FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICECATEDRA DE MANAGEMENT - MARKETINGCURS NR. 12

CAPACITATEA DE PRODUCŢIE A ÎNTREPRINDERII ŞI GRADUL DE UTILIZARE A ACESTEIA

12.1 CAPACITATEA DE PRODUCŢIE – CONCEPT, FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ MĂRIMEA EI12.2 CALCULUL CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE A ÎNTREPRINDERII INDUSTRIALE12.3 FUNDAMENTAREA GRADULUI DE UTILIZARE A CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE12.4 BALANŢELE CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE12.5 CĂILE DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A UTILIZĂRII CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE

12.1 CAPACITATEA DE PRODUCŢIE – CONCEPT, FACTORII CARE INFLUENŢEAZĂ MĂRIMEA EI

Fundamentarea ştiinţifică a mărimii indicatorilor producţiei industriale necesită calculul capacităţii de producţie şi asigurarea folosirii optime a acesteia . Pornind de la importanţa deosebită a fundamentării mărimii producţiei pe baza capacităţii de producţie este necesar să se asigure valorificarea maximă a potenţialului productiv, prin utilizarea integrală a capacităţilor de producţie existente şi a celor ce vor fi puse în funcţiune. Prin capacitatea de producţie a unei întreprinderi industriale se înţelege producţia maximă ce poate fi obţinută într-o perioadă dată, pentru o anumită structură şi calitate a producţiei, în condiţiile folosirii depline, intensive şi extensive a utilajelor de producţie. La calculul capacităţii de producţie nu trebuie luate în considerare unele situaţii nefavorabile determinate de existenţa unor locuri înguste, de lipsă de materii prime, energie, forţă de muncă ş.a. Asupra mărimii capacităţii de producţie a întreprinderilor industriale influenţează următorii factori :

1. Mărimea suprafeţelor de producţie şi a parcului de utilaje ; cu cât unitatea industrială va avea suprafeţe de producţie mai mari şi un parc de utilaje mai numeros, cu atât acestea vor determina o capacitate mai mare de producţie.

La calculul capacităţii de producţie se iau în consideraţie toate suprafeţele de producţie şi întreg utilajul existent instalat în secţiile de producţie .

2. Normele tehnice de folosire a utilajului de producţie şi a suprafeţelor reprezintă cel de-al doilea factor care influenţează asupra mărimii capacităţii de producţie.

Aceste norme tehnice sunt de două feluri şi anume :a) norme tehnice de utilizare intensivă ;b) norme tehnice de utilizare extensivă .

Prin normă tehnică de utilizare intensivă se înţelege producţia maximă care se poate realiza într-o unitate de timp pe unitatea caracteristică tehnică dimensională a agregatului, maşinii sau instalaţiei, sau pe unitatea dimensională a suprafeţelor de producţie. Aşa, de pildă, în siderurgie, norma tehnică de utilizare intensivă se exprimă prin producţia maximă de fontă, în tone, ce poate fi obţinută pe un metru cub de volum al furnalului şi pe o zi calendaristică, la forajul sondelor – prin viteză maximă de foraj, exprimată în metri pe granic-lună, în filaturi – prin producţia maximă de fire ce poate fi obţinută pe un fus într-o oră etc. Rezultă că aceste norme tehnice de utilizare intensivă se pot stabili la agregatele şi instalaţiile unde se execută un singur fel de produs sau o singură operaţie, în condiţiile unei producţii continue sau discontinue.

2

Calculul capacităţii de producţie se face luându-se în considerare normele tehnice de folosire a utilajului, determinate pe baza tehnologiei şi organizării înaintate a producţiei şi a muncii, ţinând seama de realizările cele mai bune obţinute în mod constant de unităţile de producţie din cadrul întreprinderii sau ale ramurii. În condiţiile progresului continuu al tehnicii, al perfecţionării tehnologiei de fabricaţie şi ridicării nivelului tehnic al personalului muncitor, aceste norme trebuie revizuite periodic pentru a corespunde astfel situaţiei existente în cadrul unităţilor de producţie. Mărimea normelor tehnice de utilizare intensivă se poate stabili ,după caz, în două moduri, şi anume :

a) pentru utilajele, instalaţiile sau agregatele noi, pe baza datelor şi caracteristicilor tehnico-productive stabilite în documentaţiile legale aprobate sau înscrise în fişa tehnică a utilajelor ;

b) pentru utilajele aflate deja în funcţiune, pe baza realizărilor de vârf înscrise în evidenţele proprii ale unităţii de producţie .

Determinarea normei tehnice utilizare intensivă care se ia în calculul capacităţii de producţie necesită stabilirea, în primul rând, a lunii în cadrul anului precedent în care s-au obţinut cele mai bune realizări, iar în cazul acesteia, alegerea a zece zile consecutive în care indicatorii de utilizare au fost superiori mediei din luna respectivă. Norma medie de utilizare se va calcula ca o medie aritmetică a realizărilor obţinute în aceste zece zile, iar pentru produsele cu ciclu de fabricaţie mare, luna în care s-au obţinut cele mai bune rezultate din an sau cel mai bun rezultat mediu lunar din trimestrul cu cele mai bune realizări. Trebuie precizat că pentru calculul normelor tehnice de utilizare intensivă nu se iau în consideraţie acele realizări de vârf care sunt generate de anumite condiţii întâmplătoare. Normele tehnice de utilizare astfel obţinute trebuie comparate cu normele obţinute de întreprinderi din ţară sau străinătate, pentru a putea aprecia în ce măsură acestea exprimă sau nu în mod corect producţia maximă posibilă care poate fi obţinută. Această metodologie de calcul poate fi folosită pentru cazul în care structura producţiei rămâne neschimbată în perioada de calcul faţă de cea de bază. În cazul în care structura producţiei se schimbă, se impune recalcularea producţiei realizate în perioada de vârf în producţie echivalentă, pe baza structurii producţiei în perioada pentru care se calculează capacitatea. Normele tehnice de utilizare extensivă exprimă timpul de funcţionare a diferitelor maşini, utilaje, instalaţii sau agregate sau timpul de folosire a suprafeţelor de producţie . Normele tehnice de utilizare extensivă exprimă folosirea în timp a diferitelor maşini, utilaje, instalaţii sau suprafeţe de producţie. Mărimea acestor norme este în funcţie de o serie de factori, cum sunt numărul de zile lucrătoare, regimul de schimburi, întreruperile pentru reparaţii ş.a. Cu cât unitatea industrială va lucra într-un număr mai mare de zile pe an şi cu un regim de schimburi mai mare pe zi, cu atât va creşte numărul de ore de funcţionare a utilajului, acestea influenţând asupra creşterii capacităţii de producţie şi gradului de folosire a acesteia.

3

Normele tehnice de utilizare reprezintă un factor complex, mărimea lor fiind influenţată de o serie de factori, cum sunt :

- nivelul de calificare a personalului muncitor care foloseşte utilajele ;- tehnologia folosită ;- felul instrumentelor şi dispozitivelor utilizate ;- modul de organizare a producţiei ş.a.

Cu cât nivelul de calificare şi gradul de însuşire a tehnicii profesiei date vor fi mai ridicate, cu atât se vor putea folosi mai bine mijloacele fixe atât sub raport extensiv cât şi sub raport intensiv. În mod asemănător, cu cât tehnologia folosită va fi mai înaintată, dispozitivele mai perfecţionate şi nivelul de organizare a producţiei mai ridicat, cu atât mai mari vor fi normele tehnice de utilizare. Calitatea şi structura materiilor prime utilizate influenţează normele tehnice de utilizare intensivă prin faptul că, în raport cu ele, acestea vor avea o anumită mărime. Astfel, de exemplu, în industria siderurgică cu cât minereul de fier va avea un conţinut mai mare de fier, cu atât normele tehnice de utilizare intensivă a furnalelor vor fi mai mari. Sub raportul regimului de lucru, întreprinderile pot lucra într-un schimb, două sau trei, cu săptămâna întreruptă sau cu un regim de funcţionare continuu, lucrând şi duminica şi sărbătorile legale, timp de 24 de ore pe zi.

3) Sortimentul producţiei. Acest factor influenţează asupra mărimii capacităţii de producţie prin aceea că diferitele produse, necesitând norme de timp diferite, determină capacităţi de producţie diferite, precum şi un grad diferit de încărcare a utilajului sau suprafeţelor de producţie.

Sortimentul care asigură cea mai bună folosire a capacităţii de producţie poartă denumirea de sortiment optim. Capacitatea de producţie a întreprinderii industriale se determină ţinând seama de sortimentul prevăzut a se executa. În condiţiile modificării sortimentului producţiei se modifică şi mărimea capacităţii de producţie a întreprinderii industriale, aceasta urmând a se exprima în raport cu noile produse ce urmează a se fabrica. Capacitatea de producţie a întreprinderii industriale, fiind influenţată de aceşti factori, reprezintă o mărime dinamică. La calculul ei trebuie ţinut seama de organizarea înaintată a producţiei, de folosirea unor materii prime de calitate superioară, care să corespundă prescripţiilor sau condiţiilor tehnice, de folosirea celor mai perfecţionate instrumente şi dispozitive, ca şi de influenţa celorlalţi factori care asigură folosirea la maximum a potenţialului productiv existent.

12.2 CALCULUL CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE A ÎNTREPRINDERII INDUSTRIALE

12.2.1 Metodologia generală de calcul a capacităţii de producţie

4

Calculul capacităţii de producţie a unei întreprinderi industriale necesită o muncă laborioasă şi complexă. Astfel, pentru a calcula capacitatea unei întreprinderi este necesar să se pornească în mod ascendent de la calculul capacităţii de producţie a sectoarelor de producţie, a atelierelor, a secţiilor şi după aceea a întreprinderii, luată în ansamblu. Pentru determinarea mărimii capacităţii de producţie se recomandă efectuarea următoarelor etape de lucru :

a) stabilirea nomenclatorului de produse pentru care se calculează capacitatea de producţie ;

b) repartizarea capacităţilor de producţie din perioada de plan pe diferite categorii (în funcţiune în tot timpul anului, ce se vor scoate din funcţiune sau puse în funcţiune etc.);

c) stabilirea verigilor de producţie principale şi a verigilor conducătoare pe baza sectorizării întreprinderii ;

d) precizarea utilajelor sau a suprafeţelor ce vor fi luate în considerare la determinarea capacităţii de producţie ;

e) determinarea formulelor de calcul ce vor fi utilizate pentru diferitele maşini, utilaje sau instalaţii ;

f) calcularea fondului de timp disponibil şi determinarea, acolo unde este cazul, a indicatorilor de utilizare intensivă, de vârf, pe verigi de producţie, în funcţie de care se vor calcula capacităţile de producţie ;

g) determinarea celorlalte elemente necesare de calcul a capacităţii de producţie în funcţie de specificul formulelor de calcul ;

h) calcularea capacităţilor de producţie, prin folosirea formulelor de calcul specifice şi a elementelor de calcul determinate potrivit metodologiei adoptate ;

i) stabilirea excedentelor sau a locurilor înguste de capacitate ;j) analizarea în mod comparativ a capacităţii de producţie cu cea de proiect,

diferenţele rezultate justificându-se în raport cu situaţiile admisibile sau, dacă este cazul, adoptându-se măsuri de corectare a mărimii calculate, dacă aceasta este mai mică decât capacitatea de proiect, fără a se încadra în cazurile admisibile .

In vederea calculului capacităţii de producţie a diferitelor unităţi de producţie si a întreprinderii, luată în ansamblul ei, trebuie luate în considerare următoarele elemente :

a) totalul utilajului instalat în unitatea de producţie, neluând în calcul utilajul de rezervă;

b) regimul de lucru stabilit pentru întreprinderile din ramura respectivă ;c) introducerea în producţie a utilajului sau a proceselor tehnologice

avansate, precum şi modernizarea utilajului existent ;d) nivelul specializării întreprinderii şi al verigilor ei ;e) măsurile tehnico-organizatorice pentru lichidarea locurilor înguste ;f) normele tehnico-economice de perspectivă de folosire a utilajului.

5

Din punct de vedere metodologic, sub raportul calculului capacităţii de producţie, întreprinderile sau unităţile de producţie se împart în două mari grupe şi anume :

a) grupa celor la care produsul finit se obţine ca urmare a prelucrării materiilor prime la un singur utilaj, agregat sau la o singură maşină sau instalaţie ;

b) grupa celor la care produsul finit se obţine ca urmare a prelucrării materiilor prime în mod succesiv la o serie de maşini, utilaje sau instalaţii .

La întreprinderile, secţiile, atelierele sau sectoarele din prima grupă, la care fiecare maşină, instalaţie, aparat sau agregat prelucrează materiile prime şi materialele direct în produse finite, nemaifiind nevoie de alte prelucrări în cadrul unităţii sau al întreprinderii, capacitatea de producţie se calculează făcând suma capacităţilor de producţie a maşinilor,aparatelor sau agregatelor care execută produsul respectiv. Aşa, de pildă, capacitatea de producţie a unei secţii de furnale se va obţine făcând suma capacităţilor de producţie a tuturor furnalelor de care dispune aceasta. Pentru cea de-a doua grupă de întreprinderi, secţii sau sectoare la care produsul finit se obţine ca urmare a prelucrării succesive a materiilor prime sau materialelor la mai multe maşini, utilaje sau instalaţii, mărimea capacităţii de producţie se determină în funcţie de mărimea capacităţii de producţie a grupei de utilaj, a sectorului, atelierului sau secţiei în care se efectuează cele mai importante operaţii ale procesului tehnologic, specifice produselor pentru care se calculează capacitatea, denumite „verigi conducătoare”. Aşa,de pildă, pentru un sector de producţie compus din mai multe grupe diferite de utilaje la care se prelucrează materii prime în mod succesiv, capacitatea de producţie este dată de capacitatea de producţie a utilajului considerat conducător. În mod asemănător, pe baza metodologiei existente, capacitatea de producţie a unui atelier, format din mai multe sectoare de producţie, va fi determinată de capacitatea de producţie a sectorului considerat conducător, iar capacitatea de producţie a unei întreprinderi, formată din mai multe secţii, va fi determinată de capacitatea de producţie a secţiei conducătoare, fiecare dintre acestea constituind verigi conducătoare la nivelul unităţii respective. Pentru stabilirea verigii conducătoare pot fi luate în considerare, în mod separat sau împreună, o serie de criterii, cum sunt :

a) unitatea de producţie cu ponderea cea mai mare de manoperă în manopera totală a întreprinderii ;

b) unitatea de producţie cu ponderea valorică cea mai mare a capitalului fix faţă de capitalul fix total al întreprinderii.

În aceste condiţii pot fi verigi conducătoare acele unităţi de producţie care prezintă o importanţă hotărâtoare pentru realizarea produsului respectiv, au o complexitate tehnică deosebită sau o valoare de inventar superioară faţă de celelalte verigi de producţie.

6

În cazul în care la calculul capacităţii de producţie rezultă că în anumite unităţi există locuri înguste care limitează capacitatea de producţie, trebuie prevăzute măsuri tehnico-organizatorice care să ducă la lichidarea acestora. Pentru calculul capacităţii de producţie a întreprinderii trebuie să se pornească de la calculul capacităţii pe principalele grupe de utilaje sau agregate. Calculul capacităţii de producţie a diferitelor grupe de utilaje sau agregate necesită determinarea a două elemente de bază şi anume :

a) a mărimii timpului disponibil de funcţionare a maşinii sau agregatului, în decursul perioadei considerate ;

b) a normei tehnice de producţie, a maşinii, a agregatului etc., pe unitatea de timp sau a normei tehnice de timp pe unitatea de produs .

Pentru determinarea mărimii timpului disponibil de funcţionare, diferitele maşini utilaje sau agregate se grupează în utilaje sau agregate cu funcţionare continuă, cu funcţionare cu săptămâna întreruptă şi cu lucrul sezonier. Pentru fiecare grupă în parte, mărimea timpului de funcţionare se calculează în mod diferit. La utilajele sau agregatele cu funcţionare continuă, timpul disponibil de funcţionare al acestora se determină cu ajutorul formulei :

în care : Tdc – reprezintă timpul disponibil de funcţionare a agregatului cu funcţionare continuă ; Tc – timpul de lucru calendaristic, care se calculează după formula: Tc = 24 ore x 365 zile = 8760 ore TR – timpul de reparaţii prevăzut .

Timpul disponibil de funcţionare pentru maşinile şi utilajele care lucrează cu săptămâna întreruptă se calculează cu ajutorul formulei :

în care : TdÎ –reprezintă timpul disponibil de funcţionare a maşinii sau agregatului cu funcţionare întreruptă ; Tc – numărul de zile calendaristice într-un an ; TL – timpul liber în zile, datorat săptămânii reduse de lucru, duminicilor, sărbătorilor legale; ns – numărul schimburilor în 24 ore ; ds – durata unui schimb, în ore , p – procentul stabilit de întreruperi admisibile .

7

Calculul timpului de funcţionare la maşinile şi utilajele cu funcţionare sezonieră se face ţinându-se seama de perioada sezonului. Determinarea normelor tehnice de producţie sau a normelor tehnice de timp pentru diferitele maşini,utilaje, aparate sau agregate se face ţinându-se seama de particularităţile pe care le reprezintă maşina, aparatul sau agregatul respectiv, pe baza datelor din fişele tehnice sau pe bază de normare. Pentru calculul capacităţii de producţie pe o anumită perioadă de timp, maşinile, utilajele sau agregatele se împart în două mari grupe, şi anume :

a) cu specializare pe produs ;b) cu specializare tehnologică .

Pentru fiecare din aceste grupe de maşini, utilaje sau agregate, calculul capacităţii de producţie se face după anumite metode specifice .

12.2.2 Calculul capacităţii de producţie la utilajele cu specializare pe produs

CAZUL I . Pentru utilajele, agregatele şi instalaţiile cu specializarea pe produs, a căror producţie se obţine la numite perioade egale cu durata de elaborare a unei şarje, capacitatea de producţie se calculează cu ajutorul următoarei formule :

în care : Cp – reprezintă capacitatea de producţie a utilajului, a agregatului sau instalaţiei cu funcţionare perioadă, pe o anumită perioadă de timp (an, lună, zi) ; Gmp –greutatea materiilor prime ce se pot cuprinde în agregat, la o încărcare ; Kp – coeficientul de producţie utilizabilă care se obţine din cantitatea de materii prime cu care se încarcă o dată utilajul, agregatul sau instalaţia (coeficientul de transformare din materie primă în produs finit ) ; Td – timpul disponibil de funcţionare pe perioada pentru care se calculează capacitatea ; Dc – durata unui ciclu de prelucrare a unui lot de materii prime cu care se încarcă o dată utilajul, agregatul sau instalaţia (în siderurgie, de pildă, Dc reprezintă durata de elaborare a unei şarje).

Din această grupă de maşini, utilaje şi agregate, pentru care este aplicată formula de calcul arătată, fac parte furnalele, cuptoarele Martin, o serie de agregate chimice, autoclave, cuptoare pentru arderea cărămizilor etc. La calculul capacităţii de producţie pe baza acestei formule trebuie avut în vedere că mărimile D, G şi K să fie astfel determinate încât să ţină seama de cele mai bune realizări obţinute în mod constant şi de folosirea celor mai potrivite procese tehnologice.

8

Pentru exemplificare, se consideră un agregat la care greutatea materiilor prime cu care se poate încărca o dată este de 200 tone şi care are un coeficient al producţiei utilizabile obţinute din materii prime 0,6 din greutatea materiei prime. Acest agregat lucrează continuu, timpul pentru reparaţii planificate fiind de 30 de zile anuale, durata ciclului de prelucrare a unui lot de materii prime fiind de 5 ore. Pentru calculul capacităţii de producţie a acestui agregat trebuie să se determine în primul rând fondul de timp disponibil . Se aplică relaţia :

Td = Tc – TR = 365 ∙ 24 – 30 ∙ 24 = 8760 – 720 = 8040 ore

Se calculează apoi capacitatea de producţie a agregatului prin aplicarea relaţiei cunoscute :

tone

CAZUL II. Pentru diferitele maşini, agregate sau instalaţii specializate în fabricarea unui anumit produs, pentru care se poate stabili o normă tehnică de utilizare intensivă, cunoscându-se caracteristica dimensională a acestora şi fondul de timp disponibil, se poate calcula capacitatea de producţie cu ajutorul relaţiei :

Cp = I ∙ K ∙ Td

în care : Cp – reprezintă capacitatea de producţie ; I – indicele (norma) tehnică de utilizare intensivă ; Td – timpul disponibil de funcţionare a utilajului ; K – caracteristica dimensională a utilajului .

În cazul în care există mai multe maşini, agregate sau instalaţii, care fiecare asigură obţinerea aceluiaşi produs finit, fără a mai fi nevoie de prelucrări, capacitatea de producţie totală se obţine ca sumă a capacităţilor de producţie a acestora. Pentru exemplificare, se consideră o secţie de furnale care dispune de trei furnale. Primul are o caracteristică dimensională de 1000 m3, al doilea de 1200 m3 şi al treilea de 1500 m3. Norma tehnică de utilizare intensivă este de 1,4 tone fontă/m3/zi, iar timpul mediu pentru reparaţii este de 50 de zile. Se aplică relaţia cunoscută :

Cp = 1000∙1,4∙315+1200∙1,4∙315+1500∙1,4∙315= (1000+1200+1500)∙1,4∙315= =3700∙1,4∙315 = 1.631.700 tone fontă

9

CAZUL III. Calculul capacităţii de producţie pentru grupa maşinilor, utilajelor şi agregatelor specializate pentru fabricarea unui fel de produs în funcţie de timpul disponibil de funcţionare şi normele tehnice de timp sau normele tehnice de producţie. În acest caz capacitatea de producţie se poate determina cu ajutorul relaţiei :

sau

în care : Cp – reprezintă capacitatea de producţie ; Td – timpul disponibil de funcţionare a utilajului ; np – norma tehnică de producţie ; nt – norma tehnică de timp .

O astfel de formulă se poate aplica, de pildă, pentru calculul capacităţii de producţie a maşinilor de filat, a războaielor de ţesut, a maşinilor-unelte specializate pentru prelucrarea metalelor etc.

12.2.3 Calculul capacităţii de producţie la utilajele cu specializare tehnologică

a) Calculul capacităţii de producţie la utilajele cu specializare tehnologică în funcţie de normele de timp sau de producţie

Într-o verigă simplă cu specializare tehnologică se execută o anumită lucrare tehnologică la mai multe feluri de produse. În aceste condiţii, calculul mărimii capacităţii de producţie se face pentru un produs considerat în mod convenţional ca reprezentativ (etalon). Metoda folosită se concretizează în mai multe etape de lucru.

ETAPA Nr.1 – STABILIREA PRODUSULUI REPREZENTATIV Din ansamblul produselor executate în veriga respectivă se consideră reprezentativ (etalon) acel produs care necesită cel mai mare volum de muncă în cadrul verigii.

Deci, se va alege acel produs care are max (Qi ∙ tni) sau max , i=1÷n, unde:

tn – reprezintă timpul unitar normat sau realizat în perioada de vârf a anului anterior ; Pn –producţia orară normată sau realizată în perioada de vârf a anului anterior. S-a notat cu Qi – cantitatea de producţie din produsul „i” prevăzută pentru a fi executată în veriga respectivă într-o anumită perioadă de timp.

ETAPA Nr.2 – CALCULUL COEFICIENŢILOR DE ECHIVALARE a producţiei exprimată în unităţi naturale cu producţia exprimată în unităţile natural – convenţionale a produsului reprezentativ (notat cu indicele „r”).

10

Ei se pot stabili fie în funcţie de timpul unitar normat (standard) sau realizat în perioada de vârf a anului anterior – tni, fie pe baza producţiei orare normate (standard) sau realizate în perioada de vârf a anului anterior – Pni, astfel :

sau , pentru i=1÷n

ETAPA Nr.3 – EXPRIMAREA PRODUCŢIEI FIECĂRUI PRODUS „i” ÎN UNITĂŢI ECHIVALENTE DE PRODUS REPREZENTATIV – ( Qei) Întrucât timpul unitar şi producţia orară sunt indicatori invers proporţionali, transformarea producţiei din unităţi naturale în unităţi natural-convenţionale se realizează în funcţie de modul de calcul al coeficienţilor de echivalare, după cum urmează :

sau

ETAPA Nr.4 – CALCULUL STRUCTURII PRODUCŢIEI EXECUTATĂ ÎN VERIGA RESPECTIVĂ, exprimată prin ponderile aferente produselor „i” –( pi).

, cu condiţia

ETAPA Nr.5 – CALCULUL MĂRIMII CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE A VERIGII, EXPRIMATĂ ÎN UNITĂŢI ECHIVALENTE DE PRODUS REPREZENTATIV – (Cpe) . În acest scop, se folosesc relaţiile prezentate anterior, în care parametrii de utilizare intensivă sunt aferenţi produsului reprezentativ. Deci,

sau

ETAPA Nr.6 – REPARTIZAREA CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE ÎN FUNCŢIE DE STRUCTURA PRODUCŢIEI EXECUTATE ÎN VERIGA RESPECTIVĂ. Se obţine, astfel, mărimea capacităţii de producţie aferentă fiecărui produs „i” exprimată în unităţi echivalente de produs reprezentativ – Cpei, după cum urmează :

, cu condiţia

ETAPA Nr.7 – EXPRIMAREA MĂRIMII CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE ÎN UNITĂŢILE NATURALE ALE FIECĂRUI PRODUS „I” –( Cpi)

11

Transformarea mărimii capacităţii de producţie din unităţi natural-convenţionale în unităţi naturale se face în funcţie de modul de calcul al coeficienţilor de echivalare, astfel :

sau Cpi = Cpei ∙ Ci(p)

Calculele efectuate sunt centralizate ca în tabelul 12.1.

Calculul capacităţii de producţie la utilajele cu specializare tehnologică,în funcţie de mărimea normelor de timp sau de producţie

Tabelul 12.1

Den.produs

Cantitatea de

prod.prevazut

ă(buc)

Timp unitar

normat/Producţie orară

normată

Coef. de

echiv.

Producţia în unit.echiv. de produs

reprezentativ (buc. echiv)

Structura producţi

e (%)

Cap. de prod.în

unităţi echiv. de produs

reprezentativ

Repartizarea cap. de

producţie în funcţie de structura

producţiei

Cap. de producţie în unităţi naturale

Simbol Qi tni /Pni

Ci(t) / Ci(p)

Qei pi Cpe Cpei Cpi

A*

B

CTotal verigă

- - -100 -

b) Calculul capacităţii de producţie la utilajele cu specializare tehnologică pe baza producţiei realizate într-o perioadă precedentă

În practică, pentru calculul capacităţii de producţie există elaborate metodologii specifice de calculul pentru diferite ramuri industriale. În industria constructoare de maşini, de pildă, pentru procesele de producţie complexe în care veriga de producţie este formată din mai multe maşini şi utilaje care asigură efectuarea unor operaţii tehnologice pentru o mare varietate de produse se foloseşte următoarea formulă de calcul :

12

în care : - reprezintă capacitatea de producţie în anul de plan ;

Po - producţia realizată în perioada de bază, exprimată în aceleaşi unităţi de masură ca şi capacitatea de producţie ; α - sporul productivităţii muncii în perioada considerată faţă de perioada de bază, exprimată în procente ; γ - ponderea factorilor intensivi în creşterea producţiei pe seama productivităţii muncii (din rândul acestor factori pot fi amintiţi cei care se referă la perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie, folosirea mai intensă a timpului de lucru ş.a). Ca mărime, acest coeficient poate varia de la 0 la 1,

având valori apropiate sau egale cu 1, atunci când raportul tinde spre 1;

- numărul de maşini-unelte din veriga conducătoare, pentru grupa de utilaj “i” în anul pentru care se determină capacitatea de producţie ; - numărul de utilaje din veriga conducătoare pentru grupa de utilaj “i” în anul de bază; tdi - timpul maxim disponibil de funcţionare, în anul pentru care se determină capacitatea de producţie, pentru unitatea de utilaj “i”; tei - timpul efectiv de lucru, în ore, al utilajelor din veriga conducătoare, pentru unitatea de utilaj “i”,în anul de bază; ε - coeficient de simultaneitate a încărcării uniforme a parcului de utilaje.Valorile acestui coeficient se iau în mod diferenţiat, în raport cu volumul producţiei fabricate după cum urmează :

- 0,88 pentru producţia de unicate şi de serie mică ; - 0,92 pentru producţia de serie mijlocie; - 0,96 pentru producţia de masă .

În cazul în care în cadrul aceleaşi verigi de producţie se execută mai multe feluri de produse, calculul capacităţii de producţie se face pentru fiecare fel de produs în parte, folosind următoarea formulă de calcul :

în care :Cpi - reprezintă capacitatea de producţie a verigii de producţie exprimată de produsul „i” ;P0i - producţia din produsul „i” executată în perioada de bază ;

λ - un factor multiplicativ care se calculează ca ajutorul relaţiei:

13

Folosirea acestei formule de calcul dă rezultate bune atunci când structura producţiei în anul considerat este comparabilă cu cea din perioada de bază. În cazul în care structura producţiei se schimbă, se impune recalcularea producţiei şi folosirea valorii acesteia în calculul capacităţii de producţie, conform relaţiei :

în care : Preci - reprezintă producţia recalculată pentru produsul “i”.

Recalcularea producţiei se poate face cu ajutorul următoarei relaţii :

în care :P0i - reprezintă producţia efectivă din anul de bază din produsul “i”;Pli - producţia prevăzută a se executa pentru produsul “i”;tni - timpul normat în maşini-ore pe unitatea de produs “i”, la maşinile unelte luate în calculul capacităţii de producţie .

12.2.4 Calculul capacităţii de producţie în funcţie de mărimea suprafeţelor de producţie

La acele întreprinderi sau unităţi de producţie la care suprafeţele de producţie şi numărul de muncitori direct productivi reprezintă un factor hotărâtor al producţiei, cum este cazul la turnătorii, secţii de montaj, de finisare ş.a., pentru calculul capacităţii de producţie se poate folosi o relaţie de forma următoare :

Cp = S · I · Td

în care :S - reprezintă suprafaţa totală a verigii de producţie, în metri pătraţi ;I - indicatorul de utilizare intensivă, stabilit pe baza realizărilor de vârf ;

Td - timpul disponibil de folosire a suprafeţelor de producţie ;Cp - capacitatea de producţie

În această relaţie indicatorul de utilizare intensive a suprafeţei de producţie se calculează cu ajutorul formulei:

14

în care :Pv - reprezintă producţia din perioada de vârf ;Cs - coeficientul de schimburi din perioada de vârf; H - numărul de ore lucrătoare într-un schimb din perioada de vârf, obţinut prin înmulţirea numărului de zile lucrătoare din perioada dată cu numărul de ore lucrătoare într-un schimb ;S - suprafaţa totală a verigii de producţie.

Coeficientul numărului de schimburi (Cs), se poate calcula, la rândul lui, cu ajutorul unei relaţii de forma următoare :

La unele întreprinderi industriale, cum sunt cele de construcţii navale, de montaj, de reparaţii ş.a., unde predomină munca manuală iar suprafeţele de producţie au un rol hotărâtor în determinarea capacităţii, pentru calculul capacităţii de producţie se poate utiliza o relaţie de forma următoare :

în care : Cp - reprezintă mărimea capacităţii de producţie ; Po - producţia realizată în perioada de bază ;Td1 - timpul disponibil de lucru, în ore/an, din anul de plan ;S0,S1 - suprafaţa de producţie din perioada de bază şi respectiv de plan, exprimată în m2 ;CS0 - coeficientul mediu anual de schimburi al muncitorilor direct productivi la locurile de muncă ale verigii conducătoare considerate, din perioada de bază;Z0 - numărul de zile lucrătoare din perioada de bază ;β - procentul de îmbunătăţire a normelor de timp în anul de plan faţă de anul de bază, care va determina o anumită creştere a productivităţii muncii.

În cazul în care se poate determina cu exactitate numărul locurilor de lucru de la veriga de producţie conducătoare considerate din perioada de bază (n0) şi din perioada de

15

plan (n1), calculul capacităţilor de producţie se poate face şi în funcţie de numărul locurilor de muncă, din veriga conducătoare, cu ajutorul unei relaţii de forma următoare :

,

în care simbolurile folosite au semnificaţiile precizate anterior.

12.2.5 Calculul capacităţii de producţie la liniile de producţie în flux

Pentru unităţile de producţie organizate cu producţia în flux, capacitatea de producţie se determină pe fiecare linie de producţie în flux în parte, împărţind timpul disponibil de funcţionare al liniei în flux, exprimat în minute, la tactul liniei în flux stabilit in funcţie de nivelul optim de lucru atins în mod constant. Formula de calcul, în acest caz, este următoarea :

,

în care : Cpif - reprezintă capacitatea de producţie la o linie de producţie în flux, pe schimb .

12.3 FUNDAMENTAREA GRADULUI DE UTILIZARE A CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE

Gradul de utilizare a capacităţii de producţie este un indicator de mare importanţă în stabilirea volumului de producţie ce va fi prelucrat în unitatea industrială.

Acest indicator se determină cu relaţia:

Gu = ∙ 100

unde:Gu – reprezintă gradul de utilizare a capacităţii de producţie; P - producţia care urmează a fi executată într-o perioadă considerată,

Cpma - capacitatea de producţie medie anuală pentru aceeaşi perioadă de timp.

Gradul de utilizare a capacităţii de producţie poate fi determinat:- în cazul în care atât producţia cât şi capacitatea de producţie medie anuală sunt

exprimate în aceleaşi unităţi de măsură;- sau, dacă există un ansamblu de produse care se măsoară în unităţi de măsură

diferite, se poate folosi exprimarea valorică.

16

Transformarea producţiei sau capacităţii de producţie în unităţi valorice, se poate obţine pe baza relaţiei:

unde:qi – reprezintă cantitatea din produsul i, exprimată în unităţi fizice;

pi - preţul mediu unitar al produsului i.

Capacitatea de producţie medie anuală este un indicator care ţine seama de numărul utilajelor intrate sau ieşite din funcţiune, precum şi de utilajele modernizate în cursul perioadei considerate. Astfel, capacitatea de producţie medie anuală se determină pe baza relaţiei:

,

unde:Cpe – reprezintă capacitatea de producţie existentă la începutul perioadei considerate; Cpi - capacitatea de producţie intrată în funcţiune în aceeaşi perioadă;

Ti - numărul lunilor de funcţionare în aceeaşi perioadă, a capacităţilor intrate în funcţiune;

Cpm - capacitatea de producţie modernizată în cursul perioadei;

Tm - numărul lunilor de funcţionare a capacităţilor modernizate;

Cps - capacităţile de producţie scoase din funcţiune în cursul perioadei;

Ts - numărul lunilor de nefuncţionare a capacităţilor scoase din funcţiune.

Împreună cu indicatorul „capacitate medie anuală" se vor determina şi indicatorii „producţia posibilă", „producţia care urmează a fi executată" şi “deficitul de capacitate".

Producţia posibilă reprezintă volumul maxim de producţie ce poate fi utilizat de veriga de producţie cu capacitatea cea mai mică.

Deficitul de capacitate reprezintă diferenţa de capacitate dintre capacitatea de producţie a verigii conducătoare şi capacitatea de producţie a unei verigi de producţie cu capacitate de producţie mai mică decât a verigii conducătoare.

Într-o formă sintetică, relaţia dintre aceşti indicatori se poate exprima cu ajutorul formulei:

17

Pp = Cp - Dunde :

Pp – reprezintă producţia posibilă;

Cp - capacitatea de producţie, dată de mărimea capacităţii ce producţie a verigii conducătoare; D - deficitul de capacitate al locului îngust.

Producţia care urmează a fi executată „ P", conform comenzilor primite de la clienţi, poate fi mai mică sau cel mult egală cu producţia posibilă.

Concluzionând, corelaţia dintre capacitatea de producţie, producţia posibilă şi producţia ce urmează a fi executată poate fi dată de relaţia:

CP ≥ PP ≥ Punde:

P – reprezintă producţia ce urmează a fi executată;Cp şi Pp - au aceeaşi semnificaţie ca în relaţia precedentă

12.4 BALANŢELE CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE

12.4.1 Balanţa capacităţii de producţie la începutul anului

Balanţele de capacitate sunt instrumente de măsură a gradului de încărcare a utilajelor de producţie şi a deficitului şi excedentului de capacitate.

Balanţa capacităţii de producţie la începutul anului se întocmeşte la nivel de întreprindere, exprimând, cu ajutorul ei, mărimea deficitelor sau excedentelor de capacitate.Un exemplu de întocmire a unei astfel de balanţe poate fi ilustrat în tabelul 12.2..

Tabelul 12.2Balanţa capacităţii de producţie

Capacitatea de producţiea verigii

conducătoare

Secţia S1 Secţia S2 ProducţiaposibilăNecesar

decapacitate

Existentde

capacitate

Excedent (+)

Deficit(-)

Necesar de

capacitate

Existentde

capacitate

Excedent (+)

Deficit(-)

5000 5000 5500 +500 5000 4200 -800 4200

Din tabelul de mai sus rezultă că necesarul de capacitate a fiecărei subunităţi de producţie este dat de mărimea capacităţii de producţie a verigii conducătoare. Excedentul sau deficitul de capacitate al subunităţilor de producţie care nu sunt verigi conducătoare

18

este dat de diferenţa dintre necesarul şi existentul de capacitate a acestor verigi. Producţia posibilă ce poate fi realizată în cadrul întreprinderii este dată de cea mai mică capacitate de producţie existentă a unei subunităţi de producţie.

Gradul de utilizare a producţiei posibile este dat de relaţia:

Gpp = ∙100,

unde notaţiile au aceeaşi semnificaţie.

În vederea elaborării măsurilor tehnico-organizatorice de îmbunătăţire a folosirii capacităţii de producţie, se impune fundamentarea mărimii rezervelor de capacitate.

Acestea sunt de trei feluri:- rezerva potenţială de producţie;- rezerva potenţială extensivă;- rezerva potenţială intensivă.Rezerva potenţială de producţie se determină cu ajutorul relaţiei:

Rp = Cp - P, unde: Cp – reprezintă capacitatea de producţie; P - producţia ce urmează a fi executată.Rezerva potenţială este la rândul său o sumă a rezervelor potenţiale extensive şi

intensive:

Rp = Rpe + Rpi, unde: Rpe – reprezintă rezerva potenţială extensivă;

Rpi - rezerva potenţială intensivăRezerva potenţială extensivă se determină cu ajutorul relaţiei:

unde:P – reprezintă volumul producţiei ce urmează a fi executată; Td - timpul maxim disponibil al utilajelor;

Te - timpul producţiei realizate în perioadele de bază; ε - coeficientul de simultaneitate a încărcării utilajelor.

Rezerva potenţială intensivă se determină pe baza relaţiei:

19

Rpi = Rp - Rpe,

unde notaţiile au semnificaţiile cunoscute.

12.4.2 Planul de încărcare a utilajelor

În cadrul secţiilor de prelucrări mecanice, în care utilajele au specializare tehnologică, dimensionarea capacităţii de producţie se face prin stabilirea gradului de încărcare a acestora.

Pentru aceasta se stabileşte pentru fiecare grupă de utilaje necesarul de maşini-oră pentru prelucrarea tuturor produselor şi disponibilul de maşini-oră pentru fiecare grupă de utilaj în parte. Comparând cei doi indicatori se poate determina deficitul sau excedentul de maşini-ore sau deficitul sau excedentul de utilaje.

În mod concret, un plan de încărcare se prezintă sub forma tabelului 12.3. În completarea planului de încărcare se consideră că într-un an calendaristic există

52 de duminici, 52 de sâmbete şi 6 sărbători legale, în care regimul de lucru al întreprinderii ar putea fi întrerupt.

Tabelul 12.3Planul de încărcare a utilajelor

Nr.crt.

Denumire indicatori UM Cantitatea de fabricat Norma de timp pe produs

1. Denumirea produselor A B C

buc. buc.buc.

QA

QB

QC

ntA

ntB

ntC

2. Necesarul de maşini ore

3. Procent de îndeplinire a normelor In

4 Necesarul de maşini- ore ţinând cont de procentul de îndeplinire a normelor

5. Numărul de utilaje existente Nue

6. Fondul de timp calendaristic Fc = 365 x 24 x Nue

7. Fondul de timp nominal total

8. Timpul planificat pentru reparaţii TR

9. Timpul disponibil al utilajelor TD = (TN – TR)Nue

10. Coeficientul încărcării utilajelor

11. Excedent sau deficit de maşini-ore E/D = ± (Nm-h/p – TD) (ore-maşină)

20

12. Excedent sau deficit de maşini

12.4.3 Balanţa dinamicii capacităţii de producţie

Această balanţă este un alt instrument de măsurare a mărimii capacităţii de producţie prin luarea în considerare a modificărilor ce pot apărea pe parcursul unui an de zile, precum şi de determinare a gradului de utilizare a acesteia. În cadrul acestei balanţe se calculează o serie de indicatori specifici, atât pentru un an considerat de bază, cât şi pentru anul curent pentru care se întocmeşte balanţa. În felul acesta există posibilitatea unei analize comparative a mărimii indicatorilor pentru perioadele analizate şi care să permită luarea unor măsuri de îmbunătăţire a folosirii capacităţii de producţie.

Indicatorii acestei balanţe se împart în trei grupe:a) indicatori referitori la necesarul de capacităţi de producţie;b) indicatori de capacitate medie anuală;c) indicatori de utilizare a capacităţii de producţie.

În prima grupă de indicatori se pot enumera:- producţia planificată pentru anul curent;- capacitatea de producţie necesară pentru realizarea producţiei planificate;- rezervele de capacitate;- necesarul total de capacitate.

Din grupa indicatorilor de „Capacitate medie anuală" fac parte:- capacitatea de producţie existentă la începutul anului;- capacitatea de producţie ieşită din funcţiune în cursul anului;- capacitatea de producţie medie anuală.

În ultima grupă de indicatori ai balanţei dinamicii capacităţii de producţie se calculează indicatorul „gradul de utilizare a capacităţii de producţie", după relaţia prezentată la pct.12.3.

12.5 CĂILE DE ÎMBUNĂTĂŢIRE A UTILIZĂRII CAPACITĂŢII DE PRODUCŢIE

În cadrul politicii de aplicare a strategiei economice, îmbunătăţirea continuă a folosirii capacităţii de producţie trebuie să constituie o preocupare de seamă . Îmbunătăţirea folosirii capacităţii de producţie constituie un factor important de obţinere a unei producţii suplimentare, prin folosirea aceluiaşi utilaj, ceea ce din punct de vedere economic echivalează cu economisirea unor investiţii necesare achiziţionării maşinilor ţi utilajelor care să dea sporul obţinut prin mai buna folosire. Pentru folosirea capacităţii de producţie pot fi utilizate trei grupe de căi.

21

Prima grupă de căi are ca scop îmbunătăţirea folosirii sub raport intensiv, asigurându-se pe această bază creşterea volumului producţiei pe unitatea de timp şi pe unitatea caracteristică dimensională a utilajului. Aici intră căile privind reducerea timpului de bază de prelucrare şi a celui auxiliar prin modernizarea şi perfecţionarea executării operaţiilor, folosirea de tehnologii moderne, a unor metode de lucru mai rapide sau intensive ş.a. . A doua grupă de căi are ca obiect îmbunătăţirea folosirii capacităţii de producţie sub raport extensiv, care asigură creşterea volumului prin buna folosire a timpului de funcţionare a maşinilor. Din această grupă fac parte: o mai bună organizare a reparării utilajelor, reducerea întreruperilor din diferite cauze ( lipsa de materii prime, lipsa muncitorilor, lipsa comenzilor ş.a. ), mărirea numărului de schimburi ş.a. Din grupa căilor mixte fac parte acelea care asigură îmbunătăţirea atât sub raport extensiv, cât şi intensiv. Din această grupă de căi fac parte creşterea cointeresării materiale pentru folosirea mai bună a utilajelor, reducerea producţiei rebutate, creşterea calificării personalului, organizarea producţiei în flux, eliminarea locurilor înguste. Pentru îmbunătăţirea folosirii suprafeţelor de producţie pot fi utilizate căi cum sunt :

a) eliberarea suprafeţelor din unităţile de producţie ocupate de birouri, magazii ş.a. şi montarea pe acestea a unor maşini, utilaje, instalaţii ;

b) extinderea folosirii transporturilor suspendate ( conveioare, lifturi, estacade, planuri înclinate ) şi amplasarea pe suprafeţe eliberate de fostele căi de transport a unor noi maşini ;

c) amplasarea mai densă a utilajelor pe suprafeţe de producţie, cu respectarea normelor referitoare la tehnica securităţii muncii ;

d) mai buna organizare şi raţionalizare a fluxurilor tehnologice, urmând ca pe suprafeţele eliberate să se monteze noi maşini, utilaje sau instalaţii.

O condiţie esenţială a folosirii depline a capacităţilor producţiei o constituie întărirea controlului asupra gospodăririi utilajului si a suprafeţelor pe toate treptele organizatorice . Folosirea mai bună a potenţialului productiv necesită scurtarea dării în funcţiune a noilor capacităţi de producţie şi asigurarea realizării parametrilor proiectaţi pentru aceasta.

22