Cand religia e marul discordiei in cuplu

Elena Coroianu,

Daca intr-un cuplu doar unul dintre parteneri este inclinat catre religie, atunci, in cele mai multe cazuri apar conflicte, chiar daca acesta nu incearca sa-i impuna crezul sau celuilalt. De ce este religia un motiv de cearta intr-o relatie daca, in esenta, aceasta promoveaza iubirea?

Ilaria are 42 de ani, locuieste in Bucuresti si tocmai s-a despartit de Darius (45 de ani), dupa o relatie de 15 ani. Principalul motiv al despartirii lor a fost dragostea Ilariei pentru Dumnezeu. Iubire pe care Darius nu a inteles-o niciodata, desi in anumite perioade ale relatiei lor a parut ca o face.

Dumnezeu a fost prezent in viata mea dintotdeauna. Inca de mica mergeam la biserica impreuna cu mama si bunica. Cand m-au invatat poezii, m-au invatat si rugaciunile specifice copiilor. Cu toate acestea, familia in care am crescut era una normala, nu de habotnici sau <<sectanti>>. Singura deosebire dintre mine si prietenii mei era ca eu mergeam duminica la biserica si tineam post miercurea si vinerea,

spune Ilaria.

Ca adult a continuat sa se roage si sa mearga la biserica, chiar daca nu la fel de des ca in copilarie. ,,Pentru mine Dumnezeu a fost ajutorul de care am avut parte ori de cate ori am traversat o perioada mai grea in viata. De aceea am incercat sa nu uit sa-l caut nici cand imi mergea bine", spune aceasta.

Cand l-a cunoscut pe Darius, Ilaria nu a facut un secret din practicile ei religioase. La prima impresie, acesta a parut ca nu are nici o problema cu evlavia iubitei sale, chiar daca el se declara ateu.

"La inceputul relatiei, Darius imi spusese ca el nu crede in existenta divinitatii, dar ca nu-l deranjeaza daca eu am alta viziune. Cu toate acestea, periodic aveam conflicte din cauza <<inclinatiei mele catre religie>>, dupa cum spunea el. Din pacate, nu am reusit sa-l fac pe Darius sa inteleaga ca, pentru mine, Dumnezeu nu este un crez, ci o certitudine", povesteste Ilaria.

"In viata am avut multe momente de cumpana pe care le-am depasit gratie ajutorului divin. Am fost grav bolnava, iar medicii nu reuseau sa-mi puna un diagnostic corect, cu atat mai putin sa ma trateze; am avut un accident de circulatie al carui - cel mai optimist - pronostic era sa raman paralizata si totusi, astazi, sunt bine. In aceste situatii, dar si in alte momente pe care nu vreau sa le impartasesc cu nimeni, am simtit ca Dumnezeu mi-a fost alaturi", continua aceasta.

Desi Ilaria n-a incercat niciodata sa-si convinga partenerul sa posteasca alaturi de ea sau sa mearga impreuna la biserica, acesta gasea, periodic, motive de repros pe tema practicilor ei religioase. Din acesta cauza s-a si incheiat relatia lor.

,,Au fost mai multe lucruri care au dus la erodarea iubirii noastre, dar cel mai important motiv ramane cel legat de religie, pentru ca era singurul asupra caruia nu cred ca am fi gasit niciodata un numitor comun. De aceea sper ca, atunci cand imi voi gasi pe cineva, acesta sa aiba viziuni religioase asemanatoare cu ale mele", incheie Ilaria.

Teama de a nu deveni ,,sectant"

Intr-un cuplu, daca unul dintre parteneri o apuca ,,pe calea bisericii", celalalt, de cele mai multe ori, este deranjat. Daca religia propovaduieste iubirea si indeamna oamenii sa fie mai buni, de ce pe partenerul nereligios il deranjeaza evlavia celuilalt>

Psihologul Virgil Ricu (colaborator al Centrului de tratare a depresiei Bellanima, din Bucuresti) atrage atentia ca ,,A fi bun nu tine de religie, nu este <<proprietatea>> intelectuala si emotionala a religiilor".

In viziunea specialistului a fi bun, adica binevoitor, iubitor, generos, disponibil, plin de compasiune, se refera la trairi care sunt accesibile atat credinciosilor, cat si necredinciosilor. Si un ateu isi iubeste copiii, familia, prietenii, profesia.

,,A fi bun nu este echivalent cu a fi religios si viceversa, a fi religios nu inseamna neaparat a fi bun. Sunt foarte multi habotnici crestini al caror comportament nu are nimic crestinesc. Iar inchizitia si cruciadele sunt exemple elocvente in acest sens, exemple care nu au nimic in comun cu iubirea fata de aproapele", spune Ricu.

De obicei, nu orientarea catre bunatate a celuilalt il nelinisteste pe partenerul nereligios, ci anumite particularitati bizare ale comportamentului celui religios.

,,Cel mai adesea, partenerul nereligios se teme ca cel religios risca sa isi piarda puterea de discernamant, risca sa isi piarda gandirea critica (<<crede si nu cerceta>>) si sa devina un <<sectant>>, o victima a unor lideri religiosi care practica <<cultul personalitatii proprii>>. In cazuri mai grave, temerea partenerului nereligios este ca fervoarea religioasa a celuilalt sa nu alunece in delir mistic, care este o manifestare psihotica", spune psihoterapeutul.

Tatal pamantesc versus Tatal ceresc

In psihanaliza toate actiunile adultului isi au punctual de plecare in copilarie, insa cum stau lucrurile in cazul

religiein

Psihanalistii spun ca relatia omului cu Dumnezeu se construieste in functie de modelul relatiei cu propriul tata, iar relatia individului cu lumea in functie de modelul relatiei cu mama,

spune pshihoterapeutul Virgil Ricu.

In consecinta, in viziunea psihanalistilor, daca relatia copilului cu propriul tata a fost una dificila, odata ajuns la maturitate, el fie il va respinge pe tatal ceresc si va deveni ateu (asta daca in plus este independent si inteligent), fie se va simti persecutat de vointa divina, imaginandu-l pe Dumnezeu ca pe o figura autoritara si punitiva.

Daca in schimb relatia cu tatal pamantean a fost una buna, tatal ceresc va fi perceput ca fiind o forta benefica protectoare si mereu dispus sa ajute.

Orientarea catre religie poate fi si consecinta unei mari dezamagiri: dezamagit de proprii parinti, copilul cauta niste parinti ideali in figura lui Dumnezeu si al Sfintilor Parinti.

Dragoste impusa

Se poate intampla ca partenerul nereligios sa se simta rusinat de preocuparile celuilalt. Ce e de facut in acest cazu

Psihologul Virgil Ricu este de parere ca daca nu e cazul unui comportament religios ostentativ, problema este la partenerul nereligios. Cel mai probabil acesta este o persoana mult prea sensibila la imaginea sa in ochii celorlalti, o persoana care cauta in mod excesiv aprobarea celor din jur.

Psihologul Oana Tudor (clinica Psyevolution, Bucuresti) le reaminteste ambilor parteneri ca ,,a crede in Dumnezeu nu este o rusine, asa cum nici a nu crede nu este o rusine. Oamenii ar trebui sa inteleaga ca este o alegere pe care o faci, fiecare avand dreptul sa aleaga oricare dintre cele doua variante".

Exista si cazuri duse spre extrem, cand partenerul incearca sa se impuna. De ex: in perioadele de post refuza sa gateasca altceva decat mancare de post, obligandu-l astfel pe celalalt sa posteasca sau incearca sa-l forteze sa mearga impreuna la biserica. Mai sunt sanse ca relatia lor sa fie una functionalat

"Daca partenerul religios intelege ca fiecare om este liber sa aleaga cum vrea sa traiasca, ii poate arata o cale catre credinta, dar daca vede ca partenerul nu este interesat este bine sa se opreasca. Relatia mai poate merge daca partenerul credincios poate tolera acest aspect al partenerului", spune Oana Tudor. Cu alte cuvinte, partenerul religios trebuie sa constientizeze ca iubirea fata de aproapele implica si respectarea dreptului acestuia la propriile alegeri.

Postul si lepadarea de credinta

In perioadele de post, pe langa privarea de anumite alimente, persoana care posteste ar trebui sa-si refuze si activitatea sexuala. Cum se impaca acest aspect cu o viata de cuplu normala daca doar unul dintre parteneri postesteă Daca in cazul mancarii exista variante, care e aici calea de mijloc, avand in vedere ca unele posturi dureaza sase saptamanie

In viziunea pshihologului Virgil Ricu, problema nu are legatura cu postul. ,,Lucrul la care ma gandesc eu este ca persoana religioasa se foloseste de post ca pretext pentru a evita relatiile sexuale. Altfel spus, exista probleme de compatibilitate sexuala in acel cuplu".

Sunt si situatii cand unul dintre parteneri renunta la religia sa pentru celalalt. La modul ideal asta presupune ca

pentru el religia nu era importanta si ca s-a indeplinit doar o formalitate. Insa se poate intampla sa apara regretul sau in cazul in care relatia nu va merge, partenerul care a renuntat la religie sa simta ca a fost inselat.

Psihologul Oana Tudor le reaminteste acestora ca o astfel de decizie este una importanta si ca trebuie luata numai dupa ce persoana in cauza a cumpanit bine si isi asuma hotararea. ,,Este de preferat ca inainte sa faci orice schimbare de identitate, sa te gandesti foarte bine cat de mult iti doresti asta, pentru cine o facir Pentru tine sau pentru el Cat de mult conteaza pentru relatie aceasta schimbare. Abia dupa ce ai gasit raspuns la toate si te simti impacat cu ce ai ales, poti face pasul", spune aceasta.

In secret si nu ostentativ

Pentru pastrarea unei relatii functionale, psihoterapeutul Virgil Ricu ii recomanda partenerului evlavios sa-i urmeze exemplul lui Iisus si practica sa religioasa sa fie efectuata in secret si nu ostentativ, asemeni ,,fariseilor". Cand vrea sa se roage, credinciosul este invitat sa o faca ,,in ascuns"; cand face acte caritabile, ,,stanga nu trebuie sa stie ce face dreapta"; iar atunci cand tine post, nimeni nu trebuie sa stie ca el se chinuie cu postul.

Iisus vorbeste despre puterea secretului: tot ceea ce este facut in secret sporeste, asemeni samantei care are nevoie sa fie ingropata in pamant pentru a putea germina. Rugaciunea si faptele bune trebuie facute in secret pentru a da roade. In aceeasi logica, faptele si intentiile rele trebuie marturisite, scoase la suprafata, tocmai pentru a nu germina. Aici practica confesiunii din crestinism rezoneaza cu psihoterapia psihanalitica, in care cuvintele elibereaza, in care efortul de a pune suferinta in cuvinte este vindicator,

spune Ricu.

In concluzie, daca persoana evlavioasa urmeaza invataturile autentice ale lui Iisus, exista slabe sanse ca ea sa deranjeze pe cei din jur.

Psihoterapeutul este de parere ca, de cele mai multe ori, persoana evlavioasa este atat de ostentativa in comportamentele sale incat inevitabil sfarseste prin a-i deranja pe ceilalti. Aceasta ostentatie tradeaza motivatia din spatele comportamentului religios al multora: dorinta de a fi special, superior celorlalti, de a fi printre cei ,,alesi" (motivatie care nu are nimic in comun cu spiritualitatea autentica).

Intelegera motivatiei duce la o relatie buna

Pentru ca relatia dintre un partener religios si unul nereligios sa fie una functionala, specialistul ii recomanda celui din urma sa incerce sa inteleaga si sa se abtina de la a face judecati pripite. Motivatia pentru religiozitate a partenerului trebuie inteleasa corect, iar pentru aceasta sunt necesare atentie, disponibilitate, rabdare si tact.

,,Oamenii se simt atrasi catre religie din motive diferite: pentru unii poate fi dorinta de a fi special, ales, privilegiat (dorinta menita sa compenseze sentimentul de a fi insignifiant, respins sau abandonat); pentru altii, motivatia vine din disperare: se simt atat de neajutorati, incat se agata de orice sistem de credinte care le promite salvarea; in cazul altora, mult mai putini, poate fi vorba despre niste trairi mistice spontane, neinvitate, care le schimba radical perspectiva asupra vietii si a lumii", spune psihologul Virgil Ricu.

,,Intuind corect motivatia persoanei religioase, partenerul ei o poate ajuta oferindu-i sustinere, apreciere si respectandu-i preocuparile spirituale. Iar in cazul unei persoane cu trairi mistice autentice (caz foarte rar) partenerul are el sansa sa isi imbogateasca propriul univers spiritual", conchide specialistul.