UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIUFACULTATEA DE DREPTSPECIALIZARE : DREPT

Drept PenalComplicitatea

Profesor de disciplină:Prof.univ.dr. Constantin Butiuc

Conţinut

1

Consideraţii introductive………………………………………………………...3

Complicele………………………………………………………………………3

Condiţiile complicităţii…………………………………………………………4

Felurile complicităţii……………………………………………………………5

Consideraţii introductive

2

Complicitatea reprezintă o formă secundară de participaţie penală careconstă în fapta persoanei care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută, în orice mod,la săvâşirea unei fapte prevăzute de legea penală inclusiv prin promisiunea dea tăinui bunurile provenite din săvârşirea faptei sau de a favoriza pe infractor,promisiune făcută anterior începerii executării faptei sau în timpul realizăriiacesteia.

Ceea ce caracterizează complicitatea, în raport cu celelalte forme de participaţie penală, este caracterul său de contribuţie indirectă la săvârşirea infracţiunii. Complicele nu determină, nici nu realizează în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, ci îi înlesneşte autorului această realizare, făcând, prin sprijinul pe care îl dă, ca autorul să săvârşească mai uşor, mai repede sau mai sigur fapta incriminată, în raport cu autoratul sau cu instigarea, complicitatea apare ca o participaţie secundară, accesorie.

Din punct de vedere subiectiv, complicitatea constă într-un sprijin dat cu intenţie directă sau indirectă la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, în ceea ce priveşte însă săvârşirea de către autor a faptei, aceasta poate avea loc fie cu intenţie, în care caz va exista participaţie proprie, fie din culpă sau fară vinovăţie, în care caz va exista participaţie improprie.

Complicele

Complice poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale pentru a fi subiect activ al infracţiunii. Nu este necesară îndeplinirea unor condiţii speciale, existenţa anumitor calităţi, complice putând fi orice persoană, inclusiv în cazul infracţiunilor proprii.

La săvârşirea unei infracţiuni îşi pot da contribuţia unul sau mai mulţi complici, în funcţie de complexitatea faptei prevăzute de legea penală, fie că este vorba de infracţiuni cu autor unic, fie că sunt infracţiuni cu pluralitate naturală sau constituită de subiecţi activi. Astfel fiecare complice îşi aduce, în acest caz, propria sa contribuţie prin ajutorul dat la săvârşirea infracţiunii.

Putem întâlni cazuri când contribuţia complicelui intervine chiar în timpul executării, ea păstrează însă caracterul de contribuţie indirectă (de exemplu: complicele îl ţine de vorbă pe un paznic pentru a-i distrage atenţia în timp ce

3

altul săvârşeşte un furt; complicele care stă la pândă pentru a da la timp semnalul de pericol, etc.)

În anumite situaţii, complicele poate să contribuie chiar la efectuarea actelor de execuţie şi deoarece complicele nu are calitatea de a efectua acte cu caracter de executare în cazul faptei săvârşite, contribuţia sa fiind socotită activitatea de sprijinire. Este cazul infracţiunilor proprii la care nu poate fi autor decât o persoană care are o anumită activitate.

Condiţiile complicităţii

Pentru a exista complicitate trebuiesc îndeplinite anumite condiţii esenţiale:

Să se fi săvârşit în mod nemijlocit de către o persoană (autorul) o faptă prevăzută de legea penală, în mod nemijlocit, sau în cazul în care şi tentativa la aceste fapte este incriminată, să se fi săvârşit tentativa. Complicitatea nu există dacă fapta se află doar în stadiul de pregătire. Nu constituie, deci, complicitate actele efectuate în această fază în vederea săvârşirii faptei, însă aceste acte se transformă în acte de complicitate după ce hotărârea de a săvârşi acea faptă prevăzută de legea penală a fost pusă în executare.

Actele complicelui, efectuate de el să fi fost de naturã sã sprijine săvârşirea faptei prevăzute de legea penală comise de un altul.

Forma de vinovăţie a complicelui să fie intenţia, adică contribuţia celui care ajută sau înlesneşte la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală să fie adusă cu intenţie. De aici reiese faptul că orice persoană care efectuează actele de înlesnire sau de ajutor trebuie să fie cunoscut şi să-şi fi dat seama că, prin acele acte contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Felurile complicităţii4

Având în vedere numărului mare şi varietăţii faptelor prevăzute de legea penală, privind conţinutul specific al lor şi modalităţile prin care se poate contribui pentru a înlesni sau ajuta la săvârşirea diferitelor fapte prevăzute de legea penală prezintă numeroase şi variate forme care se pot grupa după asemănări în câteva specii (feluri) de complicitate.

Complicitatea morală şi complicitatea materială;Ceea ce diferenţiază complicitatea materială de cea morală nu priveşte

însă aspecte inerente oricărei complicităţi, ci se bazează pe felul în care contribuţia complicelui acţionează în procesul de realizarea a faptei prevăzute de legea penală. Complicitatea materială acţionează pe linia cauzalităţii fizice, pe când complicitatea morală vine în sprijinul cauzalităţii psihică.

Complicitatea nemijlocitã şi complicitatea mijlocită;Aceste două modalităţi de complicitate se deosebesc prin modul în care se

inserează contribuţia complicelui în complexul activităţi prin care se săvârşeşte fapta prevăzută de legea penală .

Astfel, avem complicitate nemijlocită când sprijinul este acordat direct persoanei care săvârşeşte fapta penală, adică direct autorului şi complicitatea mijlocită atunci când contribuţia a ajuns să constituie un ajutor la săvârşirea faptei prin intermediul altui participant, instigator sau complice.

Complicitatea prin acţiune şi complicitatea prin inacţiune;În situaţia complicităţii prin inacţiune, contribuţia constă în neîndeplinirea

de către complice a unor acte care era obligat să le îndeplinească, neîndeplinire care constituie o înlesnire sau un ajutor dat cu intenţie la săvârşirea faptei ilicite.

Complicitatea prin inacţiune nu trebuie să fie confundată cu aşa-zisa complicitate negativă, denumire dată situaţiei celui care, aflând că se va săvârşi o faptă prevăzută de legea penală, nu a adus aceasta la cunoştinţa autorităţii sau care, fiind de faţă în timpul cât se săvârşea o faptă prevăzută de legea penală, nu a intervenit pentru a împiedica consumarea.

Complicitatea anterioară şi complicitatea concomitentă;

5

Complicitatea anterioară este foarte des întâlnită în cazul faptelor care au neapărat nevoie de o pregătire, iar cea concomitentă în cazul faptelor a căror executare reclamă, datorită naturilor sau obiectelor lor materiale o oarecare prelungire în timp. Deosebirea între cele două modalităţi se face în raport cu începerea executării faptei.

Complicitatea improprie;Complicitatea presupune intenţia atât a complicelui, cât şi a autorului sau

făptuitorului. În situaţia în care complicele acţionează cu intenţie, iar autorul acţionează din culpă sau fără vinovăţie avem o formă de complicitate denumită complicitatea improprie.

Complicitatea prin înlesnire sau ajutor dat la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;

Complicitatea este condiţionată obiectiv de existenţa unor acte care au înlesnit sau ajutat la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, iar subiectiv de existenţa intenţiei de a efectua acele acte de înlesnire sau ajutor. Înlesnirea presupune efectuarea de acte care netezesc drumul sau pregătesc realizarea acţiunii şi care constau în producerea sau procurarea mijloacelor sau instrumentelor ori în darea de bani în acest scop.

Bibliografie

6

1. Gheorghe Nistoreanu, Drept penal, Partea Generală,Ed.”All Beck”2004

2. Boroi Alexandru, Drept penal.Parte generală, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2008

3. Codul Penal al României

7