Drept notarial curs 3

Procedura succesorală notarială Sediul materiei: art.69-85 din Legea nr.36/1995, art.72-87 din Regulamentul Legii nr.36/1995, art.953-983, respectiv 1034-1163 N.C.C. Caractere juridice: procedura succesorală notarială este socotită în general a avea (ca de altfel, toate procedurile notariale), un caracter necontencios, deoarece ea se bazează pe acordul existent între moştenitori în ceea ce priveşte componenţa masei succsorale, calitatea succesorilor şi cotele ce le revin fiecăruia dintre ei. În momentul în care va interveni între moştenitori unul din cazurile de neînţelegere menţionate de art.75 alin.1 lit.a,b şi c din Legea nr.36/1995, notarul public este îndreptăţit (dar nu obligat!) să suspende cauza succesorală şi să îndrume părţile la instanţa competentă pentru a-şi soluţiona neînţelegerile. În ceea ce priveşte competenţa în materie, procedura succesorală prezintă un pronunţat caracter alternativ, deoarece atât notarul public cât şi instanţa de judecată pot fi competeni la un moment dat să soluţioneze o astfel de procedură. Compenteţa, deşi alternativă, poate fi partajată în cazul în care notarul public începe procedura, iar pe parcurs apar neînţelegeri între moştenitori care pot fi soluţionate numai de instanţă, aceasta, la rândul ei, după ce conciliază părţile, putând trimite cauza spre soluţionare din nou notarului public la care procedura succesorală s-a deschis (a se vedea, art.80 alin.4 din Legea nr.36/1995). Pe de altă parte, este posibil care procedura succesorală să se desfăşoare în totalitate în faţa notarului public, fără a se mai face apel la intervenţia instanţei (aspect care în practică se întâlneşte cel mai des), după cum este posibil ca în cazul existenţei unor neînţelegeri "ab initio" între moştenitori, instanţa să se ocupe în întregime de această procedură, hotărârea judecătorească emisă ţinând loc de certificat de moştenitor. Principiile procedurii succesorale: doctrina de drept notarial a delimitat şi cadrul principial în care procedura succesorală se desfăşoară, această procedură fiind caracterizată de următoarele reguli: principiul legalităţii (conform căruia procedura este strict reglementată de lege, notarul trebuind să respecte dispozitiile expres prevăzute de litara legii), principiul confidenţialităţii (mai mult o obligaţie generală ce revine notarului public şi angajaţilor din cadrul biroului său în desfăşurarea activităţii notariale), principiul forţei probante a certificatului de moştenitor (acesta a devenit potrivit art.1133 C.civ. titlu de proprietate, punându-se astfel capăt dezbaterilor doctrinate cu privire la natura juridică a acestui act autentic notarial), principiul răspunderii notarului (o altă "constantă" în activitatea notarială, ce vizează răspunderea civilă, penală şi/sau administrativă a notarului pentru actele sale), principiul disponibilităţii succesorale (care are în vedere posibilitatea părţilor de a solicita notarului fie dezbaterea întregii proceduri succesorale şi emiterea unui certificat de moştenitor, fie numai a unei părţi din aceasta şi emiterea unui certificat de moştenitor pe unele bunuri - celelalte rămânând în indiviziune - sau a unui certificat de calitate de moştenitor atunci când trebuinţa o cere, ori solicitarea transferului cauzei succesorale la alt notar), princpiul egalităţii de tratament în faţa organelor notariale, principiul relizării unui interes public, etc.

Deschiderea procedurii succesorale notariale

Legea aplicabilă: potrivit art.91 din Legea nr.71/2011: " Moştenirile deschise înainte de intrarea în vigoare a Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moştenirii." Textul consacră aşadar, principiul "tempus regit actum" pentru procedura succesorală notarială, însă indirect, se ajunge la un caz de ultraactivitate a dispoziţiilor vechiului Cod civil pentru persoanele decedate înainte de 01.10.2011. Astfel, vor exista două tipuri de proceduri succesorale notariale în ceea ce priveşte legea aplicabilă: a. cele deschise înainte de 01.10.2011 (în această categorie vor intra toate procedurile succesorale în care defunctul a decedat anteriror acestei date, indiferent de stadiul în care acestea se află: nu s-a dezbătut procedura, sau s-a dezbătut parţial, fie prin emiterea doar a unui certificat de calitate de moştenitor, fie doar a unui certificat de moştenitor ce nu a cuprins toate bunurile). Pentru toate aceste proceduri succesorale se va aplica vechea reglementare cuprinsă în Codul civil de la 1864, indiferent de momentul la care notarul public este învestit cu soluţionarea cauzei succesorale (anterior sau ulterior lui 01.10.2011). b. cele deschise după 01.10.2011. "A contrario", acestor succesiuni li se vor aplica noile dispoziţii privind procedura succesorală notarială, inclusiv cele referitoare la lichidarea cu prioritate a regimului matrimonial (prevedere superfluă!) cuprinsă în art.1133 alin.2 N.C.C., termenul de opţiune succesorală mărit la un an (art.1103 N.C.C.), limitarea răspunderii moştenitorilor legali, a legatarilor universali şi a celor cu titlu universal numai la activul patrimonial (art.1114 alin.2 C.civ.), etc. "Filosofia" transmiterii succesorale nu s-a modificat însă, deoarece întreg patrimoniul succesoral se transmite moştenitorilor de plin drept în indiviziune de la data decesului lui "de cuius", iar actul de opţiune succesorală fie va consolida, fie va desfiinţa, în ambele cazuri cu efect retroactiv, calitatea de moştenitor a respectivelor persoane (art.1114 N.C.C.). Data deschiderii succesiunii: conform art.954 alin.1 N.C.C.: "Moştenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia." Decesul se poate constata fie prin declaraţia moştenitorilor şi emiterea de către Oficiul stării civile competent, a certificatului de deces, fie de către medicul chemat să examineze cadavrul care va emite certificatul constatator al morţii, fie prin hotărârea judecătorească declarativă de moarte, conform art.954 alin.2 teza a II-a din N.C.C. Stabilirea cu precizie a datei decesului are o importanţă deosebită, deoarece ea determină: cercul moştenitorilor (persoanele cu capacitate succesorală - cazul comorienţilor), momentul până la care retroactivează actele de opţiune succesorală, data de la care va începe să curgă termenul de opţiune succesorală, componenţa masei succesorale, data de la care se produce transferul moştenirii către succesibili, legea aplicabilă procedurii succesorale (astfel cum se arăta anterior, nu numai în dreptul internaţional dar şi în cel intern acest moment trebuie stabilit cu certitudine). Locul deschiderii succesiunii. Regula: art.954 alin.2 teza I N.C.C.: " Moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului." Principiul (nescris din Codul civil de la 1864) privind locul deschiderii succesiunii se păstrează. Astfel, ultimul domiciliu al defunctului va determina competenţa atât a notarului (art.10 lit. a şi b din Legea nr.36/1995), cât şi a instanţei (art.14 C.proc. civ.) în instrumentarea cauzei succesorale. Locul deschiderii succesiunii. Excepţia: cazul particular al succesiunilor cu element de extraneitate: art.954 alin.3 N.C.C.:" Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut

sau nu se află pe teritoriul României, moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un bun imobil al celui care lasă moştenirea. În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moştenirea. Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public celui dintâi sesizat." În aceste cazuri, legiuitorul a prevăzut o competenţă "în trepte" în funcţie de natura imobiliară sau mobiliară a succesiunii. Ipoteza normei este unică pentru fiecare scenariu în parte: ultimul domiciliu al defunctului nu se află pe teritoriul României sau nu este cunoscut (iar defunctul este cetăţean român, străin sau apatrid - aici textul nu diferenţiază): a. competenţa (notarului sau instanţei) va fi determinată de natura imobiliară a succesiunii. Astfel, conform principiului "lex rei sitae", competenţa va fi determinată de circumscripţia situării a cel puţin unui bun imobil al defunctului. În cazul în care moştenirea conţine mai multe bunuri imobile, aflate în circumscripţii diferite, primul notar sesizat (sau prima instanţă sesizată) va fi competentă în instrumentarea cauzei; b. competenţa (notarului sau instanţei) va fi determinată de natura mobiliară a succesiunii. Acest criteriu de stabilire a competenţei se aplică în cazurile în care nu există bunuri imobile în moştenirea defunctului. "Mutatis mutandis" regulile anterior menţionate vor primi aplicabilitate şi aici în cazul pluralităţii de bunuri mobile aflate în circumscripţii diferite; c. competenţa (notarului sau instanţei) nu va fi determinată de natura imobiliară sau mobiliară a succesiunii. Dacă nu vor exista în succesiunea lui "de cuius" nici măcar bunuri mobile, atunci compentenţa va reveni primului notar sesizat sau primei instanţe sesizate. Practic, în această situaţie, notarul va putea emite fie un certificat de calitate de moştenitor, fie va clasa cauza datorită lipsei masei succesorale. În toate aceste cazuri în care succesiunea prezintă un element de extraneitate, notarul public va utiliza baza informatică a R.N.N.E.S. pentru a face verificările de rigoare şi pentru a verifica dacă este competent. Conexarea dosarelor succesorale: este o procedură esenţialmente facultativă care dă posibilitatea pentru ultimul notar sesizat de a emite un singur certificat de moştenitor, deşi pe rol există cel puţin două cauze succesorale. De asemenea, este şi un efect al stabilirii competenţei. Sediul materiei: art.10 lit.b din Legea nr.36/1995 şi art.83 din Regulamentul Legii nr.36/1995. Art.10 lit.b din Legea nr.36/1995: cazul tipic de conexare a dosarelor succesorale are în vedere ipoteza succesiunilor succesive în care defuncţii nu au ultimul domiciliu situat în aceeaşi circumscripţie a judecatoriei în raza căreia funcţionează toţi notarii sesizaţi (exemplu: primul defunct şi-a avut ultimul domiciliu la Craiova, iar cel de-al doilea, la Bucureşti). Astfel, în principiu, în aceste situaţii, moştenitorii pot, prin acordul lor (care trebuie să fie în principiu, unanim), să aleagă competenţa notarului public din circumscripţia judecătoriei în care ultimul dintre defuncţi şi-a avut ultimul domiciliu (astfel va opera prorogarea voluntară de competenţă). Consecinţa acestui fapt este că acest notar va deveni competent pe toate dosarele succesorale ce se conexează, deci prin definiţie şi pe cel (cele) pentru care iniţial el nu era competent. În lipsa acordului

moştenitorilor, succesiunile se vor dezbate după regula generală de competenţă teritorială, stabilită de art.954 N.C.C. Cu privire la dosarele ce se pot conexa, deşi nu există o regulă clară în matrie, totuşi s-a admis conexarea cauzelor succesorale aflate în acelaşi "ciclu" procedural şi anume până în faza de emitere a certificatului de moştenitor. "A contrario", nu se vor putea conexa dosare aflate în faze procedurale diferite şi anume: un dosar deja suplimentat cu un altul pentru care încă nu s-a emis certificat de moştenitor, nici dacă cele două dosare se află pe rolul aceluiaşi birou notarial. Imposibilitatea conexării dosarelor succesorale aflate în faze procedurale diferite este impusă de art.86 din Regulament, care specifică faptul că suplimentarea se poate efectua de către notarul care a emis şi primul certificat de moştenitor. Efectul conexării: art.83 din Regulamentul Legii nr.36/1995. Este prevăzut pentru operativitatea soluţionării cauzelor succesorale succesive aflate pe rolul aceluiaşi birou notarial, fie prin aplicarea art.10 lit.b al Legii nr.36/1995, fie prin sesizarea aceluiaşi notar cu două sau mai multe succesiuni succesive în care toţi defuncţii au avut ultimul domiciliu în circumscripţia aceleiaşi judecătorii. În toate aceste cazuri se va emite un singur certificat de moştenitor care va cuprinde în ordine cronologică fiecare succesiune în parte, alături de cota parte ce revine fiecărui succesibil, precum şi componenţa fiecărei mase succesorale în parte. Transferul dosarelor succesorale: procedura nu este reglementată nici în lege şi nici în Regulament, însă la nivelul Camerelor există norme ce permit notarilor să transfere unul altuia cauzele succesorale, având în prealabil acordul tuturor moştenitorilor. În acest caz, nu va fi vorba de un conflict de competenţă, deoarece ambii notari sunt competenţi teriorial, ci voinţa moştenitorilor va fi cea care va determina soluţionarea cauzei succesorale de către un anumit notar (manifestare a principiului disponibilităţii procedurii succesorale). Sesizarea notarului. Art.69 din Legea nr.36/1995 acordă oricărei persoane interesate şi secretarului consiliului local al localităţii în care defunctul şi-a avut bunurile la data deschiderii succesiunii, dreptul a-l sesiza pe notar. Sintagma "orice persoană interesată" cuprinde: - succesibilii legali sau testamentari, persoane fizice sau juridice, organe centrale sau locale dacă figurează ca legatari; - creditorii sau debitorii defunctului, ori creditorii moştenitorilor; - executorul testamentar; - reprezentanţii legali ai moştenitorilor (exemplu: tutore, curator, mandatar de orice tip); - procurorul, potrivit art.45 din C.proc.civ. În cazul moştenirilor vacante, Statul Român, prin M.F.P. - D.G.I.T.L., teoretic nu poate sesiza notarul public în mod direct, deoarece nu are în principiu cunoştinţă de moartea defunctului şi de deschiderea procedurii succesorale (această obligaţie revenind notarului potrivit art.82 din Legea nr.36/1995, tot notarul fiind cel care potrivit art.1137 alin.2 C.civ. va constata vacanţa succesorală, după expirarea termenului de opţiune succesorală de 6 luni pentru procedura succesorală veche, sau după 1 an şi 6 luni, după procedura succesorală nouă). Totuşi, atunci când nu este legatar, iar moştenirea este vacantă, Statul poate sesiza notarul prin intermediul secretarului C.L. al localităţii în raza căreia defunctul şi-a avut bunurile, dacă are cunoştinţă de vacanţa succesorală.

Secretarul C.L. al localităţii în care defunctul şi-a avut bunurile va sesiza Camera notarilor publici în raza teritorială a căreia se situează localitatea respectivă şi nu un anumit notar public în mod direct. Camera va comunica fiecărui notar public competent, în parte, prin rotaţie, cauzele succesorale ce cuprind astfel de sesizări. Sesizarea făcută notarului îmbracă obligatoriu forma scrisă, ea fiind de altfel şi primul document ce formează dosarul cauzei succesorale. Ea va cuprinde datele de identificare ale defunctului (nume, prenume, data decesului, ultimul domiciliu, C.N.P.), datele de identificare ale succesibililor precum şi calitatea acestora faţă de defunct, componenţa masei succesorale cu indicarea separată a bunurilor mobile şi imobile, date privind pasivul succesoral, data întocmirii sesizării, semnătura şi ştampila notarului. Cererea fără masă succesorală: în acest caz Camera va repartiza cauza succesorală în mod aleatoriu unui notar care va dezbate procedura succesorală, existând două posibilităţi: fie din discuţiile cu moştenitorii se identifică masa succesorală a defunctului (situată în alt loc decât localitatea în care acesta şi-a avut ultimul domiciliu), fie în caz contrar, cauza se clasează ca fiind lipsită de obiect. Verificarea competenţei teritoriale: art.69 alin.2 din Legea nr.36/1995. După primirea sesizării, notarul public este obligat să-şi verifice compentenţa teritorială în cauză, stabilind dacă succesiunea pe care doreşte să o înregistreze pe rolul biroului său a mai fost sau nu dezbătută la un alt birou notarial din aceeaşi circumscripţie. Verificarea competenţei se realizează prin trimiterea unei solicitări scrise (completată atât de notar cât şi de persoana interesată la deschiderea procedurii succesorale) către arhiva succesorală a Camerei notarilor publici competentă care are în custodie atât arhiva fostelor notariate de stat ce au funcţionat până la 17.11.1995, cât şi a opselor succesorale despre care vorbeşte art.74 din Regulament. În cazul în care răspunsul de la arhiva succesorală (certificat) menţionează că procedura nu s-a mai dezbătut la niciun alt birou notarial, atunci notarul public poate înregistra cauza succesorală, atribuind dosarului succesoral format un număr unic din Registrul de succesiuni. În caz contrar, notarul nu va pune cauza pe rol şi se va desesiza, fără a mai cita părţile, trimiţând cauza notarului competent indicat în certificatul primit de la arhivă, conform art.69 alin.2 din Legea nr.36/1995. Ulterior stabilirii competenţei teritoriale, notarul este obligat să solicite interogarea registrelor ţinute de U.N.N.P.R. şi anume: R.N.N.E.O.S., R.N.N.E.L., R.N.N.E.R.M., pentru a vertifica dacă în cauză s-au făcut opţiuni succesorale, dacă defunctul a lăsat testamente autentice sau a făcut liberalităţi şi nu în ultimul rând, sub ce regim matrimonial a fost căsătorit defunctul (dacă acest fapt nu reiese cu certitudine din probatoriul cauzei). La unele Camere, odată cu interogarea arhivei succesorale în vederea stabilirii competenţei teritoriale, se verifică automat şi registrele de la nivelul U.N.N.P.R. (exemplu: Camera Bucureşti).

Procedura în faţa notarului Art.72 din Legea nr.36/1995: " După ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza şi dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire, iar dacă există testament, citează şi pe legatari şi executorul testamentar instituit." Citaţia se va întocmi în conformitate cu prevedrile C.proc.civ. şi va menţiona termenul la care succesibilii să se prezinte (aceştia beneficiind de o perioadă minimă de 30 de zile de la trimiterea citaţiei, de la împlinirea căreia să se prezinte la biroul notarial), actele pe care trebuie să le prezinte în original sau copie legalizată, precum şi menţiunea legată de termenul de opţiune

succesorală şi consecinţele nerespectării acestuia. În cazul moştenirii testamentare, procedura de citare diferă după natura testamentului: astfel, dacă testamentul este autentic şi a fost desemnat un legatar universal, se va cita legatarul universal şi moştenitorii rezervatari în măsura în care aceştia există, iar dacă testamentul este olograf sau mistic (după Codul civil de la 1864), pe lângă legatari se vor cita şi toţi moştenitorii legali (inclusiv cei nerezervatari). În ambele ipoteze se va cita şi executorul testamentar, dacă acesta a fost instituit. Textul pare să excludă de la citare pe legatarii cu titlu universal şi pe cei cu titlu particular, însă în practică acest lucru este remediat prin citarea tuturor succesibililor. În realitate însă, art.72 alin.3 din Legea nr.36/1995 este doar un text exemplificativ care detaliază procedura de citare atunci când testamentul cuprinde un legat universal. "Mutatis mutandis", acelaşi lucru se va întâmpla şi în situaţia legatarilor cu titlu universal şi a celor cu titlu particular. Citarea tuturor moştenitorilor legali în cazul testamentelor olograf şi mistic este necesară pentru a putea pune în discuţia părţilor efectele acestui testament. Unele Camere au indicat notarilor ca în cazul unui testament olograf (chiar necontestat de moştenitori) să îndrume părţile la expertizarea înscrisului pentru a da procedurii succesorale un plus de certitudine. În cazul prezentării unui testament olograf, în general se întocmeşte un proces-verbal în care se constată starea acestuia şi se vizează spre neschimbare de către notarul public instrumentator, iar originalul se păstrează la dosarul cauzei până la soluţionarea acesteia (a se vedea, art.73 alin.2 teza a II-a din Legea nr.36/1995). Citarea în cazul persoanelor incapabile se va face la domiciliul tutorelui, precum şi la instanţa de tutelă competentă pentru a autoriza acceptarea moştenirii de către incapabil (a se vedea, art.72 alin.5 din Legea nr.36/1995, modificat implicit prin art.229 din Legea nr.71/2011). Citarea Statului Român în cazul succesiunilor vacante se va realiza prin intermediul D.G.I.T.L. Prezentarea şi audierea succesibililor nu este obligatorie pentru aceeaşi zi, însă de regulă citaţiile prevăd ca toţi moştenitorii să se prezinte în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră la biroul notarial. Părţilor li se va stabili de către notar identitatea, gradul de rudenie cu defunctul (pentru moştenitorii legali), verificându-se în acest sens în primul rând actele de stare civilă. Apoi, se trece la alcătuirea masei succesorale prin verificarea actelor de proprietate indiferent de izvorul acestora (exemplu: contracte de vânzare, donaţie, schimb, etc., certificate de moştenitor, titluri de proprietate, hotărâri judecătoreşti, certificate de acţionar) alături de documentaţia cadastrală aferentă, în cazul în care aceasta există. Pentru aspectele neclare, ce nu rezultă în mod direct din acte, notarul poate apela la martorii propuşi de către părţi, ale căror declaraţii se iau oral şi în scris sub sancţiunea mărturiei mincinoase (a se vedea, art.74 alin.1 din Legea nr.36/1995). Aspecte de drept fiscal: în cazul bunurilor imobile, pentru finalizarea procedurii succesorale, este nevoie că moştenitorii să prezinte în original un certificat fiscal cu menţiunea "pentru succesiune", certificat care se va păstra în original la dosarul cauzei şi care va menţiona situaţia fiscală a bunului respectiv. În cazul existenţei unor datorii către bugetul local, notarul va face menţiune despre acest lucru la rubrica "pasiv" a succesiunii şi va pune în vedere moştenitorilor obligativitatea stingerii cu celeritate a acestor datorii. Impozitul pentru dezbaterea cu întârziere a procedurii succesorale: conform art.77¹ alin.3 din Codul fiscal, notarul public este obligat să perceapă un impozit egal cu 1% din valoarea masei succesorale pentru moştenirile care se dezbat la peste 2 ani de la data decesului. Acest impozit-sancţiune este aplicabil tuturor moştenirilor indiferent de ciclul procedural în care se află: certificat de moştenitor sau certificat suplimentar. În practică, din cauza dificultăţilor de evaluare corectă a majorităţii bunurilor mobile, textul a primit aplicabilitate numai în materie imobiliară, pentru care notarii au la dispoziţie grilele cu valorile orientative furnizate anual de Camere.

Tot pentru protecţia succesibililor, în materie imobiliară, notarul public trebuie să le pună acestora în vedere să depună în 30 de zile de la emiterea certificatului de moştenitor la organul fiscal teriorial competent, o copie a certificatului pentru a schimba rolul fiscal de pe numele defunctului, pe numele lor, al succesibililor. Publicitate imobiliară: în cazul imobilelor, potrivit art.887 din N.C.C., transmiterea prin succesiune nu implică ca regulă şi obligativitatea efectuării înscrierii în cartea funciară a certificatului de moştenitor. Regula este nunaţată şi prezintă două ipoteze: a. imobilul nu are deschisă carte funciară: doar în această ipoteză art.887 din N.C.C. va putea primi aplicabilitate, moştenitorii fiind însă obligaţi să intabuleze în cartea funciară dreptul lor dobândit prin succesiune în cazul în care vor dori să dispună de bun (principiul relativităţii înscrierilor în cartea funciară). b. imobilul are deschisă carte funciară: în acest caz art.887 din N.C.C. nu va primi aplicabilitate, certificatul de moştenitor trebuind să fie intabulat la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară competent, conform art.54 din Legea nr.7/1996, republicată. În consecinţă, în acest caz vor trebui achitate pe lângă onorariul notarial sau impozitul de 1% şi tarifele de publicitate imobiliară pentru intabularea certificatului de moştenitor (0,15% din valoarea bunului/cotei din bun, pentru moştenitori persoane fizice, respectiv 0,5% pentru persoanele juridice).

Încheieri emise în cadrul procedurii succesorale Încheierile emise de notar în cadrul procedurii succesorale: certificatul de moştenitor, deşi nu se menţionează expres, este şi el un act autentic, această natură juridică având-o şi alte acte emise de către notar pe parcursul procedurii succesorale notariale, acte ce poartă denumirea generică de încheieri, rolul lor fiind acela de a consemna stadiul la care lucrarea se află la un moment-dat, ori de a proba efectuarea unei anumite proceduri notariale. 1. Încheierea de şedinţă: art.76 din Legea nr.36/1995. Ele se întocmesc la fiecare termen şi suprind mersul procedurii până la momentul la care ele au fost emise. Conţin un scurt istoric al procedurii şi motivelel pentur care s-a dat un nou termen în cauză. 2. Încheierea de suspendare: art.75 din Legea nr.36/1995. Reprezintă actul prin care din varii motive, notarul public se desizează temporar sau defintiv de soluţionarea cauzei succesorale. "Procedura succesorală se poate suspenda în următoarele cazuri: a) au trecut 6 luni (1 an - n.n. - V.B.) de la deschiderea succesiunii şi, deşi au fost legal citaţi, succesibilii nu s-au prezentat ori au abandonat procedura succesorală, fără a cere eliberarea certificatului de moştenitor şi există dovada că cel puţin unul dintre ei a acceptat moştenirea; b) succesibilii îşi contestă unii altora calitatea sau nu se înţeleg cu privire la compunerea masei succesorale şi la întinderea drepturilor care li se cuvin; c) moştenitorii sau alte persoane interesate prezintă dovada că s-au adresat instanţei de judecată pentru stabilirea drepturilor lor." Enumerarea cazurilor de suspendare a procedurii succesorale a devenit una exemplificativă, practica evidenţiind numeroase alte ipoteze de suspendare a cauzei. În încheierea de suspendare notarul public trebuie să arate elementele care au rezultat din

dezbateri până la momentul suspendării cu privire la identitatea succesibililor şi/sau a martorilor, opţiunea fiecăruia şi compunerea masei succesorale. Încheierea de la art.75 lit.b are un conţiut specific care presupune indicarea motivelor neînţelegerii şi indicarea instanţei competente. În cazurile de la art.75 lit.b şi c, potrivit art.80 alin.4 din Legea 36/1995, certificatul de moştenitor se va emite în baza hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă (definitivă după intrarea în vigoare a noului cod de procedură civilă). "A contrario", singurului caz de suspendare care acordă instanţei posibilitatea finalizării integrale a succesiunii, este cel de la lit.a. 3. Încheierea de clasare: art.77 din Legea nr.36/1995. Se pronunţă atunci când masa succesorală nu conţine bunuri, notarul public clasând cauza ca fiind lipsită de obiect, iar moştenitorii nu solicită emiterea unui certificat de calitate de moştenitor. Nu vizează în totalitate aceeaşi ipoteză ca aceea a certificatului de calitate de moştenitor, deoarece acesta din urmă se emite şi atunci când în masa succesorală sunt bunuri, dar identificarea lor presupune demersuri suplimentare. 4. Încheierea de declinare de competenţă: se emite atunci când un notar se declară necompetent să solcite o procedură notarială. În principu, se poate aplica şi în cazul recuzării notarului de către părţi sau a abţinerii acestuia, conform art.25 şi 26 C.proc.civ. 5. Încheierea de conexare: rar utilizată în practică, este mai curând o parte componentă a certificatului de moştenitor în care se arată îndeplinirea operaţiunii de conexare ca urmare a dorinţei succesibililor. 6. Încheierea finală: piesă centrală a dosarului succesoral. Are cea mai cuprinzăroare componenţă din tot dosarul succesoral (mai cuprinzătoare decât certificatul de moştenitor, deoarece conţine şi un istoric al dezbaterilor şi declaraţia de acceptare a succesbililor, precum şi semnăturile acestora). Pe baza sa, conform art.80 alin.1 din Legea nr.36/1995 se întocmeşte în 20 de zile certificatul de moştenitor ce urmează să fie eliberat succesibililor. Conform art.54 alin.3 din Regulament încheierea finală se întocmeşte în 2 exemplare originale, unul pentru dosarul succesoral şi altul pentru mapa cu certificate de moştenitor. Procedura succesorală (moştenirea legală) se poate finaliza în conformitate cu prevedrile art.79 din Legea nr.36/1995 şi înainte de termen dacă este neîndoielnic că nu mai sunt şi alte persoane îndreptăţite la succesiune. În mod simetric şi procedura succesorală testamentară se poate încheia înainte de expirarera termenului dacă testamentul este valabil din punctul de vedere al formei şi al fondului şi nu se aduce atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari ori există acordul acestora. Conform art.79 alin.3 din Legea nr.36/1995, reducţiunea liberalităţilor excesive se poate efectua numai cu acordul tuturor moştenitorilor (legali şi/sau testamentari).

Realizarea inventarului succesoral Prin instituirea principiului răspunderii "intra vires hereditatis" a moştenitorilor legali şi a legatarilor universali şi cu titlu universal la art.1114 alin.2, N.C.C. nu elimină acceptarea beneficiară, ci din contră, îi consacră texte ample inspirate din Legea nr.36/1995 precum şi din Regulamentul acestei legi. Sediul materiei: art.1115-1118 N.C.C. şi art.71 din Legea nr.36/1995, respectiv art.76-77 din Regulament.

Potrivit art.1115 din N.C.C. notarul public nu mai este competent în mod direct să efectueze inventarul succesoral la cererea celor interesaţi (succesibili, creditori, orice alte persoane interesate), el poate numai să dispună efectuarea inventarului. Sigur, nu este exclus "de plano" ca persoana desemnată de părţi să efectueze inventarul, să fie chiar notarul public sau un delegat al acestuia. În cazul în care între părţi nu există acord în ceea ce priveşte desemnarea persoanei care să se ocupe de efectuarea inventarului, notarul public va putea să desemneze o asemenea persoană. Conform art.71 din Legea nr.36/1995, în cazurile în care nu există cerere pentru deschiderea procedurii succesorale dar s esolicită inventarierea bunurilor defunctului, cererea de inventariere va ţine loc şi de cerere pentru deschiderea procedurii succesorale. Regulile de formă privind inventarul sunt cuprinse în art.1116 din N.C.C.: "(1) Procesul-verbal de inventariere cuprinde enumerarea, descrierea şi evaluarea provizorie a bunurilor ce se aflau în posesia defunctului la data deschiderii moştenirii. (2) Bunurile a căror proprietate este contestată se vor menţiona separat. (3) În inventar se cuprind menţiuni privind pasivul succesoral. (4) Bunurile moştenirii care se găsesc în posesia altei persoane vor fi inventariate cu precizarea locului unde se află şi a motivului pentru care se găsesc acolo. (5) În cazul în care, cu ocazia inventarierii, se va găsi vreun testament lăsat de defunct, acesta va fi vizat spre neschimbare şi va fi depus în depozit la biroul notarului public. (6) Inventarul se semnează de cel care l-a întocmit, de succesibilii aflaţi la locul inventarului, iar în lipsa acestora sau în cazul refuzului lor de a semna, inventarul va fi semnat de 2 martori." Formalitatea privind vizarea spre neschimbare a testamentului olograf găsit cu ocazia inventarierii a fost extinsă în practică şi la cazul în care succesibilii prezintă notarului, la un anumit termen succesoral, un asemenea testament. Numirea unui custode sau a unui curator special: conform art.1117 din N.C.C., în anumite cazuri potenţial periculoase (înstrăinare, pierdere, distrugere, înlocuire a bunurilor succesorale) notarul public poate pune bunurile sub sigiliu şi le poate preda unui custode sau unui curator special numit de către notar (atunci când custodele lipseşte). Numirea custodelui se realizează cu acordul unanim al celor interesaţi la inventariere. Obligaţiile acestor "administratori" ai bunurilor succesorale vizează conservarea averii defunctului şi răspunderea faţă de notar ori de câte ori acesta consideră necesar. Calitatea de custode sau curator poate fi exercitată şi de către unui dintre moştenitori, numiţi de către notar. Conform art.76 alin.3 din Regulamentul Legii nr.36/1995, în anumite cazuri urgente, bunurile succesorale pot fi sigilate de către notar anterior efectuării inventarului, cu excepţia bunurilor care sunt necesare membrilor familiei defunctului care au locuit efectiv cu acesta. Inventarierea bunurilor cu regim special: conform art.1118 din N.C.C., sumele de bani sau hârtiile de valoare găsite cu ocazia inventarului se vor depune la instituţii specializate sau în depozitul notarial. O parte din sumele găsite cu ocazia inventarului se vor lăsa fie moştenitorilor, fie celor care locuiau şi gospodăreau împreună cu defunctul pentru satisfacerea (temporară pe maxim 6 luni) a unor obligaţii "intuitu personae" ale defunctului, plata contractelor individuale de muncă sau pentru acoperirea asigurărilor sociale, sau pentru conservarea şi administrarea masei succesorale.

Certificate de moştenitor emise după proceduri speciale Certificatul de moştenitor emis pe baza unei hotărâri judecătoreşti. Este cazul procedurilor succesorale ce au fost iniţial suspendate de către notarul public pe motivele exsitente în art.75 alin.1 lit.b şi c din Legea nr.36/1995 sau atunci când s-a obţinut în baza art.85 din Legea nr.36/1995 anularea certificatului de moştenitor. În toate aceste cazuri, un (nou) certificat de moştenitor se va emite în baza hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă. Un asemenea tip de certificat de moştenitor poate fi atacat cu o acţiune în anulare (evident după ce acesta a fost emis în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile) cu condiţia ca problemele de nulitate să nu intre în autoritatea de lucru judecat a hotărârii. Acest tip de procedură permite evidenţierea competenţei "alternative" care există în materie succesorală între notari şi instanţe. Acţiunea în anulare a certificatului de moştenitor. Sediul materiei: art.1134 din N.C.C. şi art.85 din Legea nr.36/1995. Pot fi incidente atât cauze de nulitate absolută (determinate de lipsa unor elemente esenţiale, potrivit art.53 din Legea nr.36/1995), dar mai ales motive de nulitate relativă, în ambele cazuri totală sau parţială (mai des întâlnită în practică). De regulă nulitatea fiind parţială, notarul public va emite un certificat nou în baza dispoziţiior hotărârii judecătoreşti. Acţiunea poate fi intentată de orice persoană interesată, (aici doctrina distingând între moştenitori - pentru care certificatul are natura juridică a unei convenţii, deoarece aceasta se bazează pe acordul lor - şi terţi străini de succesiune, pentru care calea cea mai comodă cale va fi fără îndoială introducerea unei acţiuni în revendicare). În cazul acţiunii în anulabilitate, termenul de introducere al acţiunii va începe să curgă pentru cei interesaţi de la data emiterii certificatului de moştenitor. Certificatul suplimentar de moştenitor: art.83 din Legea nr.36/1995. În ciuda formulării aproape imperative, art.83 permite eliberarea certificatului suplimentar de moştenitor ori de câte ori există acordul tuturor moştenitorilor, iar anumite bunuri nu au fost incluse în certificatul iniţial de moştenitor. Acordul se prezumă, dacă moştenitorii sunt legali citaţi şi nu se prezintă la termenul acordat pentru suplimentare. Suplimentarea cauzei se realizează de acelaşi notar care a emis şi certificatul iniţial de moştenitor. Dacă acest notar nu mai este în funcţie, suplimentarea se poate realiza la oric enotar public competent din aceeaşi circumscripţie, făcându-se menţiune despre acest fapt în cuprinsul certificatului. Suplimentarea se face în mod normal la un dosar succesoral pentru care s-a emis deja un certificat de moştenitor ce conţine în masa succesorală bunuri, însă în practică s-a admis şi suplimentarea în situaţia în care iniţial în cauză se eliberase doar un certificat de calitate de moştenitor. Certificatul de executor testamentar: art.85 din Regulament. Dacă moştenirea testamentară a prevăzut existenţa unui executor testamentar, atunci notarul public este competent să emite un astfel de certificat care va constata calitatea de executor, precum drepturile şi obligaţiile acestuia. După emiterea certificatului, executorul îşi va putea îndeplini misiunea cu care a fost însărcinat de către defunct şi anume: predarea legatelor. Certificatul de calitate de moştenitor: art.81 din Legea nr.36/1995. "În cazul în care nu s-a făcut dovada existenţei unor bunuri în patrimoniul defunctului ori determinarea

acestora necesită operaţiuni de durată şi moştenitorii solicită să li se stabilească numai calitatea, se poate emite certificat de calitate de moştenitor." Acest certificat, după cum îi menţionează şi denumirea, stabileşte numai calitatea de moştenitori a succesbililor, neavând nicio referire la componenţa sau structura masei succesorale. Calitatea de moştenitor se va stabili tot pe baza probatoriului obişnuit (acte de stare civilă, martori, înscrisuri, prezumţii, etc.). De regulă acest tip de certificat se emite în cazurile în care determinarea masei succesorale presupune operaţiuni îndelungate, ori moştenitorii trebuie să facă dovada rapid a calităţii lor în faţa anumitor autorităţi sau organe ale statului. Certificatul de vacanţă succesorală. Sediul materiei: art.82 din Legea nr.36/1995 şi art.77-78 din Regulament, art.1135-1140 din N.C.C. Condiţii: expirarera termenului de opţiune succesorală, inexistenţa moştenitorilor legali sau testamentari şi identificarea bunurilor defunctului. Textul prevede că eliberarea certificatului de vacanţă succesorală se face la cererea reprezentantului statului, ceea ce în practică nu se întâmplă ca regulă; din contră, notarul este cel care după îndeplinirea condiţiilor susmenţionate, va notifica D.G.I.T.L. în vederea vacanţei succesorale. În acest caz, Statul nu mai este moştenitor, ci va culege succesiunea în virtutea dreptului său constituţional de "jure imperii". Conform art.77 alin.2 din Regulament, în cazurile succesiunior vacante, notarul public va solicita autorităţii administrative şi desemnarea unui curator special. Moştenitorii vor fi somaţi după trecerea unui termen de 1 an şi 6 luni de la data deschiderii succesiunii, de către notar, la cererea oricărei persoane interesate, printr-o publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum şi într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala moştenirii, să se înfăţişeze la biroul său în termen de cel mult două luni de la publicare. Dacă după acest termen succesibilii nu se prezintă, notarul va constata vacanţa succesorală. Iată deci, că potrivit noilor reglementări în materie, vacanţa succesorală se va putea constata de către notar după trecerea unui termen de minimum 1 an şi 8 luni de la data decesului. Conform art.1138 din N.C.C., moştenirea vacantă va reveni comunei, oraşului sau municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi va intra direct în domeniul privat al acestor unităţi administrativ-teritoriale. Aşadar, este posibil ca în cazul succesiunilor vacante în care bunurile se află în circumscripţii ale unor unităţi administrativ-teritoriale diferite, notarul să fie nevoit să citeze reprezentanţii tuturor acestor unităţi administrativ-teritoriale. Statul va răspunde "intra vires hereditatis" pentru succesiunea culeasă. În cazul în care după vacanţa succesiunii se vor identifica succesori, atunci în acţiunea de petiţiei de ereditate, ca pârât vor apărea unităţile administrativ-teritoriale care au preluat bunurile defunctului.

Partajul succesoral Se poate realiza fie în cadrul procedurii succesorale propriu-zise (ca parte componentă a certificatului de moştenitor), fie separat printr-un act distinct de procedura succesorală. Părţile în actul de partaj vor fi obligatoriu numai moştenitorii defunctului. Conform art.680 din N.C.C. (care primeşte aplicabilitate şi în materie succesorală, conform art.1143 alin.2), partajul va avea efect constitutiv, fiecare copărtaş devenind proprietar exclusiv numai de la data stabilită prin actul de partaj, conform art.680 alin.1 din N.C.C. În general, practica notarială evită efectuarea partajului succesoral în cadrul certificatului de moştenitor din pricina dificultăţilor de promovare ale diferitelor acţiuni contra copartajanţilor

care ar viza şi certificatul de moştenitor în sine. Consecinţa efectului constitutiv al partajului din art.680 alin.2 N.C.C., este că în privinţa imobilelor, el nu îşi va produce efectele decât dacă este înscris în cartea funciară a fiecărui imobil în parte. Deşi partajul are efect constitutiv, totuşi acest fapt nu trebuie legat de efectul constitutiv în sine al înscrierilor în cartea funciară, cele două elemente fiind în totalitate diferite, deoarece efectul constitutiv al partajului are în vedere o componentă temporală al cărei moment iniţial este tocmai încheierea actului de partaj (cu efecte numai "ex nunc" - el marcând momentul de la care încetează starea de indiviziune), în timp ce efectul constitutiv al înscrierilor în CF prevede transmisibilitatea dreptului de proprietate atât între părţi cât şi faţă de terţi din momentul înscrierii actului la CF. Efectul partajului pe cartea funciară: practia notarială anterioară N.C.C. admitea că ori de câte ori partajul succesoral cuprindea şi bunuri imobile, iar acestea nu au deschisă carte funciară, iar partajul se efectua în cadrul certificatului de moştenitor, imobilelor nu trebuia să li se deschidă carte funciară, pe motiv că efectul dobândirii prin moştenire al bunurilor (ce nu necesita publicitate imobiliară) se extindea automat şi în cazul partajului. Această practică se va păstra şi după adoptarea N.C.C., deoarece Legea nr.71/2011, deşi nu prevede suspendarea efectului constitutiv şi în această materie, totuşi art.680 alin.2 din N.C.C. se referă la imobilele înscrise în cartea funciară. Bineînţeles că atunci când imobilele cuprinse în cetificatul de moştenitor şi apoi în actul de partaj vor avea deschisă cartea funciară, notarul va fi obligat să comunice aceste acte la CF, în vederea îndeplinirii formalităţilor de publicitate.

Reguli de taxare în materia procedurii succesorale notariale Sediul materiei: O.M.J. nr.46/2011 şi anexa nr.3 de la acelaşi Ordin. Onorariile pentru procedura notarială sunt calculate pe tranşe de valori în funcţie de valoarea masei succesorale. Aceasta se determină pentru imobile potrivit grilelor cu valorile orinetative pe care notarii le obţin anual de la Camerele din care fac parte. În materie mobiliară, cu excepţia sumelor de bani, evaluarea este destul de dificilă, deoarece nu există un sistem standardizat de evaluare a bunurilor şi de regulă se apelează la evaluarea făcută de părţi prin consens, sau în caurile complexe la evaluarea făcută de un expert. Potrivit aceluiaşi O.M.J. nr.46/2011, art.22: "(1) În cadrul procedurii succesorale, onorariile pentru eliberarea certificatului de moştenitor se stabilesc pe certificat de moştenitor, indiferent de numărul moştenitorilor, ţinând seama de tranşele valorice, de categoriile de servicii şi proceduri, şi au în vedere, prin calcul distinct, valoarea fiecărei mase succesorale, precum şi gradul de rudenie al moştenitorilor cu defunctul. (2) Onorariile astfel stabilite se vor aplica numai pentru moştenitorii legali ai defunctului. (3) Pentru moştenitorii testamentari care nu sunt soţ sau rude în grad succesibil cu defunctul, onorariile se majorează cu 25%. (4) La succesiunile succesive, onorariul se stabileşte pentru fiecare masă succesorală în parte. (5) Pentru eliberarea unui certificat de moştenitor suplimentar, onorariul se va calcula, conform alin. (1) şi (4) şi tranşelor valorice prevăzute în anexa nr. 3, la valoarea bunurilor care fac obiectul suplimentării, aduse la masa succesorală." Dacă procedura este testamentată iar mnu soştenitorii nu sunt rude în grad succesibil cu defunctul, onorariul se va majora cu 25%.

Onorariul pentru inventarul succesoral se va calcula la întreaga masă succesorală inventariată, aplicându-se un procent de 0,25% din valoarea bunurilor plus TVA pentru determinarea onorariului. De asemenea, onorariul prestat pentru serviciile de inventariere a bunurilor efectuate de către notarul public pot fi mărite cu 25%, potrivit art.23 alin.3 din Ordin. Potrivit art.24 din Ordin: "(1) La înregistrarea cererii de dezbatere a procedurii succesorale se va putea percepe anticipat onorariul minim stabilit pentru eliberarea certificatului de moştenitor. Din onorariul final se va deduce onorariul plătit anticipat." În practică, această procedură este utilizată mai rar de către notari. Scutiri de onorariu şi reduceri: anexa 5 la Ordin lit.A şi B: "Se pot acorda reduceri de 90% la onorariile stabilite pentru actele notariale în care au calitatea de dobânditori ai drepturilor şi, implicit, obligaţia de plată a onorariului: Uniunea Naţională a Notarilor Publici, camerele notarilor publici, personalul acestora sau al birourilor notarilor publici, notarii publici, precum şi soţul/soţia şi copiii minori ai notarilor publici. Aceeaşi reducere de 90% se poate acorda şi la onorariile stabilite pentru actele notariale în care au calitatea de dobânditori ai drepturilor şi, implicit, obligaţia de plată a onorariului orice persoane juridice în care Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi/sau camerele notarilor publici sunt acţionare, asociate sau fondatoare, după caz. 4. Se pot reduce până la 70% onorariile pentru autentificarea actelor în care au calitatea de dobânditori ai drepturilor şi, implicit, obligaţia de plată a onorariului magistraţii, precum şi soţul/soţia şi/sau copiii lor minori. 5. Se poate reduce cu 15% onorariul pentru autentificarea actelor în care avocaţii sau consilierii juridici au calitatea de dobânditori ai drepturilor şi, implicit, obligaţia de plată a onorariului, precum şi la succesiuni, dacă aceştia au calitatea de moştenitori. 6. Pentru moştenitorii minori fără venituri proprii, pentru moştenitorii care nu realizează niciun fel de venituri sau realizează venituri sub venitul minim pe economie, precum şi pentru moştenitorii din zonele declarate calamitate, se pot acorda reduceri de până la 100% din onorariul datorat."