Considerații privind dreptul medical. Obiectul dreptului medical.

2. Metoda dreptului medical

3. Principiile DM

1. Dreptul medical – știință ramurală

 

Medicina legală – știință auxiliară

DM e ansamblul normelor juridice omogene care reglementează raporturile juridice profesionale,

patrimoniale și nepatrimoniale stabilite între cei care exercită profesiunile medicale și pacienți

precum și raporturile juridice specifice instituțiilor sanitare, caracterizate prin poziția de egalitate

juridică a participanților la aceste raporturi.

/Relațiile cu conotație medicală/ și alte raporturi conexe.

Autorul Stețenco argumentează că DM e o ramură distinctă de drept reieșind din următoarele:

– Dreptul la ocrotirea sănătății e reglementat de constituție;

– Există o multitudine de acte normative speciale consacrate reglementării relațiilor sociale ce apar

în sfera ocrotirii sănătății;

– Relațiile sociale din sfera activității medicale sunt reglementate atât de norme proprii dreptului

medical cât și de normele altor ramuri de drept (civil, penal, administrativ, contravențional);

– Există un sistem de principii speciale ce caracterizează totalitatea normelor dreptului medical;

– Există un sistem al dreptului medical constituit din instituții juridice și norme de drept;

– Nu este posibil în limitele ramurilor de drept clasice de a garanta o reglementare calitativă a

întregului spectru de relații ce apar în domeniul ocrotirii sănătății.

Obiectul de reglementare a DM îl reprezintă relațiile sociale dintre prestatorii de servicii medicale și

consumatorii de servicii medicale precum și relațiile sociale conexe acestora.

DM reglementează un șir de relații sociale ce au ca obiect actul medical, adică procesul de acordare

a serviciilor medicale pacienților. Aceste relații sociale constituie relațiile principale reglementate de

normele dreptului medical. Totodată, constituie obiect de reglementare al DM și un șir de alte relații

sociale numite conexe sau auxiliare. Aceste relații nu au ca obiect însăși acordarea de asistență

medicală, dar au ca obiect fapte strâns legate de asistența medicală. Exemple: relațiile în domeniul

asigurării obligatorii de asistență medicală.

2. Noțiunea de metodă de reglementare răspunde la întrebarea cum normele unei ramuri de

drept acționează asupra relațiilor sociale ce constituie obiectul acestei ramuri.

 

Metoda de reglementare a unei ramuri de drept – totalitatea procedeelor și mijloacelor prin care

acționează normele ramurii respective. Astfel, DM utilizează un complex de procedee și mijloace

împrumutate de la alte ramuri de drept (administrativ, civil..). DM îi sunt specifice atât caracterele

metodei imperative de reglementare cât și metodei dispozitive. Metoda imperativă se întâlnește în

special în cazul urm instituții ale DM:

– Asigurarea obligatorie a asistenței medicale;

– Inst. Transplantului;

Metoda dispozitivă e întâlnită la reglementarea relațiilor în domeniul dreptului pacientului, contractului

de asistență medicală etc.

3. Principiile.

 

Cuvântul principiu provine din latină – cale de urmat.

Principiile DM reprezintă reprezintă acele principii juridice care caracterizează totalitatea normelor

acestei ramuri de drept și totodată reies din aceste norme.

Categorii:

– Principii generale sunt cele care caracterizează întregul sistem de drept, inclusiv ramura de DM.

De ex: egalitatea, non-discriminarea, legalitatea.

– Principii speciale: legalitatea actului medical, garantarea dreptului la ocrotirea sănătății, garantarea

dreptului la asistență medicală, garantarea dreptului la a doua opinie (pacientul poate consulta un alt

medic), autodeterminarea individuală (alege singur instituția, acceptă sau nu actul medical),

inviolabilitatea și intangibilitatea corpului uman.

Principii

– Garantarea dreptului la a doua opinie în aceeași cauză medicală. Pacientul are dreptul să solicite

opinia a 2 sau mai mulți medici cu privire la aceeași problemă de sănătate. La fel și lucrătorul

medical are dreptul să solicite opinia a unuia sau a unor colegi de ai săi cu privire la probleme de

sănătate ale pacientului său. În acest din urmă caz, medicul e obligat să respecte datele

confidențiale ale pacientului;

– Autodeterminarea. Presupune că pacientul este subiectul principal în luarea deciziilor cu privire la

propria sănătate. Deciziile pacientului urmează a fi luate în cunoștință de cauză după o informare din

partea medicului. Principiul presupune că pacientul are dreptul să aleagă instituția medicală, medicul

său, iar unde este posibil, să aleagă metodele de diagnosticare și tratament.

– Inviolabilitatea și intangibilitatea corpului uman. El presupune că orice intervenție medicală poate

avea loc doar cu acordul pacientului dacă interesele acestuia o cer și dacă nu este interzisă de lege.

Medicul nu poate să acționeze asupra pacientului în dauna acestuia sau fără a avea perspective de

a trata o maladie.

IZVOARELE, SUBIECȚII ȘI RAPORTURILE JURIDICE DE DREPT MEDICAL, Fondurile CNAM

Prin izvoare ale dreptului se au în vedere formele de exprimare a normelor juridice în diferite epoci și

țări, adică modalitatea de instituire și recunoaștere de către puterea de stat a normelor juridice în

procesul de creare a dreptului. La etapa actuală, în RM unicul izvor de drept recunoscut oficial este

actul normativ.

Izvoarele internaționale au prioritate față de normele interne, în sensul că au forță juridică superioară.

Conform constituției, tratatele internaționale în domeniile drepturilor omului au prioritate. Numai

constituția rămâne să aibă prioritate.

Tipurile de izvoare internaționale:

Cu caracter universal (declarația universală a drepturilor omului 10 dec 1948, pactul

internațional cu privire la drepturile civile și politice, pactul internațional cu privire la drepturile

social economice și culturale, convenția internațională cu privire la eliminarea tuturor formelor

de discriminare rasială, convenția onu asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de

femei, convenția privind drepturile copilului, convenția împotriva torturii și altor pedepse sau

tratamente cu cruzime umană sau degradante)

Cu caracter regional (convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale, convenția pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane în ceea

ce privește aplicațiile de biologie și a medicinei. (convenția privind drepturile omului și

biomedicina). Ea are 2 protocoale adiționale: privind interzicerea clonării, și privind transplantul

de celule și țesuturi umane. Carta socială Europeană. Convenția europeană de securitate

socială. 1994 – declarația privind promovarea dreptului pacientului în Europa. )

Organizația Mondială a Sănătății – o instituție specializată ce face parte din sistemul ONU. Înființată

la 22 iulie 1946, când a fost adoptată carta acestei organizații. Sediul la New York. Sediu regional la

Geneva. Actele adoptate de către OMS au caracter de recomandare.

Asociația Medicală Mondială – organizație internațională neguvernamentală. Membri ai AMM sunt

medicii. Scopul : reglementarea eficientă a relațiilor dintre pacient și lucrător medical.

Izvoarele naționale – actele normative, în dependență de forța lor juridică pot fi clasificate în 2

categorii:

Legile (adoptate de parlament, ce reglementează în mod primar cele mai importante relații

sociale.. legi organice: 4 de sus plus legea privind activitatea farmaceutică, cu privire la

ocrotirea sănătății reproductive și planificarea familială, privind transplantul de organe, celule și

țesuturi umane, cu privire la medicamente, privind donarea de sânge și transfuzia sanguină,

privind sănătatea mintală, supravegherea de stat a sănătății publice, profilaxia infecției cu sida

etc). În afară de legi avem o serie de izvoare de drept medical aprobate prin hotărâre de

guvern prin ordin al ministrului sănătății al companiei naționale de asigurări în medicină CNAM,

ordin al agenției medicamentului cât și prin hotărâri ale medicului șef sanitar de stat al RM.

Alte acte normative subordonate legii. Hotărârea Guvernului 1357 din 10.12.2007 cu privire la

aprobarea programului unic al asigurărilor obligatorii de asistență medicală, Hotărârea

guvernului 688 din 20.06.2006 cu privire la expertiza medicală a vitalității. Ordine a ministrului

sănătății: nr 79 din 20.03.2009 cu privire la ordinea examinării medicale a conducătorilor de

vehicule și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere.

 

2. Subiecții dreptului medical – persoane fizice și juridice care pot apărea ca titulari de drepturi

subiective și obligații medicale corelative, în cadrul raporturilor de drept medical. Subiecții pot fi

clasificați în dependență de caracterul raporturilor juridice la care pot participa în 2 categorii:

Principali:

Prestatorul de servicii medicale:

unitățile medico-sanitare și farmaceutice

medicul și lucrătorul medical

Consumatorii de servicii medicale:

pacientul

persoana care participă benevol în calitate de subiect uman în cercetările bio-medicale.

Auxiliari (asiguratul și asiguratorul, ministerul sănătății, instituțiile de învățământ medicale

 

În calitate de unități medico-sanitare și farmaceutice pot apărea întreprinderile, instituțiile și

organizațiile înregistrate în modul stabilit care au ca și gen de activitate acordarea de asistență

medicală și farmaceutică. Capacitatea juridică a UMSF apare o dată cu înregistrarea de stat.

Ele își pot exercita activitatea msf după obținerea licenței de activitate în conformitate cu legea

privind reglementarea prin licențiere a activității de întreprinzător. Totodată, fiecare unitate

medicală și farmaceutică e obligată să obțină un certificat de acreditare eliberat de consiliul

național de evaluare.

Art 10 (3) din legea cu privire la antreprenoriat de întreprinderi:

Exclusiv întreprinderilor de stat li se permite:

 

supravegherea şi tratamentul bolnavilor care suferă de narcomanie, boli contagioase

periculoase şi deosebit de periculoase, inclusiv de boli dermatovenerice infecţioase precum şi

de boli psihice în forme agresive şi eliberarea avizelor corespunzătoare;

 

efectuarea expertizei pentru determinarea pierderii temporare sau stabile a capacităţii de

muncă, precum şi a examenelor şi controalelor medicale periodice şi preventive decretate ale

cetăţenilor;

tratamentul animalelor ce suferă de boli deosebit de periculoase;

confecţionarea ordinelor şi medaliilor;

producerea emblemelor ce confirmă achitarea impozitelor şi taxelor de stat;

prestarea serviciilor poştale (cu excepţia poştei exprese), confecţionarea timbrelor poştale;

 

producerea şi comercializarea tehnicii militare speciale şi de luptă, a substanţelor explozive (cu

excepţia prafului de puşcă), precum şi producerea oricăror feluri de arme;

 

evidenţa de stat, înregistrarea de stat şi inventarierea tehnică (inclusiv paşaportizarea) a

bunurilor imobile, restabilirea documentelor pentru dreptul de proprietate şi administrarea

acestor bunuri;

imprimarea şi  baterea  monedei, imprimarea hîrtiilor de valoare de stat;

efectuarea lucrărilor astronomo-geodezice, gravimetrice, a lucrărilor în domeniul

hidrometeorologiei.

 

Medicul e acea persoană fizică cu capacitate de exercițu deplină care are studii superioare

medicale și post-universitare și care a depus jurământul medicului.

Potrivit art 4 din legea privind exercitarea profesiunii  de medic:

(1) Profesiunea de medic poate fi exercitată de orice persoană care îndeplineşte următoarele

condiţii:

a) este cetăţean al Republicii Moldova; are domiciliu sau drept de reşedinţă în Republica Moldova;

b) are studii superioare medicale complete: diplomă de studii superioare profil medicină, diplomă de

licenţă la specializare, după absolvirea studiilor postuniversitare medicale, eliberate conform

legislaţiei Republicii Moldova în vigoare, diplomă de studii postuniversitare profil medicină obţinută în

altă ţară, nostrificată de Ministerul Sănătăţii în conformitate cu standardul educaţional în vigoare,

dacă tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte nu prevăd altfel;

c) îşi perfecţionează, pe parcursul întregii sale activităţi profesionale, cunoştinţele teoretice şi

deprinderile practice conform regulamentelor elaborate şi aprobate de Ministerul Sănătăţii, utilizînd în

acest scop toate posibilităţile accesibile;

d) este apt, din punct de vedere medical, pentru exercitarea profesiunii;

e) nu cade sub incidenţa restricţiilor şi incompatibilităţilor prevăzute de prezenta lege.

 

Pacientul, potrivit art 1 din legea privind drepturile și responsabilitățile pacientului

este : persoana care necesită, utilizează sau solicită servicii de sănătate, indiferent de starea

sa de sănătate, sau care participă benevol, în calitate de subiect uman, la cercetări

biomedicale;

Capacitatea juridică de folosință a pacientului apare la 16 ani (legea ocrotirii sănătății). Totdată,

reieșind din art 1, 10, 11 (drepturile și responsabilitățile pacienților), capacitatea de exercițiu apare la

vârsta de 18 ani .

Subiecții auxiliari sunt acei subiecți care deși nu au interes propriu în acordarea asistenței

medicale propriu-zise, vin totuși să contribuie la realizarea eficientă a drepturilor și la

executarea obligațiilor de către subiecții principali. Sunt 2 tipuri:

Reprezentativi – reprezentanții legali ai pacientului, ruda apropiată . ea poate fără procură, prin

efectul legii, să reprezinte pacientul față de terți. Reprezentantul legal acționează apărând

drepturile pacienților acționând față de terți. Ruda apropiată este persoana care se află în relații

apropiate cu pacientul (părinți, copii, frați și surori drepte,bunici, inclusiv soțul sau soția) și care

în ultimii câțiva ani s-au aflat în relații cu pacientul, sau care a fost desemnată nemijlocit de

pacient atunci când acesta avea capacitate de exercițiu.

Alții. – un avocat, un reprezentant prin procură sau mandat.

 

………………

 

Din totalitatea primelor de asigurare și a penalităților de întârziere acumulate la contul unic al CNAM 

se constituie 5fonduri bănești gestionate de CNAM:

Fondul de bază pentru achitarea serviciilor medicale. În el se distribuie cel puțin 94% din suma

totală a mijloacelor financiare acumulate. Destinația fondului este acoperirea cheltuielilor

necesare pentru realizarea Programului Unic al asigurării obligatorii de asistență medicală.

Fondul de rezervă. În el se distribuie 2% din suma totală a veniturilor încasate. Mijloacele

acestui fond sunt destinate 1. pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare legate de îmbolnăviri

sau afecțiuni urgente a căror rată anuală depășește media luată în baza calculării programului

unic. 2. Pentru compensarea diferenței dintre cheltuielile efective legate de achitarea serviciilor

medicale curente și contribuțiile acumulate în fondul de bază. CNAM are dreptul să redistribuie

mijloacele fondului de rezervă în celelalte fonduri bănești gestionate de ea. Acest lucru îl poate

efectua doar consiliul de administrație al CNAM.

Fondul măsurilor de profilaxie. În el se distribuie 1% din suma totală a mijloacelor bănești

acumulate la contul unic al CNAM. Mijloacele acestui fond sunt destinate pentru 1. Realizarea

măsurilor de reducere a riscurilor de îmbolnăvire, inclusiv prin imunizări. 2. Efectuarea

examenelor profilactice în scopul depistării precoce a îmbolnăvirilor 3. Finanțarea activităților

cu menirea de a promova un mod sănătos de viață. 4. Altele.

Fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale. Se distribuie

1% din mijloace. Destinația: 1. Procurarea utilajului medical performant și a transportului

sanitar specializat. 2. Implementarea noilor tehnologii de încălzire, prelucrare a deșeurilor

medicale, de alimentare cu apă. 3. Modernizarea și optimizarea clădirilor și a infrastructurii. 4.

Implementarea tehnologiilor informaționale. O parte din acest fond se alocă în baza proiectelor

prestatorilor de servicii medicale publici. Prin concurs se aleg cele mai performante proiecte.

Fondul de administrare. În el se distribuie cel mult 2% din suma totală a mijloacelor financiare

acumulate la fondul unic al CNAM. Destinația: 1. Salarizarea angajaților CNAM și agențiilor

teritoriale. Acoperirea cheltuielilor de instruire, deplasare a acestora. 2. Acoperirea cheltuielilor

de regie, transport, chirie, reparații pentru necesitățile CNAM sau ale agențiilor teritoriale ale

acestora. 3. Pentru întreținerea sistemului informațional al asigurării obligatorii de asistență

medicală.

Mijloacele restante în unul din oricare dintre 5 fonduri se transferă în fondul respectiv pentru anul

viitor.

CONTRACTUL DE ASISTENȚĂ MEDICALĂ

1. Noțiunea și caracterele contractului de asistență medicală

2. Condițiile de valabilitate ale contractului de asistență medicală

 

1.Contractul de asistență medicală e actul juridic civil care constă în acordul de voință între 2 părți

(prestatorul de servicii medicale și pacient) prin care prestatorul se obligă să acorde anumite servicii

medicale iar pacientul se obligă să efectueze plata pentru acestea.

Trăsături:

E bilateral.

Sinalagmatic

Cu titlu oneros, și nu gratuit

Este un contract de diligență (de mijloace) și nu de rezultat. Prestatotul se obligă să întreprindă

toate măsurile necesare pentru atingerea rezultatului dorit, dar nu se obligă la însuși rezultat.

Ca excepție sunt contractele în domeniul medicinei estetice, stomatologiei

Comutativ și nu aleatoriu. Părțile își cunosc din start obligațiile și drepturile.

Este un contract între vii și nu un act juridic pentru cauză de moarte.

Un contract subiectiv. Părțile nu pot să cedeze drepturile și obligațiile sale contractuale unor

terți

Un contract principal, și nu auxiliar. Existența acestui contract nu depinde de existența unor

alte contracte.

Se consideră încheiat din momentul atingerii simplului acord de voință a părților fără a fi

necesară vreo formalitate.

2.Condițiile de valabilitate țin de consimțământ, capacitate, obiect, cauză și formă.

Consimțământul pentru a fi valabil trebuie să fie benevol și informat.

Forma simplă. Tacită. Scrisă sau verbală.

Obiectul să fie posibil, licit,

DREPTURILE ȘI RESPONSABILITĂȚILE PACIENTULUI

1. Considerații introductive

2. Garanții ale realizării dreptului pacientului

3. Limitarea drepturilor pacientului

4. Responsabilitățile pacientului

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale 1950 (art

2,8)

Convenția pentru protecția drepturilor omului și a demnității ființei umane în ceea ce privește

aplicațiile biologiei și ale medicinei 1997 Oviedo

Carta socială europeană 1961 (art 11,12,13,23)

Declarația privind promovarea drepturilor pacientului în europa aprobată în 1994 la Amsterdam

sub egida comitetului european al organizației mondiale a sănătății

Comentariul 14 al comitetului onu pentru drepturile economice, sociale și culturale cu privire la

dreptul oricărei persoane de a atinge cel mai înalt nivel de dezvoltare a sănătății fizice și

mentale pe care o poate atinge

 

Derivate din drepturile fundamentale ale omului la viață și sănătate și pot fi drepturi sociale, adică

care garantează accesibilitatea și echitatea în ceea ce privește accesul la servicii medicale sau

drepturi individuale care garantează respectarea demnității și integrității ființei umane în cadrul oferirii

serviciilor medicale.

Tratatele internaționale în domeniu au prioritate.

Drepturile pacientului urmează a fi realizate cu următoarele principii

a) respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi a demnităţii fiinţei umane în domeniul ocrotirii

sănătăţii;

b) recunoaşterea vieţii umane, a sănătăţii omului ca valoare supremă;

c) orientarea spre menţinerea vieţii, a sănătăţii fizice şi psihice a pacientului în procesul prestării

serviciilor de sănătate;

d) respectarea valorilor morale şi culturale ale pacientului, a convingerilor lui religioase şi filozofice;

e) recunoaşterea pacientului, iar în cazurile prevăzute de legislaţie, a reprezentantului său legal (a

rudei apropiate), în calitate de participant principal la luarea deciziei privind intervenţia medicală;

f) reglementarea drepturilor, responsabilităţilor şi a condiţiilor de limitare a drepturilor pacientului în

scopul protecţiei sănătăţii acestuia şi respectării drepturilor altor persoane;

g) încrederea reciprocă dintre pacient şi lucrătorul medical.

 

Art 5 lege – o listă neexhaustivă a drepturilor

Art 20 legea ocrotirii sănătății:

   (2) Statul, în conformitate cu prevederile Constituţiei, garantează minimul asigurării medicale

gratuite cetăţenilor Republicii Moldova, care  cuprinde:

    a) măsurile profilactice antiepidemice şi serviciile medicale în limita programelor naţionale

prevăzute în bugetul de stat;

   b) asistenţa medicală în caz de urgenţe medico-chirurgicale cu pericol vital, cînd sînt necesare una

sau mai multe intervenţii realizate atît prin intermediul serviciului prespitalicesc de asistenţă medicală

urgentă, de asistenţă medicală primară acordată de medicul de familie, cît şi prin structurile

instituţiilor medico-sanitare de tip ambulator sau staţionar, în limita mijloacelor fondurilor asigurării

obligatorii de asistenţă medicală şi mijloacelor bugetului de stat pe anul respectiv;

    c) asistenţa medicală urgentă prespitalicească, asistenţa medicală primară, precum şi asistenţa

medicală specializată de ambulator şi spitalicească în cazul maladiilor social-condiţionate cu impact

major asupra sănătăţii publice, conform unei liste stabilite de Ministerul Sănătăţii;

    d) asistenţa medicală, prevăzută în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală,

persoanelor asigurate, inclusiv celor neangajate în cîmpul muncii, pentru care plătitor al primelor de

asigurare obligatorie de asistenţă medicală este statul.

 

Garanțiile se consideră un sistem de obligații stabilite prin acte normative  ce asigură realizarea

drepturilor și responsabilităților pacientului.

Totalitate de mecanisme..

Ex: dreptul la confidențialitate e consfințit în mai multe legi. Cum se garantează? Prin garanții.

Constituie secret medical toate informațiile cu caracter medical cu privire la pacient precum și alte

informații care au devenit cunoscute prestatotului de servicii medicale în procesul solicitării, acordării

asistenței medicale sau ulterior acesteia.

Dreptul la viață și confidențialitate

DUDO stipulează în art 12 : nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa privat personală, în

familia sa, în domiciliul său sau în corespondența sa, nici la atingeri aduse onoarei și reputației sale.

Orice persoană are dreptul la protecție, la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau

atingeri. Dreptul la confidențialitate a informației cu caracter privat este abordat în Convenția Eu a

DO prin prisma art 8. În deciziile sale, Cedo menționează că info ce se referă la sănătatea unei

persoane se includ în noțiunea de viață privată.  Din acest motiv curtea a decis că respectarea

confidențialității info despre sănătatea persoanei constituie un principiu esențial al sistemului juridic

din statele semnatare ale convenției. Constituția Rm în art 28 declară: statul respectă și ocrotește

viața intimă, familială și privată. Noțiunea de drept cu caracter personal include datele despre o

persoană fizică ce permit identificarea ei directă sau indirectă. Deținătorii de date cu caracter

personal și terții care au primit acces la datele cu caracter personal trebuie să asigure

confidețialitatea unor astfel de date. Încălcarea inviolabilității vieții personale e prevăzută și în codul

de procedură penală și în codul penal. Fiind prevăzute pedepse :

Culegerea ilegală sau răspândirea cu bună știință a informațiilor ocrotite de lege despre viață

personală care constituie secret personal sau familial al altei persoane fără consimțământul ei.

Se pedepsește cu amendă în mărime de până la 300 unități convenționale sau cu muncă

neremunerată în folosul comunității de la 180 până la 240 ore.

Culegerea ilegală a informațiilor menționate fără consimțământul persoanei, cu utilizarea

mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informației, se pedepsește

cu amendă de la 200 până la 400 u.c. sau cu muncă neremunerată de la 240 la 480 ore.

Răspândirea info menționate mai sus

într-un discurs public prin mass-media , prin folosirea intenționată a situației din serviciu, se

pedepsește cu amendă de la 200 la 500 u.c. sau cu privarea de dreptul de a ocupa o anumită

funcție sau de a exercita o activitate pe termen de 1 an sau cu muncă neremunerată de la 180

la 240 ore cu amendă aplicată persoanei juridice în mărime de la 100 până la 2000 uc.

Datele cu caracter medical despre pacient constituie unul dintre elementele de bază  ale dreptului la

viața privată. Respectarea acestui drept e necesară în consolidarea valorilor democratice spre care

tinde RM.

Taina medicală ca noțiune  a apărut din antichitate și există până la momentul actual în medicină de

cca 2500 ani î.e.n. în jurământul lui Hippocrate se reflectă expresia jurământului medical: toate cele

ce ]n decursul exercițiului său sau în afara exercițiului artei mele aș putea vedea sau auzi privind

viața semenilor mei, ȘI CARE NU TREBUIE DIVULGATĂ  le voi reține pentru mine socotind că toate

acestea au dreptul la cel mai deplin secret.

Confidențialitatea sau secretul profesional – obligația profesioniștilor de a păstra în taină informațiile

despre persoană atunci când respectivele informații sunt obținute în timpul exercitării profesiei.

Aceste info, inclusiv cele referitoare la starea sănătății sau situația socială nu pot fi divulgate altei

persoane decât cu acordul beneficiarului sau clientului său.

Confidențialitatea informației medicale este o formă de respect care trebuie acordată fiecărui individ

fără discriminare. Medicul nu are dreptul să violeze viața intimă a celui examinat care se află într-o

situație reactivă generată de problemele de sănătate pe care le are. Confidențialitatea este legată

organic de categoriile de datoria personală a lucrătorului medical și de încredere a pacientului.

Datoria profesională obligă lucrătorul medical să consideră binele pacientului drept scop prioritar în

exercitarea funcției de serviciu. Păstrarea tainei medicale devine un răspuns etico-moral al

lucrătorului medical echivalent încrederii pacientului și un fel de răsplată pentru taină. Taina

medicală, împreună cu dreptul la autonomie a pacientului inițiază categoria confidențialității ce la

momentul actual, în practica medicală provoacă foarte multe dileme etice. Însă într-o societate ce nu

reușește deocamdată să asigure respectul și șanse egale pentru toți membrii săi, unele categorii de

pacienți pot fi supuși discriminării și stigmatizării, chiar dacă există legi care le apără drepturile. În

acest context este evident necesitatea confidențialității următoarelor informații despre persoane:

diagnosticul,

efectuarea unor teste,

angajarea unui comportament la risc

asocierea partener-membru al familiei cu o persoană infectată cu HIV etc

astfel taina profesională în domeniul sănătății se va extinde asupra a tot ceea ce medicul în timpul

exercitării profesiei sale a aflat direct sau indirect  despre viața intimă a celui examinat. Deosebim un

șir de factori esențiali ce determină importanța confidențialității în domeniul sănătății:

protejarea intimității și a confidențialității, ce sunt valori fundamentale ale fiecărui individ.

Lumea interioară a pacientului e deschisă unui cerc restrâns de persoane. Iar în procesul

actului medical, lucrătorul medical va afla că condiția stabilirii diagnosticului presupune anumite

lucruri intime, ca garanția de bază venită din partea medicului despre păstrarea confidențialității

permite pacientului a fi deschis fără nici o frică căi va fi încălcată intimitatea și că ar putea fi

umilit.

Echilibrul între conștiința profesională și încrederea pacientului. Pacientul trebuie să aibă

încredere în orice acțiune a medicului. Aceasta va asigura sinceritatea și eficiența.

Realizarea dreptului la autonomie, ce presupune un control eficient al momentelor decisive din

viață. O persoană va conștientiza propria-i valoare, responsabilitatea și autodeterminarea

numai atunci când va fi apt să-și controleze evenimentele din propria viață. Aceasta este

condiția libertății individuale, a dependenței minime de forțele externe ce tind să-l manipuleze.

Divulgarea face persoana să se simtă mai vulnerabilă și dependentă.

Asigurarea imaginii și a popularității medicului în societate. O persoană are dreptul și

posibilitatea să-și aleagă medicul și instituția medicală.

Protejarea statutului social al pacienților. Integrarea socială e în corelație cu confidențialitatea.

Divulgarea publică a unor info despre pacient pune în pericol statutul lui social, cariera, relațiile

cu cei din jur, fapt care poate avea un impact nociv și asupra situației financiare a acestuia, de

ex: prin pierderea serviciului sau a clientelei. Astfel, persoanele cu HIV au tot dreptul să ceară

lucrătorului medical respectarea tainei medicale referitor la rezultatele pozitive ale testului

pentru a-și putea continua viața fără a fi excluși.

Păstrarea confidențialității presupune mai mult decât abținerea de la divulgare a info în scris sau

verbal. Sunt considerate violări ale dreptului la confidențialitate nu numai acele situații în care

medicul în mod activ, a furnizat info părților terțe. De ex: un medic poate fi acuzat de neglijență în

confidențialitate referitor la informațiile cu privire la starea sănătății unui pacient, dacă acestea au

putut fi cu ușurință accesate și obținute din calculatorul medicului de către o persoană terță.

Legislația RM garantează persoanelor dreptul la confidențialitate ceea ce înseamnă că personalul

medical și alte persoane, în virtutea obligațiilor de servici, sunt obligate să păstreze confidențialitatea

acestor informații . medicii,  lucrătorii medico sanitari și farmaciștii sunt obligați să păstreze secretul

info referitor la boală, viață  intimă, familială de care a luat cunoștință în exercițiul profesiunii lor, cu

excepția cazurilor de pericol a răspândirii maladiilor transmisibile, la cerea motivată a organelor de

urmărire penală, sau a instanțelor judecătorești.