“Ne întoarcem

mereu la

Eminescu,

pentru că

poezia lui nu

s-a învechit.”Eugen Simion

1885 1887

1869

18781870

Mihail Eminovici (Mihai Eminescu)

s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850.Este al şaptelea copil

din cei 11 ai lui Gheorghe Eminovici

şiRaluca Eminovici.

Gheorghe Eminovici,

tatăl poetului

Raluca Eminovici,

mama poetului

După naşterea sa,familia locuieşte cândîn oraş, când la moşiacumpărată la Ipoteşti,unde se vor muta întoamna anului 1854.Astfel, viitorul poetîşi petrece copilăria laBotoşani şi Ipoteşti,într-o totală libertatede mişcare şi decontact cu oamenii şicu natura.

Satul Ipoteşti,

locul adevăratei întâlniri a viitorului

poet cu natura şi oamenii

Casa memorialăMihai Eminescudin Ipoteşti nu

este casa originală a poetului.

Ea reprezintă ceade-a doua

reconstrucţie a originalului.

Anexă a casei; dependinţă

Casa copilăriei lui Mihai Eminescu în 1909 (nu

mai aparţinea familiei din 1878;

fusese vândută de tatăl poetului din cauza

datoriilor)

Actuala clădire estereconstruită în 1979după documenteleoriginale, pe vecheafundaţie a gospodărieiEminovici.

Casa memorială Mihai Eminescu,

Ipoteşti

Mobilierul aflat în casăeste parte original,parte provenind din adoua jumatate asecolului al XIX-lea.

Casa memorială, interior

Între 1858 - 1866, copilul Mihail Eminovici

urmează cu intermitenţe şcoala la

Cernăuţi.

În 1858 este înscris laşcoala primară

“National Hauptschule” (Şcoala primară

ortodoxă orientală).

Termină clasa a IV-afiind clasificat al

cincilea din 82 elevi.

Clădirea “National Hauptschule” din

Cernăuţi, unde a studiat viitorul poet

în perioada 1858 - 1860.

În prezent clădirea adăposteşte o

şcoală auto.

În 1860, se afla înscris în clasa întâi

la Liceul german “Ober-Gymnasium”

din Cernăuţi.

Aici îl are ca profesor de limba şi literatura română pe

Aron Pumnul.

Clădirea Liceului german

“Ober-Gymnasium” din Cernăuţi,

unde poetul şi-a făcut studiile în

perioada 1860-1863.

În prezent, Şcoala generală nr. 1.

Aron Pumnul

1866 este anul primelorpublicaţii literare ale luiEminescu:● În ianuarie, la moarteaprofesorului Aron Pumnul,elevii săi scot o broşură încare apare şi poezia "Lamormântul lui Aron Pumnul"semnată M. Eminoviciu.● Debutează în revista"Familia" din Pesta, cupoezia "De-aş avea". AtunciIosif Vulcan, directorulrevistei, îi schimbă numele

în Mihai Eminescu, numece va fi adoptat pentrutotdeauna de poet.● Îi mai apar încă cincipoezii în revista "Familia".

Mormântul profesoruluiAron Pumnul, Cernăuţi

Revista “Familia”

În perioada 1866 - 1869,călătoreşte foarte multprin ţară pentru acunoaştere prin contactdirect poporul, limba,obiceiurile şi realităţileromâneşti.

Este sufleor şi copist întrupa lui Iorgu Caragiale,apoi sufleor şi copist laTeatrul Naţional unde îlcunoaşte pe I. L. Caragiale.

Continuă să publice înrevista "Familia"; facetraduceri din germană.

Ion Luca Caragiale

Între 1869 - 1872 estestudent la Viena. UrmeazăFacultatea de Filozofie şiDrept, dar audiază şicursuri de la alte facultăţi.

Se împrieteneşte cuIoan Slavici.

O cunoaşte la Viena peVeronica Micle.

Începe colaborarea la"Convorbiri Literare“.

Debutează ca publicist înziarul "Albina" din Pesta.

Apar primele semne alebolii lui.

Plăcuţa de pe

casa din Viena

în care a locuit

Eminescu

Între 1872 - 1874 estestudent la Berlin.1874 – 1877, trăieşte înIaşi, unde:

E director al BiblioteciiCentrale, profesor.

suplinitor, revizor şcolarpentru judeţele Iaşi şi

Vaslui, redactor la ziarul“Curierul de Iaşi ".

Continuă să publice în“Convorbiri Literare".

Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl

cunoaşte în 1875.

Ion Creangă şi Mihai Eminescu, prieteni de suflet - Casa memorială

Ion Creangă, Humuleşti

Bojdeuca lui Ion Creangă din Ţicău, Iaşi – Muzeu memorial.

Uşa acestei case a fost deschisă pentru prietenul său Mihai Eminescu.

“Într-o seară aurie detoamnă a anului 1876, labojdeuca din Ţicău, Creangăşi-a adus un oaspete ales,pe Bădiţa Mihai. Aplecaţidin trupuri, au intrat în casăşi s-au aşezat pe o laiţă, lao lecuţă de odihnă, […].

Apoi, Creangă l-a ospătat pemusafir […]. Eminescu arămas încântat de acest felde viaţă, de peisajul rusticdin jurul bojdeucii […]. Înzilele însorite, cei doi buniprieteni ieşeau prin spatelebojdeucii şi admirau întăcere frumuseţile Iaşului.”

În 1877 poetul se mutăîn Bucureşti.

Între 1877 – 1883 areo activitate publicisticăexcepţională la Timpul,Convorbiri literare, care-iruinează însă sănătatea.

În iunie 1883 seîmbolnăveşte grav.

În decembrie 1883apare volumul "Poesii",singurul volum de poeziitipărit în timpul vieţii luiEminescu. Titu Maiorescusemnează prefaţa şi tot els-a ocupat de selectareatextelor.

Prima ediţie a volumului „Poesii”Pe lângă poeziile publicate anterior,

volumul cuprinde şi 26 poezii inedite.

• 1883-1887 suntani de boală, cureveniri şi recăderidin ce în ce mai dese.Scrie foarte puţin.

• 1888 – boala seagravează, nu maipoate să scrie.

• La 15 iunie 1889Mihai Eminescu sestinge din viaţă.Este înmormântatîn cimitirul Bellu,Bucureşti, la umbraunui tei.

Mormântul lui Mihai Eminescu

SABIN BĂLAŞA – “Luceafărul”

Pe 17 iunie, Iosif Vulcan scria în revista “Familia”, cea care-l lansase în urmă

cu 23 de ani:“Naţiunea mea îmbracă doliu...

Literatura noastră jeleşte!... Poezia română, plânge!

Ni s-a dărâmat o columnă, ni s-a stins un luceafăr, ni s-a răpit o podoabă...”

Lacul, codrul, izvorul, teiul

sunt elemente ale naturii, specifice

eminesciene, întâlniteîn operele marelui poet de când era copil şi până la

maturitate.

“Fiind băiet păduri cutreieram

Şi mă culcam ades lângă izvor,

Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam

S-aud cum apa sună-ncetişor:”

(Fiind băiet păduri cutreieram)

Pădurea Baisa şi lacul cu nuferi –

leagănul copilăriei

poetului nepereche

,,Lacul codrilor albastru

Nuferi galbeni îl încarcă;

Tresărind în cercuri albe

El cutremură o barcă.”

(Lacul)

Lacul lui Eminescu de la Ipoteşti

“Împărat slăvit e codrul,

Neamuri mii îi cresc sub poale,

Toate înflorind din mila

Codrului, Măriei-Sale.”

(Povestea codrului)

Codrul lui Eminescu –

Pădurea Baisa, Ipoteşti

“Vino-n codru la izvorul

Care tremură pe prund,

Unde prispa cea de brazde

Crengi plecate o ascund.”

(Dorinţa)

Pădurea Baisa –

Poteca spre lac

“– Ce te legeni, codrule,

Fără ploaie, fără vânt,

Cu crengile la pământ?

– De ce nu m-aş legăna,

Dacă trece vremea mea!.......................................Şi mă lasă pustiit,

Vestejit şi amorţit

Şi cu doru-mi singurel,

De mă-ngân numai cu el!”

(Ce te legeni...)Pădurea Baisa toamna

“Dar prin codri ea pătrunde

Lângă teiul vechi şi sfânt,

Ce cu flori până-n pământ

Un izvor vrăjit ascunde.”

(Povestea teiului)

Teii lui Eminescu din spatele casei

de la Ipoteşti - 1921

Teiul lui Eminescu –

Grădina Publică din Copou, Iaşi

“Teiul vechi un ram întins-a,

Ea să poată să-l îndoaie,

Ramul tânăr vânt să-i deie,

Şi de braţe sus s-o ieie,”

(Freamăt de codru)

“Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară

Scăldată în cristalul pârâului de-argint,

Să văd ce eu atâta iubeam odinioară:

A codrului tenebră, poetic labirint;”

(Din străinănate)

Pădurea Baisa - codrul copilăriei

lui Mihai Eminescu

“Astăzi chiar de m-aş întoarce

A-nţelege n-o mai pot...

Unde eşti, copilărie,

Cu pădurea ta cu tot?”

(O, rămâi)

Pădurea Baisa – Aleea către

Lacul lui Eminescu

“Pe lângă plopii fără soţ

Adesea am trecut;

Mă cunoşteau vecinii toţi –

Tu nu m-ai cunoscut.”

(Pe lângă plopii fără soţ...)

Plopii fără soţ,

Iaşi - Şoseaua Bucium

"Pe langă plopii fără soţ

Trec anii cu încetul

Şi ei ar fi aproape toţiDe n-ar lipsi poetul.

La locul lor toţi plopii sunt

Foşnind cu tot firescul

Dar n-au nici sens şi nici cuvânt,Lipseşte Eminescu".

(Adrian Păunescu)

Mihai Eminescu alături de

marea sa iubire şi

bunul său prieten

“Cât timp va exista, undevaîn lume, un singur exemplardin poeziile lui Eminescu,identitatea neamului nostrueste salvată.”

Mircea Eliade

Mai am un singur dor:

În liniştea serii

Să mă lăsaţi să mor

La marginea mării;

Să-mi fie somnul lin

Şi codrul aproape,

Pe-ntinsele ape

Să am un cer senin.

Nu-mi trebuie flamuri,

Nu voi sicriu bogat,

Ci-mi împletiţi un pat

Din tinere ramuri

Cum n-oi mai fi pribeag

De-atunci înainte,

M-or troieni cu drag

Aduceri aminte.

Luceferi, ce răsar

Din umbra de cetini,

Fiindu-mi prieteni,

O să-mi zâmbească iar.

Va geme de patemi

Al mării aspru cânt...

Ci eu voi fi pământ

În singurătate-mi.

(1883, decembrie)

Şi nime-n urma mea

Nu-mi plângă la creştet,

Doar toamna glas să dea

Frunzişului veşted.

Pe când cu zgomot cad

Izvoarele-ntr-una,

Alunece luna

Prin vârfuri lungi de brad.

Pătrunză talanga

Al serii rece vânt,

Deasupra-mi teiul sfânt

Să-şi scuture creanga.

MAI AM UN SINGUR DOR

Coloana sonoră este o romanţă, pe versurile

“testamentului liric” al poetului, poezia:

S f â r ş i t