Din scrierile inedite alui S I M I O N U B A R N U T I U IV.

Cu privire la Instraţ iune. (Urmare.)

i ma cu to te aceste nu va nega nimene, că unele părţi ale sciinţei nu suntu mai de lipsă decâtu al­tele după împrejurările tâmpului şi a le locului, în care se află naţiunea, după indigenţele ei, asia naţiunea nostră acum are mai neapăra tă lipsă de academia, precum credti eu, decâtu de teatru şi de baserică ca a sântului Petru din Roma, seu ca a sântului Stefanu din Viena, macaru că totu omulu sci, că şi teatrulCi, şi beserica încă se nu­mără între mijlocele culturei, şi bine că aces te încă suntu necesarie, şi întralte împrejurări nici n'ar' pote fi naţiunea fără de ele, ma mie mi se pare că cu tote aceste acum e mai neincungîurată nece­si tatea Academiei .

De cându se cerne causa Academiei , am auditu pe uniî dîcându, că cu Universi tatea nu se cultivă naţiunea, ma acesta părere numai într 'atâtu este adevărată, că Universi tatea singură nu răs­punde toturoru lipseloru naţiunei, dacă nu va mai ave naţiunea afară de Universi tate şi alte institute, pentru-că bărbaţii ei nu se potu face toţi doctori de teologia şi de filosofiă, că par tea lorii cea mai mare se va ocupa totu-de-a-una cu lucrarea pă­mântului, alta parte cu maestriile şi cu celelalte daruri ale vieţii omeneşcî, pentru care se ceru insti­tute speciali, însă despre alta par te iară este adevă­raţii, că fără de Universitate, Acedemiă, Ateneu seu ori-cum se se numescă acestu instituţii alu sciintă-

( onvingerile şi ideile lui S. Bărnuţiii des-_=. . pre necesitatea lăţirei instrucţiunei

naţionale în tote suntu cunoscute, " ^ s ^ ^ t â * ^ Şi i'1 biografia lui amu făcutu des­

pre acele amintire. Bărnuţiii nu se mulţiumia numai cu acea, că Ro­mânii se aibă şcole rurale, urbane, medie etc. ci stăruia încă prin anii 1850 pentru înfiinţarea de academii la Români. Iată ce scrie densulu în

privinţa acesta într'unu tractatu scurţii întitulaţii: Cuventu despre necesitatea Academiei la Români : — Casa culturei nostre naţiunalî n'are necî funda-mentu, neci coperisiu, ea este numai în aeru, că n'a-vemil necî şcoli sătescî, elementari, realî, necî şcole înalte, puneţi care veţî vre să fiă fundamentulu, o cele mai de-inainte o ceste din urmă, orî amăndoue dinpreună cu to te institutele naţiunalî, din care scătureşce cultura altorii naţiuni, şi Româniloru necî de nume nu le suntu cunoscute până acum. Necî nu este de lipsă a ne certa, care este fun­damentulu, şcolele sătescî, elementari , au gimna-siale, Universitatea sdu societăţile economice, lite-rarie şi altele ca aceste, pentru-că la urmă numai o şciinţă este, şi radiele ei to te răspândescu lu­mină preste naţiune, tote o încăldăscii, to te o în-tărescu to te îi folosescu, to te îi suntu de lipsă,

©B.C.U. Cluj

1(J8

loru mai poliţe, naţiunea nostră necî odată nu va pote sta alăturea cu naţiunile conlocuitore, necî nu va pote merge alăturea cu ele, ci va rămâne totu-de-a-una în neşciinţa străbunescă, şi în ser-bi tutea celoru mai culţi decâtii ea, despre acesta voiu se grăiescCi ore-câte cuvinte, vă rogu ascul-taţ ime !

Ce este Universi tatea, şi ce influinţă are în sor tea naţiuniloru ? Universi tatea este unu instituţii de înveţămentu, care după organaţiunea sa de as­tăz i are patru părţ i seu facultăţi: facultatea teo­logică, iuridică, medică şi hlosofică.

F a c u l t a t e a t e o l o g i c ă înveţă pe cetă­ţenii săi, cum se tragă la sine inimile omeniloru, şi cum să-i guberne, ce e dreptu, pe calea cătră împărăţia ceriurilorii, ma ori cum, dar' ei gubernă, ! şi într 'atâta d o m n e s c u preste credincioşii lorii, adevăraţii că numai prin poterea cuvântului, ma ori cum, ei domnescu si poporulu ascultă, crede şi face. i

F a c u l a t e a l e g i l o r u înveţă măiestria de a guberna pe omeni nu cu poterea. cuventului, ci cu asprimea legiloru, aşadar ' şi din facultatea aces ta încă esu toţii gubernator i (deregătorî, jude­cători, advocaţi ş. a.), carii domnescu preste omeni, adevăraţii că după sunetulu legiloru, însă orî cum, totu domnescu, şi poporulu ascultă, se teme şi face.

F a c u l t a t e a m e d i c ă invdţă maestria de a da înderetti omeniloru saneta tea perdută, şi doc­torii domnescu cu măiestria loru nu numai preste popore , ci şi preste domnitorii poporeloru, şi-i plecă pre toţi de ascul tă : speră si facii.

F a c u l t a t e a f i l o s o o f i c ă cercă adeve-rulu şi dreptatea, şi cu speremintele sale cele cute-de tore măsură ceriulu şi pămentulu, alege ce e bunu din ce e rău în dogmatele mediciloru, iuris-tiloru, teologiloru, şi cu to te că este în urma ce-loralalte facultăţi, totu-şî domnesce preste ele, şi la j urmă îi aduce pre toţi omenii de ascultă, se plecă şi făcu a une-orî togma şi acea, despre ce nicî n'ar' fi visatu mai 'nainte, cum au foştii în 1848 ş tergerea iobăgiei.

Numai din aces ta descriere a Universităţii încă, credu că veţî vede de ajunsu, 0 0 . A A ! ce influinţă are ea în vieţa naţiuniloru, fiindu-că din Universităţi esu gubernatoriî şi domnitorii popo­reloru, bine să mă înţălegeţî 0 0 . A A ! că notele aceste ale facultăţiloru până aci nu le-amu adusu, cum se elice taxat ive, ci numai exemplificative, spre înlustrarea adevărului cumcă Universitatea creşce domnî pentru popore, pentru acea nicî nu va fi de lipsă că să mă iee unulu din Aristoteles , de ce n 'am d,isu nemica de Entelechia, altulu din Sanc-tus T h o m a s Aquinas, de ce n'am clisu nimica de idiomatum Comunicatione, alu treile din Hegel, de ce n'am d^su ceva şi de alles vernunftige ist wirklich, und alles wirkliche ist vernunftig« şi alte lucruri de aceste , care numai Hegel şi Aris toteles le-au înţălesu, şi n'au de a face nimicii cu scopulii vorbirei mele, pentru-că eu cu aces ta descriere nu­mai a t â t a vreu să aretu, cumcă teologia a dom­niţii sempre şi domnesce preste suflelete şi inimele

omeniloru, iureprudenţia preste persdna şi averea, medicina preste vieţa şi averea lorii şi filosofia preste tote, bine seu rău, este alta întrebare, ma atâtu este adevăraţii, că universităţile nu domnescu mai puţinii preste naţium", decâtti gubernatoriî, cari esu din transele, preste supuşiî lorii.

Acum fiindu-că acestu adeveru nu să pote nega, — ci caută se-lu recunoscă totu omulti, pentru-că alt 'mintre va fi datoriţi să arete, că • în lumea asta domnesce pretot indene simplicitatea preste prudinţâ, stupiditatea preste capetele intri­ganţi şi cei neinvăţaţî asupra învetaţilorii, ce inse nu este, — asiadară întrebu : ce diferinţă este între naţiunea cea ce are Universitate şi între cea ce n'are ?

D i f e r i n ţ ă I este, că naţiunea cea ce arc Universitate, n a ţ i u n e l u m i n a t ă , cimoşcc tnij-locele, care îi simţii de lipsă ca se-şî p6tă ţenea vedia înaintea altoru natiunî, si merge înainte din-preuna cu tempulii pe calea fericire!; din contră naţiunea cea ce n'are atarî institute, este în t u n e-c a t ă si p r 6 s t ă, vedî în fine după Fpilogti o na­ţiune că acesta nu-şî cunoşce chiamarea sa cum şi-o cunoscîi alte naţiuni, necî nu-şî vede calea, pentru-că ea n'au avuţii pre nimene nicî-odată, care se i-o arete , asemenesă orbului din naşcere, a cărui stare nu e mai puţinii durerosă pentru acea, că elu n'are necî idea despre lumină, că de şi nu şei ce este lumina, are sentimentu de ade-văru, şi crede altoru omenî, cari îi spunu, cu câtu este de o miiă de orî mai frumosă dina decatu noptea, o! şi care orbii nu şi-ar' dobândi lumina ochilorti cândii ar' pote, o naţiune putenduşi-o do-bendî, dece nu voiesce ?

D i f e r i 11 ţ a 2 este, că naţiunea cea ce are Universităţi , e n a ţ i u n e t a r e , eră cea ce n'are, e s l a b ă , t i c ă i 6 s ă , n e p u t i l i ţ i 6 să , şi acesta vine de acolo, de caută se fiâ aşa, că-cî s c i i n -ţ i a e s t e p u t e r e , şi naţiunea, cea ce are po­terea acesta, unesce apa şi foculu la unu scopu şi duce o sută de cară mai încărcate decâtii ale cărăuşiloru braşiovenî aşa câtu nu fugu, ci sboră, din contra Naţiunea cea întunecată nu pote uni necî trei omenî la unu scopu folositoriu naţiunei întregi, ci unulu t rage într'o parte altulu întralta ca vitele neînveţate, şi pană atunci naţiunea cea luminată sboră la pămentulu promisiunci, unde curge miere şi lapte şi le apucă, eră cea întune­cată remâne înderetu rătăcindu şi cade pre cale.

D i f e r i n ţ ă 3 este, că naţiunea cea lumi­nată şi ta re domnesce preste cea întunecată şi slabă, cum? Naţiunea cea ce are Universităţi, cresce în trensăle gubernatori şi domnitori mai antâiii pentru sine adecă pentru apărarea vieţii şi pentru înmulţirea averei şi a poterei sale, apoi pentru naţiunile cele ce n'au institute de aceste , adecă firesce pentru micşiorarea poterei şi a averei ace-lora-şi, ca fabricantele şi artistulu celu avutu, care face pănură şi vestminte nu numai pentru sine, ci pentru unu ţenutti, t rage procente bune dela o ţeră întregă de să face proprietariu de case în Viena, seu de pămentu lângă Dunăre la Brăila, derapină

©B.C.U. Cluj

191)

pe ceialalţî fabrica;,ţî şi sartori mai seracî şi-i face de lucră la elu pe diurnii de proletariu, asia o storce si o supune si naţiunea cea învăţată la măestriî insti tutele sale pe naţiunea cea campestră si simplă, pană ce o aduce la sapă de lemnu.

Ci se mergemu mai incolo prin tergu ca se audimu, ce strigă ciarlatanulu de colo la mulţimea adunată împregîurulu lui? elu dîce : că la ce se mai âmblămu după Academia şi noi Românii cându potemu învăţa in cea ungurescă din Pesta şi Cluşiu, şi în cea săsescă din Sibiiu, pană acum n'au mai avuţii Academia Românii şi toţii n'au peritu, şi acum togma nu e tempulu de a âmbla după aca­demii, pentru-că cine şcie încă ce a fi! ci en' se ne uitămu mai de apropo o Cetăţeni! că a învăţa în universitatea ungurescă din Pesta şi Cluşiu, şi în cea săsescă din Sibiiu mai-antâiu este eco­nomia forte rea pentru Români, că dau didactrulu şi făcu spese la Universităţile altoru naţiuni, care le-ar' pote face la Universitatea loru, şi asia acestti capitalii ar' circula în midîloculu Româniloru, şi spre cultura lorii, apoi Românii ar' trăi mai pre uşorii la Universitate naţionale decâtu la cele străine, şi nu s'ar' îngropa atâte talente fericite pentru greutatea subsistinţei, pre lângă aces ta dacă e adevărată dîsa nemţăscă, că »tempu e banii« şi vorba mea, că Românii ar' înveţa mai curundu, mai uşoru, mai multă şi mai bine sub direcţiunea celoru ce-i cunoscu, decâtu a străini-loru răci şi neapropiaţî, şi în limba loru decâtu în limbi străine, se se socotescă în bani şi tempulu perdută, şi dauna, care o sufere naţiunea din causa că fii ei nu-şî potu împărtăşi cum se cade cu con-naţionaliî loru nici cunoscintăle acele, care şi le-au câşcigatu în limbi străine cu o diliginţă mai mare decâtu resultamentulu osteninţiî loru celei necredute — mai încolo se se socotescă în bani, decă se pote, despre o parte valorea, care ar' ave Românii înaintea naţiuniloru conlocuitorc, cându ar' ave şi ei macaru unu instituţii ca acesta de educaţiune, iară despre altă parte umilirea naţiunei nostre, că-i caută se fiă totu în coda altoru naţiuni, care —• cu limbile s'ale, cu învăţaţii, cu dercpiitoriî, cu şcnnţelc, cu poterea artiloru, cu splendorea aşie-dăminteloru, şi cu autori tatea lorii — domnescu preste ea, ca preste o şerbitoriă prostă, care nu mai pote eşf din neşciinţa străbună pentru lipsa aces tora institute: mai poteva dîce cineva, consi-derându unele ca aceste, de ce âmblămu şi noi Românii după Academia? Pentru acea mai dîcu încă odată, cumcă între naţiunea cea ce are Uni­versitate, şi între cea ce n'are, este relaţiunea, care este între domnii şi între şerbulu său, într'-acăsta relatiune e şi naţiunea n6stră cu naţiunile conlocuitore, că nici nu pote sta necî nu pote păşi pe calea culturei alăturea cu acele pentru lipsa acestui instituţii.

(Va urma.)

GRESIHDU INVETÂMU — Nove/ă, —

(Urmare.)

III.

Intral tă di demindţă, era târdiu cându sa treditu Drulti Filipescu. — Perdute câteva ore din nopte a foştii ador­miţii greu.

Dupăce sa treditu, a mai cuge-tatti odată preste cele pet recute în decursulu nopţii, şi i-se păreau ca unii

visu. Asa-i părea de romantică întimplarea. Fe ­meia acea frumosă, bărbatulii jalusu, împuşcaţii în duelu — şi aşa-i părea de tainică totă t reba.

După ce se t redi însă, întră unu copilandru care-lti servia, cu unu biletti la mână.

Mediculu luă biletulu, şi-lti ceti. E r a o invitare la familia Dorneanu. — Ah, cugetă în sine, voiii vede-o iară, voiu

vede ângerulti acelu scumpii, care să pare meniţii să-mi împene cu flori dilele vieţii. Diua de mâne va fi o di de se rbă tore ; o serbătore, de unde va începe elu a număra binele vieţii, o di însămnată, cândti sor tea va decide preste viitoriulu lui.

Cu acesta idee sa ocupaţii totă cjiua; stândii seu mărgundu, în casă şi afară, — în toţii locuiţi si în toţii timpulu.

Spunti că amorulti, târdiu treditu, pădeşce . Pentru junele nostru să validita acesta credinţă în to tă poterea. — Celu dintâiu amorii, dar ' cu to tă văpaia unui amorii nebunii.

To tă diua i-se părea că dorme şi visedă, şi totă noptea i-să părea că-i tredti şi o vede în­aintea sa, rîdindii de cei doi fluturi.

Nicî-odată nu i-a păruţii diua aşa de lungă ca şi diua de adj. O-'ar fi ştersti dintre dilele vieţii, să fie perdută, dacă ar' fi potutti face să trecă mai curundu ; şi s tătea tare ca petra , căci orologiulti n'are inimă, şi sorele îşî ţene legea lui.

Dar ' a adusti D.-deu sera. Sa culcată, si — târdiu, a adormită. Elu a

adormită, dar' sufletulu i era tredu, şi să joca cu ea. Căci sufletulu neintinatu are privilegiulii de a să joca cu ângeriî noptea prin somnii.

Dar ' cându fu cole după medulu nopţii, îlu trecliră iară.

Se scolâ îndată, şi merse iară, chiămatu la dama cea frumosă.

— Să vede că-i nebună, totu n6ptea-i că­şună — cugetă în s ine; dar' merse, căci i era chiămarea.

Domna cea frumosă şedea lângă lampă şi plângea. — Obradele totu pogerîte, buzele toţii roşii, facia albă, părulu şi sprâncenele, pana cor­bului. Numai pe lângă ochi totu aceaşî varga, şi ochiloru le lipsia foculii celu viu. — Dar ' nu-i mirare, cugetă mediculu ; cine sufere precum su­fere ea, îşî perde foculu din ochi.

Dama să scolâ, şi-i dădu mâna ca unui pre-tinu bunu.

©B.C.U. Cluj

200

— Mulţumescu dle doctoru — iară îţî strică noptea ; dar ' iertă, căci dorerea mi-î nebună. — I-a fostă reu, forte reu, credeam că more, — clise ea, şi t răgândă perdeua, conduse pe medică la patulu bolnavului.

Mediculă pipăi pulsulu, căută rana şi află, că bolnavulu — între împregiurările date — se afla chiar bine. Pulsulu bă tea linişcitu, rana se prinsese binişorii şi de vreme ce vătămarea nu era pri-mejdiosă, era pe cale de însănetoşare.

— Ve asiguru domnă, merge spre bine. Pu­ţ ină timpu linişcitu, şi se va scola.

— Ah mulţumescu lui D.-deu, şi dtale dle doctoru — clise ea, — apoi lăsă pe bolnavă se se odichnescă şi eşiră.

— Ocupaţi loca dle doctoru — clise ea, şi iară începu a plânge.

— Nu plângeţi domnă, ve asiguru de nou că e t recută pres te totu periclulu.

— N'aşî plânge dle, dar' nu potu învinge. Vală pe vală, reu pe reu — atâ tea vină preste mine, câtCi me doboră.

Mediculu privia la ea, compătimitorii!. — Mi-e şi ruş ine ; dar' îţî spună cu încre­

dere ; căci totu omulu pote se păţeşcă reu în lumea asta. Banii ni sa gătatu, elu zace pe patu, eu lângă elu stau nepotinciosâ şi despera tă şi nu şciu în care parte se dau. Ei — avemfl aci obiecte de preţu, obiecte scumpe : coleiu, braţ iolete, inele — dar' ce se făcu cu ele ? Suntu străină, n'am unu sufletu de omu, cine se-ml ajute şi se-mî dee unu înveţu. Aşu porni eu însumi, pe lângă tb te că nu me precepu, căci eu lipsită n 'am fostă în veci, — dar' ce va urma ? Persecutorulu pote că aşceptă pe stradă, icî seu colea, bărbatulu se ne-ne rede , ş i . . . , ah . . . .

Şi începu a plânge cu glasu mare, se părea că nebuneşce.

Mediculu o compătimi. — Şi ea, vorbise aşa, ca şi cându l'ar' provoca de-adreptulu: fiî tu omulu acela. Şi elu, mediculu, se semţî provocata se ajute unui omu, unei dame nefericite.

Milosă .şi bună la inimă, mediculu dise : — Domnă, dacă îmi permiteţi , dispuneţi, şi

eu voia face totu ce mi-e cu potinţă. D a m a cea frumosă îî întinse mâna, cu unu

semţu şi cu unu zimbetă de mulţumită, unu zimbetu cu lacremî de femeia.

— Dle, — dta eşti trimisă de D.-deu spre mângâiere şi ajutoriu. — Nu vei lua în nume de reu ?

— Ve rogu domnă, voiu fi fericită dacă voiu pot£ se ajută câtă de puşjnu.

Femeia merse la patulu bărbatului, i şopti ceva, — şi la câ teva minute se întorse.

In mână ave unu inelu cu briliante, unu inelu mare, an t ică ; unu obiectă de admirată . Brilian­tele străluceau la lumina lampei ca a tâ tea scântei de focă.

— Iată dle, numai unu inelu de-ocamdată ; dar ' unu obiectă forte preţiosă. In câteva dile ni voru sosi bani, şi-Iu vomă rescumpera. V a fi aici

vre-ună institutu de bani pe pemnu, seu vre-ună privată, care-ţî va fi mai îndemână.

Mediculă primi inelulă, î-şî scose por tmo-neulă, şi-Iu puse bine. Apoi se pleca, dădu mâna şi eşi.

IV.

La familia Dorneanu a fostă unu prândă strălucită.

Tinerulă medică, ca ospe, sa convinsă şi de astă-dată că acesta familia aldsă, nu numai e avută şi cinstită, dar' că e şi fericită. — Câteva minute

; pe t recute în acesta familie erau minute de păs­trată ca suvenirî.

To tu insulţi, în rolulă lui, era ună modelă. — Primirea acea intimă şi sinceră, vorba acea dulce, neprefăcută, neafectată — te îndulceau şi te de-obligau.

Apoi Aurelia — ună ângeră bună, ce pro­mitea to tă ce doreşce unu sufletă iubitoriu. Ca şi dorile rumene, cari promită diuă serină. — Era tineră, se mai vedea pe ea unu nimbă plăcută alu copilăriei, — dar' cu a tâ ta i-se şedea mai bine. Nici bobăcelâ, nice flore.

După masă, eşiră toţi mesenii în grădină. O | grădină, nu mare ; dar' frumosă ca unu paradisu.

Betrâniî mergeau de braciu, tinerulu medică si Aurelia lânsfă ei. Dar ' cărările gradinei erau înguste, deci Aurelia t recea înainte. Ce era mai

| potrivită decâtu se aibă şi ea ună tovarăşu. Tinerulă medică trecu şi elu înainte, şi o

întovărăşi. Şi le s tă tea bine de minune. Ca şi cându

sortea şî-ar' arangia grupurile în grădina astă mare | a omeni mei.

— Domnişoră Aurelia — începu tinerulă —-o grădină atâtu de frumosă e asemenea unui pa­radisu. Aici, unde sorele străluceşce, umbrele re-corescă, unde florile înflorescu şi paserile cântă — cu multă dragă potă se curgă dilele unui omu care iubeşce natura.

— Aşadară că aflaţi şi d.-vostră dle doctoră I acesta fericire ? Eu o simţescă, — şi şcie D.-deu,

în to tă diua, pe to tă minutulu chiar', s imţescă că mai multă me îndrăgescu în tote. — Vină aici, me preâmblu printre fiorî, ascultă paserile şi şopta frundeloru, —- eu ascultă-ascultă, şi aşa de plină-mî simţescă inima, nu şciu cum, nu şciu cu ce — cu totă ce e scumpă şi dulce pe pămentă. Şi oh, ce gândiri frumose, ce ilusiî strălucite înşiri, încân­ta tă de glasuri şi de poesie, şi îmbetatu de mirose.

— Natura e beserica lui D.-deu, unde-lu vedî în mărirea lui, şi unde are omulu ocasiune alu cunoşce.

— Intr 'adeveră! — Apoi eu dle doctoru, eu am aici cunoşcinţe şi pretiniî, — dise copila cu unu aeră glumeţă. Eu cunoscu to tă fiorea şi tote mirdsele, le cunoscă firea şi scăder i le ; — una-i mai bună, alta-i mai spinosă; una te îndulceşce, alta te îmbetă cu mirosulu e i ; — eu le cunoscu şi nu me potu băntui. A m o păserică colea în mijloculă unui grupu, pasere cu pui mici; neşce

©B.C.U. Cluj

—

1 :i

;

A N T E I A C l A P S Ă . ©B.C.U. Cluj

202

pui mici şi molcuţî ca neşce pile de bumbacu, — şi păsărică acea me cunoşce, şi me iubeşce ca pe o prietină. — I-î aducu grâu şi mecjî mărunţei, le praseru colea în că ra re ; şi ea, cându me vede, me cunoşce. O vădii grigindti şi aşceptându, orî pe o crengă, orî pe alta, — şi cându me vede, sboră în cărare şi caută. Şi crede dle, că paserea acea me iubeşce pe mine. Şi mie aşa mi-e de dragă.

— Mulţi omeni ar' invidia pe păseruica acea domnişoră, — ce norocii că nu o cunoscu.

Copila se făcu că nu precepe. Vreu să vi-o aretu îndată. — Nu domnişoră. Ve spunfl sinceră, io-su

omu învidiosu, dise tinărulu. Copila privi la elu, apoi pleca ochii, şi făcu

o faciă sfiiciosă. Dar ' se abătu îndată. — Vedeţi dle, t6 tă florea i închinată, ele me

cunoscu, şi se închină graţiose — dise ea, şi rîse sglobie.

— Pe tote-su învidiosu domnişoră. Pe to te le aflu mai fericite decâtu pe mine, — şi m'aşî face cea mai mică frunză în grădina asta, se fiu totu aicî, aprope de d.-vostră. Ele potu ce eu nu potu, — doră nicî nu mi-e pecatu că le pismuescu.

— Sunteţî aşa de rău ? — Aşa de reu! — Aşu dori se unescu totă

d ragos tea pământului, şi se vi o punu la peciore. Aşu răpi odorulti floriloru, dragostea ingeriloru, ca se vi le aducu jertfă.

Copila se uita pe su gene, şi rumeni. — I e ra ore-cum, dar' pe faqia ei, în ochiî ei, se vedea raza plăcerii şi a fericirei. Copila era flore înse­ta tă , şi dechiaraţiunea ploie caldă.

E a tăcu, — şi făcându-şî de lucru, rupse două flori, —- una de icî, alta de colea.

Bătrânii rămăsese îndărăptu şi privia preste s traturi şi vorbiau.

— Veniţi se ve aretu grupulu celu mai fru­moşii — dise Aurelia. Şi porni.

Mergeau amendoi, privindu unulu la al tulu; cu sînulu plinu de focu şi cu sufletulu plinu de speranţă.

Dechiaraţ iunea tinerului, ca unu farmecă ce-rescu, se părea că-i face mai confidenţi, mai prieteni.

Aurelia se joca cu cele două flori. — In urmă statură lângă altu grupu.

Unu grupu pomposu, cu cirade, care de care mai frumdsă. Dar ' în mijloculu grupului o inimă, s t răpunsă cu o săgeta.

Inima era din plante roşii, săge ta din plante verdî. Răsadulu inimei era mare, dar' răsadulu săgeţii era tinerii încă şi micu.

— A ! d,ise tinărulu, — o inimă străpunsă, — o inimă tinără, s trăpunsă cu săgeta amorului.

Aurelia surise. — Acui e inima acea domnişoră Aurelia ? — A mea, — dise ea r epede ; şi roşi ca foculti. Tinărulu medică să semţi îndăitu. — Amo-

rulu şi speranţa, doi ângerî drăgălaşi şi sburdalnicî, i duceau sufletulu şi-Iu legânau susu în slavă.

Dar ' numai unu minutu. Căci amorulu să t eme de totă frunza.

Şi găndia tinărulu: nu te încrede, nu numai tu eşti în lumea asta.

— Ei — continuă elu — astăprimăveră cându sau făcutu grupurile, a-ţî cugetatu, se ve formaţî inima, aşa cum e : străpunsă de săgăta amorului.

— Ba, — dise Aurelia scurtu. — Cum dară ? — Vedeţi că inima-i desvoltată, şi săgeta

numai acuma răsare. — Vădu domnişoră Aurelia. Şciţî ce mai

lipsesce din figură ? ' — Ce? — In inimă flacărî. — Răsadu am. Veniţî mâne şi o vedcţî, —

dise Aurelia ; şi într 'asta şedu pe o bancă ce era aşedată aprope de grupulu celu de florî.

Tinărulu i prinse mâna. Aurelia să făcea că nu-i permite. Şi că o lasă, şi că nu o lasă. Dar ' o-a lăsatu, strinsă în manile lui.

(Va urma.) V. II. Ilutieescu.

IUBIBEA CEA DIN URMĂ — Novelă. —

(Urmare.)

v.

obileriulu mansardei în care să retra-* şese Pascalu consta dintr'unu sta-

^*i tivu, unu coşu cu torte, câteva bu­căţi de gipsu, nişce planuri fără rame, o canapea şi din două fotolii de unu aşpectu venerabilă. In acesta mansardă îî plăcea lui Pas­cală să se retragă cându să în­tâmpla ca vre-o înspiraţie de pic­

tură să o esecute. Aicî se punea elu pe lucru la câte-o combinaţiune de colorî din pămentu gal­bena, de colore roşie, din mercuru şi sulfuru şi din pămentu verde, pănă-ce se descuragîa vă-dendu că t6te încercările îî suntu zadarnice.

De-astădată nu întrase în atelieriu pentru-ca să începă vre-o nouă luptă contra musei resvrăţi-tore. Nu, căcî abia îşî învrednicise pânzele, pe-nelele şi culorile de-o aruncătură de ochî. In acestu momentu era stăpenitu de unu sentimentu mai viu, decâtu iubirea s'a instinctivă pentru artă ; şi acestu sentimentu era interesulu simpatică şi compăti-mitoriu ce Micheline îlu sădise în inimă.

Invălitu într'o manta largă de călătorie, se întinse pe canapea şi petrecu n6ptea mai multu în gânduri decâtu dormindu.

— Ce era de făcutu, îşî dîse Pascalu, decă aşa târdiu mi-amu trasu semă a căuta Michelinei unu locu care să-i convină? E a n'ar pote con-semţî să locuescă tempu mai îndelungată la mine.

După unu momentu de gândire, îşî dîse su-rid.endu :

©B.C.U. Cluj

203

— Dar' ce mă gândescu! ea e orfană pen-tru-ce nu m'aşiu face eu tutorulu ei ?

Apoi gândirea îî deveni seriosă şi şi-o for­mula ast'feliu:

Suntu trecuţii de patrudecî de an î ; eu nu me înteresezO de nimenea, şi nimenea nu se întereseză de mine. Vegetezti ca unu egoistei, mechanicesce, fără scopu, şi adese-orî me cuprinde uritulu. Pen-tru-ca se-mî ocupu vieţa, se mi-o distragu, suntu adusii în ispită de a-i impune o afecţiune, o soli­citudine, o paternitate. De alt'cum, tutela mea, ar' fi pentru Michelina o protecţiune, şi nimenea n'ar' găsi ceva de criticaţii, fiindu-că o iau ca pe o minorenă sub aripile mele de tutoru.

Dicîindu aceste , grabnicii se sculă şi luă o carte ce era pusă pe o plasă din atelieru.

Aces ta car te era unu codu civilii cu adno­tări pe care-lu cumpărase cu câteva lunî înainte, pentru-ca se se lămurescă asupra capitalului des­pre moşteniri. D e astă-dată deschise codulu ci­vilii la titlulu X unde se tracta despre tutoriă. Inse abia percurse cu privirea disposiţiunile prin­cipale, şi se şi încredinţa că idea lui nu se potea realisa. Nici Micheline nici elu nu împlineau în faptă condiţiunile recerute de lege, care în ca-sulu specialii alu unei tutele oficiose, dîce, că tu­torulu trebue se fie mai bătrânii de cincîdeci de anî şi minorenă mai mică de cincîspredece. Deşi cu părere de reu, Pascalii trebui se renunţă de a veni într'ajutoriulîi orfanei în chipulu acesta. Dar ' apoi frunzări ndu din întâmplare prin oracululti le­galii ceti aceste cuvinte : Despre căsătorie.

Surise din nou, apoi deveni gânditorii!. — A lua de socie pe Micheline, îşî dîse elu,

ar' însămna a face unu actii de generositate. O ast'feliu de căsătorie me seduce, şi pe legea mea, po te me voiu şi decide la acestu paşti.

Pe cândti rostise aceste cuvinte cu ore-care îndestulire nebun^scă, îşî vădii facîa într 'o oglindă !

şi i să păru schimonosită. Sorele răsărise şi o radă lumina mansa rda ; ea se reflecta până şi pe cele mai mici lucruri. In acesta vie lumină apă­reau asupra loru în realitate trăsurile obosite şi creţele adencî ale feţei lui Pascalii.

La vederea lorii Pascalii clătină triştii din capii. — Etă nebunia omenescă! murmură elii. Fiindu-că Micheline e săracă şi eu poşedti

pucintelii aurii, nu mă îndoieseti că. ea nu să va grăbi a-şî asocia frumseţa ei cu bet râneţa prea tempurie. Aide, sumeţule ! lasăţî la o par te pre­supunerea ta ridiculă şi dăţî silinţa a fi într'aju-toriu protegiatei tale, fără ca se voiescî a-i im­pune onorea unei unirî rău potrivite cu încântă- j torea ta pe rsonă!

Sunau optti ore cândti isprăvi Pascalii cu aspra dojenă ce i-a făcuţii amorulu său propriu. ! Fă ră se se oprescă undeva, scobori scara şi pă- j t runse în odaia unde lăsase pe Micheline Chabry. [ O află în prada unui accesti de friguri, de deliru. Privirea i era rătăcită, obrajii înflăcăraţi, mem­brele îî trămurau, de pe buzele ei fripte îi scăpau cuvinte neînţelese.

— Ia-mă şi mă du ! dii-mă! strigă Micheline indată ce zări pe Pascalii. Vreu s'ajungu pe mama.. . E a mă chiamă, me aşceptă ca să-mî pue pe frunte cununa cea albă, cununa de miresă! Se ne gră-bimti, căcî eu suntti logodită . . . . logodită cu în-gerulu morţ i i !

E a sta în piciore, strîngea mâna lui Pascalii trăgundulu spre uşă.

— Ce-ţi este Micheline? o întrebă Kersaint . Pentru-ce eştî atâtii de mişcată, atâtu d e

agitată ? — A h ! suferii, suferii! răspunse ea. — Ce te dore ? Capulu . . . îmî a rde capulu ! — Intr 'adevărtî, fruntea îţî a rde ca foculti. Dîcundti acesta, Pascalii o rogâ cu vorbe

dulcî ca să şedă. — Mi s e t e ! of! mi forte se t e ! dîse Miche­

line. Iute dâ-mî se b e u . . . . orî mai bine, nu, n u ! lasă-mă să plecu în ţera mea n a t a l ă ! . . .

Acolo la ţărmulii măriî, între două stânci, să află unu frumoşii isvoru cu apă rece, aşa d e rece, de-îţî îngheţă s e m ţ î r i l e . . . . A h ! cu câtă plă­cere aşiu b6 din pumnî apă de aco lo! ase­menea adause Micheline însufleţindu-se, voiţi re­găsi mai la vale şi pe mama mea, pe buna mea mamă, carea fără indoielă, plânge de dorulu meu, nevădendu-mă de tempii aşa î n d e l u n g a ţ i i . . . . Şi pote-că totu acolo voiu revede pe Flavianu, pe scumpulu meu Flavianu, carele t rebue că să se fi re 'ntorsu din ţ îenutur i le 'cele îndepărtate . Ce fe­ricire ! . . . A h ! domnule, nu me mai ră tene ! Vreu se p lecu!

încercară să se scole, înse o cuprinse ame-ţela. Ochiî i se închiseră, capulu îi cădii cu greu­tate pe spatele fotoliului şi într'unti lungii gemetu murmură :

— Ah ! suferii! suferii. Kersaint indată ce audi pe orfana rost indu

primele cuvinte. înţelese că ea era forte greu bolnavă.

După emoţiunile violente ce le răsemţise, după grigile ce-i tor turasărâ inima şi o duseseră în ispită de a se sinucide, nimicii nu era mai pu-ginu surprindătoriu decâtu aces ta crisă fisică care isbucnise ca o contra lovitură a unei seruduirî

o morale.

Pascalii, cu to te aceste , îşî perduse în urma acestui incidenţa aprope totu cumpetulu. Eşi grab­nicii din odae şi alergă să caute unu medicii. Nici nu trecuse unu cuartti de oră şi să şi re întorse , însoţi ta de unii medicii bă t rână iscusiţii. Aces t a esamina bolnava cu atenţ iune apoi declară că ea avea friguri tifoide complicate cu friguri celebrale.

— Fără amenare, copila asta t rebue pusă în patu, clîse mediculu scriindu o recetă .

— Bine, d o c t o r e ! bolborosi Pascalii. — E s t e neincungîuratu de lipsă, ca bolnava

să aibă îngrigirea cea mai conscienţiosă şi în gîu-rulu ei să se afle cineva care să se pricepă câtu se pote de bine.

— Mai t răeşce încă mama acestei t inere fete î

©B.C.U. Cluj

204

— E orfană! Şi privirea păt rundetore ce-o aruncă mediculu

se părea că-i cere lui Kersaint desluşiri. Pascalu înţelese îndată că presenţa Miche-

linei la elu, ar' pote da nascere la o interpretaţie nefavorabilă.

Gândulu aces ta tiu apesâ greu. — Nu voiescu, î.şî dîse elu, ca se se bă­

nuiască nevinovăţia sermanei copile! Intr 'acea î.şî aduse aminte că deşî elu n'avea

vers ta recerută pentru tutela oficiosă, totuşi, avea celu pucinti e ta tea pentru tutela conferită prin tes tamentu. Potea deci se facă a se crede că elu era învestitti prin ultima voinţă a mamei cu mi­siunea de-a veghia asupra orfanei.

Bine că nu-i venia la socotelă se mintă to­tuşi nu întărdia a pronunţa unu cuvânta cu scopu de a delatura orî-ce presupunere injuriosă despre Micheline.

— Suntu tutorulu ei, domnule, respunse Pascalu cu hotărire.

Doctorulu i să înclină. La plecare, doctorulu promise că va trimite

o p e r s o n ă . . . . »o personă de-o admirabilă bună­ta te şi devotamentu,« adause elu apesându aceste cuvinte, care se va îngriji de bolnavă ca o ade-vfirată mamă.

Remasti singurii lângă nefericita pe care o tor turau frigurile, Pascalu se uită la ea cu ochii înecaţi de lacrimi şi murmură :

— Cu to te aceste nu m'aşiu încumeta a o lăsa se se vestejâscă orî se o trimită la spitalu !. . .

In tempu mai bine de o lună, vieţa Miche-linei a foştii în mare primejdie. Boia forte com­plicată de care era atinsă, îi făcea re 'nsenetoşarea d e totu nesigură. In mai multe rânduri chiar' me­diculu se dechiarasă că nu mai avea speranţă de-a o scăpa, decă cumva prin o minune a tinereţei nu s'ar' mântui. Din fericire acesta minune se ivi. După o luptă grea între vieţă şi morte , orfana începu se dee spre bine.

• Afară de betrânulu medicii a cărui îngrijire nu slăbise nici o clipă, în juruiţi bolnavei se mai aflau doue persone dovedindu unu devotamentu de-osebitu. U n a era o femeie cu numele domna Ange l e , inimă dulce şi vigorosă, care clî şi nopte nu se mişca de lângă acesta fiinţă ce era aprope de a se s t inge ; cea-laltă, era însuşi Pascalu, su-fletii continuu veghiatoriu, stându într'ajutoriulu aceleia care îngrija de copila murindă ca o mamă nebosită.

Cândti o lăsară pe Micheline aiurările cau-sa te de friguri şi îşî veni puţinii în semţirî, aruncă o privire plină de surprindere în juruiţi patului unde jăcea palidă ca câra şi slabă. Recunoscundu că se află într'o mică odae albastră de o înfăţoşare simplă şi farmecătore, păru că-şî consultă memoria ca se-şî reamintească locuiţi unde se afla, dar' ne-primindu nici unu respunsu care ar' fi potutu-o satisface murmură :

— Unde me aflu ? O voce emoţionată iî respunse : — Eşti la unu amicii. E a îşî îndrepta privirea spre locuia de unde

se audia vocea ; şi după unu minutu de şovăire, recunoscu pe Pascala Kersaint.

Pascala şedea pe unii scaunu la piciorele patului.

D.-ta eşţî, clise suspinându Micheline. — Da eu! respunse Pascalu suridendti. — A h ! înţelcgu, clise Micheline clătindu clin

capu ; ani fostă fcjrte bolnavă, nu e aşa ? forte bolnavă, la d.-ta acasă.

— Era se mori. Dar' mulţumită Iui D.-deu, ai scăpaţi i !

O radă dulce de recunoscinţă se revărsă clin ochii cei mari ai fetei.

— Câtă estî de bună! îî clise Micheline, şi câtă mulţumire îţî datoreşce inima meu!

Dar ' de-odată pe fruntea ei se reflectă co-lorea unei pudori instinctive.

Pascalu observă acesta şi o întrebă: — La ce te cugeţî? Unu momentii remase nehotărîtă, apoi îi res­

punse : — Me încercti se-mî aducă aminte, decă nu­

mai singurii ai veghiatu asupra mea. — Doi inşi te-am veghiatu, Micheline; eu şi

unu ângeru de femeie, care nu s'a mişcata de locu dela căpetâiulu d.-tale.

Aces ta asigurare, păru că o liniştesce pe bolnava.

— Aşa e ! dîse Micheline, acum îmî aducu aminte.

Am vedutu-o aplecată spre mine, nobilă şi duiosă ca c o m p ă t i m i r e a . . . . Dar ' unde este ea?

— Acolo lângă d.-ta. Se odichnesce pucinti, căci a t â t ea nopţi a petrecută fără a fi închisă ochiî!

Iî aretă cu mâna unu scăunelu pe care dor-mia d.-na Angele. Micheline se ridică si-o vedu.

Domna Angele era o femee de vre-o 35 până la 38 de anî, cu faţa secă şi palidă, cu trăsuri armoniose şi marcate . Fruntea i era brăzdată de creţe, dar' împodobită de unu peru blondă care pare că desminţia acestu simptomu alu prea timpu­riei betrâneţe . Ochiî ei, ţărmuriţî de lungî gene, erau umbriţî de unu cereţi întunecosu care destăinuiau chinurile unei suferinţă ce nu era încă de totu în-năbuşită ; însă de pe facia ei puteai afla că în pep-tulu ei bă tea o inimă capabilă de orî-ce curagiu şi de orî-ce abnegaţiune.

Precum amu spusu se chiema domna Angele . Dar ' ea mai avea încă unu nume. Se mai numia şi contesa de Valbriantu, şi seraciî din carţierulu Observatoriului nu-i dîceau ast-feliu decâtu contesa Carităţiî.

Intr 'adeveru, devotamentulu ei pentru cei ne­norociţi era multu lăudată. Timpulti şi-Iu petrecea cercetându şi ajutându pe cei seracî şi nenorociţi cărora le era ruşine a cerşi. Şi se nu uitămu că ea însaşî nu avea avere. In realitate, abia avea din ce se trăiască, ducîindu o vieţă forte modestă

©B.C.U. Cluj

205

ca mulţi omeni de rendii. Se vorbia că odinioră avusese ore care avere, înse din causa marei sale generosităţî, serăcise.

Orî cum ar' fi, ajutorele ce le da ea omeniloru săraci nu constau atâtti în milostenii câtu în neobo­sitele ei îngrijiri şi încurăgîerî. Neputendu ajuta cu banî, ajuta cu inima şi cu sfaturile ei de mamă. Câte odată , înse mai rarii, se întâmpla se dee ajutoriu şi bogaţilorii: acesta o făcea mai multu ca se aibă dreptulti de a le cere milostenii dîcîindu-le cându îi părăsia: »Ve rogu pentru seraciî mei!« E a se făcuse o admirabilă soră de caritate, dar' spiritulu ei era mulţii mai independenţii decâtu ca se se supună unei regiile şi se se roge de unulu şi de altulu.

— Se n'o trezimu pe acesta sfântă femeie! suspină bolnava. Laşii că mai încolo voiu îmbră­ţişa-o eu din ţo te poterile şi din totă inima mea.

Apoi capulu Michelinei obosiţii deja î recădiîi pe perină, aruncă o privire zimbitore lui Pascalii şi închise ochii.

(Va urma )

•+~z^>jlgiZŢ-+'

0 LEGENDĂ ARABA.

IArabi i au despre tote lucrurile din lume câte ;"o legendă frumosă si înţeleptă

^ i Ast'feliii asupra bogăţiei se spunu ur-Jfcmătorele :

Locuia într'unu oraşu urni chedivu înţelepţii, care nicî-odată nu şi-a daţii os-tenela se adune bogăţii,

într 'o d.i veni la densulu unu prietinii şi se mira multu că elii nu adună comori.

»Me ternii de povara bogăţiei,« respunse che-divulu. Visitătoriulu zimbi. Era curioşii se şcie ce povară este a ave comori.

Chedivulu gâci celea la care se gândia prie-tenulu seu, şi pentru alu lămuri, chiămâ copilulu seu la sine şi-i dete unii merii.

Copilulu nu mai potea de bucurie. I-i mai dete unulu. Copilulu îlii luă şi pe acesta cu plăcere, avendu

ast'feliii ambele mâni ocupate. Dându-i unii alu treilea merii, copilulu nu-lu

potu lua decâtu după ce pe-unu meru din mână îlu strînse la peptii cu bragiulu.

In acelaşiii timpu înse scăpa joşii merulii celu de-alu treilea.

Copilulu începu atunci se plângă. »Priveşce,« d'se chedivulu. »Copilulu acesta

are deja prea multu. A foştii fericiţii cându a avutu numai doue mere. Alii treilea meru i-a foştii spre greutate.«

«Aşa e,« cjise visitătoriulu şi pleca convinsă că bogăţia î-i pote fi omului spre povară.

Romanii/ii.

SORTEA YEDUYEI. (Fine.j

i ast'feliii curgeau vorbele lanţii. Nici unii Dcuventii de laudă la adresa coconei Tă ­pălâgescu. Biata femeia se gândia acum

îseriosii dacă e într'adeverii vrednică de atâta ocară?

In sferşitii coşciugulu sa închişii. In urma sicriului cocona Tăpălâgescu, re­signată, mergea cu cei doi copilaşi ai sei. Nici o vorbă de afecţiune seu consolaţie

nu a audiţii rostindui-se. Sa închişii în senulu pământului acela căruia

lumea ţenea se-i dovedescă prietenia ei. Cocona Tăpălâgescu sa înapoiaţii sdrobită tru-

peşce şi sufleteşce la locuinţa ei. Ejilele treceau, dar ' nu se mai areta nici unu

prietenă dintre aceia care cu câteva dîle înainte formau cerculii de admiratori ai familiei.

Vedendu-se cu totulii părăsită de prietene şi prieteni, cocona Tăpălâgescu a începutti în cele din urmă a se gândi ca micile economii pe care le potuse face soţiulii ei decedată începu a se slef.

Pentru-ce i-ar' fi mai trebuită trăsura, după ce nu mai o cerceta nime şi cândii totă lumea rupsese dintr 'odată prietenia cu d e n s a ? !

Vîndu trăsura şi concedia pe toţi servitorii mărginindu-se a ţene o singură servitore.

— »Mamă! mamâ!« — începu într'o dj mi-culu Tăpălâgescu la sosirea lui din o plimbare pe joşii, »pentru-ce nu mai vorbeşce cti mine coconulii Pădureanu ? Cândii mergeamii cu tata, elu îlu îm­brăţişa şi pe mine me săruta ?«

— »Las ' sufletulu mamii! — va fi avutu grabă.« — »Nu, mamă! coconulu Pădureanu stătea

la uşa cofetăriei şi se uita la mine. Era cu coconulu Suveică căruia i-a clisii că de tine nu-i e milă, —• paremi-se a cjisu că eşti rea, că tu ai alungatu dela noi pe tata. Aşa e mamă, că coconulu Pădureanu nu şcie. Ta ta nu e superatu pe t i ne ; elu va veni iarăşi !«

Ochii coconei Tăpălâgescu se umplură de lacrimi. Ar' fi îndurată ea însăşi îndoită dispreţu din partea lumii, dar ' o dorea nepăsarea cătră ne­vinovaţii copilaşi.

— »Aşa e mamă,« — dise într'o d.i copila coconului Tăpălâgescu — >câ nu ne vomu duce de-aci într'o casă mai urîtă. Aurelia a d.'su că tu vei da casa nostră altora şi noi vomu sta în alta mai mică. Densa a cjisu că papa ei a spusu că tu ai fostu rea şi de acea a moritu tata . Aşa e, că tu eşti bună?«

Si aşa se urma înainte pe fie-care di. Lumea nu cruţa nici pe copii.

Copii şciau se spună că tata Măndica, co­conulu Trandafirescu etc. etc. nu mai stau cu denşiî de vorbă.

In cele din urmă cocona Tăpălâgescu a fostu nevoită se închirieze casele şi se se re t ragă mai

©B.C.U. Cluj

20(5

afară de centralii oralului luându o casă cu chirie, remânendu-i ceva pentru traiulu dilnicu.

De-odată se deşceptâ. Se scutura ca şi cându ar' voi se alunge dela sine o vedenie îngrozitore. Se uita alături şi vedu pe coconulu Tăpălăgescu cum dorme linişcitu. Ilu privi lungii şi vedju că numai dorme.

Uşurata, cocona Tăpălăgescu trecu în camera copiiloru, care dormiau şi denşiî.

I-i săruta blândă pe amendoi apoi se uita după vre-o iconă sfântă. Negăsindu-i ochii nici una i se întorse spre resăritii, cădiu în genunchi şi rosti linii o rugăciune de mulţumită.

In camera de culcare se audj unii sgomotu. Cocona Tăpălăgescu se scolâ şi întră în odaia so-ţiului ei.

Acesta era aprope gata de a pleca fără a mai întreba de cocona Tăpălăgescu.

Aşa-dav' era unu vis ii! Cocona Tăpălăgescu săruta duioşii pe co­

conulu Tăpălăgescu, îlii întreba cum a petrecuţii aseară ?

Era atâtii de senină, atâtu de blândă cum nu era obicinuiţii a-o vede.

Stătu pe gânduri. Credea bietulu onui că va urma cu atâtu mai vîrtosii o vijelie.

ţ)iua t recu ; trecură multe dile. Cocona Tă- j pălăgescu era plină de afecţie cătră sociulu ei. Ciasuri întregi, â\\& de-alungulu, totu timpulii, fără curmare, cocona Tăpălăgescu era cea mai buna soţie, cea mai duiosă mamă, şi cea mai economă gospodină.

Era şi e şi acum o taină pentru coconulu Tăpălăgescu. A întrebaţii bietulu omii în câteva rîndurî, dar ' cocona Tăpălăgescu nu i-a dată nici o desluşire.

In cele din urmă spăriatii ca nu cumva se pierdă fericirea nouă, a renunţatii la satisfacerea curiosităţiî lui.

Si astădî coconulu şi cocona Tăpălăgescu suntu cea mai de pildă părechiă de omeni.

(După Hacklânder.) Comei Pop Pădurarii.

—»§^! i&§a—

YÎRTUTEA. Aşa trecu late şi se ducu Cum omulii nicî gândeşce, Pre câmpuri florile dispăru, Şi ierba veşced.eşce. . . .

Şî stelele din ceriurî cădii Ba chiar' şi omulu more; „Virtutea singură a remasu" în vecî nemoritore.

Georgiu Simu.

45

$&&ib *!" '*' A A A A A A A •• •• •'• •'• ••• * ' ! ' + • + + * + * * # - • i • " >M

.ţjiiiiîîimîiimMiîummmmîmiim

• D I V E R S E . t 1

Cronică . — Da ale nostre. Pentru de a pote scăpa de boia, în care pătimescu acum mai bine de unu anii şi jumetate , mi s'a recomandaţii din partea celebiităţilorii medicale ce am consultată o vieţă linişcită şi fără muncă în o climă mai senâ-tosă. Dreptu-acea în speranţa de a scăpa odată de multele chinuri şi suferinţă ale bolei, cu care m'a 'cer­cată Domnedeu, me vedu astrinsu a mc retrage cu totulu de pe arena pubicităţii şi a-mi cerca restau­rarea sănătăţii în regiuni mai primciose. In urma acesteia »P r e o t u 1 u R o m a nu«, înfiinţaţii acuma-sîi 16 ani, şi A m i c u l u F a m i l i e i « , înfiinţată acuma-sii 14 ani, vorii se înceteze, dacă numai nu se va afla cineva dintre scriitorii noştri, care se con­tinue redactarea şi edarea acelora, de sine se în­ţelege că pe propria respundere şi propriulu folosii, nereţenendu-mi eu nici unii dreptu la acelea. — Cei-ce ar' dori a reflecta la ambele ori la una din aceste foi, binevoiescă a se adresa la „ Tipografia Aurora" în Gherla—Szw.nosujodr. Ele se potii strâ-lua imediată. La casii, că nu s'ar' afla cine se în­treprindă continuarea acestora foi, ele voru apare totuşi până la finea acestui anu sub îngrijirea unui colaboratorii internii, pentru de a nu suferi ast'feliii abonenţiî pe anulii întregii nici cea mai mică. daună.

G l e i c h e n b e r g (locii de cură), în 18.30 lume 1890. N. F. Negmţiă redactorii.

Mama sufsrindiloru. — Măria Sa Dom na E l e n a C u z a, soţia fostului principe românii Alexandru Cuza, nu de mulţii s'a duşii, la Dr. Russu, epitropulu spitalului »Caritatea« (din Ja.şî) şi i-a spusii, că vre se se stabilescă în spitalu pentru a îngriji de copii suferindî. Se înţelege, că Dr. Russu rămase mirată de acesta hotărîre a soţiei marelui domnitoriu, şi respunse, că n'ar' pote primi ase­menea ofertă. Inse la insistenţele Măriei S'ale, că decă nu va fi primită, va găsi în altă parte vre­una spitalu, care se nu-i respingă cererea, Dr. Russu se învoi la asta. — Măria Sa Elena Domna era se se şi instaleze în spitalii, dar' din causa miorii reparaţii indispensabile a amenatu mutarea sa. — Doue camere se pregătescu pentru Elena Domna, unde îşi va ave locuinţa. Va ave de.îngrijitu cinci copii suferindj, dintre cari trei suntii întreleiiuţî din fonduri lăsate de prinţulii Al. Cuza şi doi vorii fi întreţenuţi din fondulu de 25,000 lei, care este pusii la disposiţia spitalului de însăşi Măria S'a Domna Elena. — Si ast'felu acesta inimă generosă şi no­bilă, demnă de defunctulu ei sociu, îşi va sferşi dî-lele într'unu instituţii de binefacere, îngrijindii de nenorociţii copilaşi suferindî, ca ast'felu se mai potă uita dorerile ce sortea cea amară a fâcutu-o se su­fere prin pierderea a c e l o r a , ce îi erau atatii de scumpi (copii sei).

Succesulu unei Eomânoe in Budapesta. La con­certului de examenu alu eleveloni conservatoriului

©B.C.U. Cluj

207

de musicâ din Budapesta în clasa superioră de pian, a fostu mai mulţii admirată d.-ra A l m a d e D u n c a S c h i a u . Juna română a încheiaţii concertulă cu dificila parafrasă pe Rigelotto de Liszt, executată cu unii raru semţementă artisticii. Directorulu con­servatorului, profesorii, representanţii presei şi auto­rităţile musicale presente, între care şi principele Ghica, consululii generalii alii României, îndată-ce si-a terminaţii juna elevă-artistă brilanta piesă, au încungîuratu-o spre a o felicita de inmensulii suc-cesii şi ai lăuda foculu pură eleganţii, pointatu cu o fineţă deosebită. Aplausele neîntrerupte au si­lită direcţiunea a face o escepţiune regulei stabi­lite şi a permite junei darnicele a accepta splen­didele buchete oferite. — Insemnămu că juna ro­mână se distinge şi în şcola specială de desemnă şi pictura florilorii şi a fructelorii. Nisce struguri ce a espusii a t ragă atenţiunea chiar' a artiştiloru.

Pate eleve la gimnasiî. Numele feteloră, care s'au anunţaţii în anulii acesta pentru esamene la gimnasiile de staţii în România, e forte mare. Aşa de esemplu la liceulu (gimnasiu compleţii) Mateiii Basarabii din Bucuresci s'au anunţaţii 92, la liceulu Sf. Sava toţii din Bucuresci 83, şi încă multe altele la celelalte gimnasii.

Direcţiunea poştala şi telegrafia in Oluşiu. Ofaşulu Cluşiu a tramisu ministrului de comerciii şi comunicaţiune Baross memorandulă, prin care se cere strămutarea direcţiunei poştale şi telegrafice din Sibiiu Ia Cluşiu. in adresă adunarea generală orăşenescă comunică hotărîrile adunărei, în urma cărora oraşulu se îndătoresce a construi edificiulii conforma planului ministerialii şi se obligă a re'n-torce spesele de 5000 fi necesare pentru strămu­tarea direcţiunei poştale şi telegrafice, decă minis-trulii va închiria edificiulii pentru scopurile amin­tite pe 30 de ani şi decă va strămuta direcţiunea poştei şi telegrafului din Sibiiu la Cluşiu.

Mandate poştale locale. Ministrulu ung. de comerciii face cunoscuţii, că oficiile poştale efec-tueză mandate poştale şi în comunicaţiunea locală. Deci pentru încassarea unei sume de 500 fl. se pote folosi unu madatii poştalii şi atunci, cândii oficiulu însuşi, care primesce scrisorea recomendată se con-ţene mandatulii, seu cândii unii alţii oficiu poştalii trebue se încasseze pretenţiunea la loculii predării scrisorii. In comunicaţiunea locală scrisorea reco­mendată ce conţene mandatulii e a se franca după tarifulii stabiliţii pentru comunicaţiunea locală adecă până la 20 grame cu o marcă poştală de 8 cr. (3 cr. espedarea şi 5 cr. recomendarea), şi dela 20 — 250 grame mărci de 11 cr. (6 şi 5 cr.)

Schimbarea vechiloru note de bancă de unii fiorinii. Notele cele vechi de unu fiorinii din anulă 1892 au eşitii din comunicaţiunea generală în dîua de 30 Iunie a. c.; dela 1 Julie a. c. până la 30 Iunie 1882 acele se voni schimba în Budapesta seu în Viena la cassele centrale de stătu, iar' dela 1 Iulie 1892 până la 31 Decemvrie 1893 numai la minis-teriulu de finance comunii, prelungă cerere tim­brată. Dela 1 Ianuarie 1894 încolo nu mai au nici o valore.

Eegulamentarea căsătoriei. In camera legis­lativă a statului Rentuky sa propuşii unu proiecţii de lege ce tinde a întredice căsătoria ori-cărui in­divida idiotă, alienaţii,- fără mijloce, cerşitoriu, va-gabundii, beţivii, jucătoriu de profesie, condamnaţii la închisore pentru furtii seu pentru crimă, precum şi ori-cărui individă devenită, prin constituţia fisică, incapabilă de a îndeplini convenabilii datoriile con­jugale Acesta interdicţie ar' trebui se fiă întinsă, după proiectulii din chestiune, chiar' şi asupra ori cărei persone inzestrată cu unii caracteră violenţii

[ seu care, în tempii de unu ană, ar' fi fostu con­vinsă că a intraţii în o casă de prostituţie.

Gaz. hebdom. des sciences medic. — Spitalulii. Apariţ iunî fenomenale. Unu doctorii francesu

a făcută unu raportă în privinţa unei dame, pe I care a observatu-o multă tempii şi care se bucură

de curiosa facultate de-a pote mişca ochii, înse in-I dependentă umilii de altuia : pe cândii unuhi se

mişcă la drepta, celalaltu la stânga, seu pe cândii unulă se mişca, celu-alaltu stă pe locii. E a spune, că din copilăria făcea asemenea eserciţii oculare, şi prietinele petreceau uitându-se la aceste mişcări curiose. Femeia vede numai cu .unu ochiu iar' cu celu-alaltii nu. In stare ordinară înse vede bine cu amendoi ochii. Acelaşi doctorii spune, că a asistată la New-York la conferinţele unui natu­ralistă, care se servea de-odată de amendoue ma­nile ; pe cândii cu o mână făcea cu creta pe tablă par tea dinainte a animalului, cu cealaltă făcea par­tea dinapoi. In sferşitu, doctorulă mai citeză ca-sulu unei familii, în cari membrii ei nu poteu face vre-o mişcare cu o mână, fără ca şi cealaltă se se mişce in acelaşi sensii.

Unîl concursu literariu. Societatea pentru cul­tura şi literatura română în Bucovina escrie cu acesta concursă pentru compunerea a doue cărţi

; pentru tineretă (pentru bibliotecele şcolare) Cu­prinsulu uneia dintre aceste cărţi se fiă potrivită a deşcepta la tineretă semţementulă de datoria, ave­rea moştenită dela părinţi nunumai de a-o păstra, ci şi de a-o înmulţi ; iară cuprinsulă cărţii a doua se fie potrivită a îndemna pe tineretă la îmbrăţi­şarea meseriiloru, a industriei şi a comerciului.

Deşi Societatea doresce, ca compunerile se fiă de cuprinsulu amintită, totuşi se voru lua în considerare şi acele compuneri, cari ar' t rata des­pre alte teme.

Compunerile trebue se fiă cela put ină de o cola de tipariă şi suntă de a se trimite comitetului Societăţii până în 1 Septembre 1891. Compunerea cea mai bună fără privire la temă se va premia cu 30, iară cea care îi va urma în calitate cu 20 fl. v. a. Celelalte compuneri încurse, decă voră fi bune, se voru tipări de Societate numai cu încuviinţarea autoriloru.

Comitetulu Societăţii pentru cultura {i literatura româna în Bucovina.

Cernăuţii, în Maiii 1890. Preşedintele: Kecretariulu Hormuzaky. D. Socoleanu.

©B.C.U. Cluj

208

R a t a » » »

» » » » »

» i Nov. » i Iunie » I Nov. » i Iunie » i Nov.

a. c. 1891 1891 1892. 1892.

»Arieşana« instituţii de creditu şi economii, societate' pe acţii in Turda. Adunarea generală ordinară a acţionarilorii institutului de creditu şi economii »Ariesana«, societate pe acţii in Turda, ţenută în 1 Martie a c , aflându de lipsă sporirea capitalului seu socialii, de o par te pentru publiculu, care este avisatii la credite, de altă parte pentru-ca institutulu se potâ face operaţiuni mai estinse, a decişii în principiu se se mărescă capitalulu sogialu alu institutului prin o emisiune nouă de acţii, sta • bilindu ca normative urmâtorele disposiţiuni: 1. Se va mări capitalulu socialii cu 30.000 fi. — prin o emisiune nouă de 600 de acţii, care vorii suna la nume, fiindii valorea nominală a unei acţii de 50 fi. Valorea acţiilorii se va plăti ast'feliii:

1. de ion /„= 5 fi.— de plătitu în 1 Augustii a. c. II. » 10"/,,= 5 » — » 111 » 207,,^- 10 » — » IV. » 20" „= 10 » — »

» V . » 20"; 1,-- 1 0 » — » » VI. » 20" „= . o » — »

loo"/o= 50 fi. — stându în voia fie-căruia a plăti valorea acţiilorii sub­scrise de-odată sau in rate mai puşine. 2. Acţionarii au cei dintâiu dreptulii de a subscrie acţiile din nou emise, iar' pentru casulii, că ele nu vorii fi subscrise de acţionari, direcţiunea este însărcinată a vinde acţii şi la neacţionarî. 3. Pentru eventualitatea, că voru fi şi acţionari noi, aceştia suntii îndatoraţi a plăti la subscriere 1 fi. ca taxă de înscriere şi I fi. ca con-tribuire la fondulii de reservă existenţii alu socie­tăţii de fie-care acţie subscrisă. 4 Acţiile noue şi respective ratele plătite vorii participa la profitulii curaţii în părţi iga îe cu acţiile vechi, încependii din di>-'a plătirii lorii. 5. Afară de aceste, pentru noua emisiune remânii in valore disposiţiunile cu­prinse în statutele societăţii, în specialii cele cu­prinse în §§. 8 - 14. Subscrisa direcţiune, aducendu aceste la cunoscinţa p . t. publicii, vine cu totă ono-rea a roga pe toţi, care se întereseză de acesta nouă întreprindere, a lua par te şi la noua emisiune. Rate le plătite se vorii cuita prin titluri provisoriî, iar' la plătirea totală se vorii libera acţiî originale.

T u r d a , IO Iunie 1890. Direcţiunea institutului de creditu şi economii

»Arieşana«- din Turda. Dr . R a ţ i u m . p preşedinte; I o a n i i P e t r i c a ş i i i m . p ; S i m e o n i i P. M o l d o v a n i i m . p . ; I o a n i i M e s a r o ş i i i m. p . ; I o s i f i i C h i o r e a n i i m p . ; D i o n i s i u St. Şiuluţiii m. p., directorii esecutivii.

Convocare. Adunarea generală anuală a Beii-niunei femeiloru române selagiane este convocată p re 4 Augustii st. n. 10 ore a. m. în comuna Su-furulu de susu. — Membrii Reuniunei şi toţi aceia, cari se întereseză de cultura femeiei române, cu respectii suntii poftiţi, se binevoiescâ a participa la acea adunare generală

S i m le u i ii S i l v a n i e i , la 29 Iuniu 1890. Clara Maniu A. Cosma.

preşedintă. ^ ^ ^ _ ^ ^ _ _ secretarii!.

G l u m e . HaiU Şl lcidu. Ce-i susu e susu, ce-i josu e josu.

Ce-i mari au tâte de prisosii, Inse nimicu N'are celu micii. Aşa se vede este daţi i : Numai progresii celui bogaţii, — Celui seracu: Progresii de racii.

De giabă mai vorbimu ceriu ! Am deslegatu acesta misteriu : E raiu cândii ai Şi iadu, cândii n'ai.

Caro/ Scrob. 1890. Iunie.

0£a

(^UriOSă. Xumai acen mi-ai ' place se şciu, că ore iubeşce-me într'adeverti mirele mieu ?

— Las ' că vei şci-o acuşiu după septemânile de miere, cându i-se va presenta sj re plătii e nota croitoriului teu.

Epitafulu unui orologieriu. Iată uniî epitafu compuşii după dorinţa unui orologieriu la mortea sa : „Aci zace într'o posiţie orisontală corpulu oiologieriului N. . . Onorea fu resortulu realu alu vieU'î sale şi prudenţa regulâtoriulu fapteloru lui. Mişcările sale fură totu-de-una mesuraie, şi temerea de Dom-nedeu şi iubirea de apropelui fură neîncetata che:a conduitei sale. Elu îşî împărţa ntâtu de bine timpulii, incâtu orele pentru dinsulu se strecurau Sntr'o sferă de plăcere şi de mulţumiri, până cându lanţulu 4,îleIoru sale se sferşi Ia 70 de anî. Elu se duce cu spe­ranţa, că se va înfăţioşa curăţiţii de ori ce imperfecţiune înaintea.-marelui orologieriu alu „Universului."

Proba advocatulu 1' Pe unu advocaţii î-lu întrebă unu amicii odată-aşa :

Pentru-ce întotu-de-una ia-i procese domniata,

Care n'au de locu dreptate şciindu chiar' c'o Se le perd! ?

— Ei amice, fârte lesne. 4eu. te rogu ca se me credî,

Am perdutu mii de procese ce le socoteamu de bune,

încâtti adj nu şciu cu care potu se făcu ceva minune.

Proprietariii, Redactorii respuncjetoriii şi Ed i ton i : N I C O L A E F . N E G K U T I U .

Gherla Imprimâria „Aurora" p. A. Todoranu 1890.

©B.C.U. Cluj