Dovada că se poate face agricultură profitabilă chiar şi pe un singur hectar: Ioan Iacob, lavandă, 8000 euro pe anAgricultorii români încep să renunţe la culturile tradiţionale şi se orientează spre altele mai puţin obişnuite pentru aceste meleaguri, dar care le aduc profituri bune. Câmpurile cu lavandă au început să răsară ca ciupercile după ploaie.

De ce merge aşa bine? Franţa, principalul producător tradiţional, este din ce în ce mai puţin competitivă din cauza costurilor mari. Regiunea Provence, faimoasă pentru lanurile nesfârşite de lavandă din fotografiile de mai jos – cu totul vreo 20.000 de hectare – şi-a redus ponderea în producţia mondială de la două treimi la jumătate în numai zece ani. Locul lăsat liber a fost ocupat rapid de China, al doilea producător mondial, şi de ţările Europei de Est.

La Ocna Mureş, primele câmpuri de lavandă au apărut în urmă cu trei ani. După ce şi-a încercat norocul cu porumb şi orzoaică, culturi tradiţionale în zonă, Ioan Iacob şi-a dat seama că nu are cum să iasă pe profit decât dacă schimbă ceva. Altfel, nu-şi scoate nici banii pe care i-a dat pe pământ.

Iacob s-a hotărât să pună lavandă, chiar dacă nu cunoştea mare lucru despre tehnologia culturii. Ştia însă că exista o cerere mare în piaţă, ceea ce se întâmplă şi acum. Iar dacă la început, vecinii se uitau ciudat la “ierburile lui”, acum au început să facă la fel.

Cel mai greu este în primul an, când se plantează butaşii şi trebuie să cureţi plantele de iarbă de 5-6 ori. Şi terenul trebuie să fie foarte bine lucrat, pentru că rădăcina plantei intră chiar şi până la un metru în pământ. Dacă treci însă de primul an, după aceea este mai uşor, povesteşte Iacob.

Pentru înfiinţarea unui hectar de lavandă sunt necesari circa 18.000 de butaşi. Preţul unui butaş este de 2 lei, ceea ce presupune o investiţie de peste 8.000 de euro, care poate fi amortizată în câţiva ani. Cultura rezistă 18 ani, timp în care cheltuielile de întreţinere sunt minimale.

Iacob, de exemplu, a pornit cu un hectar şi vreo 70 de ari, în primul an, când a avut o producţie de circa 500 de kilograme la hectar. Nici nu ştia cum s-o păstreze, a pus plantele în pod şi prin octombrie au început să-l sune cumpărătorii. Între timp, şi-a făcut un solar unde usucă plantele, pentru că preţul e mai bun decât dacă le vinde verzi.

Cheltuiala şi-a scos-o din anul doi, deşi a rămas doar cu un hectar de lavandă, pentru că restul terenului a fost inundat. Din anul trei a intrat pe profit, mai ales că producţia creşte de la un an la altul, pe măsură ce plantele ajung la maturitate. În al treilea an, Iacob a avut o producţie de circa 4.000 kilograme la hectar, pe care a vândut-o în întregime. Nici n-a avut producţie la cât de mare a a fost cererea. Şi dublu să fi avut, tot găsea cumpărători, povesteşte agricultorul, care se plânge că nu a putut să onoreze o cerere de şase tone venită de la Orăştie.

Plantele verzi le-a dat cu 5 lei kilogramul, iar cele uscate cu un preţ care variază între 12 şi 15 lei pe kilogram. Clienţii sunt în general magazinele de produse naturiste din ţară, dar şi furnizorii de materii prime pentru industria cosmetică sau farma. Sunt cereri şi din partea florăriilor, dar şi de la fermierii care vor să se apuce de această cultură.

Recoltatul lavandei se face în general în perioada 15 iunie- 20 iulie, important este că să nu vină ploile. Producţia la hectar poate ajunge şi la 5-6 tone, mai ales că plantele dau şi a doua floare toamna (în funcţie de cum sunt tăiate), ceea ce reprezintă uneori chiar jumătate din prima producţie.

După ce se maturizează şi cultura, şi fermierul, profitul poate ajunge şi la 8.000 de euro pe an.

Lavanda este o plantă rezistentă la boli, dar şi la secetă spre deosebire de porumb, de exemplu, Ba chiar îi merge mai bine pe secetă, spune Iacob. Pe el, lavanda l-a convins. Acum se gândeşte chiar să mărească suprafaţa cultivată la 3-4 hectare, mai ales că îl ajută şi băiatul, întors din

Spania, la muncă. De cultură se ocupă amândoi, între timp şi-au luat şi utilaje (motocoase şi motocultoare), ceea ce le uşurează munca.

“În campanie, plecăm la câmp dimineaţa pe la şase şi să stăm până la 12.00. După masă, venim pe la 17.00 şi plecăm la 21.00”, spune Iacob. Este mulţumit nu doar că munca lui este profitabilă, dar şi pentru că a convins şi pe alţi agricultori să cultive lavandă, nu doar la Ocna Mureş, ci peste tot în ţară unde a furnizat butaşi.

Fabricile de bere plâng după hamei şi cumpără cu 6000 de euro producţia de pe un hectar. Un singur fermier livrează 50%: Acaţiu MoraCultivatorii de hamei din România pot fi număraţi pe degete, deşi de pe urma acestuia se pot câştiga chiar şi 5.000-6.000 de euro la hectar. Trebuie însă răbdare şi bani pentru a susţine investiţia trei ani până intră cultura pe rod.

În prezent, suprafeţele cultivate cu hamei în România se ridică la doar circa 250 de hectare, care asigură aproximativ 15% din necesarul întregii industrii locale a berii, dar există infrastructură pentru suprafeţe de până la 600 ha, a declarat Acaţiu Mora, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Hamei din România, la un eveniment destinat industriei berii organizat de Mediafax. Înainte de 1989, în România se cultivau circa 2.700 de hectare de hamei, iar numărul cultivatorilor era cu mult mai mare.

“Un hectar de hamei produce cât 20-25 ha de cereale. Problema este că pentru a reînfiinţa o plantaţie pe o infrastructură existentă deja ai nevoie de 5.000-6.000 de euro la hectar în primul an. În următorii doi ani îţi trebuie alţi 4.000-5.000 de euro, iar banii ţi-i scoţi abia peste 3-4 ani, perioadă în care trebuie să rezişti”, spune Mora, care este şi cel mai mare cultivator din România, cu o suprafaţă de circa 125 ha de hamei.

Cultivatorul din Târgu-Mureş este un vechi furnizor al Bere Mureş – fostul producător al mărcii Neumarkt, intrată între timp în portofoliul Heineken. Nu este însă singurul, pentru că Mora preferă să lucreze în general cu mai mulţi clienţi să nu aibe “surprize”.

În mod normal, producţia de hamei începe în al treilea an de la plantarea butaşilor, media la hectar fiind în general de circa 1.500 de kilograme, cantitate pentru care agricultorii pot să primească de la fabricile de bere până la 6.000 de euro. Depinde însă şi de soi. Cele amare sunt mai ieftine şi mai productive, în timp ce în cazul celor aromatice producţia este mai mică, afirmă Mora. În acest an, din cauza secetei, recolta a fost mai mică cu circa 20% comparativ cu anul trecut.

În ce priveşte investiţia necesară pentru înfiinţarea unui hectar de hamei, Mora susţine că aceasta poate fi amortizată în 5-6 ani de la intrarea pe rod, iar cultura poate fi exploatată chiar şi peste 20 de ani. În România, cele mai bune zone de cultură sunt în Transilvania. Seminţele de hamei se cultivă în două perioade, fie în septembrie şi recoltatul se face în iunie, fie în martie şi se recoltează în iulie.

După recoltare, lianurile de hamei cu conuri se taie şi se aşează în remorci speciale, după care se transportă în hale. Aici, conurile sunt separate tot de maşini speciale de resturile vegetale.

Urmează apoi uscarea conurilor şi procesul de balotare în urma căruia se fac peleţi, care se pun în cutii de carton şi se depozitează la rece până la momentul livrării la fabricile de bere.

Hameiul este o cultură dificilă, care necesită costuri mari pentru întreţinere. Poate acesta este şi motivul pentru care în prezent nu mai sunt decât cinci producători în toată ţara, după cum spune Mora. Dacă ar exista sprijin din partea statului măcar până la intrarea în anul trei, când începe producţia, altfel ar sta lucrurile sau cel puţin aşa afirmă cultivatorul din Târgu Mureş.

La momentul actual, industria berii foloseşte aproape jumătate din materiile prime din producţia internă, restul vine din import. Pentru a-şi asigura necesarul de orz de bere, cel mai mare producător de malţ din ţară, compania franceză Soufflet a încheiat contracte cu producătorii locali de orz de bere. Anual, industria berii are nevoie de circa 200.000 de tone de orz.

Cum face agricultură un român de 26 de ani care a învăţat în SUA: 10.000 de euro profit de pe 5 hectareBogdan Chirvăsuţă s-a născut şi a crescut la Craiova, are 26 de ani şi a absolvit o facultate de management-media în SUA. Pentru a-şi putea plăti studiile din America a lucrat la o fermă organică din Virginia. După finalizarea studiilor s-a întors rapid în România cu un singur gând: să facă legumicultură ecologică. În prezent deţine 4,5 hectare de teren agricol, 2.000 de metri pătraţi de solar, utilaje agricole şi a trecut cu brio de perioada de conversie spre cultura certificată ecologic.

„Am fost fascinat de ce am văzut în SUA. Încă din perioada când am fost student şi angajat la ferma organică din Virgina, nu am mai avut în minte decât o singură idee, îmi doream să revin cât mai repede în ţară, să cumpăr oricât de mult teren şi să mă apuc imediat de agricultură

ecologică. În prezent, pot spune că am reuşit şi planul imediat următor este de extindere a afacerilor în legumicultură”, spune Bogdan Chirvăsuţă.

Prima producţie de ridichi de lună

În prezent, Bogdan Chirvăsuţă îşi administrează singur afacerea cu legume, începând de la pregătirea terenului, cultivare, recoltare şi până la vânzarea produselor: roşii, castraveţi, varză, vinete etc. Atât de mult i-a plăcut ceea ce face încât s-a apucat şi de studii de specialitate, este student în anul III, la Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii din Craiova. Deşi a fost născut şi crescut în oraş, la Craiova, cu studii universitare în SUA, a ales să-şi stabilească acum domiciliul la ferma sa din comuna Galiciuica din judeţul Dolj.

„Cum am ajuns în ţară, imediat am căutat teren agricol. După căutări care au durat un an, cu sprijinul părinţilor (eu nu aveam suficienţi bani adunaţi) am găsit cu greu un teren convenabil. Era situat la margine de sat, cu o casă veche, dărăpănată ridicată pe teren. M-am apucat de lucru, am pus gard, am refăcut casa şi am început să ridic solariile la care tot visam. În toamna anului 2011, aveam deja cumpărate 4,5 hectare de teren, am construit două solarii de câte 500 de metri pătraţi fiecare şi am cultivat ridichi. În ianuarie 2012, aveam deja prima producţie obţinută şi am ieşit pe piaţă cu ridichi”, îşi aminteşte Bogdan Chirvăsuţă.

“Coşul de legume” livrat la domiciliu trebuie susţinut prin diversitate de produse

Odată cu achiziţia terenurilor, fermierul a demarat şi procedura de conversie spre culturile ecologice. Simultan a continuat să facă producţie de legume care deşi era la standarde ecologice, era nevoit, conform legislaţiei în vigoare, să o vândă cu preţuri şi specificaţii similare de calitate standard, până la obţinerea certificării.

Producţia iniţială de legume a fost neaşteptat de bună şi tânărul fermier a fost nevoit să caute metode rapide de vânzare. A început cu livrări la domiciliu. Vindea la rude, prieteni, cunoştinţe, diverse persoane interesate. Ce rămânea dădea angro la intermediarii din pieţe.

„Nu aveam timp să ies cu legumele la vânzare, la tarabă, producţia fiind destul de mare. M-am gândit la gustul pe care le aveau în copilăria mea roşiile, ardeii, castraveţii şi alte legume cultivate fără îngrăţăminte chimice. Am început cu un sistem de livrări la domiciliu, aşa zisul coş de legume, sistem practicat şi de alte firme agricole. Nu era însă un sistem profitabil. Am făcut calcule peste calcule. Pentru a fi rentabil cu acest sistem aeam nevoie de minimum 50 de clienţi care să cumpere săptămânal 6-10 kilograme de legume. Însă recunosc că mai era o problemă.

Cei care apelau la acest sistem prin care eu trebuia să livrez la domiciliu legume proaspete, mai aveau o cerinţă greu de rezolvat: cereau diversitate mare a produselor din coş. La acea vreme nu aveam o ofertă diversificată. Şi mai trebuie menţionat că cererea diversificată din partea unor consumatori complică puţin producţia”, a precizat Bogdan Chirvăsuţă.

Conversia la ecologie implică costuri mari şi răbdare multă

Conversia de la agricultură convenţională la agricultură ecologică implică parcurgerea unor etape riguroase, de-a lungul unei perioade de timp bine determinate prin legislaţia naţională şi europeană. În cazul fermei de la Galiciuica, din Dolj, procedura de conversie a fost iniţiată de fermier în mai 2011 şi s-a încheiat în mai 2013 prin obţinerea unui certificat. Pentru a respecta toate condiţiile necesare, cheltuielile nu sunt de neglijat. Fermierul trebuie să ia în calcul costurile mari cu materialul săditor şi cu substanţele de fertilizare. Din experienţă, fermierul n spune că „materialele necesare pentru conversie sunt scumpe, mai scumpe decât cele utilizate la culturi standard, se gasesc greu, eficienţa este mult scăzută şi nu în ultimul rând trebuie ţinut seama de faptul că producţia se diminuează considerabil”.

În vederea conversiei spre agricultura ecologică, la început, agricultorul trebuie să încheie un contract cu o organizaţie privată de certificare autorizată în acest scop de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (în cazul fermei de la Galiciuica contractul a fost încheiat cu Austria Bio Garantie, societate cu recunoaştere internaţională în inspecţia şi certificarea în agricultură ecologică).

Fără chimicale, iar rotaţia culturilor este obligatorie

Ideea de bază care trebuie să guverneze activitatea viitorului agricultor ecologist este „fără chimicale”, după cum punctează fermierul Bogdan Chirvăsuţă.

Se porneşte cu semnarea contractului de inspecţie, toate substanţele utilizate în producţia agricolă trebuie să fie ecologice sau să se utilizeze gunoi de grajd ca îngrăşământ, tot materialul săditor trebuie să fie certificat ecologic sau poate fi convenţional, dar netratat chimic (de exemplu, e interzisă utilizarea fungicidelor) şi nu în ultimul rând rotaţia culturilor este obligatorie.

Pe toată durata conversiei produsele agricole obţinute şi comercializate sunt considerate standard şi preţurile de vânzare sunt cele obişnuite. Numai legumele care au fost cultivate exact din ziua în care fermierul obţine certificarea finală pentru agricultura ecologică din partea operatorului autorizat, sunt considerate bio şi se pot vinde cu preţul şi eticheta corespunzătoare.

În cazul fermei de care discutăm cheltuielile cu organismul de inspecţie au însumat 1400 de euro repartizaţi astfel: 850 de euro în 2012 şi 550 de euro în anul 2013 când s-au încheiat procedurile. Cheltuielile de certificare s-au calculat pe metru pătrat de cultură, la care s-au adăugat costurile cu deplasarea echipei de inspectori de la Bucureşti, la comuna doljeană. Fermierul şi-a certificat ecologic întreaga suprafaţă agricolă deţinută în câmp şi solarii, adică 4,5 hectare.

Producţie, costuri şi rentabilitate

La 1.000 de metri pătraţi de solar cultivaţi cu castraveţi, fermierul obţine o producţie de 12 tone. Castraveţii au fost cultivaţi în martie şi recoltarea s-a făcut în iunie.

La tomate, tot la 1.000 de metri pătraţi de solar, recolta este de 18 tone. Cultivarea s-a făcut la sfârşitul lunii aprilie, recoltarea se va face spre finalul lunii iunie.

Pentru construcţia solarului, costurile se calculează la 13 euro/metrul pătrat.

Investiţia totală făcută de fermier în comuna Galiciuica, începând de la achiziţionarea terenului şi până în prezent, incluzând construcţia solariilor, instalaţiile de irigat, împrejmuirea, utilajele agricole, renovarea locuinţei, certificarea, alte materiale s-a ridicat până în prezent la 150.000 de euro. Fermierul a fost susţinut financiar şi de familie şi nu a apelat la credite bancare sau alte împrumuturi.

Profitul estimat de fermier: „la minim, 7.000-10.000 de euro anual, în condiţiile de lucru la capacitate maximă şi valorificare integrală a producţiei la standard ecologic”.

Planurile de viitor: dublarea suprafeţei de solarii şi culturi de cătină albă şi levănţică

Următorul pas în afacere e construcţia pe durata următorilor doi ani a încă 2.000 de metri pătraţi de solar, ferma urmând să gestioneze până în 2015, 4.000 de metri pătraţi de solarii (faţă de 2.000 metri pătraţi în prezent).

Banii pentru extinderea solariilor vor fi obţinuţi de fermier prin programul „Tânărul fermier”, în două tranşe, totalizând 40.000 de euro.

„În principiu, toată producţia legumicolă va trebui mutată în solarii, pentru productivitate. Ideal e să pot ajunge la 5.000 de metri pătraţi de solarii. Pentru culturile de câmp, mă voi orienta spre

culturi noi de plante perene, precum căpşuni, zmeură, cătină albă şi levănţică (lavandă).

În prezent, cultiv în câmp, varză, ardei capia, vinete şi porumb zaharat (destinat consumului după fierbere).

Exporturile nu pot fi susţinute decât prin productivitate mare

Pentru desfacerea producţiei de legume ecologice, fermierul Bogdan Chirvăsuţă vizează magazinele de specialitate din ţară, iar surplusul urmează să ia calea exporturilor în Germania şi Austria.

„Sunt în stadiul de negocieri pentru vânzarea producţiei de legume. Cu unele magazine de specialitate am deja înţelegeri ferme. Pentru a putea susţine exporturile e nevoie să asigur cumpărătorul că voi putea livra ritmic, fără disfuncţionalităţi, o cantitate de legume de 2-4 tone săptămânal. Pentru rentabilitate, dacă se ia în calcul perisabilitatea, condiţiile şi distanţa de transport e nevoie de livrări în cantităţi mari”, a precizaz Bogdan Chirvăsuţă.

Pentru promovarea produselor, fermierul foloseşte şi mijloace Social Media, precum pagina de Facebook, „Grădina Bunicului”, iar în următoarea lună urmează să lanseze un site profesional.

Pentru perioada următoare, fermierul are în plan cultivarea de legume conform cerinţelor magazinelor de specialitate din Bucureşti: tomate, castraveţi, dar în special verdeaţă (mărar şi pătrunjel).

Tractor japonez, puţ de 70 metri şi irigaţii

„Fără irigaţii nu putem discuta de legumicultură”, spune ttânărul de 26 de ani. Pentru a asigura apa necesară lucrărilor agricole, a forat pe proprietate un puţ cu adâncimea de adâncime mare- 70 de metri şi a montat mai multe pompe electrice.

Irigaţiile sunt asigurate prin sistemul de picurare în solarii, iar pe câmp utilizează aspersoare. Costurile pentru instalaţiile de irigaţie s-au ridicat la 6.000 de euro (3.000 de euro pentru pompă şi puţ şi 3.000 de euro pentru tuburile de coloană, ţevi şi furtunuri de picurare).La fermă, mai lucrează încă trei zilieri angajaţi din zonă, iar în perioadele cu activitate maximă sunt angajaţi 10-15 zilieri.

Ca utilaj este folosit la lucrări, un tractor mic fabricat în Japonia,de 17 CP, dotat în funcţie de necesitate cu plug şi freză, în special pentru lucrările desfăşurate în interiorul solariilor.

„În caz de necesitate, dacă apar probleme la culturi, am marele avantaj, student fiind la Horticultură la Craiova, să mă sfătuiesc cu renumiţi profesori universitari. De câte ori am nevoie sau am ocazia discut direct cu aceştia. În plus, pentru documentare utilizez des manuale de specialitate şi, uneori, internetul”, a menţionat Bogdan Chirvăsuţă.

Seminţele ecologice se găsesc greu, sunt scumpe şi provin din import

„Este foarte greu să procur seminţele certificate ecologic, necesare la fermă. Chiar pot spune că este o problemă obţinerea lor, după ce că sunt şi foarte scumpe. Lucrez cu două firme serioase

care le importă din Olanda. În rest, când nu găsesc, sunt obligat să folosesc seminţe convenţionale netratate chimic.

Teoretic, staţiunile de cercetare din Bacău şi Buzău spun că au seminţe certificate ecologic, dar eu nu am reuşit să procur de la dânşii. Nu-mi dau seama de ce întâmpin astfel de probleme, probabil e cererea mare. De la staţiunile de cercetare amintite nu am cumpărat decât seminţe convenţionale netratate. Anul trecut, am reuşit să cumpăr doar de la Institutul Cartofului şi Sfeclei din Braşov, sămânţă de cartof certificată ecologic. Din păcate, sunt nevit să renunţ în totalitate la cultura cartofilor, pentru că anul trecut am avut un eşec, din cauza vremii, producţia a fost nesatisfăctoare.

Substanţe de fertilizare certificate ecologic, din import, se găsesc, dar cei care se apucă de agricultură ecologică trebuie să reţină şi să ia în calcul că acestea nu au o eficienţă similară cu

fungicidele şi insecticidul tradiţional”, a menţionat fermierul.

Cât priveşte sprijinul acordat agricultorilor pentru conversia la sistemul ecologic, Bogdan Chirvăsuţă susţine că a fost nevoit să renunţe la el, timpul pierdut cu procedurile birocratice neputând fi justificat.

„În 2011, pentru fermierii care aveau suprafaţă în conversie sub 5 hectare, ajutorul era de 700 lei, faţă de 10.000 lei în 2010. Numărul agricultorilor care aleg să lureze ecologicfiind din ce în ce mai mare, ajutorul financiar se diminuează şi nu se mai justifică financiar să faci demersuri pentru obţinerea lui din simplu motiv că dacă aduni cheltuielile cu transportul şi documentaţia, acestea depăşesc ajutorul de 700 lei, acordat”, susţine Bogdan Chirvăsuţă.