DREPTUL EUROPEAN AL CONTRACTELOR

I. Necesitatate unui Drept european al contractelor

Contractele sunt esentiale pentru gestionarea intreprinderilor si

pentru efectuarea de vanzari catre consumatori. Acestea oficializeaza un

acord intre parti si pot acoperi o gama larga de aspecte, inclusiv vanzarea de

bunuri si servicii asociate, precum serviciile de reparatii si intretinere.

Atunci cand desfasoara activitati pe piata unica europeana,

societatile utilizeaza o mare varietate de contracte care sunt reglementate de

diferite dispozitii nationale ale dreptului contractelor. Cele 27 de seturi

diferite de norme nationale pot conduce la:

• costuri suplimentare de tranzactie;

• o incertitudine juridica mai mare pentru intreprinderi si

• la lipsa increderii consumatorilor.

Aceste aspecte pot constitui factori de descurajare atat pentru

consumatori, cat si pentru intreprinderi in ceea ce priveste achizitiile si

comertul peste granitele UE. Costurile mai mari de tranzactie afecteaza

indeosebi intreprinderile mici si mijlocii.

Diferenţele dintre legislaţiile naţionale, în afară de faptul că

generează costuri suplimentare, cum ar fi, spre exemplu, cele ocazionate de

consultanţa privind regimul juridic al contractelor, dar şi cele ţinând de

soluţionarea litigiilor, indiferent de calea aleasă – mediere, arbitraj, justiţie

– sunt surse de neîncredere şi, de multe ori, bariere de nedepăşit. Dificultăţi

la buna funcţionare a pieţei interne, adaugă şi regimul lingvistic. Toate

acestea fac pe potenţialii actori ai pieţei, producători, distribuitori,

cumpărători, să manifeste reticenţă faţă de tranzacţiile transfrontaliere, ceea

ce în final este de natură să aducă atingere, nu doar obiectivelor pieţei

interne, ci şi bunăstării generale a cetăţenilor europeni.

Un „drept european al contractelor” ar rezolva problemele

decurgând din legislaţiile naţionale, de multe ori divergente, dar, cel mai

important, greu de cunoscut. În acelaşi timp ar asigura un nivel ridicat de

protecţie a consumatorilor.

Dreptul european al contractelor ar fi un drept alternativ, al „28-lea

regim”, aşa cum a fost calificat, şi ar fi lăsat la dispoziţia părţilor, acestea

urmând să decidă cu privire la alegerea lui ca drept aplicabil contractelor

încheiate. Lăsarea la alegerea părţlor a acestui drept prezintă avantajul că nu

afectează cultura juridică a statelor membre.

Cu privire la natura juridică a dreptului european al contractelor s-a

avansat ideea că ar putea avea forme diverse, de la un instrument cu

caracter neobligatoriu, care să îmbunătăţească coerenţa şi calitatea

legislaţiei U.E., până la un instrument, cu caracter obligatoriu, care ar

constitui o alternativă la pluralitatea de regimuri existente, disponibil în

toate limbile oficiale.

Contractele reprezintă elementele care stau la baza relațiilor dintre

întreprinderi și consumatori. Piața unică a Uniunii Europene este construită

pe dreptul contractelor. Cu toate acestea, pentru întreprinderi - în special

pentru întreprinderile mici și mijlocii – schimburile comerciale

transfrontaliere sunt perturbate de faptul că acestea trebuie să respecte

legislații diferite în materie de contracte, pentru fiecare din cele 27 de state

membre ale UE. Numai 8% dintre consumatori cumpără online din alt stat

membru [A treia ediție a tabloului de bord al piețelor de consum

(Consumer Scoreboard 3rd ed.)]. În plus, 61% din vânzările transfrontaliere

sunt respinse deoarece comercianții refuză să vândă în țara în care se află

consumatorul. În cea mai mare parte, această situație este cauzată de

obstacolele în materie de reglementare și de incertitudinea juridică privind

normele aplicabile. Pentru a soluționa unele dintre aceste probleme și a

impulsiona potențialul pieței unice europene, Comisia Europeană a propus

astăzi, într-un document strategic, mai multe opțiuni în vederea unei

abordări mai coerente a dreptului contractelor. Scopul este de a asigura o

mai mare securitate juridică pentru întreprinderi și norme mai simple pentru

consumatori. O consultare publică privind documentul strategic se va

desfășura până la 31 ianuarie 2011.

Contractele sunt esențiale pentru gestionarea afacerilor și pentru

realizarea de vânzări către consumatori. Acestea formalizează un acord

între părți și pot acoperi o arie largă de domenii, inclusiv vânzarea de

bunuri și furnizarea de servicii precum rezervarea unui zbor sau obținerea

unui credit. De exemplu, în cazul unui contract între întreprinderi ș i

consumatori, un consumator irlandez cumpără online un MP3 player de la

un comerciant cu amănuntul francez. În această situație, s-ar aplica dreptul

irlandez al contractelor, în cazul în care comerciantul cu amănuntul francez

și-a construit site-ul internet pentru consumatorii irlandezi.

Piața unică europeană se bazează pe o gamă largă de contracte,

guvernate de diferite legislații naționale. Coexistența unor norme diferite

poate avea ca efect costuri de tranzacționare suplimentare, o mai mare

incertitudine juridică pentru întreprinderi și lipsa încrederii consumatorilor.

Atât consumatorii, cât și întreprinderile se confruntă cu obstacole

semnificative în momentul în care încearcă să profite de piața internă a UE.

Costurile de tranzacționare (precum adaptarea termenilor contractuali și a

politicilor comerciale sau obținerea traducerii normelor) și incertitudinea

juridică pe care o implică aplicarea unui drept străin al contractelor fac ca

extinderea întreprinderilor mici și mijlocii pe piața internă să fie deosebit de

dificilă, în condițiile în care aceste întreprinderi reprezintă 99% din totalul

întreprinderilor UE.

II. Actiuni intreprinse pentru apropierea si armonizarea sistemelor

de drept ale statelor membre ale UE

• 1989 şi 1994, Parlamentul European a invitat la demararea

lucrărilor privind o evenutală elaborare a unui Cod comun european de

drept privat.

• 2001 CE a lansat o dezbatere privind dreptul european al

contractelor, la care au participat Parlamentul European, Consiliul de

Miniştri al Uniunii Europene şi diferitele părţi interesate: întreprinderi,

practicieni în domeniul dreptului, universitari şi asociaţii ale

consumatorilor.

• 2003, un plan de acţiune prin care propunea ameliorarea

calităţii şi coerenţei dreptului european al contractelor, prin stabilirea unui

cadru comun de referinţă (C.C.R.)- set de instrucţiuni pentru crearea

legislaţiei viitoare a contractelor.

• 2008, CE adopta o propunere de directivă privind drepturile

consumatorilor.

• 2008 a fost publicat Cadru comun de referinţă (P.C.C.R.) –

set de principii, definiţii şi modele de norme de drept civil, drept al

contractelor şi răspundere delictuală, care să fie aplicabile atât în

raporturile dintre comercianţi, cât şi între aceştia şi consumatori.

• 2009 a fost adoptat Programul de la Stockholm pentru

perioada 2010-2014. s-a apreciat că un instrument opţional ca dreptul

european al contractelor ar putea să ajute Uniunea Europeană să-şi

îndeplinească obiectivele economice şi să se redreseze în urma crizei

economice.

• 25 noiembrie 2009 intr-o Rezoluţie Parlamentul European a

susţinut ideea unui drept european al contractelor exprimaandu-si sprijinul

pentru un drept european opțional al contractelor

• 3 martie 2010 (IP/10/225), prin intermediul strategiei Europa

2020 - lansată de președintele Comisiei José Manuel Barroso la 3 martie

2010 (IP/10/225), Comisia abordează barierele de pe piața unică, pentru a

impulsiona redresarea economică. Aceasta include găsirea unor soluții

armonizate pentru contractele consumatorilor, un model de clauze

contractuale ale UE și avansarea către un drept european opțional al

contractelor

• 9 mai 2010, fostul comisar european pentru piaţa internă,

Mario Monti, intr-un raport a identificat avantajele pe care le-ar aduce

consumatorilor şi întreprinderilor, un „al 28-lea regim”, opţional, sau, ca

sinonim, denumit doar „instrument opţional”. Printre aceste avantaje

Comitetul Economic şi Social European (C.E.S.E.) a evidenţiat:

– crearea posibilităţii pentru părţi să facă tranzacţii în întreaga

Uniune Europeană;

– ar fi depăşite obstacolele în realizarea pieţei unice (cum sunt

riscurile şi costurile juridice generate de diferenţele dintre sistemele

naţionale de drept);

– decizia recurgerii la el este a părţilor;

– nu ar afecta cultura juridică a statelor membre;

– ar fi posibil ca părţile să-l utilizeze şi în situaţiile interne;

– creşterea accesului la instanţe care nu ar percepe acest regim ca

un „regim străin”. Astfel, i-ar putea fi aplicate principii ca iura novit, curia

(judecătorul cunoaşte dreptul).

• A fost creată „reţeaua dedicată «Principiilor comune ale

dreptului european al contractelor», Reţeaua CoPECL – Common

Principles of European Contract Law, care a finalizat proiectul cadrului

comun de referinţă, pe care l-a prezentat Comisiei Europene.

• 12 mai 2010 Comisia a constituit un nou grup de experți

pentru a transforma așa-numitul Proiect de cadru comun de referință – un

prim proiect pentru un drept european al contractelor, dezvoltat în cursul

ultimilor ani în cadrul programului UE pentru cercetare – într-o soluție ușor

de utilizat și de pus în aplicare, adaptată la nevoile consumatorilor și la

realitatea mediului de afaceri (IP/10/595).

• iulie 2010 Comisia Europeană adoptă Cartea verde privind

opţiunile de politică în perspectiva unui drept european al contractelor

pentru consumatori ș i întreprinderi ( Dreptul contractelor) cu

următoarele opţiuni strategice:

– publicarea pe Internet a unor norme contractuale tip

(neobligatorii) care ar putea fi folosite în interiorul pieţei unice europene;

– un „set de instrumente” (obligatoriu sau neobligatoriu), pe care

legiuitorii din U.E. să-l poată folosi în elaborarea şi adoptarea unei legislaţii

mai bune şi mai coerente;

– să se elaboreze o recomandare prin care să se ceară statelor

membre să incorporeze dreptul european al contractelor în sistemele

juridice naţionale, cum au procedat Statele Unite ale Americii, unde 50 de

state, din cele 51 de state, au adoptat, în mod voluntar, Codul comercial

uniform;

– acest drept european opţional al contractelor care ar putea fi

privit ca un „al 28-lea regim”, adăugându-se celor din cele 27 de state

membre, ar putea fi ales liber, de întreprinderi şi consumatori, ca o

alternativă la reglementările naţionale existente   la   ora   actuala   si   ar   fi  

disponibila   in   toate   limbile,   fiind   aplicabila   doar   contractelor  

transfrontaliere  sau  atat  contractelor  transfrontaliere,  cat  si  celor  interne.  

Aceasta   ar   trebui   sa   garanteze   un   nivel   ridicat   de   protectie   a  

consumatorilor  si  securitate  juridica  pe  toata  durata  ciclului  de  viata  a  unui  

contract;  

– armonizarea   legislatiilor   nationale   ale   contractelor,   prin  

intermediul  unei  directive  a  UE;  

– armonizarea legislatiilor nationale ale contractelor, prin intermediul unui regulament al UE;

– crearea unui Cod civil european, de sine statator, care sa inlocuiasca toate normele nationale in domeniul contractelor.

• iulie 2010 – ianuarie 2011: consultări publice asupra Cărţii

verzi;

• mai 2011: un grup de experți instituit de către Comisie

prezintă studiul de fezabilitate referitor la o viitoare inițiativă privind

dreptul european al contractelor;

• 8 iunie 2011: Parlamentul European adoptă o Rezoluţie care

favorizează elaborarea unei legislaţii europene comune în materie de

dreptul contractelor - Rezoluţia Parlamentului European din 8 iunie 2011

referitoare la opțiunile de politică în perspectiva unui drept contractual

european pentru consumatori și întreprinderi;

• octombrie 2011: Comisia Europeană transmite Parlamentului

şi Consiliului Uniunii Europene Propunerea de Regulament privind o

legislaţie europeană comună în materie de vânzări;

• 11 octombrie 2011: Propunerea de regulament este transmisă

Comisiei pentru afaceri juridice (pentru raport), Comisiei pentru afaceri

economice şi monetare şi Comisiei pentru piaţă internă şi protecţia

consumatorilor (pentru avize) din Parlamentul European.

III. Premise legale

• Art. 4 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene

(T.F.U.E.) stabileşte o competenţă partajată, între Uniunea Europeană şi

statele membre, în privinţa pieţei interne.

• În privinţa pieţei interne, atât tratatele originare, cât şi

T.F.U.E., afirmă competenţa Uniunii de a adopta măsurile pentru

funcţionarea pieţei interne, în coformitate cu dispoziţiile incidente ale

tratatelor (art. 26 T.F.U.E.).

Piaţa internă are la bază

o libera circulaţie a mărfurilor,

o libera circulaţie a persoanelor

o libera circulaţie a capitalurilor

şi este construită pe o mulţime de contracte guvernate de legislaţia

naţională a statelor membre.

S-a apreciat că temeiul juridic al acestui regim opţional, al

adoptării lui ca instrument opţional, l-ar putea constitui art.81 din Tratatul

privind funcţionarea Uniunii Europene (T.F.U.E., ex. art. 61 lit. c) şi ex.

art.65 TCE).

Art. 81 alin.(2) din T.F.U.E. prevede că Parlamentul European şi

Consiliul adoptă măsurile necesare pentru buna funcţionare a pieţei interne.

Art.352 din T.F.U.E. (dupa alti autori) care prevede că: „În cazul în

care o acţiune a Uniunii se dovedeşte necesară în cadrul politicilor definite

în tratate, pentru a atinge unul dintre obiectivele menţionate în tratate, fără

ca acestea să fi prevăzut atribuţiile necesare în acest sens, Consiliul,

hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei, şi după aprobarea

Parlamentului European, adoptă măsurile corespunzătoare. La data la

care dipoziţiile respective sunt adoptate de Consiliu, în conformitate cu o

procedură legislativă specială, acesta hotărăşte în unanimitate, la

propunerea Comisiei şi după aprobarea Parlamentului European.”

Directive cu incidenta asupra tehnicii contractuale:

1. Directiva 85/577/CEE a Consiliului Europei din 20

decembrie 1985 privind protectia consumatorilor in cazul contractelor

negociate in afara stabilimentelor comerciale;

2. Directiva 87/102/CEE a Consiliului Europei din 22

decembrie 1986 referioare la apropierea dispozitiilor legislative si

regulamentare in materia creditului de consum;

3. Directiva 90/134/CEE a Consiliului Europei din 13 iunie

1990 privind calatoriile, vacantele, si circuitele prin intelegeri;

4. Directiva 93/13/CEE a Consiliului Europei privind clauzele

abusive din contractele incheiate intre consumatori;

5. Directiva 94/47/CE a Parlamentului si Consiliului Europei

din 26 octombrie 1994 privind protectia cumparatorilorin egatura cu

anumite aspect ale contractelor privind achizitionarea unui drept de de

utilizare partial a unor bunuri imobiliare;

6. Directiva 97/7/CE a Consiliului Europei din 20 mai 1997

privind protectia consumatorilor in materia contractelor incheiate la

distanta;

7. Directiva 1999/44/CE a Parlamentului si Consiliului Europei

din 25 mai 1999 cu privire la anumite aspect ale vanzarii si garantiei

bunurilor de consum;

IV. Dreptul optional al contractelor in materia vanzarii-cumpararii

În pofida succesului înregistrat de piața unică, obstacolele în calea

comerțului transfrontalier persistă. Multe dintre acestea sunt cauzate de

legislațiile diferite în materie de vânzare din cele 27 de state

membre.Acestea au ca efect creșterea costurilor și produc complicații în

momentul efectuării tranzacțiilor transfrontaliere, în special pentru

întreprinderile mici. Comercianții care sunt descurajați să încheie tranzacții

transfrontaliere ca urmare a obstacolelor create de dreptul contractual pierd

cel puțin 26 de miliarde de euro anual în cadrul comerțului intracomunitar.

În același timp, 500 de milioane de consumatori europeni nu pot beneficia

de accesul la o ofertă mai bogată și de prețuri mai mici, ca urmare a

numărului redus de întreprinderi care prezintă oferte transfrontaliere, în

special pe piețele naționale mai mici.

Legislație europeană comună opțională în materie de vânzare care

va contribui la înlăturarea acestor obstacole și ofera consumatorilor mai

multe opțiuni și un nivel ridicat de protecție. Aceasta faciliteaza

schimburile comerciale prin instituirea un set unitar de norme pentru

contractele transfrontaliere în toate cele 27 de țări ale UE. Atunci când

comercianții își oferă produsele în temeiul legislației europene comune în

materie de vânzare, cumpărătorii vor avea posibilitatea de a alege, printr-un

simplu clic, un contract european, ușor de încheiat, care le oferă un nivel

ridicat de protecție. În prezent, propunerea Comisiei trebuie aprobată de

statele membre ale UE și de Parlamentul European, care și-a exprimat deja

sprijinul masiv prin votarea propunerii în prima parte a acestui an

(IP/11/683).

Legislatia europeană comună în materie de vânzare elimină

obstacolele si

maximizează beneficiile pentru consumatori si întreprinderi.

1. Avantaje pentru întreprinderi:

- punerea la dispozitie a unui sistem comun (dar optional) de

drept al

contractelor, care este identic pentru toate cele 27 de state

membre, astfel încât comerciantii nu mai trebuie să se confrunte cu

dificultătile legate de incertitudinile create de aplicarea mai multor legislatii

nationale în materie contractuală; conform unui sondaj Eurobarometru

publicat astăzi, 71% din întreprinderile europene au declarat că, în cazul în

care ar avea posibilitatea de a alege, ar aplica o singură legislatie europeană

în materie contractual pentru toate vânzările transfrontaliere către

consumatori din alte tări ale UE;

- reducerea costurilor de tranzactionare pentru întreprinderile

care doresc să efectueze tranzactii transfrontaliere; în prezent,

întreprinderile care doresc să efectueze tranzactii transfrontaliere trebuie să

se adapteze unui număr de 26 de legislatii nationale diferite, să le traducă ti

să angajeze avocati care costă, în medie, 10 000 EUR pentru fiecare piață

de export suplimentară;

- ajutarea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-urilor) în

vederea extinderii activităților pe piețe noi. În prezent, doar 9,3% din

întreprinderile europene efectuează tranzacții transfrontaliere și pierd,

astfel, peste 26 de miliarde de euro anual.

2. Avantaje pentru consumatori:

- oferirea aceluiași nivel ridicat de protecție a consumatorilor în

toate statele membre; consumatorii vor putea să se bazeze pe legislația

europeană comună în materie de vânzare ca pe o marcă de calitate; de

exemplu, aceasta oferă consumatorilor dreptul de a alege în mod liber

măsurile reparatorii în cazul în care cumpără un produs defect – chiar la mai

multe luni de la cumpărare.Aceasta oferă posibilitatea consumatorilor să

rezilieze contractul, să solicite înlocuirea, repararea produsului sau o

reducere de preț. În prezent, o asemenea alegere libera a măsurilor

reparatorii există în cinci state member ale UE (Franța, Grecia, Lituania,

Luxemburg, Portugalia).

- o ofertă mai variată de produse, la prețuri mai reduse: în

prezent,

consumatorilor care caută în mod proactiv oferte mai bune în UE,

în special online, li se refuză adesea vânzarea sau livrarea de către

comerciant. Anual, cel puțin 3 milioane de consumatori se confruntă cu

această situație.

- asigurarea securității cu privire la drepturile acestora în

cadrul tranzacțiilor transfrontaliere: 44% din consumatori afirmă că

necunoașterea drepturilor de care beneficiază îi descurajează să cumpere

din alte țări ale UE.

- creșterea transparenței și a încrederii consumatorilor:

consumatorii vor fi informați întotdeauna, în mod clar, și vor trebui să își

dea acordul pentru încheierea unui contract în baza legislației europene

comune în materie de vânzare. În plus, un aviz de informare va stabili în

mod clar drepturile consumatorilor, în propria lor limbă.

Legislația europeană comună în materie de vânzare va fi

aplicabilă:

1. numai în cazul în care ambele părți sunt în mod voluntar și

expres de acord cu aceasta;

2. contractelor transfrontaliere, în cazul cărora apar cele mai

numeroase probleme legate de costurile suplimentare și complexitatea

juridică. De asemenea, statele membre vor avea opțiunea de a aplica

legislația europeană comună în materie de vânzare și contractelor

încheiate pe plan intern;

3. contractelor privind vânzarea de bunuri – cea mai mare

parte a comerțului intracomunitar – precum și contractelor cu conținut

digital, precum muzică, filme, programe informatice sau aplicații pentru

telefoane inteligente;

4. atât tranzacțiilor dintre întreprinderi și consumatori, cât și

tranzacțiilor dintre întreprinderi;

5. în cazul în care una dintre părți este stabilită într-un stat

membru al UE.

Comercianții ar putea folosi același set de clauze contractuale în

raport cu alți comercianți din interiorul și din afara UE, conferind legislației

europene comune în materie de vânzare o dimensiune internațională.