CAPITOLUL 1

ECOTEHNOLOGIA - PRINCIPII DE BAZĂ

1.1. Rolul şi importanţa ecotehnologiei

Se poate afirma cu certitudine că nu există domeniu al existenţei noastre în care să nu-şi fi făcut

apariţia cuvintele tehnologie, progres tehnic, retehnologizare, poluare şi dezvoltare durabilă, cuvinte cu

rezonanţă deosebită şi diferită în acelaşi timp pentru speranţele fiecăruia dintre noi.

Tehnologia, termen cu înţelesuri diverse, s-a născut, s-a dezvoltat şi a cuprins iniţial domeniul

producţiei materiale (totalitatea metodelor de muncă şi a mijloacelor tehnice necesare desfăşurării proceselor

de producţie materiale), s-a extins treptat asupra prestaţiilor de servicii (transporturile, gospodăria comunală,

reparaţiile, gospodăria casnică etc.), pentru a cuprinde apoi şi sfera producţiei spirituale (creaţiile artistice,

sportul, turismul, organizarea timpului liber etc.). De aceea, înţelegerea, perceperea şi aplicarea corectă a

noţiunilor ce constituie tehnologia şi celelalte legate direct de ea - progresul tehnic, retehnologizarea şi

poluarea mediului – reprezintă o îndatorire civică nu numai pentru specialişti ci şi pentru toţi protagoniştii

mileniului trei.

Ecotehnologia, această ştiinţă nouă, a apărut ca o necesitate a tendinţelor ce se manifestă pregnant în

dezvoltarea omenirii, tendinţe datorate mai ales poluării necontrolate a mediului înconjurător din dorinţa

dezvoltării economice bazată numai pe profit.

Ecotehnologia este ştiinţa aplicării tuturor ştiinţelor, în vederea realizării de bunuri cu o

anumită utilitate socială, în condiţiile unei dezvoltări durabile şi a unei poluări minime. Ea studiază

toate transformările la care este supusă substanţa, în procesele ecotehnologice de lucru şi modalitatea

conducerii acestor transformări în vederea obţinerii produselor necesare societăţii, în condiţiile unei

dezvoltări durabile şi a unei eficienţe optime.

Ecotehnologia este chemată acum, la început de mileniu trei, să vindece omenirea de criza generală

care a cuprins-o (criza de energie, de materii prime, de resurse naturale, de protecţie, de încredere etc.) care

este de fapt o criză tehnologică. Este adevărat că tehnologia reprezintă astăzi principala cale de risipă şi de

otrăvire a mediului înconjurător, cerută de un anumit nivel de dezvoltare şi de trai specific „societăţii de

consum”, dar tot aşa de adevărat este că este de datoria noastră de a găsi alternativa unei dezvoltări

tehnologice la un nivel ridicat şi în condiţiile păstrării unui mediu înconjurător propice existenţei fără

probleme a generaţiilor viitoare. Această alternativă este dată de ecotehnologie, care trebuie să descopere noi

resurse materiale cu poluare minimă, pe de o parte, şi să reducă consumurile (energetice, de materii prime, de

combustibili etc.) şi poluarea.

Ecotehnologia este motorul dezvoltării unei eco-economii, rezultatul final al ei fiind un ecoprodus

obţinut dintr-unul sau mai multe ecomateriale în urma unui ecoproces de producţie.

Datorită ariei foarte largi pe care o cuprinde şi a multitudinii de fenomene pe care le foloseşte

ecotehnologia, se pune întrebarea dacă ecotehnologia este sau nu o ştiinţă? Răspunsul vine imediat dacă se

admite că la baza ei stau toate legile celorlalte ştiinţe dar are şi o serie de legi şi principii proprii, general

valabile, care o deosebesc de celelalte ştiinţe. Ecotehnologia se deosebeşte de celelalte ştiinţe prin

următoarele:

- este o ştiinţă tehnică cu caracter aplicativ deoarece urmăreşte un scop practic nemijlocit. Sunt foarte

multe cunoştinţe despre gama largă de fenomene ale naturii, dar pentru a le utiliza în vederea realizării de

ecoproduse este necesară această ştiinţă-ecotehnologia (de exemplu, legea gravitaţiei se cunoaşte de peste

300 de ani, dar utilizarea ei în vederea obţinerii de ecoproduse utile societăţii a fost posibilă numai odată cu

dezvoltarea tehnologiilor cosmice);

- este dependentă de timp şi de spaţiu, deoarece oricare descoperire a legilor naturii este făcută utilă

societăţii printr-o anumită tehnologie, iar modul de utilizare este perfecţionat în timp de o ecotehnologie (de

exemplu, ideea calculatorului este cunoscută cu mii de ani înainte de Cristos, dar atingerea performanţelor

actuale, în forma actuală de prezentare, este posibilă datorită evoluţiei tehnologiei şi respectiv

ecotehnologiei). Dependenţa de spaţiu se bazează pe modul cum gândesc şi acţionează oamenii locului de

muncă respectiv, pe experienţa acestora, pe posibilităţile concrete ale locului de muncă, pe voinţa politică şi

mai ales, pe scopul urmărit (de exemplu, autoturisme se produc şi în România, şi în Germania, şi în America,

dar tehnologia de fabricaţie şi gradul de poluare sunt diferite, chiar dacă se lucrează la acelaşi produs, cu

aceeaşi utilitate socială);

- nu rezolvă problema realizării unui singur produs, ea rezolvă problemele obţinerii unei ecoproducţii

industriale, de serie diversificată cu aceeaşi utilitate socială, devenind în acest fel o condiţie esenţială a

dezvoltării societăţii umane. Această caracteristică transformă tehnologia din „principala cale de risipă” în

ecotehnologie - ca principala cale de economisire şi dezvoltare durabilă, pentru că numai prin valorificarea

imenselor resurse de economii ascunse în tehnologie, prin îmbunătăţirea cercetării ecotehnologice şi

optimizarea ecoproceselor de producţie este posibilă soluţionarea crizei tehnologice în care s-a cufundat

omenirea;

- are la bază conceptul de dezvoltare durabilă-dreptul generaţiilor viitoare la condiţii de existenţă

şi dezvoltare cel puţin la fel de bune ca ale generaţiei noastre, drept asigurat prin obligaţia generaţiei

noastre de a păstra şi de a reface, după caz, condiţiile de mediu propice unei existenţe optime;

- se deosebeşte de tehnologie prin aceea că trebuie să ofere soluţii pentru implementarea dezvoltării

durabile, aceasta presupunând:

- limitarea cantităţii de materiale folosite în economie prin

reciclarea şi recircularea acestora;

- eliminarea pe cât posibil, a deşeurilor din procesele industriale;

- conservarea energiei şi descoperirea de noi resurse energetice nepoluante;

- înlocuirea materialelor toxice şi a celor greu reciclabile cu materiale biodegradabile;

- conservarea factorilor de mediu;

- conservarea biodiversităţii;

- reducerea cheltuielilor de exploatare;

- îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

- aplică toate legile celorlalte ştiinţe ale naturii, în vederea transformării substanţei în ecoproduse social

utile, dar este guvernată şi de o serie de legi şi principii care fundamentează ecotehnologia. Aceste principii

sunt:

- principiul multidimensional;

- principiul ecoeficienţei;

- principiul informaţiei;

- principiul implicării conducerii;

- principiul conştientizării, educării şi instruirii;

- principiul integrării;

- principiul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării ecotehnologice;

- principiul comunicării;

- principiul implementării etc.

1.2. Principiile ecotehnologiei

1.2.1. Principiul multidimensional

Oricare ecotehnologie este o sumă de ecoprocese multidimensionale, cu foarte mulţi parametrii,

rezultaţi din interacţiunea concretă a unor ecomateriale reale cu mijloacele de transformare ale

acestora.

Pentru a înţelege multitudinea de factori care apar într-o ecotehnologie şi a găsi în final funcţia

obiectiv, care poate fi optimizată, trebuie plecat de la locul şi rolul ecotehnologiei în noul sistem economic

numit eco-economie (fig. 1.1).

Ecologiştii

Echilibrul ecosistemului

Statul şi societatea

Cadrul

politic-legislativ-etic

Economiştii

Politici economice

Eco-economie

Ecotehnologiia

Soluţii ecotehnologice

Consumatorii (beneficiarii)

Atitudinea civică

Nivel de trai

Fig. 1.1. Structura unei eco-economii

Eco-economia este parte componentă a ecosistemului terestru şi aşa cum se vede din figura 1.1, ea

este influenţată de foarte mulţi factori specifici fiecărui partener din structura sa, prin urmare, ecotehnologia

poate fi scrisă pentru început ca o funcţie E, de forma:

E = F (e1, e2, e3, e4, e5) (1.1)

în care: e1, e2, ....e5 sunt factorii de influenţă introduşi de fiecare partener.

Pentru existenţa sa şi pentru progresul societăţii, omul creează în permanenţă, în urma unor procese de

muncă, bunuri materiale şi spirituale. Rezultatele proceselor de muncă în care omul acţionează asupra

obiectelor muncii (materiale sau spirituale) cu ajutorul mijloacelor de muncă (scule, maşini-unelte, aparate,

cunoştinţe etc.) poartă numele de produse, care în condiţiile unei dezvoltări durabile, se vor numi

ecoproduse. Oricare ecoprodus este o sumă de repere (fig.1.2), fiecare reper caracterizându-se prin

proprietăţi şi formă (cerute de rolul funcţional şi impactul asupra mediului).

Proprietăţile rezultă din natura ecomaterialului cu o anumită structură şi compoziţie chimică, iar forma

se obţine în urma interacţiunii ecomaterialului cu mijloacele de transformare. Forma şi proprietăţile sunt

implicate sau implică un anumit rol funcţional şi un anumit impact asupra mediului. Asupra mediului vor

acţiona deşeurile şi emiterile de gaze care vor polua solul, apa şi aerul.

Fiecare din elementele de structură ale unui ecoprodus depind de o serie de factori p1, p2, ....pn, astfel

încât ecotehnologia devine o funcţie de forma:

E = F [e1(p1, p2,...pn), e2 (p1, p2,...,pn)....e5 (p1, p2,....pn)] (1.2)

Creerea oricărui ecoprodus este rezultatul unui ecoproces de producţie, definit ca fiind un proces

tehnico-economic complex, care cuprinde toate activităţile desfăşurate într-unul sau mai multe locaţii de

muncă, având drept scop realizarea ecoprodusului (fig. 1.3).

Componenta principală a unui ecoproces de producţie o constituie ecoprocesele de bază, care

contribuie direct la transformarea materiilor prime în ecoproduse finite, sau în repararea

/recondiţionarea/reciclarea acestuia în vederea recăpătării sau schimbării rolului funcţional.

=

Proprietăţi

Rolul

funcţional Ecoprodus

Formă

Prescripţii

tehnologice

Structură

Ecomaterial

Compoziţie

chimică

Interacţiunea

cu mijloacele

de

transformare

Impact asupra

mediului

n

1iiRepere

Deşeuri

solide

Emisii

de gaze

Deşeuri

lichide

Fig. 1.2. Structura unui ecoprodus.

Fig.1.3. Structura unui ecoproces de producţie.

Ecoprocesele auxiliare ajută la buna desfăşurare a ecoproceselor de bază cuprinzând o pregătire

tehnică (realizarea de scule, dispozitive, verificatoare), o pregătire organizatorică (flux tehnologic, transport

materiale şi piese între locurile de transformare etc.) şi o pregătire economică (costuri exploatare, întreţinere,

reparare utilaje, costuri utilităţi etc.).

Pentru buna desfăşurare a ecoprocesului de producţie sunt necesare şi alte activităţi cuprinse în

procesele de pregătire a ecoproceselor de bază şi auxiliare, în ecoprocesele de desfacere şi livrare şi în

procesele de conducere.

Ecoproces de

producţie

Procese de analiză a

impactului asupra

mediului

Procese de

conducere

Ecoprocese

auxiliare

Ecoprocese de

bază

Procese de pregătire a

ecoproceselor de bază şi

auxiliare

Ecoprocese de

livrări şi

desfacere

de elaborare

de semifabricare

Pregătire

organizatorică

Pregătire

tehnică

Pregătire

economică

Procese de

deservire

Procese conexe de tratament

de fabricare

de control

de asamblare

de reparare,

recondiţionare,

reciclare

Ecoprodus

Procesele de analiză a impactului asupra mediului sunt separate de procesele de conducere, cel puţin în

prima fază, deoarece de cele mai multe ori procesele de conducere pun pe primul plan profitul imediat, în

timp ce procesele de analiză a impactului asupra mediului au în vedere dezvoltarea durabilă în condiţiile unei

ecoeficienţe a ecoprocesului de producţie.

Nu Nu

NU

Nu

Da

Da

Da

Da

Nu

Da

Tema de necesitate Cercetare fundamentală

Decizia

necesităţii

ecoprodusului

Dezvoltarea experimentală a

ecoprodusului

- cercetare aplicativă

- cercetare ecotehnologică

- studii marketing

- studii tehico-economice

Cercetare ecotehnologică a

realizării ecoprodusului

Pregătirea şi realizarea

seriei ”zero”

Elaborarea documentaţiei tehnologice

Completări în pregătire şi

Omologare serie „zero”

Prototip, experimentare,

acceptare

Decizia de producţie

ecotehnologică

Decizia de

ecoproducţie

ecotehnologică

Organizarea

ecoproducţiei

Activitate de

ecoproducţie

Ecoprodusul

Decizia ecotehnologică

Nu Nu

Fig. 1.4 Structura activităţii desfăşurate într-o întreprindere.

Fiecare din aceste ecoproduse şi procese sunt influenţate de o serie de factori f1, f2, ...fi, astfel încât

ecotehnologia devine o funcţie de forma:

i2115i2112i2111 f,...f,fpe,....f,...f,fpe,f,...f,fpeFE (1.3)

Oricare ecoproces de producţie se desfăşoară într-o societate economică a unei ramuri a oricărei

ecoeconomii, societate numită ecoîntreprindere. Această societate economică (ecoîntreprindere) trebuie să

dispună de o organizare corespunzătoare scopului propus. Ecoprodusele şi ecoprocesele de producţie sunt

concepute, proiectate, organizate, conduse şi realizate, din punct de vedere tehnico-economic, de specialişti

cu calificare corespunzătoare. Schema organizării unei ecoîntreprinderi, în care se realizează un ecoprodus,

în urma unui ecoproces de producţie se prezintă în figura 1.4.

Fiecare din părţile componente ale structurii activităţii depinde de g1, g2, ...gk parametrii astfel încât

ecotehnologia devine o funcţie de forma:

k21115k21112k21111 g,..g,gfpe,....g,..g,gfpe,g,..g,gfpeFE (1.4)

Fiecare ecoproces de producţie poate fi format din unul sau mai multe ecoprocese

tehnologice,(procese ecotehnologice) fiecare ecoproces tehnologic având la rândul lui elementele prezentate

în figura 1.5 şi o structură prezentată în figura 1.6.

Fig. 1.5. Elementele unui ecoproces tehnologic (proces ecotehnologic).

Fiecare din elementele de structură ale ecoprocesului tehnologic depind de o serie de parametrii y1, y2,

...yj, astfel încât ecotehnologia devine o funcţie de forma:

j21kin5j211111 y,..y,ygfpe,....y,..y,ygfpeFE (1.5)

Iată aşadar, că pe măsură ce ecoprocesul de producţie se analizează din ce în ce mai în detaliu, cu atât

funcţia obiectiv se complică.

O ecotehnologie optimă de obţinere a unui ecoprodus presupune utilizarea unor metode de determinare

a interdependenţelor dintre multitudinea de parametrii ce apar, cuprinsă într-o funcţie obiectiv, care apoi să

poată fi optimizată fie în condiţiile unei productivităţi maxime, fie în condiţiile unui cost minim al

ecoprodusului sau în condiţiile unei poluări minime.

=

=

= = Ecoproces de

producţie

n

1i

Ecoprocese tehnologicei

n

1i

m

1j

Operaţiij

n

1i

m

1j

p

1k

q

1l

r

1t

s

u

Mişcăriu =

= =

n

1i

m

1j

p

1k

q

1l

Trecerie

n

1i

m

1j

p

1k

q

1l

r

1t

Mânuirit

n

1i

m

1j

p

1k

Fazek =

Fig. 1.6. Structura unui ecoproces tehnologic (proces ecotehnologic).

1.2.2. Principiul ecoeficienţei

Ecotehnologia trebuie să permită în momentul aplicării ei realizarea nivelului maxim de ecoeficienţă

pentru care a fost proiectată. Ecoeficienţa a fost definită de Word Business Council for Sustainable

Development (WBCSD) în 1992 ca fiind – furnizarea de bunuri şi servicii competitive ca preţ, care satisfac

cerinţele clienţilor şi aduc calitate vieţii, reducându-se progresiv impactul ecologic şi consumul de resurse

pe întreg ciclul de viaţă, la un nivel cel puţin corespunzător capacităţii estimate a planetei -.

În limbaj obişnuit aceasta înseamnă a produce mai bine, mai repede, mai mult, mai ieftin, mai curat şi

la momentul oportun.

Principalii indicatori ai ecoeficienţei sunt: costul, productivitatea, fiabilitatea, protecţia mediului,

securitatea muncii, protecţia operatorului, consumul de energie, consumul de resurse materiale etc.

1.2.2.1. Costul ecoprodusului. Acest indicator cu caracter economic, la nivel de secţia de producţie

se calculează cu relaţia:

RmM CCCC [lei/ecoprodus] sau [lei/lot] (1.6)

Intrare Materia primă în stare naturală

1 Ecomateriale sub formă primară (lingouri, blocuri, pulberi etc)

2 Ecosemifabricate (bare, plăci, table, ţevi, profile, sârme etc)

3 Tratament termic primar (recoacere de înmuiere, de omogenizare etc)

4 Prelucrare dimensională primară (turnare, deformare plastică, sudare etc)

5 Prelucrare dimensională finală (aşchiere, speciale etc)

6 Tratament termic final (recoacere, călire, revenire, etc)

7 Control

8 Acoperire de protecţie

9 Control final

10 Ansamblare repere

Ieşire Ecoprodusul

în care: C este preţul de cost al ecoprodusului sau lotului de ecoproduse; CM – cheltuielile cu materialul; Cm –

cheltuielile cu manopera; CR – cheltuielile de regie (cheltuieli de ordin general care trebuie amortizate pe

timpul realizării şi consumului produsului: utilaje, clădiri, energie electrică, combustibil, utilităţi etc.).

La nivel de desfacere a ecoprodusului, preţul de cost Ct este de forma:

n

1iiRmMt CCCCC [lei/ecoprodus] sau [lei/lot] (1.7)

în care:

n

1iiC reprezintă alte cheltuieli care se fac cu ecoprodusul până la desfacerea lui pe piaţă.

O analiză a costului folosind relaţia (1.7) nu este semnificativă în proiectarea unui ecoproces

tehnologic, deoarece nu permite analiza comparativă a mai multor ecoprocese tehnologice de realizare a

aceluiaşi ecoprodus.

De aceea, analiza costului se va face întotdeauna pornind de la o structură a sa, care să cuprindă şi

cheltuielile cu pregătirea fabricaţiei, astfel că preţul de cost al unui lot de ecoproduse Cl, va avea expresia:

VnFCl [lei/lot] (1.8)

în care: F reprezintă cheltuielile fixe făcute pentru realizarea lotului de ecoproduse (cheltuielile cu

echipamentul tehnologic, clădirile şi locaţiile de producţie); V – cheltuielile variabile (cu materialele,

salariile muncitorilor, utilităţile, mediile de lucru nerecuperabile, ambalajele etc.); n – numărul de

ecoproduse.

Ţinând cont de relaţia (1.8), costul unui ecoprodus Cp se poate determina cu relaţia:

Vn

FC p [lei/ecoprodus] (1.9)

Reprezentate grafic relaţiile (1.8) şi (1.9) arată că în figurile 1.7 şi 1.8, din care rezultă clar că un

ecoprodus tehnologic este cu atât mai rentabil cu cât numărul de ecoproduse este mai mare.

n[buc]F

C

[lei/lot]l

n[buc]

C

[lei/ecoprodus]p

Fig. 1.7. Dependenţa costului unui lot de

ecoproduse Cl, de numărul de bucăţi n.

Fig. 1.8. Dependenţa costului unui ecoprodus

Cp, de numărul de bucăţi n.

Un ecoprodus tehnologic trebuie să realizeze o ecoeficienţă maximă. Aceasta presupune stabilirea mai

multor variante posibile de ecoprocese tehnologice şi alegerea variantei optime pe baza costului

ecoprodusului.

Folosind relaţiile (1.8) şi (1.9) şi diagramele din figurile 1.7 şi 1.8 se poate face analiza comparativă a

două ecoprocese tehnologice ET1 şi ET2, reprezentând grafic costurile loturilor, Cl1 (fig. 1.9) şi Cl2, date de

relaţiile:

111 VnFCe [lei/lot] (1.10)

222 VnFCe [lei/lot] (1.11)

sau costurile ecoproduselor Cp1 şi Cp2 (fig. 1.10), date de expresiile:

11

1p Vn

FC (1.12)

22

2p Vn

FC (1.13)

Din figurile 1.9 şi 1.10 se vede că există un număr critic de ecoproduse ncr, pentru care costul este

acelaşi şi care permite determinarea ecoprocesului tehnologic optim, ţinând cont de numărul de ecoproduse

n, ce trebuie realizate. Numărul de bucăţi critic ncr se determină din egalitatea:

21 ll CC sau 21 pp CC adică 2211 nVFnVF (1.14)

21

12cr

VV

FFn

(1.15)

În cazul în care se analizează comparativ trei variante de ecoprocese tehnologice cu costurile Cl1, Cl2 şi

Cl3 (fig. 1.11), alegerea variantei optime se face în mod similar.

n[buc]F

C

[lei/lot]e

F2 1

ncr

crn < n n > ncr

ET 1 optim ET 2 optim

ET 1

ET 2

n[buc]

C

[lei/ecoprodus]p

ncr

crn < n n > ncr

ET 1 optim ET 2 optim

ET 1

ET 2

Fig. 1.9. Alegerea variantei optime de

ecoproces tehnologic, pentru un lot de

produse, prin compararea a două ecoprocese

tehnologice ET1 şi ET2.

Fig.1.10. Alegerea variantei optime de

ecoproces tehnologic, pentru un ecoprodus,

prin compararea a două ecoprocese tehnologice

ET1 şi ET2.

ncr

ncr<n >ncrn<ncr

2

n[buc]

ce

[lei/lot]

n>ncr

ncr ncr

ET1

ET2

ET3

optimETnn 121

cr

optimETnn n 232

cr2-1

optimETnn 332

cr

Fig.1.11. Alegerea variantei optime de ecoproces tehnologic

din compararea a trei variante posibile

ET1, ET2 şi ET3.

Analog, se pot analiza „p” variante de ecoprocese tehnologice, din care să se deducă ecoprocesul

tehnologic optim din punct de vedere al costului, pentru un anumit număr de bucăţi.

Ar rezulta din această analiză sumară că ar trebui întotdeauna adoptat ecoprocesul tehnologic care să

realizeze numărul maxim de ecoproduse, deoarece el dă costul minim. Dar, nu se poate proceda aşa deoarece

nu se pot desface şi consuma de la început toate ecoprodusele, rezultând nişte cheltuieli de stocaj Cs (scot

din circulaţie anumite bunuri materiale care ar putea fi folosite la producerea altor bunuri), date de relaţia:

nsCs [lei/buc.] (1.16)

în care: s este rata de stocaj, exprimată în lei/leu·buc.

Dacă se ţine cont şi de cheltuielile de stocaj, costul unui ecoprodus C'p are expresia:

nsVn

FCp [lei/buc.] (1.17)

Un produs marcat ecologic devine ecoprodus şi este mai scump decât unul nemarcat pentru că

aplicarea marcajului semnifică şi internalizarea cheltuielilor de mediu Cm, la producător, date de relaţia:

ncC pm [lei/buc.] (1.18)

în care Cp este coeficientul de poluare al fiecărui produs.

Luând în considerare cheltuielile de stocaj şi cheltuielile de mediu, costul total al unui ecoprodus Ct,

devine:

ncnsVn

FC pt [lei/buc.] (1.19)

Reprezentând grafic relaţia (1.19) se vede că există un număr de bucăţi optim nopt (fig. 1.12) ce rezultă

din anularea derivatei costului total în raport cu numărul de bucăţi, adică:

nopt

cp

[lei/lot]

n[buc]

Ct

s n

nCp

F

n+ V

Fig. 1.12 Determinarea numărului de bucăţi optim nopt.

0C

n

t

(1.20)

Din care rezultă: 0csn

Fp2 (1.21)

adică: p

optcs

Fn

(1.22)

Prin urmare, alegerea variantei optime de ecoproces tehnologic, din punct de vedere al costului se va

face ţinând cont de aceste trei elemente: n, ncr şi nopt.

1.2.2.4. Protecţia mediului. Protecţia mediului este indicatorul de ecoeficienţă al oricărui proces

ecotehnologic şi trebuie să devină cel predominant deoarece:

- au fost constatate unele modificări (nu se ştie precis deocamdată cât sunt de ireversibile) climaterice

globale;

- rezervele de materii prime şi energie sunt epuizabile;

- biodiversitatea este ameninţată (deja unele specii de plante şi animale au dispărut);

- tot mai adesea, din considerente de eficienţă economică industrială, se lucrează la „limita

tehnologiei”, fapt ce induce riscuri crescute de accidente, cu efecte catastrofale asupra habitatului;

- deşeurile industriale constituie o mare problemă;

- există mari decalaje tehnologice între statele bogate şi cele sărace.

Toate aceste probleme demonstrează că sistemul economic actual este în conflict cu sistemul natural al

planetei, putând conduce la declin economic, iar pe termen lung la afectarea civilizaţiei.

Protecţia mediului presupune prevenirea şi evitarea totală sau parţială a poluării.

Poluarea este procesul de introducere directă sau indirectă, ca rezultat al unei activităţi umane, de

substanţe, de vibraţii, de căldură sau de zgomot în aer, apă sau sol, susceptibile să aducă prejudicii

societăţii umane sau calităţii mediului, să determine deteriorări ale bunurilor materiale, ori să afecteze sau

să împiedice utilizarea în scop recreativ a mediului şi /sau alte utilizări ale acestuia, prevăzute de legislaţia

în vigoare.

Prevenirea şi evitarea poluării sunt elementele cu influenţă deosebită asupra ecotehnologiei, deoarece

elaborează un nou concept de model de producţie numit ecoproducţie în strânsă legătură cu sistemele

naturii. Acest model presupune aplicarea continuă asupra proceselor, produselor, serviciilor (fig. 1.19) a unor

strategii preventive integrate de mediu cu scopul de a creşte eficienţa globală şi de a reduce riscurile pentru

viaţă şi mediu.

Acest nou model de producţie presupune şi un nou model de consum, numit consum durabil, care

vine să înlocuiască modelul dat de societatea de consum promovată ani la rând de Occident.

Consumul durabil înseamnă satisfacerea nevoilor generaţiilor prezente şi a celor viitoare pentru

bunuri şi servicii utilizând modalităţi durabile din punct de vedere economic, social şi al protecţiei mediului.

Consumul durabil are linii directoare cărora le corespund nişte cerinţe legitime ale consumatorilor (fig.

1.20).

- creerea unui ecosistem industrial;

- maximizarea utilizării în producţie a

materialelor reciclabile;

- optimizarea utilizării materialelor care

înglobează energie;

- minimizarea surselor de deşeuri;

- reevaluarea deşeurilor ca materii

prime

pentru alte procese;

- echilibrarea intrărilor şi ieşirilor din

sistemele iniţiale în raport cu capacitatea

ecosistemelor;

- înţelegerea capabilităţii sistemelor

naturale de a interacţiona cu deşeurile şi

substanţele toxice în situaţii obişnuite şi

în catastrofe

- îmbunătăţirea modelului metabolic al

produselor industriale şi a utilizării

materialelor;

- reducerea sau simplificarea produselor

industriale după modelul celor naturale

: - includerea

cerinţelor de mediu

cerute de lege, în

conceperea

şi furnizarea

serviciului

Pentru

servicii

:

- conservarea materiilor prime;

- conservarea apei şi energiei;

- eliminarea materiilor prime toxice şi a

celor periculoase;

- reducerea dozelor şi toxicităţii emisiilor şi

deşeurilor la sursă.

Pentru

procese

:

- reducerea impactului asupra mediului,

sănătăţii şi securităţii produselor pe

întregul lor ciclu de viaţă, de la

extragerea materiilor prime, fabricaţie şi

utilizare până la casarea şi reciclarea

produselor.

Pentru

produse

- dematerializarea intrărilor în sistemele

industriale;

- reducerea intensităţii materiale şi

energetice a producţiei industriale

- modele sistemice pentru utilizarea

energiei;

- promovarea dezvoltării unui sistem

energetic ca o parte a ecosistemului

industrial, fără impact negativ asupra

mediului

- alinierea politicilor la o perspectivă

pe termen lung asupra evoluţiei

sistemelor industriale, pe arii geografice

cât mai lungi

Noul model de

producţie

(Ecoproducţia)

Fig. 1.19. Elementele noului model de

producţie (ecoproducţia)

Producţia durabilă şi consumul durabil sunt inexorabil legate şi formează ecuaţia dezvoltării durabile

(fig. 1.21).

Pentru respectarea acestei ecuaţii, mediul de afaceri are o serie de responsabilităţi şi anume:

- conceperea, proiectarea şi dezvoltarea acelor produse şi servicii ecotehnologice care să promoveze

consumul durabil;

- producerea şi distribuirea acelor bunuri şi servicii ecotehnologice, într-un mod ecotehnologic;

- repararea, întreţinerea şi reciclarea produselor prin procese şi tehnologii ecotehnologice;

- promovarea acelor tehnologii şi procese ecotehnologice, eficiente din punct de vedere energetic şi cu

consum minim de materii prime;

- tratarea corespunzătoare a deşeurilor;

- conservarea energiei şi a terenului;

- informarea corectă şi completă a consumatorilor asupra proceselor, produselor şi serviciilor furnizate

şi a riscurilor de mediu;

- internalizarea costurilor de mediu în preţul produselor şi serviciilor;

- cooperarea cu ceilalţi factori ai societăţii implicaţi în protecţia mediului, dezvoltarea durabilă,

protecţia şi consumul durabil.

Consum

durabil

Linii directoare Cerinţele consumatorilor

Stimularea modelelor de producţie

şi distribuţie care răspund cerinţelor

şi dorinţelor consumatorilor

Încurajarea comportamentului etic

faţă de consumatori al

producătorilor, distribuitorilor şi

furnizorilor de servicii şi bunuri

Sprijinirea statelor în limitarea

comportamentelor abuzive în

afaceri ale firmelor naţionale şi

internaţionale care afectează

consumatorii

Facilitarea dezvoltării de grupuri

independente de consumatori

Continuarea cooperării

internaţionale în domeniul protecţiei

consumatorilor

Încurajarea dezvoltării condiţiilor

de piaţă care să asigure

consumatorului o ofertă bogată la

preţuri scăzute

Protecţia consumatorilor

împotriva riscurilor la adresa

sănătăţii şi a securităţii lor

Promovarea protecţiei intereselor

economice ale consumatorilor

Accesul consumatorilor la

informaţii adecvate, care să le

permită să opteze în cunoştinţă de

cauză, în raport cu nevoile proprii

Educarea consumatorilor

Accesibilitatea şi eficienţa

despăgubirii consumatorilor

Libertatea de asociere a

consumatorilor în scopul apărării

intereselor lor şi a participării la

procesele decizionale care îi

afectează .

Sprijinirea statelor pentru realizarea

unei protecţii adecvate a

consumatorilor

Fig. 1.20. Liniile directoare şi cerinţele

unui consum durabil

Promovarea modelului de consum

durabil

+ = Dezvoltare durabilă Producţie durabilă Consum durabil

Agricultură

Industrie

Energie

Transporturi

Servicii

Hrană

Adăpost

Îmbrăcăminte

Mobilitate

Timp liber

Fig. 1.21. Termenii ecuaţiei

dezvoltării durabile

În concluzie se poate spune că nici o ecotehnologie nu poate realiza de la început un optimum pentru

toţi factorii de eficienţă. Este deci necesară o ierarhizare a criteriilor de optimizare. De exemplu, în industria

constructoare de maşini, foarte sensibilă la cerinţele de optimizare a producţiei, nu este totdeauna posibil şi

oportun ca o tehnologie nouă să satisfacă de la început şi într-o măsură cât mai mare toate criteriile de

optimizare. Dacă până acum, primul criteriu de optimizare era costul minim al produsului şi productivitatea,

este necesar saltul la a admite primul criteriu de optimizare protecţia mediului şi fiabilitatea şi abia apoi

costul , productivitatea şi ceilalţi factori.

Bine concepute şi aplicate, etapizarea optimizării asigură ecoeficienţa maximă a ecoproducţiei, atât la

nivelul producătorului de tehnică nouă, cât şi la nivelul întregii economii.

Nivelul maxim al ecoeficienţei pentru care a fost proiectată o ecotehnologie la timpul t, se realizează

însă la timpul (t+Δt), prin urmare minimizarea lui Δt (timpul de implementare a noului) este un alt criteriu

deosebit de important de optimizat. Aceasta implică noţiunea de prognoză ecotehnologică -element esenţial

al dezvoltării ecotehnologiei, care reprezintă o evaluare probabilistică a posibilităţiilor, tendinţelor şi

perspectivelor de transfer ecotehnologic în timp.

1.2.3. Principiul informaţiei

În desfăşurarea unui ecoproces tehnologic şi în fiecare etapă a acestuia trebuie asigurat controlul

fluxurilor de intrare şi de ieşire în limitele prescrise, cu o redondantă minimă, un înalt grad de automatizare

şi în condiţiile unei dezvoltări durabile. Ecoprocesul tehnologic trebuie să se desfăşoare deci cu un minimum

de efort şi maximum de rezultate.

Aceasta presupune ca oricare proces ecotehnologic să fie proiectat, adică să fie stabilit în prealabil în

mod detaliat şi aleasă soluţia optimă dintre mai multe variante posibile.

Proiectarea unui ecoprodus presupune:

- o proiectare funcţională – conceperea ecoprodusului în aşa fel încât el să corespundă cerinţelor

funcţionale impuse;

- o proiectare ecotehnologică- conceperea produsului în aşa fel încât el să poată fi realizat printr-o

tehnologie cât mai convenabilă şi cu poluare zero sau cât mai mică. Apare în acest mod o determinare

reciprocă a proiectării ecoprodusului şi proiectării ecotehnologiei de fabricaţie: nu numai cerinţele calitative

ale ecoprodusului impun stabilirea ecoprocesului tehnologic, ci şi ecotehnologia de fabricaţie impune

definitivarea construcţiei optime a ecoprodusului.

Fig.1.22. Modelul general al unui ecoproces tehnologic.

Trebuie deci avută în vedere ecotehnologicitatea ecoprodusului. Un ecoprodus este ecotehnologic

dacă permite obţinerea lui cu un consum minim de muncă, materiale, energie şi utilaje tehnologice

asigurându-se prelucrarea, tratarea, controlul, asamblarea şi protecţia mediului prin cele mai simple

mijloace, în condiţiile unei dezvoltări durabile.

În proiectarea oricărui proces ecotehnologic se porneşte totdeauna de la modelul general al unui

ecoproces tehnologic (fig. 1.22).

Pentru început, oricare ecoproces tehnologic ce trebuie proiectat şi optimizat apare ca o „cutie

neagră”, în care trebuie introduse o serie de informaţii legate de: material, energie, forţa de muncă, şi o serie

de cunoştinţe iniţiale, din care să rezulte apoi ecoprodusul cu utilitatea socială dorită şi o serie de cunoştinţe

noi. Din păcate, pe lângă elementele dorite, întotdeauna rezultă şi elementele ce au un impact diferit asupra

mediului, funcţie de coeficientul de poluare şi anume: deşeurile şi energia disipată, căreia încearcă să i se

confere o altă utilizare.

Pentru a avea în permanenţă controlul fluxurilor de intrare şi de ieşire, în vederea proiectării

ecoproceselor tehnologice, trebuie cunoscute o serie de informaţii primare (fig. 1.23) legate atât de

piesa sau ecoprodusul ce trebuie realizate cât şi de cadrul organizatoric în care se va realiza ecoprocesul de

producţie (tipul producţiei, organizarea şi dotarea întreprinderii etc.), informaţii ce constituie sistemul

informaţional – decizional – ecotehnologic (S.I.D.E.).

Poluare

Ecoprodus

Energie disipată

Deşeuri materiale

Cunoştinţe ştiinţifice

noi (experienţă)

Materiale

Energie

Forţă de muncă

Cunoştinţe

ştiinţifice iniţiale

Ecoproces

Tehnologic

(Proces

ecotehnologic)

Având aceste informaţii primare şi cunoscând scopul ecoprocesului de producţie se întocmesc mai

multe variante de ecoprocese tehnologice posibile, din care se alege varianta optimă.

1.2.3.1. Cunoştinţele de mediu.Cunoştinţele de mediu iniţiale se referă în primul rând la

cunoaşterea principalelor substanţe poluante care ar putea apare pe parcursul procesului ecotehnologic de

transformare a substanţei primare în ecoprodus şi care trebuie luate în considerare ca date iniţiale de

proiectare a ecoprocesului tehnologic.

Principalele substanţe poluante relevante care trebuie luate în considerare la stabilirea valorilor-

limită de emisie se prezintă în tabelul 1.1 şi tabelul 1.2.

Odată cunoscute principalele substanţe poluante care intră şi ies din ecoprocesul tehnologic se poate

face o proiectare având la bază principiile prevenirii şi reducerii poluării mediului.

Fig. 1.23. sistemul informaţional-decizional-ecotehnologic (S.I.D.E.)

Tabelul 1.1. Substanţe poluante relevante pentru aer

Nu

Nr.

crt. Denumirea substanţei

Valori maxime

acceptate

1. Dioxidul de sulf şi alţi compuşi ai sulfului Funcţie de zona

geografică

2. Oxizi de azot şi alţi compuşi ai azotului

3. Monoxidul de carbon

4. Compuşi organici volatili

5. Metalele şi compuşii lor

6. Pulberi Funcţie de zona

geografică

7. Azbest (particule suspendate, fibre etc.)

8. Clorul şi compuşii săi

9. Fluorul şi compuşii săi

10. Arseniul şi compuşii săi

11. Cianuri

12.

Substanţe şi preparate care s-au dovedit a avea proprietăţi

cancerigene sau mutagene ori proprietăţi care pot afecta

reproducerea, prin intermediul aerului

13. Dibenzenodioxine policlorinate şi dibenzofurani policlorinaţi

1.2.3.2. Categoria de activităţi. Categoria de activităţi oferă informaţiile iniţiale necesare

proiectării ecoprocesului tehnologic ţinând cont de mijloacele de transformare a substanţei şi

amplasamentului acestora. Cunoaşterea acestor categorii de activităţi ca date iniţiale de proiectare permite

luarea măsurilor necesare pentru asigurarea protecţiei aerului, apei şi solului şi pentru realizarea unui nivel

ridicat de protecţie a mediului în întregul său. Principalele categorii de activităţi industriale se prezintă în

tabelele 1.3, 1.4, 1.5, 1.6, 1.7 şi 1.8.

Tabelul 1.2. Substanţe poluante relevante pentru apă

Nr.

crt. Denumirea substanţei poluante

Valori maxime

acceptate

1. Compuşi organohalogenaţi şi substanţe care pot forma compuşi de acest

tip în mediul acvatic

Funcţie de zona

geografică

2. Compuşi organofosforici

3. Compuşi organici cu staniu

4.

Substanţe şi preparate care s-au dovedit a avea proprietăţi cancerigene

sau mutagene ori proprietăţi care pot afecta reproducerea, în sau prin

intermediul mediului acvatic

5. Hidrocarburi persistente şi substanţe organice toxice bioacumulabile şi

persistente

6. Cianuri

7. Metalele şi compuşii lor

8. Arseniul şi compuşii săi

9. Biocide şi produşi fitosanitari

10. Materiale în suspensie

11. Substanţe implicate în procesul de entrofizare(în special azotaţi şi fosfaţi)

Tabelul 1.3. (continuare)

12. Substanţe care au o influenţă nefavorabilă asupra balanţei de oxigen

şi care pot fi măsurate utilizând parametrii ca CBO, CCO etc.

Tabelul 1.4.

Nr. crt. Denumirea echipamentului tehnologic

1 Instalaţii de ardere cu capacităţi de combustie mai mari de 50 MW

2 Rafinării de ţiţei şi de prelucrare a gazelor

3 Cuptoare de cocs

4 Instalaţii de gazeifiere şi lichefiere a cărbunilor

Tabelul 1.4. Activităţi în industria metalurgică şi prelucrarea metalelor.

Nr. crt. Denumirea echipamentului tehnologic

1 Instalaţii de prăjire sau sinterizare a minereurilor metalice (inclusiv a zăcămintelor de

sulfuri)

2 Instalaţii pentru producerea fontei sau a oţelului, inclusiv instalaţii pentru turnarea

continuă cu o capacitate mai mare de 2,5 t/h

3

Instalaţii pentru prelucrarea metalelor feroase sau neferoase

- laminare la cald cu o capacitate mai mare de 20t oţel brut/oră;

- forje cu ciocane, a căror energie de lovire depăşeşte 50KJ/ciocan, iar puterea calorică

dezvoltată este mai mare de 20MW;

- aplicarea de straturi protectoare de metal topit, cu o capacitate de tratare mai mare de

2t oţel brut/oră

4 Topitorii pentru metalele feroase, cu o capacitate mai mare de 20t/zi

5

Instalaţii pentru:

- producerea de metale neferoase brute din minereuri concentrate sau materii prime

secundare, prin procese metalurgice, chimice ori electrolitice;

- lipirea metalelor neferoase, inclusiv a aliajelor şi a produselor recuperate (rafinare,

turnătorie etc), cu o capacitate de topire mai mare de 4t/zi pentru plumb şi cadmiu sau de

20t/zi pentru toate celelalte metale

6 Instalaţii pentru tratarea suprafeţelor metalelor şi materialelor plastice prin folosirea

procedeelor electrolitice sau chimice, la care volumul cuvelor de tratare depăşeşte 30m3

Tabelul 1.5. Activităţi în industria mineralelor.

Nr. crt. Denumirea echipamentului tehnologic

1

Instalaţii pentru producerea clincherului de ciment în cuptoare rotative cu o capacitate de

producţie mai mare de 500t/zi sau a varului în cuptoare rotative cu o capacitate de

producţie care depăşeşte 50t/zi, ori în alte tipuri de cuptoare cu o capacitate de producţie

mai mare de 50t/zi

2 Instalaţii pentru producerea azbestului şi fabricarea produselor pe bază de azbest

3 Instalaţii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a fibrelor de sticlă, cu o capacitate de topire

mai mare de 20t/zi

4 Instalaţii pentru topirea substanţelor minerale, inclusiv pentru producerea fibrelor

minerale, cu o capacitate de topire mai mare de 20t/zi

5

Instalaţii pentru fabricarea produselor din ceramică prin ardere, în special a ţiglelor,

cărămizilor, dalelor, produselor din ceramică sau porţelan cu o capacitate de producţie

mai mare de 75t/zi şi/sau cu o capacitate a cuptoarelor mai mare de 4m3 şi cu o densitate

stabilită pentru fiecare cuptor mai mare de 300kg/m3

Tabelul 1.6. Activităţi desfăşurate în industria chimică.

Nr. crt. Denumirea echipamentului tehnologic

1

Instalaţii chimice pentru producerea de substanţe chimice organice de bază, cum ar fi:

- hidrocarburi (liniare sau ciclice, saturate sau nesaturate, alifatice sau aromatice);

- hidrocarburi ce conţin oxigen, precum: alcooli, aldehide, cetone, acizi carboxilici,

esteri, peroxizi, răşini epoxidice;

- hidrocarburi sulfuroase;

- hidrocarburi ce conţin azot, precum: amine, amide, compuşi azotoşi, compuşi nitro,

sau azotaţi, nitrili, cianaţi sau izoceanaţi;

- hidrocarburi conţinând fosfor;

- hidrocarburi halogenate;

- compuşi organometalici;

- materiale plastice de bază (fibre polimerice sintetice şi fibre pe bază de celuloză;

- cauciucuri sintetice;

- vopsele şi pigmenţi;

- agenţi de suprafaţă şi agenţi tensioactivi;

2

Instalaţii chimice pentru producerea de substanţe chimice anorganice de bază cum ar fi:

- gaze, ca de exemplu: amoniac, clor, acid clorhidric gazos, fluor, acid fluorhidric, oxizi

de carbon, compuşi ai sulfului, oxizi de azot, hidrogen, dioxid de sulf, oxiclorură de

carbon etc.;

- acizi, ca de exemplu: acid cromic, acid fluorhidric, acid fosforic, acid azotic, acid

clorhidric, acid sulfuric, oleum, acizi sulfuroşi etc.;

- baze, ca de exemplu: hidroxid de amoniu, hidroxid de potasiu, hidroxid de sodiu etc.;

- săruri, ca de exemplu: clorură de amoniu, clorat de potasiu, carbonat de potasiu,

carbonat de sodiu, perborat, azotat de argint etc.;

- metaloizi, ca de exemplu: oxizi metalici şi alţi compuşi anorganici, precum: carbura de

calciu, siliciu, carbură de siliciu etc.;

3 Instalaţii chimice pentru fabricarea îngrăşămintelor chimice simple sau complexe pe

bază de fosfor, azot sau potasiu

4 Instalaţii chimice pentru fabricarea produselor fitosanitare de bază sau diocidelor

5 Instalaţii ce utilizează procedee chimice sau biologice pentru fabricarea produselor

farmaceutice de bază

6 Instalaţii chimice pentru fabricarea explozibililor

Tabelul 1.7. Activităţi desfăşurate pentru gestionarea deşeurilor.

Nr.

crt. Denumirea echipamentului tehnologic

1 Instalaţii pentru depozitarea sau recuperarea deşeurilor periculoase, cu o capacitate mai

mare de 10t/zi

2 Instalaţii pentru incinerarea deşeurilor municipale, cu o capacitate mai mare de 3t/h

3 Instalaţii pentru depozitarea deşeurilor nepericuloase, cu o capacitate mai mare de 50t/zi

4 Depozite controlate de deşeuri care primesc mai mult de 10t/zi sau cu o capacitate totală

mai mare de 25.000t, cu excepţia depozitelor controlate de deşeuri inerte

5 Instalaţii pentru recuperarea deşeurilor rezultate în urma recondiţionării sau reciclării

materialelor

Tabelul 1.8. Alte activităţi desfăşurate în:

Nr.

crt. Denumirea echipamentului tehnologic

1

Instalaţii industriale pentru producţie de:

- celuloză din lemn sau din alte materiale fibroase;

- hârtie şi carton, cu o capacitate de producţie mai mare de 20t/zi

2 Instalaţii pentru pretratarea (spălare, albire, mercerizare) sau vopsirea fibrelor, a textilelor cu

o capacitate de tratare mai mare de 10t/zi

3 Instalaţii pentru tăbăcirea blănurilor şi a pieilor, cu o capacitate de tratare mai mare de 12t

produse finite/zi

4

Instalaţii tehnologice pentru:

- abatoare cu o capacitate de producere a carcaselor de animale mai mare de 50t/zi

- de tratare şi prelucrare în scopul fabricării produselor alimentare din:

- materii prime de origine animală (altele decât laptele), cu o capacitate de

producţie a produselor finite mai mare de 75t/zi

- materii prime vegetale, cu o capacitate de producţie a produselor finite mai mare

de 300t/zi (valoarea medie trimestrială)

5 Instalaţii pentru depozitarea sau reciclarea carcaselor de animale şi a deşeurilor de animale,

cu o capacitate de tratare mai mare de 10t/zi

6

Instalaţii pentru creşterea industrială a păsărilor sau a porcilor, cu o capacitate mai mare de:

- 40.000 de capete, pentru păsări;

- 2000 de capete, pentru porcii de producţie (peste 30kg);

- 750 de capete, pentru scroafe.

7

Instalaţii pentru tratarea suprafeţei materialelor, obiectelor sau produselor, utilizând solvenţi

organici, în particular pentru finisare, placare, acoperire, degresare, impermeabilizare,

dimensionare, vopsire, curăţire sau impregnare, cu o capacitate de consum mai mare de 150

kg/h sau mai mult de 200t/an

8 instalaţii pentru producţia de carbon (cărbune sărac în gaze) sau de electrografit prin

incinerare sau grafitizare

9 Instalaţii pentru cercetarea, dezvoltarea şi testarea unor ecoproduse şi ecoprocese

În vederea alegerii ecoprocesului tehnologic optim, proiectantul va trebui să ţină cont de:

- condiţiile de impact asupra mediului, date de fiecare proces tehnologic posibil de realizare a

ecoprodusului, acestea fiind:

- luarea tuturor măsurilor de prevenire eficientă a poluării, în special prin recurgerea la cele

mai bune ecotehnologii;

- luarea măsurilor care să asigure că nici o poluare importantă nu va fi cauzată;

- evitarea producerii de deşeuri şi, în cazul în care aceasta nu poate fi evitată, valorificarea

lor, iar în cazul de imposibilitate tehnică şi economică, luarea măsurilor pentru neutralizarea şi

eliminarea acestora, evitându-se sau reducându-se impactul asupra mediului;

- utilizarea eficientă a energiei;

- luarea măsurilor necesare pentru prevenirea accidentelor şi limitarea consecinţelor,

acestora;

- luarea măsurilor necesare, în cazul încetării definitive a activităţilor, pentru evitarea

oricărui risc de poluare şi pentru aducerea amplasamentului şi a zonelor afectate într-o stare care să

permită reutilizarea acestora;

- condiţiile de impact asupra mediului, dat de fiecare echipament tehnologic existent în dotare, acestea

fiind:

- instalaţii şi activităţi desfăşurate, din care să rezulte natura, amploarea şi gradul de

încărcare cu aceste activităţi;

- amplasamentul prevăzut pentru operare;

- materiile prime şi auxiliare, substanţele şi tipul de energie utilizată sau produsă de

instalaţie;

- sursele de emisie ale instalaţiei;

- starea amplasamentului instalaţiei;

- impactul activităţii asupra mediului, ca întreg;

- natura şi cantitatea de emisii previzibile ale instalaţiei în fiecare element component al

mediului (aer, apă, sol), astfel încât să fie posibilă o identificare a efectelor semnificative ale emisiilor

asupra mediului;

- tehnologia prevăzută şi alte tehnici utilizate pentru prevenirea emisiilor provenind de la

instalaţii, iar dacă aceasta nu este posibilă, pentru reducerea lor;

- măsurile prevăzute pentru prevenirea producerii şi valorificării deşeurilor generate de

instalaţii;

- alte măsuri stabilite pentru îndeplinirea obligaţiilor de bază privind protecţia mediului.

După ce se ţine cont de toate condiţiile de impact asupra mediului prezentate mai sus şi după ce se

aplică principiul ecoeficienţei, rezultă ecoprocesul tehnologic optim.

1.2.4. Principiul implicării conducerii

Acest principiu ţine cont de faptul că fiecare organizaţie, instituţie sau societate economică are o

conducere şi o arie proprie de influenţă. Firmele pot influenţa consumatorii, comunităţile locale, furnizorii şi

competitorii. Conducerea trebuie să atragă şi să convingă acţionarii să-şi asume declaraţia de adoptare a unei

producţii deosebite şi a unui consum durabil, adică declaraţia unei dezvoltări durabile. Dezvoltarea durabilă

este rezultatul aplicării ecotehnologiilor ţinând cont de ecoeficienţă, ecoproductivitate, prevenirea şi evitarea

poluării.

Responsabilitatea pentru dezvoltarea durabilă revine guvernului, mediului de afaceri, fiecărui membru

şi organizaţie a societăţii civile, sindicatelor, consumatorilor şi organizaţiilor pentru protecţia mediului (fig.

1.24).

Principalele responsabilităţi ale guvernului sunt următoarele:

- eliminarea subvenţiilor care promovează modele neadecvate de producţie şi consum;

- promovarea consumului durabil, care trebuie să contribuie la eradicarea sărăciei, satisfacerea nevoilor

de bază ale tuturor membrilor societăţii şi la reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni geografice şi

state;

- să sprijine eforturile de inovare ale firmelor mici şi mijloci care dezvoltă şi comercializează produse

şi servicii care promovează consumul durabil;

Mediul de

afaceri

Organizaţii

civice

+ = Consum

durabil

Producţie

durabilă

Dezvoltare

durabilă

Guvern

Politici

Organizaţiile

pentru

protecţia

mediului

Consumatori

Fig. 1.24. Responsabilităţile privind dezvoltarea durabilă.

- să elimine sau să limiteze strict utilizarea substanţelor toxice, periculoase pentru mediu, precum cele

incluse în Convenţia de la Basel. Substanţele noi, potenţial periculoase, trebuie testate cu prioritate privind

impactul pe termen lung asupra mediului, înainte de a fi introduse în consum;

- să încurajeze, pe termen lung, dezvoltarea de materiale ecologice alternative şi pe termen scurt, să

promoveze utilizarea unor materiale mai puţin nocive, prin facilităţi fiscale şi participarea la cooperarea

internaţională în dezvoltarea şi transferul tehnologic;

- să creeze sau să întărească agenţiile specializate în reglementarea diferitelor domenii ale producţiei

durabile şi ale consumului durabil. Periodic trebuie să analizeze şi să revizuiască eficienţa unor astfel de

agenţii, astfel încât să se asigure utilizarea celor mai bune practici în protecţia consumatorilor, evaluarea

condiţiilor de mediu şi perfecţionarea reglementărilor în vigoare. Agenţiile guvernamentale trebuie să lucreze

în cooperare cu organizaţiile consumatorilor.

- să facă uz de întreaga gamă a instrumentelor economice pentru promovarea consumului durabil,

concepând şi implementând un astfel de sistem de taxe care să asigure şi să favorizeze dezvoltarea durabilă;

- să aplice planificarea şi dezvoltarea urbană pentru a asigura un adăpost durabil şi infrastructură

pentru toţi, având grijă de persoanele dezavantajate. În domeniul construcţiilor trebuie să promoveze

utilizarea materialelor ecologice, conservarea terenurilor şi a energiei.

1.2.5. Principiul conştientizării, educării şi instruirii

Acest principiu ţine cont că în fiecare organizaţie există un potenţial uriaş, atât la nivel managerial, cât

şi al angajaţilor, pentru crearea de idei şi mijloace noi de îmbunătăţire a performanţelor de mediu, care

trebuie puse în valoare. Realizarea de programe de conştientizare la nivelul firmei atrage atenţia acţionarilor

asupra importanţei problemelor de mediu.

Educarea oferă mijloacele de gândire şi de acţiune iar instruirea este menită să transpună în practică

ideile şi soluţiile. Scopul acţiunilor este de a integra dezvoltarea durabilă în toate activităţile legate de

dezvoltarea resurselor umane. Includerea conceptelor referitoare la strategii de prevenire în educaţia viitoarei

forţe de muncă este soluţia pentru a schimba atitudini, comportamente, mentalităţi şi de a crea un mediu fertil

de acţiune (fig. 1.25). Colaborarea firmelor cu elevii, studenţii şi cadrele didactice din universităţi în vederea

elaborării unui plan curricular bazat pe cerinţele curente oferă un sprijin preţios pentru calificarea noii

generaţii de salariaţi.

Fig. 1.25. Elementele principiului conştientizării, educării şi instruirii.

Guvern

Informare Conştientizare Educare Instruire

Forţa de muncă

Elevi Studenţi Cadre didactice Salariaţi Acţionari

Schimbare atitudini Modificare comportament Schimbare mentalitate

Certificare noua generaţie în spiritul

dezvoltării durabile

Mijloace de informare

Familia

Şcoala

Organizaţia

Conducere

Câteva din responsabilităţile guvernului şi a celorlalţi factori de influenţă sunt următoarele:

- promovarea dezvoltării durabile, producţiei durabile şi consumului durabil;

- să sprijine proiectarea, dezvoltarea şi utilizarea produselor şi serviciilor care sunt eficiente din punct

de vedere al utilizării resurselor şi energiei, care nu sunt toxice şi sunt sigure, luând în considerare întregul

ciclu de viaţă al produsului, de la extragerea materiilor prime, producţie, distribuţie, utilizare, la reparare,

reciclare, casare şi scoatere din uz. Strategiile de îmbunătăţire a produsului presupune: extinderea ciclului de

viaţă, uşurinţa reparării, a reutilizării şi a reciclării. Toate acestea fac obiectul ecotehnologiei;

- să sprijine conservarea energiei şi dezvoltarea resurselor energetice regenerabile,

- să sprijine dezvoltarea şi utilizarea standardelor de mediu naţionale şi internaţionale referitoare la

procese, produse şi servicii, inclusiv la impactul pe piaţă şi competitivitate. Standardele de mediu nu trebuie

să constituie restricţii comerciale nejustificate;

- să încurajeze, să dezvolte şi să sprijine efectuarea independentă a încercărilor de mediu pentru

produse, precum şi cooperarea internaţională în testarea comună şi dezvoltarea de proceduri unificate de

testare;

- să promoveze conştientizarea beneficiilor consumului durabil şi a producţiei durabile asupra stării de

sănătate, ţinând cont atât de efectele directe asupra indivizilor cât şi de efectele colective asupra mediului;

- să încurajeze, în parteneriat cu alte organizaţii, transformarea modelelor de consum nedurabil, prin

dezvoltarea şi utilizarea serviciilor şi a noilor tehnologii, inclusiv a tehnologiei informaţiei şi a comunicării,

care pot veni în întâmpinarea nevoilor consumatorilor, reducând poluarea şi consumul de resurse naturale;

- să ia măsuri ca preţurile produselor şi serviciilor să reflecte costurile de mediu şi să promoveze

consumul durabil. Guvernul trebuie să promoveze analiza exhaustivă a costurilor şi a beneficiilor legate de

protecţia mediului, internalizarea costurilor de mediu şi utilizarea instrumentelor economice care ţin seama

de principiul: poluatorul plăteşte şi, respectiv utilizatorul suportă costurile resurselor;

- să implementeze contabilizarea resurselor naturale, astfel încât să se reflecte impactul modelului şi

politicilor de consum durabil şi producţiei durabile asupra mediului. Guvernul, în cooperare cu mediul de

afaceri şi cu alte grupuri, trebuie să dezvolte indicatorii comparabili, metodologii şi bănci de date pentru

măsurarea progreselor făcute în dezvoltarea consumului durabil la toate nivelele, inclusiv casnic, informaţii

ce trebuie făcute publice;

- să promoveze transporturile durabile, prin:

- reducerea utilizării autovehiculelor în oraşe;

- reducerea deplasărilor inutile de mărfuri;

- promovarea sistemelor eficiente de transport public;

- promovarea vehiculelor mai eficiente energetic şi mai puţin poluante;

- dezvoltarea şi implementarea de standarde pentru calitatea aerului, pentru emisiile motoarelor

şi economia de combustibil;

- să preia iniţiative, împreună cu agenţiile internaţionale, în introducerea practicilor durabile în

activitatea proprie şi, în special în politica de procurare şi achiziţie, care trebuie să încurajeze dezvoltarea şi

utilizarea de produse şi servicii ecologice;

- să preia şi să promoveze, împreună cu organizaţiile internaţionale, studierea comportamentului

consumatorilor şi a posibilelor influenţa defavorabile asupra mediului, pentru a identifica mijloacele de a

face posibil modelul de consum durabil odată cu satisfacere nevoilor de bază ale întregii populaţii.

1.2.6. Principiul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice

Obiectivul acestui principiu este de a realiza cât mai mult cu resurse cât mai puţine şi poluare minimă.

Acest principiu trebuie să ţină seama că strategiile tradiţionale sunt epuizate sau învechite ca soluţii la

problemele actuale, când accentul se pune pe strategii de prevenire şi evitare a poluării.

Transformarea strategiilor trebuie începută la nivelul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice,

inclusiv de elaborare şi dezvoltare a politicilor de afaceri şi guvernamentale. Accentul se pune pe dezvoltarea

mondială a ecoprodusului, ţinând seama că toţi consumatorii sunt interesaţi de originea produselor

achiziţionate. Economia ciclului de viaţă a produsului cuprinde strategiile de dezvoltare durabilă a

produsului, cum ar fi: evaluarea ciclului de viaţă şi proiectarea ecotehnologică. Politicile guvernamentale

trebuie să impună tot mai mult industriei să îşi asume o responsabilitate crescută pentru produsele furnizate

pe întregul lor ciclu de viaţă.

Câteva din responsabilităţile promovate de acest principiu se prezintă în figura 1.26.

Fig. 1.26. Câteva din responsabilităţile promovate de principiul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice

1.2.7. Principiul comunicării

Acest principiu ţine cont de faptul că dialogul şi comunicarea, sunt căile cele mai potrivite de

promovare a unui ecoprodus, a unor ecoservicii şi chiar a unei strategii de prevenire şi evitare cum este

ecotehnologia şi dezvoltarea durabilă. Intensificarea dialogului cu acţionarii poate fi recompensată

multilateral, deoarece: creşte motivaţia internă a firmei; îmbunătăţeşte imaginea publică a firmei; creşte

încrederea acţionarilor şi influenţează pozitiv nu numai pe acţionari ci şi pe furnizori şi beneficiari.

În virtutea acestui principiu autoritatea competentă pentru protecţia mediului are următoarele

responsabilităţi:

- asigură cadrul necesar pentru liberul acces la informaţie şi pentru participarea publicului la procedura

de emitere a autorizaţiei integrate de mediul, în scopul garantării faptului că orice cerere de autorizare pentru

o nouă tehnologie sau de modificare substanţială a unei tehnologii este accesibilă publicului într-o suficientă

transparenţă pentru exprimarea opiniei, înaintea luării deciziei de către autoritatea competentă;

- asigură luarea măsurilor pentru informarea permanentă privind evoluţia celor mau bune tehnologii

disponibile în structurile sale;

- pune la dispoziţia publicului rezultatele supravegherii emisiilor în mediu şi modul de respectare a

condiţiilor de autorizare prevăzute;

- publică anual inventarul principalelor emisii şi surse responsabile de poluare;

- comunică şi pune la dispoziţie, în cadrul relaţiilor bilaterale, pe bază de reciprocitate şi în condiţii de

echivalenţă, toate datele cuprinse în cererea prin care a fost solicitată eliberarea autorizaţiei integrate de

mediu;

- comunică toate măsurile necesare pentru a se evita orice poluare semnificativă;

- comunică măsurile luate pentru eliminarea totală a deşeurilor poluante ce pot fi generate în urma

aplicării unei ecotehnologii;

- comunică măsurile luate de utilizare eficientă a energiei;

- comunică măsurile luate pentru prevenirea accidentelor cu impact asupra sănătăţii omului şi a

mediului şi limitarea consecinţelor acestora;

- comunică măsurile necesare pentru evitarea oricăror riscuri de poluare şi a celor pentru readucerea

amplasamentului, după încetarea activităţii, într-o stare care să permită reutilizarea acestuia pentru alte

scopuri.

Cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea ecotehnologică

Să promoveze consumul durabil prin

conceperea, proiectarea şi dezvoltarea

ecoprodusului şi ecoproceselor

tehnologice

Să repare, să întreţină, să

recondiţioneze şi să recicleze

ecoprodusele prin ecoprocese

tehnologice

Să asigure tratarea şi gestionarea

corespunzătoare a deşeurilor

Să conserve energie

şi terenurile

Să coopereze cu toţi factorii societăţii

implicaţi în protecţia mediului

Să producă şi să livreze acele bunuri şi

servicii ecologice, într-un mod ecologic

Să promoveze acele procese şi

tehnologii ecologice, eficiente energetic

şi cu consum mic de materii prime

Să informeze corect şi complet

consumatorii asupra proceselor,

produselor şi serviciilor furnizate şi a

riscurilor de mediu

Să internalizeze costurile de mediu în

preţul produselor şi serviciilor furnizate

Să aibă la bază principiile dezvoltării

durabile

1.2.8. Principiul implementării

Acest principiu ţine seama că perfecţionarea oricărei practici necesită monitorizarea şi cuantificarea

rezultatelor, astfel încât să existe indicaţii şi concluzii eficiente privind evoluţia acestuia. Ecotehnologia este

o strategie care trebuie utilizată în cadrul sistemului de management de mediu în scopul îmbunătăţirii

continue a performanţelor sistemului. Investiţiile în ecotehnologie au fost riscante în trecut datorită duratelor

mari de amortizare, lipsei unor principii contabile pentru determinarea beneficiilor asupra mediului, lipsei

unor cerinţe cadru pentru politicile guvernamentale şi ale firmei. De aceea, trebuie identificate tehnologii,

politici şi metode de măsurare corespunzătoare, care să facă atractive investiţiile în ecotehnologie.

Implementarea unor tehnologii presupune existenţa unei autorizaţii integrate de mediu

corespunzătoare procesului, produsului sau serviciului furnizate beneficiarului. Autorizarea integrată de

mediu se obţine pe baza unui bilanţ de mediu, ce însoţeşte orice proiect ecotehnologic şi care este întocmit

în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Prin bilanţul de mediu se identifică, descrie şi evaluează, în

conformitate cu procedura de evaluare, efectele directe şi indirecte ale activităţii asupra mediului. Bilanţul de

mediu cuprinde descrierea:

- locaţiei pentru desfăşurarea ecoprocesului tehnologic;

- instalaţiilor şi activităţilor desfăşurate, din care să rezulte natura şi amploarea acestor activităţi;

- materiilor prime şi auxiliare, substanţelor şi tipurilor de energie utilizată sau produsă de instalaţii;

- surselor de emisie ale instalaţiilor;

- stării amplasamentului instalaţiilor;

- impactului activităţii asupra mediului, ca întreg;

- naturii şi cantităţilor de emisii previzibile ale instalaţiilor în aer, sol şi apă, astfel încât să fie posibilă

o identificare a efectelor semnificative ale emisiilor asupra mediului;

- tehnologiei prevăzute şi a altor tehnici utilizate pentru prevenirea emisiilor provenind de la instalaţii,

iar dacă aceasta nu este posibilă, pentru reducerea lor;

- măsurile prevăzute pentru prevenirea producerii şi valorificării deşeurilor generate ale instalaţiilor;

- măsurile prezentate pentru supravegherea emisiilor în mediu;

- altor măsuri stabilite privind condiţiile de exploatare a instalaţiilor.

În concluzie se poate spune că oricare ecotehnologie este aplicabilă atunci când în proiectarea ei se ţine

cont de toate aceste principii şi proiectul este însoţit de toate cerinţele specificate de principiile de mai sus.