descriere tehnica portcontainer 3000teu

10

Click here to load reader

description

descriere tehnica portcontainer 3000teu

Transcript of descriere tehnica portcontainer 3000teu

Page 1: descriere tehnica portcontainer 3000teu

7

CAPITOLUL 1 DESCRIEREA GENERALĂ A NAVEI PORTCONTAINER 3000 TEU

Nava este de tip portcontainer, destinată transportului de mărfuri generale, mărfuri în vrac, utilaje, echipamente cherestea containerizate (pot fi containere normale sau duble) în magazii şi pe capacele gurilor de magazii.

Nava are 5 magazii, o punte principală, teuga prelungită la magazia l, suprastructura şi compartimentul maşini amplasate la pupa. Propulsia este asigurată de un motor semirapid reversibil.

Dimensiunile principale ale navei, sunt: Lmax = 227,00 [m]; Lpp = 199,95 [m]; B = 32,26 [m]; D = 16,70 [m]; T = 11,4 [m].

Deadweight-ul navei la pescajul de plină încărcare, în apă de mare cu densitate p = l ,025 t/m³ nu va fi mai mic de 38.000 tdw.

Viteza navei la mila măsurată, cu corpul proaspăt vopsit şi carena curată, în apă adâncă, intensitatea vântului nu mai mare de 3 grade Beaufort şi starea mării de maxim 2 grade, la pescajul de plină încărcare, va fi de cel puţin 20 Nd.

Rezervele de combustibil, ulei, apă, hrană asigură navei o autonomie de 12000 Mm, la o viteza de exploatare de 18 Nd. Zona de navigaţie a navei este nelimitată.

Nava are 5 magazii cu un volum util de 32.000 m³ în care pot fi depozitate 989 containere de 20' şi 816 containere de 6'6".

Capacitatea tancurilor este: Combustibil greu (98%) 3.500 m³ Motorină (98%) 458 m³ Ulei (98%) 97 m³ Apă potabila 653,5 m³ Apă tehnică 120 m³ Balast 5.430 m³

Propulsia navei este asigurată de două motoare principale tip Sulzer 9RND68, în doi timpi, supraalimentat, reversibil. Motorul are o putere maximă continuă de 13400 KW, la o turaţie de 137 rot/min.

1.1. Descrierea elementelor de corp reprezentative

1.1.1. Materiale Corpul metalic şi suprastructura navei se construiesc din următoarele

materiale; • corpul rezistent din table de oţel de înaltă rezistenţă A32, având ReH = 314 N/mm2, STAS 8324-80 şi profile platbandă cu bulb conform NTR-505-82, cu ReH = 314 N/mm2;

Page 2: descriere tehnica portcontainer 3000teu

8

• centura şi lăcrimară, a căror grosime este s > 20 mm, din oţel D32, iar în zonele cu grosimea s > 30 mm, din oţel E32; • suprastructura din table de oţel A, având ReH = 235 N/mm2 şi profile platbandă cu bulb conform NTR-505-82; • piese turnate, din oţel OT400-2, STAS 600-82.

1.1.2 Sistemul de osatură

Nava se construieşte în sistem de osatură combinat, şi anume: fundul şi dublul fund în zona magaziilor l, 2, 3, 4 în sistem longitudinal; bordajele şi puntea principală pe toata lungimea navei, în sistem transversal; platformele, fundul şi dublul fund în zona compartimentului masini (CM) şi magazia nr.5, în sistem transversal.

1.1.3 Dublul fund

Se extinde între peretele picului pupa şi peretele picului prova, înălţimea dublului fund în magaziile l, 2, 3,4, 5 este de 1600 mm, iar în CM este de 1730 mm.

În zona magaziilor 2, 3, 4, 5 osatura fundului se compune din longitudinalele fundului şi plafonului dublului fund, tunel central în interiorul căruia sunt prevăzute traverse de fund şi plafon la fiecare coastă, trei suporţi laterali şi varange cu inimă la trei intervale de coastă. In zona CM şi magazia l structura fundului este transversală, cu varange la fiecare coastă.

În dublul fund sunt prevăzute puţuri de drenaj. Pe plafonul dublului fund sunt prevăzute guri de vizită pentru acces în tancurile mari şi mici, având capace demontabile, îngropate. Elementele de osatură din dublul fund au decupări suficiente pentru scurgerea fluidelor la sorburi.

1.1.4. Bordajul

Pe toată lungimea navei bordajul are coaste dispuse la fiecare interval, în zona CM. Bordajul este rigidizat prin coaste întărite dispuse la 3, 4 intervale de coastă, iar pe înălţime, atât în CM, cât şi în pupa picului prova sunt prevăzuţi stingheri confecţionaţi din inimă şi platbandă, dispuşi orizontal, în zona nărilor de ancoră bordajul este îngroşat corespunzător.

1.1.5. Puntea principală

În punte sunt practicate decupări mari în planul diametral (PD), pentru gurile de magazii. Marginile gurilor de magazii sunt rigidizate cu curenţi longitudinali şi traverse de capăt, în afara deschiderilor, puntea este rigidizată de curenţi. Curbura transversală a punţii este formată din trei segmente de dreaptă.

Page 3: descriere tehnica portcontainer 3000teu

9

1.1.6. Pereţii transversali etanşi Numărul şi dispunerea pereţilor transversali etanşi corespund cu

prescripţiile [12] şi cu calculul de compartimentare efectuat. Există 7 pereţi transversali etanşi. Pereţii sunt de construcţie plană, rigidizaţi cu montanţi întăriţi în corespondenţa curenţilor punţii principale.

1.1.7. Picuri

Picurile pupa şi prova au elemente de osatură conform regulilor. Sunt prevăzute cu şiruri de traverse nepuntite şi cu platforme şi diafragme cu decupări de uşurare. Picurile sunt utilizate ca tancuri de balast.

1.1.8. Etrava

Este confecţionată din tablă fasonată. Etrava este rigidizată cu o inimă dispusă în PD şi cu bracheţi orizontali şi transversali. La partea inferioară este prevăzută cu un bulb hidrodinamic, de tip aplicat. Etrava se prinde corespunzător de structura adiacentă.

1.1.9. Etamboul

Este confecţionat din table fasonate, iar bucşa tubului etambou din oţel turnat.

1.1.10 Puţul lanţului

Se află montat în picul prova. Este prevăzut cu pereţi laterali întăriţi cu montanţi. Fundul puţului este prevăzut cu grătar metalic. Puţul lanţului asigură stivuirea lanţului de ancoră.

1.1.11. Chila de ruliu

Este confecţionată din profil platbandă cu bulb sudată de înveliş prin intermediul unor platbenzi. Este amplasată înclinat pe înveliş urmărind o linie de curent, în zona de mijloc a bordajului.

1.1.12. Suprastructura

Este amplasată în zona CM. în suprastructură sunt prevăzute încăperi de locuit pentru echipaj, comanda navei şi încăperi de serviciu. Sistemul de osatură al suprastructurii este de tip transversal. In zona amenajărilor, pereţii uşori sunt gofraţi, montaţi pe principiul "pereţi aplicaţi" [13].

1.1.13. Teuga

Este de tip "teugă prelungită" [13], puntea teugă fiind prevăzută cu o gură de magazie în PD ale cărei margini sunt rigidizate prin curenţi şi traverse de capăt, în prova sunt amplasate mecanismele instalaţiei de ancorare, puntea teuga fiind întărită corespunzător.

Page 4: descriere tehnica portcontainer 3000teu

10

1.1.14. Dispozitive pentru amararea containerelor

În capacele magaziilor şi la nivelul dublului fund din magazie sunt prevăzute dispozitive speciale pentru amararea containerelor. De asemenea, nava va fi prevăzută cu armături speciale pentru amararea sigură a containerelor.

Echipamentul de amarare transversală ţine containerele compacte într-un bloc solid. Oţelul de mare rezistenţă la tracţiune 33MoCr, STAS 791-80, folosit în procesul de fabricaţie a elementelor, permite să se lucreze sub acţiunea unor forţe de până la 55 kN. Aceste forţe, acţionând asupra blocului de containere, sunt transmise de elementele speciale de tracţiune-compresiune la structura corpului navei şi sunt astfel perfect absorbite.

Elementele de amarare transversală pot fi folosite pentru distanţe între blocul de containere şi bordul navei sau rama gurii de magazie, de minim 602 mm şi maxim 740 mm.

Capacitatea de a absorbi forţele transversale de până la 55 kN face ca aceste elemente să fie adecvate pentru aproape toate modurile de amplasare a containerelor în magazii.

1.1.15. Protecţia anticorozivă

Tablele din oţel din care se construieşte nava se sablează şi se pasivizează cu un strat de grund vinilic cu zinc seria 4110-4117-4118. După execuţie, diferitele părţi ale navei se vopsesc cu sisteme adecvate condiţiilor de exploatare.

Tubulatura instalaţiilor care echipează nava se vopsesc la culoarea şi cu sistemul de vopsire a compartimentelor prin care trece, fiind marcata pentru identificare prin semne şi culori convenţionale, conform STAS 8589-70.

Pentru protecţia anticorozivă a operei vii, se amplasează pe corpul navei anozi de sacrificiu din zinc, marca 99,99. Cantitatea de anozi este calculată pentru o durată de exploatare de 2 ani. Un procent de 15% din cantitatea de anozi necesară se amplasează în zona din pupa şi pe cârmă, iar restul sunt distribuiţi uniform în lungul navei.

Spaţiile înguste de pe navă, inaccesibile vopsirii şi întreţinerii sunt cimentate cu beton de polistiren (compoziţie: 50% ciment portland P400 şi 50% deşeuri de polistiren mărunţii, luate în proporţie volumetrică).

1.2. Descrierea instalaţiilor de punte reprezentative

1.2.1 Instalaţia de ancorare Instalaţia de ancorare prova este compusă din: 3 ancore tip Hall de

7800 kg fiecare, din care două amplasate la post şi una de rezervă; 2 lanţuri de ancoră de calibru 90 mm şi lungime 316 m fiecare; 2 declanşatoare

Page 5: descriere tehnica portcontainer 3000teu

11

montate pe puntea principală; 2 nări de ancoră din tablă sudată; 2 stopere de lanţ cu role şi şurub; l vinci de ancoră acţionat electric.

1.2.1 Instalaţia de manevră-legare

Pentru manevre sunt prevăzute 4 vinciuri automate de manevră cu acţionare electrică, din care 2 pe puntea teugă şi 2 pe puntea dunetă.

1.2.2. Instalaţia de guvernare Instalaţia va fi compusă din: 2 cârme de tip suspendat, compensate, în construcţie sudată; 2 maşini de cârmă electrohidraulice; arborele de cârmă; lagăre cu bucşă din bronz la capetele arborelui cârmei. Maşina cârmei este deservită de 2 pompe acţionate electric, interschimbabile, cu 2 circuite separate de alimentare cu energie electrică. Pe navă se vor monta indicatoare axiometrice.

1.2.3. Instalaţia de salvare În conformitate cu cerinţele [11] şi [12] instalaţia de salvare se va

compune din: barcă de salvare cu motor, pentru 22 persoane şi echipamentul cerut de [11]; barcă de salvare cu acţionare manuală, pentru 24 de persoane şi echipamentul cerut de [11], 2 plute pneumatice cu declanşare automată, de 12 persoane fiecare; 2 seturi de gruie gravitaţionale care asigură lansarea bărcilor la un unghi de înclinare transversală de (±15)° şi un unghi de asietă de (±10)°; 2 vinciuri electrice pentru manevra gruielor şi ridicarea bărcilor.

1.2.4. Instalaţia de greement şi lumini

Nava va fi dotată cu lumini de navigaţie şi semnalizare în conformitate cu regulile [11], cu regulile [12] şi cu regulile de prevenire a abordajelor pe mare. Nava va,fi prevăzută cu lumini pentru navigaţia în canalul Suez, Panama şi Kiel. Greementul se va compune din: instalaţia de proiector Suez în prova navei; baston lumină Panama, amplasat pe copastie la extremitatea prova; catarg prova pe teugă, pentru lumini de poziţie pavilion, clopot şi tifon; catarg suprastructură cu două platforme radar pentru lumini de navigaţie; arboreţi pentru antene; suport lumină pupa şi baston pentru pavilion.

1.3. Descrierea instalaţiilor de corp reprezentative

1.3.1. Instalaţia de santină Se utilizează pentru drenarea magaziilor de mărfuri, a

compartimentului maşini, a compartimentului maşina cârmei, a tancurilor de combustibil greu după spălare şi a unor tancuri pentru scurgeri din CM.

Pentru prevenirea poluării apei, în CM se va amplasa un separator de santină. Evacuarea uleiului din separator este automatizată. Drenarea de

Page 6: descriere tehnica portcontainer 3000teu

12

avarie a CM se va efectua cu una din pompele de răcire a motorului principal (MP).

Tubulatura instalaţiei se va executa din tubulaturi de oţel sudate, iar îmbinarea se va realiza cu manşoane sau cu flanşe şi garnituri din marsitunit. Tubulatura se va zinca. Tubulatura de santină magazii (magistralele) vor fi fixate în tunelul central al tubulaturii.

1.3.2. Instalaţia de balast

Balastarea şi debalastarea navei se va executa cu 2 electropompe centrifugale verticale, autoamorsabile. Electropompele se vor dubla reciproc şi în caz de avarie vor dubla electropompa principală de santină. Instalaţia de balast va fi de tip centralizat şi va permite următoarele manevre: umplerea liberă a tancurilor de balast din dublul fund, laterale şi din picuri până la linia de plutire; golirea liberă a tancurilor de balast până la nivelul liniei de plutire; golirea cu pompa a tuturor tancurilor de balast; transferul între diferite tancuri de balast.

Tubulatura va fi din oţel iar îmbinările se vor face cu manşoane sau cu flanşe şi garnituri din marsitunit. Tubulatura şi flanşele se vor zinca. Magistrala de balast va fi amplasată în tunelul central de tubulaturi.

1.3.3. Instalaţia de ambarcat şl transfer combustibil

Instalaţia va fi formată din două reţele de tubulaturi, una pentru combustibil greu şi una pentru motorină. Fiecare reţea va fi deservită de câte o pompă verticală cu şurub. Electropompele vor fi identice şi se vor dubla reciproc. Instalaţia va permite efectuarea următoarelor operaţii: umplerea tancurilor din dublul fund prin curgere liberă sau cu mijloacele de la ţărm; debarcarea combustibilului la altă navă cu pompa, din oricare tanc de rezervă; transferul combustibilului greu între tancurile din zona magaziilor; umplerea tancurilor de decantare, aspirând din orice tanc de rezervă. Pentru protecţia împotriva poluării, pe tubulatura de umplere a tancurilor de combustibil greu se vor prevedea ramificaţii de preaplin. Tubulatura se va executa din oţel, îmbinată cu manşoane sau cu flanşe şi garnituri din marsitunit. Tubulatura din tancuri nu se va proteja.

1.3.4. Instalaţia de încălzire tancuri

Instalaţia are drept scop încălzirea cu abur a combustibilului greu, uleiului, reziduurilor şi a scurgerilor. Instalaţia va fi de tip centralizat, serpentinele de încălzire fiind alimentate cu abur din distribuitoare, iar condensul se va colecta în başă prin tancul de control. Reglarea temperaturii în tancuri se va face cu termoregulatoare. Tubulaturile din afara tancurilor se vor zinca şi se vor izola termic cu cochilii din vată minerală, folii şi pânză.

Page 7: descriere tehnica portcontainer 3000teu

13

1.3.5. Instalaţia de stins incendiul cu apă

Nava va avea o instalaţie de stins incendiul cu apă deservită de două electropompe centrifuge neautoamorsabile. Electropompele vor fi amplasate în CM şi vor fi legate în paralel. Nava va fi dotată cu o motopompă de incendiu de avarie autoamorsabilă, amplasată într-un compartiment special. Motopompă va avea un cheson şi o priză de aspiraţie independentă de electropompele de incendiu din CM. Nava va fi dotată cu un număr corespunzător de hidranţi şi furtunuri cu ciocuri de barză. Legătura instalaţiei cu malul se va asigura cu flanşe internaţionale. Tubulatura va fi din oţel şi se va zinca.

1.3.6. Instalaţia de stins incendiul cu CO2 Instalaţia se utilizează pentru următoarele compartimente: magaziile

de mărfuri; compartiment maşini; compartiment motopompă de incendiu; magazia de pituri. Centrala CO2 va fi amplasată pe puntea principala şi va avea 140 butelii de CO2. în CM şi în compartimentul motopompei de incendiu, instalaţia va fi prevăzută cu un sistem de avertizare vizuală şi acustică, ce intră în funcţiune cu două minute înainte de lansarea gazului, în toate compartimentele protejate instalaţia va fi prevăzută cu fluiere de avertizare.

Instalaţia se execută din tubulaturi de oţel trase şi zincate la cald, îmbinate prin flanşe, manşoane şi înşurubări.

1.3.7. Instalaţia de stins incendiul cu abur Instalaţia va asigura stingerea incendiului în tancurile de combustibil

greu, ulei şi motorină din zona CM. Stingerea se face cu abur sub presiune şi cuprinde 4 distribuitoare în CM de la care se ramifică consumatorii. Tubulatura se va izola termic şi se va zinca.

1.3.8. Instalaţia de încălzire a încăperilor Nava va fi prevăzută cu o instalaţie de încălzire cu abur concepută în

sistem de distribuţie bitubular. Radiatoarele vor fi de tip cu aripioare. Tubulatura se va izola termic.

1.3.9. Instalaţia de abur serviciu Instalaţia utilizează abur sub presiune pentru următorii consumatori: vâscozimetre; preîncălzitoare pentru combustibil, ulei şi apă; recipient amestec; separator santină; serpentine preîncălzire diesel generatoare (DG); tanc curăţire chimică; serpentină tanc încălzire injectoare; suflare valvule bordaj; instalaţia de încălzire încăperi şi de aer condiţionat.

Page 8: descriere tehnica portcontainer 3000teu

14

Trimiterea condensului la caldarină se va face prin tancul de control sau direct la condensor. Oalele de condens şi filtrele se vor executa din fontă. Tubulatura se izolează termic. 1.3.10. Instalaţia de ventilaţie încăperi serviciu si sanitare Instalaţia va servi la ventilarea mecanică, mixtă şi naturală a încăperilor de serviciu şi sanitare. Canalele de ventilaţie se vor executa din tablă de oţel zincată. Ventilatoarele vor fi de tip radial şi axial.

1.3.11. Instalaţia de scurgeri generale şi fecale Instalaţia de scurgeri generale şi fecale va asigura evacuarea apelor murdare de la instalaţiile sanitare şi WC. Scurgerile de la WC vor fi colectate într-un tanc de fecale sau vor fi evacuate direct peste bord ca şi celelalte scurgeri. Evacuările în bordaj vor fi prevăzute cu clapeţi de reţinere sau închidere. Tubulatura de scurgere se va executa din tubulaturi de oţel zincate.

1.3.12. Instalaţia de alimentare cu apă sanitară Instalaţia alimentează cu apă chiuvetele, spălătoarele, WC şi diverşi alţi consumatori. Pentru a menţine apa caldă la temperatura normală de consum, există c pompă de recirculare a apei. Instalaţia va fi compusă din: 2 electropompe centrifuge autoamorsabile (una de rezervă); l hidrofor; 2 filtre bactericide; l boiler combinat abur-electric; l pompă centrifugă pentru recircularea apei calde. Agregatele ce deservesc instalaţia se grupează în module funcţionale. Pentru completarea rezervei de apă, nava va fi prevăzută cu un generator de apă dulce care va fi folosit ca sursă termică de apă caldă şi care aspiră din circuitul de răcire a MP.

1.3.13. Instalaţia de alimentare cu apa potabilă Instalaţia va alimenta cu apă potabilă bucătăria şi oficiile şi se compune din: 2 electropompe centrifuge autoamorsabile; l hidrofor; 2 filtre bactericide; l electropompă de circulaţie a apei potabile răcite. Agregatele, tubulaturile şi armăturile de legătură dintre acestea vor fi grupate în module independente.

1.3.14. Instalaţia de aer condiţionat Instalaţia de aer condiţionat va asigura condiţii optime de microclimat în compartimentele de locuit şi publice. Instalaţia lucrează cu aer recirculat în proporţie de 40 %. Numărul minim de schimburi de aer pe oră va fi de 6. Instalaţia va fi de tip monotubular, cu încălzire electrică locală în cabine. Instalaţia frigorifică a instalaţiei de aer condiţionat va fi compusă dintr-un compresor pentru freon, un condensator, rezervor, schimbător de căldură, filtru uscător şi pompă de răcire.

Page 9: descriere tehnica portcontainer 3000teu

15

1.3.15. Instalaţia frigorifică

Instalaţia realizează şi menţine temperatura necesară în compartimentele pentru păstrarea proviziilor şi alimentelor. Este o instalaţie de tip cu compresie de vapori, într-o singură treaptă şi cu vaporizare directă a agentului frigorific în răcitoarele de aer. Instalaţia conţine două grupuri compresor-condensator complet automatizate, cu rezervor de lichid, răcitoare de aer, două schimbătoare de căldură, panouri de automatizare şi armături.

1.4. Descrierea instalaţiilor auxiliare de maşini reprezentative Nava va fi propulsată de o elice cu pas reglabil antrenata de un

motoare semirapid. Sensul de rotaţie al elicei va fi spre exterior pentru marş înainte.

Motoarul principal va fi de tip Sulzer 9RND68 cu puterea la flanşă de 13400 kW, la o turaţie de 137 rot/min.

Mecanismele auxiliare din compartimentul maşini vor fi acţionate de electromotoare. Necesarul de energie electrică va fi furnizat de DG. Aburul necesar nevoilor navei în marş va fi generat de două caldarine recuperatoare încălzite independent cu gazele de ardere produse de motoarele principale. Pentru supraveghere şi comanda la distanţă, în CM va fi prevăzut un post central de comandă (PCC) prevăzut cu aer condiţionat. Din PCC se pot efectua comenzile motoarelor principale, a pasului elicelor şi a mecanismelor aferente şi totodată se pot urmări diferiţi parametrii de funcţionare.

Compartimentul maşini va fi dotat cu două platforme. Principalele instalaţii ce se află în CM sunt următoarele: motoarele principale; motoarele auxiliare, care alimentează cu energie electrică electromotoarele de pe navă, reţeaua de iluminat, staţia radio şi alţi consumatori; linia de arbori, care cuprinde elicea cu pas reglabil, arborele portelice, tubul etambou, arborele intermediar, lagărul intermediar, arborele de distribuţie, arborele de împingere, lagărul de împingere, cuplaj elastic, instalaţia de ungere tub etambou, instalaţia hidraulică pentru reglarea pasului elicei, instalaţia de comandă şi control; instalaţiile auxiliare ale motorului principal (răcire, ungere, combustibil, aer comprimat, evacuare gaze); instalaţia de ventilaţie; instalaţia caldarinelor.

1.4.1. Instalaţia de răcire Instalaţia de răcire menţine temperatura optimă de funcţionare pentru

motorul principal, DG, agregate auxiliare, caldarine, etc. Este în circuit închis pentru apa dulce de răcire şi în circuit deschis pentru apa de mare. Instalaţia de răcire cuprinde următoarele circuite: circuit apă de mare principal; circuit apă de mare auxiliar; circuit apă dulce răcire motor

Page 10: descriere tehnica portcontainer 3000teu

16

principal; circuit apă dulce răcire DG; circuit de tratare a apei dulci şi de curăţire chimică a circuitelor.

1.4.2. Instalaţia de ungere Instalaţia de ungere asigură ungerea motorului principal şi a DG.

Totodată, se asigură ambarcarea, transferul, prelucrarea şi scurgerea uleiului de ungere. Pe circuitele de ungere există filtre, pompe de circulaţie, separatoare, preîncălzitoare, aparatură de comandă şi control, valvule termoregulatoare şi tancuri de ulei.

1.4.3. Instalaţia de combustibil

Instalaţia de combustibil asigură alimentarea cu combustibil a motorul principal, a DG şi a caldarinei cu combustibil lichid. De asemenea, asigură ambarcarea, transferul şi prelucrarea combustibilului pentru consumatori. In circuitele de alimentare cu combustibil se află următoarele dispozitive: pompe, filtre, vâscozimetre, preîncălzitoare, tancuri de decantare, tancuri de serviciu şi tubulaturi.

1.4.4. Instalaţia de aer comprimat

Instalaţia de aer comprimat este destinata producerii şi distribuirii aerului sub presiune pentru utilizări curente. Instalaţia se compune din:

• instalaţia de înaltă presiune (30 bar), care lansează motorul principal, alimentează tifonul, valvulele termoregulatoare şi reductoarele de presiune; • instalaţia de medie presiune (10 bar), care alimentează recipientul de aer şi tifonul de pe catarg; • instalaţia de joasa presiune (3...7 bar), pentru nevoi gospodăreşti.

1.4.5. Instalaţia de evacuare gaze

Instalaţia de evacuare gaze asigură evacuarea gazelor de ardere de la motoarele principale, DG şi caldarina cu arzător. Instalaţiile sunt separate pentru fiecare dispozitiv în parte. Pe traseele de evacuare se prevăd caldarine recuperatoare.