Foarte puţini creștini cunosc fap-tul că anul bisericesc nu începe

la aceeași dată cu anul civil. Deși Biserica săvârșește în ziua Anului Nou îndătinatul Te Deum pentru începutul și pentru întreaga cur-gere a anului civil, care începe la 1 ianuarie, trebuie știut faptul că anul bisericesc, spre deosebire de cel ci-vil, începe la 1 septembrie.

Data de 1 septembrie, ca început al anului bisericesc, a fost împru-mutată de la evrei, care începeau atunci anul civil, numit și Indicti-onul, așa cum apare menţionat și în Sinaxarul din Minei, în ziua de 1 septembrie. Cultul creștin, având un caracter mixt, iudeo-creștin, și-a însușit în rânduiala sa cadrele exte-rioare ale Legii Vechi, despre care Însuși Mântuitorul Hristos zicea: „N-am venit să stric, ci să împli-nesc“ (Matei 5, 17), adică să desă-vârșească Legea dată prin Moise poporului ales. După cum afl ăm din textul Sinaxarului din Minei, Indictionul era cunoscut și la ro-mani, care începeau noul an de la această dată (Mineiul pe Septem-brie, p. 22).

Un al doilea motiv pentru care ziua de 1 septembrie a fost așeza-tă ca zi a începutului de an biseri-cesc este tradiţia potrivit căreia, în această zi, Mântuitorul Iisus Hris-tos Și-a început activitatea Sa pu-blică, intrând în sinagogă și citind cuvintele prorocului Isaia, care profeţeau despre Persoana Sa dum-nezeiască: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor; M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobi-rea și celor orbi vederea; să slobo-

zesc pe cei apăsaţi. Și să vestesc anul plăcut Domnului“ (Isaia 61, 1-2 și Luca 4, 18-19).

În fi ne, al treilea motiv pentru care ziua de 1 septembrie este so-cotită ca ziua de început a anului bisericesc este tradiţia moștenită din Legea Veche, potrivit căreia în această zi a lunii septembrie a înce-put creaţia lumii.

Imnografi a zilei din Minei se re-feră, pe lângă prăznuirea sfi nţilor zilei, și la momentul noului început de an: „Sosit-a intrarea anului, care ne cheamă să cinstim pe cei ce o lu-minează pe ea“, și cere de la Hristos: „…Doamne, binecuvântează lu-crurile mâinilor Tale și ne învredni-cește pe noi, cu folos a trece crugul anului“ (Mineiul pe Septembrie, p. 11). În același sens, rugăciunea li-turgică de mijlocire adaugă: „Hris-toase, Dumnezeul nostru, Cel ce întru înţelepciune toate le-ai zidit și din nefi inţă întru fi inţă le-ai adus, binecuvântează cununa anului și cetatea noastră păzește-o nevătă-mată. Și pe credincioșii noștri câr-muitori cu puterea Ta îi veselește, biruinţă dându-le asupra potrivni-cilor. Pentru Născătoarea de Dum-nezeu, dăruiește lumii mare milă“ (Mineiul pe Septembrie, p. 11); „Tu, Împărate, Cel ce ești pururea și pe-treci în vecii cei fără de sfârșit, pri-mește rugăciunea păcătoșilor care cerem mântuire. Și dă, Iubitorule de oameni, pământului tău bună rodire, bine întocmite văzduhuri dăruind; binecredincioșilor creștini ajută-le asupra celor fără de lege… Ci dăruiește-ne biruinţă, Hristoase Dumnezeule…“ (Mineiul pe Sep-tembrie, p. 12).

În ziua de 1 septembrie, pe lângă începutul noului an liturgic se face pomenirea Sfântului Simeon Stâlp-nicul și a mamei sale, Marta. Potri-vit mărturiei din Sinaxar, Sfântul Si-meon Stâlpnicul, „călugărindu-se și suindu-se într-un stâlp patruzeci și șapte de ani, și făcându-se de multe minuni făcător, a adormit în pace“ (Mineiul pe Septembrie, p. 22). În aceeași zi se prăznuiește și Cuviosul Dionisie Exiguul, din Dodrogea, cel care a alcătuit cronologia creș-tină, numărând pentru întâia oară anii începând de la Hristos. Pome-nirea Sfântului Dionisie Exiguul nu este întâmplătoare tocmai în aceas-tă zi a începutului de an bisericesc, când începe numărătoarea zilelor și a lunilor noului an liturgic.

Primele sărbători din cursul anului liturgic sunt două prazni-ce împărătești: Nașterea Maicii Domnului, la 8 septembrie, și Înăl-ţarea Sfi ntei Cruci, la 14 septem-brie. Prăznuirea acestor două săr-bători la începutul anului bisericesc nu este deloc întâmplătoare, întru-cât Maica Domnului a fost pricinu-itoarea mântuirii noastre, născân-du-L pe Mântuitorul Hristos, iar Sfânta Cruce este semnul biruinţei noastre asupra morţii celei veșnice, prin Patima Domnului îndurată pe ea, pentru mântuirea noastră. Cele două praznice, așezate la începutul anului bisericesc, arată tocmai înce-putul și fi nalitatea lucrării de mân-tuire a omului și a lumii, pe care a realizat-o Mântuitorul Iisus Hris-tos, fi ind punctele de sprijin pentru începutul bun al anului bisericesc, de la 1 septembrie.

Lucian Farcașiu, Ziarul Lumina, 31 August 2014

Începutul anului bisericesc

1

Foaie parohială bilunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

II, N

r. 40

/ 11 s

epte

mbr

ie 2

016

DIALOG DE DUMINICĂ

2

Nașterea Maicii Domnului, prima sărbătoare cu cruce roșie din anul bisericesc

Pe 8 septembrie prăznuim Naș-terea Maicii Domnului, naș-

tere despre care Sfânta Scriptură tace. Lipsa informațiilor legate de nașterea și viață Maicii Domnului ne descoperă discreția și smerenia Fecioarei Maria. Este prima săr-bătoare cu cruce roșie din noul an bisericesc, an care începe pe 1 septembrie.

Informațiile despre Nașterea Maicii Domnului sunt luate din scrieri necanonice sau apocrife, precum Protoevanghelia lui Ia-cov, o lucrare iudeo-creștină din secolul al II-lea. Din această scri-ere aflăm că Ioachim și Ana erau înaintați în viață și lipsiți de copii. Deși bătrâni, stăruie în rugăciune că Dumnezeu să le dăruiască un copil.

Îndrăznesc să ceară ceea ce noi numim a fi imposibil: părinți la o vârstă foarte înaintată. Dumnezeu le ascultă rugăciunea și astfel Ana, femeie stearpă, o naște pe Maica Domnului.

Menționam că și alte femei sterpe din Vechiul Testament se învrednicesc să nască copii în mod minunat. Însă toate au năs-cut băieți, numai Ana, soția lui Ioachim, va naște o fată, pe care Fiul lui Dumnezeu și-o alege să-I fie mamă.

Sfântul Ioan Damaschin ne oferă următorul răspuns la între-batrea: De ce Fecioara s-a născut dintr-o femeie stearpă? Fiindcă trebuia ca singurul lucru nou sub soare, începătura minunilor, să fie

preîntâmpinat de minuni și în-cet-încet, din cele mai smerite să se nască cele mai mari. Dar ar mai fi un lucru. Prin naș-

terea Mariei, firea s-a biruit prin har și a rămas supu-

să, necutezând să o

ia înainte. Firea a așteptat nerodi-toare, până când harul a înflorit rodul.

Nașterea Maicii Domnului adu-ce bucurie la toată lumea după cum vestește troparul închinat acestei sărbători. Dacă Eva a adus în lume blestemul, Maria a adus binecuvântarea; dacă Eva a adus în lume moartea, Maria a adus Viața cea adevărată; dacă Eva s-a făcut pricinuitoare a căderii, Ma-ria, prin ascultare și smerenie, a devenit pricină a binecuvântării și a bucuriei.

Icoana Nașterii Maicii Domnului

În icoana Nașterii Maicii Dom-nului, Sfânta Ana își sprijină capul pe mâna stânga, semn al neînțe-legerii tainei petrecute. Privește către fiica sa și nu-și poate expli-ca minunea. Ea este reprezentată stând pe pat, înconjurată de câte-va femei tinere care se grăbesc să-i dea de mâncare.

În unele icoane este redată și în-tâlnirea lui Ioachim și a Anei după vestirea îngerului că vor dobândi prunc. Cei doi părinți se îmbrăți-șează și se sărută în ușa casei lor. Sfânta Ana spune bărbatului ei, potrivit Protoevangheliei: „Acum am cunoscut că Domnul Dumne-zeu mult m-a binecuvântat…”.

Dacă în partea stângă a icoanei este redată Sfântă Ana, în partea dreaptă este reprezentat Ioachim în stare de rugăciune. În acest mo-ment sfânt l-a găsit îngerul, care i-a adus vestea cea de bucurie.

Culorile veșmintelor și ale ele-mentelor arhitecturale sunt vioaie, chipurile luminoase, după cum, de altfel, se și cuvenea la nașterea unui prunc după mulți ani de aș-teptare.

Scurt istoric despre sărbătoarea Nașterii Domnului

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este prezentă și la co-pții egipteni și la iacobiții sirieni, separați de Biserica Ortodoxă după Sinodul al patrulea ecume-nic (451). De aici reiese că sărbă-toarea era deja în uz și la ei înainte de această despărțire. Începutul ei trebuie statornicit deci între Sino-dul III ecumenic (431) și Sinodul IV ecumenic (451).

În Apus, sărbătoarea a fost adoptată în timpul papei Serghie I (687-701). În secolul al VI-lea, Sfântul Roman Melodul a compus condacul și icosul acestui praznic, iar în secolul al VIII-lea, Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit Cano-nul ce se cântă la slujba Utreniei. Data de 8 septembrie, aleasă pen-tru prăznuire, reprezintă ziua sfin-țirii unei biserici închinată Maicii Domnului la Ierusalim, de către împărăteasa Eudoxia, la începutul secolului al V-lea.

Tâlcuirea numelui Maria

Numele de „Maria” provine din ebraicul „Aia”, care înseamnă „Domn” și se tâlcuiește „Doamnă”, deoarece ea domnește și stăpâneș-te peste cele cerești și pământești ca Maică a lui Dumnezeu.

Troparul Praznicului Nașterii Maicii Domnului

Nașterea ta, de Dumnezeu Năs-cătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumne-zeul nostru. Și, dezlegând bleste-mul, a dat binecuvântare; și, stri-când moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

3

Biserica Ortodoxă prăznuiește pe 14 septembrie Înălțarea

Sfi ntei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creștine. Spre deosebire de alte praznice împărătești, Înălțarea Sfi ntei Cruci se serbează cu post, pentru că ea ne aduce aminte de Patimile și Moartea Mântuitorului.

În ziua de 14 septembrie, cal-endarele creștine marchează sărbătoarea Înălțării Sfi ntei Cruci. Crucea pe care Mân-tuitorul Hristos a fost răstignit este pentru creștini obiectul unei cinstiri deosebite. Cultul Sfi ntei Cruci s-a dezvoltat mai ales după descoperirea ei la Ierusalim, în anul 326, de către Sfântă Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare. Amănunte despre con-textul în care a fost găsită Sfântă Cruce de către Sf. Elena, am afl at de la domnul profe-sor universitar doctor Emilian Popescu, de la Facultatea de Te-ologie Ortodoxă ‘Du-mitru Stăniloae’, din Iași: ‘Ierusalimul, după patimile Mântuitoru-lui și după Înălțarea la cer, a cunoscut o serie întreagă de evenimente istorice, care au fost tragice pentru locui-torii Ierusalimului, și anume Ierusalimul a fost distrus și s-a tras cu plugul peste Tem-plu și peste ceea ce a mai rămas după distrugerea aceasta de către romani, în anul 70. Probabil că, în cadrul acestor măsuri care au avut loc în anul acesta au fost di-struse și crucile care au căzut în această prăpastie la poalele stân-cii acestui munte, nu foarte înalt, Golgota, unde a fost Mântuitorul

răstignit. Acolo a mers Sf. Elena și a făcut cercetări arheologice. Se păstrează astăzi la Ierusalim un loc în care spune exact locul unde s-a descoperit Sf. Cruce. Este un fel de grotă în care cobori și chiar se spune că ‘aici a stat Sf. Elena și a supravegheat lucrarile’. Au fost descoperite cele trei cruci pe care au fost răstigniți Mân-tuitorul Hristos și cei doi tâlhari.

Nu s-a știut care dintre ele este Crucea Mântuitorului Hristos și, atunci, Sf. Elena și episcopul de atunci al Ierusalimului, Macarie, au socotit că este bine să aducă trupul unui evreu bolnav care să fi e atins de cele trei cruci. Într-adevăr, un tânăr care era foarte grav bolnav a fost atins de cele trei cruci, iar când s-a atins de Cru-

cea Mântuitorului el s-a făcut sănătos, și atunci s-a stabilit că această cruce este cea pe care a fost Mântuitorul Iisus Hristos răstignit’. La 14 septembrie 335, la Ierusalim, Sfânta Cruce a fost înălțată pentru prima dată în fața credincioșilor, moment ce a avut loc la Biserica ‘ Învierea Domnu-lui’, ridicată de Constantin cel Mare. De la evenimentul de la

14 septembrie 335 vine numele sărbătorii de astăzi: ‘Înălțarea Sfi ntei Cruci’. De-a lungul tim-pului, , Crucea a fost fragmentată în diverse împrejurări, părți din lemnul ajungând în diferite locuri. Detalii am afl at tot de la dom-nul profesorul univer-sitar doctor Emilian Popescu : ‘După , cru-cea a fost dată poporu-lui de către episcopul Macarie, încât a luat-o în brațe, a ridicat-o și a arătat-o poporului. Aceasta însemnează Înălțarea Sf. Cruci. Ea a fost depusă pe un piedestal, așa cum ne-am putea închipui, că a fost restabilită, așa cum arată în momentul răstignirii Mântuitoru-lui. Ea s-a și fragmentat în perioadă respectivă, în anumite bucăți, și o parte din aceasta Cruce a fost adusă la Con-

stantinopol, capitala Imperiului de atunci, iar o parte a rămas la Ierusalim, în Biserică Învierii, care a fost construită pe locul în care Mântuitorul a fost răstignit. O altă parte a fost adusă la Con-stantinopol, unde a fost depusă într-o biserică din cadrul Palatu-lui.

Sursa: basilica.ro

Sărbătoare Înălțării Sfi ntei Cruci

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.ro

Adresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

„Sfi nțenia este fi rea omului, cea pe care trebuie să o dobândim în această vremelnicie și nu este pentru om nimic deosebit, în sensul că se deosebește de vremelnicie, de viața biologică, sfi nțenia este fi rea

care veșnicește în Dumnezeu, deci este fi rea omului. Și fi e în căsătorie, fi e în monahism, fi e dacă sunt alte căi, tot sfi nțenia este ce caută el. Dar noi am făcut din sfi nțenie un șablon și am făcut un chip mincinos, am pus pe sfi nți pe un piedestal cât se poate de înalt și îndepărtat de noi și ne uităm la ei cu binoclul pe partea greșită ca să fi e încă mai departe, și atunci ne mirăm cum de nu ajungem acolo.”

Pr. Rafail (Noica)

Cuvânt

Necunoscut astăzi în Româ-nia, Sfântul Visarion, Arhi-

episcopul Larisei a săvârșit mai multe minuni în veacul al XVI-II-lea, atunci când sfi ntele sale moaște au fost aduse în patru rânduri în Muntenia.

Pe când zidea Mănăstirea Dou-sikou la începutul veacului al XVI-lea, Sfântul Visarion a vizitat Bucureștiul și alte localităţi pentru strângerea de ajutoare pe care le ducea la mănăstirea sa.

Sfântul Visarion s-a mutat la Domnul la 13 septembrie 1541, fi ind în vârstă de aproape 51 ani. Conform tradiţiei, Sfi ntele Sale Moaște au fost furate de un turc și vândute în Apus. La Mănăstirea Dousikou se păstrează însă cinsti-tul lui cap al Sfântului Visarion, ce izvorăște bună mireasmă și face mari minuni.

Sfi ntele moaște ale Sfântului Vi-sarion au fost aduse întâia oară în ţara noastră de către Nicolae Vodă Mavrocordat, la 14 septembrie 1730. Cu acest prilej, voievodul a dat Mănăstirii Dousikou un dar de 150 de taleri, cu îndatorirea ca părinţii cuvioși, slujitori acolo, să aducă sfi ntele moaște ori de câte ori va fi ciumă în ţară.

În luna noiembrie a anului 1738, în vremea domnitorului Constan-tin Mavrocordat, au fost aduse ia-răși sfi ntele moaște în București, pentru izbăvirea de ciumă.

În anul 1792, cinstitul cap al Sfântului Visarion a fost adus ia-răși în ţara noastră și depus la Mănăstirea Cotroceni, pentru că apăruse o nouă epidemie de ciu-mă, ce făcuse 90000 de victime. Domnitorul Alexandru Moruzi poruncește ca moaștele Sfântului Visarion, ce se bucurau de pre-stigiul că vindecă „boalele molip-sitoare”, să fi e purtate prin zonele infestate. Astfel, cuvioșii părinţi au mers în procesiune cu sfi ntele moaște în judeţele Vlașca și Olt, Teleorman, Dâmboviţa și Ilfov, făcându-se slujbe și sfeștanii, iar creștinii îi primeau cu evlavie și rugăciuni fi erbinţi. Multe minuni s-au făcut în felul acesta, în multe rânduri, căci ciuma a fost izgonită și creștinii izbăviţi.

În anul 1796, pentru a patra oară, sfi ntele moaște ale Sfântului Visarion au fost aduse la Târgoviș-te, pentru curăţirea de boli și sănă-tatea poporului. Pe toate drumu-rile, binecredincioșii creștini l-au primit pe Sfântul Visarion cu lu-mânări aprinse, îngenuncheaţi în marginea drumurilor și în sunetul clopotelor. Multe dintre bisericile satelor noastre s-au învrednicit a avea măcar câteva ceasuri sfi ntele sale moaște în sfântul altar.

În urma acestor procesiuni cu moaștele Sfântului Visarion, cul-tul sfântului s-a dezvoltat rapid în București: Biserica Sfântul Vi-sarion Vechi și Biserica Sfântul Visarion Nou, precum și o stradă îi păstrează numele și astăzi; Bi-serica Schitul Măgureanu poar-tă hramurile Sfi nţilor Visarion și Pantelimon, tămăduitori de boala ciumei; Paraclisul Mănăstirii An-tim poartă și el hramul Sfântului Ierarh Visarion. Mulţimea icoa-nelor cu chipul Sfântului Visarion din bisericile Bucureștiului și din împrejurimi dau mărturie asupra puterii sale vindecătoare. De ase-menea, mulţi copii din Muntenia și Moldova, Transilvania și Olte-nia au fost puși sub ocrotirea Sfân-tului Visarion, primind numele acestuia la Botez.

Biserica face pomenirea Sfântu-lui Visarion, Arhiepiscopul Lari-sei, Făcătorul de Minuni, la data de 15 septembrie.

Sursa: www.doxologia.ro

Moaștele Sfântului Visarion, Arhiepiscopul Larisei