Parohia Ortodoxă Română „Zămislirea Maicii Domnului”

LA RUSTICA – ROMA, Largo Augusto Corelli, nr. 9

Pr. Ilie Ursachi, Tel. 3207037955

www.zamislireamaiciidomnului.it

Programul sfintelor slujbe:

Sf. Iustin Martirul și Filozoful Sfântul Iustin Martirul și Filozoful s-a născut în jurul anului 100.

Devine creștin după ce-l întâlnește pe un bătrân pe malul mării, care îi vorbește de Hristos. În urma acestei discuții mărturisește: „Iar mie mi s-a aprins deodata un foc în suflet și m-a cuprins o mare dragoste de profeți, ca și de bărbații aceia care au fost prietenii lui Hristos. Și, gândindu-mă la cuvintele lui, găseam că aceasta este singura filozofie

sigură și aducătoare de folos. În felul acesta și pentru aceasta sunt filozof“ (Dialog cu iudeul Tryfon, VIII, 1, p.130). După convertire, pleacă la Efes, unde are loc dialogul cu iudeul Tryfon și apoi ajunge la Roma, unde va deschide prima școală filozofică în care se va preda credința creștină. Prin deschiderea acestei școli, filozoful cinic, Crescens, devine adversarul Sfântului Iustin, ajungând să îl denunțe autorităților romane că este creștin. Precizăm că el deschide această școală în vremea persecuțiilor, când creștinii se ascundeau ca să nu fie omorâți. Când a fost întrebat dacă renunță la Hristos, Sfântul Iustin a răspuns: "Nici un om în toate mințile nu abandonează Adevărul pentru eroare“. În anul 165, după denunțul lui Crescens, Sfântul Iustin primește moartea martirică prin tăierea capului, în ziua de 1 iunie.

Continuăm să ajutăm pe cei 3 copii săraci pe care parohia noastră i-a ”adoptat” de la distanță prin proiectul episcopiei ”Brațele părintești”, și alte două familii necăjite din România. Și anul acesta, contribuția financiară anuală este de 50 euro. Rugăm pe toți membrii parohiei noastre să ajute, și în acest fel, buna desfășurare a misiunii pastorale din cadrul familiei noastre duhovnicești de la La Rustica.

Program de citire zilnică a Sfintei Scripturi şi a vieţii Sfinţilor

Săptămâna a VII-a a Paștilor: Duminică: FA 20, 16-18, 28-36; In 17, 1-13 - Sf. Sf. Mc. Eutihie, ep. Melitinei. Luni: FA 21, 8-14; In 14, 27-31; 15, 1-7 - Sf. Mc. Teodosia fecioara.

Marţi: FA 21, 26-32; In 16, 2-13 - Sf. Cuv. Isaachie Mărturisitorul. Miercuri: FA 23, 1-11; In 16, 15-23 - Sf. Mc. Ermie, soldat roman. Joi: FA 25, 13-19; In 16, 23-33 - Sf. Iustin Martirul și Filozoful. Vineri: FA 27,1-44; 28,1; In 17, 18-26 - Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava Sâmbătă: FA 28, 1-31; In 21, 15-25 - Sf. Mc. Luchilian. Sf. Mc. Paula fecioara

D Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

PAROHIA ,,ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI”

ROMA - LA RUSTICA, L-go Augusto Corelli, nr. 9

An X, Nr. 18 (28 mai 2017)

n vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui; iar viaţa veşnică este

aceea ca să Te cunoască pe Tine, singurul, adevăratul Dumnezeu şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ şi am săvârşit lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac. Şi acum Mă preamăreşte Tu, Părinte, la Tine însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. An făcut cunoscut numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume; ai Tăi erau, şi Mi i-ai dat Mie şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut

că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor; iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut acum că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceştia pe care Mi i-ai dat, căci ei sunt ai Tăi, şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele, şi M-am preamărit în ei. Mult nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău; pe cei care Mi i-ai dat, i-am păzit şi nici unul dintre ei n-a pierit, decât numai fiul pierzării, pentru ca să se împlinească Scriptura. Acum însă Eu vin la Tine şi acestea le grăiesc cât sunt în lume, pentru ca bucuria Mea s-o aibă deplin în ei.

Duminica a VII-a a Paștilor (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13

Apostol: Fapte 20, 16-18, 28-36

În zilele acelea, Pavel hotărâse să treacă pe apă pe lângă Efes, ca să nu i se întâmple să întârzie în Asia, pentru că se grăbea să fie, dacă i-ar fi cu putinţă, la Ierusalim, de ziua Cincizecimii. Şi, trimiţând din Milet la Efes, a chemat la sine pe preoţii Bisericii. Şi când ei au venit la el, le-a zis: Luaţi aminte de voi înşivă şi de toată turma întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său. Căci eu ştiu aceasta că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după

ei. Drept aceea, privegheaţi, aducându-vă aminte că, timp de trei ani, n-am încetat, noaptea şi ziua, să vă îndemn cu lacrimi pe fiecare dintre voi. Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său, cel ce poate să vă zidească şi să vă dea moştenire între toţi cei sfinţiţi. Argint, sau aur, sau haină, n-am poftit de la nimeni; voi înşivă ştiţi că mâinile aces-tea au lucrat pentru trebuinţele mele şi ale celor ce erau cu mine. Toate vi le-am arătat, căci ostenindu-vă astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua. Şi după ce a spus acestea, plecându-şi genunchii, s-a rugat împreună cu toţi aceştia.

Duminica aceasta este dedicată celor 318 Sfinți Părinți care s-au adunat în anul 325 la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, unde a fost condamnată erezia lui Arie din Alexandria, care propunea o perspectivă filosofică raționalistă în ceea ce privește Persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos, ajungând până la negarea divinității acesteia, împotriva Sfintelor Scripturi și a credinței Bisericii.

Textul evanghelic ales de Biserică pentru a fi citit la Sfânta Liturghie este unul dintre cele mai frumoase din Noul Testament, fiind redactat de apostolul iubirii, Sfântul Ioan Evanghelistul, cel mai tânăr dintre Apostolii Domnului Iisus Hristos și cel care a simțit cel mai tainic dumnezeiasca iubire de oameni a Învățătorului său.

Sfinții Părinți, și amintim aici doar pe Sfântul Ioan Gură de Aur și pe Sfântul Chiril al Alexandriei, dau mărturie foarte clară și firească despre relația dintre cuvintele lui Hristos și dogmele Bisericii. Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, Mântuitorul Hristos le-a vorbit ucenicilor „despre dogme și despre porunci. ș...ț Le poruncește să se răspândească în întreaga lume, încredințându-le o singură învățătură, aceea de la Botez. Apoi, pentru că le-a dat o poruncă mare, le dă curaj, spunându-le: «Iată eu sunt cu voi până la sfârșitul veacului»” (Omilii la Matei, 32, 4,PSB, pp. 1001-1002).

Sfântul Chiril al Alexandriei insistă asupra faptului că noi creștinii suntem „învățați de Dumnezeu”. Ceea ce au făcut Sfinții Părinți la toate Sinoadele Ecumenice și ceea ce face Biserica până astăzi sunt semne de mărturisire și de apărare a dreptei credințe: „Socotesc însă că trebuie să ne ocupăm acum de obiecțiile adversarilor împotriva dreptei credințe și, față de cele ce susțin aceia, să luptăm pentru dogmele Bisericii”. Avertizarea acestui Sfânt Părinte este valabilă cu atât mai mult vremii de acum, în care ne confruntăm cu slăbirea credinței, cu indiferentismul față de viața duhovnicească și bisericească, cu sectarism și sincretisme religioase, cu tehnologia care-l silește pe om să trăiască într-o lume virtuală, rupându-l

de realismul existenței sale în lume. În alt loc, Sfântul Chiril al Alexandriei subliniază: „Înțelesul dogmelor bisericești nu va degenera într-o mitologie politeistă, ci Sfânta Treime rămâne strânsă într-o unică rațiune a Dumnezeirii”.

Misiunea Bisericii de a propovădui, a formula și a păstra spre transmitere din generație în generație dreapta credință mântuitoare, ca viață în comuniunea gândită și experiată cu Dumnezeu, are temei în Treimea Sfântă și de viață făcătoare. Ea este deplin confirmată de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, în pericopa Evangheliei din această duminică, text numit și „Rugăciunea arhierească”.

Această unică și sublimă rugăciune are trei registre de interpretare, înfățișându-ni-L pe Hristos, cum afirmă și Sfântul Chiril, într-o triplă ipostază: Mijlocitor, Arhiereu şi Rugător (Ibidem, XI, p. 1044). Este o rugăciune pentru Sine, pentru ucenici și pentru unitatea Bisericii Sale de-a lungul veacurilor până la slăvita Sa a doua Venire.

Rugăciunea pentru Sine este determinată de firea Sa omenească. Ca om, Hristos a experiat afectele umane nepăcătoase, printre care, evident, pe cel al fricii în fața morții. El Însuși Se roagă ca om lui Dumnezeu Tatăl. Astfel, Dumnezeu Însuși Se roagă pentru noi, împreună cu noi, ceea ce face ca rugăciunea să fie pentru fiecare dintre noi oamenii un gest firesc.

Hristos știe și împlinește acest act religios esențial, învățându-ne și Rugăciunea Domnească, astfel că un creștin se roagă Tatălui cu cuvintele dumnezeiești ale Fiului Său preaiubit, trăind un eveniment personal al rugăciunii care implică însăși viața în Hristos. Cât curaj, speranță și încredere conferă acest adevăr creștinului care se roagă, dar pentru care se roagă și se află în rugăciunea lui Dumnezeu Însuși, în iubirea Sa!

Hristos ca om are conștiința adâncă a depărtării omului de Dumnezeu și a refuzului iubirii și a comuniunii cu Dumnezeu, și acceptă liber acest pahar, dar cu angoasa specifică de dinaintea morții: „Nu voi bea oare paharul pe care Mi l-a dat

Tatăl?” (Ioan 18, 11). În această tensiune interioară, de înțeles ca om, El acceptă acest pahar pentru că este voința Părintelui Ceresc ca El să fie adus jertfă pentru a elibera umanitatea de păcat și de moarte, suferind uman și experiind grozăvia morții: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit! (Marcu 15, 34).

Mai mult, ca Arhiereu, Se aduce jertfă pe Sine Tatălui, cu conștiința împlinirii din iubire divină a acestui mandat, cu acceptarea suferinței ca frumusețe și suveranitate a ființei umane dăruite lui Dumnezeu; „Săvârșitu-s-a”(Ioan 19, 30). Prin aceasta, Hristos are conștiința că Şi-a plinit misiunea arhierească de jertfire de Sine în locul nostru și pentru noi, dar rugăciunea Lui este și una de cerere la Tatăl pentru intrarea din nou în plenitudinea divină, ascunsă în actul chenotic al Întrupării, din respect pentru demnitatea, limita și libertatea umană. Este, am putea spune, revendicarea filială justă și îndreptățită a veșnicei slave dumnezeiești, pe care nu a pierdut-o niciodată, pe care a arătat-o prin minunatele Sale cuvinte și fapte divine, dar pe care o cere pentru ca Dumnezeu să fie cunoscut și slăvit și prin El (dată fiind consubstanțialitatea Sa cu Tatăl), pentru a face pe oameni părtași vieții divine prin energiile divine necreate.

În al doilea rând, Iisus Se roagă și mijlocește pentru apostolii Săi, dar și pentru toți creștinii care Îl vor primi și

recunoaște ca Dumnezeu și vor fi peste veacuri în comuniune eclesială, spirituală și sacramentală cu El, și prin El cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Rugăciunea lui Iisus pentru ucenicii Săi este una de întărire a lor în credință și de statornicie în mărturia lor ca martori, ca unii care în mod real Îl văd și Îl aud duhovnicește pe Hristos, care îi încredințează că prin Duhul va fi cu ei până la sfârșitul veacurilor. El se roagă ca ei să fie lumină lumii prin viață sfântă, mărturisire a crezului dincolo de persecuțiile și de ura unora dintre cei neconvertiți la Hristos sau a celor care sunt atât de cuprinși de răutate și de fărădelege încât nu pot suporta binele, adevărul și frumusețea lui Dumnezeu care luminează și transfigurează lumea.

În al treilea rând, El se roagă pentru unitatea creștinilor de pretutindeni și dintotdeauna, pentru o unitate de credință și iubire după modelul și cu puterea iubirii intratrinitare: „Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis“ (Ioan 17, 21).

În aceste cuvinte se găsește programul unității creștine, definit de Hristos Însuși și de Părinții sinodali dintotdeauna. Unitatea creștinilor are temei trinitar, iar cine o rupe, se rupe de Dumnezeu, de Hristos și de Biserica Sa cea Una. (fragment, preluat din Ziarul Lumina)

Sf. Ioan cel Nou de la Suceava Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este, dupa Sfânta

Cuvioasă Parascheva de la Iași, unul dintre sfinții cei mai venerați în Moldova. Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava s-a născut la începutul secoluui al XIV-lea în orașul Trapezunt, din Asia Mică. Sfântul Ioan de la Suceava a trecut la Domnul la 2 iulie 1330, luând moarte mucenicească. Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au

fost aduse la Suceava în anul 1402, în timpul lui Alexandru cel Bun, la un an după ce Patriarhia Ecumenică a recunoscut primul mitropolit în Moldova, Iosif I Mușat. În anul 1950, la propunerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe, între sfinții cu moaște din România al căror cult a fost generalizat în toată Biserica, s-a aflat și Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Viața Sfântului Ioan cel Nou apare pictată la Mănăstirea Sucevița, considerată pe drept cuvânt testamentul artei moldovenești din secolul al XVI-lea.