Drumul către servituteDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Drumul către servitute este principala lucrare a lui Friedrich Hayek. În această lucrare Hayek

argumentează împotriva oricărei forme de totalitarism („nazism”, „fascism”, „comunism”, etc). Cartea a fost

scrisă în perioada în care Hayek era profesor la Cambridge University, în timpul celui de-al Doilea Război

Mondial și are în vedere mai ales perioada Primului Război Mondial, în primul rând sub aspect

ideologic. Drumul către servitute este continuarea unui articol din 1938 și care avea în prim

plan abuzulul și declinul rațiunii. Cartea "spre deosebire de o lucrare mai tehnică, este genul de carte

accesibilă cititorului neinițiat" (Hayek vezi Referințe)

Cuprins

  [ascunde] 

1   Principalele idei

o 1.1   Traducerea titlului

o 1.2   Socialism versus liberalism

o 1.3   Individualism vs colectivism

o 1.4   Conceptul de planificare

2   Ecoul lucrării

3   Note

4   Referințe

5   Vezi și

[modificare]Principalele idei

În această lucrare Hayek prezintă totalitarismul din perspectiva planificării economice. În continuarea

argumentului contra totalitarismului, Hayek încearcă să demonstreze că totalitarismul este în mod

necesar antidemocratic și tiranic. autorul pune in evidenta caracterul ireconciliabil dintre piața liberă și

planificarea socialistă,iar libertatea în genere este imposibilă fără o piață liberă.

[modificare]Traducerea titlului

Titlul lucrării „Drumul către servitute” ar mai putea fi tradus și „Drumul către aservire”. „Aservire„ dat fiind

faptul că Hayek vorbește despre planificarea economică care generează o rețea de feude pe care sunt

stăpâni cei numiți popular nomenclaturiști.[1]

[modificare]Socialism versus liberalism

Una din primele teze formulate este că socialismul și nazismul (sau fascismul) se aseamănă mai mult decât

ar părea și ca veritabila antiteză este între acestea și liberalism.

Hayek consideră că o parte din forțele care au distrus libertatea în Germania, în perioada Primului Război

Mondial sunt conturate și în Anglia anilor 1940. Gravitatea unei asemenea situații provine nu doar din

enunțurile de tip socialist cât mai degrabă din „acceptarea necesității mersului către socialism”, ca un

fenomen neîndoielnic.

În capitolul „Drumul abandonat” Hayek, întrebându-se cum a fost posibil ca într-o civilizație europeană

comună să se contureze tendințele care au determinat instaurarea sistemelor totalitare în unele state,

autorul ajunge la concluzia că aceste tendințe nu erau răspândite doar în țările care le-au căzut pradă, că

au caracterizat deopotrivă toate statele, în condițiile unui dezinteres față de reglementarea unor aspecte pe

care principiul laisse-fair-ului nu a putut-o realiza. Idealul comun al civilizației europene, de dinainte de

Primul Război Mondial, a fost abandonat prin cultivarea în unele state a acelor idei care au condus la

răsturnarea ordinei socialiste existente, generând și scindarea Europei în state prietene și adversare, la o

criză a civilizației occidentale. Influența intelectualității germane, datorate prestigiului ei, a condus la

impulsionarea răspândirii din Germania a ideilor îndreptate împotriva civilizației europene, ca civilizație

liberă. În capitolul al doilea al operei initulat „Marea Utopie” Hayek detaliază caracterul pervers al

discursului socialist despre libertate, modalitate în care socialismul-„apreciat de timpuriu, drept cea mai

mare amenințare pentru libertate” și care „a început chiar în mod absolut fățiș ca o reacție împotriva

liberalismului Revoluției franceze” a confiscat ideea de libertate, dobândind o acceptare unanimă sub

steagul libertății.[2]Hayek constată modul subtil în care socialismul schimbă sensul cuvântului „libertate”

pentru a-și justifica ascensiunea și menținerea la putere și pentru a-și căuta legitimitatea. Sensul acordat de

către socialism libertății este unul de identificare, de confuzie a acesteia cu puterea sau cu avuția, confuzie

născută o dată cu socialismul însuși. Făgăduind o „nouă libertate„, socialismul amăgește oamenii prin

promisiuni iresponsabile legate de sporirea nelimitată a bogăției materiale, făgăduință ce echivala în

realitate cu dispariția discrepanțelor frapante între ariile de opțiune ale diferiților indivizi. Astfel revendicarea

unei libertăți nu era decât „reluarea sub un alt nume a cererii de distribuire egală a avuțiilor ” .[3] Dar „Drumul

libertății” promis se va dovedi „Marea Cale către Servitute” întrucât socialismul după cum spune Hayek

„duce la polul opus al libertății”.

[modificare]Individualism vs colectivism

În capitolele III și VII ale „Drumului către servitute” Hayek analizează raporturile individualism - colectivism,

libertate economică-planificare, planificare-democrație, planificare-supremația dreptului, dirijismul

economic-totalitarism. Hayek spune că „planificarea” este dorită de toți cei care cer ca „producția pentru

nevoi” să înlocuiască producția pentru profit. El introduce termenul de „colectivism”, termen care

desemnează ansamblul metodelor utilizate în atingerea unei varietăți de scopuri și concomitent

demonstrează că socialismul este o specie a colectivismului. Hayek face distincția între planificarea

economică centralizată ca specie a colectivismului și planificarea ca raționalitate și previziune specifică a

oricărui act politic modern și a oricărui individ prin care i se proiectează cadrul de referință (după crterii de

eficiență, orientarea după un plan individual). Planificarea economică centralizată presupune o conducere

centralizată a activităților economice, după un plan unic, prin care se stabilește cum s-ar cuveni să fie

dirijate conștient „resursele societății” pentru a sluji anumitor țeluri, într-un anumit mod. Planificarea ca

previziune reprezintă pe de altă parte un ideal profesional, o evaluare asupra utilizării resurselor individuale,

o asumare individuală a responsabilității asupra carcacterului și a consecințelor -bune sau rele- pe care

această panificare le produce. Fiecare om va deține propriul stoc de cunoaștere adeseori tacită, imposibil

de transpus în termeni teoretici expliciți, pe baza căruia acționează. Impunând persoanelor particulare

anumite priorități, aprecieri de valoare și decizii privind ce este important, statul planificator sau agentul

încalcă libertatea individuală și lasă oamenii la cheremul hotărârilor arbitrare ale birocrației care deține

puterea.

[modificare]Conceptul de planificare

La Hayek conceptul de planificare este înțeles ca o impunere exterioară, mai mult sau mai puțin arbitrară a

unor valori și este antonimă unei economii bazate pe concurență. Astfel economiile (propuse sau existente)

care au la bază planificarea au o serie de trăsături comune și conțin în esență aceleași capcane. Una dintre

ele ține de înțelesurile libertății și este strâns legată de egalitate. În esență ideea este că planificarea

exclude libertatea economică (și nu numai acționând indirect în toate planurile vieții umane), care este

posibilă doar prin concurență (adică o economie liberală). Socialismul (care e văzut ca o bază pentru

nazism) promite o egalitate mai mare, nu una absolută, ceea ce nu poate să ducă decât la o condiție

arbitrară. De asemenea propagandiștii acestor teorii vor vehicula formule care să se refere la bunăstarea

comunității, a societății, dar realitatea istorică arată că în aceste state diferențele de venit sunt mai mari

decât în țări cu o economie bazată pe concurență. De asemenea este folosită ca argument ideea că

planificarea este inevitabilă, dar Hayek arată că monopulul nu este cu necesitate ținta spre care se

îndreaptă orice economie (nici că aceasta ar fi o etapă mai avansată din punct de vedere economic).

Practic ceea ce toate aceste ideologii ascund (și la ce s-ar putea reduce toate) este că în spatele lor trebuie

să stea un regim totalitar. Astfel, ar fi vorba de un monopol al statului și acesta ar stabili ocupația, venitul

(chiar și în timpul liber) pentru fiecare individ, anulându-i unele din libertățile cele mai elementare. Dar un

stat ghidat de „binele obștesc” nu poate tolera indivizii care i se opun (și care stau în calea realizării acelui

bine)motiv pentru care se va apela la forță împotriva inamicilor (distrugând libertatea de exprimare a

oamenilor și a mass-mediei). Un argument adus în favoarea planificării este cel al securității. Astfel, toți

indivizii lucrează pentru stat și au un venit. Este ceva sigur. Problema care se pune este valoarea acelui

venit și în ce măsură siguranța aceasta este pe termen lung. Pentru că în acest cadru nu îi este permis unui

individ să aibă inițiativă proprie, va lucra acolo unde vor decide alții și va fi plătit în consecință. Iar dacă

statul ar decide că domeniul unde lucrează nu mai este necesar sau dacă el va dori să lucreze în altă parte,

să fie plătit mai bine, nu va avea libertatea de a-și alege altă meserie. Individul nu va avea nicio garanție că

el va fi plătit corspunzător muncii prestate. Ceea ce înseamnă că unii vor primi mai mult, iar alții mai puțin

decât li s-ar cuveni. Iar această diferență de venit a corespunde celor de status social. În acest fel, statul va

decide cine să fie privilegiat și cine nu.

[modificare]Ecoul lucrării

Chiar dacă lucrarea a fost scrisă într-un sistem de referință englez, la momentul respectiv, a fost foarte bine

primită în America. Prima recenzie a cărții, scrisă de Max Eastman, în America a fost publicată în Reader's

Digest. Urmarea acestui rezumat a fost o serie de conferințe reușite și apreciate în America.

În Anglia a fost primită total opus, Hayek fiind discreditat profesional complet, chiar dacă la mijlocul

anilor 1940 era alături de Keynes principalul economist combatant în combaterea economiei planificate.