1. Scurt istoric

Soluționarea diferendelor internaționale pe cale pașnică a arbitrajului nu este o idee care să aparțină epocii moderne. Din antichitate și până la sfârșitul perioadei feudale pot fi amintite numeroase cazuri de arbitraj între state. Adesea însă se întâmplă ca arbitrajul să fie șeful unui stat mai puternic, care își impune voința statelor aflate în litigiu, și care nu rareori trăgea el însuși foloase de pe urma arbitrajului său. Abia în cursul secolului al XIX-lea, arbitrajul a început să fie efectuat pe baza principiilor de drept internațional.

Eoluția arbitrajului în secolul al XIX-lea poate fi considerată ca o etapă de progrese importante pentru justiția internațională. Astfel, acceptarea existenței unor tribunale arbitrale, a unor norme de drept internațional, a recunoașterii de către state a competenței tribunalelor amintite și, în sfârșit, instituționalizarea acestora sunt pași pe calea recunoașterii justiției internaționale ca unul din mijloacele pașnice susceptibile de a fi folosite pentru lichidarea litigiilor dintre state.

Prima instanță de arbitraj internațional deschisă tuturor statelor a fost înființată prin hotărârile celor două conferințe internaționale ținute la Haga în anii 1899 și 1907. Este vorba de Curtea Permanentă de Arbitraj ( C.P.A.) care există și astăzi, dar practic nu mai are nici o activitate arbitrară de peste 20 de ani.

Începuturile aplicării în practică a ideii de justiție internațională au fost modeste. După primul război mondial, în condițiile organizării de atunci a lumii, a luat ființă Liga Națiunilor. După cum se știe, Pactul Ligii Națiunilor cuprindea obligația statelor de a nu recurge la război în cazul unor diferende internaționale. Idealurile Ligii Națiunilor preconizate de statele învingătoare în război, în condițiile unei lumi în care numeroase popoare erau menținute în stare de dependență colonială, se limitau la menținerea păcii și securității, la enunțarea necesității de dezvoltare a unor relații mai strânse între națiuni, la necesitatea unei diplomații deschise și a strictei respectări a obligațiilor înscrise în tratate.

În baza principiilor care au dus la constituirea Ligii Națiunilor, statele sale membre au creat, cu intenția de a fi un instrument de menținere a păcii, Curtea Permanentă de Justiție Internațională( C.P.J.I.) cu sediul la Haga. Înființarea Curții a fost expres prevăzută în art. 14 din Pactul Ligii Națiunilor. De la început trebuie spus că principiul jurisdicției obligatorii nu a fost acceptat.Litigiile ivite puteau fi supuse Curții numai cu consimțământul statelor părți. C.P.J.I. a funcționat practic din 1922 și până în 1938, pronunțându-se în 83 de cauze.

După cel de-al doilea război mondial a fost creată o nouă organizație mondială, respectiv Organizația Națiunilor Unite. Întemeiată pe principiul Cartei Națiunilor Unite, organizația își propune, între altele, să creeze „ condițiile în care să poată fi menținute justiția și respectul obligațiilor decurgând din tratate și alte izvoare ale dreptului internațional.” Ca urmare, o nouă

1

instanță, Curtea Internațională de Justiție( C.I.J.) a luat ființă, iar Statutul acesteia face parte integrantă din Carta Națiunilor Unite.

Înființarea unei instanțe judecătorești ca organ principal al O.N.U. a fost hotărâtă de autorii Cartei din dorința de a menține și întâri principiul reglementării judiciare a diferendelor dintre state și de a organiza justiia internațională în cadrul Națiunilor Unite. În cursul lucrărilor pregătitoare ale Cartei O.N.U. s-a susținut și ideii păstrării neschimbate a C.P.J.I. , idee car nu a fost însă acceptată.

Dorința autorilor Cartei, înscrisă dealtminteri, în capitolul al XIV- lea al acesteia, a fost ca noua Curte să apară ca o instanță nouă, mai strâns legată de O.N.U. Aceasta a determinatși schimbarea denumirii. Cu toate acestea, deși O.N.U. se deosebește în conținut de vechea Ligă a Națiunilor, Statutul C.I.J. nu diferă decât în mică măsură de Statutul Curții permanente de Justiție Internațională, încât adesea de spune că actuala Curte continuă activitatea fostei C.P.J.I. Normele de organizare și funcționare a C.I.J. se găsesc în Carta O.N.U. , în Statutul și Regulamentul Curții.

2. Organizarea Curții Internaționale de Justiție ( C.I.J. )

Sediul Curții se află în Olanda, în orașul Haga, la Palatul Păcii, acolo unde se află și sediul Curții Permanente de Arbitraj și unde s-a aflat și sediul Curții Permanente de Justiție Internațională. În cazul în care se consideră necesar, Curtea poate să-și desfăsoare activitatea și în alte locuri.

Principiile de organizare a C.I.J. sunt înscrise în capitolul al XIV-lea al Cartei O.N.U. și în Statutul Curții. Spre deosebire de C.P.J.I. care funcționa separat de veche Societate a Națiunilor, C.I.J. constituie ceea ce se prevede expres în Cartă( art. 92), „ organul judiciar principal al Națiunilor Unite.” Prin însăși calitatea lor de membre ale O.N.U. , statele care formează această organizație sunt părți la Statutul Curții. Tinând seama că, în prezent, în afara statelor membre ale O.N.U. , alte trei state ( Elveția, Liechteinstein și San Marino) sun părți la statutul C.I.J. , se poate spune că aderarea la statutul C.I.J. are un caracter de universalitate. În același timp trebuie precizat că universalitatea aderării la Statut nu implică și pentru state obligația de a supune litigiile ivite jurisdicției Curții. Principiul jurisdicției facultative, dominant în perioada C.P.J.I., este păstrat și pentru actuala C.I.J. Acceptând principiul justiției internaționale, statele nu au fost și nu sunt de acord cu jurisdicția obligatorie, nelimitată a Curții.

Curtea este compusă din 15 judecători permanenți, aleși pe perioade de câte 9 ani. O treime din judecători se aleg la fiecare 3 ani, astfel că instanța se reînnoiește treptat. Realegerea unor membri este admisibilă și, de altminteri, se și întălnește în practică. Din punct de vedere al compoziției sale, Curtea este concepută, așa cum se prevede în Statut( art. 2) ca„ un corp de

2

judecători independenți, aleși, indiferent de cetățenia lor, dintre persoane cu înalte calități morale, care îndeplinesc condițiile cerute în țările lor pentru a fi numiți în funcțiile judiciare cele mai înalte sau sunt juriști de o competență recunoscută în dreptul internațional. ” În compunerea Curții nu pot intra intra doi judecători cetățeni ai aceluiași stat.”

Multe state consideră că C.I.J. nu este astăzi un organ suficient de reprezentativ pentru o instanță a lumii. Din cei 15 judecători, 5 provin sau pot proveni din statele membre permanente ale Consiliului de Securitate dacă acele state își manifestă o asemenea voință.

Procedura desemnării judecătorilor prevede alegerea acestora în mod separat de Adunarea Generală a O.N.U. și de Consiliul de Securitate dintr-o listă unică de candidați. Aceștia trebuie propuși de state și pentru a i aleși trebuie să întrunească majoritatea absolută a voturilor, atât Adunarea Generală, cât și în Consiliul de Securitate. Într-un cuvânt, pentru ca o persoană să devină judecător al Curții trebuie să întrunească simultan majoritatea absolută a voturilor atât în Adunarea Generală cât și în Consiliul de Securitate. În timpul cât își exercită mandatul, judecătorii nu pot ocupa alte funcții politice sau administrative și nu pot practica avocatura. Președintele și vicepreședintele sunt aleși pe perioade de câtre 3 ani prin vot secret și prin majoritate absolută dintre și de membrii Curții. Președintele și în lipsă vicepreședintele, iar în lipsa ambilor, cel mai vechi judecător prezidează ședințele de judecată. Curtea nu poate judeca decât dacă în compunerea completelor de judecată intră cel puțin nouă judecători.

Curtea poate să judece și în complete de urgență. Astfel, Statutul Curții prevede constituirea în fiecare an a unei camere de procedură sumară compusă din cinci judecători, destinată să rezolve cu rapiditate anumite cauze dacă părțile în litigiu cer aceasta.

Judecătorii și grefierul Curții beneficiază de imunități diplomatice asemănătoare cu ale ambasadorilor, iar funcționarii grefei, fiind considerațifuncționari internaționali, se bucură de privilegii diplomatice. Cheltuielile Curții cad în sarcina O.N.U. Curtea publică numeroase documente privind activitatea instanței. Publicațiile Curții au o largă răspăndire și prezintă importanță atât pentru cunoașterea în lume a activității instanței, cât și pentru studierea problemelor de drept internațional.

3. Considerații generale asupra activității C.I.J.

Deși C.I.J. este considerată în mod aproape unanim o continuare a C.P.J.I. , între activitatea celor două Curți trebuie făcută o demarcare calitativă. C.I.J. este organul judiciar principal al O.N.U. , C.P.J.I. era o instanță internațională separată de fosta Ligă a Națiunilor. Pe de altă parte, între O.N.U. și Liga Națiunilor sunt deosebiri esențiale, deosebiri care se reflectă în activitatea lor precum și în tendințele pe care le exprimă documentele celor două înstanțe internaționale. Totodată, lumea de astăzi este mult schimbată și ridică alta le probleme în raport cu cele care frământau omenirea în perioada interbelică, ceea ce se reflectă și în activitatea C.I.J.

3

De la înființarea instanței și până în prezent, Curtea a dat multe decizii, a căror însemnătate constă, pe de o parte, în rezolvarea dată unor diferende internaționale ivite între state și, pe de altă parte, în argumentări de principiu ce constituie contribuții importante la dezvoltarea dreptului internațional. În publicațiile C.I.J. , aceste decizii sunt reproduse în întregime, iar motivările lor contribuie la fundamentarea și întârirea principiilor dreptului internațional contemporan. Adesea, argumentele Curții sunt invocate pentru a justifica susțineri bazate pe principii de drept internațional.

Curtea a pronunțat decizii în domenii diverse ale dreptului internațional, ale relațiilor internaționale, dintre care unele formează și în prezent obiect de preocupare a statelor lumii, cum sunt dreptul mării, dreptul de naționalizare, dreptul de azil, delimitarea frontierelor ș.a. Curtea a dat, de asemenea, mai multe avize consultative în pobleme importante, cum sunt condițiile pentru admiterea admiterea statelor în O.N.U. , statutul Nambiei, rezervele făcute de state cu prilejul aderării lor la convenții multilaerale, regimul multifuncționarilor internaționali, Sahara occidentală, ș.a.

Un exemplu îl găsim a data de 20 februarie 1969, când C.I.J. s-a pronunțat în fond asupra litigiului, dând dreptate Republicii Federale Germania. Cu acest prilej, Curtea a precizat că în delimitarea platoului continental nu se poate aplica un singur principiu, acela al echidistanței, așa cum susțineau Danemarca și Olanda. Deși prevăzut ca criteriu de delimitare în Convenția de la Geneva din 1958, principiul echidistanței nu poate fi considerat ca principiu unic care ar putea fi aplicat în delimitarea platoului continental .În cazul platoului continental din Marea Nordului, Curtea a recomandat ca delimitarea să se efectueze prin înțelegeri încheiate între statele părți, ce ar urma să fie elaborate pe baze echitabile, astfel ca fiecare stat să obțină acele zone de platou continental care constituie prelungiri submarine naturale ale teritoriilor proprii. Pe baza indicațiilor cate de Curte, cele trei state interesate au încheiat ulterior două tratate bilaterale și un protocol tripartit de delimitare a platoului continental din Marea Nordului. Aceste documente au fost semnate la Copenhaga la 28 ianuarie 1071.

Decizia pronunțată de C.I.J. în chestiunea delimtării platoului continental din Marea Nordului, prezintă însemnătate, în primul rând, pentru stingerea litigiului internațional ivit între cele trei state și, în al doilea rând, pentru stabilirea viitoare a principiilor de drept internațional în această ramură a sa, de mare actualitate pentru relațiile dintre statele lumii contemporane, pe care o constituie dreptul mării.

4. Pozițiile României față de C.I.J.

În cursul dezbaterilor celor cinci sesiuni ale Adunării Generale asupra rolului C.I.J. , țara noastră s-a pronunțat pentru menținerea și întărirea organului judiciar principal al O.N.U. Rolul Curții este determinat de atribuțiile înscrise în Statut, de starea existentă astăzi în relațiile dintre

4

state, precum și de dezvoltarea dreptului internațional, C.I.J. fiind unul din mijloacele de soluționare a diferendelor la care pot recurge statele prin bună învoială.

Totodată, și în ceea ce privește C.I.J. , ca și în cazul celorlalte organe ale O.N.U., se simte nevoia unor schimbări.

În documentul prezentat Adunării Generale a O.N.U. la 12 noiembrie 1975, România a făcut propuneri principale care vizează îmbunătățirea structurilor și democratizarea organismelor O.N.U. 1 Măsurile propuse în acel document sunt în aceeași măsură valabile și pentru C.I.J. Una dintre aceste măsuri este „ Aplicarea consecventă a principiului repartizării geografice a locurilor în toate organele O.N.U. și generalizarea metodei de desemnare democratică, prin alegeri, a stetelor în aceste organe.”2

Propunerile României de îmbunătățire a Cartei s-ar reflecta, în acest fe, și asupra C.I.J., ar face să crească încrederea țărilor în soluționarea litigiilor proprii pe calea reglementării judiciare, ar face să crească rolul Curții în soluționarea pașnică a diferendelor ivite în lume.

Ideile expuse mai sus reflectă în mare măsură poziția României față de C.I.J. , membră a O.N.U. , militând activ pentru creșterea rolului acesei organizații, țara noastră este implicit membră a Statului Curții, pronunțându-se constant pentru întârirea ideilor de legalitate și justiție internațională.

Nicolae Titulescu, reprezentant al țării la Liga Națiunilor, a fost un promotor frecvent al acestui principiu și susținător al Curții Permanente de Justiție Internațională, personal pronunțându-se pentru principiul jurisdicției facultative în justiția internațională.

Dintotdeauna, țara noastră a acordat atenție C.I.J. și i-a urmărit activitatea. În anul 1967, primul ministru român, aflat în vizită oficială în Olanda, a vizitat Curtea, fiind primit de președintele acesteia. În 1974, președintele Curții a făcut o vizită în țara noastră, fiind primit de președintele Nicolae Ceaușescu. În cursul vizitei s-a decernat președintelui Curții titlul de doctor honoris causa al Universității din București.În cursul ultimilor ani, alți judecători ai Curții ne-au vizitat țara.

Pronunțându-se pentru instaurarea unei ordini internaționale și democratizarea relațiilor între state, România consideră că în acest proces un rol tot mai important îi revine O.N.U. , organelor acesteia și altor organe internaționale. În legătură cu promovarea unui nou tip de relații între state, România a propus să se elaboreze și să se adopte în cadrul O.N.U. un nou cod de conduită cu caracter universal, în care să fie statuate drepturile și îndatoririle fundamentale ale statelor.

1 Contribuții ale României la soluționarea marilor probleme ale lumii contemporane, București, Editura politică, 1975, p. 56-592 Ibidem, p. 57

5