Drept comercial

68
Curs nr.1 5 martie 2009 SOCIETATILE COMERCIALE Principalele cazuri de nulitate a societatilor comerciale Majorarea si reducerea capitalului social; Prelungirea anticipata a duratei de functionare a societatilor comerciale; Fuziunea si divizarea societatilor comerciale; Transformarea societatilor comerciale; MAJORAREA SI REDUCEREA CAPITALULUI SOCIAL MARIREA CAPITALULUI SOCIAL: Poate fi determinata de cauze diverse, cum ar fi: o Dezvoltarea si consolidarea fortei economice a societatii; o Acumularea unei rezerve importante o Inlaturarea unor dificultati financiare; Pentru majorarea capitalului social trebuie indeplinite doua conditii: - sa existe o hotarare a adunarii asociatilor sau actionarilor; - actul modificator trebuie inregistrat la registrul comertului si publicat in Monitorul Oficial; Procedeele de majorare a capitalului social sunt grupate in doua categorii: A. majorarea capitalului prin finantare exterioara, adica prin subscrierea de noi aporturi in numerar sau in natura; B. majorarea capitalului social prin autofinantare, adica, prin incorporarea in capitalul social a rezervelor, a beneficiilor, sau prin compensarea creantelor asupra societatii cu actiuni ale acesteia. A. Majorarea capitalului prin finantare exterioara: capitalul social se poate majora prin emisiunea de actiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a actiunilor existente. Aceasta decizie de majorare a capitalului social prin emiterea de noi actiuni sau prin marirea valorii nominale a actiunii se ia prin decizia adunarii generale extraordinare, in conditiile de cvorum stabilite de legea 31/1990. Actiunile emise pentru majorarea capitalului social prin aportul in numerar vor fi oferite spre subscriere in primul rand actionarilor societatii. Acestia isi pot exercita dreptul de preferinta numai in termenul oferit de hotararea adunarii generale. Acest termen poate sa fie de cel putin o luna de la data publicarii in Monitorul Oficial. Dupa expirarea acestui termen, actiunile pot fi oferite tertelor persoane, publicului. 1

description

Drept comercial

Transcript of Drept comercial

  • Curs nr.1 5 martie 2009

    SOCIETATILE COMERCIALE Principalele cazuri de nulitate a societatilor comerciale

    Majorarea si reducerea capitalului social;

    Prelungirea anticipata a duratei de functionare a societatilor comerciale;

    Fuziunea si divizarea societatilor comerciale;

    Transformarea societatilor comerciale;

    MAJORAREA SI REDUCEREA CAPITALULUI SOCIAL

    MARIREA CAPITALULUI SOCIAL:

    Poate fi determinata de cauze diverse, cum ar fi: o Dezvoltarea si consolidarea fortei economice a societatii; o Acumularea unei rezerve importante o Inlaturarea unor dificultati financiare;

    Pentru majorarea capitalului social trebuie indeplinite doua conditii:

    - sa existe o hotarare a adunarii asociatilor sau actionarilor; - actul modificator trebuie inregistrat la registrul comertului si publicat in Monitorul

    Oficial;

    Procedeele de majorare a capitalului social sunt grupate in doua categorii: A. majorarea capitalului prin finantare exterioara, adica prin subscrierea de noi aporturi

    in numerar sau in natura; B. majorarea capitalului social prin autofinantare, adica, prin incorporarea in capitalul

    social a rezervelor, a beneficiilor, sau prin compensarea creantelor asupra societatii cu actiuni ale acesteia.

    A. Majorarea capitalului prin finantare exterioara: capitalul social se poate

    majora prin emisiunea de actiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a actiunilor existente. Aceasta decizie de majorare a capitalului social prin emiterea de noi actiuni sau prin marirea valorii nominale a actiunii se ia prin decizia adunarii generale extraordinare, in conditiile de cvorum stabilite de legea 31/1990.

    Actiunile emise pentru majorarea capitalului social prin aportul in numerar vor fi oferite spre subscriere in primul rand actionarilor societatii. Acestia isi pot exercita dreptul de preferinta numai in termenul oferit de hotararea adunarii generale. Acest termen poate sa fie de cel putin o luna de la data publicarii in Monitorul Oficial. Dupa expirarea acestui termen, actiunile pot fi oferite tertelor persoane, publicului.

    1

  • Daca acest drept de preferinta nu este acordat, hotararea de majorare a capitalului social este lovita de nulitate absoluta.

    B. Majorarea capitalului social prin autofinantare:

    Majorarea capitalului social prin incorporarea rezervelor: rezervele constau in anumite sume de bani preluate din beneficiile societatii si au destinatiile prevazute de lege sau de actul constitutiv. Intalnim trei feluri de rezerve:

    Rezerve legale: se constituie in mod obligatoriu in cadrul societatilor pe actiuni sau a celor cu raspundere limitata, prin preluarea din beneficiile societatii, in fiecare an, a cel putin 5% din beneficii, pana cand acest fond atinge o cincime din valoarea capitalului social.

    Rezerve statutare: acestea se constituie in conditiile si cu destinatia stabilite de actul constitutiv. Aceste rezerve pot fi folosite pentru acordarea de dividende asociatilor sau actionarilor in anul sau anii cand se obtin beneficii.

    Rezerve facultative: sunt stabilite prin decizia adunarii generale si au destinatia precizata in decizia adunarii.

    Majorarea capitalului social prin incorporarea beneficiilor (a profitului): o parte din profit este destinata pentru acordarea de dividende actionarilor. Acea parte din profit este transformata in actiuni. Acestea vor reveni proportional actionarilor si automat se majoreaza capitalul social.

    Majorarea capitalului social prin compensarea creantelor asupra societatii cu actiunile acesteia: aceasta marire sau majorare reprezinta o incorporare in capitalul societatii a datoriilor acesteia in schimbul unor creante. Creditorii societatii primesc actiuni ale acesteia.

    Aceasta operatie care este denumita conversia datoriilor asupra societatii in actiuni ale acesteia prezinta avantaje atat pentru societate cat si pentru creditori. Prin aceasta compensare, creditorii devin asociati sau actionari ai societatii cu toate drepturile si obligatiile pe care le ofera aceasta calitate.

    REDUCEREA CAPITALULUI SOCIAL:

    Activitatea deficitara a societatii comerciale, cauzata de o proasta administrare ori de o conjunctura nefavorabila, duce in cele mai multe situatii la pierderi din patrimoniu, ceea ce inseamna ca capitalul social al societatii este mai mic.

    In asemenea situatii, se impune fie reintregirea capitalului social, fie reducerea capitalului social la nivelul activului existent.

    Procedeele folosite pentru reducerea capitalului social: se folosesc procedee diferite si sunt determinate de cauza care duce la reducerea capitalului social.

    Daca aceasta reducere este determinata pierderi ale capitalului social, reducerea se poate face prin:

    2

  • Micsorarea numarului de actiuni sau de parti sociale; Reducerea valorii nominale a actiunilor sau aporturilor sociale; Dobandirea propriilor actiuni care este urmata de anularea acestora;

    Daca reducerea nu este determinata de pierderi ale capitalului social, dar asociatii doresc o reducere a capitalului social, aceasta se poate realiza prin:

    a) Scutirea totala sau partiala a asociatilor la varsamintele datorate;

    b) Restituirea catre asociati a unei cote parti din aporturile aduse;

    Deoarece reducerea capitalului social atrage o micsorare a gajului, legiuitorul prevede posibilitatea creditorilor de a face opozitie in instanta in termen de 2 luni de la data publicarii in Monitorul Oficial.

    PRELUNGIREA DURATEI SOCIETATII

    Legea 31/1990 prevede ca in actul constitutiv trebuie precizat durata societatii. La expirarea acestui termen, societatea se dizolva. Acest act trebuie publicat in Monitorul Oficial.

    Fuziunea societatilor comerciale

    Fuziunea si divizarea sunt procedee juridice prin care se realizeaza desfiintarea societatilor comerciale.

    NOTIUNI:

    Fuziunea este operatiunea prin care doua sau mai multe unitati comerciale hotarasc separat transmiterea elementelor de activ de activ si de pasiv la una dintre societati sau la infiintarea unei noi societati comerciale in scopul desfasurarii in comun a activitatii respective.

    Fuziunea poate interveni numai intre societati comerciale. Aceasta operatiune

    imbraca doua forme:

    a. Fuziunea prin anexare sau absortie: care consta in anexarea uneia sau mai multor societati care isi inceteaza existenta, de catre o societate comerciala.

    b. Fuziunea prin contopire, denumita si fuziunea prin crearea unei noi societati comerciale, care consta in reunirea a doua sau mai mult societati comerciale care isi inceteaza existenta pentru a forma o noua societate comerciala.

    Divizarea societatilor: consta in impartirea intregului patrimoniu a unei societati comerciale care isi inceteaza existenta, in doua sau mai multe societati comerciale existente sau care se infiinteaza in acel moment. In aceasta situatie intalnim o divizare totala.

    Formalitatile diviziunii si fuzionarii societatilor comerciale: 3

  • Fuziunea si divizare se hotaraste de fiecare societate in conditiile stabilite pentru notificarea actului respectiv. Realizarea fuziunii sau divizarii implica anumite operatiuni care trebuie indeplinite in conditiile stabilite de lege.

    Aceste operatiuni sunt:

    a) Intocmirea proiectului de fuziune sau de divizare de catre administrator.

    b) Avizare si publicarea proiectului de fuziune sau divizare: Acest proiect trebuie semnat de catre reprezentantii societatii si se depune la registrul comertului la care este inmatriculata fiecare societate comerciala.

    c) Opozitia asupra proiectului de fuziune sau de divizare: deoarece prin fuziune sau divizare pot fi afectate interesele creditorilor, legea recunoaste dreptul acestora de a face opozitie. Dreptul de opozitie se exercita in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial.

    d) Informarea asociatiilor despre conditiile si consecintele fuziunii sau divizarii: se intocmeste un material care este inmanat fiecarui actionar sa-l studieze si eventual sa le raspunde acestora despre acele intrebari la care au nelamuriri sau opinii contrare.

    e) Hotararea adunarii generale a asociatiilor: Aceasta hotarare este luata pe baza de vot a adunarii generale, hotarare ce trebuie luata in cel mult 2 luni de zile de la expirarea termenului prevazut de lege pentru opozitie. Daca s-a depasit acest termen, hotararea adunarii poate fi declarata nula.

    Hotararea trebuie luata in conditiile unei adunari generale extraordinare.

    Efectele fuziunii si divizarii: In cazul fuziunii prin anexare, societatea absorbanta dobandeste drepturile si este

    tinuta de obligatiile societatii sau societatilor pe care le absoarbe, iar in cazul fuziunii prin contopire, drepturile si obligatiile societatilor care isi inceteaza activitatea trec asupra noii societati infiintate.

    In cazul divizarii, societatile care dobandesc bunul, ca efect al divizarii, raspund fata de creditori pentru obligatiile societatii care si-a incetat activitatea prin divizare. In situatia in care nu se pot stabili societatea raspunzatoare pentru o anumita obligatie, societatile care au dobandit bunurile prin divizare raspund solidar.

    TRANSFORMAREA SOCIETATII SAU SOCIETATILOR COMERCIALE

    In cursul activitatii unei societati comerciale, anumite interese ale asociatilor pot determina necesitatea schimbarii formei juridice a societatii. Aceste interese ale asociatilor pot fi satisfacute pe cai diferite:

    a) Prin dizolvarea sau lichidarea societatii comerciale existente; b) Prin schimbarea formei juridice in conditiile stabilite de lege;

    4

  • Curs nr.2 11 martie 2009

    Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale

    Faza dizolvarii societatii comerciale cuprinde anumite operatii care declanseaza si pregatesc aceasta etapa. In aceasta faza personalitatea juridica nu este afectata. Societatea nu mai desfasoara activitati comerciale noi. Faza lichidarii societatii comerciale cuprinde anumite operatii de lichidare a patrimoniului societatii care privesc plata creditorilor si impartirea eventualului sold activ intre asociati.

    In aceasta faza societatea isi pastreaza personalitatea juridica dar aceasta este subordonata cerintelor lichidarii. Dizolvarea si lichidarea sunt reglementate de dispozitiile legii 31/1990 care se completeaza cu mentiunile cuprinse in actul constitutiv al societatii.

    DIZOLVAREA SOCIETATILOR COMERCIALE

    Priveste acele operatiuni care declanseaza acest proces si asigura premisele lichidarii patrimoniului societatii. Aceste operatiuni se refera la hotararea de dizolvare a societatii precum si la aducerea la cunostinta celor interesati.

    Cauzele generale de dizolvare a societatilor comerciale:

    Trecerea timpului stabilit pentru durata societatii:

    Imposibilitatea realizarii obiectului de activitatea sau realizarea acestuia:

    Declararea nulitatii societatii;

    Hotararea adunarii generale;

    Prin hotararea tribunalului;

    Falimentul societatii

    Societatea mai poate avea cauze speciale de dizolvare, din urmatoarele motive:

    - societatea nu mai are organe statutare sau aceste organe nu se mai pot intruni; - societatea comerciala nu a depus in cel mult 6 luni de zile de la expirarea termenelor

    legale situatiile financiare;

    - societatea comerciala si-a incetat activitatea de o perioada de timp; - societatea nu mai are sediu social; - societatea nu si-a completat capitalul social.

    5

  • Caile dizolvarii societatii comerciale Se dizolva prin trei cai:

    1) dizolvarea de drept a societatii; are loc odata la expirarea termenului prevazut pentru functionare, si de asemenea in momentul in care societatea nu si-a majorat capitalul social.

    2) dizolvarea prin vointa asociatilor:

    3) dizolvarea pe cale judecatoreasca: o intalnim sub doua aspecte: societatea intra in faliment sau cand asociatii nu se mai inteleg.

    Hotararea judecatoreasca de dizolvare a societatii comerciale trebuie inscrisa in registrul comertului si publicata in Monitorul Oficial.

    Efectele dizolvarii societatii comerciale

    Indiferent de modul in care se realizeaza dizolvarea societatii comerciale, se produc urmatoarele efecte:

    deschiderea procedurii lichidarii in care consiliul de administratie sau directoratul are obligatia de a convoca adunarea generala a actionarilor pentru desemnarea lichidatorilor.

    Interdictia unor operatiuni comerciale noi: din momentul dizolvarii, administratorii, consiliul de administratie sau directoratul nu mai pot intreprinde activitati comerciale noi. Incalcarea acestei interdictii are drept consecinta raspunderea personala si solidara a persoanelor care au produs aceste evenimente.

    LICHIDAREA SOCIETATILOR COMERCIALE

    Consta intr-un ansamblu de operatiuni care au ca scop finalizarea operatiunilor comerciale aflate in desfasurare la data dizolvari, incasarea creantelor societatii, transformarea bunurilor societatii in bani, la plata datoriilor societatii si la impartirea activului net intre asociati.

    Principiile generale ale lichidarii societatilor comerciale

    a. Personalitatea juridica a societatii va exista in continuare pentru nevoile lichidarii: nevoile lichidarii patrimoniului societatii si pentru ocrotirea drepturilor asociatilor si al creditorilor societatilor impun necesitatea mentinerii personalitatii juridice. Mentinerea personalitatii juridice are urmatoarele consecinte:

    i. Societatea comerciala isi conserva atributele de identificare: isi pastreaza firma, sediul social si nationalitatea

    Legea cere ca toate actele emise de societate sa arate ca societatea este in lichidare.

    6

  • ii. Patrimoniul societatii continua sa apartina societatii si poate constitui un gaj al creditorilor.

    iii. Organele societatii nu isi inceteaza activitatea: adunarea generala numeste lichidatorii si stabileste puterile acestora pentru realizarea operatiunilor de lichidare.

    Administratorii, directorii sau directoratul societatii isi continua activitatea pana la intrarea in functie a lichidatorilor. Cenzorii isi continua activitatea de control asupra gestiunii societatii.

    b. Lichidarea societatii se face in interesul asociatilor: interesul asociatilor imprima specificul acestei lichidari si o deosebeste de procedura falimentului deoarece ocroteste exclusiv interesele asociatilor, asta deoarece lichidarea societatii poate fi ceruta numai de catre asociati, si niciodata nu poate fi ceruta de catre creditori.

    Asociatii constituiti in adunarea generala sunt in drept sa-i numeasca pe lichidatori si sa le stabileasca puterile acestora.

    Legea permite asociatilor sa stabileasca in actul constitutiv conditiile lichidarii societatii.

    c. Lichidarea societatii este obligatorie, nu facultativa;

    Modificarile produse de trecerea la faza de lichidare a societatilor comerciale

    Modificarea obiectului si scopului societatii: din momentul in care societatea a intrat in lichidare, activitatea ei nu se mai poate desfasura in conditiile initiale stabilite prin actul constitutiv. Activitatea pe care o desfasoara societatea comerciala va fi subordonata cerintelor lichidarii.

    Obiectul activitatii societatii se restrange, adica activitatea societatii se limiteaza la acele operatiuni comerciale aflate in derulare.

    Pentru a preveni pe terti asupra situatiei in care se afla societatea, legea prevede ca dupa anuntarea in registrul comertului si publicarea in Monitorul Oficial, ca pe toate actele care emana de la societate sa fie mentionat :societate aflata in lichidare.

    De vreme ce obiectul activitatii desfasurat de societate este restrans, nu se mai urmareste realizarea unui profit ci se finalizeaza lichidarea societatii.

    Inlocuirea administratorilor cu lichidatorii: potrivit legii 31/1990 operatiunile de lichidare a societatii precum si administrarea societatii aflate in lichidare se realizeaza de catre lichidatori.

    Dupa numirea lor, lichidatorii ii inlocuiesc pe administratori. Lichidatorii intra in functie dupa indeplinirea formalitatilor de publicitate care sunt prevazute de lege.

    7

  • Predarea gestiunii societatii: inlocuirea administratorilor de catre lichidatori reclama predarea gestiunii societatii catre lichidatori. In acest scop, administratorii si lichidatorii trebuie sa intocmeasca anumite documente de predare primire: dupa intrarea in functie a lichidatorilor, lichidatorii sunt obligati ca impreuna cu administratorii societatii sa faca un inventar si sa intocmeasca un bilant.

    In cazul societatilor pe actiuni sau in comandita pe actiuni, legea prevede o obligatie speciala a administratorilor: sa prezinte lichidatorilor o dare de seama asupra gestiunii societatii pentru perioada cuprinsa intre data ultimei situatii financiare aprobata de adunarea generala si data inceperii lichidarii.

    Lichidatorii ai dreptul sa accepte darea de seama respectiva, iar cand nu sunt de acord, sa o conteste in instanta.

    In cazul in care societatile comerciale a caror activitate s-a desfasurat in baza unei autorizatii de mediu, lichidatorii au obligatia sa ia masuri pentru efectuarea unui bilant de mediu.

    Statutul lichidatorilor

    Lichidatorii sunt persoane insarcinate sa organizeze si sa conduca operatiunile de lichidare a societatilor comerciale. Lichidator poate fi o persoana fizica sau una juridica. Lichidatorul persoana fizica precum si persoana fizica care este desemnata de lichidatorul persoana juridica, trebuie sa fie lichidatori autorizati in conditiile legii.

    Statutul juridic al lichidatorului este reglementat de ordonanta de urgenta a guvernului nr.86/2006 privind organizarea activitatilor practicienilor in insolventa. Lichidatorii sunt numiti de adunarea generala a asociatilor sau actionarilor. In situatii deosebite sunt numiti de catre tribunal.

    Puterile lichidatorilor

    I. Trebuie sa execute si sa finalizeze toate operatiunile de comert referitoare la data lichidarii.

    II. Lichidatorii trebuie sa lichideze si sa incaseze creantele societatii.

    III. Lichidatorii sunt indreptatiti sa vanda prin licitatie publica toate bunurile mobile si imobile care apartin societatii.

    IV. Lichidatorii sunt in drept sa stea in judecata si sa fie actionati in judecata in numele societatii.

    Legea 31/1990 prevede ca lichidatorii au aceeasi raspundere ca si administratorii societatii comerciale.

    Lichidarea activului si pasivului societatii comerciale

    Scopul operatiunilor de lichidare a activului si pasivului societatii este prefacerea bunurilor societatii in bani, achitarea datoriilor societatii si repartizarea activului net asociatilor.

    8

  • Lichidarea activului si a pasivului societatii se realizeaza de catre lichidatori, nu de catre instanta.

    Lichidarea activului societatii: presupune transformarea bunurilor societatii in bani precum si incasarea creantelor pe care societatea le are fata de terti.

    - transformarea bunurilor societatii in bani: se realizeaza pe calea licitatiei publice, adica lichidatorii vor putea sa vanda prin licitatie publica bunurile imobile si mobile precum si orice avere a societatii. Legea permite vanzarea bunurilor societatii atat individual cat si in bloc.

    - Incasarea creantelor: lichidatorii sunt obligati sa urmareasca ca la scadenta acelor obligatii, sa incaseze acele creante

    Lichidarea pasivului societatii: se intelege plata datoriilor societatii catre creditori. Aceasta plata se face din sume de bani rezultate din lichidarea activului societatii.

    La incetarea existentei societatii, ca urmare a dizolvarii si lichidarii, asociatii sunt indreptatiti sa li se asigure valoarea aporturilor efectuate la constituirea societatii sau cu ocazia majorarii capitalului social, sau/si sa primeasca acea parte care li se cuvine din eventualul profit al societatii.

    Inchiderea lichidarii societatilor comerciale

    Dupa terminarea operatiunilor de repartizare a activului net catre asociati, procedura lichidarii societatii este incheiata. Mai ramanand de indeplinit urmatoarele formalitati:

    Radierea societatii din registrul comertului: dupa terminarea lichidarii, lichidatorii trebuie sa ceara radierea societatii din registrul comertului. Indeplinirea acestei activitati este obligatorie. Radierea societatii trebuie ceruta oficiului comertului in termen de 15 zile de la data ultimului act de lichidare care este repartizarea activului net catre asociati.

    De la data radierii, inceteaza personalitatea juridica a societatii comerciale.

    Luarea masurilor de conservare a registrelor si documentelor societatii: registrele si actele societatii trebuie depuse pentru pastrare in conditiile stabilite de lege:

    - in cazul societatilor in nume colectiv, in comandita simpla si cu raspundere limitata, registrele si actele societati se depun pentru a fi pastrate la unul dintre asociati, care este desemnat prin votul asociatilor.

    - In cazul societatii pe actiuni si in comandita pe actiuni, registrele prevazute de lege vor fi depuse la oficiul registrului comertului la care a fost inregistrata societatea. Orice persoana care este interesata de aceste registre va putea viziona, studia pe acestea numai cu autorizarea judecatorului delegat.

    9

  • Curs nr. 3 19 martie 2009

    SOCIETATEA IN NUME COLECTIV

    Definitie: Este o societate constituita prin asocierea pe baza deplinei increderi a doua sau

    mai multor persoane care pun in comun anumite bunuri pentru a desfasura o activitate comerciala cu scopul obtinerii unui profit si in care asociatii raspund nelimitat si solidar.

    Caracterele juridice ale societatii in nume colectiv: Societatea se bazeaza pe deplina incredere intre asociati: Capitalul social al societatii este divizat in parti de interes de valoare

    egala; Obligatiile societatii sunt garantate cu patrimoniul social al societatii si

    cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor: daca nu face fata sa raspunda cu patrimoniul fata de creditorii sai, atunci intervine raspunderea asociatilor;

    Constituirea societatii in nume colectiv: Se constituie prin contract de societate sau act constitutiv care se incheie in

    forma autentica.

    Asociatii societatii : Pot fi asociati persoanele fizice sau juridice care pot fi comercianti sau

    necomercianti. Pot fi asociati deci si alte tipuri de societati comerciale (societate pe actiuni sau cu raspundere limitata, dar daca acea societate devine asociat intr-o societate in nume colectiv, atunci asociatii raspund nelimitat si solidar).

    Firma societatii in nume : Trebuie sa cuprinda numele a cel putin un asociat urmat de cuvintele Societate

    in nume colectiv scris in intregime. Se poate si ca la firma societatii sa fie trecut numele unei terte persoane. Daca aceasta accepta ca numele sau sa figureze pe firma acestei societati, atunci si ea va raspunde nelimitat si solidar.

    Capitalul social al societatii : Trebuie mentionat in actul constitutiv: in acesta trebuie mentionat aportul adus de

    fiecare asociat. Aportul poate consta in orice bun de valoare economica care prezinta interes pentru societate (aport in numerar, in natura, in creante, aport in industrie sau munca).

    Dupa redactarea si autentificarea actului constitutiv se depune la registrul comertului si va face obiectul publicitatii. Dupa inmatricularea in registrul comertului, societatea dobandeste personalitate juridica.

    10

  • Functionarea societatilor in nume colectiv:

    Legea 31/1990 nu reglementeaza adunarea generala a asociatilor, din cauza numarului redus de asociati. In aceasta forma de societate, deciziile se iau prin votul asociatilor care reprezinta majoritatea absoluta a capitalului social, in urmatoarele cazuri:

    a. Pentru alegerea administratorului sau administratorilor, pentru stabilirea puterii acestora precum si a duratei administrarii;

    b. Pentru revocarea administratorilor, dar in situatia in care acestia nu au fost numiti prin actul constitutiv;

    c. Pentru rezolvarea divergentelor care pot aparea intre administratori; d. Pentru aprobarea bilantului societatii; e. In toate cazurile de tragere la raspundere a administratorilor;

    in unele situatii exceptionale, decizia se ia cu votul tuturor asociatilor cu majoritate de voturi, in urmatoarele situatii:

    1) Cand administratorii au fost numiti prin actul constitutiv;

    2) In cazul modificarii actului constitutiv al societatii;

    Asociatul care intr-o operatiune determinata are pe cont propriu sau pe contul altei persoane interese contrare cu cele ale societatii, nu poate lua parte la nicio deliberare sau decizie privind aceasta activitate.

    Administrarea societatii in nume colectiv: Poate fi incredintata unuia sau mai multor administratori care pot fi asociati sau

    neasociati, persoane fizice sau persoane juridice.

    Daca prin actul constitutiv sunt numiti mai multi administratori, asociatii trebuie sa stabileasca daca acestia lucreaza impreuna sau individual. Daca lucreaza impreuna, decizia trebuie luata in unanimitate.

    Cand sunt mai multi administratori si trebuie sa se ia o decizie si sunt neintelegeri intre ei se apeleaza la votul majoritatii asociatilor.

    Puterile administratorilor: acestia pot face toate operatiunile necesare pentru realizarea obiectului de activitate, in afara de acele restrictii prevazute de lege sau de actul constitutiv. Daca in actul constitutiv nu s-a precizat care administrator are dreptul de reprezentare al societatii, atunci toti administratorii pot reprezenta societatea.

    Controlul gestiunii societatii :

    In acest tip de societate legea 31/1990 nu precizeaza ca societatea este obligata la cenzori sau auditori interni. De regula, controlul gestiunii societatii, se face de catre asociati, daca acestia au cunostinte sa desfasoare o asemenea activitate.

    11

  • Drepturile asociatilor: A. Dreptul de a participa la deliberari si la luarea deciziilor:;

    B. Dreptul la beneficii: daca activitatea comerciala a societatii este performanta si sunt obtinute beneficii, atunci asociatii au dreptul la dividende.

    C. Dreptul de a folosi fondurile societatii: asociatii au dreptul sa foloseasca fondurile societatii pentru activitatea pe care o desfasoara societatea. Aceasta activitate de folosire a fondurilor societatii trebuie adusa la cunostinta si celorlalti asociati.

    In actul constitutiv poate fi inclusa o clauza prin care asociatii pot folosi fondurile societatii si in interes personal al asociatului. Aceasta activitate trebuie adusa la cunostinta celorlalti asociati si sa nu treaca peste baremul impus in actul constitutiv.

    Obligatiile asociatiilor:

    1) Obligatia de efectuare a aportului promis: asociatii trebuie sa aduca in societate toate sumele de bani sau acele bunuri pe care le-au promis la constituirea societatii in nume colectiv;

    Pentru nerespectarea obligatiei privind efectuarea aportului, asociatul culpabil va raspunde pentru toate prejudiciile aduse societatii.

    2) obligatia de a nu aduce atingere patrimoniului societatii: deoarece patrimoniul societatii este distinct fata de patrimoniul asociatilor. In aceste conditii, niciun asociat nu are dreptul sa foloseasca patrimoniul societatii in interes personal, mai putin clauzele redactate mai sus cuprinse in contractul respectiv.

    3) Obligatia de a nu face concurenta societatii: pentru protejarea intereselor societatii, legea interzice asociatului sa ia parte la constituirea altei societati cu raspundere limitata care are un obiect de activitate asemanator (asociatul nu are voie sa participe la constituirea altei societati comerciale cu obiect de activitate asemanator. Dar, cu acordul celorlalti asociati, asociatii poate sa participe la constituirea unei societati cu raspundere limitata).

    Raspunderea pentru obligatiile societatii : Intalnim doua tipuri de raspundere:

    O raspundere directa a societatii comerciale pentru obligatiile acesteia;

    O raspundere indirecta a asociatiilor pentru obligatiile societatii pe care aceasta nu le poate onora. Avand o raspundere nelimitata si solidara, asociatul va raspunde cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare.

    12

  • Cesiunea partilor de interes a asociatului:

    Prin cesiunea partii de interes sunt transmise toate drepturile si obligatiile aferente calitatii de asociat. Cesionarul dobandeste calitatea de comerciant, iar cedentul pierde aceasta calitate.

    Cesiunea partilor de interes se realizeaza printr-un contract de cesiune prin care asociatul cedent se obliga in schimbul unui pret sa transmita partea sa de interes cesionarului care devine asociat al societatii in nume colectiv.

    Pentru a deveni opozabila tertilor, cesiunea partilor de interes trebuie notificata societatii (adusa la cunostinta) chiar daca exista acel consimtamant prealabil al asociatilor.

    De asemenea, cesiunea partii de interes trebuie mentionata in registrul comertului si va produce efecte din momentul inmatricularii in registrul comertului.

    Efectele cesiunii partii de interes: Pierderea calitatii de asociat a cedentului si dobandirea acestei calitati

    de catre cesionar care devine asociat cu toate drepturile si obligatiile aferente.

    Asociatul cedent ramane raspunzator fata de terti pentru toate operatiunile desfasurate de societate anterior cesiunii.

    Retragerea asociatului din societate:

    Este definita ca fiind iesirea voluntara a unui asociat din societate cu consecintele incetarii calitatii sale de asociat. Se poate realiza oricand pe durata activitatii societatii comerciale in nume colectiv.

    In urma retragerii, asociatul are dreptul la partea sa de interes iar capitalul social al societatii se reduce in mod corespunzator.

    Conditiile retragerii asociatului din societate:

    In toate cazurile prevazute de actul constitutiv: la intocmirea actului constitutiv asociatii pot cuprinde o clauza in care sa mentioneze conditiile in care se pot retrage din societate (conditie de timp, in functie de capitalul social)

    Prin acordul tuturor asociatilor:

    Prin hotararea tribunalului: daca asociatul care vrea sa se retraga nu a gasit intelegere la ceilalti asociati poate apela la instanta.

    Excluderea asociatului din societate: in cazurile in care un asociat nu isi indeplineste obligatiile fata de societate, ori savarseste anumite fapte impotriva intereselor societatii, se poate trece la excluderea asociatului sau asociatilor din societate.

    13

  • Cazurile de excludere a asociatului din societate:

    Neefectuarea aportului la care s-a obligat: asociatul care nu aduce in societate aportul la care s-a angajat va putea fi exclus din societate. Aceasta masura a excluderii nu inlatura suportarea de catre asociat a consecintelor intarzierii la efectuare aportului.

    Asociatul exclus ramane obligat la plata despagubirilor si eventual a dobanzilor.

    Supunerea asociatului la procedura falimentului: daca un asociat este o persoana juridica si aceasta intra in procedura falimentului.

    Imixiunea asociatului in administrarea societatii, folosirea bunurilor societatii sau savarsirea unor acte de concurenta. Pentru anumite fapte calificate ca o lipsa de loialitate fata de societate, asociatul poate fi exclus

    Savarsirea de catre asociatul administrator a unor fapte pagubitoare pentru societate. Asociatul care are si calitatea de administrator a savarsit o frauda in dauna societatii sau se foloseste de capitalul societatii in interes personal.

    Exercitarea de catre creditorul personal al asociatului a opozitiei impotriva hotararii de prelungire a duratei societatii: un creditor al asociatului se poate opune in situatia in care acea societate in nume colectiv se apropie de finalizarea unui act functional. Atunci asociatii se gandesc sa mareasca durata de functionare. Din moment ce devine publica, creditorul unui asociat se opune. Daca s-a opus in instanta, ceilalti asociati nu au posibilitatea decat sa dizolve societatea sau sa excluda din asociatie pe acel asociat pentru ca aceasta sa mearga mai departe.

    Excluderea se face prin hotarare judecatoreasca care trebuie sa ramana definitiva si se va depune in termen de 15 zile la registrul comertului, iar la cererea societatii se poate publica in monitorul oficial.

    Efectele excluderii asociatului din societate:

    1. persoana exclusa din societate pierde calitatea de asociat dar ea are dreptul la beneficii si eventual va suporta pierderile pana in ziua excluderii sale;

    2. asociatul exclus are dreptul sa i se restituie contravaloarea partii de interes;

    3. daca la data excluderii exista anumite operatii in curs de desfasurare, asociatul este obligat sa suporte consecintele si nu isi va putea retrage partea de interes decat dupa terminarea acestei activitati;

    Dizolvarea si lichidarea societatii in nume colectiv: De revazut dizolvarea si lichidarea societatii comerciale partea generala;

    14

  • Societatea in comandita simpla

    Definitie: Societate constituita prin asocierea pe baza deplinei increderi a doua sau mai

    multor persoane care pun in comun anumite bunuri pentru desfasurarea unor activitati economice sau comerciale in scopul impartirii beneficiilor, si in care asociatii raspund diferit si anume:

    - nelimitat si solidar asociatii comanditati - raspund numai in limita aportului adus asociatii comanditari.

    Caractere juridice ale societatii in comandita simpla: A. asocierea se bazeaza pe increderea deplina a asociatilor comanditati si

    comanditari; B. capitalul social al societatii este divizat in parti de interes; C. raspunderea asociatilor este diferita: nelimitat si solidar asociatii

    comanditati si raspund numai in limita aportului adus asociatii comanditari

    Aceasta asociatii a aparut inca din evul mediu, atunci cand anumite persoane nu aveau dreptul sa desfasoara activitati comerciale. Atunci au instituit acest contract in comandita, in care aceste categorii (militari, nobili) contribuiau cu bani si raspundeau nelimitat si solidar, iar acei asociati comanditari care erau asociati si executau efectiv actiunea, nu raspundeau decat in limita aportului si actiunilor intreprinse.

    Constituirea societatii in comandita simpla: Se constituie prin contract de societate sau act constitutiv care se incheie in

    forma autentica. Asociatii unei asemenea societati pot fi persoane fizice dar si juridice. Numarul asociatilor nu este stabilit de lege dar este obligatoriu ca societatea sa aiba cel putin un asociat comanditat si un asociat comanditar.

    Firma societatii : Trebuie sa cuprinda numele a cel putin un asociat comanditat urmat de

    mentiunea societate in comandita simpla scrisa in intregime. Daca un asociat comanditar este de acord sa fie trecut pe firma societatii, si acesta

    devine unul cu raspundere nelimitata si solidara. In aceasta situatie se afla si terta persoana care isi trece pe firma societatii numele sau.

    Administrarea societatii in comandita simpla: Administratorii acestei societati nu pot proveni decat din randul asociatilor

    comanditati. Ori sun numiti prin actul constitutiv ori sunt alesi prin votul administratorilor.

    Functionarea societatii in comandita simpla: Nici in aceasta forma de societate legea 31/1990 nu legalizeaza adunarea

    generala. Si in aceasta societate, luarea deciziilor se iau prin votul majoritatii absolute a asociatilor, si anume:

    a. alegerea administratorului sau administratorilor; b. rezolvarea acelor divergente aparute intre administratori;

    15

  • c. aprobarea bilantului societatii; d. pentru raspunderea administratorilor;

    Controlul gestiunii societatii : Se exercita de catre oricare asociat care nu are atributii de administratori, inclusiv

    asociatii comanditari.

    Drepturile si obligatiile asociatilor:

    Retragerea asociatilor din societate:

    Cesiunea partii de interes:

    Excluderea asociatului din societate:

    Dizolvarea si lichidarea societatii:

    Curs nr. 4 24 martie 2009

    Societatea pe actiuni

    Definitie: Este acea societate constituita prin asocierea a doua sau mai multor persoane care

    contribuie la formarea capitalului social pentru desfasurarea unor activitati comerciale in scopul obtinerii unui profit si in care asociatii raspund numai in limita aportului pe care l-au depus la constituirea societatii comerciale.

    Caractere juridice ale societatii pe actiuni: Societatea se constituie dintr-un numar minim de asociati, care poarta denumirea de

    actionari. Capitalul social al societatii este divizat in actiuni care sunt negociabile si

    transmisibile. ; Raspunderea actionarilor pentru obligatiile societatii este limitata: vor raspunde

    numai in limita aportului depus la constituirea societatii.

    Constituirea societatii comerciale pe actiuni:

    Legea 31/1990 prevede doua modalitati de constituire a societatii pe actiuni: O constituire obisnuita sau simultana; O constituire prin subscriptie publica sau o constituire continuata.

    Identice cu cele de la societatea n nume colectiv

    16

  • Pentru realizarea constituirii, este necesar sa fie intocmit actul constitutiv in care sa fie mentionate anumite mentiuni sau clauze referitoare la:

    a) Asociatii: societatea pe actiuni trebuie sa aiba minim 2 asociati care pot fi persoane fizice sau persoane juridice;

    b) Firma societatii (denumirea ei) se compune dintr-o denumire proprie care trebuie sa fie deosebita de firma altui comerciant, urmata de mentiunea scrisa in intregime societate pe actiuni sau prescurtat SA.

    c) Capitalul social al societatii nu poate fi mai mic de echivalentul in lei a 25.000 euro.

    La constituirea societatii, capitalul social varsat de actionari nu trebuie sa fie mai mic de 30% din capitalul social subscris. Diferenta de capital social trebuie varsata in capitalul social al societatii in 12 luni pentru aportul in numerar si in 2 ani pentru aportul in natura.

    d) aporturile asociatilor: acestea pot fi in numerar, in natura si in creante. La societatile pe actiuni care se constituie prin subscriptie publica, aportul in creante nu este permis.

    e) actiunile societatii trebuie mentionate in actul constitutiv atat ca numar cat si ca valoare.

    f) Administratorii societatii: in actul constitutiv trebuie mentionat ce sistem de administrare se foloseste, ce administrator reprezinta societatea, precum si puterile acestora.

    g) Clauze privind gestiunea societatii: tot ceea ce inseamna organe de control: cenzori, auditori interni sau externi.

    Modalitatile de constituire a societatii pe actiuni :

    Constituirea simultana: daca doi sau mai multi asociati, actionari au de gand sa constituie o societate pe actiuni si indeplinesc conditiile necesare, in primul rand a capitalului minim, trec la acele formalitati de constituire (intocmesc actul constitutiv, apeleaza la un notar, avocat care sa ii ajute). Cand actul este finalizat il depun la registrul comertului, daca au avizul acestuia, va face publicitatea acestei inscrieri, dupa publicitate societatea va primi avizul judecatorului delegat si va fi inregistrata la registrul comertului.

    Constituirea prin subscriptie publica : pentru a se constitui o asemenea societate trebuiesc parcurse urmatoarele faze:

    a) Intocmirea si publicarea prospectului de emisiune;

    b) Subscrierea actiunilor;

    c) Validarea subscriptiei si aprobarea actelor constitutive de catre adunarea subscriitorilor;

    17

  • Intocmirea si publicarea prospectului de emisiune : prospectul de emisiune al actiunilor este inscrisul care cuprinde o oferta care este adresata publicului pentru ca acesta sa subscrie din actiunile societatii;

    Acest prospect este intocmit de catre fondatori si se incheie in forma autentica. Acesta este inaintat catre registrul comertului, este verificat de catre judecatorul delegat si daca corespunde, atunci acesta poate fi publicat.

    Subscrierea actiunilor : reprezinta acea manifestare de vointa a unor persoane care se obliga sa devina actionari ai viitoarei societati comerciale pe actiuni prin efectuarea unui aport la capitalul social in schimbul caruia va primi actiuni.

    Conditiile subscrierii: fiecare subscriitor sau acceptant trebuie sa verse in numerar jumatate din valoarea actiunilor subscrise la CEC sau la o banca comerciala, cealalta jumatate din valoarea capitalului social trebuie varsata in termen de 12 luni de la inmatricularea societatii.

    Validarea subscriptiei si validarea actelor de catre adunarea constitutiva: convocarea acestei adunari se face de catre fondatori printr-o instiintare adresata in Monitorul Oficial si in cel putin 2 ziare de larga circulatie cu 15 zile inainte de data convocarii adunarii.

    Data adunarii constitutive nu poate depasi 2 luni de la incheierea subscrierii publice.

    Atributiile adunarii constitutive:

    - verificarea existentei varsamintelor ofertantilor;

    - examinarea si validarea aportului expertilor pentru bunurile in natura aduse ca aport.

    - Discutarea si aprobarea actului constitutiv al societatii;

    - Numirea administratorilor si a cenzorilor

    Desfasurarea adunarii constitutive: pentru buna desfasurare a adunarii constitutive este necesara numirea unui presedinte si a doi secretari. Adunarea constitutiva este legal intrunita daca sunt prezenti jumatate plus unul din acceptantii ofertei publice si se pot adopta hotarari ale adunarii constitutive prin votul majoritatii simple al celor prezenti.

    Indiferent de numarul de actiuni subscrise, fiecare acceptant are drept la un vot in adunarea constitutiva. Este permisa reprezentarea prin procura speciala dar niciun acceptat nu poate reprezenta mai mult de cinci acceptanti.

    Actul constitutiv este inaintat la registrul comertului, primeste avizul judecatorului delegat, societatea este inregistrata la registrul comertului si va fi publicata in Monitorul Oficial.

    Drepturile fondatorilor: in afara de acele drepturi cuvenite ca actionari, fondatorii au dreptul si la o remuneratie pentru activitatea depusa privind constituirea societatii pe actiuni. 18

  • Fondatorii au dreptul si la o cota din profitul net al societatii, care va trebui mentionata in actul constitutiv, dar care nu poate depasi 6% din profitul net si nu mai mult de 5 ani.

    Obligatiile fondatorilor: acestia trebuie sa indeplineasca toate conditiile prevazute de lege pentru constituirea societatii comerciale pe actiuni. Fondatorii sunt obligati sa predea administratorilor toate documentele intocmite pe perioada subscriptiei publice si de constituire a societatii.

    Raspunderea fondatorilor: acestia raspund pentru toate actele intocmite pe durata functionarii societatii precum si atunci cand aceasta se formeaza.

    Fondatorii, precum si primii membrii ai consiliului de administratie sau ai directoratului raspund solidar fata de societate si fata de terte persoane pentru subscrierea integrala a capitalului social precum si pentru efectuarea varsamintelor stabilite de lege precum si pentru examinarea corecta a valorii aporturilor in natura.

    Adunarea generala a actionarilor nu va putea da descarcare fondatorilor precum si primilor administratori timp de 5 ani.

    Actiunile emise de societate:

    Definitie: actiunea este un titlu reprezentativ al contributiei asociatului si constituie o fractiune a capitalului social care confera posesorului calitatea de actionar.

    Caracterele actiunilor:

    o Sunt fractiuni ale capitalului social care au o valoare nominala, de aceea legea instituie un plafon minim al valorii unei actiuni, si anume 0,10 RON.

    o Actiunile sunt fractiuni egale ale capitalului social: pentru a asigura drepturi egale asociatilor.

    o Actiunile sunt indivizibile: pentru o buna functionare a societatii. o Actiunile sunt titluri negociabile: pot fi tranzactionate pe piata de capital.

    Clasificarea actiunilor:

    Actiuni ordinare: acestea pot fi si ele de doua feluri:

    - actiuni nominative: pe acest tip de actiuni este mentionat numele, prenumele si domiciliul persoanei fizice, sau denumirea si sediul persoanei juridice,

    - actiuni la purtator: sunt acele actiuni care nu au in evidenta numele sau date de identificare a proprietarului.

    19

  • Actiuni preferentiale: sunt reglementate de legea 31/1990 ca fiind acele actiuni cu dividend prioritar dar fara drept de vot. Acest tip de actiuni pot reprezenta cel mult o patrime din capitalul social.

    Conditiile necesare emiterii actiunilor:

    a. Actiunile pot fi eliberate numai dupa inregistrarea in registrul comertului, pentru protejarea actionarilor, pentru a nu fi pusi in situatia de a dobandi actiuni la o societate care nu are persoana juridica.

    b. Actiunile nu pot fi emise pentru o suma mai mica decat valoarea lor nominala.

    c. Emiterea de actiuni noi pentru majorarea capitalului social este interzisa pana la achitarea actiunilor din emisiunea precedenta. Nu pot fi emise actiuni noi pana cand cele vechi nu au fost achitate integral.

    Drepturile actionarilor:

    A. Dreptul de a participa la adunarea generala a actionarilor: toti actionarii au dreptul de a participa ordinara sau extraordinara;

    B. Dreptul la exercitarea votului: orice actionar care si-a finalizat aportul promis la constituirea societatii are drept de vot in cadrul adunarii generale sau extraordinare.

    C. Dreptul la informare: fiecare actionar are dreptul de a fi informat despre activitatea societatii. Poate cere administratorilor situatia economica, ce contracte sunt in desfasurare, cum se sta din punct de vedere financiar, si de asemenea, in apropierea de adunarea generala ordinara care valideaza bilantul contabil pe anul trecut, are dreptul la o documentare de la administratori raportata la acel bilant contabil al societatii.

    D. Dreptul la dividende: orice actionar al societatii are dreptul la dividende in raport cu contributia sa la capitalul social al societatii.

    E. Dreptul asupra partii ce i se cuvine din lichidarea societatii: daca societatea a intrat in lichidare, raportat la aportul sau adus la constituire, ii revine o suma de bunuri care raman in urma lichidarii.

    Obligatiile actionarilor:

    - Obligatia de a varsa aportul pe care l-a promis la constituirea societatii. In prima faza trebuie sa aduca cel putin 30% iar ulterior sa aduca intreg capitalul pe care la promis.

    - Obligatia de a respecta actul constitutiv si deciziile adoptate in cadrul adunarii generale ordinare sau extraordinare a asociatilor.

    - Obligatia de a suporta pierderile societatii pana la limita aportului adus la constituirea societatii.

    20

  • Adunarea generala a actionarilor:

    Exista trei tipuri de adunare generala: ordinara, extraordinara si speciala.

    Adunarea ordinara se intruneste cel putin o data pe an in cel mult 5 luni de la incheierea anului financiar. Trebuie sa fie cel putin jumatate din actionari iar decizia se ia cu cel putin o patrime din cei prezenti. Daca nu avem cvorum, se convoaca o a doua adunare la care nu se mai tine cont de majoritatea actionarilor prezenti.

    Adunarea generala extraordinara se tine ori de cate ori este nevoie, cand implica acest lucru, pentru luarea unor decizii importante pentru viata economica a societatii. . Trebuie sa fie cel putin jumatate din actionari iar decizia se ia cu cel putin o patrime din cei prezenti. Daca nu avem cvorum, se convoaca o a doua adunare la care decizia se ia cu o cincime din cei prezenti.

    Adunarea generala speciala sunt destinate anumitor categorii de actionari (cei care au actiuni nominative, actiuni la purtator, actiuni preferentiale). Curs nr.5 3 aprilie 2009

    Modalitatile de administrare a societatilor pe actiuni:

    Exista un sistem unitar in care administrarea se face printr-un consiliu de administratie care la randul sau deleaga o parte din atributii directorilor.

    Un sistem dualist in care administrarea se face printr-un directorat si un consiliu de supraveghere.

    Prin ultima modificare a legii 31.1990 sunt mentionate doua feluri de administrare a societatii pe actiuni:

    Un sistem unitar: in acest sistem, societatea pe actiuni este administrata de unul sau mai multi administratori, numarul acestora fiind intotdeauna impar. Cand sunt mai multi administratori, acestia constituie un consiliu de administratie.

    Societatile pe actiuni ale caror situatii financiare anuale fac obiectul unei obligatii legale de auditare sunt administrate de cel putin trei administratori.

    Administratorii sunt numiti prin actul constitutiv sau de catre adunarea generala a asociatilor. Durata functiei de administrator este de 4 ani, cu exceptia primilor administratori care este de 2 ani.

    Administratorii pot fi revocati oricand de catre adunarea generala a asociatilor. Consiliul de administratie alege unul dintre membrii sai ca presedinte. Consiliul de administratie se intruneste cel putin o data la trei luni.

    Consiliul de administratie poate delega conducerea societatii unuia sau mai multor directori, numind pe unul dintre acestia director general. Directorii pot fi numiti

    21

  • dintre membrii consiliului de administratie sau din afara consiliului de administratie. Directorii pot fi revocati oricand de catre consiliul de administratie.

    Daca societatea pe actiuni trebuie supusa auditului financiar extern, atunci este obligatoriu numirea directorilor.

    Durata mandatorilor directorilor nu este precizata in actul constitutiv. Ramane la dispozitia consiliului de administratie sa stabileasca durata mandatului. De regula, functia de director are ca durata exact cat are consiliul de administratie.

    Remunerarea directorilor ramane la dispozitia consiliului de administratie. El nu poate fi si salariat al societatii. Persoanele care nu pot fi fondatori nu pot fi nici directori (cele condamnate pentru infractiuni economice). De asemenea, pentru buna functionare a administrarii societatii pe actiuni, consiliul de administratie poate crea comitete consultative formate din cel putin 2 membrii ai consiliului si sunt insarcinate cu desfasurarea de investigatii sau elaborarea de recomandari.

    Un sistem dualist: acesta a fost introdus in 2006 prin legea 441, sistem in care administrarea societatilor pe actiuni se face prin directorat si consiliul de supraveghere.

    Directoratul: conducerea societatii pe actiuni revine in exclusivitate directoratului care indeplineste toate actele necesare pentru realizarea obiectului de activitate al societatii. Directoratul isi exercita atributiile sub controlul consiliului de supraveghere. Directoratul este format din unul sau mai multi membrii, numarul acestora fiind intotdeauna impar.

    Cand este un singur membru, acesta poarta denumirea de director general unic. In cazul in care societatea pe actiuni este supusa auditarii financiare, directoratul trebuie sa aiba cel putin trei membrii.

    Determinarea membrilor directoratului revine consiliului de supraveghere, care atribuie unuia dintre membrii directoratului functia de presedinte al directoratului. Durata mandatului directoratului este stabilit de catre consiliul de supraveghere dar nu poate depasi durata de 4 ani.

    Membrii directoratului pot fi revocati oricand de catre consiliul de supraveghere, dar doar daca nu s-a interzis aceasta activitate in actul constitutiv. In caz de vacanta a unui post de membru al directoratului, consiliul de supraveghere desemneaza un nou membru, pana la durata incheierii contractului de directorat.

    Directoratul reprezinta societatea in raporturile juridice cu tertii precum si in justitie. Directoratul este obligat sa inregistreze la registrul comertului numele persoanei care are puterea sa reprezinte societatea, persoana care este obligata sa depuna la registrul comertului specimenul de semnatura.

    Directoratul este obligat ca cel putin o data la trei luni sa prezinte un raport scris consiliului de supraveghere cu privire la conducerea societatii, a activitatii acesteia si eventual la posibila evolutie a societatii comerciale.

    22

  • Directoratul mai este obligat sa prezinte consiliului de supraveghere situatia financiara anuala precum si raportul sau anual. Directoratul prezinta consiliului de supraveghere propunerea sa detaliata cu privire la distribuirea evenimentelor. Fiecare membru al directoratului are acces la toate informatiile transmise consiliului de supraveghere.

    Consiliul de supraveghere: membrii acestuia sunt numiti de catre adunarea generala a actionarilor, cu exceptia primilor membrii care sunt numiti prin actul constitutiv. Numarul membrilor consiliului de supraveghere este stabilit in actul constitutiv, dar acesta nu poate fi mai mic de 3 sau mai mare de 11.

    Membrii consiliului pot fi revocati oricand de catre adunarea generala cu o majoritate de doua treimi din numarul voturilor actionarilor prezenti. Este obligatoriu ca acest consiliu sa aleaga pe unul dintre membrii sai pentru functia de presedinte al sau.

    In caz de vacanta a unui post, consiliul poate alege un membru provizoriu pana la intrunirea adunarii generale. Niciun membru al consiliului nu poate fi salariat al acesteia.

    Atributii:

    - exercita controlul permanent asupra conducerii societatii;

    - numeste si revoca membrii directoratului;

    - raporteaza cel putin o data pe an adunarii generale a actionarilor o situatie referitoare la activitatea consiliului;

    - in situatii deosebite, poate cere intrunirea adunarii generale.

    In actul constitutiv poate fi o clauza in care sunt mentionate ca anumite activitati ale societatii, directoratul nu le poate face decat cu avizul consiliului de supraveghere.

    Consiliul de supraveghere poate crea comitete consultative ca si directoratul. Se intruneste cel putin o data la trei luni.

    Organele de control al gestiunii societatii: la societatea pe actiuni trei sa aiba cel putin trei auditori si un supleant. Durata functiei de cenzor sau auditor intern este de trei ani.

    Obligatiunile emise de societate:

    Obligatiunile sunt titluri de valoare sau de credit care sunt emise de societate. In schimbul unei sume de bani imprumutate si care inglobeaza obligatia societatii de a rambursa aceste sume si de a plati dobanzile aferente.

    Desi sunt titluri de valoare ca si actiunile, obligatiunile au caracteristica proprie, si anume calitatea de obligatar nu se poate confunda cu calitatea de actionar deoarece obligatarul are dreptul la restituirea sumei de bani precum si plata dobanzilor chiar daca societatea a obtinut sau nu beneficii.

    23

  • Obligatiunile sunt nominative si la purtator, la fel ca actiunile. Emiterea de obligatiuni este hotarata de adunarea generala a actionarilor, valoarea unei obligatiuni nu va putea fi mai mica de 2,5 RON. O obligatiune din aceeasi emisiune, trebuie sa aiba valoare egala.

    Potrivit legii 31/1990, obligatiunile se ramburseaza la scadenta sau anticipat. Prin rambursarea la scadenta, fiecare titular al obligatiunii va primi suma de bani corespunzatoare precum si dobanda aferenta.

    Rambursarea se face la o suma superioara valorii nominale a obligatiunilor, aceasta diferenta poarta denumirea de prima si care are menirea sa compenseze dobanzile care trebuie platite.

    Adunarea generala se convoaca la cerea unui numar de detinatori care sa reprezinte a patra parte din titlurile emise.

    Atributiile adunarii generale a obligatarilor:

    - numeste un reprezentant al obligatarilor precum si unul sau mai multi supleanti;

    - indeplineste toate actele de supraveghere si aparare ale intereelor obligatarilor

    - constituie un fond pentru acoperirea cheltuielilor necesare apararii drepturilor obligatarilor;

    - poate face opozitie la orice modificare a actelor constitutive ale societatii comerciale sau a conditiilor imprumutului prin care s-ar aduce atingere obligatarilor.

    - Se pronunta asupra emiterii de noi obligatiuni de catre societatea comerciala.

    Hotararea legatarilor va fi adusa la cunostinta societatii in termen de cel mult 20 de zile de la adaptarea sa. Hotararea adunarii luate cu respectarea legii sunt obligatorii pentru toate persoanele care au statut de obligatari, chiar daca au fost absente sau au votat contra.

    Registrele societatii pe actiuni: pe langa cele trei registre de contabilitate (registrul cartea mare, jurnal, inventar) aceasta societate pe actiuni ar trebui sa tina si urmatoarele registre:

    Registrul actionarilor care trebuie sa cuprinda numele, prenumele, adresa, precum si varsamintele facute de fiecare actionar in parte.

    Registrul sedintelor adunarilor generale de orice tip in care sunt mentionate toate discutiile sau toate deliberarile purtate in acele sedinte.

    Registrele sedintelor consiliului de administratie sau al directoratului; Registrele privind sedintele comitetului de supraveghere; Registrul privind deliberarile si constatarile cenzorilor si auditorilor interni; Registrul obligatiunilor emise de societate;

    24

  • Dizolvarea si lichidarea societatii pe actiuni: la fel ca la dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale

    Societatea cu raspundere limitata

    Notiune: Este o societate constituita pe baza deplinei increderi de doua sau mai multe

    persoane care pun in comun anumite lucruri pentru desfasurarea unor activitati economice si comerciale cu scopul de a obtine profit si in care obligatiile asociatilor se limiteaza numai la aportul subscris.

    Se poate intalni si societate cu raspundere limitata cu un singur asociat, si se aplica aceleasi reguli ca la cea cu mai multi asociati. Insa o persoana fizica sau juridica nu poate fi asociat unic decat intr-o singura societate cu raspundere limitata. Acel asociat unic poate fi si salariat al societatii.

    Constituirea societatii : Se poate constitui prin contract de societate si statut sau numai printr-un act

    constitutiv. Asociatii pot fi persoane fizice sau persoane juridice. Aceasta societate poate avea un numar de asociati de maxim 50 de asociati.

    Firma societatii : Se compune dintr-o denumire proprie, care poate fi urmata de numele unuia sau

    mai multor asociati urmata de societate cu raspundere limitata scris in intregime sau SRL.

    Capitalul societatii Trebuie mentionat si inscris in actul constitutiv. Nu poate fi mai mic de 200 RON.

    Asociatii raspund numai in limita aporturilor lor. Aporturile asociatilor trebuie mentionate in actul constitutiv si pot fi numai aporturi in numerar si in natura.

    Nu sunt permise aporturile in creante si in munca.

    Functionarea societatilor cu raspundere limitata: si in acest tip de societate adunarea generala a asociatilor este organul principal de deliberare si de luare a deciziilor.

    Administrarea societatii: trebuie mentionata in actul constitutiv si putem intalni unul sau mai multi administratori.

    Controlul gestiunii societatii: legea prevede ca daca sunt mai mult de 15 asociati este obligatoriu ca societatea sa aiba cenzori sau auditori interni. Este obligatoriu minim un cenzor si un supleant. Daca si aceasta societate desfasura activitati externe de import si import in UE este obligata sa fie auditata financiar extern de catre o unitate financiara.

    25

  • Curs nr.6 8 aprilie 2009

    Legea 31/1990prezinta trei situatii de transmisiune a partilor sociale: intre asociati, catre persoane din afara societatii si prin succesiune;

    Conditiile transmiterii partilor sociale:

    Regulile privind transmiterea cuprinse in dreptul comun, adica cele privind cesiunea de creanta, se intregesc cu prevederile din legea 31/1990, dar si cu cele referitoare la transmiterea succesorala.

    Cesiunea partilor sociale intre asociati: pentru a avea loc o astfel de cesiune are loc incheierea unui contract intre asociatul cedent si asociatul cesionar, ceea ce se realizeaza prin cererea de inscriere a cesiunii in registrul asociatilor societatii.

    Se poate totusi interzice aceasta cesiune daca prin ea se urmareste obtinerea de catre un asociat a majoritatii unui capital social.

    Cesiunea partilor sociale intre asociati si persoane din afara societatii: aceasta cesiune are loc numai cu aprobarea asociatilor care reprezinta cel putin trei patrimi din capitalul social, fiind necesara in prealabil o hotarare a adunarii asociatilor.

    Intrucat hotararea adunarii asociatilor este o conditie a perfectarii cesiunii, inscrisul care o constata trebuie sa imbrace forma autentica.

    Transmiterea partilor sociale pe cale succesorala: desi in conceptia legii partile sociale se transmit prin succesiune, iar in contractul de societate s-a prevazut o oarecare posibilitate, totusi trebuie avute in vedere prevederile codului civil unde drepturile succesorale se transmit ope legis, adica de la data deschiderii succesiunii.

    Textul de lege se refera nu la transmiterea partilor sociale, ci la continuarea sau necontinuarea cu mostenitorii asociatului nedecedat. Odata cu notificarea societatii, transmiterea pe cale succesorala trebuie inscrisa atat in registrul comertului cat si in registrul de asociati al societatii.

    Obligatiile comerciale Au ca izvor actele juridice (contractele si actele juridice unilaterale) precum si

    faptele juridice (licite si ilicite).

    Reguli privind formarea societatilor comerciale:

    Principiul liberalitatii contractuale: liberalitatile contractuale consta in dreptul unei persoane de a incheia orice contract cu orice partener si clauzele pe care proprietarul le convine , cu singurele limite impuse de ordinea publica si bunele moravuri (liberalitati de vointa a partilor contractuale).

    Consecintele principiului liberalitatii contractuale:

    26

  • - libertate la exprimarea vointei la incheierea contractului: orice contract, in sensul de operatiune juridica (negotium) se incheie prin simplul acord de vointa, indiferent de forma de manifestare a vointei partilor. Totusi, unele contracte se incheie in forma scrisa pentru probarea lor.

    - Liberalitatea probelor in litigiile comerciale: pe langa probele existente in dreptul comun, exista si mijloace specifice de proba: corespondenta acceptata, registre comerciale, facturi;

    Liberalitatea solutionarii litigiului pe calea arbitrajului comercial: prin inserarea in contract a unei clauze, (clauza compromisorie) prin care convin ca orice litigii ivite in executarea contractelor sa fie solutionate pe calea arbitrajului.

    Limite ale principiului liberalitatii:

    1. contractele dictate sau de adeziune: transporturi, asigurari, furnizarea energiei electrice: nu se poate negocia si se adera la ele.

    2. contracte cu clauze impuse de lege: reglementate de legea 469/2002 prin care au fost adoptate unele masuri privind intarirea disciplinei contractuale in activitatea comerciala. Functioneaza numai intre comercianti nu si intre comercianti si necomercianti.

    3. contracte cu clauze interzise de lege: legea nr. 193/2000, stabileste anumite reguli speciale privind incheierea contractelor intre comercianti si consumatori.

    Reguli privind incheierea contractelor comerciale:

    Contractele se incheie cel mai des intre absenti, prin corespondenta.

    Oferta de a contracta: presupune o propunere a unei persoane adresata altei persoane de a incheia un contract. Pentru a angaja din punct de vedere juridic, oferta trebuie sa fie precisa, completa, neechivoca si ferma.

    Formularea ofertei poate fi precedata de anumite discutii si negocieri intre parti. Numai oferta cuprinde un angajament juridic care il obliga pe ofertant.

    Acceptarea ofertei: acceptarea este manifestarea vointei destinatarului ofertei de a incheia contractul in conditiile prevazute in oferta primita. Pentru a constitui acceptare, manifestarea de vointa trebuie sa imbrace sau sa exprime neindoielnic vointa destinatarului de a se angaja juridic in conditiile propuse in oferta.

    Daca acceptarea este facuta cu rezerve sau in alte conditii, atunci avem fie un refuz, fie o contraoferta.

    Momentul incheierii contractului: in momentul in care oferta se intalneste cu acceptarea, aceasta avand ca efect realizarea acordului de vointa, atunci contractul se considera incheiat. Exista 4 teorii in acest sens:

    27

  • - teoria emisiunii: sau teoria declararii vointei;

    - teoria transmisiunii (teoria expedierii);

    - teoria receptiunii (teoria primirii acceptarii);

    - teoria informatiunii (teoria cunoasterii acceptarii);

    Contractul sinalagmatic nu se considera incheiat daca acceptarea nu a ajuns la cunostinta expeditorului. In practica functioneaza de obicei teoria receptiunii.

    Ca exceptie, art. 36 din codul comercial prevede ca atunci cand ofertantul cere executarea imediata a contractului si un raspuns prealabil de acceptare nu este cerut, dupa natura contractului, contractul este perfect indata ce partea cealalta a intreprins executarea lui.

    Perfectarea contractelor unilaterale: art. 38 din Codul Comercial prevede ca in contractele unilaterale propunerea este obligatorie indata ce ajunge la cunostinta partii careia ii este facuta (exceptie de la caracterul revocabil al ofertei).

    Reguli speciale privind incheierea contractelor comerciale prin mijloace electronice:

    reguli privind incheierea contractelor la distanta: OG nr. 130/2000: stabileste anumite reguli speciale privind incheierea si executarea contractelor la distanta intre comercianti care furnizeaza produse sau servicii si consumatori.

    Prin contractul la distanta se intelege contractul incheiat intre un comerciant si un consumator in cadrul unui sistem de vanzare organizat de comerciant care utilizeaza in mod exclusiv, inainte si la incheierea contractului una sau mai multe tehnici de comunicatie la distanta.

    Pe baza informatiilor comerciantului, consumatorul lanseaza o comanda privind cumpararea produsului ori prestarea serviciului. Contractul se considera incheiat in momentul primirii mesajului de confirmare de catre consumatori referitor la comanda sa, daca partile nu au convenit altfel.

    Reguli privind comertul electronic: acesta este reglementat prin doua acte normative: legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica, si legea 365/2002 privind comertul electronic. Inscrisul in forma electronica reprezinta o colectie de date in forma electronica intre care exista relatii logice si functionale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatii inteligibile, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui procedeu similar.

    Semnatura electronica reprezinta date in forma electronica care sunt atasate sau logic asociate cu alte date in forma electronica si care servesc ca metoda de identificare intre comercianti.

    In privinta incheierii contractelor cu mijloace electronice, legea stabileste anumite prevederi speciale. Astfel, furnizorul de servicii ofera serviciul prin intermediul unei pagini WEB care cuprinde anumite informatii generale si informatii cu caracter tehnic. Pe baza

    28

  • informatiilor oferite de furnizorul de servicii, destinatarul serviciilor trimite furnizorului de servicii, prin mijloace electronice oferta de a contracta. Dupa primirea ofertei, furnizorul de servicii are obligatia de a confirma destinatarului primirea ofertei.

    Contractul se considera incheiat in momentul in care acceptarea ofertei de a contracta a ajuns la cunostinta ofertantului, daca partile nu au convenit in alt mod.

    Reguli privind executarea obligatiilor comerciale:

    Pretul in obligatiile comerciale:

    - Adevaratul pret sau pretul curent: potrivit art. 40 din codul comercial cand urmeaza a se hotari adevaratul pret sau pretul curent al produselor, al marfurilor, transportului, navului (chirie la contractul de inchiriere a unei nave), al primelor de asigurare, cursul schimbului, al efectelor publice si al titlurilor industriale, el se ia dupa listele bursei sau dupa mercurialele locului unde contractul a fost incheiat sau in lipsa de acestea, dupa cele ale locului celui mai apropiat.

    - Moneda preferata a pretului: art. 41: daca moneda prevazuta in contract nu are curs legal sau comercial in tara, iar cursul ei nu a fost determinat de partile contractante, plata se va putea face in moneda nationala la cursul de schimb din momentul scadentei si la locul platii.

    Locul executarii obligatiilor comerciale: art. 59: orice obligatie comerciala, indiferent de obiectul ei trebuie sa fie executata in locul aratat in contract. Uneori, locul executarii obligatiilor comerciale poate rezulta si din natura operatiunii ori din intentia partii contractante. In cazul in care locul executarii nu rezulta din niciuna din situatiile de mai sus, legea prevede ca obligatiile comerciale trebuie executate la locul unde debitorul isi are sediul sau comercial ori cel putin domiciliul sau resedinta.

    Regimul juridic al dobanzilor:

    Regula curgerii de drept a dobanzilor in obligatiile comerciale: art. 43 din codul comercial stabileste regula potrivit careia datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc dobanzi de drept din ziua cand devin exigibile. Desi dobanzile curg de drept, ele trebuie cerute de creditori, neputand fi acordate din oficiu.

    Conditiile cerute pentru culegerea dobanzilor:

    - obligatia debitorului sa constea in plata unei sume de bani.

    - Obligatia sa fie lichida, adica cuantumul sa fie precis determinat;

    - Obligatia sa fie exigibila.

    Aceasta regula a exigibilitatii dobanzilor este aplicabila numai cand plata este comerciala numai pentru creditor. Astfel dobanzile curg de la data punerii in intarziere a debitorului in conditiile art. 1088 Cod Civil.

    Cuantumul dobanzii comerciale: dobanda legala comerciala este reglementata de OG nr.9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatiile banesti. Partile sunt libere

    29

  • sa stabileasca in conventii rata dobanzii pentru intarzierea la plata. Daca aceasta nu este prevazuta din contract, se va plati dobanda legala.

    In materie comerciala, dobanda legala se stabileste la nivelul dobanzii de referinta a BNR si se aplica indiferent daca debitorul este sau nu comerciant. In materie necomerciala, dobanda legala se stabileste la nivelul dobanzii de referinta a BNR diminuat cu 20%. Nivelul dobanzii legale este cel al ratei dobanzii de referinta a BNR, anuntat public prin circulare ale bancii. In relatiile de comert exterior, dobanda legala este de 6%.

    Anatocismul in materie comerciala: capitalizarea dobanzilor: plata anticipata a dobanzilor se poate efectua pe cel mult 6 luni. Dobanda incasata ramane bine dobandita creditorului, indiferent de variatiile ulterioare. Dobanda se calculeaza numai asupra cuantumului sumei de bani, insa, legea admite ca dobanzile se pot capitaliza si pot produce dobanzi in temeiul unei conventii speciale incheiata in acest sens.

    Corelatia intre dobanzi - daune interese si dobanzi-penalitati: dobanzile nu se pot cumula cu daunele interese, pentru ca ele sunt in realitate daune interese de intarziere. Ele sunt permise in cazuri expres prevazute de lege (cand mandatarul care schimba destinatia sumelor de bani pe care le-a primit de la mandant).

    Cat priveste penalitatile, acestea pot fi prevazute in contract sub forma unei clauze penale pe care debitorul obligatiei banesti o va achita creditorului in cazul intarzierii in executarea obligatiilor. Acestea nu se pot cumula cu dobanzile, pentru ca s-ar realiza o dubla reparatie pentru aceeasi abatere.

    Interdictia acordarii termenului de gratie: in obligatiile comerciale, judecatorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art. 1021 Cod Civil, deoarece aceasta interdictie isi gaseste fundamentul in exigentele activitatii comerciale intrucat executarea la termen a obligatiei comerciale constituie si o necesitate pentru buna desfasurare a acestei activitati de comert.

    Conditiile aplicarii interdictiei:

    - obligatia debitorului sa rezulte dintr-un contract sinalagmatic;

    - contractul trebuie sa prevada un termen de executare;

    - obligatia debitorului trebuie sa aiba caracter comercial;

    Solidaritatea codebitorilor:

    Prezumtia de solidaritate a codebitorilor: art. 42 prevede: in obligatiile comerciale, codebitorii sunt tinuti solidari, afara de stipulatiile contrare. Partile pot inlatura prin conventia lor solidaritatea. Prezumtia de solidaritate se extinde si asupra fideiusorului. Alin.2 din art 42, aceeasi prezumtie exista si contra fideiusorului, chiar necomerciant care garanteaza o obligatie comerciala.

    In cazul fapteilor de comert unilaterale sau mixte, se extinde aceasta solidaritate numai cand contractul sau actul care se incheie, prin natura lui, este unul comercial.

    30

  • Curs nr.7 15 aprilie 2009

    Probele in materie comerciala

    Notiunea de probe comerciale :

    Potrivit art. 46 Cod comercial, obligatiile comerciale se probeaza cu: - acte autentice - cu acte sub semnatura privata - cu facturi acceptate, - Prin corespondenta; - Cu registrele comerciale ale partilor; - Prin orice alte mijloace de proba admise de legea civila.

    Instrumentul probatoriu in dreptul comercial trebuie in primul rand sa faca deplina credinta pentru a consolida creditul comercial. In al doilea rand trebuie sa fie usor de confectionat pentru a nu stanjeni celeritatea in circulatia bunurilor. In al treilea rand trebuie sa fie usor de administrat pentru a asigura securitatea in justitie a cauzelor comerciale.

    Probele in dreptul comun : Dovada actelor si a faptelor juridice se poate face prin inscrisuri, prin martori, prin

    marturisire, prin expertiza sau prin prezumtii.

    Proba prin inscrisuri: multitudinea actelor juridice pe care le incheie comerciantii impiedica pe acestia sa redacteze inscrisuri. De aceea, in materie comerciala inscrisurile au un rol mai redus ca mijloc de proba fata de situatia din dreptul comun. In mod exceptional, in anumite cazuri, codul comercial si anumite legi comerciale mentioneaza ca anumite acte juridice trebuie sa fie incheiate in forma scrisa prevazuta de lege.

    Data actelor comerciale: potrivit art. 57 Cod Comercial, data actelor si a contractelor comerciale trebuie sa arate locul, ziua, luna si anul. Data poate fi opusa tertilor prin toate mijloacele de proba. In cazul inscrisurilor autentice, mentiunea datei actului este data incheierii de autentificare.

    Proba cu martori: potrivit art. 46 Cod Comercial, obligatiile comerciale se probeaza cu martori ori de cate ori instanta judecatoreasca considera ca este necesar. Aceasta proba poate fi folosita si contra unui inscris peste ceea ce cuprinde inscrisul sau pentru ceea ce s-ar pretinde ca s-ar fi zis inainte, in urma, sau pe timpul confectionarii inscrisului.

    Probele specifice dreptului comercial : Art. 46 cod comercial reglementeaza ca mijloace de proba facturile acceptate,

    corespondenta, telegramele si registrele comerciale.

    Facturile acceptate: factura comerciala este un inscris sub semnatura privata prin care se constata executarea unei operatiuni comerciale. Emiterea unei facturi este legata cel mai adesea de operatiunile de vanzare-cumparare, adica factura se intocmeste de 31

  • vanzator si se transmite cumparatorului. Factura trebuie sa cuprinda anumite mentiuni referitoare la partile care incheie contractul, referitoare la marfa, adica la cantitatea si calitatea acesteia, mentiuni referitoare la pretul marfii, mentiuni referitoare la transportul marfii, precum si acele conditii de predare a acesteia.

    Factura trebuie intocmita in dublu exemplar si se trimite destinatarului odata cu marfa. Destinatarul va restitui emitentului duplicatul facturii acceptate in conditiile legii.

    Factura comerciala face dovada impotriva emitentului si in favoarea destinatarului. Daca factura este acceptata de destinatar, adica de cumparator, ea face dovada si impotriva emitentului. Factura face dovada in legatura cu existenta actului juridic si cu executarea operatiunii care constituie obiectul ei.

    Acceptarea facturii poate fi expresa sau tacita. Acceptarea facturii este expresa cand destinatarul semneaza cu mentiunea acceptat pe un exemplar al facturii pe care il restituie emitentului. De asemenea, acceptarea este expresa si in situatia in care destinatarul confirma factura printr-o scrisoare sau telegrama.

    Acceptarea facturii este tacita in cazul cand ea rezulta din manifestarea de vointa care atesta acceptarea facturii (ex.: revanzarea marfii). Simpla tacere a destinatarului nu poate avea valoarea unei acceptari tacite a facturii.

    Corespondenta comerciala: cel mai adesea, contractele comerciale intre absenti se incheie prin corespondenta. Incheierea unui contract comercial poate sa rezulte dintr-un schimb de scrisori, telegrame, note, prin fax sau prin corespondenta electronica. Inscrisurile expediate si primite de comerciant, care constituie corespondenta comerciala fac parte din categoria inscrisurilor sub semnatura privata.

    Registrele comerciale: intre obligatiile comerciantilor legea prevede si acea obligatie de a tine o evidenta a activitatii comerciale prin intermediul registrelor comerciale. Potrivit legii 82/1991, registrele pe care trebuie sa le tina comerciantii sunt: registrul jurnal, registrul inventar, registrul carta mare.

    Registrele, au pe langa functiile de cunoastere, evidenta si control a activitatii comerciale, si o functie probatorie. Acestea registre pot fi folosite ca mijloc de proba in litigiile dintre comercianti si in anumite limite in litigiile dintre comercianti si necomercianti. In raporturile dintre comercianti, registrele comerciale au o forta probanta diferita, dupa cum acestea au fost legal tinute, sau au fost tinute fara respectarea dispozitiilor legale.

    Registrele comerciale corect tinute: art. 50 Cod Comercial prevede ca registrele comerciale tinute in regula pot face proba in justitie intre comercianti pentru actele si faptele de comert. Registrele comerciale pot fi folosite ca mijloace de proba nu numai contra comerciantului care le tine, ci si in favoarea acestuia. In privinta folosirii registrelor contra comerciantului care le tine, aceasta este o aplicare a regulii generale potrivit careia, inscrisurile fac dovada impotriva celui care le emana.

    Referitor la posibilitatea folosirii registrelor in favoarea comerciantului care le tine, codul comercial deroga de la principiul dreptului comun, conform caruia nimeni nu isi poate constitui un mijloc de proba pentru a se servi de el in eventualele litigii. Aceasta derogare a legii se explica prin natura si functiile registrelor comerciale precum si prin conditiile instituie pentru tinerea lor. Registrele comerciale au forta probanta atat contra comerciantului care le 32

  • tine cat si in favoarea acestuia, numai daca sunt indeplinite conditiile stabilite de lege si anume:

    - registrele sa fie obligatorii; - registrele sa fie legal tinute; - litigiul sa fie angajat intre comercianti; - litigiul sa priveasca acte si operatiuni care constituie fapte de comert.

    Registrele comerciale nelegal tinute: daca registrele pe care comerciantii sunt obligati a le avea nu sunt legal tinute, ele pot fi folosite ca mijloc de proba numai contra comerciantului caruia ii apartin, nu si in favoarea sa. Aceste registre au forta probanta impotriva comerciantului care l-a tinut, deoarece avand valoarea unor inscrisuri, ele fac dovada contra celui de la care emana.

    Deoarece nu au fost tinute in conditii prevazute de lege, aceste registre nu asigura acele garantii veridice necesare, si nu pot fi folosite ca mijloc de proba in favoarea comerciantului caruia ii apartin.

    Referitor la forta probanta a registrelor comerciale, in litigiile dintre comercianti si necomercianti codul comercial nu cuprinde nicio reglementare. Potrivit codului civil, registrele unui comerciant pot fi folosite de catre necomerciant ca mijloc de proba impotriva comerciantului caruia apartin aceste registre. Posibilitatea folosirii registrelor de catre un necomerciant contra comerciantului se explica prin aceea ca inregistrarile efectuate in registrele comerciale sunt considerate adevarate marturisiri ale comerciantului.

    Codul comercial reglementeaza doua modalitati de folosire a registrelor comerciale:

    - infatisarea registrelor: consta in prezentarea acestora, la cererea partilor sau din oficiu pentru a se extrage din ele numai ceea ce se refera la litigiul dintre parti.

    - comunicarea registrelor: consta in punerea la dispozitia partilor a registrelor in totalitate pentru a fi examinate. Aceasta examinare se realizeaza prin hotararea instantei judecatoresti la domiciliul partii interesate, la grefa instantei sau in alt loc.

    Prescriptia extinctiva :

    Consta in pierderea dreptului creditorului de a obtine o hotarare judecatoreasca in temeiul caruia sa se poata proceda la executarea silita, a obligatiilor in urma neexercitarii actiunii in justitie in intervalul prevazut de lege. Prescriptia extinctiva este reglementata in materie comerciala de codul comercial si de prevederile decretului nr. 167/1958 dar si de alte acte normative specifice dreptului comercial.

    Termenul de prescriptie in materie comerciala este de 3 ani. Termenele speciale de prescriptie:

    - decretul din 1958 prevede un termen de 3 ani de zile referitor la actiunile care deriva din contractul de societate.

    - Codul comercial stabileste un termen de prescriptie de 2 ani pentru actiunile mijlocitorilor pentru plata drepturilor lor;

    33

  • - Tot codul comercial reglementeaza drepturile de prescriptie privind actiunile contra carausului in temeiul contractului de transport: 6 luni daca expedierea a fost facuta in Europa si un an daca s-a facut in tarile extraeuropene.

    - Legea 31/1990 prevede 2 termene de prescriptie: un termen de 6 luni pentru actiunile in daune ale fondatorilor impotriva societatii si un termen de 3 ani pentru restituirea dividentelor;

    - Legea 11/1991 stabileste un termen de un an de zile pentru actiunea in daune pentru prejudiciile cauzate prin fapte de concurenta neloiala.

    In materie comerciala prescriptia incepe sa curga: a) in cazul actiunilor derivate din contractul de societate, prescriptia curge din ziua cand

    obligatia a ajuns la termen. b) In cazul actiunii mijlocitorilor, prescriptia incepe sa curga din ziua terminarii afacerii; c) In cazul actiunii contra carausului, prescriptia curge in cazul pierderii totale a

    bunurilor, de la data cand bunurile trebuiau sa ajunga la destinatie, iar in cazul pierderii partiale, din ziua primirii bunurilor de catre destinatar.

    d) Termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de legea 31/1990 curge de la data adunarii generale a actionarilor, iar termenul de 3 ani curge de la data distribuirii dividendelor.

    Grupurile de interes economic Prin legea nr. 161/2003 au fost reglementate doua entitati care pot desfasura o activitate comerciala, si anume:

    I. grupurile de interes economic (GIE); II. grupurile europene de interes economic (GEIE)

    Grupurile de interes economic : Reprezinta o asociere intre doua sau mai multe persoane fizice sau juridice

    constituita pe o perioada determinata in scopul dezvoltarii activitatii economice a membrilor sai, precum si al imbunatatirii rezultatelor activitatii respective. Grupul de interes economic are urmatoarele trasaturi:

    a. grupul de interes economic este o asociere bazata pe un contract. Cuprinde doua sau mai multe persoane fizice sau juridice, comercianti sau necomercianti, fara a putea depasi un numar de 20 de persoane;

    b. GIE este persoana juridica si fiind un subiect de drept, participa in nume propriu la toate raporturile juridice.

    c. GIE urmareste un scop patrimonial, adica se constituie in scopul inlesnirii si dezvoltarii activitatii economice a membrilor sai. Activitatea grupului trebuie sa se raporteze la activitatea economica a membrilor sai si sa aiba un caracter accesoriu fata de activitatea membrilor sai.

    34

  • d. GIE poate avea calitatea de comerciant sau de necomerciant: criteriul de deosebire il reprezinta caracterul activitatii: grupul va avea calitatea de comerciant daca actele sau faptele pe care le desfasoara sunt fapte de comert.

    e. GIE raspunde pentru obligatiile sale fata de terti. Membrii grupului raspund nelimitat si solidar pentru obligatiile grupului.

    Constituirea grupului de interes economic: acesta se constituie prin contract de societate sau printr-un act constitutiv, iar acesta trebuie sa aiba forma autentica, dupa care se inmatriculeaza in registrul comertului. GIE se poate constitui cu sau fara capital, adica membrii grupului pot conveni sa afecteze anumite bunuri pentru desfasurarea activitatii, adica sa formeze un capital social al grupului.

    Grupul de interes economic nu poate avea drept scop obtinerea de profit pentru sine, adica, daca din activitatea grupului rezulta profit, acesta se distribuie in totalitate, in mod obligatoriu in cotele prevazute de actul constitutiv catre membrii grupului, iar in situatia in care cheltuielile grupului depasesc veniturile, diferenta va fi acoperita de membrii grupului.

    Firma grupului trebuie sa cuprinda o denumire proprie urmata de Grup de interes economic scris in intregime sau prescurtat GIE. Acesta se inmatriculeaza in registrul comertului la cererea administratorului grupului in termen de 15 zile de la autentificarea actului constitutiv. Are obligatia sa publice in Monitorul Oficial actul constitutiv al grupului.

    Functionarea grupului de interes economic:

    Membrii grupului formeaza Adunarea generala a grupului ca organ suprem de deliberare si decizie. Conditiile privind adoptarea hotararilor se stabilesc prin actul constitutiv. Legea prevede ca pentru modificarea actului constitutiv este obligatoriu votul unanim al membrilor.

    GIE este administrat de persoane anumite imputernicite care se numesc administratorii grupului care sunt desemnati prin actul constitutiv sau sunt alesi prin votul unanim al membrilor grupului. Administratori pot fi persoane fizice sau juridice.

    Membrii grupului au dreptul de a se informa asupra gestiunii grupului prin consultarea documentelor intocmite de administratori sau in cele prevazute in actul constitutiv. GIE nu are cenzori.

    Calitatea de membru a grupului inceteaza prin: - retragere; - excludere; - cesiunea partilor de interes; - prin deces; - prin incetarea personalitatii juridice ale unui membru:

    Daca actul constitutiv nu prevede, grupul continua sa existe si dupa unul sau mai multi membri s-a retras, a fost exclus, etc. GIE isi inceteaza existenta ca persoana juridica prin dizolvare si lichidare. Cauzele sunt aceleasi ca si la societatile comerciale.

    35

  • De asemenea, GIE aflat in insolventa va fi supus procedurii reorganizarii judiciare sau a falimentului in conditiile prevazute de lega 85/2006.

    Grupurile europene de interes economic : Asociere dintre doua sau mai multe persoane fizice sau juridice constituita pe o

    perioada determinata sau nedeterminata in scopul dezvoltarii activitatii economice dintre membrii sai GEIE se constituie pe baza unui contract de asociere care poate fi denumit si act constitutiv si se inregistreaza intr-un registru special desemnat in acest scop de catre statul pe teritoriul caruia grupul isi stabileste sediul.

    Membrii ai grupului pot fi: 1. companii sau firme precum si alte persoane juridice de drept public sau privat

    care au fost infiintate in conformitate cu legislatia unui stat membru al Uniunii Europene;

    2. persoane fizice care desfasoara activitati economice ori care furnizeaza servicii pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeana.