Dincolo de obiectiv
-
Upload
erika-ivoniac -
Category
Documents
-
view
267 -
download
3
description
Transcript of Dincolo de obiectiv
Dincolo deobiectiv
20 ianuarie = nr. 01/2014 = pret 19,99 lei
Fotografia in spatiul Fotografia in spatiul romanescromanesc
Interviu Cosmin LitaInterviu Cosmin Lita
Interviu Marta PopescuInterviu Marta Popescu
experienta Erasmusexperienta Erasmus
10 fotografii cu istorie10 fotografii cu istorie
ianuarie 2014 = Dincolo de obiectiv
22
CUPRINSStiati ca?Stiati ca?
Evolutia fotografieiEvolutia fotografiei
Fotografia in spatiul Fotografia in spatiul romanescromanesc
Interviu Cosmin LitaInterviu Cosmin LitaInterviu Marta PopescuInterviu Marta Popescu
experienta Erasmusexperienta Erasmus
10 fotografii cu istorie10 fotografii cu istorie
................................... 3................................... 3
................................... 5................................... 5
................................... 7................................... 7
................................... 9................................... 9
................................... 12................................... 12
................................... 17................................... 17
................................... 25................................... 25
,, ,,
, ,
,,
,,,,
,,, ,
,,
Dincolo de obiectiv = ianuarie 2014
33
Stiati ca?
Prima fotografie românească se numește
Cupidon cu bratele frânte și a fost realizată în
noiembrie 1848 de către fotograful transil-
vănean Carol Popp de Szathmáry. Este o
calotipie realizată în studioul său de pe Calea
Victoriei din București (pe atunci Podul
Mogoșoaiei) care înfățișează o statuetă din
colecția personală a artistului. Născut pe
11 ianuarie 1812 la Cluj, Carol Popp a fost
printre primii 10 fotografi din Europa și a
realizat primul reportaj fotografic de război
din lume în timpul Războiului Crimeii, fiind
recunoscut ca primul foto-jurnalist din lume.
Din nefericire, memoria lui Carol Popp de
Szathmáry nu este cinstită după cum se
cuvine: în Cluj, orașul natal, abia dacă se știe
de existența sa și, deși a fost primul fotograf
atestat oficial în România (fiind fotograf ofi-
cial al lui Alexandru Ioan Cuza și Carol I) și a
trăit cea mai mare parte a vieții sale în Bu-
curești (unde, de altfel, a și murit), pe pagina
în engleză de pe Wikipedia este pomenit doar
ca un artist al Ungariei.
, ,,
ianuarie 2014 = Dincolo de obiectiv
44
A fost realizată în anul 1825 de către inventatorul francez
Nicéphore Niépce și reprezintă o gravură flamandă din sec-
olul XVII. Fotografia a fost realizată prin caliotipie. Fo-
tografia a fost descoperită abia în anul 2002, când a și fost
declarată tezaur național și cumpărată de către Biblioteca
Națională a Franței pentru suma de 450.000 de euro.
Iar aceasta este cea de a doua fotografie din lume (și prima
fotografie care prezintă o ipostază din realitate). Se numește
Vedere de la fereastra din Le Gras și fost realizată, cel mai
probabil, în iunie sau iulie 1827 (deși există și opinii potrivit
cărora ar fi fost realizată în 1826) de către același Niépce.
Fotografia reprezintă peisajul pe care care Niépce l-a văzut
pe fereastra casei: o clădire în stânga, un copac în imediata
apropiere, un hambar în prim-plan. Cum expunerea a durat
opt ore, soarele s-a mutat de la est la vest și pare străluci pe
ambele clădiri.
Dincolo de obiectiv = ianuarie 2014
55
Evolutia fotografieiCuvântul fotografie are la origine două cuvinte provenite din limba greacă: φῶς phōs care setraduce ca lumină și γραφις graphis care se traduce ca a scrie. Literalmente se poate traduceprin a scrie cu lumină. În vorbirea curentă se mai folosește termenul de imagine.
Termenul de fotografie are o triplă semnificație
în vorbirea curentă:
• este tehnica care poate crea imagini sub acți-
unea luminii;
• este o imagine obținută prin această tehnică;
• este o ramură a artei grafice care folosește
această tehnică.
Cele trei fenomene necesare obținerii imag-
inilor fotografice sunt cunoscute de mult timp:
încă de pe vremea lui Aristotel s-a știut cum
se poate pune realitatea într-o cutie: este sufi-
cient să facem o gaură într-o cutie închisă ca
să apară o imagine reală inversată pe fondul
interior al cutiei. Se obține astfel o așa-numită
cameră obscură. Pe de altă parte, alchimiștii
știau că lumina înnegrește clorura de argint.
A treia contribuție a venit din partea lui John
Herschel, care în 1819 a descris proprietățiile
hiposulfitului de sodiu, care va deveni "fixa-
torul" fotografiei.
Joseph Nicéphore Niépce, un mic fizician din
provincie, a folosit toate aceste trei procedee
pentru a fixa o imagine pe o plăcă metalică cu
depunere de halogenură de argint (1829).
Rezultatul a avut o calitate medie. Niepce a
murit în 1833, dar invenția sa a fost recuperată
de cătreJacques Mandé Daguerre.
De aceea, data oficială a invenției fotografiei
este 1839, când Daguerre a prezentat invenția
numită de el "daghereotip", care este o simplă
ameliorare a descoperirii făcute de Niepce.
Proprietar al invenției a devenit statul francez.
Grație daghereotipiei se obține o matriță a
mediului pe o placă metalică tratată cu o
substanță fotosensibilă.
Copierea se făcea prin presarea matriței pe su-
portul de hârtie, ca și la orice tipărire a
ziarelor.
Această expunere lentă aduce cu sine câteva
probleme: străzile Parisului, chiar și la o oră de
vârf, apar în întregime goale. Tehnica va
avansa însă rapid, noua invenție făcând să
apară și o nouă meserie, aceea de fotograf,
căutată în special de ziarele vremii.
În anul 1848, Felix Tournachon, cunoscut mai
bine sub numele Félix Nadar, realizează prima
fotografie aeriană, fotografiind Parisul din
nacela unui aerostat (balon).
Dacă la început negativul (cunoscut și sub nu-
mele de "clișeu") se realiza pe o placă de
cristal, pentru a nu avea deformări, placă
foarte casabilă și care cerea o manipulare de-
osebită, prin dezvoltarea artei fotografice a
apărut necesitatea unui suport fotosensibil mai
ușor de manipulat decât cristalul.
George Eastman reușește în anul 1884 să
realizeze primul negativ flexibil, pe un suport
de nitroceluloză, cunoscut sub denumirea de
"roll film", ușor de manipulat, incasabil și cu
aceleași proprietăți fotografice ca și ale plăcii
de cristal. Totodată, volumul și greutatea
aparatului de fotografiat se micșorează con-
siderabil, transportarea lui nemaifiind o
problemă.
În decursul timpului fotografia a evoluat foarte
mult. Progresele au urmat trei direcții princi-
pale: reducera duratei de expunere / mărirea
sensibilității filmului sau a plăcii; mărirea sta-
bilității imprimării; simplificarea aplicării
tehnicilor de fotografiat.
,
ianuarie 2014 = Dincolo de obiectiv
66
Această fotografie se numără printre cele mai valoroase
fotografale tutror timpurilor. Este prima fotografie din
lume în care apar oameni.
Da, ar putea să pară o fotografie banală. Însă
dacă priviți cu atenție în colțul din stânga-jos
obervați două siluete : un bărbat cu piciorul
întins și lustruitorul de pantofi. Ei bine, cei doi
sunt primii oameni care au fost fotografiați
vreodată. Fotografia se numește “Boulevard du
Temple” (după locul pe care l-a imortalizat) și
a fost realizată în 1838 sau 1839 de către Louis
Daguerre, părintele fotografiei. La ora la care a
fost realizată fotografia bulevardul era plin cu
parizieni. Însă, din pricina procesului fotografic
folosit în care timpul de expunere era de 10-15
minute, oamenii aflați în mișcare nu apar în
imagine.
decenii de la primii oameni care au fost fo-
tografiați vreodată. Este fotografia unei funde
din stofă în carouri și a fost realizată de Sutton
ca material ilustrativ pentru una dintre confer-
ințele lui Maxwell. Practic, tehnica intrată în is-
torie sub numele Sutton-Clerk constă în
folosirea a trei filtre separate de culoare (roșu,
verde, albastru) și combinarea lor într-o sin-
gură imagine.
50 de ani mai târziu, această tehnică avea să
fie folosită de către rusul Serghei Mihailovici
Prokudin-Gorskii, fotograful ţarului, pentru
realizarea celebrelor sale fotografii.
Prima fotografie color din lume
A fost realizată în anul 1861 de către fotograful
englez Thomas Sutton, prin punerea în practică
a unei teorii sugerate de celebrul fizicianul
James Clerk Maxwell în anul 1855, la doar două
În anii în care în Anglia era invetată fotografia
color, în Japonia Adolfo Farsari uimea o lume
întreagă cu minunatele sale fotografii colorate
manual. Fotografiile de mai jos sunt datate, cu
aproximație, în jurul anului 1886 și se crede că
autorul lor este celebrul Adolfo Farsari, deși
unele fotografii ar putea avea alți autori.
Adolfo Farsari (1841 – 1898) a fost un fotograf
italian stabilit in Yokohama, Japonia. Studioul
său, ultimul mare studio străin din Japonia, a
fost unul dintre cele mai importante centre de
fotografie din țară, iar fotografiile sale, în spe-
cial cele colorate manual, erau foarte apreciate.
Tehnica lui Farsari și abilitățile sale antre-
prenoriale au avut un impact major asupra
dezvoltării artei fotografice în Japonia.
Fotografie realizată de Adolfo Farsari
ianuarie 2014 = Dincolo de obiectiv
Dincolo de obiectiv = ianuarie 2014
77
Fotografia în spatiul romanesc
Cea mai frumoasă fotografie a crizei - O investitie pe termen lung
Fotografia trece printr-o perioada de afir-
mare, astfel că valoarea unor lucrari con-
sacrate a crescut și de 1.000 de ori in ultimii
20 de ani, depășind orice altă ramura a com-
erțului cu arta. În consecință, achiziția unor
fotografii de valoare, în serii limitate, poate
reprezenta una dintre cele mai bune investiții
în vreme de criza. Atunci când privește
fotografia românilor în comparație cu cea re-
alizată în străinătate, Andrei Pandele re-
marcă faptul că diferența principală constă în
lipsa unei tradiții și a unei școli în domeniu.
“Fotografii români merg pe căi de minimă
rezistență; încearcă să facă fotografii cât mai
mult în studio și se feresc de imagini dinam-
ice, ori în fotografie nu este nimic repetabil.
Așadar, uneori e greu să găsești termene de
comparație între ceea ce se face în România
față de străinătate”. Un alt punct slab în
opinia sa este acela că, înainte de 1989, fo-
tografia oficială în Romănia era pseudofo-
tografia, doar câțiva tineri făceau fotografie
de artă, iar cei care voiau sa aibă succes se
duceau în barca fotografiilor pe retetă, în timp
ce alții încercau să stea in amândouă. Cu
toate acestea, există fotografi români pe care
ii apreciază, printre care se număra Cosmin
Bumbut, Gheorghe Lazăr, Dan Dinescu, Radu
Sigheti si Bogdan Croitoru. De asemenea, An-
drei Pandele este de părere că piața fotografi-
ilor de arta din România este distorsionată și
din cauza că mulți dintre cei care dispun de
bani nu au gusturi în ceea ce privește arta.
“Există persoane care își cumpără o fotografie
de artă doar dacă încape perfect între două
șifoniere sau dacă se asortează cu nuanțele
covorului.”, conchide Andrei Pandele.
,
,
ianuarie 2014 = Dincolo de obiectivianuarie 2014 = Dincolo de obiectiv
Dincolo de obiectiv = ianuarie 2014
99
interviuinterviu COSMIN LIȚĂCOSMIN LIȚĂ
Elev în clasa a XI-a la Liceul Economic din Iași, Cosmin Liță este senzația locală în mediul online
și numai. La cei 17 ani, are deja un portofoliu bine pus la punct care îl clasează printre cei mai
buni fotografi din Iași. Eu la vîrsta aia știam doar drumul școală-acasă și vice-vers.
Un exemplu pentru generația tînără, Cosmin face totul din pasiune, iar orele multe petrecute în
fața calculatorului pentru editare, nu l-au împiedicat să-și continue practicarea pasiunii.
1. Îți mai amintești cînd ai făcut prima poză și
aparatul folosit?
Prima mea poză a fost făcută cu aparat cu film
(de unică folosință) în vacanță, la mare, împre-
ună cu familia. Aveam în jur de 6-7 ani și
știam doar că trebuie să apăs pe un buton pen-
tru a captura momentul. Subiectul nu a fost fa-
milia, ci o insecta ce zbura deasupra florilor, o
molie Sfinx.
2. Cînd ți-ai dat seama că fotografia poate fi o
posibilă meserie pe care ai putea să o practici
pe viitor?
Cu timpul persoanele din jurul meu au obser-
vat o evoluție în munca pe care o depun iar cu
ajutorul spijinului oferit de ei am reușit să
devin mai sigur pe mine și pe o viitoare carieră
în fotografie.
3. Momentan ești elev în clasa a XI-a și un
model pentru toți cei pasionați de fotografie. Te
gîndești să dai la o facultate în domeniu după
terminarea liceului sau dorești să rămînă totul
la nivel de pasiune?
Desigur, aș dori să urmez și o facultate în
domeniu dar nu ca prima facultate ci a doua.
4. Majoritatea pozelor tale par a avea un con-
cept în spate. De unde găsești inpsirație?
Mereu gasesc inspirație în evenimentele ce se
petrec în jurul meu, pozele fiind ca un interi-
mar al stării mele spirituale.
5. Pe ce criterii îți selectezi modelele?
Selectarea modelelor pentru mine a fost mereu
dificilă, găsind mereu cu greu persoane prin
care mi-aș putea exprima cele mai adânci sen-
timente.
6. Îți amintești o situație amunzantă în timpul
unei sesiune foto?
În vară, mergând cu unul din modelele mele
prin pădure, am găsit o baltă ceva mai mare,
un mini-lac. După câteva luni am revenit la
acel loc, cu alt model, pentru câteva cadre mai
reușite față de prima oară. În vară, balta era
acoperită de iarbă deasupra nivelului apei, dar
se putea vedea că încă există apă sub ea. A
doua oară, nivelul apei nu mai era acoperit de
iarbă, ci părea să fi secat. Surprins, în acel mo-
ment, i-am povestit că în acea baltă era apă
acum câteva luni, iar acum, surprinzător, a
secat. Modelul, curios, face câțiva pași înspre
apă iar dintr-o dată simte că se scufundă. Spe-
riată, alergă din toate puterile înapoi spre
“uscat”. Apoi am început amandoi să rândem,
surprinși de faptul că apa era doar linișită și
foarte tulbure.
7. Ai anumite sfaturi pentru toți cei care doresc
să activeze în domeniul fotografiei?
Niciodată să nu te lași bătut când primești un
feed-back negativ. Doar prin practică putem
deveni mai buni!
ianuarie 2014 = Dincolo de obiectiv
interviuinterviu Marta PopescuMarta PopescuMarta Popescu face parte din valul de fotografi tineri care au reusit sa isi creeze un stil vizual si
sa devina cunoscuti in ciuda varstei, iar aceasta performanta nu este un lucru marunt. Marta
este specializata pe beauty si fashion si a fost recunoscuta prin participarea la emisiunea Next
Top Model in calitate de fotograf.
1. Spune-ne cateva cuvinte despre inceputurile
tale fotografice. La ce varsta ai luat prima oara
contact cu un aparat foto si care au fost
primele subiecte?
Marta Popescu: Prima oara cand am pus mana
pe un aparat foto a fost acum vreo 10 ani cand
am furat aparatul mamei si am inceput sa fac
poze la plante si animale. Mama nu a reac-
tionat atat de bine, cele 24 de cadre erau des-
tinate portretelor de familie si in nici un caz
„jocurilor” mele copilaresti. Nici pana astazi nu
s-a developat acel film. Serios m-am apucat de
treaba la 17 ani cand mi-am deschis prima
oara studioul foto improvizat, cu softboxuri de
carton si blende din staniol.
2. Cum ai ajuns la fotografia beauty si la fash-
ion? A fost un proces lent sau ai stiut din tot-
deauna ca sunt ariile care te atrag cel mai
mult?
Marta Popescu: Mi-aduc si acum aminte ce-
mi spusese un fotograf amator: „Inainte sa
ajungi sa fotografiezi oameni trebuie mai intai
sa inveti cu adevarat tehnicile fotografice”. L-
am crezut pe cuvant, si o mare perioada mi-a
fost frica sa fotografiez vreo persoana; am in-
ceput cu macro-uri, peisaje si compozitii geo-
metrice. Mereu am fost atrasa sa fotografiez
oamenii. Iubesc expresivitatea si privirile put-
ernice. Toul a inceput din placerea de a inter-
actiona cu cei din jurul meu. Sunt o persoana
foarte sociabila si mi-ar fi greu sa lucrez in alta
ramura a fotografiei.
3. Te-ai inspirat de-a lungul anilor de la fo-
tografi consacrati? Care au fost acestia si in ce
fel te-au influentat? In ce alte surse iti gasesti
inspiratia?
Marta Popescu: Un fotograf care m-a fascinat
a fost Diane Arbus. Nu imi pot scoate lucrarile
ei din minte, nici macar pentru o secunda! In
prezent, incerc sa-mi perfectionez tehnica in-
spirandu-ma din randul fotografilor interna-
tionali contemporani. Stiu la ce nivel sunt si
mereu incerc sa ma perfectionez. Problema oa-
menilor este ca in loc sa incerce sa ajunga la
un nivel in care se afla elitele din respectivele
domenii, ei se compara cu cei ce se afla sub
nivelul lor din punct de vedere profesional.
Aceasta este cea mai mare greseala pentru ca
nu te va ajuta sa progresezi, ci doar sa stag-
nezi.
4. Cum ai ajuns sa fotografiezi cu Nikon? Ce
aparat si obiective ai in prezent?
Marta Popescu: Primul aparat Nikon pe care
l-am avut a fost un D3000 pe care l-am primit
cadou de la toata familia atunci cand mi-am
serbat varsta de 18 ani! In prezent, cu ajutorul
unor burse castigate de la Fundatia Principesa
Margareta a Romaniei am putut sa-mi
achizitionez cu Nikon D7000! Nu am foarte
multe obiective, dar ma folosesc foarte mult de
un zoom cu diafragma f/2.8 si de un NIKKOR
50mm f/1.8.
1212
Dincolo de obiectiv = ianuarie 2014
1313
5. Sa vorbim putin despre lumina. Am observat
din portofoliul tau ca fotografiezi exclusiv in
studio. De unde vine aceasta preferinta? Ce
surse de lumina folosesti?
Marta Popescu: Mereu mi-a placut sa am con-
trolul luminii! Bliturile imi dau posibilitatea
sa-mi creez cadrul exact in modul in care imi
doresc. Mi-au trecut foarte multe lumini prin
maini, dar in prezent am doua modele de
300Ws.
6. Ce schema de iluminare utilizezi cel mai des
si din ce motiv?
Marta Popescu: Cred ca as putea foarte bine
spune ca regulile sunt facute ca sa fie incalcate.
Secretul meu este ca folosesc lumina dura: fara
softbox, fara umbrele de difuzie sau reflexie si
fara beauty dish. De cele mai multe ori folosesc
o lumina pozitionata undeva deasupra mod-
elului in partea dreapta si in stanga folosesc o
blenda! Este doar o schema pe care o folosesc
mai des. Nu toate fotografiile mele sunt real-
izate in acest mod.
7. Povesteste-ne putin despre proiectul tau
"Iubesc...".
Marta Popescu: Primul meu proiect consistent
a fost “Iubesc...”. Totul a fost ca un joc. Am
chemat cativa prieteni la studio, asa cum ne
strangem noi adeseori pentru a bea un ceai si
a sta la o vorba, si i-am pus sa scrie pe o foaie
ce anume iubesc ei. Au imbratisat ideea si,
dupa ce am publicat primele fotografii pe in-
ternet, au aparut din ce in mai multi oameni
care au vrut si ei o astfel de fotografie. La ul-
tima sesiune, au venit 300 de oameni intr-un
interval de 8-9 ore. Proiectul “Iubesc...” a
adunat pana acum peste 600 de oameni dor-
nici sa arate lumii intregi ce anume iubesc ei.
Iubirea este cel mai reprezentativ sentiment al
fiintei umane, asa ca, indiferent de varsta, sex
sau ocupatie, oricine este capabil sa iubeasca.
Chiar daca nu-ti dai seama, acel cuvant, pe
care ai ales sa-l scrii pe foaie, te reprezinta in
toatalitate. De ce ai ales sa scrii asta si nu
altceva? Multi au scris primul cuvant care le-a
venit in cap, altii au venit cu foaia pregatita de
acasa, cu ea imprimata, desenata cu anumite
semne sau coduri personale. In cele doua
minute in care am realizat fiecare fotografie,
am vrut sa dau modelului libertate maxima si
pentru prima oara nu am dat nici un fel de in-
dicatie subiectului fotografiat.
Curand voi organiza o noua editie mult mai
complexa! Pot spune doar ca ne vom plimba cu
proiectul si-l vom organiza in marile orase ale
Romaniei!
8. Genurile fotografice pe care le practici im-
plica o interactiune substantiala cu oamenii
care poate fi si extrem de stimulanta, dar si ex-
trem de frustranta. Cum reusesti sa obtii de la
un model exact ceea ce te intereseaza?
Marta Popescu: Prima oara cand m-am apucat
de fotografie am pozat tot felul de oameni, de
la copii pana la batrani! Pur si simplu m-am
obisnuit si iubesc sa lucrez cu oamenii! Desi am
lucrat cu foarte multe persoane, cel mai bine
este sa lucrezi cu modele profesioniste! Ele vor
intelege ce anume doresti!
9. Ce planuri fotografice ai pentru viitor?
Marta Popescu: Cum am spus si mai sus ne
vom pregati sa ne plimbam cu proiectul
"Iubesc…” prin toata tara si, de ce nu, in toata
lumea!
Dincolo de obiectiv = ianuarie 2014
1717
Arta fotografica
în spatiul international
experienta Erasmusexperienta Erasmus
Volda. O altfel de evadare
Era pustiu. Când am ajuns prima dată în
Volda, m-am speriat. Prima mea reacţie? „Ce
fac eu aici patru luni jumate’?” Nu vedeam nici
ţipenie pe străzile micuţe. Unde stăteau pitu-
laţi cei 8300 de locuitori? Mister total. Mi-am
zis, „clar, nu-i a bună, nu mi se potriveşte”.
Duşuri reci tot am avut în primele zile aici. Să
stau cu produsele în mână la supermarket şi
să convertesc din coroană norvegiană în euro,
din euro în lei şi din lei în.. Stop, am făcut asta,
însă uşor-uşor m-am învăţat să percep totul
în coroanele lor. Altfel, dacă în mintea mea
cumpăram în continuare în lei, ajungeam
destul de repede să nu fac faţă. E simplu, ori-
unde în lume s-ar duce norvegienii, se simt ca
peştele în apă. Nicăieri nu e mai scump ca la
ei.
E greu să te acomodezi dintr-odată cu liniştea.
Nu te simţi în largul tău. Adică, unde sunt
claxoanele şi nervii din trafic? Unde-s
strigătele de pe stradă şi forfota continuă?
Clar, în Volda, stresul nu-şi găseşte raţiunea
de a exista. În câteva zile am trecut însă şi
peste asta. Mintea mi-e mai liniştită acum.
Înţeleg mai bine de ce norvegienii au o sper-
anţă de viaţă de 80 de ani.
Acu’ să nu exagerăm. Odată ce a început
şcoala, lucrurile au început să mişune, la
modul că am început să mă simt mai bine şti-
ind că pe undeva pe la vreo 3000 de studenţi
îşi încep activitatea.
Ca toţi tinerii de aici, şi noi, studenţii Erasmus,
avem doar două cursuri pe semestru. Venind
de acasă, de la un bagaj de 20 de ore de cursuri
şi seminarii pe săptămână şi ajungând ca în
Volda să am o medie de doar 8 ore, mi-am
spus că asta da viaţă. Sistemul lor presupune
însă lucrul în echipă şi cel individual, separat
de cursurile la care trebuie să fim prezenţi.
Diferenţa majoră însă nu ţine de numărul de
ore pe care ni le petrecem la facultate. Aici ac-
centul se pune pe partea practică. Teoria ţi se
predă ca să ştii în ce ape te scalzi. Lor însă le
pasă pe bune dacă ştii să mânuieşti un aparat
,, ,
,,
ianuarie 2014 = Dincolo de obiectiv
1818
foto după ce termini cursul sau dacă ai măcar
o idee două bine implantate în minte legate de
identitatea unui brand (pentru Media şi Jur-
nalism, cele două cursuri din programă sunt
Design Strategic şi Fotojurnalism). !aici decide
tu dacă vrei să fie în engleză sau română. Eu
aş merge pe română, ca să nu fie picate din cer!
Fotojurnalismul m-a speriat la început. Mi s-a
pus pur şi simplu în mână un aparat foto pro-
fesionist (Nikon D7000, da, în ochii mei de în-
cepătoare, e un model pe care îl văd sus de tot),
la care i se ataşează o listă de teme: fotografii
pe care trebuie să le fac pe parcursul semes-
trului. Habar nu aveam să îi ajustez setările
manuale. Mă simţeam ca picată din cer, nu
făceam parte dintre norocoşii pe care tăticul i-
a blagoslovit cu un aparat fiţos. Noroc că pro-
fesorul ne-a băgat direct în pâine şi nu ne-a
lăsat timp de respiro. M-a forţat astfel să învăţ
de una singură, să caut, să mă documentez și
să nu mă mai simt ca ultima proastă. Majori-
tatea fotografiilor sunt simple: să căutăm şi să
surprindem oameni muncind, oameni făcând
sport, oameni în grup de 4, de 7, portrete for-
male sau informale. De departe cea mai fasci-
nantă mi se pare însă o temă pentru care
trebuie să ne folosim simţul jurnalistic, de l-om
fi având! Să surprindem adicătelea momente
pe tot parcursul semestrului care să transmită
ceva, o „storytelling photography”. O fotografie
care să vorbească de la sine, fără alte explicaţii
şi adăugiri suplimentare.
Universitatea din Volda ne-a pus în mână
cheia de la un dulăpior cu 5 astfel de aparate
Nikon, împreună cu alte accesorii (lentile şi
trepiede), pe care le putem folosi când vrem.
Singura condiţie este să ţinem secret codul de
la dulăpior (să nu afle toată şcoala de el) şi să
înapoiem echipamentul după 24 de ore sau
după un weekend în care l-am împrumutat. Să
presupunem că universitatea de acasă ar avea
puterea financiară pentru a pune la dispoziţie
un astfel de echipament. Ar funcţiona însă
acest sistem de împrumut? În care doar conşti-
inţa te obligă să înapoiezi la timp aparatul? Nu
cred. Ar avea aparatele viaţă lungă? Nici asta
nu cred. Urăsc să ştiu şi să conştientizez asta.
Să văd că printre străini sistemul acesta
funcţionează de ani întregi şi că la noi mai e de
bătut cale lungă pentru a fi la fel.
Toate corpurile universităţii sunt împânzite de
calculatoare conectate permanent la internet la
care intri cu parola şi username-ul personal.
Astfel, ei ştiu mereu cine foloseşte un calcula-
tor la un moment dat. Acolo îţi faci orice tre-
abă rapid, nemaifiind necesar să îţi cari
laptopul în cârcă după tine. Ne predăm toate
temele, indiferent că sunt proiecţelele de la De-
sign Strategic sau fotografiile de la celălalt
curs, pe internet, pe o platformă numită Front-
ner, unde suntem ţinuţi la curent de profesori
de eventualele schimbări la curs.
Dincolo de obiectiv = ianuarie 2014
1919
Ne strigăm profesorii pe numele mic şi ei se
comportă foarte normal cu noi. La început
simţeam o anumită distanţă între mine şi ei.
Dar asta era doar în capul meu obişnuit cu
sistemul de acasă. Nu există o astfel de bari-
eră aici. Odată l-am urmărit pe Gaute, profe-
sorul de foto, dându-şi jos sandalele şi
cocoţându-se pe un scaun în faţa noastră,
pentru a ne explica mai bine o tehnică. Am
observat că avea şosetele rupte la un deget.
Nu cred că îi păsa. Iar eu am lăsat garda jos
şi am zis că nu îmi pasă nici mie. Am trecut
peste codurile şi limitele pe care ni le im-
punem acasă tocmai pentru că aici nu îşi găs-
esc rostul.
Momentan sper să pot rămâne şi pe al doilea
semestru aici. Aceiaşi profesori, cursuri
diferite. Design Editorial şi Artă şi Ilustraţie în
Fotografie. Chiar întorcându-mă însă acasă
doar după un semestru, mă simt mai bogată
în cunoştinţe. Ştiu că am profitat de tot ceea
ce Volda şi universitatea mi-a oferit aici şi
încă îmi oferă. Profesionalism şi promptitu-
dine, ajutor în descâlcirea hârtiilor şi a docu-
mentelor pe care trebuie să le completăm
pentru programul Erasmus, informaţii servite
la cald despre eventualele joburi part-time pe
care le putem avea aici şi multă căldură.
Norvegienii sunt un popor relativ timid şi dis-
tant. Greu se sparge gheaţa dintre un inter-
naţional şi un norvegian. Însă nu m-am simţit
niciodată respinsă. Aşa reci cum sunt, se stră-
duiesc să te facă să te simţi bine.
Revenind însă pe tărâmuri academice, da, e
drept, nu mă rup în două la facultate pentru
că am prea multe cursuri. Nu umblu de neb-
ună după ştiri şi subiecte ca acasă. Mă simt
norocoasă că am ajuns să cunosc un alt sis-
tem. Chiar şi simplul fapt că am învăţat să ţin
un aparat în mână şi nu-l ţin pe modul Auto,
este un plus pe plan personal care îmi face
zilele mai frumoase aici şi care mă va ajuta în
România. Ce văd altfel acum? Preţurile din
ţară, oamenii de acasă (abia fiind plecat îţi dai
seama ce oameni îţi mai rămân prin preajmă)
şi familia, care nu m-a dezamăgit nici aici. Îmi
doresc să mă întorc acasă. Nu acum, dar mă
întorc. Am prea multe de împărtăşit, prea
multe lucruri frumoase de spus despre Norve-
gia. Nu pot să fiu egoistă şi să ţin totul doar
pentru mine. Cel mai important însă, nu o să
mai judec niciodată lucrurile după aparenţe.
Nu ştii niciodată ce are să îţi ofere un orăşel
atât de mic precum Volda. Iar patru luni şi
jumătate e pur şi simplu prea puţin pentru a
afla.
ianuarie 2014 = Dincolo de obiectiv
2020
Portretul de Valentin M Gâtlan
Un an petrecut în afară, în alt sistem academic,
în altă lume este visul fiecărui student. Eu am fost
unul dintre cei norocoși. M-am întors cu cunoști-
ințe noi și cu chef de a face lucruri frumoase prin
lentila obiectivului. Lucru la care nici nu visam
înainte de a pleca în Volda.
Îmi place fotografia de portret. Mi se pare ne-
maipomenit cum poti scoate anumite calități și
expresii prin acel obiectiv mic. Expresii și calității
care nu sînt așa ușor sesizabile cu ochiul liber.
Încă sînt fascinat cum, spre exemplu, o
sprînceană ridicată poate schimba momentul fo-
tografiat. Asta se numește fotografie.
Fac asta din pasiune. Și partea amuzantă e atunci
cînd începi să cîștigi bani pe treaba asta. Faci ceva
ce îți place și primești o recompensă. Ce ar putea
fi mai frumos de atît?
Dincolo de obiectiv = ianuarie 2014
2121
Experiența #WhatMakesYouHappy
Frica de necunoscut. Cred că asta a fost cel
mai de speriat lucru înainte să plec. Un an de-
parte de casă, de prieteni, de familie părea
puțin absurd. Și de aici începea șirul lung de
întrebări care avea să mă bîntuie pînă să
ajung în Volda, sătucul de lîngă Marea Nor-
dului din Norvegia. Țară rece, oameni reci,
aurora boreală, cunoștiințe de prin toate
colțurile lumii și o nouă pasiune. Fotografia.
Uite că toate temerile mele au dispărut de în-
dată ce am realizat că o experiență de unul
singur, printre străini, nu poate să îți facă decît
bine. Pe lîngă dezvoltarea personală și ma-
turizarea implicită, mi-am dezvoltat și anu-
mite aptitudini profesionale.
Totul a început ca o joacă. Să fi Erasmus
înseamnă să ai o groază, dar o groază de timp
liber. Cel puțin eu așa am avut. Și mereu mă
gîndeam cum să umplu timpul. Aveam suport
tehnic și studio foto și era păcat dacă nu prof-
itam. Prieteni aveam destui și așa m-am gîndit
să fac un proiect foto. Slavă Domnului, inspi-
rație a fost destulă.
#WhatMakesYouHappy a fost un succes per-
sonal. A apărut în universitatea din Volda
timp de două săptămîni, a avut promovarea
în mediul local atît print cît și online, iar ochii
norvegieni au văzut că românii pot face și lu-
cruri frumoase și de admirat.
#What makes you happy campaign is meant
to show this reality and to invite to medition.
I worked with a group of 21 one people from
Lithuania, Norway, Latvia, Belarus, Cuba,
Spain, Germany, Ukraine, Bulgaria, China.
And yes: Simple things put a smile on our
faces. We just make them complicated..
How about you? What makes YOU happy?”-
articol apărut pe site-ul universității gazde.
ianuarie 2014 = Dincolo de obiectiv
2222
Revenirea la realitate
Românii sînt persoane închise și reticente. Cu
greu reușești să îi convingi să se lase fotografi-
ați. Le e teamă de furtul de identitate, tind să
cred. Ceea ce e absurd.
În Norvegia treburile stau cu totul altfel.
Acolo, oamenii îți cer să le faci o poza dacă te
văd cu aparatul atîrnat de gît. Se țin după tine
ca scaiul. Și sînt foarte răbdători și te înteleg
dacă ești novice și trebuie să faci două-trei
poze pînă la cea bună.
Asta a fost un șoc sau o surpriză cînd m-am
întors în țară. Mă gîndeam că nu voi putea
practica fotografia cu ușurință așa cum
făceam în Volda, mai ales portretul. Dar m-
am readaptat. Doar sînt român și noi ne
adaptăm cu ușurință oriunde și oricînd.
Dincolo de obiectiv = ianuarie 2014
2525
10 fotografii cu istorie
1 Un vultur priveşte un copil muritor de foame
(1993)
Câştigătoare a Premiului Pulitzer, aceasta fo-
tografie, făcuta în Sudan pe 1 martie, este de-
a dreptul şocantă. Autorul ei este Kevin
Carter, fotojurnalist freelancer. Acesta a sur-
prins un copil care se prăbuşeşte în tentetiva
de a ajunge la un centru de hrană în timpul
foametei care a răvăşit statul african în 1993.
În fundal un vultur necrofag asteaptă ca
micuţa să îşi dea ultima suflare. Fotograful s-
a sinucis un an mai târziu, bântuit de ceea ce
văzuse. Apropiaţii săi spun că cel mai mult l-
a frământat faptul că nu a putut să o ajute pe
fetiţa, deoarece i s-a interzis să o atingă de
teamă că este purtătoare a unor boli letale.
2 Marini americani ridicând steagul la Iwo
Jima (1945)
Fotografia istorică a fost făcută pe 23 febru-
arie 1945, de către Joe Rosenthal. Ea surprinde
patru soldaţi americani care ridica steagul
SUA în vârful Muntelui Suribachi, în timpul
bătaliei pentru Iwo Jima, din Al Doilea Razboi
Mondial. Imaginea, extrem de populară, a fost
prima fotografie care a câştigat Premiul
Pulitzercare a câştigat premiul în acelaşi an în
care a fost realizată. Mai mult, este una dintre
cele celebre imagini ale războiului. De altfel s-
a realizat şi un film după această fotografie
“Flag of our fathers”. Există însă dubii privind
spontaneitatea gestului soldaţilor americani –
se pare că primul cadru nu a ieşit şi fotografia
a fost repetată câteva zile mai târziu. Fo-
tografia a servit şi unei campanii de strângere
de fonduri pentru armata şi pentru vânzarea
titlurilor de stat.
2626
ianuarie 2014 = Dincolo de obiectiv
3 Steagul de pe Reichstag (1945)
În ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război
Mondial, Armata Roşie a intrat în Berlin.
Printre soldaţii sovietici era şi fotograful de
război Yevgeny Khaldei. Acesta a spus că în
Berlin a aşteptat un singur lucru: să facă pro-
pria sa poză a la Iwo Jima. El văzuse celebra
poză a lui Joe Rosenthal şi îşi dorea o imagine
similara în Berlinul lui Hitler. Poza a fost re-
gizată chiar de către fotograf în scopuri pro-
pagandistice. Khaldei a ales ca scena sediul
parlamentului german, Reichstagul. Prima
data când steagul a fost ridicat, încă erau
membri ai rezistenţei germane în cladire. Sol-
datul care ţine steagul este sergentul georgian
Meliton Kantaria. El este ajutat de rusul
Mikhail Yegorov. Cei doi au fost aleşi de către
Stalin însuşi: Kantaria deoarece era din ţara
natală a liderului sovietic, şi Yegorov pentru că
reprezenta mama Rusia. Când au văzut
steagul pe clădire germanii au atacat furios. A
fost nevoie de întăriri consistente pentru că
acesta să nu fie dat jos de către atacatori.
4 Limba lui Albert Einstein (1951)
Cercetătorul german este una dintre cele mai
cunoscute figuri din toate timpurile. Geniul
care a creat teoria relativităţii, schimbând per-
cepţia asupra legilor lui Newton, considerate
până atunci baza fizicii. Einstein era un non-
conformist şi un boem, iar această poză, fă-
cută pe 14 martie de catre Arthur Sasse în
Princeton, dovedeşte asta. În ziua aceia
fizicianul sărbătorea implinirea a 72 de ani,
iar fotografii îl urmăreau peste tot. Enervat de
insistenţa acestora, Einstein le-a zis: „Ajunge,
ajunge!”. Jurnaliştii nu au încetat însă şi au in-
sistat ca Einstein să facă o poză reprezentativă
pentru ziua sa. Obosit, el a scos limba, şi a in-
trat încă o dată în istorie.
Dincolo de obiectiv = ianuarie 2014
2727
5 Fată afgană (1985)
În imaginea apărută pentru prima data pe
coperta revistei National Geographic, apare o
fată afgană necunoscută ani la rândul, însă
celebră pentru ochii săi de un verde pătrun-
zator. Ea a fost pozată, pe când avea circa 12
ani, în tabara de refugiaţi Nasir Bagh din Pak-
istan, de către fotoreporterul Steve McCurry.
Abia în 2002 fata a fost identificată. Numele
său este Sharbat Gula, o femeie de etnie Pash-
tun. S-a aflat ulterior că Sharbat a fost forţată
să-şi părăseasca casa din Afganistan, în tim-
pul războiului cu sovieticii. Satul ei a fost ata-
cat la începutul anilor ’80 de către elicoptere
sovietice. În atac părinţii fetei au murit.
6 Piaţa Tiananmen (1989)
Aceasta este fotografia în care un tânăr student chinez, care s-a săturat de regimul comunist,
a ieşit în stradă pentru a protesta alături de alte cateva zeci de mii de oameni. Câteva mii
aveau să fie apoi ucise din ordinul guvernului. Tânărul din imagine, cunoscut apoi sub denu-
mirea de Tank Man, încearca să oprească tancurile care mergeau spre piaţa Tiananmen pentru
a înăbuşi revolta. Pilotul tancului nu îl zdrobeşte însă la scurt timp apare un grup de oameni
care îl ia cu forţa de acolo. Fotografia a fost realizată de către fotojurnalistul american Jeff
Widener. Acesta a captat imaginea de la etajul sase al Hotelului Beijing, de la o distanţă de
circa 1 km. Ulterior, în 1990, Widener a fost nominalizat pentru Premiul Pulitzer, la secţiunea
fotografie.
2828
ianuarie 2014 = Dincolo de obiectiv
7 Incendiul (1975)
Pe 22 iulie 1975, fotograful Stanley J. For-
man, care lucra pentru ziarul Boston Herald
American a mers la o intervenţie a pompier-
ilor. Aici a reuşit o poză care a făcut vâlvă.
O femeie şi o fetiţă care tocmai cădeau de la
balcon în timpul incendiului. Mama a murit,
fetiţa a supravieţuit. Vina a fost a pompier-
ilor care tocmai demolaseră din greşeala
scara de incendiu, lovind-o cu scara lor. Fo-
tografia şi evenimentul au dus la regândirea
sistemului de scări de incendiu din Boston.
8 Prânzul (1932)
“New York Construction Workers Lunching on a Crossbeam” este una din fotografiile celebre
ale lumii, fiind făcuta în timpul construirii GE Building din Rockefeller Center în 1932. Fotogra-
ful Charles C. Ebbets a imortalizat imaginea la data de 29 septembrie 1932 şi a fost publicată
la 2 octombrie acelaşi an, în New York Herald Tribune. Imaginea a fost surprinsă de la nivelul
69 al clădirii!
Dincolo de obiectiv = ianuarie 2014
2929
9 Execuţie în Vietnam (1968)
La data de 1 februarie 1968, fotograful Eddie Adams de la “Associated Press” reuşeşte să
surprindă acest cadru. În Vietnam, Nguyen Ngoc Loan, şeful poliţiei locale îl execută pe pri-
zonierul Nguyen Van Lem. Un an mai târziu Eddie Adams primeşte premiul Pulitzer pentru
această fotografie. De asemenea există şi o înregistrare video a scenei, însă poza făcută de
Eddie a fost considerata mult mai sugestivă.
10 Sărutul (1945)
”The Kiss” este cea mai sugestivă poză făcută la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Aceasta reprezintă Times Square în anul 1945, moment fericit pentru toată lumea,care
ieşise pe stradă pentru a sărbători terminarea războiului. Autorul acestei poze este Alfred
Eisenstaedt.