1

BETOANE SI MORTARE CU LIANTI MINERALI

Betoanele şi mortarele sunt conglomerate artificiale obţinute prin

întãrirea amestecurilor omogene de agregat, liant şi apã, luate în

anumite proporţii.

In compoziţia mortarelor se foloseşte, ca agregat, nisip (<7,1

mm); pentru betoane, agregatul este constituit din nisip şi pietriş, iar

uneori şi bolovani.

În compoziţia betoanelor şi mortarelor pot intra, în proporţii mai

reduse, alte materiale pulverulente (zguri, cenuşi, tras etc.), numite

adaosuri şi o serie de substanţe numite aditivi, care modificã, în sensul

dorit, unele dintre caracteristicile fizico-mecanice.

Se definesc douã stãri în care betoanele / mortarele se pot afla :

beton/mortar proaspãt, care descrie starea amestecului din

momentul introducerii apei (momentul din care pot începe reacţiile de

hidratare ale liantului), pânã la începerea prizei acestuia (amestecul

poate fi pus în operã);

beton/mortar întãrit, care începe odatã cu terminarea prizei (se

produc fenomenele specifice fazei de întãrire a liantului).

2

Structura idealã a unui beton de ciment, în stare proaspãtã,

ar fi reprezentatã de o reţea formatã din granulele de agregat, învelite

într-un strat subţire de pastã constituitã din granulele de ciment şi

apa strict necesarã hidratãrii acestora.

Structura astfel formatã ar trebui sã fie total compactã (C=100%).

Dupã punerea în operã a

betonului proaspãt, în mortar, se

produce sedimentarea granulelor,

deasupra sedimentului acumulându-

se apa liberã şi aerul care au fost

incluse în structura betonului, la

amestecare

aer

nisip fin

nisip grăunţos

apă

pietriş

Structura betonului întãrit poate fi consideratã ca un sistem

dispers, constituit dintr-o matrice (mortarul întãrit), în care se aflã

dispersate granulele de pietriş. Aderenţa fazelor se realizeazã atât

prin ancorarea mecanicã a matricei în asperitãţile suprafeţei

granulelor de gregat, cât şi prin chemosorbţia componentelor

cimentului hidratat, pe suprafaţa agregatului.

3

Betonul întãrit este, deci, un material compozit cu structurã macro-

eterogenã şi caracter pseudosolid, cuprinzând cele trei stãri de

agregare:

starea solidã, constituitã din granulele de agregat, din granulele de

ciment (hidratate superficial) şi din formaţiunile cristaline de hidratare

a cimentului;

starea lichidã, constituitã din apa legatã chimic, din apa legatã

fizic (absorbitã în geluri şi adsorbitã pe faza solidã) şi din apa liberã;

starea gazoasã, constituitã din aerul inclus în structurã şi din

vaporii de apã aflaţi în pori.

Dacã betonul se menţine în mediu uscat, apa liberã se

evaporã lãsând în structurã pori deschişi.

4

Tehnologia lucrãrilor de betoane cuprinde patru etape

principale:

prepararea: dozarea şi amestecarea (malaxarea) materialelor

componente, pânã la omogenizarea amestecului de beton;

transportul, de la staţia de preparare (staţia de betoane) la

punctul de lucru, în care nu trebuie sã se producã modificarea

compoziţiei betonului, prin sedimentare, scurgeri de mortar,

evaporarea apei etc.;

punerea în operã cuprinde operaţiile de introducere în cofraj

(turnare) şi de compactare a betonului, pentru eliminarea aerului şi

formarea structurii compacte, operaţii care trebuie sã se realizeze

pânã la începerea prizei;

tratarea ulterioarã constã în protejarea betonului împotriva

uscãrii rapide sau îngheţului precoce, pentru a preveni producerea

fisurãrii datoritã contracţiei hidraulice, respectiv expansiunii apei la

îngheţ ; în cazul prefabricatelor, betonul poate fi tratat hidro-termic

pentru a i se accelera întãrirea.

5

Caracteristicile betonului

Fiind un material compozit, caracteristicile tehnice ale

betonului întãrit vor fi influenţate atât de caracteristicile şi proporţiile

de amestec ale materialelor componente, dar şi de aptitudinea

amestecului de a fi pus în operã (de caracteristicile betonului

proaspãt), respectiv de condiţiile tehnologice de preparare, punere în

operã şi de întãrire ale betonului.

Lucrabilitatea betonului

Lucrabilitatea betonului este caracteristica complexã a

amestecului de beton proaspãt care exprimã calitatea acestuia de a

rãmâne omogen în timpul transportului şi turnãrii, respectiv de a se

pune uşor în operã, umplând cofrajul şi ajungând la gradul necesar

de compactare cu consum cât mai mic de energie.

Caracteristicile betonului proaspăt

Condiţii contrare:

cât mai vărtos cît mai fluid

6

Consistenţa betonului proaspãt

Consistenţa caracterizeazã capacitatea betonului proaspãt de a se

deforma vâsco-plastic, sub acţiunea unui lucru mecanic.

Intre granulele solide din structura betonului proaspãt se

manifestã forţe de frecare, iar mortarul exercitã forţe de coeziune între

granule.

Frecarea depinde de forma granulelor (rotunjitã sau cu muchii

vii), de textura suprafeţei lor (netedã sau rugoasã) ca şi de volumul şi

de consistenþa mortarului, întrucât acesta joacã rol de lubrifiant.

Coeziunea depinde de volumul şi de consistenţa mortarului,

fiind cu atât mai mare cu cât volumul de mortar este mai mare şi

consistenţa acestuia este mai vârtoasã.

Dacã au valori suficient de mari, forţele interne fac ca un

amestec de beton proaspãt, turnat într-un tipar (trunchi de con, spre

exemplu) sã-şi menţinã forma, dupã decofrare. Când forţele interne

nu echilibreazã greutatea proprie sau o acţiune mecanicã exterioarã,

amestecul va suferi o deformaţie vâsco-plasticã.

7

Metoda tasãrii: consistenţa se

exprimã prin diferenţa (h, în cm)

între înãlţimea unui trunchi de con

(din tablã) umplut cu betonul de

încercat şi înãlţimea betonului

tasat sub greutatea proprie, dupã

ce tiparul a fost ridicat.

h

riglă

beton tipar

din tabă\tasat

Metoda remodelãrii VE-BE: consistenţa

se exprimã prin durata de vibrare (în

secunde) necesarã unui volum de beton

proaspãt, cu forma de trunchi de con şi

apãsat de un disc cu masã normatã, sã se

remodeleze la forma cilindricã, umplând

corect un recipient cilindric.

beton

recipient

cilindricmasavibrantă

disc transparent

matriţă tronconică

axa glisantă

8

Gradul de compactare reprezintã raportul între densitãţile aparente

maximã (dupã compactare) şi minimã (la turnare) ale betonului.

Dacã betonul proaspãt este supus unei acţiuni vibratorii,

granulele de agregat intrã în vibraţie şi, pentru perioade scurte de timp,

se desprind din contactul reciproc ceea ce are ca efect reducerea

frecãrii interne; granulele de pietriş au posibilitatea sã se aranjeze în

reţea compactã, iar mortarul sã pãtrundã în golurile acesteia, eliminând

aerul inclus la malaxare.

Volumul aparent al betonului proaspãt scade şi, implicit, cresc

densitatea aparentã şi compactitatea.

Aptitudinea de compactareExprimă lucrul mecanic necesar pentru compactarea betonului.

Consistenţa necesară depinde de caracteristicile elementului ce

trebuie realizat şi de tehnologia de punere în operă.

dimensiuni şi formă;

turnare prin cădere liberă, scurgere pe jghiaburi, pompare;

tehnologia de compactare.

9

Metoda Walz: gradul de compactare reprezintã raportul între

înãlţimea unui recipient paralelipipedic (cu secţiunea S constantã),

umplut cu beton prin scurgerea de la nivelul superior al

recipientului) şi înãlţimea betonului dupã compactarea prin vibrare,

pânã când nivelul acestuia în vas nu mai scade şi la suprafaţã nu

mai apar bule de aer.

Gradul de compactare (Gc) este, întotdeauna, supraunitar, cu atât

mai mic cu cât betonul este mai fluid, deci, cu cât acesta poate fi

compactat cu consum de energie mai mic.

-după

compactare

nivel beton:

H

hh

recipient

masă

vibrantă

- la turnare,

hH

H

hS

HS

V

V

V

m

V

m

Gmina

maxa

maxa

mina

mina

maxac

10

Tendinţa de segregare

Segregarea reprezintã fenomenul de separare a constituentelor

unui amestec.

Cauza determinantã o constituie diferenţele de energii

potenţiale pe care le au componentele amestecului, rezultate din

diferenţele de volume şi de densitãţi aparente ale acestora.

În timpul transportului, turnãrii şi compactãrii, compo-

nentele mai grele, purtãtoare de energii potenţiale mai mari

(materialele solide, în general şi granulele mari de pietriş, în

special), sunt capabile sã efectueze un lucru mecanic mai mare.

apă mortar

cofraj beton

granule

mari

granulemici

Beton gras Beton slab

Segregare directă:

betoane grase fluide;

betoane slabe,

vârtoase.

11

Susceptibilitatea unui beton de a fi segregabil se apreciazã prin

observaţii vizuale, în cadrul operaţiilor la care este supus betonul

proaspãt, dar poate fi apreciatã şi prin încercãri de laborator.

dupã vibrarea prelungitã a unei matriţe umplutã cu beton

proaspãt, aceasta se desface şi se analizeazã distribuţia granulelor

de pietriş pe înãlţimea betonului;

se colecteazã şi se mãsoarã apa separatã la suprafaţa betonului

compactat într-un recipient cilindric acoperit, volumul acesteia

raportându-se la suprafaţa liberã a betonului şi la volumul de apã

folositã pentru prepararea betonului (mustirea betonului).

Segregare inversă:

betoane slabe, fluide, cu granulozitate

defectuasă.compact

beton

beton

macroporos

cofraj

12

Mustirea betonului se datorează incapacităţii componentelor solide

de a reţine, prin adsorbţie, toată apa de amestecare.

O parte din apa care se ridicã spre suprafaţã rãmâne captatã

sub granulele de pietriş (în special, sub cele cu formã lamelarã),

determinând formarea unor zone de slabã legãturã, deci, defecte de

structurã.

Apa, în drumul ei spre suprafaţã, formeazã pori capilari

deschişi, orientaţi în aceeaşi direcţie (verticalã), ceea ce mãreşte

permeabilitatea betonului pe aceastã direcţie.

Ca rezultat al mustirii, partea superioarã a fiecãrui strat de

beton turnat devine poroasã, permeabilã, cu rezistenţe mecanice

reduse.

În cazul în care durata între douã turnãri succesive de

betoane este mai mare de 1,5 ore, deci, dacã betonul turnat anterior a

început priza, stratul superior (poros) trebuie îndepãrtat (prin frecare

cu perii de sârmã, sablare, buceardare etc.).

Limita între douã turnãri succesive, în acest caz, se numeşte

rost de lucru sau rost de turnare.

13

Segregarea, sub toate formele ei de manifestare,

constituie un fenomen cu consecinţe defavorabile pentru calitatea

betonului întãrit.

Întrucât segregarea nu poate fi anulatã prin compoziţie, se

impun o serie de mãsuri tehnologice pentru reducerea

fenomenului, cum ar fi:

transportul betoanelor plastice şi fluide numai cu autoagitatoare

(care realizeazã amestecarea pe durata transportului);

turnarea betoanelor de la înãlţimi mai mici decât 1,50 m, peste

aceastã înãlţime impunându-se scurgerea pe jgheaburi sau

turnarea prin pâlnii (pentru reducerea vitezei de cãdere);

antrenarea betonului pe traseul jgheaburilor, pentru evitarea

sedimentãrii;

limitarea duratei de vibrare a betonului şi amplasarea

vibratoarelor în beton dupã anumite scheme etc.

14

Densitatea aparentã a betonului proaspãt

se determinã prin mãsurarea masei unui volum cunoscut de beton

compactat.

Constituie parametrul de proiectare pentru cofraje şi

susţinerile tehnologice, care trebuie sã suporte greutatea betonului

pânã când acesta ajunge la rezistenţe suficiente pentru ca elementul

realizat sã poatã prelua încãrcarea din greutate proprie.Constituie, de asemenea, unul dintre parametrii de verificare

a reţetei betonului: între valoarea experimentalã şi valoarea teoreticã

a acesteia (calculatã ca sumã a dozajelor materialelor componente)

se admite o diferenţã de cel mult 50 kg/m3, diferenţe mai mari

indicând erori în calculul reţetei.

Raportând valoarea densitãţii aparente a betonului, compactat

printr-o metodã oarecare, la valoarea obţinutã ca la metoda Walz, se

calculeazã un factor de compactare prin care se poate aprecia

eficacitatea metodei de compactare aplicatã, faţã de acel beton.

15

Conţinutul de aer oclus

Prin aer oclus se înţelege aerul inclus în structura betonului şi care,

dupã compactare, rãmâne sub formã de bule fine, dispersate în

matrice.

Nu cuprinde aerul din golurile de dimensiuni mari (alveole,

caverne, rãmase în structura betonului ca urmare a compactãrii

insuficiente) şi aerul din porii agregatelor.Bulele de aer oclus joacã, rol de

granule elastice, în betonul proaspãt,

reducând astfel contactul direct dintre

granulele de pietriş şi, implicit, reducând

frecarea internã.

Totodatã, prin tensiunea superficialã ce se manifestã

asupra apei pe suprafaţa bulelor de aer, se mãreşte coeziunea

amestecului.

Ambele acţiuni fac sã se îmbunãtãţeascã lucrabilitatea

betonului, în sensul creşterii fluiditãţii, fãrã a se accentua tendinţa

de segregare.

16

Prin pârghia lucrabilitãţii, aerul oclus influenţeazã favorabil

formarea structurii betonului întãrit în condiţiile în care, dupã

compactare, volumul lui nu depãşeşte proporţia de (5 ... 7)% din volumul

aparent al betonului; peste aceastã proporţie, influenţele defavorabile ale

reducerii compactitãţii asupra caracteristicilor betonului întãrit devin

preponderente.

Metoda de determinare a conţinutului

de aer oclus se bazeazã pe legea

Boyle-Mariotte a gazelor, mãsurân-

du-se scãderea presiunii aerului într-

o camerã (de presiune), când

aceasta este pusã în legãturã cu un

vas de volum cunoscut, umplut cu

beton proaspãt, compactat, pentru ca

presiunile aerului din cele douã

incinte sã se echilibreze.).

cameră de presiune manometru

pompă de aer

apă

bule de

aer oclus

cameră

beton

supapă

de legătură

Manometrul, este etalonat în unitãţi de volum de aer oclus.

17

Betonul de ciment, în stare întãritã, reprezintã un sistem activ fizico -

chimic, evoluţia carateristicilor sale fiind influenţatã atât de factorii de

compoziţie (dozajele şi caracteristicile materialelor componente), cât şi

de acţiunile mediului asupra elementului din beton. De aceea,

caracteristicile betonului întãrit au sens numai dacã sunt precizate

condiţiile de întãrire, în particular, durata de întãrire (vârsta betonului).

Caracteristicile betonului întărit

Caracteristicile betonului întãrit se determinã pe epruvete sau

pe carote.

Condiţia de reprezentativitate a probelor pentru beton se

asigurã prin limitarea inferioarã a dimensiunilor lor, exprimatã prin

relaţia:agrmaxmin nL

18

Modul de pãstrare a epruvetelor, pânã la încercare, poate fi

diferit, în funcţie de scopul încercãrii.

Astfel:

dacã se urmãreşte estimarea caracteristicilor pe care le capãtã

betonul turnat în elementul de construcţie executat, epruvetele vor fi

pãstrate în condiţii similare (cât mai apropiate) celor în care se aflã

elementul;

dacã se urmãreşte verificarea calitãţii betonului, prin comparare cu

valorile normate ale caracteristicilor tehnice, epruvetele vor fi pãstrate

în regim normat (duratã, umiditate şi temperaturã), indiferent de

condiţiile în care se aflã elementul de construcţie executat

Regimul normat de pãstrare a epruvetelor din beton este:

24 ore în tiparele metalice, acoperite cu plãci de sticlã, la

temperatura de (202)OC;

6 zile în bazine cu apã sau acoperite cu nisip umed, la

temperatura de (201)OC;

restul timpului, pâna la încercare, în atmosferã, la

temperatura de (20 2)OC şi umiditatea relativã a aerului de

(65+5)%.

19

Pentru definirea caracteristicilor tehnice de calitate ale

betonului întãrit, s-a stabilit, convenţional, ca încercãrile sã se

execute la vârsta de 28 zile (90 zile, pentru betoanele hidrotehnice).

În unele cazuri, impuse de necesitãţi tehnologice, sau pentru

studierea evoluţiei, în timp, a unor caracteristici, încercãrile se pot

executa şi la durate intermediare (7 zile, 14 zile), ori la vârste mai

mari.

Caracteristicile fizice ale betonului întărit

Densităţi:

Densitatea (reală) se determină folosind, ca lichid de referinţă,

petrol lampant.

Densitatea aparentă constituie

parametru de verificare a omogenităţii

seriei de probe.

Categoria

betonului

Dens. aparentă

Kg/m3

f. greu > 2500greu 2201-2500semi- 2001-2200uşor 1001-2000

f. uşor < 1000

20

Compactitatea şi porozitatea, au caracter evolutiv întrucât volumul

porilor din structurã este umplut cu formaţiunile de hidratare a

cimentului, pe mãsura producerii reacţiilor specifice.

Compactitatea medie a betoanelor de rezistenţã (grele)

este de (80 ... 85)%, putând atinge limita maximã de 92%.Porozitatea betonului întãrit este alcãtuitã din:

pori de gel, (<30Å), care reprezintã interstiţiile dintre particulele

submicroscopice ce constituie formaţiunile gelice;

pori capilari, cu dimensiuni pânã la 0,1 mm, rezultaţi din mustirea şi

evaporarea apei din beton şi care sunt, de regulã, pori deschişi;

pori de aer oclus, cu dimensiuni pânã la 1 mm, care pot intercepta

reţeaua porilor capilari;

pori de sub agregate, cu dimensiuni pânã la 5 mm, rezultaţi prin

evaporarea apei de mustire captatã sub granulele de pietriş şi care sunt

interconectaţi prin pori capilari;

alveole şi caverne, cu dimensiuni peste 5 mm, rezultate ca urmare a

compactãrii insuficiente a betonului;

microfisuri şi fisuri, rezultate prin contracţii şi expansiuni datorate

inconstanţei de volum a cimentului, variaţii ale condiţiilor climatice de

exploatare (temperaturã, umiditate), sau protecţiei insuficiente a betonului

dupã turnare;

pori şi fisuri din granulele de agregat etc.

21

Contracţia betonului reprezintã fenomenul de reducere a volumului

betonului şi este generat de contracţiile cimentului (plasticã, hidraulicã şi

de carbonatare).

Cea mai mare pondere o are contracţia hidraulică a matricei,

prin uscarea formaţiunilor gelice.

La reumezire, matricea suferă umflări, variaţiile de volum

atenuându-se pe măsura îmbătrânirii betonului (gelurilor).

Cum granulele de agregat (în reţea) nu suferă variaţii de volum

la variaţia umidităţii, rezultă lunecări la interfaţa matrice-agregat, cu

consecinţe asupra fisurării betonului oboseala betonului la variaţii

alternante de umiditate.

Coeficientul de dilataţie termicã a betonului este pozitiv; betonul se

dilatã la încãlzire şi se contractã la rãcire.

Variaţiile globale de volum ale betonului, datorate variaţiilor de

temperaturã, rezultã din suprapunerea variaţiilor de volum ale

materialelor componente ai cãror coeficienţi de dilataţie termicã sunt

diferiţi. oboseala betonului la variaţii alternante de temperatură.

22

Conductivitatea termicã a betonului este influenţatã, în principal,

de natura agregatului, respectiv de structura şi umiditatea betonului.

Conductivitatea termicã a pietrei de ciment (matricei) este

mai micã decât a agregatelor conductivitatea termicã a betonului

scade odatã cu creşterea raportului ciment / agregat.

In stare uscatã, scade semnificativ odatã cu scãderea

densitãţii aparente, deci, cu creşterea porozitãţii.

Influenţa umiditãţii este mai importantã în cazul betoanelor

grele, compacte şi se atenueazã pe mãsura creşterii porozitãţii,

datoritã apropierii valorii conductivitãţii scheletului solid de cea a

apei.

(la aceeaşi porozitate, betoanele grase au mai mic)

23

Caracteristicile mecanice

Betonul este considerat material friabil (chiar dacã prezintã o

anumitã comportare plasticã), deoarece ruperea sub acţiuni mecanice

se produce la deformaţii mici.

Procesul de rupere este guvernat de procesul de

microfisurare a structurii betonului, cu dezvoltarea începând de la

interfaţa matrice-agregat.

Caracteristicile mecanice sunt determinate de compactitatea

betonului, de rezistenţa pe care o dezvoltã cimentul, de rezistenţa

agregatului şi de aderenţa matricei la agregat.

Rezistenţa la compresiune se determină pe epruvete cubice (Rc),

cilindrice (Rcil) sau prismatice (Rpr), pe capete de prisme (cub

echivalent) şi pe carote.

Valorile rezistenţei la compresiune depind de volumul şi

forma epruvetei, conform principiilor generale.

24

Marca betonului reprezenta valoarea (în daN/cm2), din seria de mãrci

standardizatã, imediat inferioarã rezistenţei medii la compresiune

determinatã pe epruvete cubice cu latura de 20 cm, la vârsta de 28 zile

(90 zile pentru betoanele hidrotehnice), preparate şi pãstrate în regim

standard.

Rezistenţa determinatã conform definiţiei enunţate se numea

rezistenţã de marcã şi se nota cu simbolul Rb, iar marca era notatã

cu simbolul B, urmat de valoarea ei.

exemplu: pentru Rb=205 daN/cm2, marca corespunzãtoare ar fi B 200.

Clasa betonului reprezintã valoarea (în N/mm2), sub care se pot

întâlni statistic cel mult 5% din rezistenţele obţinute la încercarea

epruvetelor cubice cu latura de 14,1 cm, la vârsta de 28 zile,

preparate din betoanele fabricate de o staţie de betoane conform unei

reţete şi pãstrate în regim standard.

Valoarea corespunzãtoare frecvenţei de 5%, din mulţimea

statisticã a rezistenţelor obţinute conform definiţiei menţionate, se

numeşte rezistenţã caracteristicã şi se nota cu simbolul Rbk.

Clasa betonului se nota cu simbolul Bc, urmat de valoarea,

rezistenţei caracteristice (exemplu Bc 15).

25

R

c

F(

%)

R

b

Staţia

1

Rbk1

5

%

O reţetă de beton ar trebui să realizeze beton cu rezistenţa

medie Rb (rezistenţa de marcă). Din distribuţia statistică a

rezultatelor pe betoanele fabricate de staţia 1, rezultă Rbk1.

Staţia

2

Rbk2

Staţia 2 realizează aceeaşi marcă de beton (Rb) dar

variabilitatea rezultatelor este mai mare, încât Rbk2 < Rbk

1.

R

b

Pentru a realiza clasa Rbk1, staţia 2 trebuie, fie să-şi

regleze procesul (pentru a reduce variabilitatea), fie să deplaseze

curba de distribuţie (modifice reţeta) pentru ca aceasta să treacă

prin punctul de coordonate 5%, Rbk1 (consum mai mare de

ciment).

26

Conform normelor europene (NE 012-99), clasa betonului se

notează C xx/yy, în care:

xx este valoarea rezistenţei caracteristice obţinută pe epruvete

cilindrice cu = 150 mm şi h= 300 mm;

yy este valoarea rezistenţei caracteristice obţinută pe epruvete

cubice cu muchia de 150 mm.

Semnificaţia rezistenţelor caracteristice sunt aceleaşi, dar în

loc de Rbk, se notează cu fK.

Rezistenţa la întindere (Rt) este micã, în raport de (1/6 ... 1/20) faţã

de rezistenţa la compresiune (betonul este microfisurat).

Dezvoltarea în timp a fenomenelor de contracţie, generatoare

de microfisuri, determinã o creştere mult mai redusã a rezistenţei la

întindere, încât valoarea raportului Rt/Rc scade în timp.

Rezistenţa la întindere înceteazã, practic, sã mai creascã la

vârsta de (2 ... 3) luni, dacã betonul este menţinut la umiditatea relativã

a aerului de (50 ... 70)% şi chiar începe sã scadã, la umiditãţi mai mici

de 40%.

27

Caracteristici de durabilitate.

Permeabilitatea la apã este o funcţie de porozitatea betonului, de

dimensiunile, distribuţia şi interconexiunea porilor.

Datorită adsorbţiei apei pe pereţii porilor, permeabilitatea la apã a

betonului va fi determinatã de porii cu dimensiuni mai mari decât 0,5

mm, pori care formeaza aşa numita porozitate eficace a betonului.

Rezultã cã:

piatra de ciment, deşi mai poroasã decât rocile, prezintã, în

general, permeabilitate mai redusã decât acestea, datoritã

dimensiunilor mici ale porilor ei;

existenţa stratului de legãturã matrice-agregat, cu defectele de

structurã pe care le localizeazã, se manifestã şi în ceea ce priveşte

permeabilitatea betonului, care este mai mare decât a componentelor

sale;

porii rezultaţi prin mustirea apei mãresc mult permeabilitatea

betonului pe direcţia verticalã iar compactarea insuficientã a

betonului sau netratarea rosturilor de turnare anuleazã, practic, orice

mãsurã de îmbunãtãţire, prin compoziţie, a calitãţii betonului

28

Permeabilitatea betonului se exprimã prin gradul de impermeabilitate

Gradul de impermeabilitate reprezintã presiunea apei (n, în

bari) la care aceasta pãtrunde în structura betonului pe cel mult o

adâncime maximã admisã (x, în cm).

Adâncimile limitã admise de pãtrundere a apei în beton au

valorile:

x = 10 cm, pentru recipiente de lichide şi pentru elementele de

construcţii expuse la gelivitate, sau la coroziune chimicã;

x = 20 cm, pentru celelalte cazuri

Dacã x = 20 cm, menţionarea acestei valori, în simbol, nu mai este

obligatorie.

xnP

Scara standardizatã pentru clasele de impermeabilitate este:

P4; P8; P12,

iar pentru betoanele hidrotehnice, se suplimenteazã cu clasele:

P2; P6; P10 şi P16.

Pentru a se ţine seamã de mustirea betonului, direcţia de încercare, în

raport cu direcţia de turnare a betonului în matriţã, trebuie sã

corespundã situaţiei reale, din exploatare, a elementului de construcţie.

29

betoanele G 50 se încearcã la 25 şi la 50 de cicluri;

betoanele G100 şi G150 se încearcã la fiecare 50 de cicluri.

pentru fiecare etapã de încercare, seria este constituitã din 6

epruvete (3 constituie seria martor iar 3 vor fi supuse la numãrul de

cicluri de îngheţ-dezgheţ necesar).

Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ se exprimă prin gradul de gelivitate Gx.

Gradul de gelivitate (Gx) reprezintã numãrul "x" de cicluri succesive

de îngheţ-dezgheţ pe care le poate suporta betonul în stare saturatã cu

apã, fãrã ca coeficientul de înmuiere la gelivitate (hg) sã depãşeascã

valoarea de 25%.

Clasele de gelivitate impuse betoanelor sunt:

G50 , G100 şi G150.

%xR

RR

m

gmg 100

h

30

Rezistenţa la coroziune este determinată de comportarea la coroziune

a pietrei de ciment, dar şi de natura petrografică şi mineralogică a

agregatului.

Se pot produce şi reacţii chimice între componentele hidratate

ale cimentului şi componentele mineralogice ale agregatelor. Cea mai

frecventã reacţie este cea dintre constituentele active ale silicei din

agregat şi alcaliile din ciment, numitã reacţie alcalii-agregat.

OtHmSiOpCaOnNaOOqH)OH(pCanNaOHmSiO 22222 2

Suprafaţa agregatului va fi alteratã, iar gelul de silicat alcalin,

cu capacitatea foarte mare de umflare, prin absorbţia apei, va produce

expansiunea structurii şi, datoritã anulãrii aderenţei matrice-agregat,

chiar dezagregarea betonului.

Formele reactive ale silicei sunt opalul, calcedonia şi tridimitul,

care pot apare în rocile filoniene şi în cele extrusive (calcarele

silicioase, riolite, dacite, andezite şi tufurile corespunzãtoare).

Dacã nu poate fi evitatã folosirea agregatelor reactive, se

impune folosirea cimenturilor speciale, cu conţinut limitat (sub 0,6%)

de alcalii.

31

Factorii care influenţeazã caracteristicile betonului

pot fi grupaţi în:

factori compoziţionali, care se referã la caracteristicile şi dozajele

materialelor componente;

factori tehnologici, care se referã la condiţiile de preparare, de

punere în operã şi de întãrire ale betonului.

Influenţa apei de amestecare. Raportul A/C.

Apa de amestecare are urmãtoarele roluri, în beton:

umezeşte suprafaţa componentelor solide (agregat, ciment,

materiale de adaos) şi, prin lubrefiere, reduce frecarea internã,

conferind fluiditate amestecului de beton proaspãt;

reacţioneazã cu cimentul şi cu adaosurile active, participând la

formarea componentelor hidraulice.

32

Calitatea apei de amestecare poate influenţa hotãrâtor caracteristicile

betonului întãrit.

Apa trebuie sã fie curatã (pH=73), sã nu conţinã substanţe

care pot influenţa defavorabil procesele de hidratare a cimentului

(sãruri, humus, soluţii industriale reziduale etc.), sau impuritãţi care pot

reduce aderenţa matrice-agregat (grãsimi, produse petroliere).

Nu este permisã prepararea betoanelor cu ape minerale sau cu

apã de mare, fãrã analizarea chimicã şi fãrã încercarea acestora, în

prealabil, pe betoane de probã.

Influenţa cantitativã a apei se manifestã, în primul rând,

asupra lucrabilitãţii betonului proaspãt: majorarea dozajului de apã (la

dozaje constante pentru materialele solide) va determina fluidificarea

amestecului, dar şi creşterea tendinţei lui de segregare.

33

Se apreciazã cã cimenturile obişnuite reţin (36 ... 42)% apã,

raportat la masa cimentului: (17 ... 23)%, în combinaţiile chimice de

hidratare, iar restul, sub formã absorbitã în porii de gel

Pentru obţinerea fluidităţii necesare betoanelor, dozajele de

apã de amestecare sunt mai mari (160 ... 230) l/m3, diferenţa de

volum rãmânând ca apã liberã, evaporabilã şi determinând formarea

de pori în structura betonului întãrit.

La dozaj constant de apã, reducerea porozitãţii betonului

întãrit se poate realiza prin mãrirea dozajului de ciment încât acesta

sã lege chimic un volum de apã mai mare.

Dacã variaţia dozajului de apã influenţeazã lucrabilitatea

betonului proaspãt, structura betonului întãrit va fi determinatã,

prin porozitate, de raportul între dozajul de apã (A) şi dozajul de

ciment (C).

Acest raport se numeşte raport apã-ciment şi

se noteazã A/C.

34

Raportul A/C influenţeazã, practic, toate caracteristicile betonului,

atât în starea proaspãtã cât şi în starea întãritã.

Astfel, creşterea raportului A/C va provoca:

amplificarea tendinţei de segregare (mortarul devine mai fluid),

înrãutãţindu-se lucrabilitatea betonului proaspãt;

creşterea permeabilitãţii betonului întãrit (amplificarea mustirii cu

formare de pori capilari) şi înrãutãţirea durabilitãţii acestuia;

amplificarea contracţiei hidraulice (porozitatea deschisã faciliteazã

uscarea betonului) şi a tendinţei de microfisurare a structurii

betonului întãrit;

reducerea compactitãţii şi reducerea rezistenţelor mecanice ale

betonului;

PRINCIPIU

La betoane de clasã mai mare, este necesarã adoptarea unui

raport A/C mai mic, iar pentru betoanele cu condiţionãri

privind permeabilitatea, rezistenţa la gelivitate şi la coroziune,

raportul A/C nu poate depãşi anumite limite impuse.

35

Influenţa cimentului

Sub aspect cantitativ, influenţa variaţiei dozajului de ciment se

manifestã asupra caracteristicilor betonului, în ambele stadii.

În starea beton proaspãt, la dozaje constante ale celorlalte

componente, creşterea dozajului de ciment îmbunãtãţeşte

lucrabilitatea betonului, în sensul creşterii fluiditãţii (prin creşterea

volumului de mortar) dar şi a coeziunii lui (prin creşterea

consistenţei mortarului).

Pentru consistenţã constantã, majorarea dozajului de

ciment permite reducerea raportului A/C.

Sub aspect calitativ, compoziţia mineralogicã a cimentului,

determinând întãrirea, respectiv rezistenţa matricei la acţiunea

factorilor fizico-chimici de mediu, influenţeazã direct evoluţia

rezistenţelor mecanice şi durabilitatea betonului.

(a se vedea proprietăţile tehnice ale cimenturilor portland)

36

Pânã la dozaje de (450 ... 500) kg/m3, creşterea dozajului de

ciment influenţeazã favorabil caracteristicile betonului întãrit. Se

realizeazã raportul volumic optim între matrice şi agregat (mortarul

umple bine volumul de goluri din reţeaua granulelor de pietriş).

300 400

500

C

300 400

500

C

Depãşirea dozajului de 500 kg/m3, influenţeazã defavorabil:

densitatea aparentã scade, deoarece matricea, mai poroasã, are

densitatea aparentã mai micã decât agregatul;

rezistenţa la compresiune are tendinţã de scãdere, iar rezistenţa la

întindere scade accentuat, ca urmare a amplificãrii proceselor de

microfisurare a structurii prin contracţie hidraulicã;

amplificarea stãrii de microfisurare conduce la creşterea

permeabilitãţii, cu consecinţe defavorabile asupra durabilitãţii betonului.

B

pr.

B înt.

Rc

Rt

37

Influenţa agregatului

Agregatul ocupã cca. 75% din volumul betonului.

Natura agregatului (natural sau artificial), natura rocii din care

provine, influenţeazã prin densitatea aparentã, respectiv prin

structura petrograficã şi compoziţia mineralogicã, ce vor determina

rezistenţele mecanice, aderenţa matricei la granule, producerea

reacţiilor chimice ale componentelor agregatului cu componentele

cimentului sau cu substanţele chimice din mediu.

Aderenţa la interfaţa matrice-agregat se realizează prin două

mecanisme:

ancorarea matricei în asperităţile suprafeţei granulei de pietriş;

chemosorbţia produşilor de hidratare a cimentului la suprafaţa

granulelor de agregat.

38

Aderenţa produselor de hidratare ale cimentului la suprafaţa

agregatelor, prin chemosorbţie, se datoreazã hidrolizãrii superficiale

a celor douã faze:

prin hidroliză, suprafaţa granulelor silicioase devine "tapisatã" cu

sarcini electrice negative, iar a celor calcaroase cu sarcini electrice

pozitive;

hidroliza produşilor de hidratare ai cimentului, bogaţi în calciu, va

produce ionizarea lor pozitivã.

Sarcinile electrice contrare se atrag chemosorbţia se

realizează la agregatele de natură silicioasă.

Piatra de ciment aderă şi la agregatele de natură

calcaroasă, dar prin fenomenul de epitaxie, adicã prin legarea

reţelei cristaline a formaţiunilor de hidratare ale cimentului de

reţeaua mineralã a rocii, realizându-se, astfel, continuitatea la

interfaţã.

39

Textura suprafeţei granulelor de agregat determinã frecãrile între

acestea, în cadrul amestecului de beton proaspãt şi, în consecinţã,

influenţeazã consistenţa.

Betoanele preparate cu agregate de concasaj vor fi mai vârtoase

decât cele preparate cu agregate de balastierã reclamând dozaje de

apã de amestecare mai mari.

Dacã starea vârtoasã este compensatã prin mãsuri de compactare

energicã şi nu prin majorarea raportului A/C, betoanele cu agregate

de concasaj vor prezenta rezistenţe mecanice mai mari, datoritã

aderenţei îmbunãtãţite.

Conţinutul de impuritãţi (granule de sulfaţi, sãruri solubile, humus,

reziduuri petroliere etc.) pot provoca reacţii cu efecte corosive, pot

influenţa negativ reacţiile chimice de hidratare ale cimentului, sau

pot împiedica realizarea adereţei matricei la agregat.

Granulele foarte fine, sub 0,1 mm (praf, mâl, argilã etc.),

formând fracţiunea numitã parte levigabilã, sunt considerate

impuritãţi întrucât acoperã granulele de agregat şi constituie bariere

de aderenţã matrice-agregat.

40

Corpurile strãine existente în agregat (bucãţi de argilã, de lemn,

frunze, granule de cãrbune, cârpe etc.), ajungând în structura

betonului odatã cu agregatul, vor constitui puncte slabe (zone de

defecte), cu consecinţe asupra rezistenţelor betonului.

În acelaşi sens influenţeazã granulele cu texturã

stratificatã sau şistoasã (micã, ardezie, şisturi cristaline etc.) care

prezintã clivaj.

Granulozitatea agregatului influenţeazã prin suprafaţa specificã

şi prin volumul de goluri care se obţine în reţeaua mineralã a

betonului.

Dacã agregatul este prea sãrac în pãrţi fine, compoziţia

betonului va fi sãracã în mortar şi, în consecinţã:

consistenţa betonului va fi vârtoasã, datoritã frecãrii între

granulele de pietriş, nelubrifiate de mortar;

betonul proaspãt va prezenta tendinţã de segregare inversã;

betonul întãrit va rezulta cu structurã macro-poroasã,

permeabilã, deci, cu caracteristici de rezistenţã şi de durabilitate

slabe

41

Dacã agregatul este prea bogat în pãrţi fine, structura betonului va fi

reprezentatã de o masã de mortar, în care vor fi dispersate, în proporţie

redusã, granulele de pietriş.

În consecinţã:

consistenţa betonului proaspãt va fi vârtoasã, datoritã suprafeţei

specifice mari a agregatului;

betonul va prezenta tendinţã de segregare directã;

betonul întãrit nu va avea, în structurã, o reţea mineralã uniformã,

rezultând contracţii hidraulice mari cu consecinţe nefavorabile asupra

caracteristicilor de rezistenţã şi de durabilitate.

Forma granulelor de agregat, în special a granulelor de pietriş,

influenţeazã lucrabilitatea şi structura betonului; granulele plate şi

aciculare produc îngreunarea amestecãrii şi compactãrii betonului

proaspãt, reclamând majorarea dozajului de apã, iar prin reţinerea apei

de mustire, se formeazã lentile de apã evaporabilã şi apoi, "porii de sub

agregate"

42

Aditivi pentru betoane.

Aditivii se dizolvă în apa de amestecare şi pot fi grupaţi în

urmãtoarele clase:

aditivi tensioactivi;

aditivi modificatori de prizã şi/sau întãrire;

aditivi antigel.

Aditivii sunt substanţe sau produse tehnice care, introduse, în

dozaje mici, în compoziţia betoanelor, produc o modificare doritã a

unora dintre caracteristicile acestora, ca urmare a unor acţiuni fizico-

chimice specifice.

43

Aditivi tensioactivi

In funcţie de acţiunea lor asupra amestecului de beton

proaspãt, aditivii tensioactivi se grupeazã în:

aditivi fluidizanţi (plastifianţi, dispersanţi) substanţe macro-

moleculare, cu grupãri cu polaritãţi diferite. care se adsorb pe granulele

de ciment, grupãrile, rãmase spre apã, hidrolizându-se puternic şi

provocând dispersia electrostaticã a micelelor astfel formate. Se

împiedicã, aglomerarea particulelor de ciment şi se asigurã o mai bunã

distribuţie a cimentului şi apei în betonul proaspãt.

mãresc fluiditatea betonului, respectiv, permit reducerea

dozajului necesar de apã de amestecare (reducerea A/C)

favorizeazã hidratarea granulelor de ciment;

realizeazã distribuţia mai uniformã a porilor în structura matricei

şi deplaseazã spectrul dimensiunilor porilor spre valori mici.

aditivi antrenatori de aer substanţe tensioactive care stabilizează

aerul inclus la malaxare, sub formă de bule fine de aer oclus.

aditivi micşti realizează ambele acţiuni.

44

Aditivi modificatori de prizã/întãrire.

acceleratori de prizã reduc începutul prizei până la câteva

minute, dar influenţează negativ dezvoltarea ulterioară a rezistenţelor

(lucrări urgente şi provizorii);

acceleratori de prizã şi de întãrire reduc începutul prizei şi

îmbunătăţesc creşterea ulterioară a rezistenţelor:

acceleratori de întãrire intensificã creşterea rezistenţelor în

faza iniţialã, fãrã sã influenţeze defavorabil rezistenţele finale şi fãrã a

influenţa esenţial priza.

întârzietori de prizã întârzie începutul prizei, fãrã a influenţa

negativ dezvoltarea ulterioarã a structurii de rezistenţã, încât, dupã

(2 ... 3) zile, nivelul rezistenţelor ajunge la normal şi, în final, pot

depãşi, chiar, rezistenţele betoanelor neaditivate.

Aditivi antigel

coboră temperatura de îngheţ a soluţiei din structura betonului, fiind

utilizaţi la lucrãrile pe timp friguros, ca una dintre mãsurile de

protecţie a betonului împotriva îngheţului

45

Betoane speciale

Betoane uşoare au densitatea aparentã < 2000 kg/m3.

Realizeazã, simultan, douã cerinţe:

reducerea greutãţii proprii a elementului de construcţie;

creşterea capacitãţii de izolare termicã a elementului, prin

reducerea conductivitãţii termice a betonului.

Douã principii, de obţinere:

principiul compoziţional, urmãrindu-se folosirea unor agregate

uşoare, poroase, matricea betonului rãmânând compactã (agregate

de natură minerală sau organică);

principiul structural, urmãrindu-se obţinerea matricei betonului cu

structurã poroasă (betoane macroporoase şi betoane celulare).structura macroporoasă agregat lipsit de parte fină;

structura celulată agregat fin şi includerea unui volum mare de

aer prin:

barbotare spumobetoane;

introducerea de agenţi generatori de gaze gazobetoane (B.C.A.)

46

Betoane hidrotehnice.

Sunt destinate executãrii elementelor de construcţii aflate în contact

permanent sau temporar cu apa.

Se clasificã dupã urmãtoarele criterii:

zona III

zona Izona I

Nmax.

Nmin

Nav

zona II

2m

zona IV

Poziţia, în raport cu feţele exterioare ale construcţiei:

beton de parament, aflat la exteriorul construcţiei (zonele I, II şi

III);

beton de interior (zona IV).

Poziţia în raport cu nivelul apei:

permanent sub apã (zona I);

aflat în zona de variaţie a nivelului

apei (zona II);

aflat deasupra nivelului apei (zona

III).Masivitatea elementului de construcţie:

masiv, pentru care dmin> 1,50 m (zona

IV);

nemasiv (zonele I, II şi III).

Presiunea apei asupra betonului (h >2 m):

supus presiunii apei (zonele I şi zona II, sub cota de 2 m);

nesupus presiunii apei (zona II, peste cota 2 m, şi zonele III şi

IV).

47

Betoane rutiere.

Sunt destinate executãrii straturilor de îmbrãcãminte a drumurilor, ca

şi a platformelor şi pistelor aerodromurilor.

F roată vehicul

dală din beton

fundaţie (nisip, balast)

terasament (pământ)

Aceste construcţii se caracterizeazã prin:

suprafaţa, foarte mare în raport cu grosimea,

pe care o expune factorilor fizico-chimici din

atmosferã (ploaie, zãpadã, insolaţie, îngheţ-

dezgheţ, substanţe pentru dezgheţare, scurgeri

de uleiuri, carburanţi sau altele);

sarcinile mari pe care roţile vehiculelor le transmit (dala din beton este

supusã la încovoiere);

acţiunea de uzurã a suprafeţei produsã de pneuri.

tehnologic, început de prizã întârziat, lucrabilitate bunã, vitezã mare

de creştere a rezistenţelor mecanice, contracţie hidraulicã micã,

("planşarea”).

48

Condiţiile se realizeazã prin folosirea cimentului special CD

40 (fero-portland-alitic) sau a cimenturilor alitice unitare (tip I), a

criblurilor, provenite din roci dure, în amestec cu nisip de râu,

limitarea raportului A/C la valori mici şi folosirea de aditivi tensioactivi.

Alte betoane speciale

Betoane refractare destinate realizãrii cãptuşelilor cuptoarelor şi

agregatelor termice industriale.

Betoane de protecţie împotriva radiaţiilor care trebuie să

asigure ecranarea radiaţiilor prin ciocnirea elasticã a corpusculilor

de atomii materialului din ecran şi să aibă conductivitate termică

foarte mare.

2504054

160532110025

40054232520

108

4

/CD,BcR

/,AS/IIHTGPBcH

/R,AS/IITP/C

49

Mortare cu lianţi minerali.

In practicã, se foloseşte o foarte mare diversitate de mortare,

ce pot fi clasificate dupã urmãtoarele criterii:

domeniul de folosire;

mortare de zidãrie (Z), folosite la legarea, între ele, a pietrelor

(naturale sau artificiale), pentru executarea zidãriilor;

mortare de tencuialã (T), folosite pentru realizarea tencuielilor, în

scop de finisare, de decorare sau de protecţie şi izolaţie a zidurilor sau

altor elemente de construcţii

liantul, sau de combinaţiile de lianţi, folosiţi la preparare;

argilă, var, ipsos, ciment, lianţi puzzolanici

densitatea aparentã, în stare întãritã şi uscatã;

grele (>1,8), semigrele (1,5-1,8), uşoarea (1,0-1,5), f. uşoare (<1,0)

marcă

M 4; M 10; M 25; M 50: M 100. (Z/T)

50

La alegerea lianţilor pentru mortare, trebuie sã se aibã în vedere

urmãtoarele consideraţii:

mortarele preparate cu lianţi aerieni (argilã, var, ipsos) sunt de mãrci

mici, corespunzãtoare rezistenţelor pe care le pot conferi aceşti lianţi, şi

se folosesc numai pentru pãrţile construcţiilor ce sunt ferite de umezire.

varul, folosit în combinaţie cu argila, amelioreazã rezistenţele şi

stabilitatea la umiditate a mortarelor de argilã (prin efectul stabilizãrii

acesteia) iar în combinaţie cu ceilalţi lianţi, joacã rol de plastifiant al

mortarului, reducând dozajul de apã necesar.

pentru cazurile în care va fi expus umiditãţii, mortarul se preparã pe

bazã de ciment portland, ca plastifiant putând fi folositã pasta de argilã

(varul reduce rezistenţa la coroziune a cimentului).

Agregatul, este nisipul, dar dimensiunea maximã se adoptă în funcţie de

grosimea şi de fineţea suprafeţei stratului ce trebuie realizat:

pentru mortarele de zidãrie, se foloseşte nisip 0 - 7,1 mm;

pentru mortarele de tencuialã în straturi relativ groase (grunduri), se

foloseşte nisip 0 - 3,15 mm, iar pentru straturile relativ subţiri (tinciuri), se

foloseşte nisip 0 - 1 mm.

51

|Reţeta mortarului se exprimã printr-un dublu raport, de forma

L1 : L2 : N, în care

L1 reprezintã primul liant (preponderent),

L2 reprezintã al doilea liant (de adaos)

N reprezintã nisipul,

exprimate în pãrţi de volum (în grãmadã, în stare afânatã).

exemplu, reţeta mortarul de ciment-var 1 : 0,4 : 5,

la 1 volum de ciment, se introduc 0,4 volume de var şi 5 volume de

nisip, considerate volume în grãmadã, în stare afânatã.

Reţeta se poate exprima şi prin dozajele materialelor

componente, în kg/m3 de mortar proaspãt.

Deşi existã formule empirice pentru stabilirea dozajelor,

reţetele mortarelor se adoptã pe baza recomandãrilor date de

normative.

Dozajul de apã nu este, de obicei, prevãzut în reţetã, el fiind

ales şi corectat în funcţie de consistenţa necesarã punerii mortarului în

operã.

52

Mortarele se preparã, de regulã, mecanic, în malaxoare cu

amestecare forţatã, dar pot fi preparate şi manual, respectându-se

urmãtoarele reguli de principiu:

mortarul de var se preparã într-o ladã, în care se introduce apa şi

varul, se amestecã pentru realizarea dispersiei, dupã care se

introduce nisipul, amestecând pânã la omogenizare;

mortarul de ciment se preparã pe o platformã din beton sau din

scânduri, amestecând, mai întâi, la uscat, nisipul cu cimentul, dupã

care se introduce apa necesarã;

pentru obţinerea mortarelor de ipsos-var şi var-ipsos, se

preparã, mai întâi, mortarul de var cu consistenţa mai vârtoasã decât

cea necesarã, ipsosul fiind adãugat, sub formã de pastã, în porţii mici

de mortar, posibil a fi puse în operã în, cel mult 15 minute.

Nu se amestecă cimentul portland cu ipsos.