Doctorul, Leacurile Si Vindecarea in Diverse Traditii Religioase

8/3/2019 Doctorul, Leacurile Si Vindecarea in Diverse Traditii Religioase

http://slidepdf.com/reader/full/doctorul-leacurile-si-vindecarea-in-diverse-traditii-religioase 1/5

Medicina si religie

Doctorul, leacurile si vindecarea in diverse traditii religioase

Autor: Radu Smaranda, MG1, Seria C, Grupa 16



Doctorul, leacurile si vindecarea in diverse traditii religioase

Vindecarea a fost vazuta ca o necesitate inca de la inceputul umanitatii.

Oamenii au simtit nevoia inconstienta de a creea o notiune de Vindecare pentru

a contracara notiunea de Moarte pe care incepusera sa o constientizeze si chiar

sa o conteste (a se lua in considerare dorinta unora dintre oamenii/ cultele

renumite de-a lungul istoriei de a invinge moartea; de a trai vesnic). Aceasta

notiune de Vindecare a avut aceeasi baza- contracararea bolii, deci a Raului,

posibilitatea de a oferi Omului o viata mai buna, atat din punct de vedere

spiritual, cat si din punct de vedere trupesc. La inceputurile stiintei deVindecare, aceasta era strans legata de practicile laice-magia si superstitiile. Cu

timpul insa, magia s-a desprins de Vindecare pentru a deveni o stiinta empirica,

fara sa isi piarda insa radacinile mistice.

Daca medicina a avut aceeasi origine, in mod cert nu a avut aceeasi

continuare, nebeneficiind de aceeasi dezvoltare. Factori precum religia- de care

a fost si in unele zone este inca strans legata- au influentat filosofia medicinei

intr-un mod categoric. Diferind in functie de cultura, religie si zona geografica,

de-a lungul istoriei, medicina s-a dezvoltat in mod diferit.

Medicina Antica Egipteana (3300 i.Hr- 25i.Hr)

Egiptenii puneau mare pret pe religie in viata lor cotidiana; asupra

Vindecarii religia avea poate cea mai mare influenta. Egiptenii credeau ca omul

se naste perfect sanatos, iar boala provine de la o sursa externa. Spre exemplu,

chiar daca in cazul ranilor sau al viermilor intestinali, cauza era considerata in

mod cert una externa si, deci, tratata din punct de vedere rational, bolile interne

erau puse pe seama divinitatilor, fortelor obscure si ocultului. Astfel, erau

initiate ritualuri magice si rugaciuni pentru Vindecare, demonstrand si mai mult

faptul ca pe atunci medicina nu se desprinsese inca ca stiinta de sine statatoare

de religie.

Respiratia era considerata actul vital; in timp ce suflul vietii patrundea

prin urechea dreapta, suflul mortii intra in corp prin urechea stanga. Se considera



ca cele doua organe responsabile pentru respiratie erau inima si plamanii, organe

de la care aerul se raspandea in tot corpul.

Egiptenii aveau un mare respect pentru morti; cultul mortilor era foarte

dezvoltat. Decedatii erau mumificati- practica foarte atent executata, majoritatea

mumiilor rezistand chiar pana in prezent. La moartea lor, faraonii eraumumificati impreuna cu bogatiile lor si cu intreaga lor curte.

Din papirusurile egiptene s-au gasit numele catorva renumiti vindecatori

ai vremii, printre care amintim: Imhotep- arhitectul zeilor, cel care a ajuns medic

regal, Thot- Äatotstiutorul´, cel care cunostea tainele Vindecarii, vindecand in

special bolile de ochi, Osiris- cel care invinge moartea, Isis- cea care are puterea

de a invia mortii.

Arta vindecarii se transmitea din tata in fiu. Practica medicala se desfasura

in Äcasele de vindecare´, intemeiate, conform legendei, chiar de Imhotep. Inca

de pe atunci exista o ierarhie clara a medicilor. Imediat ce isi terminau studiile in

casele de vindecare, medicii urmau de cele mai multe ori o specializare stricta,

dintre care amintim: stomatologie, chirurgie, ginecologie- ierarhizare care

demonstreaza gradul de avansare al culturii si civilizatiei egiptene. Medicii cei

mai buni erau luati in curtea faraonilor; existau chiar medici care aveau rolul de

a insoti armatele pentru a tamadui razboinicii.

Legat de practicile medicale si de leacurile din Egiptul Antic, Homer

afirma: ÄRodnicul pamant al Egiptului este cel mai bogat in leacuri.´ Ca leacuri

se foloseau in general uleiurile si plantele- usturoiul, curmalele, ceapa, samanta

de in, smirna, opiul, diverse minerale- saruri de plumb, cupru; precum si carne-

creierul si sangele. Leacurile se amestecau in lapte, vin, miere. Pastilele erau

produce cu ajutorul mierii, aducandu-se dovezi privind faptul ca egiptenii creeau

supozitoare. Bolile de plamani erau tratate cu inhalatii printr-o trestie a unui

amestec de rasina, curmale, smirna. Cel care avea sarcina de a prepara aceste

medicamente era medicul.

Medicina in budism

Budismul a influentat foarte mult medicina. Conceptiile budiste legate de

boala au fost respectate cu rigoare de-a lungul timpului. Budismul in sine este o

religie extrem de legata de arta vindecarii, intrucat Buddha era cel mai mare

vindecator. Preotii budisti erau de cele mai multe ori redutabili vindecatori, mari



cunoscatori ai relatiei dintre corp si suflet, relatie pe care o propavaduieste

religia budista.

Boala, in viziunea budista era un dat existential inca de la nasterea

omului, dat de care nu se poate scapa decat prin credinta si iluminare. Aceasta

era o stare normala a omului, in stransa legatura cu cele patru elementeconstituente ale materiei- foc, apa, pamant si aer. Desi se puteau identifica

cauzele rationale ale prezentei bolii, cauza suprema pentru suferinta de orice tip

era karma, alaturi de emotiile negative. Vindecarea in religia budista nu viza

doar trupul, ci intregul sistem trup-suflet ca atare. Se spune ca Buddha nu a

vindecat doar bolile trupesti, ci numerosi imparati de sentimentul de invidie,

lacomie, de depresie si de alte boli mentale.

Zeii aveau control asupra oamenilor, inclusiv asupra bolilor de care ei

sufereau; acestia erau chemati in ajutor prin rugaciune pentru a ajuta laefectuarea vindecarii. La baza medicinei budiste stau vorbele lui Buddha,

asemanatoare juramantului hipocratic de ani mai tarziu. Buddha considera ca un

vindecator bun trebuie sa indeplineasca cinci calitati de baza: medicul trebuie sa

fie apt pentru a-si prepara propriile medicamente, trebuie sa isi ingrijeasca

pacientii din dragoste, nu din speranta obtinerii unui castig, trebuie sa suporte

orice tip de mizerie ce tine de bolnavii pe care ii trata, trebuie sa administreze

numai leacuri ce in mod cert aveau sa vindece pacientul si, nu in ultimul rand,

medicul trebuia sa isi poata incuraja pacientul, sa il linisteasca, sa ii dea speranta

si sa ii ofere pacea sufleteasca prin intermediul religiei. Se observa aici aceeasistransa legatura dintre medicina si practica religioasa.

In religia budista, sunt enumerate cauze specifice pentru instalarea unei

boli : lenevia, tristetea, oboseala, dorinta sexuala exagerata, constipatia, mania,

tinerea voita a respiratiei, ingestia exagerata de alimente, ignoranta.

Ca leacuri, medicina budista folosea in special preparate naturiste,

extracte din plante traditionale- ceai verde, ceai negru, ceai alb, ginko biloba,

combinate cu rugaciuni catre zei si Buddha de a vindeca.

Doctorii erau priviti cu mare respect in medicina budista. Ei trebuiau sa

dea dovada de compasiune fata de pacientii lor; de asemenea, erau obligati de

meseria lor sa trateze pe oricine, fara a face discriminari. Spre deosebire de

budismul chinez, care incurajeaza tratarea unui muribund din compasiunea

medicului, budismul indian nu este de acord cu aceasta idee.



Medicina ebraica

In practica medicala ebraica, Vindecatorul se confunda cu justitiarul, cu

moralistul si cu teologul, intrucat religia era guvernatoare asupra culturii si a

statului in sine, precum si asupra rolurilor persoanelor din el. Yahwe era mereu

prezent in vietile oamenilor, din moemntul nasterii pana in momentul mortii.

Doctorii cunosteau in mare alcatuirea anatomica a corpului, desi nu si

rolurile acestor structuri. Medicii ebraici sustineau ca ficatul genera furia si

pornirile violente, stomacul producea somnul, nasul influenta desteptarea, iar

rinichiul era sursa starilor de bucurie.

Bolile erau cauzate de pacatele oamenilor, considerate fiind drept

pedeapsa divina pentru incalcarea legilor morale dictate de religie, spre exemplu

incalcarea loialitatii individului fata de societate, colectivitate, si, cel mai

important, fata de parinti. Suferinta datorata bolilor era considerata

rascumpararea pentru greselile facute, iar vindecarea era iertarea primita de la

divinitate.

Bolile erau trimise de divinitate adeseori prin ingeri- asa numitii Ingeri ai

Ciumei.

In codul de viata al poporului evreu, magia si medicina sunt considerate

cuceriri ale spiritului omenesc, alaturi de teologie, stiintele naturii, astronomie,

astrologie si istorie.

Medicii sacerdoti cunosteau lepra, malaria, caracterul infectios al bolilor,

bolile oculare, precum si afectiunile stomatologice. Datorita caracterului

infectios al bolilor constatat de medici, acestia recomandau clatirea gurii cu un

amestec din otet si sare pentru dezinfectare- aceasta fiind una dintre primele

modalitati de dezinfectare antiseptice cunoscute in istorie. Printre leacurile

intrebuintate de medicii sacerdoti, ca in orice medicina populara, se numarau

plantele medicinale, administrate impreuna cu rugaciuni, incantatii, ofrande si

chiar si jertfe. O alta modalitate de tratament era terapia prin muzica, intrucat

ÄAsa l-a vindecat David pe Saul, cantandu-i din harfa´.

Medicii porneau de la principiile enuntate in cartea lui Iov, conform careia

oamenii erau egali in fata lui Dumnezeu, prin urmare trebuiau tratati la fel.

Doctorul, Leacurile Si Vindecarea in Diverse Traditii Religioase

Documents

Transcript of Doctorul, Leacurile Si Vindecarea in Diverse Traditii Religioase