MINISTERUL EDUCAŢIEI TINERETULUI şi SPOPRTULUI al REPUBLICII MOLDOVA

INSTITUTUL NAŢIONAL DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

Cu titlu de manuscris C.Z.U.: 796.853.26:615.8

SLĂVILĂ MIRCEA

STRATEGII DE RECUPERARE A TRAUMATISMELOR

ÎN KARATE-DO SHOTOKAN

TEZĂ DE DOCTOR ÎN PEDAGOGIE

Specialitatea: 13.00.04 Teoria şi metodica educaţiei fizice, antrenamentului sportiv şi culturii fizice de recuperare

Conducător ştiinţific: ---------------------------------- DORGAN Viorel, Conf. universitar, doctor în pedagogie, INEFS Consultant ştiinţific: ---------------------------------- PINTILEI Sergiu, Conf. universitar, doctor în medicină, INEFS

Autor------------------------------------------------------Slăvilă Mircea ©Slăvilă mircea

Chişinău, 2006

2

CUPRINS

Preliminarii .................................................................................................... 4

CAPITOLUL 1

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ ŞI METODICĂ A PROCESULUI

DE ANTRENAMENT ÎN KARATE-DO SHOTOKAN ASOCIAT CU

METODE FIZICE ŞI PSIHOPEDAGOGICE DE RECUPERARE A

TRAUMATISMELOR ................................................................................. 11

1.1. Repere epistimologice privind originea şi evoluţia artelor marţiale .... 11

1.2. Analiza metodicii de antrenament a sportivilor care practică karate-do

Shotokan....................................................................................................... 22

1.3. Concepţii contemporane privind traumatismele sportive..................... 33

1.4. Metode fizice şi psihopedagogice de recuperare a traumatismelor

apărute în practicarea karate-do Shotokan ................................................... 37

1.5. Concluziile capitolului ........................................................................... 53

CAPITOLUL 2

METODE DE CERCETARE, ORGANIZAREA ŞI VALIDAREA

CERCETĂRII ............................................................................................... 54

2.1. Metodele de cercetare ............................................................................ 54

2.2. Organizarea cercetării ............................................................................ 69

2.3. Aprobarea şi aplicarea datelor cercetării ................................................ 71

CAPITOLUL 3 ELABOTAREA UNOR STRATEGII DE RECUPERARE A TRAUMATISMELOR ÎNTÂLNITE FRECVENT ÎN PRACTICAREA ARTELOR MARŢIALE .............................................................................. 73

3.1. Analiza viziunilor specialiştilor asupra apariţiei traumatismelor şi

metodelor de recuperare în conformitate cu rezultatele anchetei-chestionar

propuse ………………………………………………………………… 85

3

3.2. Investigarea traumatismelor pe cele două loturi(experiment şi martor)

în funcţie de vârstă, gen, vechime în practica karate-ului.

97

3.3. Testarea psihopedagogică a sportivilor prin scara de autoevaluare a

depresiei (Zung) înaintea începerii programei de recuperare 104

3.4. Analiza şi interpretarea datelor pentru depistarea sportivilor predispuşi

la stres în perioada premergătoare procedurii de recuperare medicală .........107

3.5. Elaborarea programei de recuperare fizică şi psihopedagogică............. 111

3.6. Concluziile capitolului ........................................................................... 138

CAPITOLUL 4

ARGUMENTAREA APLICĂRII PROGRAMEI EXPERIMENTALE ÎN

PROCESUL DE RECUPERARE FIZICĂ ŞI PSIHOPEDAGOGICĂ A

TRAUMATISMELOR ÎN KARATE-DO SHOTOKAN ............... 140

4.1.Analiza rezultatelor testării articulare şi interpretarea datelor - entorsă

cot ..................................................................................................................140

4.2. Analiza rezultatelor testării şi interpretarea datelor - entorsă genunchi . 153

4.3. Analiza rezultatelor testării articulare şi interpretarea datelor - entorsă

gleznă ......................................................................................................... 159

4.4.Rezultatele şi interpretarea datelor privind zilele alocate recuperării

sportivilor celor două loturi cuprinse în experimentul pedagogic .............. 171

4.5. Concluziile capitolului ........................................................................... 177

CONCLUZIILE ŞI RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE 178

REZUMAT LUCRARE……………………………………………………. 183

BIBLIOGRAFIE ........................................................................................... 187

ANEXE ......................................................................................................... 202

4

PRELIMINARII

Actualitatea temei. Orice proces şi metodă de practicare a exerciţiilor fizice

(bilateral, în mod special sau independent) trebuie să aibă o eficienţă maximă,

mai ales în raport cu "investiţiile" pe care le presupun (Gh. Cîrstea, 2000). În

scopul realizării acestui obiectiv major, se impune ca organizarea şi desfăşurarea

procesului respectiv să se efectueze în concordanţă cu anumite normative,

reguli, directive pe care le impune obligatoriu, comanda socială.

Artele marţiale constituie o alternativă şi o realitate, un fenomen social

puternic ancorat în viaţa noastră contemporană şi în perspectiva apropiată de

promovare a unui mod sănătos de viaţă. Prin complexitatea şi originalitatea sa,

karate-do Shotokan polarizează atenţia şi interesul persoanelor ce tind spre o

perfecţiune moral-ştiinţifică şi fizică. Karate-do Shotokan se adresează în

aceeaşi măsură corpului şi spiritului, obiectivul său principal fiind realizarea

echilibrului psiho-fizic perfect şi al complementarităţii acestora în scopul

dezvoltării unei personalităţi umane armonioase, integre, orientate spre valorile

eterne sociale.

Funcţiile karate-do Shotokan sunt destinaţii constante ale unui fenomen şi

ele derivă din ideal, în sensul că se subordonează acestuia. Cu alte cuvinte, prin

funcţiile sale, Karate-do Shotokan realizează idealul, face "apropierea" de

ideal. Acestea sunt importante şi îşi dovedesc eficienţa dacă sunt realizate în

"sistem", completându-se şi influenţându-se reciproc. Astfel funcţiile karate-do

Shotokan, şi anume cele de funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizice; funcţia

de perfecţionare a capacităţii motrice; funcţia igienică;funcţia narativă;funcţia de

emulaţie; funcţia educativă; funcţia psihică, demonstrează aspectul

polifuncţional şi multipludimensional al procesului de practicarea Artelor

Marţiale.

Principiile fundamentale în karate-do Shotokan rezidă în respectarea

5

următoarelor reguli: armonie; nonviolenţa; dragostea şi modestia; respectarea

adversarului; prietenia.

În acest context menţionăm că, karate-do Shotokan este o posibilitate sigură

de formare şi dezvoltare armonioasă a personalităţii umane, făcând ca locul său

să fie unic în tabloul artelor marţiale. În cadrul antrenamentelor şi competiţiilor

sportive contemporane, tinerii practică karate-do Shotokan într-un număr din ce

în ce mai mare, iar dorinţa lor de a realiza performanţe sportive competitive cât

mai rapid, conduce la o creştere permanentă a numărului sportivilor accidentaţi.

Aceste evenimente nedorite determină specialiştii să studieze evoluţia karate-do

Shotokan, impactul pozitiv şi consecinţele negative obiectivate în diverse

traumatisme. Între acestea se remarcă urmările suportate de sportivul accidentat,

caracterizate prin suferinţe, întreruperi temporale ale activităţilor sportive,

cotidiene, sechele de tip fizic şi psihic. De aceea sportivul necesită o reabilitare,

reintegrare eficientă şi rapidă în activitatea sportivă şi socială.În această ordine

de idei, reabilitarea devine nu numai o obligaţie medicală ci şi o obligaţie

socială.

"Reabilitarea reprezintă o formă de asistenţă medico-socială complexă, dar

în acelaşi timp unitară în concepţie, care se desfăşoară continuu şi are ca scop

final recuperarea deficienţelor în societatea productivă, mijloacele ei de acţiune

urmărind obţinerea unor valori optimale ale tuturor celor patru parametri vitali ai

oricărui individ: capacitatea morfo-funcţională, starea psihică, pregătirea

profesională şi condiţia socială" (Cl. Baciu, 1981).

Pentru o reabilitare cât mai bună a sportivului se acţionează prin anumite

mijloace, şi anume: recuperarea fizică medicală, readaptarea psihică, educarea-

reeducarea profesională şi readaptarea socială.

Gradul de investigaţie al problemei şi premisele cercetării :

Investigaţiile realizate în diferite ţări au vizat problematica dezvoltării

Artelor Marţiale ca mijloc de formare a personalităţii( G.Funakoshi,J.Kano, M.

Nakayama, J. Stevens, M. Anton, etc)

6

Alte studii cu privire la karate-do Shotokan se adresează în aceeiaşi măsură

cizelării corpului şi spiritului( N. Amălinei, F. Gichin, D. Macoveanu, J.

Steevans)

În ultimii ani au început să apară cercetări cu privire la factorii

traumatizanţi în practicarea sporturilor de contact( I. Drăgan, T. Sbenghe, V.

Maru, M. Ifrim, etc)

Cercetarea de faţă pleacă de la premiza că accidentările dintr-un sport de

luptă şi contact direct, aşa cum este cazul karate-do Shotokan nu pot fi eliminate

în totalitate, însă cunoaşterea şi înţelegerea legităţilor de producere a acestora

poate conduce la stabilirea unor strategii de pregătire şi conduită sportivă ,

recuperare şi reducere a traumatismelor

Situaţia dată generează problema cercetării: care sunt strategiile de

recuperare a traumatismelor în karate-do Shotoklan.

Scopul cercetării constă în perfecţionarea procesului de recuperare

funcţională a sportivilor traumatizaţi, ce practică karate-do Shotokan, prin

intermediul strategiilor complexe de recuperare a traumatismelor.

Obiectul cercetării îl constituie procesul de recuperare a traumatismelor

sportive, ce survin în urma accidentărilor survenite în timpul antrenamentelor şi

competiţiilor sportive în karate-do Shotokan .

Ipoteza de lucru a cercetării. Strategiile de recuperare a traumatismelor în

karate-do Shotokan vor contribui la diminuarea considerabilă a perioadei de

recuperare a sportivilor şi optimizarea procesului vizat dacă:

- vor fi conştientizate bazele teoretico-metodice privind aplicarea metodelor

şi mijloacelor de recuperare în procesul antrenamentelor sportivilor din karate-do

Shotokan;

- vor fi analizate structura şi conţinutul aplicări strategiilor actuale de

recuperare în procesul de instruire a sportivilor ce practică karate-do Shotokan;

- vor fi elaborate strategii complexe de recuperare aplicate sportivilor cu

diverse traumatisme ale aparatului locomotor;

7

- vor fi aprobate experimental strategiile complexe de recuperare în karate-

do Shotokan.

Atingerea scopului şi verificarea ipotezei a necesitat realizarea următoarelor

obiective:

1. Elaborarea bazelor teoretico-metodice privind aplicarea metodelor şi

mijloacelor de recuperare în procesul antrenamentului sportivilor în karate-do

Shotokan.

2. Analiza structurii şi conţinutului aplicării strategiilor actuale de recuperare

a traumatismelor în karate-do Shotokan.

3. Elaborarea strategiilor noi, complexe de recuperare, aplicate sportivilor cu

traumatisme ale aparatului locomotor.

Cercetarea s-a întemeiat pe idei, concepte, teorii şi concepţii din domeniul

filosofiei, pedagogiei, psihologiei, teopriei şi metodicii educaţiei fizice şi

sportului.

Reperele epistimologice ale cercetării: cercetarea s-a pe idei, concepte,

teorii şi concepţii din domeniul filosofiei, pedagogiei, teoriei educaţiei fizice şi

sportului:

a). Filozofia orientală privind formarea personalităţii prin artele marţiale

( D.Taisen, N.Izano,G.Funakoshi,J.Kano)

b).Teoria proceselor psihice fundamentale (J.Piaget,M.Epuran, Th.Ribot,

I.Holdevici, L.Vigotski)

c). Teoriile fundamentale privind cultura fizică de recuperare (I.Drăgan

,M.Ifrim,T.Sbenghe,A.Moraru,V.Marcu,)

d). Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului(V.Platonov, A.Dragnea,

G.Cârstea, V.Manolachi, I.Siclovan)

Metodele de cercetare s-au conformat obiectului şi scopului:

1. Analiza literaturi de specialitate.

2. Observaţia pedagigică, anchetă-chestionar.

3. Metoda testelor.

8

4. Experimentul pedagogic.

5. Metoda statistico-matematică de prelucrare şi interpretare a datelor.

Eşantionul cercetării s-a constituit din 20 sportivi, componenţi ai

echipelor Clubului Sportiv Şcolar nr. 5, Dinamo, Universitatea de Drept

Bucureşti, cu vârste cuprinse între 14 şi 23 de ani. În cadrul cercetării, datele au

fost culese de la Spitalul Sf. Luca, Spitalul Clinic Universitar, Spitalul de

Ortopedie, Bucureşti, România.

Baza experimentală a lucrării este reprezentată de următoarele aparate şi

instrumente: goniometrul, banda metalică, spirometrul, taliometrul, cântarul, tija

rigidă, dinamometrul. De asemenea, s-au folosit aparatul de fotografiat, camera

video, fişe de evaluare şi tratament, teste, chestionare.

Etapele investigaţiei. Cercetarea de faţă s-a efectuat în trei etape, după cum

urmează:

Etapa I (2001 - 2002) a cuprins studierea izvoarelor literaturii de

specialitate pe problematica artelor marţiale, traumatismelor întâlnite în artele

marţiale, metodelor de recuperare clasice şi psihopedagogice.

Etapa a II-a (2002 - 2003) a constat în organizarea experimentului

pedagogic.

Etapa a III-a (2003 - 2004) - prelucrarea şi interpretarea ştiinţifică a datelor

obţinute în urma cercetării şi totodată verificarea eficienţei metodicii

experimentale propuse.

Inovaţia ştiinţifică constă în elaborarea strategiilor de recuperare a

traumatismelor sportivilor prancticanţi de karate-do Shotokan obiectivată în:

-Testarea prealabilă a sportivilor pentru depistarea unor eventuale depresii

sau stres înainte de începerea procesului de recuperare.

-Asocierea metodelor clasice de recuperare fizică cu cele psihopedagogice.

-Substituirea unor termeni şi exerciţii din cultura fizică medicală cu

exerciţii specifice karate-ului.

-Elaborarea şi implementarea unor strategii:

9

• Strategia psiho-pedagogică de depistare a stresului şi depresiei;

• Strategia recuperării fizice medicale prin intermediul kinetoterapiei şi

masajului;

• Strategia de recuperare prin intermediul relaxării şi autosugestiei;

• Strategia de recuperare prin substituirea unor termeni şi exerciţii din

kinetoterapie cu elemente din artele marţiale;

• Strategia de recuperare prin implimentarea unei alimentaţii raţionale şi a

vitaminizării adecvate, la indicaţia specialistului.

Valoarea practică a cercetării este determinată de:

-Posibilitatea utilizării programei de recuperare a traumatismelor sportivilor

în karate-do Shotokan.

-Rezultatele obţinute pot constitui baza perfecţionării sistemului de

recuperare a traumatismelor sportive.

-Concluziile lucrării oferă oportunităţi de organizare a activităţilor de

profilaxie şi recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan prin asocierea

metodelor fizice clasice de recuperare cu cele psihopedagogice.

-Implementarea strategiilor şi a programului de recuperare a traumatismelor

în karate-do Shotokan.

Aprobarea rezultatelor cercetării. Rezultatele cercetării au fost publicate,

examinate şi discutateîn 14 sesiuni de comunicări ştiinţifice din România,

Republica Moldova, Canada şi SUA; au fost publicate în cadrul a două reviste

de specialitate şi culegeri de materiale ştiinţifice.

Tezele de bază ale lucrării pentru susţinere:

1. Reperele epistemologice privind originea şi evoluţia artelor marţiale,

analiza metodicii de antrenament în karate-do Shotokan au asigurat elaborarea

strategiilor de recuperare a traumatismelor frecvent întâlnite în proba respectivă

de sport.

2. Recuperarea sportivilor traumatizaţi prin aplicarea metodelor şi

mijloacelor de reabilitare funcţională a sportivilor ce practică karate-do

10

Shotokan presupune din partea antrenorului cunoaşterea acordării primului

ajutor medical. Depistarea prematură a stresului şi a depresiei permite

soluţionarea eficientă a problematicii recuperării funcţionale a sportivilor.

3. Strategiile noi, complexe, experimentate şi validate au facilitat

posibilităţile de recioltare a informaţiilor cu privire la relaţia medic-sportiv-

kinetoterapeut-antrenor şi au contribuit la optimizarea procesului de recuperare

a sportivilor traumatizaţi în karate-do Shotokan.

Structura şi volumul tezei. Teza a fost structurată în patru capitole,

concluzii, recomandări practico-metodice, bibliografie şi anexe, constituind 286

pagini de text dactilografiat, 26 de grafice, 98 tabele şi 27 de anexe. Bibliografia

cuprinde un număr de 190 titluri.

Cuvinte cheie: fundamentarea teoretică, epistimologie, antrenament

sportiv, karate-do Shotokan, traumatism sportiv, recuperare fizică şi

psihopedagogică, kinetoterapie, relaxare şi autosugestie, metode, strategii de

reciperare, aparatul locomotor.

11

CAPITOLUL I. FUNDAMENAREA TEORETICĂ ŞI METODICĂ A

PROCESULUI DE ANTRENAMENT ÎN KARATE-DO SHOTOKAN

ASOCIAT CU METODE FIZICE DE RECUPERARE A

FRECVENTELOR TRAUMATISME

1.1. Repere epistimologice privind originea şi evoluţia Artelor Marţiale

Omul, datorită sistemului său nervos complex, care recepţionează, transmite

şi integrează informaţiile din mediul extern şi intern, este condamnat la o luptă

continuă pentru realizarea celor mai înalte idei atât pe plan material cât mai ales

în plan spiritual.

Încă de la naştere, omul are toate trăsăturile codificate într-un limbaj chimic,

în codul genetic. La acest nivel, în structurile cele mai intime ale organismului

(gene), se află cauza pornirilor noastre instinctuale şi imboldul spre mişcare,

pentru desăvârşirea unui trup sănătos, pus în slujba activităţilor conştiente.

Fiinţa umană, această entitate complexă şi raţională, este un produs al

mediului, devenită vulnerabilă, în cea mai elaborată organizare socială, născând

legi, prescripţii despre ceea ce ai voie şi ce nu ai voie să faci, îngrădindu-se la

activităţi zilnice monotone, care înăbuşe dorinţa şi voinţa de schimbare şi

varietate. În opoziţie cu această stare de lucruri, legile naturii aduc la cunoştinţă

pur şi simplu ce se întâmplă în nişte condiţii date. În condiţiile date nu există

decât două alternative: răspunsul activ, adică lupta, sau răspunsul pasiv, adică

fuga sau tolerarea( M. Eliade şi C. Petru, 1993).

Trăim într-o lume imperfectă şi o agresiune asupra fiecăruia dintre noi

oricând este posibilă. Prea multe fiinţe umane păşesc în viaţă fără să fi primit

armele necesare pentru a reuşi să se integreze corespunzător în societate.

Desigur, un trup sănătos, cu muşchi antrenaţi şi coordonat de un spirit deschis,

perfect adaptat la spaţiul nostru existenţial este un lucru de dorit.

Practicate în mod sistematic, artele marţiale reprezintă avuţia individului,

obţinută în concordanţă cu spiritul de conservare, de pregătire pentru orice

12

potenţială agresiune, împotriva unor potenţiali agresori, anulează complexul de

inferioritate şi nesiguranţă al omului slab, dar şi , sau poate, al femeii faţă de

bărbat. De aceea, trebuie susţinută ideea conform căreia apărarea motivată prin

dreptate şi umanitarism nu trebuie neglijată niciodată de nimeni.

Practica artelor marţiale este şi o modalitate de luptă împotriva stresului,

este o procedură fizioterapeutică specială ce are la bază stimularea dorinţei de a

învinge, ea poate activa energia vitală şi circulaţia sangvină, lucrând la refacerea

funcţiilor şi structurilor afectate, având virtuţi fortificante în cazurile de astenie

şi hipotonie (D. Taisen, 1993).

Chiar dacă pentru un neavizat, disciplina artelor marţiale pare a fi numai o

modalitate de apărare bazată pe forţă, virtuozitate şi execuţie; noi observăm că

ea se ghidează după o filosofie a curăţeniei trupului şi spiritului, atribuind o

mare însemnătate considerentelor psihologice şi complicatelor interacţiuni

biochimice (umorale), răspunzătoare pentru bolile de adaptare. Pornind de la

observarea legilor naturii, care selectează cu precizie formele de viaţă cele mai

adaptate sau cu putere de adaptare mare şi reacţiile de adaptare cele mai

potrivite, filosofia artelor marţiale(105,106,119) înlătură concepţia celui mai

puternic, adoptând-o pe cea a celui mai potrivit, a omului antrenat, implicat

adânc în realităţile vieţii, apt de deconectare spirituală conştientă, care este,

poate, modul cel mai eficace în diminuarea stresului şi în reuşita vieţii actuale

(M. Anton, 1994).

Artele marţiale, originare în Extremul Orient, sunt pe cale să devină un bun

al întregii umanităţi, ultimele 3 decenii înregistrând contribuţiile reprezentanţilor

altor popoare la evoluţia lor. A fi preocupat astăzi de ele nu este o dovadă de

cosmopolitism, nici de snobism, nici o manifestare atavică. Interesul actual

pentru cultura orientală, în care se încadrează şi preocupările pentru artele

marţiale, yoga, filosofia şi religiile orientale au fost văzute de M. Eliade ca a

doua Renaştere, o nouă evoluţie a omului în Univers, reânvierea credinţei în

calitatea lui de fiinţă perfectibilă şi o reconsiderare a trupului ca mijloc al

13

desăvârşirii spirituale şi nu ca o piedică în calea ei.

Pentru a înţelege mai bine legătura artelor marţiale cu doctrinele mistico-

religioase şi filosofia orientală, vom porni la definirea artelor marţiale ca o

simbioză a fenomenelor războinice cu gesturi sacre, evidenţiind mai întâi

rădăcinile, apoi sevele ce le hrănesc necontenit (N. Hidetaka, 1990). Am numit

rădăcini 3 entităţi, sperăm clar conturate, care se vor a fi canale de receptare a

principiilor propagate de sistemele morale:

- Lupta şi creaţia: elemente acceptate de marile sisteme de gândire ale

omenirii, drept consecinţă de oscilaţie a contrariilor, motorul evoluţiei

Universului; orice lucru nu este decât un fenomen energetic, o contopire de

vibraţii efemere, iar dacă nouă ne apar ca obiecte în echilibru, este doar un

rezultat local şi momentan al confruntărilor energetice permanente;

- Sacrul şi credinţa: spiritul religios se manifestă în chipul unui con de

transcendere a aspectului dureros al luptei, deci al vieţii; sacrul este definit de

religii în chipul desăvârşirii separate de lumea percepută. Războinicul îşi adună

forţele numai prin comportament impregnat de noţiunea sacrului, nu acceptă pur

şi simplu durerea şi moartea, decât doar având credinţa împlinirii supreme prin

aceasta;

- Ritualul: aspectul concret al unităţii credinţă-luptă reprezintă tehnica de

mobilizare a fiinţei, orientată către ataşarea spirituală de un plan sacru, prin

convingerea deplină că această comunicare conferă puteri deosebite, care în

orice alte împrejurări nu se manifestă.

Izvoarele concrete din care se alimentează elementele descrise sunt:

Daoismul: din principiile energetice fundamentale;

Confucianismul: conferă valenţe importante ritualului;

Shintoismul: aduce simplitatea credinţei;

Budismul tantric: uneşte gestul, gândul şi cuvântul

Budismul Zen: ca sinteză esenţializată a celor precedente, a satisfăcut pe

14

de-antregul particularităţile artei marţiale, datorită unor reforme îndrăzneţe:

• sacrul şi ritualul nu mai implică o desprindere de lumea percepută;

• desăvârşirea se poate obţine "aici şi acum" şi nu în afara condiţiilor

pământeşti.

Rezultatul este echilibrul sufletesc de netulburat. Aceste tehnici s-au potrivit

minunat artelor plastice, poeziei, artelor marţiale. Un aspect foarte important,

care nu poate fi neglijat în această lucrare este practicarea salutului, înclinarea

trupului, specifică populaţiei asiatice, dar mai ales implicarea spirituală pe care

aceasta o invocă.

Practicantul de arte marţiale învaţă de la început să respecte Dojo (sala de

antrenament), elevii mai vechi în grad decât el, maestrul, partenerii şi aceasta se

traduce prin practicarea salutului, semn vizibil de respect. Dacă salutul rămâne

un semn obligatoriu, dar fără semnificaţii interioare, nici o schimbare nu se va

produce în spiritul practicantului dacă din contra, acest gest fizic capătă o

semnificaţie reală şi reprezintă într-adevăr o marcă de respect atât în formă cât şi

în fond, atunci spiritul practicantului se va schimba în profunzime şi aceasta se

va transfera şi dincolo de sala de antrenament. Salutul rămâne unul din

obiectivele artelor marţiale şi el se repercutează atât în momentele cele mai dure

ale luptei, cât şi în viaţa de toate zilele (N. Inazo, 1990).

În viaţa obişnuită, chiar dacă reprezintă practic o luptă în fiecare moment,

agresiunea nu se manifestă direct (sau dacă se manifestă, astfel de situaţii sunt

rare). Din acest motiv se pierde calitatea cea mai importantă pentru siguranţa

personală: vigilenţa. În practica artelor marţiale, din contră, fiecare situaţie de

opoziţie se materializează fizic şi fiecare moment în care vigilenţa nu este

prezentă se plăteşte foarte dur. Astfel, vigilenţa se dezvoltă gradat şi constant şi

ea devine un element care, datorită antrenamentului cotidian, se transferă

dincolo de Dojo.

Practica profundă, serioasă şi sinceră a artelor marţiale dezvoltă politeţea,

respectul individual, al lucrurilor, al obiectelor, al ierarhiei, curajul, voinţa,

15

dorinţa de perfecţionare, atenţia, concentrarea, sensul ritmului, răbdării,

umilinţei, sensul strategiei, inteligenţa, spiritul ofensiv, discernământul, logica,

prudenţa, controlul spaţiului şi timpului, respiraţia corectă, poziţiile corecte ale

corpului, spontaneitatea, intuiţia, calitatea diferitelor tipuri de percepţie,

competenţele fizice şi psihice ale opoziţiei, prezenţa totală înaintea, în timpul şi

după desfăşurarea acţiunii Zanshin ( spirit treaz), grija detaliului prin cântărirea

formală şi estetică a situaţiilor de luptă studiate, stăpânirea, cunoştinţa totală de

sine, a elementelor fizice şi psihice (J. Stevens, 1995).

Toate acestea s-ar putea grupa în:

- autoapărare;

- performanţă sportivă;

- condiţie fizică;

- armonie fizico-psihică.

Astfel, în cazul accidentelor, samuraii practicau sei-fuku, arta de a restabili

forma iniţială a accidentaţilor. În luxaţii ei făceau rapid reducerea acestora,

imediat după accident, fără anestezie. În fracturile cu deplasare, făceau

reducerea fracturii, apoi imobilizarea între scândurele din lemn de dud. În 1732,

medicul japonez Akiyama Shinobu a plecat în China pentru a învăţa tehnica de

luptă wu-shu (kung-fu), cât şi tehnica de acordare a primului ajutor în

reanimarea kuatsu (kua - viaţă, tsu - tehnică) celor care au suferit pierderi de

cunoştinţă, prin inhibiţii reflexe, în tulburări respiratorii la înecaţi etc. Această

reanimare kuatsu face parte din traumatologia sei-fuku şi are o vechime de multe

secole, fiind în strânsă legătură cu artele marţiale - tehnicile KUATSU erau

socotite ca un ultim nivel de pregătire a samurailor (T. Namikoshi, 1996).

Astfel, din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre, indivizii

traumatizaţi în urma accidentelor survenite în practica artelor marţiale au

beneficiat de un tratament corespunzător ortopedic. Cu toate acestea, apariţia şi

dezvoltarea competiţiilor sportive au dus la apariţia a noi forme de traumatisme,

dar şi la necesitatea unei reintegrări rapide în cadrul procesului de antrenament,

16

în familie şi societate.

De aceea, pentru realizarea unui tratament de recuperare funcţională

eficient, trebuie să se facă apel la toate posibilităţile de care dispune medicina

modernă (în special kinetoterapie), realizându-se aşa-zisa recuperare

multifuncţională. Tot în acest scop tebuie să fie respectată conduita medicală ca

ţel terapeutic şi recuperator de către sportiv şi antrenor. De asemenea, este

important să se asigure continuitatea pregătirii sportive în limitele permise de

contraindicaţiile locale, zonale sau generale ale traumatismului, pentru

menţinerea la o cotă cât mai ridicată a nivelului de pregătire sportivă.

Originea artelor marţiale

Omenirea a cunoscut două mari imperii: cel al forţei fizice şi cel al banului.

Acum suntem martorii naşterii celui de-al treilea imperiu: cel al informaţiei.

Lupta dură şi fără milă este cea mai veche formă de manifestare a omului şi

aparţine cu siguranţă primului imperiu.

La început ea a contribuit la pregătirea oamenilor primitivi pentru a-şi apăra

viaţa, în cazurile în care erau atacaţi de animalele sălbatice ori de triburi

vrăşmaşe. Apoi, tehnicile luptei corp la corp au căpătat un pregnant caracter

militar.

Se cunoaşte din istorie că, până la apariţia armelor de foc, războaiele şi

bătăliile erau decise mai puţin de calitatea şi superioritatea armelor, şi mai mult

de performanţele individuale ale luptătorilor, de curajul şi neînfricarea lor.

Trebuie spus încă de la început că acele concepţii potrivit cărora metodele

de luptă cu braţele şi picioarele ar fi "sută la sută" de origine chineză sau

japoneză sunt complet greşite, căci forme asemănătoare găsim şi în alte părţi:

"savate" la francezi, "boxul" la englezi, "capoeira" la brazilieni, "pancratiul" la

vechii greci, iar pe teritoriul ţării noastre "trânta". Şi alte popoare au avut şi încă

mai au în cultura lor sisteme de luptă specifice, foarte eficiente.

Ceea ce li se recunoaşte însă popoarelor orientale este aportul decisiv la

elaborarea unor principii şi reguli tehnico-tactice care au mărit în mod

17

substanţial eficacitatea metodelor de luptă fără arme (C. Buşe şi S. Zamfir,

1990).

Mai multe teorii încearcă să aducă argumente viabile cu privire la originea

fenomenului marţial. Unele consideră Orientul Mijlociu sursa majoră, ulterior

dezvoltarea fiind în India iar mai târziu în China; altele indică momentul

apariţiei primelor forme de luptă acum aproximativ 5.000 de ani în China, iar

argumentul ar fi imitarea mişcării corpului, surprinse în confruntările

animalelor.

Există concepţia potrivit căreia, în jurul anului 1.500 ÎH, în India, pe fondul

invaziei ariene (popoare migratoare denumite astăzi indo-europene, mai precis o

ramură a acesteia, cea indo-europeană) şi subjugării autohtonilor dravidieni, s-a

construit o ierarhie militară foarte puternică, care ar fi sintetizat un stil de luptă

cu mâna goală, cât şi cu armele epocii, stil numit vayamusthi.

Aşadar, cercetările actuale pot doar să intuiască originea comună a artelor

marţiale, dar nu o pot găsi în mod explicit, situaţie care ne proiectează astăzi pe

un teren nesigur în încercarea de a lămuri o evoluţie ordonată.

Indiferent de origine, conceptul de artă marţială a fost iniţiat şi

fundamentat, credem în mod magistral, de şcolile de luptă orientale. Din acest

motiv, un scurt istoric va porni de la viziunea conform căreia începutul artelor

marţiale este legat de mănăstirea budistă shaolin. Se consideră a fi cel mai bun

reper, probabil datorită îngemănării cu practicile religioase, ritual şi filosofie,

fără de care o simplă tehnică de luptă nu ar fi cristalizat într-o artă marţială (N.

Inazo, 1990).

Începuturi chineze – orientul

La cinci secole după moartea lui Iisus din Nazaret, în India, Hiduismul a pus

capăt unei epoci prospere, caracterizate pe plan spiritual de credinţa în budism.

Cei care şi-au păstrat credinţa budistă au ales calea exilului. Astfel, în anul 520

al erei creştine, în China a sosit un călugăr numit Bodhidharma (Daruma în

japoneză), considerat a fi cel care a propagat primul conceptul de arte marţiale.

18

Scopul său era să fondeze în China o mănăstire budistă şi să unească diferite

şcoli taoiste şi de meditaţie existente la acea vreme în China.

Când a ajuns în provincia Henan din China, el a fondat imediat Templul

Shaolin-su (Shorin-ji în japoneză) care, deşi probabil cel mai renumit templu

budist din lume, este recunoscut astăzi mai mult datorită conexiunii sale cu

artele marţiale decât cu budismul (D. Taisen, 1993).

În comunitatea mănăstirii s-a instalat o severă disciplină, totuşi fără

ascetism exagerat sau mortificări, Daruma evitând epuizarea fraţilor. Apare

astfel învăţătura Ch'an, care se va muta mai târziu în Japonia, sub numele de

Zen. Se povesteşte că maestrul a pus chiar bazele unui sistem de disciplină

călugărilor marcaţi de osteneala rugăciunilor. Nu se ştie exact dacă Daruma era

un luptător dar, mai probabil este faptul că un sistem de luptă a fost creeat

ulterior chiar de către chinezi, însă pe fundamentele ideologice ale maestrului,

sub titulatura "Cele 18 mâini ale lui Lo han".

Shaolinul, în timp şi-a câştigat reputaţia de lăcaş al unor luptători deosebiţi,

care nefiind slujbaşii vreunei armate, nici mercenari solitari, şi-au păstrat statutul

de călugări independenţi, motiv care întăreşte mai mult conceptul de artă.

În secolul al XVI-lea, dezvoltarea ştiinţei din Shaolin a determinat mai întâi

redenumirea în "Cele 72 de mâini ale lui Lo Han", mai târziu s-a constituit în

metoda "externă" Shaolin-su care, continuând simbioza cu disciplinele "interne",

a născut arta Wu-shu.

După 1644, când luptele interne duc la distrugerea templului, călugării se

răspândesc şi creează noi stiluri. Astfel, wu-shu a căpătat o sumedenie de ramuri

sau forme derivate, ansamblul acestora fiind cunoscut şi sub numele de Kemo

sau Chuan-Fa (Calea pumnului).

Influenţa acestora a determinat peste ani apariţia în Asia a altor şcoli de sine

stătătoare: Bersilat în Malaisia, Shikarom în Filipine, Muay-Tai în Thailanda,

Viet Vo Dao şi Quan Qi Do în Vietnam, Tang Su Do în Coreea, Te în Okinava

(L. Frederic, 1992).

19

Japonia- originalitate şi împrumut

Începând din secolul al VIII-lea dH în Japonia se conturează discipline de

luptă cu arme sau fără. Acestea din urmă s-au constituit în două forme:

- Ju-Jitsu - tehnici pentru uzul propriu-zis în confruntările luptătorilor

inferiori – kachi;

- Sumo – luptă cu puternic caracter ritual.

În 1882 apare o nouă şcoală, cu puternic caracter sportiv, întemeiată de

Jigoro Kano. Este vorba de Judo.

Astfel, procedeele de eficienţă decisivă preluate din ju-jitsu au fost

transformate în acţiuni care să nu pricinuiască vătămarea sau moartea

adversarului. În acest mod judo a devenit spor olimpic, răspândit în lumea

întreagă.

Începutul secolului al XX-lea este caracterizat pe meridianul Yamato de o

penetrare a formelor de luptă din Okinawa, iar puternicul spirit naţionalist le-a

asimilat şi le-a modelat ca forme japoneze de karate.

În 1925, Morihei-Ueshiba întemeiază şcoala Aikido după mai bine de 30 de

ani de căutări, timp în care a practicat diferite forme de arte marţiale. Astăzi,

specialiştii sunt de acord că această formă de luptă tinde în cea mai mare măsură

spre perfecţiune.

Gichin Funakoshi a făcut primele demonstraţii în 1917 la Kyoto şi în

1922 la Tokio.

Misiunea de popularizare în exterior a revenit lui Gichin Funakoshi. Fiind

un artist complet (mai practica pictura şi caligrafia) şi foarte dotat, cunoscând

limba şi obiceiurile japoneze, el a avut cele mai mari şanse de a realiza acest salt

în afirmarea stilului de luptă okinawan. Succesul său a fost deplin după

cucerirea conceptului Karate, repede acceptat de localnici. Cu toate acestea,

pentru a se impune cu adevărat, Funakoshi avea nevoie de suportul cuiva cu

notorietate în artele marţiale japoneze. Realizarea şcolii de Karate a fost posibilă

20

numai prin ajutorul marelui maestru Jigoro Kano, întemeietorul Judo-ului, care

l-a invitat deseori la cursuri şi demonstraţii, fapt care a dus la învestirea lui

Funakoshi cu calitatea oficială de a preda Karaté în câteva universităţi japoneze

(A. Muraru, 1994).

Karate-do se răspândeşte cu repeziciune prin cluburile marilor universităţi,

dar abia în 1935, părintele acestui stil va avea propriul dojo: Shotokan (shoto –

titlul unei opere caligrafice a marelui maestru, iar kan – sală de antrenament)

(Anexa 1). În timp ce denumirile okinawană şi chineză au fost înlocuite cu cele

japoneze, sensul ideogramelor se va schimba din "mâna chinezească" în "mâna

goală". Sensul de "gol" se va finisa, ajungându-se la noţiunea naţionalistă a

definit karate-do drept arta marţială japoneză.

După război

În 1949, vechii elevi care au supravieţuit, au creat Nipon Karate Kziokai sau

Japan Karate Association. Sensei (maestru) Gichin Funakoshi a avut un demn

continuator în persoana lui M. Nakayama, care va fi timp de 40 de ani instructor

şef la J. K. A.

Funakoshi nu a putut rămâne rigid în faţa forţei lucrurilor. S-a ajuns la

concluzia că lupta liberă era necesară evoluţiei fiecărui practicant.

Nakayama s-a străduit să găsească soluţia unei competiţii care să se

adapteze la noua situaţie politică a Japoniei, devenită o ţară pacifistă, având în

vedere că restul statelor păstrau încă reticenţe. O mişcare sportivă care dorea să

aibă răsunet internaţional terbuie să convingă că nu propagă decât dezvoltarea

corpului şi a spiritului, nicidecum a violenţei.

Inspirându-se din alte sporturi, experimentând mult, Nakayama a propus un

cod de conduită şi un stil de competiţie. Potrivit acestui proiect, luptătorii trebuie

să atace liber şi în plină forţă, dar să oprească tehnica la timp, pentru a nu răni

adversarul. O echipă de arbitri decide dacă execuţia poate fi considerată eficace.

De asemenea, se fixează un număr de tehnici competitive, restul, cele mai

periculoase, nefiind permise. Pentru conservarea tehnicii originale, s-a realizat

21

competiţia de Kato.

Noul Shiai (luptă liberă) are un succes enorm. Prima încercare se face în

1953, iar în 1957 se organizează un campionat naţional. G. Funakoshi a murit în

aprilie, cu câteva luni înaintea acestui eveniment. Pe de altă parte, J. K. A.

începe să controleze răspândirea Karate-ului în lume. A fost creată o şcoală de

măiestrie pedagogică, în care erau incluşi cei mai dotaţi practicanţi. Cursul

urmărea promovarea de către absolvenţii acestei arte marţiale, în toate ţările

lumii şi crearea a cât mai multe organizaţii. Iniţiatorii şcolii de cadre au fost

Nakayama şi Nishiama, la acea oră cei mai reprezentanţi elevi ai lui Funakoshi.

Ei au invitat maeştri din alte stiluri pentru ca viitorii profesori să înţeleagă

unitatea de principii a artelor marţiale şi în activitatea lor să militeze pentru

anularea tensiunilor dintre diverse şcoli.

În 1968 se înfiinţează o organizaţie unică, ca să reprezinte Karate-do în

lumea sportului. Astfel s-a fondat World Union Karate Organization (W.U.K.O.)

În 1970 se organizează la Tokyo primul Campionat Mondial, unde japonezii

au dominat corpul de control şi decizie, astfel că Japonia devine campioană

mondială.

În 1972, la Paris, s-a întâmplat la fel. Apare scindarea în organizaţie şi chiar

între experţii japonezi. Astfel, Nishiyama întemeiază o nouă federaţie

internaţională: International Amator Karate Federation (I. A. K. F.) în 1974 care,

imediat va avea o filială în Europa (E. A. K. F.).

W. U. K. O., de asemenea, are o filială europeană European Karate Union

(E. K. U.). Regulamentul competiţional era acelaşi, cel creeat de J. K. A. Mai

târziu I. A. K. F. a devenit I. T. K. F. (International Traditional Karate

Federation) apoi ambele federaţii vor încerca să obţină separat recunoaşterea

Comitetului Olimpic International, în vederea includerii în Programul Jocurilor

Olimpice. C. I. O. propune unirea W. U. K. O. cu I. T. K. F., dar lupta politică

continuă şi astăzi.

În 1982 W. U. K. O. modifică regulamentul competiţional şi separarea de

22

I. T. K. F. devine şi mai accentuată. Fiecare încearcă să cuprindă cât mai multe

organizaţii de Karate. Astfel, I. T. K. F. este deschisă şi altor stiluri, chiar dacă

în interiorul acestor organizaţii s-au petrecut şi se petrec numeroase scindări, ne

exprimăm totuşi speranţa că toate aceste ramificări vor fi mai fertile decât un

singur bloc, care să subordoneze sub un mănunchi de reguli întreaga mişcare de

karate.

În sprijinul acestei afirmaţii amintim că în Codul Bushido, unul dintre

principii este cel al creativităţii: fiecare luptător este liber să-şi urmeze propria

cale. Oare ar mai exista această libertate într-o unică organizaţie mondială?

Ne mai amintim şi de credinţa lui sensei Funakoshi, conform căreia Karate-

do nu poate fi redus la o mişcare sportivă; este mai întâi de toate o metodă de

împlinire spirituală. Lipsa de unitate a aspectului competiţional de Karate este o

confirmare a gândirii profunde a marelui Funakoshi (Funakoshi, 1922).

1.2. Analiza metodicii de antrenament a sportivilor din karate-do

Shotokan expuse în unele surse bibliografice actuale

În literatura de specialitate s-a constatat că nu există un sistem suficient de

bine argumentat ştiinţific în ceea ce priveşte planificarea şi organizarea

antrenamentului sportiv în Karate-do Shotokan. În alte arte marţiale, cum ar fi

Judo, spre exemplu, există programe de instruire, iniţiere, perfecţionare,

pregătirea sportivilor pentru competiţii de nivel ridicat. Există planuri de

pregătire săptămânale, pe etape, anuale şi plan de perspectivă. În Karate-do

Shotokan sunt încercări de planificare şi structurare a lecţiei de antrenament şi o

clasificare a acestora de către N. Hidetaka (Coach Manual, 1990). Karate-do

Shotokan se conduce şi se bazează pe principii, metode, tehnici de învăţare,

perfecţionare şi analiză a aspectelor fizice, psihice, spirituale etc. al

practicanţilor. "Karate începe prin muncă şi perseverenţă şi se termină prin

respect şi umilinţă" (Funakoshi, întemeietorul stilului Karate-do Shotokan).

- Karate începe cu Rei şi se termină cu Rei (salutul tradiţional japonez);

- Karate nu trebuie utilizat fără raţiune;

23

- Karate nu se practică decât cu un sentiment de dreptate;

- Din tehnică se naşte intuiţia;

- Eşecul naşte neglijenţă;

- Practica Karate-ului este o problemă rezervată pentru toată viaţa (D.

Macovescu, 1996).

Acestea sunt o mică parte din principiile morale care stau la baza Karate-do

Shotokan.

Principiile biomecanice • Mobilizarea energiei. Karate-ul, privit din punct de vedere modern este o

artă, o metodă, prin care potenţialul energetic uman este mobilizat total,

realizându-se performanţe deosebite, ca rod al acestui potenţial într-o manieră

inteligentă şi optimizată. Unul din principiile de bază ale Karate-ului este

mobilizarea şi eliberarea acestei energii într-un mod asemănător unei explozii.

• Timpul scurt de mobilizare a energiei. Eficienţa loviturilor de Karate

rezidă în utilizarea corectă a timpilor de contracţie-decontracţie, forţă-relaxare

pe parcursul mişcării.

• Concentrarea energiei. Pentru ca mobilizarea energiei să fie totală, trebuie

evitat orice moment de dispersie a acesteia. Din acest punct acţionează factorul

tehnic care intervine în ultimul moment al acţiunii (momentul impactului).

• Durata de aplicare a forţei. În momentul impactului, în condiţii de forţă şi

de viteză date, forţa de impact dezvoltată este cu atât mai mare, cu cât timpul de

aplicare este mai scurt.

• Utilizarea forţei de reacţie. Se cunoaşte din mecanică orice acţiune a unei

forţe active determină o acţiune de sens invers a unei forţe de reacţiune.

• Alternanţa contracţiei musculare cu decontracţia musculară. Decontracţia

musculară permite atingerea vitezei necesare, iar contracţia permite conversia

energiei cinetice dezvoltată în forţă utilă.

• Importanţa respiraţiei în tehnicile de Karate. Inspiraţia atrage după sine o

relaxare musculară, în timp ce expiraţia favorizează contracţia musculară.

24

Principiile psihologice ale Karate-ului

În Karate, chiar dacă corpul este stăpânit, chiar dacă respiraţia este perfect

stăpânită şi chiar dacă energia internă, să admitem, ar fi stăpânită de practicant,

aceasta nu înseamnă nimic fără stăpânirea mentalului, a spiritului. Toate aceste

aspecte mentale se numesc spiritul Karate-ului şi de la un anumit nivel, puţin

accesibil marii majorităţi, pot fi asemănătoare manifestărilor de care se ocupă

acum parapsihologia.

• Voinţa trebuie să intervină în momentul foarte precis în care este posibilă

penetrarea apărării adversarului după vechiul principiu japonez "a învinge

pentru a nu fi învins".

• Stăpânirea de sine rezultă în bună măsură din controlul asupra corpului,

măiestria tehnică.

• Vidul mental. Spiritul nu tebuie să fie acaparat de nici o idee

preconcepută, el este complet liber, într-o stare de receptivitate totală, gata de

acţiuni fulgerătoare la orice stimul, "o aşteptare fără scop, într-o stare de maximă

tensiune". Echilibrul mental se realizează dificil şi numai prin antrenamente

speciale. Un spirit Zanshin înseamnă un spirit alert, o concentrare completă a

mentalului şi în special o păstrare mentală a vigilenţei.

• Unitatea corp-spirit. Prin metodica de antrenament în Karate-do fac să

lucreze în armonie şi simultan atât corpul cât şi mintea.

• Noţiunea de Kime. Kime este termen japonez specific Karate-ului, dificil

de tradus. Fără Kime nu există Karate. Noţiunea de Kime înglobează focalizarea

tuturor energiilor: fizică, psihică, bioenergie într-un singur punct, cu o durată

relativ scurtă de timp (D. Macoveanu, 1992).

Tehnicile de Karate-do Shotokan Poziţiile. Poziţia este o atitudine predeterminată a corpului care conferă

acestuia forţă şi o bază puternică de susţinere de pe care orice tehnică poate fi

executată cu maximă eficienţă. Poziţiile pot îmbrăca forme variate, şi anume:

25

atac, apărare, aşteptare şi schimbarea direcţiei (Anexa 4).

Deplasările, înaintarea, retragerea, pivotarea, secerarea dintr-o poziţie în alta

se execută suplu şi continuu, cu braţul vertical şi şoldurile la acelaşi nivel,

centrul de greutate al corpului nu se ridică, ci se păstrează la acelaşi nivel,

indiferent de poziţia de luptă în care ne aflăm.

Tehnici de pumn:

Tehnici de lovire liniară. Cuprind numeroase procedee tehnice de lovit cu

pumnul, ce se execută pe diferite traiectorii (Anexa 5).

Tehnici de lovire biciuite sunt tehnici de braţ care lovesc ţinta pe traiectorie

circulară. De obicei cotul este pivotul loviturii.

Tehnici de picioare (Anexa 6):

- Lovituri de picior în faţă;

- Lovituri de picior în spate;

- Lovituri de picior lateral;

- Lovituri de picior circular.

Tehnicile de apărare Tehnicile cu antebraţul sau piciorul, pentru a ne apăra în atacul adversarului

(Anexele 7 şi 8). Blocajele de bază în Karate-do Shotokan sunt:

- blocaj jos;

- blocaj din interior şi exterior;

- blocaj cu muchia palmei;

- blocaj prin ridicarea braţului.

Metode de antrenament

Kata este o formă superioară de luptă şi antrenament cu adversari imaginari

care ne permite să învăţăm singuri munca de formare a corpului şi ne

obişnuieşte cu tehnici de atac şi apărare de o mare diversitate.

Kumite este kata aplicat, practicându-se cu distanţă şi cu parteneri reali (M.

Ungurean, 1993).

Forme de luptă

26

- Khihon kumite- şcoala de bază a kumite-ului;

- Jiu ippon Kumite - kumite semiliber;

- Jiu kumite - kumite liber;

- Shiai - kumite competiţional.

Karate-do Shotokan are reguli ce au fost instituite cu scopul de a asigura

imparţialitatea şi uniformitatea, atât în metodele de arbitrare cât şi în cele de

judecare a unei competiţii (M. Ungurean, 1995).

Antrenamentele de karate-do

Având în vedere faptul că prin antrenamentele de Karate-do corpul omenesc

poate şi trebuie să ajungă la indici superiori de manifestare a calităţilor motrice

de bază şi specifice, la menţinerea şi întărirea sănătăţii, a călirii organismului,

acestea se desfăşoară şi în aer liber, în orice condiţii geo-climaterice. Cu toate

acestea, cel mai mare număr de antrenamente se va desfăşura în Dojo. Acest

termen desemnează interiorul în care adepţii îşi unesc eforturile în practica fizică

şi mentală a Karate-ului.

Dojo are un rol esenţial în împlinirea cu succes a travaliului, tot aşa cum în

orice credinţă religioasă incinta sacră a templului purifică şi întăreşte

credincioşii.

Prin antrenamente de Karate se urmăresc obiectivele:

■ Karate-do, artă a vieţii

■ Cultura fizică

■ Cultura conduitei şi acţiunii

■ Cultura spirituală

■ Performanţa sportivă

■ Autoapărarea

Începătorii vor învăţa principiile de bază ale fiecărei tehnici:

- cum să folosească puterea întregului corp;

- cum să se relaxeze şi să-şi dezvolte viteza şi detenta;

- cum să-şi controleze emoţiile.

27

Avansaţii vor învăţa:

- cum să reacţioneze imediat;

-cum să simtă ritmul adversarului, astfel încât să fie capabili să reacţioneze

oportun la încercarea acestuia de a ataca;

- cum să lupte împotriva unui agresor;

- cum să lupte împotriva mai multor agresori, utilizând anumite strategii;

- cum să lupte împotriva agresorului înarmat.

Structura lecţiei de antrenament este asemănătoare cu cea din alte sporturi

şi cuprinde 3 părţi(H.Nishiyama - Coach Manual, 1990):

a) partea pregătitoare: - alinierea

- zarei (salutul)

b) partea fundamentală: (lecţia propriu-zisă)

Intensificare efortului:

■ mică: 40% din capacitate; să nu depăşească 15% din şedinţa de

antrenament;

■ medie: 50-60% din capacitate; să nu depăşească 45% din şedinţa de

antrenament;

■ mare: 85% din capacitate; să nu depăşească 10% din şedinţa de

antrenament.

c) partea de închidere

dedicată revenirii la parametrii normali ai organismului;

exerciţi de respiraţie, de relaxare.

Pentru o mai bună înţelegere a procesului de antrenament tebuie să spunem

că lecţiile de antrenament sunt de mai multe tipuri:

1. Lecţii de învăţare

- studiu

- intensitate mică - mare

- demonstrări repetate

- număr mediu de repetări pe serie

28

- număr mediu de serii

2. Lecţii de consolidare

- anduranţă

- intensitate medie - maximă - intervenţii rare ale antrenorului

- număr mare de repetări pe serie

- număr mic de sarcini tehnice

3. Lecţii de perfecţionare

- precizie

- dinamică

- eficacitate

- adaptarea tehnicii la dotarea nativă

- supravegherea strictă din partea profesorului

- intensitate mare

- număr mic de repetări pe serie

- număr mare de serii

4. Lecţii de verificare

- selecţii pentru competiţie

- examene de grad

- intensitate maximă

5. Lecţii de adaptare

- diversificare tehnică în şcoala de bază

- intensitate mică

6. Lecţii de încheiere a ciclului de instruire

- intensitate mică

- anticiparea următoarelor trepte de evoluţie

7. Lecţii teoretice

- ocazionale

- o oră pe lună sau mai rar

Tematica acestora cuprinde: istoric, tradiţional (forma veche de practicare a

29

Karate-ului), reguli de competiţie, noţiuni de medicină naturistă, informaţii

despre alte arte marţiale, alte informaţii.

Omul este singura fiinţă dăruită cu proprietatea de a se comporta în mod

orientat spre realizarea unor performanţe psihomotorii mereu superioare. Nu se

naşte cu această calitate, ci educarea comportamentului are ca finalitate mutarea

patimii de dominaţie într-un alt plan, exterior, gravelor probleme sociale ale

umanităţii şi direcţionarea individului spre autodepăşirea şi canalizarea energiei

psiho-fizice în modelarea armonioasă, precum şi integrarea demnă în

comunitate.

Lipsa unei astfel de educaţie determină ca dorinţa de posesiune să fie un

veşnic izvor de convulsii sociale, energia nedirijată a acestui generator născând

efecte imprevizibile, haotice, nenaturale.

Din acest motiv ne exprimăm părerea că prima societate care a conceput

întrecerile sportive în vremuri străvechi are marele merit de a fi promovat

armonia.

Acolo unde legile politice nu au efecte (interdicţia generează reacţii sociale:

poftele), întrecerea sportivă captează atenţia, voinţa şi puterea oamenilor,

orientându-le către acţiuni curate.

Oricine poate confirma comportamentul social adecvat al majorităţii

sportivilor. Manifestările extreme sunt aproape întotdeauna regăsite la oamenii

needucaţi fizic şi psihic. Excepţiile probabil nu sunt chiar puţine, însă ne

exprimăm încrederea în rolul creativ pe plan social al întrecerii sportive.

Artele marţiale sunt foarte concludente în sprijinirea ideii noastre. Tehnica

şi tactica erau în trecut vocile nevoii de putere şi răspândeau moarte.

Astăzi se vor a fi un mod de viaţă. De la arta de a ucide la cea de a trăi,

acesta este saltul reuşit de umanitate odată cu manifestarea sportivă.

Pentru o înţelegere mai bună a competiţiei de Karate şi a acuzelor

producerii accidentelor, este nevoie să prezentăm pe scurt câteva elemente ale

regulamentului de desfăşurare şi probele specifice de concurs (H.Nishiyama -

30

Coach Manual, 1990).(Anexa 2,3)

A. Ţinuta sportivului

- Karate-gi (costumul) alb şi centura corespunzătoare;

- centura înconjoară de două ori talia şi după strângerea nodului, capetele ei

rămân lungi de 10-30 cm.;

- poate fi expus însemnul clubului sau cel naţional, dar discret;

- întregul echipament este curat, fără cusături sau rupturi;

- unghiile de la mâini şi de la picioare sunt tăiate scurt.

B. Competiţia propriu-zisă

1. Probele de concurs

I. Kumite: - individual - masculin

- feminin

- echipe - masculin

- feminin

II. Kata: - individual - masculin

- feminin

- echipe - masculin

(sincron) - feminin

III. Enbu: - echipe - masculin

- feminin

IV. Fuguko: individual - masculin

- feminin

Fugoko este o probă nou introdusă, în care alternează proba de Kata şi cea

de Kumite, astfel: cei 2 sportivi execută simultan un Kato impus, învingătorul

mergând în turul următor, unde va întâlni un alt concurent de la proba de

Kumite. Tururile se desfăşoară astfel încât finala să se desfăşoare pe proba de

Kumite.

2. Participarea concurenţilor

I. Kumite Este vorba de lupta directă dintre 2 sportivi, fiecare încercând să

31

aplice procedeele preferate (selecţionate dintre cele admise de regulament), în

paralel cu anihilarea atacului partenerului de întrecere. Lupta se desfăşoară fără

protecţie, în sistem non-contact (loviturile trebuie oprite la mică distanţă de zona

de ţintă) şi fără categorii de greutate.

Arbitrii acordă un punct întreg (ippon) atunci când un atac îndreptat spre

capul sau abdomenul adversarului este executat foarte corect, cu o mare degajare

de energie, într-un moment în care partenerul de întrecere este surprins în

imposibilitatea de a se apăra. Un ippon pune capăt meciului; în cazul în care o

lovitură nu are suficientă forţă şi energie, se poate acorda Wazari (jumătate de

punct).

Acţiuni interzise:

− contactul ferm asupra ţintelor Jodan (capului) şi Chudan (abdomenului);

− atac cu mâna deschisă;

− atac asupra organelor genitale (Gedan);

− apucarea, agăţarea, împingerea, aruncarea, izbirea adversarului;

− comportament nesportiv între concurenţi;

− simularea;

− ignorarea deciziilor arbitrului;

− ignorarea etichetei.

Penalizări:

− un sportiv care iese în afara spaţiului de luptă (Jio gai), în mod repetat, va

fi penalizat prin acordarea unui wazari (1/2 punct) adversarului său;

− comiterea voită a unui act interzis are ca rezultat descalificarea

(Hansoku);

− dacă intenţia de încălcare a regulamentului este clară, dar acţiunea nu este

finalizată, se acordă avertisment (Hansoku chui); al doilea hansoku chui atrage

după sine Hansoku;

− încălcările minore şi accidentale ale regulamentului vor fi sancţionate prin

atenţionare; la a doua atenţionare se acordă hansoku-chui.

32

Concursul pe echipe:

- echipa este formată din 4 sportivi, dintre care numai 3 vor lupta, al

patrulea fiind de rezervă;

- fiecare membru al echipei luptă individual în ordinea de concurs; meciul

acestuia se încheie la limita de timp sau la obţinerea unui ippon;

- echipa care totalizează un număr mai mare de puncte în cele 3 meciuri este

desemnată câştigătoare;

- în caz de egalitate, echipele îşi desemnează reprezentanşii pentru meciul

decisiv; în acest meci nu se iau în considerare rezultatele anterioare ale

concurenţilor.

II. Kata Sunt exerciţii (forme) de antrenament individual tradiţionale,

rămase de la marii maeştri ai Karate-ului, care le-au conceput astfel încât

totalitatea Kata-surilor dintr-o anumită şcoală să reprezinte esenţa şcolii

respective. Ele apar ca o succesiune de tehnici şi deplasări pe mai multe direcţii,

care simulează o luptă cu mai mulţi adversari imaginari.

În competiţie, arbitrii urmăresc forma şi corectitudinea procedurilor tehnice,

tranziţia (uşurinţa deplasărilor), utilizarea energiilor întregului corp în execuţia

fiecărei Kata şi gradul de măiestrie atins în execuţia respectivă.

Kata pe echipe este proba în care o echipă formată din 3 sportivi execută un

Kata sincron, arbitrii urmărind, pe lângă aspectele prezentate la Kata individual,

precizia sincronizării mişcărilor celor 3 coechipieri.

Arbitrii dau note separat pentru bunkai, apreciind în primul rând concepţia

acestuia, precum şi realismul şi siguranţa execuţiei.

Penalizări:

- nesiguranţa;

- pierderea stabilităţii;

- devierea poziţiei faţă de cea iniţială;

- desincronizări;

- ţinută devenită dezordonată;

33

- ignorarea etichetei şi deciziilor arbitrului.

III. Enbu - lupta demonstrativă între 2 sportivi de acelaşi sex sau sexe

diferite, a cărei durată este stabilită de regulament la 1 minut ± 5 secunde.

Combinaţiile de luptă sunt prestabilite (incluzând şi câteva procedee tehnice

impuse de regulament), concepţia lor aparţinând celor 2 sportivi şi antrenorilor

lor. Arbitrii urmăresc siguranţa execuţiei, atitudinea marţială şi spiritul de luptă

al celor 2 "adversari", originalitatea combinaţiilor de luptă prezentate.

Penalizări:

- depăşirea sau nerealizarea timpului regulamentar de execuţie;

- lovirea sau accidentarea unuia dintre parteneri, în urma execuţiei;

- ieşirea în afara spaţiului regulamentar.

1.3. Concepţii privind apariţia traumatismelor sportive

Orice agresiune asupra ţesuturilor organismului viu determină imediat o

reacţie de apărare locală, ale cărei elemente se organizează într-un proces de

timp inflamaţie, pe baza unei scheme biologice nespecifice, transmise genetic.

Aceste elemente sunt de tip vascular, sangvin, citologic, metabolic şi mecanic.

Dar, odată cu reacţia de apărare, se iniţiază şi fenomenul de reparare locală, care

cuprinde aceleaşi elemente, cele două fenomene nefiind decât sensuri ale

aceluiaşi proces. Cu alte cuvinte, elementele declanşate în ţesuturi de agresiune

reprezintă înseşi cărămizile cu care se va face repararea ţesutului (T. Sbenghe,

1981).

Evoluţia procesului de apărare-vindecare este influenţată de foarte mulţi

factori, cum ar fi: agentul etiologic al agresiunii, starea generală – reactivitatea –

organismului (care, la rândul ei ţine de un complex de factori), starea

morfofuncţională preexistentă a zonei agresionate, tipul şi calitatea intervenţiei

"terapeutice" etc. Traumatismele survenite în timpul practicării diferitelor

discipline sportive pot fi favorizate sau provocate de o serie de factori (C.

Obrascu, 1968):

a. factori de mediu;

34

b. factori aparţinând terenului de sport necorespunzător, materialelor sau

echipamentului sportiv;

c. factori datoraţi organizării defectuoase a activităţii de educaţie fizică şi sport;

d. factori aparţinând pregătirii sportivului;

e. agresivităţii din partea adversarilor.

Problemele psihologice ale traumatismelor au devenit foarte importante în

ultimele decenii, datorită în mod deosebit dezvoltării sportului de performanţă,

mai ales a celui de mare performanţă, care este o sursă mai amplă de riscuri, de

accidentări, datorită dezvoltării însăşi a psihologiei sportului, precum şi a

medicinii sportive.

1.4. Mecanismul psiho-fiziologic al riscului şi accidentării

M. Cordun (1996) arată că sportivul îşi dă seama de stresul produs de

accident, devenind sensibil la durere, şi aceasta cu atât mai mult în situaţia în

care recuperarea durează mai mult decât spera. El va face eforturi de a-şi dovedi

capacitatea, dar subconştientul îi va menţine prezenţa de teamă de accident sau

de recidivă. Teama influenţează, într-o măsură mai mare sau mai mică ,sistemul

cognitiv şi afectiv al pacientului, după structura temperamentală şi experienţa de

viaţă. Teama reduce nivelul concentrării şi al încrederii în sine, mărind simultan

tensiunea musculară şi activitatea nervoasă. J. Heil (1993) reprezintă teama de

accident în felul următor:

35

TEAMA DE ACCIDENT

FIZIOLOGIC PSIHOLOGIC

MUSCULAR

Reacţii specifice de apărare

SISTEMUL AUTONOMCreşterea frecvenţei cardiace

MODIFICĂRI NEUROCHIMICE

PERFORMANŢĂ

J. Heil 1993

DEPRINDERI

Slăbirea concentrăriiDistrugere crescută

INTERPRETARE

Scăderea încrederii în sine

CREŞTEREA FRICII DE DURERE

Stresul traumatismului – conceptul de stres. După cum arată I. Holdevici

(1988), conceptul de stres îşi are originea în cercetările de fiziologie întreprinse

de H. Selye. Acesta a observat că agenţii vătămători care acţionează asupra

organismului produc atât efecte specifice stimulului respectiv, cât şi efecte

nespecifice (leziuni, uzură, reacţii de apărare).

Holdevici (1988) realizează o schemă – Rezistenţa la stres:

REZISTENŢĂLA STRES

Reacţia dealarmă Faza de rezistenţă Faza de epuizare

H. Selye (1970) realizează o schemă a factorilor care influenţează rezistenţa

organismului la stres.

36

STIMUL

FACTORSTRESANT

EFECT SPECIFIC

CONDIŢII INTERNE:

- EREDITATE- EXPERIENŢĂ INDIVIDUALĂ- ORGANISM

CONDIŢII EXTERNE:

- CLIMĂ- MEDICAMENTE- ALIMENTE

I. Holdevici (1988) arată că la aceste aspecte trebuie adăugaţi în mod

obligatoriu factorii socioculturali, de importanţă majoră pentru om.

Se cunoaşte că traumatismul este un stresor puternic, care acţionează asupra

personalităţii bolnavului din punct de vedere al intensităţii şi severităţii

traumatismului şi al răspunsului psihologic.

După cum considera M. Cordun (1996), "intervenţia psihologică" are

totodată rolul de a grăbi şi de a face mai puţin stresantă recuperarea; în acelaşi

timp ea trebuie să îl convingă pe pacient să accepte durerea şi regimul sever al

terapiei.

Un rol important în prevenirea şi recuperarea traumatismelor îi revine

medicinei sportive. După I. Drăgan (1994), medicina sportivă este o specialitate

medicală cu un conţinut propriu, care nu se regăseşte în alte specialităţi medicale

şi se adresează tuturor, tineri şi vârstnici, sportivi şi nesportivi, în deplinătatea

capacităţii de efort sau handicapaţi din punct de vedere sportiv.

Medicinei sportive îi revin următoarele sarcini:

- preventive, în sfera activităţii de selecţie, orientare şi supraveghere;

- curative, care la rândul lor, au fost departajate în două categorii, tratând

37

diverse afecţiuni apărute la sportivi şi folosind activitatea fizică în scop şi mijloc

terapeutic;

- de cercetare ştiinţifică, a cărei dezvoltare determină evoluţia şi progresul

celor precedente.

Aşa cum arată M. Epuran (1995), psihologia sportivului s-a dezvoltat

simultan cu medicina sportului, stimulată de dezvoltarea sportului de

performanţă, în strânsă legătură cu ştiinţa sportului, ea însăşi în curs de

constituire.

Depăşind punctul de vedere psihosomatic, psihologia sportului s-a bazat pe

concepţia triadică a determinării persoanei de trei factori: biologic, psihologic şi

social, conceptul modern de "asistenţă medico-sportivă" şi de "asistenţă

psihologică" apropie şi mai mult aceste ştiinţe, prin ele însele interdisciplinare.

Noţiunea de asistenţă psihologică este deosebit de complexă, implicând măsuri

de organizare, coordonare şi control ale activităţii sportivului, aspecte de

protecţie şi sprijin, dar mai ales măsuri de formare a unor mecanisme (atitudini

şi deprinderi) eficiente de autoconducere şi autocontrol ale activităţii sportivului

(M. Epuran, 1994).

1.4. Metode de recuperare a frecventelor traumatisme apărute în

practicarea karate-do Shotokan

A. Metode de recuperare medicală convenţională

a. Tratamentul ortopedico-chirurgical

Tratamentul traumatismelor membrelor se bazează pe două mari grupe de

procedee – ortopedice şi chirurgicale – care se folosesc după caz, în raport de

leziune, de instrumentar, de ajutorare, de medicaţie şi de cunoştinţe. Orice

chirurg care se ocupă şi cu tratamentul traumatismelor membrelor trebuie să

cunoască şi să stăpânească în egală măsură atât procedeele ortopedice, cât şi pe

cele chirurgicale, aplicându-le după indicaţie, cu spirit eclectic, ştiind că

succesele fiecărui procedeu depind de indicaţia justă şi măiestria cu care el este

executat, evitându-se toate cursele şi greşelile ce pot apărea pe parcurs.

38

Tratamentul ortopedic al fracturilor, pentru a avea succes, trebuie respectate

nişte reguli, şi anume: precocitate în execuţia reducerii, indicaţie adecvată de

reducere ortopedică medicală, execuţie tehnică corectă, confort şi condiţii de

lucru satisfăcătoare, etanşeitatea aparatului gipsat, supravegherea suficientă a

aparatului gipsat în zilele următoare aplicării, controale radiografice periodice,

schimbarea la data stabilită a aparatului iniţial.

Tratamentul chirurgical constă în reducerea fracturii pe cale sângerândă şi

fixarea fragmentelor osoase cu ajutorul a diferite mijloace, cu precădere piese

metalice. El poate fi grevat de unele greşeli. Intervenţia chirurgicală se indică,

de obicei, ca urmare a insuccesului metodelor ortopedice, sau poate fi făcută de

la început ca o recunoaştere a ineficacităţii şi consecutiv a lipsei de indicaţie, în

cazul respectiv, a celorlalte metode de tratament. De multe ori însă, tratamentul

chirurgical este făcut abuziv, fie dintr-o necunoaştere suficientă a procedeelor

ortopedice, fie dintr-un exces temperamental al chirurgului general, înclinat să

rezolve totul prin operaţie. De asemenea, se uită adesea că "intervenţia

operatorie trebuie să fie operă de tehnică şi de înaltă ţinută profesională, şi

nicidecum o improvizaţie" (Al. D. Rădulescu).

Începând cu indicaţia operatorie, continuând cu intervenţia chirurgicală şi

terminând cu urmărirea postoperatorie şi la distanţă, fiecare element legat de

actul chirurgical necesită a fi bine fundamentat, fără scăpări sau greşeli de

execuţie ce pot contribui mai mult sau mai puţin la insuccesul final şi deci la

deformaţii condamnabile. Ori de câte ori chirurgul general sau ortopedul se

decide să efectueze o osteosinteză, el trebuie să-şi pună următoarele întrebări:

când operează, pe cine operează, cu cine operează, cum operează, cu ce

operează, unde efectuează operaţia şi ce trebuie să facă postoperator. Numai

răspunzând afirmativ la fiecare din aceste întrebări îşi poate permite să

procedeze la intervenţie chirurgicală (Gh. Niculescu).

b. kinetoterapia (gimnastica medicală)

Kinetologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul mişcării organismelor vii şi

39

al structurilor care participă la aceste mişcări.

Kinetologia medicală studiază mecanismele neuromusculare şi articulare

care asigură omului activităţile motrice normale, preocupându-se totodată de

înregistrarea, analizarea şi corectarea mecanismelor neuromusculare deficitare

(după T. Sbenghe, 1997).

Limitarea activităţii motrice poate fi determinată de:

- scăderea forţei musculare (hipotonie), creşterea forţei musculare

(hipertonie) sau spasticitatea musculară (contractură);

- redoare articulară;

- lipsa coordonării mişcărilor.

În cadrul reabilitării, ca proces medico-social complex, kinetoterapia

reprezintă un mijloc terapeutic de bază. Terapia prin mişcare intră în acţiune

concomitent cu celelalte mijloace, în cadrul planului terapeutic unitar.

Scopurile kinetoterapiei:

- ameliorarea capacităţii generale de mişcare şi a marilor funcţiuni;

- ameliorarea funcţiei segmentului sau segmentelor interesate direct în

afecţiune;

- prevenirea instalării deprinderilor compensatorii defectuoase şi stimularea

stării psihice

Formele kinetoterapiei

Principalele forme de aplicare a kinetoterapiei sunt următoarele:

- imitaţii şi jocuri;

- gimnastică generală şi respiratorie;

- gimnastică medicală selectivă;

- reeducarea mersului;

- reeducarea prehensiunii;

- hidroterapie

- sportul curativ;

- dansul curativ;

40

- terapia ocupaţională;

- ergoterapia.

c. Masajul

Este o cale de influenţare manuală, mecanică sau instrumentală a diferitelor

părţi ale corpului, cu următoarele efecte:

- relaxarea musculară;

- vasodilataţie periferică activă;

- stimulare a metabolismului;

- favorizează eliminarea produşilor toxici rezultaţi din arderile energetice şi

acumulaţi în ţesuturi;

- stimulare a circulaţiei limfatice;

- sedativ;

- analgezic;

- îmbunătăţire a stării trofice locale.

Masajul poate fi de două feluri:

Miorelaxant - folosit în cazul contracturilor musculare, pe musculatura din

apropierea zonelor traumatizate sau în afecţiuni reumatice.

Miostimulent - în profilaxia şi terapia hipotoniilor musculare, prin

inactivitatea după un traumatism, pentru combaterea edemelor traumatice şi

infiltratelor tisulare.

O şedinţă de masaj trebuie să dureze 20 - 30 de minute, insistând 2’-3’ pe

fiecare zonă. Este contraindicată masarea zonelor care prezintă leziuni

musculare sau leziuni traumatice.

Medicina tradiţională orientală ne oferă alternative la masajul "clasic" prin

micromasajul chinezesc (presopunctura), Tao-inn, Shiatsu, Kuatsu etc. În China,

masajul se folosea fie ca metodă unică de tratament, fie ca adjuvant al altor

tratamente. În funcţie de afecţiune, se foloseau una din aceste două metode:

- ngan-mo (cu efect sedativ);

- tonei-na (cu efect stimulent).

41

Una dintre cele mai cunoscute tehnici de masaj este tao-inn, cunoscută în

Japonia, SUA şi Europa sub numele de do-in. Acesta este, de fapt, un automasaj,

ce sa asociază unor manevre corporale, contribuind la mobilizarea energiilor în

organism. Do-in se aseamănă ca principiu cu acupunctura dar, spre deosebire de

aceasta, poate fi practicată de oricine, fără a avea cunoştinţe deosebite despre

traiectele meridianelor şi localizarea punctelor. Practicarea zilnică a acestei

tehnici permite energiei blocate să circule din nou liber, dând naştere unei

relaxări complete, care degajează ţesuturile din tensiunile acumulate în timpul

efortului fizic.

Alte metode de masaj ce pot fi utilizate în recuperarea sportivului sunt:

- micromasajul chinezesc, cu varianta sa modernă - presopunctura;

- shiatsu, cu manevre asemănătoare presopuncturii;

- Kuatsu, folosit în cadrul manevrelor de reanimare, ca masaj de urgenţă, pe

anumite zone reflexogene, cu acţiune la distanţă asupra inimii şi plămânilor.

d. Electroterapia

• Ionoforeza - procedură ce foloseşte curentul continuu, pentru a induce ioni

medicamentoşi în zona afectată. Are efect analgezic în cazul bolilor traumatice

(entorse, contuzii, luxaţii, leziuni musculare) şi bolilor reumatice;

• curentul dinamic - este o procedură ce foloseşte curentul cu impulsuri

unidirecţionale de joasă frecvenţă şi cu acţiune analgezică în stadiul acut al

afecţiunilor traumatice şi reumatice;

• undele scurte - procedură fizioterapeutică ce foloseşte curentul alternativ

de înaltă frecvenţă, realizează o "încălzire" a ţesuturilor în profunzime şi este un

utilizator cu rol analgezic, de îndepărtare a contracturii musculare, îmbunătăţire

a circulaţiei sangvine şi a mobilităţii articulare în zona afectată;

• ultrasunetele - au efecte analgezice, de relaxare musculară şi efecte

trofice, prin îmbunătăţirea circulaţiei în zona tratată, potenţâmd astfel şi

penetraţia în tegumente a unguentelor;

• ultravioletele - favorizează producţia de vitamina D în organism,

42

normalizează metabolismul calciului şi întăresc organismul în general. Sunt

folosite în special în cadrul helioterapiei.

e. Acupunctura

Istoria acupuncturii este o legendă a ştiinţei, pe care milenii de observaţie

minuţioasă o aduc zilelor noastre ca un adevăr, în acord cu tot ce descoperim (I.

Fl. Dumitrescu). Omul este un produs al cosmosului – afirmau străvechii filosofi

care fundamentau acupunctura – şi tot ce este conţinut în univers, ca şi

organismul viu, există prin confruntarea permanentă a două principii antitetice,

yang şi yng, reprezentând caracterele opsuse ale materiei (+ şi – ), care nu se

exclud, ci se întreţin într-o dialectică simbioză. Circulaţia energiei în interiorul

organismului viu nu este întâmplătoare, ea se realizează prin canale definite –

meridianele – iar punctele active reprezintă căile de comunicaţie energetică ale

organismului cu mediul înconjurător, având o corespondenţă funcţională pentru

fiecare structură organică. Acupunctura nu este o metodă de tratament cu

rezultate spectaculoase, aşa cum adesea se crede. Ea este o concepţie despre

interacţiunile funcţionale dintre structurile de înveliş şi cele interne, somatice şi

viscerale iar, pe un plan mai cuprinzător, o concepţie despre relaţiile permanente

ale organismului viu cu mediul înconjurător. În sensul direct al cuvântului,

acupunctura înseamnă înţepare şi, într-o accepţiune convenţională, se referă la

acţiunea acului, ca agent terapeutic, asupra unor puncte determinate pe suprafaţa

învelişului cutanat. Această denumire se conservă simbolic, cu toate că nu

exprimă nici sensul istoric, nici cel contemporan, al unei adevărate discipline

ştiinţifice. Dacă acul, ca agent terapeutic, tinde să devină anacronic în competiţie

cu arsenalul modern al procedeelor de stimulare, punctul, ca organ receptor în

actul terapeutic, este o realitate anatomo-funcţională care se manifestă, totodată,

şi ca organ efector în reflectarea fenomenelor funcţionale şi patologice din

interiorul organismului. Datorită proprietăţilor sale electrice, distincte, punctul

activ este denumit şi punct electrodermic. Numeroase argumente experimentale

îndreptăţesc să-i fie atribuit un rol important în schimburile energetice organism

43

– mediu electric, precum şi în menţinerea homeostaziei electrice a organismului

viu. În numeroase centre de cercetare care includ sau se întrepătrund cu

cercetarea ştiinţifică în domeniul acupuncturii se descoperă sau se confirmă

realităţi obiective ce fac ca străveche metodă de tratament extremorientală să

rămână permanent în actualitate. De fapt, asistăm la restructurarea vechilor

concepţii, la precizarea unor sensuri noi, la explicarea unor fenomene

necunoscute pentru medicină (I.Fl. Dumitrescu, D. Constantin).

Pregătirea psihologică a bolnavului înaintea începerii terapiei reprezintă o

necesitate a cărei înţelegere şi respectare poate asigura o mai mare probabilitate

şi chiar rezistenţă şi rapiditate a vindecării. Pentru alte domenii ale intervenţiei

medicale, ca de exemplu în chirurgie, problema pregătirii psihologice a

bolnavului a început să fie pusă cu tot mai multă seriozitate (Ionescu, 1975). În

acupunctură, o astfel de pregătire este în deplin acord cu spiritul disciplinei, cu

viziunea holistică asupra omului şi interacţiunilor sale cu mediul înconjurător,

fizic, biologic şi social. În acupunctura chineză, pregătirii psihologice a

pacientului i se acordă un rol important, şi aceasta îşi are aportul său la obţinerea

vindecării bolnavului.

Psihoterapia modernă este încadrată într-un sistem teoretic coerent de

înţelegere a relaţiilor dintre psihic şi somatic şi tehnicile sale îl pot ajuta

substanţial pe acupunctor în lupta pe care o duce împotriva disfuncţionalităţii.

f. Climatoterapia este o metodă ce utilizează clima ca factor profilactic şi

terapeutic în menţinerea sau ameliorarea stării de sănătate a organismului. Poate

fi folosită în asociere cu balneoterapia sau alţi factori naturali. În cadrul

climatoterapiei pot fi utilizate următoarele metode:

- aero- şi helioterapia;

- talazoterapia;

- nămolul terapeutic;

- hidroterapia;

- psamoterapia etc.

44

B. Metode Psihopedagogice

a. Antrenamentul mental Parte a "antrenamentului total", antrenamentul

mental s-a impus în ultimele decenii ca un mijloc complementar şi deosebit de

valoros al pregătirii tehnico-tactice a sportivilor. Practicarea acestui gen de

antrenament este justificată din cel puţin 3 puncte de vedere: primul ar fi acela

că orice mijloc care aduce un progres cât de mic în antrenament şi performanţă;

al doilea, de fond, că este o continuitate nesolicitantă fizic a antrenamentului

practic, pe care îl completează; al treilea că în anumite situaţii, ca accidentări,

deplasări lungi, întreruperi fortuite ale antrenamentului practic, îl putem înlocui

pe acesta cu rezultate deosebit de satisfăcătoare. Argumentele în favoarea

antrenamentului mental au fost aduse atât de către cercetători, cât şi de către

sportivii care le-au utilizat.

Încă de la sfârşitul secolului trecut, au fost descrise fenomenele de

exteriorizare a imaginii mişcării. Când cineva se gândeşte la o anumită mişcare,

în muşchii săi se produc modificări de tonus, inervaţie, influx sangvin, care pot

fi înregistrate, şi deci obiectivate, cu tehnici fiziologice potrivite. După ce

tehnicile de investigare au progresat, s-au putut înregistra modificări de tipul

electromiogramei, electrodermogramei, pletismogramei, pneumogramei,

retinogramei şi electroencefalogramei, ca urmare a înregistrării unor mişcări. Cu

ajutorul acestor tehnici s-au putut dovedi experimental efectele pozitive ale

antrenamentului mental. Creierul nostru are şi capacitatea de a reactualiza prin

cuvânt experienţa perceptivo-motrică dobândită prin exersare.

Antrenamentul mental, sau ideomotor, este procesul de menţinere şi

consolidare a reprezentărilor mişcărilor şi acţiunilor, având ca efect activarea

formaţiunilor neuromusculare şi deci creşterea eficienţei lucrului practic

(M.Epuran, I. Holdevici, Fl. Toniţa).

Antrenamentul mental constă în repetări în reprezentare, nu concret-practice

şi se bazează pe capacitatea dobândită prin instruire şi exersare de a conştientiza

propriile acţiuni, de a le reactualiza gândul la ele, dându-le numai exprimare

45

verbală corespunzătoare. Întrucât actul imaginat produce şi modificările

corespunzătoare în sistemul neuromuscular este lesne de înţeles că acest gen de

antrenament conduce la îmbunătăţirea indicilor funcţionali psihomotrici. Unii

metodişti consideră că antrenamentul mental este util atât pentru învăţarea, cât şi

pentru îmbunătăţirea unui procedeu motric (37, 60, 81, 103).

Prima condiţie în efectuarea antrenamentului mental este ca sportivul să

aibă un nivel satisfăcător de însuşire a mişcărilor şi acţiunilor, celelalte condiţii

sunt de ordin metodic: sportivul trebuie învăţat să se concentreze asupra

execuţiei şi să şi-o reprezinte; să efectueze şedinţe de 10 minute zilnic, la câteva

ore după antrenamentul practic; să precizeze de fiecare dată asupra căror

caracteristici sau detalii ale mişcărilor sau acţiunii se va opri într-o anumită

şedinţă; să controleze în antrenamentul practic valoarea celor imaginate.

Capacitatea de concentrare se educă progresiv, sportivul primind la început

sarcina de a observa atent execuţiile colegului, apoi pe ale sale şi să relateze

despre caracteristicile spaţiale, de forţă, viteză şi coordonare ale acestora. În

afară de această utilitate, de învăţare, consolidare şi perfecţionare, antrenamentul

mental s-a dovedit deosebit de eficient în situaţiile în care sportivul nu a putut

efectua antrenamentul practic din cauza unor accidentări şi imobilizări, a unor

îmbolnăviri, a deplasărilor lungi etc., în toate aceste situaţii el fiind un înlocuitor

al antrenamentului real. Practica antrenamentului mental are şi efecte educative

asupra sportivilor, prin creşterea nivelului de conştientizare a activităţii, prin

disciplinarea gândirii, creşterea capacităţii de concentrare şi, în general, prin

dezvoltarea autodeterminării, a concentrării conştiente a propriei activităţi.

b. Sugestia şi autosugestia

O caracteristică a situaţiei, sugestia reprezintă existenţa alternativei de a nu

reacţiona, deşi doar rareori subiectul supus influenţei sugestive realizează faptul

că dispune de această alternativă în absenţa aceleia de a nu reacţiona se poate

vorbi despre o situaţie cu caracter coercitiv. În literatura de specialitate se

discută despre:

46

- situaţia sugestie sau stimul sugestiv;

- comportamentul sugerat;

- sugestibilitate sau disponibilitatea subiectului de a reacţiona la sugestie

Situaţia sugestie este definită ( 81, 84;) ca un stimul sau constelaţie de

stimuli cu caracter provocativ, susceptibil să declanşeze:

- reacţii neadecvate ale subiectului, cum ar fi confundări, distorsionări etc.

(sugestii negative);

- reacţii care potenţează adecvarea la realitate şi în consecinţă o mai bună

adaptare la condiţiile existenţei (actualizarea disponibilităţilor latente ale

psihicului uman este efectul sugestiilor pozitive);

- reacţii neutre sub aspectul adecvării sau neadecvării la realitate (sugestii

neutre)

Practicienii domeniului au arătat că pentru a fi eficiente, în terapie sau în

optimizarea comportamentului uman sugestiile trebuie să respecte următoarele

condiţii: să fie acceptate de subiect, să concorde cu sistemul de valori al

persoanei, să servească scopului propus, să nu fie prea lung, să fie exprimate în

termeni pozitivi, să fie realiste, simple, convingătoare.

c. Gândirea pozitivă

Atitudinea este o anumită predispoziţie, orientare în raport cu un "obiect" şi

înglobează credinţele, simţămintele şi tendinţa de a acţiona într-un anumit mod

în raport cu "obiectul". De aceea am spus că gândirea "pozitivă" este o atitudine.

Ea presupune o anumită structură comportamentală a persoanei în "faţa lumii",

un anumit mod de a se "vedea" pe sine şi pe celilalţi, de a înţelege, simţi şi

acţiona în relaţiile cu ceilalţi, cu situaţiile cu care este confruntat, şi anume un

mod constructiv, eficient şi oportun ("pozitiv").

A gândi pozitiv înseamnă a ne folosi pozitiv de sugestibilitatea

subconştientului nostru. Informaţia trece de la nivelul conştientului în

subconştient. Subconştientul nu raţionează. El nu împarte informaţiile în corecte

şi eronate, în înţelepte şi prosteşti, adevărate şi false. Le stochează pe toate, ca

47

un slujbaş credincios şi astfel, din datele înregistrate, se cristalizează mai târziu

comportamentul. Dacă vrem să ne schimbăm comportamentul şi să devenim mai

performanţi trebuie să intervenim asupra subconştientului, selectând gânduri noi,

pozitive, cu care să ne alimentăm în mod repetat şi sistematic conştientul.

Gândurile acestea pozitive, administrate cu regularitate, vor prinde rădăcini în

subconştient. Gândurile negative, repetate, îl vor influenţa în rău, astfel că ele se

vor materializa prin rezultate negative, care la rândul lor se vor transforma în

gânduri, dorinţe şi idei negative, generate de subconştient. Negativitatea aceasta

trebuie "întoarsă" pentru a obţine rezultate comportamentale pozitive (125, 129).

Construindu-ne o anumită stare de spirit pozitivă, nu numai că ne vom simţi mai

bine în propria piele, dar vom şi face faţă mai bine evenimentelor, devenind

capabili să-i influenţăm şi pe cei din jur, ceea ce este lucrul cel mai important.

Toată lumea preferă să se afle în preajma unui om relaxat, fericit şi cu o

atitudine pozitivă.

d. Relaxarea

Cea mai cunoscută metodă de relaxare o constituie antrenamentul autogen,

care poate fi considerat punct de plecare în elaborarea unei tehnici de relaxare

mai comlexe. Antrenamentul autogen este o metodă bine fundamentată ştiinţific,

verificată experimental şi clinic, care se caracterizează prin simplitate şi

economicitate, în sensul că se învaţă uşor şi durează relativ puţin. Derivată din

hipnoza medicală, metoda a fost elaborată în Germania anilor 1920 de către

medicul psihiatru I. H. Schultz. Acesta definea antrenamentul autogen ca un

exerciţiu generat (genos) din interiorul eului (autos). Schultz (1967) arată că

antrenamentul autogen ajută subiectul să obţină o serie de avantaje, cum ar fi:

odihnă şi recuperare după efort, autorelaxare, autoreglarea funcţiilor autonome,

reducerea durerii, creşterea autocontrolului voluntar.

Principiul metodei constă, aşadar, în inducerea prin exerciţii

psihofiziologice a unei decontracturi generale a organismului, decontractură

care, prin analogie cu tehnicile hipnotice, permite comunicarea unor sugestii.

48

Metoda include exerciţii în care decontractarea concentrativă vizează

următoarele direcţii: musculară, sistem cardiovascular, sistem respirator, organe

abdominale şi zona capului. Exerciţiile pe care le învaţă subiectul sunt

următoarele:

- experienţa greutăţii;

- experienţa căldurii;

- concentrarea asupra cordului, în vederea încetinirii ritmului cardiac;

- controlul respiraţiei pentru calmarea acesteia;

- reglarea funcţionării organelor abdominale prin concentrare asupra

plexului solar;

- perceperea unei vasoconstricţii în zona frunţii.

Schultz subliniază faptul că mai ales în faza de învăţare este necesară

respectarea unor condiţii menite să faciliteze relaxarea prin reducerea stimulilor

exteriori, perturbatori. Este indicat ca relaxarea să se realizeze în condiţii de

linişte, de temperatură normală şi de semiobscuritate. Se recomandă trei poziţii

în care relaxarea se obţine mai uşor: poziţia şezând în fotoliu, poziţia "birjarului"

şi poziţia decubit dorsal (culcat pe spate).

e. Respiraţie şi relaxare

Omul civilizat şi-a pierdut capacitatea de a respira corect. Condiţiile vieţii

urbanizate, activităţile predominant sedentare, practicarea insuficientă a

educaţiei fizice şi a sportului modifică ritmul respirator normal. La aceasta se

adaugă stresurile psihice, anxietatea, controlul deficitar al emoţiilor care

contribuie la rândul lor la o respiraţie defectuoasă( 55, 79, 144). Respiraţia pe

nas reprezintă o regulă de bază a respiraţiei corecte şi eficiente. Un element

important de care trebuie să ţinem cont în efectuarea unor exerciţii de gimnastică

respiratorie este ritmarea acesteia. Pentru însuşirea unei respiraţii ritmice este

absolut necesară execuţia unei respiraţii ciclice. Respiraţia ciclică cuprinde două

etape importante: inspiraţia şi expiraţia. Pentru însuşirea unei respiraţii ritmice

este absolut necesară o poziţie comodă, cu coloana vertebrală dreaptă, această

49

poziţie putând fi culcat pe spate, şezând sau stând cu spatele drept. În multe

exerciţii de educare a respiraţiei sunt introduse faze de oprire a respiraţiei (apnee

voluntară) care pot să urmeze deopotrivă după inspiraţie sau după expiraţie.

Apneea contribuie la amplificarea mişcărilor respiratorii, după încetarea

acesteia, asigurând o hiperventilaţie secundară compensatorie. De asemenea,

apneea măreşte rezistenţa centrilor respiratori la consumul de oxigen din sânge

şi contribuie la creşterea cantităţii de bioxid de carbod eliminat. Datorită

efectelor sale benefice asupra organismului, apneea voluntară a devenit un

exerciţiu de educare a respiraţiei. Antrenarea acesteia este deosebit de utilă în

anumite ramuri şi probe sportive în cadrul cărora exerciţiile se realizează cu

apnee prelungită (Karate-do Shotokan)(70, 169,).

Tipuri de respiraţie

a) Respiraţia înaltă sau claviculară se realizează prin ridicarea uşoară a

umerilor şi contractarea abdomenului. În cadrul acestui tip de respiraţie se

întrebuinţează numai partea superioară a plămânilor şi, în consecinţă, aerul

pătrunde într-o cantitate foarte limitată. Respiraţia claviculară nu este utilă ca

atare decât înglobată în cadrul respiraţiei complete.

b) Respiraţia mijlocie sau costală. Aerul este dirijat în special spre zonele

mijlocii ale plămânilor. În cadrul respiraţiei mijlocii, diafragma se ridică,

abdomenul se contractă, coastele se depărtează uşor, dilatând cutia toracică.

Acest tip de respiraţie se întâlneşte la numeroşi sportivi şi în special la

practicanţii artelor marţiale. Se poate practica în poziţie culcat, şezând cu

coloana dreaptă sau stând în picioare. După o expiraţie se inspiră lent pe nas,

depărtând coastele. Abdomenul şi umerii îşi menţin poziţia. Acest tip de

inspiraţie contribuie la îmbunătăţirea circulaţiei sângelui în zona ficatului,

splinei, stomacului, vezicii biliare şi intestinului (Yesudian şi Heich, 1958).

c) Respiraţia abdominală sau diafragmatică. Acest tip de respiraţie este mai

eficient decât cele descrise anterior. Se realizează prin coborârea diafragmului şi

50

umflarea abdomenului. Se practică în poziţia culcat pe spate, şezând cu coloana

dreaptă sau în ortostatism. Acest tip de respiraţie prezintă următoarele efecte

terapeutice: este o respiraţie relaxantă, este odihnitoare pentru activitatea inimii,

stimulează digestia prin masajul realizat asupra organelor abdominale,

contribuie la scăderea tensiunii arteriale.

d) Respiraţia completă este cel mai eficient tip de respiraţie, asigurând

organismului o cantitate sporită de oxigen. Respiraţia completă îmbină cele trei

tipuri descrise anterior, solicitând întregul aparat respirator şi musculatura

respiratorie în totalitate, cu o cheltuială minimă de energie. Se produce astfel un

efect considerabil asupra organismului. Respiraţia completă se realizează prin

coborârea diafragmului, concomitent cu împingerea abdomenului spre înainte,

depărtarea coastelor şi ridicarea umerilor. Respiraţia completă se practică cel

mai bine în poziţia stând, cu coloana dreaptă şi corpul relaxat. După o expiraţie

amplă urmează o inspiraţie care cuprinde trei segmente:

- coborârea diafragmului, concomitent cu împingerea abdomenului spre

înainte, umflarea abdomenului trebuie executată fără a se manifesta intenţia de a

inspira. Se constată că aerul pătrunde oarecum "de la sine" în partea inferioară a

plămânilor;

- dilatarea toracelui cu depărtarea coastelor;

- ridicarea claviculelor.

În expiraţie, aerul se elimină în ordinea pătrunderii sale în plămâni; se

contractă uşor abdomenul, se apropie coastele şi se coboară umerii. Efectele

respiraţiei complete asupra organismului:

- creşte rezistenţa la răceli şi la alte tipuri de afecţiuni ale aparatului

respirator;

- amplifică vitalitatea generală a organismului;

- creşte capacitatea organismului de a rezista temperaturilor scăzute;

- contribuie în mod indirect la o mai bună funcţionare a tuturor organelor

interne, datorită oxigenării mai bune a sângelui care îl irigă, cât şi masajului

51

exercitat de diafragm asupra organelor aflate în cavitatea abdominală;

- respiraţia completă contribuie şi la o mai bună funcţionare a sistemului

nervos şi implicit a proceselor psihice.

Rolul regulator şi autoregulator al gimnasticii respiratorii creşte şi mai mult

dacă combinăm exerciţiile de gimnastică respiratorie cu exerciţiile de relaxare şi

destindere psihică. Între respiraţie şi relaxare există o foarte strânsă legătură. În

stările de destindere şi relaxare musculară, respiraţia devine tot mai lentă şi mai

profundă. Calmarea, încetinirea voluntară a respiraţiei contribuie la rândul său la

instalarea mai rapidă a stării de relaxare.

f. Hipnoza

Hipnoza reprezintă o metodă acceptată în tratamentul medical, psihologic,

în sport etc., practicată de către specialişti calificaţi. Aplicarea hipnoterapiei

trebuie să fie precedată de o corectă evaluare a subiectului ce urmează să fie

supus acestei intervenţii. Este necesar să obţinem informaţii cu privire la starea

psihică (dacă este psihotic, nevrotic, epileptic etc.) a pacientului, la nivelul său

intelectual, precum şi la istoria vieţii şi problemele sale psihologice. Deosebit de

importante sunt informaţiile referitoare la motivaţia pentru tratament, la nevoile,

structura, caracterul, precum şi la atitudinea acestuia faţă de hipnoză (79, 80,

81).

Bazându-se pe rezultatele cercetării ştiinţifice, terapeutul trebuie să

precizeze următoarele aspecte:

- hipnoza nu este acelaşi lucru cu somnul;

- hipnoza reprezintă o stare realizată într-o mai mare măsură cu concursul

subiectului faţă de acela al psihoterapeutului;

- în timpul hipnozei, subiecţii îşi conservă capacitatea de a-şi autocontrola

comportamentul (Lynn, Rhue şi Weeks, 1990);

- în timpul hipnozei, subiecţii sunt conştienţi de ceea ce se petrece în jurul

lor şi pot recepţiona şi stimuli care acţionează în afara contextului hipnotic

(Lynn, Weeks şi Milano, 1989).

52

Există numeroase tehnici de inducţie hipnotică utilizate de către specialişti.

Astfel, se poate cere subiectului să se relaxeze cu ochii închişi, să fixeze un

obiect strălucitor sau un punct fix, în timp ce terapeutul administrează sugestii

de relaxare, să se concentreze asupra unei imagini mentale, asupra unei idei,

asupra unei zone a corpului, asupra respiraţiei; de asemenea, se poate sugera

efectuarea unor mişcări monotone, automate sau concentrarea asupra unor

scenarii imaginare. Kirsch (1993) subliniază faptul că hipnoza reprezintă tehnica

cea mai potrivită pentru a ajuta "mintea" să convingă "inima" de un lucru de

care "mintea este deja convinsă". Hipnoza nu reprezintă o metodă de a-l

convinge pe subiect de faptul că gândurile sale negative n-au nici o bază reală, ci

de a-i spori încrederea în sistemele alternative de gândire care, o dată întărite,

vor submina forţa gândurilor disfuncţionale. Tot datorită hipnozei, gândurile

alternative se vor declanşa mai uşor, în mod automat. Hipnoterapia este aplicată

cu succes în multe domenii, printre care şi sport (Holdevici, 1999).

g. Autohipnoza Pentru încurajarea independenţei şi autonomiei pacientului, se recomandă

cât mai mult practicarea autohipnozei, mai ales după ce subiectul a realizat

câteva şedinţe de hipnoză, sub îndrumarea unui terapeut calificat, care are şi

menirea de a-l învăţa pirncipiile şi tehnica autohipnozei.

Ce se poate realiza prin autohipnoză?:

- să ne cunoaştem mai bine şi mai profund;

- să ne relaxăm după o zi încordată şi agitată;

- să ne eliberăm, prin utilizarea autosugestiilor, de anxietate, tristeţe,

irascibilitate, insomnii, dureri de cap, de gânduri negative şi complexe de

inferioritate;

- să ne îmbunătăţim capacitatea de concentrare a atenţiei, memoria, voinţa,

să gândim mai lucid şi să ne autoprogramăm psihicul pentru o viaţă mai

sănătoasă şi mai eficientă;

- să ne debarasăm de unele deprinderi negative, cum ar fi consumul abuziv

53

de alcool sau medicamente.

Autosugestiile sunt afirmaţii prin care subiectul îşi propune în gând cum

doreşte el să fie sau ce doreşte el să realizeze. Pentru construirea autosugestiilor

şi ca acestea să fie eficiente, se impune îndeplinirea anumitor condiţii:

- să se utilizeze doar afirmaţii cu conţinut pozitiv (de exemplu, în loc de

"nu-mi va mai fi niciodată teamă" trebuie să spunem "sunt deja calm, puternic,

echilibrat!")

- autosugestiile se combină cu tehnica vizualizării;

- după ce am practicat un timp autohipnoza sau relaxarea, putem utiliza şi

autosugestia în stare de veghe, atunci când ne simţim nervoşi;

h. Vizualizarea este o tehnică de autoprogramare a inconştientului ce

constă în reprezentarea mentală a modului în care dorim să fim sau a situaţiei pe

care dorim să o creăm. Ea se deosebeşte de simpla reverie sau visare diurnă prin

faptul că se realizează numai în stare de relaxare sau autohipnoză şi are un

caracter dirijat şi planificat (58,59,60,61). Pentru ca vizualizarea să aibă efectul

dorit, trebuie să respectăm câteva reguli elementare:

- imaginile să aibă un conţinut pozitiv;

- să se folosească imagini detailate, vii;

- imaginea să fie asociată cu autosugestia şi cu starea afectivă

corespunzătoare.

1.5. Concluziile capitolului

Karate este un sport de luptă şi karate-ka sunt expuşi producerii de

accidente, în special traumatisme prin contactul direct, manifestarea capacităţilor

de forţă, acţiunilor de proiectare-cădere, precum şi alte manifestări complexe

determinate de specificul luptei. Accidentele grave din karate se produc asupra

sistemului osos şi a celui articular(66,70,71). Vârsta pubertară este foarte

antrenabilă, dar şi foarte sensibilă la sarcinile ce depăşesc toleranţa individuală

la efort, structurile aparatului locomotor pasiv prezentând un risc mărit pentru

traumatisme sau leziuni. Pregătirea tehnică insuficientă este cea mai

54

responsabilă de accidentele din karate, în interdependenţă cu ceilalţi factori ai

antrenamentului sportiv.

Eliminarea în totalitate a accidentărilor este imposibilă, dar trebuie evitate

pe cât posibil. În acest context, recuperarea medicală convenţională aplicată

corect ne ajută să redăm sportivul cât mai repede sportului şi vieţii sociale.

Metodele psihopedagogice au un rol determinant în recuperarea psihică a

sportivului, ajutându-l să elimine anxietatea provocată de accident, să-şi

recapete starea de bine interioară, confortul psihic, optimismul, încrederea în

metodele psihopedagogice.

CAPITOLUL 2. METODELE DE CERCETARE, ORGANIZAREA ŞI

VALIDAREA CERCETĂRII

2.1. Metodele de cercetare

Analiza literaturii de specialitate

Pentru fundamentarea ştiinţifică a temei am selecţionat lucrările care

tratează acest subiect, concretizate în peste 200 titluri de autori străini şi

autohtoni (tratate, dicţionare, cursuri, monografii, traduceri, referate, articole din

reviste de pedagogie şi psihologie, manuale etc.), toate alcătuind bibliografia

selectivă a acestei lucrări. Autorii studiaţi au tratat în lucrările şi studiile lor

probleme legate de traumatismele cele mai frecvente ce apar în timpul

antrenamentelor sau competiţiilor de karate-do Shotokan, respectiv de metodele

de recuperare fizice şi psihopedagogice a celor traumatizaţi.

Observaţiile pedagogice

Observaţiile pedagogice au fost efectuate respectând cerinţele ştiinţifice

prezentate pe larg de numeroşi cercetători, printre care Piaget I. (1972), Epuran

M. (1992), Sbenghe T. (1981), Hidetaka I. (1990), J. Heil (1993), Holdevici I.

(1988), Ionescu (1975), Rădulescu Al. (1978). Obsevaţiile au vizat sportivii ce

55

practică karate-do Shotokan cu o vechime cuprinsă între 4 şi 9 ani şi vârste

cuprinse între 14 şi 23 de ani, ce au suferit diferite accidentări care s-au soldat cu

entorse în zona cotului, genunchiului şi gleznei. Observaţiile pedagogice au fost

efectuate în timpul imobilizării cu aparat gipsat, cât şi după, lucru care ne-a

permis să stabilim:

- traumatismele cele mai frecvente care apar în timpul antrenamentelor şi al

competiţiilor;

- testarea sportivilor înaintea începerii procesului de recuperare prin cele

două teste: scala de autoevaluare a depresiei (Zung) şi testul pentru depistarea

stresului;

- metodele de recuperare fizice clasice (kinetoterapie şi masaj);

- metodele de recuperare psihopedagogice (relaxarea şi autosugestia);

- modul cum s-au desfăşurat testările;

- metodele de recuperare fizice şi psihopedagogice utilizate în procesul de

recuperare;

- înregistrarea datelor antropometrice, testarea articulară, date anamnestice,

tratamente de urgenţă acordate etc. au fost concentrate în fişa de evaluare şi

tratament.

Au fost folosite, de asemenea, observaţii indirecte efectuate de antrenorii şi

specialiştii din preajma sportivilor cercetaţi.

Anchetarea prin chestionar şi interviu a specialiştilor şi sportivilor

Anchetarea specialiştilor şi sportivilor a fost efectuată în cadrul cercetărilor

prealabile, după cerinţele ştiinţifice recomandate de Epuran M. (1992), Sbenghe

(1981), Holdevici I. (1990).

Testarea

Această metodă de cercetare a urmărit obţinerea de date care, o dată

analizate, ne pot duce spre recuperare acceptată de sportiv, o reducere a

numărului de zile afectat recuperării, eliminarea pe cât posibil a sechelelor

posttraumatice, alegerea celei mai potrivite metode de recuperare.

56

Pentru o testare completă şi complexă a sportivului accidentat, am întocmit

fişa de evaluare şi tratament, care cuprinde următoarele date:

Testări medicale:

În cadrul testărilor medicale am întocmit la fiecare sportiv accidentat o fişă

de evaluare şi tratament care cuprinde următoarele date:

1. Date anamnestice

- data accidentării, antrenament sau competiţie;

- cauza – în urma încălzirii insuficiente, neatenţiei, esecuţiei incorecte a unei

tehnici etc.;

- forma – întindere, ruptură, fractură etc.;

- tratament de urgenţă acordat de antrenor, profesor, medic;

- tratament de recuperare:

- obiective: menţinerea tonică şi trofică musculară;

- mijloace: - mişcări izometrice

- kinetoterapie

- concluzii – evaluarea recuperării.

2. Date antropometrice (Anexele 9, 10, 11 şi 12):

Talia se măsoară cu ajutorul taliometrului, între vertex şi planul plantar.

Subiectul este aşezat în ortostatism cu articulaţiile în extensie, astfel încât tija

verticală a taliometrului să atingă călcâiele, şanţul interfesier şi coloana

vertebrală în dreptul omoplaţilor. Capul va fi aşezat astfel încât o linie imaginară

ce uneşte unghiul extern al ochiului cu marginea superioară a conductului

auditiv extern să fie paralelă cu planul plantar. Cursorul taliometrului va fi

sprijinit pe vertax şi se va citi şi consemna valoarea în centimetri.

Greutatea – măsurarea acestui parametru reprezintă măsurarea greutăţii

corpului cu ajutorul cântarului de persoane. Se măsoară în kilograme şi grame.

Anvergura – se măsoară cu ajutorul unei tije rigide gradate în centimetri,

aşezate între punctele digitale. Subiectul va fi aşezat în ortostatism, cu membrele

superioare la orizontală şi cu toate articulaţiile în extensie. Se măsoară în

57

centimetri.

Perimetrul toracic – testarea a fost executată cu banda metrică şi s-a făcut

măsurarea perimetrului toracic în inspiraţie şi expiraţie maximă.

Perimetrul braţ, antebraţ, coapsă, gambă (bilateral) – testarea a fost

executată cu banda metrică în contracţie şi relaxare.

Capacitatea vitală s-a executat cu ajutorul spirometrului, exprimarea

făcându-se în centimetri cubi (cm3).

Dinamometria s-a făcut cu ajutorul dinamometrului.

Testarea articulară s-a executat cu ajutorul goniometrului şi s-a testat flexia

dorsală şi plantară, inversia şi eversia.

Test pentru depistarea stresului

Experimentul constă într-un sondaj efectuat pe un lot de 15 karate-ka prin

testul intitulat "Cum răspundeţi la stres?"

Scala de apreciere

Interpretare

- 0 – 3 puncte, înseamnă că răspund normal la stres;

- 4 – 6 puncte; sunt la limita normalului;

- peste 7 puncte indică o discrepanţă serioasă între solicitări şi capacităţile

personale.

Test de autoevaluare a depresiei (Zung):

În cercetarea noastră am recurs la testul de autoevaluare a depresiei pentru

depistarea la timp şi stoparea eventualelor depresii care pot apărea în perioada

traumatică şi post-traumatică. În experiment am solicitat 15 sportivi cu diverse

traumatisme ale aparatului locomotor. Fiecare subiect a primit un formular cu 19

întrebări la care trebuia să răspundă cu: rar sau niciodată, uneori, adesea,

întotdeauna. Menţionăm faptul că nu se admite nici o sugestie sau influenţă de la

examinator.

Scala de apreciere:

Interpretare

58

- mai mic de 50 – nu este depresie;

- între 50 – 60 – depresie uşoară;

- între 60 – 70 – depresie medie;

- peste 70 – depresie gravă.

Calculul indicelui de depresie = nota totală x 100 : 80

Trăsătura distinctivă a stării alternative a conştiinţei, care însoţeşte succesul

în recuperarea sportivilor, constă în îmbinarea schimbărilor perceptive cu

formarea unei stări emoţionale pozitive, care depăşeşte brusc toleranţa la stres a

sportivului şi creează premisele unui model psihic elocvent pentru realizarea

scopului propus. Tocmai de aceea învăţarea de către sportivii traumatizaţi încă

din prima etapă a procesului de recuperare a autoinducţiei stărilor alternative de

conştiinţă constituie o etapă-cheie a tehnologiei de pregătire psihologică prin

relaxare şi autosugestie, antrenament mental, metode folosite în cercetarea

noastră. Cea mai importantă trăsătură distinctivă a acestor metode constă în

exprimarea orientării psiho-pedagogice direcţionată spre formarea calităţilor şi

deprinderilor psihice care condiţionează gândirea pozitivă şi încrederea în

obţinerea unui procent cât mai ridicat în recuperarea propriu-zisă. O altă

trăsătură importantă a acestor metode psihopedagogice este construită de un

sistem structurat integrat de pregătire psihologică, orientat spre antrenarea

mecanismelor de bază ale creierului, legate de specializarea unor calităţi motrice

specifice.

Dacă rezultatele celor două teste psihologice sunt pozitive, putem începe

procesul de recuperare. În cercetarea noastră am utilizat următoarele metode de

recuperare:

Metode de recuperare funcţională:

• Kinetoterapia sau "terapia prin mişcare" este principala armă a asistenţei

de recuperare funcţională. Din fişa de evaluare şi tratament întocmită fiecărui

sportiv în parte reiese diagnosticul cu tratamentul kinetoterapeutic adecvat.

În anexele (18,19,20) am alcătuit programe de recuperare mai complexe

59

pentru entorsele de cot, genunchi gleznă aplicate celor două loturi de sportivi

(martor şi experimental) cercetaţi.

În cercetarea de faţă am ales ca metodă de recuperare medicală

kinetoterapia sau "terapia prin mişcare", deoarece este principala armă a

asistenţei de recuperare funcţională. Kinetoterapia este un mijloc al

tratamentului de recuperare ce foloseşte un sistem de exerciţii fizice cu acţiune

asupra întregului organism.

Tratamentul recuperator are două perioade distincte:

- în timpul imobilizării;

- după scoaterea aparatului gipsat. În perioada de imobilizare trebuie

obligatoriu făcute exerciţii pentru păstrarea tonicităţii musculare.

În cercetare am urmărit 20 de sportivi practicanţi ai artelor marţiale stilul

karate-do Shotokan, cu diverse traumatisme căpătate în timpul antrenamentelor

şi competiţiilor.

Unele exerciţii utilizate în cadrul programelor kinetoterapeutice au fost

subsituite cu exerciţii specifice din karate-do Shotokan (anexa4), exerciţii

specifice însemnând executare de lovituri cu membrele inferioare şi superioare

(anexa5 şi6),exerciţii de respiraţie (anexa23). Am considerat util şi benefic de a

introduce exerciţii specifice karate-ului, întrucât sunt mult mai bine cunoscute

de către sportivi şi pot fi executate mult mai corect, ceea ce duce la creştere şi

îmbunătăţirea procesului de recuperare.

• Masajul. În cercetarea noastră am utilizat masajul, care este o cale de

influenţare manuală a diferitelor părţi ale corpului. Masajul folosit este de tip

miostimulent şi are aplicaţie în profilaxia şi terapia hipotoniilor musculare,

inactivitatea după un traumatism pentru combaterea edemelor traumatice.

Metode de recuperare psihopedagogică

În actul terapeutic, psihologia este solicitată plenar, din mai multe puncte

de vedere, privind:

- aplicarea principiilor umaniste psihologice şi pedagogice;

60

- adaptarea actului terapeutic la personalitatea pacientului;

- comunicarea sau dialogul terapeut – pacient;

- individualizarea procedurilor şi abordărilor psiho-medicale;

- reînvăţarea actelor motrice;

- întărirea eu-lui;

Investigaţiile pregătirii psihologice reprezintă un sector mult mai dificil

decât cel al investigaţiilor somato-funcţionale şi motrice. Pentru realizarea

cercetării, pe baza studiului bibliografic, am selectat un set de pregătire

psihologică, pentru relaxare (M. Epuran, 1989, M. Epuran, I. Holdevici, 1980, I.

S. Langer, 1990), pe care le-am adaptat condiţiilor specifice în cazul nostru a

sportivilor cu diferite traumatisme ale aparatului locomotor.

Testarea psihologică a sportivilor traumatizaţi

În cercetare am fost confruntaţi cu aspecte psihologice ale traumatismului,

privit ca eveniment deosebit, stresant în viaţa individului, cu reacţiile specifice

la acest gen de stres, cu trăirile subiective ale pacienţilor şi atitudinile lor faţă de

procesul de recuperare, faţă de medic, psiholog, terapeut şi uneori chiar faţă de

membrii familiei. Imediat după accident, sportivul suferă nişte transformări

somato-fiziologice-psihice. După cum preciza I. Holdevici (1995), nu se poate

efectua nici măcar teoretic delimitarea dintre manifestările psihice şi cele

somato-fiziologice. Putem exemplifica faptul că iritabilitatea şi gândurile

obsesive le-am alăturat simptomelor de ordin somatic sau psiho-fiziologic.

• Relaxarea, ca metodă psihopedagogică de recuperare a traumatismelor

întâlnite în practica karate-do Shotokan, am materializat-o prin antrenament

autogen – I. H. Scultz. De această metodă beneficiază numai lotul experimental

format din 10 sportivi cu entorsă de gleznă, genunchi, cot, gr. II, III.

• Autosugestia este a doua metodă de recuperare utilizată în cercetare.

Aceasta a fost materializată prin antrenamentul autogen. De asemenea,

experimentul s-a desfăşurat pe acelaşi lot şi aceleaşi traumatisme.

Experimentul pedagogic

61

Experimentul pedagogic a urmărit evoluţia a două loturi – experimental şi

martor – formate din practicanţi ai stilului karate-do Shotokan cu o vechime

între 4 şi 9 ani şi vârste cuprinse între 14 şi 23 de ani. Compararea rezultatelor

testelor psihice, metodelor de recuperare medicală clasică, metodelor

psihopedagogice, substituirea unor exerciţii din kinetoterapie cu unele din karate

ne-a permis să verificăm dacă modul în care am aplicat testele şi metodele de

recuperare propuse de noi şi parcurse de grupa experimentală a contribuit la

îmbunătăţirea procesului de recuperare prin obţinerea unui procentaj ridicat şi

diminuarea zilelor alocate recuperării. Alcătuirea programei experimentale a

ţinut cont de indicaţiile specialiştilor din domeniu (Epuran M., 1980, Dragnea

A., 1999, Gagea A., 1979, Kurt E., 1996, Holdevici I., 1988, Sbenghe T., 1980,

Popescu V., 1991, Baciu C., 1981). Programa experientală propusă de noi se

referă doar la o modalitate de recuperare a traumatismelor întâlnite în karate-do

Shotokan pentru a determina cât mai precis efectele aplicării ei.

- Cercetarea s-a făcut pe un lot de sportivi cu vârste cuprinse între 14 şi 23

de ani şi o vechime în practica karate-do Shotokan de 4 – 9 ani. Datorită

complexităţii artelor marţiale, aprofundarea lor implică o pregătire fizică şi

psihică ridicată.

- Au fost selecţionate cele mai frecvente traumatisme ce se produc în

antrenamente şi competiţii, după cum reiese din cercetările preliminare, cele mai

multe accidente se produc în timpul antrenamentelor – 74,66%, pe când în

competiţii 24,44 %.

- Recuperarea deficitară se produce datorită necunoaşterii suficiente a laturii

psihice a sportivului în momentul accidentării, modul de reacţie al acestuia la

durere, starea de anxietate pe care o capătă datorită imobilizării. De aceea am

acţionat prin cele două teste. (stres şi depresie).

- De cele mai multe ori în recuperarea traumatismelor, în cazul nostru

entorsele de gleznă, genunchi şi cot, nu se recurge decât la imobilizarea în aparat

gipsat, ignorându-se partea de recuperare medicală (kinetoterapie, masaj).

62

- Asocierea metodelor de recuperare medicale clasice cu cele psiho-

pedagogice grăbeşte perioada de recuperare şi totodată se îmbunătăţeşte şi

tonusul psihic al subiectului.

- Substituirea unor termeni şi exerciţii de karate cu cele din programul de

kinetoterapie are un impact pozitiv asupra subiectului, datorită faptului că

mişcarea respectivă este cunoscută şi este executată cu uşurinţă.

- Alimentaţia raţională, vitaminizarea, constituie suportul de bază în

procesul de recuperare.

De asemenea, programa experimentală propusă conţine teste psihologice,

exerciţii specifice karate-do Shotokan.

1. Teste psihologice aplicate:

- test pentru depistarea sportivilor predispuşi la stres;

- testarea prin scala de autoevaluare (Zung).

2. Exerciţii de recuperare specifice kinetoterapiei:

- complex de exerciţii pentru recuperarea cotului;

- complex de exerciţii pentru recuperarea genunchiului;

- complex de exerciţii pentru recuperarea gleznei.

3. Exerciţii specifice karate-do Shotokan care au substituit exerciţiile de

kinetoterapie:

- exerciţii pentru recuperarea cotului: executarea loviturilor de braţ;

- exerciţii pentru recuperarea genunchiului: executarea loviturilor de picior;

- exerciţii pentru recuperarea gleznei: executarea deplasărilor specifice

karate-do Shotokan;

- exerciţii de respiraţie prin Kata (lupta cu adversar imaginar), Unsu,

Hangetsu.

4. Exerciţii specifice metodelor psihopedagogice:

Relaxarea – tehnica lui Schultz

- inducerea senzaţiei de greutate la nivelul braţului;

- generalizarea senzaţiei de greutate;

63

- inducerea senzaţiei de căldură la nivelul braţului drept, stâng, membrului

inferior drept, stâng;

- generalizarea senzaţiei de căldură;

- exerciţii pentru liniştirea bătăilor inimii;

- exerciţii pentru calmarea respiraţiei;

- exerciţii pentru trăirea senzaţiei de căldură în regiunea plexului solar;

- exerciţii pentru inducerea vasoconstricţiei în zona frunţii.

Autosugestia

- exerciţii de tensionare;

- exerciţii de relaxare.

Metode statistico-matematică de prelucrare şi interpretare a datelor

Pentru cercetarea şi interpretarea datelor s-a utilizat testul Student şi testul

Anova, după cum urmează:

INDICATORI STATISTICI (Semnificatie si interpretare)

SARITURA IN LUNGIME DE PE LOC (Exemplificare)

Indicatori statistici Saritura in

lungime de pe loc

T1 T2 Media aritmetica 1.98 2.04 Eroarea Standard 0.02 0.02 Mediana 2.00 2.06 Modulul 1.96 2.10 Abaterea Standard 0.07 0.07 Dispersia 0.00 0.00 Abaterea medie 1.18 1.19 Coeficientul de variatie 0.003 0.003 Amplitudinea 0.27 0.21 Minim 1.83 1.94 Maxim 2.10 2.15 Nivelul de incredere(95.0%) 0.04 0.04

SEMNIFICATIE INDICATORI

64

Media aritmetica (M sau m)- reprezinta raportul dintre suma rezultatelor

si numarul de subiecti.

Eroarea Standard - reprezinta raportul dintre abarerea standard si

radicalul din numarul de subiecti.

Mediana - reprezinta valoarea (rezultatul) situata la jumatatea sirului

ordonat (crescator sau descrescator) al rezultatelor. Daca numarul de

subiecti, n, este impar, mediana este valoarea aflata pe pozitia (n+1)/2. Daca

numarul de subiecti, n, este par, mediana este media aritmetica a valorilor aflate

pe pozitiile n/2 si n/2 + 1.

Modulul - reprezinta valoarea (rezultatul) cu frecventa cea mai mare.

Abaterea standard (S sau s) - reprezinta un indicator al imprastierii

datelor care indica omogentiatea sau neomogenitatea populatiei studiate, dupa

cum valoarea sa este mai mica respectiv mai mare. Se obtine prin extragerea

rădăcinii pătrate din fracţia care are la numărător suma pătratelor diferentelor

dintre valorile observate ale populatiei si media lor aritmetica iar la numitor

numarul n-1, adica, numarul de subiecti minus 1...

Dispersia (S2 sau s2)- reprezinta tot un indicator al împrăştierii datelor si

este egala cu valoarea obtinută prin ridicarea la pătrat a abaterii standard.

Abaterea medie - Raportul dintre suma diferentelor in valoare absoluta (in

modul) a abaterilor de la medie si numarul de subiecti. Reprezinta media

aritmetica a abaterilor, in valoare absolută, de la medie.

A = (∑ABS(Xi - m)) / n

Coeficientul de variaţie - este dat de raportul dintre abaterea standard si

media artimetica.

CV = S / M

Maxim - este dat de rezultatul cu valoarea cea mai mare.

Minim - este dat de rezultatul cu valoarea cea mai mica.

Amplitudinea - se obtine ca diferenţă dintre maxim si minim.

Nivelul de incredere (95 %) – este o valoare cu ajutorul careia se obtine

65

intervalul de incredere in care se gasesc 95 % din datele studiate. Intervalul de

incredere se calculeazã astfel :

(media aritmetica – nivelul de incredere , media aritmetica + nivelul

de incredere)

Exemplu de calcul interval de incredere pentru T1. (1.98 – 0,04, 1.98 +

0.04) sau (1,94 , 2,02)

OBS. Restul indicatorilor sunt cunoscuti

SEMNIFICATIE INDICATORI t – Test DEPENDENT

(Exemplificare)

Indicatori statistici Valori

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0.00

Grade de libertate 11

t Statistic (calculat) -7.40

P(T<=t) (test unilateral) 0.00

t Critic test unilateral (val. din

tabel)

1.80

P(T<=t) (test bilateral) 0.00

t Critic test bilateral (val. din

tabel)

2.20

1. t – Test dependent se utilizeaza in cazul verificarii ipotezei nule pentru o

grupa de subiecti testată de doua ori asupra aceleasi variabile. Experimentatorul

este interesat de modificările apărute intre cele două testări.

2. Daca P <= 0,05 atunci t Statistic (calculat) este mai mare in valoarea

absolută (considerat pozitiv) decât t Critic (valoare ce se găseşte in tabelele

pentru t – test)

Diferenta mediilor – Ipoteza privind diferentele dintre mediile celor două

grupe. Ipoteza nulă (H0) presupune că nu există nici o diferenţă între mediile

rezultatelor (M1, respectiv M2) obţinute de sportivi, la proba considerată, la cele

66

doua testari (T1, T2). Cu alte cuvinte M1 – M2 = 0, sau M1 = M2. Ipoteza

alternativa (HA), este cea care neagă ipoteza nula.

Exista trei cazuri:

1. H0: M1 = M2 versus HA: M1 # M2;

2. H0: M1 = M2 versus HA: M1 < M2;

3. H0: M1 = M2 versus HA: M1 > M2.

Numarul de grade de libertate df = (n – 1), unde n = nnumarul de subiecţi

din grupa.

t – Statistic – valoarea calculata pentru t – test.

t Critic test unilateral - valoarea ce se obtine din tabelul t-test pentru

probabilitatea p propusa (de obicei, p = 0,05 / 2, adica p = 0,025) si df grade de

libertate. (testul unilateral, se considera in cazurile 2 si 3, H0 versus H1 )

P(T<=t) test unilateral – probabilitatea pentru cazul in care T obtinut din

tabel este mai mic sau egal cu t calculat (t – Statistic) în cazul testului unilateral.

t Critic test bilateral - valoarea ce se obtine din tabelul t-test pentru

probabilitatea p propusa (de obicei p= 0,05) si df grade de libertate. (testul

bilateral, se considera in cazul 1 H0 versus HA, Ipoteza alternativa presupune m1

# m2, cu alte cuvinte, m1 poate fi mai mic decât m2 sau m1 poate fi mai mare

decât m2))

P(T<=t) test bilateral – probabilitatea pentru cazul în care T obtinut din

tabel este mai mic sau egal cu t calculat (t – Statistic) în cazul testului bilateral

In acest exemplu caşsiîin toate testele realizate în lucrare, ipoteza nulă H0,

presupune ca diferenţa mediilor este 0. Prin urmare suntem în cazul unui t- Test

bilateral.

INTERPRETARE t – test

2

22

1

21

21 M-M

nS

nS

t+

=

67

Se respinge ipoteza nulă ,(diferentele dintre mediile variabilei analizate in

cele doua testari sunt semnificative), daca valoarea lui P calculată este mai

mică decât probabilitatea propusa (p = 0,05). Daca valoarea lui P calculata este

mai mare decât 0,05 atunci acceptam ipoteza nulă (diferentele dintre mediile

variabilei analizate in cele doua testari nu sunt semnificative)

TESTUL ANOVA – Semnificatie si interpretare.

(Exemplificare)

Cu ajutorul acestei metode de analiza studiem dacă exista sau nu

diferenţe semnificative statistic între mediile rezultatelor obţinute de

sportivii din cele doua grupe (sau loturi) la proba considerată.

Rezultatele obţiute vor fi prezentate astfel:

ANOVA: . Grupa 1 vs Grupa 2

Groupe Su

biecti

Su

ma

M

edia

Dispersia

Grupa 1 N1 ∑X

I

M

1

S12

Grupa 2 N2 ∑X

J

M

2

S22

Sursa Variatiei SS df MS F P

Intre Grupe C-

B

K-1 MS1 = (C-

B)/(K-1)

MS

1/MS2

p

In Grupe A-

C

P-K MS2 = (A-

C)/(P-K)

Total A-

B

P-1

68

SS – Suma patratelor

- Între grupe: C - B ;

- În grupe: A - C ;

- Total A - B,

unde:

A = ∑ X2 - ridicarea la pătrat a rezultatului fiecărui subiect şi apoi

însumarea tuturor valorilor rezultate indiferent de grupa din care fac parte

B = (∑ X)2 / N - însumarea rezultatelor fiecărui subiect, indiferent de grupa

din care face parte, ridicarea sumei la pătrat şi apoi impărţirea la numărul total de

subiecti.

C = (∑ X1)2/ N1 + (∑ X2)2/ N2 + ………….+.(∑ Xi)2/ Ni - însumarea

rezultatelor fiecărui subiect din grupa 1, ridicarea la pătrat şi împărţirea la

numărul de subiecti N1 din grupa 1; repetarea aceluiaşi procedeu pentru toate

grupele. La final se însumează toate rezultatele parţiale.

df – numarul gradelor de libertate :

- intre grupe df = numarul grupelor – 1

- in grupe df = numarul total de rezultate – numărul grupelor

• Media pătratică - MS se obţine, atât pentru "Intre grupe" cât şi pentru

"In grupe" prin raportarea valorilor corespunzătoare SS la df;

• Constanta Fisher - F - se obţine prin impartirea valorii MS pentru “Intre

grupe” la valoarea MS pentru “In grupe”

MS – Media patratica.

Se obtine, pentru fiecare sursă a variaţiei, prin impartirea valorii SS la df

(Ex MS in cazul sursei de variatie “In Grupe”, va fi 0.21 / 21 = 0.01).

F – Constanta Fisher rezultată din calcul, prin imparţirea valorii MS pentru

sursa “intre grupe” la valoarea MS pentru sursa “in grupe”.(In exemplul

considerat F = 0.05 / 0.01 = 5.00)

F crit – Constanta Fisher rezultata din tabele statistice pentru probabilitatea

de risc fixata (p = 0.05) si numarul gradelor de libertate. Daca F este mai mare

69

decât F crit, exista o diferenta intre mediile celor doua grupe. Valoarea

indicatorului P ne spune daca aceasta diferenta este statistic semnificativa sau nu.

P – (P value) - Reprezinta probabilitatea dupa care apreciem daca exista

sau nu o diferenta semnificativa din punct de vedere statistic intre cele doua

grupe. Valoarea lui P se obtine din calcul si se compara cu probabilitatea de risc

fixata in momentul efectuarii testului ANOVA. In calculele efectuate s-a lucrat

cu valoarea de 0,05.

Daca P calculat are o valoare mai mica decât 0,05 respingem ipoteza nula

(acceptam ipoteza alternativa) si spunem ca intre cele doua grupe exista o

diferenta semnificativa statistic, in cazul variabilei studiate (in exemplul de mai

sus Saritura in lungime de pe loc) In caz contrar (P calculat mai mare decât

0,05) acceptam ipoteza nula, si spunem ca nu exista diferente semnificative

statistic intre cele doua grupe, in cazul variabilei studiate.

Exemplu - Săritura în lungime de pe loc

ANOVA:

Grupe Su

biecti

Su

ma

M

edia

Dispersia

Grupa 1 12 24.

46

2.

04

0.00

Grupa 2 11 21.

41

1.

95

0.02

Sursa

Variatiei

SS df M

S

F P F

crit

Intre

Grupe

0.0

5

1 0.

05

5.00 0.0

38

4.3

2

In Grupe 0.2

1

21 0.

01

70

Total 0.2

6

22

In exemplul de mai sus, exista o diferenta statistic semnificativa intre cele

doua grupe. Afirmatia se bazeaza pe valoarea lui P, care este de 0,038. Cum

0,038 este mai mic decât 0,05 respingem ipoteza de nul care presupunea ca

diferenta dintre mediile celor doua grupe este egala cu zero.

2.2. Organizarea cercetării

Cercetarea de faţă s-a efectuat în trei etape, după cum urmează:

Etapa I (2001 – 2002) a cuprins studierea izvoarelor literaturii de

specialitate, în număr de circa 200, legate de tema cercetată (a se vedea

bibliografia). Această activitate a condus la formarea unei impresii clare în ceea

ce priveşte stadiul actual al cercetărilor şi cunoştinţelor din domeniu şi a permis

deschiderea unor strategii noi de cercetare evidenţiate în etapele ulterioare ale

prezentei cercetări.

Etapa a II-a (2002 – 2003) a constat în organizarea cercetărilor prealabile,

efectuate pe următoarele direcţii:

a. Chestionarea specialiştilor – completarea cunoştinţelor privitoare la

problema cercetată prin fructificarea experienţei practice a 25 de profesori,

medici, kinetoterapeuţi;

b. Intervievarea sportivilor – abordarea problemei din unghiul subiecţilor

accidentaţi;

c. Observarea unui număr de 20 de sportivi ce au suferit entorse în zona

cotului, genunchiului şi gleznei;

d. Testarea sportivilor prin cele două teste psihologice – depistarea stresului

şi depresiei;

e. Observarea subiecţilor accidentaţi în perioada de recuperare medicală

clasică (kinetoterapie şi masaj);

f. Observarea subiecţilor ce au folosit exerciţii specifice karate-ului în locul

71

celor de kinetoterapie;

g. Observarea subiecţilor accidentaţi care au participat la recuperare prin

metode psihopedagogice (relaxare şi autosugestie);

h. Observarea modalităţilor optime de recuperare a traumatismelor cercetate

a fost realizată prin fişa de evaluare şi tratament a fiecărui sportiv accidentat.

Etapa a III-a (2003 – 2004) a constat în efectuarea experimentului

pedagogic şi totodată verificarea eficienţei modelului experimental propus de

noi, prin compararea rezultatelor testărilor iniţiale, intermediare şi finale ale

grupelor de cercetare, precum şi analiza rezultatelor obţinute de sportivi după

procesul de recuperare.

2.3. Aprobarea şi aplicarea datelor cercetării

Rezultatele cercetării noastre au fost prezentate şi publicate :

- Importanţa testării sportivilor accidentaţi prin scala de autoevaluare

(Zung), depistarea depresiei înainte de începerea programului de recuperare,

Montreal, Canada, 2001

- Relaţiile psihopedagogice dintre terapeut şi pacientul traumatizat,

Oradea, România, 2002;

- Metode de recuperare a diferitelor traumatisme ale aparatului locomotor

folosite în artele marţiale, Bucureşti, România, 2002;

- Consideraţii asupra antrenamentelor în karate-do, Chişinău, Republica

Moldova, 2002;

- Forme de traumatisme întâlnite frecvent în practicarea artelor marţiale,

Târgu-Jiu, România, 2003;

- Studiu privind dezvoltarea artelor marţiale de la origine până în perioada

actuală, Chişinău, Republica Moldova, 2003;

- Metode psihopedagogice şi medicale de recuperare a traumatismelor

frecvent întâlnite în procesul de pregătire în artele marţiale (karate-do

Shotokan), Chişinău, Republica Moldova, 2003;

72

- Rolul kinetoterapeutului în echipa multidisciplinară de îngrijire a

bolnavului, Bucureşti, România, 2004;

- Autosugestia, metodă psihopedagogică utilizată în recuperarea diferitelor

traumatisme în artele marţiale// Chişinău, Rep. Moldova, 2005;

– Strategii de recuperare a traumatismelor aparatului locomotor întâlnite

frecvent în practicarea Artelor Marţiale// Piteşti România, 2005

-Kinetoterapia- metodă indispensabilă în recuperarea traumatismelor în

Karate-do Shotokan// Galaţi, România 2005

-Acordarea primului ajutor în cazul accidentărilor survenite în practicarea

Artelor Marţiale// Bucureşti România, 2006

– Strategii de recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan //

Craiova, România, 2006,

-Frecvenţa traumatismelor ce apar în antrenamentele şi competiţiile de Arte

Marţiale în funcţie de zona afectată şi locul de producere al accidentelor//

Bucureşti România, 2006

Toate aceste publicaţii servesc ca material metodico-ştiinţific atât pentru

kinetoterapeuţi, antrenori, profesori, studenţi.

73

CAPITOLUL 3. ELABORAREA UNOR STRATEGII DE

RECUPERARE A TRAUMATISMELOR ÎNTÂLNITE FRECVENT ÎN

PRACTICAREA ARTELOR MARŢIALE

În practicarea artelor marţiale, ca şi la sportivii de performanţă,

suprasolicitarea fizică şi psihică la antrenamente şi competiţii poate duce la

apariţia unor accidente, uneori minore, alteori punând în pericol viaţa

sportivului. Unele dintre ele sunt datorate durităţii efortului, tehnicii incorecte

sau nerespectării indicaţiilor elementare date de antrenor sau medic, altele au

drept cauză diversele afecţiuni care forţează organismul, efortul putând contribui

la declanşarea unor afecţiuni patologice grave( 75,76,98,99,100,105,106).

Aceste accidente trebuie cunoscute atât de medic, cât şi de antrenorul de arte

marţiale, deoarece comportarea imediată sau ulterioară, promptitudinea

măsurilor luate condiţionează evoluţia bolnavului în ultimă instanţă, succesul

sau insuccesul tratamentului.

Odată cu apariţia accidentului, antrenorul sau instructorul trebuie să fie în

măsură să aprecieze gravitatea lui, să acţioneze prompt în acordarea primului

ajutor şi, după caz, să solicite ajutor medical calificat.

Noţiunea de traumatism al aparatului locomotor este foarte largă şi se

74

întinde de la o simplă contuzie, entorsă, plagă a părţilor moi şi până la

politraumatisme.

Este necesar ca orice traumatism, indiferent de intensitatea şi localizarea lui

să constituie o urgenţă care să solicite asistenţa medicală calificată cât mai

precoce. În ceea ce priveşte noţiunea de asistenţă de urgenţă, ea cuprinde

totalitatea măsurilor de ajutor medical, atât în primele 24 de ore, adică de la

locul accidentului, până chiar imediat după sosirea accidentatului la spital. În

general, asistenţa de urgenţă comportă 3 etape: asistenţă la locul accidentului sau

primul ajutor propriu-zis, asistenţă pe timpul transportului şi aceea care se dă

imediat în spital. Indiferent de etapele parcurse, asistenţa medicală de urgenţă a

traumatizaţilor este nu numai o problemă de competenţă medicală propriu-zisă,

ci şi de organizare care presupune atât scurtarea timpului scurs de la acordarea

primului ajutor la locul accidentului şi pînă la rezolvarea terapeutică calificată

sau specializată, cât şi de înlăturare a oricăror gesturi neadecvate şi greşeli de

comportament medico-chirurgical.

Traumatismele sunt datorate tehnicii incorecte sau nerespectării indicaţiilor

elementare date de antrenor sau de medic, sau datorate efortului, necunoaşterii

suficiente a tehnicilor sau a regulamentului( 145,161).

1. Acordarea primului ajutor la locul accidentului:

- scoaterea rănitului de sub influenţa agentului traumatizant. Impunerea

calmului, deoarece panica poate produce mai multe victime decât accidentul

iniţial;

- administrarea de lichide;

- în cazul unei plăgi hemoragice, prima grijă este hemostaza provizorie.

Deşi a intrat în practica curentă obiceiul de a aplica un garou deasupra plăgii

sângerânde, se comit încă multe greşeli în aplicarea lui: garoul nu este strâns

suficient sau este strâns prea puternic, de asemenea menţinerea garoului nu

trebuie să depăşească 45 de minute. Riscurile mai sus amintite fac ca astăzi

aplicarea garoului să fie limitată la cazurile cu hemoragii evidente, renunţându-

75

se la obiceiul de a-l aplica sistematic pentru orice plagă superficială sângerândă;

- în cazul unei plăgi a părţilor moi, se recurge la pansament. Acesta are rol

de protecţie contra infecţiei, este hemostatic şi poate preveni şocul;

- la orice politraumatizat trebuie să se verifice respiraţia, pulsul, tensiunea

arterială, starea de conştienţă.

2. Asistenţa pe timpul transportării accidentatului este acordată de

specialişti

Prima greşeală se săvârşeşte în modul de transport a rănitului de la locul

accidentului la vehicolul ce asigură deplasarea la spital. Nu este permisă

ridicarea verticală şi cu atât mai mult mersul unui accidentat suspectat de o

fractură sau luxaţie la nivelul membrelor pelvine ,de un traumatism vertebral sau

purtarea de garou la nivelul membrelor inferioare.

Este recomandabil ca transportul să se facă cu mijloace sanitare specializate.

În cazul în care se folosesc mijloace improvizate – automobile, autocamioane

etc. – să se evite pe cât posibil zdruncinăturile. Pe timpul transportului este

indicat ca accidentaţii să fie sub observaţie, controlul stării generale, al tensiunii

arteriale şi al pulsului(161,177).

3. Tratamentul de urgenţă la sosirea în spital se acordă de medicul

specialist

Profesorul, antrenorul sau instructorul de arte marţiale trebuie să fie în

măsură să aprecieze gravitatea accidentului, să acţioneze prompt în acordarea

primului ajutor şi, după caz, să solicite ajutor medical calificat.

Pentru aceasta prezentăm în continuare cele mai frecvente accidente care

pot apărea în practicarea artelor marţiale, împreună cu manevrele de prim ajutor

recomandate.

Forme de traumatisme

A. Traumatismele capului şi gâtului

Comoţia cerebrală - pierderea bruscă a cunoştinţei pe scurtă durată (de la

câteva secunde la câteva minute), total reversibilă, putând fi însoţită sau nu de

76

puls tahicardic sau bradicardic, apnee sau hipopnee, vomă alimentară, scăderea

sau abolirea reflexelor oculo-palpebrale şi miotatice.

Tratament: repaus total 5 - 6 zile, sub supraveghere medicală (control

neurologic şi examinare electroencefalografică).

În comoţia cerebrală suferinţa este trecătoare şi nu produce leziuni în

substanţa cerebrală. Revenirea este completă, fără tulburări tardive.

Contuzia cerebrală - pierderea cunoştinţei, mai profundă şi mai îndelungată

(ore - zile), însoţită de fenomene vegetative (apnee, dispneee, vărsături, cianoză)

şi de semne neurologice (reflexe modificate, pareze, paralizii, leziuni de nervi

cranieni). Se poate întâlni la accidentele la sol, unde capul este compresat între

două planuri (sol şi greutatea adversarului). În cazurile mai grave, aceasta se

produce printr-un mecanism de "accelerare rotatorie", în Karate, prin lovitura

directă cu pumnul în bărbie. Prin aceasta, capul este împins brusc înapoi,

producându-se şi o rotaţie a capului în jurul artiuclaţiei occipito-atlatoidiene (cap

- gât), cu ruperea vaselor sangvine cerebrale dintre meninge şi creier. Efectul

vibrator al loviturii se transmite şi asupra creierului, producând mici sângerări,

cât şi o întindere şi o rotaţie a trunchiului cerebral, care poate duce brusc la stop

cardiorespirator (moarte clinică).

Tratament: solicitare de urgenţă a ajutorului medical calificat, după

acordarea primului ajutor(165,177).

Sindromul de compresie cerebrală - apariţia după un interval mai lung sau

mai scurt de timp de la traumatism a cefaleei, greţurilor, vărsăturilor,

bradicardiei, midriazei unilaterale, hemideficitului motor sau senzitiv, este

expresia existenţei unui hematom intracranian sau a unui edem cerebral

traumatic.

Tratament: îndrumarea de urgenţă a pacientului către un sistem medical

specializat.

Fracturile craniene - apar extrem de rar, dar semnele lor trebuie cunoscute,

pentru îndrumarea rapidă a bolnavului spre serviciul medical specializat.

77

Semne indirecte:

- hematomul sub scalp;

- edem;

- denivelări;

- echimoze;

- pierdere de sânge şi lichid cefalorahidian prin orificiile nazale şi

auriculare;

- paralizie facială periferică;

- hipoacuzie;

- sindrom vestibular;

- strabism (în fracturile de stâncă temporală).

Cel mai grav accident în fracturile craniene este fractura osului temporal, cu

interesarea arterei meningo-temporale şi apariţia hematomului extradural.

Evoluţia hematomului este foarte rapidă şi de aceea este de cea mai mare

urgenţă.

Accidentatul este transportat la o clinică de specialitate şi supus intervenţiei

chirurgicale.

Reluarea activităţii competiţionale după o fractură craniană necomplicată nu

este posibilă înainte de 6 luni şi numai după "restitutio ad integrum".

Leziunile scalpului - în practica sportivă se întâlnesc deseori plăgi ale

ţesuturilor moi epicraniene, atingând de multe ori doar pielea capului şi

aponevroza epicraniană şi, uneori, favorizând apariţia hematomului epicranian.

Tratament: în aceste condiţii trebuie efectuată dezinfecţia plăgii cu apă

oxigenată, alcool, spălare simplă cu apă şi săpun, pansament şi în cazul

iminenţei hematomului comprese reci aplicate pe locul loviturii.

Fracturi de maxilar - evidenţiate de întreruperea continuităţii osoase, durere

spontană sau provocată de mişcări ale mandibulei, tumefacţii, echimoze,

hematoame, tulburări ale raportului de ocluzie.

Tratament: imobilizare cu un bandaj cu faşă numit "bandajul în căpăstru"

78

sau cu benzi de leucoplast şi transportul la spital în poziţie şezând.

Fracturi ale arcadei temporo-zigomatice se produc prin cădere directă în

cap şi faţă, cu impact pe frunte şi tâmplă. În artele marţiale, în loviturile directe

pe tâmplă, fractura interesează orbita înainte, iar înapoi arcada temporo-

zigomatică. Prezenţa fracturii se manifestă printr-o vânătaie (echimoză) în jurul

orbitei, un edem al obrazului şi deformarea lui. Şi aceasta constituie o urgenţă

medico-chirurgicală şi impune ajutor de specialitate.

Traumatismele nazale - după intensitatea şi direcţia agentului vulnerant, ele

pot interesa numai partea cartilaginoasă sau numai partea osoasă a piramidei

nazale, sau pe amândouă. Semnele ce apar sunt dureri la nivelul piramidei

nazale, deplasări sau deformări, epistaxis, tumefacţii, scurgeri de LCR (în cazul

unei fracturi la nivelul lamei ciuruite a etmoidului).

Tratament: oprirea hemoragiei, dezinfecţia plăgii şi îndrumarea spre secţia

ORL. Epistaxisul (hemoragia nazală) apare frecvent în practica artelor marţiale

şi de cele mai multe ori se opreşte spontan. În cazurile mai grave, unde

hemoragia este abundentă, este bine să aplicăm câteva soluţii simple şi eficiente:

- culcarea accidentatului pe spate;

- compresiunea digitală a narinei, în direcţia înăuntru şi în sus;

- tamponarea cu apă oxigenată sau antipirină 10%, vit. K sau Adrenostazin;

- aplicarea de comprese reci pe urechi şi pe coloana vertebrală, între

omoplaţi;

- presopunctură pe ceafă, la 0,5 cm deasupra marginii de inserţie a părului

- masarea dosului mâinii în punctul situat la unirea policelui cu indexul.

Traumatisme oculare - apar mai rar la nivelul globului ocular şi mai

frecvent la nivelul anexelor (orbită, pleoape, sprâncene) şi se manifestă prin

echimoze, tumefacţii, edeme, fotofobie, dureri oculo-orbitale, scăderea acuităţii

vizuale.

Tratament: în cazul traumatismelor anexelor orbitale, după dezinfecţie se

aplică comprese reci, pansamente sterile, dacă există plăgi bolnavul este

79

îndrumat spre medicul de specialitate. O atenţie deosebită trebuie dată

hematomului masiv palpebral, cu tendinţă de difuzie spre părţile învecinate, care

poate fi expresia unei fracturi de perete orbital. În acest caz trebuie solicitat

ajutorul imediat al specialistului.

Traumatisme ale pavilionului urechii - mai rare şi mai puţin grave,

manifestate prin excoriaţii, hematoame până la rupturi de timpan, în care apar

dureri vii, otoragie, scăderea acuităţii auditive.

Tratament: după acordarea primului ajutor, constând în toaleta plăgii şi

pansament steril, comprese reci, pansament compresiv (în cazul hematomului),

se îndrumă pacientul spre serviciul medical de specialitate.

Traumatismele laringelui - manifestate prin dispnee, durere, disfonie,

leziuni tegumentare.

Tratament: după primul ajutor, constând în combaterea şocului prin metode

de resuscitare, oprirea hemoragiei se transportă bolnavul la secţia ORL, unde se

va face profilaxia stenozelor laringiene.

B. Traumatisme vertebro- medulare

Sunt rare dar extrem de grave, putând duce rapid la exitus (cele de C1 - C3)

sau la apariţia paraplegiilor flasce. Acesta este motivul pentru care, de îndată ce

se suspectează o astfel de leziune, trebuie solicitată salvarea, fără a mişca

pacientul de la locul accidentului(144,145).

C. Traumatisme ale organelor interne, cavitare sau parenchimatoase

Traumatismele renale, frecvente în accidentele abdominale. În Karate se

produc prin lovituri în spate, paravertebral sau pe torace, lateral, cu fracturi de

coaste. Loviturile pe rinichi pot produce chiar rupturi renale cu vărsare de sânge

şi urină în cavitatea abdominală, ceea ce generează o stare foarte gravă pentru

accidentat. Se manifestă clinic prin durere lombară, contractură musculară,

hematurie, şoc traumatic.

Traumatisme hepatice - extrem de grave, apar în urma loviturilor primite în

hipocondrul drept şi sunt reprezentate de rupturi ale capsulei sau pediculului

80

hepatic. Se manifestă prin dureri abdominale mari, pereţii abdominali sunt

puternic contractaţi, paloare a feţei şi buzelor cu transpiraţii reci, puls rapid, slab

perceptibil şi tahicardic.

Traumatisme vezicale - apărute în special la lovituri pe o vezică plină. Se

manifestă prin semnele clasice de şoc însoţit de hematurie, disurie, falsă retenţie

urinară (semne ale unei eventuale rupturi vezicale).

Tratament: în toate cazurile când se suspectează o leziune a unui organ

intern, chiar dacă manifestările sunt minore, se impune un consult de specialitate

şi o supraveghere medicală timp de câteva zile, dată fiind posibilitatea apariţiei

leziunilor în doi timpi, cu hematom intracapsular şi ruptură tardivă a capsulei

organului respectiv. La locul accidentului se pot aplica analgezice, sedative şi

pungă cu gheaţă pe locul respectiv.

D. Sincopa

Reprezintă oprirea bruscă a respiraţiilor şi bătăilor cordului şi apare în

practicarea artelor marţiale accidental, ca urmare a unei lovituri într-una din

zonele reflexogene ale capului.

Medicina clasică ne indică, ca mijloc de prim ajutor, resuscitarea cardio-

respiratorie, cu respiraţie artificială şi masaj cardiac extern.

Medicina tradiţională orientală vine cu o alternativă la cea clasică, oferind

prin presopunctură, metode simple, dar eficiente de reanimare. Iată câteva

soluţii:

- tonifierea punctului situat la unghiul unghial extern al degetului mic de la

mână;

- tonifierea punctului situat pe şanţul nazo-labial, la unirea 1/3 superioare cu

2/3 inferioare, sau se apasă cu unghia pe şanţul dintregingie şi buza superioară;

- tonifierea punctului aflat pe pliul pumnului în afara arterei radiale;

- în cazul sincopei datorată loviturii în plexul solar se adaugă masajul

energic în centrul tălpii piciorului;

- în cazul sincopei datorată loviturilor la testicule, se execută percuţii pe

81

marginea internă a tălpilor, cu pumnul;

- în cazul loviturilor la gât, se execută percuţii uşoare cu vârful degetelor pe

vertebra C7;

- în cazul loviturilor la cap - masaj blând pe tâmple şi ceafă, percuţii uşoare

cu palma pe regiunea lombară şi cu vârful degetelor pe vertebra L3.

E. Traumatismele aparatului locomotor

Sunt cele mai frecvente la practicanţii de arte marţiale, variind de la simple

contuzii, crampe musculare, la luxaţii şi fracturi complicate(132,134,135).

Contuziile apărute în urma unor lovituri directe sau indirecte se fac simţite

prin edem, echimoză, hematom, durere şi impotenţă funcţională.

Tratament: nu prezintă gravitate, iar tratamentul imediat constă în

refrigeraţii şi pansament compresiv în cazul hematoamelor.

Leziunile musculare apar în special prin suprasolicitare, ca urmare a unei

încălziri insuficiente, a unor stări de oboseală sau în cazuri de supraantrenament.

Ele sunt de diferite grade, începând cu întinderile musculare până la rupturi de

ligamente şi muşchi.

• Întinderea musculară este un accident frecvent în sport şi apare mai ales

în urma unei încălziri neglijate şi insuficiente. Semnele întinderii musculare, pe

lângă contractură, sunt: blocarea membrului respectiv în plin efort fizic,

impotenţă funcţională şi durere vie.

Tratamentul constă în masaj şi presiuni cu policele de la baza muşchiului în sus.

• Ruptura musculară se întâlneşte relativ frecvent. Ea constă din

întreruperea continuităţii fibrelor musculare şi apariţia de mici hemoragii locale.

Apare mai frecvent la muşchii extensori ai coapsei. Se produce în urma unui

efort intens sau a unei mişcări bruşte a unui muşchi care nu a fost suficient

încălzit. În ruptura totală a muşchiului, la palpare se simte o depresiune şi uneori

poate fi şi o colecţie sangvină locală.

Tratament: aplicarea locală a unei pungi cu gheaţă sau clorură de etil spray

şi aplicarea de pansament compresiv (dacă ruptura este parţială). În ruptura

82

totală, de asemenea, se impune pansament compresiv, accidentatul necesitând

internare pentru sutura muşchiului. Nu se face masaj în primele 8 - 12 zile.

Leziuni tendinoase - apar de asemenea ca urmare a suprasolicitărilor şi sunt

reprezentate de peritendinite, sinovite, rupturi tendinoase şi se manifestă prin

dureri localizate, crepitaţii, edem, impotenţă funcţională.

Tratament: repaus, unguente antiinflamatoare, fizioterapie, iar în cazul

rupturii de tendoane - intervenţie chirurgicală.

Periostita traumatică - apărută prin contuzii ale crestelor sau feţelor osoase

superficiale. Local se percepe o tumefiere, dureri la palpare şi, uneori, creşterea

temperaturii locale.

Tratament: refrigeraţia, unguente locale antiinflamatoare, antiflogistice,

sedative, fizioterapie.

Entorsele

După traumatismele directe (contuzii), sunt cele mai frecvente afecţiuni ale

aparatului locomotor, determinate de practica artelor marţiale. Entorsa este o

afecţiune articulară, care se manifestă prin leziuni capsulo-ligamentare,

rezultatul unor solicitări dinamice care depăşesc capacitatea de rezistenţă a

componentelor articulaţiei respective. După gravitatea leziunilor, entorsele sunt

de 3 grade:

1. Entorsa uşoară (de gradul I) - întinderea ligamentelor articulare, fără a fi rupte:

2. Entorsa moderată (de gradul II) - ligamentele articulare sunt parţial rupte, iar

local apar echimoze;

3. Entorse gravă (de gradul III) - ruperea totală a ligamentelor articulaţiei, putând

fi şi smulgeri parcelare de os.

În funcţie de gravitatea entorsei, semnele clinice se manifestă prin dureri,

echimoză, edem, creşterea temperaturii locale.

Articulaţiile cel mai frecvent lezate sunt:

- gleznei

- genunchiului

83

- cotului

- scapulo-humerală

- metacarpo-falangiene

- metatarso-falangiene

Tratament: repaus, refrigeraţie. imobilizare, sedative, unguente

antiinflamatoare, urmând un consult ortopedic şi radiologic, pentru a infirma

posibilitatea existenţei unei fracturi sau rupturi ligamentare(86,1249.

Luxaţiile sunt accidente ale articulaţiilor, care constau în ruperea

ligamentelor şi a capsulei articulare cu pierderea contactului normal dintre

extremităţile osoase. Se manifestă prin: deformarea articulaţiei (caracteristică

fiecărei articulaţii în parte), impotenţă funcţională, durere vie din momentul

accidentului, edem.

Tratament: reducerea luxaţiei prin manevre ortopedice, apoi imobilizare.

Reducerea trebuie efectuată cât mai rapid după producerea accidentului, de

preferat înainte de apariţia edemului dar, în lipsa unui personal calificat, care să

cunoască manevrele, este mai bine ca bolnavul să fie transportat la cea mai

apropiată clinică de ortopedie. Aici se va practica reducerea sub anestezie

generală, cu administrare de decontracturante musculare.

Fracturile sunt accidente foarte grave. De cele mai multe ori agentul

determinant este traumatismul direct sau indirect, care acţionează cu violenţă.

Există însă şi fracturi determinate prin suprasolicitare, iniţial invizibile

radiologic şi confundate cu periostitele sau entorsele. Cele mai frecvente fracturi

se produc la membrele superioare şi inferioare, ele fiind:

- fracturi închise (când osul este rupt, iar tegumentul intact);

- fracturi deschise (când pielea este perforată, iar vârfurile osului ies prin plagă).

La inspecţie se pot observa poziţii deformate, mobilitate anormală,

contractură musculară, durere, scurtarea tegumentului. Diagnosticul sigur este

pus prin examen radiologic.

Tratament: primul ajutor constă în imobilizarea provizorie, care are drept

84

scop împiedicarea mişcărilor osului fracturat în timpul transportului, cât şi

împiedicarea transformării unei fracturi închise într-una deschisă, cu mari

posibilităţi de sângerare şi infectare.

Pentru imobilizare se pot folosi atele sau bastoane căptuşite cu un strat gros

de vată şi fixate prin legături improvizate. Atelele trebuie să fie suficient de

lungi încât să cuprindă şi articulaţiile (proximală şi distală). În cazul unei

fracturi deschise se vor badijona marginile plăgii cu tinctură de iod sau alcool,

peste care se aplică compresă groasă de tifon steril, peste care se aplică vată şi se

fixează totul cu o faşă circulară, apoi se imobilizează braţul sau segmentul

respectiv. Se pot administra sedative, analgezice, după care se va transporta

accidentatul la o clinică de ortopedie.

În afara acestor cazuri "clasice", mai pot apărea leziuni microfibrilare,

microtraumatisme, care dau naştere unor dureri aparent fără substrat fiziologic.

Pentru acestea, ca şi pentru cele de mai înainte prezentate, medicina tradiţională

pune în ajutor o serie de tehnici de masaj şi stimulare prin puncte, care pot fi

uneori de mare ajutor în combaterea durerii.

Dureri de cot - masajul punctului situat pe planul cotului, pe marginea

internă a tendonului bicipital.

Dureri de mâini - masarea punctului situat pe dosul mâinii în depresiunea

dintre metacarpianul IV şi osul cu cârlig, pe pliul posterior al pumnului;

- masarea punctelor situate la unirea degetelor şi a punctelor situate

în apropierea primelor articulaţii interfalangiene;

Dureri de umăr - masarea punctului situat pe marginea superioară a

trapezului, la jumătatea distanţei dintre gât şi umăr;

- masarea în fosa spinoasă la nivelul apofizei spinoase T4;

- masarea tălpii hemilaterale, la baza degetului mic, în zona situată

între metatarsienele IV - V;

- masarea punctului de unire a claviculei şi humerusului, în vârful

fosei formate prin ridicarea braţului înainte;

85

Dureri de genunchi - masarea punctului situat în fosa de sub rotulă, lateral

de ligamentul rotulian;

- masarea tălpii piciorului de aceeaşi parte, în zona laterală, în

dreapta maleolei externe;

- masaj în unghiul dintre tuberozitatea internă a tibiei şi marginea sa

posterioară (spre genunchi).

Dureri musculare ("febra musculară") - masajul muşchilor dureroşi şi

masajul punctului situat pe faţa externă a gambei, sub şi înaintea capului

peroneului.

3.1. Viziunea specialiştilor asupra apariţiei traumatismelor şi

metodelor de recuperare în conformitate cu rezultatele anchetei-chestionar

propuse.

Pentru elucidarea concepţiilor expuse în scopul şi sarcinile prezentei lucrări,

noi am efectuat un sondaj în rândul profesorilor şi antrenorilor de arte marţiale,

kinetoterapeuţi şi medici ortopezi care se ocupă cu recuperarea sportivilor. În

acest sens am alcătuit un chestionar cu 10 întrebări.

La acest chestionar au avut amabilitatea să ne răspundă 15 profesori, 10

antrenori, 7 kinetoterapeuţi, 3 medici.

Întrebările formulate în chestionar au avut răspunsurile de tip închis, cu

variante alese de noi. Rezultatele chestionarului sunt detaliate în tabelul 3.1. REZULTATELE ANCHETEI - CHESTIONAR

Tabel 3.1.

Nr crt

ÎNTREBĂRI ŞI VARIANTE DE RĂSPUNS PROCENTAJE RĂSPUNS

1 Care sunt cele mai frecvente traumatisme întâlnite în Karate-do Shotokan?

a. Membre superioare 39,62 b. Membre inferioare 43,80 c. Cap 6,22 d. Trunchi 9,55 e. Altele 0,81

86

2 Precizaţi unde se produc cele mai frecvente accidentări a. La antrenamente 74,66 b. În competiţii 24,44 c. Altele 0,9 3 Menţionaţi cine poate acorda primul ajutor în cazul

unui traumatism cranio-cerebral

a. Medicul 84,60 b. Profesorul / antrenorul 3,10 c. Cadre specializate 11,80 d. Altele 0,5 4 Cum v-aţi propus să cunoaşteţi particularităţile psihice

ale practicanţilor de Karate-do Shotokan

a. Teste psihice 7,00 b. Relaţia antrnor - familie 36,45 c. Relaţia antrenor - şcoală 22,88 d. Alte modalităţi 32,65 e. Altele 0,02 5 Care din criteriile enumerate mai jos consideraţi că

trebuie să le posede practicanţii de Karate-do Shotokan

a. Criterii funcţionale 14,70 b. Criterii psihologice 5,88 c. Criterii somatice 14,11 d. Criterii de motricitate 64,30 e. Altele 1,81 6 Consideraţi benefică corelarea metodelor de recuperare

clasice cu cele psihopedagogice

a. Da 82,00 b. Nu 16,55 c. Altele 0,45 7 Ce pondere acordaţi antrenamentului mental în timpul

imobilizării cu aparat gipsat în urma unui traumatism

a. 0% 66,60 b. 5 - 10% 21,80 c. peste 10% 10,80 d. Altele 0,8 8 Indicaţi cea mai frecventă metodă de recuperare

medicală convenţională

a. Kinetoterapie( gimnastica medicală) 62,80 b. Fizioterapie 13,80 c. Masaj 17,10 d. Acupunctură 3,20 e. Climatoterapie 1,10 f. Hidroterapie 1,00 g. Altele 1,00 9 Indicaţi cea mai eficientă metodă de recuperare

psihopedagogică

a. Antrenamenul mental 41,10 b. Sugestia şi autosugestia 6,80 c. Gândirea pozitivă 12,75 d. Relaxarea 21,80

87

e. Respiraţie şi relaxare 10,10 f. Hipnoza 2,10 g. Autohipnoza 4,80 h. Altele 0,55

10 Consideraţi eficientă colaborarea dintre profesor (antrenor), medic, kinetoterapeut, psiholog?

a. Da 77,60 b. Nu 21,30 c. Altele 1,1

Metodele de recuperare psihopedagogice constituie un element de bază în

procesul de recuperare, dar din păcate nu sunt folosite decât în cazuri foarte rare.

Din sondajul efectuat am constatat că în procentaj de 41,10% din specialişti

apelează la antrenamentul mental, sugestie şi autosugestie 21,80%, gândire

pozitivă 12,75%, respiraţie şi relaxare 10,10%, iar celelalte în procentaj destul

de mic după cum reiese din fig. 1

Fig. 1

Am observat din sondaj că ponderea foarte mare o are antrenamentul mental

(41,10%), dar procentajul ar trebui să fie mult mai mare.

Antrenamentul mental poate fi practicat cu succes atât în cadrul

antrenamentului sportivilor cât şi în perioada de recuperare. Antrenamentul

Metode de recuperare psihopedagogice

41,10%

6,80%12,75%

21,80%

10,10%

2,10%

4,80%

0,55%

Antrenament mentalSugestie şi autosugestieGândire pozitivăRelaxareRespiraţie şi relaxareHipnozăAutohipnozăAlte metode

88

mental sau ideomotor este procesul de menţinere şi consolidare a reprezentărilor

mişcărilor şi acţiunilor, având ca efect activarea formaţiilor neuromusculare şi

deci creşterea lucrului practitc (M. Epuran, I. Holdevici, F. Toniza).

Antrenamentul mental constă din repetări în reprezentare, nu concret practice şi

se bazează pe capacitatea dobândită prin instruire şi exersare de a conştientiza

propriile acţiuni, de a le reactualiza gândul la ele, dându-le numai exprimare

verbală corespunzătoare. Întrucât actul imaginat produce şi modificările

corespunzătoare în sistemul neuromuscular este lesne de înţeles că acest gen de

antrenament conduce la îmbunătăţirea indicilor funcţionali psihomotrici.

Introducerea antrenamentului mental în procesul de recuperare are o

eficienţă deosebită pe de o parte înlocuieşte antrenamentul real, iar pe de altă

parte ajută la recuperarea unor traumatisme suferite de către sportivi.

O altă metodă de recuperare psihopedagogică, care a fost în "topul"

preferinţelor în sondajul realizat este sugestia şi autosugestia (21,80%). Sigur,

este un procent scăzut pentru această metodă importantă, care ar trebui utilizată

atât în antrenamentul sportiv cât şi în procesul de recuperare.Gândirea pozitivă

(12,75%) este o altă metodă care ar trebui utilizată atât în antrenamentul sportiv

cât şi în procesul de recuperare. A gândi pozitiv înseamnă a ne folosi pozitiv de

sugestibilitatea subconştientului nostru. Informaţia trece de la nivelul conştiinţei

în subconştient. Gândurile pozitive administrate cu regularitate vor prinde

rădăcini în subconştient. Consider important ca această metodă psihopedagogică

să fie inclusă cu mai multă seriozitate şi într-un procentaj mai mare decât cel

înregistrat de noi în procesul de recuperare, cât şi în antrenamentul sportivilor.

Respiraţia, relaxarea, hipnoza şi autohipnoza sunt metode psihopedagogice

de o reală importanţă, cu un efect benefic asupra celor care practică în mod

sistematic aceste metode, dar aplicate în foarte puţine situaţii.

Trebuie pus accent pe metodele de recuperare psihopedagogice, întrucât

ajută foarte mult sportivii accidentaţi să îşi elimine anxietatea provocată de

accident, să-şi recapete starea de bine interioară, care le-a creat o stare de

89

confort psihic, devenind cooperanţi, optimişti şi mult mai încrezători.

De asemenea, metodele psihopedagogice de recuperare au rolul de a grăbi şi

de a face mai puţin stresantă recuperarea; în acelaşi timp subiecţii trebuie să

accepte durerea şi regimul sever al terapiei mult mai uşor utilizând metodele

psihopedagogice de recuperare.

Din sondajul efectuat în rândul specialiştilor exprimat prin fig. 2,

desprindem următoarele: 77,60% au considerat ca eficientă colaborarea profesor

(antrenor) - medic - kinetoterapeut - psiholog. În realitate, foarte puţini dintre

specialişti colaborează între ei, iar calitatea actului recuperator este scăzută.

Această lipsă de colaborare între specialişti duce implicit la o mărire a duratei de

recuperare, iar posibilitatea ca sportivul să rămână cu sechele posttraumatice

este foarte mare, şi de aici randamentul scăzut al sportivilor în activitatea

următoare în ceea ce priveşte antrenamentele şi competiţiile. 21,30% dintre cei

intervievaţi au considerat că nu este eficientă colaborarea dintre profesor

(antrenor) - medic - kinetoterapeut - psiholog, ceea ce denotă o mare lipsă de

informare a respectivilor şi implicaţiile acestora care se răsfrâng asupra

sportivilor. Consider de asemenea eficientă, utilă şi benefică colaborarea

specialiştilor pentru ridicarea procesului de instruire, educare, perfecţionare a

antrenamentului sportiv şi o recuperare medicală în procentaj cât mai aproape,

dacă nu de 100%

Colaborare profesor (antrenor), medic, kinetoterapeut, psiholog

77,60%

21,30%1,10%

DaNuAlte păreri

90

Fig. 2

În ceea ce îi priveşte pe specialişti, 82% din cei intervievaţi sunt de acord cu

corelarea metodelor de recuperare. Acesta este un aspect pozitiv, dar în realitate

foarte puţini dintre specialişti apelează la metodele psihopedagogice

(antrenamentul mental, gândirea pozitivă, relaxarea, hipnoza, autohipnoza etc.)

în procesul de recuperare. Foarte mulţi recurg la metodele clasice de recuperare

- kinetoterapie, masaj, fizioterapie etc. Dar nu întotdeauna procentajul realizat

este cel mai bun, iar o parte din sportivii accidentaţi rămân cu sechele fizice şi

psihice.(vezi fig. 3)

Fig. 3 Antrenamentul mental nu ar trebuie să lipsească din procesul de recuperare

şi mai ales în timpul imobilizării cu aparat gipsat. Antrenamentul mental este un

înlocuitor al antrenamentului real, este o cale, un mod de a menţine tonusul fizic

şi psihic la un nivel ridicat. Practicarea antrenamentului mental are efecte

educative asupra sportivilor prin creşterea nivelului de conştientizare al

activităţii, prin disciplinarea gândirii, creşterea capacităţii de concentrare şi în

general prin dezvoltarea autodeterminării, a concentrării conştiente a propriei

activităţi. Cu toate efectele pozitive pe care antrenamentul mental le are, din

Păreri asupra corelării metodelor de recuperare

82%

16,55%

1,45%DaNuNehotărâţi

91

sondajul efectuat am constatat faptul că 66,60% nu practică antrenamentul

mental (fig. 4). Insuccesele practicării antrenamentului mental are la bază

anumite cauze, şi anume:

- aplicarea incorectă a metodei psihopedagogice, respectiv antrenamentul

mental;

- subiecţii supuşi antrenamentului mental; nu au o pregătire teoretică,

psihologică specifică şi atunci subiecţii nu răspund la tratament – antrenament

mental;

- inexistenţa colaborării dintre subiect – specialist şi invers. Antrenamentul

mental este o metodă şi o tehnică de imaginare prin care se pot determina efecte

asupra stării psihice a individului şi mai ales efecte de învăţare şi de reglare a

conduitei acestuia (M. Epuran, 1997)

Fig. 4

Din sondajul efectuat reiese faptul că o mică parte din metodele de

recuperare medicale clasice sunt utilizate în procesul de recuperare, şi anume

cea mai mare pondere o are kinetoterapia (în procent de 62,80% în sondajul

nostru), masajul (17,10%), fizioterapia (13,80%). Din fig. 5 reiese un procentaj

foarte scăzut în ceea ce priveşte utilizarea celorlalte metode de recuperare

convenţională, cum ar fi acupunctura, climatoterapia, hidroterapia etc.

Păreri privind ponderea antrenamentului mental

66,6

21,8

10,8 0,8

0%5 - 10%peste 10%Alte păreri

92

Fig. 5

Dacă s-ar apela şi la aceste metode de recuperare într-un procentaj mai

mare, atunci şi recuperarea s-ar realiza într-un procent mai mare, ar scădea

numărul zilelor alocate recuperării, iar probabilitatea de a rămâne cu sechele este

mult mai mică.

Scopul kinetoterapiei( gimnasticii medicale) este de a recupera la maximum

posibil mobilitatea articulară, printr-o mobilizare ("dulce", activă şi pasivă) şi

întreţinerea ei prin reeducarea musculaturii atrofiate(144,145). Recuperarea se

efectuează printr-o activitate planificată a unui colectiv unde sunt implicaţi mulţi

specialişti din diverse domenii de activitate, nu numai din cel medical. În acest

fel, recuperarea ne apare ca multidisciplinară, dar motivând a fi în acelaşi timp şi

interdisciplinară. Rezultă că analiza şi decizia pe linie de recuperare a unui caz

aparţin unei echipe care să cuprindă pe toţi acei specialişti implicaţi în alcătuirea

programului de recuperare pe termen lung a respectivului pacient. Până în

prezent în această "echipă" nu au fost incluşi medicul de medicină generală şi

psihologul clinician. Considerăm o mare eroare, având în vedere că în orice ţară

civilizată piramida asistenţei medicale are la bază medicul generalist, medicul de

familie, în strânsă legătură cu psihologul clinician. Asistenţa de recuperare

medicală are sarcina de a îndepărta sau de a ameliora cât mai mult posibil starea

de infirmitate fizică, psihică sau senzorială a unui individ în vederea restabilirii

Metode de recuperare clasice

62,80%13,80%

17,10%

3,20%

1,10%

1%

1%

KinetoterapieFizioterapieMasajAcupuncturăClimatoterapieHidroterapieAlte metode

93

Frecvenţa traumatismelor în funcţie de zona afectată

39,62%

43,80%

6,22%

9,55% 0,21% Membre superioareMembre inferioareCapTrunchiAltele

capacităţii acestuia de a trăi în manieră integrată pe un plan fizic, psihologic şi

social(167,177). În acest context, insist pe o recuperare medicală completă,

adică asocierea kinetoterapiei cu fizioterapia, masajul, acupunctura,

climatoterapia, hidroterapia etc.

Din localizarea traumatismelor pe segmente corporale, raportat la sondajul

efectuat am identificat membrele inferioare (43,80%) cu cel mai ridicat procent

de accidente, membrele superioare (39,62%), cap (6,22%), trunchi (9,55%)

(vezi fig. 6).

Fig. 6

Aceste accidentări s-au produs din mai multe cauze şi anume:

- Contactele dure specifice karate-ului. Sportivii care au suferit astfel de

traumatisme acceptă faptul că Shotokan-karate este un sport de luptă cu dese

contacte, iar o parte dintre ei au considerat că aceste evenimente nu s-ar fi

produs dacă erau mai robuşti fizic;

- Neatenţia. Traumatismele produse din aceste cauze caracterizează situaţii

diferite, de la greşeli tehnice până la situaţii bizare (călcare greşită), pe fond de

lipsă de concentrare. Din această cauză se pot produce accidente ale membrelor

inferioare;

- Refacerea incompletă sau traumatism cronicizat. Traumatismele de acest

gen au fost provocate de grăbirea reintrării în activitatea sportivă pe fond de

94

refacere incompletă. Unii sportivi au reclamat dureri nu foarte intense, dar de

lungă durată, pentru care nu au întrerupt activitatea sportivă şi care, în timp, au

provocat instalarea cronicizată a unei afecţiuni musculare ori ligamentare;

- Aplicarea de către adversari a unor procedee interzise. Cu toate că

regulamentul preîntâmpină, prin măsuri adecvate, apariţia unor situaţii de

accidentare ori efectuarea unor procedee periculoase în cadrul luptei, unele

accidente s-au produs în sala de antrenament pe fondul lipsei de control a

antrenorului, iar altele s-au produs chiar în competiţie, pe fondul lipsei de

promptitudine a arbitrilor desemnaţi să conducă lupta;

- Organizare defectuoasă a competiţiilor (saltele, spaţii de siguranţă).

Sportivii cercetaţi au suportat accidente datorate contactului cu podeaua la spaţii

de luptă neasigurate regulamentar, ori în cazul depărtării saltelelor în timpul

luptei. Aceste accidente pot fi uşor prevenite prin oprirea luptei şi reamenajarea

spaţiului ori de câte ori se impune. În asemenea situaţii se pot produce foarte

frecvent entorse în raza gleznei sau chiar a genunchiului;

- Încălzirea insuficientă este o cauză care poate produce accidentări cum ar

fi întinderile musculare, atât în zona membrelor inferioare, cât şi în zona

membrelor superioare;

- Greşelile metodice. Sportivii în cauză reclamă faptul că unii antrenori

folosesc ca mijloc de antrenament lupta cu un adversar superior, fie ca valoare,

fie ca greutate. Acest lucru corespunde principiilor de antrenament numai în

măsura în care diferenţa dintre cei doi sportiv nu este prea mare. În caz contrar

pot surveni accidentări în orice zonă a corpului;

- Echipament de protecţie. Nefolosirea echipamentului de protecţie, atât la

antrenament, cât şi în timpul competiţiei, duce la accidente în toate zonele

corpului.

Asimilarea, perfecţionarea, conştientizarea, analizarea serioasă a celor

relatate mai sus duc spre o diminuare a numărului de accidente pe toate zonele

corpului, în antrenamente şi competiţii.

95

Din sondajul efectuat reiese faptul că cea mai mare parte a accidentelor se

produc în timpul antrenamentelor (74,66%) (vezi fig. 7).

Fig. 7

La apariţia accidentelor sportive, antrenorii sportivilor accidentaţi nu sunt

doar spectatori, ci sunt implicaţi direct, uneori fiind numiţi chiar răspunzători de

producerea acestor evenimente. Explicaţia acestei responsabilităţi face trimitere

la semnalarea din timp, de către antrenori, a factorilor care predispun la

accidentare, cu privire la starea de sănătate a sportivului şi calitatea

echipamentului, iar în privinţa factorilor declanşatori, cu trimitere directă la

metodica pregătirii sportive(49,50,165).

La baza producerii accidentelor stau anumite cauze, şi anume:

- încălzirea insuficientă;

- pregătirea tehnică insuficientă;

- indisciplina;

- pregătirea fizică insuficientă;

- condiţiile materiale necorespunzătoare;

- pregătirea teoretică precară.

Procentajul accidentărilor este mult mai mic în timpul competiţiilor

(22,44%), ceea ce denotă o pregătire tehnică, teoretică şi fizică mult mai bună.

Competiţia este o formă superioară în care sportivul îşi poate etala cunoştinţele

asimilate în perioada de pregătire şi deci pot accede numai sportivi bine pregătiţi

din toate punctele de vedere: fizic, tehnic, teoretic, psihic, motric etc( 2,24,165).

Locuri de accidentare

74,66%

24,44%

0,90%

Antrenament

Competiţie

Alte locuri

96

Totuşi, cea mai frecventă cauză a accidentării sportivilor în timpul competiţiilor

o constituie încălzirea. Explicaţia ar fi următoarea: în cadrul antrenamentelor,

încălzirea se efectuează sub îndrumarea antrenorului, pe când în concursuri se

conduce, în general, individual. Se solicită astfel dezvoltarea capacităţilor de

autoconducere şi autoorganizare.

Consideraţii asupra anchetei specialiştilor

Cercetarea ştiinţifică efectuată cu ajutorul chestionarului a confirmat

opiniile specialiştilor din România care se ocupă cu antrenarea sportivilor ce

practică artele marţiale şi a speciliştilor care se ocupă de recuperarea diferitelor

traumatisme care apar în urma antrenamentelor şi competiţiilor.

1. Sondajul efectuat în rândul specialiştilor în ceea ce priveşte locul unde se

întâmplă cele mai frecvente accidente, 74,60% au considerat antrenamentele

locul unde se produc cele mai multe accidentări, motivând prin faptul că nu au o

pregătire fizică, tehnică sau tactică destul de bună, execuţia defectuoasă a

anumitor tehnici, necunoaşterea suficientă a regulamentului, o slabă pregătire

fizică. 24,44% au considerat competiţiile cauzatoare de accidente, procentaj

mult mai scăzut decât la antrenamente, ceea ce dovedeşte o pregătire fizică,

tehnică, tactică, psihică mult mai bune.

2. 84,60% din specialişti au fost pentru intervenţia medicului în acordarea

primului ajutor în cazul unui traumatism cranio-cerebral. 11,80% au răspuns

"cadre specializate" şi numai 3,10% au optat pentru profesor/antrenor.

3. La întrebarea "Cum v-aţi propus să cunoaşteţi particularităţile psihice ale

practicanţilor de karate-do Shotokan?", 36,45% au răspuns relaţia antrenor -

familie, 22,88% relaţia antrenor - şcoală şi numai 7% au răspuns teste psihice;

un prcentaj scăzut, ceea ce denotă un interes destul de mic pentru testarea

psihică.

4. 64,30% din specialiştii chestionaţi au ales criteriile de motricitate, şi în

acest sens criteriile psihologice au fost într-un procentaj mic - 5,88%.

5. Majoritatea specialiştilor (82%) consideră benefică corelarea metodelor

97

de recuperare clasice cu cele psihopedagogice. Acest procentaj ridicat este

încurajator şi am obţine rezultate foarte bune în recuperare dacă şi aplicabilitatea

ar fi la fel.

6. La întrebarea "Ce pondere acordaţi antrenamentului mental în timpul

imobilizării cu aparat gipsat?" 66,6% nu utilizează antrenamentul mental. Între 5

şi 10% dintre specialişti folosesc antrenamentul mental în proporţie de 24,80%.

7. Majoritatea specialiştilor chestionaţi (62,8%) sunt pentru utilizarea

kinetoterapiei la polul opus aflându-se acupunctura (1,1%), hidroterapia (1%).

8. 41,10% dintre specialişti sunt de acord că cea mai eficientă metodă de

recuperare psihopedagogică este antrenementul mental, respiraţia şi relaxarea,

care sunt de o importanţă majoră în recuperare, dar şi în antrenamnet este

indicată într-un procent destul de mic (2,1%).

9. La întrebarea "Consideraţi eficientă colaborarea dintre profesor

(antrenor), medic, kinetoterapeut, psiholog?" majoritatea specialiştilor (77,6%)

sunt pentru colaborare, dar în realitate, din diverse motive, nu se întâmplă aşa.

21,30% nu sunt pentru colaborare, lucru destul de grav, ceea ce mă determină să

trag un semnal de alarmă în sensul acesta.

Chestionarul după care s-a desfăşurat ancheta conţine 10 întrebări cu 2, 3, 4

variante de răspuns (vezi anexa 13)

3.2. Cercetarea şi repartiţia traumatismelor pe cele două loturi

(experimental şi martor) în funcţie de vârstă, gen, vechime în practica

karate-ului

Cercetarea noastră îşi propune observarea unui număr de 20 de sportivi -

pacienţi posttraumatici de vârste cuprinse între 14 şi 30 de ani, practicanţi ai

stilului karate-do Shotokan, cu o vechime de 4 - 9 ani. Pentru o bună centralizare

a datelor am întocmit un tabel (3.2.) din care reies: traumatismele cercetate,

locul traumatismelor, cât şi cele două loturi: experimental şi martor.

Tabel 3.2.

98

NR.crt.

subiecţi vârsta sex vechime în karate-do Shotokan

cond. accident

diagnostic E/M

1 C.D. 17 f 5 antrenament entorsă gleznă stg E 2 N.D. 21 m 6 antrenament entorsă gleznă dr E 3 S.G. 18 m 6 competiţie entorsă gleznă dr E 4 B.N. 14 m 4 competiţie entorsă gleznă stg E 5 M.L. 15 m 4 antrenament entorsă gleznă stg M 6 P.M. 16 m 5 antrenament entorsă gleznă dr M 7 V.M. 15 f 5 antrenament entorsă gleznă dr M 8 E.A. 16 f 6 antrenament entorsagenunchidr E 9 M.D. 20 m 8 antrenament entorsa genunchidr E 10 D.I. 18 f 5 antrenament entorsa genunchi stg E 11 B.N. 17 f 6 antrenament entorsa genunchi stg E 12 D.O. 19 f 4 antrenament entorsa genunchi stg M 13 B.C. 20 f 7 competiţie entorsa cot stg M 14 P.C. 23 f 7 antrenament entorsa cot stg E 15 P.R. 14 m 4 antrenament entorsa cot dr M 16 I.M. 21 m 8 antrenament entorsa cot dr E 17 N.M. 22 f 8 antrenament entorsa genunchi dr M 18 B.C. 20 m 9 competiţie entorsa genunchi stg M 19 P.A. 23 m 9 antrenament entorsa genunchi dr M 20 N.D. 18 f 8 antrenament entorsă gleznă dr M

Legenda: E = lotul experimental M = lotul martor

Din cercetarea datelor existente în tabelul de mai sus am constatat că o mare

pondere de traumatisme se produc în timpul antrenamentelor, faţă de competiţii

(vezi fig. 1).

Aspectele fundamentale care deosebesc karate-ul de celelalte sporturi de

Repartiţia traumatismelor în funcţie de locul unde s-au produs

16

4

0

5

10

15

20

num

ar c

azur

i

antrenamentcompetitie

99

luptă se recunosc, în special, în cadrul acţiunii ori intenţiei de proiectare a unui

sportiv şi apărarea ori căderea efectuată de celălalt sportiv. Trebuie să

menţionăm faptul că un karate-ka complet trebuie să stăpânească judo - tehnica

căderilor, proiectărilor, luxaţii. Legarea acţiunii adversarului de acţiunea proprie

(proiectarea efectuată de unul din parteneri şi efectuarea căderii de către celălalt)

prezintă toate însuşirile unei mişcări complexe(3,8,69,99,100).

În practicarea karate-ului, interesul studiului teoretic şi practic al căderilor

este fundamental, în principal pentru a evita traumele fizice, iar în detaliu prin

înţelegerea şi efectuarea unei absorbţii optime a impactului propriului corp cu

solul. Făcând o analiză ştiinţifică a controlului căderilor ca urmare a proiectării,

Sacripanti A. (1989) observa că absorbţia energiei cinetice a corpului proiecţia

se efectuează prin două procese:

• un proces disipativ: absorbţia unei părţi a energiei cinetice (de impact)

care se transferă în energie cinetică rotaţională, disipându-se;

• un proces impulsiv-reactiv: absorbţia restului de energie cinetică (cea

rămasă în urma scăderii energiei de impact) prin bătaia braţului în saltea,

provocând o reacţie de atenuare. Acelaşi autor arată că sportivul care urmează a

fi proiectat trece, în timpul zborului, prin două tipuri de faze: faze inconştiente

(iniţiale) şi faze conştiente (ultima parte a zborului şi contactul cu solul). Am

făcut această scurtă introducere în judo pentru a demonstra complexitatea

pregătirii pe care trebuie să o parcurgă un karate-ka pentru a putea accede spre

un nivel superior de pregătire. De aceea, cele mai multe accidentări se produc în

perioada de iniţiere / învăţare.

Din cercetarea datelor am observat un număr mare de traumatisme ce se

produc în perioada de iniţiere/învăţare şi scad pe măsură ce sportivul capătă

vechime şi implicit experienţă (vezi fig. 2).

Repartiţia traumatismelor în funcţie de

vechimea sportivilor în practicarea artelor marţiale

67

89

6

8

10

zuri

100

Fig. 2

Problema prevenirii în karate a accidentelor este deosebit de importantă, dar

noi considerăm, în urma cercetării noastre, că sunt foarte puţine studii îndreptate

spre dezbaterea acestei probleme, iar consecinţele afectează într-o mare măsură

procesul de instruire, perfecţionare a sportivilor. La baza producerii accidentelor

stau anumite cauze, şi anume: pregătirea tehnică insuficientă, încălzirea

insuficientă, indisciplina, pregătirea fizică insuficientă, condiţiile materiale

necorespunzătoare, pregătirea teoretică precară, lipsa unei pregătiri psihice

corespunzătoare(105,106).

Evitarea cauzelor expuse putem elimina riscul de accidentare într-un procent

cât mai mare, lucru care se rezolvă în timp şi pe fondul pregătirii multilaterale.

Dar, în perioada de perfecţionare a sportivilor, procesul de pregătire devine

mult mai complex şi implicit apariţia altor cauze provocatoare de accidente, şi

anume: contacte dure specifice karate-ului, refacerea incompletă sau traumatism

cronicizat, aplicarea unor procedee interzise de către adversari, greşeli metodice.

Aceste cauze le putem asocia cu încălzire insuficientă, un nivel scăzut al

calităţilor motrice (îndemânare, forţă, rezistenţă, viteză, mobilitate), lipsei

formei sportive.

La sportivii cu o vechime mai mare şi experienţă competiţională, trebuie să

luăm în calcul pregătirea psihologică pentru a putea depăşi stările stresante,

101

depresive, anxioase cauzate de diverşi factori (antrenamnt îndelungat,

competiţii, accidentări, eşecuri etc.)(3,8,15).

Un accent important trebuie pus pe alimentaţia raţională a sportivului

deoarece constituie unul din factorii de bază care condiţionează succesul în

pregătirea fizică, competiţională şi în procesul de recuperare.

"Organismul se transformă în funcţie de ceea ce îl alimentează"

(Paracelsus). La baza vieţii stau prefaceri biochimice multiple, legate de

schimbul permanent de substanţe ale organismului cu mediul înconjurător. Din

aceste substanţe fac parte alimentele. Prin aliment se înţelege orice produs

natural sau prelucrat care, introdus în organism, asigură desfăşurarea activităţii

acestuia în condiţii normale, creşterea şi refacerea celulelor, cu alte cuvinte

contribuie la menţinerea proceselor vitale. Regimul alimentar variat, complex, se

impune şi datorită faptului că anumite substanţe hrănitoare nu se pot metaboliza

decât în prezenţa catalitică a celorlalte substanţe.

Poteinele sunt constituenţi fundamentali ai materiei vii, ele intrând în

compoziţia protoplasmei şi a nucleului şi participând la toate funcţiile celulei.

Viaţa nu este, deci, posibilă fără proteine.

Lipidele sunt substanţe nutritive energetice, au acţiune plastică şi de

protecţie a unor organe interne.

Glucidele reprezintă o importantă sursă energetică, fiecare gram eliberând,

prin ardere, 4,1 calorii.

O alimentaţie raţională trebuie asociată cu consumul de vitamine pentru

creşterea rezistenţei la efort, reducerea duratei de refacere, dezvoltarea

sistemului imunitar.

Vitaminele înlesnesc diferitele reacţii chimice şi, prin urmare, au o

importanţă deosebită în procesele metabolice celulare, în creşterea şi dezvoltarea

celulei.

Vitamina A este indispensabilă unei bune funcţionări a aparatului vizual,

întăreşte şi regenerează tegumentele şi mucoasele respiratorii, digestive şi

102

urinare, previne infecţiil şi formarea calculilor biliari şi renali.

Vitamina B1 joacă un rol important în metabolismul glucidelor, lipidelor şi

proteinelor, diminuează oboseala nervoasă, facilitează transmiterea influxului

nervos, contribuie la creşterea rezistenţei la oboseală.

Vitamina D deţine un rol însemnat în asigurarea creşterii tonusului

muscular.

Sărurile minerale, elemente indispensabile vieţii, au un rol plastic (sărurile

de calciu, fosfor, sodiu, potasiu, fier) şi catalitic (sărurile de cupru, iod, cobalt,

fier). Ele sunt constituenţi esenţiali ai celulelor, intră în constituţia scheletului

(în special cele de fosfor şi calciu), reglează excitabilitatea nervoasă şi

musculară.

Sodiul, clorul şi potasiul controlează cantitatea şi repartiţia normală a apei

în organism, contribuie la reglarea tuturor funcţiilor celulare şi la creşterea

excitabilităţii neuromusculare şi a tonusului muscular.

Magneziul influenţează creşterea normală a corpului, dinamica circulatorie,

reglarea oxidărilor intracelulare şi funcţionarea normală a sistemului nervos şi a

musculaturii.

Complexitatea karate-ului, efortul extrem depus în timpul antrenamentelor

şi competiţiilor, solicitarea până la limită a sistemelor muscular şi nervos se cer

compensate printr-un echilibru alimentar asociat cu administrarea de vitamine.

O cauză a producerii accidentelor în perioada de iniţiere o constituie lipsa unei

alimentaţii corespunzătoare, lipsa administrării vitaminelor şi a sărurilor

minerale, lucru care conduce către o slabă rezistenţă fizică şi psihică şi implicit

un randament scăzut în antrenamente şi competiţii.

În cercetarea de faţă am investigat 20 de sportivi cu entorse de gleznă, cot,

genunchi, produse în timpul antrenamentelor şi competiţiilor de karate-do

Shotokan.

Aceste tipuri de traumatisme (vezi fig. 3) au fost alese de noi, dar sunt şi cel

mai des întâlnite în rândul celor ce practică karate-do Shotokan.

103

Fig. 3

Cele mai solicitate articulaţii în timpul antrenamentelor sunt articulaţiile

gleznei şi genunchiului, locuri în care se produc cele mai frecvente accidentări.

Cauzele accidentărilor sunt multiple şi au fost prezentate în subcapitolul

precedent, lucru pentru care noi insistăm pe cauzele specifice traumatismelor din

cercetarea noastră (gleznă, genunchi, cot).

Încălzirea insuficientă specifică karate-ului (Jumbi-Undo) este una din

cauzele cele mai des întâlnite în producerea traumatismelor. Neglijarea sau

necunoaşterea elementelor de încălzire specifică duc la accidentări.

Lipsa echipamentului de protecţie, o altă cauză determinantă în producerea

traumatismelor, şi aici facem trimitere la glezniere, genunchiere, apărători

pentru protecţia tibiei, antebraţului etc. De asemenea, saltele necorespunzătoare

sau fixate incorect, spaţii de luptă nesigure în raport cu pereţii apropiaţi.

Greşeli metodice. Sportivii sunt solicitaţi de antrenor să execute tehnici pe

care nu le stăpânesc suficient, fapt ce provoacă accidentări.

Pregătirea psihică insuficientă. Foarte puţini antrenori apelează la metode

de pregătire psihopedagogică (antrenament mental, relaxare, sugestie,

autosugestie, hipnoză, autohipnoză etc.), factor determinant în pregătirea

sportivilor, lucru care scade foarte mult pericolul accidentărilor.

Tipuri de traumatisme cercetate în experiment

8 8

4

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9nu

mar

caz

uri

Entorsa gleznaEntorsa genunchiEntorsa cot

104

Alimentaţia raţională şi vitaminizarea. O cauză care provoacă foarte multe

accidentări, dar care nu este luată în calcul de către antrenori, din două motive:

• necunoaştere;

• bugetul precar al clubului.

Lipsa unei alimentaţii raţionale, vitaminizării, administrării de săruri

minerale într-un mod ştiinţific şi sub un strict control poate conduce la diverse

dezechilibre, cum ar fi:

- scăderea rezistenţei la efort;

- o durată mai mare de refacere;

- o scădere a rezultatelor sportive;

- dezechilibre metabolice;

- oboseală nervoasă;

- scăderea tonusului muscular şi psihic;

- rezistenţă scăzută a sistemului osos.

Evitarea cauzelor expuse mai sus reduce riscul producerii accidentelor şi

influenţează pozitiv rezultatele sportive, prin creşterea rezistenţei fizice şi

psihice.

3.3. Testarea sportivilor ce practică karate-do Shotokan prin scala de

autoevaluare a depresiei (Zung) înainte de începerea programului de

recuperare.

În artele marţiale accidentările sunt foarte frecvente şi provoacă diverse

traumatisme pe o perioadă în care sportivul este imobilizat cu aparat gipsat ori

este supus unei intervenţii chirurgicale, după care urmează recuperarea

medicală. În toată această perioadă cât durează tratamentul, sportivul este supus

unei solicitări fizice şi psihice. Latura psihică suferă transformări negative, cum

ar fi: agitaţia, rigiditatea, agresivitatea, nervozitatea, apatia, depresia etc (58, 59,

79,80). Pentru depistarea şi stoparea la timp a acestora, în cercetarea noastră am

recurs la testarea a 15 sportivi cu diferite traumatisme prin "scala de

autoevaluare a depresiei (Zung) (tabel 3.3). Fiecare subiect a primit un formular

105

cu 19 întrebări la care trebuia să raspundă cu: rar sau niciodată, uneori, adesea,

întotdeauna. Menţionăm faptul că nu se admite nici o sugestie sau influenţă de la

examinator.

După calcularea indicelui de depresie s-au constatat următoarele, după cum

reiese din fig. 1:

55% - depresie uşoară

35% - depresie medie

15% nu au depresie

55%

30%

15%

0

10

20

30

40

50

60

depresie uşoară depresie medie lipsă depresie

Fig. 1

Depresie gravă nu s-a constatat, deoarece în lotul pe care s-a făcut

experimentul nu au fost sportivi cu accidentări foarte grave.

SCALA DE AUTOEVALUARE A DEPRESIEI (ZUNG) Tabel 3.3 Se completează individual de către subiecţii din lotul experimental şi nu se admit

sugestii sau influenţă externă.

Întrebarea rar sau

niciodată

uneori

adesea

totdeauna

Total

1. Mă simt abătut şi trist 1 2 3 4 2. Mă simt mai bine

dimineaţa 4 3 2 1

3. Plâng sau îmi vine să plâng fără motiv

1 2 3 4

4. Dorm rău noaptea 1 2 3 4

106

5. Am poftă de mâncare ca şi mai înainte

4 3 2 1

6. Îmi place să fiu într-o societate agreabilă, să întâlnesc oameni interesanţi, să vorbesc cu ei

4

3

2

1

7. Am slăbit 1 2 3 4 8. Sunt constipat 1 2 3 4 9. Inima îmi bate mai

repede 1 2 3 4

10. Mă simt obosit fără motiv, ca şi mai înainte

4 3 2 1

11. Lucrurile obişnuite le fac la fel de uşor ca şi în trecut

4 3 2 1

12. Sunt agitat şi nu pot sta

1 2 3 4

13. Privesc viitorul cu încredere

4 3 2 1

14. Sunt mai iritat în prezent

1 2 3 4

15. Nu încerc nmici o greutate în a lua o hotărâre

4 3 2 1

16. Am sentimentul de a fi util

4 3 2 1

17. Viaţa mea este suficient de plină

4 3 2 1

18. Am sentimentul că ar fi mai bine să fiu mort

1 2 3 4

19. Totdeauna mi-a plăcut să fac lucrurile pe care le fac şi în prezent

4

3

2

1

TOTAL: Calculul indicelui de depresie = nota totală x 100:80 Indice de depresie: Mai mic de 50: nu este depresie Între 50 – 60: depresie uşoară Între 60 – 70: depresie medie Peste 70: depresie gravă Suprasolicitarea sportivilor este multiplă: efortul fizic al antrenamentelor

numeroase şi dure, efortul psihic al concursurilor cu adversari puternici,

atmosfera din stadioane, presiunea publicului, presiunea conducerii clubului şi

chiar a familiei, la care se adaugă firesc propriile aspiraţii şi anxietăţi. Acestea

sunt generatoare de disconfort, în cel mai bun caz, dar de regulă repetate şi

necompensate conduc în scurt timp la oboseală, surmenaj, conduite neadaptate,

la eşec. În momentul accidentării, lucrurile se modifică din punct de vedere fizic

107

şi psihic. Durerea fizică datorată traumatismului poate genera probleme psihice,

cum ar fi: anxietate, depresie, agitaţie, agresivitate, nervozitate, apatie etc( 78,

79, 80). Din aceste motive am hotărât această testare a sportivilor pentru a putea

preântâmpina unele probleme mai grave, cum ar fi, în cazul nostru, depresia

gravă. Procesul pregătirii sportivului urmăreşte adaptarea acestuia la solicitări,

dar nu numai la solicitări fizice, ci şi psiho-sociale. Demersul pregătirii şi

asistenţei psihologice a sportivilor are ca punct de plecare nevoia creşterii

capacităţii psihice şi de adaptare a acestora la solicitările limită (cum este în

cazul nostru traumatismul), iar ca punct final realizarea "deprinderilor" psihice

care vor satisface aceste nevoi în condiţii de fiabilitate a sistemului psiho-

comportamental. Asistenţa psihologică cuprinde un ansamblu de măsuri menite

să-l sprijine pe sportiv de a trece peste punctele critice datorate traumatismului.

Noţiunea de asistenţă psihologică este deosebit de complexă, implicând măsuri

de organizare, coordonare şi control a activităţii sportivului traumatizat, aspecte

de protecţie şi sprijin, dar mai ales măsuri de formare a unor mecanisme

eficiente de autoconducere şi autocontrol ale propriei activităţi. Trebuie să

subliniem că asistenţa psihologică activă nu constă numai în îndrumare, ghidare,

sfătuire, indicaţii, recomandări sau dispoziţii (ordine) din partea antrenorului şi

psihologului, ci şi în stimularea forţelor interne, subiective ale sportivului în

vederea autoasistenţei, a autoasigurării şi autoadaptării.

Nedepistarea la timp a depresiei care poate apărea foarte uşor în perioada

traumatică sau posttraumatică poate duce la anumite modificări din punct de

vedere:

- fiziologic: intensificarea pulsului şi respiraţiei, creşterea tensiunii arteriale,

tremurul mâinilor şi picioarelor, presiune abdominală etc.;

- psihic: agitaţie accentuată, nerviozitate, stare afectivă schimbătoare (de la

veselie exagerată la plâns), slăbirea memoriei, neatenţie, agresivitate,

irascibilitate;

- volitiv: abţinere, reţinere, lipsa curajului, iniţiativei, răbdării, perseverenţei;

108

- afectiv: instabilitate afectivă, dezechilibru afectiv, incapacitate de

stăpânire, lipsa controlului asupra emoţiilor negative.

Sondajul efectuat prin acest test ne conduce către rezultate superioare în

procesul de recuperare.

3.4. Analiza şi interpretarea datelor pentru depistarea sportivilor

predispuşi la stres în perioada premergătoare procedurii de recuperare

medicală

Pentru echilibrarea, reechilibrarea sau normalizarea stărilor psihice a

sportivilor ce au suferit diverse traumatisme (entorse, luxaţii, întinderi, fracturi

etc.), în cercetare am făcut un sondaj pe un lot de 15 karate-ka, prin chestionarul

3.4. (anexa 14), intitulat "Cum răspundeţi la stres?".

Psihologul I. S. Longer a imaginat un test compus din 22 de întrebări, el a şi

verificat scala sa de măsurare a stresului pe un număr de 1600 de adulţi din

Manhattan (New York).

Calcularea scorului şi rezultatelor:

Primiţi câte un punct dacă aţi încercuit răspunsul 3 sau 4 la itemul 3, dacă

aţi încercuit răspunsul 3 la itemul 11 şi 2 la itemul 14. Pentru fiecare din ceilalţi

itemi primiţi câte 1 punct dacă aţi încercuit cifra 1.

În urma chestionării celor 15 karate-ka, am obţinut următoarele rezultate

(vezi fig. 1):

● 60% au obţinut între 0 – 3 puncte, ceea ce înseamnă că răspund normal la

stres;

● 45% au obţinut între 4 – 6 puncte; sunt la limita normalului;

● 5% au obţinut un scor de peste 7 puncte, ceea ce indică o discrepanţă

serioasă între solicitări şi capacităţile personale. Se impun măsuri de echilibrare

psihică; trebuie consultat un specialist.

60%

35%

5%

normal

limita normalului

stres major

109

Fig. 1

În cazurile cercetate, traumatismul constituie factorul stresant care atrage

după sine o seamă de modificări din punct de vedere:

- fiziologic: creşterea frecvenţei cardiace, modificări ale tensiunii arteriale,

modificări respiratorii (de regulă accelerare);

- comportamentali, motrici: tremurături, dezorganizarea coordonării motrice

fine, scăderea amplitudinii, sau chiar oprirea mişcării (blocaj motric);

- psihici: reacţii comportamentale neadecvate, scăderea simţului critic,

îngustarea câmpului conştiinţei, dezvoltarea unei motivaţii neadecvate, întărită

pe baza principiilor dominaţiei, creşterea gradului de sugestibilitate.

În urma sondajului efectuat, am depistat 5% din cei chestionaţi cu o

discrepanţă serioasă între solicitări şi capacităţile personale. În cazul de faţă se

apelează la asistenţă psihologică. Echipa de asistenţă psihologică poate fi

compusă din psiholog, medic, kinetoterapeut, antrenor. Termenul de asistenţă

este bine cunoscut şi are, în anumite privinţe, sensul de ajutor dat aceluia care

are nevoie de el în vederea îmbunătăţirii stării sau situaţiei în care se află.

Asistenţa psihologică cuprinde un ansamblu de măsuri menite să-l sprijine pe

sportiv în vederea atingerii celui mai înalt nivel al performanţei de care este

capabil (M. Epuran, I. Holdevici, 1980).

Asistenţa psihologică este un demers complex care cuprinde un întreg

arsenal de metode şi tehnici, structurate şi interconectate sistemic, demers în

care psihologul ajută sau îndrumă sportivul în vederea realizării cât mai bune a

110

sarcinilor. Asistenţa psihologică se dă sportivilor în stare de limită (în cazul

nostru – traumatism), în stările de stres care pot fi însoţite de fenomene de

dezadaptare. Am putea numi aceste funcţii ale asistenţei psihologice ca

profilactice. Există însă şi asistenţă psihologică cu caracter mai pregnant curativ,

care se aplică în cazurile manifeste şi repetate de dezadaptare, cum sunt cele în

care se află sportivii hiperemotivi sau cu complexe de inferioritate, sau în

cazurile de carenţe ale unor calităţi de ordin psihic. Acest fel de asistenţă

urmăreşte, deci, depăşirea de către sportiv a momentelor de criză a situaţiilor

critice, cum ar fi traumatismul, în care comportamentul sportivului nu este

deplin adecvat sarcinilor şi situaţiilor, nu din cauza acestora, ci din cauze

interne, subiective, cunoscute, evidenţiate şi înscrise în fişa caracterizării

psihologice a acestuia.(58,59).

Un aspect particular al asistenţei psihologice, înrudit cu asistenţa medicală,

este constituit din tratamentul cu caracter psihologic sau psihiatric aplicat

sportivului în caz de accident sau stări psihopatologice care pot apărea în viaţa

acestuia.

Subliniez legătura pregătirii psihologice generale şi pentru concurs a

sportivului cu asistenţa psihologică. Pregătirea psihologică a sportivului

înseamnă educare, dezvoltarea calităţilor psihice solicitate de activitatea

specifică din antrenament şi concurs şi care constituie baza obţinerii succesului

(performanţei); asistenţa psihologică înseamnă întărirea şi stimularea unor

calităţi sau funcţii psihice în direcţiile în care pentru moment sportivul manifestă

lipsuri, în care este deficitar sau generatoare de crize (dificultăţi) de adaptare, de

comportament. Altfel spus, pregătirea psihologică urmăreşte dezvoltarea

capacităţii psihice a sportivului în vederea realizării optimale a finalităţilor sale

individuale şi sociale, în timp ce asistenţa urmăreşte reglarea sistemului psiho-

comportamental al sportivului în secvenţele impuse de evoluţia acestuia pe

traiectoria performanţei.

Aşadar, asistenţa psihologică a sportivului cuprinde măsurile şi mijloacele

111

prin care persoane calificate (psiholog, medic, kinetoterapeut, antrenor) previn,

ajută, stimulează, dirijează comportamentul sportivului pentru o mai bună

adaptare la sarcinile şi situaţiile specifice activităţii(80,81,82).

Depistarea stresului prematur este foarte importantă pentru specialişti de a

recurge la cea mai eficientă metodă de tratament şi recuperare. În acest context,

sportivul trece mult mai uşor peste traumă, recuperarea se realizează într-un

interval mai mic de timp, reintegrarea cât mai repede a sportivului în activitate

cu tonus fizic şi psihic ridicat.

3.5. Elaborarea programei de recuperare fizică şi psihopedagogică

A. Metode de recuperare fizice.

a. Kinetoterapia ( gimnastica medicală) este un mijloc de recuperare ce

foloseşte un sistem de exerciţii cu acţiuni asupra întregului organism. Ea are

mare valoare în recuperarea completă sau parţială a deficienţelor de ordin

morfologic şi funcţional apărute în afecţiunile traumatice ale aparatului

locomotor. Gimnastica medicală este metoda pe care am utilizat-o în tratamentul

de recuperare funcţională, atât în timpul imobilizării, cât şi după scoaterea

aparatului gipsat. Am recurs la această metodă de recuperare întrucât are o serie

de efecte pozitive, cum ar fi:

- combate stazele şi edemele posttraumatice prin îmbunătăţirea circulaţiei

periferice;

- tonifică musculatura;

- menţine elasticitatea structurilor capsulo-ligamentarte şi mobilitatea

articulară;

- menţine diverse segmente ale corpului în poziţii corecte, combătând

atitudini vicioase;

- readaptează bolnavul din punt de vedere funcţional, făcându-l apt pentru a

se integra progresiv în procesul de antrenament.

Gimnastica medicală foloseşte exerciţii:

- posturale, cu rolul de a menţine într-o poziţie corectă diferite segmente ale

112

corpului, făcând profilaxia redorilor articulare şi atitudinilor vicioase.

- statice - folosesc contracţii musculare izometrice.

- dinamice - folosesc contracţii musculare izotonice.

Organizarea programului de kinetoterapie ( gimnastică medicală)

În alcătuirea programului de recuperare se iau în considerare o serie de

parametri generali şi locali:

1. Parametrii generali

Tipul şi specificul deficienţei

Diagnosticul medical complet al afecţiunii şi localizării trasează privind

jaloane generale ale programului.

Durata bolii şi a recuperării. Tipul afecţiunii impune durate diverse de

recuperare, şi deci alcătuirea unui plan de acţiune pe întinderi variabile.

Vârsta deficientului dă, de asemenea, indicaţii generale asupra naturii

programului de recuperare. La copii se recomandă imitaţii şi jocuri, la adulţi şi

adolescenţi gimnastică, ergoterapie şi sport.

Capacitatea fizică generală indică intensitatea programului de recuperare şi

se determină cu ajutorul testelor asupra consumului de oxigen în efort, asupra

dinamometriei şi ergometriei.

Profesiunea şi ramura de sport au un rol important, programul urmând să se

alcătuiască în vederea restabilirii condiţiilor optime de muncă specifice.

Programul de recuperare al unui muncitor manual este mai îndelungat decât al

unui intelectual, de asemenea, decât acela al unui atlet, comparativ cu al unui

trăgător de tir.

2. Parametrii locali

Scopul reeducării. Scopul prim este acela de a ridica cât mai precoce

deficientul în poziţie ortostatică şi de a-i oferi posibilitatea de mişcare în această

poziţie. Scopurile secundare ale reeducării sunt legate de prevenirea apariţiei

tulburărilor posttraumatice sau postoperatorii locale, care pot contribui la

încetinirea ritmului de vindecare. Aceste tulburări sunt: edeme, hipotrofia

113

musculară şi redoarea articulară.

Caracteristicile morfo-funcţionale ale segmentului interesat – fiecare

leziune şi fiecare segment au propriile caracteristici morfo-funcţionale.

Posibilităţile de percepţie joacă un rol important şi trebuie cunoscute.

Tipul intervenţiei chirurgicale efectuate diferenţiază, de asemenea, în

special ca durată a etapelor, programul de recuperare.

3. Caracteristici generale:

- Durata unei şedinţe de kinetoterapie este de 40-45 de minute, dintre care:

- 10 minute încălzire

- 25 de minute partea fundamentală

- 10 minute încheiere

- Programele au un caracter individual şi cuprind exerciţii adaptate fiecărui

caz în parte.

- Programele sunt presărate cu numeroase exerciţii de respiraţie, care

antrenează participarea amplă a întregului tren superior, expiraţiile făcându-se

cu forţă şi zgomot.

- Programul zilnic al unui kinetoterapeut nu poate fi mai mare de 10 – 12

bolnavi

Principiile kinetoterapiei

"Primum non nocere", principiul de bază al oricărui tratament medical,

vechi cât ştiinţa medicală, este acela de a nu aplica un tratament decât cu

siguranţa de a îmbunătăţi starea pacientului şi niciodată, sub nici o motivare, de

a face rău.

Principiul precocităţii tratamentului. Tratamentul de recuperare funcţională

trebuie început cât mai devreme cu putinţă. Tratamentul trebuie început cu

precocitate şi pentru a preveni apariţia şi fixarea diverselor compensări mai

frecvente la mers şi ca atitudine corporală. Suplinirea unor mişcări cu ajutorul

segmentelor învecinate, impusă de necesitatea menajării segmentului în cauză,

se datorează fie lipsei de forţă, fie durerilor.

114

Principiul gradării efortului. În gimnastica medicală recuperatorie, gradarea

efortului este obligatorie şi de importanţă hotărâtoare. Efortul localizat la

segmentul afectat trebuie să urmeze o curbă uşor ascendentă, atât în cadrul unei

şedinţe, cât şi de-a lungul întregii perioade de antrenament. Trecerile de la uşor

la greu, de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex, reprezintă reguli

riguroase.

Principiul continuării tratamentului până la recuperarea integrală.

Tratamentul prin gimnastică medicală este, în mod obişnuit, de lungă durată.

Într-o măsură mai mare decât la oricare alt tratament medical, întreruperile au ca

urmare nu numai prelungirea evoluţiei proceselor de vindecare, ci şi un

important regres, care este proporţional cu durata întreruperii. Tratamentul prin

gimnastică medicală trebuie continuat până la refacerea totală a calităţilor fizice

(în primul rând forţa şi mobilitatea).

Principiul individualizării tratamentului. Diversitatea localizării, varietatea

afecţiunilor şi a intervenţiilor chirurgicale şi nenumăratele forme de reacţii ale

organismului la tratamentul prin gimnastică medicală obligă la o strictă

individualizare. Instituirea tratamentului trebuie să ţină seama de o serie întreagă

de factori, fiecare de importanţă majoră, ce se pot împărţi în următoarele

categorii:

- factori legaţi de personalitatea bolnavului. Înainte de orice, bolnavul

trebuie cunoscut temeinic, iar tratamentul individualizat pe baza datelor

personale. Tratamentul prin gimnastică medicală solicită organismul în totul lui,

chiar atunci când exerciţiile fizice folosite sunt analitice. Bolnavii obişnuiţi cu

practicarea exerciţiilor fizice în mod organizat participă incomparabil cu mai

mult succes la tratamentul prin gimnastică medicală, având un aparat locomotor

mai bine dezvoltat şi înţelegerea mai cuprinzătoare a mişcării şi a efectelor ei.

Posibilităţile intelectuale ale bolnavilor joacă, de asemenea, un rol important în

succesul recuperării. Sexul condiţionează durata tratamentului prin deosebirile

specifice referitoare la calităţile fizice. Mobilitatea se recapătă mult mai uşor la

115

femei, iar forţa la bărbaţi. Vârsta reprezintă un alt factor legat de bolnav, cu

influenţe apreciabile asupra duratei recuperării.

- factori generaţi de natura intervenţiei chirurgicale. Gradul acesteia, tehnica

aleasă, localizarea, imobillizarea pre- şi postoperatorie determină durata şi

rezultatele recuperării funcţionale. Atunci când intervenţia chirurgicală

interesează numai sistemul osos, vindecarea este totală, fără urmări, iar

recâştigarea calităţilor fizice pretinde o perioadă de timp relativ scurtă, după

consolidarea leziunilor. Localizarea intervenţiei chirurgicale la nivelul

articulaţiei (părţi moi, ligamente, capsulă sinovială) determină o recuperare mai

anevoioasă şi uneori chiar incompletă(144,145).

- factori determinanţi de calitatea tratamentului. Calitatea tratamentului

medical aplicat este un factor determinant al duratei recuperării în sensul

scurtării sau prelungirii timpului necesar.

3. Mijloace folosite în kinetoterapie pentru recuperarea diferitelor afecţiuni

al aparatului locomotor.

Principalul mijloc al recuperării în afecţiunile aparatului locomotor este

exerciţiul fizic, sub multiplele lui forme. Numai prin practica exerciţiului fizic se

pot recăpăta forma şi calităţile unui segment afectat de imobilizare prelungită

sau de un tratament medical prea îndelungat. Mobilitatea unei articulaţii este

recuperabilă numai prin mişcări cu amplitudine crescândă, din ce în ce mai

apropiată de normal, iar atonia şi atrofia musculară nu pot fi combătute decât

prin exerciţii cu rezistenţă din ce în ce mai mare. Din punct de vedere terapeutic

exerciţiile fizice se împart în două mari categorii:

1. Exerciţii cu scăderea rezistenţei. Cea mai mare parte a mişcărilor omului

sau a exerciţiilor fizice practicate constau în învingerea sau eliberarea unei

rezistenţe. Această rezistenţă este formată din grupul unui segment anatomic şi a

unui obiect oarecare sau dintr-o forţă cu acţiune contrară. Exerciţii cu reducerea

rezistenţei îşi găsesc aplicarea numai în gimnastica medicală, şi anume atunci

când forţa musculară este atât de redusă încât nu poate învinge nici rezistenţa

116

rezultată din greutatea segmentelor respective. În principiu, aceste exerciţii se

utilizează numai în prima parte a tratamentului, până la reluarea integrală a

mişcărilor active. Dintre exerciţiile cu diminuarea rezistenţei enumerăm pe cele

mai frecvent folosite:

- mişcări pasive

- exerciţii combinate

- exerciţii fizice care folosesc inerţia

- exerciţii executate cu ajutorul corzii elastice

- exerciţii în care se folosesc aparate sau sisteme de pârghii şi greutăţi

- exerciţii efectuate cu ajutorul aparatelor formate din scripeţi şi greutăţi

- exerciţii efectuate din poziţii favorabile din punct de vedere biomecanic

- exerciţii efectuate în apă.

2. Exerciţii cu creşterea rezistenţei

Rezistenţa este elementul principal al progresiei, ajungându-se la solicitări

maximale. Numai astfel segmentul afectat care a suferit o intervenţie

chirurgicală se poate reintegra în complexul solicitărilor impuse de nevoile

cotidiene de mişcare, în muncă şi sport. Exerciţiile bazate pe creşterea

rezistenţei se împart în patru categorii, în funcţie de factorul care produce

îngreuierea, şi anume:

- exerciţii în care se foloseşte gravitaţia – forţa de gravitaţie poate fi mărită

deplasând centrul de greutate al segmentului, prin oblicizarea acestuia sau a

întregului corp. Exerciţiile astfel efectuate se pot adresa tuturor articulaţiilor şi

axelor de mişcare. Posibilitatea de deplasare a centrelor de greutate ale

segmentului şi implicit de creştere a rezistenţei este în raport direct proporţional

cu oblicitatea segmentului şi cu greutatea lui. Deplasarea centrului de greutate al

unui segment sau al întregului corp se mai poate realiza şi cu ajutorul diverselor

aparate portative cunoscute (bastoane, măciuci, saci cu nisip, haltere, mingi

medicinale). Greutatea corpului poate fi şi ea folosită pentru îngreuierea

exerciţiilor la care se poate adăuga şi o greutate suplimentară (minge medicinală,

117

sac cu nisip etc.).

- exerciţii cu autorezistenţă - sunt cele în care rezistenţa este opusă chiar de

către executant prin contracţia concomitentă a muşchilor antagonişti.

Autorezistenţa poate fi opusă şi de segmente sănătoase.

- exerciţii cu rezistenţă în perechi – constituie procedeul cel mai sigur, mai

adaptat scopului urmărit în activitatea cuplului recuperator – bolnav sau a unui

cuplu de bolnavi, intensitatea şi durata efortului se pot doza cu mai multă

exactitate.

- rezistenţa realizată cu ajutorul diverselor obiecte portative (minge

medicinală cu aruncări şi prinderi, coardă elastică etc.).

3. Exerciţii statice.

Orice exerciţiu poate fi exerciţiu dinamic (izotonic) şi static (izometric).

Pentru recuperarea funcţională după intervenţii chirurgicale, exerciţiile

izometrice au un rol important din prima până în ultima zi de tratament. Lucrul

muscular are două componente: una obligatorie, care constă în creşterea

tensiunii fibrelor musculare ca urmare a excitaţiei nervoase şi o alta

neobligatorie care constă în scurtarea sau lungirea fibrei musculare şi care duce

la deplasarea unor segmente. Contracţia izometrică corespunde primei

componente. Forţa se dezvoltă foarte bine cu ajutorul exerciţiilor izometrice.

Rapiditatea dezvoltării forţei este legată de numărul de unităţi neuromusculare

mobilizate în efectuarea exerciţiilor fizice. Exerciţiile statice prezintă şi unele

dezavantaje:

- blocarea toracelui şi abdomenului implicit a funcţiei respiratorii, pentru a

oferi punct fix, suficient de stabil muşchilor aflaţi în contracţie, îndeosebi celor

cu inserţii pe trunchi. Această blocare are drept consecinţă creşterea presiunii

venoase intracraniene.

- staza circulatorie creată la nivelul muşchilor în acţiune scade mult aportul

de substanţe energetice, stânjeneşte procesele de eliminare şi tulbură procesele

metabolice. Modul de utilizare a exerciţiilor fizice statice în vederea recuperării

118

poate diminua dezavantajele de mai sus. Strict analitic, punând deci în contracţie

numai un număr mic de muşchi, exerciţiile izometrice nu impun blocarea

toracelui şi abdomenului şi, implicit, nici creşterea presiunii intracraniene. În

concluzie, exerciţiile izometrice nu pot fi utilizate după regulile clasice, dar

trebuie folosite în cadrul tratamentului de recuperare a aparatului locomotor,

îndeosebi în prima parte a acestuia. Numai astfel se poate realiza o încărcătură

musculară mare într-o perioadă când aceeaşi încărcătură nu este posibilă prin

exerciţii izotonice, scurtându-se astfel la maximum perioada de convalescenţă a

deficitelor locomotorii care au suferit intervenţii chirurgicale.

Psihologia kinetoterapiei - domeniul kinetoterapiei are multe particularităţi

care merită şi necesită să fie analizate din punct de vedere psihologic, pentru

creşterea eficienţei procesului de recuperare al sportivilor, dar nu numai al

acestora(63,79,84). În cadrul kinetpterapiei, spre deosebire de alte specialităţi

medicale, exerciţiul fizic este în multe cazuri factorul de risc traumatic şi în toate

cazurile mijloc terapeutic (M. Epuran, 1994).

Pentru centralizarea datelor s-a întocmit următoarea fişă de evaluare şi

tratament pentru fiecare sportiv în parte (anexa 15):

În cercetarea de faţă am desfăşurat studiul pe două loturi, şi anume:

- lotul martor cuprinde fişele de evaluare şi tratament nr: 1, 2, 3, 4, 8, 9, 10,

11, 14, 16, cuprinse în anexa 13;

- lotul experimental cuprinde fişele de evaluare şi tratament nr: 5, 6, 7, 12,

13, 15, 17, 18, 19, 20, cuprinse în anexa 14.

Menţionez faptul că am utilizat pentru lotul experimental, pe lângă

exerciţiile kinetoterapeutice, care sunt trecute în fişa de evaluare şi tratament, un

complex de exerciţii kinetoterapeutice pentru fiecare articulaţie cuprinse în

anexele 18, 19 şi 20.

În fişele de evaluare şi tratament sunt trecute testările articulare în momentul

în care sportivul este investigat la spital, deci după accident. De aceea am

considerat important să menţionez amplitudinea fiziologică a fiecărei articulaţii

119

cuprinsă în cercetare, şi anume:

Articulaţia gleznei prezintă următoarea amplitudine fiziologică:

- flexia dorsală: 0o → 20o

- flexia plantară: 0o → 50o

- inversia: 0o → 25o

- eversia: 0o → 45o

Articulaţia genunchiului prezintă următoarea amplitudine fiziologică:

- flexia: 0o → 145o

Articulaţia cotului prezintă următoarea amplitudine fiziologică:

- flexia: 0o → 140o - supinaţie: 0o → 90o - pronaţie: 0o → 90o Subliniez faptul că în fişele de evaluare şi tratament nu este trecută perioada

de recuperare medicală. Perioadele de recuperare medicală prin metodele clasice

date de specialişti este de:

- 60 de zile pentru entorsă de genunchi gr. II;

- 45 – 60 de zile pentru entorsă de cot gr. II;

- 30 – 45 de zile pentru entorsă de gleznă gr. II.

Trebuie precizat că datele prezentate mai sus reprezintă perioada de când a

fost scos aparatul gipsat şi până la recuperarea finală.

Pentru lotul experimental am utilizat, pe lângă exerciţiile de bază ale

kinetoterapiei, exerciţii specifice karate-ului, însumând exerciţii executate cu

membrele inferioare şi superioare (anexele 21, 22, 23, 24 şi 25).

Exerciţiile de respiraţie au fost materializate prin exersarea Kata Hangetsu

(anexa 26). Kata înseamnă lupta cu adversari imaginari şi este un complex de

atacuri şi apărări, dar cu accent pe respiraţie. Exerciţiile pentru membrele

inferioare (anexa 25) , membrele superioare (anexa 23) şi articulaţia cotului(

anexa 24) au fost concretizate prin Kihon (şcoala de bază).Pentru îmbinarea

exerciţiilor pentru membrele superioare/inferioare şi respiraţie am considerat

Kata Unsu (anexa 27) punctul forte în procesul de recuperare. În karate-do

120

Shotokan, Kata Unsu înseamnă chintesenţa stilului în ceea ce priveşte tehnicile

de atac şi de apărare, poziţiile superioare şi forţa explozivă a loviturilor, şi nu în

ultimul rând inspiraţia şi expiraţia.

Am considerat necesar, benefic, util şi important de a introduce exerciţii

specifice karate-ului, întrucât sunt mult mai bine cunoscute de către sportivi şi

pot fi executate mult mai corect, ceea ce duce la o îmbunătăţire şi uşurare a

procesului de recuperare, o micşorare a timpului rezervat recuperării propriu-

zise.

b. Masajul pe care l-am întrebuinţat în cercetare este de tip miostimulent,

care este folosit în profilaxia şi terapia hipotoniilor musculare, inactivitatea după

un traumatism, pentru combaterea edemelor traumatice(89,110).

Am introdus masajul în cercetare deoarece exercită o influenţă pozitivă

asupra zonei unde se acţionează.

De asemenea produce:

- relaxare musculară;

- vasodilataţie periferică activă;

- stimularea metabolismului;

- favorizează eliminarea produşilor toxici din arderile energetice şi

acumulaţi în ţesuturi;

- stimularea circulaţiei limfatice;

- sedativ;

- analgezic;

- îmbunătăţirea stării trofice locale.

O şedinţă de masaj trebuie să dureze 20 – 30 de minute, insistând de 2 – 3

ori pe fiecare zonă. Este contraindicată masarea zonelor care prezintă leziuni

musculare sau leziuni traumatice. Întotdeauna şedinţa de masaj trebuie să aibă

loc după cea de kinetoterapie.

B. Metode psihopedagogice

Pornind de la ideea că "... omul poate fi considerat ca fiind un sistem

121

Pregătire

Antrenament autogen

Obiectiv: - contracţie musculară şi viscerală cu respiraţie adecvată

Metode: - relaxare musculară combinată cu respiraţia - încordare musculară combinată cu respiraţia

cibernetic complex, probabilist, caracterizat prin capacitatea de autoreglare şi

autoorganizare, iar mecanismele reglatorii ale stărilor psihice prezintă o

importanţă deosebită, atât în plan teoretic-aplicativ, dar şi practic-aplicativ" (M.

Epuran, 1980), putem afirma că randamentul maxim şi comportamentul optim în

activitatea sportivă nu pot exista fără o valorificare a resurselor fizice şi psihice.

Reglarea şi autoreglarea stărilor psihice presupune o serie de procese complexe

şi intercondi-ţionate, care au ca rezultat:

• controlul emotivităţii şi implicit educaţia stabilităţii psihice;

• controlul şi mobilizarea capacităţilor intelectuale;

• capacitatea de angajare voliţională maximă în activitate;

• mobilizarea motivaţională şi energetică generală a organismului pentru a

răspunde cât mai bine solicitărilor situaţiei;

• mobilizarea motorie corespunzătoare sarcinilor stabilite.

a. Relaxarea

În cercetare, am utilizat ca metodă psihopedagogică relaxarea psihică, pe

care am materializat-o prin antrenamentul autogen – I. H. Schultz – ce reprezintă

o metodă prin care decontracţia musculară şi viscerală împreună cu o respiraţie

adecvată devin mijloace de relaxare psihică.

Prezint în continuare modelul tehnologiei de pregătire psihologică prin

antrenament autogen a sportivilor ce au suferit diverse traumatisme.

122

Experimentul a fost efectuat pe un lot de 10 sportivi cu diferite traumatisme

ale aparatului locomotor. În experiment am utilizat un complex de exerciţii ce

aparţin ciclului inferior.

Antrenamentul autogen

Termenul de relaxare semnifică o deconectare generală a individului de

activitatea sa cotidiană. Acest proces îmbracă forme variate, începând cu odihna

activă şi terminând cu modalităţile statice de deconectare. Relaxarea este o

tehnică psihoterapeutică şi autoinformativă, fundamentată ştiinţific, care

urmăreşte realizarea unei decontracturi musculare şi nervoase, având ca efect

un repaus cât mai eficient, economisirea energiei fizice şi psihice, creşterea

rezistenţei la stres a organismului şi diminuarea efectelor negative ale stersului

deja instalat.

Relaxarea este în acelaşi timp o metodă de autoreglare a stărilor psihice,

utilizată în pregătirea sportivilor, precum şi în tratamentul unor afecţiuni de tip

nevrotic sau psihosomatic. Antrenamentul autogen,cea mai uzitată cale de a

ajunge la relaxare. Este un tip de antrenament complex care a fost demonstrat de

Schultz în 1967. Efectele acestui tip de antrenament pot fi observate de subiecţi

încă din primele zile de practică (relaxare mai bună, reducerea anxietăţii, somn

mai odihnitor, capacitate de concentrare mai mare şi memorie mai bună).

Avantajele antrenamentului autogen sunt bine cunoscute în psihoterapia

unor nevroze şi afecţiuni psihosomatice. El poate fi folosit în completarea

tratamentului medicamentos al oricărei afecţiuni somatice, contribuind la

reducerea durerii şi întărirea eu-lui bolnavului. Mai recent, metoda a început să

fie utilizată în medicina preventivă, pentru creşterea rezistenţei la frustrare şi la

123

alţi factori stresanţi, precum şi în pregătirea sportivilor de performanţă

(Holdevici, 1999).

Antrenamentul autogen cuprinde două cicluri de exerciţii:

A. Ciclul inferior:

Voi prezenta în continuare un model de antrenament autogen, ciclul inferior

(model adaptat după tehnica lui Schultz):

a) Inducerea senzaţiei de greutate la nivelul braţului:

"sunt în întregime liniştit şi cu desăvârşire calm"

"toţi muşchii îmi sunt destinşi şi relaxaţi"

"o linişte plăcută mă înconjoară"

"nimic nu-mi tulbură liniştea"

"simt o pace şi o linişte interioară profundă"

"sunt foarte calm şi liniştit"

"braţul meu drept e greu, din ce în ce mai greu"

"o greutate ca de plumb îmi cuprinde umărul, braţul, mâna şi ajunge până la

degete"

"braţul meu drept este foarte greu"

"braţul meu drept este greu ca de plumb"

"simt linişte şi greutate"

Formule asemănătoare se folosesc şi pentru inducerea progresivă a senzaţiei

de greutate la nivelul braţului stâng, a membrului inferior drept şi a celui stâng.

b) Generalizarea senzaţiei de greutate:

"o linişte plăcută mă împresoară"

"calmul mă inundă tot mai mult"

"simt o linişte şi o pace interioare"

"sunt complet calm"

"întregul meu corp este destins şi relaxat"

"umerii, braţele, mâinile, picioarele sunt grele, foarte grele"

"întregul meu corp este foarte greu"

124

"întregul meu corp este cuprins de o greutate foarte mare"

"corpul meu este greu, greu ca de plumb"

"sunt foarte calm şi liniştit"

c) Inducerea senzaţiei de căldură la nivelul braţului drept:

"o căldură puternică îmi cuprinde braţul drept"

"o căldură puternică îmi cuprinde braţul drept, mâna dreaptă şi ajunge până

la degete"

"vasele se dilată şi simt căldură în braţul drept"

"o căldură plăcută îmi cuprinde braţul şi mâna dreaptă"

"braţul meu drept devine cald, ca şi cum ar fi cufundat într-o baie caldă"

"braţul meu drept este învăluit într-o căldură odihnitoare"

"linişte, greutate, căldură"

"liniştea şi echilibrul mă împresoară"

Comenzi asemănătoare se folosesc şi pentru inducerea senzaţiei de căldură

în braţul stâng şi în picioare.

d) Generalizarea senzaţiei de căldură:

"întregul meu corp este relaxat, perfect liniştit"

"o căldură plăcută îmi cuprinde umerii, braţele, mâinile, picioarele"

"o căldură plăcută îmi cuprinde tot corpul"

"întregul meu corp este învăluit într-o căldură plăcută"

"întregul meu corp este învăluit într-o căldură plăcută, ca într-o baie caldă"

"sunt liniştit şi relaxat"

"liniştea şi echilibrul mă împresoară"

"mă las cuprins de tihna senină şi necontenitul echilibru"

"sunt în întregime liniştit"

"sunt cu desăvârşire calm"

"întregul meu corp este destins, relaxat, inert"

"întregul meu corp este greu"

"simt în tot corpul o greutate copleşitoare"

125

"corpul este greu şi destins, ca un arc în repaus"

"o căldură agreabilă îmi cuprinde tot corpul"

"tot corpul meu este învăluit într-o căldură plăcută şi liniştitoare"

"simt o căldură plăcută care îmi cuprinde tot corpul"

e) Exerciţi pentru liniştirea bătăilor inimii:

"inima mea bate liniştit, foarte liniştit"

"inima mea bate liniştit şi egal, împrăştiind tot sângele în corp"

"inima mea bate liniştit şi egal, împrăştiind tot sângele în corp"

"inima parcă lucrează de la sine"

"inima bate liniştit, calm şi egal"

"sunt perfect liniştit şi relaxat"

f) Exerciţiu pentru calmarea respiraţiei:

"respiraţia mea devine liniştită şi rară"

"respir liber şi aproape de la sine aerul din jurul meu"

"respir calm şi liniştit, fără efort"

"respir foarte calm şi liniştit"

g) Exerciţiu pentru trăirea senzaţiei de căldură în zona plexului solar:

"sunt perfect calm şi relaxat"

"sunt perfect liniştit"

"muşchii abdominali sunt destinşi, orice tensiune dispare"

"plexul solar este cuprins de o căldură plăcută"

"plexul solar e cald şi relaxat"

h) Exerciţiu pentru inducerea vasoconstricţiei în zona frunţii:

"îmi simt capul liber şi uşor"

"muşchii feţei sunt relaxaţi"

"bărbia este destinsă şi relaxată"

"fruntea devine rece şi tot mai destinsă"

"simt cum aerul rece îmi împresoară tâmplele"

"simt răcoare în zona frunţii"

126

"creierul îmi este limpede ca un izvor de munte"

"îmi simt capul foarte limpede"

"sunt perfect liniştit şi relaxat"

Exerciţiile din cadrul ciclului inferior al antrenamentului autogen au deci

menirea să determine o "decontractură concentrativă" a subiecţilor, ceea ce

înseamnă că, prin concentrarea pe formulele sugestive, acesta îşi creează o stare

de detaşare de tip hipnoid care provoacă la rândul său o destindere musculară"

B. Ciclul superior – presupune un stagiu de 6 luni până la 2 ani de practicare

a ciclului inferior. În cercetare nu folosesc ciclul superior, deoarece este foarte

greu de a ajunge la acest nivel.

Condiţiile în care se realizează antrenamentul autogen:

Este indicat ca relaxarea să se realizeze în condiţii de:

- linişte

- temperatură normală

- semiobscuritate

Se recomandă trei poziţii în care relaxarea se obţine mai uşor:

- poziţia şezând pe un fotoliu

- poziţia "birjarului": subiectul, aşezat pe un scaun, apleacă uşor coloana din

talie. Picioarele sunt depărtate, iar coatele sprijinite pe coapse

- poziţia decubit dorsal (culcat pe spate).

În perioada de învăţare a tehnicii este indicată:

- practicarea poziţiei nr. 3 sub îndrumarea unui specialist (psiholog, medic),

de 2-3 ori pe săptămână subiectul fiind instruit să continue exerciţiul acasă, timp

de 5-7 minute. După însuşirea tehnicii se poate ajunge până la 15 minute.

- în absenţa terapeutului, se recomandă utilizarea unei înregistrări audio a

textului

Tehnica de relaxare se aplică individual sau în grup (7 – 10 persoane).

Ciclul inferior al antrenamentului autogen poate fi utilizat cu succes atât în

psihoterapie, cât şi preventiv, în pregătirea psihologică a sportivilor, datorită

127

contribuţiei sale la liniştirea generală a organismului, amortizarea rezonanţei

stărilor afective negative, reglarea circulaţiei periferice, creşterea capacităţii de

concentrare şi dominarea propriului organism.

Schultz a subliniat importanţa combinării exerciţiilor de relaxare cu forme

sugestive, aşa-numitele formule "intenţionale", pe care le descrie ca pe nişte

sugestii posthipnotice. După părerea lui Scultz, aceste formule trebuie să fie

utilizate numai după însuşirea celor şase exerciţii standard din cadrul ciclului

inferior al antrenamentului.

►Obstacole care stau în calea practicării relaxării

Foarte mulţi subiecţi sănătoşi sau cu tulburări neuropsihice ori

psihosomatice încep să practice exerciţiile de relaxare cu entuziasm, după care le

abandonează mai devreme sau mai târziu. Cele mai frecvente scuze sunt:

1. "Nu am timp pentru relaxare". Cu alte cuvinte, subiectul nu plasează

relaxarea pe lista priorităţilor zilnice.

2. "Nu am un loc potrivit pentru relaxare". În acest caz este recomandabil ca

subiectul să-şi găsească un asemenea loc.

3. "Exerciţiile de relaxare sunt foarte plictisitoare". Persoanele care gândesc

astfel sunt prea agitate şi trăiesc la un nivel prea ridicat de tensiune psihică.

4. "Nu sunt suficient de disciplinat pentru a putea practica relaxarea". De

aici se desprinde concluzia că subiectul nu a perseverat suficient în practicarea

relaxării, astfel încât aceasta să se transforme într-o deprindere cu efecte

benefice.

Exerciţii de relaxare prin expiraţie

Curtis (1987) dă câteva indicaţii metodice pentru intrarea subiectului într-o

stare de relaxare utilizând tehnica respiratorie.

"a. Respiraţi normal. Observaţi ciclul respirator în mod pasiv. Lăsaţi corpul

să respire de la sine, autoobservându-vă calm respiraţia.

b. Ignoraţi inspiraţia. Permiteţi organismului să inspire de la sine, fără a

conştientiza actul inspirator.

128

c. Concentrţi-vă atenţia asupra expiraţiei, gândiţi-vă şi vizualizaţi expiraţia.

b. Simţiţi şi trăiţi senzaţiile specifice expiraţiei: senzaţia de scufundare, de

linişte, de greutate".

Pentru exerciţiile de relaxare prin expiraţie trebuie adoptată o poziţie

comodă (culcat dorsal sau şezând cu capul şi braţele sprijinite. În timpul

exerciţiului menţineţi o atenţie pasivă.

- cu ochii închişi, timp de câteva cicluri respiratorii (2-5) se va observa aerul

care intră şi apoi părăseşte căile nazale;

- în continuare, pe parcursul altor câteva cicluri respiratorii, subiectul se

concentrează asupra fazei expiratorii; percepe căldura aerului care părăseşte

căile nazale, se relaxează purtat de senzaţia de relaxare;

- în timpul expiraţiei simte cum corpul se scufundă, se contopeşte cu mediul

înconjurător, tot mai mult cu fiecare expiraţie.

Se va observa cum, cu fiecare expiraţie, organismul se linişteşte tot mai

mult, respiraţia devine tot mai liniştită, bătăile inimii se domolesc, se instalează

o senzaţie de linişte, de pace interioară.

Subiectul va rămâne un timp în stare de relaxare. Atunci când se doreşte

ieşirea din această stare, se va inspira adânc, se fac câteva mişcări de extensie şi

flexie a membrelor şi se deschid ochii.

De asemenea, în cercetare am utilizat şi alte exerciţii de relaxare, cum ar fi:

Exerciţii de relaxare în etape

Şi acest exerciţiu se bazează pe utilizarea tehnicii expiraţiei.

Indicaţii metodice (Curtis, 1987):

"a. Concentraţi-vă asupra unei anumite părţi a corpului (Este bine să porniţi

de jos în sus: labele picioarelor, gleznele, gambele etc.).

b. Atunci când respiraţi, încercaţi să simţiţi relaxarea în acea parte a

corpului.

c. După câteva cicluri respiratorii, concentraţi-vă asupra zonei simetrice

(braţ, picior) sau asupra părţii corporale imediat următoare.

129

d. Parcurgeţi toate zonele corpului până când majoritatea acestora sunt

relaxate.

e. Rămâneţi un timp în stare de relaxare, după care reveniţi realizând o

inspiraţie profundă, câteva mişcări de flexie şi extensie a membrelor, deschideţi

ochii."

Exerciţii de respiraşie pentru calmarea emoţiilor

R.C.E1.

- stând (în ortostatism) expiraţie puternică pe gură de câteva ori. Expiraţia

seamănă cu un uşor şuierat.

R.C.E2.

T1 – stând, inspiraţie uşoară pe nas cu ridicare pe vârfuri şi strângând

pumnii.

T2 – expiraţie lentă pe gură, revenind de pe vârfuri, deschizând pumnii şi

imaginând că aerul iese chiar prin vârfurile degetelor.

Notă:

Timpii respiratori: pentru calmarea emoţiilor este de preferat ca expiraţia să

fie mai lungă decât inspiraţia (2 secunde inspiraţie, 4 secunde expiraţia).

Schemă: 4 secunde – 2 secunde – 4 secunde – 2 secunde – 4 secunde etc.

inspiraţie apnee expiraţie apnee inspiraţie

Indicaţie: Această respiraţie este bine să fie numai abdominală; la inspiraţie

abdomenul se umflă uşor, la expiraţie se retrage uşor; toracele nu se mişcă de

loc sau aproape de loc.

Recomandare: Exerciţiile de respiraţie încep cu faza 0, adică cu expiraţia.

Subiectul se va folosi de sugestia verbală: "inspir calmul..."; "expir agitaţia,

încordarea..." – se vor pronunţa în gând.

Exerciţii pentru concentrarea atenţiei

130

C.A1.

- în poziţie relaxată pe fotoliu, subiectul respiră de câteva ori. El pronunţă

în gând formula "sunt perfect stăpân pe forţele mele". Formula se repetă de mai

multe ori, în gând, fără efort şi autoimpunere.

- expiraţia se face natural. Cutia toracică va fi lăsată să se relaxeze de la

sine, în timp ce aerul se scurge uşor pe nas. Numai la sfârşitul expiraţiei, va

trebui să execute un efort cu muşchii abdominali, pentru a putea elimina complet

aerul viciat.

- se va învăţa şi exersa la început respiraţia lentă cu regularitate şi

continuitate, înainte de a trece la exerciţiile următoare.

C.R7. – Conştientizarea ritmului

- poziţia relaxată, cu mâinile aşezate pe marginea inferioară a

abdomenului. Degetele pe dosul mâinii stângi, policele dedesubt, subiectul îşi va

simţi pulsul şi mental, încearcă să-l resimtă interior, în corp, numărând fiecare

pulsaţie. Când subiecţii au perceput astfel ritmul, se va încerca acelaşi lucru,

însă cu braţele de-a lungul corpului, controlând periodic exactitatea ritmului,

numărând în gând acelaşi ritm sistolic.

C.R8. – Respiraţia ritmică

- poziţia relaxată, inspiraţie uşoară pe nas, ridicând uşor peretele

abdominal, fără dilatarea părţii superioare a pieptului, numărând în gând după

propriul ritm (idem C.R.7). Se admite că subiectul nu va putea inspira mai mult

în momentul în care ajunge la cifra 8. Expiraţia are loc lent, numărând tot până

la opt.

C.R9. – Respiraţia completă în patru timpi

T1 – inspiraţie uşoară pe nas, ridicând abdomenul.

T2 – fără oprire, continuarea inspiraţiei pe nas, ridicând regiunea mijlocie a

pieptului, fără retragerea abdomenului.

T3 – aerul va trece în partea superioară a plămânilor, continuând inspiraţia

pentru a umple pieptul la maximum, retragerea în acelaşi timp a abdomenului.

131

T4 – expiraţie uşoară pe nas, făcând un efort ca la sfârşitul acesteia să se

golească aerul complet din plămâni.

C.R4. – Respiraţia fragmentată -toracică

T1 – în relaxare, inspiraţie lentă pe nas, ridicând lent cutia toracică, dar

retrăgând abdomenul. Când pieptul este dilatat, subiecţii execută încă un efort de

inspiraţie pentru ca aerul să intre şi în vârful plămânilor.

T2 – expiraţie lentă, completă.

C.R5 – Gimnastica şi controlul diafragmei

T1 – în relaxare, inspiraţie lentă pe nas, ridicând uşor peretele abdominal,

fără dilatarea părţii superioare a pieptului şi menţineţi aerul.

T2 – în apnee, retragerea abdomenului repede, dar fără a-l brusca, menţinând

apneea, împingerea din nou a abdomenului înainte, relaxând toracele.

T3 – dilatarea abdomenului; toracele retras şi expiraţie lentă, pe nas, pentru

golirea completă a plămânilor.

C.R6 – Respiraţia completă

T1 – mereu relaxat, inspiraţie uşoară pe nas, ridicând uşor peretele

abdominal, fără dilatarea părţii superioare a pieptului. Când nu mai poate fi

ridicat se continuă inspiraţia fără a retrage abdomenul.

T2 – ridicarea coastelor.

T3 – continuarea inspiraţiei, ceea ce determină ca aerul să ajungă în vârful

plămânilor, printr-un efort intern care să ridice aerul mai mult în regiunea

superioară.

Indicaţie:

- cei trei timpi nu sunt distincţi; cele trei faze se succed fără întrerupere.

- numărul de repetări este mai mare pentru acest exerciţiu (10-20x), pentru

ca respiraţia completă să decurgă uşor, uniform; executată fără grabă şi fără

bruscare. Atingerea acestui stadiu reprezintă faptul că toracele a devenit suplu;

plămânii se vor dilata cu uşurinţă.

132

►Caracterizarea psihofiziologică a stării de relaxare

Analizând cu atenţie starea în care se găseşte subiectul în timpul relaxării,

putem desprinde câteva caracteristici generale ale acesteia, valabile în primul

rând pentru antrenamentul autogen, dar şi pentru alte tehnici de relaxare:

1. La subiectul în stare de relaxare se constată o limitare a motricităţii,

o lipsă a nevoii de a acţiona.

2. În stare de relaxare, subiectul trăieşte în mod frecvent o senzaţie de

greutate şi căldură în membre.

3. Se remarcă, de asemenea, o modificare a dinamicii atenţiei, în

sensul unei orientări selective a acesteia asupra formulelor comandate şi,

în acelaşi timp, o scădere a interesului manifestat de subiect faţă de

stimulii exteriori.

4. În timpul relaxării, subiectul trăieşte o stare de pasivitate în raport

cu ambianţa; pasivitatea se accentuează atunci când relaxarea este

comandată din exterior de către terapeut şi scade pe măsură ce subiectul

învaţă să-şi autocomande starea de relaxare.

5. Aproape toţi subiecţii remarcă instalarea în timpul relaxării a unei

stări afective aparte, de nuanţă pozitivă; ei trăiesc o stare de linişte, de

calm, de destindere.

6. Starea de relaxare este o modalitate de activare a disponibilităţilor

latente ale fiinţei umane, fapt demonstrat de efectele favorabile ale

relaxării asupra stării psihice şi fizice a subiecţilor.

7. Relaxarea poate fi considerată, aşadar, o metodă de autoreglare a

stărilor psihice ale subiectului, de autoorganizare a eu-lui acestuia, fiind

nu numai o tehnică de psihoterapie, ci şi una cu caracter autoinformativ.

b. Autosugestia este o metodă psihopedagogică care se referă la

influenţarea asupra unui element psihologic de care depinde obţinerea unui

avantaj. Am folosit autosugestia în sens pozitiv, în ceea ce priveşte o mai bună

funcţionare a organismului, o creştere a capacităţii de concentrare înlăturând

133

ANTRENAMENT PSIHOTON

Metode: - relaxare - autocontrol - activare

Mijloace: - grupe musculare tren superior - grupe musculare tren inferior - grupe musculare combinate

efectele negative ale emoţiilor şi nu în ultimul rând scurtarea perioadei de

recuperare879,80,81,82). Pentru realizarea acestui lucru am acţionat prin

antrenamentul psihoton. În continuare prezentăm modelul de pregătire

psihologică prin antrenamentul psihoton pe un lot de 10 subiecţi cu diferite

traumatisme ale aparatului locomotor.

Antrenamentul psihoton este o formă prin care se realizează autosugestia,

fiind o metodă de reglare şi autoreglare a stării psihice a sportivilor, de

optimizare a mecanismelor de adaptare la situaţiile dificile ale perioadei

traumatice şi posttraumatice. În cercetarea noastră, metoda antrenamentului

psihoton a vizat crearea unor stări fizice şi psihice de relaxare. Scopul

antrenamentului psihoton este reprezentat de obţinerea unui nivel optim de

funcţionalitate neuropsihică.

Metoda antrenamentului psihoton reprezintă o metodă eficientă pentru

Obiectiv: - relaxare progresivă

134

liniştirea sportivului şi economisirea energiei sale nervoase în vederea obţinerii

unui repaus cât mai eficient şi, implicit, a unei conservări a energiei psihice.

Metoda folosită a cuprins două faze: una de relaxare şi una de activare.

Pentru eficienţa practică a metodei, am alcătuit un sistem de relaxare progresivă,

adaptat după procedeele de relaxare progresivă descrise de Bernstein şi

Borkovec, pe care le-am utilizat în recuperarea traumatismelor. Relaxarea

progresivă, după cum sugerează numele, cuprinde tensionarea şi relaxarea

diferitelor grupe de muşchi. Deşi este o tehnică de relaxare, începem cu

tensionarea, deoarece majoritatea indivizilor găsesc că este mai uşor să treci de

la o stare de tensiune la o stare de relaxare, decât pur şi simplu să relaxezi

muşchii.

Prima şedinţă de antrenament de relaxare progresivă a durat 45 de minute.

Pe măsură ce antrenamentul continuă, şedinţele au devenit din ce în ce mai

scurte iar grupele de muşchi pot fi combinate, şi faza de tensionare poate fi

atinsă. Scopul antrenamentului de relaxare progresivă este autocontrolul. În

cercetare am aplicat acest sistem, cu scopul ca subiectul să poată să recunoască

nivelurile de tensiune şi să relaxeze musculatura.

Instrucţiuni generale

Pe măsură ce înaintăm în cadrul acestui exerciţiu, diverse grupe musculare

vor fi tensionate pentru un scurt timp, şi apoi relaxate la următoarele comenzi:

- "Acum" – pentru tensionare;

- "Relaxaţi" – pentru relaxare.

La comanda "Acum", subiecţii trebuie să tensioneze muşchii şi să susţină

încordarea până la comanda "Relaxaţi", şi atunci să elibereze încordarea dintr-o

dată, şi nu treptat. Pe măsură ce traversăm stările de încordare şi relaxare

subiecţii au dat atenţie senazaţiilor de tensiune şi relaxare. În timpul execuţiilor

nu s-a vorbit, sunetele şi activităţile care distrag atenţia concentrată asupra

senzaţiilor din muşchi au fost ignorate. De fiecare dată metoda de tensionare a

fost dată la semnalul "Acum" pentru încordare, iar apoi semnalul "Relaxaţi". Am

135

traversat tensionarea şi relaxarea a doua oară şi apoi am trecut la următorul grup

muscular. Cele 16 grupe musculare cu care s-a lucrat şi instrucţiunile generale

care s-au urmat pentru încordarea acelor muşchi a inclus următoarele:

1. Mâna dreaptă şi antebraţul. Strânge pumnul.

2. Bicepsul şi braţul drept: împinge cotul în jos şi trage-l înapoi.

3. Mâna stângă şi antebraţul stâng. Strânge pumnul.

4. Bicepsul şi braţul stâng: împinge cotul şi trage-l înapoi.

5. Fruntea: ridică sprâncenele cât poţi de sus şi încruntă fruntea.

6. Centrul feţei: încreţeşte nasul.

7. Partea inferioară a feţei şi maxilarul: trage înapoi colţurile gurii.

8. Gâtul. Trage bărbia în faţă şi gâtul înapoi.

9. Pieptul, spatele şi umerii. Apropie omoplaţii şi respiră adânc în timpul

încordării. Expiră uşor şi încet în timpul relaxării.

10. Stomac şi abdomen. Încordează stomacul.

11. Coapsa dreaptă. Contracţia muşchilor coapsei.

12. Muşchii gambei. Trageţi degetele de la picioare în sus.

13. Piciorul. Strâgerea degetelor spre interior.

14. Coapsa stângă. Contracţia muşchilor coapsei.

15. Muşchii gambei. Trageţi degetele de la picioare în sus.

16. Piciorul stâng. Strâgerea degetelor spre interior.

Pentru şedinţele mai scurte, grupele musculare au fost combinate astfel:

- mână, braţ, antebraţ (dreapta);

- mână, braţ, antebraţ (stânga);

- faţa, muşchii feţei;

- gâtul;

- zona trunchiului (piept, spate, umeri, stomac, abdomen);

- coapsa, gamba, piciorul – stânga;

- coapsa, gamba, piciorul – dreapta.

Pentru buna desfăşurare a experimentului am considerat eficient să acţionez

136

şi prin exerciţii de respiraţie cu autosugestie.

Exerciţii de respiraţie cu autosugestie

Jencks (1977) ne prezintă câteva modele de exerciţii respiratorii în cadrul

cărora respiraţia se continuă cu formule autosugestive cu caracter reglator:

a. Pentru relaxare:

corpul relaxat – expiraţie

mintea activă – inspiraţie

b. Pentru concentrare:

Mă concentrez asupra problemei de rezolvat – inspiraţie

Dar sunt relaxat şi liniştit – expiraţie

c. Pentru înviorare:

Sunt treaz şi în stare de alertă – inspiraţie

Elimin toată oboseala – expiraţie

d. Pentru creşterea rezistenţei organismului:

Sunt ca un munte – inspiraţie

De rezistenţă – expiraţie

e. Pentru reducerea anxietăţii:

Teama mă părăseşte – expiraţie

Curajul pătrunde în mine – inspiraţie

f. Pentru a face faţă cu succes unor competiţii:

Concurez cu toate forţele – inspiraţie

Dar am controlul relaxat al corpului – expiraţie

Concurez calm – expiraţie

Rece – inspiraţie

Adunat – expiraţie

Combativ – inspiraţie

Câteva exerciţii de respiraţie cu autosugestie pentru autoreglarea stării

psihice:

a. Respiraţia de reîncărcare a organismului

137

Culcat sau şezând cu coloana vertebrală dreaptă, se respiră ritmic utilizând

respiraţia abdominală (4 timpi inspiraţie, 4 timpi expiraţie). În timpul inspiraţiei

vă închipuiţi că introduceţi o anumită cantitate de energie în organism. Apoi,

expirând, vă închipuiţi că daţi afară toate toxinele din organism.

b. Exerciţiu de respiraţie cu distribuirea energiei în organism.

Culcat într-o poziţie relaxată, cu palmele la nivelul plexului solar, se respiră

ritmic (4 – 2 – 4 – 2 sau 6 – 3 – 6 – 3 ). După ce v-aţi familiarizat cu ritmul

respirator, vă imaginaţi că la fiecare inspiraţie se introduce în organism o mare

cantitate de energie, pe care o înmagazinaţi la nivelul plexului solar.

Vă închipuiţi apoi că la fiecare inspiraţie energia se distribuie în tot

organismul, ajungând la fiecare organ al corpului, înviorând şi vitalizând

întregul organism.

c. Exerciţiu pentru calmarea durerii

Culcat într-o poziţie relaxată sau şezând cu spatele drept, se respiră ritmic;

vă închipuiţi că la fiecare inspiraţie se introduce în organism energie. În

continuare, vă închipuiţi că la fiecare expiraţie se trimite un curent de aer în

zona dureroasă pentru a restabili circulaţia sângelui în regiunea respectivă.

Inspiraţi imaginându-vă din nou că starea organismului se ameliorează, iar la o

nouă expiraţie vă închipuiţi că senzaţia de durere dispare.

Pentru sporirea efectelor autosugestiei se poate aşeza palma pe regiunea

dureroasă, imaginându-vă că aerul se scurge de-a lungul braţului până la zona

dureroasă.

d. Exerciţiu de reglarea circulaţiei

Culcat pe spate sau şezând cu coloana vertebrală dreaptă, se expiră ritmic,

imaginându-vă vasodilataţia în diverse zone ale capului. Exerciţiul este indicat

pentru persoane cu circulaţia periferică deficitară.

e. Exerciţiu pentru dezvoltarea unor calităţi fizice sau psihice

Culcat sau şezând într-o poziţie comodă, cu coloana vertebrală dreaptă, vă

imaginaţi că posedaţi deja calitatea dorită şi că aceasta se dezvoltă. Executaţi în

138

acelaşi timp o respiraţie ritmică, menţinând cât mai mult timp imaginea mentală

creată.

f. Exerciţiu pentru reducerea rapidă a încordării emoţionale (Holdevici,

Vasilescu 1988)

Inspiraţi profund ca pentru o respiraţie completă şi reţineţi aerul timp de 10

– 15 secunde. În timpul pauzei respiratorii strângeţi pumnii încordaţi, muşchii

braţelor, spatelui, abdomenului, bazinului, picioarelor. Expiraţi vioi şi relaxaţi

toţi muşchii corpului. Faceţi câteva mişcări de scuturare a braţelor şi picioarelor,

ca şi cum v-aţi elibera de tot ce este rău şi inutil în organism.

g. Exerciţiu de respiraţie pentru creşterea capacităţii de concentrare a

atenţiei (Jenckson 1977)

Stând cu corpul relaxat, inspiraţi lent pe nas. Imaginaţi-vă aerul care

pătrunde prin căile respiratorii până în plămâni şi de acolo în zona abdominală.

Expiraţi lent, numărând "unu" şi imaginaţi-vă că cifra 1 se aşază odată cu

expiraţia la nivelul abdomenului. Inspiraţi din nou lent, concentrându-vă din nou

asupra cifrei 1. În timpul următoarei respiraţii plasaţi cifra 2 lângă cifra 1 în

abdomen. Inspiraţi din nou, concentrându-vă asupra cifrelor 1 şi 2. Repetaţi până

la cifra 10.

În aplicarea acestei metode psihopedagogice am urmărit obţinerea

următoarelor efecte pozitive:

• echilibrarea tensiunilor musculare;

• recuperarea rapidă şi eficientă după efort;

• ameliorarea odihnei;

• creşterea capacităţii de concentrare;

• un control eficient al emotivităţii;

• creşterea rezistenţei la stres;

• creşterea încrederii în sine;

• recuperarea după diferite traumatisme într-un procent cât mai mare

şi într-o perioadă cât mai scurtă.

139

3.6. Concluziile capitolului

Cunoaşterea frecventelor forme de traumatisme întâlnite în practica karate-

ului ne îndreptăţeşte să alcătuim un program de recuperare util, eficient,

adaptabil, uşor de parcurs şi aplicabil subiecţilor noştri în funcţie de traumatism.

Viziunea specialiştilor asupra apariţiei traumatismelor şi metodelor de

recuperare utilizate în cercetare în conformitate cu rezultatele anchetei-

chestionar m-au determinat să trag o serie de concluzii asupra modului de

gândire a specialiştilot în ceea ce priveşte frecvenţa traumatismelor, acordarea

primului ajutor, metodele de recuperare fizice şi psihopedagogice, colaborarea

factorilor de răspundere.

În procesul de cercetare am alcătuit un program de recuperare care cuprinde

următoarele etape şi strategii:

• Testarea sportivilor ce practică karate-do Shotokan prin scala de

autoevaluare a depresiei (Zung).

• Analiza şi interpretarea datelor pentru depistarea sportivilor predispuşi la

stres.Am considerat util şi necesar de a face aceste testări înaintea procesului de

recuperare pentru a depista eventualele probleme legate de stres şi depresie pe

care le-ar putea avea subiecţii datorită traumatismelor.

• În programul de recuperare fizică s-au utilizat kinetoterapia şi masajul. De

asemenea, s-a utilizat relaxarea şi autosugestia ca metode psihopedagogice.

• Substituirea unor termeni şi exerciţii din kinetoterapie cu exerciţii

specifice karate-ului au fost acceptat foarte bine de către subiecţi, deoarece erau

exerciţii cunoscute de către ei şi implicit rezultatele au fost mult mai bune. De

asemenea, o problemă importantă în programul de recuperare o constitue

alimentaţia raţională, administrarea de vitamine.Informarea sportivului în ceea

ce priveşte alimentaţia raţională, vitaminizarea, respectarea programelor de

refacere şi recuperare, nefolosirea drogurilor şi a dopingului conduc sportivul

către rezultate pozitive nu numai în activitatea sportivă, dar şi în procesul de

refacere -recuperare.

140

• Strategia psiho-pedagogică de depistare a stresului şi depresiei;

• Strategia recuperării fizice medicale prin intermediul kinetoterapiei şi

masajului;

• Strategia de recuperare prin intermediul relaxării şi autosugestiei;

• Strategia de recuperare prin substituirea unor termeni şi exerciţii din

kinetoterapie cu elemente din artele marţiale;

• Strategia de recuperare prin implimentarea unei alimentaţii raţionale şi a

vitaminizării adecvate, la indicaţia specialistului.

CAPITOLUL 4

ARGUMENTAREA APLICĂRII PROGRAMEI EXPERIMENTALE

ÎN PROCESUL DE RECUPERARE MEDICALĂ CLASICĂ ŞI PSIHO-

PEDAGOGICĂ A DIFERITELOR TRAUMATISME CARE APAR ÎN

PRACTICA KARATE-DO SHOTOKAN

Prima etapă a cercetării a constat în testarea sportivilor prin scala de

autoevaluare a depresiei (Zung). Din testarea efectuată s-au constatat

următoarele: 55% depresie uşoară, 35% depresie medie, 15% nu au depresie,

lucru ce ne-a permis din punct de vedere psihologic să începem programul de

recuperare. Tot în această etapă s-au testat sportivii predispuşi la stres.Din

sondajul efectuat s-au constatat următoarele:60% au răspuns normal, 35% au

fost în limita normalului şi 5% au avut un stres major, unde s-au impus măsuri

de echilibrare psihică.După ce m-am convins că nu sunt probleme majore din

punct de vedere psihologic am început programul de recuperare medicală clasică

şi psihopedagogică.

4.1. Rezultatele testării articulare şi interpretarea datelor - entorsă cot

Supinaţie - lot martor

În urma testării articulare efectuate pe lotul martor înainte şi după

recuperare s-au obţinut rezultatele exprimate prin tabelele 1 şi 2. Amplitudinea

141

fiziologică a articulaţiei cotului este de 0o - 90o.

Lotul martor tabel 1

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 B.C. 30 - 70o 85 4.5 - 87.00o 2 P.R. 30 - 65o 85 4.5 - 86.25o

tabel 2 Centru interval o Nr.

Fisa N.P.Inainte Dupã Normal

1 B.C. 50,00 45,75 45,00 2 P.R. 47,50 45,37 45,00

Supinaţie -Lot experimental

Recuperarea prin metode fizice şi psihopedagogice a sportivilor testaţi s-a

realizat în procent de 90%, după cum reiese din tabelele 5 şi 6.

Lotul experimental tabel 5

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 P.C. 30 - 65o 90 3.00 - 88.00o 2 I.M. 35 - 70o 90 3.50 - 88.00o

tabel 6 Centru interval o Nr.

Fisa N.P.Inainte Dupã Normal

1 P.C. 50,00 43,75 45,00 2 I.M. 52,50 45,75 45,00

Din figura1 putem evidenţia rezultatele pozitive obţinute prin recuperarea

fizică.

1 2Inainte

Normal

40,00

45,00

50,00

Sportivi

Rezultate (grade)

SUPINATIE.

Inainte Dupã Normal

142

fig1

Progresul obţinut în urma tratamentului de recuperare clasică şi

psihopedagogică este exprimat şi în figura 2

1 2Inainte

Normal

35,0040,0045,0050,0055,00

Sportivi

Rezultate (grade) SUPINATIE.

Inainte Dupã Normal

fig 2

Comparând cele două loturi, observăm un câştig de 5 procente obţinute de

sportivii din lotul experimental.

Recuperarea sportivilor după programul de kinetoterapie şi masaj s-a

efectuat în procent de 85%. Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student

(tabel 3). Din calculele efectuate s-a desprins P calculat cu o valoare mai mică

decât 0,05, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă. În acest caz P=0.20. Testul STUDENT (t-TEST)

tabel 3 REZULTATE I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00 Grade de libertate 1 t Statistic (calculat) 3,01 P(T<=t) (test unilateral) 0,10 t Critic test unilateral (val. din

tabel) 6,31 P(T<=t) (test bilateral) 0,20 t Critic test bilateral (val. din tabel) 12,71

143

Indicii statistici (tabel 4) exprimă valori pozitive obţinute după recuperare. tabel 4

Valori Indicatori statistici Inainte Dupa

Media aritmetica 48,75 45,56Eroarea Standard 1,25 0,19 Mediana 48,75 45,56Modulul Abaterea Standard 1,77 0,27 Dispersia 3,13 0,07 Abaterea medie 1,25 0,19 Coeficientul de variatie 0,04 0,01 Amplitudinea 2,50 0,38 Minim 47,50 45,37Maxim 50,00 45,75Nivelul de incredere(95.0%) 15,88 2,41

Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 7) din care reiese

că se respinge ipoteza nulă, deoarece P = 0,02.

De asemenea, indicatorii statistici evidenţiază valori pozitive după

programul de recuperare prin metode fizice şi psihopedagogice (tabel 8). tabel 8

Valori Indicatori statistici Inainte DupaMedia aritmetica 51,25 44,75Eroarea Standard 1,25 1,00Mediana 51,25 44,75Modulul Abaterea Standard 1,77 1,41Dispersia 3,13 2,00Abaterea medie 1,25 1,00Coeficientul de variatie 0,03 0,03Amplitudinea 2,50 2,00Minim 50,00 43,75Maxim 52,50 45,75Nivelul de incredere(95.0%) 15,88 12,71

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 7

REZULTATE I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00 Grade de libertate 1 t Statistic (calculat) 26,00 P(T<=t) (test unilateral) 0,01 t Critic test unilateral (val. din tabel) 6,31 P(T<=t) (test bilateral) 0,02 t Critic test bilateral (val. din tabel) 12,71

144

Pronaţie - lot martor

După efectuarea recuperării prin metode fizice s-a obţinut un procent

recuperator de 85% (tabel 9 şi 10).

Lotul martor tabel 9

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 B.C. 15 - 70o 85 2.25 - 87.00o 2 P.R. 15 - 60o 85 2.25 - 85.50o

Centru interval o Nr.

Fisa N.P.

Inainte Dupã Normal 1 B.C. 42,50 44,62 45,00 2 P.R. 37,50 43,87 45,00

Tabel 10

Pronaţie - lot experimental

Asocierea metodelor de recuperare fizice cu metodele psihopedagogice a

realizat un procent recuperator de 90% (tabel 12 şi 13).

Lotul experimental tabel 12

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 P.C. 25 - 70o 90 2.50 - 88.00o 2 I.M. 20 - 73o 90 2.00 - 88.30o

tabel 13 Centru interval o Nr.

Fisa N.P.Inainte Dupã Normal

1 P.C. 47,50 45,25 45,00 2 I.M. 46,00 45,15 45,00

Din figura 3 se observă o creştere a amplitudinii fiziologice în articulaţia

cotului de la 42,50 la 44,62 (normal = 45,00).

30 00

35,00

40,00

45,00

PRONATIE

145

Fig3

Din figura 4 se desprinde progresul realizat de lotul experimental faţă de

lotul martor în urma procesului de recuperare prin metode fizice şi

psihopedagogice.

fig 4

Făcând o comparaţie între cele două loturi, observăm o creştere cu 5

procente a lotului experimental faţă de lotul martor.

Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 11). Din

calculele efectuate s-a desprins P calculat cu o valoare mai mică de 0,05, adică

0,30, deci respingem ipoteza nulă. Testul STUDENT (t-TEST)

tabel 11 REZULTATE I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00 Grade de libertate 1 t Statistic (calculat) -2,00 P(T<=t) (test unilateral) 0,15 t Critic test unilateral (val. din tabel) 6,31

43,0044,00

45,0046,00

47,0048,00

PRONATIE

Inainte 47,50 46,00

Dupã 45,25 45,15

Normal 45,00 45,00

1 2

146

P(T<=t) (test bilateral) 0,30 t Critic test bilateral (val. din tabel) 12,71

Valori pozitive au înregistrat şi indicii statistici după programul de

recuperare prin metode fizice (tabel 12).

tabel 12

Valori Indicatori statistici Inainte DupaMedia aritmetica 40,00 44,25Eroarea Standard 2,50 0,38Mediana 40,00 44,25Modulul Abaterea Standard 3,54 0,53Dispersia 12,50 0,28Abaterea medie 2,50 0,38Coeficientul de variatie 0,09 0,01Amplitudinea 5,00 0,75Minim 37,50 43,87Maxim 42,50 44,62Nivelul de incredere(95.0%) 31,77 4,76

Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 14), din care

reiese P=0,27, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă. Testul STUDENT (t-TEST)

tabel 14 REZULTATE I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00 Grade de libertate 1 t Statistic (calculat) 2,21 P(T<=t) (test unilateral) 0,14 t Critic test unilateral (val. din

tabel) 6,31 P(T<=t) (test bilateral) 0,27 t Critic test bilateral (val. din tabel) 12,71

Indicatorii statistici (tabel 15) evidenţiază valori pozitive înregistrate de

lotul experimental faţă de lotul martor. tabel 15

Valori Indicatori statistici Inainte DupaMedia aritmetica 46,75 45,20Eroarea Standard 0,75 0,05

147

Mediana 46,75 45,20Modulul Abaterea Standard 1,06 0,07Dispersia 1,13 0,00Abaterea medie 0,75 0,05Coeficientul de variatie 0,02 0,00Amplitudinea 1,50 0,10Minim 46,00 45,15Maxim 47,50 45,25Nivelul de incredere(95.0%) 9,53 0,64

Extensie - lot martor

Recuperarea prin metode fizice a evidenţiat un procent recuperator de 85%

(tabel 16 şi 17).

Lotul martor tabel 16

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 B.C. (-)10 - 0o 85 (-)1.50 - 0o

2 P.R. (-)15 - 0o 85 (-)2.25 - 0o

tabel 17 Centru interval o Nr.

Fisa N.P.Inainte Dupã

1 B.C. -5,00 -0,75 2 P.R. -7,50 -1,12

Extensie - lot experimental

Recuperarea prin metode fizice şi psihopedagogice a evidenţiat un procent

de recuperare a sportivilor testaţi de 90% (tabel 20 şi 21).

Lotul experimental tabel 20

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 P.C. (-)15 - 0o 90 (-)1.5 - 0o 2 I.M. (-)10 - 0o 90 (-)1.0 - 0o

tabel 21

148

Centru interval o Nr. Fisa N.P.

Inainte Dupã 1 P.C. -7,50 -0,75 2 I.M. -5,00 -0,50

Progresul obţinut în urma programului de recuperare prin metode fizice se

poate observa din figura 5.

Fig5

Progresul obţinut de către lotul experimental în urma metodelor de

recuperare prin metode fizice şi psihopedagogice este exprimat în figura 6.

-8,00

-6,00

-4,00

-2,00

0,00

EXTENSIE

Inainte -7,50 -5,00

Dupã -0,75 -0,50

1 2

Fig6

Comparând cele două loturi observăm o creştere a procentului de recuperare

cu 5% la lotul experimental.

Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 18), din care

reiese că se respinge ipoteza nulă, întrucât P=0,13.

-8,00

-6,00

-4,00

-2,00

0,00

EXTENSIE

Inainte -5,00 -7,50

Dupã -0,75 -1,12

1 2

149

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 18

REZULTATE I. - D. Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00 Grade de libertate 1 t Statistic (calculat) -4,99 P(T<=t) (test unilateral) 0,06 t Critic test unilateral (val. din tabel) 6,31 P(T<=t) (test bilateral) 0,13 t Critic test bilateral (val. din tabel) 12,71

De asemenea, indicatorii statistici (tabel 19) ne evidenţiază valori pozitive

înregistrate după programul de recuperare prin metode fizice. tabel 19

Valori Indicatori statistici Inainte Dupa

Media aritmetica -6,25 -0,94Eroarea Standard 1,25 0,19Mediana -6,25 -0,94Modulul Abaterea Standard 1,77 0,26Dispersia 3,13 0,07Abaterea medie 1,25 0,19Coeficientul de variatie -0,28 -0,28Amplitudinea 2,50 0,37Minim -7,50 -1,12Maxim -5,00 -0,75Nivelul de incredere(95.0%) 15,88 2,35

Statistica matematică s-a efectuat prin testul Student (tabel 22), din care

reiese P=0,13, ceea ce respinge ipoteza nulă.

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 22

REZULTATE I. - D. Diferenta mediilor (Ipoteza

nula) 0,00 Grade de libertate 1 t Statistic (calculat) -5,00 P(T<=t) (test unilateral) 0,06 t Critic test unilateral (val. din

tabel) 6,31 P(T<=t) (test bilateral) 0,13 t Critic test bilateral (val. din

tabel) 12,71

150

Indicatorii statistici (tabel 23) ne evidenţiază valori pozitive înregistrate

de lotul experimental în urma procesului de recuperare prin metode fizice şi

psihopedagogice. tabel 23

Valori Indicatori statistici Inainte DupaMedia aritmetica -6,25 -0,63Eroarea Standard 1,25 0,13Mediana -6,25 -0,63Modulul Abaterea Standard 1,77 0,18Dispersia 3,13 0,03Abaterea medie 1,25 0,13Coeficientul de variatie -0,28 -0,28Amplitudinea 2,50 0,25Minim -7,50 -0,75Maxim -5,00 -0,50Nivelul de incredere(95.0%) 15,88 1,59

Flexie - lot martor

Programul de recuperare prin metode fizice a evidenţiat o recuperare a

sportivilor testaţi în proporţie de 85% (tabel 24 şi 25). Menţionez că

amplitudinea fiziologică în flexia cotului este de 0o - 145o.

Lotul martor tabel 24

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 B.C. 40 - 90o 85 6.00 - 136.75o

2 P.R. 45 - 90o 85 6.75 - 136.75o

tabel 25 Centru interval o Nr.

Fisa N.P.Inainte Dupã Normal

1 B.C. 65,00 71,37 72,50 2 P.R. 67,50 71,75 72,50

Flexie - lotul experimental

Asocierea metodelor de recuperare fizice cu cele psihopedagogice a

condus către o recuperare a sportivilor testaţi din lotul experimental la un

151

procent de 90% (tabel 28 şi 29).

Lotul experimental tabel 28

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 P.C. 43 - 80o 90 4.30 - 138.50o 2 I.M. 40 - 90o 90 4.00 - 139.50o

tabel 29 Centru interval o Nr.

Fisa N.P.Inainte Dupã Normal

1 P.C. 61,50 71,40 72,50 2 I.M. 65,00 71,75 72,50

Progresul obţinut de către sportivii din lotul martor în urma procesului de

recuperare prin metode fizice este evidenţiat de figura 7.

Fig7

Progresul obţinut în urma procesului de recuperare prin metode fizice şi

psihopedagogice este evidenţiat în figura 8.

Fig8

60,00

65,00

70,00

75,00

FLEXIE

Inainte 65,00 67,50

Dupã 71,37 71,75

Normal 72,50 72,50

1 2

50,00

60,00

70,00

80,00

FLEXIE

Inainte 61,50 65,00

Dupã 71,40 71,75

Normal 72,50 72,50

1 2

152

Statistica matematică a fost efectuată prin testul Student (tabel 26), din care

reiese P=0,13, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă. Testul STUDENT (t-TEST)

tabel 26 REZULTATE I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00

Grade de libertate 1 t Statistic (calculat) -5,01 P(T<=t) (test unilateral) 0,06 t Critic test unilateral (val. din

tabel) 6,31 P(T<=t) (test bilateral) 0,13 t Critic test bilateral (val. din

tabel) 12,71

Indicatorii statistici (tabel 27) ne arată valori pozitive înregistrate de

sportivii din lotul martor după programul de recuperare prin metode fizice. tabel 27

Valori Indicatori statistici Inainte DupaMedia aritmetica 66,25 71,56Eroarea Standard 1,25 0,19Mediana 66,25 71,56Modulul Abaterea Standard 1,77 0,27Dispersia 3,13 0,07Abaterea medie 1,25 0,19Coeficientul de variatie 0,03 0,00Amplitudinea 2,50 0,38Minim 65,00 71,37Maxim 67,50 71,75Nivelul de incredere(95.0%) 15,88 2,41

Statistica matematică a fost efectuată prin testul Student (tabel 30) care ne

relevă P=0,12, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă. Testul STUDENT (t-TEST)

tabel 30 REZULTATE I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00

Grade de libertate 1 t Statistic (calculat) -5,29 P(T<=t) (test unilateral) 0,06 t Critic test unilateral (val. din

tabel) 6,31 P(T<=t) (test bilateral) 0,12

153

t Critic test bilateral (val. din tabel) 12,71

Indicatorii statistici (tabel 31) au înregistrat valori pozitive după programul

de recuperare prin metode fizice şi psihopedagogice de către sportivii din lotul

experimental.

tabel 31

Valori Indicatori statistici Inainte DupaMedia aritmetica 63,25 71,58Eroarea Standard 1,75 0,18Mediana 63,25 71,58Modulul Abaterea Standard 2,47 0,25Dispersia 6,13 0,06Abaterea medie 1,75 0,17Coeficientul de variatie 0,04 0,00Amplitudinea 3,50 0,35Minim 61,50 71,40Maxim 65,00 71,75Nivelul de incredere(95.0%) 22,24 2,22

Testul STUDENT (t-TEST)

tabel 2 Indicatori Valori

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00

Grade de libertate 9t Statistic (calculat) -6,43P(T<=t) (test unilateral) 0,00t Critic test unilateral (val. din

tabel) 1,83P(T<=t) (test bilateral) 0,00t Critic test bilateral (val. din

tabel) 2,26

4.2. Rezultatele testării şi interpretarea datelor - entorsă genunchi

Extensie - lot martor Amplitudinea fiziologică a articulaţiei genunchiului este de 0o - 145o.

În urma tratamentului de recuperare aplicat, adică kinetoterapie şi masaj, s-a

154

obţinut un procent recuperator de 85% (tabel 1 şi 2)

Lotul Martor Tabel 1

Date Nr. Fisa N.

P. Inainte Rec.(%) Dupa 1 D.O. (-)10 - 0o 85 (-) 1.5 - 0.0o

2 N.M. (-)8 - 0o 85 (-) 1.2 - 0.0o

3 B.C. (-)12 - 0o 85 (-) 1.8 - 0.0o

4 P.A. (-)8 - 0o 85 (-) 1.2 - 0.0o

Tabel 2

Centru interval o Nr. Fisa N.P.

Inainte Dupã 1 D.O. -5,0 -0,75 2 N.M. -4,0 -0,60 3 B.C. -6,0 -0,90 4 P.A. -4,0 -0,60

Extensie - lot experimental

În urma procesului de recuperare medicală şi psihopedagogică s-a obţinut

un procent recuperator cuprins între 92% şi 95% (tabel 5 şi 6)

Lotul experimental Tabel 5

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 E.A. (-)10 - 0o 93 (-) 0.7 - 0.0o

2 M.D. (-)10 - 0o 95 (-) 0.5 - 0.0o

3 D.I. (-)10 - 0o 92 (-) 0.8 - 0.0o

4 B.N. (-)10 - 0o 93 (-) 0.7 - 0.0o

Tabel 6

Centru interval o Nr. Fisa N.P.

Inainte Dupã 1 E.A. -5,0 -0,35 2 M.D. -5,0 -0,25 3 D.I. -5,0 -0,40 4 B.N. -5,0 -0,35

Dacă facem o comparaţie între lotul martor şi lotul experimental (vezi

figurile 1 şi 2), observăm o creştere substanţială la subiecţii lotului experimental

a amplitudinii articulaţiei genunchiului.

figura 1 - lot martor

-2,0

-1,0

0,0

EXTENSIE

155

figura 2 - lot experimental

-5,0

-4,0

-3,0

-2,0

-1,0

0,0

Grade

Sportivi

EXTENSIE

Inainte -5,0 -5,0 -5,0 -5,0

Dupã -0,35 -0,25 -0,40 -0,35

1 2 3 4

Creşterea amplitudinii articulaţiei genunchiului este justificată şi de

prezenţa unor exerciţii specifice karate-ului, care au înlocuit unele exerciţii şi

termeni din programul kinetoterapeutic.

Metodele psihopedagogice (relaxarea şi autosugestia) au contribuit la

îmbunătăţirea procentului recuperator.

Statistica matematică a fost efectuată prin textul Student (tabel 3 şi 7), de

unde rezultă P=0,00 la ambele loturi şi deci se respinge ipoteza nulă. Testul STUDENT (t-TEST)

Tabel 3 - lot martor

156

REZULTATE I. - D. Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00 Grade de libertate 3 t Statistic (calculat) -9,92 P(T<=t) (test unilateral) 0,00 t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35 P(T<=t) (test bilateral) 0,00 t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18

Testul STUDENT (t-TEST)

Tabel 7 - lot experimental REZULTATE I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00 Grade de libertate 3 t Statistic (calculat) -148,22 P(T<=t) (test unilateral) 0,00 t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35 P(T<=t) (test bilateral) 0,00 t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18

Analizând indicatorii statistici ai lotului martor (tabel 4) şi lotului

experimental (tabel 8), am constatat o creştere semnificativă în cadrul lotului

experimental.

Tabel 4 - lot martor

Valori Indicatori statistici Inainte DupãMedia aritmetica -4,75 -0,71Eroarea Standard 0,48 0,07Mediana -4,50 -0,68Modulul -4,00 -0,60Abaterea Standard 0,96 0,14Dispersia 0,92 0,02Abaterea medie 0,75 0,11Coeficientul de variatie -0,20 -0,20Amplitudinea 2,00 0,30Minim -6,00 -0,90Maxim -4,00 -0,60Nivelul de incredere(95.0%) 1,52 0,23

Tabel 8 - lot experimental

Valori Indicatori statistici Inainte DupãMedia aritmetica -5,00 -0,34Eroarea Standard 0,00 0,03Mediana -5,00 -0,35Modulul -5,00 -0,35

157

Abaterea Standard 0,00 0,06Dispersia 0,00 0,00Abaterea medie 0,00 0,04Coeficientul de variatie 0,00 -0,19Amplitudinea 0,00 0,15Minim -5,00 -0,40Maxim -5,00 -0,25Nivelul de incredere(95.0%) 0,00 0,10

Flexie - lot martor

Recuperarea efectuată pe lotul martor, care a constat în aplicarea

metodelor prin mijloace fizice (kinetoterapie şi masaj), am obţinut un proces

recuperator de 85% (tabel 9 şi 10).

Lotul Martor Tabel 9

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 D.O. 50 - 100o 85 7.50 - 138.50o 2 N.M. 60 - 95o 85 9.0 - 137.50o 3 B.C. 50 - 85o 85 7.50 - 136.00o 4 P.A. 55 - 95o 85 8.25 - 137.50o

Tabel 10 Centru interval o Nr.

Fisa N.P.Inainte Dupã Normal

1 D.O. 75,0 73,00 72,5 2 N.M. 77,5 73,25 72,5 3 B.C. 67,5 71,75 72,5 4 P.A. 75,0 72,87 72,5

Recuperarea efectuată pe lotul experimental a condus către un procent

recuperator de 92% - 95% (tabel 13 şi 14).

Lotul experimental Tabel 13

Date Nr. Fisa

N. P. Inainte Rec.(%) Dupa

1 E.A. 60 - 90o 93 4.20 - 141.15o 2 M.D. 50 - 90o 95 2.50 - 142.25o 3 D.I. 60 -100o 92 4.80 - 141.40o 4 B.N. 60 -100o 93 4.20 - 141.85o

158

Tabel 14

Centru interval o Nr. Fisa

N. P. Inainte Dupã Normal

1 E.A. 75,0 72,67 72,5 2 M.D. 70,0 72,37 72,5 3 D.I. 80,0 73,10 72,5 4 B.N. 80,0 73,02 72,5

Statistica matematică a fost efectuată prin testul Student pentru ambele

loturi. Lotul martor (tabel 11) a înregistrat P=0,61 iar lotul experimental (tabel

15) P=0,22. Testul STUDENT (t-TEST)

Tabel 11 - lot martor REZULTATE I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00Grade de libertate 3t Statistic (calculat) 0,56P(T<=t) (test unilateral) 0,31t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35P(T<=t) (test bilateral) 0,61t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18

Testul STUDENT (t-TEST) Tabel 15 - lot experimental

REZULTATE I. - D. Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00Grade de libertate 3t Statistic (calculat) 1,55P(T<=t) (test unilateral) 0,11t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35P(T<=t) (test bilateral) 0,22t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18

Analizând figurile 3 şi 4, am observat o creştere evidentă a procentului de

recuperare la cei din lotul experimental faţă de cei din lotul martor.

1 2 3 4

InainteDupã

Normal

62,064,066,068,070,072,074,076,078,0

Rezultate (grade)

FLEXIE.

159

fig 3 - lot martor

l

1 2 3 4

InainteDupã

Normal

64,066,068,070,072,074,076,078,080,0

Sportivi

Rezultate (grade)

FLEXIE.

Inainte Dupã Normal

fig 4 - lot experimenta

4.3. Rezultatele testării articulare şi interpretarea datelor - entorsă

gleznă

Flexie dorsală - lot martor

Amplitudinea fiziologică a articulaţiei gleznei în flexie dorsală este de 0o -

20o.

Recuperarea prin metode fizice (kinetoterapie, masaj) aplicată lotului martor

a înregistrat un procent recuperator cuprins între 83% şi 87% (tabel 1 şi 2).

160

Flexie dorsală - lot experimental

Asocierea metodelor fizice cu cele psihopedagogice au condus la obţinerea

unui procent recuperator cuprins înter 90% şi 94%, superior lotului martor (tabel

3 şi 4).

Lotul experimental tabel 3

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 C.D. 0-15o 90 0 - 19.50o 2 N.D. 0-10o 92 0 - 19.20o 3 S.G. 0-15o 94 0 - 19.70o 4 B.N. 0-15o 91 0 - 19.55o

tabel 4 Centru interval o Nr.

Fisa N.P.Inainte Dupã Normal

1 C.D. 7,5 9,75 10,0 2 N.D. 5,0 9,60 10,0 3 S.G. 7,5 9,85 10,0 4 B.N. 7,5 9,77 10,0

Comparând figurile 1 şi 2, ce reprezintă lotul martor şi cel experimental se

evidenţiază o creştere vizibilă înregistrată de sportivii lotului experimental.

Lotul Martor tabel 1

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 M.L. 0 - 15o 85 0 - 19.25o

2 P.M. 0 - 15o 83 0 - 19.15o

3 V.M. 0 - 15o 85 0 - 19.25o

4 N.D. 0 - 15o 87 0 - 19.35o

tabel 2

Centru interval o Nr. Fisa N.P.

Inainte Dupã Normal 1 M.L. 7,5 9,62 10,0 2 P.M. 7,5 9,57 10,0 3 V.M. 7,5 9,62 10,0 4 N.D. 7,5 9,87 10,0

161

1 2 3 4

InainteDupã

Normal

0,0

2,0

4,0

6,0

8,0

10,0

Sportivi

Rezultate (grade)

FLEXIE DORSALA.

Inainte Dupã Normal

fig 1 - lot martor

1 2 3 4

InainteDupã

Normal

0,0

2,0

4,0

6,0

8,0

10,0

Sportivi

Rezultate (grade)

FLEXIE DORSALA.

Inainte Dupã Normal

fig 2 - lot experimental

Analizând indicatorii statistici ai celor două loturi - experimental şi martor

(tabel 5 şi 6) am observat o creştere evidentă a sportivilor din lotul experimental

faţă de cei din lotul martor.

162

Testul Student (tabel 7 şi 8) aplicat celor două loturi au înregistrat P=0,00

pentru lotul martor şi P=0,02 pentru lotul experimental, deci se respinge ipoteza

nulă în ambele situaţii.

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 8

REZULTATE I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00Grade de libertate 3t Statistic (calculat) -4,96P(T<=t) (test unilateral) 0,01t Critic test unilateral (val. din

tabel) 2,35P(T<=t) (test bilateral) 0,02t Critic test bilateral (val. din

tabel) 3,18

Flexie plantară - lot martor

tabel 5 - lot martor Valori ndicatori statistici Inainte Dupã

Media aritmetica 7,50 9,67 Eroarea Standard 0,00 0,07

Mediana 7,50 9,62 Modulul 7,50 9,62

Abaterea Standard 0,00 0,14 Dispersia 0,00 0,02

Abaterea medie 0,00 0,10 oeficientul de variatie 0,00 0,01

Amplitudinea 0,00 0,30 Minim 7,50 9,57 Maxim 7,50 9,87

elul de incredere(95.0%) 0,00 0,22

tabel 6 - lot experimental

Valori Indicatori statistici Inainte Dupã Media aritmetica 7,50 9,67Eroarea Standard 0,00 0,07Mediana 7,50 9,62Modulul 7,50 9,62Abaterea Standard 0,00 0,14Dispersia 0,00 0,02Abaterea medie 0,00 0,10Coeficientul de variatie 0,00 0,01Amplitudinea 0,00 0,30Minim 7,50 9,57Maxim 7,50 9,87Nivelul de incredere(95.0%) 0,00 0,22

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 7

REZULTATE I. - D.Diferenta mediilor (Ipoteza

nula) 0,00Grade de libertate 3t Statistic (calculat) -32,05P(T<=t) (test unilateral) 0,00t Critic test unilateral (val. din

tabel) 2,35P(T<=t) (test bilateral) 0,00t Critic test bilateral (val. din

tabel) 3,18

163

În urma procesului de recuperare prin metode fizice, care a cuprins

kinetoterapia şi masajul, s-au înregistrat următoarele date: lotul martor a obţinut

un procent recuperator cuprins între 83% şi 87% (tabel 8 şi 9).

Menţionăm faptul că amplitudinea fiziologică a flexiei plantare este de 0O -

50o.

Lotul Martor tabel 9

Date Nr. Fisa

N. P. Inainte Rec.(%) Dupa

1 M.L. 20-50o 85 3.0 - 50.0o 2 P.M. 40-60o 83 33.2 - 51.7o 3 V.M. 30-60o 85 25.5 - 51.5o 4 N.D. 30-60o 87 26.1 - 51.5o

tabel 10 Centru interval o Nr.

Fisa N.P.Inainte Dupã Normal

1 M.L. 35,0 26,50 25,0 2 P.M. 50,0 42,45 25,0 3 V.M. 45,0 38,50 25,0 4 N.D. 45,0 38,80 25,0

Flexie plantară - lot experimental

Lotului experimental i s-a aplicat un program recuperator mult mai

complex, care a constat din kinetoterapie, masaj, metode psihopedagogice

(relaxare, autosugestie), fapt ce a condus către un procent de recuperare superior

faţă de lotul martor, adică 90% - 94% (tabel 11 şi 12).

Lotul experimental tabel 11

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 C.D. 30-60o 90 3.0 - 51.0o 2 N.D. 20-50o 92 1.6 - 50.0o 3 S.G. 30-60o 94 1.8 - 50.6o 4 B.N. 40-60o 91 3.6 - 50.9o

Centru interval o Nr. Fisa N.P.

Inainte Dupã Normal 1 C.D. 45,0 27,00 25,0 2 N.D. 35,0 25,80 25,0 3 S.G. 45,0 26,20 25,0 4 B.N. 50,0 27,25 25,0

Acelaşi lucru poate fi observat şi din graficele 3 şi 4 care evidenţiază un real

progres înregistrat de către sportivii lotului experimental în comparaţie cu cei

164

din lotul martor

0,0

10,0

20,0

30,0

40,0

50,0

Grade

Sportivi

FLEXIE PLANTARA

Inainte 35,0 50,0 45,0 45,0

Dupã 26,50 42,45 38,50 38,80

Normal 25,0 25,0 25,0 25,0

1 2 3 4

fig 3 - lot martor

0,0

10,0

20,0

30,0

40,0

50,0

Grade

Sportivi

FLEXIE PLANTARA

Inainte 45,0 35,0 45,0 50,0

Dupã 27,00 25,80 26,20 27,25

Normal 25,0 25,0 25,0 25,0

1 2 3 4

fig 4 . lot experimental

Testul Student (tabel 13 şi 14) a evidenţiat o creştere vizibilă înregistrată de

lotul experimental faţă de lotul martor. P=0,00 (lotul martor) faţă de P=0,01

(lotul experimental, ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă.

165

Testul STUDENT (t-TEST)

tabel 14 - lot experimental

REZULTATE I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,

00Grade de libertate 3

t Statistic (calculat) 6,

01

P(T<=t) (test unilateral) 0,

00

t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,

35

P(T<=t) (test bilateral) 0,

01

t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,

18

Indicatorii statistici (tabel 15 şi 16) au evidenţiat valori pozitive înregistrate

de lotul experimental în comparaţie cu lotul martor.

tabel 15 - lot martor

Valori Indicatori statistici Inainte DupãMedia aritmetica 43,75 36,56Eroarea Standard 3,15 3,47Mediana 45,00 38,65Modulul 45,00 Abaterea Standard 6,29 6,94Dispersia 39,58 48,23Abaterea medie 4,38 5,03Coeficientul de variatie 0,14 0,19Amplitudinea 15,00 15,95Minim 35,00 26,50Maxim 50,00 42,45Nivelul de incredere(95.0%) 10,01 11,05

tabel 16 - lot experimental

Valori Indicatori statistici Inainte DupãMedia aritmetica 43,75 26,56Eroarea Standard 3,15 0,34Mediana 45,00 26,60Modulul 45,00 Abaterea Standard 6,29 0,68

Dispersia 39,58 0,46Abaterea medie 4,38 0,56

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 13 - lot martor

REZULTATE I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula)0,

00Grade de libertate 3

t Statistic (calculat) 1

3,70

P(T<=t) (test unilateral) 0,

00t Critic test unilateral (val. din

tabel) 2,

35

P(T<=t) (test bilateral) 0,

00

t Critic test bilateral (val. din tabel)3,

18

166

Coeficientul de variatie 0,14 0,03Amplitudinea 15,00 1,45Minim 35,00 25,80Maxim 50,00 27,25Nivelul de incredere(95.0%) 10,01 1,08

Inversie - lot martor

În cercetarea de faţă, lotul martor a parcurs un program de recuperare prin

metode fizice, compus din kinetoterapie şi masaj. Procentul recuperator

înregistrat a fost cuprins între 83% şi 87% (tabel 17 şi 18). Menţionăm faptul că

amplitudinea fiziologică în inversie gleznă este de 0o - 25o.

Inversie - lot experimental

Procesul recuperator aplicat lotului experimental este mult mai complex şi

cuprinde kinetoterapie, masaj, metode psihopedagogice (relaxare, autosugestie).

Subliniem faptul că unii termeni şi exerciţii specifice kinetoterapiei, au fost

înlocuite cu exerciţii specifice karate-ului, fapt ce a condus la o îmbunătăţire a

procesului de recuperare kinetoterapeutică, o înţelegere mai rapidă a tehnicilor

de recuperare şi o simplificare a programului de recuperare. Procentul

recuperator a fost cuprins între 90% şi 94%, după cum reiese din tabelele 19 şi

20

Lotul martor tabel 17

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 M.L. (-)10 - 20o 85 (-)1.5 - 24.25o

2 P.M. (-)10 - 20o 83 (-)1.7 - 24.15o

3 V.M. (-)10 - 20o 85 (-)1.5 - 24.25o

4 N.D. (-)10 - 20o 87 (-)1.3 - 24.35o

tabel 18

Centru interval o Nr. Fisa N.P.

Inainte Dupã Normal 1 M.L. 5,0 11,75 12,50 2 P.M. 5,0 11,90 12,50 3 V.M. 5,0 12,05 12,50 4 N.D. 5,0 11,82 12,50

167

Lotul experimental tabel 19

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 C.D. (-)10 - 20o 90 (-)1.0 - 24.5o 2 N.D. (-)5 - 15o 92 (-)0.4 - 24.2o 3 S.G. (-)10 - 20o 94 (-)0.6 - 24.7o 4 B.N. (-)10 - 20o 91 (-)0.9 - 24.55o

tabel 20 Centru interval o Nr.

Fisa N.P.Inainte Dupã Normal

1 C.D. 5,0 11,75 12,50 2 N.D. 5,0 11,90 12,50 3 S.G. 5,0 12,05 12,50 4 B.N. 5,0 11,82 12,50

Analizând cele două figurile (5 şi 6), am observat diferenţe majore obţinute de sportivii lotului experimental în comparaţie cu cei ai lotului martor.

0,0 2,0 4,0 6,0 8,0 10,0 12,0 14,0

1

2

3

4

Sportivi

INVERSIE.

Inainte Dupã Normal

fig 5 - lot martor

168

0,0 2,0 4,0 6,0 8,0 10,0 12,0 14,0

1

2

3

4

Sportivi

INVERSIE.

Inainte Dupã Normal

Fig6

Testul Student (tabel 22 şi 23) aplicat celor două loturi evidenţiază P=0,00

pentru ambele loturi, ceea ce respinge ipoteza nulă. Testul STUDENT (t-TEST)

tabel 23 - lot experimental REZULTATE I. - D.

Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00Grade de libertate 3t Statistic (calculat) -106,80P(T<=t) (test unilateral) 0,00t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35P(T<=t) (test bilateral) 0,00t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18

Indicatorii statistici (tabel 24 şi 25 evidenţiază valori pozitive înregistrate de

sportivii lotului experimental în comparaţie cu cei din lotul martor.

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 22 - lot martor

REZULTATE I. - D. Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00Grade de libertate 3,00t Statistic (calculat) -106,80P(T<=t) (test unilateral) 0,00t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35P(T<=t) (test bilateral) 0,00t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18

169

tabel 25 - lot experimental Valori Indicatori statistici Inainte Dupã

Media aritmetica 5,00 11,88Eroarea Standard 0,00 0,06Mediana 5,00 11,86Modulul 5,00 Abaterea Standard 0,00 0,13Dispersia 0,00 0,02Abaterea medie 0,00 0,10Coeficientul de variatie 0,00 0,01Amplitudinea 0,00 0,30Minim 5,00 11,75Maxim 5,00 12,05Nivelul de incredere(95.0%) 0,00 0,21

Eversie - lot martor

Lotul martor a parcurs, în această cercetare, un program de recuperare prin

metode fizice, compus din kinetoterapie şi masaj. Procentul recuperator obţinut

a fost de 83% la 87%, după cum reiese din tebelele 25 şi 26. Menţionăm faptul

că amplitudinea fiziologică în eversie gleznă este de 0o - 45o.

Lotul martor tabel 25

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 M.L. 10 - 40o 85 1.5 - 44.25o 2 P.M. 20 - 40o 83 3.4 - 44.15o 3 V.M. 10 - 40o 85 1.5 - 44.25o 4 N.D. 10 - 40o 87 1.3 - 44.35o

tabel 26 Centru interval o Nr.

Fisa N.P.Inainte Dupã Normal

1 M.L. 25,0 22,87 22,50 2 P.M. 30,0 23,77 22,50 3 V.M. 25,0 22,87 22,50 4 N.D. 25,0 22,82 22,50

Eversie - lot experimental

Recuperarea prin metode fizice aplicată lotului experimental a cuprins, pe

lângă kinetoterapie şi masaj, metode psihopedagogice (relaxare şi autosugestie),

unele exerciţii kinetoterapeutice fiind substituite cu exerciţii specifice karate-

tabel 24 - lot martor Valori Indicatori statistici Inainte Dupã

Media aritmetica 5,00 11,88Eroarea Standard 0,00 0,06Mediana 5,00 11,86Modulul 5,00 Abaterea Standard 0,00 0,13Dispersia 0,00 0,02Abaterea medie 0,00 0,10Coeficientul de variatie 0,00 0,01Amplitudinea 0,00 0,30Minim 5,00 11,75Maxim 5,00 12,05Nivelul de incredere(95.0%) 0,00 0,21

170

ului, fapt ce a condus către o îmbunătăţire semnificativă a stării fizice şi psihice

a sportivilor din lotul experimental. Tabelele 27 şi 28 ilustrează cele afirmate

mai sus. Procentul recuperator înregistrat de lotul experimental este cuprins între

90% şi 94%.

Lotul experimental tabel 27

Date Nr. Fisa N.P.

Inainte Rec.(%) Dupa 1 C.D. 10 - 40o 90 1.0 - 44.50o 2 N.D. 10 - 30o 92 0.8 - 43.80o 3 S.G. 10 - 40o 94 0.6 - 44.70o 4 B.N. 10 - 40o 91 0.9 - 44.55o

tabel 28 Centru interval o Nr.

Fisa N.P.Inainte Dupã Normal

1 C.D. 25,0 22,75 22,50 2 N.D. 20,0 22,30 22,50 3 S.G. 25,0 22,65 22,50 4 B.N. 25,0 22,72 22,50

Analizând şi comparând cele două figurile(7 şi 8), constatăm că lotul

experimental a cunoscut o creştere semnificativă faţă de lotul martor.

1

3

Inainte Dupã Normal

0,0

5,0

10,0

15,0

20,0

25,0

30,0

EVERSIE

Fig 7 lot martor

171

1

3

Inainte Dupã Normal

0,0

5,0

10,0

15,0

20,0

25,0

EVERSIE

fig8 - lot experimental

Testul Student (tabel 29 şi 30) a evidenţiat o creştere semnificativă a lotului

experimental, unde P=0,05 faţă de lotul martor - P=0,00. Ambele loturi resping

ipoteza nulă.

Indicatorii statistici înregistrează valori pozitive evidente la lotul

experimental în comparaţie cu lotul martor (tabel 31 şi 32).

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 30

REZULTATE I. - D. Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00Grade de libertate 3t Statistic (calculat) -106,80P(T<=t) (test unilateral) 0,00t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35P(T<=t) (test bilateral) 0,00t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18

Testul STUDENT (t-TEST) tabel 29

REZULTATE I. - D. Diferenta mediilor (Ipoteza nula) 0,00Grade de libertate 3t Statistic (calculat) 3,10P(T<=t) (test unilateral) 0,03t Critic test unilateral (val. din tabel) 2,35P(T<=t) (test bilateral) 0,05t Critic test bilateral (val. din tabel) 3,18

172

tabel 32 - lot experimental Valori Indicatori statistici Inainte Dupã

Media aritmetica 5,00 11,88Eroarea Standard 0,00 0,06Mediana 5,00 11,86Modulul 5,00 Abaterea Standard 0,00 0,13Dispersia 0,00 0,02Abaterea medie 1,88 0,15Coeficientul de variatie 0,00 0,01Amplitudinea 0,00 0,30Minim 5,00 11,75Maxim 5,00 12,05Nivelul de incredere(95.0%) 0,00 0,21

4.4. Rezultatele şi interpretarea datelor privind zilele alocate

recuperării sportivilor celor două loturi.

Entorsă gleznă

Procesul de recuperare aplicat lotului martor, adică kinetoterapie şi masaj au

condus la rezultatele exprimate în tabelul 1.

tabel 1 Rezultate (Zile) Nr.

Crt. Experiment Martor1 35 40 2 32 42 3 27 44 4 28 45

Recuperarea aplicată lotului experimental a constat din kinetoterapie (s-au

înlocuit unele exerciţii specifice kinetoterapie cu exerciţii specifice karate-ului),

masaj, metode psihopedagogice (relaxare şi autosugestie). Aplicarea acestor

metode de recuperare a condus la obţinerea unui număr mai mic de zile alocat

recuperării în ceea ce priveşte lotul experimental în comparaţie cu lotul martor

(tabel 1 şi figura 1).

tabel 31 - lot martor Valori Indicatori statistici Inainte Dupã

Media aritmetica 26,25 23,08Eroarea Standard 1,25 0,23Mediana 25,00 22,87Modulul 25,00 22,87Abaterea Standard 2,50 0,46Dispersia 6,25 0,21Abaterea medie 1,88 0,34Coeficientul de variatie 0,10 0,02Amplitudinea 5,00 0,95Minim 25,00 22,82Maxim 30,00 23,77Nivelul de incredere(95.0%) 3,98 0,73

173

ZILE DE RECUPERARE

05

1015202530354045

1

24

ExperimentMartor

Statistica matematică pentru compararea lotului experimental cu lotul

martor s-a efectuat prin testul ANOVA (tabel 2), de unde reiese P=0,00 ceea ce

respinge ipoteza nulă.

Testul ANOVA: tabel 2

Lotul Subiecti

Suma

Media

Disp.

EXPERIMENT 4

122,00 30,50

13,67

MARTOR 4171,0

0 42,75 4,92

Sursa Variatiei SS df MS F P F

crit

Intre Loturi 300,13 1300,1

332,3

00,0

0 5,99In Loturi 55,75 6 9,29 Total 355,88 7

De asemenea, indicatorii statistici (tabel 3) evidenţiază valori pozitive

înregistrate de sportivii lotului experimental în comparaţie cu cei din lotul

174

martor.

tabel 3 Valori Indicatori statistici

Exp. MartorMedia aritmetica 30,50 42,75Eroarea Standard 1,85 1,11Mediana 30,00 43,00Modulul Abaterea Standard 3,70 2,22Dispersia 13,67 4,92Abaterea medie 3,00 1,75Coeficientul de variatie 0,12 0,05Amplitudinea 8,00 5,00Minim 27,00 40,00Maxim 35,00 45,00Nivelul de incredere(95.0%) 5,88 3,53

Entorsă genunchi

În urma cercetării efectuate pe cele două loturi - martor şi experimental - s-

au desprins următoarele:

Lotul martor a urmat un program de recuperare prin metode fizice, constând

în kinetoterapie şi masaj, în urma căruia recuperarea s-a obţinut într-un număr

de zile ce reiese din tabelul 4.

tabel 4

Rezultate (Zile) Nr. Crt. Experiment Martor

1 45 58 2 43 59 3 44 60 4 46 58

Lotul experimental a parcurs un program de recuperare ce a constat din

kinetoterapie, masaj, metode psihopedagogice (relaxare, autosugestie).

Menţionez faptul că am substituit unele exerciţii din kinetoterapie cu exerciţii

specifice karate-ului, ceea ce a constiuit pentru spotivii din lotul experimental o

scurtare evidentă a perioadei de recuperare, în comparaţie cu cei din lotul martor

175

(tabel 4 şi figura 2).

ZILE DE RECUPERARE

0

10

20

30

40

50

601

24

ExperimentMartor

fig 2

Pentru compararea celor două loturi - martor şi experimental - am utilizat

testul ANOVA (tabel 5), de unde s-a desprins P=0,00 deci se respinge ipoteza

nulă.

Testul ANOVA: tabel 5 Lotul Subiecti Suma Media Disp. EXPERIMENT 4 178 44,50 1,67 MARTOR 4 235 58,75 0,92

Sursa Variatiei SS df MS F P F crit Intre Loturi 406,13 1 406,13 314,42 0,00 5,99In Loturi 7,75 6 1,29 Total 413,88 7

Indicatorii statistici (tabel 6) evidenţiază valori pozitive înregistrate de

sportivii din lotul experimental în comparaţie cu cei din lotul martor. tabel 6

Indicatori statistici Valori

176

Exp. MartorMedia aritmetica 44,50 58,75Eroarea Standard 0,65 0,48Mediana 44,50 58,50Modulul 58,00Abaterea Standard 1,29 0,96Dispersia 1,67 0,92Abaterea medie 1,00 0,75Coeficientul de variatie 0,03 0,02Amplitudinea 3,00 2,00Minim 43,00 58,00Maxim 46,00 60,00Nivelul de incredere(95.0%) 2,05 1,52

Entorsă cot

Cercetare a evidenţiat următoarele aspecte în ceea ce priveşte procesul de

recuperare aplicat celor două loturi.

Lotul martor a beneficiat în cadrul procesului de recuperare de mijloace de

kinetoterapie şi masaj, care au condus la rezultatele exprimate în tabelul 7.

tabel 7

Rezultate (Zile) Nr. Crt. Experiment Martor

1 40 50 2 37 58

Lotului experimental i s-au aplicat în cadrul programului de recuperare

kinetoterapie, masaj, metode psihopedagogice (relaxare, autosugestie).

Menţionăm faptul că am substituit unii termeni şi exerciţii din kinetoterapie cu

cele specifice karate-ului, fapt ce a simplificat mult, atât munca sportivului, cât

şi cea a kinetoterapeutului. Aplicarea acestui program de recuperare a influenţat

pozitiv, pe de o parte starea fizică şi psihică a sportivilor, iar pe de altă parte s-a

obţinut un număr mai mic de zile alocate procesului de recuperare, ceea ce

demonstrează tabelul 7 şi figura 3.

fig 3

177

0

10

20

30

40

50

60

ZILE DE RECUPERARE

Experiment Martor

Compararea lotului martor cu cel experimental s-a efectuat prin testul

ANOVA - tabel 8 - din care reiese P=0,06 deci se respinge ipoteza nulă.

Testul ANOVA: tabel 8 Lotul Subiecti Suma Media Disp. EXPERIMENT 2 77 38,50 4,50 MARTOR 2 108 54,00 32,00

Sursa Variatiei SS df MS F P F crit Intre Loturi 240,25 1 240,25 13,16 0,06 18,51In Loturi 36,50 2 18,25

Total 276,75 3

Indicatorii statistici (tabel 9) au înregistrat valori mai ridicate la lotul

experimental în comparaţie cu lotul martor. tabel 9

Valori Indicatori statistici Exp. MartorMedia aritmetica 38,50 54,00Eroarea Standard 1,50 4,00Mediana 38,50 54,00Modulul Abaterea Standard 2,12 5,66

178

Dispersia 4,50 32,00Abaterea medie 1,50 4,00Coeficientul de variatie 0,06 0,10Amplitudinea 3,00 8,00Minim 37,00 50,00Maxim 40,00 58,00Nivelul de incredere(95.0%) 19,06 50,82

4.5. Concluziile capitolului

Programa experimentală propusă asigură însuşirea unor teste, metode de

recuperare fizice, metode de recuperare psihopedagogice, substituirea unor

termeni şi exerciţii specifice karate-ului în programul de kinetoterapie.

Înainte de a începe programul de recuperare, am efectuat testarea sportivilor

prin două teste pentru a depista existenţa stresului şi a depresiei.

Asocierea metodelor de recuperare medicale convenţionale (kinetoterapie,

masaj) cu metodele psihopedagogice (relaxarea şi autosugestia) au condus spre o

creştere a procentului de recuperare şi o scădere a numărului de zile alocat

recuperării.

Substituirea unor termeni şi exerciţii specifice karate-ului cu cele din

kinetoterapie a avut un impact pozitiv asupra subiecţilor, fapt care a condus la o

parcurgere mai uşoară a programului de recuperare, o recuperare mai rapidă în

comparaţie cu subiecţii din lotul martor. Având în vedere rezultatele bune

obţinute de pacienţi în urma aplicării metodelor psihopedagogice, aceştia, la

încheierea perioadei de tratament, şi-au exprimat dorinţa de a practica în

continuare aceste metode, dorind să le perfecţioneze, întrucât starea lor fizică şi

psihică este mult îmbunătăţită..

Programul înregistrat de lotul experimental pe tot parcursul experimentului

demonstrează veridicitatea programei de recuperare propuse .

Concluzii şi Recomandări practico-metodice

Concluziile lucrării

• În urma analizării datelor din literatura ştiinţifico-metodică reiese că stilul

179

karate-do Shotokan, ca sport de luptă, expune practicanţii la producerea de

accidente, în special traumatice, prin contactul direct, manifestarea capacităţilor

de forţă, viteză, îndemânare, mobilitate, precum şi a altor manifestări complexe

determinate de specificul luptei. Pregătirea tehnică este cea mai responsabilă de

producerea traumatismelor din karate, în interdependenţă cu ceilalţi factori ai

antrenamentului sportiv.

Practicanţii de karate depun un travaliu fizic şi psihic foarte mare, de aceea,

atât în timpul antrenamentelor, cât şi al competiţiilor se produc accidente de

gravitate diferită.Din cercetarea de faţă reiese faptul că cea mai mare parte a

accidentelor( 74,66%) se produc în timpul antrenamentelor şi doar 24,44% din

accidentări se produc în competiţii.

• Cele mai frecvente traumatisme sunt contuziile, atât la nivelul feţei, dar

mai ales la nivelul membrelor. Cu toate acestea, ele nu sunt şi cele mai grave sau

cu impotenţă funcţională mare. Dintre traumatismele grave în urma cărora, de

cele mai multe ori, rămân sechele, cele mai numeroase sunt entorsele la nivelul

cotului, genunchiului şi gleznei.Din sondajul efectuat reiese că:cel mai ridicat

procent de accidente(43,80%) apare la membrele inferioare, (39,62%) la

membrele superioare, (6,22%) la cap,(9,55%) în zona trunchiului.

• Tratamentul în aceste traumatisme trebuie să fie de urgenţă, ceea ce

presupune din partea antrenorului cunoşterea şi acordarea primului ajutor.

Primul ajutor, acordat în sala de antrenament sau în sala de desfăşurare a

competiţiei sportive, este uneori decisiv în aplicarea cu succes a tratamentului

chirurgical şi ortopedic.

• Am constatat că traumatismul este un stresor puternic care a acţionat

asupra sportivului din punct de vedere al intensităţii şi severităţii traumatismului

şi al răspunsului psihologic pe care l-am putut realiza cu ajutorul celor două

teste pentru depistarea stresului şi depresiei. După calcularea indicelui de

depresie s-au constatat următoarele: 55% din subiecţi au avut depresie uşoară;

35% depresie medie;15% nu au avut depresie.În cercetare am efectuat, pe un lot

180

de 15 karate-ka un sondaj prin chestionarul” Cum răspundeţi la stres” la care am

obţinut următorul rezultat: 60% dintre subiecţi s-au situatîn limita normalului;

35% sub limita normalului; iar 5% au manifestat stres major pentru care se

impun măsuri speciale de echilibrare. Depistarea prematură a stresului şi/sau

depresiei ne permite să putem interveni cu cadre specializate în vederea

rezolvării problemelor în timp util. După cum consideră M. Cordun (1996),

"intervenţia psihologică" are totodată rolul de a grăbi şi de a face mai puţin

stresantă recuperarea; în acelaşi timp, ea trebuie să-l convingă pe pacient să

accepte durerea şi regimul sever al terapiei.

• Tratamentul recuperator are două perioade distincte:

- în timpul imobilizării – timp în care trebuie obligatoriu făcute

exerciţii pentru păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare;

- după scoaterea aparatului gipsat – timp în care se recomandă

efectuarea unor exerciţii specifice kinetoterapiei.

• Asocierea metodelor de recuperare fizice (kinetoterapie şi masaj) cu

metodele psihopedagogice (relaxarea şi autosugestia) au avut efect pozitiv

asupra lotului experimental, fapt exprimat prin creşterea procentului recuperator

cu 5-15% şi scăderea cu 16-28% a zilelor alocate recuperării. De asemenea din

sondajele efectuate am observat că metodele de recuperare fizică şi anume

kinetoterapia(62,80%), masajul(17,10%) şi fizioterapia(13,80%) sunt cele mai

utilizate.Acupunctura (3,20%), climatoterapia (1,10%), hidroterapia (1%) sunt

metode mai piţin uzitate. În ceea ce priveşte metodele psihopedagogice ,

antrenamentul mental (41,10%), relaxarea (21,80%). gîndirea pozitivă(12,75%)

sunt cele mai folosite, iar celelalte metode psihopedagogice sunt folosite într-o

mică măsură: respiraţia şi relaxarea(10,10%), sugestia şi autosugestia (6,80%),

autohipnoza(4,80%), hipnoza(2,10%).

.• Substituirea unor termeni şi exerciţii din programul de recuperare

kinetoterapeutic cu exerciţii specifice karate-ului, a înlesnit foarte mult munca

kinetoterapeutului pe de o parte, iar sportivul a suportat mult mai uşor

181

programul de recuperare, pe de altă parte.

• Elaborarea şi implementarea unor raţii alimentare individuale administrate

în mod sistematic de către un specialist produc o creştere a rezistenţei

organismului la efort, o imunitate mult mai bună, întărirea sistemelor osos şi

muscular.

• Analiza rezultatelor obţinute în urma aplicării metodelor de recuperare

fizice asociate cu metodele psihopedagogice ne dă posibilitatea recoltării unor

informaţii cu privire la relaţiile dintre medic – sportiv – kinetoterapeut –

antrenor, a înţelegerii mai bune a sensului şi semnificaţiei pentru bolnav a

simptomelor şi afecţiunii sale, de unde rezultă necesitatea aplicării metodelor

psihopedagogice corelate cu metodele fizice convenţionale. Din sondajul

efectuat în rândul specialiştilor reiese că 77,60% au considerat eficientă şi

necesară colaborarea interdepartamentală, în realitate însă foarte puţini dintre

specialişti colaborează între ei, iar calitatea actului recuperator este scăzută.

• Strategia psiho-pedagogică de depistare a stresului şi depresiei;

• Strategia recuperării fizice medicale prin intermediul kinetoterapiei şi

masajului;

• Strategia de recuperare prin intermediul relaxării şi autosugestiei;

• Strategia de recuperare prin substituirea unor termeni şi exerciţii din

kinetoterapie cu elemente din artele marţiale;

• Strategia de recuperare prin implimentarea unei alimentaţii raţionale şi a

vitaminizării adecvate, la indicaţia specialistului.

Recomandări practico-metodice

• Cercetarea de faţă demonstrează importanţa deosebită pe care o are

recuperarea fizică şi psihică a sportivilor accidentaţi în timpul antrenamentelor

sau competiţiilor de karate-do Shotokan.

• Instruirea periodică a antrenorilor şi profesorilor în acordarea primului

182

ajutor este deosebit de importantă şi uneori decisivă în aplicarea cu succes a

tratamentului chirurgical şi ortopedic.

• Instruirea sportivilor pentru evitarea atât a accidentării proprii cât şi a

partenerului de întrecere; educaţia în spiritul respectării "adversarilor", al

acceptării deciziilor arbitrilor, al disciplinei şi seriozităţii în sala de antrenament

şi în afara ei.

• S-a dovedit necesar de a cerceta subiecţii traumatizaţi şi de a introduce

înaintea programului de recuperare a unor teste pentru depistarea stresului şi

depresiei şi a interveni în caz de nevoie cu cadre specializate.

• Recomandăm o colaborare mult mai strânsă între profesor (antrenor),

medic, kinetoterapeut, psiholog.

• Asocierea metodelor de recuperare fizice cu cele psihopedagogice are un

impact pozitiv asupra sportivului traumatizat şi se asociază în strategiile

nominalizate. Programul de recuperare şi strategiile propuse trebuie să fie

conceput în funcţie de vârstă, sex, posibilităţile fizice şi psihice ale subiectului.

• "Actul medical este în acelaşi timp şi dintotdeauna un act ştiinţific, un act

social şi un act psihologic" (G. Ionescu, 1973). Deci, se impun următoarele

recomandări:

- Dezideratul ştiinţific al medicinei nu poate face concesii, se impune

reconsiderarea laturii subiective a actului medical, în vederea îndeplinirii

dezideratului umanitar al medicinii.

- Psihologia medicală îşi înscrie aceasta ca deviză: repunerea în drepturi a

subiectivităţii insului aflat în situaţie de boală trebuie să constituie astăzi un

postulat al medicinii.

- Din punct de vedere al răspunsului psihologic se impune o aprofundare

psihologică a pacienţilor prin completarea schemei anamnezei cu date concrete

raportat la trăirea accidentatului, anxietăţii, încrederea în sine, kinetoterapeut,

psiholog etc.

- Comunicarea între cei trei participanţi la relaţia interpersonală – pacient,

183

medic şi kinetoterapeut – unde medicul şi kinetoterapeutul vor căuta o înţelegere

mai amplă a reacţiilor psihice şi a atitudinilor specifice stării de stres de care

pacientul nu duce lipsă.

- În această perspectivă a înţelegerii sensului şi semnificaţiei pentru

bolnav a simptomelor şi afecţiunii sale trebuie înscrisă relaţia psihopedagogică

dintre kinetoterapeut şi pacientul traumatizat.

• Recomandăm utilizarea unor exerciţii specifice karate-ului în programul

kinetoterapeutic, fapt ce conduce pacientul către o înţelegere mai rapidă a

mişcării respective, execuţie mult mai corectă, parcurgerea programului de

recuperare cu un tonus fizic şi psihic mult mai ridicate.

• Recomandăm introducerea alimentaţiei raţionaleşi a vitaminelor în

programul de recuperare sub îndrumarea specialiştilor.

• Continuarea practicării metodelor psihopedagogice învăţate şi după

perioada de recuperare.

• Recomandăm informarea sportivilor de către factorii răspunzători (familie,

şcoală, antrenor) şi de către factorii specializaţi (medic, psiholog) de efectul

nociv al folosirii drogurilor şi dopingului.

184

A D N O T A R E în pedagogie a domnului Slăvilă Mircea

Tema: Strategii de recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan

Specialitatea:13.00.14 – Teoria şi metodica educaţiei fizice , antrenamentului

sportiv şi culturii fizice de recuperare

Teza” Strategii de recuperare a traumatismelor în karate-do Shotokan” este

destinată procesului de recuperare prin argumentarea teoretică şi experimentală

a unei programme de recuperare a traumatismelor ce apar în timpul

antrenamentelor sau competiţiilor de karate-do Shotokan

Cercetările prealabile demonstrează că majoritatea traumatismelor ce apar la

sportivi ce practică karate-do Shotokan se produc în zona cotului, genunchiului

şi gleznei sub formă de entorsă. Forma cea mai uzitată de recuperare este cea

prin metode fizice ( kinetoterapia şi masajul). Alternativa propusă şi

demonstrată de prezenta cercetare este de a testa sportivii prin cele două teste

psihologice de depistare a stresului şi depresiei, substiutirea unor termeni şi

exerciţii din kinetoterapie cu cele din karate-do Shotokan, asociera metodelor

fizice (kinetoterapia, masajul, etc.) cu metode psihopedagogice (relaxarea,

autosugestia, etc)şi implementarea unei alimentaţii ştiinţifice.

Aplicarea metodei experimentale propusă a contribuit la creşterea

procentului recuperator, scăderea zilelor alocate recuperării şi asimilarea unor

exerciţii ce au îmbunătăţit tonusul fizic şi psihic.

Rezultatele cercetărilor pot fi folosite în procesul de recuperare al tuturor

sportivilor accidentaţi şi din celelalte dişcipline sportive.

Cuvinte cheie: Antrenament sportiv,epistimologie, karate-ka, traumatism,

recuperare fizică şi psihopedagogică, kinetoterapie, relaxare şi autosugestie.

185

A N N O T A T I O N

Dissertation for PhD s degree in pedagogy by Slăvilă Mircea The theme: Strategies of traumatism recuperation in karate-do Shotokan

13.00.04 –Physical education’s, sports trening’s and physicals recuperation’s Theory and Methodical

The thesis "Strategies of traumatism recuperation in Karate-do

Shotokan" is meant to perfect the recuperation process by theoretical and

experimental argumentation of a prevention program of macro-trauma which

occur during the trainings of Karate-do Shotokan.

The previous research proves that most sporting accidents in Karate-do

Shotokan affect the elbow area , the knee area and the ankle area by producing

a wrench. The most effective way of recuperation is the one through physical

methods (medical rehabilitation and massage).The suggested and proved

alternative by this research is to test the sportsmen by using the two

psychological tests of tracking down stress and depression, the substitution of

some of the terms and exercises from kinesitherapy with the ones from Karate-

do Shotokan, the association of the physical methods (medical rehabilitation,

massage) with the psycho-pedagogical methods (relaxation, autosuggestion )

and the implementation of a scientific alimentation.

Applying this experimental method suggested contributed to the raise of

the recuperation percentage, to the diminution of the number of days allocated to

the rehabilitation and to the assimilation of some exercises which improved the

physical and psychic tonus.

The research results can be used in the rehabilitation process of all

sporting who suffered an accident.

Key words: sporting training, karate-ka, traumatism, physical and psycho-

pedagogical recuperation , kinesistherapy, relaxation and autosuggestion.

186

АННОТАЦИЯ Диссертации Слэвилэ Мирчя на соискание

ученой степени доктора педагогики Тема: Стратегии восстановительного лечения травм в каратэ-до Шотокан

Специальность: 13.00.04 – Теория и методика физического воспитания, спортивной тренировки и востановительной

физической культуры

Диссертационная работа «Стратегии восстановительного лечения

травм в каратэ-до Шотокан», посвящена проблеме посттравматического

восстановления спортсменов, путем теоретической разработки и

практического внедрения программы восстановительного лечения травм

полученных во время тренировочных занятий, а также соревнований.

Результаты предварительных исследований указывают на то, что

основное количество травм полученных спортсменами практикующих

каратэ-до Шотокан приходится на зону локтевого, коленного и

голеностопного суставов, в виде растяжений связочного аппарата.

Традиционно, данные спортивные травмы восстанавливаются путем

использования методов лечебной физической культуры (кинетотерапии) и

массажа.

Нами разработаны и внедрены в практику стратегии

посттравматического восстановительного лечения спортсменов

каратистов, которые включают: предварительное психологическое

тестирование с целью определения состояний стресса и депрессии, замену

традиционных понятий и названий упражнений лечебной физической

культуры, упражнениями и понятиями специфичными данному виду

спорта - каратэ-до Шотокан, объединение физических методов

восстановления (лечебная физкультура и массаж), психолого-

педагогическими методами (релаксация, самовнушение и др.) и внедрение

системы научно обоснованного режима питания.

187

Разработанные и использованные нами в практике стратегии,

способствовали значительному росту процента восстановления

травмированных спортсменов, снижению количества дней необходимых

для полного восстановления спортсменов, а также улучшению их

физического и психического тонуса.

Результаты исследований могут быть использованы в процессе

восстановления травмированных спортсменов, практикующих и другие

виды спорта.

Ключевые слова: стратегии восстановительного лечения, спортивная

тренировка, спортивная травма, физические и психолого-педагогические

методы восстановления, самовнушение и релаксация, каратэ-до Шотокан,

теоритическое обоснование, методы, епистемология, кинетотерапия,

опорно – двигательный аппарат

188

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandrescu C. - Îndrumar de lucrări practice pentru control medical

şi prim ajutor medical în educaţie fizică şi sport, U.E.B., 1995 pag. 84

2. Alexe N. - Antrenament sportiv modern, Edit. Editis, Bucureşti, 1993,

pag. 466-530

3. Amălinei N. - Shotokan Karate-do Kumite, Edit. A92, Iaşi, 1996, pag.

65

4. Antal A. Igiena şcolară – Medicală- Bucureşti 1973 –pag.21-37

5. Antonescu D., Buga M., Constantinescu I., Iliescu., N. - Metode de

calcul şi tehnici experimentale de analiza tensiunilor în biomecanică, Edit.

Tehnică, Bucureşti, 1986, pag. 101-105

6. Apostu M. - Elemente de biochimia efortului, Edit. ANEFS, Bucureşti,

1999, pag. 11-45

7. Baciu C. - Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor,

Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1977, pag. 20-67

8. Bădescu L. - Arte marţiale, Edit. Teora, Bucureşti, 1998

9. Birkenbihl - Stresul, un prieten preţios? - Edit. Gemma Pres, Bucureşti,

2002, pag. 45-52

10. Bîcov E. Manual de fiziologie – Medicală – Bucureşti 1957 – pag 98-

103

11. Bocioacă L. - Puterea în Judo, Edit. Bren, Bucureşti, 2003, pag. 36-39

12. Bota C. Fiziologia educaţiei fizice şi sportului.Ergofiziologie – Antim

Ivireanu –Bucureşti – 1997- pag 37

13. Brovns F. - Alimentaţia sportivilor de performanţă - Teoria

antrenamentului, Bucureşti, 1995, pag. 193-205

14. Buşe C. şi Zamfir S. - Japonia un secol de istorie: 1853 - 1945, Edit

Humanitas, Bucureşti, 1990, pag. 26-29

15. Cârstea Gh. - Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Edit.

189

Universul, Bucureşti, 1993, pag. 55-59

16. Celikovsky Şt., Cesnokov A.S. - Despre selecţia copiilor pentru

practicarea sportului (traducere ) - Teoria I Praktika Fiziceskoi Kulturî –

Moscova- 1973 nr. 3 –pag 27-30

17. Cerbulescu C şi colab. - Atlas de anatomie umană, vol 1, Edit.

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, pag. 73-94

18. Christina R.W., Corcos M.D. - Manualul antrenorilor pentru instruirea

sportivilor, vol I-II, M.T.S., C.P.P.S., Bucureşti, 1999, pag. 83-115

19. Ciccozzi G. - O problemă de acţiune şi reacţie, Stretching, M.T.S.,

I.N.C.P.S., Bucureşti, 2002, pag. 76

20. Ciucu G., Craiu V. - Introducere în teoria probabilităţilor şi statistica

matematică, Edit. Didactică, Bucureşti, 1971, pag. 38

21. Cleland N. - Future Youth, How to reverse the agineg process, Rodale

Press, Emmaus, Pennsylvania, 1989, pag. 5-15

22. Coche R. - Judo, Edit. Robert Laffout, Paris, 1975, pag. 41-50

23. Cratty B.J. - Psyching in sport, Guidelines for coaches and athletes,

Edit. Pretince Hall, New Jersey, 1973 - pag. 98

24. Crişan V. - Primul ajutor în accidentele din artele marţiale, Garell

Publishing House, Bucureşti, 1995, pag. 15-34

25. Cungi Ch. - Cum putem scăpa de stres, Edit. Polirom, Bucureşti, 2003,

pag. 98-99

26. Dahnovschi V.C. şi Lescenko S.S. - Pregătirea luptătorilor de mare

performanţă, Sport de performanţă nr. 306-307, Bucureşti, 1990, pag. 39-40, 84-

88, 168-179

27. De Hillerin P.J. şi colab. - Propunere asupra desfăşurării fazelor

interacţiunilor biomotrice - consecinţe în optimizarea comenţilor şi a

controlului neuro-muscular, Conferinţa naţională de psihologie, Bucureşti, pag.

220

28. De Hillerin P.J. şi Enescu M. - Raportul automatizare - variabilitate în

190

sporturile cu adversitate directă, Conferinţa "Mutaţii în sportul de performanţă

la sfârşitul secolului XX", Bucureşti, 1977, pag. 104-108

29. De Marcees H. - Sportphysiologie, Troponwerke, Koln Munhleim,

1979, pag. 43

30. Demeter A. - Bazele fiziologice şi biochimice ale calităţilor motrice,

Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1981, pag. 66

31. Demeter A. - Sport im Wachtums und Entwicklungsalter, Barth,

Leipzig, 1981, pag. 82, 141Devis J.M. şi colab. - Serious sports injuries

requiring hospitalisation seen in a pediatric emergency department, A.J.D.S. nr.

147, 1993, pag. 1001-1004

32. Demeter A. şi colab. - Fiziologia şi biochimia educaţiei fizice şi

sportului, Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1979, pag. 45-105

33. Derlogea Ş. - Taigiguan - calea perfecţiunii, Edit. Apimondia,

Bucureşti, 1994, pag. 43-46

34. Derlogea Ş. şi Ionescu C.D. - Aikido, Calea armoniei, Edit. Apimondia,

Bucureşti, 1990, pag. 36

35. Deshimaru T. - Zen adevărat, Edit. Axis Mundi, Bucureşti, 1993, pag.

44

36. Devries H. - Effects of various warm-up procedures on 100 Zard times

of competitive swimmers, Research Quart. 30, 1959, pag. 11-30

37. Diacicov V. Antrenament şi refacere //Sportul de performanţă-

CNEFS- Bucureşti 1978- nr 164 pag 19-23

38. Dima M. şi Chihai M. - Arta Marţială de la război la armonie, Edit.

Universul, Bucureşti, 1994, pag. 32-36

39. Dorgan V. Unele aspecte de individualizare a instruirii în sport- INEFS

– Chişinău 2003 pag 49-51

40. Dorgan v. Studiu privind corelaţia indicilor de realizare a activităţii

tehnico-tactice ale sportivilor cu specificul stilului individual de conducere a

luptei- INEFS- Chişinău 2003 pag 46-49

191

41. Dorgan V., Slăvilă M. Studiu privind dezvoltarea Artelor Marţiale de la

origine până în perioada actuală INEFS – Chişinău- 2003 pag 51-55

42. Dragnea A. - Antrenament sportiv - teorie şi metodologie, vol.

I.A.N.E.F.S., Bucureşti, 1999, pag. 282

43. Dragnea A. şi Teodorescu M. - Teoria sportului, Edit. Fest, Bucureşti,

2002, pag. 79-107

44. Dragnea D. - Antrenamentul sportivilor, Edit. Sport-turism, Bucureşti,

1993, pag. 55-58

45. Drăgan I. - Medicină sportivă aplicată, Edit. Editis, Bucureşti, 1994,

pag. 78

46. Drăgan I. Modelarea conduitei sportive -Sport-Turism Bucureşti 1990

pag 135

47. Drăgan I. - Selecţia medico-biologică în sport, Edit. Sport-turism,

Bucureşti, 1993, pag. 29-33

48. Drăgan I. Selecţia şi orient area medico-biologică în sport Educaţie

fizică ş sport- Bucureşti 1973 nr 6 pag 15-17

49. Drăgan I. şi colaboratorii Medicina sportivă aplicată - Edilis -

Bucureşti 1994 pag 437

50. Drăgan I.şi colaboratorii Medicină sportivă - Sport-Turism – Bucureşti

1989 pag 112-119

51. Drăgan I.şi colaboratorii Selectia medico-biologică – Educaţie fizică şi

sport- Bucureşti 1989 pag 67-69

52. Dumitrescu I.F. şi Constantin D. - Acupunctura - ştiinţă modernă, Edit.

Junimea, Iaşi, 1977, pag. 55-57

53. Dumitrescu V. - Metode statistico-matematice în sport, Edit. Stadion,

Bucureşti, 1971, pag. 171

54. Dumitru G. - Suferinţele musculare ale sportivilor, Edit. Mondograf,

Constanţa, 1994, pag. 22

55. Eliade M. - Yoga, Edit. Mariana, Craiova, 1991, pag. 24-35

192

56. Eliade M. şi Culianu P. - Dicţionar al religiilor, Edit. Humanitas,

Bucureşti, 1993, pag. 89-98

57. Epuran M. - Metodologia cercetării activităţilor corporale, A.N.E.F.S.,

vol. I şi II, Bucureşti, 1992, pag. 34-64, 262-293, 450-458

58. Epuran M. Modelarea conduitei sportive – Sport-Turism – Bucureşti

1990 pag 49-53

59. Epuran M. - Modelarea conduitei sportive, Edit. Sport-turism,

Bucureşti, 1990, pag. 9, 114-148

60. Epuran M. Psihologia educaţiei fizice şi sportului - Sport-Turism-

Bucureşzi 1980 pag 83-86

61. Epuran M. Ghid psihologic al antrenorului IEFS – Bucureşti 1982 pag

23-27

62. Epuran M. Metodele cercetării activităţii corporale - ANEFS –

Bucureşti 1991 pag 33-37/ 59-63

63. Epuran M. şi colab. - Psihologia sportului de performanţă, teorie şi

practică, Edit. Fest, Bucureşti, 2001, pag. 68-72

64. Epuran M. şi Holdevici I. - Compendiu de psihologie pentru antrenori,

Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1983, pag. 118-121

65. Findeisen D. şi colab - Grunlagen der Sportmetiyin, Barth, Leipzig,

1980, pag. 55

66. Forrisier G. - Traumatologie de l'attaque on competitions de judo.

Possibilités de prevention, Kinesitherapie Scientifique, nr. 126, 1975, pag. 27

67. Frohner G. - Dezvoltarea şi menţinerea capacităţii de efort la copii şi

juniori, Capacitatea de efort în sportul de mare performanţă la copii şi juniori,

Sportul la copii şi luniori, nr 127, trim. II, M.T.S., I.N.C.P.S., Bucureşti, 2002,

pag. 5-40

68. Gagea A. - Metodologia cercetării ştiinţifice în educaţie fizică şi sport,

Fundaţia "România de mâine", Bucureşti, 1999, pag. 227-231

69. Gichin F. - Karate-do Shotokan calea mea în viaţă, Edit. Garell,

193

Bucureşti, 1998, pag. 88-92

70. Glorion B. - Luxation acromio-claviculaire. Etude critique du

traitement par la technique de Dewar et Barington, Revue de chirurgie et

orthopedie, nr. 1, Paris, 1973, pag. 210

71. Groza P.P. - Fiziologie medicală, Bucureşti, 1991, pag. 449-461

72. Gugiuman A. şi colab. - Introducere în cercetarea pedagogică.

Îndrumar pentru cadrele didactice, Edit. Tehnică, Chişinău, 1993, pag. 186

73. Handtu J. - Judo, Edit. IEFS, Bucureşti, 1989, pag. 49

74. Handtu J. - Manual de Jodo, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1996, pag. 64-73

75. Hantău I. - Judo curs opţional, Instruirea copiilor şi juniorilor, I.E.F.S.,

Bucureşti, 1989, pag. 6

76. Hantău I. - Manual de judo, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1996, pag. 239

77. Hergenroeder A.C. - Bone mineralization, hypotalamic amenorrhea and

sex steroid therapy in female adolescents and young adults, Pediatrics, 1995,

pag. 683-689

78. Holdevici I. - Ameliorarea performanţelor individuale prin tehnici de

psihoterapie, Edit. Orizonturi, Bucureşti, 1992, pag. 66-78

79. Holdevici I. - Gândirea pozitivă - Ghid practic de psihoterapie

raţional-emoţională şi cognitiv-comportamentală, Edit. Ştiinţă şi Tehnică,

Bucureşti, 1999, pag. 22-34

80. Holdevici I. - Psihologia succesului, Edit. Ceres, Bucureşti, 1993, pag.

68-70

81. Holdevici I. - Sugestiologie şi psihoterapie, Edit. Victor, 1995, pag. 36-

42

82. Holdevici I. şi Vasilescu P. - Hipnoza şi forţele nelimitate ale

psihismului, Edit. Aldomars, Bucureşti, 1991, pag. 66-78

83. Houtson C.S. şi colab. - The radiologist's opportunity to teach bone

194

dynamics, Journal Canadian Assoc. Radiologist, nr. 29, 1978, pag. 232-238

84. Ifrim M. - Actualităţi în antropologie cu aplicabilităţi în sport, I.E.F.S.,

Bucureşti, 1981, pag. 192

85. Ifrim M. - Anatomia şi biomecanica, Edit. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1989, pag. 105-108

86. Ifrim M. - Antropologie motrică, Edit. Ştiinţifică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1986, pag. 28

87. Ifrim M. - Criterii somatofiziologice în selecţia sportivă, Edit.

Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1993, pag. 65

88. Ioffe L.A., Bobcov G.A. Aspecte de termoreglare a încălzirii- Teoria I

praktika fiziceskoi kulturî (traducere) 1988 nr 4 pag 23

89. Ionescu A. - Masaj, Procedee tehnice, metode, efecte, aplicaţii în sport,

Edit. All, Bucureşti, 1994, pag. 36-45

90. Iordache E. - Arte marţiale aplicative, Edit. Scaiul, Bucureşti, 1996,

pag. 48

91. Jianu M. şi Zamfir T. - Ortopedie şi traumatologie pediatrică, Edit.

Tradiţie, Bucureşti, 1995, pag. 34

92. Joch W. - Elemente und Gliederungstruktur der Motrik, Die Lehre der

Leichathetik 27, nr. 1, 1988, pag. 15-18

93. Johnson C. şi colab. - Calcium supplementation and increases in bone

mineral density in children, N.E.J.M., nr. 327, 1992, pag. 82-87

94. Kosendiak J., Lasinski G. Bazele sistemice ale progrmului

antrenamentelor sportive,Sport Lasinski G (traducere) – Wyczyhowz –

Varşovia 1987 nr 8-9 pag 30-35

95. Kralovitz G. - Die Elastizitat der Gelenkknorpel, Anat. Anz 124, 1969,

pag. 113-119

96. Krestovnikov M.A. Studii de fiziologie a exerciţiilor fizice – Cultură

fizică şi sport – Bucureşti 1953 pag 63-65

97. Kuntoff R. şi Darwish Z - Wie erwarmen wir uns vor dem Wettkampf?,

195

Leichtathlet, Koln, 1975, pag. 5-8

98. Laşcu V.G. - Judo competiţional, Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1986,

pag. 250-252

99. Laşcu V.G. - Judo şi kata, Edit. Sport-turism, Bucureşti, 1992, pag. 71-

72

100. Laşcu V.G. şi Goteleţ V. - Judo - Tehnici de luptă la sol, Edit. Sport-

turism, Bucureşti, 1981, pag. 183-189

101. Letho M.U. şi Juvinen M.J. - Muscle injuries, their healing process and

treatment, Ann Chir Gynecol, 1991, pag. 80-102

102. Louis F. - Dicţionar de arte marţiale, Edit. Enciclopedică, Bucureşti,

1992, pag. 28, 37, 56, 88, 92

103. Luban-Plozza B. şi colab. - Convieţuirea cu stresul, strategii de

înfrânare a anxietăţii, Edit. Medicală, Bucureşti, 2000, pag. 123-125

104. Lullies H. - Erregung und Erregungsleitung: Nervenphysiologie,

Kurzgefastes Lehrbuch der Physiologie, Keidel, W.D., Thieme, Stutgart, 1972,

pag. 14

105. Macoveanu D. - Jiu Jitsu, Edit. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, pag. 66

106. Macoveanu D. - Karate Shotokan pentru avansaţi, Edit. Garell,

Bucureşti, 1997, pag. 38-43

107. Malina R.M. - Exercise as an influence upon growth, Review and

critique of current concepts, Clinic pediatric, nr. 8, 1969, pag. 16-26

108. Manolachi Veaceslav – Selectarea incipientă a copiilor şi

adolescenţilor pentru şcolile sportive specializate de luptă în baza aplicării

programei informative. //Îndrumar metodic, Chişinău, 1998,

109. Manolachi Veaceslav – Particularităţile de structurare şi verificare a

pregătirii precompetiţionale a luptătorilor de performanţă // Lucrare metodică,

Chişinău, 1999,

110. Manolachi Veaceslav – Pregătirea fizică a judo-ka-nilor de

performanţă// Manual pt. instituţiile de profil sportiv, Chişinău, 2000,

196

111. Manolachi Veaceslav – Structura şi realizarea ciclului anual de

pregătire a tinerilor luptători în baza alegerii optime a influenţei de

antrenament// Lucrare metodică, Chişinău, 2000,

112. Manolachi Veaceslav – Teoria şi metodica sporturilor de luptă ( judo,

greco-romane, libere// Manual pt. instituţiile de profil sportiv, Chişinău, 2003

113. Maroti Ş. şi colab. - Ghid pentru elaborarea lucrării de diplomă,

Institutul biblic "Emanuel", Oradea, 2000, 100 p.

114. Matveev L.P., Novikov A.D. Teoria şi metodica educaţiei fizice -

Sport-Turism – Bucureşti 1980 pag 580

115. Mănescu S. şi colab - Igiena, Edit. Medicală, Bucureşti, 1991, pag. 45

116. Mc Pherson B.D. şi colab. - Violenţa în sport, Buletin informativ nr.

548, C.C.P.S., Bucureşti, 2001, pag. 5-18

117. Medved R. şi Petrovic F. - Beobachtungen einiger osteoarticularer

Veranderungen am Fus und den Sprunggelenken von Fusballspielern, Med u

Sport 1, 1961, pag. 65-71

118. Milton S.G. - Ghid simplificat de statistică pentru psihologie şi

pedagogie, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971, 211 p.

119. Missoum G. şi Carton M. - Les femmes sportives de haute performance,

Contribution a l'Etude de la psyhologie du sport, Univ. Paris, 1985, pag. 5-58

120. Moraru Agafia - Kinetoterapia şi medicul kinetoterapeut, Materialele

conf. ştiinţifico-practice în domeniul balneologiei şi fizioterapiei – Cahul, 1994

P13

121. Moraru Agafia – Acupunctura, kinetoterapia şi terapia manuală în

terapia durerii cervicale de origine degenerativă , The Bulletin of European

Postgraduate Centre of Acupunture and Homeopathy Nr 3, 1999, P 19-21

122. Moraru Agafia – Kinetoprofilaxia şi sanocreatologia// Analele

ştiinţifice USMF”N. Testemiţaru”, vol.3- Chişinău, 2000, P439-443

123. Moraru Agafia – Studiul comparativ al eficienţei terapiei manuale,

kinetoterapiei, preso- şi vacuum- terapie în fibromialgie// Analele ştiinţifice

197

USMF”N. Testemiţaru”, vol.2- Chişinău, 200, P500-506

124. Muraru A. - Judo - Bazele performanţei, Edit. Garell, Bucureşti, 1994,

pag. 51-54

125. Mureşan P. - Metode matematice în clinică, laboratoare şi ocrotirea

sănătăţii, Edit. Medicală, Bucureşti, 1980, 231 p.

126. Nicolau A. şi Cosma Th. - Psihologie, Edit. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1990, pag. 54-78

127. Nishiyama H. - Coach manual, 1990, pag. 46, 67, 98

128. Nitobe I. - Bushido. The soul of Japan, New York, 1990, pag. 64-68

129. Niţescu V. - Anatomia funcţională, biomecanica şi antropologia

aparatului locomotor, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 75

130. Nocker J. - Die Ernahrung des Sportlers, Hofman, Schorndorf, 1983,

pag. 86

131. Ozolin N.G. Cum trebuie sa fie un bun antrenor – Stadion – Bucureşti

1972 pag 8-15

132. Ozolin N.G. Metodica antrenamentului sportiv (traducere) – Stadion –

Bucureşti 1972 pag 53-57

133. Paul B. şi colab. - Chondro-synoviale Korelation im Anfangsstadium

von degenerativen Gelenkveranderungen, Med u Sport 3, 19, 1979, pag. 82-84

134. Peiffer V. - Gândire pozitivă, Edit. Teora, Bucureşti, 1998, pag. 55

135. Petrofski J.S. şi Lind A.R. - Isometric endurance in men who are

overweight, Psysiologist 16, 1973, pag. 422

136. Pfluger A. - 25 Shotokan-katas, Berlin, 1990, pag. 66, 70

137. Piaget J. - Psihologie şi pedagogie, Edit. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1972, pag. 136

138. Piasenta J. - Cercetarea observaţională, C.C.P.S., Bucureşti, 1998, 183

p.

139. Plas F. şi Hagron E. - Kinetoterapie activă, exerciţii terapeutice, Edit.

Polirom, Bucureşti, 2001, pag. 55-58

198

140. Poenaru D.V. şi colab. - Traumatologie şi recuperare funcţională la

sportivi, Edit. Facla, Timişoara, 1985, pag. 48-56

141. Poenaru D.V. şi colab. - Traumatologie şi recuperare funcţională la

sportivi, Edit. Facla, Timişoara, 1985, pag. 72

142. Popescu C. - Antrenorul, profilul, personalitatea şi munca sa, Edit.

Sport-turism, Bucureşti, 1979, pag. 9-23

143. Radovici I. şi San-Marina E. - Recuperarea sportivilor traumatizaţi,

Edit. Stadion, Bucureşti, 1973, pag. 28-30

144. Rădulescu F şi colab. - Dificultăţi, riscuri, atitudini în diagnosticul şi

tratamentul traumatismelor aparatului locomotor, Edit. Militară, Bucureşti,

1978, pag. 100-103

145. Reginato M. - Danger Index or the Frequency of Accident in Sport,

Italian Journal of Sports traumatology, nr. 3, 1980, pag. 207

146. Ribisl P.M. - When wrestlers shed pounds quikly, Physician und Sport

Med. 2, 1974, pag. 30

147. Rishi J.B. - Arta masajului, Edit. Molda, Suceava, 1991, pag. 57

148. Sabin I. - Un masaj la îndemâna oricui, presopunctura, Edit. medicală,

Bucureşti, 1983, pag. 44-45

149. Sacripanti A. - Biomecanica stilurilor de lupte, Sportul de performanţă,

nr. 321, 1991, M.T.S., C.C.P.S., pag. 57-75

150. Sacripanti A. - Biomeccanica del Judo, Mediteranee, Roma, 1989, pag.

89-181

151. Sandler R.B. şi colab. - postmenopausal bone mineral density and milk

consumation in childhood and adolescence, Jurnalul Clinic Nutrition, nr. 42,

1985, pag. 270-274

152. Săhleanu V. - Metode matematice în cercetarea biologică, Edit.

Medicală, Bucureşti, 1987, 318 p.

153. Sbenghe T. - Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare,

Edit medicală, Bucureşti, 1987, pag. 49

199

154. Sbenghe T. - Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale

membrelor, Edit. medicală, Bucureşti, 1981, pag. 71

155. Scanlan T.K. şi Passer M. - Factors related to competitive stress among

male youth sports participants, Medicine and Science in Sports, 10, 1978, pag.

103-108

156. Simion Gh. - Metodologia cercetării activităţii omului în mişcare, Edit.

Universităţii din Piteşti, 1998, pag. 5-115

157. Simu O. - Civilizaţia japoneză tradiţională, Edit. ştiinţifică, Bucureşti,

1994, pag. 34

158. Singer R.M. şi Weiss S.A. - Effect of Weight reduction in selected

antropometric, physical and performance measures of wrestlers, Q. 38, 1968,

pag. 361

159. Slăvilă M. Importanţa testării sportivilor accidentaţilor prin scala de

autoevaluare(Zung),depistarea depresieiînainte de începerea programului de

recuperare// American-Romanian Academy of Arts adn Sciences; the 26-th

annual ARA Congress; Montreal, Canada, 2001,P.170-175

160. Slăvilă M. Relaţiile psihopedagogice dintre terapeut şi pacientul

traumatizat// American-Romanian Academy of Arts adn Sciences; the 26-th

annual ARA Congress; Montreal, Canada, 2001,P.22-26

161. Slăvilă M. Metode de recuperare a diferitelor traumatisme ale

aparatului locomotor în artele marţiale//Bucureşti, România 2002; ISBN-973-

652-563-5P.208-211

162. Slăvilă M. Consideraţii asupra antrenamentelor în karate-do – INESF

–Chişinău 2002 pag 101-104

163. Slăvilă M. Forme de traumatisme întâlnite frecvent în artele marţiale –

C-tin Brîncuşi – Tg.Jiu – 2003 pag 44

164. Slăvilă M. Studiu privind dezvoltarea artelor marţiale de la origine

până în perioada actuală ;Chişinău, Rep. Moldova,2003, P51-55

200

165. Slăvilă M. Metode psihopedagogice şi medicale de recuperare a

traumatismelor frecvent întîlnite în procesul de pregătire în artele marţiale

(karate-do Shotokan)//Chişinău, Rep Moldova, 2003, P.120-125

166. Slăvilă M Rolul kinetoterapeutului în echipa multidişciplinară de

îngrijire a bolnavului //International Congress of Paleative Care- Experience

and Perspectives ; Bucureşti, România, 2004,ISSN,P38-41

167. Slăvilă M. Autosugestia, metodă psihopedagogică utilizată în

recuperarea diferitelor traumatisme din artele marţiale// American-Romanian

Academy of Arts adn Sciences; the 26-th annual ARA Congress; Chişinău, Rep.

Moldova,2005, P.27-31

168. Slăvilă Mircea, S. Pintilei – Strategii de recuperare a traumatismelor

aparatului locomotor întâlnite frecvent în practicarea Artelor Marţiale//Mat.

Conf.internaţionale de comunicări ştiinţifice”Performanţă în cultura fizică şi

sport”, 18.11.2005, Fac. Ed. Fizică şi Sport, Universitatea Piteşti România, P.58-

62, ISSN:1453-1194

169. Slăvilă Mircea, S. Pintilei- Kinetoterapia- metodă indispensabilă în

recuperarea traumatismelor în Karate-do Shotokan//Mat. Conf. Internaţionale

de comunicări Ştiinţifice” Prospectiv, creativ, aplicativ în domeniul educaţiei

fizice şi sportului din România în perspectiva integrării Europene”, 25-

26.11.2005, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea „Dunărea de

jos”, Galaţi, România P.318-322, ISBN:973-627-245-1

170. Slăvilă Mircea – Acordarea primului ajutor în cazul accidentărilor

survenite în practicarea Artelor Marţiale// Sesiunea de comunicări ştiinţifice,

Universitatea Ecologică Bucureşti România, 2006 P.191, ISBN

171. Slăvilă Mircea – Frecvenţa traumatismelor ce apar în antrenamentele

şi competiţiile de Arte Marţiale în funcţie de zona afectată şi locul de producere

al accidentelor// Sesiunea de comunicări ştiinţifice, Universitatea Ecologică

Bucureşti România, 2006 P.194, ISBN

201

172. Slăvilă Mircea S.Pintilei – Strategii de recuperare a traumatismelor în

karate-do Shotokan //Medicină Sportivă; Revista Ştiinţifico-Practică, Craiova,

România, 2006, N5, P47-52, ISSN

173. Slemenda C.W. şi colab. - Role of physical activity in the development

of skeşetal mass in children, Jurnalul Bone Mineral Researches, nr. 6, 1991, pag.

1227-1233

174. Speer D. şi Dahners L. - The colagen architecture of articular

cartilage. Corelation of scaning electron microscopy observation, Clin. Orthop.

139, 1979, pag. 267-274

175. Stănescu N. - Traumatologie sportivă curentă, Edit. Stadion,

Bucureşti, 1972, pag. 5-99

173. Sterkowicz S. - Accidents and Bodily injuries in Karate, Scientific

Yearbook of Academy of Physical Education, Kracow, vol. 21, 1986, pag. 205

174. Stevens J. - Secretele Aikido-ului, Edit. MIX, Braşov, 2002

175. Swami V.A. - Karma Yoga, colecţia Lotus, 1990, pag. 55-62

176. Thomson P.J.L. - Accidentările în sport şi primul ajutor, C.C.P.S.,

Bucureşti, 1993, pag. 26-32

177. Timsit M. şi Bruyere de Geyter L. - La function agonale et structure

de personalité dans l'exercise sportif, Société Belge de Psychologie des Sports

et de l'Education physique, Bruxelles, 1975, pag. 7-14

178. Tittel K - Beschreibende und functionelle, Anatomie des menschen,

Fischer, Stuttgard, New York, 1978, pag. 67

179. Tittel K. şi Schmith H. - Die functionelle Anpassugsfahigkeit des

passiven Buwegungsapparates an sportliche Belastungen, Med. u sport, 4, 5, 6,

1974, pag. 129-136

180. Tokujiro N.S. - Metoda terapeutică japoneză, Edit. Teora, Bucureşti,

1996, pag. 76-78

181. Ungurean M. - Karate Shotokan Kihon & Kumite, Edit. Garell,

Bucureşti, 1995, pag. 54-58

202

182. Vasilescu I.P. - Statistică informatizată pentru ştiinţe despre om, vol.

I-II, Edit. Militară, Bucureşti, 1992, pag. 80-83, 159-187

183. Vasiliu F. - Pe meridianul Yamato, Edit. Sport-turism, Bucureşti,

1993, pag. 88-90

184. Wasmund-Bodenstedt U. - Einfuhrung in die Methodologie der

Trainingwissenschaft, Band 1, Bad Hamburg, 1982, pag. 7-38

185. Wolanski N. - Biologische und soyiale Komponenten der motorischen

Entwicklung, Die motorische Entwicklung im Kindes un Jugenddalter,

Scorndorf, 1979, pag. 234-341

186. Zaţlorski V .M., Kulin N.G., Smirnov N.R. Relaţii reciproce alr

însuşirilor fizice (traducere) – Theoria und praxis du korperkultur – 1979 – nr 19

pag 139-143

187. *** Manuel de Medicine du Sport, Comité International Olimpique,

Commision medicale du C.I.O., Lousianne, Switzerland, 1990, pag. 50, 458

188. *** Ortopedia şi traumatologia - Mica Enciclopedie, Edit. Medicală,

Bucureşti, 1987, pag. 122-126

189. *** Pregătirea tinerilor gimnaşti, Cultură fizică şi sport, Edit. Sport-

turism, Bucureşti, 1976, pag. 36-44, 107-120

190. *** Tratat de pedagogie şcolară, Edit. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1996, pag. 38-52, 75-93

203

Anexa 1

KA

RA

KA

RA

TE

TE DO

“Mân

a ch

i nez

ească”

- ve

c hile

car

acte

re“M

âna

goală”

- ca

ract

ere

mod

erne

“DO

” sem

nifică

prac

ticar

ea k

arat

e-ul

ui c

a m

od d

e vi

aţă

204

ANEXA 2

REGULI DE CITIRE A TERMENILOR SPECIFICI ÎN ARTELE

MARŢIALE

CHA = CIA

CHU = CIU

CHI = CI

CHO = CIO

JA = GIA

JI = GI

JU = GIU

GI = GHI

GE = GHE

GY = GHI

SHA = ŞA

SHI = ŞI

SHU = ŞU

SHO = ŞO

TSU = ŢU

WA = UA

Y = I

205

ANEXA 3

SEMNALE VERBALE UTILIZATE DE ARBITRI

YAME = oprirea temporară a meciului

TSUZUKETE HAJIME = Continuaţi lupta!

JIO-GAI = în afara suprafeţei

MOTONO ICHI = comandă pentru revenirea la poziţia iniţială

KEIKOKU (CHUI) = atenţionare

IKKAI = primul, prima

NIKKAI = al doilea, a doua

TENTO = cădere

HANSOKU CHUI = avertisment

HANSOKU = descalificare din proba respectivă

SHIKAKU = descalificare din întreaga competiţie

FUKUSHIN SHUGO = convocarea arbitrilor

SHIBARAKU = anunţarea ultimelor 30 de secunde ale meciului

TORIMASEN = nici un punct

NO KACI = declararea învingătorului

HIKI WAKE = egalitate

TSUKAMU = agăţare, prindere

HAYAI = recunoaşterea unei tehnici deosebit de eficace

DOJI = acţiune simultană cu expirarea timpului sau păşirea în afara

spaţiului

ATO = tehnică executată după yame

FUJYUBUN = nici un punct

NIGE = tehnică incorectă

206

AIUCHI = atac simultan

YOWAI = tehnică slabă

UKE = tehnică blocată

NUKE = atac pe lângă ţintă

MAAI = distanţă incorectă

TIMING = coordonare slabă

ATE = contact

CHUI – MUSHI = ignorarea avertismentului acordat anterior

FUKEI = comportare indisciplinată

SAI – SHIAI = reluarea meciului ce s-a încheiat egal

KETTEI – SEN = meci final, după Sai-shiai încheiat egal, în care primul

punct recunoscut implică încheierea meciului şi desemnarea învingătorului.

207

208

Anexa 4

Poziţiile specifice stilului Karate-do Shotokan

Armele naturale de lovire specifice Karate/do Shotokan

209

Anexa 5

Tehnici de atac cu membrele superioare

210

Anexa 5

Tehnici de atac cu membrele superioare

211

Anexa 6

Tehnici de atac cu membrele inferioare

212

Anexa 7

Tehnici de ap[rare cu membrele superioare

213

Anexa 8

Tehnici de apărare cu membrele inferioare

214

Anexa 9

Măsurători antropometrice

215

Anexa 10

Măsurători antropometrice

216

Anexa 11

Măsurători antropometrice

217

Anexa 12

Măsurători antropometrice

218

Anexa 13 ANCHETĂ CHESTIONAR

1. Care sunt cele mai frecvente traumatisme întâlnite în Karate-do

Shotokan?

a. Membre superioare

b. Membre inferioare

c. Cap

d. Trunchi

2. Precizaţi unde se produc cele mai frecvente accidentări

a. La antrenamente

b. În competiţii

3. Menţionaţi cine poate acorda primul ajutor în cazul unui

traumatism cranio-cerebral.

a. Medicul

b. Profesorul / antrenorul

c. Cadre specializate

4. Cum v-aţi propus să cunoaşteţi particularităţile psihice ale

practicanţilor de karate-do Shotokan?

a. Teste psihice

b. Relaţia antrenor – familie

c. Relaţia antrenor – şcoală

d. Alte modalităţi

5. Care din criteriile enumerate mai jos consideraţi că trebuie să le

posede practicanţii de karate-do Shotokan?

a. Criterii funcţionale

b. Criterii psihologice

c. Criterii somatice

d. Criterii de motricitate

219

6. Consideraţi benefică corelarea metodelor de recuperare clasice cu

cele psihopedagogice?

a. Da

b. Nu

7. Ce pondere acordaţi antrenamentului mental în timpul imobilizării

cu aparat gipsat în urma unui traumatism?

a. 0%

b. 5 – 10%

c. peste 10%

8. Indicaţi cea mai eficientă metodă de recuperare medicală

convenţională:

a. Kinetoterapie

b. Fizioterapie

c. Masaj

d. Acupunctură

e. Climatoterapie

f. Hidroterapie

9. Indicaţi cea mai eficientă metodă de recuperare psihopedagogică:

a. Antrenamentul mental

b. Sugestia şi autosugestia

c. Gândirea pozitivă

d. Relaxarea

e. Respiraţie şi relaxare

f. Hipnoza

g. Autohipnoza

10. Consideraţi eficientă colaborarea dintre profesor (antrenor),

medic, kinetoterapeut, psiholog?

a. Da

b. Nu

220

Numele şi prenumele: Vîrsta Profesia Vechimea în activitate Data

Anexa 14 CUM RĂSPUNDEŢI LA STRES?

1. De mai mult timp mă simt peste măsură de slăbit

1. Da

2. Nu

2. Am avut perioade de timp în care m-am simţit depăşit de situaţie

1. Da

2. Nu

3. Care este, în general, starea dvs. psihică?

1. Excelentă

2. Bună

3. Proastă

4. Foarte bună

4. Adesea simt că "mă ia cu călduri"

1. Da

2. Nu

5. Aţi suferit de palpitaţii?

1. Adesea

2. Uneori

3. Niciodată

6. Aveţi poftă de mâncare?

1. Slabă

2. Normală

3. Bună

4. Prea bună

221

7. Sânt atât de obosit încât nu pot sta nici măcar pe scaun (trebuie să stau

lungit)

1. Da

2. Nu

8. Sânteţi tipul de om care vă faceţi griji din orice?

1. Da

2. Nu

9. Aţi avut dificultăţi de respiraţie (fără a face o muncă foarte grea)?

1. Adesea

2. Uneori

3. Niciodată

10. Aţi avut accese de nervozitate (iritare, tensiune psihică)?

1. Adesea

2. Uneori

3. Niciodată

11. Aţi avut stări de leşin?

1. Niciodată

2. Foarte rar

3. Rar

12. Întâmpinaţi dificultăţi când încercaţi să adormiţi sau rămâneţi treaz?

1. Adesea

2. Uneori

3. Niciodată

13. Vă deranjează aciditatea gastrică (concomitent mai multe zile)?

1. Da

2. Nu

14. Aveţi memoria bună?

1. Da

2. Nu

222

15. S-a întâmplat să aveţi "transpiraţii reci"?

1. Adesea

2. Uneori

3. Niciodată

16. Vă tremură vizibil mâinile?

1. Adesea

2. Uneori

3. Niciodată

17. Aud zgomote în cap tot timpul

1. Da

2. Nu

18. Am spaime personale care îmi provoacă prăbuşirea psihică

1. Da

2. Nu

19. Vă simţiţi izolat, singur, chiar între prieteni?

1. Da

2. Nu

20. Nimic nu mi se întâmplă după cum îmi doresc

1. Da

2. Nu

21. Suferiţi de dureri de cap?

1. Adesea

2. Uneori

3. Niciodată

22. Uneori nici nu mai ştiu dacă ceva mai are preţ, dacă merită să mai

doreşti ceva

1. Da

2. Nu

223

Anexa 15

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă:

Numele şi prenumele:

Data naşterii: anul luna ziua sex

Domiciliul: str. nr. bl. sc. ap.

localitatea judeţul

Profesia Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic

Date antropometrice:

Statura: Bust Perim. br. dr. contr. relax.

Membr. sup. dr. stg. stg. contr.

relax.

Membr. sup. stg. dr. Perim. antebr. dr. contr.

relax.

Anvergura stg. contr.

relax.

Perim. toracic rep. Perim. coapsă dr. contr.

relax.

insp. max exp. max. stg. contr.

relax.

Elasticitatea toracică Perim. gambă dr. contr. relax.

224

Perim. abdominal stg. contr.

relax.

Greutatea Testarea articulară

Capacitatea vitală flexie

Dinamometria: dr extensie (-)

stg. supinaţie

pronaţie

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: Cauza Forma Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor

Medic

Spital

Tratament de recuperare:

Obiective:

Mijloace:

225

Concluzii:

ANEXA nr. 16

Lot martor - fişele de

evaluare şi tratament nr. 5, 6,

7, 12, 13, 15, 17, 18, 19, 20

226

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 5 - Lot martor

Numele şi prenumele: Mişu Lucian

Data naşterii: anul 1976 luna august ziua 5 sex

M

Domiciliul: str. Griviţei nr. 8 bl. 4 sc. 3 ap. 90

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia elev Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa gleznei stângi – gradul II

Date antropometrice:

Talia: 167 Bust 86 Perim. br. dr. contr. 30

relax. 29

Membr. sup. dr. 72 stg. 72 stg. contr. 30

relax. 28,5

Membr. sup. stg. 86 dr. 86 Perim. antebr. dr. contr. 27

relax. 26

Anvergura 166 stg. contr. 26,5

227

relax. 25,5

Perim. toracic rep. 80 Perim. coapsă dr. contr. 51

relax. 50

insp. max 85 exp. max. 76 stg. contr. 50

relax. 49

Elasticitatea toracică 9 Perim. gambă dr. contr. 34,5 relax. 34

Perim. abdominal 67 stg. contr. 30,5

relax. 30

Greutatea 60 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 4.200 cm3 flexie dorsală 0o → 15o

Dinamometria: dr 44 flexie plantară 20o → 50o

stg. 44 inversia (-) 10o → 20o

eversia 10o → 40o

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 14.09.2001, în timpul desfăşurării Cupei României la Karate Tradiţional

Cauza: instabilitatea piciorului, provocată de suprafaţa de luptă (saltele) Forma: entorsa gleznei stângi, grad II, tumefiere şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor

Medic: s-a procedat la aplicarea de medicaţie antiinflamatorie, s-a

imobilizat provizoriu glezna în faşă elastică

Spital: s-a procedat la imobilizare sub forma ghetei gipsate de mers – 2

săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii

228

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea

mobilităţii gleznei stg.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept

- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold stâng)

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete stângi

- variante de mers: pe vârfuri, pe călcâie

- joc de glezne cu sprijin la scara fixă

- genuflexiuni

- program de recuperare pentru gleznă

b. Masaj

Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 85%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 6 - Lot martor

Numele şi prenumele: Popescu Marius

Data naşterii: anul 1970 luna mai ziua 25 sex

M

Domiciliul: str. Cameliei nr. 9 bl. sc. ap.

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia elev Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa gleznei drepte – gr. II

Date antropometrice:

229

Talia: 178 Bust 89 Perim. br. dr. contr. 27

relax. 26

Membr. sup. dr. 76 stg. 76 stg. contr. 26

relax. 24

Membr. sup. stg. 88 dr. 88 Perim. antebr. dr. contr. 24,5

relax. 24

Anvergura 179 stg. contr. 24,5

relax. 24

Perim. toracic rep. 87 Perim. coapsă dr. contr. 51

relax. 50

insp. max 93 exp. max. 83 stg. contr. 52

relax. 51

Elasticitatea toracică 10 Perim. gambă dr. contr. 33,5 relax. 33

Perim. abdominal 71 stg. contr. 30

relax. 29,5

Greutatea 62 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 4.500 cm3 flexie dorsală 0o → 15o

Dinamometria: dr 47 flexie plantară 40o → 60o

stg. 46 inversia (-) 10o → 20o

eversia 20o → 40o

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 09.11.2001, în timpul desfăşurării Cupei Iaşului la Karate Tradiţional

Cauza: în urma unei eschive laterale, urmată de deplasare rapidă cu pas

adăugat Forma: entorsa gleznei stângi grad II, cu tumefiere şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor

Medic: imobilizarea gleznei în unghi drept, cu ajutorul unor feşe elastice;

230

medicaţie antinevrelgică şi antiinflamatorie

Spital: în urma radiografiei, subiectului i s-a aplicat imobilizare sub forma

ghetei gipsate de mers – 2 săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea

mobilităţii gleznei stg.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior stâng

- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold stâng)

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degetelor stângi

- variante de mers: pe vârfuri, pe călcâie

- joc de glezne cu sprijin la scara fixă

- genuflexiuni

- program de recuperare pentru gleznă

b. Masaj

Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 83%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 7 - Lot martor

Numele şi prenumele: Voicu Marius

Data naşterii: anul 1977 luna aprilie ziua 11 sex M

231

Domiciliul: str. Călugăreni nr. 12 bl. sc. ap.

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia student Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa gleznei drepte - grad II

Date antropometrice:

Talia: 183 Bust 91 Perim. br. dr. contr. 38

relax. 34

Membr. sup. dr. 82 stg. 83 stg. contr. 37,5

relax. 33

Membr. sup. stg. 91 dr. 91 Perim. antebr. dr. contr. 31,5

relax. 31

Anvergura 191 stg. contr. 31

relax. 30

Perim. toracic rep. 106 Perim. coapsă dr. contr. 66

relax. 64

insp. max 110 exp. max. 97 stg. contr. 65

relax. 63

Elasticitatea toracică 13 Perim. gambă dr. contr. 39 relax.

38,5

Perim. abdominal 84 stg. contr. 40

relax. 39,5

Greutatea 89 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 5.000 cm3 flexie dorsală 0o → 15o

Dinamometria: dr 53 flexie plantară 30o → 60o

stg. 53 inversia (-) 10o → 20o

eversia 10o → 40o

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 09.05.2002, în timpul antrenamentului

232

Cauza: lovituri de picior la sacul de box, executate necorespunzător tehnic Forma: entorsa gleznei drepte, grad II, tumefiere şi durere puternică Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare în faşă elastică şi trimitere la spital

Medic

Spital: s-a aplicat imobilizare cu bandaj gipsat, 2 săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea

mobilităţii gleznei dr.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept

- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept)

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete

- variante de mers

- joc de glezne cu sprijin la scara fixă

- genuflexiuni - variante

- program de recuperare pentru gleznă

b. Masaj

233

Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 85%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 12 - Lot martor

Numele şi prenumele: Dumitrache Olga

Data naşterii: anul 1975 luna mai ziua 22 sex F

Domiciliul: str. Pielari nr. 23 bl. sc. ap.

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia vânzător Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa genunchiului stâng – gradul II

Date antropometrice:

Talia: 165 Bust 87 Perim. br. dr. contr. 28

relax. 26,5

Membr. sup. dr. 69 stg. 68 stg. contr. 28

relax. 25,5

Membr. sup. stg. 79 dr. 79 Perim. antebr. dr. contr. 24,5

relax. 23,5

Anvergura 159 stg. contr. 56

relax. 55

Perim. toracic rep. 80 Perim. coapsă dr. contr. 53,5

relax. 52,5

insp. max 84 exp. max. 77 stg. contr. 35,5

relax. 35

Elasticitatea toracică 7 Perim. gambă dr. contr. 35,5 relax. 35

Perim. abdominal 68 stg. contr. 33

relax. 31,5

Greutatea 58 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 3.500 cm3 flexie 50o →

234

100o

Dinamometria: dr 32 extensie (-) 10o →

0o

stg. 31

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 17.09.2002, în timpul antrenamentului Cauza: cădere directă pe genunchiul stâng Forma: Entorsa genunchiului stâng – gradul II – hemartroză şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare provizorie a articulaţiei cu bandaj elastic compresiv şi

pe atelă lungă

Medic

Spital: imobilizarea articulaţiei în aparat gipsat timp de 3 săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi a mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea

mobilităţii genunchiului stâng

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice – membrul inferior stâng

- mobilizări analitice, cu rezistenţă progesivă – şold, gleznă dreaptă

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior drept

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări analitice – gleznă, genunchi, picior stâng

235

- mişcări analitice cu îngreuieri – membrul inferior stâng

- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă

- program de recuperare pentru genunchi

c. Masaj

Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de

85%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 13 - Lot martor

Numele şi prenumele: Broască Cătălina

Data naşterii: anul 1973 luna iunie ziua 15 sex F

Domiciliul: str. M. Eminescu nr. 33 bl. sc. ap.

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia economist Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa cotului stg., gr. II

Date antropometrice:

Talia: 159 Bust 80 Perim. br. dr. contr. 25

relax. 24

Membr. sup. dr. 65 stg. 64 stg. contr. 22

relax. 21

Membr. sup. stg. 76 dr. 76 Perim. antebr. dr. contr. 22,5

relax. 22

Anvergura 154 stg. contr. 20,5

relax. 20

Perim. toracic rep. 75 Perim. coapsă dr. contr. 51

relax. 50

insp. max 82 exp. max. 72 stg. contr. 49

relax. 48

236

Elasticitatea toracică 10 Perim. gambă dr. contr. 31,5 relax. 31

Perim. abdominal 65 stg. contr. 31,5

relax. 31

Greutatea 50 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 3.000 cm3 flexie 40o → 90o

Dinamometria: dr 28 extensie (-) 10o →

0o

stg. 16 supinaţie 30o → 75o

pronaţie 15o → 70o

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 09.10.2002, în timpul desfăşurării "Cupei Iaşului" la Karate Tradiţional

Cauza: cădere pe mână, în urma unui atac al adversarului Forma: entorsă cot stâng – gradul II – hemartroză şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor

Medic: aplicarea locală de refrigeraţie (Kelen); imobilizarea cotului în unghi

drept, cu ajutorul unei feşi elastice şi susţinerea lui în eşarfă

Spital: în urma radiografiei, se face susţinerea / imobilizarea în aparat gipsat

timp de 3 săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; accelerarea

resorbţiei proceselor inflamatorii; recuperarea mobilităţii şi forţei segmentului

traumatizat

237

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului superior stâng

- mişcări active şi cu rezistenţă progesivă – pumn, umăr drept

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul superior drept

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări analitice ale membrului superior stâng

- mişcări de flexie-extensie ale cotului, pe o masă talcată

- exerciţii cu obiecte portative şi gantere mici

- flotări

- program de recuperare pentru cot

b. Masaj

Concluzii: Subiectul s-a recuperat în proporţie de 85%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 15 - Lot martor

Numele şi prenumele: Popa Robert

Data naşterii: anul 1979 luna iulie ziua 20 sex M

Domiciliul: str. Chimiştilor nr. 22 bl. 13 sc. 1 ap.

18

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia elev Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa cotului drept - gradul II

Date antropometrice:

Talia: 180 Bust 89 Perim. br. dr. contr. 31,5

relax. 30

238

Membr. sup. dr. 77 stg. 77 stg. contr. 33

relax. 30

Membr. sup. stg. 89,5 dr. 89,5 Perim. antebr. dr. contr. 27

relax. 26,5

Anvergura 179 stg. contr. 28

relax. 27

Perim. toracic rep. 102 Perim. coapsă dr. contr. 64

relax. 62,5

insp. max 104 exp. max. 97 stg. contr. 63

relax. 62

Elasticitatea toracică 7 Perim. gambă dr. contr. 40 relax. 39

Perim. abdominal 85 stg. contr. 39

relax. 38

Greutatea 85 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 5.500 cm3 flexie 45o → 90o

Dinamometria: dr 25 extensie (-) 15o →

0o

stg. 50 supinaţie 30o → 65o

pronaţie 15o → 60o

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 11.11.2002, în timpul desfăşurării antrenamentului

Cauza: cădere pe membrul superior drept, cu extensia şi răsucirea forţată a

cotului Forma: entorsa cotului drept, gr. II, tumefiere şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizarea provizorie a cotului în unghi drept, cu ajutorul unei

feşi elastice; mâna şi antebraţul sunt susţinute într-o eşarfă mică

239

Medic

Spital: imobilizarea în aparat gipsat, 3 săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; accelerarea

resorbţiei proceselor inflamatorii; recuperarea mobilităţii şi forţei segmentului

traumatizat

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului superior drept

- mişcări active şi cu rezistenţă progesivă – pumn, umăr drept

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul superior stâng

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări analitice ale membrului superior drept

- mişcări de flexie-extensie ale cotului drept, pe o masă talcată

- exerciţii cu obiecte portative şi gantere mici

- flotări

- program de recuperare pentru cot

b. Masaj

Concluzii: Subiectul s-a recuperat în proporţie de 85%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 17 - Lot martor

Numele şi prenumele: Nagy Maria Andreea

Data naşterii: anul 1977 luna august ziua 21 sex F

240

Domiciliul: str. Berzei nr. 22 bl. sc. ap.

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia student Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsă genunchi drept, gr. II

Date antropometrice:

Talia: 156 Bust 82 Perim. br. dr. contr. 24,5

relax. 22

Membr. sup. dr. 66 stg. 65 stg. contr. 20,5

relax. 19

Membr. sup. stg. 76 dr. 76 Perim. antebr. dr. contr. 22,5

relax. 22

Anvergura 154 stg. contr. 18

relax. 17,5

Perim. toracic rep. 79 Perim. coapsă dr. contr. 52

relax. 48

insp. max 85 exp. max. 79 stg. contr. 50

relax. 47

Elasticitatea toracică 6 Perim. gambă dr. contr. 31 relax. 30

Perim. abdominal 60 stg. contr. 30,5

relax. 30

Greutatea 48 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 3.100 cm3 flexie 60o →

95o

Dinamometria: dr 30 extensie (-) 10o →

0o

stg. 17

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 13.07.2002, în timpul antrenamentului

241

Cauza: cădere cu răsucirea piciorului în interior Forma: entorsă genunchi stâng, gr. II, hemartroză şi dureri mari

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare provizorie a genunchiului stâng, folosind o atelă

lungă şi fixând membrul inferior cu legături improvizate

Medic

Spital: imobilizare în aparat gipsat - 2 săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea calităţilor fizice ale tuturor grupelor musculare şi articulaţiilor neafectate de traumatism; accelerarea resorbţiei sechelelor şi proceselor inflamatorii; restabilirea mobilităţii segmentului traumatizat; refacerea forţei musculare; restabilirea deprinderilor motrice de bază şi specifice; reluarea treptată a activităţii sportive

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior stâng

- mobilizări analitice – umăr şi degete membru sup. stâng

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă progresivă – şold, genunchi, gleznă

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări analitice ale membrului inferior stâng

- mişcări analitice cu îngreunări ale membrului inferior stâng

- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă

- program de recuperare pentru genunchi

b. Masaj

Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de

242

85%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 18 - Lot martor

Numele şi prenumele: Băicoianu Constantin

Data naşterii: anul 1975 luna mai ziua 30 sex M

Domiciliul: str. Berceni nr. 35 bl. 102 sc. 1 ap. 21

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia lăcătuş mecanic Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsă genunchi drept, gr. II

Date antropometrice:

Talia: 178 Bust 88 Perim. br. dr. contr. 32

relax. 28,5

Membr. sup. dr. 80 stg. 81,5 stg. contr. 32,5

relax. 30

Membr. sup. stg. 92 dr. 92 Perim. antebr. dr. contr. 28,5

relax. 27,5

Anvergura 181 stg. contr. 27,5

relax. 26

Perim. toracic rep. 91 Perim. coapsă dr. contr. 55,5

relax. 54

insp. max 93 exp. max. 88 stg. contr. 55

relax. 54

Elasticitatea toracică 5 Perim. gambă dr. contr. 33,5 relax.

32,5

243

Perim. abdominal 74 stg. contr. 35,5

relax. 35

Greutatea 74 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 5.100 cm3 flexie 50o →

85o

Dinamometria: dr 15 extensie (-) 10o →

0o

stg. 40

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 04.12.2002, în timpul desfăşurării Campionatului Naţional de Karate, Ediţia a XI-a

Cauza: efectuarea unei lovituri din săritură şi aterizare greşită pe membrul

inferior drept Forma: entorsa genunchiului drept, gr. II şi apariţia hemartrozei Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare provizorie în atele de lemn învelite în vată şi fixate cu

legături improvizate

Medic:

Spital: s-a evacuat sângele din articulaţie; s-a executat imobilizarea în aparat

gipsat de către medicul ortoped

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea

mobilităţii genunchiului afectat

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept

244

- mobilizări analitice, cu rezistenţă progesivă – membru inferior drept (şold,

gleznă)

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mobilizări analitice cu îngreunări - membrul inferior drept

- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă

- program de recuperare pentru genunchi

b. Masaj

Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de

85%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 19 - Lot martor

Numele şi prenumele: Petrescu Andrei

Data naşterii: anul 1979 luna august ziua 21 sex M

Domiciliul: str. Berzei nr. 22 bl. sc. ap.

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia student Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsă genunchi drept, gr. II

Date antropometrice:

Talia: 182 Bust 91 Perim. br. dr. contr. 26,5

relax. 25

Membr. sup. dr. 72 stg. 72 stg. contr. 25,5

relax. 24

Membr. sup. stg. 76 dr. 76 Perim. antebr. dr. contr. 24,5

relax. 24

245

Anvergura 175 stg. contr. 20

relax. 19,5

Perim. toracic rep. 90 Perim. coapsă dr. contr. 54

relax. 50

insp. max 85 exp. max. 79 stg. contr. 50

relax. 47

Elasticitatea toracică 9 Perim. gambă dr. contr. 34 relax. 32

Perim. abdominal 65 stg. contr. 34,5

relax. 33

Greutatea 84 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 4.100 cm3 flexie 55o →

95o

Dinamometria: dr 30 extensie (-) 10o →

0o

stg. 17

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 13.07.2002, în timpul antrenamentului Cauza: acţiune tehnică a adversarului, interzisă de regulament (lovitură cu

piciorul direct în genunchiul subiectului) Forma: entorsa genunchiului drept şi hemartroză Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare provizorie a articulaţiei, cu bandaj elastic compresiv

şi pe atelă lungă

Medic

Spital: imobilizarea articulaţiei afectate în aparat gipsat, timp de 3

săptămâni

246

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii şi mobilităţii articulaţiilor neafectate; restabilirea mobilităţii şi forţei musculare a membrului inferior drept; stimularea proceselor de vindecare; reluarea treptată a activităţii sportive.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă progresivă – şold, gleznă dr.

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior drept

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări analitice ale membrului inferior drept - şold, genunchi drept

- mobilizări analitice - gleznă şi genunchi drept

- mişcări analitice cu îngreunări membrul inferior drept

- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă

- program de recuperare pentru genunchi

b. Masaj

Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de

85%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 20 - Lot martor

Numele şi prenumele: Niţoiu Doina

Data naşterii: anul 1974 luna mai ziua 30 sex F

Domiciliul: str. Berceni nr. 35 bl. 102 sc. 1 ap. 21

localitatea Bucureşti judeţul

247

Profesia studentă Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa gleznei drepte - grad II

Date antropometrice:

Talia: 170 Bust 78 Perim. br. dr. contr. 31

relax. 29,5

Membr. sup. dr. 78 stg. 79,5 stg. contr. 31,5

relax. 30

Membr. sup. stg. 79 dr. 79 Perim. antebr. dr. contr. 28,5

relax. 27,5

Anvergura 178 stg. contr. 27,5

relax. 26

Perim. toracic rep. 79 Perim. coapsă dr. contr. 55,5

relax. 54

insp. max 85 exp. max. 77 stg. contr. 55

relax. 54

Elasticitatea toracică 6 Perim. gambă dr. contr. 33,5 relax.

32,5

Perim. abdominal 68 stg. contr. 35,5

relax. 35

Greutatea 66 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 4.600 cm3 flexie dorsală 0o → 15o

Dinamometria: dr 15 flexie plantară 30o → 60o

stg. 40 inversie (-) 10o → 20o

eversie 10o → 40o

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 04.12.2002, în timpul antrenamentului Cauza: lovituri de picior la sacul de box, executate necorespunzător tehnic Forma: entorsa gleznei drepte, grad II, tumefiere şi durere puternică

248

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare în faşă elastică şi trimitere la spital

Medic

Spital: s-a aplicat imobilizare cu bandaj gipsat, 2 săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea

mobilităţii gleznei dr.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept

- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept)

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete

- variante de mers

- joc de glezne cu sprijin la scara fixă

- genuflexiuni - variante

- program de recuperare pentru gleznă

b. Masaj

Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 87%

249

ANEXA nr. 17

Lot experimental - fişele de

evaluare şi tratament nr. 1, 2,

3, 4, 8, 9, 10, 11, 14, 16

Fişa de evaluare şi tratament

250

Nr. fişă: 1 - Lot experimental

Numele şi prenumele: Cândea Daniela

Data naşterii: anul 1985 luna aprilie ziua 11 sex F

Domiciliul: str. Călugăreni nr. 12 bl. sc. ap.

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia elev Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa gleznei stângi gr. II

Date antropometrice:

Talia: 175 Bust 89 Perim. br. dr. contr. 37

relax. 35

Membr. sup. dr. 81 stg. 82 stg. contr. 36,5

relax. 33

Membr. sup. stg. 90 dr. 90 Perim. antebr. dr. contr. 32,5

relax. 32

Anvergura 187 stg. contr. 31

relax. 30

Perim. toracic rep. 102 Perim. coapsă dr. contr. 66

relax. 64

insp. max 110 exp. max. 95 stg. contr. 65

relax. 63

Elasticitatea toracică 13 Perim. gambă dr. contr. 39 relax.

38,5

Perim. abdominal 82 stg. contr. 40

relax. 39,5

Greutatea 73 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 4.500 cm3 flexie dorsală 0o → 15o

Dinamometria: dr 50 flexie plantară 30o → 60o

stg. 50 inversia (-) 10o → 20o

251

eversia 10o → 40o

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 09.05.2002, în timpul antrenamentului Cauza: lovituri de picior la sacul de box, executate necorespunzător tehnic Forma: entorsa gleznei stângi, grad II, tumefiere şi durere puternică Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare în faşă elastică şi trimitere la spital

Medic

Spital: s-a aplicat imobilizare cu bandaj gipsat, 2 săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea

mobilităţii gleznei dr.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept

- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept)

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete

- variante de mers

- joc de glezne cu sprijin la scara fixă

- genuflexiuni - variante

- program de recuperare pentru gleznă

b. Exerciţii specifice:

- executarea loviturilor de picior (anexa 18 şi 22)

252

- executarea deplasărilor în poziţii specifice karate-ului (anexa 25)

- Kata Hangetsu (anexa 23)

- Unsu (anexa 24)

c. Masaj

Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 90%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 2 - Lot experimental

Numele şi prenumele: Nan Dragoş

Data naşterii: anul 1972 luna sept. ziua 31 sex

M

Domiciliul: str. Brumărelelor nr. 4 bl. 2 sc. 1 ap.

12 localitatea Bucureşti judeţul

Profesia student Disciplina sportivă Karate

Diagnostic: entorsa gleznei drepte – gr. II

Date antropometrice:

Talia: 184 Bust 95 Perim. br. dr. contr. 34

relax. 31

Membr. sup. dr. 81 stg. 81 stg. contr. 34

relax. 31

Membr. sup. stg. 95 dr. 95 Perim. antebr. dr. contr. 28,5

relax. 28

Anvergura 185 stg. contr. 59

relax. 27,5

Perim. toracic rep. 100 Perim. coapsă dr. contr. 59

relax. 58

insp. max 102 exp. max. 96 stg. contr. 58,5

relax. 58

Elasticitatea toracică 6 Perim. gambă dr. contr. 36 relax.

35,5

253

Perim. abdominal 80 stg. contr. 32,5

relax. 32

Greutatea 74 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 5.500 cm3 flexie dorsală 0o →

10o

Dinamometria: dr 51 flexie plantară 20o →

50o

stg. 50 inversia (-) 5o → 15o

eversia 10o → 30o

Date anamnestice: Când s-a produs accidentul: 27.01.2001, în timpul antrenamentului

desfăşurat în aer liber Cauza: alergare pe teren variat; subiectul a călcat greşit în momentul trecerii

unui obstacol Forma: întinderea ligamentului peroneo-astragalian posterior, însoţită de

tumefierea gleznei şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor

Medic

Spital: subiectul a fost transportat direct la spital unde, în urma radiografiei,

s-a aplicat imobilizare sub forma ghetei gipsate de mers – 2 săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea

mobilităţii

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept;

- mişcări analitice, cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept);

254

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări active analitice – articulaţia gleznei şi degete

- variante de mers (pe vârfuri, pe călcâie)

- joc de glezne cu sprijin la scara fixă

- genuflexiuni

- program de recuperare pentru gleznă

b. Exerciţii specifice:

- executarea loviturilor de picior (anexa 18 şi 22)

- executarea deplasărilor în poziţii specifice (anexa 25)

- Kata Hangetsu (anexa 23)

- Unsu (anexa 24)

c. Masaj

Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 92%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 3 - Lot experimental

Numele şi prenumele: Stan Gabriel

Data naşterii: anul 1975 luna martie ziua 01 sex

M

Domiciliul: str. Gen Eremia Grigorescu nr. 12 bl. 14 sc. 2 ap.

25

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia elev Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa gleznei drepte – gradul II

Date antropometrice:

Talia: 175 Bust 84 Perim. br. dr. contr. 30,5

relax. 27

255

Membr. sup. dr. 74 stg. 74 stg. contr. 30,5

relax. 27

Membr. sup. stg. 87 dr. 87 Perim. antebr. dr. contr. 26,5

relax. 25,5

Anvergura 172 stg. contr. 25,5

relax. 25

Perim. toracic: rep. 100 Perim. coapsă dr. contr. 54

relax. 52

insp. max 89 exp. max. 84 stg. contr. 54

relax. 52

Elasticitatea toracică 5 Perim. gambă dr. contr. 31,5 relax. 31

Perim. abdominal 68 stg. contr. 34

relax. 33,5

Greutatea 65 kg Testarea articulară:

Capacitatea vitală 4.500 cm3 flexie dorsală 0o → 15o

Dinamometria: dr 46 flexie plantară 30o → 60o

stg. 46 inversia (-) 10o → 20o

eversia 10o → 40o

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 27.07.2001, în timpul desfăşurării unei competiţii neoficiale intercluburi

Cauza: subiectul a călcat greşit în momentul unei acţiuni, în timpul

desfăşurării concursului (podea deteriorată) Forma: entorsa gleznei drepte (gradul II), tumefiere şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizarea gleznei în unghi de 90o, cu ajutorul feşelor late de

leucoplast şi trimiterea subiectului la spital

Medic

256

Spital: În urma radiografiei s-a aplicat imobilizare sub forma ghetei gipsate

de mers – 2 săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea

mobilităţii gleznei dr.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului innferior drept

- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept)

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete

- variante de mers: pe vârfuri, pe călcâie

- joc de glezne cu sprijin la scara fixă

- program de recuperare pentru gleznă

b. Exerciţii specifice:

- executarea loviturilor de picior (anexa 18 şi 22)

- executarea deplasărilor în poziţii specifice (anexa 25)

- Kata Hangetsu (anexa 23)

- Unsu (anexa 24)

Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 94%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 4 - Lot experimental

Numele şi prenumele: Bucur Nicolae

Data naşterii: anul 1978 luna august ziua 13 sex M

Domiciliul: str. Deltei nr. 6 bl. sc. ap.

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia - Disciplina sportivă: Karate

257

Diagnostic: Entorsa gleznei stângi – gradul II

Date antropometrice:

Talia: 177 Bust 89 Perim. br. dr. contr. 29,5

relax. 26,5

Membr. sup. dr. 79 stg. 78 stg. contr. 30,5

relax. 26,5

Membr. sup. stg. 91 dr. 91 Perim. antebr. dr. contr. 26,5

relax. 26

Anvergura 184 stg. contr. 25,5

relax 25

Perim. toracic rep. 85 Perim. coapsă dr. contr. 53

relax. 51

insp. max 90,5 exp. max. 82,5 stg. contr. 54

relax. 52

Elasticitatea toracică 8 Perim. gambă dr. contr. 37 relax.

36,5

Perim. abdominal 72 stg. contr. 34

relax. 33,5

Greutatea 71 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 5.000 cm3 flexie dorsală 0o → 15o

Dinamometria: dr 48 flexie plantară 40o → 60o

stg. 47 inversia (-) 10o → 20o

eversia 10o → 40o

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 10.02.2001, în timpul desfăşurării Campionatului Naţional de Karate Tradiţional

Cauza: În timpul deplasării pe suprafaţa de luptă (neregularitatea podelei) Forma: entorsa gleznei stângi – grad II, tumefiere şi durere mare

258

Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor

Medic: imobilizarea provizorie a gleznei, cu ajutorul unor feşi late de

leucoplast

Spital: s-a aplicat imobilizare sub forma ghetei gipsate de mers – 2

săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea

mobilităţii gleznei stg.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept

- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept)

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei şi degete

- variante de mers: pe vârfuri, pe călcâie

- joc de glezne cu sprijin la scara fixă

- genuflexiuni

- program de recuperare pentru gleznă

b. Exerciţii specifice:

- executarea loviturilor de picior (anexa 18 şi 22)

- executarea deplasărilor în poziţii specifice (anexa 25)

- Kata Hangetsu (anexa 23)

- Unsu (anexa 24)

c. Masaj

Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 91%

Fişa de evaluare şi tratament

259

Nr. fişă: 8 - Lot experimental

Numele şi prenumele: Enache Andreea

Data naşterii: anul 1977 luna august ziua 23 sex

F

Domiciliul: str. Panselelor nr. 6 bl. 13 sc. 1 ap. 18

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia elevă Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa genunchiului drept – grad II)

Date antropometrice:

Talia: 165 Bust 87 Perim. br. dr. contr. 26

relax. 25

Membr. sup. dr. 74 stg. 75 stg. contr. 25

relax. 24

Membr. sup. stg. 83 dr. 83 Perim. antebr. dr. contr. 23

relax. 22,5

Anvergura 169 stg. contr. 22,5

relax. 22

Perim. toracic rep. 83 Perim. coapsă dr. contr. 50

relax. 49

insp. max 89 exp. max. 82 stg. contr. 53

relax. 51

Elasticitatea toracică 7 Perim. gambă dr. contr. 31,5 relax. 31

Perim. abdominal 60 stg. contr. 32,5

relax. 32

Greutatea 58 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 3.500 cm3 flexie dorsală 0o → 10o

Dinamometria: dr. 31 flexie plantară 20o → 50o

stg. 30 inversia (-) 10o → 15o

260

eversia 10o → 30o

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 23.06.2002, în timpul desfăşurării Campionatului Naţional de Karate, Ediţia a VI-a

Cauza: lovitură de picior necorespunzătoare tehnic, cumulată cu blocaj

violent din partea adversarului Forma: entorsa genunchiului drept, grad II, hemartroză Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor

Medic: imobilizarea provizorie a genunchiului, în extensie, pe o scândură

lungă, cu 3 legături improvizate (gleznă – genunchi – deasupra genunchiului)

Spital: este evacuat sângele din articulaţia genunchiului, după care se

imobilizează în aparat gipsat, 2 săptămâni.

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii şi troficităţii musculare şi a mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea

mobilităţii genuchiului drept.

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului inferior drept

- mişcări analitice cu rezistenţă progresivă (genunchi, şold drept)

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior stâng

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări active analitice – articulaţiile gleznei, genunchiului şi piciorului

drept

- mişcări analitice cu îngreuieri – membrul inferior drept

- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă

- program de recuperare pentru genunchi

261

b. Exerciţii specifice:

- executarea poziţiilor specifice Karate-ului şi deplasări (anexa 25)

- lovituri de picior (anexa 18 şi 22)

- Kata Hangetsu (anexa 23)

- Unsu (anexa 24)

c. Masaj

Concluzii: subiectul s-a recuperat în urma tratamentului în proporţie de 93%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 9 - Lot experimental

Numele şi prenumele: Mitu Dorin

Data naşterii: anul 1976 luna martie ziua 5 sex

M

Domiciliul: str. Marăşeşti nr. 14 bl. 2 sc. 3 ap. 60

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia student Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa genunchiului drept – gradul II)

Date antropometrice:

Talia: 177 Bust 89 Perim. br. dr. contr. 33

relax. 30

Membr. sup. dr. 76 stg. 75 stg. contr. 32

relax. 29,5

Membr. sup. stg. 89 dr. 89 Perim. antebr. dr. contr. 28,5

relax. 28

Anvergura 176 stg. contr. 28,5

relax. 28

Perim. toracic rep. 92 Perim. coapsă dr. contr. 54

relax. 52

insp. max 96 exp. max. 91 stg. contr. 56

262

relax. 54

Elasticitatea toracică 5 Perim. gambă dr. contr. 34,5 relax. 34

Perim. abdominal 73 stg. contr. 36,5

relax. 36

Greutatea 72 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 5.000 cm3 flexie 50o → 90o

Dinamometria: dr 48 extensie (-) 8o →

0o

stg. 47

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 15.07.2002, în timpul desfăşurării antrenamentului

Cauza: în urma executării unui element tehnic dificil (săritură cu genunchii

la piept, răsucire 360o) şi aterizarea greşită, pe un singur picior Forma: Entorsa genunchiului drept – gradul II – şi apariţia hemartrozei Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: Imobilizare provizorie a genunchiului, cu ajutorul unor atele lungi

şi fixarea membrului inferior drept prin legături improvizate

Medic

Spital: S-a evacuat sângele din articulaţie; s-a executat imobilizarea în

aparat gipsat, de către medicul ortoped – 3 săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi a mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea

mobilităţii genunchiului drept

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

263

- contracţii izometrice – membrul inferior drept

- mobilizări analitice, cu rezistenţă progesivă – membrul inferior dr. (şold,

gleznă)

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări analitice – gleznă, genunchi, picior drept

- mişcări analitice cu îngreuieri – membrul inferior drept

- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă

- program de recuperare pentru genunchi

b. Exerciţii specifice:

- executarea poziţiilor specifice Karate-ului şi deplasări (anexa 25)

- lovituri de picior (anexa 18 şi 22)

- Kata Hangetsu (anexa 23)

- Unsu (anexa 24)

Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de

95%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 10 - Lot experimental

Numele şi prenumele: Draghia Ionuţ

Data naşterii: anul 1976 luna noiembrie ziua 20 sex M

Domiciliul: str. 1 Mai nr. 52 bl. A2 sc. 2 ap.

55

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia inginer Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa genunchiului stâng – gradul II)

Date antropometrice:

Talia: 171 Bust 86 Perim. br. dr. contr. 30,5

relax. 29

264

Membr. sup. dr. 75 stg. 75 stg. contr. 30,5

relax. 28

Membr. sup. stg. 87 dr. 87 Perim. antebr. dr. contr. 27

relax. 26

Anvergura 174 stg. contr. 27

relax. 26

Perim. toracic rep. 87,5 Perim. coapsă dr. contr. 56

relax. 54

insp. max 91,5 exp. max. 86 stg. contr. 51

relax. 49

Elasticitatea toracică 5,5 Perim. gambă dr. contr. 36,5 relax. 36

Perim. abdominal 77,5 stg. contr. 34,5

relax. 34

Greutatea 68 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 5.000 cm3 flexie 60o →

100o

Dinamometria: dr 45 extensie (-) 12o →

0o

stg. 45

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 08.07.2002, în timpul desfăşurării Finalelor Campionatului Naţional de Karate

Cauza: acţiune tehnică a adversarului, interzisă de regulament (lovitură de

picior directă în genunchiul subiectului) Forma: Entorsa genunchiului stâng – gradul II – şi apariţia hemartrozei Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor

Medic: Imobilizarea genunchiului cu faşă elastică ţi trimiterea subiectului la

spital, pe o targă

265

Spital: S-a evacuat sângele din articulaţie; s-a executat imobilizarea în

aparat gipsat, de către medicul ortoped – 2 săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi a mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea

mobilităţii genunchiului stâng

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice – membrul inferior stâng

- mobilizări analitice, cu rezistenţă progesivă –şold şi gleznă stângă

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul inferior drept

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări analitice – gleznă, genunchi, picior stâng

- mişcări analitice cu îngreuieri – membrul inferior stâng

- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă

b. Exerciţii specifice:

- executarea deplasărilor în poziţii specifice (anexa 25)

- lovituri de picior (anexa 18 şi 22)

- Kata Hangetsu (anexa 23)

- Unsu (anexa 24)

c. Masaj

Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de

92%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 11 - Lot experimental

266

Numele şi prenumele: Buculei Nicoleta

Data naşterii: anul 1978 luna decembrie ziua 12 sex F

Domiciliul: str. Panselelor nr. 4 bl. sc. ap.

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia elev Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa genunchiului stâng – gradul II

Date antropometrice:

Talia: 157 Bust 81 Perim. br. dr. contr. 26,5

relax. 24,5

Membr. sup. dr. 70 stg. 70 stg. contr. 25,5

relax. 24

Membr. sup. stg. 80 dr. 80 Perim. antebr. dr. contr. 24

relax. 23

Anvergura 156 stg. contr. 23,5

relax. 23

Perim. toracic rep. 83 Perim. coapsă dr. contr. 55

relax. 54

insp. max 87,5 exp. max. 81 stg. contr. 52,5

relax. 50,5

Elasticitatea toracică 6,5 Perim. gambă dr. contr. 34,5 relax. 34

Perim. abdominal 67 stg. contr. 32,5

relax. 32

Greutatea 50 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 5.000 cm3 flexie 60o →

100o

Dinamometria: dr 31 extensie (-) 8o →

0o

stg. 30

267

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 17.10.2002, în timpul antrenamentului Cauza: cădere, cu răsucirea piciorului în interior Forma: entorsa genunchiului stâng – gradul II – hemartroză şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare provizorie a genunchiului stâng, folosind o atelă

lungă şi fixând membrul inferior cu legături improvizate

Medic

Spital: s-a executat imobilizarea în aparat gipsat timp de 2 săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi a mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; recuperarea

mobilităţii genunchiului stâng

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice – membrul inferior stâng

- mobilizări analitice, cu rezistenţă progesivă –şold, gleznă stângă

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă, membrul inferior drept

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări analitice – gleznă, genunchi, picior stâng

- mişcări analitice cu îngreuieri – membrul inferior stâng

- genuflexiuni cu sprijin la scara fixă

- program de recuperare pentru genunchi

b. Exerciţii specifice:

268

- executarea deplasărilor în poziţii specifice (anexa 25)

- lovituri de picior (anexa 18 şi 22)

- Kata Hangetsu (anexa 23)

- Unsu (anexa 24)

c. Masaj

Concluzii: Subiectul s-a recuperat, în urma tratamentului, în proporţie de

93%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 14 - Lot experimental

Numele şi prenumele: Piroiu Corina

Data naşterii: anul 1978 luna martie ziua 8 sex F

Domiciliul: str. Viorele nr. 11 bl. 13 sc. 1 ap. 13

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia student Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa cotului stg., gr. II

Date antropometrice:

Talia: 150 Bust 82 Perim. br. dr. contr. 24

relax. 23

Membr. sup. dr. 67,5 stg. 67,5 stg. contr. 21,5

relax. 19,5

Membr. sup. stg. 79 dr. 79 Perim. antebr. dr. contr. 22,5

relax. 22

Anvergura 155 stg. contr. 20

relax. 19,5

Perim. toracic rep. 77,5 Perim. coapsă dr. contr. 51,5

relax. 49

insp. max 83 exp. max. 73 stg. contr. 51,5

relax. 49

269

Elasticitatea toracică 10 Perim. gambă dr. contr. 31 relax. 30

Perim. abdominal 64,5 stg. contr. 31,5

relax. 31

Greutatea 50 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 4.000 cm3 flexie 40o → 90o

Dinamometria: dr 29 extensie (-) 10o →

0o

stg. 17 supinaţie 30o → 75o

pronaţie 15o → 70o

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 05.11.2002, în timpul desfăşurării antrenamentului

Cauza: parare necorespunzătoare din punct de vedere tehnic a unei lovituri

de picior Forma: entorsa cotului stâng – gr. II – hemartroză şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizarea cotului în unghi drept cu feşe elastice; mâna şi

antebraţul aşezate într-o eşarfă improvizată dintr-o centură

Medic

Spital: s-a imobilizat cotul în atele gipsate, 2 săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; accelerarea

resorbţiei proceselor inflamatorii; recuperarea mobilităţii şi forţei segmentului

traumatizat

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului superior stâng

270

- mişcări active şi cu rezistenţă progesivă – pumn, umăr stâng

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul superior drept

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări analitice ale membrului superior stâng

- mişcări de flexie-extensie ale cotului, pe o masă talcată

- exerciţii cu obiecte portative şi gantere mici

- flotări

- program de recuperare pentru cot

b. Exerciţii specifice:

- executarea loviturilor de pumn directe şi indirecte (anexele 5, 7, 20 şi 21)

- Kata Hangetsu (anexa 23)

- Unsu (anexa 24)

c. Masaj

Concluzii: Subiectul s-a recuperat în proporţie de 90%

Fişa de evaluare şi tratament

Nr. fişă: 16 - Lot experimental

Numele şi prenumele: Ioniţă Mircea

Data naşterii: anul 1972 luna mai ziua 17 sex M

Domiciliul: str. Ploilor nr. 14 bl. sc. ap.

localitatea Bucureşti judeţul

Profesia mecanic auto Disciplina sportivă: Karate

Diagnostic: Entorsa cotului dr., gr. II

Date antropometrice:

Talia: 175 Bust 87 Perim. br. dr. contr. 30

relax. 29

Membr. sup. dr. 74 stg. 74 stg. contr. 31,5

relax. 29,5

271

Membr. sup. stg. 87 dr. 87 Perim. antebr. dr. contr. 25

relax. 24,5

Anvergura 174 stg. contr. 27,5

relax. 27

Perim. toracic rep. 90 Perim. coapsă dr. contr. 56

relax. 54

insp. max 95 exp. max. 89 stg. contr. 56

relax. 54

Elasticitatea toracică 6 Perim. gambă dr. contr. 36 relax. 35

Perim. abdominal 71 stg. contr. 36,5

relax. 36

Greutatea 70 kg Testarea articulară

Capacitatea vitală 5.000 cm3 flexie 40o →

90o

Dinamometria: dr 20 extensie (-) 10o →

0o

stg. 47 supinaţie 35o → 70o

pronaţie 20o → 73o

Date anamnestice:

Când s-a produs accidentul: 04.06.2002, în timpul desfăşurării antrenamentului

Cauza: cădere pe mână, cu extensia forţată a cotului Forma: entorsa cotului drept, gr. II, cu hemartroză şi dureri mari Tratament de urgenţă acordat de:

Antrenor: imobilizare provizorie a cotului în feşe elastice; mâna şi

antebraţul vor fi aşezate într-o eşarfă improvizată (centură)

Medic

272

Spital: imobilizarea în aparat gipsat, 2 săptămâni

Tratament de recuperare:

Obiective: păstrarea tonicităţii, troficităţii musculare şi mobilităţii

articulaţiilor neafectate; stimularea proceselor de vindecare; accelerarea

resorbţiei proceselor inflamatorii; recuperarea mobilităţii şi forţei segmentului

traumatizat

Mijloace: 1) În timpul imobilizării:

- contracţii izometrice ale membrului superior drept

- mişcări active şi cu rezistenţă progesivă – pumn, umăr drept

- mişcări analitice libere şi cu rezistenţă – membrul superior stâng

2) După scoaterea aparatului gipsat:

a. Kinetoterapie:

- mişcări analitice ale membrului superior drept

- mişcări de flexiune-extensie ale cotului drept, pe o masă talcată

- exerciţii cu obiecte portative şi gantere mici

- flotări

- program de recuperare pentru cot

b. Exerciţii specifice:

- executarea loviturilor de pumn directe şi indirecte (anexele 5, 7, 20, 21)

- Kata Hangetsu (anexa 23)

- Unsu (anexa 24)

c. Masaj

Concluzii: Subiectul s-a recuperat în proporţie de 90%

ANEXA 18

PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU RECUPERAREA ARTICULAŢIEI COTULUI

1. Refacerea mobilităţii prin:

273

1.1. Adoptarea unor posturi

Ex. 1 – Culcat ventral, cu sprijin pe antebraţele pronate, braţele în uşoară

abducţie, coatele în afară.

Variantă: sprijin pe palme, presând în jos umărul, pentru a creşte flexia.

Ex. 2 – Şezând sau în ortostatism, mâna prinde o bară cât mai de sus a

spalierului – se exersează extensia cotului.

Ex. 3 – Şezând, cu braţul menţinut la torace cu o chingă, cotul la 90o,

antebraţul în poziţie de maximă supinaţie sau pronaţie: la nivelul pumnului, se

trece o chingă mică de suspendare; în mână, un baston de gimnastică – un capăt

forţând pronaţia sau supinaţia, după caz.

1.2. Mobilizări pasive

Ex. 4 – Şezând, cu braţul în sprijin pe masă: prize pe braţ şi antebraţ, cât

mai aproape de cot; se execută intensiv.

Ex. 5 – Şezând, cu braţul la trunchi, cotul flectat la 90o: o priză pe braţ,

pentru a-l fixa de trunchi şi o priză pe extremitatea distală a antebraţului, astfel

încât loja teară să fie mereu pe radius, motiv pentru care priza se modifică după

cum se execută mai întâi pronaţia şi apoi supinaţia.

Mobilizări autopasive

Ex. 6 – Şezând, cu coatele pe o masă, mâinile cu degetele întrepătrunse: se

execută flexii-extensii de cot, membrul sănătos antrenându-l pe cel afectat.

Ex. 7 – Şezând, cu ambele coate flectate sprijinite pe torace, antebraţele

înainte, mâinile cu degetele întrepătrunse: se execută pronosupinaţia.

Ex. 8 – Şezând, mobilizări autopasive prin scripetoterapie, utilizând

tracţiunea cu mâna sănătoasă sau chiar cu un membru inferior.

1.4. Mişcări active

Ex. 9 – Şezând, cu cotul pe o masă talcată, se fac extensii-flexii de antebraţ,

acesta alunecând pe masă.

Ex. 10 – Şezând, mişcări libere de flexie-extensie din cot, în toate planurile:

braţ la trunchi, braţ la orizontală (flectat sau abdus), braţ la zenit.

274

Ex. 11 – Stând, mişcări gestuale: "de lansare", ca la aruncarea unei pietre;

"de lovire", ca la box, "de piston".

Ex. 12 – Stând, răsucirea prin pronosupinaţie a unui baston, mâner etc.

Ex. 13 – Mişcări libere în apă (hidrokinetoterapie), cu avantajele cunoscute

datorită temperaturii apei şi posibilităţilor de facilitare.

2. Refacerea forţei musculare

Ex. 1 – Şezând sau în ortostatism, cu membrele superioare întinse orizontal

înainte, coatele întinse, mâinile cu degetele întrepătrunse: se apropie de torace,

îndepărtând coatele – mişcare contrată de asistent.

Ex. 2 – Pacientul în ortostatism, cu faţa la spalier, apucă bara cu mâinile: cu

membrul superior sănătos execută o împingere puternică în bara spalierului;

automat, se produce şi o contracţie a flexorilor cotului opus (afectat).

Ex. 3 – Poziţia este aceea din exerciţiul 2: asistentul, din spatele pacientului,

trage înapoi bazinul acestuia; pacientul se opune (contracţie izometrică).

Ex. 4 – Poziţia ca la ex. 2, cu coatele semiflectate: subiectul întinde coatele,

asistentul opunând rezistenţă.

Ex. 5 – Decubit dorsal, cu articulaţia scapulohumerală şi coatele flectate, în

mâini cu o halteră, care trebuie împinsă spre zenit.

Ex. 6 – Ortostatism, între două bare paralele, la o înălţime convenabilă,

încât apucându-le cu mâinile, coatele să fie flectate: se ridică apoi capul prin

extensia coatelor.

Ex. 7 – Decubit dorsal, cu braţele ridicate pe lângă cap, în mâini cu un

baston: execută întinderea coatelor, cu sau fără opoziţia asistentului.

Ex. 8 – Ortostatism, cu braţele în abducţie orizontală, coatele îndoite, ţine în

mâini un inel de cauciuc: cu mâna sănătoasă execută o pronaţie, realizând din

inelul de cauciuc un "8", ceea ce solicită supinatorii mâinii superioare opuse.

Ex. 9 – Sprijin înainte culcat, picioarele în punct fix, se fac flotări de braţe,

cu aplecarea trunchiului spre podea printre braţe.

275

Ex. 10 – Şezând, cu braţul atârnat, se execută flexia-extensia antebraţului pe

braţ. Se încearcă mereu să se atingă cu mâna umărul.

Variantă: aceeaşi mişcare, cu gantere de diferite greutăţi.

ANEXA 19

PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU RECUPERAREA ARTICULAŢIEI GLEZNEI ŞI A PICIORULUI

1. Refacerea mobilităţii

276

1.1. Prin adoptarea unor posturi

Ex. 1 – Ortostatism, se trece în ghemuit (călcâiele pe sol), cu aplecarea

tibiei spre anterior.

Ex. 2 – Culcat ventral, piciorul în flexie plantară, sprijinit pe o pernă; pe

partea posterioară a gambei, se aplică un săculeţ cu nisip.

1.2. Prin mobilizări pasive

Ex. 3 – Decubit dorsal, cu genunchiul flectat, piciorul pe toracele

asistentului, care fixează la torace o mână, faţa dorsală a piciorului, iar cu

cealaltă mână în zona tendonului achilian; flectarea trunchiului asistentului

provoacă flexia forţată a piciorului.

Ex. 4 – Decubit dorsal, genunchiul îndoit; mobilizarea în abducţie-adducţie:

priză pe calcaneu şi pe gambă distal; se roteşte gamba înăuntru, în timp ce

calcaneul este rotit în afară – mobilizare în abducţie; invers pentru adducţie.

1.3. Prin mobilizări autopasive

Ex. 5 – Ortostatism, piciorul afectat prins pe un skate-board, care este

plimbat înainte şi înapoi.

Ex. 6 – Şezând, pacientul abordează piciorul cu propriile mâini, pentru a

executa mobilizările necesare.

Ex. 7 – Ortostatism, în sprijin pe membrul inferior sănătos, cel afectat

equinus, cu degetele pe sol, apăsând pentru mărirea extensiei în

metatarsofalangiene.

Ex. 8 – Mers sau stând pe un plan înclinat în plan sagital sau frontal (pentru

inversie-eversie).

Ex. 9 – Mişcări active analitice în toate axele de mişcare ale piciorului, ca şi

în articulaţiile degetelor.

Ex. 10 – Utilizarea bicicletei ergonomice.

Ex. 11 – Mersul pe teren variabil este cel mai fiziologic exerciţiu activ.

2. Refacerea forţei musculare

277

Ex. 1 – Realizarea triplei flexii: decubit dorsal, cu coxofemurala şi

genunchiul întinse; priză pe coapsă, deasupra genunchiului şi pe faţa dorsală a

piciorului (inclusiv degetele): se execută de către pacient o triplă flexie

(coxofemurală-genunchi-gleznă), asistentul opunând rezistenţă în zona prizelor.

Ex. 2 – Decubit dorsal, cu coxofemurala întinsă şi genunchiul uşor flectat;

asistentul opune rezistenţă pe faţa dorsală a piciorului: pacientul execută flexia

dorsală, continuă cu extensia genunchiului, apoi cu flexia coxofemuralei.

Ex. 3 – Decubit dorsal, cu coxofemurala flectată (45o), genunchiul întins şi

glezna în flexie dorsală; asistentul face priză sub tendonul achilian şi pe talpă:

pacientul execută o extensie a coxofemuralei, flexie a genunchiului şi extensie a

gleznei, cu flexia degetelor; asistentul contrează şi extensia coxofemuralei şi

extensia gleznei.

Ex. 4 – Ghemuit, pacientul se ridică pe vârful picioarelor sau, în ortostatism,

se ridică pe vârful piciorului, stând cu spatele lângă un perete, în timp ce

membrul inferior opus are genunchiul flectat şi talpa în sprijin pe perete.

Ex. 5 – Pacientul, în poziţia "cavaler servant"; asistentul împinge medial

treimea inferioară a gambei, creând tendinţa spre valgus a piciorului, pacientul

opunându-se mişcării; se poate lucra şi invers, asistentul schimbând priza şi

trăgând spre în afară.

Ex. 6 – Culcat dorsal, cu membrul inferior bolnav sprijinit pe o treaptă a

scării fixe: pacientul îşi ridică bazinul de pe planşetă, luând sprijin în vârful

piciorului; dacă asistentul apasă în jos pe crestele iliace, forţa de contracţie

creşte.

Ex. 7 – Decubit dorsal, cu susţinerea feţei dorsale a piciorului (mâna

asistentului, o bară, o mobilă, o chingă): pacientul ridică trunchiul la verticală –

este antrenat puternic tot lanţul anterior al flexorilor.

Ex. 8 – Mersul pe planuri înclinate: în plan sagital pentru flexia sau extensia

piciorului, în plan frontal pentru supinaţie şi pronaţie.

Ex. 9 – Subiectul, în postură de "cavaler servant", cu genunchiul opus

278

sprijinit pe o placă prevăzută cu rotile; piciorul afectat cu sprijin pe sol, prin

marginea internă a piciorului, acţionează ca un pivot: plimbarea plăcii cu rotile

(pe un traseu de 45o faţă de planul frontal) spre înainte, realizează o solicitare a

abducto-pronatorilor, ca şi a extensorilor piciorului; mişcarea plăcii spre înapoi

va determina punerea în tensiune a flexorilor piciorului şi a abducto-

supinatorilor.

Ex. 10 – Mersul pe vârfuri, pe călcâie, pe marginea externă sau internă a

piciorului antrenează selectiv musculatura dorită.

ANEXA 20

PROGRAM DE EXERCIŢII PENTRU RECUPERAREA ARTICULAŢIEI GENUNCHIULUI

279

1. Refacerea mobilităţii

1.1. Reeducarea flexiei

1.1.1. Prin adoptarea unor posturi

Ex. 1 – Aşezat ghemuit (genuflexiune) cât permite mobilitatea

genunchiului, cu mâinile în sprijin pe bară.

Ex. 2 – Subiectul în decubit ventral: prinde glezna cu mâna şi ţine gamba în

flexie.

1.1.2. Prin mobilizări pasive

Ex. 3 – Şezând, cu gamba la marginea mesei: asistentul face priză pe

treimea distală a coapsei şi a gambei, executând flexia.

Ex. 4 – Decubit dorsal, cu şoldul flectat: asistentul execută flexia

genunchiului.

Ex. 5 – Decubit dorsal, cu şoldul flectat: asistentul fixează antebraţul în

spaţiul popliteu al genunchiului, iar cu cealaltă mână ia priză pe treimea

inferioară a gambei, executând flexia.

1.1.3. Prin mişcări autopasive

Ex. 6 – Din poziţia în genunchi sau "patrupedă", se lasă şezutul spre

taloane, forţând flexia genunchiului; exerciţiul se poate executa de la o flexie de

minimum 60o (pentru poziţia "patrupedă") sau de 90o (pentru poziţia în

genunchi).

Ex. 7 – Ortostatism, cu mâinile în sprijin pe o bară, se lasă corpul în jos, în

genuflexiune.

1.1.4. Prin mişcări active

Ex. 8 – Decubit dorsal, pacientul pedalează în aer.

Variantă: şezând, se flectează şi se extinde gamba; idem din decubit ventral.

Ex. 9 – Ortostatism, se execută genuflexiuni pe ambele membre inferioare

sau doar pe membrul inferior afectat.

280

1.2. Reeducarea extensiei

1.2.1. Prin adoptarea unor posturi

Ex. 10 – Decubit dorsal, cu un sul la nivelul gleznei.

Variantă: Şezând, cu talonul sprijinit de un scaun, cu sau fără o greutate pe

genunchi.

1.2.2. Prin mobilizări pasive

Ex. 11 – Şezând, cu trunchiul aplecat în faţă: kinetoterapeutul execută

extensia, făcând 2 prize: una pe faţa anterioară a coapsei, fixând-o la scaun, şi

alta pe gambă, distal; exerciţiul urmăreşte întinderea ischio-gambierilor.

Ex. 12 – Decubit ventral, cu coapsa fixată la masă, prin priza asistentului;

cealaltă priză pe gambă distal, execută extensia; pentru extensia completă se

aşează o pernă sub coapsă.

Ex. 13 – Decubit ventral, cu coapsa fixată: gamba şi piciorul contralateral

împing spre extensie membrul inferior afectat.

Ex. 14 – Pacientul, în poziţie "patrupedă": gamba interesată este fixată prin

chingă la masă; corpul se deplasează înainte, prin tracţiunea mâinilor pe

marginea mesei.

1.2.4. Prin mişcări active: a se vedea exerciţiile pentru flexie, deoarece ele

reprezintă, de fapt, exerciţii şi pentru extensia genunchiului.

2. Refacerea forţei musculare

Ex. 1 – Decubit dorsal, cu gamba la marginea mesei sau din şezând, se

execută extensii, încărcând progresiv gamba distal.

Ex. 2 – Din ortostatism, se trece în ghemuit şi din nou în ortostatism;

taloanele se ridică de pe sol în timpul exerciţiului, pentru a se putea ţine

trunchiul vertical. Efortul extensorilor poate fi mărit dacă se iau gantere în mâini

sau haltere pe umeri.

Ex. 3 – Poziţia "aşezat fără scaun", cu spatele sprijinit de zid.

Ex. 4 – Decubit ventral, cu bazinul pe o pernă, pentru a se putea realiza o

281

uşoară flexie a coapsei: asistentul face priză pe faţa dorsală a gambei, treimea

inferioară, se realizează flexii ale gambei pe coapsă.

Ex. 5 – Sprijin unipodal pe membrul inferior opus, membrul inferior afectat

purtând o sanda cu greutăţi: se execută flexii cât mai complete; echilibrul este

susţinut de mâini pe o bară; ridicarea greutăţii determină contracţia concentrică;

revenirea lentă a gambei asigură contracţia excentrică.

Ex. 6 – Bolnavul, în sprijin unipodal, cu genunchiul uşor flectat; membrul

inferior opus, ridicat de la sol, este ţinut de pacient cu mâna la nivelul gleznei:

cu o mână pe bazin, posterior, pe partea membrului inferior suspendat, asistentul

trage înainte; cu cealaltă mână, pe faţa externă a genuchiului de sprijin, împinge

înăuntru, pacientul "luptând" împotriva acestor forţe.

Ex. 7 – Sprijin unipodal pe piciorul sănătos; membrul inferior afectat poartă

o sanda de reeducare pe care este fixată o greutate la partea antero-internă:

pacientul duce vârful piciorului în sus şi lateral.

Ex. 8 – Stând pe un genunchi (poziţia "cavaler servant"); piciorul drept fixat

la sol, să nu poată aluneca: pacientul va face să alunece înapoi genunchiul stâng

(pe o bucată de stofă), eventual, asistentul contrează această alunecare; se poate

executa şi invers: pacientul va aluneca cu genunchiul stâng înainte, ceea ce va

solicita pentru echilibrare ischiogambierii genunchiului drept.

Ex. 9 – Subiectul în ortostatism, cu picioarele paralele şi depărtate 20 cm,

genunchii semiflectaţi: asistentul aplică presiuni cu direcţie medială pe feţele

externe ale genunchilor, subiectul contrând – se solicită astfel simetric rotatorii

interni; aplicarea de către asistent a presiunilor pe faţa internă a genunchilor

determină solicitarea rotatorilor externi.

Ex. 10 – Folosirea diferitelor aparate existente în sala de kinetoterapie:

• exerciţii pe bicicleta ergonomică: cu axul pedalier înaintea şeii –

antrenează musculatura extensoare a coxofemuralei şi a genunchiului; cu

axul pedalier înapoia şeii – antrenează, în special, musculatura extensoare

a genunchilor şi flexorii coxofemuralei; înălţimea şeii are importanţă:

282

dacă este lăsată foarte jos, antrenează mai ales flexorii genunchilor, dacă

se ridică foarte mult, antrenează doar extensia.

• exerciţii pe placa prevăzută cu rotile: împingerea în picioare, cu

deplasarea înapoi a plăcii cu rotile determină o dublă (coxofemurală şi

genunchiul) sau triplă (se adaugă şi glezna) extensie. Exerciţiile se pot

executa şi din unipodal.

• exerciţii pe planşeta basculantă: stând pe genunchi, aplecarea

anterioară a planşetei cere pentru menţinerea la verticală a trunchiului o

creştere a unghiului de flexie a genunchilor, ceea ce pune în contracţie

extensorii lui; se face şi invers, prin bascularea posterioară.

Variantă: subiectul în ortostatism, cu membrele inferioare uşor depărtate.

283

284

285

286

287

288

Anexa 23

289

Anexa 24

290