ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice

Relaţia dintre comunicarea verbală şi nonverbală

Mit sau realitate?

PETRU Iulia-Luciana

MCRP-ZI

Bucureşti

2014

CUPRINS

Introducere

În fiecare zi transmitem mesaje, fie că suntem conştienţi de acest lucru, fie că nu. Cum

realizăm acest lucru? Răspunsul este aparent banal: comunicăm.

De când suntem mici ni se impune faptul că trebuie să comunicăm eficient pentru ca cei

din jurul nostru să poată înţelegem ce dorim să transmitem prin cuvinte, dar, nimeni nu ne atrage

atenţia că nu trebuie să pierdem din vedere comunicarea nonverbală.

Prin această lucrare doresc să tratez comunicarea verbală în raport cu comunicarea

nonverbală, şi, mai ales, doresc să scot în evidenţă faptul că între cele două tipuri de comunicare

nu doar că existe asemănări din punct de vedere teoretic, ci este mult mai mult decât atât, pot

afirma chiar, în termeni copilăreşti, că între ele există o adevărată chimie.

Comunicarea verbală mai importantă decât comunicarea nonverbală?

Suntem tentați să răspundem cu un da hotărât, dar dupe ce facem apel la imaginație, vom

pune sub semnul analizei această afirmație. În această discuție nu includem limbajul surdo

muților, pentru că, în cazul lor nu există comunicare verbală, ci doar de limbajul semnelor.

Comunicarea verbală joacă un rol important în relațiile interumane, dar comunicarea

nonverbală, din punctul meu de vedere, o întregește, amplifică transmiterea mesajului, sau,

dinpotrivă bruiază înțelegerea acestuia.

Comunicarea, în general este definită ca fiind o „modalitate prin care oamenii comunică

intenţionat sau neintenţionat, fără a utiliza cuvinte”1, ceea ce înseamnă că putem aduce în

discuție importanța comunicării non verbale.

Primul autor care pune în aelași context cele două tipuri de comunicare este T. Hall.

Acesta afirma următorul lucru: „Comunicarea verbală şi nonverbală sunt considerate sisteme

paralele”2

Cea mai interesantă viziune asupra comunicării nonverbale este oferită de Adler, în

lucrarea Understanding: Comunicarea nonverbală ne permite să definim tipurile de relații pe

care dorim să le avem cu ceilalți. Putem evalua acest lucru gândindu-ne în câte moduri putem

saluta o persoană. Fiecare gest (n.r. decizie) va trimite un mesaj relațiilor cu celălalte

persoane3. Tot el afirmă că există o a treia variabilă a comunicării nonverbale: aceasta transmite

emoții pe care sunt incapabili să le exprimăm verbal4. De fapt, comunicarea nonverbală se

caracterizează cel mai mult prin atitudine și sentimente decât pe idei.

Din punct de vedere al emiţătorului, semnalele nonverbale au un caracter involuntar , în

timp ce din punctul de vedere al receptorului semnalele nonverbale au caracter voluntar

Când vorbim de comunicare trebuie să amintim și de „conversația gesturilor”, termen

folosit de G.H.Mead. Prin această idee el susține că aceasta „este comună speciei umane cu

celălalte specii, dar, în timp ce în cazul animalelor este vorba de reacții previzibile, statice, de tip

1 E. Aronson, T. Wilson, R. Akert, 1999, 1062 (E. Hall, 1969, R. Birdwhistell, 1950)3 Adler 1574 Ibidem.

stimul-răspuns, în cazul actorilor sociali avem de-a face cu reacții imprevizibile datorate

interpretării diferite a gesturilor”5. Această idée trebuie analizată înainte de a fi acceptată ca fiind

completamente corectă.

Într-o proporție relativ mare sunt de accord cu cele afirmate de George Herbert Mead, nu

tot timpul reacționăm așa cum se așteaptă interlocutorul, sau, reacționăm agresiv, deși tonul vocii

este în continuare scăzut.

Pentru a ilustra cât mai bine faptul că nu putem spune că una dintre cele două tipuri de

comunicare este mai importantă decât cealaltă voi oferi două exemple.

1. La o dezbatere publică sunt invitate două personalități politice. Dezbat o temă de

interes general și camerele se focusează pe ei de fiecare dată când iau cuvântul.

Unul dintre participanți folosește un ton al vocii scăzut, nu iși privește

interlocutorul în ochi, și, cu toate că subiectul este important își mișcă frenetic

corpul pe scaun. Atunci când este acuzat că nu este stâpân pe sine, ridică privirea

și își ridică ușor tonul vocii.

2. La prezentarea unui proiect important pentru o organizație, persoana delegată

pentru a vorbi publicului este îmbrăcată sumar, se joacă în mod constant cu

brățara de la mână, gesticulează mai mult decât un italian.6

Persoanele din sală nu au putu fi atente la subiect, fiind atrase de postura și gest

urile speaker-ului.

În primul caz, comunicarea nonverbală transmite alte mesaje decât ar dori emițătorul:

acesta dorește să transmită ideea conform căreia deține situația sub control, dar limbajul

trupului îl trădează mereu.

5 Op cit lori ivan 20 de secp.46

6 În „Cartea gesturilor europene”, Peter Collet alocă un capitol întreg italienilor: Se spune că italienii au inventat opera, dar se pare că e tocmai invers.Dacă-i urmărești pe italieni stând de vorbă unii cu alții, ajungi la concluzia că discuția nu e altceva decât un teatru dramatic.(...)Pentru italieni, conversația nu înseamnă doar schim de păreri și informații. Scopul său real este ca oamenii să se simtă bine și să își consolideze relațiile. În opinia italienilor, acest lucru se obține cel mai ușor prin transformarea conversației într-o artă a spectacolului, una în care mișcările expresive decurg una din cealaltă.

În al doilea caz, comunicarea nonverbală a îngreunat transmiterea mesajelor prin

folosirea exagerată a gesturilor. Așadar, comunicarea nonverbală în această situație a ieșit

fruntașă în lupta cu cea verbală, put spune chiar că a acaparato.

În aceste mini exemple, nu am adus în discuție expresiile faciale dobândite prin

naștere. Istoria comunicării nonverbale a cunoscut de-a lungul timpului numeroase

controverse. Cea mai interesată este dezbaterea fiziognomiei, un element vast al

comunicării nonverbale.

Aspecte controversate ale comunicării nonverbale

John Kaspar Lavater, în lucrarea sa despre fiziognomie, „Despre fiziognomie” spunea

că dacă vrei să cunoști firea unui om, privește-i fața7. Ceastă afirmație nu a rămas fără

urmări. Unii au fost de acord, alții nu. Printre cei care au blamat afirmația lui Lavater a

fost G.C Lichtenberg, care afirma că dacă ar fi să dăm crezare acestui amănunt, mulți

oameni ar sfărsonal reși omorâți.

Personal, resping această afirmație, care, cu toate că a fost concepută înainte de

secolul XIX este aplicată (mai rar) și în zilele noastre. Nu putem fi judecați pentru fapte

pe care nu le-am comis. Fiziognomia este dobândită prin naștere și nu ar trebui să fim

judecați raportându-ne la acest aspect. Dacă ne referim la o fiziognomie dobândită

chirurgical (prin chirurgie estetică, având ca scop satisfacerea idealurilor personale de

frumusețe) atunci putem analiza trasmiterea mesajelor, în acest caz, fiind de acord cu

punctul de vedere al lui John Kaspar Lavater.

Cunosc persoane corpolente, cu cap rotund și privire ageră (sau, cu alte cuvinte,

agresivă), care ar putea intimida foarte ușor pe oricine, dar care au simțul umorului

extrem de bine dezvoltat și care ar aplica violența (verbală și fizică) doar în cazuri de

autoapărare. Dacă lumea ar judeca aceste aspecte persoane vor fi tentate să fie intimidate

fără motiv.

Clement Blin a realizat o legătură între caracteristicile psihologice și forma nasului

unuisale individ. Conform ideilor sale, persoanele cu nasul cârn sunt persoane

7 Lori curs pag 120

capricioase, curioase, impulsive, spirituale8. Pot să afirm că acceot ca fiind în foarte mare

măsură corectă această observație, dar nu în totalitate. Consider că fiziognomia nu ar

trebui să joace un rol prea important în relațiile de comunicare interumane.

Comunicarea nonverbală în bussines

Este importătă comunicarea nonverbală chiar și în afaceri? Răspunsul este afirmativ.

Este importantă, iar prima impresie o faci chiar de la simplul și formalul gest al strângerii

mâinilor la o întâlnire. Conform autorului Kathleen M. Hiemstra, profesor la

Universitatea John Carol, Ohio, strângerea de mână transmite multe mesaje și oferă prima

impresie despre interlocutori.

Există o multitudine de stiluri în care putem da mâna cu cineva, prin acest gest simplu

transmitem o primă informație despre personalitatea noastră. Într-un mic realizat cu

studenții săi, Kathleen M. Hiemstra ia învățat cât de important este să strangă mâna într-

un mod cât mai „profesionist”. Studenții au identificat diferite tipuri de stranger de mână,

printer care și "Pumper", care strange, și strânge mîna continuu și pentru totdeauna;

"concasorul," care oferă întotdeauna o experiență dureroasă; persoana cu o strângere de

mână moale; și, cel mai iritant, persoana care "ia" mâna.9

Comunicarea nonverbală în educație

Adoptarea culturii de interacțiune non-verbale devine un "vaccinare" eficace social-

pedagogic împotriva virusului de manipulare care a îmbibat profund realitatea de astăzi.

Informațiile codificate primate de un tânăr în societatea post-industrială este, de regulă, structurat

și editat. In plus, transmiterea de informații codificate în procedat de către mass-media, ceea ce

înseamnă că mesajele sunt compuse pricepere și ajustate în prealabil de către specialiști PR.

Astfel de mesaje non-verbale ajustate preliminar conține maxim

cantitate de informații non-verbale și servi scopului de sugestie și manipulare. Orice sugestie este

directîn legătură cu gestionarea și manipularea conștiinței oamenilor și este o intrare cu forța în

parte minte, gânduri, idei fără participarea directă a ego persoane în acest proces.

8 Lori p1219 Strange mana p.73

Este bine cunoscut faptul că manipularea în managementul de oameni este o sugestie

care este precedat de penetrare în sfera psihic fără convingere logic, adică fără participarea activă

individ în înțelegere, acceptare sau neacceptare a ideilor altcuiva (V. Bekhterev). Sugestia și

manipulare sunt executate, în general, prin intermediul non-verbale, prin fluxul de informații

codificate care constiinta ocolind are o mare influență asupra organelor umane simț - vedere, auz,

miros, atingere, gust.10

Pedagogia, din punctul meu de vedere este o artă. Un bun pedagog se adaptează mereu

schimbărilor ce intervin, trebuie să își cunoasca bine elevii, să transmit cât mai efficient mesajele

și, cel mai important, să își gestioneze eficient, și în folosul ambelor părți, a sa și a elevilor,

comunicarea nonverbal.

Un profesor dur, cu un ton al vocii mereu ridicat, fără îndoială că va atrage mereu

atenția, dar, când un elev introvertit va avea o nelămurire, după va primi un răspuns există

posibilitatea ca el să nu înțeleagă în întregime răspunsul, pentru că se va simți ușor intimidat și se

va gândi mereu cum să iasă mai repede din această situație.

Un pedagog bland, calm, care este foarte apropiat de elevii săi riscă să atragă după sine

neplăceri ce îi vor afecta imaginea celorlalți asupra sa. Mai exact, anumite gesture pot fi

interpretate greșit, și poate fi acuzat de hărțuire sexuală, chiar dacă gesturile sale nu au fost de o

asemenea natură.

În cazul persoanelor care lucrează în învățământ, gestica joacă un rol esențial. În cazul

examenelor orale trebuie să își mențină cât mai mult starea de atenție, pentru a nu jigni, sau

intimida un student/elev. Este inutil să privească în ochi un student, în timp ce poartă un dialog,

dacă poziția corpului exprimă plictiseala, nervozitatea, sau agitația datorată oboselii accumulate

până în acel moment.

Pentru persoanele care vorbesc des în public, implicit profesorii comunicarea verbală

trebuie să fie însoțită mereu de cea nonverbală, adaptată, bineînțeles publicului și situației. De

exemplu, dacă sala este plină, nu este suficient să gesticuleze din abundență pentru a capta

atenția, un ton ușor ridicat, o glumă bună, sau o expresie amuzantă va atrage cu ușurință atenția

tuturor.

10 SOCIAL-PEDAGOGICAL PARADIGM OF THE CULTURE OFNONVERBAL COMMUNICATION AMONG STUDENTSРrof. I. Akhyamova