Caracterizarea lui David Pop din nuvela psihologica Catastrofa (1921) de Liviu Rebreanu

Nuvela psihologica.

Personaj principal, multidimensional, dinamic. 

Modalități de caracterizare:— caracterizare directa: portretul făcut de narator si de alte personaje, autocaracterizarea;— caracterizare indirecta: prin propriile gânduri, simțiri și acțiuni; prin comentariul naratorial; prin mediul in care trăiește.

Personajul principal al nuvelei întrupează destinul intelectualului ardelean antrenat in spectacolul tragic al Primului Război Mondial. În debutul nuvelei, un narator omniscient ni-l înfățișează pe David Pop ca fiind un tip echilibrat, liniștit, trăind în mediocritate. Deși nu i-a plăcut școala, David a ajuns sublocotenent in rezerva. De ziua împăratului se îmbracă în uniforma de ofițer și se ducea la biserica. Pentru a nu deranja nici o grupare politica, se abonase la un ziar romanesc si la unul unguresc si, din aceleași motive, nu participa la alegerile de deputat; din pricina aceasta, romanii îl considerau renegat, iar ungurii, agitator. Dar lui David Pop nimic nu-i putea zdruncina pacea sufleteasca. Își făcea datoria de intelectual, participa la baluri și la opere de caritate.Vestea ca ar putea începe războiul îi răpește tihna și îi strecoară in inimă teamă: „Omul nu se mai putea potoli cu una, cu doua. Îi intrase în suflet, vorba ca o lance". Aventura conștiinței lui abia acum începe. Acest fapt coincide cu o anumita interiorizare a perspectivei asupra evenimentelor.David Pop va pleca la război. Când ii sosește ordinul de încorporare în armata austro-ungară, deși faptul îl tulbura, sentimentul care pune tot mai mult stăpânire pe el este de a urma calea destinului crud: ,simțea o povara grea pe inima si o dorința mare sa plece repede, sa sfârșească. Pe urma orice s-ar întâmpla, sa se întâmple". Ajuns pe front, David Pop își păstrează stăpânirea de sine si, ca mijloc de autoapărare, conștiința lui își găsește o justificare: „Trebuie sa-si facă datoria, încolo ce-o vrea bunul Dumnezeu". Fără a ști exact ce înseamnă ea, David va trai toata viața cu datoria mântuitoare în suflet: „Nici prin gând nu i-a trecut sa se întrebe ce-i datoria. S-a agățat de cuvântul acesta și era mulțumit că în el a găsit un sprijin destul de puternic". Având în sine conștiința acestei datorii, eroul poate sfida chiar si moartea: „Gândul morții, îndată ce s-a ivit, nu l-a mai înfricoșat. Moartea-i pentru oameni. O aștepta deci cu seninătate, nepăsător, ca ceva trebuincios sau întâmplător". Si avansarea in grad sau decorarea cu medalii e, pentru David, tot o consecința fireasca a împlinirii datoriei, care devine singurul ideal al vieții lui: ,întâi datoria, își zicea, si pe urmă tihna, pacea, dragostea".Dar încrederea aceasta in datoria fata de stat ii va fi curând zdruncinata. O întâlnire cu Alexe Candale, un prieten vechi, ii descoperă absurdul războiului, la care românii ardeleni, înrolați sub drapel străin, participau fără sens: „Dar ce-avem noi cu sârbii? Ce-avem noi cu rușii ori cu italienii? Ce ne-au făcut si ce le-am făcut? Si cu toate acestea ne măcelărim de atâtea luni de zile. Tu habar n-ai ce s-au prăpădit din flăcăii noștri, cat sânge românesc s-a vărsat!". Vorbele acestea provoacă o ruptura adânca în conștiința personajului, la care se adăuga si suspiciunile din partea tovarășilor de arme si injuriile adresate conaționalilor săi: „Ticăloșii. Trădătorii. Valahi." Sentimentul naționalității se dezmorțește in sufletul eroului: „Niciodată cuvântul acesta,

«românii», nu i-a sunat în urechi mai ademenitor ca acuma. II repeta mereu în gând, îl rostea in neștire și buzele lui, fără glas, când duios, când aspru, când dulce, și simțea ca o mângâiere de mama rostind: «românii, românii, românii»". De acum înainte, eroul va trai din plin drama sfâșierii lăuntrice sub tensiunea a doua impulsuri contrare: datoria fața de stat și sentimentul naționalității. Lupta dintre aceste chemări divergente îi curma liniștea și îi insinuează în minte îndoiala: „Care datorie?".Întâlnirea cu un alt prieten. Emil Oprișor, ii amintește încă o data prioritate datoriei. De altfel, Alexe Candale și Emil Oprișor nu reprezintă decât personalizarea celor două impulsuri care se zbat in sufletul lui David Pop, sunt doar niște „voci" ale aceleiași conștiințe. Drama morala a personajului decurge tocmai din imposibilitatea lui de a asculta pana la capăt una din aceste „voci": „Gândindu-se la vorbele reci ale lui Oprișor, își aminti cuvintele lui Candale si mai ales privirea lui fierbinte, hotărâta. Sosit pe frontul romanesc, lui David ii vine tot mai greu sa-si înăbușe sentimentul național:„David nu se mai satura privind acuma locurile acestea. Toate-i păreau ca-n povesti si-i erau atât de dragi, încât ii venea sa le îmbrățișeze". Totodată, e contrariat de sensul absurd al evenimentelor: Emil Oprișor, teoreticianul datoriei, dezertează trecând la „dușman", iar Alexe Candale, patriotul roman, e ucis de un glonț frățesc. David Pop are acum revelația nedreptății sorții, suferă de o grava lipsa de voința, devine din nou apatic si lipsit de capacitatea de a reacționa in situații-limita:"David stătea mereu nemișcat, cu ochii mereu înainte, cu creierul absolut gol. Nici un gând, nici o dorința nu mai avea".Sensul dramatic al evenimentelor nu i se descoperă decât atunci când e prea târziu, când totul urmează sa se curme definitiv. Gândul morții i se strecoară tot mai adânc in inima, ca o ultima izbăvire. Si moartea venita din mana alor săi îl găsește intr-o stare de seninătate: ,Frate roman" Povara datoriei a fost înlăturata. Dar trupul lui fără viața rămâne să exprime in continuare neputința, iar chipul lui să arate ironia, nedumerirea, bucuria si suferința, totul ca o sfidare la adresa unui destin absurd, în brațele căruia a fost aruncat fără voia sa:„Cadavrul se rostogolise si rămăsese cu fata în sus, cu mâinile răschirate, ca un răstignit. Figura zdrobita parca mai avea un zâmbet amar, iar ochii holbați priveau spre cer mirați, întrebători si totuși mulțumiți".Drama lui David Pop e reala, însă el nu o resimte ca pe o drama, caci nu are aceasta capacitate. El e tipul omului lipsit de acțiune, care devine prizonierul unei existente absurde, împotriva căreia nu se poate revolta.

Prin aceasta, drama lui David Pop anticipează drama unui alt personaj rebrenian, Apostol Bologa, din romanul Pădurea spânzuraților.