Echipele de lucru

Ce e un grup de muncă ?

Pentru Shaw, grupul reprezintă „două sau mai multe persoane care interacţionează între ele în asemenea manieră încât fiecare persoană influenţează şi este influenţată de fiecare cealaltă persoană” (apud Forsyth, 1983, p. 8). Caracteristici de grup:

-împărtăşirea unui scop comun, -mărimea grupului (grupul funcţionează eficient atunci când toţi membri grupului pot comunica şi interacţiona unii cu alţii), -locul de întâlnire , -dispunerea spaţială a membrilor -normele şi regulile de grup -structura (patternul care diferenţiază un grup de altul), -coeziunea

Etapele dezvoltãrii echipei(West M., Lucrul in echipă, Polirom, 2005)Modelul cel mai cunoscut - Tuckman, 1965

Formarea: un grad considerabil de anxietate apare deseori la acest nivel. Membrii echipei pun întrebãri care reflectã interesul cu privire la rolurile atribuite . mai ales la natura rolului de conducere şi la resursele care le stau la îndemînã. Indivizii din cadrul echipei cautã informaţii despre alţi membri, mai ales legate de background-ul acestora şi experienţa în tipul de sarcinã pe care echipa trebuie sã o execute. Cea mai importantã sarcinã este stabilirea clarã şi de comun acord a obiectivelor.• Etapa de agitaţie:

în timpul acestui stadiu apar conflictele între indivizi şi subgrupuri. Sînt vizate alegerile, autoritatea şi/sau competenţa coordonatorului, iar membrii nu acceptã eventuale încercãri de dominare din partea conducerii. Membrii pun sub semnul întrebãrii relevanţa şi practicabilitatea sarcinii impuse. De asemenea, tensiunile latente ies la suprafaţã, indivizii se manifestã intens, susţinînd opinii contrare. Acest stadiu se caracterizeazã şi prin onestitate şi deschidere în rezolvarea divergenţelor. Liderul trebuie sã încurajeze aplanarea neînţelegerilor.

• Normarea: în timpul normãrii are loc rezolvarea conflictelor şi echipa începe sã abordeze sarcina din perspectiva unei cooperãri pozitive. Se întocmesc planuri şi se stabilesc standarde. Apar norme sau reguli acceptate şi moduri de lucru referitoare la comportamentul individual şi colectiv. Membrii îşi împãrtãşesc mai uşor pãrerile şi sentimentele, dezvoltîndu-se o reţea de sprijin reciproc. Coordonatorul trebuie sã permitã echipei asumarea unei responsabilitãţi mai mari cu privire la planificare şi procese, îngãduindu-le chiar unele greşeli şi încurajînd reflectarea ulterioarã asupra acestora. Este important sã se impunã norme în conformitate cu nevoile organizaţiei.

• Etapa de funcţionare: membrii echipei încep sã vadã rezultatele date de concentrarea constructivã a energiei asupra sarcinii comune. Se stabileşte o structurã de lucru eficientã, în mijlocul cãreia indivizii se simt bine şi încep sã colaboreze mai relaxaţi. Conducãtorul nu mai e nevoit sã intervinã în fiecare zi, membrii realizînd şi acceptînd aceastã schimbare. La acest nivel trebuie organizate sisteme de revizuire regulatã pentru ca echipa sã dea randament în continuare şi sã fie în legãturã cu mediul în care acţioneazã.

•Întreruperea activitãţii: la acest stadiu nu ajung, de regulã, toate echipele, dar, în timp, membri importanţi vor pãrãsi grupul, iarproiecte majore vor fi finalizate sau întrerupte.

• Factori de analiza

Autonomia – arată nivelul la care grupul funcţionează independent de alte grupuri;Controlul – urmăreşte gradul la care grupul regularizează comportamentul membrilor săi;Flexibilitatea – arată modul în care activităţile grupului sunt marcate de proceduri informale în mai mare măsură decât aderenţa la proceduri structurate de manieră rigidă;Tonul hedonic – prezintă gradul la care participarea membrilor la activitatea de grup este susţinută pentru aceştia de sentimente generale de agreabil şi plăcere Omogenitatea – reprezintă măsura în care membrii unui grup posedă caracteristici similare;Intimitatea – este gradul la care membrii grupului sunt familiarizaţi cu detalii personale din viaţa celorlalţi membrii;Participarea – arată măsura în care membrii grupului investesc timp şi efort pentru activităţile de grup;Permeabilitatea – defineşte nivelul în care grupul permite accesul persoanelor din exterior spre calitatea de membru al grupului; Omogenitatea – reprezintă măsura în care membrii unui grup posedă caracteristici similare; Intimitatea – este gradul la care membrii grupului sunt familiarizaţi cu detalii personale din viaţa celorlalţi membrii; Participarea – arată măsura în care membrii grupului investesc timp şi efort pentru activităţile de grup; Permeabilitatea – defineşte nivelul în care grupul permite accesul persoanelor din exterior spre calitatea de membru al grupului; Polarizarea – reprezintă măsura în care un grup este orientat şi lucrează în vederea atingerii unui unui scop comun membrilor săi, clar şi specific pentru toţi aceştia; Puterea – caracterizează gradul în care grupul este important pentru membrii săi; Mărimea – defineşte numărul membrilor unui grup; Stabilitatea – arată măsura în care un grup persistă după o perioadă de timp având, în general, aceleaşi caracteristici structurale; Stratificarea – reprezintă nivelul la care un grup îşi ierarhizează membrii după statusuri; Coeziunea – defineşte măsura în care membrii unui grup funcţionează ca o unitate.• Norme de grup• norma desemnează „standarde ale comportamentului membrilor unui grup, care se

aşteaptă să fie urmate şi care sunt întreţinute de sancţiuni pozitive şi negative” (Vander Zanden, 1987, p. 213) sau „reguli pentru comportamente acceptate şi aşteptate. Normele

descriu comportamentul potrivit” (Myers, 1990, p. 168). Alţi autori descriu normele drept „reguli şi pattern-uri ale comportamentului care sunt acceptate şi aşteptate de către membrii unui grup”

• Normele pot să fie factori deosebit de importanţi atât în apariţia, cât şi în rezolvarea conflictelor în grup; mai mult, este posibilă apariţia unor norme de grup prin care să fie susţinută desfăşurarea conflictului (Raven, Rubin, 1983). „Norma este orice atitudine, mod de a percepe, scop sau pattern comportamental care este împărtăşit de partea dominantă dintr-un grup.” Normele sunt văzute ca un „mod corect de a gândi” de către mulţi dintre membrii grupului. Noii membri învaţă aceste norme, iar membrilor mai vechi care au unele nelămuriri le sunt impuse de către grup.

• SPRIJINUL EMOTIONAL Este cel mai uşor de identificat dintre toate tipurile de sprijin social_şi se referã la .umãrul pe care plîngem., la o încurajare sau la_compasiunea faţã de suferinţa celuilalt. În ce mãsurã trebuie membrii sã asigure sprijin emoţional în_cazul unor probleme care nu sînt legate de serviciu, cum ar fi_dificultãţile conjugale, un deces în familie, boli sau probleme financiare? Dacã un coleg trece printr-un impas afectiv referitor la viaţa personalã, este necesar şi dezirabil ca ceilalţi sã-l susţinã. Cu toate_acestea, trebuie sã distingem între sprijinul adecvat şi relevant din_partea membrilor şi amestecul nedorit şi nepotrivit în viaţa privatã a_celor din jur, care poate dãuna relaţiilor de serviciu.

• Sprijinul instrumental se referã la acţiuni concrete prin care colegii se ajutã reciproc.• Experimentele lui Ringelmann au fost reluate de alţi cercetãtori.De exemplu, prima

persoanã care trebuia sã tragã de frînghie a fostinformatã cã în spatele ei mai sînt alţi şase indivizi care trag. Fiecare a fost legat la ochi pentru a nu vedea cine este în spate. În unele cazuri, cei din spatele primului nu fãceau nimic altceva decît sã simuleze efortul prin diverse zgomote. Cînd indivizii credeau cã erau şapte care trãgeau de sfoarã, depuneau 75% din efortul pe care l-ar fi depus dacã erau singuri (Ingham, Levinger, Graves şi Peckham, 1974). (West, M., 2005, Polirom)

Exista si fenomeul opus – de facilitare sociala - Munca in grup il poate determina pe individ sa munceasca mai mult decat daca ar lucra individual.