În Germania se recunoaște faptul că persoanele juridice ar trebui fi sancționate ( deoarece

există nu doar conștiința individuală, dar și o conștiință socială a persoanelor = cultură

antreprenorială). În Germania s-a făcut posibil ca față de persoanele juridice să nu fie aplicată o

pedeapsă penala, ci o amendă. Numai dacă este probat că conducerea (persoana fizică) a avut

intenția de a săvîrși infracțiune, numai atunci se aplică amenda.

Principiul proporționalității pedepsei = gravitatea pedepsei trebuie să fie în raport

proporțional cu gravitatea faptei. De avut în vedere faptul că atunci cînd se aplică o pedeapsă față

de întreprindere, sunt afectați și lucrătorii din întreprindere (este inechitabil).

Legitimitatea legislației penale sunt aplicabile diferite teze:

Teoria răzbunării, teoria preventivă, teoria preventivă prin pedeapsă să fie asigurată

ordinea și protecția persoanelor.

- Legitimitatea normelor, respectarea cărora este respectată prin aplicarea

pedepsei. Majoritatea normelor de drept penal (nu sunt protejate prin aplicarea pedepsei,

de exemplu în cazul dreptului civil).

Teoria răzbunării, teoria preventivă, teoria preventivă prin pedeapsă să fie asigurată

ordinea și protecția persoanelor.

Înlegerile de monopol sunt ilegale, iar autoritățile pot să le aplice amenzi și nicidecum

pedeapsă penală.

Sistematica premiselor pentru sancționalitate:

Componența faptelor

Temeiul de justificare.

Componența faptei – latura obiectivă (caracterul exterior). Fapta prejudiciabilă.

Pe lîngă componența obiectivă a faptei, apare și problema legăturii de cauzalitate dintre

fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile.

Judecătorul nu trebuie să facă constatări cu privire la știință, ci trebuie să facă constatări

cu privire la savantul și teza sa pe care o susține.

Important este deasemenea și domeniul de competența a persoanei care a săvîrșit

infracțiunea. (salariații de regulă nu pot fi trași la răspundere penală – în cazul producerii

spraiului.

Cel de al 5-lea conducător ar trebui să discute cu ceilalți membri, să iasă din componența

consiliului sau după caz să se adreseze la poliție.

Atribuire obiectivă – (de ex. o persoană i-a dat lui B heroină, B a preluat heroina de la A,

B a consumat heroina respectivă, iar după acest consum de heroină a decedat). Fapul că A i-a

vîndut lui B mijloace stupefiante, el se face pasibil de pedeapsă penală pentru traficul de droguri,

problema apare în faptul dacă conform unei alte legi penale, poartă răspundere penală. Cu

execpția cazului, dacă B în mod responsabil știa că heroina este periculoasă, atunci A nu este

responsabil ce face B cu sine însuși (propria responsabilitate). A va fi pasibil de pedeapsă doar

pentru traficul de stupefiante.

Un alt caz, un camion mergînd pe o stradă a trecut prea aproape de o persoană care

mergea cu bicicleta, biciclistul s-a răsturnat cu bicicleta și a ajuns sub roțile camionului și a

decedat. Apoi s-a constatat că biciclistul era în stare de ebrietate, iar dacă și chiar camionul

păstra distanța admisibilă, oricum ar fi ajuns în accident. – Curtea nu l-a condamnat pentru omor

din imprudență, ci a constatat că șoferul camionului a comis o contravenție. Un cetățean poate fi

tras la răspundere doar pentru domeniul ce ține de responsabilitatea sa.

Componența subiectivă a faptei – premeditare.

(elementul intelectual) Prin premeditare se înțelege partea intelectuală a lucrulilor, pentru

premeditare este necesar ca făptuitorul să recunoască ceea ce a săvîrșit în realitatea obiectivă.

Recunoaștere există și atunci cînd nu era sigură de faptul că prin ceea ce a făcut ca va fi cauzat

un deces. Deasemenea la premeditare există și atitudinea voitoare, adică și atunci cînd făptuitorul

acceptă că va interveni un succes al daunei (dauna va avea loc) (elementul voitor).

Premeditare – elemntul intenției, atunci cînd făptașul aspiră (tinde) dorește să se producă

urmările prejudiciabile.

Deasemenea în cazul aruncării pietrei aruncate în geam, după care decedează o persoană,

deasemenea este premeditare directă. O persoană este posesorul casei, dar concomitent vrea să

își primească suma de asigurare, el dă foc la casa, și făptuitorul ști exact că în casa care o dă în

chirie se află o persoană în etate.

Deasmenea există premeditare, cînd o persoană în calitate de șofer merge prea aproape de

biciclist și admite că biciclistul poate să nimerească sub roțile mașinei, dacă șoferul a prevăzut

acest lucru că va fi posibil, atunci aici vorbim despre premeditare indirectă (condiționată).

Făptuitorul la realizarea componenței obiective a faptei, făptuitorul trebuie să aibă

premeditare, faptul că ulterior a prevăzut lucrurile, nu este relevant.

Caracterul ilicit al acțiunii (ilegalitate) – dacă componența faptei este întrunită, atunci în

cazuri excepționale, această faptă poate fi justificată:

1. Legitima apărare – persoana săvîrșește fapta pentru a respinge un atac direct, imediat,

material și real, pentru a se apăra. Dar persoana poate să execute doar acțiunea de apărare

necesară (nu poate provoca mai multe prejudicii, decît este necesar pentru a respinge atacul –

împușcătură în picior de exemplu). În anumite circumstanțe, se permite chiar și prin omor,

protejarea proprietății, dacă apărarea nu este posibilă altfel.

În înjurăturii, există discrepența dintre drepturile protejate, dreptul la viață este mult mai

protejat, decît dreptul la onoare și demnitate.

Omorul din onoare – nu este motiv de înlăturare a caracterului penal al faptei sau (ca

temei de excludere a vinovăției).

Legitima apărare este restricționată nu doar cînd există discrepanță între ceea ce este

apărat și ceea ce este atăcat, dar chiar și atunci cînd pornește de la copii sau de la persoane fără

discernămînt sau cînd cel atac a provocat făptuitorul ( se limitează legitima apărare).

În cazul medicului în stare de ebrietate la volan, vorbim despre extrema necesitate (pentru

salvarea vieții pacientului). – o apreciere a intereselor protejate. – ceilalți participanți la trafic,

încă nu era supuși unui pericol iminent. În cazul în care au fost prejudiciați și alți participanți la

trafic, această situație oricum este extremă necesitate.

Cu privire la prelevarea de sînge – prelevarea cu aplicarea forței a sîngelui de la o

persoană, pentru a salva o altă persoană, nu este un temei justificativ. Deoarece nici-o persoană

nu trebuie jertfească propriul copr, pentru supraviețuirea unei terțe persoane.

Altfel urmează să stea lucrurile, cînd persoana care prelevează sîngele se află în raport de

rudenie cu persoana care are nevoie de prelevarea sîngelui (opinia jurisprudenței Germane). O

astfel de solidarizare, conform opiniei profesorului, poate avea loc de exemplu, doar în cazul

unor conflicte armate.

Temeiurile care pot exclude vinovăția

1. Lipsa de descernămînt – de ex.din cauza tulburării psihice, consumului de alcool

(art.20 CP). În cazul în care a consumat special băuturi alcoolice și ulterior a săvîrșit

infracțiunea, aceasta înseamnă că acesta va răspunde pentru omor premeditat, atunci cînd în timp

ce consuma alcool, acesta a prevăzut că în cazul în care va fi în stare de ebrietate îl va omorî, în

cazul în care nu a prevăzut, dar trebuia să prevadă, atunci acesta va răspunde pentru omor din

imprudență.

Nu trebuie de confundat, premeditarea cu asasinarea – în acest caz se aplică circumstanța

agravantă.

2. Starea de urgență scuzabilă – (scîndura lui Carneade) – comportamentul persoanei care

îneacă alte persoană, , prin urmare comportamentul lui A care l-a împins pe B în apă este ilicit,

totodată A nu poate fi pedepsit deoarece se află în stare de urgență scuzabilă. (Ceea ce a făcut A

era o acțiune ilicită, însă nu i se poate incrimina această faptă, deoarece există o scuză pentru

comportamentul său, a acționat ilicit, însă fără vinovăție).

3. Greșeala interdicției – o persoană comite o infracțiune, dar nu știe că comportamentul

său este interzis. Dacă persoana săvîrșind această faptă, nu îi era clar faptul, că acțiunile ei erau

ilicite, atunci, conform art.17 CP, vinovăția este exclusă, dacă greșeala era inevitabilă.

Dacă această persoană spune că, credea că comite o contravenție, acest lucru nu contează

(ce a crezut această persoană).

Tentativa - dacă făptașului nu îi reușește săvîrșirea faptei prejudiciabile, acest fapt se

asimilează tentativei la infracțiune.

Din tentativă face parte:

1. Premeditare de realizare a componenței obiective a faptei pentru un delict;

2. Angajarea nemijlocită pentru această realizare. Acest criteriu este important, conform

dreptului german, jaful este atunci cînd o persoană, aplicînd violența sau amenințînd cu aplicarea

violenței, obține sustragerea de la această persoană a bunurilor sale. Dacă acesta nu a reușit să

aplice violența si nici să obțină bunurile, atunci dacă B avea planul imediat după deschiderea ușii

să amenințe cu aplicarea violenței, atunci bătînd la ușă acesta s-a angajat direct în realizarea

infracțiunii.

Dacă deschidea ușa și dintii trebuia să discute, atunci conform dreptului german, nu se

vorbește despre angajarea directă în săvîrșirea infracțiunii.

O altă situație, A vrea să îl putește pe B, dar nu îl nimerește, și dorește să îl mai împuște

odată, dar după ce a reflectat, s-a gîndit să nu procedeze astlfel,în acest caz făptuitorul nu este

pasibil de pedeapsă penală. Dacă se retrage pînă la săvîrșirea infracțiunii (renunțarea benevolă la

săvîrșirea infracțiunii) acesta nu poate fi supus pedepsei penale.

Condițiile sancționabilității neglijenței:

1. Componența faptei – acțiunea făptașului, în măsura în care acest lucru este prezumat

de lege: succesul dăunător. – Neglijarea diligenței necesare în cadrul relațiilor sociale;

- caracter obiectiv de atribuire a succesului dăunător (dacă este clar că dacă chiar și

mergîng cu 50 km/h el nu putea evita accidentul, iar în speță el merge cu 60 km/h el

oricum nu va pasibil de pedeapsă penală).

2. Caracterul ilicit/ilegalitatea și justificarea;

3. Vinovăția și temeiurile de excludere a vinovăției; - previzibilitatea individuală a

succesului din componența faptei; - capacitatea individuală pentru comportament

diligent; - și alte caracteristici/ elemente ale vinovăției.

Participarea la infracțiune

Instigare (art.26 CP);

Sprijinire (art.27 CP).

Pedeapsa penală în dreptul german poate fi de 2 feluri:

1. Pedeapsa privativă de libertate;

2. Pedeapsa cu amenda, care se stabilește în baza venitului pe care îl are sau l-ar putea

avea făptuitorul per zi.

La stabilirea pedepsei se i-au în considerare următoarele circumstanțe:

1. Primar gravitatea faptei și vinovăția;

2. Efectele pedepsei asupra vieții din viitor a făptuitorului și eforturile lui de recuperare a

prejudiciului și altele asemănătoare.

DREPT PROCESUAL PENAL

Obiectul procesului civil este litigiul între persoanele private cu privire la drepturile

individuale ale acestora în raport unii cu alții.

Obiectul dreptului procesual penal este încriminarea unei încălcări a dreptului înaintată

unei persoane de către stat. De regulă, procesul penal este dus și atunci cînd persoana învinuită

nu neagă încălcarea dreptului.

Procedura de urmărire penală în Germania este condusă de către procuratură, iar urmărire

penală este efectuată de către politie, iar în cazuri dificile este executată de către procuratură.

După verificarea suspiciunii pot rezulta 2 urmări: - acuzare; - clasarea procedurii

(deasemenea cînd fapta nu este gravă sau vinovăția este neînsemnată (nu este gravă)).

Acuzarea se înaintează la instanța competentă, după se deschide dezbaterile judiciare în

fond.

Procedura urmăririi penale:

Competență : conducerea de către procuratură; desfășurarea de către poliție sau

procuratură;

Temeiul investigațiilor: suspiciunea organului de investigație

Suspiciunea apare prin: informații furnizate organelor de investigație de persoane private;

sau sesizare proprie/autosesizare organului de investigație.

Scopurile investigațiilor: - constatarea faptului, dacă suspiciunea este într-atît de

importantă ca să fie desfășurată o examinare în fond în cadrul căreia să constate, săvîrșirea

infracțiunii; - Obținerea probelor, care se vor aprecia în cadrul examinării în fond.

Structura procuraturii.

Desfășurarea investigațiilor: - pentru verificarea suspiciunii pot fi folosite toate măsurile

care nu sunt interzise; - în tot cazul persoana învinuită trebuie să fie audiată, ea nefiind totuși

obligată să facă declarații.

Arestarea preventivă: scopurile : - asigurarea prezenței persoanei învinuite în procedura

penală; - asigurarea probelor în procedura penal; - protecția intereselor societății.

Premise și limite importante: - suspiciunea urgentă de săvîrșire a infracțiunii;

Temeiuri suplimentare alternativ necesare: - pericolul de eschivare a persoanei

suspectate; - pericolul distrugerii probelor sau influențării nepermise a martorilor; sau – pericolul

de săvîrșire a altor infracțiuni grave;

Dispunerea arestării preventive de către judecător.

Informațiile persoanei învinuite cu privire la fapta care i se încriminează și drepturile ei în

calitate de învinuit;

Durata arestării preventive: mai mult de șase luni, doar dacă există motive deosebite.

În cadrul Uniunii Europene a fost înființat EUROPOL, care are atribuție de a cerceta

săvîrșirea infracțiunilor. Deasemenea există EUROJUST - o autoritate asemănătoare unei

procuraturi la nivel național. Deasemenea există biroul OLAF - birou de poliție instituit pentru

combaterea corupției și a escrocheriei.