Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”

MANAGEMENTUL EDUCATIONAL IN CULTURA DE SECURITATE

POLITICA NAŢIONALĂ DE SECURITATE

STANCIU SEBASTIAN

CUPRINS

I. DESPRE DOCTRINE: noţiuni, concepte, tipologii....................................................p.3

II. TIPURI DE DOCTRINE...........................................................................................p.3

III. DOCTRINE (STRATEGII) DE SECURITATE......................................................p.4

IV. STRATEGII DE SECURITATE- DELIMITĂRI CONCEPTUALE......................p.4

V. DOCTRINE/ STRATEGII DE SECURITATE- RETROSPECTIVĂ ISTORICĂ......................................................................................p.5

VI. DOCTRINE/ STRATEGII DE SECURITATE AMERICANE, IDEI IN EVOLUŢIE........................................................................................................p.7

VII. SECURITATE – SECURITATEA NAŢIONALĂ..................................................p.8

VIII. CORELAŢIA DINTRE POLITICA DE APĂRARE, SECURITATEA NAŢIONALĂ ŞI DOCTRINA MILITARĂ...................................................................p.8

IX. CONCLUZII ŞI PERSPECTIVE..............................................................................p.9

BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................p.10

2

I. DESPRE DOCTRINE: noţiuni, concepte, tipologii

Doctrinele sunt produse ale evoluţiei cunoaşterii umane, proliferării ideologiilor, dezvoltării ştiinţelor, cristalizării convingerilor, impunerii opţiunilor, consacrate şi/ sau acceptate oficial, instituţional, autoritar.

Doctrina: Set relativ coerent de principii, reguli, concepte şi noţiuni,selectate - pe baza unei/ unor opţiuni unificatoare - din ansamblul teoriilor ştiintifice, cunoştintelor teoretice şi generalizărilor bazate pe practică, în scopul orientării activităţilor specifice din diferite domenii ale vieţii sociale (politic, economic, juridic, religios, moral, militar etc) sau ştiinţifice.

Doctrină militară: “Un set de principii fundamentale care ghidează forţele militare sau elemente ale acestora în acţiunea lor de sprijinire a obiectivelor naţionale. Doctrina este autoritară, dar trebuie să fie aplicată cu discernământ.”

Doctrină de securitate: Termen întâlnit, de regulă, în limbajul de specialitate al analiştilor şi jurnaliştilor. În Marea Britanie, sintagma “doctrină de securitate/ apărare” reprezintă echivalentul conceptului american de “national security strategy”.

II. TIPURI DE DOCTRINE

Doctrine politice: democraţia; liberalismul; consevatorismul; doctrina populară; populismul; justiţiarismul; social-democraţia; socialismul; comunismul; fascismul; doctrina islamică. Doctrine (teorii) ale relaţiilor internaţionale: realismul, idealismul, constructivismul, feminismul. Doctrine economice: liberalismul economic; dirijismul economic; etatismul; corporatismul; kewynesismul; doctrina islamică; mercantilismul; doctrina creşterii economice. Doctrine religioase (monoteiste/ politeiste): creştinismul (catolicismul, ortodoxismul, protestantismul/ neoprotestantismul); lutheranismul,unitarianismul; iudaismul; islamismul (şiiţi, sunniţi, wahabiţi); budhismul; confucianismul. Doctrine de securitate: Doctrina Monroe; Doctrina Truman; Doctrina Eisenhower, Doctrina Regan; Doctrina Bush (1); Doctrina Clinton; Doctrina Sferelor de Influenţă; Doctrina Balanţei de Putere; Doctrina Distrugerii Reciproc Asigurate; Doctrina Bush (2).

3

III. DOCTRINE (STRATEGII) DE SECURITATE

Doctrine cu caracter de generalitate: Doctrina Balanţei de Putere; Doctrina Sferelor de Influenţă; Doctrina Distrugerii Reciproc Asigurate.

Doctrine americane: Doctrina Monroe; Doctrina Truman; Doctrina Eisenhower; Doctrina Kennedy; Doctrina Nixon; Doctrina Carter; Doctrina Weinberger; Doctrina Reagan; Doctrina Bush (G); Doctrina Clinton (1993; 1996; 1999); Doctrina Bush (GW) (2002; 2006);

Doctrine britanice/ Doctrine franceze (Doctrina nucleară; Doctrina apărarii în toate direcţiile; Doctrina Chirac).

Alte doctrine europene: Apărare totală; Apărare generalizată; Securitate prin cooperare etc.

Doctrine sovietice/ ruseşti: Doctrina Brejnev; Doctrina Gorbaciov; Doctrina Elţin; Doctrina Putin.

Doctrine asiatice: chineze, indiene, japoneze. Doctrine din Orientul Mijlociu: islamice, israeliene, egiptene.

Doctrine/ strategii militare/ de apărare/ de securitate româneşti:

-Perioada postbelică: Doctrine de bloc; Doctrine naţionale izolaţioniste.

-Perioada post-bipolară: Concepţia integrată; Strategii de securitate.

IV. STRATEGII DE SECURITATE- DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Strategia este un plan care vizează utilizarea mijloacelor militare pentru atingerea unor scopuri politice. Paradigma strategiei: scopuri – căi – mijloace. Strategia de Securitate Naţională: “Arta şi ştiinţa de a dezvolta, aplica şi coordona instrumentele prin care se exercită puterea la nivel naţional (diplomatic, economic,

4

militar şi informaţional) cu scopul de a atinge obiectivele care contribuie la realizarea securităţii naţionale este denumită şi strategie naţională sau marea strategie”. Conceptul de ”Strategie de Securitate (Naţională)” tinde să fie folosit ca regulă generală, fiind adoptat de majoritatea statelor din arealurile strategice: Euroatlantic, European, Euro-asiatic, Asiatic, Orientul Apropiat, Extremul Orient, Sud-American etc. Securitatea naţională reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi a statului român; ea are ca domeniu de referinţă valorile, interesele şi obiectivele naţionale. Securitatea naţională este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a poporului, se fundamentează pe ordinea constituţională şi se înfăptuieşte în contextul securităţii regionale, euroatlantice şi globale. Strategia de securitate naţională răspunde nevoii şi obligaţiei de protecţie legitimă împotriva riscurilor şi ameninţărilor ce pun în pericol drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, precum şi bazele existenţei statului român. Ea vizează, cu prioritate, următoarele domenii şi activităţi: starea de legalitate, siguranţa cetăţeanului, securitatea publică şi apărarea naţională. Securitatea naţională se realizează prin măsuri active de natură politică, economică, diplomatică, socială, juridică, administrativă şi militară, prin activitatea de informaţii, contrainformaţii şi securitate, precum şi prin gestionarea eficientă a crizelor, în conformitate cu normele de conduită ale comunităţii euroatlantice.

V. DOCTRINE/ STRATEGII DE SECURITATE- RETROSPECTIVĂ ISTORICĂ

1. DOCTRINA MONROE

Fondată în 1823, în mesajul privind starea naţiunii, al preşedintelui James Monroe,proclamă dreptul Statelor Unite de a acţiona pentru blocarea unor acţiuni ale unor state europene vizând recolonizarea diferitelor regiuni ale continentul american. Doctrina declară angajamentul american de a nu interveni în disputele dintre puterile europene şi în disputele cu coloniile lor. Respectarea acestor condiţii a fost impusă prin ameninţare cu forţa sau prin folosirea forţei. A fost invocată pentru asigurarea dominaţiei SUA în emisfera americană şi a putut să fie utilizată ca motivaţie izolaţionistă, atunci când SUA nu au dorit să intervină în alte zone ale lumii.

2. DOCTRINA WOODROW WILSON

Fondată în timpul Primului Război Mondial, înfrânge prevederile izolaţioniste ale Doctrinei Monroe. În cuprinsul doctrinei Woodrow Wilson sunt prevăzute cele 14 puncte ale lui Wilson, dintre care:-Promovează ideea dreptului şi obligaţiei Statelor Unite de a interveni pe continentul european şi oriunde altundeva în lume pentru apărarea libertăţii şi promovarea democraţiei;-Declară război Germaniei (incidentul Lusitania);

5

-Războiul – o datorie morală pentru SUA;-Fundamentează necesitatea intervenţiei democratice;-Promite ca la sfârşitul războiului să se creeze o organizaţie internaţională având drept scop instaurarea păcii şi să prevină apariţia unui nou război; -Statele învinse vor fi ocupate, dar nu vor obligate la despăgubiri, ci ajutate să se reconstruiască pe principii democratice (doctrină idealistă/ liberală);-Popoarele din Austro-Ungaria trebuie să fie libere să-şi aleagă soarta;-România, Serbia şi Muntenegru vor fi evacuate de trupele de ocupaţie;-Se va restaura/ instaura independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a statelor. Sensul special al doctrinei este dat responsabilitatea individuală a conducătorilor statelor pentru deciziile lor (pentru crimele comise).

3. DOCTRINA TRUMAN

Parte definitorie a răspunsului SUA la politica agresivă a Uniunii Sovietice după încheierea celui de-al doilea război mondial. În esenţă, se exprimă prin ideea containment-ului îndiguirii (blocării) expansiunii comunismului. S-a materializat, iniţial (începând cu 22 mai 1947), prin ajutorul militar acordat Greciei şi Turciei, punându-şi ulterior amprenta şi în alte importante iniţiative, precum: Planul Marshall; sistemul global de baze militare americane; constituirea NATO, a altor organizaţii regionale şi a unor parteneriate strategice. Intervenţiile din Coreea şi Vietnam, podul aerian către Berlin, manevrele REFORGER etc. sunt expresii ale acestei doctrine (strategii).

4. ALTE DOCTRINE AMERICANE RELEVANTE ÎN PERIOADA RĂZBOIULUI RECE

Doctrina Eisenhower: (Ianuarie 1957) – Statele Unite vor folosi efectiv forţa militară (represalii masive) împotriva oricărei agresiuni sau iminenţa unei agresiuni împotriva sa ori împotriva statelor aliate sau prietene, scopul principal fiind contracararea extinderii influenţei sovietice în Orientul Apropiat, pe fondul dezangajării franceze şi britanice după Criza Suezului.

Doctrina Kennedy. Este focalizată pe următoarele idei: 1. MAD – Distrugerea Reciproc Asigurată (Echilibrul Terorii); 2. Răspuns flexibil, în loc de represalii masive; 3. Construcţia triadei strategice ICBM, SLBM, Bombardiere strategice; 4. Strategia contra-forţe în loc de strategia contra-oraşe (McNamara); 5. Interzicerea, inclusiv prin forţă, a extinderii influenţei sau prezenţei sovietice în America Latină (slogan: “Trebuie să plătim orice preţ şi să suportăm orice povară pentru îndeplinirea unui astfel de scop”).

6

5. DOCTRINA CARTER. A fost proclamată de preşedintele Carter, în 1980. Prevedea posibilitatea folosirii forţei militare pentru apărarea intereselor americane în Golful Persic. A fost modelată, preponderent, de Zbigniew Brzezinski. Scopul strategic al opţiunii era interzicerea accesului URSS în Golful Persic şi securizarea aprovizionării cu petrol a SUA. Conceptul mai este folosit şi pentru a caracteriza linia de politică externă promovată de Statele Unite în domeniul protecţiei internaţionale a drepturilor omului.

6. DOCTRINA WEINBERGER. Reprezintă doctrina folosirii forţei militare bazată pe criterii precise de angajare şi pe evaluarea şanselor de succes. A stabilit criteriile de angajare: interese vitale; intenţia clară de a obţine victoria - deci voinţa de a angaja forţele necesare; stabilirea clară a obiectivelor politice; corelaţie între obiective şi mijloace; sprijin popular; folosirea forţei – numai ca instrument de ultimă instanţă.

7. DOCTRINA REAGAN. Lupta deschisă împotriva comunismului ia locul strategiei de zăgăzuire a comunismului. Doctrina Reagan proclamă sprijinul deschis pentru regimurile/ mişcările care luptau împotriva comunismului oriunde în lume, efectiv în ţările lumii a treia, exemple reprezentative: Afghanistan, Nicaragua. O formă de acţiune ce s-a dovedit foarte eficientă în lupta împotriva totalitarismului sovietic a fost Programul SDI Iniţiativa de Apărare Strategică = “Star Wars”. Este vorba despre iniţiativa, din 1983, a preşedintelui american Ronald Reagan - Strategic Defense Initiative - căreia jurnaliştii i-au spus “Războiul stelelor.” Ea constă într-un sistem complex de sateliţi şi lasere capabil să doboare orice rachetă nucleară (sau de altă natură), lansată de URSS sau alţi inamici. SDI făcea inutil întregul complex militar- industrial sovietic, în slujba căruia lucra economia sovietică. Acest sistem spaţial de apărare antirachetă a reprezentat o investiţie uluitor de costisitoare şi un program de o complexitate tehnică fără precedent - care nici n-a putut fi realizat.

VI. DOCTRINE/ STRATEGII DE SECURITATE AMERICANE, IDEI ÎN EVOLUŢIE

Doctrina MONROE: Strategia sferelor de influenţă; Doctrina WILSON: Intervenţia democrată; Doctrina TRUMAN: Strategia Conteinmentului; Doctrina KENNEDY: Destindere (deschidere democratică); Doctrina RIPOSTEI FLEXIBILE: Strategia escaladării; Doctrina WEINBERGER: Criteriile intervenţiilor; Doctrina REAGAN: Războiul stelelor; Doctrina BUSH I: Noua ordine internaţională;

7

Doctrina CLINTON: Engagement & enlargement; Doctrina CLINTON 2: Intervenţia umanitară; Doctrina BUSH 2002: Got pre-emptive strategy.

VII. SECURITATE – SECURITATEA NAŢIONALĂ

Securitatea ca stare-securitatea ca proces este definită drept un conceptesenţialmente contestat, reprezentând absenţa oricărui pericol la adresa valorilor protejate. Securitatea naţională reprezintă securitatea individului, colectivităţii; instituţiilor; statului; regiunilor; organizaţiilor internaţionale; societăţii globale. Modelele de securitate primează securitatea statului sau cea a individului/ omului/ cetăţeanului (conform noii paradigme). Securitatea naţională este deci un concept cumulativ, integrator, cu efect catalitic (întregul este mai mult decât suma părţilor).

Securitatea naţională - Modalităţi de articulare conceptuală: - În viziune clasică: dimensiunea militară este dominantă şi definitorie; - Într-o viziune modernă: un concept amplu, complex şi multi-dimensional, cuprinzând:

Apărarea; securitatea/ ordinea publică; activitatea de informaţii, contrainformaţii şi protecţie/ security (denumită şi siguranţă naţională); managementul crizelor,

Componente de politică internă şi externă, Componente sectoriale: securitate energetică; securitate societală; securitate

economică; securitate de mediu/ ecologică, Securitatea ca problemă identitară (culturală; civilizaţională), Securitatea colectivă, Securitatea prin cooperare vs. securitatea bazată pe confruntare.

VIII. CORELAŢIA DINTRE POLITICA DE APĂRARE, SECURITATEA NAŢIONALĂ ŞI DOCTRINA MILITARĂ

Politica este definită ca o formă de organizare şi conducere a activităţii şi relaţiilor sociale proprii comunităţilor statale, de instituire şi menţinere, prin intermediul puterii politice, a unei ordini interne şi care garantează, totodată, securitatea respectivelor comunităţi.     Efectele politicului se răsfrâng asupra întregii vieţi sociale, implicit asupra securităţii şi apărării, un domeniu vital care nu poate rămâne în afara influenţei şi acţiunii sale.     Reprezentând o concepţie cuprinzătoare despre apărarea patriei, politica apărării naţionale, vizează ansamblul acţiunilor, căilor şi mijloacelor şi metodelor folosite în acest domeniu, în concordanţă cu dezvoltarea societăţii româneşti ţinând seama de tendinţele ce se manifestă în evoluţia situaţiei internaţionale. Politica apărării naţionale dirijează şi coordonează forţele şi mijloacele de care depinde apărarea ţării: economice, politice, diplomatice, militare, cercetări ştiinţifice şi tehnologice, psihologice, juridice, culturale, educaţionale. Raportul dintre politică şi securitate naţională impune recunoaşterea

8

caracterului concret istoric pe care îl îmbracă această relaţie în diferite etape în evoluţia sa, în funcţie de o serie de factori: nivelul general de dezvoltare a societăţii, caracterul regimului politic, stadiul de evoluţie al fenomenului militar, situaţia geopolitică şi geostrategică, situaţia internaţională. Pentru a inţelege corect raportul dintre politică şi securitate trebuie să ţinem seama de principiile „realismului politic" elaborate de Hans I. Morgenthan: „principalul indicator care ajută realismul politic să-şi găsească drumul în hăţişul politicii internaţionale este conceptul de interes, definit cu privire la putere" şi „realismul nu-şi investeşte conceptul său cu privire la interes definit ca putere, cu un inţeles care să fie dat o dată pentru totdeauna" . Doctrina militară reprezintă concepţia militară adoptată de un anumit stat în probleme fundamentale ale războiului şi armatei, iar pe de altă parte, ansamblul de principii traduse în reguli înscrise în regulamentele de luptă, care descriu formele şi procedeele acţiunii militare în baza cărora forţele armate se pregătesc pentru ducerea războiului, în raport cu scopul şi iniţiativele stabilite de către conducerea politică. Din analiza definiţiilor şi preocupărilor pe care le are politica militară şi doctrina militară se desprinde concluzia că, în problema relaţiilor dintre ele, este necesar să se adopte un punct de vedere suficient de flexibil care, recunoscând rolul director al politicii militare şi sfera sa mai largă de abordare a fenomenului militar, nu limitează obiectul doctrinei militare la luptă armată, ci îi atribuie un câmp mai larg de acţiune. În acest fel se poate aprecia că între politica militară şi doctrina militară sunt preponderente relaţiile de interdependenţă.

IX. CONCLUZII ŞI PERSPECTIVE

Ce atitudine trebuie să adoptăm în faţa noilor ameninţări la adresa societăţii moderne? Să asistăm pasivi? Evident, nu. De asemenea, nu se poate pune problema acceptării ori promovării conştiente a regresului, a renunţării la ceea ce omenirea a dobândit cu atâtea sacrificii. În consecinţă, trebuie să învăţăm să gestionăm optim complexitatea lumii de azi, iar în acest demers, informaţia - care s-a dovedit a fi principalul vehicul al progresului - rămâne, indiscutabil, un instrument esenţial. Această constatare are o rezonanţă cu atât mai puternică la nivelul organismelor a căror menire este tocmai aceea de a căuta, culege, procesa şi valorifica informaţiile pentru securitate.

9

Bibliografie:

1. DEGERATU, T.Constantin, Studii de Securitate- Master, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, Universitatea din Bucureşti, 2006 (www.sas.unibuc.ro)

2. Politica de securitate naţională a României- www.referat.ro

3. Simpozionul Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate şi societatea civilă- www.sri.ro

10