In familie viata copilului este alcatuita dintr-o multime de intamplari marunte, pe care parintele de obicei le uita imediat, iar daca l-au amuzat, le povesteste multa vreme razand oricarui il asculta. Aceste intamplari, marunte pentru adult, constituie intreaga viata a copilului, intreg zbuciumul lui de a reusi sa supravietuiasca fizic, dar mai ales psihic. Atitudinea parintelui este oglinda copilului. In ea , copilul se vede si o considera fidela sau nu, isi construieste imaginea de sine, respectul de sine, isi atribuie o valoare. Depinde de parinti ca fiul sau fiica lor sa isi atribuie o valoare mai mare sau mai mica, sa fie incredintati ca, in ochii cuiva, ei sunt unici si cei mai de pret. Cand un parinte ii spune copilului” Comoara mea” el utilizeaza o vorba afectuoasa, pe langa atatea altele de acest fel. Pentru copil insa, acest cuvant este o realitate concreta in sine, aceasta realitate nu poate fi inlocuita cu nimic. De aceea, parintii trebuie sa aiba constiinta vorbelor si faptelor lor de zi cu zi. Lor le apartine povara, responsabilitatea si

bucuria formarii personalitatii copilului lor ca om integral, sanatos fizic si psihic. Unul dintre autorii renumiti in domeniul educatiei parentale, F. Dodson. A sintetizat cateva norme de conduita, pe care intr-un amuzament serios, le-a infatisat ca “porunci”(de felul celor din Vechiul Testament) esentiale pentru ocrotirea sanatatii psihice a copilului in familie.

Iata cele douasprezece “nu”-uri adresate parintilor asa cum le enumera acest pedagog.

1. NU iti deprecia copilul !

2. NU folosi amenintari !

3. NU iti minti copilul !

4. NU il obliga sa promita !

5. NU fi excesiv in supraveghere !

6. NU face exces de cuvinte !

7. NU il rasfata !

8. NU abdica de la cerintele constante privind regulile !

9. NU cere respectarea unor reguli inadecvate varstei !

10.NU insista sa obtii o supunere oarba!11. NU utiliza metode moralizatoare ce induc vinovatia !12. NU da ordine pe care nu le iei in serios !

Toate aceste “porunci”sunt adresate parintelui in primul rand.

Ele nu sunt lipsite de interes si pentru cadrele didactice. Impreuna cu parintele, ele trebuie sa stabileasca o strategie si o atitudine comuna in ceea ce priveste copilul, care sa-i ofere acestuia toate atuurile pentru dezvoltarea viitoare la adapost de conflicte, frustrari si confuzii. Parintele cauta in cadrul didactic calitatile care ii vor permite chiar lui insusi sa gaseasca o cale mai buna de intelegere cu propriul copil.