Drumul catre servitute

HAYEK – Drumul catre servitute

Drumul catre servitute

“Drumul cãtre servitute” (1945) este principala lucrare a lui Hayek. Autorul

argumenteazã împotriva oricãrei forme de totalitarism, regim pe care îl considerã antidemocratic

şi tiranic. Hayek aduce în special o criticã asprã la adresa planificãrii economice în cadrul

sistemelor totalitare.

Chiar dacã lucrarea a fost scrisã într-un sistem de referinţã englez, la momentul

respectiv, a fost foarte bine primitã în America. În Anglia a fost primitã total opus, chiar dacã

la mijlocul anilor 1940 Hayek era, alãturi de Keynes, principalul economist combatant impotriva

economiei planificate.

Capitolul 1. Drumul abandonat.

Reacţia dintâi în confruntarea cu regresul este aceea de a gãsi vinovaţii în persoana care

au deturnat sensul eforturilor ei de a instaura libertatea şi dreptatea. Ceea ce nu acceptã

oamenii este ideea cã ei ar fi greşit undeva, din moment ce idealurile lor erau unele nobile.

Totuşi, deşi unele naţiuni s-au îndreptat cãtre regimuri totalitare, iniţial a existat un fond comun

de valori europene, doar cã în unele ţãri s-a ajuns la degenerarea lor.

Hayek atrage atenţia cã Germania, Italia şi Rusia sovieticã sunt state ale continentului

european care au avut cândva aceleaşi idealuri ca şi Anglia, oricât ar pãrea de diferite. Nici

mãcar aceste trei totalitarisme nu sunt atât de deosebite între ele, chiar dacã se numesc nazism,

fascism sau socialism. Mai mult decât atât este îngrijorãtor faptul cã o parte din forţele care

au distrus libertatea în Germania sunt conturate şi în Anglia anilor 1940.

Tendinţele care au determinat instaurarea sistemelor totalitare în unele state nu erau

rãspândite doar în ţãrile care le-au cãzut pradã, ci au caraterizat deopotrivã toate statele.

Liberalismul şi individualismul pe care civilizaţia europeanã le-a cultivat au început sã fie

înlocuite de tendinţa modernã cãtre socialism. Individualismul a ajuns sã fie confundat cu

egoismul şi egocentrismul, deşi aceia care l-au cultivat nu aveau în vedere asemenea

sentimente. Kayek opune colectivismului individualismul caracterizat prin respectul pentru

– Licxandru Valentin, anul al II – lea, filosofie, zi, UPIT 1

1

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31

32

33

23


individ ca om, recunoaşterea opiniilor şi preferinţelor acestuia drept criterii supreme în sfera sa

personalã, cultivarea talentelor şi înclinaţiilor individuale.

Libertatea economicã se aflã în strânsã legãturã cu libertatea individualã şi acest lucru s-

a observat prin constatarea unui progres al activitãţii economice ca efect secundar al eliberãrii

individului din lanţurile obiceiurilor şi al regulilor abuzive. Dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii ar

fi fost imposibile fãrã conştiinţa libertãţii în rândul unor spirite pline de iniţiativã. Treptat au

fost ridicate toate clasele la conştiinţa libertãţii, bucurându-se de un grad sporit de confort, de

securitate şi independenţã personalã.

Liberalismul are drept principiu fundamental reglementarea acţiunilor societãţii astfel încât

acestea sã fie supuse unei cât mai mici constrângeri. Liberalismul nu are pretenţia cã deţine

nişte adevãruri eterne, iar principiile sale au o aplicabilitate foarte largã, lãsând concurenţa sã

regleze economia. Au apãrut însã dificultãţi legate de nereglementarea anumitor aspecte, pe care

principiul laissez-faire-ului nu reuşea sã le controleze. Devenea astfel necesar sã fie instituite

totuşi nişte reguli, pentru cã existau anumite riscuri, precum cel al instituirii monopolurilor, dar

oamenii nu mai erau dispuşi sã accepte niciun fel de coerciţie şi au ajuns sã abandoneze chiar

drumul pe care porniserã şi pe care nu-l mai considerau potrivit idealurilor lor de bunãstare.

Aşadar liberalismul a fost trãdat chiar de cãtre cei care se doreau liberali.

S-a produs o schimbare în orientarea ideilor mai ales în Germania. Influenţa

intelectualitãţii germane, datoratã prestigiului ei, a condus la impulsionarea rãspândirii din

aceastã ţarã a ideilor îndreptate împotriva civilizaţiei europene ca civilizaţie liberã. Concepţiile

germane au fost adoptate şi de alte ţãri care au început sã vadã în Anglia o “producãtoare” de

teorii ce susţin interese egoiste.

Capitolul 2. Marea utopie.

Socialismului a învins liberalismul promiţând o falsã libertate, pentru cã el nu admitea

libertatea de gândire şi dorea planificarea, iar acestea înseamnã coerciţie. În Franţa de dinaintea

revoluţiei din 1848 s-a constituit un fel de hibrid, “socialismul democratic”, dar acesta nu putea

fi un curent liberal, iar Tocqueville a arãtat cã democraţia este individualistã, deci colectivismul

nu este compatibil cu ea.

Cu toate cã şi democraţia şi socialismul vorbesc despre egalitate, prima preconizeazã

egalitatea în libertate, cel de-al doilea egalitatea în mizerie şi servitute. Socialismul a cãutat

însã sã schimbe sensul cuvântului “libertate” pentru a-şi justifica ascensiunea şi menţinerea la


4

34

35

36

37

38

39

40

41

42

43

44

45

46

47

48

49

50

51

52

53

54

55

56

57

58

59

60

61

62

63

64

65

66

67

56


putere. Sensul acordat de cãtre socialism libertãţii este unul de confuzie a acesteia cu avuţia,

pe când sensul real pe care îl aveau liberalii în vedere era acela de a elibera individul din

subordinea altcuiva, de a-i lãsa şansa sã opteze pentru ceva. Socialismul însã vedea în libertate

depãşirea nevoilor materiale printr-o sporire a bogãţiei, ajungându-se de fapt la dispariţia

discrepanţelor între ariile de opţiune ale indivizilor.

Rezultatul unui astfel de sistem nu era altul decât distribuirea egalã a bogãţiei, dar ea

era ascunsã sub numele de “libertate”, motiv pentru care mulţi liberali nici nu au mai sesizat

diferenţa de principii între cele douã doctrine şi s-au lãsat amãgiţi de fãgãduinţele socialiste.

Au apãrut şi reacţii împotriva socialismului atunci când unii teoreticieni şi-au dat seama

de pericolul reprezentat de acesta, iar printre ei a fost şi Max Eastman, vechi prieten al lui

Stalin. Eastman a sesizat cã stalinismul este un socialism, la fel ca fascismul şi comunismul şi

cã acest sistem nu are nimic de-a face cu libertatea.

Un corespondent de presã American, W.H. Chamberlin a analizat situaţia din Rusia,

Germania şi Italia şi a ajuns la concluzia cã este o utopie ca cineva sã-şi închipuie cã

socialismul poate sã-şi ţinã promisiunile prin mijloace democratice. Walter Lippmann arãta de

asemenea cã socialismul nu înseamnã altceva decât renunţarea chiar la ceea ce se promite: la

avuţii, care sunt distribuite dupã o planificare ce nu permite o varietate a ţelurilor, ci duce la

uniformizarea lor. Orice regim totalitar, indiferent cã se numeşte comunism, fascism sau nazism,

este un regim ce nu acceptã libertatea individualã.

Într-un articol intitulat “Redescoperirea liberalismului”, Eduard Heimann, unul dintre liderii

socialismului religios german, scria cã într-o doctrinã socialistã nu este loc de libertate, iar

Hitler a urât cel mai mult liberalismul.

Deşi socialismul le poate pãrea unora mai democratic, el nu este deloc aşa, iar pânã la nazism

sau fascism este un pas foarte mic. Entuziasmaţii britanici ai socialismului ar renunţa probabil

la utopia socialismului democratic dacã şi-ar da seama de pericolul pe care acesta îl reprezintã.

Capitolul3. Individualism şi colectivism.

Înainte de a intra în detalii privind socialismul trebuie sã înţelegem exact semnificaţia

acestui termen. El se referã la nişte idealuri precum dreptate socialã, egalitate, siguranţã, dar

presupune şi metodele de realizare a acestor ţeluri. Astfel, socialismul înseamnã “desfiinţarea

iniţiativei particulare, a proprietãţii private a mijloacelor de producţie şi crearea unui sistem de

economie planificatã în care antreprenorul care munceşte pentru a avea un anumit profit este

înlocuit printr-un organism planificator central.” Unii se declarã socialişti şi sunt de accord cu


7

68

69

70

71

72

73

74

75

76

77

78

79

80

81

82

83

84

85

86

87

88

89

90

91

92

93

94

95

96

97

98

99

100

101

89


metodele socialiste, cu toate cã nu înţeleg idealurile acestei doctrine, iar alţii aderã la idealuri,

dar nu acceptã metodele. Or în socialism nu se permite nesocotirea metodelor, deoarece se

considerã cã eludarea metodei înseamnã eludarea scopului. Astfel, orice disputã în socialism se

leagã de mijloacele atingerii scopurilor.

Hayek propune ca pentru clarificarea termenilor sã fie numit “colectivism” ansamblul

metodelor de atingere a scopurilor socialismului, pentru a nu crea confuzie între cei care cred

doar în idealurile socialiste şi cei care şi recurg la mijloacele de aplicare a lor. Aşadar,

socialismul va fi o specie a colectivismului.

Una dintre metodele pe care socialismul nu o poate evita este “planificarea economicã”,

doritã de aceia care cer ca “producţia pentru nevoi” sã înlocuiascã producţia pentru profit, cu

alte cuvinte doresc o distribuţie egalitarã. Prin “economie planificatã” autorul are în vedere

“acel gen de planificare necesar pentru a realiza orice idealuri date de o distribuţie a

veniturilor”.

Planificarea economicã în sens general este beneficã, fiindcã ea presupune o abordare

raţionalã a problemelor şi încercarea de a le rezolva cu ajutorul previziunii, al unor criterii de

eficienţã, în fine dupã un plan individual. Planificarea centralizatã însã presupune o conducere a

activitãţii economice dupã un plan unic, ce stabileşte cum trebuie dirijate resursele societãţii

întru îndeplinirea scopurilor. Nu trebuie nici sã se confunde respingerea acestui din urmã tip de

planificare cu acceptarea dogmaticã a laissez-faire-ului.

În antitezã cu planificarea economicã, liberalismul susţine concurenţa eficientã desfãşuratã

într-un cadru legal temeinic gândit, aceastã competiţie fiind la momentul actual cea mai bunã

metodã de orientare a activitãţii economice şi singura capabilã sã împiedice constrângerile.

Competiţia presupune în primul rând accesul liber al tuturora la diferite schimburi, în

aceleaşi condiţii, participarea liberã la tranzacţii, reglarea preţurilor în funcţie de cerere şi

ofertã. Constrângerile ce se pot impune sunt numai cele referitoare la numãrul orelor de muncã,

la interzicerea utilizãrii de substanţe otrãvitoare etc. Este adevãrat cã în anumite situaţii în care

competiţia nu reuşeşte sã regleze eficient activitãţile economice trebuie sã acţioneze autoritatea.

Acesta este şi rolul statului: de a crea condiţiile necesare unei competiţii cât mai eficiente.

Dacã se întâmplã însã ca ideologia socialistã sã conducã la suprimarea competiţiei treptat

în toate ramurile industriale, atunci consumatorii ajung sã primeascã numai ceea ce vor aceia

care monopolizeazã sectoarele industriei. Ajungerea la o asemenea situaţie impune reglementarea

activitãţii de cãtre stat pânã în cele mai mici detalii, ceea ce înseamnã instituirea unui regim

totalitar. O astfel de perspectivã îi nelinişteşte pe toţi şi totuşi ea pare cã se va realiza,

favorizatã de faptul cã oamenii sperã la o soluţie de mijloc, între competiţie şi centralizare. Or


10

102

103

104

105

106

107

108

109

110

111

112

113

114

115

116

117

118

119

120

121

122

123

124

125

126

127

128

129

130

131

132

133

134

135

1112


aşa ceva nu este posibil, fiindcã planificarea şi concurenţa merg împreunã numai planificând în

vederea competiţiei.

CapiCapitolul 4 - “Inevitabilitatea” planificării.

“Am Am fost primii care am susţinut că libertatea individului trebuie să devina cu atat mai restrânsă, cu cât formele

civilizaţiei sunt mai complexe.” (Benito Mussolini)

De la un timp, s- a ajuns la concluzia că, unii dintre noi, dacă nu toţi, suntem constrânşi, de cele mai

multe ori, sa ne lasam controlaţi şi să înlocuin competiţia prin planificare. Tot ce ar trebui să se întâmple nu mai

depinde de propria voinţă şi forţaţi să eliminăm concurenţa ajungem să acceptăm schimbările pe care în mod normal

le- am fi influenţat în vre- un fel. Tendinţa către control şi planificare este produsul opiniilor care s- au emis ajungând

să domine toate politicile noastre publice.

Una dintre problemele importante este legată de evoluţie, ca rezultat al progresului tehnologic sau al

politicii urmate în majoritatea ţărilor. Cauza tehnologică se referă la extinderea monopolului, în care sunt susţinute

metode moderne care au creat condiţii pentru majoritatea industriilor. Ordinea în care s- a manifestat în timp declinul

concurenţei si creşterea monopolului vine in sprijinul concluziei că puterea statului a avut o dominaţie eficientă asupra

evoluţiei care nu era câtuşi de puţin inevitabilă. Evoluţia anumitor ţări, de exemplu Germania, a ajuns să fie privită

drept reprezentativă pentru o tendinţă universală şi a devenit un loc comun în care se permitea să se vorbească (toate

forţele sociale şi politice ale societăţii moderne au atins formele lor cele mai avansate).

Dacă am lua spre consideraţie atitudinea adoptată de Marea Britanie până in 1931 şi evoluţia care a urmat

în anul acela, când şi Marea Britanie s- a angajat într- o politică generala de protecţionism. Astfel au trecut doisprezece

ani de când, exceptând câteva industrii care obţinuseră protecţia mai înainte, industria britanică era tot atât de

competitivă pe cât fusese în oricare perioada a istoriei sale.

Un loc comun îl au problemele puse de către oraşul modern, la fel ca multe alte probleme ridicate de

restrângerea spaţiului disponibil, nu sunt rezolvate în mod adecvat prin concurenţă. Cei care vorbesc despre

complexitatea vieţii moderne susţin că dificultatea de obţinere a unei imagini corecte a complexului proces economic

duce indispensabil la lucrurile care trebuiesc sa fie coordonate dintr- un format central pentru ca viaţa socială sa nu se

destrame haotic.

Deoarece descentralizarea a devenit necesară fiindcă nimeni nu poate evalua în mod conştient toate

aspectele de care depinde o decizie, duce la coordonarea printr- un “control conştient”, unde fiecare primeşte

informaţiile de care are nevoie, pentru a- şi compara eficient deciziile cu ale altora.

Preţurile vor îndeplini un rol fundamental numai în condiţiile în care producătorul individual nu poate

dicta preţurile, ci trebuie să se adapteze schimbărilor.


13

136

137

138

139

140

141

142

143

144

145

146

147

148

149

150

151

152

153

154

155

156

157

158

159

160

161

162

163

164

165

166

167

168

1415


O altă teorie legata de răspândirea monopolurilor de progresul tehnologic, dar care foloseşte argumente

apropiate celor pe care au fost examinate până în momentul de faţă.

Pentru a dispunde de o anumită libertate trebuie sa plătim un preţ, desi preţul pe care îl plătim este pentru

progresul material pentru că nu putem prezice care din numeroasele forme sub care pot fi furnizate nişte bunuri sau un

serviciu s- ar putea dezvolta către ceva mai bun.

Planificarea este rezultatul unei acţiuni deliberate şi nu există constrângeri externe care să oblige la un

asemenea demers si merita să ne punem întrebarea de ce un numar asa de mare de experţi se afla în fruntea adepţilor

planificării. Explicaţia acestui fenomen este strâns legata de un aspect pe care criticii adepţilor planificării ar trebui să-

l aiba mereu prezent in minte: faptul neîndoielnic că aproape oricare dintre ideile tehnice ale experţilor noştri ar putea

fi înfaptuita intr- un interval relative scurt, dacă realizarea ei ar fi prefăcută în scop unic al omenirii.

Fiecare dintre numeroasele ţeluri care, privite izolat, ar fi realizabile într- o societate adună în jurul lui

entuziaşti care sunt încrezatori că vor putea să insufle conducătorilor unei societăţi planificate preţuirea pe care o au ei

pentru valoarea respectivului obiectiv. Speranţa unora ar fi, neîndoielnic, împlinite, întrucât o societate planificată ar

urmarii în mod cert unele obiective mai mult decât se întâmplă în prezent. Ar fi o nerozie să negăm ca exemplele de

societăţi planificate sau semiplanificate pe care le cunoastem n- ar oferi efectiv ilustrări ale acestei idei, lucruri bune pe

care oamenii din unele ţări le datorează integral planificării. Mişcarea pentru planificare îsi trage forţa ei actuală cu

precădere din faptul că planificarea, fiind în linii mari doar o ambiţie, îi uneşte pe toţi idealiştii monomani, toţi bărbaţii

si femeile care şi- au închinat viaţa unei singure idei.

Indivizii care vor să planifice societatea ar deveni cei mai primejdioşi oameni, caci li s- ar îngadui să

treacă la fapte- fiecare dintre ei va ajunge să nu tolereze planificarea celorlalţi. De la idealistul venerabil şi monoman

până la fanatic este adesea un singur pas.

Capitolul 5- Planificare si democraţie.

“Omul de stat care ar încerca să le arate persoanelor private cum se cuvine să- şi utilizeze capitalurile nu numai că s- ar

împovăra singur cu o preocupare cât se poate de superfluă, dar şi- ar asuma o autoritate care nu poate fi încredinţată în

siguranţa nici unui fel de consiliu sau senat si care nicăieri nu ar fi mai periculos decât în mâinile unuia care a avut

suficientă nesăbuinţă şi trufie pentru a- şi închipui că este omul potrivit s- o exercite”. (Adam Smith)

Cele mai comune trăsături pe care le au sistemele comuniste sunt legate de eforturile societăţii în vederea

atingerii unui anumit ţel social. Scopul social sau ţelul comun, în vederea căruia urmează să fie organizată societatea,

este de obicei descris în mod vag prin formule precum “bine comun” sau “buna- stare generala”, sau “interesul

public”. Bunăstarea unui popor, ca şi fericirea unui om, depinde de un număr mare de lucruri, care pot fi furnizate într-

o infinită varietate de combinaţii. Nu poate fi exprimată cu adevărat ca un scop unic, ci numai ca o ierarhie de scopuri,

o scară cuprinzătoare de valori pe care se fixează locul fiecărei persoane.


16

169

170

171

172

173

174

175

176

177

178

179

180

181

182

183

184

185

186

187

188

189

190

191

192

193

194

195

196

197

198

199

200

201

202

1718


Regulile din care se compune codul nostru comun s- a redus treptat ca număr şi au căpătat un caracter mai

gene ral. Adoptarea unui cod etic comun, suficient de elaborat pentru a permite trasarea unui plan economic unitar, ar

însemna o răsturnare completă a acestei tendinţe.

Scopul întregii filosofii a individualismului este legat de interesele centrate in jurul fiecărei persoane care

are propriile nevoi concrete, sau că manifestă un viu interes pentru bunăstarea oricărei fiinţe umane pe care o cunoaste,

scopurile sale vor fi întotdeauna doar o fracţiune infinitezimală din nevoile oamenilor. Esenţa poziţiei individualiste

constă în recunoaşterea individului ca arbitru suprem al scopurilor sale, credinţa că se cuvine ca propriile vederi, în

măsură cât mai larg posibilă, să- i guverneze acţiunile.

Dacă nişte indivizi îşi unesc forţele într- un efort comun de împlinire a unor ţeluri împărtăşite,

organizaţiile, cum este statul, li se conferă propriul lor sistem de obiective şi propriile lor mijloace.

Efectul produs de acordul unor oameni de a planifica centralizat în absenţa unui acord cu privire la

scopurile urmărite va fi similar cu acela produs de hotărârea unor oameni de a face o călătorie împreună, fără a fi căzut

de acord asupra locului unde se va merge. Chiar dacă este o voinţă unanim exprimată de popor ca parlamentul să

pregătească un plan economic corespunzător, de aici nu decurge totuşi că poporul sau reprezentanţii săi sunt in stare să

ajungă la un acord cuprinzător cu privire la un anumit plan. Acolo unde este de ales între alternative limitate

majorităţilor vor fi frecvente, dar este o superstiţie să crezi că se poate constitui o opinie majoritară în orice problemă.

Scopurile urmărite însă printr- un plan economic sau prin fiecare dintre componentele sale nu pot fi trasate

de opţiunile caracteristice planului ca atare. Ţine de esenţa problemei economice ca alcătuirea unui plan să implice

alegerea între scopuri aflate în competiţie sau în conflict- nevoile diferite ale unor indivizi diferiţi. În mod inevitabil,

cei care vor fi la cârmuire vor impune comunităţii pentru care planifică scara de valori sau preferinţele proprii.

Chiar dacă o democraţie ar reuşi să planifice fiecare sector al vieţii economice tot ar avea de înfruntat

problema integrării si cererea stăruitoare de a se institui un dictator economic este o etapa tipică în evoluţia mişcării

pentru planificare.

Preţul democraţiei îl reprezintă restrângerea posibilităţilor de control conştient la domeniile în care există

un consens genuin si lăsarea pe seama hazardului a evoluţiei în alte domenii. Capitalismul înseamna un sistem bazat pe

concurenţă, axat pe utilizarea liberă a proprietaţii private, şi atunci este fundamental să ne dăm seama că numai în

cadrul acestui sistem este posibilă democraţia.

Capitolul 6. Planificarea si suprematia dreptului.

Suprematia dreptului a fost in mod constient expusa si cultivata in epoca liberala, fiind una

dintre marile realizari. Immanuel Kant spunea: “Omul este liber daca nu datoreaza ascultare nici unei

persoane, ci numai legilor”.


19

203

204

205

206

207

208

209

210

211

212

213

214

215

216

217

218

219

220

221

222

223

224

225

226

227

228

229

230

231

232

233

234

235

236

2021


Atat legiutorii cat si cei carora le este incredintata aplicarea legii sunt oameni supusi greselii,

deaceea ideea centrala ar fi sa fie redusa posibilitatea lasata organelor executive de a folosii puterea

coercitiva. Ceea ce diferentiaza o tara libera de una aflata sub guvernamentare arbitrara este respectarea

in primul rand a suprematiei dreptului. Iar in conditiile suprematiei dreptului, statul este impiedicat sa

apeleze la o actiune ad-hoc. Individul este liber sa lupte pentru atingerea telurilor sale in conditiile

respectarii si cunoasterii a “regulilor jocului”.

Distinctia dintre suprematia dreptului si guvernamentarea arbitrara, ar fi ca in primul caz

regulile la care se recurge pot fi elaborate sub forma unor reguli formale care nu trebuie sa satisfaca

nevoi particulare, ce nu tintesc doar nevoile unor indivizi anume. Dar planificarea economica de tup

colectivist reprezinta opusul primei situatii, autoritatea planificatoare trebuind sa satisfaca nevoile reale

ale oamenilor. Distinctia dintre regulile formale si regulile materiale este foarte importanta. Regulile

formale informeaza anticipat oamenii de reactia statului in anumite situatii, fara referire doar la anumiti

oameni. Aceste reguli au un caracter instrumental, carora li se da doar forma cea mai potrivita in genere

sa fie benefica pentru toti oamenii care au nevoie. Dar nu cunoastem un individ particular care va

beneficia de aceste reguli, nu stim ce tinte ar fi atinse respectand aceste reguli, si nu le cunoastem

efectul. Pe de alta parte, pentru a putea oferii un raspuns cand avem, de exemplu, de ales intre locuri de

munca pentru someri si salarii mai mari pentru angajati avem nevoie de un sistem de valori in care sa

fie loata in calcul fiecare nevoie a fiecarei persoane sau grup si sa aiba un loc bine definit. Odata ce

planificarea se extinde, devine necesar sa stabilim prin prevederi legale ce este “echitabil” sau

“rezonabil”, adica sa lasam ca deciziile asupra cazurilor particulare sa fie loate de judecator sau

autoritati indreptatite.

Cu alte cuvinte, suprematia dreptului, cu o domnie a dreptatii(legii) formale garanteaza

egalitatea in fata legii, care reprezinta chiar opusul guvernamentarii arbitrare. Pentru eficienta

suprematiei dreptului, este necesara existenta regulii aplicate fara exceptii. Trebuie mentionat cu privire

la majoritatea regulilor generale pe care statul le stabileste pentru productie, ca ele chia daca intr-un caz

concret pot fi fie intelepte, fie neintelepte, nu intra in conflict cu principiile liberale, atata timp cat sunt

permanente si nu sunt folosite pentru favorizarea sau defavorizarea anumitor persoane.

Suprematia dreptului, implica totusi existenta unor limite ale legiferarii, astfel ca legislatia este

restransa doar de legi formale. Astfel ca puterea coercitiva a statului, poate fi exercitata doar in cazuri

definite anticipat de legi si intr-un mod in care sa se prevada cum aceasta va fi folosita.

Tot mai multi reformatori insista ca intr-o lume ordonata rational nu vor exista drepturi individuale ci

doar datorii individuale.


22

237

238

239

240

241

242

243

244

245

246

247

248

249

250

251

252

253

254

255

256

257

258

259

260

261

262

263

264

265

266

267

268

2324


Pe de alta parte, experienta diverselor state din Europa Centrala, arata ca pana si recunoasterea

formala a drepturilor individuale sau a drepturilor egale ale minoritatilor, isi pierde semnificatia intr-un

stat in care intreaga viata economica este dirijata.

Capitolul 7. Dirijarea economiei si totalitarismul.

Marea majoritate a sustinatorilor planificarii, sunt de parere ca o economie dirijata trebuie sa fie

condusa pe baza unor criterii mai mult sau mai putin dictatoriale. Unul dintre importantii adepti ai

planificarii, americanul Stuart Chase, afirma ca intr-o societate planificata “democratia politica poate sa

se pastreze, daca se aplica in toate domeniile, in afara de cel economic”.

Oamenii care detesta ideea de dictatura politica, adesea in domeniul economic solicita un dictator. Telul

final al oamenilor nu este unul de natura economica. De fapt, “motivele economice” nu exista, cei care

exista sunt doar factorii economici care dirijeaza stradania noastra in atingerea de alte scopuri. “Motivul

economic” nu este altceva decat efortul, dorinta de a avea sanse, putere de a atinge diverse scopuri. Iar

stradania si efortul de a obtine bani este pentru ca acestia deschid o gama larga de variante si alternative

pentru care putem opta. De exemplu, in societatea actuala, banul este cel care ii poate deschide omului

sarac o gama larga de optiuni.

Schimbarile economice afecteaza doar o parte din nevoile noastre, adica “marginea”. Asadar la

o pierdere economica si doar atat, ii putem dirija efectele catre nevoile noastre mai putin importante.

Tocmai pentru ca valorile economice sunt mai putin importante pentru noi decat alte lucruri, in

problemele ecomomice suntem liberi sa decidem ce are o importanta mai mare sau mai mica pentru noi.

Dar o planificare economica ar avea dezavantajul ca noua indivizilor nu ne-ar mai fi permis sa

decidem ce consideram marginal; iar cea care ar indruma viata noastra ar fi autoritatea ce dirijeaza

activitatea economica. Aceasta ar dirija astfel si utilizarea resurselor ce permit atingerea scopurilor

noastre si va trebui sa decida ce scopuri si teluri vor fi atinse si care sacrificate. Mai exact oricine ar

dirija ar stabilii ce se cuvine sa creada oamenii si pentru ce sa se straduiasca. Asadar, asa-numita

libertate economica promisa de sustinatorii planificarii, inseamna doar ca urmeaza sa fie scutiti de

efortul de a ne rezolva propiile probleme economice si de alegere a optiunilor. Pe scurt planificarea

economica ar insemna dirijarea celei cai mari parti a vietii noastre. Intr-o economie planificata, dirijarea

productiiei si preturilor confera o putere aproape nelimitata. Puterea vegheaza asupra scopurilor

urmarite, iar intr-o economie dirijata se va veni in sprijinul atingerii unor scopuri si in nerealizarea

altora.

Majoritatea care cerceteaza in mid serios si profesional, abandoneaza pretentia ca o economie

planificata ar da un rezultat substantial mai maredecat un sistem bazat pe concurenta. Iar singurul


25

269

270

271

272

273

274

275

276

277

278

279

280

281

282

283

284

285

286

287

288

289

290

291

292

293

294

295

296

297

298

299

300

301

302

2627


argument favorabil care ar putea fi adus in mod serios planificarii, ar fi acela ca ea ne va permite sa

asiguram o distribuire mai dreapta a bogatiei.

Capitolul 8. Care pe care?

In societate, cand e vorba de concurenta, se spune ca este “oarba”. Pentru antici, orbirea era o

trasatura a zeitei dreptatii. De aceea, cu toate ca dreptatea si concurenta au putine in comun, amandoua

se bazeaza pe tratarea oamenilor ca fiind egali in drepturi.Pur si simplu, unii oameni erau mai

ghinionisti iar altii mai norocosi.In competitive, sansa si norocul joaca un rol la fel de important ca si

indemanarea si prevederea in determinarea sortii diferitelor personae.

Aici nu avem de ales intre un sistem determinat pe hazard, noroc sau nenoroc, ci un sistem in care

concurenta si vointa fiecaruia de a fi mai sus isi spune cuvantul.daca sansele ar fi cu totul egale, atunci

proprietatea private practice nu ar mai exista, nimeni nu ar avea mai mult ca altii, ceea ce e imposibil.

Exista argumente puternice in favoarea reducerii inegalitatii de sanse, dar fara ar distruge insa

casacterul impersonal al cetateanului.

Era evident ca intr-o societate bazata pe concurenta, sansele saracilor erru mult mai restranse

decat cele ale bogatilor. Dar acest lucru nu face sa fie mai putin adevarat ca saracii sunt mult mai liberi

decat o persoana care dispune de averi. In conditiile concurentei, probabilitatea in care un om se naste

sarac si ajunge avut este mult mai redusa decat in cazul in care omul , din bogat ajunge pe drumuri.

In ceea ce priveste lipsa de libertate, un muncitor necalificat si prost platit din Anglia are mai

multa libertate decat multi mici intreprinzatori din Germania. Chiar daca averea inseamna si confort,

totusi totusi muncitorul englez dispune de mai multa siguranta din punct de vedere fizic, pentru ca nu

naste invidia celorlalti. Este adevarat ca idealul de dreptate al majoritatii socialistilor ar fi fost satisfacut

daca venitul privat ar fi abolit. Generatia noastra a uitat ca sistemul proprietatii private este cea mai

importanta garantie a libertatii, ca nimeni nu are o putere aupra noastra, iar noi ca indivizi putem decide

ce sa facem cu persoanele noastre. Daca cineva ar avea acest control, atunci ar detine putere deplina

asupra noastra.

Este dramatic si incurajator in acelasi timp cum un vechi fruntas comunist ca dl Max Eastman

redescopera acest adevar: “…omul a dobandit doza limitata de libertate pe care Marx spera sa o faca

infinita orin abolirea acestei institutii. In chip destul de ciudat, Marx a fost primul care a descoperit

acest lucru. In analizele sale istorice, el este cel care a dezvaluit ca evolutia capitalismului privat, cu

piata lui libera, a fost o preconditie pentru evolutia tuturor libertatilor noastre democratice…” Aceste

tendinte economice sunt serios accentuate de actiunea fortelor sociale si politice. Intr-o societate bazata

pe concurenta, o persoana nu este lezata, nici ofensata daca o anumita forma i-ar spune ca nu mai are


28

303

304

305

2930


nevoie de serviciile acesteia si ca nu-i poate oferi o slujba mai buna. In perioadele de somaj multi

oameni ar putea avea demnitatea ranita. Somajul sua pierderea veniturilor sunt insa cu siguranta mai

putin degradante daca sunt rodul nenorocului si nu a ceva impus de catre autoritati. Oamenii vor

accepta mai usor nenorocirea care poate lovi pe oricine, dar nu si cea pricinuita de deciziile autoritatilor.

Intr-o societate planificata vom sti cu totii ca suntem mai bine sau mai prost situati decat altii, nu din

cauza unor imprejurari pe care nimeni nu le poate controla, i din cauza ca asa cere o anumita autoritate.

Nu vor exista probleme economice sau sociale care nu vor fi si probleme politice, in sensul ca

rezolvarea lor depinde strict de politicieni.

Lenin este cel care a introdus in rusia expresia « care pe care », in opera « Noua politica

econimica », din colectia « Opere complete », vol. 44, lansata la 17 oct. 1921, ce rezuma problema

universala a societatii socialiste: cine planifica pe cine, cine conduce si domina pe cine, cine stabileste

reguli cui si altele. Recent, un politolog american a interpretat intelesul avestei expresii si a afirmat ca

problema guvernarii este « cine ce primeste, cand si cum ? », dar aceasta depinde de actiunea statului.

Mai intai, statul poate sa adopte masuri fara sa stie in ce masura ii vor afecta pe cetateni si fara a viza

anumite aspecte, iar in al doilea rand, felul in care sunt trasate frontierele sferei de activitate a statului

va determina faptul daca ele inglobeaza ceea ce obtine oricine, oricand, sau daca influenta statului

limiteaza anumite drepturi ale cetatenilor. Statul isi asuma dirijarea activitatii economice si e nevoit sa-

si foloseasca puterea pentru a realiza ca idealul de dreptate sa fie impartit in mode gal, fara discriminari.

Regula este simpla : egalitatea trebuie sa fie completa si absoluta si sa fie valabila pentru absolut

toti indivizii. Pana acum insa, nici o miscare socialista care a tins catre egalizarea deplina nu a castigat

vreodata un sprijin substantial.

Consensul asupra egalitatii depline ar raspunde tuturor intrebarilor legate de meritele oamenilor

pe care planificatorul trebuie sa si le puna, dar formula recursului la sporirea egalitatii nu ar oferi practic

raspunsuri. Un alt termen ca ideal ar putea fi numit « binele general » sau « bunastarea sociala », dar

aceasta ramane doar la stadiul ce concept, pentru ca nimeni, niciodata nu a reusit sa multumeasca pe

absolut toata lumea. Din nefericire, exista putine temeiuri pentru asemenea sperante. Pentru a acorda un

inteles termenilor precum « prêt just » sau « salariu echitabil », recurgem la notiunile obisnuite de pret,

salariu sau venit, pe baza experientei traite intr-o societate bazata pe concurenta. Exista insa putini

socialisti care cred intr-o societate socialista, deoarece, in industrie, de exemplu, nu poate exista

egalitate deplina. Exista domenii care folosesc mai putin capital decat altele, prin urmare, angajatii vor

avea venituri mai mici, iar acest lucru poate fi considerat nedrept. Diferentele de venituri exista si in

alte categorii, de exemplu, un medic va castiga automat mai mult decat un instalator, vanzator sau

croitor, pentur ca acest lucru depinde foarte mult de serviciile pe care individul le aduce comunitatii.


31

3233


Un socialist austriac, scriind despre miscarea socialista din tara lui, afirma, ca « trasatura ei

distinctiva era aceea de a crea organizatii speciale pentru fiecare domeniu de activitate al salariatilor si

muncitorilor « .Teoria si tactica socialista s-au bazat pe ideea societatii in doua clase cu membrii avand

interese comune : capitalistii si muncitorii industriali, si a trecut cu vederea clasa de mijloc, a

functionarilor, lucratorilor din administratie si profesorilor, carora le-a oferit un statut oarecum inferior.

In acest fel s-a iscat invidia dintre clase. Nu incape indoiala ca acest lucru a avut urmari si asupra

castigurilor banesti.

Capitolul 9. Securitate si libertate.

Securitatea economica este socotita, ca si libertatea economica, o conditie indispensabila a

libertatii reale. De obicei, numai la cei care sunt siguri ca-si pot croi singuri un drum in viata se observa

independenta si taria de caracter. Efortul uman de a dobandi securitatea, cand ea e inteleasa intr-un sens

prea absolut, departe de a spori sansele de a beneficia de libertate, devine cea mai frava amenintare la

adresa ei.

Distingem doua tipuri de securitate : securitatea limitata, care poate fi realizata pentru toti, care

reprezinta atitudinea fata de orice lipsuri materiale serioase, si securitatea absoluta, care intr-o societate

libertate poate fi realizata numai in cazuri speciale, precum cea a judecatorilor. Nu exista nici un motiv

pentru ca, intr-o societate care a ajuns la nivelul general de bogatie atins de societate sa nu sa nu se

bucure de o siguranta totala si de libertate in acelasi timp.De asemenea, nu exista nici un motiv pentru

ca statul sa nu-i ajute pe indivizi prin masuri de compensare a accidentelor care pot avea loc in mod

obisnuit in viata, sau macar cu preveniri impotriva lor, acolo unde este posibil.

In principiu, asigurarea de stat a unei securitati mai mari si mentinerea libertatii sunt perfect

compatibile. De asemenea, aceleiasi categorii de pribleme ii apartine securitatea si asigurarea de catre

stat a victimelor unor « acte ale vointei divine », cum ar fi cutremurele si inundatiile. Nu-i pot apara pe

oameni impotriva acestor catastrofe, insa ii poate ajuta sa-si caute o locuinta, un adapost provizoriu etc.

Bineinteles, aceste probleme necesita multa planificare, ce are un efect de subminare a libertatii noastre.

Este planificarea menita sa protejeze indivizii sau grupuri intregi de indivizi, ca in cazul scaderii

incorecte de venituri, lucruri care se produc in mob obisnuit intr-o societate bazata pe concurenta.

Fara indoiala, simtul nostru de dreptate este ranit daca cineva, calificat fiind, trebuie sa suporte o

insemnata scadere a venitului, iar pentru aceste tipuri de nedreptati, oamenii cer socoteala statului,


34

3536


pentru a-si apara drepturile. Daca oamenii ar fi ocrotiti de aceste neplaceri, atunci diferentele de castig

nu ar mai reprezenta un stimulent pentru ca oamenii sa se straduiasca pentru munca lor si pentru

schimbarile din punct de vedere social. Cel mai important este sa-i lasam pe oameni sa-si aleaga singuri

ocupatia, ei trebuie sa-si masoare cu atentie avantajele si dezavantajele. Iar pentru a sti daca in urma

unei schimbari in meserie, noul mediu ii va fi prielnic sau ii va placea, un om trebuie sa-si schimbe

locul de munca, avand experiente cat mai variate.

Pentru a exista mai multa ordine in societate s-au impus anumite tipuri de organizare. De

exemplu, tipul militar, care e insa numai o imagine a ceea ce ar insemna aplicarea unui principiu de

organizare la ansamblul societatii. Intr-o societate deprinsa cu libertatea, este imposibil ca anumiti

oameni sa fie gata sa lupte cu orice pret pentru securitate, ei doar creeaza un gen de regulament, care

trebuie respectat. Controlul economiei este singura cale pe care intr-o economie de piata, producatorilor

li se poate garanta un venit cert. Daca producatorul va fi protejat impotriva sublicitarii de catre altii,

rezulta ca alora, aflati in conditii mai proaste, li se interzice accesul la prosperitatea relativ mai mare a

industriilor indrumate de stat.

In Marea Britanie, asemenea restrictii au capatat o mare amploare in ultima perioada. In zilele

noastre, rangul si statutul social nu mai sunt conferite de independenta, ci de securitate, aceasta fiind

cea care intervine in viata tinerilor (sunt obligati sa urmeze cursuri superioare, eventual armata, etc).

Pentru ei, spiritul intreprinderii comerciale era reprezentat ca un lucru demn de dispret, ca ceva imoral,

reprezentant practic o exploatare a muncitorilor de catre patron.Schimbarea in structura sociala

presupusa de victoria idealului securitatii asuprea celui de independenta poate fi ilustrata prin

compararea a ceea ce a fost, in urma cu 10-20 de ani, tipul englezesc si cel germanic ce securitate. Insa,

oricum am pune prolema, este esential un anume grad de securitate pentru a mentine libertatea unei

comunitati.

Capitolul 10. De ce ajung in frunte cei mai rai.

Regimurile totalitare sunt considerate consecinte ale accidentului istoric, fiind initiate de

oameni cu moralitate indoielnica

(exemplul Germaniei: Streicher si killinger, Ley si Heine, Himmler si heydrich ).

Un regim totalitar poate fi deopotriva benefic, atunci cand in fruntea lui stau oameni buni. Un

sistem fascist britanic ar fi cu totul diferit. Ar fi mai usor de suportat. Diferenta majora dintre un regim

totalitar si unul liberal este aceea ca intr –un regim totalitar vor avea succes oamenii fara scrupule.


37

306

307

308

309

310

311

312

313

314

3839


Partidele socialiste ale Europei Centrale au actionat prin controlul vietii private a membrilor,

sprijinul avandu-l de la un nucleu redus, bine organizat.Aceste sisteme incearca sa nu faca apel la forta.

Principiile se selectare a membrilor sunt indoielnice: sunt alesi membrii cu un nivel al

inteligentei si educatiei destul de scazut, pentru a nu putea avea acces la luarea deciziilor si pentru a fi

cu usurinta convinsi asupra unor scari de valori. Sunt alesi cei cu idei vagi si imperfect formate, pentru

ca influentarea lor este mai usoara. Ura comuna este obiectivul principal, ura impotriva dusmanului

intern sau extern precum „evreul” sau „chiaburul”.Antisemitismul si anticapitalismul german au

radacini comune, expicandu-se astfel „ura pentru dusman”.

Intre teoretizarea si punerea in practica a colectivitatii apare contrarietatea. Filosofia

colectivista porneste de la morala umanista ce ar trebuipusa in practica in interiorul unui grup relativ

redus, ramanand astfel internationalist din punct de vedere teoretic.Dar practica socialismului pusa in

actiune devine totalitara.

Pentru multi filosofi sociali individualisti ai secolului al IX-lea: Lord Actum, Jacob Burchardt

si pentru cei socialisti contemporani care au mostenit traditia liberala,puterea este considerata raul

suprem, dar pentru colectivistul strict ea este un scop in sine.

Cele doua trasaturi centrale ale oricarui sistem colectivist sunt: nevoia de a avea un sistem de

scopuri ale grupului acceptat de toata lumea si dorinta, pusa mai presus de orice de a conferii grupului

puterea cea mai mare pentru realizarea scopurilor. Din cele doua surse rezulta nasterea unui sistem

precis al moralei care intra in contradictie cu morala noastra. Absenta regulilor formale absolute in etica

colectivista (existenta obiceiurilor utile ale indivizilor fiind incurajate sau descurajate), duce la un

interes accentuat pentru obiceiurile vietii individuale fata de o comunitate individuala deoarece

reprezinta un fel de exceptie pusa sub semnul exclamarii.

Din punct de vedere colectivist, individualitatea conduce catre intoleranta, opozitia este

suprimata brutal, iar viata si fericirea individului este complet ignorata

Capitolul 11. Sfarsitul adevarului.

Slujrea unui sistem de scopuri este o urmare a credintei in acel sistem. Crezul este cultivat prin variate

forme de propaganda.

Autoritatea trebuie sa ia hotararile si sa le justifice in fata oamenilor, sau macar sa-i convinga

ca deciziile luate sunt cele corecte.Oamenii accepta validitatea valorilor pe care urmeaza sa le slujeasca

dupa ce se conving ca inaintasi de seama au lor ce reprezinta o autoritate au urmat aceleasi reguli.

Dintotdeauna zeii au fost indrumatorii supremi, oamenii sujesc zeilor. Libertatea acordata de noii „zei”,

insa, este o „libertate colectiva”, libartate nelimitata dealtfel, dar nelimitarea este atribuita


40

315

316

317

318

319

320

321

322

323

324

325

326

327

328

329

330

331

332

333

334

335

336

337

338

339

340

341

342

343

344

345

346

347

348

4142


planificatorului in acest caz. Modificarea intelesului termenului au suferit-o de asemenea si „dreptate”,

„lege” si „egal”. Toate sursele de raspandire a cunostiintelor: scolile, presa, radioul si cinematograful

sunt folosite pentru intarirea credintei in deciziile autortatii, controlul autoritatii fiind intalnit pana la

nivelul calor mai abstracte stiinte.

Prin planificarea dezvoltarii mintii, al progresului intalnim inca o contradictie in termeni,

specifica „colectivitatii”.Controlul reprezentand mai degraba limitarea dezvoltarii, stagnarea gandirii si

declinul ratiunii.

Ideile lui Hayek sunt relevante petru probleme ale gandirii politice contemporane pentru

probleme cu care se confrunta pluralistii, social - democratii.

Refuzul de a ceda unor forte pe care nici nu le intelegem, nici nu le putem socoti drept deciziile

constiente ale unei fiinte inteligente este produsul unui rationalism incomplet si deci eronat. Intelegerea

mai buna de catre noi a modului in care functioneaza statul o datoram muncii teoreticienilor actiunii

publice.

Capitolul 12. Radacinile istorice a nazismului.

In acest capitol radacina istoric-socialista a nazismului este analizata d.p.d.v. al formarii si

instilarii ei in societatea civila germana antebelica si interbelica, prin filtrul ideologiilor diverse ce au

fost enuntate de diversi ganditori si care au ,,osmozat’’ premisele aparitiei, d.p.d.v. politic, a celui de Al

Treilea Reich.

Nazismul, ca ideologie cu carcter nationalist si xenofob, ce a exaltat ideea arianismului, a

unei ,,Grosse Vaterland ‘’ , in care germanii au rolul mesianic al conducerii lumii, a inglobat inca din

fasa ideile national-socialismului, fie ele de factura germana sau din alte arealuri culturale.

Aceste idei au la baza un sistem initial de premise, care acceptate ca atare, faceau sa functioneze

ansamblul ideatic al ideologiei naziste. Printre contributorii de marca negermani ce au avut diverse

contributii la edificarea national-socialismului s-au remarcat Thomas Carlyle, Huston Steward

Chamberlain, Auguste Compte si Georges Sorel.

Matricea in care s-au solidificat diversele constructe conceptuale ce au format mai tarziu

structurile ideologice si de gandire ale national-socialismului, a fost sustinuta de forte din tabara

socialista, care nu au primit nici inainte de 1914 si nici dupa aceea o replica pe masura din partea

burgheziei. Aceasta matrice formativa s-a opus tocmai elementelor liberale continute de socialismul de

factura marxista: internationalismul si democratismul. Simbioza dintre socialismul radical si cel

conservator a condus la alungarea liberalismului din Germania interbelica si antebelica.

Anul 1914 a reprezentat pentru ideologia national-socialista un an de referinta, deoarece

incepand cu acest an s-au ridicat o intreaga pleiada de ,,dascali de orientare national-socialista’’ care au


43

349

350

351

352

353

354

355

356

357

358

359

360

361

362

363

364

365

366

367

368

369

370

371

372

373

374

375

376

377

378

379

380

381

382

4445


avut ca principala tinta sociala clasele de jos, ce asigurau la acea vreme in Germania forta de munca

necesara consolidarii capitalismului.

Aici ii avem in vedere pe urmatorii:

- Werner Sombart, cu lucrarea ,, Comercianti si eroi’’ aparuta in 1915; in mare parte, in

Germania perioadei 1909 – 1917 , ideile marxiste raspandite in societate, ca o contrapondere,

adusa liberalismului si capitalismului, i se datoreaza acestui intelectual de frunte al national-

socialismului. Chiar si dupa primul razboi mondial, ideile sale au avut ecou in mediile

intelectuale de orientare marxista din Germania , Anglia si America.

Sombart a incercat sa justifice prima angajare razboinica a Germaniei la nivel mondial, ca avand

o baza ideologica in lupta dintre ,,civilizatia comerciala a Angliei’’ si ,,cultura eroica germana’’.

El considera ca ,,ideea germana a statului’’ are in vedere ,,o comunitate a poporului, o

comunitate de indivizi, fara drepturi, ci numai cu datorii’’. Ecourile lozincarde ale Revolutiei

Franceze – ,,Libertate,Fraternitate, Egalitate’’- nu au decat efecte negative pentru ,,viata eroica

germana’’ deoarece erau doar prelungiri ale spiritului comercial englezesc. Exacerbarea

sentimentelor nationaliste germanice au la baza in viziunea acestuia, ,,matricea

comportamentala germana’’ in care pornirilor martiale ale natiunii germane i-au fost

opuse ,,vederi comerciale’’, de tip englez.

- Johann Plenge , cu lucrarile ,,Marx si Engels’’ si ,,1789 si 1914. Ani simbolici in istoria

constiintei politice’’, ,,Trei ani de revolutie mondiala’’ are o influenta mai pertinenta, deoarece

a combinat in conceptia sa ideile renasterii hegeliene cu ideile socialiste; de asemenea, a opus

idealului de libertate specific anului 1789, idealul organizarii, specific spatiului germanic la

1914.

Economia de razboi a Germaniei inceputului de secol al XX-lea , era in viziunea lui Plenge

prima realizare a unei societati socialiste avand o manifestare plenara, asadar concreta, a ideilor

socialiste. Instrumentarea acestor idei a dus in cele din urma la formularea incipienta a

conceptiei referitoare la combinarea socialismului cu puterea politica, aceasta fiind primul pas

pentru realizarea ,,Noii Ordini’’, ce avea la baza principiul organizarii, nu pe cel al

individualismului.

Alti corifei ai national-socialismului contemporani cu Plenge au fost Wilhelm Ostwald, Walter

Rathenau – de a carui influenta se leaga in istorie celebrul plan cincinal ce se realiza in Germania

hitlerista sub supravegherea lui Hermann Goering - , Friedrich Naumann si Paul Lensch, au popularizat

conceptia ideologica ce urma sa se instaureze in Germania interbelica. Plecand inca de la bazele

istorice ale politicii imperiale prusace, ce au avut drept exponet proeminent pe Otto von Bismark,


46

383

384

385

386

387

388

389

390

391

392

393

394

395

396

397

398

399

400

401

402

403

404

405

406

407

408

409

410

411

412

413

414

415

416

4748


cancelarul imperial ce i-a succedat in ,,functia ideologica si simbolica, la nivel social’’ lui Metternich,

cancelarul austro-ungar, ideologii noii puteri ce se ridica au adus ,,clarificari’’ de natura ,,filosofica’’ si

,,politica’’, prin care liberalismul de sorginte anglo-saxona era repudiat ca exponet al capitalismului

burgheziei inferioare. Noile tendinte politice au primit ca ,,aramatura’’ , in urma sufragiului universal ,

nolie ,,culori’’ ale ,,national-socialismului’’, ce au fost exprimate social si juridic de Oswald Spengler,

A. Moeller van den Bruck, Othmar Span, Hans Freyer, Carl Schmitt, Ernst Junger . Chiar daca acestia

din urma au avut ca oponenti pe Hardenberg si pe Humbold ce promovau reforma de orientare

liberala, ,,clarificarea ideologica’’ de orientare spengeleriana in Germania a venit prin evidentierea

structurii natiunii engleze, comparativ cu cea germana: cea engleza – bogati/saraci, cea prusiana –

distinctia comanda/supunere. = stapani / executanti.

Trecerea proprietatii private in patrimoniul statului nazist urma sa asigure o egalizare la nivel

salarial. Ceea ce urma sa se intample si anume al doilea razboi mondial, era un razboi intre exponetii

concepiilor socialiste si sustinatorii ideilor liberale.

Lupta ideologica impotriva liberalismului in Germania interbelica a fost finalizata prin aparitia

celui de Al Treilea Reich, care s-a erijat in factorul coercitiv al germanilor catre cele mai nobile traditii

teutonice; diversele miscari de tineret, cea mai proeminenta d.p.d.v. ideologic fiind Miscarea Germana

de Tineret si mai apoi ,,Hitlerjungen’’, au accelerat fuziunea socialismului cu nationalismul si au

pregatit preluarea puterii in Germania de catre Hitler.

Capitolul 13. Adeptii totalitarismului printre noi.

In continuare, problema dezbatuta este cea a posibilitatii proliferarii totalitarismului sub diferite

forme in mediile sociale europene non-germane, dar si cea a monopolului industrial, care poate deveni,

in anumite circumstante, posibila parghie spre totalitarism.

Se pare ca tocmai amploarea atrocitatilor comise de guvernele totalitare, creaza falsa credinta

ca astfel de deraiari de la liberalismul democratic, mai ales in Anglia, nu poate avea loc.

Germania sfarsitului de secol al XIX-lea si inceput de secol al XX-lea era de fapt un imperiu ce

se intindea de la Rin la Elba, plus alte teritorii ,,vasalizate’’ cum ar fi domeniul Konigsberg; asadar tara

medio-centrala a Europei era o adevarata ,,Poarta Brandenbburgica’’ care se deschidea in ambele

sensuri – Est si Vest - in care ideile liberalismului englezesc s-au instilat in Continent, dar si ideile

socialismului au gasit teren propice in diferitele minti ale vechiului Albion.

Aparent, se poate spune ca o astfel de premisa este viabila deoarece, perceptia noastra despre

totalitarism, dar si despre alte fenomene de atac a libertatii individuale, este viciata grav

de ,,geografie’’; ,, se intampla la ei, nu la noi’’, ,,e acolo, nu aici’’, ,, de aici pana acolo, e cale lunga’’


49

417

418

419

420

421

422

423

424

425

426

427

428

429

430

431

432

433

434

435

436

437

438

439

440

441

442

443

444

445

446

447

448

449

450

5051


etc.; totusi, aceasta este o grava eroare de rationare, deoarece , pur si simplu, ideile nu au pasaport, ele

circula liber, fara ,,vize ideologice’’.

Daca amintim despre catastrofa de la Cernobil din anii ’80, este evident ca ne-a afectat si pe noi

nefastele radiatii, nu numai pe cei din regiunea Cernobil. Ideile sunt ca si radiatiile, nu le ,,vezi’’, dar le

percepi urmarile in constiinta colectiva, in imaginarul colectiv.

Este aproape de necrezut cum in urma cu nici 30 de ani, adica la inceputul anilor 1900, ideile

despre totalitarism erau greu de acceptat chiar si in Germania, ca mai apoi sa devina ideologia

dominata, generalizata printre nemti.

Aceasta problema a raspandirii germenilor totalitarismului, sub forma ideilor socialiste, a

preocupat intelectualitatea europeana a secolului al XX-lea, in cea mai mare parte in tarile anglo-

saxone.

Vechile modele de reprezentanti politici liberali englezi – Henry Sidgwick, Lordul Acton,

Lordul Morley, A.V. Dicey – sunt considerati a fi invechiti. Criticismul national-socialist a promovat

prin diverse scrieri, cum ar fi cea a Lordului Keynes – Jurnal economic, diverse mixturi de sorginte

totalitara, strecurate la nivel ideologic, de frecusurile inerente oricarui sistem politic functional,cum era

cel englez, de la inceputul secolului al XX-lea, in societatea engleza.

Autorul isi dezvaluie intentia de a prezenta prin intermediul scrierilor atent selectionate,

tendintele si filoanele ce se manifesta in Anglia jumatatii de secol al XX-lea.

Astfel , E.H. Carr, in lucrarile sale ,,Criza de douazeci de ani” si ,,Conditii de pace” face

apologia tarzie a socialismului utopic realist, de orientare marxista, ce si-a gasit implinirea in ideologia

nazista a celui de Al Treilea Reich.

Culmea versatilismului intelectualilor din perioada anilor 1840 – 1940 din Germania e fost

evidentiat in alocutiunea sa de rectorul Universitatii din Berlin, fiziologul Emil du Bois-Reymond,

care ,,s-a declarat’’ impreuna cu structura universitara cei apartinea,, corpul de garda intelectual al casei

de Hohenzollern’’.

Cartea lui Julien Benda, ,,Tradarea intelectualilor” este citata de autor in vederea evidentierii

felului alunecos al unei parti din intelectualitate si care a dus, cel putin in Germania, la ,,legitimizarea”

national-socialismului, la nivel academic.

Pe langa ,,organizare’’ un alt concept drag adeptilor conceptiilor totalitare, este si ,,planificarea’’

; el a fost dezbatut si in lucrarea ,,Atitudinea stiintifica” a profesorului Waddington, in care

liberalismului economic de tip englezesc ii este opus un sistem economic bazat pe ,,planificare,

centralizare”.


52

451

452

453

454

455

456

457

458

459

460

461

462

463

464

465

466

467

468

469

470

471

472

473

474

475

476

477

478

479

480

481

482

5354


Pe langa alte forme de manifestare politica inca insuficient coagulate, cu orientare

spre ,,planificare” , aspectul monopolurilor industriale si de alta natura, pare sa constituie ,,

combustibilul ” spre totalitarism.

Este doar o chestiune de timp si de conjunctura pana cand formele corporatiste de productie vor

trebui sa cedeze puterea de a lua decizii catre stat, indiferent de marimea stipendiilor ce le vor obtine.

Formarea de structuri de monopol ce vor dori sa conserve pentru sine capacitatea de a lua decizii , pare

sa fie o mai buna solutie, decat cedarea lor in mainile statului. Monopolul privat incompleteste de

preferat monopolului de stat total, acesta din urma fiind imun la critici, cat si la concurenta.

Pericolul etatizarii blande, sub forma monopolurilor industriale , dublate de agregarea

muncitorimii la doctrinele de stanga ostile competitiei, si favorabile planificarii pot avea consecinte

serioase, ale caror urmari nu pot fi calculate.

Lund in calcul libertatea individuala si interesul general, autorul conchide ca daca prima miza

este sacrificata in favoarea celei de a doua ( aceasta avand sensul de economie echilibrata, consum

comunitar etc ) , premisele instaurarii unei forme de totalitarism cresc aproape exponential.


55

483

484

485

486

487

488

489

490

491

492

493

494

495

496

497

5657



58

498

5960

Drumul catre servitute

Documents

Transcript of Drumul catre servitute