Drept Roman, curs 1Materia succesiunilor Dreptul succesoral roman cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementeaza transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai in cadrul celor 3 sisteme succesorale create de romani, succesiunea ab intestat(legala), succesiunea testamentara si succesiunea deferita contra testamentului. Insa, in epoca foarte veche, transmiterea patrimoniului de la defunct catre mostenitorii sai nu implica ideea de succesiune,deoarece, asa cum se stie, in conceptia vechilor romani, drepturile patrimoniale nu puteau fi transmise nici intre vii, nici pentru cauza de moarte, intrucat, spuneau ei, drepturile patrimoniale dau expresie ideii de putere, iar puterea nu se transmite, ci se creeaza. De aceea, la origine, se considera ca mostenitorul nu dobandeste acelasi drept, ci un drept nou prin luarea in stapanire a bunurilor succesorale. Aceasta conceptie cu privire la succesiune este oglindita si pe plan terminologic, dovada ca cel mai vechi mostenitor roman este denumit heres, iar acest cuvant vine de la herus, care inseamna stapan. Cu timpul, pornind de la ideea continuitatii persoanei defunctului, romanii au admis ca drepturile patrimoniale pot fi transmise catre mostenitor si astfel, au aparut in vocabularul juridic roman termenii de succesor si de succesiune. Dreptul succesoral roman a evoluat sub influenta a doua tendinte: Prima este tendinta decaderii formalismului in materie succesorala: Este de mentionat ca in Epoca foarte Veche, actele succesorale presupuneau respectarea unor conditii de forma foarte complicate. Spre exemplu, cel mai vechi testament roman imbraca forma unei legi purtate de poporul roman. Cu timpul, conditiile de forma au fost abandonate, iar in Epoca Clasica, testamentul se putea intocmi prin simpla manifestare de vointa a persoanei. A doua este ocrotirea rudeniei de sange: Vreme de 5 secole, rudenia civila( agnatiunea), a fost unicul fundament al succesiunii, iar rudele de sange care nu erau in acelasi timp si rude civile, nu aveau vocatie succesorala. Spre exemplu, mama si copiii rezultati din casatoria fara manus, nu se mosteneau reciproc, intrucat nu erau rude civile. De asemenea, fiul de familie emancipat nu venea la mostenire in familia de origine, deoarece nu mai era ruda civila cu acea familie. De aceea, pretorul a initiat o serie de reforme prin care a venit in sprijinul rudeniei de sange. Aceste reforme au fost apoi dezvoltate prin reforme imperiale, iar in timpul imparatului Justinian, prin rasturnarea vechiului principiu, rudenia de sange a devenit unicul fundament al succesiunii. Cel mai vechi sistem succesoral al romanilor a fost succesiunea ab intestat(succesiune fara testament, care se deschidea atunci cand nu exista un testament sau testamentul nu fusese intocmit in mod valabil). Ea se mai numeste si succesiunea legala,deoarece este deferita in conformitate cu dispozitiile din Legea celor 12 table, potrivit careia exista 3 categorii de mostenitori pe care ii denumim mostenitori legali : 1. heredes sui - toti aceia care in momentul mortii lui pater familias deveneau persoanei sui iuris, adica fiii,fiicele,femeia casatorita cu manus in calitate de fiica a barbatului ei,adoptatul si adrogatul,fiul de familie emancipat nu face parte din aceasta categorie de mostenitori,pentru ca in momentul mortii lui pater familias, nu se afla sub puterea sa. Si nepotii din fii fac parte din aceasta categorie de mostenitori, numai daca tatal lor a murit inaintea bunicului. Acesti nepoti din fii vin la succesiune prin reprezentare,in sensul ca ei urca in rangul succesoral al tatalui lor si dobandesc partea din succesiune care s-ar fi cuvenit tatalui daca ar mai fi trait. Spre exemplu, daca vin la succesiune doi fii si doi nepoti de fiu,succesiunea se imparte la 3, caci fii vor primi cate o treime,iar cei doi nepoti vor primii impreuna o treime,deoarece atat s-ar fi cuvenit tatalui lor daca ar fi trait. In lipsa mostenitorilor din prima categorie, vin la succesiune cei din categoria a doua. 2. adgnatus proximus- din aceasta categorie fac parte cei mai apropiati agnati, cu intelesul de colaterali si nu este fixa, ci mobila, deoarece in lipsa unor agnati mai apropiati sunt adgnatus proximus agnatii foarte indepartati; spre exemplu, daca exista frati, ei sunt adgnatus proximus, daca nu exista frati, sunt adgnatus proximus verii primari, iar daca nici acestia nu exista, vor fi verii secundare. In plus, potrivit Legii celor 12 Table, colateralii nu pot veni la succesiune prin reprezentare, astfel incat, daca cel mai apropiat agnat repudiaza succesiunea, ea nu va trece la agnatul urmator,ci va deveni vacanta. Daca lipsesc si colateralii si mostenitorii din categoria a doua, atunci vor veni la succesiune gentiles. 3. gentiles - membrii gintii care isi impart succesiunea in parti egale, ca o amintire a epocii in care membrii gintii exercitau proprietatea colectiva asupra pamantului. Aceste dispozitii cu privire la succesiune s-au dovedit anacronice catre sfarsitul Republicii, odata cu transformarile care au intervenit in organizarea familiei romane, odata cu generalizarea casatoriei fara manus si a emanciparii fiilor de familie. In noua situatie, intrucat mama si copiii rezultati din casatoria fara manus nu se puteau mosteni reciproc, iar fiul de familie emancipat nu putea veni la succesiune in familia de origine, pretorul a initiat o serie de reforme a creat un nou sistem succesoral pe care il denumim mostenire pretorului sau bonorum possesio. Potrivit reformelor pretorului, exista 4 categorii de mostenitori pretorieni sau 4 categorii de bonorum possessio si anume : 1) Bonorum possessio unde liberi-in calitate de fii- Din aceasta categorie faceau parte toti fiii de familie,inclusiv fiul de familie emancipat, care venea si el succesiune in calitate de fiu, cu conditia sa faca raportul bunurilor, adica sa adauge la masa succesorala toate bunurile pe care le-a dobandit in calitate de persoana sui iuris.2) Bonorum possessio unde legitimi- in calitate de rude civile- in aceasta categorie erau inclusi agnatii si gentilii, astfel incat in aparenta, pretorul nu a creat o noua categorie de mostenitori, ci a reprodus dispozitiile din Legea celor 12 Table. In realitate,insa, si de data aceasta, pretorul a adus prin inovatie, deoarece in sistemul pretorian, daca cel mai apropiat colateral(agnat), repudiaza succesiunea, ea nu devine vacanta, ci trece la urmatoarea categorie de mostenitori,adica la cognati,caci din a 3-a categorie de mostenitori praetorieni faceau parte cognatii sau acele rude de sange care nu erau,in acelasi timp si rude civile, astfel incat, potrivit sistemului pretorian,mama si copiii rezultati din casatoria fara manus se puteau mosteni reciproc, in calitate de rude de sange.3) Bonorum possessio unde cognati-in calitate de rude de sange-din a 3-a categorie de mostenitori pretorieni faceau parte cognatii sau acele rude de sange care nu erau in acelasi timp si rude civile, astfel incat, potrivit sistemului pretorian,mama si copiii rezultati din casatoria fara manus se puteau mosteni reciproc, in calitate de rude de sange.4) Bonorum possessio unde vir et uxor- in calitate de barbat si sotie- din aceasta categorie faceau parte barbatul si femeia, casatoriti fara manus, care se puteau mosteni reciproc numai daca nu e existau mostenitori din categoria a treia. Aceste reforme ale pretorului au fost dezvoltate apoi prin reforme imperiale. Dintre reformele imperiale mentionam : A) Senatusconsultul Tertullian, dat in vremea imparatului Hadrian : potrivit acestuia, mama era chemata la succesiunea copiilor rezultati din casatoria fara manus, in calitate de ruda legitima, adica in cadrul celei de-a doua categorii de mostenitori pretoriene,ceea ce inseamna ca practic ea a fost ridicata din categoria a treia de mostenitori pretorieni, in categoria a douaB) Senatusconsultul Orfitian,dat in vremea lui Marc Aureliu: copiii rezultati din casatoria fara manus au fost chemati la succesiunea mamei lor in prima categorie de mostenitori pretorieni,ceea ce inseamna ca ei au fost ridicati din categoria a treia in prima categorie. Imparatul Justinian, in spiritul unificator al legislatiei sale, a dat o noua reforma Potrivit acelei reforme exista 4 categorii de mostenitori : 1. Descendenii 2. Ascendentii, fratii si surorile buni si copiii lor3. Fratii si surorile consangvini si uterini si copiii lor. Se numesc frati si surori consangvini aceia care provin din acelasi tata,dar nu si din aceeasi mama,iar frati si surori uterini sunt cei care provin din aceeasi mama,dar nu si din acelasi tata.4. Colateralii mai indepartati( veri primari,secundari si copiii lor) Pe langa mostenirea legala, romanii au creat ceva mai tarziu si mostenirea testamentara care este deferita pe baza unui testament,iar testamentul este actul solemn prin care o persoana denumita testator instituie unul sau mai multi mostenitori pentru ca acestia sa-i execute ultima vointa. Aceasta definitie corespunde spiritului dreptului roman,dar ea difera de definitiile jurisconsultilor romani,deoarece jurisconsultii romani, in frunte cu Ulpian, ori de cate ori definesc testamentul se refera numai la caracterul lui solemn si de ultima vointa,dar nu se refera si la instituirea de mostenitori,cu toate ca instituirea de mostenitori este trasatura definitorie a oricarui testament( ceea ce nu inseamna ca jurisconsultii romani nu s-au referit in textele lor la instituirea de mostenitori,dar ei nu au facut-o atunci cand au definit testamentul). Initial, puteau fi instituiti mostenitori numai sui heredesi, adica numai mostenitorii legali din prima categorie. Mai tarziu, s-a admis sa fie instituiti si colateralii ca mostenitori sau chiar persoanele straine de familie. Cel instituit mostenitor era un executor testamentar si trebuia sa execute toate dispozitiile cuprinse in testament, adica sa distribuie bunurile succesorale in conformitate cu ultima vointa a testatorului. Totusi, testamentul roman a indeplinit si alte functii, spre exemplu, prin testament putea fi favorizat unul din mostenitorii legali( primea mai mult decat ceilalti), spre deosebire de Legea celor 12 table sau de mostenirea legala, care nu permitea favorizarea unor mostenitori. De asemenea, mostenitorul instituit putea fi grevat cu sarcina de a transmite anumite bunuri succesorale unor persoane straine de familie care erau denumite legatari. Dupa cum s-a vazut, tot prin testament se putea dezrobi un sclav sau se putea numi un tutore. In Epoca Veche, romanii au cunoscut 3 forme solemne de testament :- testamentul calatis comitiis : cel mai vechi testament roman si imbraca forma unei legi pe care o vota Comitia Curiata,denumita si Comitia Callata. Daca initial poporul roman a indeplinit rolul de veritabil legiuitor,mai tarziu, el s-a transformat in martor colectiv, intrucat este cert ca legea celor 12 table a consacrat principiul libertatii de a testa, ceea ce inseamna ca din momentul adoptarii legii,poporul a devenit un martor colectiv. Acest testament prezinta doua inconveniente. In primul rand, el era accesibil numai patricienilor si in al doilea rand, Comitia Curiata nu se convoca in fiecare zi, ci numai de 2 ori pe an ( 24 martie/ 24 mai), de aceea s-a creat un nou testament denumit in procinctu-testamentul in procinctu( testament in fata armatei gata de lupta) :presupunea o declaratie a soldatului roman in fata centuriei din care facea parte. Centuria indeplinea si ea rolul de martor colectiv. Acest testament era accesibil tuturor cetatenilor romani,doar acelora care faceau parte din legiunile de juniori si aveau o varsta intre 17-46 de ani, pe cand cei care erau mai in varsta, care aveau si mai mult nevoie, cei care faceau parte din legiunile seniore, nu puteau face testamentul in aceasta forma, de aceea a fost creat testamentul per aes et libram-testamentul per aes et libram( testamentul prin arama si balanta), care a evoluat in 3 faze distincte : 1) mancipatio familae: este o aplicatiune a mancipatiunii fiduciare; in acest sistem, testatorul ii transmite bunurile succesorale prin mancipatiune cu titlul de proprietate unui executor testamentar care este denumit emptor familiae sau cumparator al bunurilor succesorale, dupa care, intre testator si emport familiae se incheiau anumite conventii de buna-credinta,denumite pacte fiduciare, prin care testatorul ii arata lui emptor familiae cum sa imparta bunurile succesorale,insa executarea acestui testament depindea de buna-credinta a lui emptor familiae,deoarece emptor familiae devenea proprietar al bunurilor succesorale si daca nu voia sa execute ultima vointa a testatorului, mostenitorii instituiti nu aveau actiune impotriva lui, ceea ce inseamna ca nu il puteau constrange pe cale judiciara sa execute ultima vointa a testatorului,adica sa imparta bunurile succesorale potrivit intelegerii avute cu testatorul. De aceea s-a trecut la faza a doua. 2) testamentul per aes et libram public : testatorul nu ii mai transmite lui emptor familiae bunurile succesorale cu titlul de proprietate, ci numai cu titlul de detentiune,incat emptor familiae devine un simplu detentor si daca nu executa ultima vointa a testatorului, mostenitorii instituiti au actiune impotriva lui si il pot constrange pe cale judiciara, prin proces sa execute ultima vointa a testatorului ,adica sa distribuie bunurile succesorale potrivit intelegerii pe care a avut-o cu testatorul,insa si aceasta forma de testament prezinta inconvenientul ca pactele fiduciare( conventiile de buna-credinta), erau incheiate in forma verbala de fata cu martorii,astfel incat numele mostenitorilor erau cunoscute inca din momentul intocmirii testamentului,iar unii mostenitori puteau fi interesati sa grabeasca moartea testatorului,astfel incat s-a trecut la faza a treia. 3) testamentul per aes et libram secret : pactele fiduciare nu se mai incheiau in forma verbala,ci in forma scrisa,urmand ca inscrisul sa fie desfacut numai dupa moartea testatorului, ocazie in care se aflau si numele mostenitorilor; In dreptul clasic au aparut si forme nesolemne de testament : a) testamentul nuncupativ- se intocmea in forma verbala in prezenta martorilor,de regula 7.b) testamentul pretorian - se intocmea in forma scrisa si purta sigiliile celor 7 martoric) testamentul militar- nu presupunea respectarea unor conditii de forma,ci numai exprimarea clara a ultimei vointe a testatorului. In unele texte se mentioneaza ca testamentul militar se putea face cu sange pe palma sau sabia pe nisip.