Curs Drept Comercial

UNIVERSITATEA GEORGE BARITIU DIN BRASOVFACULTATEA DE DREPT

Note de curs DREPT COMERCIAL ROMÂN

Cursul de “DREPT COMERCIAL I” se adresează studenţilor înscrişi la

programul de studiu ZI, I.F.R şi .I.D., organizat de Universitatea „George Bariţiu” din

Braşov, Facultatea de Drept şi face parte din planul de învăţământ aferent anului

III, semestrul 1.

Iata care sunt obiectivele principale ale acestui curs, concretizate în competenţele pe

care tu le vei dobândi după parcurgerea şi asimilarea lui:

Obiectivele cursului

Cursul “Drept comerț internațional” este structurat pe cinci unitati de invatare (capitole), fiecare dintre acestea cuprinzand cate o lucrare de verificare, pe care tu o vei transmite tutorelui care ti-a fost alocat.

Cursul de faţă urmăreşte cunoaşterea aprofundată a instituţiilor de bază ale dreptului comercial român, în raport cu dispoziţiile legale în materie, doctrina existentă si practica instanţelor judecătoresti.

S-a avut în vedere că un bun specialist trebuie să cunoască deopotrivă atât dispoziţiile legale în vigoare, doctrina juridică în materie, cât şi practica judecătorească unitară existentă la data soluţionării unei cauze comerciale.

Cursul subliniază importanta dreptului comercial în sistemul de drept românesc si activitatea practică a specialistului, în cadrul noilor relaţii social economice, care au impus revitalizarea acestei ramuri de drept.

Competente vei fi familiarizat cu notiuni ale dreptului commercial privind: izvoarele acestui

drept, actele şi faptele de comerţ şi subiectele raportului de drept comercial,

aprofundarea elementelor esenţiale privitoare la societăţile comerciale

(noţiune, funcţii, forme, constituiri, funcţionare şi dizolvare).

Evaluarea cunostintelor se va realiza sub doua forme:• evaluare continua, pe baza lucrărilor de verificare regăsite la sfârşitul fiecărei unităţi de învăţare;• evaluare finală, realizată prin examenul susţinut în perioada de sesiune.Criteriile de evaluare constau în:1. Punctajul obtinut la cele cinci lucrări de verificare menţionate.2. Punctajul obtinuţ la examenul susţinut în sesiune.Ponderile asociate fiecărui criteriu precizat sunt următoarele:• criteriul 1(C1) – cate 1 punct pentru fiecare dintre cele cinci lucrări de verificare (total C1= 5 puncte);• criteriul 2 (C2) – 5 puncte pentru examenul susţinut în sesiune.

of 69



Unitatea de învăţăre 1 – Notiuni generale

Cuprins

Denumirea sectiunilor Pag

1.1. Notiunea şi obiectul dreptului comercial 3

1.2. Geneza Dreptului comercial 31.3. Evolutia dreptului comercial în România 5

Teste autoevaluare 6

1.4. Obiectul dreptului comercial 7

1.5. Delimitarea dreptului comercial de alte ramuri de drept 7

1.6. Izvoarele dreptului comercial 9

Rezumat 13

Teste autoevaluare 15

Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare 16

Bibliografia unitatii 18

Lucrarea de verficare nr. 1 1

Durata medie de studiu individual a unităţii de învăţare 1 este de 2 ore

of 69



1.1. NOŢIUNEA ŞI OBIECTUL DREPTULUI COMERCIAL

Dreptul comercial conţine un ansamblu de norme juridice care reglementează comerţul. Noţiunea de comerţ este folosită în mai multe sensuri: etimologic, economic şi juridic.

a. Din punct de vedere etimologic, noţiunea de „comerţ” provine din cuvântul latinesc „commercium”, o juxtapunere a cuvintelor „cum” şi „merx” ce înseamnă operaţiuni legate de marfă, cel care exercită activitatea de comerţ este comerciantul („merx” – „mercator”).

b. În al doilea sens, economic, noţiunea reprezintă o activitate care are drept scop schimbul, circulaţia mărfurilor de la producător la consumator. Aceste operaţii sunt realizate de către comerciant.

c. Într-un al treilea sens, cel juridic, noţiunea are un conţinut larg, cuprinzând un ansamblu de norme juridice de drept privat, care reglementează relaţii sociale patrimoniale şi nepatrimoniale, din sfera activităţii de comerţ, relaţii la care participă persoane care au calitatea de comerciant.

Prin urmare, dreptul comercial este acea ramură de drept privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale, patrimoniale şi personal nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc între persoane care au calitatea de comerciant.

În exprimare sintetică, dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat care reglementează materia comercială.

1.2. GENEZA DREPTULUI COMERCIAL

Istoria dreptului comercial este strâns legată de istoria comerţului şi, implicit, a dezvoltării societăţii umane. 3 perioade

a. perioada veche: primele manifestări ale „schimbului" au apărut odată cu aplicarea ideii de proprietate, într-o formă primitivă , respectiv pe bază de obiceiuri.

- Trocul - trebuinţelor economice ci şi pacea triburilor pe durata schimbului

- Apariţia târgurilor – a jucat un rol important în desfăşurarea comerţului

- egiptenii au avut urmă cu 2000 de ani Î.Ch. şi care cuprindea dispoziţii comerciale referitoare la vânzare, depozit, împrumut, societate etc.

- fenicienii au preluat şi dezvoltat o serie de instituţii comerciale, cum ar fi mandatul de plată, garanţia, obligaţia abstractă, depozitul ş.a..

- Grecii s-au ocupat intens cu comerţul de-a lungul coastelor Mării Mediterane şi au fost cei dintâi care au instituit anumite reguli pentru activitatea comercianţilor, denumite legile lui Solon din Atena (594 Î.Ch.) care reglementau moneda, măsurile, greutăţile şi dobânda.

- romani comerţul nu a prezentat o importanţă prea mare, deoarece ei agoniseau bogăţia nu prin comerţ, ci prin agricultură şi mai ales prin război şi anexiune. De aceea, pentru comerţ erau considerate ca fiind suficiente regulile dreptului civil.

- în epoca de înflorire a Romei apar unele instituţii juridice ale căror urme le regăsim în anumite instituţii ale dreptului comercial.

of 69



- unele acţiuni instituite de pretor (actio institutoria şi actio exercitoria) constituie bazele exercitării comerţului prin reprezentanţi.

- în cadrul legilor civile erau cuprinse şi reguli speciale pentru comercianţi, îndeosebi în materie maritimă (avarii, răspunderea armatorului, împrumut etc.).

- unele instituţii recunosc din punct de vedere juridic uzanţa comercială, precum şi executarea forţată, întemeiată pe unele principii care, mai târziu, au fost incluse în instituţia falimentului.

- dezvoltarea comerţului în bazinul mediteranian a determinat formarea statelor-cetăţi italiene (Veneţia, Genova, Florenţa, Pisa, Milano etc.).

- drept consecinţă, în locul dreptului uniform, statele cetăţi adoptă şi reguli de drept proprii.

b. perioada evului mediu - pentru a-şi apăra drepturile, comercianţii s-au organizat în corporaţii care, cu timpul, vor dobândi autonomie

administrativă, judecătorească şi chiar legislativă.

- corporaţia cuprindea pe comercianţii şi meseriaşii din aceeaşi ramură şi era condusă de un consul, ales din rândurile lor.

- consulul emitea anumite norme interne bazate pe obiceiuri care serveau la rezolvarea litigiilor ivite între membrii corporaţiei.

- aceste norme au fost adunate în culegeri denumite statute - statutele din Pisa (1305), Roma (1317), Verona (1318), Bologna (1509) etc.

- un rol important au avut târgurile medievale italiene, franceze, germane, spaniole şi altele.

- apare un drept al târgurilor care cuprinde reguli aplicabile tuturor comercianţilor participanţi, indiferent de originea lor.

- apare şi o procedură specială, respectiv justiţia consulară care se limita la comercianţii înscrişi în corporaţii şi la litigiile cu caracter comercial care erau ,, causa et ocasione mercatura”.

c. perioada modernă - Dezvoltarea comerţului a impus înlocuirea dreptului statutar (cel realizat prin statute) şi consuetudinar (cel realizat prin normele interne emise de consuli) cu un drept scris (cel anterior fiind un drept cutumiar, bazat pe obiceiuri).

-Prima țară care a trecut de la dreptul cutumiar la legi scrise, aplicabile pe întreg teritoriul, a fost Franța.

- Un prim act, care anunţa marile monumente legislative franceze, îl constituie edictele lui Carol al IX-lea din 1536 prin care au fost create (în Franţa) jurisdicţiile consulare,

aplicabile numai comercianţilor.

- Au urmat două ordonanţe emise de Ludovic al XlV-lea:

o Ordonanţa asupra comerţului terestru din 1673 (prin care erau consacrate anumite reguli aplicabile tuturor celor care fac comerţ, indiferent de calitatea lor) şi

o Ordonanţa privind comerţul pe mare din 1681 (care cuprinde reguli specifice acestui gen de comerţ).

- moment crucial în formarea dreptului comercial îl constituie adoptarea, în 1807, a Codului comercial francez.

- Influenţa ideologiei revoluţiei franceze, ca şi cuceririle napoleoniene, au facilitat preluarea Codului comercial francez de diferite ţări (Italia, Belgia, Olanda, Spania, Brazilia, Egipt, Turcia etc.), care, cu adaptările de rigoare, le-au transformat în legi comerciale proprii.

- In Italia, Codul comercial francez a fost adopatat în 1808; dar, după realizarea unităţii politice, în această ţară au existat preocupări pentru elaborarea unui Cod comercial propriu.

of 69



- Astfel, prin valorificarea a tot ceea ce era nou în doctrina franceză, belgiană şi germană, în 1882 a fost adoptat Codul comercial italian care a fost folosit ca model şi pentru Codul nostru comercial din 1887.

- În Germania, Codul civil şi Codul comercial au fost adoptate în 1897 şi au intrat în vigoare la 1900 (consacrându-se sistemul subiectiv, adică reglementarea codului fiind aplicabilă numai persoanelor care au calitatea de comerciant, nu tuturor celor care săvârşesc acte de comerţ).

- În Anglia şi Statele Unite ale Americii, dreptul şi-a păstrat caracterul cutumiar (common law), regulile sale aplicându-se deopotrivă comercianţilor şi necomercianţilor. Există însă legi speciale privind societăţile comerciale, falimentul

1.3. EVOLUTIA DREPTULUI COMERCIAL IN ROMÂNIA

- La începuturi guvernat de legi cutumiare

- Primele legi scrise:

o Pravila lui Vasile Lupu o Îndreptarea legii a lui Matei Basarab o Reguli referitaore la daravelile comerciale şi iconomicosul faiment se gasesc prima

oară în codul plui Andronache Donici din 1814o Reglementări sumare apar în codul Caragea din 1817 din Munteniao Codul lui Calimachi din 1828 din Moldova

- Regulile organice: ale Munteniei şi Moldovei au fost adoptate în 1831

- În 1840 în Muntenia se pune în aplicare o reglementare care reprezintă traducerea Codul com.francez cu unele adaptări

- din 1840, în Ţara Românească a intrat în vigoare Codul de comerţ, după modelul Codului comercial francez din 1808

- 1859 după unirea principatelor se pune în alicare condica de commercium a Principatelor Unite Române

- în 1864 s-a aplicat şi în Moldova

- În Transilvania era folosit Codul de comerţ maghiar din 1877, care era o reproducere a Codului de comerţ german din 1862.

- 1 septembrie 1887 s-a adoptat C.com. român în vigoare şi azi, după modelul italian de la 1882 (publicat la 30 octombrie 1882).

- C.com.rom. are la bază sistemul obiectiv , normele sale se aplică raporturilor juridice izvorâte din faptele de comerţ indiferent de persoana care le săvârşeşte.

- 1938 s-a încercat adoptarea unui nou proiect a codului com român – eşuat

- Codul comercial român constituie reglementarea de bază a activităţii comerciale, cuprinzând norme juridice referitoare la instituţiile fundamentale ale dreptului comercial:

fapte de comerţ; comercianţii; obligaţiile comerciale

of 69



Teste de autoevaluare

1. Definiţi dreptul comercial.2. Din punct de vedere etimologic, noţiunea de „comerţ

a. înseamnă operaţiuni legate de marfăb. reprezintă o activitate care are drept scop schimbul, circulaţia mărfurilor de la producător la

consumator. c. reglementează relaţii sociale patrimoniale şi nepatrimoniale, din sfera activităţii de comerţ,

relaţii la care participă persoane care au calitatea de comerciant.3. Care este geneza dreptului comercial.4. Dreptul comercial nu se aseamănă cu cel civil prin aceea că:

a. reglementează numai relaţii sociale patrimoniale;b. porneşte de la egalitatea juridică a părţilor;c. porneşte de la comercialitatea relaţiilor sociale reglementate;

5. Codul Comercial Român a avut ca model:a. codul francez;b. codul italian;c. codul german;d. codul rus;e. codul elveţian.

6. În sistemul dreptului român, dreptul comercial:a. aparţine dreptului public;b. este o ramură a dreptului civil;c. este o ramură a dreptului comunitar;d. este o ramură a dreptului privat;e. aparţine dreptului fiscal.

7. Activitatea care are drept scop schimbul - circulaţia mărfurilor de la producător la consumator, reprezintă noţiunea dreptului comercial în sens:

a. juridicb. etimologicc. economic

8. Codul Comercial francez a fost adoptat în:a. 1807;b. 1882;c. 1887;d. 1902e. 1987

9. Ansamblul de norme juridice de drept privat, care reglementează relaţii sociale patrimoniale şi nepatrimoniale, din sfera activităţii de comerţ, la care participă persoane care au calitatea de comerciant reprezintă noţiunea dreptului comercial în sens:

a. juridicb. etimologicc. economic

10. Codul Comercial român are la bazăa. sistemul obiectivb. sistemul subiectivc. atât sistemul obiectiv cât şi sistemul subiectiv

11. Codul Comercial român a fost adoptat în:a. 1807;b. 1882;c. 1887;d. 1902e. 1987

of 69



1.4. OBIECTUL DREPTULUI COMERCIAL

Determinarea obiectului dreptului comercial se poate face în funcţie de opţiunea legiuitorului pentru un anumit sistem. În concepţia clasică există două concepte care permit determinarea obiectului dreptului comercial:

Sistemul subiectiv, potrivit căruia dreptul comercial este considerat ca având obiect normele juridice “cărora le sunt supuşi comercianţii”. Se aplica deopotrivă comercianşilor cât şi necomercianţilor.

Sistemul obiectiv, în conformitate cu care dreptul comercial este considerat ca având drept obiect normele juridice “aplicabile comerţului”, adică acelor fapte, operaţiuni şi acte calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte.

Codul comercial român, precizând în articolul 3 care sunt actele juridice, faptele şi operațiunile considerate fapte de comerț, are la bază sistemul obiectiv.

Normele juridice ale dreptului comercial au ca obiect de reglementare relaţiile sociale patrimoniale care prezintă caracter comercial şi în secundar relaţiile personal nepatrimoniale. Relaţiile personal nepatrimoniale referitoare la atribute de identificare ale comercianţilor persoane fizice sau persoane juridice (numele comercial, emblema etc.), în dreptul comercial dobândesc natură patrimonială.

1.5. DELIMITAREA DREPTULUI COMERCIAL DE ALTE RAMURI DE DREPT

Raportul dintre dreptul comercial şi unele ramuri de drept privat

Dreptul comercial este o ramură de drept privat autonomă, răspunzând unor nevoi reale care pot fi satisfăcute printr-o reglementare specială a activităţii comerciale; el se află în anumite corelaţii cu celelalte ramuri ale dreptului privat.

a. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul civil

Dreptul civil reprezintă “dreptul comun” pentru toate ramurile de drept privat, deci şi pentru dreptul comercial. Dispoziţiile din dreptul comercial se completează făcându-se trimitere la dreptul civil. De exemplu, Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, republicată, se completează cu dispoziţiile Decretului nr. 31/1954 privitoare la persoana juridică; dispoziţiile din Codul comercial referitoare la contractul de vânzare-cumpărare se completează cu cele din Codul civil privind vânzarea-cumpărarea cu caracter civil etc.

Asemănări şi deosebiri între dreptul civil şi dreptul comercial

ASEMĂNĂRI DEOSEBIRI natura relaţiilor sociale patrimoniale şi

personal nepatrimoniale;

egalitatea juridică a părţilor;

specificul normelor juridice;

comercialitatea relaţiilor sociale în dreptul comercial;

calitatea subiectelor (comercianţi) în dreptul comercial;

creditul, celeritatea, securitatea relaţiilor comerciale;

b. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul familiei

of 69



Dreptul comercial are puncte de tangenţă cu dreptul familiei privind:

regimul juridic matrimonial al bunurilor soţilor; operaţiunile juridice care se pot încheia între soţi şi implicaţiile lor în dreptul comercial; constituirea de societăţi comerciale între soţi; aportul la societate cu bunurile comune ale soţilor; regimul juridic al dividendelor obţinute de unul dintre soţi etc.

c. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul muncii

În dreptul comercial sunt aplicabile unele dispoziţii de dreptul muncii, ştiut fiind că activitatea comercială se realizează prin intermediul auxiliarilor de comerţ care, de regulă, au calitatea de angajat al unui comerciant.

Raporturile de muncă dintre comerciant, pe de o parte, în calitate de angajator şi persoana care prestează muncă, pe de altă parte, în calitate de angajat, sunt guvernate de dispoziţiile din legislaţia muncii referitoare la:

încheierea contractului individual şi colectiv de muncă; modificarea contractului de muncă; răspunderea disciplinară; jurisdicţia muncii etc.

d. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul internațional privat

Dreptul comercial are puncte de legătură cu dreptul internaţional privat ori de câte ori raportul juridic comercial conţine un element extraneu (străin) care ridică problema legii aplicabile. Răspunsul la întrebarea: “Ce lege se aplică unei relaţii comerciale cu element străin?”

îl dau normele dreptului internaţional privat, numite norme conflictuale.

De exemplu, legea aplicabilă unei societăţi comerciale cu participare străină este, potrivit normei conflictuale “lex societatis”, legea locului de la sediul principal al societăţii (Legea nr. 105/1992 privind unele norme de drept internaţional privat).

Raportul dintre dreptul comercial şi unele ramuri de drept public

a. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul administrativ

Activitatea de comerţ se realizează pe baza unor avize, autorizaţii, licenţe emise de autorităţile publice administrative care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale, unde comerciantul îşi are sediul principal sau unde îşi desfăşoară activitatea.

Actele administrative individuale, actele normative, competenţele autorităţilor administrative sunt reglementate de normele dreptului administrativ.

b. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul financiar-fiscal

Legătura dintre dreptul comercial şi dreptul financiar-fiscal este evidentă, ştiut fiind că una dintre principalele surse de formare a veniturilor statului o constituie impozitele şi taxele plătite de comercianţi.

Formarea veniturilor statului şi obligaţiile fiscale ale comercianţilor sunt reglementate de dreptul financiar-fiscal, care au legătură cu dreptul comercial.

c. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul penal

of 69



Dreptul comercial are interferenţe cu dreptul penal ori de câte ori în activitatea decomerţ se comit fapte calificate de legiuitor ca fiind infracţiuni.

d. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul internațional public

În raporturile comerciale interne şi internaţionale se aplică norme de drept internaţional public, concretizate în tratate, convenţii şi acorduri, inclusiv cele care conţin norme uniforme în materie (de exemplu, Convenţia de la Viena din 1980 privind Legea uniformă asupra vânzării internaţionale de mărfuri, ratificată de România în 1992). Există legături între dreptul comercial şi dreptul procesual penal şi civil ori de câte ori urmează a se soluţiona o cauză penală sau civilă (în sens larg) care îşi are izvorul într-un fapt de comerţ.

e. Raportul dintre dreptul comercial şi dreptul afacerilor

Dreptul afacerilor are un domeniu de reglementare vast, fiind o ştiinţă interdisciplinară, spre deosebire de dreptul comercial. Astfel, norme juridice care reglementează instituţii din dreptul comercial (fond de comerţ, contracte, operaţiuni de bancă şi schimb) se regăsesc în dreptul afacerilor.

1.6. IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL

Noţiunea de izvor de drept are două înţelesuri:

în sens material, se desemnează condiţiile materiale care generează normele juridice;

în sens formal, reprezintă forma pe care o îmbracă normele juridice care reglementează “materia comercială”.

- potrivit articolului 1 din Codul comercial: “În comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune, se aplică Codicele civil”.

- in interpretarea literală a acestui articol, reiese că izvoarele dreptului comercial sunt Codul comercial şi Codul civil;

- prin interpretarea extensivă a articolului, deoarece nu tot dreptul comercial se află în Codul comercial, înţelegem că principalul izvor al dreptului comercial îl constituie legile comerciale, cuprinzând atât Codul comercial, dar şi legile comerciale speciale.

- tot astfel vom concluziona că un alt izvor îl constituie legea civilă, prin care înţelegem atât Codul civil, dar şi legile civile speciale.

În Codul comercial italian, care a constituit modelul pentru codul comercial român, se mai prevedea încă un izvor de drept comercial şi anume uzurile; legiuitorul român nu enumeră uzul ca izvor de drept comercial dar, pentru că practica a dovedit că izvoarele scrise nu sunt suficiente – de exemplu, în cazul lipsei vreunei dispoziţii în legea comercială care să se aplice sau să se adapteze unei speţe date, jurisprudenţa recurge şi la izvoarele nescrise (în dreptul nostru, în materie comercială, dar şi civilă, se enumeră ca izvor “obiceiul locului” sau “obiceiul din partea locului”).

Aşadar, cea mai simplă clasificare a izvoarelor de drept comercial distinge între izvoare scrise şi izvoare nescrise.

of 69



IZVOARE SCRISE/NORMATIVE

1. Codul comercial român

2. Legi comerciale speciale şi alte acte normative cu caracter comercial

Legile comerciale speciale reglementează anumite aspecte ale activităţii comerciale.

Principalele legi speciale sunt:

Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, modificată şi completată prin

O.U.G. nr. 32/1997 şi Legea nr. 195/1997, republicată în 1998 şi modificată prin Legea nr. 99/1999, O.U.G. nr. 76/2001repubicată şi Legea nr. 314/2001.

Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în temeiul Legii nr. 12/1998.

Cu privire la corelaţia dintre Codul comercial şi legile comerciale speciale se aplică principiul “specialia generalibus derogant”, potrivit căruia în concursul dintre legile speciale şi cele generale (cum este, de exemplu, Legea nr. 31/1990, republicată, privind societăţile comerciale şi Codul comercial) se acordă prioritate celor speciale.

Pentru că noţiunea de lege comercială trebuie înţeleasă în sensul larg, de act normativ adoptat de organismele competente ale statului, între izvoarele scrise ale dreptului comercial se vor încadra şi decretele-legi, decretele, ordonanţele şi Hotărârile Guvernului, ordinele, instrucţiunile şi regulamentele miniştrilor ori ale altor conducători ai administraţiei publice centrale sau locale, când conţin norme juridice reglementând activitatea comercială (de exemplu: Decretul-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative).

3. Legi civile

Aşa cum arătam la relaţia dintre dreptul comercial şi dreptul civil, în absenţa unor norme juridice comerciale care să reglementeze explicit un raport juridic dat, se aplică dispoziţiile legii civile: Codul civil şi legile civile speciale.

Codul civil cuprinde norme generale aplicabile dreptului privat, fundamentând deci şi instituţiile dreptului comercial. Ca exemplu pot fi enumerate dispoziţiile Codului civil în materia obligaţiilor, mai ales cele referitoare la izvoarele şi efectele obligaţiilor, precum şi cele referitoare la contractele speciale (contractul de societate, de vânzare-cumpărare, de mandat etc.).

Legile civile speciale prezintă şi ele interes, ca izvor subsidiar, pentru dreptul comercial. De exemplu, Decretul nr. 31/1954 privitor la persoana fizică şi persoana juridică, ale cărui dispoziţii se regăsesc şi în statutul juridic al comercianţilor în ceea ce priveşte capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu.

IZVOARE NESCRISE/INTERPRETATIVE

Uzurile

Legiuitorul român de la 1887, deşi putea folosi modelul italian enumerând între izvoare şi uzurile, a preferat să le înlăture, temându-se că la acea dată comerţul românesc

ar fi prea tânăr, neexistând uzuri constante, precum şi pentru faptul că acestea ar fi greu de dovedit.

Nu trebuie însă să uităm faptul că schimbările din viaţa economică se reflectă mai încet în legile unei ţări, care se schimbă mai greu, pe când uzurile, obiceiurile comercianţilor, fiind mai legate de practica comercială, se adaptează acesteia şi, răspunzând în mod adecvat realităţii, se schimbă mai uşor.

of 69

http://www.iconspedia.com/icon/document-write-12857.html%00%E5%A1%B9%EF%92%81%E1%B4%BB%E4%A1%BF%E2%B2%AF%E5%B6%82%E8%97%84%E6%8C%A7%00%00%EA%AE%A5



Pentru acest motiv, uzul constituie izvor de drept (în dreptul nostru este vorba de uzurile interpretative sau convenţionale), identificându-se cu obiceiul sau cutuma, regăsindu-se în dreptul comerţului internaţional sub denumirea de uzanţă.

Uzul se defineşte ca fiind o practică îndelungată, având un anumit grad de vechime, repetabilitate şi stabilitate, aplicându-se unui număr nedefinit de comercianţi, într-un anumit domeniu de activitate comercială şi/sau într-o anumită zonă geografică.

Uzurile normative (cu forţă de lege, cutume)

Deşi legiuitorul român nu a admis uzurile normative, nu trebuie să credem că în dreptul nostru uzurile nu au nici o influenţă asupra dreptului.

Dreptul comercial evoluează neîncetat datorită nevoilor, dar şi a practicilor, obiceiurilor.

Mai mult, când normele juridice nu mai corespund vieţii economice şi, până la o schimbare legislativă, uzurile sunt acelea care înlătură neajunsurile şi ele se impun atenţiei, doctrinei şi jurisprudenţei care, în interpretarea legilor, consfinţesc tocmai ceea ce practica comercială a adus nou. Iar când printr-o jurisprudenţă constantă se stabileşte o interpretare a legii, potrivit uzurilor comerciale putem spune că uzurile au triumfat, deşi ele nu sunt izvor de drept.

Deşi Codul comercial român a înlăturat uzurile legislative, rămânând în dreptul nostru numai cele convenţionale, prevăzute de Codul civil, în ţările care recunosc existenţa uzurilor normative, acestea trebuie să fie caracterizate de:

generalitate (să fie observate în mod uniform un anumit timp şi nu având un caracter trecător, izolat);

impersonalitate;

obligativitate (ca o regulă de drept, din convingerea că nu se poate face altfel: “ex opinione juris atque necesitas”).

Uzurile normative se împart, după teritoriu pe care se aplică, în:

uzuri generale;

uzuri locale (de exemplu: uzurile portuare sau bursiere).

Ca urmare a admiterii uzurilor normative, instanţele judiciare sunt obligate să le aplice , tot astfel sunt obligate să aplice legile scrise; ca atare, judecătorii le pot utiliza ca mijloace de probă, chiar din oficiu.

Uzurile convenționale (interpretative, de fapt)

Dacă uzurile normative, având forţa juridică a unei legi, se pot aplica chiar dacă părţile contractante nu le-au cunoscut, uzurile convenţionale au rolul de a stabili întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor.

Uzurile convenţionale sunt clauze contractuale admise în mod tacit de cei care încheie un contract.

Forţa lor juridică reiese din voinţa prezumată a participanţilor la raportul juridic respectiv; ca atare, fiind un element de fapt (şi nu de drept, ca uzurile normative), pot fi dovedite cu orice mijloc de probă, judecătorul nemaiputându-le invoca din oficiu.

of 69



Codul civil conține enumerarea unor uzuri convenționale în articolele:

970 conform căruia convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă, obligând nu numai la ceea ce este expres stipulat, ci şi la toate urmările pe care echitatea, obiceiul sau legea le conferă obligaţiunii după natura sa;

980 conform căruia dispoziţiile îndoielnice dintr-un contract se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat contractul;

981 conform căruia stipulațiile obişnuite într-un contract se subînțeleg, deşi nu sunt expres prevăzute în cuprinsul său.

Un exemplu de uzanţe comerciale convenţionale în dreptul comerţului internaţional îl constituie Regulile INCOTERMS (International Rules for the Interpretation of Trade Terms), elaborate de Camera de Comerţ Internaţională de la Paris (prima oară în 1953, ultima modificare având loc în 1990), ce reprezintă o codificare a uzanţelor în materia vânzării internaţionale de mărfuri.

În România, o referire directă la acestea există în articolul 36 al Regulamentului Curţii de arbitraj internaţional (C.A.B.) de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie (C.C.I.) a României, conform căruia litigiile se soluţionează în temeiul contractului şi al normelor de drept material aplicabil, ţinând seama de uzanţele comerciale.

of 69



Rezumat

Dreptul comercial conţine un ansamblu de norme juridice care reglementează comerţul. Noţiunea de comerţ este folosită în mai multe sensuri:

a. etimologic - ce înseamnă operaţiuni legate de marfă, b. economic - noţiunea reprezintă o activitate care are drept scop schimbul, c. Juridic - cuprinde un ansamblu de norme juridice de drept privat, care reglementează relaţii sociale

patrimoniale şi nepatrimoniale, Astfel, dreptul comercial este acea ramură de drept privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice

ce reglementează relaţiile sociale, patrimoniale şi personal nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc între persoane care au calitatea de comerciant.

În geneza dreptului comercial exista 3 perioade:a. perioada veche: Trocul - formă primitivă a schimbului asigura în acea perioadă nu numai satisfacerea

trebuinţelor economice ci şi pacea triburilor pe durata schimbuluib. perioada evului mediu - pentru a-şi apăra drepturile, comercianţii s-au organizat în corporaţii care, cuprindea

pe comercianţii şi meseriaşii din aceeaşi ramură şi era condusă de un consul, ales din rândurile lor; acesta emitea anumite norme interne bazate pe obiceiuri care serveau la rezolvarea litigiilor ivite între membrii corporaţiei.

c. perioada modernă - Dezvoltarea comerțului a impus înlocuirea dreptului statutar (cel realizat prin statute) şi consuetudinar (cel realizat prin normele interne emise de consuli) cu un drept scris (cel anterior fiind un drept cutumiar, bazat pe obiceiuri).

- Prima țară care a trecut de la dreptul cutumiar la legi scrise, aplicabile pe întreg teritoriul, a fost Franța. - moment crucial în formarea dreptului comercial îl constituie adoptarea, în 1807, a Codului comercial francez. - Influenţa ideologiei revoluţiei franceze, ca şi cuceririle napoleoniene, au facilitat preluarea Codului comercial

francez de diferite ţări (Italia, Belgia, Olanda, Spania, Brazilia, Egipt, Turcia etc.), care, cu adaptările de rigoare, le-au transformat în legi comerciale proprii.




- În Anglia şi Statele Unite ale Americii, dreptul şi-a păstrat caracterul cutumiar (common law), regulile sale aplicându-se deopotrivă comercianţilor şi necomercianţilor. Există însă legi speciale privind societăţile comerciale, falimentulDeterminarea obiectului dreptului comercial se poate face în funcţie de opţiunea legiuitorului pentru un anumit

sistem. În concepţia clasică există două concepte care permit determinarea obiectului dreptului comercial: Sistemul subiectiv, potrivit căruia dreptul comercial este considerat ca având obiect normele juridice “cărora le

sunt supuşi comercianţii”.Sistemul obiectiv, în conformitate cu care dreptul comercial este considerat ca având drept obiect normele

juridice “aplicabile comerţului”, adică acelor fapte, operaţiuni şi acte calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte.

Codul comercial român, precizând în articolul 3 care sunt actele juridice, faptele şi operațiunile considerate fapte de comerț, are la bază sistemul obiectiv

Izvoarele dreptului comercial Izvoarele scrise

a. Codul comercial românb. Legi comerciale speciale şi alte acte normative cu caracter comercialc. Legi civileCodul civil cuprinde norme generale aplicabile dreptului privat, fundamentând deci şi instituţiile dreptului

comercial. Ca exemplu pot fi enumerate dispoziţiile Codului civil în materia obligaţiilor, mai ales cele referitoare la izvoarele şi efectele obligaţiilor, precum şi cele referitoare la contractele speciale


of 69



Izvoarele nescrise ale dreptului comercialLegiuitorul român de la 1887, deşi putea folosi modelul italian enumerând între izvoare şi uzurile, a preferat să le

înlăture, neexistând uzuri constante, precum şi pentru faptul că acestea ar fi greu de dovedit. Pentru acest motiv, uzul constituie izvor de drept (în dreptul nostru este vorba de uzurile interpretative sau

convenţionale), identificându-se cu obiceiul sau cutuma, regăsindu-se în dreptul comerţului internaţional sub denumirea de uzanță.



generalitate (să fie observate în mod uniform un anumit timp şi nu având un caracter trecător, izolat); impersonalitate; obligativitate (ca o regulă de drept, din convingerea că nu se poate face altfel: “ex opinione juris atque

necesitas”).Uzurile normative se împart, după teritoriu pe care se aplică, în:

uzuri generale; uzuri locale (de exemplu: uzurile portuare sau bursiere).

Ca urmare a admiterii uzurilor normative, instanțele judiciare sunt obligate să le aplice, tot astfel sunt obligate să aplice legile scrise; ca atare, judecătorii le pot utiliza ca mijloace de probă, chiar din oficiu.

Dacă uzurile normative, având forţa juridică a unei legi, se pot aplica chiar dacă părţile contractante nu le-au cunoscut, uzurile convenționale au rolul de a stabili întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor.

Uzurile convenţionale sunt clauze contractuale admise în mod tacit de cei care încheie un contract. Forţa lor juridică reiese din voinţa prezumată a participanţilor la raportul juridic respectiv; ca atare, fiind un

element de fapt (şi nu de drept, ca uzurile normative), pot fi dovedite cu orice mijloc de probă, judecătorul nemaiputându-le invoca din oficiu. Un exemplu de uzanţe comerciale convenţionale în dreptul comerţului internaţional îl constituie Regulile INCOTERMS ce reprezintă o codificare a uzanțelor în materia vânzării internaționale de mărfuri.


of 69



12. Menţionaţi care sunt izvoarele scrise ale dreptului comercial

13. Determinaţi obiectul dreptului comercial.

14. Dreptul comercial este considerat ca având drept obiect normele juridice “aplicabile comerţului”, potrivit:

a. sistemului subiectiv,b. Sistemul obiectiv, c. Nici un raspuns corect

15. Menţionaţi care izvoarele nescrise ale dreptului comercial

16. Nu sunt izvoare ale dreptului comercial:a. codul civil;b. codul comercial;c. jurisprudenţa.

17. Codul Comercial Român reglementează:a. numai evenimentele de a căror producere legea leagă efecte juridice;b. numai acţiunile ilicite de a căror producere legea leagă efecte juridice;c. numai fapte juridice de comerţ (stricto sensu) propriu- zise;;d. fapte de comerţ în sens larg;e. numai acte juridice de comerţ.

18. Obiceiul se confundă cu:a. doctrina;b. jurisprudenţac. legea;d. cutuma.

19. Uzul se defineşte ca:a. o practică recentă;b. o practică îndelungată;c. o practică irepetabilă;d. o practică instabilă;e. o practică izolată.

20. Dreptul comercial este considerat ca având obiect normele juridice “cărora le sunt supuşi comercianţii”, potrivit ,

a. sistemului subiectiv,b. Sistemul obiectiv, c. Nici un raspuns corect

of 69



Raspunsuri la teste

1. Dreptul comercial conţine un ansamblu de norme juridice care reglementează comerţul. Noţiunea de comerţ este folosită în mai multe sensuri:

d. etimologic - noţiunea de „comerţ” provine din cuvântul latinesc „commercium”, o juxtapunere a cuvintelor „cum” şi „merx” ce înseamnă operaţiuni legate de marfă, cel care exercită activitatea de comerţ este comerciantul („merx” – „mercator”).

e. economic - noţiunea reprezintă o activitate care are drept scop schimbul, circulaţia mărfurilor de la producător la consumator. Aceste operaţii sunt realizate de către comerciant.

f. Juridic - noţiunea are un conţinut larg, cuprinzând un ansamblu de norme juridice de drept privat, care reglementează relaţii sociale patrimoniale şi nepatrimoniale, din sfera activităţii de comerţ, relaţii la care participă persoane care au calitatea de comerciant.

Astfel, dreptul comercial este acea ramură de drept privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale, patrimoniale şi personal nepatrimoniale din sfera activităţii de comerţ, relaţii care se nasc între persoane care au calitatea de comerciant.

3. În geneza dreptului comercial exista 3 perioade:a. perioada veche: primele manifestări ale „schimbului" au apărut odată cu aplicarea ideii de proprietate, într-o

formă primitivă , respectiv pe bază de obiceiuri. - Trocul - formă primitivă a schimbului asigura în acea perioadă nu numai satisfacerea trebuinţelor economice ci şi

pacea triburilor pe durata schimbului- Apariția târgurilor – a jucat un rol important în desfăşurarea comerţului

b. perioada evului mediu - pentru a-şi apăra drepturile, comercianţii s-au organizat în corporaţii care, cu timpul, vor dobândi autonomie administrativă, judecătorească şi chiar legislativă.

- corporaţia cuprindea pe comercianţii şi meseriaşii din aceeaşi ramură şi era condusă de un consul, ales din rândurile lor.

- consulul emitea anumite norme interne bazate pe obiceiuri care serveau la rezolvarea litigiilor ivite între membrii corporaţiei.

- apare un drept al târgurilor care cuprinde reguli aplicabile tuturor comercianţilor participanţi, indiferent de originea lor.

- apare şi o procedură specială, respectiv justiţia consulară care se limita la comercianţii înscrişi în corporaţii şi la litigiile cu caracter comercial care erau ,, causa et ocasione mercatura”.c. perioada modernă - Dezvoltarea comerțului a impus înlocuirea dreptului statutar (cel realizat prin statute) şi

consuetudinar (cel realizat prin normele interne emise de consuli) cu un drept scris (cel anterior fiind un drept cutumiar, bazat pe obiceiuri).

- Prima țară care a trecut de la dreptul cutumiar la legi scrise, aplicabile pe întreg teritoriul, a fost Franța. - Influenţa ideologiei revoluţiei franceze, ca şi cuceririle napoleoniene, au facilitat preluarea Codului comercial

francez de diferite ţări (Italia, Belgia, Olanda, Spania, Brazilia, Egipt, Turcia etc.), care, cu adaptările de rigoare, le-au transformat în legi comerciale proprii.




- În Anglia şi Statele Unite ale Americii, dreptul şi-a păstrat caracterul cutumiar (common law), regulile sale aplicându-se deopotrivă comercianţilor şi necomercianţilor. Există însă legi speciale privind societăţile comerciale, falimentul

12. a. Codul comercial român b. Legi comerciale speciale şi alte acte normative cu caracter comercialLegile comerciale speciale reglementează anumite aspecte ale activităţii comerciale. Principalele legi speciale

sunt: Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 32/1997 şi Legea nr. 195/1997, republicată în 1998 şi modificată prin Legea nr. 99/1999, O.U.G. nr.

76/2001repubicată şi Legea nr. 314/2001.

of 69



Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în temeiul Legii nr. 12/1998.Cu privire la corelaţia dintre Codul comercial şi legile comerciale speciale se aplică principiul “specialia generalibus

derogant”, potrivit căruia în concursul dintre legile speciale şi cele generale se acordă prioritate celor speciale.Între izvoarele scrise ale dreptului comercial se vor încadra şi decretele-legi, decretele, ordonanţele şi Hotărârile

Guvernului, ordinele, instrucţiunile şi regulamentele miniştrilor ori ale altor conducători ai administraţiei publice centrale sau locale, când conţin norme juridice reglementând activitatea comercială.

c. Legi civileAşa cum arătam la relaţia dintre dreptul comercial şi dreptul civil, în absenţa unor norme juridice comerciale care

să reglementeze explicit un raport juridic dat, se aplică dispoziţiile legii civile: Codul civil şi legile civile speciale.Codul civil cuprinde norme generale aplicabile dreptului privat, fundamentând deci şi instituţiile dreptului

comercial. Ca exemplu pot fi enumerate dispoziţiile Codului civil în materia obligaţiilor, mai ales cele referitoare la izvoarele şi efectele obligaţiilor, precum şi cele referitoare la contractele speciale


13. Determinarea obiectului dreptului comercial se poate face în funcţie de opţiunea legiuitorului pentru un anumit sistem. În concepţia clasică există două concepte care permit determinarea obiectului dreptului comercial:

Sistemul subiectiv, potrivit căruia dreptul comercial este considerat ca având obiect normele juridice “cărora le sunt supuşi comercianţii”. Se aplica deopotrivă comercianşilor cât şi necomercianţilor.

Sistemul obiectiv, în conformitate cu care dreptul comercial este considerat ca având drept obiect normele juridice “aplicabile comerţului”, adică acelor fapte, operaţiuni şi acte calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte.

Codul comercial român, precizând în articolul 3 care sunt actele juridice, faptele şi operaţiunile considerate fapte de comerţ, are la bază sistemul obiectiv

15. Legiuitorul român de la 1887, deşi putea folosi modelul italian enumerând între izvoare şi uzurile, a preferat să le înlăture, neexistând uzuri constante, precum şi pentru faptul că acestea ar fi greu de dovedit.

Pentru acest motiv, uzul constituie izvor de drept (în dreptul nostru este vorba de uzurile interpretative sau convenţionale), identificându-se cu obiceiul sau cutuma, regăsindu-se în dreptul comerţului internaţional sub denumirea de uzanță.


Deşi legiuitorul român nu a admis uzurile normative, nu trebuie să credem că în dreptul nostru uzurile nu au nici o influenţă asupra dreptului.

Mai mult, când normele juridice nu mai corespund vieţii economice şi, până la o schimbare legislativă, uzurile sunt acelea care înlătură neajunsurile şi ele se impun atenţiei, doctrinei şi jurisprudenţei care, în interpretarea legilor, consfinţesc tocmai ceea ce practica comercială a adus nou. Iar când printr-o jurisprudenţă constantă se stabileşte o interpretare a legii, potrivit uzurilor comerciale putem spune că uzurile au triumfat, deşi ele nu sunt izvor de drept.


generalitate (să fie observate în mod uniform un anumit timp şi nu având un caracter trecător, izolat); impersonalitate; obligativitate (ca o regulă de drept, din convingerea că nu se poate face altfel: “ex opinione juris atque

necesitas”).Uzurile normative se împart, după teritoriu pe care se aplică, în:

uzuri generale; uzuri locale (de exemplu: uzurile portuare sau bursiere).

Ca urmare a admiterii uzurilor normative, instanțele judiciare sunt obligate să le aplice, tot astfel sunt obligate să aplice legile scrise; ca atare, judecătorii le pot utiliza ca mijloace de probă, chiar din oficiu.

Dacă uzurile normative, având forţa juridică a unei legi, se pot aplica chiar dacă părţile contractante nu le-au cunoscut, uzurile convenționale au rolul de a stabili întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor.

Uzurile convenţionale sunt clauze contractuale admise în mod tacit de cei care încheie un contract. Forţa lor juridică reiese din voinţa prezumată a participanţilor la raportul juridic respectiv; ca atare, fiind un

element de fapt (şi nu de drept, ca uzurile normative), pot fi dovedite cu orice mijloc de probă, judecătorul nemaiputându-le invoca din oficiu. Un exemplu de uzanţe comerciale convenţionale în dreptul comerţului internaţional îl constituie Regulile INCOTERMS ce reprezintă o codificare a uzanțelor în materia vânzării internaționale de mărfuri.

of 69



2. a, 4. a, 5. b, 6. d, 7. c, 8. a, 9. c, 10. a,11. c, 14. b, 16. c, 17. d, 18. d, 19. b, 20. a,

Biliografie

1. I. Schiau, T. Prescure, Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990. Analize si comentarii pe articole, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008;

1. St. D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Legea societăţilor comerciale. Comentariu pe articole, Ediţia a 4-a, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2009;

Lucrare de verificare nr. 1Având în vedere că este parte introductivă pentru această uniatete nu vei avea lucrare de

verficare.

of 69

http://www.iconspedia.com/icon/gnome-format-text-direction-ltr-11054.html%00%E5%A1%B9%EF%92%81%E1%B4%BB%E4%A1%BF%E2%B2%AF%E5%B6%82%E8%97%84%E6%8C%A7%00%00%EA%AE%A5



Unitatea de învăţăre 2 – Faptele de comerț1

Cuprins


1.1. Criteriul comercialităţii 20

1.2. Clasificarea faptelor de comerţ 201.2.1. Fapte de comerţ obiective 21

Teste de autoevaluare si exemple 26

1.2.2. Fapte de comerţ subiective 28

1.2.3. Fapte de comerţ unilaterale sau mixte 30

Rezumat 31

Teste de autoevaluare 33

Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluare 37




1.1. CRITERIUL COMERCIALITĂŢII1 Drept commercial Silvia Cristea – ASE Bucuresti

of 69



Calificarea noţiunii de comercialitate aparţine dreptului intern al fiecărei ţări şi se face după criterii proprii.

Determinarea comercialităţii recunoaşte, în diferitele sisteme naţionale de drept, două concepţii:

concepţia subiectivă (criteriul subiectiv)

concepţia obiectivă (criteriul obiectiv)

Îmbrăţişând criteriul subiectiv, unele legislaţii naţionale fac să depindă caracterul comercial sau civil al actului (faptului) juridic de calitatea autorului, a subiectului; actul (faptul) este comercial dacă este săvârşit de un comerciant, calitatea de comerciant rezultând din lege sau din înscrierea într-un anumit registru (de exemplu în dreptul german).

Alte legislaţii, dând expresie concepţiei obiective, determină comercialitatea potrivit elementelor intrinseci ale actului juridic respectiv, naturii sale şi independent de calitatea participanţilor la raportul juridic respectiv. Aceasta este valabilă în dreptul român, dar şi în cel francez, italian, spaniol.

Reglementare

În dreptul nostru, enumerarea faptelor de comerţ este dată de Codul comercial care, folosind criteriul pozitiv, arată categoriile de fapte considerate fapte de comerţ obiective în articolul 3, iar apoi, folosind criteriul negativ, în articolul 5, indică acele fapte care nu pot fi calificate a fi comerciale.

Deşi până aici recunoaştem aplicarea criteriului obiectiv, pentru că prin săvârşirea de fapte de comerţ obiective ajungem la dobândirea calităţii de comerciant, deci la fapte subiective, Codul comercial, în articolul 4, se referă la faptele subiective de comerţ.

În concluzie, Codul comercial român consacră criteriul obiectiv de calificare a faptelor de comerţ (conform articolelor 3 şi 5 Cod comercial), dar, considerându-l insuficient, îl completează cu o prezumţie de comercialitate, deci aplicând criteriul subiectiv (conform articolului 4 Cod comercial).

CLASIFICAREA FAPTELOR DE COMERŢ

Potrivit Codului comercial român, faptele de comerţ se clasifică în:

fapte obiective (reglementate de art. 3 Cod comercial, potrivit criteriului pozitiv şi de art. 5 Cod comercial, potrivit criteriului negativ); prin natura lor sunt comerciale şi sunt enumerate de legiuitor în articolul 3 Cod comercial

fapte subiective (reglementate de art. 4 Cod comercial); a căror comercialitate este dată de calitatea celor ce le săvârşesc; prezumţia că toţi comercianţii săvârşesc fapte comerciale, cu excepţiile enumerate în articolul 4 Cod comercial

fapte unilaterale sau mixte (reglementate de art. 6 şi 56 Cod comercial şi care, având caracter civil pentru una dintre părţi şi comercial pentru cealaltă parte, sunt considerate mixte; fiind comerciale doar pentru o parte, pot fi numite unilaterale). pentru o parte faptul e civil, pentru celălalt are caracter comercial; regimul lor juridic este reglementat de articolul 56 Cod comercial.

1.2.1. FAPTE DE COMERT OBIECTIVE

of 69



- reglementate de art. 3 Cod comercial, potrivit criteriului pozitiv şi de art. 5 Cod comercial, potrivit criteriului negativ); prin natura lor sunt comerciale şi sunt enumerate de legiuitor în articolul 3 Cod commercial,

- se numesc obiective pentru că legiuitorul le-a considerat comerciale datorită naturii lor şi pentru motive de ordine publică

Trei categorii de fapte de comerţ obiective:

A. Operaţiunile de intermediere sunt operaţiuni de interpunere în schimbul sau circulaţia mărfurilor.

Aceste operaţiuni corespund noţiunii de comerţ, în accepţiunea sa economică, ca activitate de vânzare-cumpărare a mărfurilor care circulă astfel între producător şi consumator, activitate care are ca scop obţinerea de profit.

Finalitatea acestor operaţiuni nu este aşadar folosirea mărfurilor pentru scopul propriu, personal sau al familiei, ci vânzarea, revânzarea sau închirierea în scop speculativ.

Din categoria acestor operaţiuni fac parte vânzarea-cumpărarea, consignaţia, titlurile de credit şi operaţiunile de bancă şi schimb.

a.1. Vânzarea-cumpărarea comercială – art.3 pct. 1 şi 2 C.com.

Regula ce s-ar fi putut desprinde din articolul 3 Cod comercial ar fi următoarea:

cumpărarea pentru a fi un act de comerţ trebuie încheiată cu intenţia ca obiectul cumpărat să fie revândut sau, cel puţin atunci când natura obiectului permite, să fie închiriat;

vânzarea este comercială când a fost precedată de o cumpărare comercială, adică a fost făcută cu intenţia de a revinde.

Această regulă este întărită de conţinutul articolului 5 Cod comercial, potrivit căruia “Nu se poate considera ca fapt de comerţ cumpărarea de producte sau mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţiunea cumpărătorului ori familiei sale”.

Acest articol conţine reglementarea criteriului negativ de calificare a faptelor de comerţ prezentat mai înainte (în secţiunea 2). Din interpretarea lui deducem că ori de câte ori vânzarea-cumpărarea va avea ca finalitate consumul sau folosinţa bunului vândut de către însuşi cumpărătorul sau de către familia sa, actul juridic va îmbrăca forma civilă şi nu comercială.

Aceasta pentru că în locul speculaţiunii (obţinerii de profit), vânzarea-cumpărarea a urmărit folosirea sau consumarea bunului, obiect al cumpărării, de către însuşi cumpărătorul sau familia sa.

În ceea ce priveşte obiectul vânzării, Codul comercial român enumeră mărfurile şi productele

- “fie în natură” (prin producte vom înţelege produsele naturale ale solului: cereale, legume sau produse animale: lână, carne), adică neprelucrate,

- “fie după ce se vor fi lucrat”, adică după ce au devenit produse finite (exemplu: materii prime, materiale devenite maşini, unelte etc.) sau

- au fost “puse în lucru” (echivalentul de azi al semifabricatelor).

Generalizând am putea conchide că vânzarea este comercială, potrivit Codului comercial din 1887, când obiectul este un bun mobil supus vânzării sau închirierii, în scop speculativ.

Deşi legiuitorul de la 1887 a lăsat, cu bună ştiinţă, în afara obiectului vânzării bunurile imobile (cu toate că în Codul italian din 1882 se admitea şi vânzarea de imobile în scop de speculaţiune, ca act comercial), azi, interpretând actele normative recent adoptate (Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi

of 69



completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale), extinzând sfera de cuprindere a fondului de comerţ şi asupra imobilelor, revine la “modelul italian”.

Acceptăm astăzi că vânzarea este comercială şi când are ca obiect bunuri imobile, ori de câte ori se urmăreşte revânzarea sau închirierea bunului respectiv (a se vedea şi capitolul 3, secţiunea 3.2. privind fondul de comerţ).

Art. 3, punctele 1 şi 2 Cod comercial enumeră ca obiect al vânzării-cumpărării comerciale şi titlurile de credit (a se vedea, în continuare, literele c şi d).

Face fapte de comert Nu face fapte de comerţ

croitorul care cumpără stofe pe propriul său cont, pentru a le revinde lucrate în haine

Lăptarul care cumpără o vacă nu spre a o revinde, ci pentru a revinde laptele

a.2. Operaţiuni de punere în consignaţie a mărfurilor sau productelor în scop de vânzare – Legea 178 din 30 iulie 1934

Contractul de consignaţie este contractul prin care una din părţi, consignantul încredinţează altei persoane, numită consignatar, mărfuri spre a le revinde în nume propriu, la un preţ dinainte stabilit, pe contul consignantului, cu obligaţia fie de a remite celui din urmă preţul obţinut, fie de a restitui lucrul în natură.

Contractul este reglementat prin Legea nr. 178 din 30 iulie 1934, republicată şi nu trebuie confundată cu activitatea desfăşurată azi sub denumirea de “Second Hand”. În timp ce prin contractul de consignaţie consignatarului nu-i revine niciodată dreptul de proprietate asupra mărfii încredinţate de consignant, patronul magazinului din reţeaua „Second Hand” a cumpărat, deci a devenit proprietarul mărfii pe care o vinde apoi în magazin.

Consignatarul nefiind şi proprietarul mărfii ce se vinde, are obligaţii ce rezultă de regulă din păstrarea ei (specifice depozitului), dar şi de a-l reprezenta pe consignant (specifice contractului de comision) (a se vedea capitolul 6, secţiunea 2.4.).

a.3. Contractele de report asupra obligaţiunilor de Stat sau altor titluri de credit circulând în comerţ (conform articolului 3, punctul 3 Cod comercial)

Reportul, reglementat de articolele 74-76 Cod comercial, este un contract care constă în cumpărarea de către reportator, pe bani gata de titluri de credit de stat (de exemplu: obligaţiuni de stat) sau alte titluri de credit circulând în comerţ (acţiuni, obligaţiuni ale societăţilor comerciale) şi în revânzarea simultană, cu termen şi cu un preţ determinat, către aceeaşi persoană, numită reportat, a unor titluri de aceeaşi specie.

Posibilitatea recurgerii la report apare când o persoană, titulară a unor titluri de credit, are nevoie de numerar. Ea ar putea să vândă titlurile, ori să le constituie ca gaj în vederea obţinerii unui împrumut. Mai avantajos ar fi însă să dea aceste titluri în report, mai ales dacă nu doreşte să se despartă definitiv de ele.

De exemplu

of 69

O persoană A deţine 10 acţiuni ale unei bănci comerciale şi le vinde lui B, la preţul nominal de 8.000 lei o acţiuni, pe care-l încasează imediat.

Prin acelaşi contract părţile se înţeleg ca, la un anumit termen, B să-i revândă lui A 10 acţiuni ale aceleiaşi bănci (dar nu exact cele cumpărate) la un anumit preţ, de obicei mai mare decât valoarea nominală (de exemplu, 9.000 lei o acţiune) – diferenţa între suma plătită şi cea încasată de reportatorul B poartă denumirea de report.

Până la revânzarea titlurilor valoarea lor poate să urce sau să scadă, existând un risc al reportului. În cazul nostru, să ne imaginăm că B, înainte de revânzarea către A, vinde acţiunile cu un anumit preţ – să zicem 10.000 lei pe acţiune – dar va fi nevoit să cumpere 10 acţiuni, a căror valoare a crescut la 17.000 lei acţiunea, în vederea revânzării către A



La report se speculează: unii “à la hausse”, alţii “à la baisse”. Aceste operaţiuni se încadrează în categoria operaţiilor speculative de valori, numite operaţiuni bursiere. Prin finalitatea lor speculativă, sunt şi ele acte obiective de comerţ (a se vedea capitolul 6, secţiunea 2.5.).

a.4. Cumpărările sau vânzările de părţi sau acţiuni ale societăţilor comerciale (conform articolului 3, punctul 4 Cod comercial)

Activitatea societăţilor comerciale are ca finalitate obţinerea de profit; cu atât mai mult, cumpărarea sau vânzarea de acţiuni, care reprezintă diviziuni ale capitalului social al ocietăţilor comerciale de capitaluri, va constitui fapt de comerţ obiectiv.

Face fapte de comert Nu face fapte de comerţ

Cumpărările de acţiuni comerciale.Obligaţiuni, care sunt simple titluri de credit şi care sunt reglementate de dispoz.al 1 şi 2 din art. 3 cod comercial

a.5. Operaţiunile de bancă şi schimb (conform articolului 3, punctul 11 Cod comercial)

Operaţiunile de bancă constau în: depozite de sume de bani sau de titluri, acordare de credite, operaţiuni asupra titlurilor de credit, efectuare de plăţi etc. şi se realizează de către Banca Naţională a României şi de către băncile comerciale.

Operaţiunile de schimb sunt operaţiunile de schimb de monedă sau bilete de bancă naţională sau străine, precum şi operaţiuni referitoare la transmiterea de fonduri. Ele sunt efectuate atât în cadrul băncilor comerciale, dar şi al caselor de schimb valutar.

a.6. Cambiile şi ordinele de producte sau de mărfuri (conform articolului 3, punctul 14 Cod comercial)

Cambia este un titlu la ordin formal şi complet, cuprinzând obligaţia necondiţionată autonomă, abstractă şi solidară de a plăti sau a dispune să se plătească o sumă determinată de bani la scadenţă şi la locul convenit, care este negociabilă prin gir şi beneficiază de o procedură de execuţie eficace şi promptă.

Ordinul de producte este o cambie, care nu are obiect o sumă de bani, ci o cantitate de mărfuri sau producte (de exemplu: grâu, porumb).

Biletul la ordin este şi el, ca şi cambia, un titlu de credit, creat de subscriitor sau emitent în calitate de debitor care se obligă să plătească o sumă de bani fixată, la un anumit termen sau la prezentare, unei alte persoane, denumită beneficiar, care are calitate de creditor.

of 69



Raţiunea pentru care cambia şi biletul la ordin sunt considerate de lege fapte obiective de comerţ este tradiţia, ele fiind dintre cele mai vechi instituţii de drept comercial.

Cambia de exemplu s-a născut în comerţ, fiind utilizată la început numai de către comercianţi, dar, în timp, chiar şi de necomercianţi. Astăzi, fie că are ca temei o obligaţie civilă sau comercială, cambia este un fapt obiectiv de comerţ şi este reglementată, alături de biletul la ordin, de Legea nr. 58/1934 (a se vedea şi capitolul 8 – secţiunea 1 şi 2).

B. Întreprinderile

Întreprinderea este un organism economic şi social. Ea constituie o organizare autonomă a unei activităţi cu ajutorul factorilor de producţie (forţele naturii, capitalul şi munca) de către întreprinzător şi pe riscul său, în scopul producerii de bunuri şi servicii, destinate schimbului, având ca finalitate obţinerea unui profit.

În doctrină, având în vedere obiectul lor, întreprinderile enumerate de articolul 3 Cod comercial sunt împărţite în două grupe:

b.1. Întreprinderile de producţie (industriale) din care fac parte:

întreprinderile de construcţii (care se interpun între clientul-beneficiar şi lucrători);

întreprinderile de fabrici şi manufactură (care au ca obiect transformarea materiei prime, prelucrarea ei şi obţinerea de produse industriale sau de manufactură).

b.2. Întreprinderile de prestări de servicii şi cuprinde:

întreprinderile de furnituri (care presupun o activitate prin care furnizorul, în schimbul unui preţ determinat anticipat, asigură prestarea unui serviciu sau predarea de produse la termene succesive – de exemplu, R.A.T.B., R.A.S.U.B.);

întreprinderile de spectacole publice (interpunându-se între artist şi spectator);

întreprinderile de comisioane (în care comisionarul încheie, în mod permanent afaceri în nume propriu, dar pe seama comitentului);

agenţii şi oficii de afaceri (în care se intermediază afaceri în diferite domenii ca: turism, vânzare-cumpărare şi închirieri de imobile, publicitate etc.);

întreprinderi de editură, librării şi obiecte de artă (având ca obiect reproducerea şi difuzarea unei lucrări sau vânzarea unor obiecte de artă, când vinde altă persoană decât autorul sau artistul);

întreprinderile de transport (în care transportatorul de mărfuri sau de persoane se comportă ca un intermediar între expeditorul-furnizor şi destinatarul-beneficiar, prestând un serviciu expeditorului-furnizor în favoarea terţului-beneficiar, adică destinatarului);

întreprinderile de imprimerie (care multiplică operele literare, ştiinţifice sau artistice folosind mijloace mecanice);

întreprinderile de asigurare (îşi desfăşoară activitatea sub forma societăţilor de asigurare);

depozitele în docuri şi antrepozite (privind organizarea activităţii de depozitare a mărfurilor sub formă de întreprindere, dar şi operaţiunile de depozitare şi documentele vizând marfa depozitată).

C. Fapte conexe (accesorii)

Faptele de comerţ conexe sau accesorii sunt faptele juridice care au, prin natura lor, un caracter civil, dar, pentru că existenţa lor este legată de un fapt calificat de lege ca fiind comercial,

of 69



dobândesc şi ele caracter comercial, potrivit regulii “accesorium sequitur principale” (adică ceea ce este accesoriu, conex, urmează regimul juridic al faptului principal).

Sunt fapte accesorii:

operaţiunile de mijlocire în afaceri (pentru că mijlocitorul aduce în faţă pe partenerii de afaceri şi, datorită priceperii şi efortului intermediarului, se încheie un act juridic comercial între aceştia; de exemplu: o vânzarecumpărare comercială, o închiriere comercială etc.);

expediţiunile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul pe mare şi navigaţie (în care faptul principal este vânzarea-cumpărarea de mărfuri în scop de profit, dar marfa trebuie transportată “pe mare” şi atunci toate operaţiunile necesare acestui transport devin automat comerciale prin conexitatea pe care o au cu faptul principal. Pe criteriul logicii, vom aplica aceeaşi explicaţie transportului aerian.);

depozitele pentru cauză de comerţ (din nou faptul principal este vânzareacumpărarea comercială, dar marfa, până a fi vândută trebuie depozitată, deci contractul de depozit va căpăta prin conexitate cu faptul principal un caracter comercial);

contul curent şi cecul care însă, potrivit articolului 6 al. 2 Cod comercial, nu sunt considerate ca fapte de comerţ în ceea ce priveşte pe necomercianţi “afară dacă ele n-au o cauză comercială” (când doi comercianţi încheie un contract de cont curent – prin finalitatea sa va fi un contract comercial, dar dacă corentiştii, ca parteneri ai contractului de cont curent încheie acest contract fără finalitate comercială, faptul va fi civil).

Astfel, va fi civil contul curent încheiat între două persoane când A împuterniceşte pe B să-i plătească abonamentul lunar către Romtelecom în Bucureşti, iar B îl împuterniceşte pe A să-i plătească întreţinerea la apartamentul său din Galaţi pe perioada în care A se află la Galaţi);

mandatul, gestiunea de afaceri, plata nedatorată, îmbogăţirea fără justă cauză etc., atunci când au o cauză comercială.

of 69




1. Specificati care din urmatoarele sunt, fapte sau acte de comerţ în conf. cu art. 3 paragr. 1 cod comercial a. apicultorul care nu se mărgineşte să vândă produsul albinelor sale, ci cumpără miere şi ceară de la

alţii, în cantitate mare, spre a le prefaceşi revinde b. birtaşul care cumpără alimente şi vinuri pentru bucătăria şi pivniţa birtuluic. cofetarul care cumpără materii prime pentru a le revinde transformate în artiole de cofetăried. croitorul care cumpără stofe pe propriul său cont, pentru a le revinde lucrate în haine e. Dentistul cand cumpără materialul necesar exerciţiului profesiunii sale f. Lăptarul care cumpără o vacă nu spre a o revinde, ci pentru a revinde laptele

2. Specificati care din urmatoarele sunt, fapte sau acte de comerţ în conf. cu art. 3 paragr. 1 cod comercial a. Dentistul cand cumpără materialul necesar exerciţiului profesiunii sale b. cel care cumpără devize cu intenţia de a le revinde, deoarece devizele costituie o adevărată marfă. c. Farmacistul care cumpără producte, şi mărfuri spre a le revindedupă ce fuseseră lucrate de el d. Fotograful, care cumpără aparatele necesare pentru a produce şi vinde fotografii e. Lăptarul care cumpără o vacă nu spre a o revinde, ci pentru a revinde laptele

3. Specificati care din urmatoarele sunt, fapte sau acte de comerţ în conf. cu art. 3 paragr. 1 cod comercial a. Meseriaşul, care cumpără materiale pentru exerciţiul comerţului său b. Morarul, care cumpără cereale spre a le transforma în făină şi revinde c. Lăptarul care cumpără o vacă nu spre a o revinde, ci pentru a revinde laptele d. Cel ce cumpără o cantitate mare de arbori destinaţi să fie doborâţi şi transformaţi în lemn de lucrate. Cel ce cumpără recolta prinsă de rădăcini cu scop de revindere f. Dentistul cand cumpără materialul necesar exerciţiului profesiunii sale

4. Specificati care din urmatoarele nu sunt, fapte sau acte de comerţ în conf. cu art. 3 paragr. 1 cod comercial a. cofetarul care cumpără materii prime pentru a le revinde transformate în artiole de cofetărieb. Dentistul cand cumpără materialul necesar exerciţiului profesiunii sale c. croitorul care cumpără stofe pe propriul său cont, pentru a le revinde lucrate în haine d. Fotograful, care cumpără aparatele necesare pentru a produce şi vinde fotografii e. Meseriaşul, care cumpără materiale pentru exerciţiul comerţului său f. Morarul, care cumpără cereale spre a le transforma în făină şi revinde g. Lăptarul care cumpără o vacă nu spre a o revinde, ci pentru a revinde laptele

5. Specificati care din urmatoarele sunt, fapte sau acte de comerţ în conf. cu art. 3 paragr. 2 cod comerciala. Caretaşul care face roate şi căruţe şi apoi le vinde b. Cismarul care face ghete după comandă cu materialul său propriuc. Cel ce vinde un fond de comerţ d. Cel ce închiriază un fond de comerţ e. Cel ce închiriază cuiva, cum închiria şi la alţii, maşina sa de treerat, pentru a trage un profit din

maşina sa. f. Cel ce vinde parchete (de pădure) pe care la cumpărase cu scop de revânzare g. Pepinieristul care vinde viţe amercicane altoiteh. Închirierea unei întreprinderi cmerciale de hotel, cu toate cele cecarcaterizează o asemenea

înterprindere (imobil, mobile, denumirea hotelului, etc.), în vederea exploatării mai departe a comerţului, constituie un act de natură comercială

of 69



6. Specificati dacă în conf. cu art. 3 paragr. 3 C.com. – contratul de report asupra obligaţiunilor de stat saun a altor titluri de credit circulând în comerţ este faptă de comerţ sau nua. Contractul de report2

7. Specificati care din urmatoarele sunt, fapte sau acte de comerţ în conf. cu art. 3 paragr. 4 cod comercial – cumpărările sau vânzările de părţi sau de acţiuni ale societăţilor comercialea. Cupărările de acţiuni comerciale. b. Obligaţiuni, care sunt simple titluri de credit şi care sunt reglementate de dispoz.al 1 şi 2 din art. 3

cod comercial c. Adminstratorii şi directorii spocietăţilor pe acţiuni, nu pot să cuprere pentru comptul societăţii

propriile ei acţiuni, dar ei nu sunt orpiţi a face operaţiuni de vânzări de acţiuni, cu titlu de comision, în comptul unui client.

8. Specificati care din urmatoarele nu sunt, fapte sau acte de comerţ în conf. cu art. 3 paragr. 2 cod comerciala. Închirierea unei prăvălii de către un comerciant pentru propiul său comerţ b. Închirierile de imobile nu sunt fapte de comerţ, aceste operaţiuni nefiind prevăzute în art. 3, nici în

mod expres, dar neintrând nici în cadrul demosntrativ al altui textc. Închirierile de imobile , de către comercianţi, nu pot f considerate a fi fapte de comerţ d. Contractele pentru vânzarea imobilelor deci şi cele pentru închirierea lor, sunt acte de antură civilă

şi nu acte de comerţ, chiar dacă sunt făcute în scop de speculăuPictorul şi sculptorul care-şi vinde tablourile şi statuile confecţionate de ei, nu fac acte de comerţ, după cum nu fac nici atunci când cumpără pânzele, culorile cadrele, marmura, şi celelate mateerii prime necesare artei lor, fiindcă câştigul lor nu rezultă, în speţă, din aceste cumpărături, şi vânzări, ci din produsul talentului şi al muncii lor, a căror vânzare are întotdeauna caracter civil

9. Specificaţi care din următoarele sunt, fapte sau acte de comerţ în conf. cu art. 3 paragr. 11 cod comercial – operaţiunile de bancă şi schimba. Împrumutul făcut la un comerciant. b. Orice plată făcută prin intermediul unei bănci în străinătate c. Acordarea de împrumuturi cu banii proprii pe cămătărie

1.2.2. FAPTE SUBIECTIVE DE COMERŢ

2 ART. 74 COD COM- cumpărare pe bani gata, de titluri de credit şi o revânzare simultanee, cu termen, între aceleaşi părţi, a unor titluri de aceeaşi specie

of 69



Faptele subiective de comerţ reprezintă acea categorie de fapte care, fiind săvârşite de un comerciant capătă calificarea de a fi “comerciale”. Deci, calitatea subiectului determină natura juridică a faptului săvârşit.

Prezumţia de comercialitate

Articolul 4 Cod comercial dispune că “se socotesc, afară de acestea (adică de faptele deja analizate în articolul 3 Cod comercial), ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul”.

Prin acest articol, legiuitorul instituie o prezumţie relativă (“juris tantum”) de comercialitate cu privire la toate actele şi operaţiile unui comerciant, care poate fi însă răsturnată (înlăturată), dovedindu-se contrariul, adică tocmai caracterul civil al faptului. Aceasta este posibilă în două situaţii, care se constituie ca excepţii de la prezumţia de comercialitate.

Excepții:

Acte care prin natura lor sunt întotdeauna civile (căsătoria, adopţia, testamentul), care, chiar încheiate de un comerciant, rămân civile;

Acte expres civile (care corespund acelei părţi din articolul 4 Cod comercial conform căruia actele sunt comerciale “dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul”), adică vor fi civile actele în care se stipulează expres cauza civilă a acestora (de exemplu: va fi civilă şi nu comercială constituirea unei ipoteci pentru garantarea unui împrumut făcut de un comerciant în scopul achiziţionării unei locuinţe pentru uzul personal al comerciantului şi al familiei sale).

Pentru determinarea caracterului civil şi nu comercial al unui fapt, legiuitorul mai foloseşte un criteriu negativ, enumerând fapte ce nu pot fi comerciale.

Astfel, potrivit articolului 5 Cod comercial “Nu se poate considera ca fapt de comerţ cumpărarea de producte sau de mărfuri ce s-ar face pentru uzul sau consumaţiunea cumpărătorului, ori a familiei sale; de asemenea, revânzarea acestor lucruri şi nici vânzarea productelor pe care proprietarul sau cultivatorul le are după pământul său

sau cel cultivat de dânsul”.

În primul rând nu sunt fapte de comerţ acelea care vizează satisfacerea unor interese (“uzul” sau “consumaţiunea”) ale cumpărătorului sau ale familiei sale (prin interpretarea extensivă vom înţelege că aceeaşi concluzie este valabilă şi pentru cumpărătorulcomerciant).

Nici revânzarea acestora, dacă intenţia de revânzare n-a existat chiar la încheierea actului.

De exemplu

În al doilea rând, nu sunt fapte de comerţ activităţile agricole, sub diferite forme:

of 69

cumpărarea unei perechi de pantofi, care n-a fost achiziţionată cu scop de revânzare, dar pe care cumpărătorul se hotărăşte s-o revândă pentru că nu i se potriveşte şi-l jenează; în acest caz actul de cumpărare şi cel de vânzare sunt civile



- vânzarea productelor de către proprietar (cel care are terenul în proprietate vinde roadele acestuia) sau

- vânzarea productelor de către cultivator (fiind posibil ca proprietarul să nu-şi lucreze pământul ci să-l dea în arendă şi atunci vânzarea productelor se face de către arendaşul-cultivator) pentru că, în ambele cazuri nu există o interpunere între producător şi consumator.

În măsura în care un ţăran producător autorizat vinde brânza obţinută din laptele dat de vaca din gospodăria sa, actul/actele de vânzare sunt de natură civilă; dacă însă cumpără el înşişi laptele de la alţi producători pentru a obţine mai multă brânză şi a o vinde, se interpune între producător şi consumator (deci în schimb) şi săvârşeşte fapte de comerţ obiective. Pentru a dovedi calitatea de comerciant ar trebui făcută dovada interpunerii în schimb, până la această probă vânzarea rămâne civilă; caracterul civil este regula, comercialitatea fiind excepţia.

Societatea agricolă

O problemă discutată în literatura de specialitate şi în practica judiciară este aceea dacă întreprinderea agricolă are caracter civil sau comercial.

Potrivit articolului 5 Cod comercial, obiectul civil al activităţii va atrage caracterul civil al societăţii agricole. În acest sens sunt şi dispoziţiile Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, conform cărora proprietarii de terenuri agricole se pot organiza fie în asocieri simple, fie în formă de societăţi civile potrivit Codului civil, ca societăţi agricole.

Dar aceeaşi lege precizează, derogând de la articolul 5 Cod comercial că, atunci când o societate agricolă se constituie în una din formele reglementate de Legea nr. 31/1990 republicată, societatea va fi considerată comercială.

Aşadar, deşi prin obiectul ei are caracter civil, forma pe care o îmbracă, aceea de societate comercială, îi conferă caracter comercial. Se derogă astfel de la principiul că obiectul civil atrage forma civilă a societăţii, după cum obiectul comercial atrage natura comercială a entităţii respective.

1.2.3. FAPTE UNILATERALE SAU MIXTE

of 69



Noţiune

Un act juridic sau o operaţiune poate fi faptă de comerţ pentru ambele subiecte participante la raportul juridic. Astfel, actul sau operaţiunea poate fi pentru ele un fapt obiectiv de comerţ (exemplu: cumpărarea unei mărfi în scop de revânzare), dar poate fi şi un fapt subiectiv de comerţ (exemplu: un contract de închiriere a unui fond de comerţ, încheiat între doi comercianţi); fiind acte de comerţ pentru ambele părţi sunt denumite acte bilaterale.

Dar mărfurile şi serviciile pot fi destinate şi necomercianţilor; este posibil ca actul juridic sau operaţiunea să fie fapt de comerţ numai pentru una dintre părţi, iar pentru cealaltă să fie act civil (exemplu: un necomerciant cumpără alimente de la un comerciant – pentru cumpărător actul este civil, pentru vânzătorul-comerciant este act comercial).

Un alt exemplu de act civil pentru o parte şi comercial pentru cealaltă apare în cazul agricultorului ce-şi vinde produsele agricole unui comerciant angrosist: pentru agricultor, în conformitate cu articolul 5 Cod comercial, este civil, iar pentru angrosist este act de comerţ în temeiul articolului 3 Cod comercial.

Aceeaşi este situaţia şi în cazul articolului 6 Cod comercial care prevedea că “asigurările de lucruri sau stabilimente care nu sunt obiectul comerţului şi asigurările asupra vieţii sunt fapte de comerţ numai pentru asigurator”, la care noi am putea adăuga că sunt civile pentru asigurat.

Deoarece în aceste cazuri actele juridice sau operaţiunile exemplificate sunt fapte de comerţ numai pentru una din părţi, ele au fost denumite fapte de comerţ unilaterale sau mixte.

Regim juridic

În dreptul comercial român problema regimului juridic al faptelor de comerţ unilaterale sau mixte are o reglementare legală în articolul 56 Cod comercial, care dispune că “dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi încât priveşte acest act legii comerciale”.

Aşadar, este suficient ca pentru o parte actul să fie comercial pentru ca întregul raport juridic să se supună legii comerciale.

Acest principiu, al supunerii faptelor mixte de comerţ legii comerciale cunoaşte două limitări:

a) dispoziţiile legii comerciale privitoare la persoana comercianţilor; adică, legea comercială reglementează numai raportul juridic în întregul lui, fără ca prin participarea la acesta necomerciantul să devină comerciant, cu toate obligaţiile ce decurg din aceasta.

Deci, necomerciantul, oricâte acte juridice de acest fel ar încheia, nu devine prin aceasta comerciant şi nu va fi obligat să se înmatriculeze în Registrul Comerţului, să ţină registre comerciale sau alte obligaţii profesionale ce revin comerciantului.

b) dispoziţii pe care însăşi legea comercială le exclude de la aplicare.

De exemplu, pentru obligaţiile comerciale cu pluralitate de subiecte, articolul 42 Cod comercial stabileşte regula: “În obligaţiile comerciale codebitorii sunt ţinuţi solidar, afară de stipulaţie contrară”, iar în alineatul final al articolului 42 Cod comercial se continuă că “nu se aplică la necomercianţi pentru operaţiuni care, încât îi priveşte, nu sunt fapte de comerţ”.

Interpretând articolul 42 alin. 2 Cod comercial, vom deduce că în cazul faptelor de comerţ mixte, pentru partea pentru care finalitatea este civilă, în locul principiului solidarităţii codebitorilor se va aplica principiul divizibilităţii obligaţiilor, valabil în dreptul civil.

of 69



Rezumat

Determinarea comercialităţii recunoaşte, în diferitele sisteme naţionale de drept, două concepţii:

concepţia subiectivă (criteriul subiectiv) concepţia obiectivă (criteriul obiectiv)

Potrivit Codului comercial român, faptele de comerţ se clasifică în: fapte obiective (reglementate de art. 3 Cod comercial, potrivit criteriului pozitiv şi de art. 5

Cod comercial, potrivit criteriului negativ); prin natura lor sunt comerciale şi sunt enumerate de legiuitor în articolul 3 Cod comercial

fapte subiective (reglementate de art. 4 Cod comercial); a căror comercialitate este dată de calitatea celor ce le săvârşesc; prezumţia că toţi comercianţii săvârşesc fapte comerciale, cu excepţiile enumerate în articolul 4 Cod comercial

fapte unilaterale sau mixte (reglementate de art. 6 şi 56 Cod comercial şi care, având caracter civil pentru una dintre părţi şi comercial pentru cealaltă parte, sunt considerate mixte; fiind comerciale doar pentru o parte, pot fi numite unilaterale). pentru o parte faptul e civil, pentru celălalt are caracter comercial; regimul lor juridic este reglementat de articolul 56 Cod comercial.

Trei categorii de fapte de comerţ obiective:A. Operaţiunile de intermediere sunt operaţiuni de interpunere în schimbul sau circulaţia

mărfurilor.a.1. Vânzarea-cumpărarea comercială – art.3 pct. 1 şi 2 C.com.a.2. Operaţiuni de punere în consignaţie a mărfurilor sau productelor în scop de vânzare –

Legea 178 din 30 iulie 1934a.3. Contractele de report asupra obligaţiunilor de Stat sau altor titluri de credit circulând

în comerţ (conform articolului 3, punctul 3 Cod comercial) a.4. Cumpărările sau vânzările de părţi sau acţiuni ale societăţilor comerciale (conform

articolului 3, punctul 4 Cod comercial)a.5. Operaţiunile de bancă şi schimb (conform articolului 3, punctul 11 Cod comercial) a.6. Cambiile şi ordinele de producte sau de mărfuri (conform articolului 3, punctul 14 Cod

comercial)B. Întreprinderile

b.1. Întreprinderile de producţie (industriale) din care fac parte: întreprinderile de construcţii (care se interpun între clientul-beneficiar şi lucrători); întreprinderile de fabrici şi manufactură (care au ca obiect transformarea materiei prime,

prelucrarea ei şi obţinerea de produse industriale sau de manufactură).b.2. Întreprinderile de prestări de servicii şi cuprinde:

întreprinderile de furnituri (care presupun o activitate prin care furnizorul, în schimbul unui preţ determinat anticipat, asigură prestarea unui serviciu sau predarea de produse la termene succesive – de exemplu, R.A.T.B., R.A.S.U.B.);

întreprinderile de spectacole publice (interpunându-se între artist şi spectator); întreprinderile de comisioane (în care comisionarul încheie, în mod permanent afaceri în

nume propriu, dar pe seama comitentului); agenţii şi oficii de afaceri (în care se intermediază afaceri în diferite domenii ca: turism,

vânzare-cumpărare şi închirieri de imobile, publicitate etc.); întreprinderi de editură, librării şi obiecte de artă (având ca obiect reproducerea şi

difuzarea unei lucrări sau vânzarea unor obiecte de artă, când vinde altă persoană decât autorul sau artistul);

of 69



întreprinderile de transport (în care transportatorul de mărfuri sau de persoane se comportă ca un intermediar între expeditorul-furnizor şi destinatarul-beneficiar, prestând un serviciu expeditorului-furnizor în favoarea terţului-beneficiar, adică destinatarului);

întreprinderile de imprimerie (care multiplică operele literare, ştiinţifice sau artistice folosind mijloace mecanice);

întreprinderile de asigurare (îşi desfăşoară activitatea sub forma societăţilor de asigurare);

depozitele în docuri şi antrepozite (privind organizarea activităţii de depozitare a mărfurilor sub formă de întreprindere, dar şi operaţiunile de depozitare şi documentele vizând marfa depozitată).

C. Fapte conexe (accesorii) Faptele de comerţ conexe sau accesorii sunt faptele juridice care au, prin natura lor, un

caracter civil, dar, pentru că existenţa lor este legată de un fapt calificat de lege ca fiind comercial, dobândesc şi ele caracter comercial, potrivit regulii “accesorium sequitur principale” (adică ceea ce este accesoriu, conex, urmează regimul juridic al faptului principal).

Sunt fapte accesorii: operaţiunile de mijlocire în afaceri expediţiunile maritime şi toate contractele privitoare la comerţul pe mare şi navigaţie depozitele pentru cauză de comerţ contul curent şi cecul mandatul, gestiunea de afaceri, plata nedatorată, îmbogăţirea fără justă cauză

Fapte subiective de comerţArticolul 4 Cod comercial dispune că “se socotesc, afară de acestea (adică de faptele deja

analizate în articolul 3 Cod comercial), ca fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul”.

În dreptul comercial român problema regimului juridic al faptelor de comerţ unilaterale sau mixte are o reglementare legală în articolul 56 Cod comercial, care dispune că “dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi încât priveşte acest act legii comerciale”.

Aşadar, este suficient ca pentru o parte actul să fie comercial pentru ca întregul raport juridic să se supună legii comerciale.

Teste de autoevaluare of 69



10. Comercializarea de către producătorul agricol a produselor pământului cultivat de el reprezintă:a. act obiectiv de comerţ;b. act subiectiv de comerţ;c. act mixt de comerţ;d. act civil;e. fapt de comerţ în sens restrâns.

11. Contractul de asigurare încheiat de S.C. MOBIFON S.A. cu S.C. ASIROM S.A. pentru autoturism marca Mercedes capacitatea 200 cm. cubi este:a. act obiectiv de comerţ: b. act subiectiv de comerţ;c. act mixt (unilateral) de comerţ;d. act civil.

12. Faptele de comerţ obiective:a. sunt calificate ca fiind comerciale de către lege;b. dobândesc caracter comercial datorită calităţii de comerciant a părţilor;c. au caracter comercial datorită caracterului cu titlu oneros, independent de calificarea lor prin lege; d. au caracter comercial dacă una dintre părţi este comerciant; e. au caracter comercial datorită formei în care se încheie.

13. Contractul de fidejusiune prin care se garantează o obligaţie comercială este:a. act de comerţ subiectiv;b. act de comerţ mixt;c. activitatea de interpunere în schimb;d. activitatea organizată sub formă de întreprindere;e. act de comerţ conex.

14. Cad sub incidenţa legii comerciale:a. numai actele de comerţ;b. numai faptele ilicite săvârşite de comercianţi în legătură cu activitatea lor comercială;c. numai evenimentele cu efect asupra activităţii comercianţilor; d. numai faptele licite de comerţ în sens restrâns;e. contractele comerciale, actele juridice unilaterale, faptele licite şi ilicite săvârşite de comercianţi în legătură cu activitatea lor comercială.

15. Serviciul de învăţământ particular reprezintă:a. act obiectiv de comerţ;b. act subiectiv de comerţ;c. act mixt de comerţ;d. fapt de comerţ în sens restrâns;e. exerciţiul unei profesii libere, fără caracter comercial.

16. Testamentul făcut de un comerciant în favoarea altui comerciant este:a. act obiectiv de comerţ;b. act de comerţ conex;c. act de comerţ subiectiv;d. act de comerţ unilateral;e. act civil.

17. Contractul de asigurare CASCO a autoturismului proprietatea preşedintelui Consiliului de administraţie al societăţii comerciale ALCOM S.A,. încheiat cu societatea comercială ASIROM S.A. este:

of 69



a. act de comerţ obiectiv;b. act de comerţ subiectiv;c. act de comerţ unilateral;d. act civil;e. act de comerţ conex.

18. Confecţionarea de articole vestimentare la comandă şi cu materialul clientului reprezintă:a. act obiectiv de comerţ;b. act subiectiv de comerţ;c. act unilateral de comerţ;d. act civil;e. fapt de comerţ în sens restrâns.

19. Cumpărarea în scop de revânzare constituie:a. act subiectiv de comerţ;b. act obiectiv de comerţ;c. act mixt de comerţ; d. act civil.

20. Contractul de fidejusiune prin care se garanteaza o obligatie comerciala este:a) act de comert subiectiv;b) act de comert mixt;c) activitatea de interpunere în schimb;d) activitate organizata sub forma de întreprindere;e) act de comert conex.

21. Specificaţi care din următoarele nu sunt, fapte sau acte de comerţ în conf. cu art. 3 paragr. 5 cod comercial – orice întreprindere de furnituria. Medicul, care exercită o profesie liberă, atunci când deschide o casă de sănătate, în care primeşte

bolnavi spre a-i îngriji b. Concesionarea dreptului de percepere a taxelor în favoarea particularilor din partea comunei a

diferite taxe comunale şi obligaţiunile lor rezultate din contractul de concesiune în privinţa acestor particulari

c. întreprinderea de furnituri a proprietarului care nu se limitează în a vinde furnituri produse din pământul său ci cumpără şi de la comercianţi

d. Perceperea din partea comunei a diferite taxe comunale e. Când un comerciant îşi ia angajamentul către administraţia unei fabrici, de a procura lucrătorilor

nişte produse alimentare, cu oarecare continuitate şi periodicitate la un timp determinat şi pe un preţ fix,

f. O şcoală în care se predă canto şi arta dramatică, dacă are firmă şi profesori cu plată, care predau cursurile

g. întreprinderea comercială în sensul art. 3 al. 6 (art. 3 paragr. 5 C.com.) întreprinderea luată asupra sa de a aşterne cu pietriş căile comunale mai ales când acestea durează mai mulţi ani

22. Specificaţi care din următoarele sunt, fapte sau acte de comerţ în conf. cu art. 3 paragr. 6 cod comercial – întreprinderile de spectacole publicea. Întreprinderile de spectacole publice care se execută în teatru, fie chiar subvenţionate de stat, în

cercuri, concerte săli de cinematografe, stabilimente de exerciţii pentru gimnastică, dans, joc, etc. şi chiar în aer şi liber precum şi panoramele, etc.

b. Artiştii, coriştii, muzicanţii, şi chiar mecanicii şi maşiniştii, precum şi ceilalţi impiegaţi ai teatrului care contractează un angajament obligându-se pentru o anumită sumă de bani a juca sau a cânta, ori a manipula pe scena unui teatru, unui circ, etc., dacă nu participă la beneficiile şi pierderile realizate de direcţiunea antreprizei teatrului.

of 69



c. Intenţia de câştig sau speculaţie nu este o condiţie esenţială actului de comerţ obiectiv; prin urmare: întreprinderea de spectacole publice cu scopul de a acoperi cheltuielile unui concurs de gimnastică

23. Specificaţi dacă următoarul enunt este sau nu, fapt sau act de comerţ în conf. cu art. 3 paragr. 7 cod comercial – întreprinderile de comisioane, agenţii şi oficiuri de afaceria. Actele agentului - care lucreaza ca un comisionar în nume propriu dar pe contul altuia, ca

mandatar, ca mijlocitor, ca locatar de servicii când este recunoscută existenţa agenţiei - atât cele care se referă la afaceri comerciale cât şi cele care se referă la afaceri civile

24. Specificaţi care din următoarele sunt, fapte sau acte de comerţ în conf. cu art. 3 paragr. 8 cod comercial – întreprinderile de construcţiia. întreprinderea care are ca obiect construirea unei case în socoteala altuia este un act de comerţ..b. construirea unei căi ferate.c. Construirea unui drum de fier sau a unui canal având ca obiect transportul persoanelor sau al

mărfurilor fiind o întreprindere comercială şi cumpărarea de material, necesar la construcţia unui atare stabiliment

25. Specificaţi care din următoarele nu sunt, fapte sau acte de comerţ în conf. cu art. 3 paragr. 9 cod

comercial – întreprinderile de fabrici manufactură şi imprimeriea. meseriaşul care îşi valorifică munca sab. când meseriaşul în exercitarea meseriei îşi ia ajutoare pentru firma sac. o întreprindere agrară, atunci cand activitatea ei se limitează la cultura terenurilor şi la recoltarea

produselor; d. o întreprindere agrară atunci când îşi asumă caracterul de întreprindere de manufacturi care

transformă produsele agricole în scopul de a obţine un produs divers.

26. Specificaţi care din următoarele sunt, fapte sau acte de comerţ în conf. cu art. 3 paragr. 10 cod comercial – întreprinderile de editură, librărie si obiecte de artăa. Cel care editează un ziar, la care participă şi de alţii cu articole, publicaţii şi reclamă cu plată, b. Editorul şi proprietarul unui jurnal care în scop de speculaţiune se prevalează de muncă

colaboratorilor în interesul său propriu c. publicaţiunea unui jurnal care are ca scop numai produsul talentului, sau dacă e vorba de

compilaţiuni şi publicaţiuni ale unui jurnal de jurisprudenţe

Raspunsuri la teste

1. a, b, c, d 11. d 21. a, d, f2. b, c, d 12. a 22. a, c3. a, b, d, e 13. e 23. DA4. b, g 14. e 24. a, b, c5. a, b, c, d, e, f, g, h 15. e 25. a, c6. DA 16. e 26. a, b7. a, c, 17. d8. a, b, c, d 18. a9. a, b, 19. b10. d 20. e

of 69



Biliografie



Lucrare de verificare nr. 2

Întreprinderile ca faptă de comerț.

Unitatea de învăţăre 3 – Subiectele dreptului comercial3

of 69




Cuprins


1.1. Generalităţi 1.2. Comerciantul persoană fizică1.3. Fondul de comerţRezumat Raspunsuri si comentarii la testele de autoevaluareBibliografia unitatiiLucrarea de verficare nr. 3


3 ? Drept commercial Silvia Cristea – ASE Bucuresti of 69



1.1. GENERALITATI

3 Categorii

Persoanele fiziceL 300/2004

Societățile comercialeL 31/1990

Regiile autonomeL 15/1990

Organizatiile cooperatisteAsociațiile familiale

DL 54/1990Asociațile si fundațiile

OUG 26/2000Statul si unitățile

administrativ teritoriale-, daca săvârșesc fapte de comerț (f.d.c.) cu, caracter profesional- aparteneța la un anumit grup profesional- prin f.d.c. pe care le savârșește, in mod continuu- când realizează această activitate în cadrul unei A.F.

- codul com. Precizează ca au calitate de comerciant, prin însuși obiectul lor

-, organizate în anumite ramuri stategice ale economiei naționale- sunt persoane juridice care funcționează pe baza de gestiune economică și autonomie financaiară – L 15/1990- desfășoară o activitate comparabilă cu cea a S.C.

-, desfășoară activități de producere și desfacere a mărfurilor- urmărindu-se obținerea de profit ea are caracter comercial- au obligația de a se înmatricula în RC

- se înființează la inițiativa unei pers. Fizice - În baza DL 54/1990 pot desfășura activități comerciale - se constituie între membrii unei familii care au împlinit vârsta de 16 ani- formă asociativă lipsită de personalitate juridică

-, desfășoară activități fără obținere de profit - persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial- activități de interes general sau în interesul unor colectivități locale ori în interes personal - pot săvârși f.d.c. ca orice necomerciant

- reglementate de art. 8 cod Com. : statul județul și comuna nu pot avea calitatea de comercianți

- f.d.c. să fie săvârșite în nume propriu- să săvârșească f.d.c. obiective- săvârșirea f.d.c. să aibe caracter de profesiune- pot fi autorizate să desfășoare activități economice în toate domeniile, meseriile, ocupațiile cu excepția celor reglm. de legi speciale- trebuie să dețină autorizația și certificatul de înregistrare

SC are o unică finaitate ea constituie în scopul de a desfășura o activitate comercială Sc este comercială numai dacă obiectul ei prevăzut obligatoriu în actul constitutiv constă în săvârșirea uneia sau mai multor f.d.c. obiective

- potrivit art. 136 din costituție proprietatea publică aparține statului sau unit. sale administrative- potrivit L 15/1990 RA se organizează și funcșionează în ramurile strategice ale econom. naționale- se dobândește în momentul înființării saleprin HG sau prin decizia organului administrație publice locale

- la data înființării lor - Pot fi autorizate să desfășoare activități economice în toate domeniile, meseriile ocupațiile , cu excepția celor reglm. De legi speciale , trebuie să dețină autorizația și certificatul de înregistrare

- NU au calitatea de comercianți - s-a considerat ca statul/univt.adm. terit. sunt subiecte al raporturilor comerciale , pot săvârși anumite f.d.c. -în temeiul legii adm publice comuna, orașul și județul se pot asocia cu agenții econ. pt realizarea unor servicii de interes comun

Meseriașii – nu e comerciant atunci când săvârșește operațiuni comerciale cum ar fi cumpărarea de materiale pt a fi prelucrate și prefăcute în produse care sunt vândute.Este comerciant atunci când cumpără mărfuri în vederea prelucrării și revânzării lor sau folosesște forță de muncă străină.Nu au abligația de a se inmatricula în RCPers. care exercită profesiuni liberale:medicii, avocatii, notarii, arhitectii, etc, nu au calitatea de comerciant, activitate ce pune la dispoziția celor interesati a cunoștințelor și competenței acestoraAgricultorii -nu sunt consid f.d.c. vânzările produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pământul său sau pe care l-a cultivat

of 69

Art. 7Sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț având comerțul ca o profesiune

obișnuită

A BL26/1990

OUG 76/2001

C



GRUPURILE DE INTERES ECONOMIC (GIE) – reprezintă o formă asociativă alcărei scop este înlesnirea sau dezvoltarea activităţii economice a membrilor sai, precum si imbunatatirea rezultatelor activităţiii respective. Potrivit L 161/2003, grupul de interes economic are calitatea de comerciant când obiectul său de activitate are caracter comercial

MICII COMERCIANŢI - art. 34 C.com, prevede că dizpoziţiile nu se aplică colpotorilor, comercianşilor care fac micultrafic ambulant, cărăuşilor sau acelora al cărăro comerţ nu iese din cercul unei profesiuni manuale. Prin urmare, scuteşte pe comercianţii care desfăşoară activităţile menţionate de îndeplinirea unei obligaţii profesionale, aceea de a ţine registrele comerciale, determinată de volumul redus al operaţiunilor comerciale şi este concepută ca o măsură de protecţie a unor comercianţi, care nu au o pregătire adecvată pentru a ţine registrele comerciale cerute de lege.

1.2. COMERCIANTUL PERSOAN FIZICA

1. Definirea comerciantului persoană fizică

Conform articolului 7 Cod comercial, “Sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită…”

Coroborând această dispoziţie cu cele cuprinse în Legea nr. 507/2002, comerciantul persoană fizică poate fi definit ca acea persoană cetăţean român sau cetăţean al statelor membre ale Uniunii Europene şi ai celorlalte state aparţinând spaţiului economic european care, având capacitatea juridică prevăzută de lege, săvârşeşte în mod obişnuit, cu titlu de profesie, fapte de comerţ în nume propriu şi pe riscul său, obţinând în prealabil autorizaţia prevăzută de lege şi care răspunde în mod nelimitat pentru obligaţiile asumate.

2. Condiţiile impuse comerciantului

Persoana fizică dobândeşte calitatea de comerciant dacă îndeplineşte în mod cumulativ mai multe condiţii:

a. Condiţii referitoare la persoană

- capacitatea juridică prevăzută de lege - capacitatea de folosinţă

- capacitatea de exerciţiu

- condiţii necesare protejării intereselor generale

b. condiţii referitoare la activitate`

- presupune să aibă calificarea necesară desfăşurării activităţii economice a căror exercitare presupune o autorizare specială (art. 9 din Legea nr. 507/2002)

a.1. Capacitatea de folosinţă

În principiu, orice persoană beneficiază de această prerogativă. Având de regulă vocaţia necesară pentru a fi comerciant, vocaţie care izvorăşte din principiul libertăţii comerţului.

Există anumite incompatibilităţi, decăderi şi interdicţii, de regulă legale şi în mod excepţional convenţionale, motive care împiedică o persoană fizică să obţină calitatea de comerciant.

of 69



Incompatibilităţi, decăderi

Prin definiţie, activitatea comercială are un caracter profitabil având un caracter speculativ.

Din acest motiv ea nu poate fi exercitată de persoane care au anumite funcţii sau exercită anumite profesiuni care privesc interesele generale ale societăţii, întrucât există o incompatibilitate de interese.

Legea interzice persoanelor care au asemenea funcţii sau profesii să practice comerţul, cu character profesional.

Constituţia României prevede în acest sens că funcţia de judecător (inclusiv de la Curtea Constituţională) şi cea de procuror (magistrat) sunt incompatibile cu orice altă

funcţie publică sau privată (articolele 123, 131 şi 142).

Din aceleaşi considerente, datorită funcţiei pe care o deţin, nu pot exercita profesiunea de comercianţi: diplomaţii, funcţionarii publici, clericii, ofiţerii.

În mod tradiţional, se consideră că există incompatibilitate şi în privinţa celor care exercită profesii liberale care nu au un caracter speculativ, chiar dacă se obţine un câştig: avocaţii, notarii, medicii, arhitecţii, etc.

Singura sancţiune aplicabilă celui care a încălcat legea, prin care era instituită incompatibilitatea, nu este decât profesională şi disciplinară, persoana în cauză urmând a fi destituită din funcţia pe care o deţine ori, după caz, să fie exclusă din organizaţia profesională din care face parte.

Nu pot fi comercianţi cei condamnaţi definitiv pentru infracţiunea prevăzută la art. 281 din Codul penal şi a altor infracţiuni privind regimul legal stabilit pentru unele activităţi economice sau a infracţiunii de fals (art. 4 din Legea nr. 507/2002).

Interdicţii

Acestea pot fi legale şi convenţionale.

- Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face obiectul comerţului particular (privat) şi care sunt monopol de stat (de exemplu: prelucrarea tutunului, minereurilor feroase) sau activităţi care sunt considerate infracţiuni (comercializarea narcoticelor).

- Interdicţiile convenţionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în contracte şi rezultă din convenţiile încheiate de comerciant şi o altă persoană care doreşte să practice un comerţ identic cu cel al comerciantului partener contractual.

a. 2. Capacitatea de exerciţiu

Persoanele fizice pot fi comercianţi dacă au capacitatea de exerciţiu deplină, deci dacă au împlinit vârsta de 18 ani. Femeie măritată până la împlinirea vârstei de 18 ani, deşi are capacitatea de exerciţiu deplină pentru actele de drept civil, totuşi nu poate fi comerciant. Minorii şi persoanele puse sub interdicţie nu pot fi comercianţi. Legea nr. 507/2002 permite ca persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani să fie angajate cu contract individual de muncă în cadrul asociaţiilor familiale.

În concepţia Codului comercial, incapacitatea minorului priveşte “începerea comerţului” când minorul moşteneşte un fond de comerţ, continuarea comerţului în numele minorului se face de părinţi sau, după caz, tutore. Potrivit art. 14 C.com. interzisul (alienat mintal) nu poate continua comerţul, eventual în cazul moştenirii unui fond de comerţ, acesta trebuie să fie supus lichidării.

O situaţie deosebită o au persoanele la care s-a instituit curatela potrivit articolului 152 Codul familiei. Aceste persoane, deşi au discernământ, nu pot să-şi apere singure interesele, datorită unei boli, infirmităţi sau din cauza bătrâneţii. La cererea persoanei se numeşte un curator de către

of 69



autoritatea tutelară. Teoretic persoanele puse sub curatelă nu sunt incapabile cu privire la exercitarea comerţului, dar practic este greu să exercite o activitate de comerţ.

b. condiţii referitoare la activitate

b.1. Obţinerea autorizaţiilor prevăzute de lege

Pentru comerciantul persoană fizică, autorizaţia de exercitare a comerţului se eliberează de organele locale ale administraţiei publice în a căror rază teritorială se află sediul comerciantului.

Persoanele fizice care nu au domiciliul în România solicită eliberarea autorizaţiei de la unităţile administrative şi teritoriale de unde îşi au reşedinţa.

b.2. Statutul juridic al comerciantului

Prin statutul juridic se înţelege totalitatea obligaţiilor pe care le are comerciantul persoană fizică. Principalele obligaţii sunt:

1. întocmirea şi ţinerea registrelor proprii

Registrele comerciantului sunt registre private în care sunt menţionate toate operaţiile privitoare la patrimoniul comerciantului. Reglementările legale privind registrele comerciantului se găsesc în dispoziţiile Codului comercial, respectiv articolele 22-24 şi în Legea nr. 82/1991 – Legea contabilităţii.

Potrivit Codului comercial (articolul 22), registrele obligatorii pentru comerciant sunt:

- registrul jurnal – cuprinde operaţiile economico-juridice efectuate de comerciant zilnic, în ordine cronologică, operaţii referitoare la patrimoniul său. La sfârşitul lunii, în registrul jurnal se vor înscrie şi sumele de bani cheltuite pentru “nevoile casei”.

- registrul inventar – conţine inventarul patrimoniului comerciantului. Potrivit articolului 24 Cod comercial, comerciantul este obligat ca la începutul exercitării comerţului şi în fiecare an să facă un inventar al averii sale, adică al tuturor bunurilor mobile, imobile, al activului, pasivului, încheind bilanţul contabil. Inventarul întocmit şi bilanţul se vor trece (copia) într-un registru special numit registru-inventar.

- registru copier – (la care nu se mai referă actualmente Legea nr. 82/1991) cuprindea, în ordine cronologică, toate scrisorile referitoare la activitatea comerciantului pe care acesta le expedia.

Noile reglementări în materie, respectiv Legea nr. 82/1991 (articolul 20), stabilesc, în mod implicit, obligaţia comercianţilor de a ţine:

- registrul jurnal

- registrul inventar

- registrul cartea mare – se ţine de comercianţii care au un volum mare de activitate şi unde contabilitatea se face în “partidă dublă”, adică fiecare operaţie comercială are o dublă înregistrare.

Conţinutul primelor două registre este identic cu cel prevăzut în Codul comercial.

Potrivit articolului 25 din Legea nr. 82/1991, registrele de contabilitate, actele şi documentele care au stat la baza înregistrărilor se păstrează timp de 10 ani, cu începere de la data închiderii exerciţiului financiar în cursul căruia au fost întocmite.

2. înregistrarea în Registrul Comerţului

Potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 76/2001 republicată şi a Legii nr. 507/2002,

of 69




comerciantul persoană fizică trebuie să solicite înregistrarea la Registrul Comerţului în cadrul Biroului

Unic pentru a obţine avizele, autorizaţiile şi/sau acordurile necesare şi la organele fiscale teritoriale conform reglementărilor în vigoare.

Registrul comerţului este un document public, orice persoană având acces la informaţiile înscrise în cuprinsul lui. Este ţinut de către Oficiul Registrului Comerţului organizat în fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti. Registrul Central al Comerţului se ţine de către Oficiul Naţional al Registrului

Comerţului organizat pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Comerciantul solicită înregistrarea la Biroul Unic completând o cerere tip, la care se adaugă actele necesare înregistrării. În termen de 20 de zile de la înregistrare se eliberează certificatul de înregistrare a comerciantului, însoţit de codul unic de înregistrare; în anexă sunt cuprinse avizele şi autorizaţiile necesare funcţionării.

Înregistrările în Registrul Comerţului se fac pe baza unei autentificări a judecătorului delegat. Controlul legalităţii operaţiunilor efectuate se face de către unul dintre judecătorii tribunalului judeţean sau, după caz, al Municipiului Bucureşti, delegat anual de către preşedintele tribunalului.

Pe parcursul exercitării comerţului, comerciantul are obligaţia să evidenţieze în Registrul Comerţului toate modificările referitoare la donaţie, vânzare, locaţiune, gaj, modificări la aspecte privind înregistrarea, date cu privire la împuterniciţi, embleme etc.

3. Obligaţii legate de ţinere a contabilităţii (Legea nr. 82/1991)

Obligaţia de întocmire a bilanţului contabil anual şi, după caz, în momentul reorganizării (prin comasare – fuziune sau absorbţie – ori prin divizare) sau dizolvării.

Bilanţul contabil conţine imaginea fidelă a patrimoniului comerciantului. Este verificat şi certificat de către cenzori, contabili autorizaţi sau experţi contabili, în condiţiile legii. După aprobare, bilanţul contabil se publică şi un exemplar se depune la Administraţia financiară.

În situaţia în care comerciantul nu respectă obligaţiile ce-i revin în legătură cu organizarea şi conducerea contabilităţii, acesta răspunde conform legii. Astfel, potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 82/1991, este considerată contravenţie şi se sancţionează cu amendă încălcarea normelor emise de

Ministerul Finanţelor Publice referitoare la:

- utilizarea şi ţinerea registrelor de contabilitate;

- arhivarea şi păstrarea documentelor justificative şi a documentelor contabile;

- efectuarea inventarierii patrimoniului;

- întocmirea, verificarea, certificarea şi depunerea bilanţului contabil

Potrivit articolului 40 din Legea nr. 82/1991, coroborat cu articolele 289 şi 291 Cod penal, este infracţiune de fals intelectual efectuarea cu ştiinţă a unor înregistrări inexacte, precum şi omisiunea cu ştiinţă a unor înregistrări în contabilitate, având drept consecinţă denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare şi elementelor patrimoniale care se referă la bilanţul contabil.

îndeplinirea la timp a obligaţiilor fiscale

- plata impozitului pe profit, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 70/1994, republicată în 1997;

- plata impozitului pe venituri, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 73/1999, abrogată prin O.G. nr. 7/2001

- plata TVA-ului, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2001

of 69



- plata altor taxe şi impozite datorate statului.

În cazul în care comerciantul nu îşi îndeplineşte obligaţiile fiscale, răspunde contravenţional sau penal.

1.3. FONDUL DE COMERŢ

În sens uzual o întreprindere reprezintă o unitate economică de producţie.

Iniţial, Codul civil a considerat întreprinderea ca pe un act izolat, cum este de exemplu cel rezultat din contractul de antrepriză.

Dar Codul comercial a lărgit sfera acestui contract izolat şi, de asemenea, l-a plasat în timp, întreprinderea antreprenorului nemaiconstituind un singur act, ci o succesiune de acte.

Pentru a organiza în mod durabil această suită de acte, antreprenorul s-a înconjurat cu o echipă de subordonaţi şi s-a dotat cu echipamentul necesar.

Apoi, în legătură cu această primă manieră de personalizare a întreprinderii, s-a mers şi mai departe şi, prin lege, au fost instituite drepturi şi mai ales obligaţii ale întreprinderii.

Întreprinderea trebuie privită şi dintr-un alt unghi, acela al grupurilor de întreprinderi, întrucât interdependenţele economice reunesc în mod frecvent mai multe întreprinderi, ceea ce este o caracteristică a lumii moderne.

În literatura juridică se face sublinierea că noţiunea de întreprindere nu mai poate fi privită doar ca un simplu mecanism productiv, ea definindu-se înainte de toate ca un simplu grup uman coordonat de către un organizator (persoană fizică sau societate comercială) cu ajutorul factorilor de producţie, în scopul realizării unei activităţi statutare, în condiţii de stabilitate profesională pentru salariaţi, de ritmicitate şi de nivel calitativ al produselor oferite clientele.

Întreprinderile constituie, aşadar, un factor de echilibru raţional între interesele patronului organizator (persoană fizică sau societate comercială, inclusiv acţionarii), ale salariaţilor şi ale clienţilor, un echilibru între capital, muncă şi consum.

Mai mult decât atât, întreprinderea devine tot mai mult şi un factor integrator al întregului ansamblu al aparatului economic al unei ţări şi chiar de implantare în structurile internaţionale.

De aici şi necesitatea readaptării structurilor funcţionale, mai ales în cazul marilor întreprinderi gestionate de societăţi pe acţiuni.

În legătură cu noţiunea de “întreprindere” este necesar a fi analizată şi o altă noţiune, cea de “fond de comerţ”.

Fondul de comerţ reprezintă o universalitate de bunuri mobile corporale şi incorporale pe care un comerciant le afectează comerţului său.

Există opinii care includ în fondul de comerţ şi bunurile imobile (a se vedea Legea nr.298/2001 care defineşte fondul de comerţ ca fiind totalitatea bunurilor

mobile şi imobile, corporale şi necorporale, mărci, firme, embleme, brevete de invenţii, vad comercial) utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării activităţii sale.

Caracterele fondului de comerţ

- fondul de comerţ reprezintă o universalitate, deci un ansamblu de bunuri privite ca un tot unitar asupra căruia pot fi efectuate operaţiuni juridice (vânzare-cumpărare, donaţie etc.).

of 69



- fondul de comerţ este o universalitate de fapt şi nu de drept, deci din fondul de comerţ nu fac parte creanţele şi debitele (acestea sunt incluse în noţiunea de patrimoniu).

Elementele structurale ale fondului de comerţ

Pot fi grupate în două categorii: elemente corporale şi incorporale.

a) Elemente corporale

Sunt bunurile care servesc comerciantului în exploatarea fondului (materiale, utilaje, echipamente, birotică, mărfuri etc.); ele trebuie să fie specializate, să prezinte noutate, să funcţioneze bine pentru atragerea clientelei.

Materialele şi echipamentele nu sunt întotdeauna în proprietatea titularului fondului de comerţ; în practică acestea sunt închiriate sau utilizate pe baza contractului de credit-bail.

Sunt considerate de asemenea, elemente corporale ale fondului de comerţ mărfurile care se află în stoc în magazinul titularului fondului.

b) Elemente incorporale

Elementele incorporale ale fondului de comerţ sunt: firma, emblema, clientela, vadul comercial (achalandage), drepturile de proprietate industrială, drepturile de autor, know-how etc.

Jurisprudenţa include în fondul de comerţ şi dreptul de folosinţă asupra spaţiului în care se exploatează fondul de comerţ (de exemplu, legislaţia franceză privind dreptul la bail, se referă la dreptul de folosinţă asupra clădirii în care se exploatează fondul de comerţ).

Este definită ca fiind numele sau, după caz, denumirea folosită de comerciant în realizarea operaţiunilor ce fac obiectul comerţului său.

Comercianţii persoane fizice sau societăţile comerciale care execută acte de comerţ în nume propriu, prin intermediul firmei.

a. Caracterele firmei

1. Este un atribut de identificare a comerciantului

Firma poate fi:

• individuală, pentru comercianţii persoane fizice

• socială, pentru societăţile comerciale.

Firma comerciantului poate fi:

• originară (constitutivă)

• derivată (dobândită de la adevăratul titular).

În cazul unei firme derivate, dobânditorul firmei trebuie să înscrie în firmă menţiunea “succesor”. În cazul societăţilor pe acţiuni şi societăţilor în comandită pe acţiuni nu se cere menţiunea de “succesor”.

2. Noutatea firmei – condiţii de validitate

Conform articolului 38 din Legea nr. 26/1990, republicată, “Orice firmă nouă trebuie să se deosebească de cele existente”. Dacă o firmă nouă este asemănătoare cu alta, trebuie să se adauge o

of 69

Firma



menţiune care să o deosebească de aceasta, fie prin desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin indicarea felului de comerţ. Noutatea firmei trebuie să fie relativă.

3. Disponibilitatea firmei

Este verificată de către Biroul Unic înainte de întocmirea actelor constitutive. Se va refuza înscrierea unei firme care poate produce confuzie cu alte firme deja înregistrate.

4. Liceitatea firmei

Potrivit articolului 40 din Legea nr. 26/990, republicată, nici o firmă nu va putea cuprinde o denumire întrebuinţată de comercianţii din sectorul public.

b. Conţinutul firmei

- comerciantul persoană fizică – firma se compune din numele comerciantului scris în întregime sau din numele şi iniţiala prenumelui acestuia;

- societate în nume colectiv – firma se compune din numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, cu menţiunea “societate în nume colectiv” scrisă în întregime;

- societate în comandită simplă – firma conţine numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi, cu menţiunea “societate în comandită simplă” scrisă în întregime;

- societate pe acţiuni şi societate în comandită pe acţiuni – firma conţine o denumire proprie însoţită de menţiunea “societate pe acţiuni” sau “S.A.”;

- societate cu răspundere limitată – firma conţine o denumire proprie la care se poate dăuga numele unuia sau mai multor asociaţi, însoţită de menţiunea “societate cu răspundere limitată” sau “S.R.L.”

c. Transmiterea firmei

Firma se poate transmite numai odată cu fondul de comerţ. Transmiterea firmei se poate face atât prin acte juridice “inter vivos” cât şi “mortis causa”.

d. Apărarea firmei

Comerciantul beneficiază de următoarele acţiuni:

• acţiunea în contrafacerea sau uzurparea firmei;• acţiunea în concurenţă neloială;• acţiunea în daune (despăgubiri) materiale şi morale.

e. Înregistrarea firmei

Comerciantul se bucură de protecţie juridică numai dacă firma o fost înregistrată la Registrul Comerţului. Conform articolului 30, alin. 3 din Legea nr. 26/1990, republicată, dreptul de folosinţă exclusivă este protejat din momentul înregistrării firmei.

Este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen sau o întreprindere de alta de acelaşi gen.

of 69

Emblema



a. Caracterele emblemei

1. emblema, spre deosebire de firmă, nu este obligatorie;2. emblema deosebeşte un comerţ de alt comerţ, un stabiliment de alt stabiliment, o

întreprindere de altă întreprindere;3. noutatea emblemei (articolul 43 din Legea nr. 26/1990, republicată);4. disponibilitatea emblemei se verifică de către Biroul Unic înainte de întocmirea actelor

constitutive;5. emblemele se scriu în primul rând în limba română; pentru a nu se confunda cu firma,

emblema va fi scrisă cu litere mai mari, în aşa fel încât mărimea literelor firmei să fie jumătate din cea a literelor cu care este scrisă emblema.

b. Transmiterea emblemei

Spre deosebire de firmă, emblema se poate transmite separat de fondul de comerţ.

c. Înregistrarea emblemei

Dreptul de folosinţă exclusivă asupra emblemei se dobândeşte prin înscrierea ei în Registrul Comerţului.

d. Utilizarea emblemei

Emblemele vor putea fi folosite pe panouri de reclamă, oriunde ar fi aşezate (pe facturi scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afişe, publicaţii), şi în orice alt mod numai dacă vor fi însoţite în mod vizibil de firma comerciantului.

e. Apărarea emblemei

Emblema poate fi protejată prin următoarele acţiuni: acţiunea în “revendicare”, în cazul uzurpării emblemei de către alt comerciant:

• acţiunea în concurenţă neloială;• acţiunea în daune materiale şi morale pentru prejudiciul cauzat;• acţiunea penală în cazul când fapta săvârşită de alt comerciant legată de emblema unui

comerciant întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Reprezintă totalitatea persoanelor fizice şi juridice care se află în raporturi juridice cu un comerciant. Din punct de vedere contabil se exprimă sub forma unei cifre.

Factorii care influenţează clientela se grupează în două categorii:

- factori interni care fac parte din fondul de comerţ:

• obiectivi (de exemplu: calitatea imobilizărilor productive, calitatea produselor)

• subiectivi (legaţi de regulă de personalul întreprinderii, de exemplu: fidelitatea, calitatea prestaţiei efectuate, dinamismul etc.)

- factori externi care influenţează clientela şi supravaloarea firmei, ca de exemplu elementele legate de concurenţă, piaţa deţinută, posibilitatea obţinerii creditelor etc.

Drepturile comerciantului asupra clientelei

of 69

Clientela



Comerciantul nu are un drept subiectiv asupra clientelei, dar, cu toate acestea, clientela este evaluată în momentul transmiterii de către comerciant a fondului de comerţ; deci comerciantul consider că are o clientelă proprie.

Există o situaţie specială, în cazul magazinelor colective: clientela aparţine în egală măsură tuturor celor care-şi exploatează comerţul în magazinul respectiv. Ceea ce se evaluează în acest caz este vadul comercial care a absorbit clientela, confundându-se cu aceasta.

Dependenţa juridică şi materială a clientelei

Apare atunci când comerţul este exploatat în cadrul altei întreprinderi (cazul magazinelor amplasate în gări, staţii PECO etc.). (achalandage)

Reprezintă puterea sau capacitatea comerciantului de a atrage clientela.

Factorii care influenţează vadul comercial se grupează în două categorii:

- factori interni

• obiectivi – locul amplasării magazinului sau sediului comercial;

– calitatea produselor sau a serviciilor.

• subiectivi – publicitatea comerciantului;

– calitatea personalului angajat.

- factori externi

Printre aceştia se numără: reputaţia bancherilor, a clienţilor sau a partenerilor de afaceri ai comerciantului.

Dacă locul în care se desfăşoară activitatea comerciantului este deţinut pe baza unui contract de închiriere (bail), la stabilirea chiriei se va avea în vedere şi faptul că magazinul este amplasat într-un loc care poate să atragă un profit sporit. În acest caz cuantumul chiriei va fi mai mare decât cel plătit pentru un spaţiu similar.

Fondul de comerţ poate să conţină ca elemente incorporale. Aceste elemente sunt reglementate fiecare în parte de legi speciale, mai puţin know-how-ul.

1. Mărcile de fabrică sau de comerţ

Sunt semne, desene şi chiar denumiri care individualizează produsele unui fabricant sau mărfurile unui comerciant, deosebindu-le de produsele ce aparţin altui comerciant.

Condiţii de validitate

1.1. Condiţii de fond

1. Noutatea mărcii, prin marcă să se deosebească produsele unui comerciant de ale altora, să se deosebească de mărcile legitim dobândite de alţii.

Condiţia noutăţii este relativă şi nu absolută, ca în cazul brevetelor de invenţie.

Nu este necesar să se aleagă un semn care să fie rezultatul fanteziei originale, fiindcă în acest domeniu, ca şi în cel al emblemelor, s-ar cere imposibilul; este suficient să existe o deosebire în

of 69

Vadul comercial

Drepturile de proprietate industrială

şi intelectuală



comparaţie cu mărcile legal dobândite de alţi producători. Aceasta înseamnă că noutatea va fi apreciată în raport cu mărcile care beneficiază de anterioritatea folosinţei şi al depozitului în condiţiile legii.

Din acest principiu rezultă că se pot adopta mărci care au fost folosite, dar care au intrat în domeniul public “prin abandon”, mărci folosite de alţii, însă pentru industrii sau produse de comerţ deosebite. Pot, de asemenea, să fie folosite opere de artă intrate în domeniul public, la care comerciantul nu are nici o contribuţie creatoare (de exemplu un fabricant de produse de înfrumuseţare feminină poate să adopte ca marcă celebrul portret al Giocondei).

Noutatea mărcii se apreciază în raport cu toate elementele componente, fără a discuta elementele sale constitutive considerate în mod izolat, pentru care o marcă de fabrică sau de comerţ poate fi confundată cu alta, în privinţa aspectelor sale de detaliu. Ceea ce interesează este impresia generală pe care o lasă privirea unei mărci. Aprecierea posibilităţilor “confuziunii” mărcilor aparţine instanţei, care este suverană; oricum soluţia trebuie motivată sub aspectul îndeplinirii condiţiei de fond, adică de noutate a mărcii.

2. Specializarea mărcii constă în calitatea mărcii de a individualiza şi de a distinge mărfurile unui comerciant.

Nu este suficient ca o marfă să fie nouă, originală, faţă de toate celelalte înscrise şi folosite în aceeaşi ramură de comerţ sau industrie, ci trebuie ca marca să distingă provenienţa mărfurilor sau produselor unui anumit comerciant.

1.2. Condiţii de formă

1. Depozitul mărcii nu creează dreptul de proprietate asupra ei; el nu poate decât să “înregistreze”, cu efecte faţă de terţi, intenţia unei persoane de a folosi o marcă. Această formalitate creează prezumţia că o marcă aparţine deponentului, prezumţie care poate fi răsturnată prin proba contrarie.

Aşadar, depozitul (păstrarea) mărcii nu este constitutiv de proprietate, ci este declarativ, proprietatea dobândindu-se prin faptul ocupaţiunii efective sau al folosinţei.

În caz de conflict asupra folosirii unei mărci, hotărâtoare va fi nu anterioritatea sau prioritatea depozitului, ci anterioritatea sau prioritatea folosinţei.

2. Compoziţia mărcii. Principiul libertăţii alegerii. Persoana (comerciantul) care doreşte săşi protejeze produsele prin intermediul unei mărci are deplină libertate în alegerea semnelor, cu unica limitare că nu pot face obiectul unei mărci private denumirile generice sau necesare ale produselor, adică acele cuvinte cu care, în general, sunt denumite produsele.

Pot fi adoptate ca mărci:

- Numele, cu condiţia ca întrebuinţarea lui ca marcă să se facă sub formă deosebită. Numele singur nu poate prezenta caracter de noutate şi de specialitate, condiţii necesare îndeplinirii de către marcă a funcţiilor sale. Numele poate însă să capete alte caractere dacă literele sunt aranjate într-o altă formă decât cea obişnuită.

- denumirile pot forma obiectul unei mărci, cu condiţia să fie originale. Şi în acest caz există limitări, în sensul că nu pot fi adoptate denumirile generale ale produsului respectiv sau denumirile cu caracter geografic.

- Culoarea poate fi un sens distinctiv pentru unele produse lichide; rămâne la libera apreciere a instanţelor de fond de a considera culoarea ca un element distinctiv.

1.3. Transmiterea mărcii

of 69



Dreptul asupra unei mărci este de natură patrimonială şi, în acelaşi timp este un element al fondului de comerţ; ca atare, poate face obiectul transmisiunii prin acte juridice ca: vânzare-cumpărare, donaţie, testament etc. transmiterea poate fi cu efect parţial sau total.

Comerciantul se bucură de protecţie juridică dacă marca a fost înregistrată la OSIM; protecţia juridică produce efecte timp de 10 ani.

2. Brevetul de invenţie

Brevetele de invenţie reprezintă, alături de firmă, emblema şi marca de fabrică sau de comerţ, un drept, un bun incorporabil al fondului de comerţ.

Condiţii de validitate

2.1. Condiţii de fond

Noutatea trebuie să fie absolută, adică invenţia să fie originală. Brevetele se împart în două categorii: principale şi de perfecţionare.

2.2. Condiţii de formă

Brevetul trebuie să fie înregistrat la OSIM. Protecţia asupra invenţiei operează timp de 20 de ani. Brevetul de invenţie conferă posesorului sau succesorilor legali ai acestuia următoarele drepturi:

- de a exploata în folosul său obiectul brevetului;

- de a urmări în instanţă pe acela care a uzurpat dreptul derivând din brevet.

Drepturile rezultate din brevet pot fi transmise prin acte juridice de vânzarecumpărare,donaţie, licenţă, testament.

Operaţiuni asupra fondului de comerţ

În legislaţia română există în prezent două dispoziţii care se referă în mod expres la operaţiile care se pot face asupra fondului de comerţ:

• În articolul 2 din Legea nr. 26/1990, republicată, în care sunt prevăzute actele juridice “inter vivos” asupra fondului de comerţ; acestea sunt, în principal: vânzarea, donaţia, locaţiunea, gajul.

• Deşi legea nu o prevede expres, există şi o altă operaţiune juridică, respective aportul în societate al fondului de comerţ.

În articolul 41 din Legea nr. 26/1990, republicată, se precizează că în cazul transmiterii fondului de comerţ prin testament sau moştenire legală, dobânditorul trebuie să îndeplinească anumite condiţii:

- o condiţie de formă: condiţia de publicitate;

- două condiţii de fond: una relativă la numele comerciantului şi consimţământul expres al proprietarului.

3. desene şi modele ale produselor;

4. know-how (savoir-faire);

5. programe din domeniul informaticii (dreptul de autor).

Rezumat

of 69



ART. 7. COD COMERCIAL Sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca profesiune obişnuită…”a. Perosnele fizice L 300/2004 / Societăţile comerciale b. Regiile autonome L 15/1990 / Organizatiile cooperatiste L 31/1990c. Asociaţiile familiale DL 54/1990 / Asociaţile si fundaţiile Ordonanţa 26/2000 Statul si unităţile administrativ teritorialed. Grupurile de interes economice. Micii comercianţiA. Comerciantul persoana fizică

Coroborând art. 7 C.com cu cele cuprinse în Legea nr. 507/2002, comerciantul persoană fizică poate fi definit ca acea persoană cetăţean român sau cetăţean al statelor membre ale Uniunii Europene şi ai celorlalte state aparţinând spaţiului economic european care, având capacitatea juridică prevăzută de lege, săvârşeşte în mod obişnuit, cu titlu de profesie, fapte de comerţ în nume propriu şi pe riscul său, obţinând în prealabil autorizaţia prevăzută de lege şi care răspunde în mod nelimitat pentru obligaţiile asumateCondiţii referitoare la persoană

- capacitatea juridică prevăzută de lege: capacitatea de folosinţă, capacitatea de exerciţiu- condiţii necesare protejării intereselor generale

Condiţii referitoare la activitate`- presupune să aibă calificarea necesară desfăşurării activităţii economice a căror exercitare presupune o

autorizare specială (art. 9 din Legea nr. 507/2002)Incompatibilităţi, decăderi , Prin definiţie, activitatea comercială are un caracter profitabil având un caracter speculativ. Din acest motiv ea nu poate fi exercitată de persoane care au anumite funcţii sau exercită anumite profesiuni care privesc interesele generale ale societăţii, întrucât există o incompatibilitate de interese.Interdicţii, Acestea pot fi legale şi convenţionale.

- Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face obiectul comerţului particular (privat) şi care sunt monopol de stat sau activităţi care sunt considerate infracţiuni

- Interdicţiile convenţionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în contracte şi rezultă din convenţiile încheiate de comerciant şi o altă persoană care doreşte să practice un comerţ identic cu cel al comerciantului partener contractual.Minorii şi persoanele puse sub interdicţie nu pot fi comercianţi. Legea nr. 507/2002 permite ca

persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani să fie angajate cu contract individual de muncă în cadrul asociaţiilor familial. Principalele obligaţii sunt:

1. întocmirea şi ţinerea registrelor propriiPotrivit Codului comercial (articolul 22) registrele obligatorii pentru comerciant sunt: registrul jurnal ,

registrul inventar , registru copier, registrul cartea mare.2. înregistrarea în Registrul Comerţului3. Obligaţii legate de ţinere a contabilităţii (Legea nr. 82/1991)

Fondul de comerţ reprezintă o universalitate de bunuri mobile corporale şi incorporale pe care un comerciant le afectează comerţului său.

Elemente corporaleSunt bunurile care servesc comerciantului în exploatarea fondului (materiale, utilaje, echipamente,

birotică, mărfuri etc.); ele trebuie să fie specializate, să prezinte noutate, să funcţioneze bine pentru atragerea clientelei. Materialele şi echipamentele nu sunt întotdeauna în proprietatea titularului fondului de comerţ; în practică acestea sunt închiriate sau utilizate pe baza contractului de credit-bail. Sunt considerate de asemenea, elemente corporale ale fondului de comerţ mărfurile care se află în stoc în magazinul titularului fondului.

Elemente incorporaleElementele incorporale ale fondului de comerţ sunt: firma, emblema, clientela, vadul comercial

(achalandage), drepturile de proprietate industrială, drepturile de autor, know-how etc.Jurisprudenţa include în fondul de comerţ şi dreptul de folosinţă asupra spaţiului în care se exploatează

fondul de comerţ (de exemplu, legislaţia franceză privind dreptul la bail, se referă la dreptul de folosinţă asupra clădirii în care se exploatează fondul de comerţ).

Teste de autoevaluare of 69



1. Marca de produs se înstrăinează:a. numai odată cu fondul de comerţ;b. independent de fondul de comerţ;c. odată cu emblema;d. nu poate fi înstrăinată; . .e. odată cu magazinul.

2. Emblema deosebeşte:a. un comerciant de alt comerciant;b. un produs de alt produs al aceluiaşi comerciant;c. un comerţ de alt comerţ;d. un desen industrial de alt desen;e. un fond de comerţ de alt fond de comerţ.

3. Fondul de comerţ reprezintă:a. patrimoniul comerciantului;b. întreprinderea ca organizare sistemică a factorilor de producţie;c. ansamblul de bunuri (corporale şi incorporate) cu valoare mobiliară afectate de către comerciant comerţului său în cazul obţinerii de profit;d. vadul comercial;e. clientela comercială.

4. Fondul de comerţ nu cuprinde:a. firma;b. emblema;c. achalandage;d. creanţele şi datoriile;e. know-how.

5. Firma comerciantului persoană fizică constă în:a. numele său civil;b. porecla sa;c. pseudonimul său;d. o denumire oarecare aleasă de comerciant;e. o denumire aleasă de comerciant care să arate obiectul comerţului.

6. Firma unei SA se înstrăinează: a. separat de fondul de comerţ;b. odată cu stabilimentul;c. odată cu clientela;d. numai împreună cu fondul de comerţ.

7 Clientela se înstrăinează:a. numai odată cu fondul de comerţ;b. numai odată cu stabilimentul;o independent de fondul de comerţ.

8. Emblema se înstrăinează:a. independent de fondul de comerţ;b. odată cu fondul de comerţ;c. împreună cu vadul comercial şi clientela;d. împreună cu firma.

9. Aptitudinea unui fond de comerţ de a atrage consumatorii, reprezintă:a. clientela;b. vadul comercial;c. un drept nepatrimonial al comerciantului;d. un bun corporal al comerciantului;e. un drept de creanţă al comerciantului.

10. Fondul de comerţ este:a. o universalitate de fapt mobiliară;b. o universalitate juridică imobiliară;c. o universalitate corporală;d. un bun imobil;e. o întreprindere de comerţ.

11. Firma deosebeşte:

of 69



a. un comerciant de alt comerciant;b. un comerţ de alt comerţ;c. un produs de alt produs;d. o asociaţie de o fundaţie;e. un desen industrial de un alt desen industrial.

12. Marca de fabrică este:a. element incorporai al fondului de comerţ;b. element corporal al fondului de comerţ;c. drept nepatrimonial;d. bun imobil prin determinarea legii;e. lucru;

13. Fondul de comerţ adus de un asociat ca aport la capitalul social reprezintă:a. aport în natură de bunuri corporale;b. aport în natură de bun incorporai;c. aport în creanţe;d. aport în lichidităţi;e. nu poate reprezenta aport la capitalul social.

14. Reprezintă element de identificare a produselor unui comerciant:a. emblema;b. firma;c. marca;d. desenele şi denumirile de origine;e. clientela comerciantului.

15. Marca de produs PEPSI adusă ca aport la capitalul social reprezintă:a. aport în creanţe;b. aport în lichidităţi;c. aport în natură de bun corporal;d. aport în natură de bun incorporai;e. aport în industrie.

16. Este atribut de identificare al comerciantului:a. firma;b. vadul comercial;o brevetul de invenţie;d. creanţa.

17. Fondul de comerţ nu se confundă cu patrimoniul societăţii comerciale pentru că:a. patrimoniul cuprinde: bunuri, capital şi forţa de muncă;b. patrimoniul cuprinde datoriile comerciale;c. patrimoniul cuprinde bunuri incorporale;

18. Inscripţia Coca-Cola de pe sticla cu produsul respectiv reprezintă:a. firma;b. emblema;c. marca;d. know-how;e. element corporal al fondului de comerţ.

19. Emblema este:a. denumirea sub care comerciantul îşi exercită propriul comerţ şi cu care semnează;b. bunul frugifer ce conferă drept de folosinţă de la înregistrarea la OSIM;c. semnul sau denumirea ce deosebeşte un comerţ de un alt comerţ;d. numărul de înregistrare la Biroul Unic;e. denumirea prin care se deosebeşte comerciantul privat de cel din sectorul public.

20. Fondul de comerţ reprezintă:a. suma aporturilor asociaţilor;b. gajul general al creditorilor societari;c. totalitatea creanţelor şi datoriilor comerciale;d. o universalitate mobiliară incorporală de bunuri.

21. Gajarea fondului de comerţ se face:a. cu deposedare;b. prin remitere simbolică;c. prin predarea bunurilor gajate.

22. Spre deosebire de locaţiunea civilă, ca efect al locaţiunii fondului de comerţ: of 69



a. locatarul care foloseşte o parte din bunurile ce aparţin fondului de comerţ nu trebuie să le restituie contravaloarea; b. locatarul poate înstrăina fondul de comerţ fără acordul locatorului;c. locatarul poate exercita comerţul în nume propriu;d. locatarul nu plăteşte o chirie;

23. Firma unei societăţi în comandită simplă constă în:a. numele comanditaţilor;b. numele comanditarilor;c. numele comanditaţilor şi al comanditarilor;d. orice denumire aleasă de acţionari.

24. Ca urmare a cuprinderii numelui comanditarului în firma societăţii comerciale:a. răspunde nelimitat pentru datoriile sociale;b. este exclus din societatea comercială;c. răspunde în limita aportului vărsat.

25. Se înmatriculează la Registrul Comerţului:a. ofiţerii superiori;b. avocaţii;c. notarii;d. comercianţii - persoane fizice.

26. Pot fi comercianţi:a. persoanele fizice, cetăţeni români cu capacitate depiină de exerciţiu şi cu domiciliul în România;b. judecătorii;c. procurorii şi avocaţii;d. clericii;

27. Poate deveni comerciant:a. persoana fizică de 20 ani pusă sub interdicţie;b. minorul de 15 ani care a încheiat un contract de muncă; c. persoana fizică de 18 ani cu capacitate deplină de exerciţiu, pregătire profesională şi domiciliul în România.

28. Pentru datoriile comerciale, comerciantul persoană fizică răspunde:a. numai cu fondul de comerţ;b. întreaga avere;c. capitalul social;d. numai cu bunurile gajate.

29. Minorul de 13 ani:a. are capacitatea de a fi comerciant;b. nu are capacitatea necesară pentru a fi comerciant;c. dobândeşte capacitatea de a fi comerciant prin căsătorie.

30. Statul poate dobândi calitatea de comerciant:a. fără a îndeplini nici o formalitate;b. nu poate dobândi această calitate;c. în condiţiile specifice prevăzute de lege.

of 69



Raspunsuri la teste

1. a 11. a 21. b2. a 12. a 22. c3. c 13. e 23. a4. d 14. a 24. a5. a 15. d 25. d6. d 16. a 26. a7. a, 17. b 27. d8. a 18. b 28. b9. b 19. c 29.b10. a 20. d 30. b

Biliografie




Faptele obiectice de comerţ.

Unitatea de învăţăre 4 – Auxiliarii comercianților

of 69




Cuprins


1.1. Reprezentarea 56

1.2. Auxiliarii dependenţi ai comerciantului 57

1.2.1. Prepusul comerciantului 57

1.2.2. Comisii pentru negoţ 59

1.2.3. Comişii calăatori pentru negoţ 59

1.3. Auxiliarii independenţi ai comerciantului 60

1.3.1. Mijlocitorii 60

1.3.2. Agenţii de comerţ 60

Rezumat 61

Juisprudenţă 62




1.1 REPREZENTAREA

În activităţile sale comerciantul colaborează şi cu alte persoane. Unele îi reprezintă interesele fiind salariaţii comerciantului.

of 69



Ei sunt cunoscuţi sub denumirea de auxiliarii dependenți ai comerciantului. Prepuşii, comisii pentru negoţ şi comisii călători pentru comerţ (fac parte din categoria auxiliarilor dependenţi ai comerciantului).

Alte persoane, denumite auxiliari autonomi, au calitatea de comercianţi. Aceştia ajută alţi comercianţi în activităţile comerciale. Fac parte din aceasta categorie mijlocitorii şi agenţii comerciali.

Instituiţi reprezentării, instituţie de drept civil clarifică raporturile juridice ce se încheie între comerciant şi auxiliarii dependenţi şi autonomi ai comerciantului.

Reprezentarea

Reprezentarea este un procedeu tehnico-juridic prin care o persoană – reprezentantul - încheie un act juridic în numele şi în contul (pe socoteala) altei persoane – reprezentat - efectele actului juridic producându-se cu respectarea anumitor condiţii direct faţă de persoana reprezentată.

Se consideră a fi o excepţie de la principiul relativităţii actului juridic potrivit căruia efectele acestuia se produc numai între părţile actului. Actul juridic încheiat prin reprezentare produce efecte faţă de persoana reprezentată, deşi ea nu a încheiat actul juridic.

Reprezentarea este de două feluri:

- legală: deoarece izvorăşte din lege şi intervine în cazul persoanelor incapabile. Legea împuterniceşte pe părinţi sau pe tutore, în calitate de reprezentanţi legali ai minorului sub 14 ani sau ai interzisului judecătoresc să încheie orice act juridic în numele şi pe seama incapabililor pe care îi reprezintă. În cazul actelor juridice de dispoziţie reprezentanţii legali au nevoie de încuviinţarea autorităţii tutelare.

- convențională. Este stabilită de comun acord de persoana reprezentată şi reprezentant, care încheie acte juridice în numele şi pe seama persoanei reprezentate.

Reprezentarea nu se confundă cu mandatul. Prin contractul de mandat, mandantul (persoana care dă împuternicirea) îl împuterniceşte pe mandatar (persoana care execută împuternicirea) să încheie acte juridice de administrare a unui patrimoniu sau pentru o anumită operaţiune.

Uneori mandatul poate fi dublat şi de puterea de reprezentare (mandatarul primeşte împuternicirea să încheie acte juridice în numele şi pe seama mandantului) şi atunci suntem în prezenţa unui mandat cu reprezentare, mandatului propriu zis.

Alteori, contractul de mandat nu este însoţit de puterea de reprezentare, ca de exemplu în cazul contractului de comision. În acest contract, comisionarul primeşte împuternicirea să încheie acte juridice cu terţul, dar pe seama comitentului şi în numele sau; devenind astfel parte în actul juridic încheiat cu terţul.

Aşadar reprezentarea poate însoţi contractul de mandat, dar acest lucru nu este o condiţie de esenţă a contractului de mandat . Se spune ca reprezentarea este de natura şi nu de esenţa mandatului.

Condițiile reprezentării sunt următoarele:

- să existe împuternicirea de a reprezenta. Împuternicirea este dată de lege sau de voinţa părţilor (dominus negotii). Calitatea de reprezentant o conferă cel reprezentat prin împuternicirea dată pentru încheierea de acte juridice în numele şi pe seama lui. Împuternicirea este un act juridic unilateral materializat printr-o procură. De regulă, împuternicirea se dă de către reprezentat înainte

of 69



de încheierea actului juridic cu terţul. Împuternicirea poate fi dată şi ulterior încheierii actului juridic (post factum). Se spune ca în acest mod se ratifica actul juridic încheiat în numele şi pe seama reprezentatului.

În ambele cazuri reprezentantul trebuie să respecte împuternicirea dată.

- să existe intenția de a reprezenta. Această condiţie se realizează prin aducerea la cunoştinţa terţului de către reprezentant a faptului că actul juridic se încheie prin reprezentare. În ipoteza când reprezentantul nu îşi declină calitatea, actul juridic încheiat cu terţul va produce efecte faţă de reprezentant, care devine astfel parte la actul juridic.

- reprezentantul să exprime o voință valabilă, liberă şi neviciată la încheierea actului juridic. Ca urmare, reprezentantul trebuie să aibă deplină capacitate de exerciţiu şi consimţământul dat să fie neviciat.

Efectele reprezentării

Reprezentatul, deşi nu a participat la încheierea actului ca urmare a reprezentării, devine parte la actul juridic, ca şi cum l-ar fi încheiat personal. Fiind parte în actul juridic dobândeşte drepturi şi obligaţii pe care le exercită/execută.

Acest efect se produce numai în cazul respectării împuternicirii de către reprezentant la încheierea actului juridic.

Lipsa împuternicirii, precum şi depăşirea acesteia, reprezentarea nu produce efecte faţă de reprezentat.

1.2. AUXILIARII DEPENDENŢI AI COMERCIANTULUIDin această categorie de colaboratori ai comerciantului, fac parte: prepusul comerciantului,

comisii pentru negoţ şi comisii călători pentru comerţ.

1.2.1. Prepusul comerciantului

Potrivit art. 392 C. com.: „Prepus este acela care este însărcinat cu comerţul patronului sau, fie în locul unde acesta îl exercită, fie în alt loc”.

Condiţiile dobândirii calităţii de prepus sunt :

prepusul este împuternicitul patronului să efectueze comerţul. În calitate de reprezentant al patronului încheie actele juridice privitoare la activitatea comercială.

Prepusul este parte in contractul de munca încheiat cu patronul. Pe raportul juridic de munca se grefează calitatea prepusului de reprezentant al comerciantului.

prepusul are împuternicirea să exercite comerţul patronului acolo unde patronul îşi are sediul sau în alt loc determinat. Puterile prepusului de a exercita comerţul patronului sunt largi; el poate încheia toate actele juridice necesare desfăşurării comerţului.

Puterea de reprezentare a prepusului se caracterizează prin :

- este generală, în sensul că poate încheia orice act juridic necesar exercitării comerţului patronului. Limita este dată numai de obiectul comerţului pentru care a primit împuternicire să îl exercite.

- este permanentă. Puterea de reprezentare încetează odată cu încetarea calităţi de prepus.

- este limitată la locul unde patronul îşi are sediul principal ori punctul de lucru.

of 69



Puterea de reprezentare a prepusului este limitată de unele prevederi legale. Astfel, prepusului îi sunt interzise :

- să încheie acte juridice străine comerţului cu care a fost însărcinat să-l exercite. De exemplu, nu poate încheia acte juridice civile în numele şi pe seama patronului;

- să încheie acte prin care să lichideze comerţul patronului său. De exemplu, să vândă fondul de comerţ;

- să încheie acte juridice prin care să afecteze patrimoniul comerciantului pe care îl reprezintă.

Fiind un reprezentant, prepusul trebuie să aducă la cunoştinţa terţilor această calitate.

Actul de împuternicire dat prepusului în mod expres trebuie transcris, afişat şi publicat în condiţiile art. 10 C. com. la tribunal.

Legea prezumă în cazul lipsei formalităţilor de publicitate la însărcinarea expresă şi la împuternicirea tacită ca puterea de reprezentare a prepusului este generală.

Prepusul în ipoteza încheieri consensuale a unui act juridic comercial trebuie sa precizeze terţului că actul nu este încheiat în numele său.

În ipoteza încheierii actului în forma scrisă, potrivit dispoziţiilor art. 396 C. com. prepusul este obligat să menţioneze când semnează actul pe lângă numele său, şi numele sau firma comerciantului, cu menţiunea „prin procură” sau o menţiune echivalentă. Sancţiunea nerespectării obligaţiei constă în considerarea actului ca fiind încheiat în nume propriu.

Legea comercială este mai favorabilă intereselor terţilor faţă de legea civilă şi stabileşte dreptul celui de al treilea de a exercita contra patrimoniului acţiunile ce derivă din actele prepusului, privitoare la exerciţiul comerţului cu care acesta a fost însărcinat.

Practica judiciară a statuat răspunderea patronului faţă de obligaţiile contractate în numele său de prepusul său şi în acest caz persoanele cu care prepusul a contractat sunt în drept să intenteze acţiunea derivând din neexecutarea convenţiei direct în contra patronului.

Obligațiile prepusului

Prepusului îi revin următoarele obligaţii :

- să ţină registrele comerciale (de contabilitate) ale comerciantului;

- să nu facă operaţiuni în nume propriu, fără învoirea comerciantului;

- să nu facă un comerţ de felul aceluia cu care a fost însărcinat. Procedând aşa, prepusul săvârşeşte o faptă de concurenţă neloială şi este responsabil de daune – interese. Patronul are dreptul de a reţine pentru sine foloasele ce ar rezulta din aceste operaţiuni.

Încetarea calității de prepus

Calitatea de prepus încetează în aceleaşi împrejurări ca şi în cazul încetării calităţii de reprezentant; revocarea împuternicirii, renunţarea prepusului, moarte şi interdicţia prepusului. În dreptul comercial se adaugă şi insolvabilitatea şi aplicarea procedurii reorganizării şi lichidării judiciare a comerciantului sau prepusului, în condiţiile legii.

Pentru revocarea prepusului trebuie respectate formele de publicitate cerute pentru investirea prepusului cu aceasta calitate.

1.2.2. Comisii pentru negoț

În art. 404 C. com. se definesc comisii pentru negoţ ai comerciantului: „sunt prepuşii pentru vânzarea în detaliu a mărfurilor; ei au dreptul ca în locul unde exercită comerţul şi în momentul predării să ceară şi să încaseze preţul mărfurilor vândute, putând da pentru această, chitanţă valabilă

of 69



în numele patronului lor. Afară de magazin, ei nu pot cere plata creanţelor patronului, fără autorizaţie specială”.

Comisii pentru negoţ sunt salariaţii comerciantului. De exemplu, vânzătorii dintr-un magazin al comerciantului. Comisii pentru negoţ sunt numai acei salariaţi care intră în raporturi juridice cu clientela. Se consideră ca fiind comisii pentru negoţ şi alţi salariaţi care îndeplinesc operaţiuni specifice obiectului comerţului: de exemplu, recepţionerul de la hotel, şoferul de taxi.

Puterile comisiilor pentru negoț

Puterile lor sunt limitate de:

- locul unde îşi desfăşoară activitatea. Ei au dreptul să încheie şi să execute contracte comerciale numai în locul unde patronul exercită comerţul. Afară din magazin ei nu pot cere plata creanţelor patronului fără autorizaţie specială.

- obiectul activităţii desfăşurate priveşte numai vânzarea cu amănuntul al mărfurilor. Ei au dreptul să ceară şi să încaseze preţul lucrului, putând da chitanţa valabilă în numele patronului lor.

Comisii pentru negoţ pot să încaseze creanţele patronului, în localitatea unde exercită comerţul, chiar într-un moment care nu este concomitent cu predarea bunurilor s-a statuat în practica judiciară.

1.2.3. Comisii călători pentru comerț

Această categorie de auxiliari dependenţi ai comerciantului este cunoscută şi sub denumirea de comişi voiajori sau voiajori comerciali.

Şi aceştia sunt salariaţi ai comerciantului. Ei sunt retribuiţi fie cu o sumă forfetară, fie cu un comision pentru fiecare afacere încheiată.

În art. 402 C.com. se definesc comisii călători pentru comerţ. Comisii călători pentru comerţ sunt persoanele aflate în serviciul comerciantului, (salariat) trimise în alte localităţi, împuternicită de comerciant (prin scrisori, avize, circulare sau alte asemenea documente) să încheie acte juridice comerciale privitoare la comerţul său. Comerciantul care se foloseşte de comisii călători pentru comerţ răspunde pentru contractele încheiate de aceştia în limitele însărcinării date.

Comisii călătorii pentru comerţ caută clienţi în alte localităţi în timp ce comisii pentru negoţ aşteaptă clientela în magazin.

Puterea de reprezentare a comisiilor călători pentru comerţ constă în: să trateze sau să facă operaţiuni de ale comerţului său (comerţului patronului n.a.).

A trata operaţiuni comerciale înseamnă împuternicirea de a căuta clienţi, de a colecta oferte sau comenzi.

A face operaţiuni comerciale înseamnă a încheia acte juridice în numele şi pe seama comerciantului. Acest lucru presupune existenţa puterii de reprezentare acordat de comerciant, ei dobândind şi calitatea de prepus al comerciantului.

La încheierea actelor juridice ei trebuie să aducă la cunoştinţa terţilor calitatea de reprezentanţi ai comerciantului. Comisii călători pentru comerţ semnează menţionând în mod obligatoriu numele patronului lor( art.403 C. com.).

Comisii călători pentru comerţ se obligă personal faţă de terţi atunci când nu aduce la cunoştinţa acestora calitatea de reprezentant.

1.3. AUXILIARII INDEPENDENŢI AI COMERCIANTULUI of 69



Categoria auxiliarilor independenţi ai comerciantului cuprinde mijlocitorii şi agenţii de comerţ.

1.3.1. Mijlocitorii, sunt cunoscuţi şi cu denumirea de samsariorimisiţi.

Operaţiunea de mijlocire (sămsărie) în afaceri comerciale este considerată faptă obiectivă de comerţ ( art. 3 pct. 12 C. com.).

Codul comercial nu reglementează contractul de mijlocire.

În practica judiciară comercială mijlocirea este o activitate materială, prin care o persoană, denumită mijlocitor, urmăreşte să pună faţă în faţă două persoane care vor să încheie o afacere şi, graţie diligenţelor sale, să le determine să încheie contractul avut în vedere.

Mijlocitorul încheie contractul de mijlocire – contract de prestări servicii – cu una sau ambele persoane care vor să încheie o afacere. Dacă părţile au încheiat contractul avut în vedere, mijlocitorul are dreptul la remuneraţia stabilită în contractul de mijlocire.

Mijlocitorul nu este reprezentantul părţilor.

Desfăşurarea activităţii de mijlocire cu caracter profesional conferă mijlocitorului calitatea de comerciant.

1.3.2. Agenții de comerț

Agentul de comerţ este persoana dintr-o altă localitate unde comerciantul doreşte să extindă afacerile sale, care are ca profesiune intermedierea în activitatea comercială.

Această activitate nu este reglementată de Codul comercial, deşi se foloseşte frecvent în comerţ. Agentul de comerţ împuternicit de comerciant poate desfăşura două activităţi :

- tratează afaceri, adică oferte, comenzi, etc. pe care ulterior comerciantul le exploatează încheind acte juridice comerciale.

- încheie acte juridice comerciale cu terţii în numele şi pe seama comerciantului, fiind reprezentantul acestuia.

Aşadar suntem în prezenţa activităţilor pe care le desfăşoară comisii călători pentru comerţ. Comerciantul câştigă dacă pentru această activitate foloseşte un agent de comerţ.

Agentul de comerţ nu-i este salariat. Apoi supravegherea comisiilor călători pentru comerţ este limitată.

În schimbul activităţilor desfăşurate agentul de comerţ primeşte un comision.

Agentul de comerţ este comerciant deoarece săvârşeşte ca profesie obişnuită fapta de comerţ obiectivă „operaţiunea de mijlocire în afaceri comerciale sau „întreprinderea de comision”.

Rezumat

În activităţile sale comerciantul colaborează şi cu alte persoane. Unele îi reprezintă interesele fiind salariaţii comerciantului.

Ei sunt cunoscuţi sub denumirea de auxiliarii dependenți ai comerciantului. Prepuşii, comisii pentru negoţ şi comisii călători pentru comerţ

Alte persoane, denumite auxiliari autonomi, au calitatea de comercianţi. Fac parte din

of 69



aceasta categorie mijlocitorii şi agenţii comerciali.Reprezentarea este un procedeu tehnico-juridic prin care o persoană – reprezentantul -

încheie un act juridic în numele şi în contul (pe socoteala) altei persoane – reprezentat - efectele actului juridic producându-se cu respectarea anumitor condiţii direct faţă de persoana reprezentată.

Reprezentarea este de două feluri:- legală: deoarece izvorăşte din lege şi intervine în cazul persoanelor incapabile. Legea

împuterniceşte pe părinţi sau pe tutore, în calitate de reprezentanţi legali ai minorului sub 14 ani sau ai interzisului judecătoresc să încheie orice act juridic în numele şi pe seama incapabililor pe care îi reprezintă.

- convențională. Este stabilită de comun acord de persoana reprezentată şi reprezentant, care încheie acte juridice în numele şi pe seama persoanei reprezentate.

Condițiile reprezentării sunt următoarele:- să existe împuternicirea de a reprezenta. - să existe intenţia de a reprezenta. - reprezentantul să exprime o voinţă valabilă, liberă şi neviciată la încheierea actului juridic. Efectele reprezentăriiReprezentatul, deşi nu a participat la încheierea actului ca urmare a reprezentării, devine

parte la actul juridic, ca şi cum l-ar fi încheiat personal. Fiind parte în actul juridic dobândeşte drepturi şi obligaţii pe care le exercită/execută.

Prepusul comerciantului - Potrivit art. 392 C. com.: „Prepus este acela care este însărcinat cu comerţul patronului sau, fie în locul unde acesta îl exercită, fie în alt loc”.

Condiţiile dobândirii calităţii de prepus sunt : prepusul este împuternicitul patronului să efectueze comerţul. prepusul are împuternicirea să exercite comerţul patronului acolo unde patronul îşi are

sediul sau în alt loc determinat. Puterea de reprezentare a prepusului se caracterizează prin :- este generală, poate încheia orice act juridic necesar exercitării comerţului patronului..- este permanentă. Puterea de reprezentare încetează odată cu încetarea calităţi de prepus.- este limitată la locul unde patronul îşi are sediul principal ori punctul de lucru. Prepusului îi sunt interzise :- să încheie acte juridice străine comerţului cu care a fost însărcinat să-l exercite. - să încheie acte prin care să lichideze comerţul patronului său. - să încheie acte juridice prin care să afecteze patrimoniul comerciantului pe care îl

reprezintă.Fiind un reprezentant, prepusul trebuie să aducă la cunoştinţa terţilor această calitate. Obligațiile prepusuluiPrepusului îi revin următoarele obligaţii :- să ţină registrele comerciale (de contabilitate) ale comerciantului;- să nu facă operaţiuni în nume propriu, fără învoirea comerciantului;- să nu facă un comerţ de felul aceluia cu care a fost însărcinat. Calitatea de prepus încetează în aceleaşi împrejurări ca şi în cazul încetării calităţii de

reprezentant; revocarea împuternicirii, renunţarea prepusului, moarte şi interdicţia prepusuluiComisii pentru negoțÎn art. 404 C. com. se definesc comisii pentru negoţ ai comerciantului: „sunt prepuşii pentru

vânzarea în detaliu a mărfurilor; ei au dreptul ca în locul unde exercită comerţul şi în momentul predării să ceară şi să încaseze preţul mărfurilor vândute, putând da pentru această, chitanţă valabilă în numele patronului lor. Afară de magazin, ei nu pot cere plata creanţelor patronului, fără autorizaţie specială”.

Comisii pentru negoţ sunt salariaţii comerciantului.Puterile lor sunt limitate de:

of 69



- locul unde îşi desfăşoară activitatea. Ei au dreptul să încheie şi să execute contracte comerciale numai în locul unde patronul exercită comerţul.

- obiectul activităţii desfăşurate priveşte numai vânzarea cu amănuntul al mărfurilor. Ei au dreptul să ceară şi să încaseze preţul lucrului, putând da chitanţa valabilă în numele patronului lor.

Comisii pentru negoţ pot să încaseze creanţele patronului, în localitatea unde exercită comerţul, chiar într-un moment care nu este concomitent cu predarea bunurilor s-a statuat în practica judiciară.

Comisii călători pentru comerțÎn art. 402 C.com. se definesc comisii călători pentru comerţ. Comisii călători pentru comerţ

sunt persoanele aflate în serviciul comerciantului, (salariat) trimise în alte localităţi, împuternicită de comerciant (prin scrisori, avize, circulare sau alte asemenea documente) să încheie acte juridice comerciale privitoare la comerţul său.

Comisii călătorii pentru comerţ caută clienţi în alte localităţi în timp ce comisii pentru negoţ aşteaptă clientela în magazin.

Puterea de reprezentare a comisiilor călători pentru comerţ constă în: să trateze sau să facă operaţiuni de ale comerţului său (comerţului patronului n.a.).

La încheierea actelor juridice ei trebuie să aducă la cunoştinţa terţilor calitatea de reprezentanţi ai comerciantului.

Mijlocitorii, sunt cunoscuţi şi cu denumirea de samsariorimisiţi.Operaţiunea de mijlocire (sămsărie) în afaceri comerciale este considerată faptă obiectivă de

comerţ ( art. 3 pct. 12 C. com.).Codul comercial nu reglementează contractul de mijlocire.Mijlocitorul încheie contractul de mijlocire – contract de prestări servicii – cu una sau ambele

persoane care vor să încheie o afacere.Mijlocitorul nu este reprezentantul părţilor. Desfăşurarea activităţii de mijlocire cu caracter profesional conferă mijlocitorului calitatea de

comerciant.Agenții de comerțAgentul de comerţ este persoana dintr-o altă localitate unde comerciantul doreşte să extindă

afacerile sale, care are ca profesiune intermedierea în activitatea comercială.Agentul de comerţ împuternicit de comerciant poate desfăşura două activităţi :- tratează afaceri, adică oferte, comenzi, etc. pe care ulterior comerciantul le exploatează

încheind acte juridice comerciale.- încheie acte juridice comerciale cu terţii în numele şi pe seama comerciantului, fiind

reprezentantul acestuia.În schimbul activităţilor desfăşurate agentul de comerţ primeşte un comision.Agentul de comerţ este comerciant deoarece săvârşeşte ca profesie obişnuită fapta de

comerţ obiectivă „operaţiunea de mijlocire în afaceri comerciale sau „întreprinderea de comision”.

Jurisprudenta

(J 1) Samsarlacul4 pentru inchirierea unui imobil al unui proprietar catre o autoritate nu constituie un fapt de comeI1 ci o afacere pur civila5.

4 Mijlocitor în afaceri negustoreşti; misit. ** Fig. Persoană care face din orice lucru obiect de negoţ.5 Cas., 22 iunie 1891, But. 1891,

of 69

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=NEGO%C5%A2

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=DE

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=OBIECT

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=LUCRU

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=ORICE

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=DIN

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=FACE

http://www.archeus.ro/lingvistica/Gramatica?query=care

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=PERSOAN%C4%82

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=MISIT

http://www.archeus.ro/lingvistica/Gramatica?query=negustore%C5%9Fti

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=AFACERE

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=%C3%8EN

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=MIJLOCITOR



(J 2) Remuneratia cuvenita unui mijlocitor pentru serviciile aduse se plateşte, de obicei, intr-o suma total a şi judecatorii fondului, tinand seama de serviciile aduse, de obiceiul consacrat şi de.legea burselor sunt suverani sa aprecieze şi sa fixeze cuantumul acestei remuneratii, tara ca aceasta apreciere sa constituie un exces de putere6.

(J 3) Un contract de samsarie nu poate cuprinde altceva decat punerea in raport a paI1ilor doritoare de a contracta, cum şi mijlocirea pentru inlaturarea divergentelor pana cand prin straduintele intermediarului s-a ajuns la incheierea conventiunii in vederea camia intervenise; şi afacerea ajunsa in acest stadiu, obligatiunea misitului este indeplinita şi salariul cuvenit pentru munca şi alergaturile lui ramane datorat, orice s-ar intampla in urma, afara de cazurile de frauda şi rea credinta7.

(J 4) Contractul de samsane are ca elemente punerea in raport a parţilor doritoare de a contracta şi mijlocirea pentru inlăturarea dificuItatilor, pana cand se stabileşte acordul deplin al vointelor parţilor. Prin urmare, omisiunea instantei de fond de a examina raspunsul la interogator al misitului8 şi scrisoarea emanata de la partea cu care a contractat stapanul afacerii este esentiala, deoarece daca prin acele dovezi acesta reuşea sa stabileasca ca, inainte de expirarea termenului pentru indeplinirea mandatului ce avea, misitul n-a incercat cel putin sa-I puna in raport cu actualul cumparator, solutia data procesului nu mai putea fi aceea data de instanta de fond9.

(J 5) Acel care presteaza servicii are obligatia de a interveni pe langa parti, ca una din ele sa vândă şi cealalta sa cumpere lucrul oferit spre vanzare. Această obligatie din partea misitului este de esenta contractului de misiţie10.

(J 6) Art. 3 alin. 12 din codul comercial atribuie caracterul de act de comerţ oricărei operatiuni de mijlocire (samsarie) care ar interveni in afaceri comerciale, independent dacă persoana care face o asemenea operatiune are calitatea sau profesiunea obişnuita de mijlocitor sau de samsar.11

(J 7) In principiu, contractul de misitie este definitiv şi îşi produce efectele sale independent de contractul în vederea caruia s-a incheiat; din moment ce este constant in fapt ca mijlocitorul a stabilit acordul de vointa dintre parti, in vederea incheierii unei afaceri, misiunea sa este terminată şi debitorul este dator sa plateasca comisionul convenit, oricare ar fi soarta contractului sau a obligatiunilor ce vor fi rezultand din acel acord de vointa12.

(J 8) Potrivit art. 546 cod com. aplicabil in Ardeal, mijlocitorul este in drept de a pretinde proviziune in lipsa de stipulatiune contrara, cand actul mijlocit s-a incheiat. Din acest text reiese cii odata ce actul mijlocit s-a incheiat, mijlocitorul a satisfacut obligatiunilor sale, fiind in drept sa pretinda proviziunea chiar şi in cazul cand partile au reziliat ulterior actul deja incheiat13.

(J 9) Deşi legiuitorul comercial roman nu a reprodus textele din codul italian privitoare la samsarie, este totuşi admis in ·mod constant ca samsarul are dreptul sa reclame onorariul ce i se cu-vine numai daca afacerea pentru care intervenise s-a realizat, adica dacii parti1e au ciizut de acord

6 Cas.,27 mai 18%,Bul.1896,p. 9107 Cas. III, dec. nr. 176 din 24 iunie 1909, But. 1909, p. 8818 Persoană care mijloceşte o tranzacţie comercială; intermediar, samsar9 Cas. I, 11 decembrie 1915, MA Dumitrescu, Codul comercial adnotat, I, Cugetarea, Bucure~ti 1926, p. 30. 10 Cas. I, 17 decembrie 1917, MA Dumitrescu, op.cit., p. 30. 11 Cas. 27 iunie 1921, M.A. Dumitrescu, op.cit., p. 30. 12 Cas. 25 aprilie 1923, M.A. Dumitrescu, op.cit., p. 3013 Cas. III, dec. 374 din 7 aprilie 1927, Revista societiitilor ~i a Dreptului Comercial 1928, p.46.

of 69

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=SAMSAR

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=INTERMEDIAR

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=COMERCIAL

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=TRANZAC%C5%A2IE

http://www.archeus.ro/lingvistica/Gramatica?query=o

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=MIJLOCI

http://www.archeus.ro/lingvistica/Gramatica?query=care

http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=PERSOAN%C4%82



asupra conditiunilor esentiale ale contractului, nefiind suficient ca misitul sa fi propus o serie de amatori clientului sau pentru ca sa aiba drept la despagubire.14

(J 10) Intr-un contract de misiţie, chiar cand exista conventiune asupra cuantumului comisionului, judecatorii au facultatea de a-I reduce dacă se constata ca interventiunile şi oficiile misitului nu sunt in raport cu cuantumul comisionului stipulat.15

(J 11) In principiu "existenta unui contract de mijlocire nu ridica aceluia ce a dat insarcinarea dreptul de a incheia afacerea direct sau prin intermediul altei persoane tara ca prin aceasta sa fie facut responsabil fata de mijlocitor cand s-a fixat un termen, deci prin el singur şi fara stipulatiune contrarie s-ar putea ridica părţii dreptul de a trata direct. In atare caz insa buna credinta obliga pe cel ce a dat insarcinarea să încunoştiinţeze pe mijlocitor de incheierea afacerii, ca sa nu mai continue in zadamice incercari. In caz contrar, in lipsa unei daune mai mari, trebuie sa plateasca mijlocitorului o suma egala cu ce ar fi caştigat incheind afacerea16.

(J 12) Cand obligatiunea unui intermediar este fixata numai la faptul de a se incheia o tranzacţiune intre parti, imprejurarea ca tranzacţia s-a incheiat este suficienta pentru ca partea care s-a obligat sa plateasca intermediarului comisionul sa fie tinuta a raspunde de obligatia sa, tara a mai fi nevoie sa dovedeasca nici valoarea, nici intinderea serviciilor prestate deoarece titlul intermediarului nu rezuIta dintr-un mandat cu onorar apriori, pentru a se examina efectele realizate in functiune de prestatiuni in conformitate cu principiile cauzalitatii.17

(J 13) Din cuprinsul scdsorii de care se prevaleaza intimatul reclamant se constata obligatia apelantilor de a-i plati un comision determinat, daca prin intermediul sau Ii se va acorda un credit in cont curent la Banca Nationala in suma de 300.000 lei iar din interogatoriul apelantilor şi din declaratiile martorilor audiati seconstata ca intimatul a intervenit pentru acordarea acelui credit, insa din cauza situatiei materiale a apelantilor nu Ii s-a incuviintat decat un credit de 120.000 lei şi aceştia s-au multumit şi I-au acceptat. Aceasta imprejurare nu poate face ca conventiunea de comision sa fie anulata in totul, ci, valabila in principiu, a fi redusa numai la procentul de 1 % prevazut in conventiune, ca1culat la suma cu care au fost creditati apelantii.18

(J 14) Deşi este adevarat ca mijlocitorul nu are dreptul la onorariul stipulat decat daca afacerea cu care a fost insarcinat s-a realizat, atunci insa cand mijlocitorul atacut totul pentru indeplinirea misiunii ce i s-a dat, obtinand chiar conditiunile dorite de parti, insa afacerea nu s- a putut realiza din cauza ca partea care i-a dat insarcinarea nu a voit sa mai contracteze, in asemenea caz mijlocitorul are dreptul numai la daune19.

(J 15) Samsarul nu are drept la provision, daca tratativele s-au intrerupt fiind dezacord in privinta pretului şi au fost reluate mai tarziu prin intermediul altui samsar care a reuşit sa puna partile in acord in privinta pretului20.

(J 16) Dupa apelant ar fi, cu desavarşire nelegal şi chiar inechitabil ca el sa se vada lipsit de plata dreapta şi convenita numai din cauza faptei unilaterale, capricioase şi arbitrare a părtii, care ii ceruse serviciul şi care era gata sa profite de el. Dar orice idee de ilegalitate sau de inechitate dispare, dind se tine seama de natura esential aleatorie a samsariei, la care se are in vedere nu munca depusa, ci rezultatul obtinut: se poate intampla ca multa muncă sa ramana fără răsplata şi din contra, puţina

14 Curtea de Apel Bucure~ti, II, 2 octombrie 1915, Dr. 1916, p. 261. 15 Curtea de Apel Bucure~ti, IV, 25 decembrie 1923, J .G, 1924, p. 272. 16 Curtea de Apel Tg. Mureş, 3 decembrie 1923, P.R. 1925, II, p. 125. 17 Currtea de Apel Bucureşti, II, 28 octombrie 1925, Buletinul curtilor de apel, 1926, p. 232. 18 Curtea de Apel Bucureşti, III, 12 februarie 1923, M.A. Dumitrescu op.cit., p.32. 19 Tribunalul laşi, 2 martie 1910, M.A. Dumitrescu, op.cit., p. 33.

20 Cas. Roma, 14 iunie 1920, M.A. Dumitrescu, op.cit., p. 34. of 69



osteneala sa duca la bun sfârşit şi la obtinerea platii, stabilita de obicei tocmai in vederea acestui caracter aleatoriu, intr-un procent destul de ridicat, ce nu ar avea altfel justificare21.

Biliografie




Reprezentarea în dreptul comercial.

Unitatea de învăţăre 4 – SOCIETATILE COMERCIALE

Cuprins

21 Apel Torino, 24 aprilie 1923, M.A. Dumitrescu, op.dt., p. 34. of 69





Rezumat Juisprudenţă Bibliografia unitatiiLucrarea de verficare nr. 4


of 69



SOCIETATILE COMERCIALE – LEGEA 31/199022

Societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, în scop de a împărţi foloasele ce ar putea derivasocietatea comercială poate fi definită ca o grupare de persoane constituită pe baza unui act constitutiv şi beneficiind de personalitate juridică, în care societarii se

înţeleg să pună în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comerţ, în scopul realizării şi împărţirii beneficiilor rezultate.

SOCIETĂŢI DE PERSOANESocietăţile de persoane se caracterizează prin număr redus de membri

SOCIETĂŢI DE CAPITALURIsocietăţile de capitaluri se caracterizează printr-un număr mai mare de acţionari, calităţile

personale ale acţionarilor fiind fără relevanţă;SOCIETATEA CU RĂSPUNDERE

LIMITATĂ – SRLformă intermediară între societăţile de persoane şi

cele de capitaluriSOCIETATEA IN NUME COLECTIV

SNC - este cea mai veche formă de asociere sub formă de societate comercială

SOCIETATEA IN COMADITĂ SIMPLĂ- SCS elementul personal, “intuitu personae”,

este predominant.

SOCIETATEA PE ACŢIUNISA

SOCIETATEA ÎN COMANDITĂ PE ACŢIUNI - SCA

Firma - Firma se compune din numele a cel puţin

unuia dintre asociaţi, cu menţiunea “societate în nume colectiv” scrisă în întregime

- firma conţine numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi, cu menţiunea “societate în comandită simplă” scrisă în întregime

- firma conţine o denumire proprie însoţită de menţiunea “societate pe acţiuni” sau “S.A.”

- în firma societăţii pe acţiuni nu se foloseşte numele acţionarilor, ci o denumire proprie, fără legătură cu numele acţionarilor

- denumire proprie însoţită de menţiunea “societate în comnadită pe acţiuni” sau “S.C.A.”

- firma poate conţine numele unuia sau mai multor asociaţi firma conţine o denumire proprie la care se poate adăuga numele unuia sau mai multor asociaţi, însoţită de menţiunea “societate cu răspundere limitată” sau “S.R.L.

Constituire

- număr redus de membri- Se constituie între membrii aceleiaşi familii

(de exemplu între fraţi, între tată şi fiu, între bunic şi nepoţi, între care încrederea reciprocă este liantul principal).

- Prin contract de societate

- număr redus de membri- Se constituie între membrii aceleiaşi familii

(de exemplu între fraţi, între tată şi fiu, între bunic şi nepoţi, între care încrederea reciprocă este liantul principal).

- Prin contract de societate

- număr mai mare de acţionari,- numărul minim de acţionari este de 2;- se constituie prin subscripţie simultană sau

prin subscripţie public- Prin contract de societate şi statut

- Prin contract de societate şi statut care se încheie sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv

- prin subscriere integrală şi simultană a capitalului social de către semnatarii actului constitutiv sau prin subscripţie publică.

- Societatea cu răspundere limitată se poate constitui şi prin actul de voinţă al unei singure persoane. În acest caz se întocmeşte numai statutul

Asociaţii Actionarii

- Nu este permisă emiterea de acţiuni sau obligaţiuni, motiv pentru care asociaţii nu sunt acţionari.

- Nu se pot recruta asociaţi pe baza subscripţiei publice

- toţi asociaţii au dreptul să administreze societatea în virtutea prezumţiei (presupunerii) că şi-au acordat reciproc mandat în această privinţă (pot fi administrator fie asociaţii, fie, în temeiul republicării Legii nr. 31/1990, chiar terţe persoane, adică neasociaţi).

- asociaţii pot fi, aşadar, comercianţi sau necomercianţi, fără ca după dobândirea calităţii de asociat să devină automat şi comercianţi

- Pentru că fiecare asociat răspunde cu averea personală, pe care va trebui să o declare la constituire, prin contractul de societate se poate prevedea că asociaţii pot lua din casa societăţii anumite sume pentru cheltuielile lor particulare, dar că acel asociat care, fără consimţământul scris al celorlalţi, ar întrebuinţa capitalul, bunurile sau creditul societăţii în folosul său sau în acela al unei alte persoane, este obligat să restituie societăţii beneficiile ce au rezultat şi să plătească despăgubiri pentru daunele cauzate

- comanditaţii care, răspund nelimitat, solidar şi subsidiar pentru îndeplinirea obligaţiilor sociale; toţi comanditaţii, unii dintre ei, sau doar unul, în funcţie de prevederile actului constitutiv, sunt şi administratorii societăţii comerciale;

- comanditarii răspund numai în limita aportului lor la capitalul social, fapt pentru care ei nu pot încheia operaţiuni în contul societăţii decât dacă au împuternicire să administreze societatea, printr-o procură specială; fără această împuternicire nu se pot face decât servicii în administraţia internă (nu în raporturile cu terţii), acte de supraveghere şi să participe la numirea şi revocarea administratorilor

- comanditarii devin automat comanditaţi: atunci când fac acte de administrare externă, fără împuternicire, moment din care răspund nelimitat şi solidar faţă de terţi şi când numele lor este trecut în firma societăţii (de regulă firma cuprinzând numele comanditaţilor, pentru că ei răspund cu întreaga avere); în ambele cazuri, pentru existenţa societăţii este mai utilă trecerea acestor asociaţi din categoria “comanditari” în “comanditaţi”, decât excluderea lor.

- acţionarii pot fi comercianţi sau necomercianţi, nefiind relevate calităţile lor personale, cicontribuţia pecuniară

- administrarea societăţii se face după principiul votului majorităţii, administratorii pot fi acţionari sau terţe persoane (neasociaţi), constituiţi de regulă într-un consiliu de administraţie;

- neadministratori nu pot gera interesele societăţii comerciale

- Trăsăturile SCA corespund celor ale societăţii în comnadită simplă dar fiind o societate de capiltaluri preia caracteristicile societăţii pe acţiuni

- numărul relativ mic de asociaţi;- diviziunile de capital social, numite părţi

sociale, nu sunt, în principiu, transmisibile (ca excepţie) pot fi transmise asociaţilor;

- nu poate emite acţiuni sau obligaţiuni;- administrarea societăţii poate fi făcută de

asociaţi sau de terţi;

Aportul asociaţilor Se admit aporturi de bunuri în natură, dar şi în creanţe

- se admit: aportul în numerar (lichidităţi) şi bunuri în natură;

- prevalează elementul obiectiv, esenţială fiind contribuţia pecuniară a fiecărui acţionar la capitalul social (“intuitu pecuniare”);

- se admit: aportul în numerar (lichidităţi) şi bunuri în natură;

nu se admit decât aporturi în natură şi numerar

Raspunderea asociatilor

- răspunderea asociaţilor este nemărginită (nelimitată) în sensul că, indiferent de contribuţia fiecărui asociat la constituirea societăţii comerciale (aport) fiecare răspunde pentru datoriile

- răspunderea acţionarilor este limitată la aportul social;

- răspunderea acţionarilor este limitată la aportul social;

- răspunderea limitată a asociaţilor care atrage obligativitatea îndeplinirii condiţiei

22 Documentul prezent a fost actualizat in urma modificarilor realizate de Legea nr. 302/2005, Legea nr. 85/2006, Legea nr. 164/2006, Legea nr. 441/2006, Legea nr. 516/2006, OUG nr. 82/2007, OUG nr. 52/2008 (publicata in MOF nr. 333 din 30/04/2008), Legea nr. 284/2008 (publicata in MOF nr. 778 din 20/11/2008), Legea 88/2009 (publicata in MOF nr. 246 din 14/04/2009), precum şi OUG nr. 90/2010 din 29 septembrie 2010 (Publicat in Monitorul Oficial nr. 674 din 4 octombrie 2010).

of 69



societăţii comerciale cu întreaga avere personală, nu în limita aportului;- răspunderea este solidară, în sensul că, în caz de neplată a datoriilor sociale, oricare dintre

asociaţi poate fi ţinut să plătească întreaga datorie (nu doar în limita aportului său), dar, în acelaşi timp, această răspundere

- răspunderea este subsidiară, în sensul că, deoarece soc. com. are personalitate juridică proprie, ea trebuie întâi urmărită la plata propriilor datorii, numai în cazul în care nu poate plăti, respectiv “creditorii societăţii se vor îndrepta mai întâi împotriva acesteia pentru obligaţiile ei şi, numai dacă societatea nu plăteşte în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor îndrepta împotriva acestor asociaţi”. răspunderea are caracter subsidiar.

unui capital minim, respectiv 2.000.000 lei, divizat în părţi sociale în valoare de cel puţin 100.000 lei;

Act constitutiv

- denumirea act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul de societate şi/sau statutul societăţii.- Actul constitutiv se încheie sub semnătură privată, se semnează de toţi asociaţii sau, în caz de subscripţie publică, de fondatori. Forma autentică a actului constitutiv este obligatorie atunci când: a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un teren; b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;- Actul constitutiv dobândeşte dată certă şi prin depunerea la oficiul registrului comerţului. a) datele de identificare a asociaţilor; la societatea în comandită simplă se vor arăta şi asociaţii comanditaţi; b) forma, denumirea şi sediul social; c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale; d) capitalul social, cu menţionarea aportului fiecărui asociat, în numerar sau în natură, valoarea aportului în natură şi modul evaluării. La SRL se vor preciza numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale, precum şi numărul părţilor sociale atribuite fiecărui asociat pentru aportul său; e) asociaţii care reprezintă şi administrează societatea sau administratorii neasociaţi, datele lor de identificare, puterile ce li s-au conferit şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat; e^1) în cazul societăţilor cu răspundere limitată, dacă sunt numiţi cenzori sau auditor financiar, datele de identificare ale primilor cenzori, respectiv ale primului auditor financiar; f) partea fiecărui asociat la beneficii şi la pierderi; g) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică -, atunci când se înfiinţează o dată cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare; h) durata societăţii; i) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.

- denumirea act constitutiv desemnează atât înscrisul unic, cât şi contractul de societate şi/sau statutul societăţii, conţine: a) datele de identificare a fondatorilor; la societatea în comandită pe acţiuni vor fi menţionaţi şi asociaţii comanditaţi; b) forma, denumirea şi sediul social; c) obiectul de activitate al societăţii, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale; d) capitalul social subscris şi cel vărsat şi, în cazul în care societatea are un capital autorizat, cuantumul acestuia; e) natura şi valoarea bunurilor constituite ca aport în natură, numărul de acţiuni acordate pentru acestea şi numele sau, după caz, denumirea persoanei care le-a adus ca aport; f) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor, cu specificarea dacă sunt nominative sau la purtător; f^1) dacă sunt mai multe categorii de acţiuni, numărul, valoarea nominală şi drepturile conferite fiecărei categorii de acţiuni; f^2) orice restricţie cu privire la transferul de acţiuni; g) datele de identificare a primilor membri ai consiliului de administraţie, respectiv a primilor membri ai consiliului de supraveghere; g^1) puterile conferite administratorilor şi, după caz, directorilor, respectiv membrilor directoratului, şi dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat; h) datele de identificare a primilor cenzori sau a primului auditor financiar; i) clauze privind conducerea, administrarea, funcţionarea şi controlul gestiunii societăţii de către organele statutare, numărul membrilor consiliului de administraţie sau modul de stabilire a acestui număr; j) durata societăţii; k) modul de distribuire a beneficiilor şi de suportare a pierderilor; l) sediile secundare - sucursale, agenţii, reprezentanţe sau alte asemenea unităţi fără personalitate juridică , atunci când se înfiinţează o dată cu societatea, sau condiţiile pentru înfiinţarea lor ulterioară, dacă se are în vedere o atare înfiinţare; m) orice avantaj special acordat, în momentul înfiinţării societăţii sau până în momentul în care societatea este autorizată să îşi înceapă activitatea, oricărei persoane care a participat la constituirea societăţii ori la tranzacţii conducând la acordarea autorizaţiei în cauză, precum şi identitatea beneficiarilor unor astfel de avantaje; n) numărul acţiunilor comanditarilor în societatea în comandită pe acţiuni; o) cuantumul total sau cel puţin estimativ al tuturor cheltuielilor pentru constituire; p) modul de dizolvare şi de lichidare a societăţii.

La fel ca si la SNC si SCS

Capitalul social

- Capitalul social se divide în părţi de interes, care nu sunt negociabile şi nu pot fi transmise, în principiu; explicaţia pornind de la caracterul subiectiv, personal al societăţilor în nume colectiv;

- cesiunea părţilor de interes sau transmiterea lor în caz de deces al unui asociat operează numai dacă în actele constitutive se prevede, în mod expres, continuarea activităţii cu moştenitorii celui decedat sub forma clauzei de continuitate cu succesorii.

- La societăţile de persoane nu se cere un minim de capital social la constituire pentru că, oricum,fiecare garantează cu întreaga avere (nelimitat).

- obligate să verse integral la data constituirii capitalul social subscris.

- capitalul social este divizat în acţiuni (sau obligaţiuni) care sunt negociabile şi transmisibile

- nu poate fi mai mic de 90.000 lei

nu poate fi mai mic de 90.000 lei

diviziunile de capital social, numite părţi sociale, nu sunt, în principiu, transmisibileobligate să verse integral la data constituirii capitalul social subscris.

Adunarea generalăAdministr. Societ.

Controlulgestiunii

Controlul activitatii economico finanaicre se realizează de regulă de căter asociaţi, numirea cenzorilor este facultativă Controlul activităţii revine comisiei de cenzori

Cotrolul gestiunii se face de către înşişi asociaţii dar când numărul asociaţior depăşeşte cifra 15 se impune numirea cenzorilor

Dizolvarea societ.Lichidarea societ.Falimentul societ.

of 69



of 69

Curs Drept Comercial

Documents

Transcript of Curs Drept Comercial