CURSUL I

ISTORICUL KARATE-ULUI

Cuvântul Karate este de origine japoneză, traducerea sa în limba română

fiind ,,cu mâinile goale” (neînarmat). Cu toate că japonezii au fost aceia care au

dezvoltat și perfecționat Karatele, cu forme de organizare și practicare superioare,

acest sport nu este de origine japoneză. Arta de a se lupta cu mâinile goale se practică

în japonia de aproximativ 90-100 de ani. Karateul își are originea în China, unde s-a

dezvoltat foarte mult boxul chinezesc și mai târziu, diferite forme și școli de luptă. În

jurul anului 1600 lupta fără arme a prins rădăcini în insula Okinawa, teritoriu în care

s-a interzis portul armelor. Această insulă se găsea în contact cu China și era sub

influența ei. Locuitorii Okinawei au găsit noi forme de atac și apărare, ținute în mare

secret, a căror răspândire era aproape imposibilă. Această formă de luptă este o

combinație de procedee din Chempo (specific chinezilor) cu mișcări a căror formă

poartă amprenta băștinașă de autoapărare din Okinawa.

Astfel a apărut un stil nou de luptă fără arme ale cărui secrete erau deținute de

locuitorii Okinawei.

Pe teritoriul acestei insule, Gighin Funakoshi a renăscut și perfecționat vechile

forme de luptă ale locuitorilor și a trecut la organizarea unui sport nou. De asemenea

el a sistematizat tehnicile de atac, apărare și contraatac, la fel cum Jigaro Kano a

sistematizat procedeele de Judo. Gighin Funakoshi a numit noul stil de

luptă ,,Karate.” În 1922 promotorul noului sport a venit în Japonia, unde se practica

Judo și Jiujitsu, prezentând poporului japonez, cu ocazia unor demonstrații, arta de a

te apăra prin Karate. Găsind un loc prielnic de dezvoltare a autoapărării, Gighin

Funakoshi a organizat apoi demonstrații de Karate în întreaga japonie, noul sport fiind

apreciat și privit cu un interesa major. Mai târziu a fost introdus în școlile japoneze

medii și treptat s-a extins în întreaga Japonie.

Meritul poporului Japonez este că a răspândit și dezvoltat sportul Karate,

ridicându-l până la nivel de desăvârșire. Marele promotor al acestui sport Gighin

Funakoshi, s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani, în 1957. El a lăsat discipolilor săi

o artă care s-a răspândit în întreaga lume.

După moartea lui Gighin Funakoshi, în rândul discipolilor săi au apărut diverse

păreri și noi tendințe în tehnică. Acestea au dus la apariția unor sisteme și școli noi de

Karate, care poartă amprenta individuală a celui ce a creat sistemul.

În esență, toate au același principiu de efectuare a tehnicilor, deosebindu-se

numai prin forma de execuție.

Cele mai răspândite metode de Karate cunoscute în întreaga lume sunt: Shoto-

Kan, Wado-Ryu, Shito-Ryu, Godjo-Ryu etc. Metoda care a fost apreciată și adoptată

de europeni a fost Shoto-Kan. În Japonia se practică celelalte metode.

În anul 1955 au apărut în Franța primele școli de Karate, care au început să

organizeze cursuri și demonstrații în vederea răspândirii acestui sport. Prima federație

s-a înființat tot în Franța în anul 1959. În anul 1963 a avut loc primul Congres

internațional de Karate, în urma căruia, în anul 1964 s-a înființat Comisia europeană

de Karate, care la data de 21 noiembrie 1965 s-a transformat în Uniunea Europeană de

Karate. Un an mai târziu au fost organizate primele Campionate Europene de Karate,

câștigate de echipa Franței.

Ca definiție, Karate înseamnă înglobarea unor poziții, deplasări, întoarceri,

lovituri cu mâna sau piciorul, blocaje, eschive și parări, executate după legi și

principii bine stabilite și sistematizate, cu scopul de a obține victoria fără arme.

Cuvântul Karate are în conținutul lui o semnificație mult mai largă. El înseamnă și

lipsa de rea intenție. Cu alte cuvinte Karate a fost descoperit și organizat ca

necesitate, ca formă de autoapărare și atac, dar a devenit și un mijloc de practicare a

exercițiului fizic, cu o semnificație profundă în această direcție.

Toate tehnicile de Karate încep cu parări, eschive, blocaje și continuă cu

mișcări specifice în Karate.

Codul de onoare pentru cei ce practică acest sport îi obligă să nu folosească

tehnicile sportului decât în cazuri de forță majoră. Practicarea lui și mai ales

însușirea codului de conduită contribuie la formarea unor oameni echilibrați psihic,

cinstiți și corecți.

Dojo – Karateka – Karategii și Ritsurei

Dojo este locul tradițional de practicare a sportului Karate, locul în care

luptătorul de Karate se perfecționează fizic, tehnic, tactic, teoretic și psihic. Aici este

locul unde se realizează ritualul de desfășurare a antrenamentului, de educare a

voinței.

Pentru Karate, Dojo are o semnificație mult mai profundă decât sala de

antrenament al celorlalte discipline sportive. De la bun început, aici se impune

respectarea școlii de Karate, a tradițiilor de practicare a sportului ,,cu mâinile goale.”

Karateka este omul, individul care practică Karate. El este luptătorul care se

încadrează în disciplina practicării organizate (în colectiv sau individual), după o

anumită școală a acestui sport. Karateka, după îndelungi antrenamente devine un om

superior din punct de vedere fizic și psihic, care va răspândi cunoștințele tehnice, dar

și ideea scopului practicării acestei adevărate arte.

În timpul practicării sportului Karate, luptătorul este îmbrăcat în costumul

tradițional, care se numește karategii. Valoarea luptătorului este cunoscută după

culoarea centurii care o poartă. Kyu-ul și Dan-ul sunt atribute și în sportul Karate și

ele arată gradul de perfecționare al luptătorului. Aceste categorii de clasificare se

obțin gradat, în timp, corespunzător nivelului de pregătire și valoare individuală.

Examenul de promovare pentru Kyu și Dan se susține practic și teoretic. În cadrul

examenului se apreciază nivelul de pregătire tehnic, tactic, moral volitiv, teoretic și

performanțele obținute de sportiv.

În Karate gradele de pregătire se împart în 9 Kyu, apreciate ca valoare în

ordinea descrescândă a cifrelor, iar Dan-urile sunt apreciate în ordinea crescătoare a

cifrelor. Kyu-rile 9 până la 4 inclusiv, poartă centura de culoare albă. Kyu-rile 3-1

poartă centură maro.

Dan 1 poartă centura neagră și presupune o foarte bună cunoaștere a opt Kata.

Dan 2 presupune cunoașterea a Kata de bază și a Sheian:

Dan 3,4,5 se obțin în cazuri excepționale cu un aport deosebit în dezvoltarea

acestui sport.

Ritsurei - salutul are o semnificație deosebită pentru Karateka și exprimă

dorința luptătorului pentru a-și arăta respectul față de partener. Ritsurei este obligația

morală de a arăta respectul față de talentul, munca și valoarea adversarului, ca și

satisfacția de a se putea întrece cu el.

Ritsurei pentru doi rivali exprimă mulțumirea acestora de a se putea întâlni în

lupta de Karate, de a-și arăta superioritatea prin tehnică, tactică și rezistență.

CURSUL II

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE

Pentru practicarea sporturilor de contact, sunt absolut necesare însușirea

principiilor fundamentale ce stau la baza învățării și perfecționării tehnicilor acestor

sporturi.

Principiile derivă din practicarea sportului însuși și caracterizează în totalitate această

activitate. Pornind de la un dinamism specific și ajungând la elemente de concentrare

nervoasă, contractare sau relaxare, la valorificarea maximă a energiei, evidențiază

sfera largă de acțiune asupra corpului omenesc a exercițiilor specifice efectuate. Ca

urmare a practicării sistematice a acestor sporturi, mișcările se automatizează și se

formează reflexe și apare siguranța în execuția procedeelor. Acesta se completează cu

stăpânirea de sine aproape perfectă. Aceste sporturi și mai ales Karate-ul și-a

promovat următoarele principii: dinamismul, valorificarea energiei corpului,

concentrarea nervoasă, contractarea, relaxarea , automatizarea mișcărilor,

stăpânirea de sine și siguranța în execuția mișcărilor.

Dinamismul

Toate mișcările în sporturile de contact (pentru concizie voi folosi Karate, deși

aș dori să se înțeleagă prin asta toate sporturile de contact) se desfășoară cu o viteză

foarte mare. Deplasările sau pozițiile au rolul acumulării energiei potențiale, care în

momentul executării tehnicilor de atac sau apărare, devin o forță foarte puternică. Arta

dinamică constă în posibilitatea de a acumula energie (potențială), prin contracție

musculară și a o valorifica la maxim în momentul potrivit sub formă de energie

explozivă (cinetică). Pentru a înțelege mai ușor acest aspect, trebuie să facem o mică

translație în domeniul fizicii. Astfel, energia cinetică este egală cu produsul dintre

masă și pătratul vitezei, totul supra 2.

Ec=

Ec = energia cinetică (explozivă)

m = masa

v = viteza.

Simple calcule cu valori aleatorii vă indică marea importanță a vitezei.

Revenind la subiect, dinamismul contează în posibilitatea trecerii cu ușurință,

vitalitate și viteză de la o apărare aparent inofensivă, la un contraatac eficace, sau de

la o stare de semirepaus la atacuri rapide, puternice și viguroase, caracteristice Karate-

ului.

Deplasările și întoarcerile , atacurile sau contraatacurile, tehnicile de apărare se

execută cu cea mai mare viteză, asigurându-i acestui sport specificul care-l

caracterizează - dinamismul.

Valorificarea energiei corpului

În activitatea zilnică, omul consumă aproximativ 30% din energia lui. În timpul

unei activități deosebite consumul crește în funcție de efortul depus. La sporturile de

contact se tinde să se valorifice la limita superioară energia existentă și acumulată în

corpul omenesc. Foarte des corpul omenesc acumulează energii nebănuite. Nu de

puține ori un om într-o situație deosebită a reușit să facă lucruri pe care în viața de zi

cu zi nu le poate face. Astfel se poate afirma că limita efortului omului nu este

cunoscută și prin urmare consumul de energie atinge valori mereu crescânde. În mod

intenționat, la sporturile de contact se încearcă să se ajungă la limita maximă de

consum a energiei corpului.

Vorbind de valorificarea energiei corpului, se subliniază de la început rolul lui

Hara ca izvor de energie și forță. În denumirea japoneză, Hara este zona în jurul

centrului de greutate, situat la nivelul bazinului. Asigurând o poziție corespunzătoare

lui Hara, prin împingerea bazinului în față și spre în sus, se asigură posibilitatea

contractării musculaturii abdomenului și indirect a întregului corp.

Toate loviturile în karate pornesc din Hara. Eficacitatea acestora este cu atât

mai mare, cu cât întreaga energie acumulată în bazin este valorificată. Și apărarea este

mai sigură atunci când Hara este împins înainte și participă activ la blocări, eschive și

parări.

Indicații metodice

Rolul lui Hara este deosebit de important în executarea tuturor tehnicilor în

Karate. De aceea, la începutul antrenamentelor se insistă asupra poziției bazinului și a

participării acestuia în executarea tehnicilor. Orice lovitură pornește din bazin prin

contractarea musculaturii lui Hara și prin participarea directă, la execuția tehnicii, a

tuturor mușchilor. Este necesar să se insiste ca bazinul să fie împins înainte și în sus.

Controlul acestei mișcări se poate face prin verificarea poziției ombilicului care

trebuie să fie orientat oblic sus.

Concentrarea

Pentru executarea tehnicilor se cheltuiește energie ,,în toate direcțiile.” Este

bine ca energia să fie cheltuită în scopul executării loviturilor, urmând a se concentra

în direcția necesară. Aceasta se efectuează cu scopul realizării unor tehnici cu

maximum de forță și viteză. Concentrarea pentru executarea procedeelor se face în

două direcții: psihică și fizică.

Concentrarea psihică este fenomenul de acumulare de voință pentru a executa

tehnicile.

Concentrarea fizică se realizează prin contracții musculare maxime care

asigură un tonus muscular potrivit pentru executarea tehnicilor. Concentrarea psihică

și fizică sunt două elemente inseparabile ce duc la o execuție corectă a elementelor și

tehnicilor de Karate. Concentrarea psihică asigură acumularea de voință și energie în

direcția necesară, care este realizată printr-o contracție maximă a musculaturii. și

finalizată printr-o forță explozivă.

Forța explozivă sau șocul de executarea tehnicilor este finalul din lovitură după

acumularea unei energii potențiale care se transformă în energie cinetică prin

concentrare psihică și fizică.

Concentrarea oferă luptătorului resurse nebănuite de forță și viteză. Eficacitatea

loviturilor crește odată cu antrenamentul fizic și cel de voință.

În Karate, arta constă în capacitatea de a concentra întreg organismul pentru o

acțiune și de a declanșa la nivelul sistemului nervos impulsul necesar pentru

executarea loviturilor.

Indicații metodice

Un rol deosebit în realizarea unei concentrații optime îl joacă respirația. La

învățarea tuturor tehnicilor se va insista și asupra însușiirii corecte a respirației

specifice în Karate. În timpul executării tehnicilor respirația este abdominală. Ea

ajută la contracția musculară optimă. Toate tehnicile de Karate se execută în expirație,

realizată prin poziția Hara și contractarea musculaturii abdominale.

Deconcentrarea

După executarea tehnicilor este absolut necesar să se realizeze o deconcentrare

nervoasă și musculară. Prin aceasta se asigură o scurtă pauză pentru refacere și odihna

musculaturii corpului. Prin deconcentrare psihică, sistemul nervos devine apt pentru a

putea lua măsuri de organizare a unui nou atac sau apărare.

Indicații metodice

Trecerea de la o stare de excitație maximă, prin concentrare psihică și fizică, la

o excitație potrivită se realizează după antrenamente îndelungate. În timpul

antrenamentului se urmărește trecerea de la o stare de maximă intensitate a efortului,

la o stare de minimă intensitate și păstrare a unei excitații medii pe timp îndelungat.

Automatizarea mișcărilor

În urma practicării sportului Karate, în afara calităților fizice, se dezvoltă o

serie de alte calități. Voința, puterea de concentrare, intelectul, viteza proceselor

nervoase, stăpânirea de sine, calmul sunt calități ce ajung pe trepte superioare în

timpul practicării sporturilor de contact,

Prin antrenament tenace apar reflexe, care devin din ce în ce mai bine

conturate. Mișcările se automatizează și apare stereotipul dinamic, fără de care orice

disciplină sportivă nu poate fi practicată.

Stăpânirea de sine

Prin apariția reflexelor, a stereotipurilor dinamice, atunci când mișcările sunt

perfect stăpânite, devenind automatizate, apare o și mai mare încredere în potențialul

propriu. Este absolut necesar a se cunoaște în mod real a posibilităților fizice și

psihice în fiecare moment și perfecționarea continuă a acestora. Un rol deosebit în

cunoașterea reală a posibilităților îl are autocontrolul. El se face prin exerciții

specifice în cadrul antrenamentului sau prin aprecierea justă a rezultatelor din luptele

concrete. Prin autocontrol se mai înțelege și posibilitatea de a stăpâni corpul în

diferite poziții, pentru fiecare mișcare specifică sau pentru prevenirea atacurilor

adeversarilor.

Indicații metodice

În cadrul antrenamentelor se va insista și asupra aprecierii juste a posibilităților

adversarului. Stăpânirea de sine, încrederea în forțele proprii și aprecierea

posibilităților adversarului se realizează după antrenamente îndelungate cu exerciții

specifice și nespecifice.

Siguranța în executarea procedeelor

Siguranța apare, în mod firesc, după antrenamente îndelungate, ca urmare a

automatizării mișcărilor specifice și formării reflexelor (condiționate). Prin stăpânirea

corpului în executarea tehnicilor de atac și apărare, prin dobândirea preciziei în

mișcări se formează o siguranță în executarea tehnicilor, ce face din Karateka un

individ echilibrat și ,,stăpân pe sine.”

Indicații metodice

Se vor utiliza exerciții pentru însușirea corectă a poziției lui HARA, pentru o

corectă respirație, pentru formarea reflexelor și automatizarea mișcărilor. Toate

acestea vor contribui la perfecționarea practicantului în sporturile de contact și vor

duce la formarea unor frumoase trăsături de caracter și morale.

CURSUL III

POZIȚIILE ÎN KARATE

Considerații generale

Pozițiile în Karate, sunt primele elemente pe care le va însuși începătorul. Ele

asigură stabilitatea luptătorului în timpul și după executarea tehnicilor. Însușirea

corectă a tuturor pozițiilor de bază în Karate este absolut necesară. Din aceste poziții

se vor executa tehnicile de deplasare, atac, apărare și de contraatac.

În dinamica concursului, se ivesc nenumărate situații când se trece de la o

poziție de bază la alta, în funcție de situațiile reale de luptă. De aceea este absolut

necesar să se însușească toate pozițiile care asigură eficacitatea procedeelor de atac și

apărare, corespunzător cu fiecare tehnică care se execută. Spre exemplu, Oi-tsuki,

poziția de bază este Zenkutsu-Dachi. Din această poziție se execută o împingere cu

brațul opus piciorului care fandează.

Indicații metodice

Pentru însușirea corectă a pozițiilor din Karate este necesară învățarea poziției

lui Hara.

- La toate pozițiile în timpul și după executarea tehnicilor de atac, apărare și contraatac,

Hara este împins în față. Pentru realizarea acestui lucru se va urmări ca ombilicul să

fie orientat în permanență oblic sus.

- Pumnii sunt încleștați și au palma orientată spre interior. Aceasta asigură un tonus

muscular corespunzător a membrelor superioare.

- La toate pozițiile corpul stă drept, iar privirea este îndreptată spre adversar.

- În timpul învățării se insistă ca trunchiul să fie drept, cu linia imaginară, care unește

cap - trunchi – bazin și centrul de greutate să fie perpendiculară pe sol.

- Respirația este abdominală, specifică acestui sport și ea asigură un tonus muscular

corespunzător execuției în condiții optime, a tuturor tehnicilor.

- În majoritatea pozițiilor, genunchiul piciorului din față este presat înainte și spre

exterior. Astfel se realizează un tonus muscular corespunzător membrelor inferioare.

- Pozițiile joase nu se obțin prin aplecarea trunchiului înainte, ci numai îndoind

genunchii.

- Umerii au în permanență o poziție paralelă cu solul. Fac excepție, totuși, tehnicile :

Tobi – Komi – Tsuki și Gyaku – Tsuki – No – Sukomi.

1. Heisoku – Dachi

Este punctul de plecare pentru învățarea tuturor pozițiilor în Karate. Corpul are

o poziție verticală, Părțile interioare ale labelor picioarelor sunt apropiate. Umerii sunt

orizontali, capul sus, păstrând privirea înainte. Pumnii sunt încleștați, cu palma

orientată spre interior și ușor depărtați de corp. Genunchii se presează spre înainte.

Indicații metodice.

Ombilicul va fi în permanență orientat oblic în sus. Din poziția stând cu

picioarele apropiate se trece la poziția de Heisoku - Dachi, prin orientarea lui Hara

spre înainte, cu ombilicul orientat în sus. De la respirația normală se trece la cea

abdominală, specifică sportului Karate.

2. Hachi – Dachi

Spre deosebire de Heisoku – Dachi, la acestă poziție picioarele sunt depărtate la

lățimea umerilor, genunchii ușor îndoiți și presați spre înainte. Brațele sunt aduse în

față la nivelul bazinului, cu pumnii încleștați, ușor depărtate de corp.

Indicații metodice

La învățarea acestei poziții se va insista ca trecerea de la Heisoku – Dachi să se

facă rapid. Picioarele se îndepărtează unul de celălalt, în lateral, pe linie dreaptă.

3. Kiba – Dachi

Este una din cele mai solicitate poziții pentru tehnicile de brațe. Este o poziție

joasă, cu picioarele depărtate mult în lateral (aproximativ la două lățimi de umeri).

Vârfurile picioarelor sunt orientate spre înainte, tălpile picioarelor rămânând paralele.

Greutatea corpului este repartizată în mod egal pe ambele picioare. Genunchii sunt

ușor îndoiți și presați spre înainte și interior.

Centrul de greutate este proiectat la jumătatea liniei ce unește cele două

picioare. Bazinul se împinge în față, cu ombilicul orientat în sus.

Umerii sunt liberi, paraleli cu solul, capul sus, iar brațele lateral, cu pumnii

încleștați și depărtați de corp.

Indicații metodice

La poziția Kiba – Dachi se ajunge din poziția Hachi – Dachi, prin depărtarea

picioarelor la două lățimi de umeri. Genunchii se vor îndoi mai mult și se vor presa

spre înainte și spre interior. Se insistă ca umerii să nu oscileze pe verticală și pe

orizontală în timpul deplasării piciorului în lateral pentru poziția Kiba – Dachi.

Respirația este de tip abdominal.

4. Sochi – Dachi

Această poziție rezultă din Kiba – Dachi, prin orientarea oblică a trunchiului,

brațelor și corpului spre adversar.

Indicații metodice

Orientarea oblică spre adversar se realizează prin răsucirea capului în direcția

adversarului. Trecerea din Kiba – Dachi în această poziție se face energic, în funcție

de situația de luptă.

5. Zenkutsu – Dachi

Din lateral ea se vede o poziție stabilă, asigurată din depărtarea picioarelor la

distanță de aproximativ două lățimi de umeri. Genunchiul din față este îndoit, împins

înainte și exterior, în așa fel încât proiecția genunchiului pe sol să fie perpendiculară

pe vârful piciorului. Piciorul din spate este întins. Talpa lui este în permanență pe sol

și este orientată spre înainte.

Trunchiul este drept cu brațele atârnând pe lângă corp. Pumnii sunt încleștați și

ușor depărtați. La această poziție greutatea este repartizată inegal, fiind repartizată în

proporție de aproximativ 70% pe piciorul din față și aproximativ 30% pe piciorul din

spate.

Indicații metodice

La această poziție se ajunge din poziția Heisoku-Dachi, prin deplasarea unui

picior înapoi, la două lățimi de umeri și lateral la o lățime de umeri. În învățare se

insistă ca tălpile picioarelor să se găsească cu toată suprafața lor pe sol, urmând ca în

timpul deplasării picioarele să alunece paralel cu solul.

6. Kokutsu - Dachi

La această poziție picioarele vor fi depărtate la aproximativ o lățime și jumătate

de umeri. Călcâiele se găsesc pe aceeași linie. Piciorul din față este cu genunchiul

ușor îndoit și orientat spre exterior. Piciorul din spate este îndoit. Genunchiul și talpa

piciorului sunt perpendiculare pe linia ce unește cele două călcâie.

Trunchiul este drept și perpendicular pe sol, umărul corespunzător piciorului

din față este împins înainte. Bazinul este proiectat înainte cu ombilicul orientat oblic

în sus.

Respirația este de tip abdominal. Aceasta este o poziție adoptată pentru lupta

defensivă, în care greutatea corpului este repartizată în procent de 70% pe piciorul din

spate și 30% pe cel din față.

Indicații metodice

Poziția Kokutsu-Dachi joasă se obține prin deplasarea piciorului din față înainte

și îndoirea genunchiului piciorului de sprijin. Ca rezultat, centrul de greutate coboară

pe verticală. Pentru învățare se vor folosi linii trasate pe suprafața sălii, urmărindu-se

poziția călcâielor care trebuie să se găsească pe aceeași linie.

7. Neko-Ashi-Dachi

Din poziția Kokutsu-Dachi, piciorul din față se retrage în apropierea piciorului

din spate. După această mișcare de retragere, greutatea corpului se repartizează într-o

proporție de 90% pe piciorul din spate și 10% pe cel din față.

Călcâiele sunt depărtate la o lățime de 10-15 cm, iar între tălpile picioarelor se

formează un unghi de 40-45 grade.

Bazinul este proiectat în față. Genunchiul piciorului din față este orientat spre

exterior.

Trunchiul se păstrează drept, capul sus, cu privirea spre înainte. Brațele se

mențin pe lângă corp, cu pumnii încleștați.

Indicații metodice

Umărul de partea piciorului care se găsește în față este împins înainte. Pentru a

obține o poziție joasă, genunchii se vor îndoi, iar centrul de greutate coboară pe

verticală. Se vor evita cu obligativitate aplecările și îndoirile de trunchi.

8. Fudo-Dachi

Această poziție este adaptată pentru competiții. Piciorul din față este îndoit ca

la poziția Zenkutsu-Dachi, iar piciorul din spate ca la poziția Kokutsu-Dachi.

Greutatea corpului este repartizată în egală măsură pe ambele picioare. Trunchiul este

drept, cu capul și brațele orientate spre adversar, cel din față fiind mai avansat.

Indicații metodice

Această poziție se adaptează în funcție de adversar, păstrând și nota individuală

în execuție. Cel mai des este întâlnită în concursuri.

9. Shiko-Dachi

Este o poziție aproape identică cu Kiba-dachi, cu deosebirea că vârfurile

picioarelor sunt orientate spre exterior.

Indicații metodice

Această poziție se învață și se perfecționează după ce s-a însușit corect Kiba-

Dachi.

10. Musubi-Dachi

La poziția Musubi-Dachi se ajunge din Heisoku-Dachi, prin depărtarea

vârfurilor picioarelor și menținerea apropiată a călcâielor.

Indicații metodice

Trunchiul, brațele și bazinul se mențin în pozițiile învățate la Heisoku-Dachi.

11.Yoi-Dachi și Uchihachiji-Dachi

Din poziția Hachi-Dachi, prin depărtarea vârfurilor, se ajunge la poziția Yoi-

Dachi, iar din poziția Hachi-Dachi, prin orientarea vârfurilor picioarelor spre interior,

se ajunge la poziția Uchihachiji-Dachi.

Indicații metodice

Acestea sunt poziții intermediare și se adoptă în funcție de situațiile de luptă.

CURSUL IV

KARATE CONTRA UNUI SINGUR ADVERSAR

Exerciții la Makiwara

Makiwara, în disciplina Karate este instrumentul indispensabil pentru ca un

karateka să-și fortifice cu rapiditate armele, adică mâinile picioarele, coatele și

genunchii. Mai întâi vom începe prin a descrie câteva exerciții de mare utilitate:

Exercițiul nr. 1.

Doi karateka, față în față, în așezat pe podea. Picioarele unuia sunt prinse de ale

celuilalt. Se dau simultan lovituri de pumn, mai întâi cu un braț, apoi cu celălalt.

Lovitura de pumn trebuie aplicată într-o manieră degajată, cu expirație sonoră după

fiecare mișcare.

Exercițiul nr. 2

Doi karateka stau alături. Unul dintre ei întinde piciorul lateral și-l sprijină pe

antebrațul celuilalt. Acesta va ridica și cobori lent piciorul executantului, pentru a

relaxa musculatura abductoare și adductoare a piciorului.

Exercițiul nr. 3.

Din așezat pe podea, cu picioarele larg desfăcute, cu mâinile prinse de ceafă,

Un alt karateca îngenunchează înapoia lui. Acesta împinge trunchiul celui așezat spre

înainte. Se poate executa și cu un picior înainte întins, celălalt pliat. Partenerul

împinge înainte, până atinge genunchiul piciorului întins.

Exercițiul nr. 4.

Din așezat, avem picioarele încrucișate și mâinile la ceafă; suntem împinși spre

înainte, într-o flexie a trunchiului cât mai amplă.

Exercițiul nr. 5.

Doi karateka față în față. Unul dintre ei ridică piciorul întins și îl așează în

căușul palmelor partenerului. Cel ce a executat, întinde brațul opus piciorului ridicat,

până atinge degetul mare al piciorului, fără a îndoii piciorul de sprijin. Ca alternare, se

apleacă în lateral până atinge podeaua lângă talpa piciorului de sprijin.

Exercițiul nr. 6.

Plecând de la elementele exercițiului precedent, executantul se apleacă în față,

până când atinge cu partea laterală a capului, genunchiul piciorului întins. Sunt

mișcări extrem de utile pentru picioare și pentru mobilitatea trunchiului

Exercițiul nr. 7.

Acest exercițiu trebuie executat cu grijă mare, numai după o încălzire prealabilă

serioasă, întrucât se riscă o întindere musculară serioasă. Un picior se amplasează

înainte, celălalt în urmă. Încet se coboară trunchiul spre sol, depărtând în același timp

picioarele. La început se poate folosi și sprijinul mâinilor pe sol. Analogic, o ,,sfoară”

înainte.

Exercițiul nr. 8.

Din stând cu mâinile la ceafă, se începe flexia trunchiului înainte, accentuând-o

până se atinge cu fruntea genunchii. Mișcarea poate fi ușurată, la început, apucând

picioarele cu mâinile, înapoia genunchilor.

Exercițiul nr. 9.

Din poziția de drepți se îndepărtează picioarele cât mai mult posibil. Mâinile

sunt încrucișate în față. Se încearcă o îndoire a trunchiului înainte spre podea, până la

atingerea acesteia cu coatele, fără a îndoi genunchii. Cu timpul, având mâinile la

spate, se va încerca atingerea solului cu fruntea.

Exercițiul nr. 10.

Din poziția de drepți cu brațele întinse pe același plan cu corpul și în unghi

drept, ne aplecăm înainte, ridicând un picior. Ne stabilim echilibrul și rămânem preț

de 5 secunde în această postură. Revenim la poziția frontală și repetăm exercițiul cu

celălalt picior.

Exercițiul 11.

Din stând cu mâinile pe șolduri, ridicăm un picior și-l repliem pe celalalt picior,

pe care-l sprijinim. Destindem încet piciorul repliat (îndoit din genunchi) și-l ridicăm

până la orizontală în tehnica YOKO GERI, se rămâne în această poziție 3-5 secunde.

Revenim încet la poziția inițială, apoi reluăm exercițiul cu celălalt picior.

Exercițiul 12.

Din sprijin facial cu greutatea pe degetele de la mâini, corpul rigid, se execută

flotări cu specificația că atunci când întindem brațele, se expiră, iar când coborâm se

inspiră forțat, musculatura abdominală fiind contractată.

Acest exercițiu prezintă numeroase variații, în funcția de poziția mâinilor pe

sol. Putem executa exercițiul cu sprijn pe pumni, pe încheieturile întoarse spre interior

sau spre exterior și chiar pe pumnii plasați pe axa orizontală a umerilor.

Exercițiul 13.

Pe sol, așezat cu picioarele foarte depărtate, brațele lateral. Se execută o

mișcare semicirculară a brațelor pentru a imprima o flexie forțată a trunchiului,

încercându-se atingerea solului cu capul. Apoi se execută în cealaltă parte.

Exercițiul 14.

Culcat dorsal, se ridică picioarele întinse până la 900, iar mâinile se încrucișează

la ceafă. Pentru variația exercițiului se poate flexa trunchiul spre dreapta sau spre

stânga.

Exercițiul 15.

Din stând depărtat se execută îndoiri laterale de trunchi, cu brațul opus îndoirii

sus, celălalt la spate.

Exercițiul 16.

Din stând față în față, unul ține partenerul cu degetele unite la ceafă și îi apucă

talia cu picioarele. Celălalt îi va susține picioarele cu mâinile și va executa aplecări

ale trunchiului înainte și apoi revenire. O respirație adecvată și controlată face

acțiunea fizică mai eficientă și mai puțin obositoare.

Exercițiul 17.

Din stând odată cu ridicarea brațelor sus se inspiră profund, apoi se coboară

brațele și se expiră cu putere. Când se simte că presiunea aerului din plămâni scade se

apasă cu mâinile pe abdomen pentru a facilita operațiunea de eliminare forțată a

aerului. Apoi urmează o scurtă perioadă de relaxare.

Exercițiul 18.

Același exercițiu, însă se inspiră doar ¾ din capacitatea pulmonară și se expiră

doar 2/3 din aerul inspirat.

Exercițiul 19.

Cu picioarele în poziția KIBA-DACHI, cu capul drept, privirea înainte, brațele

se întind înainte se inspiră. Apoi, brațele se retrag simultan și se sprijină pe scobitura

soldurilor. Se menține apneea timp de câteva secunde, apoi se expiră în jos odată cu

contractarea întregii musculaturi abdominale.

Exercițiul 20.

Din stând depăratat, odată cu ridicarea brațelor se inspiră lent și profund, se

reține respirația, apoi cu aplecarea trunchiului înainte, lăsăm brațele să cadă, le

încrucișăm, încercând a elimina tot aerul din plămâni.

Aceste exerciții vizând respirația au un rol recuperator. Este necesar a se

efectua aceste exerciții înaintea fiecărui antrenament, cu o mare concentrare și cu un

mare calm, pentru pregătirea unui efort serios.

Aceste exerciții se pot efectua și la sfârșitul antrenamentelor, pentru asigurarea

recuperării în cel mai scurt timp posibil a forțelor risipite.

Să folosim Makiwara

Makiwara este instrumentul clasic de lucru al unui Karateka și reprezintă un

element important pentru fortificarea organismului, însă numai cu condiția de a-l

utiliza în mod adecvat și rațional. Mâinile, picioarele, coatele și genunchii se vor

transforma astfel, în arme redutabile, reale, știindu-le folosi într-o situația critică fără

să se rănească, anihilând totodată intențiile de agresiune ale atacantului.

Ca element ajutător este nevoie de o scândură lungă de 150 cm, lată de 12 cm,

și groasă de 2 cm. Grosimea poate crește treptat până la 8 cm. Aceasta se fixează

foarte bine, iar în partea de sus se va fixa la rându-i axa instrumentului de lucru.

Se începe cu lovitura directă de pumn, JUN-TSUKI. Ne plasăm în fața

instrumentului în poziția ZEN-KUTSU a picioarelor, la o distanță potrivită pentru a

atinge makiwara cu brațul întins, apoi ne retragem cu un pas înapoi. Se începe cu o

serie de lovituri, avansând când lovim și retrăgându-ne după lovitură. Exercițiul

trebuie repetat cu cel puțin 20 de lovituri pentru fiecare pumn. Procesul de întărire

este lent, fiind nevoie de 5-6 luni de antrenament la makiwara, pentru a nu risca răniri

mai mult sau mai puțin grave.

La început se lovește ușor, mărind gradat forța, fie că e vorba de pumn, picior

cot, genunchi, umăr etc. Inițial se va forma un hematom, care se va transforma încet-

încet într-un țesut fibros, într-o calozitate. Această calozitate se va situa între piele și

os, dar trebuie să se lucreze cu multă răbdare.

Pentru antrenamentul SHUTO, makiwara va fi folosită astfel: ne plasăm în fața

acesteia în poziția preferată, cu mâinile gata să lovească muchia. Se ridică mâna ce va

lovi într-un unghi drept cu umerii. Lăsăm să cadă brațul răsucit de sus către în jos.

Când cotul va fi la înălțimea gâtului, brațul se va întinde pentru a atinge makiwara.

Brațul complet întins va lovi ținta cu muchia palmei. Se repetă până la înroșirea

mâinii, apoi se lucrează cu cealaltă mână.

La fel se procedează și pentru lovitura de cot EMPI-UCHI. Se potrivește

distanța și lovim makiwara cu o mișcare de jos în sus și spre înainte a cotului, luând

articulația umărului ca punct de sprijin.

EMPI-UCHI se poate exersa și în alte direcții, dinspre exterior spre interior, cu

o mișcare semicirculară spre înainte. De asemenea, cu spatele la țintă lăsăm brațul să

cadă înapoia noastră și să lovească ținta când și-a efectuat rotația completă, iar cotul

ne-a depășit flancul. Metodele de mai sus sunt valabile pentru toate tehnicile de braț,

după ce s-au luat distanțele necesare pentru a lovi în plin și nu în gol.

Loviturile de picioare nu diferă mult de antrenamentul mâinilor, dar trebuie

amintite câteva tehnici ca model.

MAE-GERI se va executa astfel: se va regla makiwara la înălțimea potrivită

pentru lovitura de picior. Din poziția de plecare ZEN-KUTSU se execută o serie de

MAE-GERI, într-un ritm tot mai accelerat. Zona cu care urmează a se lovi ținta este

cea a tălpii, unde încep degetele. Un alt element de lovire este călcâiul și se

exploatează de la distanțe mici. Executând MAE-GERI nu trebuie să ne ridicăm pe

vârful picioarelor și nici să ne lăsăm pe spate greutatea corpului. Este important să

amintim că ținta trebuie lovită direct și nu pieziș.

O greșeală trebuie evitată. Dacă nu se ridică genunchele la nivelul pieptului,

randamentul tehnic este compromis și există riscul rănirii degetelor de la picior.

Pentru YOKO-GERI va trebui să ne situăm lateral față de makiwara la o

distanță de aproximativ 2,5 m. Se ia apoi poziția KIBA-DACHI. Se face pas înainte

cu piciorul stâng, se ridică piciorul drept cu genunchiul cât mai sus, laba piciorului

fiind într-un unghi drept, iar muchia exterioară trebuie să fie puțin răsucită în jos. Se

va lovi rapid, apoi se va reveni la poziția inițială și se reia poziția cu piciorul ridicat.

Apoi se va executa exercițiul cu celălalt picior.

MAWASHI GERI nu diferă mult de celelalte loviri. Se schimbă doar poziția

executantului în raport cu makiwara. Când se pleacă din lateral, ne antrenăm pentru a

lovi cu partea superioară a labei plantare, în timp ce atacul frontal este un exercițiu

redutabil pentru zona călcâiului. În ambele cazuri, odată angajată poziția ZEN-

KUTSU se va proceda MAWASHI-GERI cu piciorul care este în urmă. Mișcarea are

importanță majoră pentru câștigarea vitezei de execuție, luând prin surprindere

adversarul.

Nu trebuie să se insiste la început pentru obținerea unor înălțimi mari, acestea

vor ajunge a se îndeplini pe măsura antrenamentelor.

Se poate spune despre makiwara că este instrumentul ideal pentru un karateka,

în vederea câștigării de putere, precizie, viteză și control asupra durerii.

CURSUL V

KARATE CONTRA DIFERITELOR GENURI DE PRINDERE.

1. Aspecte generale

Sunt multe situații de violență în viața de zi cu zi. De cele mai multe ori, sunt

atacați oameni nevinovați de nimic, numai pe simplul motiv, că ,,unuia i s-a părut

ceva” și atacă cu o violență animalică, fără să țină cont de traumele, dramele și

consecințele de altă natură ce urmează.

Pentru a fi mai concis, mă voi rezuma la câteva situații concrete ce se pot

întâlni în viața cotidiană și voi începe cu ,,răspunsurile” pe care trebuie să le dăm în

cazul diferitelor genuri de prindere.

2. Karate contra diferitelor genuri de prindere

1. Un adversar ne-a prins de revere. Prima regulă este aceea de decontractare completă a

mușchilor care vor intra în acțiune doar la momentul potrivit.

Vom strecura mâinile noastre în interiorul mâinilor adversarului, ținând pumnii

strânși, apoi cu o mișcare rapidă de jos în sus, vom lărgi spre exterior priza

adversarului. Vom plasa agresorului o lovitură de picior în abdomen pentru a-l

intimida.

Nu trebuie uitat că totdeauna apărarea trebuie să fie proporțională cu ofensiva.

2. Un agresor ne-a prins de păr. Este o priză rară, dar dureroasă. În general această

prindere are ca scop aplecarea celui prins pentru a-i aplica o lovitură de genunchi în

plină figură. Decizia victimei trebuie să fie foarte rapidă, pentru a avea eficiență.

Prindem încheietura mâinii înfipte în părul nostru și-l vom trage la rându-ne, pe

agresor de păr pentru a-l dezechilibra spre înainte, plasând în același timp un MAE –

GERI în abdomenul adversarului.

3. Să presupunem că un agresor efectuează o acțiune de strangulare cu o singură mână.

În acest caz, după ce am prins antebrațul mâinii care ne strangulează, vom

dezechilibra agresorul spre înainte și vom răspunde printr-un MAE-GERI.

4. Ne aflăm în situația în care agresorul a atacat victima cu o ,,centură joasă,” lăsându-i

libere brațele. Profitând de eroarea lui, ne putem elibera foarte ușor lovind EMPI-

UCHI la baza capului, mai precis la locul unde se face joncțiunea vertebra capului și

cele ale gâtului. Aici trebuie prudență întrucât această lovitură duce la pierderea stării

de conștiență și la o lovire mai puternică poate avea urmări grave.

5. Suntem ridicați pe vârful picioarelor deoarece agresorul, dotat cu o forță

considerabilă, ne-a ridicat de cureaua pantalonilor.

Trebuie să ne relaxăm total, înșelând în acest fel vigilența agresorului și apoi să

contraatacăm energic. Ducem înainte piciorul drept, în poziția ZEN-KUTSU și lovim

agresorul în bărbie cu un TEISHO-TSUKI.

6. De data aceasta , agresorul ne-a cenzurat sus, lăsându-ne brațele libere. Centurarea îl

avantajează pentru că îi permite să-și folosească întreaga forță.

Ne putem degaja lovind adversarul cu o dubletă de pumni la baza gâtului. O

altă soluție este lovirea cu degetele mari în scobitura ce se găsește sub lobii fiecărei

urechi. Se poate lovi și în dublu SHUTO, primul plasat sub rădăcina nasului, al doilea

la baza cefei, după cum se poate vedea mai jos.

7. Un agresor ne-a prins de talie și încearcă să ne ridice. Acțiunea poate fi contracarată

cu mâinile rămase libere.

Vom plasa degetele mari în colțul buzelor sale, ciupind pomeții obrajilor și le

vom introduce în gura acestuia, fără profunzime, evitând astfel riscul de a fi mușcați.

Vom smuci degetele lateral, într-o mișcare de la interior spre exterior.

8. Un agresor ne-a prins gâtul între antebrațe unite după ceafa noastră. Din această

prindere putem scăpa cu facilitate și energie, fără să recurgem la mijloace extreme.

Sunt două soluții, în funcție de periculozitatea acțiunii adverse. Dacă priza e

foarte eficientă și nu slăbește, se va acționa cu tehnica de mână numită SHUTO, la

baza nasului ce va provoca doar leșinul.

În al doilea caz, punem mâna pe nasul adversarului, la bază. Îi centurăm talia cu

brațul drept, strângându-l strâns spre noi, în timp ce palma mâinii noastre stângi va fi

apăsată în tehnica TEISHO, cu o mișcare dinspre înainte spre înapoi. La prima vedere

pare o metodă cu efect minor, însă în realitate, priza este de o eficiență rară, nici un

om oricât de robust ar fi, nu-i poate rezista.

9. Suntem prinși de un agresor într-o centurare foarte energică. El a reușit să ne ridice

de la pământ, imobilizându-ne brațele, răpindu-ne orice posibilitate de ripostă.

Reacția noastră cea mai simplă este de a lovi nasul adversarului cu fruntea, în

cel mai înalt punct. Adversarul va slăbi priza din cauza durerii, răgaz ce-mi va permite

un dublu SHUTO la rinichi, ceea ce-l va scoate definitiv din luptă.

CURSUL VI

KARATE CONTRA DIFERITELOR GENURI DE STRANGULARE.

Trebuie să ne situăm în mai multe cazuri de strangulare în situația în care

suntem în picioare și frontală.

a) Fiind atacați cu ambele mâini la nivelul gâtului, după cum se vede în figura de mai

jos,

va trebui să introducem degetele mari între fanta claviculară și degetul mic (auricular)

al adversarului, acționând cu ambele mâini, strangularea blocându-se și începând în

acest fel contraatacul. În continuare, va fi ușor, printr-o mișcare dinspre interior spre

exterior, să acționăm asupra degetelor mici pentru a anihila agresorul, până la a le

frânge în cazul când adversarul reacționează primejdios.

b) Ne aflăm într-o situație identică, dar cu un adversar cu priză mai puternică și care nu

ne oferă posibilitatea de a-l apuca de degetul mic de la fiecare mână. Se recurge la o

tehnică specială de mare randament. Mai întâi se caută a se rupe direcția de forță a

agresorului, care, în acest caz este orizontală, pentru că agresorul are brațele întinse.

Vom îndoi brusc genunchii, ca pentru a ne apleca, în vreme ce mâinile se

pregătesc să execute un SHUTO de sus în jos. Imediat ne ridicăm, plasându-ne brațele

între cele ale adversarului, pe care le forțăm spre exterior. Această mișcare este

facilitată de faptul că rivalul se va găsi dezechilibrat înainte de rapida noastră flexie

pe genunchi.

Plecând de aici, va fi ușor să lovim în tehnica SHUTO, cele două părți ale

gâtului adversarului, dozându-ne forța după necesitate. Nu trebuie să uităm niciodată

că apărarea trebuie să fie totdeauna proporțională cu virulența atacului.

c) Adversarul încearcă o strangulare cu lipirea victimei de zid, împinsă cu toată forța

pentru a nu putea să efectueze desprinderea și apărarea descrise la punctul ,,b.” Și în

acest caz reacția eficientă este ușor de executat. Un braț va fi blocat prin aplecarea pe

o parte a capului și ridicarea simultană a umărului. Mâna adversarului fiind blocată

între maxilar și claviculă, vom avea timp să ne prindem mâinile și să le strecurăm sub

cele ale adversarului, într-o mișcare semicirculară și îl vom lovi în zona cotului.

Oricât ar fi de robust, adversarul nu va rezista în fața unei asemenea tehnici

deoarece, pe lângă lovitura primită, va fi împins violent în partea opusă și va trebui să

se confrunte altfel cu cel atacat.

d) Agresorul atacă de această dată cu brațele îndoite, tehnicile descrise până acum

devenind inoperante. Ne putem elibera imediat prin două SHUTO simultane: primul

în părți (în punctele sensibile), însoțit de un altul între picioarele rivalului.

Acest tip de strangulare cu brațele îndoite este deosebit de periculos, deoarece

degetele mari ale strangulatorului se găsesc plasate mai tot timpul sub ,,mărul lui

Adam” și în consecință, pot acționa deasupra sau dedesubtul acestuia. Reacția care

decurge de aici este proporțională cu primejdia la care ești expus.

e) Adversarul încearcă strangularea din poziție frontală, dar cu brațele și coatele mult

spre exterior. Pentru ripostă rapidă, trebuie introduse brațele între cele ale atacantului,

iar mâinile îl vor prinde apoi de ceafă.

Defensiva noastră e pregătită și nu avem altceva de făcut decât să tragem brusc

în jos capul agresorului, căruia îi vom aplica o lovitură violentă de genunchi în plină

figură. Din această poziție, lovitura poate fi dublată, dacă agresorul o poate evita pe

prima. E suficient să întindem piciorul al cărui genunchi n-a obținut efectul scontat și

să lansăm un imparabil MAE-GERI.

Karate contra unei tentative de strangulare laterală, numită și ,,cravată.”

Un asemenea gen de agresiune, este destul de frecvent, atât datorită faptului că

este ușor de aplicat, cât și pentru că e foarte cunoscut, clasic, s-ar putea spune și este

răspândit printre adepții luptelor libere și altor discipline sportive similare.

În mod foarte clar, nu este o priză care trebuie neglijată, cu atât mai mult cu cât

este executată de o persoană robustă și experimentată, când devine foarte periculoasă

că se poate încheia cu trei variante nu prea fericite: sufocarea, ruperea traheei și

uneori fracturarea vertebrelor cervicale. Pentru înțelegere vom exemplifica câteva

aspecte.

1. Agresorul încearcă să vă prindă de gât, prin mișcarea denumită ,,cravată.” Chiar

înainte de a efectua priza, ținând cont că atacul său este lateral, vă plasați în poziția de

picioare KIBA-DACHI și loviți rivalul în plexul solar cu tehnica de coate numită

EMPI.

2. De această dată, agresorul, aproape a reușit efectuarea mișcării, dar nu și-a repliat

complet brațul cu care a efectuat prinderea.

Presupunând că acest atac a fost realizat din partea stângă, se prinde ci mâna

stângă brațul adversarului, în același timp aplecându-ne rapid și dându-ne înapoi,

trecând pe sub brațul adversarului.

Dacă nu am cedat priza, o putem continua printr-o ,,cheie” axilară care ne va

permite să controlăm comod pe agresor. Această cheie va fi eficace dacă mâna

noastră dreaptă este sub cotul adversarului și împinge puternic în sus, în timp ce

stânga împinge cu o mișcare semicirculară de la stânga la dreapta.

3. În această situație agresorului ,,i-a reușit cravata.” Acum trebuie acționat cu maximă

rapiditate și o mare simplitate a mișcărilor, pentru că fiecare secundă este prețioasă și

asta atâta vreme cât prinderea nu este atât de avansată încât să devină fatală.

Din această situație te poți degaja lovind cu un JUN_TSUKI între picioarele

adversarului, problema fiind astfel rapid soluționată. Se poate aplica și tehnica

numită TEISHO-UCHI care este recomandată pentru acest gen de atac, din cauza

marilor sale posibilități de reușită.

Această tehnică poate fi aplicată și de la dreapta și cu o zonă a palmei marcată

prin hașurare.

Există și cazuri când agresorul este inițiat în astfel de riposte și-și protejează

zona inguinală. În acest caz tehnica de degajare trebuie readaptată. În cazul atacului

descris mai sus, se ridică brațul stâng și se lovește bărbia sau nasul adversarului cu un

TEISHO. În același timp brațul drept se va strecura între picioarele adversarului și va

apuca partea superioară a pantalonului, trăgând violent înainte și împingându-l înapoi

în zona facială. În acest mod agresorul va fi răsturnat peste genunchiul nostru stâng.

Erori de evitat.

1. A nu se executa o mișcare circulară de la stânga la dreapta, adică din partea opusă

locului de unde vine atacul, ci a se face exact contrariul.

2. A se evita ca mișcarea de rotație să fie lentă și imprecisă. În figura de mai jos ni se

exemplifică modul prin care putem scăpa de un adversar care ne-a prins gâtul frontal

și începe să ne sufoce.. Primul lucru este de a împiedica agresorul de a progresa în

acțiunea sa. Va fi suficient să-i blocăm brațul de încheietură, ceea ce va avea ca primă

consecință slăbirea presiunii asupra gâtului.

Vom putea astfel să reacționăm trecându-ne brațul drept între cele ale

adversarului și să-i plasăm cu același braț un SHUTO la baza gâtului cu o mișcare de

la exterior spre interior.

CURSUL VII

KARATE CONTRA UNUI ATAC DIN SPATE.

Un adversar ne-a prins pe la spate cu o centurare care ne blochează brațele;

Ne putem elibera printr - o lăsare bruscă în jos, prin îndoirea genunchilor,

concomitent cu prinderea brațului drept al adversarului pe deasupra, în vreme ce mâna

stângă va prinde încheietura pumnului drept al agresorului. Bazinul nostru este în

contact strâns cu bazinul adversarului și corpul nostru este ușor aplecat spre înainte.

Se începe printr-o semirotație de la dreapta la stânga și de sus în jos, ridicându-ne în

acelașii timp, brusc pe genunchi.

Mișcarea îl va proiecta pe atacator peste umerii noștri, deoarece brațele noastre

l-au tras violent în jos.

Odată pus la pământ, îi vom ține imobilizat brațul drept pentru a evita orice

reacție posibilă și îi vom aplica un SHUTO la baza gâtului pentru a-l scoate din luptă

definitiv.

Erori de evitat

- Nu trebuie să ne aruncăm înainte când începem proiectarea în aer, ci să încercăm să

păstrăm un contact cât mai strâns cu corpul adversarului.

- Nu depărtăm picioarele, le ținem apropiate și între cele ale adversarului;

- În timpul proiectării rivalului, nu vom executa mișcări separate;

- Pentru a ne elibera, nu trebuie să fim rigizi, ci să încercăm să dobândim o

decontractare maximă pentru a aluneca în jos cu cea mai mare ușurință.

Dacă suntem supuși unui atac identic, dar cu o centurare foarte joasă, ne putem

degaja aplecându-ne rapid și lateral, pentru a ne elibera un braț și imediat celălalt;

Această mișcare reușește dacă este executată cu toată viteza și înainte ca

adversarul să poată strânge cu toată forța. Având brațele libere, ne aplecăm înainte și

prindem adversarul cu două mâini de gleznă. Se trage înainte piciorul atacatorului,

făcându-l să-și piardă echilibrul.

După ce l-am azvârlit la pământ, îl putem controla făcând pârghie din piciorul

pe care i l-am imobilizat între picioarele noastre, așezându-ne pe genunchiul său și

trăgând în sus de glezna apucată de cele două mâini.

Erori de evitat

- Dacă vom constata că este greu să ne desprinde, nu vom insista în tehnica desprinderii

ci vom trece rapid la o altă soluție.

- Nu trebuie să se insiste asupra mișcărilor detașate, tehnicile trebuie să fie coordonate,

concentrate și simultane, în mod deosebit să se insiste pe aplecarea și prinderea

gleznei adversarului.

- Trebuie să ne așezăm exact pe genunchiul care urmează să devină pârghie.

Dacă prima sau a doua tehnică nu au dat rezultatele scontate, pentru a răsturna

situația în favoarea noastră, după un calcul efectuat cu grijă, vom executa o lovitură

de cap înapoi pentru a lovi bărbia sau nasul agresorului. În mod sigur acesta va slăbi

ori va lăsa priza, ceea ce ne va permite să aplicăm în continuare tehnica aleasă.

Un adversar ne-a prins de guler pe la spate și ne trage în jos pentru a limita

mișcările noastre.

Pivotând pe piciorul drept spre stânga, ne vom găsi într-o poziție laterală în

raport cu adversarul și-l vom putea lovi în gât cu muchia palmei, nu foarte dur, dar cu

fermitate, pentru a-l determina să renunțe la continuarea acțiunii.

O altă soluție, poate fi și mai rapidă, constă în lovirea cu un YOKO-GERI la

tibie, după ce s-a executat o rotație la dreapta, și de la exterior spre interior.

Există și alte soluții de rezolvare a situațiilor în care suntem atacați pe la spate.

În cazul în care agresorul nu numai că ne-a prins pe la spate, dar încearcă să ne și

sugrume, facem un pas în lateral, lăsând descoperită zona stomacului și abdomenul

acestuia.

Ne aplecăm ușor în direcția sa îi îl lovim cu un SHUTO în zona sensibilă

inguinală, făcându-se o mișcare de desprindere foarte rapidă și eficace.

Însă în această situație se poate ajunge și la un eșec, atunci când agresorul, așa

cum am precizat mai înainte, a avut grijă să se protejeze în zona pubiană. Acum

suntem puși în situația de a găsi o cale rapidă de scăpare. Se pivotează un sfert de tur

înspre adversar, cu sprijin pe un singur picior. În același timp se plasează un EMPI-

UCHI la stomac și un JUN-TSUKI la față.

În figura de mai sus, victima pivotează pe piciorul drept și printr-o retragere

ușoară pe piciorul stâng, trece la executarea tehnicilor sus amintite.

În figura următoare ni se arată o situație extrem de periculoasă pentru noi. Am

fost atacați pe la spate și suntem supuși unei prize de temut. În această situație nu se

poate rezista prea mult, dacă nu se dispune de libertate de mișcare.

Totuși și din această situație critică, un karateka poate obține avantaj, grație

unei relaxări mentale și fizice care-i vor facilita o reacție necesară pentru a se elibera.

El se proiectează înainte, arcuindu-și cât mai mult posibil corpul. Brațele sale

descriu o traiectorie fulgerătoare de jos în sus pentru a se uni aproape în spatele

capului. Pumnii bine strânși vor lovi atunci fața adversarului. Tâmplele sau nasul

constituie țintele ideale.

Imediat, brațele vor executa în jos, tot cu mare viteză, o mișcare ce va permite

pumnilor lovirea abdomenului adversarului, pe care acesta și-a descoperit-o când noi

ne-am proiectat șoldurile înainte.

CURSUL VIII

KARATE CONTRA LOVITURILOR DE PICIOR.

În timpul unei încăierări, nu de puține ori cel atacat se găsește în fața unui

individ ce dorește cu tot dinadinsul să domine situația prin lovituri aplicate cu

piciorul.

Mai întâi vom exemplifica modul de apărare împotriva unui atacator care

folosește loviturile de picior fără a avea o experiență în sporturile de luptă. După cum

se vede în figura de mai jos, atacatorul încearcă a lovi cu piciorul drept. Primul lucru

care trebuie făcut, este o eschivă printr-o rotație rapidă de la stânga la dreaptă, în

vreme ce cu o mișcare semicirculară a brațului nostru stâng, prindem piciorul

agresorului.

Numai după ce ne-am asigurat că am reușit să neutralizăm atacul adversarului

(chiar dacă este de la o persoană neîndemânatică), putem trece la un contraatac rapid.

Mâna noastră dreaptă o va ajuta pe cea stângă și vom depărta mai mult piciorul

adversarului spre exterior, apoi vom aplica o lovitură de picior după tehnica pe care o

vom găsi adecvată cazului. Ea va putea fi un MAE-GERI, un YOKO-GERI sau un

MAWASHI-GERI, după cum se vede în figura de mai jos:

Erori de evitat:

- Nu trebuie anticipată mișcarea de eschivă, acest lucru ar putea permite

adversarului să ne urmărească și să reușească lovitura;

- Eschiva și prinderea piciorului adversarului trebuie să fie simultane;

- Să se urmărească ca înainte de a contraataca să ne întoarcem bine în poziția

frontală față de adversar, pentru a da o eficacitate maximă loviturii de picior

pa care am ales-o.

Se poate adopta și o altă soluție, diferită de prima. Odată reveniți în poziția

frontală, se înaintează în poziția (atitudinea) numită ZEN-KUTSU, cu piciorul drept

avansat între picioarele adversarului.

Se prinde și se ,,cosește” (secerare) piciorul său rămas pe sol, unicul său punct

de sprijin. Această acțiune de cosire este finalizată de piciorul drept, în timp ce corpul

nostru împins spre înainte, lovește violent pe agresor, care e dezechilibrat și cade la

pământ, după cum se poate observa din figura de mai jos.

Secerarea poate fi însoțite de o tehnică de mână cum este TETSIU sau TEISO.

Paradă și ripostă (GYAKU-TSUKI) la un atac cu pumnul drept în față.

O altă soluție eficace este reprezentată în figura de mai jos și constă din

blocarea cu JUJI-UKE a loviturii de picior care ne este adresată.

Această paradă plecă dintr-o parte și se prezintă sub forma unui X din

încheieturile pumnului foarte apropiate și care permit blocarea cu eficacitate a

loviturilor deosebit de violente, cum e cazul celor date cu picioarele.

Pericolul fiind îndepărtat, se trece la contraatac, prinzând cu mâna dreaptă

glezna adversarului și planta piciorului cu mâna stângă. Apoi se trece la o torsiune

rapidă a piciorului, printr-o mișcare semicirculară de la stânga spre dreapta. Această

acțiune executată rapid, poate provoca entorsa gleznei sau chiar fractura genunchiului.

În cazul în care o persoană ne apucă de reverul hainei și îi sesizăm intenția de a

ne lovi cu piciorul, trebuie neaparat să reacționăm.

Mai întâi, să neutralizăm lovitura de picior blocând-o printr-un GEDAN-

BARAI la interiorul coapsei și avansând spre agresor în poziția de picioare ZEN-

KUTSU. Imediat ce am îndepărtat pericolul de a primi lovitura de picior, vom trece la

contraatac cu un JUN-TSUKI la față, scoțând definitiv agresorul din luptă:

În eventualitatea în care lovitura de picior va fi expediată spre noi cu rapiditate,

fără a avea posibilitatea să o parăm, primul lucru pe care trebuie să îl facem este de a

ne retrage repede spre înapoi pentru a ne pune la distanță de efectul ei , apoi să trecem

la ofensivă și să îndepărtăm amenințarea.

Din poziția ZEN-KUTSU, se va descrie cu piciorul nostru avansat un semicerc

de la exterior spre interior, apropiindu-l cât mai repede de cel rămas retras. Se execută

o piruetă pe ambele picioare, așa încât pentru un moment întoarcem spatele

adversarului, având grijă tot odată ca la executarea acestei mișcări să ridicăm imediat

piciorul rămas în urmă și să-l destindem brusc într-un USHIRO-GERI în pieptul

adversarului.

Este foarte posibil ca în cursul unei încăierări să se alunece la pământ. Dacă în

această situație atacatorul ne lovește cu piciorul, suntem într-o situație extrem de

dificilă și riscantă. Presupunând că a alunecat și am căzut pe un genunchi, iar

agresorul vrea să ne lovească cu o lovitură de picior în plină figură, dacă lovitura este

efectuată în semicerc, o putem evita și riposta cu o duritate neobișnuită.

Pentru aceasta, ne înclinăm și mai mult spre sol, pentru a para lovitura și ne

facem un sprijin solid pe o mână. Apoi, când piciorul adversarul a depășit linia

capului nostru, vom riposta cu un YOKO-GERI la piciorul de sprijin al agresorului.

Rezultatul este și mai spectaculos, dacă lovitura noastră va fi înapoia genunchiului.

CURSUL IX

KARATE CONTRA UNUI BOXER.

Boxerul a fost și va rămâne mereu un adversar de luat în seamă datorită vitezei

și mobilității sale. Se poate spune că este singurul în măsură a ne da exacta măsură a

pregătirii noastre și să ne întrebuințăm la maximum. Dacă din punctul nostru de

vedere el prezintă o serie de lacune în pregătire, fiind net inferior unui karateka, nu

trebuie tratat ca o entitate neglijabilă. El este antrenat să lovească rapid și eficient, el

dublând cu abilitate loviturile și din această cauză își atinge adeseori ținta. Un

karateka excelent pregătit, nu-l scutește de un K.O., dacă este lovit în față, așa cum s-

ar întâmpla cu orice altă persoană. Acesta este un motiv care, dacă avem certitudinea

că avem în față un boxer, trebuie să rămânem la o distanță de siguranță de circa doi

metrii față de adversar. De la această distanță orice karateka poate înfrunta orice rival.

Atitudinea adoptată poate fi NEKO – ASHI, care-i permite o mare mobilitate.

Armele cele mai bune sunt tehnicile de picioare, care ne permit să lovim

eficace, fără a ne expune loviturilor boxerului.

O altă tehnică de adoptat contra unui adversar de acest gen, este viteza, în

sensul că un boxer este întotdeauna foarte rapid, chiar dacă nu este un as în materie și

nu este pus la punct cu antrenamentele.

Un lucru este sigur că tehnica asimilată chiar sumar e bazată esențialmente pe

viteză, care reprezintă una din caracteristicile fundamentale ale boxului.

Pentru karateka se pune problema de a fi mai rapid decât boxerul. Acest lucru

este un rezultat din timpul antrenamentelor cu ,,dojo,” nepierzând niciodată din

vedere că pentru un karateka, viteza de execuție este și prima condiție a reușitei, atât

în atac cât și în apărare.

Să presupunem un atac purtat de un boxer cu intenția de a ne lovi în față.

Lăsăm adversarul să se apropie, apoi într-o atitudine NEKO – ASHI, efectuăm un

sfert de tur, care ne plasează într-o poziție laterală și favorabilă. În executarea acestei

mișcări de rotație, piciorul nostru este pregătit să aplice un YOKO – GERI, care-l va

opri pe boxer, lovindu-l în zona abdominală.

Un atac este purtat împotriva noastră cu asemenea impetuozitate, încât orice

eschivă pare imposibilă. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să deviem printr-

un SOTO – CHUDAN – UKE, brațul cel mai avansat și hotărâți din poziția ZEN –

KUTSU, să aplicăm un MAE – GERI în fața adversarului nostru.

Un alt boxer ne atacă, situație în care decidem ca noi să luăm inițiativa. Fără a

aștepta ca distanța să fie prea apropiată, contraatacăm cu un TOBI – GERI, executat

cu viteză maximă. Adversarul nu va avea timp să-și dea seama ce i se întâmplă, că va

fi lovit într-o manieră foarte dură.

Figura de mai sus ne permite să ne formăm o idee despre un TOBI – GERI sau

mai exact un YOKO – TOBI – GERI, efectuat sub axila adversarului, pentru a nu-l

răni prea tare.

O altă situație. Un boxer atacă puternic și nu putem face față atacului și nici nu-

l putem para fără să nu ne expunem în mod periculos. Pumnul său este atât de bine

plasat, încât nu putem acționa. Ca răspuns, îndoim genunchii, făcând o piruetă înapoi,

și pregătim un USHIRO – GERI. În clipa în care boxerul își lansează pumnul spre

noi, îl oprim cu o lovitură foarte dureroasă în stomac. Astfel câștigăm timp să parăm

alte lovituri, într-un moment extrem de critic, pe care în final îl întoarcem în favoarea

noastră.

Un alt caz. Știind că un boxer, din poziția inițială are un picior în față, ce-i

permite să trimită o ,,directă,” karateca va analiza situația și va lua măsuri. Astfel dacă

boxerul se găsește cu piciorul stâng în față, vom ști că acesta va lovi cu pumnul drept.

Îndată ce vom observa că acesta înaintează, acțiunea lui va fi contracarată cu un

YOKO – GERI la genunchi. Această lovitură fiind foarte puternică, va pune

adversarul în imposibilitatea continuării atacului.

O altă situație, în care un boxer a reușit să-și trimită directa spre noi. Vom ieși

victorioși, dacă vom reacționa astfel încât să înaintăm și să ne retragem cu rapiditate.

Plecând din atitudinea ZEN – KUTSU, vom lăsa toată greutatea corpului pe

piciorul retras și vom încerca să blocăm directa cu un JODAN – UKE. Apoi pivotăm

într-o parte, expediind agresorului un YOKO - GERI sub brațul care a lansat lovitura

de pumn.

O altă soluție eficace, dar care cere o privire ageră și o reacție pe măsură, este

următoarea: așteptăm până în ultima clipă și când vom vedea că ,,directa” are ca

obiectiv partea superioară a corpului nostru, îndoim picioarele, care vor lua poziția

KIBA – DACHI. Datorită acestui lucru, lovitura va fi evitată, iar noi vom lovi sec în

plexul solar cu un TETSUI.

O altă soluție de contracarare în cazul unei directe expediate este devierea

acesteia cu un braț, în vreme ce brațul mai apropiat de adversar va efectua o mișcare

ascendentă spre corpul său, pe sub lovitura expediată de boxer. Această manevră ne va

permite să plasăm un SHUTO sec la gâtul sau la apofiza mastoidă a adversarului,

scoțându-l definitiv din luptă.

Chiar dacă n-a văzut, dar toată lumea a auzit de eficiența croșeelor plasate de

boxeri. Presupunând că suntem în situația de a face față unui asemenea procedeu

executat asupra noastră. După ce am adoptat poziția de picioare KIBA – DACHI să ne

aplecăm rapid. Când croșeul va lovi în gol, vom riposta printr-un EMPI la stomac și

un JUN – TSUKI la față.

Este firesc că aceste două tehnici nu vor avea rezultate, dacă nu vom acționa cu

maximum de viteză, atât pentru a ne apleca, cât și pentru a lovi.

CURSUL X

KARATE ÎN POZIȚIA AȘEZAT

Despre astfel de teme nu s-a scris prea mult, însă nu rare sunt situațiile când

oameni rău intenționați sau bețivi atacă în momente în care te găsești singur la o

masă. Trebuie examinate diferitele posibilități de apărare în fața unor atacuri care-l

vor pune pe agresor într-o poziție net favorabilă. În general nu mergem în asemenea

locuri fără să fim însoțiți, astfel trebuie să ne gândim la propria noastră apărare, dar și

a persoanei care este cu noi.

Presupunem că un atacator vrea să ne lovească cu pumnul drept, dar rămâne de partea

cealaltă a mesei la care suntem așezați. Singura ripostă este aceea de JUJI – UKE,

care blochează cu simplitate și eficace brațul ce a vrut să ne lovească.

Această paradă ne permite, în plus o mișcare rapidă și eficientă din poziția

așezat, ce constă în aplicarea unei lovituri rapide și seci cu tăișul palmei de la mâna

dreaptă, la baza gâtului adversarului nostru, în vreme ce cu brațul stâng îndepărtăm

pumnul care ne amenința.

O altă posibilitate este aceea când un individ ne apucă de reverele hainei și

încearcă a ne ridica de pe scaun. Din această poziție se poate răspunde ridicând brațul

drept sau pur și simplu, trecându-l pe sub cel al adversarului pentru a ne permite să

lovim cu cotul (un EMPI) la plexul solar.

Găsindu-ne în fața unui adversar care își manifestă în mod deschis

agresivitatea, putem lua inițiativa înainte ca el să-și desfășoare atacul.

Ne vom ridica brusc, vom bloca mâinile adversarului și-l vom lovi cu capul în

plină figură, scoțându-l definitiv din luptă.

Dacă suntem așezați și un agresor încearcă să ne aplice o ,,cravată”, ne vom

găsi în echilibru pe două picioare ale scaunului, pentru că agresorul încearcă să ne

tragă înapoi.

Riposta trebuie să survină într-o fracțiune de secundă, dat fiind avantajul enorm

de care beneficiază agresorul. Acțiunea noastră va consta în ridicarea brațului nostru

drept cu care vom executa o traiectorie semicirculară ce se va încheia în ochii

adversarului printr-un NUKITE, executat cu degetele întinse și foarte rigide.

În afara rapidității, această lovitură presupune și o mare precizie, fiindcă va fi

imposibil de a o repeta.

Într-o altă situație este aceea prin care un agresor caută a ne lovi în față cu

pumnul. Parada cea mai eficace este JUJI – UKE, care ne va permite să blocăm

agresiunea cu cea mai mare siguranță și rapiditate. Odată acest prim pericol

îndepărtat, mâinile noastre care au efectuat parada, se vor strânge pe încheieturile

adversarului și-l vor trage spre noi, în timp ce ridicându-ne de pe scaun, îi vom

aplica un MAE – GERI la piept sau la gât, ceea ce-l va scoate din luptă.

Putem, de asemenea, să lovim direct, dacă vom ghici intenția adversarului,

alunecând ușor pe scaunul nostru, în așa fel încât să ne aflăm chiar pe marginea lui și

așteptând momentul atacului. Atunci, sprijinindu-ne solid pe mâini, vom lansa

piciorul nostru înainte într-un neiertător MAE – GERI, înainte chiar ca adversarul să

poată ajunge la distanța necesară pentru a lovi.

Dacă suntem atacați din lateral, pentru a opera o defensivă eficace, trebuie să

ridicăm piciorul nostru stâng în atitudinea YOKO – GERI, apoi printr-o deplasare

laterală rapidă, ne punem la adăpost de intențiile agresive ale atacatorului, în timp ce

executăm o flexiune pe o parte, cu sprijin pe mâna așezată pe palmă pe sol, pentru a

ne păstra echilibrul. Prin destinderea rapidă a piciorului opus vom lovi cu laba

acestuia flancul agresorului.

Un agresor așezat în fața noastră la masă, va încerca să ne lovească rămânând

dincolo de masa ce ne separă. El se ridică brusc, simțindu-se în siguranță în fața

propriei noastre reacții. Riposta noastră se va rezolva folosind tehnica de picioare

MAWASHI – GERI.

CURSUL XI

KARATE ÎN POZIȚIA CULCAT

Lupta la sol nu reprezintă nici o problemă pentru un karateka, chiar dacă în

genul de luptă în care se confruntă în mod obișnuit, este aproape imjposibil nsă se

găsească într-o asemenea situație.

În general un karateka își rezolvă situațiile în lupta din picioare. Cu toate

acestea situațiile nefavorabile pot să apară și aici și atunci trebuie să știe să răspundă

și în situația unei lupte la sol. Practic, nu există prindere care să-l poată neliniști pe un

karateka într-o luptă la sol. Ripostele îi sunt de o simplitate elementară și cer un

minim de osteneală și tactică. Trebuie să trecem prin câteva exemple pentru a

argumenta cele de mai sus.

Astfel, un adversar se găsește peste noi și încearcă să ne sugrume, contând

pentru aceasta pe presiunea pe care o exercită asupra noastră cu greutatea propriului

corp.

Îi vom bloca încheieturile pentru a-i întrerupe acțiunea asupra gâtului nostru,

apoi vom pune călcâiele noastre alăturate în zona bazinului (în joncțiunea dintre

coapse și abdomen) și vom destinde dintr-o dată picioarele, determinându-l să

abandoneze priza și punându-l în situație de K.O.

Peste noi un individ încearcă a ne reduce la neputință prin strangulare. Se poate

răspunde printr-un SHUTO la rinichi, iar dacă nu e suficient, printr-un SHUTO de

revers la carotidă, după ce am trecut brațul care va lovi printre cele ale agresorului.

În situația în care agresorul s-a situat deasupra noastră și este dotat cu o forță

ieșită din comun sau o mare viteză de execuție în tentativa de strangulare, încât ne

pândește un real pericol, suntem obligați a recurge la acțiuni extreme: trecem mai întâi

un braț printre ale sale și îi aplicăm un JUN – TSUKI la gât, pe care îl putem dubla,

sau să-l lovim în ochi cu degetele în formă de V și foarte bine încordate.

În sfârșit o soluție extrem de simplă care poate fi executată și de o persoană mai

puțin robustă, constă în executarea cu un deget (de preferință arătătorul) a unei

penetrații brutale în scobitura intraclaviculară. Această lovitură scurtă va provoca

agresorului o senzație de greață și el va fi nevoit să-și abandoneze prinderea.

Pentru a cunoaște tehnicile de apărare în lupta la sol trebuie să se cunoască și

sufocările.

Gâtul este un punct extrem de sensibil și delicat, pentru că înglobează elemente

de unire foarte importante între inimă și creier, care este centrul vital al organismului.

În general strangulările sunt executate cu gulerul hainei, cu încheieturile, cu

baza cubitusului antebrațului, cu prinderea veșmintelor adversarului etc.

La sufocare se poate ajunge în următoarele maniere:

a) Prin strângerea antero posterioară a gâtului, care comportă compresia traheei sau

vertebrelor cervicale, cu acțiune fiziologică de sufocare, care va provoca, de regulă

capitularea celui atacat.

b) Prin strângerea laterală a gâtului cu acțiune de comprimare a arterelor, venelor și

nervilor, ceea ce produce o hipoxie cerebrală manifestată prin convulsii, greață,

leșinuri.

c) Prin acțiuni combinate ale elementelor de mai sus și care se articulează pe trei

fenomene:

1. Sanguin / prin compresiunea carotidei sau a venelor jugulare;

2. Nervos, prin acțiunea asupra sinusului tiroidian;

3. Respirator prin compresiunea traheei. Trebuie explicat modul în care se găsesc aceste

puncte vulnerabile ale corpului uman. Există tabele anatomice, dar rar s-a explicat

cum pot fi reperate practic.

Traheea - se găsește în poziție centrală pe partea anterioară a gâtului și este un

conduct cartilaginos, iar principala sa caracteristică este ,,mărul lui Adam.” Dacă o

comprimăm, se obține o strangulare respiratorie și dacă se insistă chiar o ruptură a

acesteia. Se poate ajunge la un rezultat identic cu o lovitură de mână deschisă

(SHUTO, NUKITE).

Sternocleidomastoidienii – sunt mușchi pereche așezați de o parte și de alta a

traheei și pleacă de la baza urechii până în regiunea de dinainte a sternului. Sunt

singurii mușchi care se pot opune strangulării.

Între cei doi mușchi și trahee se află două artere care furnizează sânge

creierului. Dacă se mărește apăsarea pe mușchii sus menționați, se întrerupe fluxul

sanguin, fapt ce va determina leșinul celui în cauză.

Nervul vag și simpatic. Sternocleidomastoidienii acoperă patru canale

nervoase, dispuse câte două pe fiecare parte. Este vorba de nervii vagi simpatici, care

fac legătura între inimă și creier. Acești nervi dacă sunt loviți sau comprimați pot

altera ritmul cardiac. Prin comprimarea nervului vag se obține o bradicardie

(încetinire a ritmului cardiac), lucru realizat prin strangulare.

Dacă se lovește cu un SHUTO sau un NUKITE, rezultă aproape sigur o sincopă

nervoasă, lucru deosebit de periculos, că are repercusiuni asupra inimii și poate

provoca moartea.

Coloana vertebrală (cervicală). Această zonă a coloanei vertebrale este

deopotrivă atât un punct de rezistență, cât și unul delicat. Anumite prinderi pot

provoca luxații, iar loviturile pot fractura condilii vertebrelor, rănire destul de gravă,

care imobilizează complet adversarul.

Dacă anumite ,,chei” se execută cu mai multă forță, ele pot provoca luxații. Din

acest punct de vedere vom studia patru feluri diferite de strangulare.

Presupunând că adversarul a fost aruncat la pământ și dorim o imobilizare a

acestuia, ne poziționăm înapoia lui, trecând rapid brațul în jurul gâtului adversarului,

mai exact pe sub gâtul acestuia, încât să comprimați traheea cu partea interioară a

antebrațului, care este paralelă cu umerii. Mâna stângă se va sprijini pe ceafa

adversarului, iar mâna dreaptă pe antebrațul nostru stâng.

În vreme ce tragem spre noi brațul drept, cu stângul executăm un cuplu de

forțe, apăsând ceafa adversarului spre înainte. În acest mod se realizează o sufocare

foarte rapidă.

Acest procedeu poate fi realizat și din picioare.

Ne aflăm în aceeași poziție, dar de data aceasta vom recurge la alt gen de

strangulare, ajutându-ne de îmbrăcămintea adversarului.

Se va trece brațul stâng pe sub axila adversarului până îi vom atinge ceafa, pe

care o vom apăsa cu palma, exercitând o presiune energică în jos, în timp ce mâna

noastră dreaptă va apuca de cealaltă parte îmbrăcămintea, pe care o vom face să adere

la gât și o vom trage în sus.

O altă situați, de această dată aflându-ne deasupra adversarului. Pentru a realiza

o strangulare eficientă, vom introduce degetele mâinilor în gulerul hainei, de așa

manieră încât îmbinarea să se realizeze înapoia urechilor sale. Apoi vom realiza o

torsiune a încheieturilor dinspre exterior spre interior, împingând degetele mari

înainte, în direcția traheei adversarului.

În ultimul caz, suntem tot deasupra individului cu care luptăm. Îl prindem

repede cu mâinile de reverele hainei. Mâna stângă va împinge în sus până la atingerea

gâtului și a forma o linie paralelă cu gulerul răsfrânt și umerii adversarului. Mâna

dreaptă, va trage în jos gulerul celălalt, formând un unghi drept. Mărind astfel

presiunea în sensuri opuse, va rezulta strangularea.

CURSUL XII

KARATE CONTRA ATACULUI UNUI CÂINE

Nu de multe ori, noi sau semenii noștri s-au aflat în situații dificile datorită unui

adversar prea des uitat: câinele. Acesta este un rival de temut sub toate aspectele, fie

din cauza înzestrărilor naturale, fie pentru că în anumite situații este antrenat pentru

lupta cu oamenii. ,,Întâlnirile” dintre câine și om s-au soldat de cele mai multe ori cu

fuga omului și asta spre binele lui. Au fost și situații triste cu deznodăminte tragice,

care de multe ori au fost arătate în mass media.

În rândurile de mai jos vom încerca a arăta modurile de a contracara atacurile

unui câine.

Primul lucru pe care îl avem de făcut atunci când sesizăm intenția câinelui de a

ne ataca, este să ne protejăm un braț. Va fi suficient să-l înfășurăm în haina noastră

sau alt obiect de îmbrăcăminte. Apoi în atitudinea ZEN – KUTSU, cu brațul drept

protejat înaintea toracelui nostru, mai ales pentru a ne apăra gâtul, ținta preferată a

câinelui, vom aștepta bine sprijiniți în sol.

Când animalul sare, îi oferim colților săi brațul acoperit. Când brațul este

apucat de maxilarele încleștate ale câinelui, îl vom lovi cu un SHUTO puternic la

baza nasului. Această lovitură trebuie aplicată cu toată viteza și ea îl va ucide pa

atacator, chiar dacă acesta este de o robustețe excepțională.

Dacă nu avem posibilitatea de a ne proteja brațul, suntem nevoiți a recurge la

tehnicile de picior. Se va aștepta atacul câinelui și în momentul în care ne va sări la

gât, îl vom opri violent, în plin avânt cu un YOKO – GERI, căutând să-l atingem în

cap sau în abdomen, punctele sale cele mai sensibile.

De asemenea putem să-i deturnăm atenția agitând un braț, ca și cum am vrea

să-l lovim. Câinele, fără îndoială va urmări din ochi mișcarea și nu va putea evita acel

MAE – GERI care îi va fi aplicat la baza gâtului în laringe, după cum se vede în

figura de mai jos.

Din aceste situații se poate ieși când se are de a face cu câini ciobănești sau

oricare alt câine de țară, ținându-se tot odată cont de agresivitatea și forța câinilor lup,

a dobermanilor și mai ales a câinilor de pază napolitani, a căror greutate este

considerabilă.

Dacă un câine ne-a atacat și a sărit fără a fi avut posibilitatea de a-l atinge în

zbor, așteptăm în poziția KEN – KUTSU până în ultima clipă, adică până la sosirea

câinelui la înălțimea feței sau a umerilor. Atunci ne aplecăm foarte rapid, în așa fel

încât animalul să treacă pe deasupra noastră și să aterizeze înapoia noastră. În acest

moment trebuie să lovim cu un USHIRO – GERI, care-i va zdrobi picioarele sau

coloana vertebrală.

Erori de evitat

- Să nu ne aplecăm prea mult, deoarece i-am da câinelui posibilitatea să-și

modifice traiectoria;

- În timpul aplecării să se păstreze un echilibru perfect pentru a putea lansa cu

precizie un USHIRO – GERI;

- Să nu se neglijeze eventualitatea unui sprijin cu mâna pe sol pentru a putea

realiza un echilibru mai stabil și a lovi cu mai multă forță;

Un câine ne-a atacat și îndreptându-se către noi, și-a pus labele pe pieptul

nostru. Tehnica potrivită să fie aplicată imediat, înainte de a fi apucați de gât, este de a

depărta rapid brațele și de a-l lovi în gât cu un dublu NUKITE foarte sec. Dacă

lovitura nu este mortală, ceea ce este puțin probabil, câinele tot va abandona lupta.

Un câine ne-a prins de picior. Trebuie să evităm o agravare a rănii provocate de

animal, fără a pierde din vedere că agresorul canin, odată ce și-a înfipt dinții în carne,

va scutura capul cu violență, în felul acesta sfâșiind-o și desprinzând-o. În asemenea

împrejurare, este necesară întreaga concentrare, pentru că va trebui să reacționăm

eficient în pofida durerii. O lovitură cu muchia palmei în punctul în care se face

joncțiunea între capul și gâtul câinelui va fi suficientă pentru a-l doborî.

În cazul în care animalul ne-a atacat și ne-a răsturnat, primul lucru pe care îl

avem de făcut este de a ne proteja gâtul cu brațul, trecând rapid la contraatac. Pentru a

ieși din această situație periculoasă, se încrucișează picioarele în jurul taliei câinelui,

apoi acestea se destind brusc în priza care se numește în mod obișnuit ,,foarfece.”

Prinderea va provoca moartea animalului, pentru că zona strânsă ca într-o

menghină este regiunea sa lombară, practic neprotejată de vreun mușchi. Moartea

survine în general prin hemoragie internă.

De asemenea putem contracara agresiunea animalului,lovindu-l în ochi și să-i

aplicăm imediat după aceea un SHUTO la baza gâtului. Cele două acțiuni se vor purta

cu aceeași mână, fiindcă nu trebuie să uităm nici o clipă că este nevoie să ne protejăm

cu cealaltă mână gâtul.

Un câine ne-a atacat și ne-a răsturnat. Dacă lucrăm cu rapiditate și agilitate și

reușim să ne strecurăm înapoia câinelui, vom pune mâna stângă pe botul câinelui,

vom trece antebrațul drept în jurul gâtului său și vom sprijini mâna dreaptă pe

antebrațul strâns. Avem în acest fel o ,,cheie” redutabilă în care vom împinge în jos cu

mâna stângă și vom trage spre noi cu violență cu brațul drept. Pentru a bloca definitiv

animalul vom efectua o ,,foarfece” cu picioarele. În această situație câinele nu se va

putea degaja și va sucomba fie prin sufocare, fie prin hemoragie.