea, apelul la specialişti este indispensabil în oricare fază adezvoltării unei afaceri. Enumerarea acestor domenii cheie si stăpânirea unor cunostinţe debază din fiecare are menirea de a oferi întreprinzătorului o imagine de ansamblu, nicidecumde a-l face specialist şi în finanţe, şi în management sau marketing, şi în vânzări sau resurseumane. Spiritul întreprinzător îl caracterizează atât pe antreprenor, cât si pe acei angajaţi aiunei firme care refuză rutina şi comoditatea căilor bătătorite. Ei sunt „intraprenorii” care auiniţiative şi sunt creativi, deschisi spre nou şi creatori de nou.



Formele și tipologia antreprenoriatului

Cele mai frecvente forme de antreprenoriat sau muncǎ pe cont propriu sunt: formelede activitate comercialǎ cu licențǎ sau forma companiilor comerciale. Principala diferențǎ

între cele douǎ forme este cǎ un comerciant (persoanǎ fizicǎ) face afaceri pe cont propriu șiare nevoie de autorizație comercialǎ, în timp ce o companie (persoanǎ juridicǎ) face afaceri

în contul companiei, adicǎ pentru toți patronii sǎi. În acest caz va fi nevoie de autorizațiacomercialǎ a fondatorilor și de un contract legal încheiat între aceștia.

Activitǎți cu autorizație comercialǎ

O activitate cu autorizație comercialǎ este cea mai simplǎ modalitate de a începe oafacere. Trebuie solicitatǎ o autorizție comercialǎ care sǎ confere dreptul de a face afaceri

într-un anumit domeniu. Existǎ diferite cerințe pentru fiecare tip de activitate comercialǎ(toate necesitǎ probitate):

a. Comer ț liber - nu este necesarǎ o calificare specificǎ, ci numai un extras de cazier judiciar (aceste activitǎți includ, de exemplu, activitatea obișnuitǎ de vânzare sau activitǎțiintermediare diverse).

b. Activitǎț i meșteșugǎrești : este necesarǎ ucenicia sau alte cursuri specifice de învǎțǎmântși pregǎtire profesionalǎ sau 6 ani de experiențǎ în activitǎțile sau ocupațiile respective(exemplu: tâmplaria, fierǎria, activitǎțile mecanice, zidǎria, tinichigeria, serviciile cosmetice).



c. Activitǎț i reglementate : pe lânga calificǎrile adecvate existǎ cerințe suplimentare definite în diverse regulamente (exemplu: contabilitatea, montajul, repararea și controlul aparatelor electrice, producția chimicǎ, opticǎ, serviciile de masaj, consilierea psihologicǎ etc.).

Tipurile de activitǎți enumerate mai sus se numesc activitǎți înregistrate. Solicitantul care îndeplinește cerințele specifice depune documentele relevante la registrul comer țului, care

elibereazǎ licența comercialǎ.

d. Concesionǎri: pentru acestea sunt definite cerințe (inclusiv calificǎri) prin legi șiregulamente. În plus, pe lânga înmatriculare, solicitarea necesitǎ aprobarea din partea uneianume autoritǎți administrative de stat (exemplu: pentru schimbul valutar Banca Naționalǎ).

În cazul în care aprobarea este acordatǎ, solicitantul primește, pe lângǎ licența comercialǎ,așa-numita concesionare. Printre exemplele de concesionari se numǎrǎ: producția,repararea, vânzarea și utilizarea de arme, furnizarea de servicii de comunicații, servicii detaximetrie etc.

Antreprenoriatul în forma întreprinderilor comerciale.

În cazul în care costurile de începere a afacerii sunt mari, există posibilitatea ca maimulțe persoane să înființeze o societate comercialǎ. Societǎți comerciale se pot constitui înuna din urmǎtoarele forme: societate în nume colectiv, societate în comanditǎ simplǎ,societate în comanditǎ pe acțiuni, societate pe acțiuni, societate cu rǎspundere limitatǎ.

Cea mai frecventǎ formǎ de societate comercialǎ întâlnitǎ este societatea curǎspundere limitatǎ (SRL). Fiecare partener este obligat sǎ facǎ o depunere de capital debazǎ, din care vor putea fi plǎtite datoriile sau alte angajamente financiare în cazul lichidǎriisocietǎții. Acesta este motivul pentru care rǎspunderea este limitatǎ: societatea esterǎspunzǎtoare numai în limita capitalului de bazǎ. Partenerii încheie contractul de parteneriatcare menționeazǎ, printre altele, suma investitǎ de cǎtre fiecare partener și modul în care se

va face distribuirea profitului comun. O asemenea societate cu rǎspundere limitatǎ poate fide asemenea înființatǎ de cǎtre un singur partener.

Tipologia formelor mediului antreprenorial.

Tabloul economiei contemporane prezintǎ o mare diversitate de întreprinderi șistructuri ale acestora, cu dimensiuni, roluri și caracteristici mult diferite; se regǎsesc,simultan, în lume:

- întreprinderi specifice unor moduri de producție precapitaliste și formule ale viitorului; - întreprinderi care nu au salariați, fiind o altǎ formulǎ organizatoricǎ și juridicǎ a locului demuncǎ și întreprinderi cu sute de mii de salariați; - întreprinderi care nu au sediu distinct delocuința patronului și întreprinderi care au sedii cu multe nivele în marile metropole; -

întreprinderi care folosesc tehnologii primitive și cele în care roboții industriali înlocuiesc înmare mǎsurǎ munca oamenilor.

Cele mai cunoscute criterii de clasificare a întreprinderilor sunt urmǎtoarele:

a. Dupǎ ampreta unui mod de produc ț ie se disting : - întreprinderi de tip precapitalist(exploatǎri agricole tradiționale, activitatea meșteșugarilor independenți); - întreprinderi detip capitalist (ex: societatea pe acțiuni); - întreprinderi de tip precapitalist (ex: cooperativele).



b. Dupǎ forma de proprietate se diferenț iazǎ : - întreprinderile aflate în proprietate privatǎ; - întreprinderile proprietate de stat (sau publicǎ); - întreprinderile în proprietate de grupcooperatist; - întreprinderile cu un regim combinat al proprietǎții.

c. Dupǎ natura juridicǎ, legislaț ia ț ǎrilor cu economie de piaț ǎ reglementeazǎ urmǎtoarele : - întreprinderi individuale; - societǎți comerciale: de persoane și de capitaluri.

d. Dupǎ mǎrime (estimatǎ dupǎ numǎrul de personal, cifra de afaceri, capitalul social ): - întreprinderi mici; - întreprinderi mijlocii; - întreprinderi mari.

e. Dupǎ gradul de specializare (diversitatea activitǎț ilor): - întreprinderi strict specializate (peun produs sau pe o anumitǎ tehnologie); - întreprinderi specializate (câteva produse sautehnologii înrudite); - întreprinderi generale (nespecializate) cu obiect larg de activitate în maimulte ramuri.

f. Dupǎ obiectul de activitate (activitǎț ile realizate, dupǎ clasificarea uzualǎ oficialǎ ): - întreprinderi de producție; - întreprinderi de comer ț; - întreprinderi de servicii.

g. Dupǎ sectorul economic în care poate fi încadratǎ întreprinderea: - întreprinderi din

sectorul primar (agriculturǎ, pescuit, exploatare forestierǎ, industrie extractivǎ); - întreprinderidin sectorul secundar (industrie prelucrǎtoare); - întreprinderi din sectorul ter țiar (distribuție,bǎnci, asigurǎri, transport, formare profesionalǎ, servicii pentru populație.

h. Dupǎ natrua tehnologiei și seria de fabricaț ie : - întreprinderi care realizeazǎ unicate șiserii mici; - întreprinderi care produc în serii mari și foarte mari.

i. Dupǎ aria de activitate: - întreprinderi cu arie activitate localǎ (un oraș sau o zonǎ dinacesta, un sat); - întreprinderi cu arie activitate regionalǎ (o parte din țarǎ, mai multe județe);- întreprinderi cu arie de activitate naționalǎ; - întreprinderi cu arie de activitatetransnaționalǎ sau mondialǎ.

Factori importanți, cu influențǎ asupra mediului antreprenorialIndiferent de performanțele sale economice, activitatea unei companii se va forma la

intersecția între factorii: de naturǎ legislativ-normativǎ, sociali, financiari, tehnologici, politiciși globali. Fiecare factor influențeazǎ mediul antreprenorial într-un mod diferit, și pot acționaatât în sensul scǎderii cât și în sensul creșterii performanțelor sale. Gradul de adaptabilitateși flexibilitate a personalitǎții antreprenorului au un cuvânt greu de spus. Astfel, unantreprenor cu cunoștințe solide în domeniul resurselor umane va da dovadǎ de tact șidiplomație în cazul unei crize de personal. În aceeași mǎsurǎ un antreprenor care nu seinformeazǎ despre legislația care îi reglementeazǎ activitatea, chiar dacǎ beneficiazǎ deconsiliere juridicǎ, se va afla în imposibilitatea deschiderii și menținerii unui dialog productivcu statul român sau va obține cu dificultate o finanțare, fie ea prin societǎți financiar-bancare, cât și prin instituții europene.

a. Factori de naturǎ legislativ-normativǎ. Principala trǎsǎturǎ a acestor factori se referǎ lacaracterul lor extern. Acest tip de factori sunt generați în principal de statul român, deinstituțiile sale, și din momentul aderǎrii la Uniunea Europeanǎ și de reglementǎrile ei.Vizeazǎ în mod direct legile, actele, ordonanțele de guvern, dispozițiile cu caracter specialsau alte proiecte de legi care se referǎ în mod direct la mediul antreprenorial. Spredeosebire de ceilalți factori, raportul de for țe pentru aceastǎ situație este inegal. Indiferent



de statutul, domeniul de activitate sau de elementele care țin strict de persoanaantreprenorului, asupra factorilor menționați societatea comercialǎ nu are putere de decizie

în sensul schimbǎrii lor. La nivel individual, fiecare companie trebuie sǎ manifeste uncomportament de adaptare și de înțelegere asupra condițiilor pieței pe care activeazǎ. Aici,un cuvânt greu de spus îl au organizațiile profesionale. Un astfel de organism, cu un numǎr

mare de membrii, rezultate remarcabile, o anumitǎ conduitǎ și o reprezentanțǎ puternicǎpoate fi un barometru bun pentru statul român și un punct de vedere pe care organelestatului îl va consulta în momentul elaborǎrii documentelor legislativ-normative .

Principala lege la care se raporteazǎ mediul antreprenorial din România este Legea numǎrul31 din 16/11/1990 privind societǎțile comerciale. Prin aceastǎ lege se stabilesc formele deconstituirea a unei societǎți comerciale, precum și obliga iile si drepturile acestora. Dinț momentul în care mediul anteprenorial din România a trecut de etapa “organiza ionalǎ” ,ț Statul român a trebuit sǎ elaboreze i alte proiecte de lege. Un astfel de proiect de lege seș are drept obiectiv stimularea înfiin ǎrii de întreprinderi.ț

b. Factorii sociali sunt factori cu caracter dual i subiectiv, se întâlnesc atât în mediul externș

cât i în mediul intern al întreprinderii. Factorii sociali în raport cu mediul extern înteprinderiiș sunt reprezenta i de furnizori, clien i (posibili i actuali), func ionarii statului, posibilii investitoriț ț ș ț i partenerii de afaceri. În ceea ce prive te factorii sociali interni, cea mai mare pondere o auș ș

angaja ii unei companii.ț

Rela ia antreprenor – furnizor/client este bazatǎ pe încredere, porne te de pe pozi ii egale iț ș ț ș în care, fiecare element urmǎre te pǎstrarea subunitarǎ a raportului economic: minimum deș efort/maximum de efect. De obicei, acest tip de rela ie este ghidat de cutume comercialeț care s-au format de-a lungul timpului.

Rela ia antreprenor – intraprenor sau anagajator – angajat este reglementatǎ în primǎț instan ǎ de Codul Muncii i Drepturile de Proprietate Intelectualǎ. De i, la nivel de structurǎț ș ș

de companie este considerat un raport de subordonare, angajatul este “un consumator” sau“un client” de sarcini duse la îndeplinire, în termenele stabilite i cu rezultate semnificative.ș Factorul uman are un rol determinant în activitatea unei companii. A a cum un angajat bunș contribuie la bunǎstarea i extinderea unei afaceri, un angajat mai pu in competent poate daș ț un sens negativ unor parteneriate de afaceri care pânǎ la momentul respectiv se desfǎ urauș

în bune condi ii.ț

c. Factori de ordin financiar Factorii financiari nu introduc numai no iuni teoretice în privin aț ț unor indicatori, ci prin analiza lor oferǎ informa ii relevante pe baza cǎrora se pot faceț verificǎri ale situa iei actuale, evaluǎri, dar i previziuni pentru o perioadǎ determinatǎ deț ș timp. O altǎ no iune în definirea factorilor de ordin financiar se referǎ la posibilitatea infuzieiț

cu cash-flow prin: credite, fonduri europene, împrumuturi de la stat i alte modalitǎ i.ș ț Principalii actori în categoria factorilor de ordin financiar sunt: institu iile financiar-bancare,ț Banca Na ionalǎ a României (BNR), Bursa de Valori Bucure ti (BVB).ț ș

d. Factorii tehnologici au în vedere evolu ia tehnologicǎ i se regǎsesc pe mai multe nivele.ț ș Astfel, î i fac sim ite efectele atât asupra obiectului principal de activitate al firmei, cât iș ț ș asupra producitvitǎ ii unei companii.ț



e. Factorii politici . Pentru cǎ stau la baza dezvoltǎrii mediului antreprenorial, îi putem numifactori primari. Regimul politic a influen at în mod decisiv apari ia sau dezvoltarea mediuluiț ț antreprenorial într-o anumitǎ arǎ sau zonǎ geograficǎ.ț

f. Factori de ordin global trateazǎ cu precǎdere efectele pe care le au evenimentele dineconomiile puternice ale lumii, politica statelor care de in monopol pe o anumitǎ pia ǎ,ț ț

conflictele armate, acordurile privind circula ia mǎrfurilor sau ultimele descoperiri în domeniu.ț

Influen e pozitive:ț

a. Influen ele pozitive ale factorilor de naturǎ legislativ-normativǎț : - crearea unui cadrunormal de desfǎ urare a activitǎ ilor întreprinderilor mici i mijlocii, acordarea de beneficiiș ț ș pentru a stimula extinderea mediului antreprenorial, consultan a gratuitǎ în domeniul juridicț i contabil, cursuri de perfec ionare, organizarea de evenimente special adresate comunitǎ iiș ț ț

antreprenoriale, înlesnirea unei comunicǎri facile cu autoritǎ ile statului român i accesul laț ș fonduri europene.

b. Factorii sociali pot aduce mediului antreprenorial urmǎtoarele beneficii: - putere creativǎ iș

diferen iere în fa a concuren ilor, “fa a umanǎ” a unei companii, contracte avanatajoase peț ț ț ț termen lung, pot reprezenta subiecte de negociere în privin a ob inerii anumitor facilitǎ i de laț ț ț statul român.

c. Factorii de ordin financiar : - contribuie în mod semnificativ la cre terea lichiditǎ ilor uneiș ț companii, dezvoltarea pe termen lung, bugetul de promovare a produselor/serviciilor oferitei la o îmbunǎtǎ ire continuǎ în rela ia cu clien ii, atunci când se referǎ preponderent laș ț ț ț

atragerea de fonduri prin diferite modalitǎ i. Sunt principalul suport pentru dezvoltareaț companiei i un fond bine gestionat cre te viteza de rota ie a capitalului.ș ș ț

d. Factorii tehnologici : - îmbracǎ activitatea antreprenorialǎ i îmbunǎtǎ e te serviciile oferite,ș ț ș sus in evolu ia i competitivitatea mediului antreprenorial.ț ț ș

Influen e negative:ț

a. Factorii de naturǎ legislativ-normativǎ: - aplicarea legilor constituie unuil dintre cele maidese motive de disputǎ între companie i statul român, multe articole de lege suferǎ lipsaș cercetǎrii sau a concordan ei dintre nevoile mediului antreprenorial i ceea ce se vor a fiț ș aceste nevoi. De i au existat ini iative din partea statului pentru simplificarea procedurilor deș ț

înfiin are a unei firme, procesul este încǎ anevoios.ț

b. Factorii sociali: - sunt cei care reclamǎ cea mai mare aten ie din partea antreprenorilor.ț Din cauza caracterului subiectiv necesitǎ resurse de motivare, perfec ionare continuǎ iț ș monitorizare. Influen ele negative pot fi evitate de antreprenori încǎ de la început prin planulț de afaceri: dacǎ se proiecteazǎ numǎrul optim de oameni de care firma va avea nevoie, unplan salarial care sǎ nu aibǎ consecin e negative asupra cash-flow-ului companiei, sarciniț bine trasate şi evaluare neîntreruptǎ la un anumit interval de timp. Astfel, pentru o companiecare a înregistrat o creştere a numǎrului de salariaţi peste media admisǎ, va fi destul decomplicat sǎ-şi urmeze planurile de dezvoltare în perioade economice de regres.

Este factorul cel mai sensibil la schimbǎrile mediului antreprenorial şi se formeazǎ într-untimp îndelungat. De multe ori, cel pu in în cazul companiilor care activeazǎ în zonaț



serviciilor, factorul uman este determinant în stabilirea nivelului de calitate pentru produseleoferite.

c. Factorii de ordin financiar: - constituie punctul de atracţie în mediul antreprenorial. Înraport cu legile în vigoare, atrag impozite mai mari, cereri nejustificate de sponsorizǎri (maibine: cereri de sponsorizare nejustificate), pretenţii salariale. Cererea pentru un credit mai

mare decât este capabilǎ structura financiarǎ a companiei sǎ susţinǎ, va amplifica lipsa delichididate şi nu-şi va arǎta eficienţa.

d. Factori tehnologici: - sunt condiţionaţi de pregǎtirea antreprenorilor, de bugetul alocat, deaceştia pentru modernizare şi retehnologizare şi de modul cum angajaţii vor şti sǎ profite deinvestiţia fǎcutǎ. Sunt factorii cu cel mai înalt grad de perisabilitate, şi din acest motiv

întâmpinǎ dificultǎţi din partea antreprenorului asupra luǎrii unei decizii ferme demodernizare a activităţii.

Mixul de marketing principal instrument al tacticii de marketing

Opţiunea strategică de marketing, concretizată în decizia echipei manageriale

exprimă "a face ceea ce trebuie", dar pentru a face cel mai bine ceea ce trebuie estenevoie şi de implementarea acesteia, adică de "a face cum trebuie", pentru a îndepliniobiectivele propuse.

Implementarea strategiei de marketing este un proces dificil, ce se realizează printr-un complex de actiuni practice, ce reflectă viziunea organizaţiei cu privire la modalităţileconcrete de atingere a obiectivelor stabilite, concentrată în notiunea de mix de marketing.

Conceptul de marketing - mix

Concept esenţial al teoriei moderne a marketingului, mixul de marketing reprezintă înopinia lui Ph. Kotler "ansamblul de instrumente tactice de marketing controlabile pe care

firma le combină cu scopul de a produce pe piaţă ţintă reacţia dorită".

El reuneşteproprietăţilecaracteristice aleorganizaţiei,elementele pe careaceasta le poatefolosi pentru a



influenţa cererea pentru produsul sau în general, vânzarile în mod special, şi anume:produsul însuşi, nivelul preţului, activitatea promoţională şi distribuţia sau plasareaprodusului. Acest set de variabile controlabile de catre organizaţie, cunoscut si sub numelede cei 4P are rolul de a detalia strategiile de marketing şi de a influenţa piaţa în vedereaasigurării eficienţei maxime.

Mixul de marketing se referă la o anumită structură de eforturi de marketing, lacombinarea, proiectarea şi integrarea în diverse proporţii într-un program de marketing avariabilelor controlabile în scopul dobândirii eficacităţii necesare realizării obiectivelor organizaţiei într-o perioadă determinată.

Specialiştii apreciază că mixul de marketing este unul dintre cele mai vechi şi maiutile concepte de marketing, elegant prin simplitatea lui.

Niel Borden de la Harvard Business School, identifica iniţial 12 elemente ale mixuluide marketing prin care se acţionează asupra pieţii în mod coerent şi unitar: produs, preţ,marcă, distribuţie, vânzare personală, publicitate plătită, promovarea vânzarilor, ambalarea,modul de prezentare, servicii post-vânzare, manipulare sau logistică şi cercetarea de

marketing.

Dar Eugen McCarthy simplifică modelul la nivelul celor patru instrumente esenţiale:produs, pret, plasare, promovare, acceptate de toata lumea sub formula de cei 4P (Product,Price, Place, Promotion), utilizate şi astăzi cu succes atât în teorie cât şi în practică.

În ultima vreme, numeroşi sunt cei care apreciază insuficienţa combinarii celor patruvariabile şi fac diverse propuneri. Cei mai mulţi susţin sa fie luată înconsideraţie populaţia pe care o socotesc ca element de baza şi cel mai complex ingrediental amestecului şi cercetarea care determină atât natura ingredientelor cât şi utilizarea celeimai potrivite reţete de amestec a elementelor mixului de marketing.

Alţii subliniază rolul personalului ca variabilă de importanţă esenţială care trebuieadaugată celorlalte patru elemente clasice, întrucât în orice organizaţie calitatea şi motivaţiapersonalului care lucreaza acolo reprezintă raţiunea esenţială care face publicul să dorească(sau nu) să apeleze la serviciile ei.

Cei 4P constituie variabilele cheie prin care organizaţia poate acţiona în vedereaobţinerii impactului maxim asupra pieţii şi consumatorului şi reflectă modul în care suntantrenate diferite componente ale resurselor de care dispune organizaţia pentru obţinereaefectelor scontate.

Mixul de marketing ca rezultat al îmbinarii ingredientelor (componente ce intră caaccesorii în compunerea marketingului pentru a-i conferi anumite calităţi şi trăsături), aldozarii lor şi al resurselor de care acestea au nevoie, oferă posibilitatea cunoaşterii variantei

de răspuns a organizaţiei la cerinţele şi exigenţele mediului. El nu poate fi un amestec stabildeoarece componentele sale ca şi proporţiile în care se combină se află în continuăschimbare. În fapt mixul de marketing se constituie în orice moment ca rezultantă a acţiuniiunor factori de o complexitate şi eterogenitate extremă, atât de natură endogenă cât şi denatură exogenă.

Dintre forţele interne ce-şi pun amprenta asupra structurii mixului de marketing şi amodificării acestuia, se remarcă: resursele tehnice, financiare, de marketing, precum şistructura organizatoricş, metodele şi calitatea conducerii. Esenţială este capacitatea



întreprinderii de a delimita rolul fiecărui factor şi maniera sa de acţiune pentru a-i orientaspre atingerea scopului propus. Trebuie avut în vedere că forţele endogene sunt potenţatede cele exogene, care sunt factori externi, pe care organizaţia nu-i poate controla, dar peunii îi poate influenţa prin acţiuni promoţionale de exemplu, sau preţul pieţii mondiale, pentrua obţine o ajustare a acţiunilor de marketing.

Ei trebuie să fie cunoscuţi si analizaţi pentru a evalua efectele probabile şi a găsimodalităţile specifice, pentru ca aceştia să aibă influenţa pozitivă asupra activităţiiorganizaţiei. Succesul organizaţiei depinde întotdeauna de confruntarea variabilelor controlabile, care sunt componentele de bază ale mixului de marketing (cei 4P) cu variabilelenecontrolabile, care sunt factori externi dar foarte importanţi, care nu numai că nu pot fiignoraţi, dar trebuie studiaţi şi utilizaţi. Cei mai importanţi factori exogeni sunt: cererea deconsum şi comportamentul consumatorului, concurenţii, practicile comerciale, conjuncturaeconomică, fortele ambientale (mişcările ecologiste, organizaţiile pentru protecţiaconsumatorului), evoluţia tehnologiei, legislaţia, etc. La rândul ei, fiecare componentă amixului de marketing prin complexitatea problemelor pe care le presupune formează"submix" de eforturi, denumită şi politică, ce reprezintă un program amplu ce conţinenumeroase variabile. În fapt, acest ansamblu de variabile este şi mai complex daca avem învedere că modificarea fiecarui element se rasfrânge asupra celorlalte componente, ca efectpropagat.

Fiecare din elementele mixului de marketing se constituie într-o potenţială sursă deavantaje competitive, dar circumstanţele de piaţă diferite pretind combinaţii diferite. Teoretic,componentele mixului de marketing pot fi combinate într-un numar infinit, dar în practică nuorice combinatie are acest statut, ci doar aceea, care alcatuită în mod conştient pe bazalegăturilor funcţionale dintre obiectivele propuse şi mijloacele folosite, conduce la obţinereaunei eficienţe maxime.

Ca urmare, constituirea mixului de marketing din fiecare perioadă nu este o sarcinăuşoară întrucât pe baza studierii clienţilor şi concurenţilor, se va alcătui combinaţia sau mixulde activităţi care să asigure un echilibru între obiective şi mijloace, un avantaj competitiv ce-i

permite exploatarea la maximum a capacităţii organizaţiei.

Elaborarea mixului de marketing

În concepereamixului de marketing seau în vedere: natura şinumarul variabilelor utilizate la un momentdat, modul de dozare a

acestora pentruatingerea scopuluipropus, relaţiile ce apar

între organizaţie şimacromediu, reacţia

întârziată a acţiunilor demarketing, solicitărilepieţii, posibilităţileorganizaţiei astfel încât



să se poată atinge obiectivul primar, aşa cum menţiona Norman Hart "de a furniza grupuluiţinta de clienţi, atent selectat, un motiv convingator pentru a cumpăra de la noi şi nu de laconcurenţii noştri". Evident, se urmăreşte realizarea combinaţiei optime a celor "4P", careeste dependenţa de viziunea organizaţiei, vis-a-vis de poziţionarea ei faţă de rivali. De aceeaelaborarea mixurilor de marketing este o problemă de maximă importanţă.

S. Prutianu, C. Munteanu şi C. Caluschi precizau în cartea lor intitulatã "Inteligenţa.Marketing Plus" urmãtoarele: "a face mixuri de marketing înseamnă a aloca resursefinanciare şi a manipula combinaţiile de variabile explicative ale vânzarilor, astfel încâtefectul cules pe piaţa sub forma volumului vânzarilor sau a profitului, sa fie favorabil şi câtmai mare"

Procesul de elaborare a marketingului mix este un proces amplu ce se desfăşoară pemai multe etape.

În prima etapă se identifică şi se aleg variabilele de marketing prin integrareainformaţiilor privitoare la piaţa şi în concordanţă cu particularităţile strategiei şi aleimplementării mixului. În orice combinaţie, se impune prezenţa simultană a celor patru

variabile clasice, alături de care pot apare şi altele, dar niciuna dintre cele patru nu poatelipsi. Deşi prezenţa celor patru elemente este obligatorie, importanţa pe care o are fiecare,diferă în funcţie de obiectul organizaţiei şi de maniera în care este manipulată în raport cuscopul urmărit. De aceea, se elaborează mai multe variante, ţinând seama de faptul cămixul de marketing poate fi privit ca un vector cu patru dimensiuni (produs, preţ, distribuţie,promovare), fiecare cunoscând o anumită dinamică.

În general, în jocul combinaţiilor trebuie să se includă toate variabilele care exercităinfluenţa asupra obiectivului stabilit şi să se aleagă cel mai bun mix, adică cea mai bunăcombinaţie posibilă la un moment dat. Alegerea optimului marketingului mix presupuneraportarea la criterii de evaluare, criterii impuse de obiectivele strategice şi tacticile prin carese realizează acestea.

În elaborarea şi apoi alegerea mixului de marketing optim se apreciază de cătrespecialişti, ca are mare importanţă: logica, imaginaţia, bunul simţ economic, dar şimodelarea matematică.

Cel mai cunoscut este modelul lui Michel de Chollet care se bazează pe ecuaţia celeagă obiectivele, mijloacele şi bugetul necesar elaborării mixului de marketing. Acest modelevidenţiază caracterul experimental şi empiric al mixului de marketing, care este de fapt orevenire a variabilelor endogene într-un program integrat de acţiune, reprezentat sub formavectorului: produs, preţ, distribuţie, promovare. El constă în alegerea mijloacelor, evaluareaurmărilor aplicării acestora şi aprecierea gradului în care raspunsul pieţii şi costurile

preconizate se înscriu în limitele stabilite.

Experienţa practică din ultimile decenii, arată că între costurile de marketing şi reacţiapieţii există relaţii de dependenţă, care trebuie cunoscute şi evaluate, deoarece costurile demarketing nu pot fi complet ignorate sau menţinute la nivel prea scăzut, la care nu potinfluenţa vânzarile, dar totodată nu trebuie nici sa depăşească anumite limite peste caredevin insuficente.



În a doua etapă se integrează în cele mai bune conditii combinaţia de mixconsiderată optimă pentru perioada respectivă, care se înscrie în programul de marketing şise aplică prin utilizarea unor practici operaţionale.

Pentru a obţine maximum de impact pe piaţă, ca urmare a mixului de marketing ales,trebuie respectate anumite principii prin care se asigură nu numai buna dozare ci şi coerenţa

acţiunilor de marketing. Aceste principii sunt exprimate sub forma a patru reguli:

• asigurarea unei coerenţe bune între acţiunile de marketing şi mediul întreprinderii. Nerespectarea acestei reguli conduce la erori ca: ignorareadorinţelor consumatorilor, a acţiunilor concurenţiale sau a legislaţiei;

• asigurarea unei bune coerenţe între acţiunile întreprinderii şi potenţialul săuuman, tehnic, financiar, comercial, logistic;

• asigurarea unui bun dozaj, a unei bune coerenţe a acţiunilor de marketing între

ele;

• asigurarea unei bune coerenşe, legături a acţiunilor de marketing în timp.

Aceste principii se pot aplica numai dacă se respectă condiţiile precise de funcţionarea întreprinderilor şi anume:

- cunoaşterea suficientă a mediului;

- cunoaşterea suficientă a potenţialului întreprinderii;

- cunoaşterea tehnicilor de gestiune şi în plus a marketingului şi controlului degestiune;

- o structură organizatorică a întreprinderii care să permită directorului de marketingsă supervizeze şi să asigure coerenţa acţiunilor conduse de colaboratorii interni şiexterni ai întreprinderii.

În a treia etapa a procesului de elaborare a mixului de marketing, are loc evaluareacantitativă şi calitativă a acestuia. Aceasta permite aprecierea măsurii în care au fostrealizate obiectivele strategice fixate, descoperirea disfuncţionalităţilor oferind şi sugestiipentru o nouă combinare mai eficientă a ingredientelor mixului de marketing.

Orice mix de marketing este soluţia eficientă pentru etapa în care a fost elaborat, nueste deci o soluţie definitivă nici măcar pentru un timp îndelungat, este o soluţie pentru ostrategie, care odată modificată atrage după sine şi reformularea mixului, ce va fi rezultatulmodificării componentelor sale şi a diferitelor proporţii de îmbinare a ingredientelor demarketing. Astfel, în funcţie de strategia de piaţă, de orizontul ei de timp, de conjunctura sepot aplica mai multe mixuri succesive, mixuri specifice pentru fiecare piaţă inclusiv subaspect teritorial.



Tendinte noi în marketingul mix

În ultimele decenii, se constată o mai mare preocupare din partea specialiştilor,pentru cunoaşterea tendinţelor noi ce apar în marketingul mix, tendinţe ce oferă

întreprinderilor posibilitatea reorientării din timp a politicii de marketing.

Anumiţi autori evidenţiau la începutul acestui deceniu câteva tendinţe aparute îneconomia ţărilor dezvoltate în marketingul mix, ce sunt astăzi tot mai evidente:

● preţul capată un rol tot mai mare în realizarea echilibrului cererii cu oferta. Aceastărelaţie de feed-back între preţ, cerere-ofertă devine foarte importantă în condiţiile în careresursele sunt tot mai limitate în raport cu nevoile;

● reducerea relativă a puterii de cumparare, produce schimbări radicale în stilul de viaţă aloamenilor, în comportamentul lor de cumparare şi de consum;

● produsele cu preturi accesibile întrunesc o adeziune sporită în rândul multor segmentede consumatori. O asemenea tendinţă este tocmai efectul scăderii relative a puterii decumparare;

● în acţiunile promoţionale, accentul cade pe acţiunile de informare a consumatorului.Aceasta nu înseamnă că se renunţă la manipularea consumatorului prin reclamă şi celelalteforme de promovare;

● sunt preferate tot mai mult canalele scurte de distribuţie şi formele de vânzare directă,iar autoaprovizionarea se extinde. Această tendinţă este rezultatul ponderii mari pe care oau cheltuielile de distribuţie în totalul preţului de vânzare, datorită cărora uneori produseleajung la consumatori la preţuri inaccesibile, cu toate ca producatorul le realizează la costuri

competitive;

● cunoaşte dimensiuni deosebite, distribuţia inversă, care contribuie la reutilizarearesurselor şi la cresterea rolului serviciilor de întreţinere şi reparaţii.

Considerăm, că în etapa actuală, pentru întreprinderile producatoare, prezintă mare interescunoaşterea tendinţelor ce se manifestă în mixul de marketing, întrucât le oferă posibilitateaajustării variabilelor mixului de marketing şi deci modificării strategiilor pe termen scurt,mediu şi lung în vederea creerii condiţiilor pentru obţinerea unui profit relativ stabil petermen lung.

educatie antreprenoriala

Documents

Transcript of educatie antreprenoriala