Curs 1

Contractele speciale (contracte numite) - sunt cele care beneficiaza de o anumita reglementare, fie in Codul Civil, fie intr-o alta Lege. A nu se confunda contractele numite cu contractele care au o denumire oarecare dar care nu sunt inca numite, de ex. cazul contractului de publicitate (are o denumire dar nu beneficiaza de o reglementare legala speciala).

In cazul contractelor nenumite se aplica in principiu normele legale aplicabile contractelor in general, iar conform NCC contractului respectiv i se aplica si normele contractului care este cel mai apropiat de contractul respectiv.

Exista categoria normelor generale care se aplica tuturor contractelor, atat celor numite cat si celor nenumit), in cazul celor numite au prioritate dispozitiile speciale, si in masura in care nu sunt contradictorii cu dispozitiile speciale se aplica cele generale.

Calificarea contractelor

Princ. – contractul se califica in functie de vointa reala a partilor (vointa reala a partilor se stabileste prin probe)

In situatia in care partile califica gresit contractul, partea interesata poate demonstra, pornind de la continutul contractului si de la alte probe, care a fost vointa reala a partilor.

Exista situatii in care un anumit contract contine elemente atat de la un contract cat si de la altul – ex. O SC este imputernicita de o alta SC sa incaseze anumite sume de bani in numele si pe seama sa si sa le pastreze, urmand a le remite celeilalte parti cand aceasta va solicita. Intr-o astfel de situatie, daca se va demonstra ca elementele care se refera la mandat sunt preponderente, deci mai importante decat cele referitoare la depozit, contractul va fi calificat ca fiind unul de mandat, se va aplica raportul dintre principal si accesoriu.

- exista situatii in care nu sunt preponderente elementele niciunui contract – ex. O pers. care era proprietara unui cal de rasa l-a incredintat unei alte persoane pt. a-l antrena. Conform intelegerii, pe perioada antrenamentelor, calul a fost pastrat de catre antrenor. In timpul noptii, aflandu-se in grajd, calul s-a accidentat. Curtea de Casatie Franceza a concluzionat ca in aceasta situatie au fost incheiate doua contracte, unul de antrepriza (avand ca obiect antrenarea calului) si unul de depozit (pastrarea si ingrijirea calului pe toata durata antrenamentelor). Prin urmare, in privinta raspunderii s-au aplicat dispozitiile referitoare la deozit. Iata ca sunt situatii in care se pot aplica concomitent, aceluiasi raport juridic, norme legale referitoare la doua sau mai multe contracte.

- exista contracte pt. care pot fi aplicabile dispozitii referitoare la mai multe contracte in acelasi timp ex. contractul de leasing – exista elemente si de la vanzare (promisiunea unilaterala), si de la locatiune, contractul de credit etc.(momentan, se aplica o reglementare unitara care are in vedere toate aceste caracteistici ale contractelor respective)

- pot exista cazuri in care, de ex. partile s-au inteles ca o persoana, care era antreprenor, s-a obligat fata de o alta persoana sa ii ridice pe terenul sau, adica al antreprenorului, o constructie si sa-i transmita proprietatea acelui bun. In exemplul dat, constructia fiind ridicata pe terenul antreprenorului, este vb de un contract de antreriza pana la momentul la care constructia este

ridicata si despre un contract de vanzare cand proprietatea se transmite de la antreprenor la beneficiar. Daca terenul in cauza ar fi apartinut beneficiarului, am fi fost in prezenta unui contract de antrepriza, situatie in care se aplica principiul potrivit caruia tot ce se incorporeaza in sol devine proprietatea titularului dreptului de proprietate asupra terenului.

In actuala reglementare nu se mai face diferenta intre vanzarile comerciale si cele civile, cu precizarea ca atunci cand este vorba de o vanzare incheiata intre comercianti se pot aplica anumite norme speciale (de ex. care tin de competenta instantelor judecatoresti, de probatiune etc.).

Exista si categoria contractectelor administrative, in cazul acestora se aplica reguli speciale (se aplica si reglementarea de drept comun pt. situatiile nereglementate de legislatia speciala).

Clasificarea contractelor

a. contracte translative de proprietate (vanzarea, schimbul, donatia)b. contracte care au ca obiect asigurarea folosintei bunurilor (locatiune, imprumut, comodat)c. contracte care au ca obiect prestarea anumitor servicii (fiducia, antrepriza, mandatul,

contractul de agentie, contractul de intermediere, depozitul)d. contracte aleatorii (jocul si pariul, renta viagera, intretinerea)e. contractele de asociere (contractul de societate)f. contractele referitoare la litigii (conventia arbitrala, tranzactia)

A. Contractele translative de proprietate (si alte drepturi)

- in esenta, este vorba despre acele contracte care au ca obiect principal transferul unor drepturi dintr-un patrimoniu in altul; este vorba de transmisiuni cu caracter individual (cu titlu particular)

- cand se transmite un astfel de drept nu se transmit si alte drepturi legate de bunul respectiv; de ex. daca inainte de a vinde o casa proprietarul a incheiat un contract de antrepriza cu un tert, prin care partile s-au inteles ca antreprenorul sa repare casa respectiva, daca se incheie vanzarea intre proprietar si o alta persoana - A ii transmite lui B proprietatea acelui bun, B nu are nimic de a face cu contractul de antrepriza incheiat intre A si tert, daca in contractul de vanzare nu s-a stipulat nimic in legatura cu acel contract.

- alta este situatia in care o data cu dreptul principal se transmit si drepturi accesorii; de ex. obiectul unei vanzari il constituie actiunile la o societate comerciala. Chiar daca partile nu au prevazut in contract nimic special, o data cu transmiterea dreptului de proprietate referior la aciuni se transmit si drepturile accesorii (referitoare la drepturile de a ataca Hot. AGA, de a alege si a fi ales in organele reprezentative etc.)

- exista si categoria obligatiilor propter rem - ex. o persona (A), a ridicat o constructie fara autorizatie, a fost amendata si obligata prin justitie sa demoleze constructia respectiva. A a incheiat un contract de vanzare cu B si i-a transmis dreptul de proprietate. B a sustinut ca nu are de a face cu amenda si demolarea. Solutia instantelor a fost ca in aceasta situatie s-a transmis ca o obligatie propter rem la cumparator obligatia de a demola constructia respectiva, chiar daca el nu a fost parte in procesul respectiv.

Contractul de vanzare

In VCC vanzarea era definita ca fiind un contract prin care partile se obliga una fata de alta, una sa transmita proprietatea iar cealalta sa plateasca un pret. S-a ajuns la concluzia ca vanzarea este un contract translativ de proprietate, ceea ce inseamna ca in sarcina vanzatorului nu se naste o obligatie de a transfera proprietatea, ci transferul proprietatii este un efect direct al contractului.

In esenta, in VCC se preciza ca vanzarea este valabil incheiata si proprietatea de drept transferata la cumparator, de indata ce partile s-au inteles asupra lucrului si asupra pretului, chiar daca bunul nu s-a predat iar pretul nu s-a platit, proprietatea se transmitea solo consensu. Aceasta reprezenta regula, existau si exceptii (in cazul bunurilor de gen, acestea trebuiau individualizate, imobilele terbuiau inscrise in Cartea Funciara, etc.).

In NCC art. 1650 alin. (1) defineste vanzarea ca fiind contractul prin care vanzatorul transmite sau dupa caz, se obliga sa transmita, cumparatorului proprietatea unui bun, in schimbul unui pret pe care cumparatorul se obliga sa il plateasca. Din aceasta definitie rezulta ca vanzarea este un act bivalent (este si un act translativ de proprietate, si un act obligational).

Aceasta definitie nu e potrivita din mai multe puncte de vedere:

definitiile conform carora vanzarea estesi un act translativ de proprietate, si un act obligational, le regasim numai in reglementarile internationale (reglementarile internationale trebuie sa imbine mai multe sisteme de drept diferite, iar in materia aceasta exista doua sisteme de drept: unul de inspiratie franceza potrivit caruia vanzarea este translativa de proprietate, iar pe de alta parte cele de inspiratie germana si anglo-saxona carereglementeaza vanzarea ca act obligational) – intr-un sistem national trebuie sa fie instituita o norma de principiu, (nefiind necesara gasirea unui compromis ca in cazul reglementarilor internationale)

exista texte in NCC care in consonanta cu aceasta definitie vorbesc despre obligatia vanzatorului de a transfera proprietatea (art. 1672 lit. a, art. 1673 alin (1) ); de asemenea, exista texte esentiale (art. 1674, art. 1271 alin(1) ) unde vanzarea a ramas translativa de proprietate

in cazul vanzarilor la termen, cand se implineste termenul automat proprietatea s-a transmis de la unul la celalalt, si in aceste cazuri transferul proprietatii este automat

Pin urmare, vanzarea este in principiu translativa de proprietate, cu exceptiile de rigoare.

1. Caracterele juridice ale vanzarii

a. este un contract sinalagmatic (sau bilateral) – consecinta a acestui caracter, riscurile contractului sunt in sarcina celui care nu poate indeplini obligatia ex. bunul piere intre momentul incheierii contractului (in NCC proprietatea se transmite de la vanzator la cumparator dar riscurile se transmit doar la momentul predarii) si cel al predarii bunului, vanzatorul suporta riscurile contractului in acest caz (vanzatorul nu mai are dreptul sa primeasca pretul, daca l-a primit, trebuie sa il inapoieze); a nu se confunda riscurile contractului cu riscurile lucrului;

b. contract consensual (exceptii: in cazul imobilelor, cazuri in care legea instituie forma autentica ad validitatem) – partile pot prin intelegerea lor sa esentializeze forma (se inteleg

asupra pretului si bunului, dar se inteleg ca vanzarea dintre ei nu produce efecte si nu va fi valabila doar prin prezentarea la notar si incheierea actului in forma autentica)- in VCC daca partile realizau intelegerea respectiva iar una dintre parti nu se prezenta la notar, vanzarea nu putea sa ia nastere- in NCC exista un text care spune ca intr-o astfel de situatie se considera valabila vanzarea chiar daca partile au esentializat forma si nu au realizat-o intelegerea initiala este o promisiune iar daca una dintre parti se opune fara temei ii poate fi angajata raspunderea, dar nu putem afirma ca in temeiul acestei promisiuni s-a nascut vanzarea chiar daca nu se incheie contractul in forma pe care partile s-au obligat sa o respecte

c. contract onerosd. contract comutativ – existenta drepturilor si obligatiilor partilor este certa, iar intinderea

acestora este determinata sau determinabila, iar intre ele trebuie sa existe o anumita echivalenta, in caz contrar fiind vorba de leziune- obligatiile trebuie sa fie certe in mintea (viziunea) partilor; poate fi vorba de o vanzare a unui bun viitor, de o vanzare a lucrului altuia in care partile cred ca vanzatorul este proprietar iar in realitate nu este (acest contract nu isi pierde caracterul comutativ)

e. contract translativ de proprietate – proprietatea se transmite la momentul realizarii acordului de vointe; Exceptii: bunurile de gen, imobilele, actiunile la societatile comerciale

f. contract instantaneu – cel putin dpdv al transmiterii proprietatii, este un contract instantaneu, chiar daca plata se face in rate. Partile sunt libere sa conceapa un contract in care proprietatea sa se transmita pe masura platii pretului

2. Delimitari ale contractului de vanzare fata de alte contracte

1. Donatia – un transfer de proprietate fara echivalent; sa existe animus donandi

- donatia cu sarcini – ex. tatal doneaza fiului un apartament cu sarcina de a plati o intretinere pt. bunica suferinda (despre comparatia cu vanzarea poate fi vorba numai cand sarcina consta in plata unei sume de bani) delimitarea se realizeaza in functie de valoarea sarcinii: daca trece peste jumatate din valoarea bunului, este vorba de vanzare.

2. Aportul in natura la capitalul unei societati comerciale – nu este vorba despre vanzare deoarece transferul nu se face contra platii unui pret, ci se face pt alte beneficii

3. Schimbul – tranferul unui bun in schimbul altui bun; situatiile in care trebuie platita o sulta – contractul este de vanzare daca sulta este mai mare decat oricare din bunurile care formeaza obiectul schimbului

4. Intretinere – fata de vanzare este un contract aleatoriu; prestatia intretinatorului este una de a face; ex. A transmite lui B un imobil contra intretinerii si contra platii unei sume de bani. In aceasta ipoteza se pune intrebarea cum calificam vointa partilor. In dreptul nostru se considera ca daca suma respectiva trece peste jumatate din valoarea bunului dat de intretinator este de vanzare in toate ipotezele. Prof. nu este de acord, deoarece se poate intampla ca intretinutul sa traiasca foarte mult. Trebuie sa incercam sa interpretam vointa partilor, pt a vedea daca elementul principal este intretinerea sau vanzarea.

5. Locatiunea – In situatia in care se contracteaza o cariera spre exploatare sau o padure spre a fi taiata, cu plata unei redevente periodice, nu este vorba despre o locatiune ci este o vanzare de bunuri viitoare. Nu se pune la dispozitia celui care exploateaza folosinta ci este vorba de vanzari de bunuri mobile prin antiipatie.

6. Antrepriza – Daca este vorba de bunuri imobile, in situatia in care terenul apartine dobanditorului este vorba deun contract de antrepriza. In ipoteza in care terenul este al celui care construieste contractul ar fi unul de vanzare a unui bun viitor (de vazut antrepriza in cursurile viitoare)

7. Contractele cadru de furnizare si de asistenta – in cazul vanzarii este vorba de contracte prin care se transfera proprietatea, prin contractele cadru nu se realizeaza transferul proprietatii produsului de la fabricant la angrosist ci numai pe masura ce produtia se realizeaza si timpul trece (pentru ca sunt contracte de lunga durata nu se stabileste pretul); un astfel de contract este urmat de contracte de vanzare punctuale.

- art. 1766 contractul de furnizare – articol preluat din CC Italian, este vb de un contract cadru (in dreptul italian, care nu reglementeaza contractul cadru, textul are o ratiune, dar in dreptul nostru unde exista o reglementare expresa a contractului cadru ratiunea este egala cu zero)

3. Elementele esentiale ale vanzarii

3.1. Bunul vandut – obiect al vanzarii il poate constitui orice alt drept cu continut patrimonial (in afara de cazul cand interzice legea); serviciile nu pot constitui obiect al contractului de vanzare (ele nu duc la sporirea patrimoniului creditorului)

3.1.1. Conditii:

3.1.1.1. Sa fie determinat sau determinabil.

- art. 1226 alin (2) NCC – ex. o intelegere suna in felul urmator: iti transmit proprietatea terenului meu (in situatia in care X avea mai multe terenuri, pt. ca daca X ar fi avut numai un teren ar fi fost valabila intelegerea chiar daca nu se individualiza terenul)

- determinarea bunului vandut se face in mod diferit dupa cum este vb de un bun cert sau de un bun de gen, iar o situatie aparte este aceea a vanzarii in bloc; si imobilele pot fi bunuri de gen art. 1742 NCC

- VCC - vanzarea in bloc sau cu gramada este acea vanzare in care desi marfurile n-au fost inca masurate, cantarite sau numarate ele sunt individualizate intr-un fel oarecare ex. se vinde tot continutului habarului cutare cu cereale vanzatorului

- vanzarea este in bloc si in situatia in care pretul este determinabil

- NCC – art. 1679 – daca mai multe bunuri sunt vandute in bloc si pentru un pret unic si global, proprietatea se stramuta cumparatorului indata ce contractul s-a incheiat chiar daca bunurile nu au fost individualizate

elementul pret nu este un element al stabilirii faptului ca vanzarea este in bloc

sensul textului nu poate fi decat acela ca proprietatea se transmite solo consensu de la vanzator la cumparator, doar atunci cand avem de a face pe de-o parte cu o vanzare in bloc iar pe de alta parte pe un pret stabilit global, reiesind implicit ca atunci cand avem de-a face cu o vanzare in bloc dar pe un pret stabilit altfel decat global (cum ar fi de ex pretul pe unitatea de masura), proprietatea s-ar transmite de la vanzator la cumparator la un alt moment decat acela al acordului de vointa.

din text reiese ca ar putea fi vorba de o vanzare in bloc chiar cand bunurile nu sunt individualizate, ori la vanzarea in bloc este esential ca bunurile sa fie individualizate

3.1.1.2. Sa existe.

- art. 1659 NCC – lucrul trebuie sa existe in realitate in momentul incheierii vanzarii, nu doar in constiinta partilor; aceasta nu inseamna nicidecum ca lucrurile viitoare nu pot forma obiect al contractului (in afara de succesiunile nedeschise)

- in conceptia traditionala, un lucru asupra caruia partile contractau crezand ca exista dar care in realitate nu exista, facea ca vanzarea sa fie considerata nula absolut. Mai apoi, avandu-se in vedere interesul ocrotit, care este unul personal, acela al cumparatorului, s-a avansat si consolidat ideea sanctionarii vanzarii cu nulitatea relativa.

- avand in vedere formularea ferma a art. 1659 (faptul ca nu produce niciun efect), ne-ar putea duce cu gandul ca este vb de o nulitate absoluta; daca avem insa in vedere dispozitiile art. 1247 alin (1) NCC, nereusind sa decelam care ar fi interesul general in cazul examinat, trebuie sa acceptam ideea ca e vb de o nulitate relativa ( luand in considerare si dispozitiile art. 1252 NCC)

- art. 1658 NCC – bunul este considerat a fi pierit total nu numai daca a disparut cu totul fizic cat si atunci cand bunul exista fizic dar dreptul nu ii apartine vanzatorului

- vanzarea este lipsita de obiect daca la momentul vanzarii, juridic, nu mai exista dreturile care procura utilitatea bunului ex. vanzatorul unui fond de comert pierde autorizatia de administrativa care ii permitea sa utilizeze fondul respectiv; cazul pierderii dreptului de proprietate de catre vanzator in intervalul dintre data incheierii contractului si termenul suspensiv fixat de parti pentru transferul proprietatii.

- disparitia lucrului dupa incheierea vanzarii dar inainte de data predarii fixate de parti la un moment ulterior, nu afecteaza valabilitatea contractului, punanadu-se problema suportarii riscurilor contractului

Vanzarea de bunuri viitoare

- orice bun viitor poate forma obiect al contractului de vanzare (exceptie cazul succesiunilor nedeschise);

- putem asimila vanzarii unui bun viitor (art. 1658 NCC) si cazul in care este vorba despre o vanzare a unui bun care nu apartine vanzatorului la momentul incheierii contractului si care urmeaza sa fie dobandit ulterior; sunt necesare cateva diferentieri intre:

a. situatia in care partile incheie contractul privind bunul viitor ca fiind unul cert ex. o firma producatoare de autoturisme se obliga sa vanda unei persoane un autoturism marca X modelul Y [se

poate intampla sa intervina un caz de forta majora (ex. izbucneste un razboi si productia este sistata) prin urmare se vor aplica dispozitiile legale referitoare la forta majora]

b. situatia in care partile din anumite motive nu sunt sigure ca bunul va exista (sau ca dreptul va fi dobandit ulterior asa cum concep ele la momentul incheierii contractului)

- in aceasta situatie (cand vanzarea este comutativa) daca bunul nu se realizeaza, potrivit art. 1658 alin. (2)NCC contractul nu produce niciun efect. Daca vanzatorul se face vinovat de nerealizarea bunului, este obligat la daune-interese. In ipoteza in care bunul se realizeaza doar partial, cumparatorul are posibilitatea de a alege intre a cere desfiintarea vanzarii sau executarea ei cu reducerea proportionala a pretului.

- in situatia in care partile privesc existenta viitoare a lucrului ca fiind incerta (cand nu e comutativ contractul) consecintele difera dupa cum partile convin ca evenimentul viitor si nesigur de care depinde existenta bunului sa fie ori o conditie suspensiva ori un element aleatoriu specific unui contract de o asemenea natura;

evenimentul exterior si nesigur este o conditie suspensiva – ex. A se obliga sa ii vanda lui B doi miei cu pretul de 500 $ daca oaia sa va prasi in anul respectiv (partile conditioneaza executarea obligatiilor si finalizarea contractului de indeplinirea conditiei respective – daca se indeplineste conditia, contractul produce efecte; daca nu se indeplineste, contractul este lipsit de efecte)

partile incheie un contract aleatoriu – ex. se vinde o recolta viitoare pe un pret forfetar cumparatorul asumandu-si riscurile pieirii fortuite sau nerealizaii recoltei (o vanzare in care exista sanse egale de castig sau de pierdere – recolta este bogata, in castig iese cumparatorul, recolta nu se realizeaza, in castig iese vanzatorul, pretul ramane platit )

-a se face distinctie atunci cand avem o vanzare de bunuri viitoare, intre aceste trei ipoteze: ipoteza in care contractul este comutativ (1), ipoteza in care contractul este sub conditie suspensiva(2) si ipoteza in care contractul este aleatoriu (3).

3.1.1.3. Sa fie in circuitul civil.

- de pilda bunurile care fac parte din domeniul public nu pot forma obiectul tranzactiilor intre particulari; de asemenea exista bunuri care sunt restrictionate temporar; mai exista situatii in care partile prin conventia lor stipuleaza inalienabilitatea unor bunuri.

- referitor la clauza de inalienabilitate – in conventiile din care se naste obligatia de a transmite in viitor proprietatea (cum este si cazul vanzarii), clauza de inalienabilitate este prezumata a fi inclusa in conventia partilor chiar daca ele n-au prevazut-o expres (art. 627 alin. 4 NCC)

aceasta clauza nu instituie o simpla obligatie a debitorului, nu este vorba de un raport juridic personal de obligatie ci este vorba de o clauza reala de indisponibilizare, legata de bun, ceea ce face ca bunul respectiv sa fie urmarit de debitori, instrainat dar nici ipotecat

3.1.1.4. Sa apartina vanzatorului.

- art. 1683 alin (1) NCC –

Vanzarea bunului altuia

- in doctrina se sustine ca este vorba de o nulitate relativa pentru lipsa cauzei respectiv lipsa obiectului din partea vanzatorului, dar sanctiunea nu este cea a nulitatii asolute pe motiv ca nulitatea absoluta opereaza doar cand in joc sunt interese generale (NCC se prevede ca nulitatile se impart in absolute si relative in functie de interesul ocrotit);

- daca s-ar fi mers pe teza nulitatii absolute, faptul ca ulterior vanzarii, vanzatorul neproprietar la momentul incheierii contractului ar fi dobandit proprietatea (ar fi mostenit bunul de la proprietar de ex) n-ar fi putut fi confirmat actul care initial era nul absolut (daca impartasim teza nulitatii relative este posibil); practica judiciara a impartasit majoritar teza nulitatii relative

- situatia in care atat vanzatorul cat si cumparatorul au fost de rea-credinta (stiind ca bunul este al altuia dar au incheiat contractul dorind sa fraudeze acea persoana), se sanctioneaza cu nulitate relativa (desi in dreptul nostru se sustine ca se sanctioneaza cu nulitatea absoluta); a nu se confunda frauda contra unei persoane particulare cu frauda la lege (pt. cea din urma sanctiunea fiind nulitatea absoluta)

- vanzatorul si cumparatorul sunt in situatia de a cere anularea, nulitatea relativa sau rezolutiunea

- fata de adevaratul proprietar vanzarea bunului lui este inopozabila, iar acesta poate exercita actiunea in revendicare. Exceptii (principii care dau castig de cauza dobanditorului):

a. daca este vorba de un bun mobil de care s-a deposedat in mod voluntar proprietarul iar cel care detinea bunul cu titlu precar l-a vandul printr-un abuz (ex. a dat bunul in chirie/depozit si depozitarul l-a vandut unui tert) – se aplica princ. conform caruia posesia de buna credinta in materie de mobile valoreaza titlu

b. in cazul imobilelor eroarea comuna si invincibila – putea sa duca la paralizarea actiunii adevaratului proprietar

c. cazurile de uzucapiune in care buna-credinta a dobanditorului putea sa joace un rol

- art. 1230 NCC – rezulta ca e permisa vanzarea unui bun care nu apartine vanzatorului la momentul incheierii contractului

- art. 1683 – s-ar parea ca s-a consacrat una dintre solutiile sustinute sub VCC, si anume ca vanzarea lucrului altuia este rezolubila (ca principiu este valabila dar este supusa rezolutiunii daca vanzatorul nu-si indeplineste obligatiile)

- interpretarea data art.1683 alin. (1) ,,vanzarea lucrului altuia este itotdeauna valabila indiferent ca dobanditorul a cunoscut sau nu lipsa calitatii de proprietar a vanzatorului”- aceasta premisa este valabila intr-un sistem de drept non-cauzalist (exista state care au sisteme de drept de acest tip ex. Germania) cum este cazul principiilor unit droit (aceste principii se aplica raporturilor juridice comerciale); ori in NCC este reglementata cauza ca element esential

- din dispozitiile NCC reiese ca atat cumparatorul de buna-credinta cat si cel de rea-credinta pot cere rezolutiunea contractului

a. exista situatii in care vanzarea se incheie, partile stiind ca vanzatorul nu detine la acel moment dreptul care formeaza obiectul intelegerii, urmand sa-l dobandeasca in viitor (caz echivalent vanzarii comutative a unui bun viitor, supus dispoz. art. 1658 NCC) fiind considerat a fi un bun viitor; astfel, logic ar trebui sa urmeze regimul unei asemenea vanzari iar nu unul cu totul diferit cum este cel care rezulta din art. 1683 (similar in esenta celui garantiei pt. evictiune)

- fiind vorba despre o vanzare comutativa, daca dreptul sau bunul nu este dobandit de vanzator din indiferent ce motive, dupa art. 1658 alin (2) contractul este caduc, iar dupa art. 1683 alin (1) si (4), contractul este valabil, cumparatorul putand cere rezolutiunea acestuia

b. exista situatii in care, la momentul incheierii vanzarii, ambele parti contracteaza in credinta ca dreptul care formeaza obiectul obligatiei apartine vanzatorului, lucru care ulterior se dovedeste fals (de ex. dreptul vanzatorului este rezolutionat sau anulat pt. motive necunoscute de parti la data vanzarii) – intr-un asemenea caz, fiind o situatie echivalenta aceleia in care, la momentul vanzarii unui bun individual determinat, acesta este pierit in intregime, daca avem in vedere art. 1659 NCC, contractul nu produce niciun efect, fiind anulabil; dar daca avem in vedere dispozitiile art. 1683 alin (1) si (4) contractul este valabil

- vanzarea fiind un contract sinalagmatic si comutativ, daca ulterior aceasta certitudine a partilor se dovedeste a fi falsa, de ex. vanzatorul nu este in realitate titularul dreptului formand obiectul obligatiei sale, obligatia este nu numai lipsita de obiect cat si lipsita de cauza din punctul de vedere al cumparatorului a.i. sanctiunea aplicabila ar trebui sa fie cea a anularii contractului asa cum rezulta din art. 1238 alin (1) NCC nicidecum cea a rezolutiunii

- art. 1230 – aceste dispozitii nu pot fi interpretate in sensul ca s-ar fi liberalizat instrainarile de bunuri apartinand altora si ca astfel de operatiuni ar fi valabile in toate situatiile si in orice conditii

- solutia agreabila intr-un sistem cauzalist (cum este si al nostru) este cea intermediara, a permiterii unor astfel de operatiuni dar numai in cazurile in care la data acordurilor de vointe, partile cunosc situatia reala (si anume ca dreptul apartine altuia) si inteleg sa se lege juridic in aceste conditii, vanzatorul obligandu-se sa dobandeasca acel drept si sa-l transmita cumparatorului, contractul fiind in general un act de previziune, de proiectie in viitor, deci este de neconceput in aceste conditii ca partile sa fie supuse aceluiasi regim juridic si daca proiectia lor a fost corecta si daca nu.

- s-ar putea sustine ca art. 1683 alin (1) ar institui o prezumtie in sensul ca ori de cate ori se incheie o vanzare, iar vanzatorul la mom. respectiv nu este proprietar al bunului la momentul intelegerii, isi asuma obligatia de a dobandi in viitor bunul si sa-l transmita cumparatorului – insa o asemenea teza nu ar putea fi luata in considerare decat in caz de indoiala asupra vointei partilor nu si cand exista certitudine

- in realitate, o astfel de vanzare nu poate fi valabila decat daca partile incheie contractul stiind ca dreptul care formeaza obiectul obligatiei principale a vanzatorului se afla in acel moment in patrimoniul unei terte persoane, vanzatorul asumandu-si in acest caz ferm si in mod constient sa dobandeasca ulterior dreptul si sa il transmita cumparatorului (vanzarea este una comutativa); partile incheie contractul de vanzare ca act obligational. Intr-o asemenea situatie nu avem de a face cu vanzare lucrului altuia, pt. ca ori de cate ori in proiectia partilor proprietatea nu este transmisa la momentul acordului de vointe, in sistemele de drept in care vanzarea este translativa de proprietate

(cum este si cazul dreptului nostru) vanzarea nu este a lucrului altuia ci a unui bun viitor care urmeaza sa fie dobandit de vanzator si apoi transmis cumparatorului (nu se aplica art. 1683)

a. daca partile contracteaza fara a fi sigure de existenta dreptului in patrimoniul vanzatorului sau de faptul ca acesta il va dobandi in viitor, contractul va fi fie unul comutativ sub conditie suspensiva (cand existenta/dobandirea dreptului de vanzator depind de un eveniment viitor si nesigur), fie o vanzare aleatorie

b. cand partile contracteaza in credinta ca dreptul apartine vanzatorului (cand vanzarea este translativa de proprietate), si ca se transmite de la acesta la cumparator in momentul incheierii acordului de vointe (vanzare pura si simpla) dar in realitate se dovedeste ca vanzatorul nu detinea acel drept (sau ca l-a pierdut cu efecte retroactive), vanzarea este anulabila pt. lipsa obiectului din partea vanzatorului si lipsa cauzei din partea cumparatorului.

- atunci cand vanzarea este conceputa de parti ca un act translativ de drepturi, deci nu ca un act obligational, iar dreptul nu apartine in realitate vanzatorului si din acest motiv nu poate fi transmis la cumparator, in discutie este nevaliditatea contractului iar nu neexecutarea, cum se intampla atunci cand vanzarea este un act obligational.

c. in situatia in care vanzatorul contracteaza cu rea-credinta (stiind ca bunul nu ii apartine), cumparatorul aflandu-se in eroare, vanzarea este de asemenea nevalabila, fiind anulabila la cererea cumparatorului fie pe temeiul dolului, fie o eroare esentiala, fie lipsa cauzei/obiectului.

- art. 1669 teza I – situatia fiind identica cu cea in care se dovedeste ca vanzatorul nu era si nu poate deveni titular al dreptului care a format obiectul vanzarii, ne aflam in situatie de exceptie, nu putem aplica art. 1227 prima parte.

- in functie de conduita adevaratului proprietar fata de situatia creata prin vanzarea bunului sau, in ipotezele b si c, pot surveni doua situatii:

1. in care cumparatorului i se preda lucrul iar ulterior adevaratul proprietar dovedind ca are un drept mai puternic decat al acestuia il evinge, caz in care, asa cum rezulta din art. 1700 alin (1) si (2) NCC, cumparatorul poate cere rezolutiunea vanzarii, restituirea pretului si repararea prejudiciului suferit.

- cumparatorul are un drept de alegere intre a invoca anularea vanzarii pt. lipsa cauzei, a solicita rezolutiunea pt. evictiune si a solicita repararea prejudiciilor

2. cumparatorul, caruia nu i s-a predat inca bunul, afla ca la data incheireii vanzarii vanzatorul nu era proprietar, dar el inca nu este tulburat de adevaratul proprietar, intr-o astfel de situatie nu exista un caz de evictiune clasica (nu mai sunt intrunite conditiile evictiunii din dreptul comun)

- cumparatorul poate opta fie pt. actiunea in anulare pt. lipsa cauzei obligatiei sale, fie actiunea in rezolutiune intemeiata pe dispoz. art. 1683 alin (1) si (4) despagubirile pe care le obtine in temeiul acestor texte fiind mai extinse decat cele pe care le-ar putea obtine pe temeiul dreptului comun in caz de anulare

- in sistemele de drept in care vanzarea este translativa de proprietate (de ex. francez), vanzarea lucrului altuia este anulabila iar nu rezolubila (exceptie Cciv italan: vz de buna-credinta poate cere

rezolutiunea contractului daca vz nu dobandeste intre timp proprietatea – fara la a merge insa pana la a sustine ca vanzarea lucrului altuia este valabila in toate situatiile)

Ip: se incheie un contract de vanzare, translativ de proprietate in conceptia partilor, in realitate vz nu este proprietar iar tertul proprietar se decide sa ratifice vanzarea (sa o aprobe). Ratificarea duce cu gandul la un mandat post factum, insa efectele ar trebui sa se produca de la data incheierii contractului. Mecanismul de transmitere a proprietatii este cel al unui mandat confirmat post factum (deci initialvanzatorul nu avea mandat sa incheie contractul dar l-a incheiat). Practic adevaratul proprietar recunoaste cu efecte retroactive vanzatorului calitatea de mandatar iar in aceasta ipoteza dreptul nu mai trece prin patrimoniul vanzatorului.

- art. 1683 prevede ca obligatia vanzatorului se considera executata si prin orice alt mijloc direct ori indirect care procura cumparatorului proprietatea bunului

Situatia instrainarii unui bun indiviz de catre un coindivizar fara acordul celorlalti

- atat in VCC cat si in NCC functioneaza regula unanimitatii – aceasta inseamna ca un bun care e proprietate indiviza nu poate fi instrainat fara acordul tuturor coindivizarilor

- in VCC pana la partaj ceilalti coindivizari pot invoca inopozabilitatea vanzarii, iar daca la partaj bunul se atribuia vanzatorului, vanzarea se consolida; daca se atribuia altui coindivizar era vorba despre o vanzare a lucrului altuia si se aplicau reglementarile de la vanzarea lucrului altuia

- in NCC (curs 4 min 15:00)

Curs 4