EDITORIAL

După multe convulsii și con-torsionări ale istoriei, uneori de bine, ca în vremea lui Ti-gran II, alteori de rău, după căderea Regatului Armean în secolul IX, armenii au de 25 de ani iarăși un stat. Un stat al lor. Doar al lor. Efemera Repu-blică Armeană de la începutul secolul XX nu a rezistat presi-unii comunismului sovietic și al atacurilor agresive ale unui fost mare Imperiu ( Otoman), care-și căuta la rîndul lui o re-poziționare în istorie.Știm ce s-a întîmplat cu armenii după Marea Catastrofă din 1915 din Imperiul Otoman. Știm ce s-a întîmplat și cu cei care au pierit, și cu cei care au supraviețuit. 1915 a fost un punct de cotitură în destinul unui popor. Care a reușit, prin sacrificii și eforturi, printr-o exemplară abnegație și solidaritate, care azi se disting mai greu, să nu dispară de pe harta istoriei. Un altfel de mo-ment, care înseamnă mai mult decît se vede în istoria arme-nilor a fost și renașterea Repu-blicii Armenia acum 25 de ani. După destrămarea URSS. După ce Mișcarea Karabagh și con-secințele violențelor de Baku

și Sumgait puneau din nou pe tapet identitatea națională. A armenilor. Republica Armenia de astăzi este o consecință nu doar a eșecului lui Gorbaciov de a reforma URSS-ul, ci resus-citarea sentimentului național al armenilor. Ca popor, cu o conștiință de sine și un loc pe harta lumii. Noul stat armean și independența acelei bucăți de pămînt armenesc numit Arțakh relansează destinul unui popor. De a fi el însuși, de a se redescoperi ca națiune. Ca țară. Așa mici și ciopărțite cum sunt astăzi Republica Armenia și Arțakh-ul – da, fiecare sută de metri contează pentru moralul unei națiuni, cînd nu mai ai de unde să cedezi, nu mai cede-zi! La propriu și la figurat. De aici și importanța Republicii Armenia renăscută din propria ei istorie. Republica Armenia este nu doar patria celor 3 mi- lioane de armeni care locuiesc între Erevan și Ecimiadzin, la poalele miticului Ararat ( care pentru armeni înseamnă mai

mult decît coniacul preferat al lui Churchill, greu de iertat, altminteri pentru ce a făcut la Galipolli, în calitate de Lord al Amiralității) republica Arme-nia este, așa cum este, Merin Hogheră,Hayrenik. Milioanele de armeni desțărați, uneori cu o dublă, triplă – sau niciuna! – identitate se pot mîndri că de 25 de ani au o patrie. Nu e puțin lucru. Este esențial, dincolo de cuvintele care deseori s-au uzat printr-o excesivă utilizare, să existe această Republică Ar-menia. Tinerii din Arțakh, care cu niște kalașnikoave vechi și bocanci uzați au respins atacul mîrșav al agresorilor din preaj-mă sunt cel mai bun exemplu că armenii nu au pierit. Și nu vor pieri, chiar și cînd mai și mu-rim. Fiecare dintre noi.

Getse Hayastan ev Arțakh!

Bedros HORASANGIAN

ARMENIA

25

4

O amplă şi deosebită mani-festare ocazionată de Ziua

Naţională a Armeniei a avut loc, luni, 26 septembrie, la Tea-trul Naţional din Bucureşti. În 2016 se împlinesc douăzeci şi cinci de ani de la dobândirea independenţei acestei ţări şi de la stabilirea relaţiilor sale diplo-matice cu România.Cu acest prilej, Excelenţa Sa, domnul Hamlet Gasparian, am-

basadorul Armeniei în România a evidenţiat pricipalele etape parcurse de poporul armean după 1918 şi s-a referit la bogăţia sa culturală. La rândul sau, Preşedintele Senatului, Că-lin Popescu Tăriceanu, a sub-liniat contribuţia armenilor din România la dezvoltarea vieţii politice, sociale şi artistice.În cadrul acestui important si elegant eveniment invitaţii

BUCUREȘTI Concert cu ocazia aniversării a 25 de ani de la dobîndirea independenței de către Armenia

au urmărit un concert de mu-zică armenească. Melodiile tradiţionale interpretate de Ansamblul Flauto Dolce din Cluj-Napoca au cucerit publi-cul care a aplaudat îndelung, recompensȃnd fantezia şi ori- ginalitatea artiştilor.De asemenea, pianistul Harry Tavitian a creat o atmosferă specială datorită interpretărilor memorabile şi a talentului său muzical.Spectatorii au apreciat farme-cul cântecelor vechi armeneşti din păcate prea puţin cunoscute în lume. Dubla aniversare din acest an poate contribui în mod esenţial la dezvoltarea co-laborării între cele două state.

Andreea BARBU

AA

AR R

T17 - 18 / 2016

E V E N I M E N T

Muzeul de Istorie Natională și Arheologie Constanța

reprezintă epicentrul multicul-tralității spațiului dobrogean. Pentru această valență a sa, ar-menii din Constanța l-au ales ca emblemă pentru marcarea Zilei Naționale a Republicii Armenia, astăzi, 21 septem-brie. Steagurile naționale ale Armeniei și României au fost ridicate pe fațada muzeului pentru a omagia această zi im-portantă pentru armenii de pre-

tutindeni. Drapelele, fiecare în mărime de 24mp, reprezintă un simbol de unitate, de prietenie și prețuire pe care cele două popoare le-au creat de-a lungul anilor. Această inițiativă, prima în istoria recentă a Constanței, este menită să sublinieze im-

CONSTANȚA UN SIMBOL DE UNITATE, PRIETENIE ȘI PREȚUIRE

portanța pe care comunitatea armeană constănțeană o are în spațiul multietnic dobrogean și totodată să reliefeze prezența sa activă, sub toate fațetele în viața culturală a orașului.

Luiza TERZIAN

Liviu Merdinian, președinte Sucursala UAR Constanța

a oferit un interviu postului TV Digi24 - Constanța

6

Mai efervescentă ca oricând, în t reaga comuni ta te

armeană din Constanța a săr-bătorit Ziua Naționala a Ar-meniei, cu entuziasmul său bi-necunoscut, cu bucuria de a fi laolaltă. Imnul național a răsu-nat glorios în interpretarea de-osebită a Cristinei Odabashean, poeziile recitate de Alis Avachi-an și micuța Mariam Khacha-tryan ne-au mișcat într-un mod special, iar glasul minunat al Dnei Preotese Armine Khacha-tryan ne-a umplut sufletele de fericire ! Însă anul acesta comu-

nitatea armeană a Constanței a încercat și a și reușit ca într-un timp extrem de scurt să închege o trupă de dans, NAIRI, care, după doar câteva repetiții a avut într-adevăr o prestație specială.Dna profesor Arșaluis Sarchi-zian Gurău ne-a oferit o scurtă, dar deosebit de informată isto-rie, a uneia dintre emblemele Armeniei – Cognacul Ara-rat. Dorim să îi transmitem și pe această cale dnei profesor toată recunoștința noastră pen-tru toate eforturile, dăruirea cu care și-a dedicat și își dedică o

bună parte a vieții comunității armene. Totodată a fost în-tr-adevăr un moment de bucu-rie faptul că acestă implicare atât de importantă a dnei pro-fesor a fost recunoscută și de Ministerul Diasporei al Repu-blicii Armenia care i-a acordat o diplomă de recunoaștere a ac-tivității înmânată de Dl Preșe-dinte U.A.R. Constanța, Li-viu Merdinian. Alături de Dna Gurău au mai fost premiați Dl Prof. Dr. Garabet Kumbetlian și Dl. Prof. Dr. Michael Kircor.Părintele paroh Oshakan Kha-chatryan, după binecuvântarea rostită în deschiderea eveni-mentului a rostit câteva cuvinte asupra însemnătății istorice a acestei zile.Dl Președinte Liviu Merdinian a amintit câteva din proiectele pe care U.A.R. Constanța și le propune pentru viitor, proiecte ambițioase, care vor avea un impact deosebit asupra orașu-lui, toate cu și pentru comunita-tea armeană constănțeană.Ziua s-a încheiat festiv, cu o serbare câmpenească în aer liber, în locația U.A.R. din str. Primăverii, unde numeroasa adunare a serbat această zi cu totul și cu totul specială !

Luiza TERZIAN

Armenii din Constanța au sărbătorit Ziua Națională a Armeniei

E V E N I M E N T

AA

AR R

T17 - 18 / 2016

În perioada 15-21 septembrie 2016, Uniunea Armenilor din România – Sucursala Iași a desfășurat mai multe activități culturale dedicate Zilei Inde-pendenței Armeniei.Pe 15 septembrie, la Ateneul Tătărași din Iași a avut loc evenimentul “Tradiții și obicei-uri în comunitatea armeană”. Întalnirea s-a desfășurat în grădina de vară a Ateneului Tătărași și a avut ca public ieșe-nii simpatizanți ai valorilor cul-turale armenești. Din progra-mul artistic nu a lipsit recitalul de poezie armeană și dansurile armenești ale trupei de dans Si-amanto ce au încântat audiența.Cea mai importantă manifes-tare culturală de la Iași dedi-

cată “Zilei Independenței Ar-meniei“ s-a desfășurat pe 21 septembrie, ora 17,00, la sala de conferințe New York de la Hotel Ramada din Iași. Acest eveniment special l-a avut ca invitat de onoare pe domnul Te-odor Meleșcanu, fost Ministru de Externe al României. Dom-nul Președinte Varujan Vosga-nian, prezent la eveniment, a realizat o incursiune în istoria armenilor, punctând importanța dobândirii independenței de că-tre statul Armenia.

Iași Manifestări dedicate Zilei Independenței

De asemenea, în cadrul eveni-mentului a fost lansat al cincilea număr al Revistei ‘Siamanto”, publicație cu aparitie anuală. Revista “Siamanto” a abordat pentru acest număr aniversar tematica “Armenia “. Finalul evenimentului a fost marcat de momente muzicale deosebite, care au subliniat importanța datei de 21 septembrie pentru comunitatea armeană din Iași.

La mulți ani Armenia!

Daria TĂNĂSUCĂ

La referendumul din 21 sep-tembrie 1991, Armenia, prin cei 99,3% dintre votanți, s-a pro-nunțat pentru independență și democrație, în afara granițelor URSS. Acest moment istoric a fost ur-mat de proclamarea oficială a independenței de stat, la 23 sep-tembrie 1991. La Pitești a fost celebrat evenimentul, membrii comunității aducând un omagiu câtorva reprezentanți de seamă ai vieții culturale armene re-cunoscuți internațional. Astfel, au fost urmărite cu mare interes proiecțiile video existente în videoteca publică internațională,

dintre care amintim scurt-me-trajul “Dasnamur” (Pianul), în regia lui Levon Minasian, film premiat în anul 2013 în cadrul concursului de scurt-metraje al revistei Le Monde. De aseme-nea, au fost evocate persona- lități ale vieții culturale care s-au afirmat pe plan internațional. Au fost prezenți membri marcanți ai comunității, printre care: Eduard

Asadurian – profesor universi-tar, Răzvan Gheorghiu – avo-cat, Nicolae Pârâianu – istoric, Araxy Negoșanu – manager tea-tru, Partev Mkrtcian – inginer, Ștefan Tulbengian – economist, Carmen Richițeanu, Esther Ne-goșanu, Patricia și Teodor Stoi-ca, Iulia Pârâianu, Geta Stoica, Nicoleta Diaconu, Cătălin Ilina și alții.

Pitești

8

În zilele de 24 si 25 septem-brie , la Cluj, a avut loc cea

de-a sașea ediție a Zilelor cul-turale armene, care anul acesta au fost dedicate și celor 25 de ani de la referendumul pentru independența Republicii Arme-nia. In prima zi, după intona- rea imnurilor celor două state, Karen Sebesi, președintele fi- lialei Cluj a UAR a dat citire mesajului transmis cu această ocazie de catre E.S. Hamlet Gasparian, ambasadorul Re-publicii Armenia în România. După acest moment a urmat lansarea cărâii “Genealogia fa-miliilor armene din România” tradusă de Andreea Ghiță, dar și o masa rotundă având la bază acest volum, cu participarea unor specialiști de excepție în domeniu: prof.dr. Lucian Na-stasa-Kovacs, directorul In-stitutului de armenologie din Cluj, prof.dr. Tudor Salagean, directorul Muzeului etnogra- fic al Transilvaniei (gazda în-tregului eveniment), Dr. Attila

Puskas, Dr. Attila Kalman si artistul plastic Jozsef Novak, realizatorul blazoanelor famil-iilor nobile de origini armenești din Transilvania, expuse în ca-drul acestui eveniment.

În cele două zile publicul clu-jean a putut aplauda două ansambluri de dansuri arme-nești care au adus o pată de culoare aparte Zilelor culturii armene. Este vorba de ansam-blurile SIAMANTO (sucursala

Zilele culturii armene la Cluj

Iași UAR) și NUR (sucursala Cluj UAR).

La Zilele culturale armene din acest an, eveniment de excepție al sucursalei Clui al UAR, con-ceput și realizat de către doi membrii de marca a filialei, Anna Steib și Mircea Tivadar, pe lângă membrii comunității armenești din Cluj, au partic-ipat și reprezentanții Comu-nității evreiești din Cluj, dar și viceprimarul Clujului, doamna Anna Horvath, doamna Csilla Hegedus, fost ministru al Cul-turii și domnul Hacic Garabet, secretarul general al Uniunii Armenilor din România.

AA

AR R

T17 - 18 / 2016

Miercuri, 21 septembrie 2016, sucursala UAR din

Botoșani a sărbătorit și ea Ziua Națională a Republicii Arme-nia. Într-o zi caldă de toamnă, dar specială, armenii din Boto-șani s-au adunat la Casa Tine- retului să serbeze ziua în care Armenia și-a recâștigat inde-pendența în urma referendumu-lui din anul 1991.Ca de fiecare dată când UAR a inițiat proiecte culturale, Te-atrul “Mihai Eminescu” Boto-șani a răspuns pozitiv, printr-o implicare directă a actorilor și a conducerii. Și de această dată, domnul Director Traian Apetrei a confirmat buna colaborare dintre cele două entitați.Evenimentul s-a bucurat de prezența a peste 200 de per-soane, începând de la Președin-tele CJ Botoșani, parlamentari, directori de instituții și școli, membrii comunității locale și ai altor minorități, elevi și părinți care au fost atrași de istoria și tradițiile armenești.De-a lungul timpului armenii botoșăneni și au pus amprenta asupra dezvoltării orașului și au adus prosperul comunității.Evenimentul a fost deschis de către gazda acestuia, domnul Director Traian Apetrei. Aces-ta ne-a prezentat programul evenimentulor ce aveau să se petreacă pe scena, urmat de Președintele Comunității ar-menești din Botoșani, domnul Cristian Lazarovici, care a dat citire mesajului Ambasadoru-lui Armeniei de la București,

Excelența Sa Domnul Ham-let Gasparian, deoarece acesta nu a putut onora invitația din motive obiective. Alături de cei doi, pe scena s-a alăturat și dl. Ioan Esztegar, Președintele UAR Gherla, vădit emoționat, care a poposit în orașul mol-dav, cu ocazia acestei sărbători, pentru prima dată în locul din care acum mai mult de 300 de ani au plecat strămoșii arme-nilor gherleni. În continuarea programului am fost martorii unei frumoase expuneri făcute de dl. Ghe. Median, muzeograf, cunoscut om de cultură și pa-sionat de istoria orașului și de comunitatea armeană din Boto-șani. Acesta a ilustrat, prin vor-be frumoase, importanța eveni-mentului de la 21 septembrie pentru poporul armean dar și câteva pagini din istoria arme-nilor care s-au așezat pe pământ românesc.Doi dintre cei mai cunoscu-ți actori din Botoșani, Cezar Amitroaei si Dana Bucataru, au urcat pe scena pentru a re-cita cateva poezii din operele poeților armeni, Hovhannes Tumanian, Raffi si Haig Ac-

terian. De asemenea, trupa de dans “Hayakaghak” din Gherla a prezentat 5 dansuri tradițion-ale armenești, lăsând o bună impresie asupra publicului care nu a ezitat să își arate empa-tia aplaudându-i pe tineri de fiecare dată când au urcat pe scenă.Un moment emoționant al serii a fost atunci cand Președin-tele sucursalei locale a UAR a înmânat câteva diplome de mulțumire unor colaboratori, dar și pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul comu-nității Doamnei Viorica Popa și Domnului Gheorghe Lazaro- vici.La finalul evenimentului, Capriel Dedeian a urcat pe scenă și a interpretat câteva piese din repertoriul musical armenesc. După spectacol, spre ieșire, publicul s-a oprit la standul de cărți ale autorilor ar-meni sau să facă o poza alături de Cristian Lazarovici care a îmbracat câteva piese ale costu-mului tradițional armenesc.

Șerban LAZAROVICI

BotoșaniZiua Națională a Republicii Armene

E V E N I M E N T

10

La Bacău s-a desfășurat Proiectul Cultural – Edu-

caţional “Zilele Filmului Arme-nesc“.

Activitățile s-au derulat în in-tervalul 22–24 septembrie a.c., la Sala ”Ateneu” a Filarmo- nicii ”Mihail Jora” Bacău, la sediul Uniunii Armenilor din România – filiala Bacău și la Palatul Copiilor Bacău.Invitați de onoare au fost: Excelența Sa Hamlet Gasparian – Am-basadorul Republicii Armenia în România, senator Varujan Vosganian și Sirun Terzian, vicepreşedintele Uniunii Ar-menilor din România. La ma-nifestări au participat cel puţin 100 de membri ai comunităţii armenești din România, precum și aproximativ 500 de elevi, studenţi, profesori, reprezen-tanţi ai comunităţii bacăuane, public larg.În onoarea invitaţilor, elevi ai Palatului Copiilor Bacău de la Cercul de muzică uşoară, con-dus de profesorul Claudiu Filip

şi de la Cercul de canto popular, coordonat de profesorul Mihai Bîrjoveanu, au susţinut un scurt program artistic cu melodii din folclorul copilăriei şi din fol-clorul popular românesc.

La finalul întâlnirii, Excelenţa Sa Hamlet Gasparian, Amba-sadorul Republicii Armenia la Bucureşti, a mulţumit elevilor şi profesorilor Palatului Copiilor Bacău pentru spectacolul pre- zentat şi a vorbit despre per-spectiva unor colaborări între instituţia de învăţământ nonfor-mal din Bacău şi organizaţii de tineret din Armenia.

Obiectivul proiectului a urmărit promovarea tradiţiei, obiceiuri-lor, istoriei şi culturii poporului armean, cu această ocazie fiind celebrată și Ziua Naţională a Republicii Armene.

Pe 23 august 1990 Republica Armenia și-a proclamat inde-pendența față de Uniunea So-vietică, aceasta fiind recunoscu-

tă pe 21 septembrie 1991.Proiectul a presupus organiza-rea unor proiecții de film de scurt și lung metraj, un concert cu muzică de film, medalioane cinematogarfice în scurt metraj și dezbateri pe marginea aces-tora.

În deschiderea evenimentului regizorul Florin Kevorkian a făcut o scurtă prezentare a is-toriei şi civilizaţiei poporului armean.2

Apoi, au fost vizionate filme armeneşti a regizorului şi sce-naristului de etnie armeană, cunoscut nu numai în România dar şi în străinătate, prin partic-ipări multiple la festivaluri in-ternaţionale în Canada, Cehia, Statele Unite ale Americii, Un-garia, lista putând continua și a compozitorulului de muzică de film, Capriel Dedeian.

La eveniment au participat și Armine Vosganian, studentă la UNATC, care urmează în pa-ralel secţiile de actorie și regie. Primul film de scurt-metraj re-alizat de ea, “La mulţi ani”, a fost prezentat la Festivalul de Film Independent ”Anonimul”.

De asemenea, a fost invitat An-drei Iniţian, masterand al UN-ATC – secția regie de film.Au fost organizate expoziţii de carte, revistă şi costume populare armeneşti, dar și un vernisaj de pictură şi fotografie.

Astfel, a fost încurajată cola- borarea activă și schimbul de experiență în domeniul artistic, cultural și educațional.

Pentru realizare a existat un plan de implementare a activi-tăților, fiind asigurată baza cul-turală şi logistică, participarea

AMBASADORUL ARMENIEI A VIZITAT PALATUL COPIILOR DIN BACĂU ȘI A PARTICIPAT LA ZILELE FILMULUI ARMENESC

AA

AR R

T17 - 18 / 2016A

AA

R RT

specialiştilor proprii la proiect, dar și cooperarea în luarea măsurilor corespunzătoare, cu scopul atragerii publicului inte-resat la manifestările prevăzute de comun acord.

Pe parcursul celor trei zile, au avut loc următoarele mani-festări:

Ziua I – 22 septembrie 2016, Sala ”Ateneu” a Filarmonicii ”Mihail Jora” Bacău, orele 13:00 – 16:00Proiecţie film “Noravank, între legendă şi realitate” şi “Hagi-gadar, regăsirea speranţei”, re-gizor Florin Kevorkian – Izabe-la Bostan, producător Elisabeta Bostan;Concert muzică de film – Capri-el Dedeian, program interactiv cu publicul – muzică de film – ilustraţie muzicală, sau emoţie reală a sunetului îm imagini.

Ziua a II-a – 23 septembrie 2016, Sala ”Ateneu” a Filar-monicii ”Mihail Jora” Bacău, orele 13:00-16:00Proiecţie filme de scurt metraj, ale tinerilor regizori armeni: Armine Vosganian – “Când moartea întârzie să apară” şi “Legătura de leuştean”; Andrei Inizian – “Împăcare, împăcare 2015”, “Octav”şi “Meditații”;Sesiune de dezbateri.

Ziua a III-a – 24 septembrie 2016, Sediul UAR – filiala Bacău, ora 17:00Medalion cinematografic în scurt metraje, cu actorul de et-nie armeană, Florin Kevorkian.Sesiune de dezbateri referitoare la îmbinarea artelor filmului – scenariu, regie, actorie – mari creatori în cinema – Charlie Chaplin, Nikita Mihalkov, Or-son Welles.

E V E N I M E N T

12

Iniţiatorul proiectului a fost: Uniunea Armenilor din România – Filiala Bacău, preşedinte Vasile Agop.

Partenerii acestuia au fost: Primăria Municipiului Bacău, Consiliul Local al Municipiu-lui Bacău, Consiliul Judeţean Bacău, Ambasada Republicii Armene în România, Uniunea Armenilor din România, Filar-monica ”Mihail Jora” Bacău, Inspectoratul Şcolar al Județu-lui Bacău, Palatul Copiilor Bacău, Colegiul Național “Gheorghe Vrănceanu” Bacău, Colegiul Național “Vasile Alecsandri” Bacău, Colegiul Național “Ferdinad I” Bacău, Colegiul Naţional Pedagogic “Ştefan cel Mare” Bacău, Cole-giul Naţional de Artă “George Apostu” Bacău și Colegiul Teh-nic “Anghel Saligny” Bacău.

”Proiectul și-a propus desco-perirea culturii, civilizației și în particular, a cinematografiei armene.

Așadar, într-o manieră aparte a fost prezentată evoluţia co-munităţii armenești în spaţiul românesc, din perspectivă is-torică, economică, socială, politică, dar şi a modulului în care viaţa comunitară arme-nească s-a reflectat în cultura românească.

Armenii sunt un popor cu o străveche cultură națională, influențată de asirieni, greci, perși, dar și de alte popoare din Orientul Mijlociu.

În spațiul carpato-danubi-ano-pontic primii armeni au ajuns în secolele X-XI, în mai multe valuri succesive.Armenii veniți în Moldova erau negustori, meșteșugari, în

general oameni avuți, care, da-torită privilegiilor pe care le-au obținut și comerțului pe care l-au dezvoltat, au făcut să pros-pere principatul Moldovei.

De altfel, Nicolae Iorga spunea că: „Principatul Moldovei a fost creat pe calea comerțului, iar acei care au urmat această cale a comerțului au devenit colaboratori la crearea statului național în Moldova. Așa încît armenii sunt, oarecum, părinții Moldovei”.

Ei au contribuit alături de alte grupuri minoritare, precum evreii, datorită îndeletnicirilor tradiționale, la edificarea statu-lui modern român.

Este de notorietate faptul că de-a lungul timpului, comu-nitatea armenilor din Bacău a avut o contribuţie importantă la modernizarea oraşului de pe Bistriţa.

În acest context vizita amba-sadorului Republicii Arme-nia la Palatul Copiilor Bacău, poate deschide perspectiva unei colaborări inedite cu in-stituții similare.” ne-a declarat prof. Gabriel STAN, directorul Palatului Copiilor Bacău.

Prof. Gabriel STAN, directorul Palatului Copiilor

Bacău.

Ambasadorul Republicii Armenia s-a întâlnit cu primarul Bacăului, Cosmin Necula

A C U M 7 5 D E A N I

S e p t e m b r i e 1 9 4 1

Sosise și Toamna. O veche zicala spune ca „Toamna se numără bobocii.” Întreaga lume își numără însă morții căzuți pe fronturile de luptă. Oamenii sufereau, de foame, de frică, de boli și mizerie. În România însă situația era neschimbată, aceleași temeri și neîn-credere în ziua de mâine în ciuda propagandei care abunda, inclusiv în Revista noastră Ararat. Cine citea printre rânduri putea les-ne observa că situația se înrăutățea pe zi ce trecea. Într-o scurtă notă intitu-lată „Știri din Basarabia” Mestugean relatează: „Un călător venit din Chișin-au ne povestește că orașul este aproape în ruină. Bi- serica Armenească nu a pu-tut-o vedea fiind situată în Cartierul Evreiesc. Ogra-da Armenească situată în Strada Alexandru cel Bun e o ruină. Asemenea și Oțe-lul Londra aparținând Dlui. Nicolae Muraciof. Despre Dnii. Avocați Gr.Ohanov și M.Muratov membrii în adunarea eparhială, spune că bolșevicii i-au dus cu ei în retragerea lor pentru o destinație necunoscută. În timpul acestor tragice evenimente au repausat în-tru Domnul Preoții Ohanes

Aprahamian de la Hancesti și Martiros Zadikiant care a fost timp de 42 de ani parohul bisericii armene din Bălți. Ambii erau Pre-oți culți și devotați paro-hiilor lor. Biserica din Bălți a fost jefuită de ruși dar a ramas intactă iar din biserica din Hâncești n-au mai rămas decât pereții.”Și că tot vorbeam de pro- paganda, un anunț își face apariția la pagina 7 a ziaru-lui. Tipărit mare, cu litere negre pe fond roșu tocmai pentru a ieși mai bine în evidență. Este aproape ca o somație și pe deasupra semnat de Epitropia Bi-sericii și Comunității Ar-mene din București. N-au avut încotro….Merită redat integral. „Apel câtre Arme-nii din România – Pentru a da soldatului român arme noi în lupta sa sfântă pen-tru reîntregirea hotarelor strămoșesti, pentru a inde-părta ruinele lăsate în urmă de armatele inamice și pen-tru a putea veni în ajutorul fraților noștri basarabeni și bucovineni rămași fără rosturi, Guvernul Țării a lansat un împrumut intern la cari sunt chemați toți cei ce simt românește. Dl.Mi- nistru de Finanțe ne-a făcut cinstea de a lansa un

AA

AR R

T17 - 18 / 2016

apel special Armenilor din România. Este deci o da-torie sacră și de onoare și recunoștință de a răspunde așa cum se cuvine înaltei încrederi și marei prietenii ce ni s’a aratat. Cu gân-dul la eroii ce-și jertfesc sângele și viața pe câm-pul de bătălie, cu gândul la frații și copii noștri ce se luptă și mor în rândurile glorioasei Armate Române sub comanda marelui Mareșal Antonescu, pentru Rege și pentru Țară să sub-scrim fără zăbavă tot priso-sul muncii noastre. Numai astfel vom fi la înălțimea jertfelor date de strămoșii noștri și vom fi meritat larga ospitalitate pe care am găsit-o de secole în sânul poporului român. În mândria și bucuria de a fi contribuit la întărirea și înălțarea unei Românii Mari, va nimba cu o lumină nouă istoria sălășluirii noastre pe acest binecu-vântat pământ. Faceți-vă deci datoria, Armeni pen-tru izbânda credinței și dreptății!” – Semnează Epitropia Bisericii și Co-munității Armene din Bu-curești. Primii donatori au fost, paradoxal, armenii din Craiova care au contribuit cu suma de 106 mii lei mai ales familiile Melikian, Kevorkian și Karacașian. Ca o ironie amară, un ul-tim anunț pe ultima pagina a Revistei Ararat: „Rugăm pe Dnii.Abonați să ne tri-meată fără întârziere banii de abonament pentru ca să putem face față nevoilor.” Alte cuvinte sunt de prisos

Eduard ANTONIAN

14

Dincolo de clişee, Veneţia trebuie descoperită pe în-

delete pentru a gusta cum se cuvine creaţiile marilor artiş-ti care continuă să uimească omul modern. Oraşul lagunar întemeiat în secolul al cincilea poate fi cucerit cu ştiinţă, fiind un loc ideal pentru studii, dar şi pentru relaxare.

Numărul mare de vizitatori, şaptezeci şi patru de mii, în me-die, pe zi, în 2015, atestă faptul că Veneţia istorică este în plină efervescenţă, deşi are numai şaizeci de mii de locuitori. Deopopularea sa însă se accen-tuează în ultimul timp şi din cauza turismului excesiv, pro-testele localnicilor împotriva acestui fenomen ȋnteţinȃndu-se în septembrie 2016.

Gazdă a multor eveni-

mente importante, Veneţia se menţine în prim-planul atenţiei lumii întregi şi prin instituţiile sale de învăţământ. La Univer-sitatea Ca’Foscari, am discutat cu profesorul preot Bohos Le-von Zekiyan, iniţiatorul şi or-ganizatorul cursurilor intensive de limbă şi cultură armenă. E- rudiţia, rigoarea, generozitatea şi dăruirea acestui dascăl de ex-cepţie au fost remarcate de toţi tinerii veniţi la Veneţia pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele.

‒ De peste treizeci de ani coor-donaţi organizarea acestor cur-suri în cadrul Departamentului de Studii Euroasiatice. Cum a început totul ?‒ Experienţa mea în Orientul Mijlociu, dar şi în Vest, a con-tribuit la materializarea ideii de a organiza aceste cursuri. Tre-

buie să menţionez, în mod spe-cial, vizita mea în SUA, unde în Philadelphia, marele nostru intelectual, Vahe Oshagan, pre-da limba armeană unui grup de adolescenţi şi studenţi într-un campus. De asemenea, în tim-pul călătoriei mele în Alep, în 1984, unii oameni mi-au pro-pus să invit la Veneţia tineri şi profesori în timpul vacanţei de vară pentru a studia limba şi cultura armeană. M-am gândit şi am decis să organizez în mod sistematic aceste cursuri. Chiar de la prima ediţie, cursul a avut cinci module la care au partici-pat treizeci şi patru de tineri.

‒ Strălucita dumneavoastră carieră didactică a contribuit la buna organizare a acestor cursuri?‒Acest lucru trebuie să fie apre-ciat de participanţi.

‒ Câţi studenţi sosesc în fiecare an la aceste cursuri?‒ Din 1986 până la mijlo-cul anilor nouăzeci, am avut aproximativ cinzeci şi cinci de cursanţi. În următorii ani, au participat aproape douăzeci şi cinci de tineri. În ultimii zece ani, interesul pentru acest curs a fost mai mare. Menţionez două cazuri speciale: şcoala Kololian din Toronto participă cu clasele terminale (acesta este al şaselea an), Uniunea Profesorilor Ar-meni din Instanbul şi şcolile Or-takoy Tarkmanchats şi Ferikoy Merhamtciyan îşi trimit profe-sorii. Consider această partici-pare foarte importantă, cazurile menţionate servind drept exem-pu pentru alte instituţii.

‒ Câţi profesori lucrează la acest program?

‒ În toţi aceşti ani (treizeci şi unu), peste şaizeci de profeso-

VENEȚIA 2016Cursurile intensive de limbă și cultură armeană

AA

AR R

T17 - 18 / 2016

D I A S P O R Ari au predat la aceste cursuri. În acest an, sunt şase profesori dintre care unii au fost cu noi de la început, iar alţii s-au alăturat pe parcursul timpului. Numai un profesor se află aici pentru a doua oară.

‒ Există studenţi care au ajuns profesori de limba armeană?‒ Mulţi dintre participanţi erau deja sau vor deveni profesori în şcolile armene sau chiar direc-tori. Unii dintre ei au devenit şi profesori universitari.

‒ Aţi fost în România, la Gherla unde se află o catedrală mag-nifică? ‒ Nu am fost niciodată în România. Desigur, mi-ar plă-cea să vizitez această ţară ca şi comunitatea de armeni care are o bogată moştenire istorică şi culturală.

‒ În contextul actual, cum pri-vim spre insula San Lazzaro?‒ Este suficient să spun faptul că această insulă a fost leagănul culturii armene şi al renaşterii sale spirituale în secolul al optsprezecelea. Viaţa continuă şi Ordinul Mechitarist are un mesaj puternic de adresat arme-nilor în prezent.

‒ Aceste cursuri intensive reprezintă o datorie pentru poporul din care proveniţi, o onoare sau un semn al genero-zităţii dumneavoastră?‒ Tot ceea ce fac, aşa cum spune şi Iisus, este o datorie faţă de fraţii şi surorile noas-tre întru Domnul. A fi în slujba surorilor, fraţilor şi a valorilor spirituale este întotdeauna o onoare. Iar generozitatea este o condiţie preliminară a lucrului bine făcut.

Andreea BARBU

16

Când simţi tensiunea lumii, în loc să te plângi, ceea ce

este o pierdere de timp şi ener-gie, merită să creăm ceva. Toc-mai aşa se nasc noile colaborări cu diverşi profesionişti din di-ferite domenii.

De pildă, cu T. Tomkowiak şi K. Klimowicz am început recent un proiect pentru reviste, şi nu numai. Îmi place să combin jur- nalismul, politica şi arta. Este ceva extrem de interesant, chiar dacă unii pot să critice această

abordare a profesiei de jurnalist pe care o percep doar ca fiind o specialitate directă. Însă din acest amestec de fiecare dată ai posibilitatea să înveţi ceva nou, nu doar din domeniul tău, de-venind astfel mai “bogat/ă” în interior.

Persoanele cu care se poate colabora

Cu acei care îşi ştiu valoarea şi preţul muncii, succesului. Majoritatea colegilor, priet-enilor şi superiorilor mei, de exem- plu, sunt bărbaţi, şi mă înţeleg foarte bine cu ei, deo-arece sunt mai practici şi logi-ci. Şi până acum nu am simţit nevoia mişcării feminismului, care uneori devine un fel de instrument în mâna unora, ca şi democraţia sau religia, de al-tfel (deşi în unele societăţi este necesar militantismul în favoa- rea femeilor pentru revendica- rea luptei împotriva inegalității de sex, promovarea afirmării femeii în societate, lupta împo-triva crimelor domestice).

Jurnalistul, politicianul şi simţul ruşinii

Incompatibile. Dacă totuşi simţi că ruşinea te sufocă, “divorţează” de aceste meserii sau de ruşinea propriu-zisă. Poate exista şi o altă abordare mai pozitivă, umanistă, ca şi teoría democraţiei dacă nu se pune în practică opusul gândirii realiste a istoricului, politicia- nului Niccolò Machiavelli.

Când nu vorbiţi

Atunci când este mult de spus.

Sistemul politic preferat

Echilibru.

AUTOPORTRET Elena Chobanian, jurnalist, realizatoare TV şi radio : “Prin răbdare şi cugetare lumea va cunoaşte pacea”

AA

AR R

T17 - 18 / 2016

I N T E R V I UCând vă supăraţi

Valorez timpul, e păcat să-l ri-sipim.

Cheia fericirii

Cei mai eminenţi gânditori nu au putut să dea un singur răspuns la această întrebare. Pentru mine, cel puţin, fericirea constă în familie şi bunăstarea ei, când războaiele tac, când văd îndrăgostiţi afară, când munca se face într-un mod responsabil şi operativ, şi eşti răsplătit ca atare în acest sistem capitalist, când ai curajul să spui “ier-taţi-mă” după greşeli, ş.a.m.d. Cu alte cuvinte, tot ce contra-zice acţiunile diplomaţilor.

Dorinţă ascunsă şi nerealistă

Colaborarea chibzuită a oame-nilor de orice religie, tradiţie, mentalitate (sună a globalizare însă un este vorba de așa ceva). Când Ego-ul din fiecare om se va “înţelege” cu perseverenţa, răbdarea şi cugetarea, lumea va cunoaşte pacea.

Klaudia Klimowicz, artist de make-up

«Consider foarte important ca persoanele cu care lucrez să mă inspire. De aceea cu T. Tomkowiak lucrez mai mult de şase ani, pentru că ne înţelegem chiar dintr-o privire. Ceea ce priveşte colaborarea cu Elena, pentru mine a fost o plăcere. Îmi place când după machiajul artistic femeia se uită în oglindă şi zâmbeşte, ceea ce înseamnă că munca mea nu a fost în zadar. În această meserie este foarte importantă capacitatea de a pu-tea folosi fiecare machiaj pen-

tru o anumită situaţie: uneori trebuie să fie discretă şi aproape invizibilă, uneori expresiv sub-liniind avantajele femeii», – spune K. Klimowicz.

Tomek Tomkowiak, fotograf

“Unul din prietenii mei din Zanzibar mi-a spus odată: fie-care din cele cinci degete ale noastre sunt diferite, dar îm-preună ele formează un pumn armonios. Aşadar, cel mai im-portant lucru este ca fiecare din acele elemente să se regăsească împreună. Acelaşi lucru este valabil și în arta fotografiatu-lui” – explică T. Tomkowiak.

“Colaborarea mea recentă cu Elena Ciobanian – continuă fo-tograful – a fost interesantă. De obicei, înainte de a începe orice colaborare discut cu persoana pe care trebuie s-o fotografiez, pentru ca să înţeleg psihologia individului respectiv şi să de-cid toate detaliile tehnice. De exemplu, Elena este modestă, calculată, precaută şi într-un corp nu foarte mare se as-cunde o imensă empatie şi en-ergie pozitivă, ce-şi păstrează

ceva pentru sine, ca orice fe-meie, chiar în faţa obiectivului aparatului de fotografiat. Aşa că rezultatul fotografiilor de-pinde de cunoaşterea modelului respectiv”.

18

În perioada 9-11 septembrie la Galați au avut loc o seama de evenimente culturale și religi- oase în cadrul unei actiuni care a purtat denumirea” Comunita-tea armeană din Galați file de istorie”. În deschidere Președin-tele Sucursalei Galați a Uniunii Armenilor din Romania ing. Eduard Kevorchian a susținut o scurtă alocuțiune cu tema “Co-munitatea armeană din Galați între trecut, prezent și viitor”. În cadrul secțiunii Personalități

armene , d-na muzeograf De-lia Pohrib a prezentat “Orașul Galati în timpul mandatului de primar al lui Ștefan H.Ște-fan ” iar dl Dr. Adrian Pohrib directorul Arhivelor Naționale -Serviciul Județean Galați ne-a captivat atenția cu “Documente privind Comunitatea Armeană din Galați. Au fost prezenți armeni galățeni precum și in-vitați de la celelalte minorități nationale dar și reprezentanți ai autorităților locale. Sâmbătă

”Comunitatea armeană din Galați – file de istorie”

și duminică în clubul UAR au vizitată expoziția dar au și par-ticipat la discuții reprezentanții armenilor din Roman, Bacău, Focșani, Tg.Ocna, Gherla, Dumbrăveni, București, Tul-cea și Constanța. Duminică evenimentul s-a încheiat cu o slujba religioasă susținută de PS Episcop Datev Hago-pian împreună cu preoții din Constanța și Focșani. Ne-am simțit iarăși mulți , puternici și mai armeni ca niciodată, chiar dacă mulți nu vorbesc arme-nește, aici la Galați în patria noastra România. Mulțumim în numele comitetului, tuturor celor care s-au implicat în organizarea evenimentului, mulțumim înaltu-lui oaspete pentru că ne-a onorat cu prezența și ne-a dat binecuvân-tarea sa pentru realizările din cad-rul Parohiei Galați și nu în ultimul rând mulțumim tuturor armenilor care au venit de departe pentru a fi alături de micuța comunitate Armeană din Galați la înfăptuirea evenimentului. Ne rugăm pentru sănătatea tuturor și vrem ca prin grija Lui Dumnezeu să fim îm-preună și la anul.

La Gheorgheni, istoricul Giur-giov locuit de armeni, a avut loc între 9-11 septembrie cel de al 6-lea Festival de Cultură Armeană.

În cadrul festivalului, pe mun-tele Ciobot de lîngă Gheo-rgheni, lîngă capela armeano-catolică, a fost instalat un panou care atestă împrejurările așezării armenilor în această parte a Transilvaniei. (Pasul dintre Moldova și Transilva-

FESTIVALUL DE CULTURĂ ARMEANĂ DE LA GHEORGHENI

AA

AR R

T17 - 18 / 2016

D I A S P O R ACOMUNITATEnia, prin care în secolele 17-19 treceau armenii cu turmele lor, trecea peste vîrful Prisca. În amintirea epidemiei din anul 1679, pe muntele Ciobot a fost ridicată o capelă. Lîngă aceasta, în 1748, familia Köver de ori-gine armeană zidește pentru ar-menii catolici o altă capelă care era vizitată îndeosebi în zilele de sărbătoare.) Panoul este cvadrilinv, în armeană, română, maghiară și engleză, iar textul a fost întocmit de istoricul și armenologul prof. doctor Gar-da Dezső. Panoul a fost instalat de către Asociația Armenilor Maghiari din Transilvania, cu sprijinul Consiliului Armenilor din Ungaria și al ambasadei Re-publicii Armenia în România.

Printre manifestările principale ale festivalului s-a numărat și conferința internațională „Ar-menii din Transilvania între trecut și viitor”, la care au par-ticipat și cercetători invitați din Ungaria. Sub forma unei ex-poziții au fost prezentate mate-riale despre familiile armenești Karacsony și Kapdebo.

În cadrul programului artistic și cultural al festivalului au fost prezentate și cîntece armenești, arii de operă, precum și frag-mente despre armeni din lu-crările scriitorilor transilvăneni.La liturghia oficiată în biserica armeano-catolică din Gheor- gheni a participat și arhiepis-copul catolic de Alba Iulia și guvernator apostolic al comu-nității armenilor catolici, Györ-gy Jakubinyi.

Să amintim că Gheorgheniul este înfrățit cu orașul Alaverdi din Armenia.

după armenpress

Cu durere anuntăm, că a înce-tat din viată, la Cluj, pianista NINA PANIEVA SEBEȘI, in varsta de 84 ani.

Dintr-un interviu acordat de fiul ei Karen Sebeși, ( producător la TVR Cluj și în prezent președ-inte al filialei UAR Cluj ) în urmă cu ceva ani aflăm că : Nina Panieva a fost singurul copil al unei rusoaice si al unui armean get-beget din Azerbai- djan, a absolvit Conservatorul din Tbilisi, orasul în care, de altfel, s-a și născut. Plecată, ulterior, la Moscova, pentru un doctorat la celebra universitate Lomonosov, l-a întîlnit pe tatăl lui Karen, student la Jurnal-istica la aceeasi universitate. Ce-a urmat? Lupte imense si o poveste frumoasa, asa cum o spune Sebeși:

“Bineînțeles că tatăl meu a revenit în România, a ajuns redactor la Radio Cluj, unde a și lucrat toata viața. Vroia s-o aducă și pe mama. Părinții ei n-au vrut în nici un fel s-o lase pe singura fiică să plece. Dar a învins marea dragoste. După ce a plecat mama, bunicii mei au suferit imens. După o vreme, amîndoi au dorit să vină după fiica lor, să se stabileasca aici. Era însa foarte greu cu vizele. Și-au depus actele, dar între timp a decedat bunicul. A venit totuși bunica mea, care și-a pe-

trecut ultimii ani din viață aici, la Cluj.”

Din păcate Nina nu și-a mai vizitat patria de peste 15 ani. “Plînge aproape zilnic. S-a obișnuit să trăiască aici, îi place, dar nu-și uită rădăcinile. Sufera imens pentru ca nu poate să-și viziteze rudele pe care le mai are la Tbilisi. Se sună reciproc la telefon, mai află mama cîți dintre foștii ei prieteni și cole-gi de an sau cîte rude au dece-dat. Asta amplifică și mai mult suferința ei.” spune în același interviu Karen.(vezi interviul integral cu Karen Sebeși pe http://www.cotidiantr.ro )

Înmormântarea a avut loc în data de 8 septembrie 2016 în cimitirul Házsongárd, în rit armean apostolic.Prietenii lui Karen și conduc-erea U.A.R. îi transmit con-doleanțe în aceste momente grele prin care trece.

Cu respect si dragoste să ne amintim de ea !

A încetat din viață, la Cluj, pianista Nina Panieva

Sebeși

20

A doua ediție a Regatei Marilor Veliere, care s-a desfășurat la Constanța în perioada 8-11 septembrie, a transformat Ter-minalul de Pasageri al portului într-un spațiu neîncăpător pen-tru localnicii și turiștii veniți să vadă cele mai spectaculoa-se nave cu pânze din lume. Aproape 20.000 de vizitatori au trecut prin portul Constanța în prima zi a Regatei Marilor Veliere, și numărul curioșilor, dornici să ajungă la bordul im-presionantelor veliere a cres-cut, potrivit organizatorilor, în fiecare zi. Navele au putut fi vizitate gratuit, zilnic de la 10,00 la 20,00 iar în ultima zi a Regatei, până la ora 12,00. România a participat la Regata Marilor Veliere 2016 cu două nave, Adornate și Mircea, însă Rusia a fost cea care a dominat competiția cu nu mai puțin de șapte veliere. Spania, Polonia și Bulgaria au completat lista ce-lor 13 nave prezente în Portul Constanța.Regata este un eveniment unic în lume, iar Marea Neagră îi oferă o importanţă aparte prin frumuseţea locurilor şi a

oamenilor de-aici. Și pentru că multiculturalitatea și mozai-cul etnic reprezintă un element definitoriu atunci când vorbim de Constanța și de Dobrogea, organizatorii nu puteau să nu includă în programul eveni-mentului minoritățile naționale care conviețuiesc de sute de ani pe aceste meleaguri.

Armenii din Constanța au fost pentru prima dată prezenți în-tr-un eveniment de o asemenea amploare și cu un impact de marcă în conștiința publicului larg. Pe parcursul întregii peri-oade au fost reprezentanți prin-tr-un punct turistic in care cei prezenti au putut găsi cafeaua

CONSTANȚA Armenii prezenți la… Regata Marilor Veliere

Avedis Carabelian, cognacul Ararat, plachete cu monumen-tele culturale reprezentative ale armenilor din Constanta (Casa cu Lei, Biserica Armeana, Farul Genovez). Menționăm impli-carea deosebită a dnei Bianca Frum prin magazinul domniei sale, Narcis Poetica, unde fie-care etnie dobrogeană are colțul său reprezentativ. Steagul Ar-meniei a fluturat alături de cel al țării noatre adoptive, România, și portul tradițional armenesc a fost admirat de sutele de vizita-tori.Momentul cu adevărat extraor-dinar a fost cel în care muzica și dansul armenesc au umplut atmosfera toridă a malului de mare, umplându-ne sufletele de o unică și negrăită fericire. Ansamblul de dansuri armeneș-ti Hayakaghak, din Gherla, a fost o splendidă încântare prin entuziasmul tineresc și bucuria pe care au exprimat-o în pași de dans. Le mulțumim și pe această cale, și îi așteptăm în mijlocul nostru la cât mai multe evenimente de acest fel.Salutăm totodată efortul de-osebit al Dlui Președinte Li-viu Merdinian, prin a cărui implicare activă armenii din Constanța au devenit vizibi-li în marele oraș al malului de mare……

Luiza TERZIAN

AA

AR R

T17 - 18 / 2016

IN MEMORIAM

Cu ocazia împliririi a 50 de ani de activitate a Organizației Raffi, Gaizag Ohanesian a primit placheta aniversară pen-tru activitatea depusă în cadrul organizației din partea lui Ara EchighianS-a stins din viață la Los An-geles Gaizag Ohanesian, care timp de mulți ani a fost mem-bru și apoi președinte al Orga- nizației Culturale RAFFI a ar-menilor originari din România.

S-a stins din viață, la Los Angeles, Gaizag Ohanesian

Născut în România, Gaizag Ohanesian nu a uitat locuri-le unde a copilărit și învățat contribuind material, de-a lun-gul anilor, la refacerea unor obiective din patrimoniul co-munității noastre. Astfel el a finanțat refacerea celor două fântâni din curtea mănăstirilor Zamca și Hagigadar și s-a ocu-pat de trimiterea anual a unor sume de bani pentru nevoiașii din comunitate. A fost activ și în cadrul comunității și Bi-sericii Armene din California pentru aceasta fiind răsplătit cu Medalia Surp Drtad din partea Sanctității Sale Aram I Catoli-cos al Marii Case de Cilicia.U.A.R transmite sincere con-

doleanțe familiei precum și Organizației Culturale RAFFI din Los Angeles acolo unde Gaizag a activat pentru binele armenilor.

Doamnei Anahid Ohanesian

Mult iubita noastră fiică

Am primit cu mare tristețe ves-tea plecării din această lume a ne-prețuitului Nostru prieten Gaidzag Ohanesian.

De-a lungul vieții sale pământene și-a dovedit permanent frumusețea caracterului și noblețea sufletu-lui ostenind fără încetare nu doar spre grijirea și armonia familiei sale, dar arătându-se neîncetat ca o strălucitoare pildă a tiparu-lui unui armean adevărat,dăruit fără căutare de laude trudei de slujire și vieții de iubire/slujire și iubire față de Dumnezeu, față de Sfânta Biserică Apostolică Armeană și față de toți conațion-alii săi. În sufletul lui minunat și în toată strădania sa de fiecare zi un loc aparte a fost cel păstrat și dăruit spre folosul și dăinuirea comunității religioase a arme-

nilor din România,spre păstrarea strălucitoarei demnități de care s-a învrednicit Sfînta noastră Bis-erică pe pământul României, prin Harul lui Dumnezeu și prin voința strămoșilor noștri care au trăit pe aceste meleaguri de aproape o mie de ani.

Activitatea sa ca președinte al organizaței,, Raffi,, s-a arătat a fi doar o frântură din viața și străda-nia unui armean adevărat, din viața unui OM adevărat!

Mulțumim Gaidzag !

Mulțumim Gaidzag Ohanesian! Răsplata ta,răsplata vieții tale, ca și a tuturor marilor oameni, este doar de la Dumnezeu! Ne rugăm neîncetat pentru sufletul tău! Sun-tem datori a spune asta în fața lui Dumnezeu, în fața sfintelor Altare ale bise-ricilor noastre pe care el, Gaidzag Ohanesian, le-a iubit din adâncul inimii sale!

Îndurerata Noastră fiică Anahid Ohanesian, îndoliată familie, vă încredințăm de sincera Noastră compasiune!

Veșnica lui pomenire!

Ne rugăm bunului Dumnezeu pen-tru voi, pentru cei plini de tristețe! Dar și pentru noi, cei de astăzi, ca să ne ajute a urma pilda de cre- dință,slujire și respect arătate de iubitul nostru Gaidzag. Și-a în-veșmântat și împodobit viața cu jertfa slujirii și iubirii. ,, Voi sunteți martorii acestora!,,(Luca 24,48). .Dumnezeu să ne ajute a fi vredni-ci spre a ne arăta tuturor neîncetat această mărturie!

,,Ascultă Doamne rugăciunea noastră,și-l așează în corturile drepților….Amin,,

Cu iubire părintească și arhiereas-că binecuvântare,

Episcop Datev HAGOPIANÎntâistătător al Arhiepiscopiei Ar-mene din România

Scrisoare de condoleanțe

22

Samantha Power (n. 1970, Dublin) este profesor uni-versitar și diplomat; din 2013 e a 28-a ambasadoare a SUA la ONU. La vârsta de nouă ani, a imigrat împreună cu părinții ei de origine irlandeză în SUA,

stabilindu-se la Pittsburg

(Pennsylvania). A absolvit Uni-versitatea Yale și Facultatea de drept a Universității Harvard. A fost profesor de politică pub-lică la Facultatea J. F. Kennedy a Universității Harvard, la care a funcționat ca director execu-tiv fondator al Centrului pentru

drepturile omului în anii 1998-2002. A fost consilier principal al lui Barack Obama până în martie 2008, când a demisionat din echipa campaniei electorale după ce a cerut scuze pentru că o etichetase „monstru“ pe Hillary Clinton, cu care mai apoi avea să conlucreze îndeaproape. În peri-oada ianuarie 2009 – februarie 2013, a fost asistent special al președintelui și director pen-tru afaceri multilaterale și pentru drepturile omului în Consiliul de Securitate națională. La 23 aprilie 2012, Obama a înființat Comitetul de prevenire a atro-cităților, numind-o pe Samantha Power în fruntea acestuia. Ea este considerată figură-cheie în administrația Obama pentru a-l fi convins pe președinte să in-tervină cu forță militară în Libia. Samantha Power a debutat în jurnalism cu relatări despre războaiele din Iugosla-via în anii 1993-96, ca reporter pentru „UN News and World Report“ și „The Boston Globe“. Articolul ei Dying in Darfour, publicat în „The New Yorker“, a câștigat în 2005 Premiul reviste-lor naționale pentru reportaj. În 2016, revista „Forbes“ a situat-o pe locul 41 în clasamentul celor mai influente femei din lume. Cartea Samanthei Power, „A problem from hell“: America and the age of geno-cide, este o analiză a atitudinii SUA față de cazurile de geno-cid pe plan mondial. Publicat în 2003 de editurile Flamingo din Marea Britanie și Basic Books din SUA, volumul a fost distins în același an cu Premiul Pulitz-er pentru non-ficțiune gener-ală și cu alte premii, între care National Book Critics Circle Award și Premiul Raphael Lem-kin al Institutului pentru studii asupra genocidului. Titlul este pus între ghilimele, fiind un ci-

N O T E D E L E C T O RSamantha Power :„O problemă din iad“: America și era genocidurilor

AA

AR R

T17 - 18 / 2016

R E C E N Z I Etat: secretarul de stat Warren Christopher, care a fost un adept al neimplicării SUA în războiul dintre fostele regiuni iugoslave devenite state independente, a afirmat la vremea respectivă că ura dintre cele trei grupări – sâr-bi, croați și bosniaci – e aproape incredibilă, ea având o vechime de secole: „Este cu adevărat o problemă din iad“. Masacrele din Bosnia și din Kosovo figurează ultime-le – în ordine cronologică – pe lista genocidurilor din secolul XX, care se deschide, în cartea Samanthei Power, cu cel comis asupra națiunii armene în 1915-18 și continuă cu cele din Cam-bodia, din Irak și din Ruanda. De fiecare dată, abordând câte unul dintre aceste cazuri, autoarea are grijă să pună în pagină date-le chestiunii relatând faptele sec și obiectiv, dar în detaliu, pentru ca apoi să comenteze analitic poziția autorităților nord-amer-icane față de evenimentele produse. De fiecare dată, acele oficialități reprezentând cel mai puternic stat din lume sunt găsite vinovate fie de pasivitate, fie de reacție tardivă, fie de de-cizie eronată, încât lucrarea, pe ansamblul ei, se constituie ca un rechizitoriu al SUA aflate în situația opțională de a interveni în curmarea unui genocid și în salvgardarea unei națiuni, op-erații mai întotdeauna amânate sau refuzate, până când făptașii își vor fi încheiat nestânjeniți lu-crarea. Remarcabilă, în carte, este expunerea – initial, în trei capitole succesive, iar în final indirect într-un capitol rezuma-tiv intitulat Moștenirea judici-ară a lui Lemkin – procesului de formulare a noțiunii genocid de către Raphael Lemkin, apoi a perseverentei și dârzei insis- tențe a acestuia pentru a impune

acceptarea noului termen juridic de către instituțiile avizate și, în sfârșit, a adoptării de către ONU a Convenției pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid. Este remarcabilă fiindcă, bazată pe date și pe documente de ar-hivă, unele chiar de culise, ea se derulează cu scrupulozitate, alcătuind tabloul informativ al evoluției problematicii. De al-tfel, aceasta e calitatea întregii scrieri care – dovadă premiile obținute – a dobândit aprecierile pozitive binemeritate ale spe-cialiștilor și ale presei: „scrisă cu vioiciune și profund docu-mentată“, „o carte mânioasă, strălucită, teribil de utilă, absolut esențială“, „o lectură bună pent-ru studenți și pentru politicieni“, „una dintre acele rare cărți care pot schimba modul de gândire al cuiva“, „dureroasă la lectură, dar necesar să fie citită“, „Power nu predică și nu dă lecții; ceea ce face ea cu moderație, dar insis- tent, este să stimuleze“ etc. Cât privește secțiunea rezervată Genocidului armean, ea se distinge prin abordarea frontală a faptelor din punct de vedere juridic, pornind aprioric de la constatarea că în 1915 a fost declanșat un genocid programat și organizat în prealabil. Astfel, este citat însuși Talaat Pașa care

a afirmat: „Continuând depor-tarea orfanilor spre destinațiile lor pe o vreme friguroasă, avem asigurarea odihnei lor eterne“. Nu sunt cruțate marile puteri pentru partea lor de vină, fiind dat exemplul Marii Britanii care, temându-se că cei vinovați de săvârșirea Genocidului nu vor fi judecați corect în țara lor, i-a transferat pe insula Malta, pentru ca ulterior să-i elibereze drept monedă de schimb ca să salveze câțiva ofițeri englezi lu-ați prizonieri de turci. În capitolul 2, intitulat O crimă fără nume pentru că are ca subiect activitatea lui Lemkin de susținere a termenului creat de el, este citat acest jurist polo-nez de origine evreiască atunci când, aflând de procesul inten-tat lui Soghomon Tehlirian, cel care îl omorâse pe Talaat Pașa, s-a întrebat de ce nu puseseră la cale armenii arestarea mon-struosului creier al Genocidu-lui: „Este un delict că Tehlirian a ucis un om, dar nu-i un delict că opresorul lui a ucis peste un milion de oameni? E o totală lipsă de consecvență.“ Lemkin a fost nemulțumit că Tehlirian acționase ca justițiar din proprie inițiativă în numele conștiinței umanității, în timp ce masacrele în masă rămâneau nepdepsite.

24

Situația aceasta, a opinat el, tre-buia să se schimbe: sentința se cuvenea să fie legalizată. De alt-fel, după lectura unui articol de-spre asasinarea lui Talaat, Lem-kin, care, având înclinație spre limbi, studia filologia, a decis să revină la interesul său din co-pilărie pentru cazuri de măceluri umane și s-a transferat la Fa- cultatea de drept. Cruciada lui pentru impunerea unui cuvânt nou care să denumească legal crimele în masă a fost determi-nată de un discurs radiodifuzat al lui Churchill în august 1941, care făcea apel la aliați să-i opre-ască pe naziști din barbaria lor: „Suntem martori ai unei crime fără nume“. După conceperea noțiunii genocid, Lemkin i-a sugerat lui David Maxwell Fyfe, procuror britanic la tribunalul din Nürnberg, s-o includă în rechizitoriul procesului intentat naziștilor. Așa se face că la 26 iunie 1946, în actul de acuzare citit lui Constantin von Neurath, pentru prima oară cuvântul a fost rostit oficial într-o acțiune judi-ciară internațională: „Ești acu-zat, împreună cu ceilalți acoliți ai tăi, printre altele, de geno-cid“. La 11 decembrie 1946, Adunarea Generală a ONU a votat în unanimitate o rezoluție de condamnare a genocidului. Lemkin avea să fie numit „omul care vorbește prin vocea a 60 de națiuni“. Delegaților la ONU le fuseseră exemplificate cazuri de victime ale masacrelor în masă din istoria omenirii: maroniții, tribul herero, hughenoții, pro-testanții din Boemia, hotentoții, armenii, evreii, țiganii, slavii. În 1948, era formulată definiția genocidului în Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid, în care se preciza că se califică drept genocid eliminarea unui grup național, etnic sau religios și că motivele

particulare ale autorilor în dis-trugerea unui grup nu sunt rele-vante. La 9 decembrie 1948, la patru ani după ce Lemkin intro-dusese termenul în atenția lumii, 55 de delegați, adică toți, au vo-tat pentru adoptarea Convenției. Pe același ton critic al întregii cărți, se menționează că abia la 18 februarie 1986, la aproape patru decenii de la adoptarea Convenției, avea să ratifice SUA (după alte 97 de state) tratatul pe baza căruia numai peste 50 de ani urma să fie pronunțată o condamnare pentru comiterea unui genocid. Cel care a propus vo-tarea Convenției în Congre-sul american, senatorul Robert Dole, avea să militeze mai apoi pentru recunoașterea Genocidu- lui armean de către SUA. Ex-plicația armenofiliei lui e dată în carte: în timpul războiului, tânărul Bob Dole din Kansas, luptând în Italia, a fost grav rănit pe când încerca să salveze un camarad, radiofonist, rănit și el. Transportat înapoi acasă, cu un umăr sfărâmat și cu vertebre dis-truse, el a făcut obiectul unui ar-ticol de ziar; citind despre acest caz, doctorul Hampar Kelikian, chirurg din Chicago, specialist în reconstrucții de oase, s-a ofe-rit să-l opereze și să-l refacă gra-tis pe Dole, cu condiția ca acela să se ducă la Chicago pe contul lui. Vecinii tânărului au orga- nizat o chetă în localitate, iar Kelikian nu numai că și-a făcut treaba, dar i-a și ținut companie pacientului său pe toată lunga perioadă de convalescență, în acest răstimp povestindu-i epi-soade din masacrarea armenilor de către turci. El însuși scăpase, tânăr fiind, și ajunsese în Ame- rica, după ce pierduse trei dintre surorile sale. Dole a rămas șocat de cele auzite, necunoscute lui, și, când a ajuns în Senat, s-a pre-

ocupat de evenimentele din Bal-cani. În final, o concluzie i se impune autoarei: „Conducătorii SUA, care au condamnat Ho- locaustul, au îngăduit ei înșiși, în repetate rânduri, să se comită genociduri“. Nu ignoranța a fost cauza, de vreme ce, în cazul Gen-ocidului armean, în 1915 ziarul „New York Times“ a publicat 145 de relatări despre masacrele din Turcia, apoi, peste 80 de ani, același ziar a scris, la patru zile după declanșarea masacr-elor din Ruanda, că zeci de mii de oameni fuseseră uciși, iar în perioada 1992-95 a consacrat spații ample ororilor din Bosnia. Samantha Power pune degetul pe rană: nu lipsa informației, ci lipsa dorinței a împiedicat SUA să oprească genocidurile: „Sim-plu spus, conducătorii americani nu au acționat pentru că nu au vrut. Ei știau că genocidul este o greșeală, dar n-au fost gata să investească vreun capital fi-nanciar, militar, diplomatic sau intern pentru a-l opri.“ Toată problema se reduce, așadar, la raportul dintre costuri și bene-ficii. Și, în plus: „Indiferent ce partid s-a aflat la putere, noi am exclus sistematic consideren-tele de ordin uman în politica noastră de luare a deciziilor“. În replică la mult-trâmbițatul „vis american“, asta s-ar putea numi „coșmar american“.

Sergiu SELIAN

AA

AR R

T17 - 18 / 2016

DOSAR 1915

Cuvânt înainte

Când Michael Hesemann mi-a înmânat, la 11 februarie 2012, un mic fascicul de douăzeci de documente din Arhiva Vatican-ului, nu puteam bănui ce im-pact exploziv va produce acest material. Nu puteam bănui, de asemenea, că istoricul şi auto-rul originar din Düsseldorf va întocmi, în cel mai scurt timp, un studiu atât de temeinic şi de cuprinzător, aşa cum ne este prezentat în această carte.Cu prilejul unei întruniri la care au luat parte mai mulţi academicieni, în Willich, ne-am întâlnit pentru prima oară. Eu eram, pe atunci, preşedintele Consiliului Central al Arme-nilor din Germania (ZAD). O scurtă privire asupra documen-telor a fost, pentru mine, ed-ificatoare: acestea vor dovedi, fără echivoc şi din perspectiva Vaticanului, genocidul comis de turci împotriva armenilor – în anul 1915 – şi, astfel, vor îndrepta cu fermitate privirea

lumii spre un întunecat capitol al istoriei, ce părea să fi fost uitat. Dacă aceste documente provenind de la Vatican, o în-altă instanţă morală, ar fi pub-licate, discursul internaţional despre genocidul armean ar căpăta o altă dinamică.Profund impresionat de materi-alele obţinute din Archivio Se- greto Vaticano (textele în limba franceză au fost traduse, pentru noi, în limba germană de tânăra cercetătoare Susanna Melkoni-an, originară din Düsseldorf), bordul Consiliului Central al Armenilor din Germania l-a in-vitat pe Michael Hesemann să prezinte – pentru prima oară, în mod oficial – rezultatele inves-tigaţiilor sale întreprinse la Va- tican, cu prilejul comemorării victimelor genocidului armean, pe 24 aprilie 2013, la biserica Sf. Pavel din Frankfurt.Biserica Sf. Pavel din Frank-furt a fost sediul primului Par-lament german ales în mod democratic, Adunarea Naţio- nală. Este considerată, astăzi,

pe bună dreptate, un simbol naţional al libertăţii şi, prin ur-mare, leagănul democraţiei din Germania. Acolo, în acel loc încărcat de simboluri, Consi- liul Central al Armenilor se înt-runeşte în fiecare an, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră (24 aprilie, la 19.30), la Adunarea comemora-tivă a armenilor trăitori în Ger-mania, în amintirea victimelor genocidului. Libertate, pace, recunoaşterea genocidului din 1915, dreptate pentru victime: acestea sunt imperativele ce se reiau, mereu, definind această zi comemorativă.După discursul său eclatant, tuturor celor prezenţi le-a fost clar că Sfântul Scaun a câştigat, prin persoana lui Michael He-semann, un om de ştiinţă sincer şi curajos, care va oferi opiniei publice mondiale documente de arhivă, secretizate până acum şi care, din perspectiva semnificaţiei lor, sunt deosebit de importante.Iar acum despre carte: în timpul lecturii, constatăm de îndată că

ARHIVELE VATICANULUI despre

GENOCIDUL ARMENILOR

26

autorul a descoperit metoda, întru totul adecvată, de a repre- zenta această perioadă – extrem de complicată şi complexă – a istoriei europene. Mai cu seamă pentru cititorii germani, ea va fi nespus de revelatoare.Hesemann face numeroase pa-ralele, foarte potrivite, între crimele Junilor Turci și cele ale național-socialiştilor, recon-struind astfel evoluția eveni-mentelor istorice din Imperiul Otoman și din Germania na-zistă, prin comparații faptice.Astfel, descrie politica nazistă de a găsi în est un „spațiu vital”, ce se potrivește întocmai cu cea a guvernării Junilor Turci, care, cu aproape douăzeci de ani înaintea lui Hitler, vorbeau, folosind exact aceeași expresie, despre „spațiul lor vital”, visau și încercau apoi, în chip feroce, să-și împlinească visul. Chiar şi numai acest pasaj ar fi de-ajuns pentru a ne dovedi limpede: istoricul german a reuşit, la Vatican, să vadă în profunzime evenimentele acelor timpuri. Trasând în mod repetat parale- lisme, făcând mereu comparaţii cu istoria germană, nu mai în-cape nicio îndoială despre cât de adânc a fost implicat Impe-riul German – și, prin urmare, Germania de astăzi, ca urmaș de drept al acestuia – în drama istorică de la 1915. Pe marginea documentelor obţinute din Ar-hiva secretă papală, opinia pu-blică mondială va lua act, pen-tru prima oară, de multiplele fațete, necunoscute până acum, ale evenimentelor din 1915 și din anii ce au urmat. Astfel, în această carte vor fi dezvălu-ite aspecte foarte noi legate de genocidul armean. Ele vor fi analizate și reconstituite în mod ilustrativ. Unele concluzii vor trebui reevaluate.Până astăzi, cercetătorii ge-

nocidului armean și-au extras informaţiile, în mare parte, din documentele emise de cercurile evanghelice. Acum, Hesemann schimbă tradiția seculară, ofe-rind experților bogate izvoare catolice, în legătură cu geno-cidul împotriva armenilor și a celorlalte etnii din Imperiul Otoman de la acea vreme.Hesemann apelează, în gene-ral, la termenii științifici corecți, ceea ce, pentru istori-ografia și publicistica germană contemporană, nu e defel de la sine înțeles: referitor la pro- blema armenilor, în adevăratul sens al cuvântului, aceştia se raportează mai ales la interpre-tarea istorică propagandistă, de stat, turcă. Pentru Hesemann, însă, Armenia de vest nu este o „Anatolie de est”, la fel cum, pentru el, genocidul armean nu este doar un „masacru”.Acesta constituie un aspect important, căci ștergerea nu- melor istorice este, desigur, parte a genocidului, respectiv a patriocidului armean (Ter-men folosit de autor, prin deri-vare paronimică de la subst. „patricid”, cu sensul: uciderea ţării, răpirea ţării – n. trad.): multe nume de localități din Podișul Armeniei sunt atestate, într-adevăr, în cea de-a doua jumătate a secolului al 19-lea, de către geologul și explorato-rul german prof. Otto Wilhelm Abich (1806-1886); acestea au fost însă înlocuite, din anii 1920, cu nume turcești. Este și cazul denumirii folosite în mod artificial: „Podișul Anatoliei de est”. În urma genocidu-lui și a patriocidului, armenii erau numiţi adesea caucazieni, în pofida faptului că sunt un popor provenind din Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu și Asia Mică. Numai o par-te a Armeniei se află în Cau-

caz. Aşadar, se procedează la schimbarea forţată a geografiei, încercând să se dea o nouă denumire poporului. Acelaşi lu-cru se întâmplă din nou, la ora actuală, în Europa cu denumirea vechii patrii a armenilor: sub presiunea masivă a mașinăriei propagandistice a statului turc, se încearcă înlocuirea termenu-lui Armenia de vest cu o nouă și artificială definiție, și anume „Anatolia de est”. Din punct de vedere geografic, Anatolia de est se sfârşeşte acolo unde în-cepe Armenia de vest. În urma patriocidului armenilor, circa 16.000 de localităţi armeneşti din Republica Turcia de astă-zi au fost redenumite. Vechile nume armeneşti, cu o bogată tradiţie, au fost pur şi simplu turcizate.Particularitatea cărţii lui Mi-chael Hesemann rezidă în aceea că autorul constată o strânsă legătură şi o vădită continuitate între evenimentele decenale ale politicii de exterminare colec-tivă, aparţinând Imperiului Otoman, şi politica Imperiu-lui German: „Dacă turcii n-ar fi izbutit, cu atâta succes, să treacă genocidul armean sub o adevărată tăcere de mormânt, poate că Hitler n-ar fi cutezat nicicând să repete grozăviile exterminării unui întreg popor, în inima Europei. Şi, în cele din urmă, oricât de incomod ar fi acest adevăr pentru noi, ger-manii: soldaţii germani au fost martori, complici şi tăinuitori ai primului genocid, înainte de a deveni făptaşi ai celui de-al doilea.” Din perspectiva aces-tui rol, Hesemann priveşte Germania de astăzi ca având o evidentă responsabilitate în tratarea genocidului armean.Din păcate, trebuie să con-statăm – cu părere de rău – că politica germană rămâne în

AA

AR R

T17 - 18 / 2016

DOSAR 1915urmă, impardonabil, cu privire la recunoaşterea genocidului, cât şi cu privire la condamna- rea negării genocidului, faţă de alte ţări, ca, bunăoară, Elveția, Franța sau Slovacia. Germania a fost un foarte apropiat aliat al Imperiului Otoman – Republi-ca Federală Germania de astăzi trebuie, deci, să-și asume total răspunderea și ar trebui măcar acum, după o sută de ani de la genocid, să aibă curajul de a pune capăt bagatelizării și să recunoască în sfârșit, în mod ferm, genocidul comis de turci împotriva armenilor, din anul 1915, în sensul Convenției Națiunilor Unite referitoare la prevenirea și condamnarea genocidului. Printr-o Rezoluţie de recunoaștere, situaţia s-ar restabili – târziu, nu însă prea târziu. Astfel, celor un milion și jumătate de victime li s-ar acorda onorantul privilegiu al adevărului.Din fericire, scriitorul Hese-mann nu este o prezenţă so-litară în Germania. Wolfgang Gust, istoric, jurnalist și unul dintre cei mai buni cunoscători, din Germania, ai genocidului armean, și-a expus părerea – în anul 2009, la evenimentul or-ganizat în memoria victimelor genocidului armean, în biserica Sf. Pavel din Frankfurt – în fe-lul următor: „Dumneavoastră, armenii din Germania sau de pretutindeni, nu sunteți niște simpli solicitanți. Sunteți în-dreptățiți a ne pretinde să de-contăm o datorie istorică și să vă ajutăm. Trăim într-o lume a simbolurilor, ce pot avea, une-ori, o influență mai mare decât cuvintele. Un astfel de simbol este Memorialul holocaustului, situat în centrul Berlinului, în apropierea clădirii Reichstagu-lui. Și dumneavoastră, arme-nilor, vi s-ar cuveni un astfel

de simbol. Trei, cinci sau șapte cruci de piatră – nu oriunde, în provincie, ci în inima Berlinului – ar putea alcătui un asemenea monument. Trei, cinci sau șapte Chatschkars („cruci de piatră”) ar reprezenta o proporție po-trivită față de marele Memorial, pentru a-i scăpa pe nenumăraţii politicieni de teama că am vrea să ne minimalizăm răspunderea pentru holocaust. Iar aceste pietre nu costă aproape nimic, lucru important în vremuri de restrişte. Trei, cinci sau șapte asemenea puternice simbo-luri armenești, reprezentând deopotrivă moartea și reve-nirea la viață, pe platoul aflat chiar în fața Bundestagului și în vecinătatea monumentului holocaustului – ar fi un semn vizibil de departe. Unui ast-fel de însemn, Bundestagul nu i s-ar putea opune. (...) Ar fi o rugăminte sculptată în piatră, în numele împăcării cu un popor chinuit și pe cale de dispariție, căruia i-am refuzat ajutorul.”Un alt locuitor din Düssel-dorf, politicianul Bernhard von Grünberg, a luat cuvântul cu un an înaintea lui Hesemann, la

24 aprilie 2012, în biserica Sf. Pavel din Frankfurt, vorbind despre „adevărul și restabilirea lui pentru toți cei care ar dori, mai degrabă, să uite și care își croiesc politica după principiul reprimării”. Și a cerut, aseme-ni lui Hesemann: „Deoarece negarea holocaustului, în Ger-mania, este pedepsită prin lege, negarea genocidului împotriva armenilor se cuvine de aseme-nea pedepsită. Legat de aceste probleme: ele n-ar trebui să fie tratate în mod inegal.” O temă precum genocidul trebuie intro-dusă în școli – susţine parla- mentarul SPD.Hesemann știe să prezinte – limpede și inteligibil – com-plexitatea și continuitatea poli- ticii de exterminare iniţiate de turci, acea politică nimicitoare ce durează de zeci de ani, până în ziua de azi. Evenimentele recente din Siria, unde cla-sa politică a Ankarei joacă un rol activ, au reînviat fantoma genocidului contra armenilor. Aceeaşi fantomă şi-a mai arătat chipul, în urmă cu douăzeci și cinci de ani. Pe atunci, frații mai mici – de la răsărit – ai

Michael Hesemann

28

turcilor, asirienii, au procedat exact cu aceleași metode, bru-tale, împotriva armenilor, ca şi modelele lor din vest, în anul 1915. În capitala țării, Baku, în oraşele Sumgait, Kirovabad, Maraga și alte localități, arme-nii au fost masacrați ori siliți să se refugieze. Mulți armeni pornesc și astăzi de la premi-sa – probabil, îndreptățită – că, dacă s-ar ivi o ocazie favora-bilă, Turcia ar profita de șansa de a finaliza lucrarea începută în 1915. Genocidul împotriva armenilor este în plină desfășu-rare, el nu este nicidecum doar o problemă de ordin istoric și îi va urmări, din păcate, pe arme-ni încă multă vreme.Hesemann susține următoarea teză: exterminarea armenilor, ca și cea a asirienilor și a gre-cilor, în timpul Primului Război Mondial și în anii ce au urmat, a fost cea mai mare și mai sân-geroasă persecuţie din istorie a creștinilor. A fost vorba – scrie autorul – „nu de religie, ci de

rasă”. El conclude că, „după genocidul armean, a urmat un al doilea genocid – contra creștinilor sirieni, și apoi un al treilea – împotriva grecilor or-todocși din Imperiul Otoman”.Nu trebuie uitați, totuși, nici yazidiții și aleviții din Dersim, care au căzut victimă fan-tasmelor Junilor Turci și, mai târziu, furiei sângeroase a lui Atatürk și a urmașilor ase-mănători acestuia. În timpul genocidului armean, între anii 1915-1923, Dersimul alevit, spre exemplu, era considerat un loc relativ sigur pentru re- fugiații armeni. Aproximativ 30.000-40.000 de armeni s-au refugiat în acel loc, găsind adăpost în casele localnicilor, cărora le-a fost dat să plăteas-că scump pentru asta: guver-nul kemalist turc n-a putut sau n-a vrut să le ierte dersimilor omenia, târându-i, în anii 1937-1938, într-un fatal proces de ex-terminare. În timpul genocidu-lui contra dersimilor, au fost

măcelăriţi nemilos şi armenii supravieţuitori, chiar dacă aceş-tia renunţaseră, în mare parte, la credinţa lor creştină, preluând doctrina religioasă alevită. Un aspect deosebit de impor-tant al studiului lui Hesemann îl constituie abordarea problemei patriei armene. Ce se întâmplă cu Armenia de vest? Ce dreptu-ri au supravieţuitorii genocidu-lui şi patriocidului? După genocidul contra arme-nilor, au urmat etnocidul – adică exterminarea urmelor culturale, şi patriocidul – răpirea patriei lor. Patriocidul este o crimă împotriva umanităţii, una la fel de mare ca însuşi genocidul. Armenii, întocmai ca grecii şi asirienii, dar şi yazidiţii şi der-simii, au trăit ambele crime. Scopul Turciei otomane şi, mai târziu, al celei republi-cane a fost să şteargă definitiv prezenţa istorică, fizică, eco-nomică şi culturală a armenilor de pe tot cuprinsul Podişului Armeniei şi să excludă, astfel,

AA

AR R

T17 - 18 / 2016

DOSAR 1915 îngrijit de

Bedros HORASANGIAN

DOSAR 1915orice tentativă de revenire.A venit timpul ca politicienii şi experţii în domeniul dreptu-lui internaţional să preschimbe termenul „patriocid” într-o ca- tegorie politică şi juridică. Ge- nocidul şi patriocidul armean nu constituie, în niciun caz, doar o problemă a armenilor. Problema armenească a fost, de la bun început, mai curând una internaţională – a germanilor, francezilor, englezilor, ruşilor şi a altora. Cu toţii au obligaţia de a vindeca această rană de-schisă a comunităţii mondiale, şi anume cu toate mijloacele posibile – politice şi juridice. Istoricul Michael Hesemann, prin noua sa carte, face un mare pas înainte, în direcţia recunoaşterii şi asumării geno-cidului împotriva armenilor şi a celorlalte popoare – victime ale ororilor turceşti. El îi ajută, ast-fel, pe nepoţii supravieţuitorilor să celebreze – nădăjduim, cât mai curând – victoria raţiunii şi a moralităţii în politică.

Azat ORDUKHANYANIstoric

Preşedintele Asociaţiei Academice Armene 1860 ( AAV ); din 2009 până în

2014, preşedintele Consiliului Central al Armenilor din Ger-

mania (ZAD )

Fragment din textul introductiv la volumul Völkermord an den Armeniern, de Michael Hese-mann - München, 2015, în curs de apariție în limba română. Traducere din limba germană de ALEXANDRA-CATRINA CIORNEI

CANDELA VIEŢII1

ALMAST

Cînd marea candelă a vieţii se îndreaptă spre apus, răsar bulgării de gheaţă, lumi-naţi fiecare de către o luminiţă pâlpâitoare care arde atâta vreme cât îi este sortit. Când marea candelă a vieţii se îndreaptă spre răsărit, luminiţa fiecărui bulgăre de gheaţă începe a plânge cu lac-rimi reci, micşorîndu-se până se stinge, pentru a începe să ardă peste alt timp. Zăpada uitărilor se aşterne domol peste toate cele, în straturi din ce în ce mai bătucite de marele prezent în-totdeauna proaspăt. Trăim în umbra soarelui, zămislindu-ne, fremătând de tinereţe, după fe-lul fiecăruia, crezându-ne ap-ropiaţi de veşnicie; îmbătrânim având o tolbă de iluzii, moarte și-o trăistuţă de speranţe, după tipicul fiecărui boţ de argilă care se cheamă OM.

Perdeaua uitării se aşterne, covor de frunze moarte peste vechi morminte2, privite rar de nepoţi curioşi, în devenire bunici, poate sfătoşi, poate ur-suzi, poate... cîţi de ,,poate”... Fiecare cotiugă cu himere, trasă zelos de cai de oţel cu inimi albastre muiate în visul realului, intră odată cu omul în pământ, dar ele nu dispar, aleargă pe caldarâmul subteran până ajung din nou la lumina zilei, cînd, doar, se schimbă stăpânul. Alt domn cal, care mai abraş va trage, când în galop, când poticnin-du- se, aceeaşi cotiugă, mai mare sau mai mică, însă musai proaspăt vopsită... Cîţi bulgări de gheaţă au fost, cîţi sunt şi cîţi or să mai fie?..... Taină de nepătruns !

___________1 ALMAST IOAN DVO-RACEC „Pocalul lui Şeitan”, Editura CHEMAREA , Iasi, 1994 , pag. 2.2 Candela vieţii lui Al-mast s-s stins intr-un amurg de toamnă tîrzie....

30

Pentru istoria unui oraş sunt importante atât evenimen-

tele care îi modelează profilul, cât şi personalităţile care con-tribuie în mod esenţial la dez-voltarea sa. În general, atrag atenţia în marile aşezări urbane realizările arhitectonice şi ar-

tistice, străzile, restaurantele şi cafenelele exclusiviste. Există însă şi o serie de repere şi sim-boluri semnificative pentru me-moria unui loc. Este vorba de personaje care colorează atmos-fera unor spaţii, conferindu-le parfum şi savoare. Astfel, cei

din Gyumri se mândresc şi cu Poloz Mukuci, glumele căruia sunt cunoscute şi astăzi, fiind o sursă de bucurie perpetuă.

Mkrtich Ghazari Melkonyan s-a născut la 7 ianuarie 1891 şi în copilărie a fost poreclit Poloz, datorită înălţimii sale. Tatăl sau era fierar, dar adoles-centul nu a dorit să se spe-cializeze în această meserie. Nu era timid, ştia să se facă plăcut şi avea o fire greu de înfrânt. A absolvit doar şcoala elementară şi a trăit din vân-zarea fructelor, spunând glume care aveau ca punct de plecare realitatea imediată. Urmarea cu atenţie reacţiile ascultătorilor şi îşi cizela zicerile perpetuu, încărcându-le de semnificaţii. A spune anecdote reprezenta pen-tru Poloz Mukuci o chestiune vitală, un fel de a înfrumuseţa viaţa, dar şi posibilitatea de a uita grijile şi problemele isto-vitoare. Glumele sale nu erau simple, aveau “mesaj”, tocmai pentru a fi apreciate şi spuse mai departe. Autorul lor, mereu în alertă, specula fiecare împre-jurare pentru a putea portretiza totul cu umor şi tandreţe. În această aventură, Mukuci nu a fost singur. Camarazii săi, Tzitro Alek (Tigran Harutu- nyan), Nayl Karo şi Sebi Karo, spuneau adesea istorioare vese-le în serile lungi de iarnă. Este de necontestat faptul că erau şi mari băutori ceea ce poate îi in-spira sau poate îi ajuta să facă faţă provocărilor acelei peri-oade.

La douzeci de ani după moar-tea lui Poloz Mukuci, în 1951, poetul Avetik Isahakyan con-statând lipsa unui monument funerar în cimitirul unde fusese îngropat, a comandat unul, în memoria acestui isteţ şi vesel

ARMENIA Poloz Mukuci din Gyumri

Redactor şef : Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Redactori : Eduard ANTONIAN, Vartan MARTAIAN

Fotoreporter : Mihai GHEORGHIU

Colaboratori : Carmen DROPOL (Constanţa)Arșaluis GURĂU (Constanța) Tiberiu COSOVAN (Suceava)

Corespondenţi din străinătate :Elena CHOBANYAN

(Erevan)Edvard JEAMGOCIAN

(New York),Anton Lanis ŞAHAZIZIAN

(Toronto),Giuseppe MUNARINI

(Padova)Cristina POPA

(Karabagh)Sergiu SELIAN

(Australia)Tehnoredactare :

Ovidiu PANIGHIANŢPagină web :

www.araratonline.come-mail :

redactia@araratonline.comAdresa redacţiei:

Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti – 2 Tel. / Fax: (4021) 314.67.83

I.S.S.N.1220-9678Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

ARA

RA

T17 - 18 / 2016

REDACŢIA ARARAT

locuitor al oraşului Gyumri. În acest fel, acum mulţi lasă în cimitirul vechi, unde este în-mormântat Mukuci bilete ce conţin anecdote, dar şi câte o sticlă de vodcă.

Prizate şi astăzi, grăitoare pen-tru lumea armenească pe care o dezvăluie, aceste glume pot fi socotite şi o radiografie sui generis a unei epoci. Gata să pună întâmplările într-o lumi-na crudă, umbra lui Mukuci domneşte peste oraş ca o man-tie protectoare, în permanenţă fiindu-i atribuite noi povestiri.

Statuia să realizată de sculpto-rul Narek Samvelyan şi ampla- sată în centrul oraşului amin-teşte celor obişnuiţi să privescă lucrurile cu umor faptul că au adesea în glumele lui Mukuci un punct de sprijin, un imbold sau chiar o provocare.

Andreea BARBU

ARMENIA

25