1

CUPRINS

Culori diluateMă arunc pe fereastra închisăBureteLinişteTopicăDrumuriVade mecumCruce albăSforiOblu în mijlocPastel de toamnăOrologiuApele primăveriiZbor întârziatPeste anPeste pietreCântar pentru umbreTacitCrescendoRădăciniNocturnăVremea recolteiDansator celestMiza joculuiSpălătoria de viseGutuiaRitualuriFrângerea pâiniiHoţulColind de toamnăAţă de luminăDincolo de steleSpasm adaptativO altă viziuneDulcele parfum al crinilorCântec nomadGeanta de voiajGlas de cucLună nouăÎntre două ploiToţi pruncii au ochi albaştriFir de mohair

2

RefreneLuaţi aminteAnotimpul surâsuluiMult prea seninCamee rozGalbenStare de agregareNevolnicieTrepteOperaţiaOrfanulDrumul principalToridCarul fără loitreSangvinăRecviem pentru somnul de ziAlbastru de PrusiaUn alt hotarObligatoriuAmnezieBrânduşă de toamnăCafeaua de la ora 3 A.M.Cărare între viiCopilărieCorida hibernalăDe la una la altaZugrav pentru inimă albăSens interzisFără de ispităGhimpi de cactusOrbitor de albMuntele de pietateLacăt greu oxidabilLied pentru lună şi luceafărul de searăDungi şi bulineFiat luxReţinerePiatră de varLecţia de anatomieVânt printre spiceSculptură în lemn viuMicşorareViitor ştampilatTraverseRugă

3

Umbre de castanTactilUn cerc intimUltimul măslin(Auto)portret imperfectAudienţaBiografieOs şi piatrăJoia mareCântec candriuZuluf de floare

4

Culori diluate

trebuia să îţi scriu de multploaia nu s-a oprit încă clocoteşte duminică dimineaţa stropi de cerneală cad pe hârtie ca-n spuma laptelui fierbinte

seara gândurile amorţeau cuvintele tale se aşezau cuminţi boabe de cafea proaspăt măcinate în cochilia urechii mele tresăream străluceam dintr-odată poate mai ştii cireşul în care m-am urcat când vântul îi despletea vârfurile şi am cules un coş cu fructe ce dădeau în pârg sau câmpul părăsit la marginea oraşului unde mă luptam să rup un fir de cicoare să-l ţin la piept

mai vorbeşte-mi despre drumul cu plopi şi rapiţa înaltă aurie despre liliacul înflorit a doua oară povesteşte-mi cum ai fugit printre mesteceni toamna era atunci aspră şi palidă copacii aproape lipiţi unul de altul zumzetul ploii stins

picură între pereţi şi în somn cuvinte subţiri albe-cenuşii plouă de un an

5

Mă arunc pe fereastra închisă

o femeie fără halat trece pe lângă mine e schimb de tură medicală sau de personal auxiliar fără uniformă seamănă între elepoartă helanca neagră strânsă pe gât cu un şirag de mărgele ca ghindele nu îndrăznesc s-o întreb nimic

în spitalul de canceroşi am uitat de unde vin pe culoare semiobscure sparte periodic în holuri pătrate printre ascensoare cu lumină intermitentă ieşirea era înapoi sau înainte de-o parte ferestrele sunt deschise spre un zid orb de cealaltă parte închise către curtea interioară plină de gutui nuci cuiburi de ciori

lipesc fruntea de geam în ochi se topeşte o ceaţă sticloasă tuşesc şi sughit cu buzele strânsesunt multe uşi cu acces interzis ceasul de mână s-a oprit chiar acum la ora prânzului

6

Burete

în sala de clasă e linişte ferestrele au făcut ochii mici băncile s-au aliniat lângă zid teancuri de manuale şcolare apasă duşumeaua la mijloc

dau ocol şi îngenunchez tăcerea mi-apasă grumazulprin crăpăturile din podea îşi face drum un şir lung de furnici trec cuminţi sub muşuroiul de cărţi ca nişte călugăriţe la vorbitorun marş lent şi sigurpeste îngrijorare teamă dezamăgire

le privesc prin lupa de filatelist a tateipână mâine vor năpădi clasorul meu vechi printre coperţi roase timbre ştampilate jocuri din timpul liber

e interzis să strigatât de mărunte sunt toate în jurul meuam să arunc zăpadă pe tabla încă neagră mă orbeşte

7

Linişte

m-am îmbrăcat în carapacea unei duminicisărbătoare geroasă şi albăgândurile le-am închis într-un beci caldşoarecii ronţăie în tolba cu amintiri

după cântatul cocoşilormă trezesc acoperită cu o pernă de pufprintre rădăcini de aripi retezateîn tic-tacul primelor zboruri

bat clopote electrice în ploaiese ridică de pe mine solzii greilovind în geamurile împăienjenite

viaţa e un marş cu paşi micipeste pietre

8

Topică

încep să sap din cuvinteun tunel pentru asediul fortăreţei de cristalcrescută fără voia meadrept în mijlocul câmpului cu maciunde culegeam în copilărie flori ca flăcărilenu ştiam atunci cum piertremurând crispate în palma mea o clipă

scurm în tăcere aplecată tot mai multmă apasă pământul de mâineaşezat peste rădăcini uscateunghiile au boabe de sânge vineţiuscrijelesc în adânc harta secretăa punţilor necunoscutedintre oameni şi cer

inima bate ca pe o stradă pustienoaptea creşte împrejure frig în căldura subteranei meletăcerea din care muşc mai departefusese apa vie din poveşti

9

Drumuri

când tata era mort în sicriul lui destul de încăpător o bentiţă bleu îi lega tâmplele în rest părea că doarme cerul era senin dar în ziua aceea nu am privit în sus am căutat în portofelul lui negru am găsit o icoaniţă câteva bancnote şi cifre despre cum se construieşte o şosea

tata era un om al numerelor şi serpentinelor calculate dar mă încăpăţânam să nu joc şah cu el spunea că era visul lui eu mă închideam în camera mea fără cheie el aşeza tabla de şah îmi dădea mereu piesele albe şi multe avantaje mă învăţa că turnurile din colţ pot să atace simultan şi că fără greş o apărare bună înseamnă să înaintezi eu nu ascultam totul era în zadar zarurile mă amuzau mai mult parcă se învârteau uşor şi fără voia mea

pe vremea aceea viaţa mi se părea serioasă o ordine în care jocul de şah era prea multplicticos obositor efort inutil pentru timpul liber îmi plăcea doar zgomotul pieselor pocnetul lor când le strângeam de pe tablă la sfârşitul partidei nebunii de alb aveau capul negru nebunii de negru aveau un moţ alb

era o zi fierbinte liniştea înghiţea cuvintelepriveam cu ochii deschişi ca prin lupăşi tulbure şi clartata zâmbea senin în sicriu cu fruntea strânsă de o bentiţă bleu

10

Vade mecum

alături de mine păşea o mascănu am întrebat-o ce nume are era în martie acum un secol zăpada se topea mănuşile rămăseseră acasă şi oricum nimănui nu îi păsa de măşti nimeni nu le compătimea că plâng nimeni nu era impresionat de zâmbetul lor astfel credeam eu atuncide aceea nu purtam măşti niciodată

ea insista să îi ofer adăpost să-mi ascund obrazul privind prin ochii ei nu am ascultat ce spuneam-am îndreptat spre piaţa aglomerată a oraşului am ocolit fântânile arteziene zâmbind şi plângând speram să mă observe cineva

mergeam printre măşti vorbitoare nimeni nu mă recunoştea nimeni nu mă saluta masca aceea zdrenţuită alunecase în praf undeva în spatele meu eram atât de singură...

11

Cruce albă

într-o zi de vară am vizitat Cimitirul Vesel mă temeam de Moirele care aduc noaptea mergeam cu paşi mărunţi citeam în grabă crucile colorate îmi scuturam rochia de polen de floare de fluturi încăpăţânaţi aşezaţi pe pieptţineam buzele strânse sigiliu peste întrebări nerostiteca atunci când preotul îmi întindea crucifixul

la colţul unei străzi au ridicat o cruce neagră privesc printre gene aplecate soarele străluceşte brutal pe marmura ponegrită arar de câte un porumbel alb copilăria se revarsă în mine suntem toţi cei de-atunci împreună ceilalţi zâmbesc spun că nu are rost să dau apă şoarecilorlacrimile ard în spatele ochilor lumea e un caleidoscop rotit într-un binoclu negru

bătrânii mei se odihnesc într-un ţintirim micla mijlocul satului au văruit troiţa albastru deschis e din ce în ce mai linişterugăciunile vechi tresaltă în urechicâteva ramuri tinere s-au uscat timpuriu în crângul de oameni înrădăcinaţi în cruci mulţi continuă să meargă cad din picioare acolo unde cerul se uneşte cu pământul uneori se ridică

un copil desenează pe pernă o cruce şi adoarme cu fruntea lipită de ea

12

Sfori

îmbătrâneau împreună erau ca apa verzuie din bălţile unde pescuiau fie ploaie fie soare uneori jucau laba gâştei lângă sobă cu sforile trase îndemânatic peste verighete repede aşa cum el fluiera scurt şi tandru când o chema de departe şi ea răspundea la fel după masa sorbeau cafeaua încet sub bolta de viţă vopseau tot mai roşii ouăle de Paşti adăugau mai mult piper şi leuştean în ciorbă

în spatele casei creştea un brad prea înalt umbrind un merişor auriu din care ei nu gustau niciodată cel mai mult stăteau în grădina din faţă el întindea sforile pentru straturi mereu drept ea înfigea bulbi rotunzi de arpagic ţineau minte fiecare roşie care plesnea să se coacă sau cât de bogate erau tufele de agrişe cât de viermănoase erau perele pergamute numărau totul în afară de iernile în care ea tricota botoşei paşii lor erau tot mai moi pe parchet în sertare strângeau poze vechi pliculeţe expirate de seminţe din ce în ce mai multe fire de trifoi uscatnu se ştie de ce găseau mereu trifoi cu patru foi

ea avea ochii verzi ca marea tulbure el avea ochi de ciocolată caldă amândoi albeau doar câte puţin bradul întunecat ţinea răcoare multă acum creştea sub el un pui de brad se ţineau de mână păşeau tot mai adânc în cizme de gumă coropişniţele iţeau capul printre roşii viespile culegeau strugurii de masă ţăruşii pentru sfori putrezeau toamna ca tăciunii scoşi din vatră prea devreme

mama lor mai numără şi azi anii pictând icoane

13

Oblu în mijloc

de trei mii de ani mamă aştept să ies din noapte să gâlgâie sângele stelelor pe gâtul ulcioarelor vechi dezgolite

nu am tăiat nici un pui de cocoş negru nu m-am hrănit cu lapte de spic crud picioarele îmi sunt ciuntite de aşchii dintr-o buturugă de salcie bătrână crăpau pietrele când am înfipt toporul

sunt grea de lacrimi gemene mamăam înghiţit batista la înmormântarea tatei trebuie să nasc şi să mă nasc cineva să taie odată nodul gordian cu un cuţit fierbinte spălat în leşie albă

14

Pastel de toamnă

mi-aplec grumazul sub păienjeniştrec gârbovită dincolo de boltăcu cheia ruginită în buzunarvântul închide uşa în spate

vremea a stat între cald şi receo pălărie veche atârnă de un cârlig nici prea sus dar nici prea josstrugurii acri se îndulcesc greu

nu pot să mă ating de nimicpereţii şi clanţa sunt moipâinea mucezeşte verde cartofii încolţesc alb doar merele din toamnă rămân rumenesclipind sub un şarpe de lumină

atâta gol e în stomac şi împrejur poate e Sfânta Vineri şi voi rămâne aici vreo douăzeci de ani fără duminici

15

Orologiu

poarta bisericii vechi e o inimă tot mai largă prin care trece un fir subţire de sânge întotdeauna întredeschisă fără cheietrebuie să te opinteşti să o ridici puţin o roată de floarea soarelui a rămas înţepenită în cărămizilebiciuite de vântse deschide numai către răsărit

seara liliecii zboară ca săgeţile fierbinţi şuieră pe lângă urechespuma stelelor încă n-a dat în foc vor fi atât de multe încât ar putea să mă smulgă din ţărână mai uşoară ca fulgul

şterg de pe frunte urma unei aripi oarbe mă întorc spre intrare cu paşi apăsaţi lângă o cruce am cules patru fire de busuioc sălbăticit

16

Apele primăverii

erau dimineţi de copil abia mijite genele încă se mai lipeau precum melcii de scânduri vechi peste aşternutul plin de balonaşe colorate mirosind a săpun de casă şi peltea de caise

de atunci îmi amintesc totuşi pendula cu obrazul ei învechit galben şi vineţiu un timp pe care nu aveam voie să îl întorc la cheie dar pe care îl ascultam întruna mai ales când ploua

atâtea sănii au tocit zăpezile încât aproape am uitat cum ningea ceara picura încet pe bradul de Crăciun tăiam flori din hârtie lucioasă bunica tricota picotind ca-n tren apele treceau apele îngheţau ceainicul sfârâia cu floarea de tei dintr-o primăvară fără calendare

17

Zbor întârziat

de o vreme tot număr porumbeicenuşii negri graşi poposind nepăsători pe balconul cu vechituri al vecinului meu

dimineaţa când îi aud gângurind de parcă ar dormi treji pană lângă pană simt că mi se strepezesc dinţii a gust de mucegai

aş arunca ziarul mototolit acolo să se împrăştie veştile de teamă să nu mă trezesc într-o zi cu multe perechi de aripi mânjindu-mi geamul fără să ştiu ce să fac aş amuţi aş încremeni mi-aş prinde pulsul tâmplei stângi poate nici omul acela nu ştie poate nu e prea târziu

18

Peste an

sunt singură în noapte ca un prun uscat în care s-au agăţat lilieci n-am geană de somn întunericul muşcă din pupile alungă păsări de pradă în visele mele

am uitat cartea pe sobă să dospească poveştile în ea masa e goală colindătorii au plecat din brad a mai căzut un glob

la poartă arde un foc de paie am aruncat acolo calendarul vechi stau lângă geam şi privesc strâng pumnii bat pasul pe loc mă aplec până la pământ sunt tot mai mică înăuntru tremur ca un copil găsit de alţii jucând v-aţi ascunselea

19

Peste pietre

toate stăteau să se rupă doar vântul le mai ştia poarta veche scârţâind frunzele de nuc înmiresmate cămaşa aruncată pe sperietoarea din grădină scocurile găunoase împrăştiind ploaia

adevărul este simplu ca grăunţele de sare pe pâine într-o zi fierbinte s-au împărţit colaci şi pilaf de obicei era praf mult pe uliţă dar atunci vârtejuri groase de prafloveau în poarta grădinii în care ea lega fasolea cu mâini bătucite ghemuri de praf cădeau în cerdacul unde fusese fată şi torcea lâna pe vremea când feciorii o chemau la joc zăpezi de praf încărcau gherghinele şi busuiocul lângă biserica unde au botezat-o

seara e rece stelele colţuroase luna loveşte ca un cuţit lacătul pivniţei goale aproape de pridvor se leagănă o coasă tocită şi un ulcior dezgolit de nuiele în vreme ce bătrânul mătură încet încet aceleaşi pietre

20

Cântar pentru umbre

dimineaţa simţeam pleoapele greleprinse între zdrenţe de nori albi la mijloc în stânca tâmplei ţintuite cuvintele grăunţe de praf din vântul de aseară

o fetiţă sărea coarda în faţa casei numărând cu glas tare ceva tresălta ca un junghi intercostal o amintire de hopa mitică pendulă veche între mine şi timpul celorlalţimăsurat cu aceleaşi arcuri

era o vreme cu multe vise limpezialergam prin ploaia de primăvară în zoricând cineva mă striga numele era parcă totuna cu mine purtându-mă pretutindeni o minune ce sfida forţa gravitaţiei ţineam ochii închişi credeam că zboruneori răspundeam tălpile mi se lipeau de pământ

azi tăcerea atârnă greu firele albe se ţes tot mai strâns nu pot să descos amintirileprintre zile tot mai scurte deseară voi adormi adânc totuşi un pic prea târziu

21

Tacit

de-a berbeleacul uitând că mă voi izbi de ziduri am spus doar atât nu cât să încap în ochiul unei molii atrasă de un bec orb

„de ce” nu mai contează demult semnele de întrebare au devenit puncte între retină şi creier drumul e prea scurt

am tras numai linii drepte voi şterge asimptotele precum viermii inelaţi fără articulaţii

22

Crescendo

copacul din oase a dat noi lăstarie locul tot mai strâmt printre ramuri întretăiateacele de brad respiră în plămânighindele se rostogolesc în stomacîn cămările inimii snopi de salcie tânărămătură sentimentele ascunse

ninge tot mai multpădurea din mine îşi frânge crengilecu disperaremă tem să aprind foculsă nu înflorească cireşii de lângă tâmplăa doua oară

23

Rădăcini

dimineaţa m-am trezit cu un ochi de şoarece şi unul de bufniţă se fugăreau neîncetat pe un câmp neted printre munţi de sentimente măcinate călcându-mi peste umbră

rătăceam pe o şosea prea dreaptăţineam în palmă o busolă dezacordatămăsurând bătaia palpitând a inimii oglinzile retrovizoare erau aburite roţile striveau fluturi ruginii întârziaţi frânele scârţâiau

la o răscruce de vânturi între aceleaşi puncte cardinale m-am oprit la capăt de drumrândunelele s-au adunat pe giruete prădătorul şi victima au abandonat goanaşoarecele roade ochiul bufniţei moarteseminţele sterpe se ascund în pământ am iubit teiul de acasăpână când am înţelescum îşi pierde frunzele an de annumăr ciupercile apărute pe trunchioftez prin tălpile pantofilor de lacscutur din păr o pânză de păianjen primele brume se agaţă ca degetele crispate de nou născut

24

Nocturnă

nu mai încape nimic între nodul buricului şi fierăstrăul oaselor sacrate din măduvă au crescut copaci stufoşi umbrele lor se amestecă pe ziduriînchise între ieri şi azi am început să calc împiedicat ca un sugar în premergător pas cu pas strivesc până la rouă florile de pe covor pădurea din mine vuieşte a mustrare

nopţile sunt un clei dulcedin scoarţa de vişin bătrân capcană pentru furnicile grăbite zilele se evaporă ca naftalina fluturii albi sunt la fel de vinovaţi au ales să moară mai devreme

trebuie doar să am răbdare firul de aţă muşcat cu dinţii intră greu prin urechea acului

25

Vremea recoltei

lângă casa mea fără fântână mesteacănul agoniza din primăvară crengile drepte din vârf zvâcneau alb şi uscat peste frunzele încă vii la poale femeile cu bebeluşi în cărucioare îl ocoleau plângeam lacrimi mai mult cu ochiul stâng mă durea ochiul ce nu putea plângetrebuia să plec

în casa dintre cele trei fântâniapele nu au mai urcat în pivniţă uleiul din lămpaşul vechi s-a îngroşat pe gâtul sticlei au alunecat muşte rătăcite de atâţia ani doar perele pocnesc pe ţigle liniştea s-a strâns în praful din uliţă cuiburile din grajd au rămas goalestropite cu var alb

ziua următoare a plouat tot timpul seara bunicul meu plânseseîn spatele lui răsărea o lună roşie prima din viaţa mea era în septembrie vorbele se înmulţeau le aruncam din gând în gândsâmburi scoşi din felia de pepene zemoasăpriveam spre miezul acela de lună înainte de mă întoarcede departe încă şi mai departe aduceam ploaia după mineunde ţipătul mesteacănului se stinge ca un pui orfan de rândunicăacasă

26

Dansator celest

un alai trecelângă catedrala din oraş alături de ceasul astrologic de la intrare vântul rupe din basorelieful morţii ca o gheară de tigru

arcuşul violonistului verdetresaltă pe strunedoar zâmbetul trist al madonei răzbate prin sârma ghimpată a vitraliilor albastre

în capela din cimitir e linişte poţi auzi cum se frâng aripile de piatră crengile grele îngheaţădeasupra zăpezii întinsă în pustiu

într-o duminică nesfârşit de albă copacii tineri învaţă să se odihneascăfemeile au broboane de sudoare pe frunte bărbaţii plâng cu ochii spre cer ora e măsurată cu lumânarea din stalactită în stalagmităse botează se cunună şi se moare

27

Miza jocului

ombilicalmă împresoară păsări de pradă ciocul lor ascuţit de durere împinge printre coaste în sus sunt ca o vrabie cu aripi smulse din umeri un uliu mi-a prins inima şi-o azvârle departe copiii vecinilor strigă numele jocurilor de când eram de-o şchioapă cap sau pajură inima se învârte ca un titirez nu stă locului faţă sau verso

îmi amintesc cum era la început întindeam foiţă de hârtie pe monedă ascuţeam creionul chimic deasupra toceam lateral vârful până când stema apărea luam banul îl umezeam în salivă şi-l lipeam pe frunte până cădea îl aşezam pe hârtieconturam de jur împrejur cercuri perfect rotunde rostogoleam monezile ca roţile până se opreau înălţam turnuleţe până se dărâmau toate costau mai puţin de un leu

pieptul e rece stetoscopul rotund apasă pe inimă ca gheaţa dedesubt înainte de zbor se zbate o aripă cap sau pajură oare cât va costa

28

Spălătoria de vise

într-o zi am găsit în grădină o păpuşă aruncată printre tufele de liliac poate cineva vroia să îngroape un vis am spălat-o am îmbrăcat-o frumos mă privea puţin saşiu de pe noptieră în ochii ei albaştri sclipea un ciob de cer curat

în casa mea nouă nu mai erau păpuşi am vrut să omor treptat toate visele uitate am aruncat mărţişoarele din plicuri am ars primul caiet de poezii am dat de pomană pălăriile de soare am uitat unde am pus bijuteriile de argint

mă privesc în oglinda tulbure sunt umbre ca nişte răni între colţul ochilor şi buzelor nu ştiu sigur dacă zâmbesc sau plâng voi şterge sticla cu apă oxigenată şi mănuşi chirurgicale cu fereastra larg deschisă ca să intre multă lumină

29

Gutuia

lumea spune că umblă cocoşată teleleu şi anapoda după orice ploaie cu un ochi caută melci cu ochiul celălalt agaţă luna de pe cerul senin uneori îşi aşează mâinile pe frunte cozoroc să nu o ardă lumina

dacă o vezi de departe merge pe două cărări dacă treci pe lângă ea priveşte într-o parte mânjii de-o zi îi ling palmele puii de găină îi ciugulesc picioarele fluturii îi trec printre degetestrânge boboci de flori nemuritoare pentru văduvele sărace din cimitire

se zice că a rămas aşa de când i-a căzut o gutuie în cap într-o zi de octombrie prea caldă mâţa tocmai fătase cinci pui i-a legănat într-un coş o zi şi-o noapte pe unul alb îl ţinea la piept ca pe un trandafir

la miezul nopţii iese în mijlocul drumului îşi îndreaptă spinarea îşi dă capul pe spate se uită la stele de pe ţărmul de mare de-acasă

30

Ritualuri

mă voi aşeza cuminte în ploaie voi lăsa picurii grei să mă spele ca uleiul sfinţit în fiecare strop e lumină şi pământ

rezemată de plopul bătrân plouă pe mine prelung frunzele aspre scoarţa apasă în palma moale ca în prescurile proaspete mă las pradă păsărilor obosite fără cuib umbra zborului lor mi s-aşază albastră peste umbra meaîmi ciuguleşte mugurii de zâmbet

e tot mai răcoare am înlemnit de evlavie braţele scârţâie se îndoaie lipesc palma pe inimă singura scorbură ce mi-a rămassalut cu respect singurătatea

31

Frângerea pâinii

rătăcesc în zori pe ostrov între noapte şi zidesaga mi-e plină cu pietre de râu culese la întâmplare

mă aşez pe o movilă mai înaltăiau nisipul uscat în palme îmi spăl îndelung faţa şi ochiisub pleoape tremură un strop de sânge

din buzunarul de la piept scot un boţ de aluat întărit deznod batista plină cu sare îl dau de-a rostogolul şi-l rup fărâmă cu fărâmă cu inima strânsă

buzele mi s-au uscat dinţii sunt albi aproape se clatinăapare soareleca o oglindă înroşită

iarna aceasta păsările sunt sătulecurând mă voi întoarce acasăpas cu pas pe acelaşi drumpresărat cu firimituri

32

Hoţul

grădina cu mere creţeşti era părăsită crengile zgârâiau pământul furnicile mişunau printre merele putrede iarba umbrită era plină de melci mari fructele chircite mici viermănoase cădeau ici-colo bătute de vânt înainte de vreme se-auzea toaca la biserică se apropia furtuna

un copil s-a strecurat pe poarta slăbită şi-a umplut şapca de mere a gustat dintr-unul le-a aruncat pe celelalteronţăind grăbit o frunză de măcriş a fugit în ploaie fluierând

iarna au fost viscole mari crengile bătrâne s-au frânt copilul mânca portocale zemoase privea bradul lui de Crăciun cu globuri ca merele

vara s-a întors copilul nu a mai venit în grădină erau acum multe mere rumenite unul lângă altulse legănau ca nişte clopote

33

Colind de toamnă

am avut febră toamna aceasta am înghiţit lacomă o mare verde adânc valurile lovesc în oasele spinării ca într-un dig până unde-mi ajung palmelepipăi şi smulg solz de lângă solz frunză de lângă frunză omoplaţii sunt aripi grele de durere nu semăn cu Siegfried ucigaşul de balaur mi-e sângele rece dar subţire ca ploaia prin urmare nu sunt nici dragon îmi este foarte sete caut ca un fântânar apa dulce din coşul pieptului fug din munte în munte din tâmplă în tâmplănicăieri nu sunt turme sau oieri brumele au acoperit potecile vechi

dacă voi începe să năpârlesc trebuie să îmi caut o hrubă părăsită fără să vreau fără să ştiu să adorm cu capul în piept păzind secretul până la primăvară

34

Aţă de lumină

nu demult eram războinice amândouă în cetatea cu blazon de floare de cartof aveam tatuate pe piept frunze de fasole culegeam în coşuleţ gândacii de Colorado din trifoiul înalt adunam melcii îi gâdilam cu paiul să intre în cochilie şi-i aruncam în zmeura aurie peste gard

dacă era furtună buni scotea din blidar un căpeţel de lumânare albă deschidea Psaltirea unsuroasă murmura încet până se limpezea cerul în serile geroase îmi învelea picioarele în pieptare de lână le aşeza în cuptorul unde cocea crumpene dulci numai când mirosea a primăvară părea mai tristă nu-şi găsea rostul spunea că e tot mai mică de la an la an şi va intra încet în pământ nu buni nu vorbi aşa plângeam eu ochii ei se strângeau ca un fir de aţă

într-o zi a început să dea cu băţul înainte să calce privea încruntată în jos erau nori tot mai mulţi i se strângeau între pleoape nu puteau fi făpturile Domnului gângăniile acelea acopeream cu palma pământul din faţa ei vezi buni nu mai sunt ea privea mereu în altă parte apleca bărbia vântul o tăia la ceafăca pe-un ciot noduros

odată am plecat să aduc apă buni dormea cu lumânarea albă pe masă atunci am văzut prima oară cercul de lumină din icoana de deasupra

35

Dincolo de stele

la început era doar acoperişul treptat casa a crescut peste mine de sus în jos când ferestrele sunt murdare am conjunctivită dacă pocnesc dulapurile am reumatism când se înfundă chiuveta am indigestie

mai mult decât atât nu e o casă goală să pot curăţa şi vopsi duşumeaua sau pereţii după bunul meu plac prin colţuri cresc păianjeni mici roşii aerul vibrează de musculiţe şi ţânţari oglinzile au mucegai la margini până şi cărţile miros a dulceaţă veche şi acră din toate acestea rezultă o tensiune sangvină crescută şi uneori aritmie cardiacă odată ce apar fluturii noi din omizi

totuşi mătur aspir şterg praful vizibil sau invizibil dar e în zadar a început să crească o pivniţă umedă şi întunecoasă tocmai bună pentru şerpi şi broaştenu voi putea coborî acolofiindcă dacă se ard becurile nu voi mai deosebi ziua de noapte

după ani regret un singur lucru că prima oară când mi-a crescut acoperişul nu ştiam încă să privesc stelele cu ochiul liber

36

Spasm adaptativ

aveam un diagnostic incertde aceea nu purtam ochelari uneori ochii măreau alteori micşorau lumea era nesigură nu vedeam cărareamergeam unde mă trăgea inima

după un timp boala s-a agravat am început să dau înapoi de teamă să nu mă ciocnesc de ziduri treceam mai greu prin pasaje îngustepe fiecare arteră de circulaţie cu sens unic

priveam rar oamenii în ochide teamă să nu-i fac mai mici sau mai mariîntr-o zi am rămas singurăm-am uitat îndelung în oglindăcerul s-a răsturnat peste mine ca o cataractă de ceaţă încă nu orbisem

mi-am pipăit inima am smuls-oam închis-o într-un toc de ochelari în fiecare dimineaţă o curăţ cu multă grijă doar în sensul acelor de ceasornic

privesc prin ea în zile lucrătoaredin afară înăuntruşi dinăuntru în afarăla sărbători

37

O altă viziune

pentru tine am răsăritfir subţire de sângele-voinicului sub un brad înalt

fiindcă toate au un rost în lumete-ai grăbit să mă adulmeci să furi roua din ciorchinii florilor

fiară deasupra sângelui meuîn rugăciune şi post

cohortele de războinici s-au închinat au depus suliţele în cruce peste scuturi tu cavaler rătăcitor cu barba încâlcită mi-ai tăiat pletele prea lungi m-ai ţintuit la stâlpul infamiei nemilos m-ai preschimbat în icoană moaştele le-ai ferecat în aur

te privesc dintr-un sicriu gol bărbat cu inima ca o stafidă păduche înfometatde veacuri

38

Dulcele parfum al crinilor

pe vremea când luna era mereu plină pe cer exista un oraş cu oameni-păsări care zburau prin cercuri de foc în pădure la fiecare solstiţiu de iarnă

în rest umblau smeriţi toceau cu ghearele pardoseala bisericilor ciocăneau cu pliscul fiecare icoană după chipul şi asemănarea lor năşteau pui vii hrăniţi cu lapte de pasăre botezaţi în cenuşă de lemn de cedru

când apăreau pe lume aveau fulgi în toate culorile după primul zbor smulgeau câte o pană la asfinţit altfel nu puteau adormi penele rămase albeau peste noapte când rămâneau prea puţine la solstiţiu cădeau în flăcări

bătrânii spun că din scrumul lor creşteau flori carnivore crini albi imenşi cu gât prelung pe care nicio gheară de om nu-i rupea

într-o zi de vară soarele a explodat şi oraşul a ars până la ultima piatră

39

Cântec nomad

am prea multe lacrimi frate înger mă scutur ca un liliac înflorit în ploaie miroase a sare de mare şi a sânge toate lacrimile tale sunt în ochii mei neplânse în vreme de pace sau de război

nu am râs în deşert nu am zâmbit ca precupeţii în târg colţul inimii mele scânceşte bebeluş rămas fără lapte de la doică

frate înger mi-eşti vitreg şi amar Iov şi-a adunat puterea în oasele slăbite a îngenuncheat cu totul a strigat

eram copil plângeam eu în ochii tăi eram mai tânără apele tăceau azi calc pe umbra cetăţii din nisip târăsc grămada mea de oase în lanţuri în genunchi plâng cu lacrimi străine îndură-te şi ia-le

iar de va fi aşa promit să mă întorc din ţara făgăduinţei îndepărtate

40

Geanta de voiaj

am plecat pe mare cu o valiză de fier încuiată cu cifru în ultima zi aveam în ea un măr un ziar un covrig o duceam greu pe umărul stâng în mână ţineam o geantă de piele cu haine adunate timp de douăzeci de ani

când apele s-au ridicat peste hublouri am deschis valiza grea am ronţăit cu poftă covrigul am făcut corăbioare din foi de ziar purtam o rochie albă din tinereţe mărul roşu strălucea pe masă dar au reparat avaria

la al doilea accident am rupt tot ziarul citindu-l rând după rând aveam păr alb purtam o rochie neagră în întregime

la sfârşit îmi rămăsese doar mărul îl admiram că încă nu era putred mă înţepa adânc umărul stâng nu mai puteam duce valiza de fier purtam o rochie roz ca florile de măr nu mi-era foame nu vroiam să arunc fructul nu mă lăsa inima să îl dăruiesc

l-am pus la loc în valiză am chemat un copil de pe punte i-am cerut să închidă valiza fără să-mi spună cifrul am aruncat-o în mare

noaptea tâmplele îmi ardeau am mai privit o dată stelele şi-am adormit mult mai uşor

41

Glas de cuc

pe bulevardul aglomerat cuvintele alergau în direcţii opuse am fost înţărcată de vorbire în timp ce alţii aduceau omagii baloanelor colorate şi artificiilor doar cuvintele mele erau adevărate fără panglici sau dantelă

am cumpărat o pălărie cu boruri largi să-mi ascund grimasa de muţenie în mulţime este greu când ieşi la lumină dintr-un cocon bastard este dificil să zbori după ce te-ai târât fără ruşine

cuvintele sunt ca fluturii de-o zi zboară în toate direcţiile au învăţat chiar să urce până la lună împotriva voinţei mele îmi sunt acum străine

şi în timp ce încerc să le prind ca orişicare alt om o pasăre neagră stă de priveghi sub cuibul de cuc

42

Lună nouă

multe ape s-au scurs pe rând nu mai vedeam în spate urma meatălpi de copil desculţ peste şine de căruţă se sfărâmau pe drum precum cenuşa unui vulcan purtată-n vânt oamenii aveau vorba ascuţităca o custură în pământul uscatse întorceau spre casă cu praful în gulere craterele lunii dispăruseră

începusem să beau apă numai de la şipotveneam acasă cu damigeana ca gheaţaumbra ei unită cu umbra mea două valuri înfrăţite într-o albie seacă

un timp am stat lipită de pământca o aripă de fluture pe o ulcică spartăsimţeam cum îmi creşte inima pereţii dinăuntrul ei se îndepărtauun buldozer răsturna molozulrespiram apăsată de ziduri demolateca o fântână fără lanţurinu puteam plânge

pe la cântatul cocoşilors-au ciocnit trenuri cenuşiipasagerii uitaţi la pomelnic murmurau barierele s-au dărâmatploua

43

Între două ploi

tramvaiul opreşte în faţa supermarketului o doamnă cochetă trece printre vânzători ambulanţi leagănă o umbrelă de soare nu dă de pomanăzâmbetul ei e o uşă automată

în cutia liftului un păianjen mic tremură pe uşă mă feresc să îl agăţ când ies oricum nu va ajunge păianjen maredeschid geamul de la bucătărie pe pervaz e o buburuză galbenă o suflu cât mai departeoricum nu va trăi printre motoare întorc ceasul mecanic şi mă culc

timpul îşi înfulecă odraslele pe rând uneori metronomul loveşte timpanul mai tare nu e o soluţie să îmi dorm viaţa fiecare pui de somn creşte ca o balenă înghite bisericile cu totul vomită în adânc creaturi informe eu rămân înăuntru

număr două zile de nesomn mă întorc în oraş un bătrân cu umbrelă de soare aşteaptă în aceeaşi staţie de tramvai

toate acestea le-am aflat fiindcă în oraşul marecunosc doar două străzi pe dinafară

44

Toţi pruncii au ochi albaştri

plângi mamă lacrimile tale sunt ca argila lut moale şi cleios stai aplecată şi mulgi norii prea grei de ploaie sprijini soarele de cerul senin

o căldare plină e pieptul tău cald copilul apasă cu talpa toarta sânilor mâinile lui îţi frământă umerii rotunzi te ridici încet ca aluatul dospit eşti zidul de cărămidă arsă din tinda casei

vei ajunge până la grindăpruncul lipit de pielea ta crăpată va ţipa întâia oară mamă va cădea din braţele tale la picioare îţi vor creşte ghioceiclopote ninse vor vestio altă primăvară florile pământului se caţără pe tinezâmbeşti pentru fiul tăuprintre nori

45

Fir de mohair

zilnic maşina de cusut sforăia în camera cu perdea galbenă şi parfum de gutuierau crengi de măr înflorit pe masăşi platouri cu minciunele coapte ea era o bătrână cu paşii mărunţi mi-a lăsat doar urme moi de pisică pe neaua din gând vrăbii guralive zburătăceau la geam le gonea cu braţele învelite în şal de mohair gri în fiecare iarnă acelaşi zâmbea printre aburii ceaiului de tei şoptea poveşti despre gheţuri veşnice punea la uscat prune şi coji de portocală pe soba de teracotă

mă pieptăna cu mâini blânde ca gemul de caise cu cărare la mijloc şi panglici lucioase purtam mărgelele ei lungi până la buricşterpeleam baticuri de voal din dulap eram pentru ea Maria Stuart regină fără regat ea pentru mine zâna din cireşul de mai zâmbea şi înflorea alb împărţea fructe copiilor din stradă

amândouă pisam piperul şi scorţişoara învârteam mucenici mici de aluat scoteam sâmburii din cireşe amare bob cu bob încetişor treceau vremurile răbdarea creştea ca aurul filigranat

noaptea adormeam cu capul meu prea greu pe inima ei prea largăîntr-o zi mi-a spus că o doarea fost prima zi în care am plâns pentru că mi-era dragă

46

Refrene orele sunt măsurate în umbreurcând scările într-un oraş medievalpraful din alte veacuri se ridicăde la un zăvor la altul doi paşi înainte unul înapoiodată credeam că iubesc

precum ultima frunză greadintr-o toamnă târziepurtată pe umeriun alt porumbel alb cadedin vechiul turn de apărare

trupul mi-e înlănţuit de cântecepe care nimeni nu le fredoneazăîn ritm doi pe treiam ales drumul cel mai scurtcunoscut de toţi

câteodată îi întreb pe alţiicât este ceasulunde trebuie să mergodată credeam în dragosteeste singurul răspuns

47

Luaţi aminte

câte o clipă tremur câte o clipă îngheţ un balans pe firul de păianjen între braţele candelabrului din biserică vameşul drumurilor toate

e amar să zâmbesc sau să plângîmi ascund neputinţa ca pe-un glob de păpădie în sân nu mă pot lepăda de ea

din brazii de Crăciun curg lacrimi de răşină în cristelniţa în care m-au botezat nume de locuri unde m-am oprit hăituită de speranţe vii pe jumătate vise amputate fără anestezie cruci înălţate strâmb în furtună

păcatul deznădejdii ca o balenă a înghiţit alte fărădelegi într-o carcasă ce se strângenumele meu s-a despărţit de mine ca un bob otrăvit de vâsc alb

la fiecare răscruce trupul sau cuvântul

48

Anotimpul surâsului

într-o noapte fără stele am dezlegat cânepa cătrănită din urzitoarea viselor

împletesc pe sfoara neagră bulbi de ceapă aurii şi roşii zi şi noapte nod lângă nod pentru lacrimi nu există lumină verde nici frunză de leac peste pleoape

târziu am învăţat că lacrimile sunt limbi de vulturi care sorb din rănile cusutepână când sângele proaspăt musteşte din nouîndrăznesc să plâng rarnumai când toc ceapa cu acelaşi cuţitcare a scrijelit numele meu de copil

duminicile au devenit zile lucrătoareîmpletesc maşinal rădăcini coloratepentru iarna greapraful din clopote cadeîn zăpada pe care odinioarămă sfiam să păşesc

49

Mult prea senin

m-am învelit în cearşaful ud de-un timp mi-e rece şi cald adorm cu braţele şi picioarele legate un uriaş de lut într-o rânăcoşmarurile aleargă prin mine flacără albastră de alcool proaspăt picurat

apele mi-au furat casa mai am loc doar în podul cu vechituri am lăsat morile în voia vântului să se cureţe cerul de nori cel puţin noaptea să înfigă stelele diademe pe fruntea fecioarelor

mă legăn odată cu marea cresc pe dinăuntru mă întind până la ţărm o împărăţie de aripi şi stânci departe de lumea care m-a dezlănţuit

nu pot zbura nu pot încremeni lacrimile se aşează peste zâmbet ar trebui să se taie din pânza corabiei prea multă viaţă a ieşit la lumină prinde vântul în braţe cu totul funiile dor

din trup a rămas o noapte strivită sub crucea amiezii

50

Camee roz

dincolo de drum a poposit o pasărepeste aripi ninge de veacurighearele păsării intră în ţărânăcresc solzi noi de ghionoaie

pereţii sunt ca norii de furtunăcrapă albastru de singurătate un păianjen doarme într-o mandolină veche dulapurile pocnesc din rărunchi ceara s-a adunat în sfeşnic imortelele se scutură trupul îmi arde de sete şi frig

mă învelesc din nou în pătura cadrilată vânez pete de soare cu indianul meu de plastic beau ceaiul roz de dimineaţă flori de cireş acoperă legendele galopez ca viteazul în piele de tigru

în camera de alăturifrunzele de palmier căzute pe podease împrăştie în praful anticariatului

dincolo de drum miroase a iasomie

51

Galben

ne adunam pe laviţa îngustă lângă masa de scânduri roata de mămăligă aburea auriu la lumina becului de patruzeci de waţi bunica îşi deznoda colţul năframei bunicul tăia ceapa la mijlocul mesei inima ei gălbuie era pentru mine

în ochi am numai galben acum soarele peste căpiţele de fân miezul cozonacilor de casălumânările arse când era furtună păpădiile aprinse de Paşti în câmp chipurile înfrigurate în zile fierbinţi lângă ultima poartă

atâta aur Doamne am atins cu palma toamna coboară galben în cărare am ostenit precum copacii voi adormi somn alb de fluturi

52

Stare de agregare

am văzut prea mulţi fluturi care morînainte de-a se trezidin crisalidăbalerine de porţelan programatepiruete pe gheridoaneîn absenţa publicului

doar palmele miros a dafin cuvintele sunt crude ca mugurii îngheţaţi nici urmă de vânt să îi lovească nici lumină să îi deschidă

am amorţit de partea inimiijumătate aer jumătate apăcu trupul de amfibie flămândă între două geosfereo roată de fântână tot mai subţiremă trage în adânc şi-n afară

ceasornicarul meu bătrâna reparat pendula cu oglinziacum tace

53

Nevolnicie

de fiecare dată când plecam de lângă ei mai cădea unul mai murea unul creşteau ceţuri şi mlaştini în drumul meu

mi-erau toţi dragi fără să ştiu că iubirea e o boală a lanţurilor grele sau câtă nevoie aveau de mine din vina mea am plecat de câteva ori de-acasăa fost de-ajuns să rămân singură ca un pui de mâţă în grădina altcuiva

m-am ascuns în bibliotecăteancuri de cărţi citite au făcut ochii mari cele înţelese s-au lipit de piele ca un tatuaj adânc stigmat al nopţilor nedormite

mi-e dor de sălile de aşteptare reci să stau ghemuită pe-o bancă ore în şir până vine personalul în nodul de cale feratădar nu pot pleca din nicio gară toţi ştiu că am înţeles că şi ei au aflat povestea melcului de casă

mi-au rămas doar visele altorasă le sprijin cu tâmplele şi fruntea până doare

54

Trepte

pe scara în spirală balustrada a ruginit păianjenii stau ascunşi în colţuri zvon de porumbei răzbate din pod tencuiala veche cu miros de varză murată se desprinde în fâşii absoarbe ceaţa prin geamurile mici şi rotunde

bătrânul a adormit devreme s-a jucat toată ziua cu piese de loto de zeci de ori le-a amestecat şi numărat în săculeţ nu mai face diferenţa între o floare de mac albă şi una roşie prinsă la rever

bătrâna a uitat gustul esenţelor a copt clătite în care a pus un strop de rom le-a îndulcit cu gem de gutui vechi de doi ani le-a aşezat pe sobă într-o tavă de alpaca a început să croşeteze o pălărie cu bor mare încărcat cu căpşuni şi albăstrele

când au venit nepoţii scara vibra de la temelieera soare mai mult în fiecare geamcopiii fluierau tare în ocarine de lut au aruncat clătitele câineluişi-au împărţit piesele de loto dulceaţa rămasă în borcanghemurile colorate s-au rostogolit pe treptepână la parter

55

Operaţia

chirurgul glumeşte grosolan cu moartea ca şi cum ar persifla o cocotă bătrână pacientul se revoltă în tăcere acceptă in extremis să reintre în placentă sub becuri şi cuţite ca un făt născut prematur

pleoapele lui bat din inimă în inimă este eliberat printre valve se priveşte pe sine dedesubt însângerat învins luptând cu trupul amputat din locul unde spiritul se închide ca o cătuşă pe mâna unei fecioare

luminile se rotesc aspre sub retină în salonul de spital de multă vreme acelaşi schimb de noapte face loc turei de zi e ca într-un vis alb cu spinii ascunşi pacientul încă doarme stropii de ser fiziologic alunecă în sânge ca o grindină tăcută

se trezeşte din nou fără gândurifără să se privească pe sinepluteşte ca gălbenuşul în albuş în cearşafuri mototolite ştampilate

va purta acelaşi numeîşi va lepăda pielea veche de şarpe se va târî proaspăt într-o lume nouă va muşca mai adânc cu dinţii din faţă nici luna cât e ea de mare nu stă mereu în cerul ei

56

Orfanul

ca un zid cu mai multe inimistrânse una lângă cealaltăînaintau

în faţă un alt zidle apăsa piepturilesub soarele fierbintecâte o piatră legată de piciorcreştea ca un bulgăre de zăpadă rostogolit la vale

porţile s-au lipit s-au deschis una într-altainimile s-au întors acasăîn locaşuri separatepietrele s-au aşezat peste pietre

doar braţele lor mai dureauca nişte crengi smulsedintr-un copac fără rod

lângă zidul cimitirului un copil a desenat pe asfalt un soare care zâmbeşteîn cărbune

57

Drumul principal

stejarii cresc pe strada principală de peste douăzeci de ani mai ales la început câte unul prea slab la rădăcină era înlocuit

alţi copii s-au născut au devenit şi ei părinţi oamenii au început să uite câte un cutremur câte o stea căzătoare câte maşini erau pe stradă tramvaiul de odinioară care şi azi are acelaşi număr

stejarii au crescut prea încet trotuarul încă arde în soare

Dumnezeu ştie de ce un mesteacăn singuratic a rămas fără coroană după mulţi ani în spatele blocului meu dedesubt frunzele cad grele lacrimi de muribund într-un pahar cu apă

stejarii încă în picioare cresc foarte încet poate dincolo de ziduri dincolo de timpul în care gospodinele vor mai scutura praful pe strada principală

58

Torid

acoperă-mi somnul cu pietre străinule cu haină albastră dacă ai mână uşoară se vor preschimba în pâine coaptă pe vatră rotund între umăr şi şold

viaţa mea e un cuptor încins cu cât voi dormi mai mult aluatul va fi mai moale încetişor va dospi din nou voi fi la mijloc un zgrunţure de sare frământat în adânc

să nu mă-ntrebi cum mă cheamă cu orice preţ să nu mă trezeşti nu plânge dacă vei auzi că scâncesc ca pruncul în covată mă voi pierde în maiaua care fierbe

păstrează-ţi lacrima trebuie să ai inimă să stingi cu ea grăuntele de drojdie rămas la urmă

59

Carul fără loitre

carul cu inimă de lemn urcă încet fără loitre soarele creşte peste pădure bătrânul mână calul la pas ca şi cum ar număra în gând

fiecare copac are o inimă cei tineri răspund cu glas mai firav dosul securii loveşte să îi încerce câteodată ecoul mai puternic al celorlalţi e semn că toporul va lovi adânc inima cu sevă mai rară stânjenii coboară legaţi de carnumăraţi cât timp mai e rouă

a mai rămas un singur drum domol în carul cu loitrele ridicate bătrânul e întins legat la glezne

la fiecare răscruce oamenii se închinăîn urma carului doar păianjeni mici obosiţi de praf şi soare caută umbră sub scânduriflori vii cad din braţele copiilor în vreme ce ochii mai sunt umezi

din când în cândrăsună mai tare ecoul celorlalţica într-o pădure o singură inimă

60

Sangvină

un vânt cărămiziu bate puternicîn această eră cretacicăcu gleznele înlănţuiteridic munţi de fiecare datăcând îmi tremură genunchiicremene arsă din temelie

de prea multă oboseală se desprimăvărează greupământul mă apasă verticalocolesc încet coşciugul tateiprivegheat de stâlpii evangheliei

nu voi fi piatră unghiularăpentru altă catedralăsemăn cu o sfântă din capela cimitiruluiascunsă cu modestieîn colţul dinspre nord-vest

cred că vreauo nouă perioadă glaciarăsă îmi găsesc loc într-o inimăca într-un iglu

61

Recviem pentru somnul de zi

plouă cu ochi fără pleoape se strecoară printre ferestre înţepenite printre oamenii rămaşi fără gânduri care nu-şi mai pomenesc morţii nu mai îmbracă haine de duminică nu mai simt mirosul de lavandă sunt doar ochi rotunzi făcuţi grămadă pupile dilatate în nopţile polare sub-urbane

copiii şi bătrânii şi moaştele sfinţilor stau drepţi ca nişte chibrituri umede în cutiile uitate în sertarele încuiate în cămările fără circuite electrice ploaia i-a găsit dincolo de toţi pereţii nu a mai rămas niciunul să îi pese de întuneric

62

Albastru de Prusia

femeia în rochie albastră lucioasă ca beteala strălucitoare ca ochii de pisică artificiali răsuceşte o buclă de păr pe degetul inelar ţine mereu piciorul drept peste cel stâng prin colţurile buzelor în semicerc descrescător toarce cuvintele subţire dintr-un caier de vată de zahăr pleoapele ei dorm mai mult ziua ea vede printre gene un cer de catifea reiată albastru ultramarin

privită de aproape pare argintie ca o orgă de lumini are buzele mânjite de ruj urechile alungite de cercei dar nicio urmă de praf sub unghii nicio pată de parfum pe piept stă singură în fotoliu în holul teatrului stă singură la marginea rândului din mijlocul sălii actorii tropăie cântă şi cad ea se topeşte printre spectatori mereu dreaptă

ca o picătură de cerneală într-un pahar cu apă sub reflectorul albastru brusc invizibilă plânge

63

Un alt hotar

bătrânii au plecat de pe hotarul inimii celor tineri s-au rupt din rădăcină pietrele ca o pâine uscată frântă pe genunchi

aluatul nu a mai crescut sub ştergarul tighelit cu mâna tremurând se cerne praf de cărămidă în cuibul păianjenului din fereastra cuptorului de pâine

iarna ce vine va trece mai repede sub hornurile reci toate vor îngheţa ca într-un muşuroi uscat tăiat de coasă în martie când pământul va da colţi doar via de lângă casă va plânge cu broboane reci în fiecare lăstar

de Paşti toţi strănepoţii care abia au învăţat să meargăîn ultimul anvor călca peste păpădiile aprinse în curteuşor şi fără urmă

64

Obligatoriu

m-au exilat într-un oraş cu trotuare de sticlă din ziua de ieri mi-a rămas doar oxigenul expirat răsuflu rar din adâncime numai prin mască oricum nimeni nu mă recunoaşte şi nici eu

oamenii poartă câte un ghem de soare în loc de inimă umblă pe vârfuri se deşiră câte puţin firele din urmă se încâlcesc vorbe uitate în turnul Babilonului sentimente în malaxor

calc din nod în nod cu tălpile desculţe tot mai moi şifonate de atâta căldură ca ridurile de nou născut

am început să vorbesc în gândînvăţ alfabetul surzilorumbra mea s-a lepădat de mine stă spânzurată fără limbă de Steaua Polară

nici ea nu rămâne aicibătută în cuie

65

Amnezie

stau întinsă pe patul îngust respir cu gura deschisă limba amorţitătocmai când visam că vorbesc

ceva despre războiul trecut sau epoca de pace îndelungată fără graniţe mă obligă să ţintesc cu mitraliera spre craterele luniiunde visele sunt mereu inocente

mă trezesc cu buzele însângerate de atâta linişte şi cuvinte răpuse pe front fără semne de întrebareca merele discordiei despicate cu toporulca o cutie neagră a pilotului ghilotinat

îndes puterninc dopul şampaniei să nu explodeze beau doar apă dulce de la un izvorsfinţit în zori de zi

66

Brânduşă de toamnă

în fiecare noapte alerg printr-un coşmar care bate în roz şi violet de la primăvară către toamnă

din trupul meu pierdut în labirintul dintre sori viscerele mai sunt bune doar pentru cuţitul sacrificial un viitor prezisca o placentă nebuloasă din schelete de frunze

mi-e pieptul plin de stele gol de durere şi sânge un plasture de lună apasă inima bătătorită când voi cădea în ţărână va rămâne un crater deasupra şi niciun scaiete dedesubt

îmbracă-mă Doamne mai degrabă în glas argintiu de îngeri să fiu un clopot răsturnat cu buza către cer

67

Cafeaua de la ora 3 A.M.

singură şi vie trebuie să înghit dispreţ râsete sau ocară mă simt micămă simt la înălţime cu toată muzica din lume lipită de mine ca uleiul în discoteca de lângă benzinărie

nu pot să-mi adun bagajele să las dansatorii în urmăgărzile de corp ar observa ieşirea meadincolo de evenimentele zilei

în timp ce alţii dormprintre cutii de conserve tropicalemă strecor în bucătăria comună beau cafeaua încet mestec coji de pâine ca şi cum ar fi papucii mamei din vremea când îmi creşteau dinţii

68

Cărare între vii

între aracii înclinaţi de vântvia s-a sălbăticit pe cărarea abruptă urcă un bătrân cu soarele pe umăr

alături încă mai creşte sângele-voinicului cirochinii limpezi cad câte unul în corfa înnegrită

un copil cu ochii de cicoare stă într-o rână pe coama dealului priveşte în jos nu suflă un cuvânt bătrânul urcă printre viţe mai departe

copilul se lasă deodată de-a rostogolul ca un tăvălug în cărare ţinând braţele strânse la piept printre vii

69

Copilărie

pe atunci soarele curgea ca mălaiul măcinat proaspăt la scocul morii galben era chiar şi iarna când îl apăsam cu degetul mare ca pe un bumb neîncheiat la piept

tăiam cărare cu bâta prin lanul de buruieni înalte cu şosetele trei sferturi pline de ciucuri de scaieţi săream gardul ca un hoţsă nu mă afle nimeniîn livada noastră cu meri

când se înălţa carul mare peste şură alunecam pe gura ieslei în otava proaspătă şterpeleam scăunelul scobit cu trei picioare pe care şedea bunica la ora mulsului şi cântam mânzului cu piele de caramea

atunci toate inimile erau calde şi roşii ca formele de turtă dulce fiecare stea era o poveste şoptită de zâne în poiana narciselor

70

Corida hibernală

pe ecranul amintirilor am întins în cruciş sârme de uscat rufe privesc filmul prin hubloul maşinii de spălat un talmeş-balmeş cenuşiu umflat ca o mâţă castrată de zece ani

prinşi câte unul în cârlige de lemn se bălăbănesc şoareci alb-negru ca primele desene cu mickey mouse sârmele întinse drept împrăştie stropii de apă puricii din difuzorul televizorului tesla şoptesc noapte bună copii

tot nu se spală am luat fantomele de părcearceafuri îngălbenite arse cu scrum de ţigară în care au zăcut nopţi albe şi zile negre le scot la uscat înainte de prima clătire altfel nu îngheaţă

71

De la una la alta

bărbatul acela vâna fazani lăsa carnea la fezandat câteva zile agăţată de tavanul cămării

ţin minte cel mai bineschiţele lui în cărbune moale chiar pe Isus răstignit de mâna lui atât de încet şi subţire trăgea cu pensula orice linie ca şi cum răbdarea ar fi fost singurul papion alb înnodat cu grijă fără vreo pată fără şovăială se deplasa de la o zi la alta ca un melc sub un castel de nisip

de ziua lui pământul s-a zdruncinat de două ori când a murit l-au îngropat în două locuri sicriul nu încăpea adânc în groapă au pus apoi otravă de şobolani astupau o gaură apărea alta dar cu răbdare poţi trece peste toate pe dedesubtsau de la una la alta

mai am câteva pene de vânător deasupra rafturilor mele cu cărţi umbrele fug între pereţi şi tavan apar găuri în amintire fazanii agăţaţi tremură precum clopotele în grindină alte umbre dispar încet morminte pierdute sau regăsiteinocenteca nunţile de fluturi

72

Zugrav pentru inimă albă

am cunoscut un bărbat pentru care femeile erau ca sforile un nod în loc de cap un nod în loc de pântece uneori le încurca între ele strângea nodurile mai tare le desfăcea minuţios până când aţa era întinsă şi moale o petrecea printre degete în funcţie de dispoziţie o vopsea cu lac de unghii ori cu cerneală tipografică

dacă ploua sau ningea nu se îndura să le arunce le îmbrăca în ceară reciclabilă şi le dădea foc ardeau ca lanternele într-o mină de sare din tavan picurau lacrimi cenuşii până când cerul se limpezea

nu mai întâlnisem un astfel de bărbat care să se laude că plânge ori de câte ori doreşte

73

Sens interzis

am pierdut o viaţă mergând mereu pe mijlocul drumului între cele două sensuri pe linia trasă cu vopsea albă cu spatele drept şi privirea înainte ca şi cum aş fi purtat pe cap un coş cu o pasăre adormită

poate era mai bine dacă viaţa m-ar fi prins de chică să mă scuture zdravăn aşa cum unii prind căţeii abia fătaţi şi îi ţin cu capul dedesubt în căldarea cu apă de ploaie

dar eu mergeam înainte mă temeam să nu zboare pasărea de pe creştet departe de oraş de ţară de planetă în noaptea din spatele meu unde cineva pune la suflet eclipsa totală a pământului

74

Fără de ispită

sunt sora fiului risipitor multe ierni am aşteptat lângă vatră să port pantofii de mireasă ai mamei

fără să dezvălui secrete încuiate m-am sălbăticit între orbite am două sferturi de lună între umeri două ramuri de brad în cruciş àcele cresc direct în carne

departe de poveştile cu zâne citite în căruţa cu iarbă proaspătăîntr-un cuib numai al meu acum sunt mai trează când visez

număr descrescător paşii dintre fereastra închisă şi uşă mă întorc pe călcâie privesc soarele cum răsare drept fără strop de gelozie

75

Ghimpi de cactus

între mine şi ceilalţi fug trenuri fără nicio haltă permisă plutesc epave vikinge într-un deşert cu cactuşi înalţi

lanţuri de ocnaş mi-au ruginit în palmă spre asfinţit mă sfărâm câte puţinca o cărămidă veche

mai ies din când în când pe strada mare mă opresc lângă prăvălia ceasornicarului încă nedemolată lăcrimez într-o batistă albăaccesoriu demodat sub povara desagilor de întrebări fără răspuns

să fie oare noiembrieori martie?

76

Orbitor de alb

ningea mult prea insistent fulgi mari aproape cât ochiul pe nări pe buze întredeschise pe şalul alb dantelat de la bunica exact când nu ar fi trebuit să-l port aveam profil de stutuetă de porţelan ca o fată rusoaică mândră de cocoşnic

după mai mult timp mă opream respiram rar mă îneca întâi plânsul apoi oftatul în cele din urmă sughiţul poate de frig de nedumerire de povestea stranie despre vinul cald cu scorţişoară

cum de s-a ascuns el în sângele meu atunci că doar crescusem cu cireşe amare şi frunze de măcriş sălbatic sorbisem spuma laptelui muls toată copilăria fără să plâng pe velinţa aspră din lână de oaie ţurcană

cum a ajuns bărbatul acela în valţurile inimii mele şi nu s-a măcinat cu totul numai lacrimile se mai lipeau de nări de pleoape întredeschise ca un clei din rană de scoarţă de vişin nicio barieră niciun semn de sens unic niciun semafor aprins ori vreo biserică cu moaşte ferecate

77

Muntele de pietate

Doamne de ce n-am rămas copil lipit pământului să cresc crumpene în cuiburi să mestec mămăliga la asfinţit? porţile hapsâne ale oraşului m-au înghiţit de-a valma cu traista ţesută de bătrânii mei de atâta timp am rătăcit în pantofi pingeliţi an de an de Bună Vestire în veston cusut cu aţă albă la căptuşeală

manechinele din vitrine zâmbeau seara cu un aer astral sub neoane de culoarea acadelelor cu peruci pudrate lucioase ca vata de zahăr la carnaval schimbând hainele şi capetele în fiecare anotimp

într-o zi am cules zece lei de pe trotuar nimeni nu era alături în afară de vântul ce izbea chioşcul florăresei la colţul străzii în altă zi am găsit zece lei în balcon mi-am făcut cruce fiindcă nu aveam cui să îi dau înapoi a fost o zi cu soare de duminică

uneori stau singură în bucătărieînmoi pâine în apăo presar cu zahărsă simt gustul copilărieica o sărbătoare

ţin strâns în palmă o inimă de aur prinsă cu lanţ subţire pe care n-o voi amaneta

78

Lacăt greu oxidabil

mă aplec sub barierămerg pe lângă sârma ghimpatălătratul câinilor de pazăferestrele cu jaluzele închisefără răspunsuriatunci când cineva strigă nu

împietrită de grindinădupă o tăcere îndelungatăca un anestezic injectat în măduvăsunt atât de trează încât tremurpână în vârful unghiilor

întorc capul pe spate să îmi plouă în ochi să pun capăt acestui moment fără durerestrângând cureauala ora siestei celorlalţi pe strada aceasta înfundată

un fierăstrău cântă în capul meuca o uşă care scârţâie prelungdeschisă şi închisă încontinuusunt un cadavru sensibilpe o nicovală de pământ

79

Lied pentru lună şi luceafărul de seară

în lumea unei femei singure fiecare crăpătură din perete este un junghi intercostal paşii vecinilor o apasă pe piept când respiră dacă mişună şobolani în subsol fiori reci îi urcă pe spinare

altundeva o mamă alăptează şi un copil plânge în casa femeii singure ruginesc ceasuribarometre şi fermoare toate curg când plouă trupul ei e ca un biscuit umed din proviziile ascunse în tranşee de viitori eroi necunoscuţi

departe de zidurile oraşului râul macină încet pietrele iarna pe sub gheţuri în jurul singurătăţii bolta cerului se închide ca o placentă cu vene din stele albastre

femeia îşi pileşte unghiile în carne

80

Dungi şi buline

Înainte de moartea tatei mi-am cumpărat un ghiveci cu o plantă micuţă, un vlăstar fragil cu frunze verzi punctate galben. Tata a venit la mine în vizită cu o felie mare de pepene verde cu dungi verde închis ca fierăstrăul pe coajă. A pus-o în frigider şi m-a privit îndelung cu ochii goi. Mă ierţi? A întrebat. Nu am înţeles ce voia, trecusem prin momente grele alături. Şi am răspuns da din toată inima. Privirea lui s-a înfipt atunci ca un cuţit printre amintirile mele. A murit câteva zile mai târziu, după ce mi-a dat şoptit cu greula telefon că trebuie să mă mut în altă casă.

Peste un timp l-am ascultat, luând cu mine din acel loc planta mea fără floare care se înălţase puţin. Am aşezat-o pe birou lăsând-o să crească, frunză după frunză din tulpina subţire, ca o scară pe care urci cu multă greutate. Sunt opt ani de atunci şi ea este singurul meu copil, prieten, soţ. A crescut foarte încet şi neîntrerupt, i-am schimbat pământul de câteva ori. Ea a rămas în rădăcini, micuţa mea comoară verde tărcat. Acum sunt o bunică mândră pentru trei noi lăstari, răsăriţi la picioarele ei. A trebuit să o leg de un băţ de sprijin, să crească dreaptă în lumină. Când o privesc văd privirea tatei, adâncită în ochii mei cu durere.

81

Fiat Lux

dimineţile bat imperativ cu pumnul strâns în toate porţile închise ca gheaţa închisă într-o sticlă pe coridorul fără lumină

fiecare proprietar are uşa lui în spatele căreia repară pardoseală pereţi ferestre ascute cuţitele boantetoacă hrana pentru câinifrunzele de pătrunjel pentru supă

l-aţi văzut cumva pe nimeni întreb uşile închise cu spinarea grea încă dreaptăîn ţara minunilor nimeni nu plânge ceilalţi sunt orbi în culorile toamnei aşează pleoapă peste pleoapă uşor precum frunza peste frunză mormane de ochi goi fără pupile fără să se deschidă

încă mai văd să bat la uşi întinzând cutia milei în întuneric speranţele sunt degete subţiriating uşor globul pământesc o jucărie care nu se mai învârte şi totuşi se clatină

82

Reţinere

Nu am crezut niciodată că mi se poate întâmpla aşa ceva: să intru în rezerva spitalului, să şed aici, într-un fotoliu îmbrăcat în catifea, doar pentru a fi martora acestei scene din faţa mea, atât de aproape încât pot să aud suspinele pacientei, sau doar să le imaginez. Momentul în care asistenta operează o stimulare cardiacă electrică, următorul moment în care femeia întinsă pe pat tresare cu totul, saltă uşor din pat ca o jucărie cu arc din cutie. Dacă aşfi un medic adevărat nu mi-ar păsa, ori cel puţin nuaş simţi slăbiciunea aceasta în oase, atârnând peste fotoliu. Sunt doar un spectator cu o minte puternică şi un trup fragil, alături de un suflet înfrăţit cu mine.

Diferenţa este că eu port alb, un alt fel de uniformă într-un loc în care oricine are una, dintr-o pânză uşor mai albă decât a asistentei. Ora de vizită s-a terminat, voi sări din nou peste pauza de masă.

83

Piatră de var

mă pudrez în faţa oglinzii îmbrăcată în haine de Pierrot cu şapca peste ochi şi urechi

a nins atât de mult încât nu pot alege între negru şi alb aştept să vină primăvara să strâng în braţe un mesteacăn tânăr să iau cu mine boala copacilor

nu voi mai plânge ziua de ieri ca o mumie îmbălsămată într-o cameră ascunsă soarele se va feri din calea mea un om încă viu în zdrenţe de lepros

84

Lecţia de anatomie

dimineţile sunt tot mai grele în presiune atmosferică precum hainele vagabondului pe masa de disecţie într-o facultate de stat o studentă fără batistă îi zâmbeşte calin împuţitule zice ea

la lecţia despre creier au fotografiat scena printre zâmbete grimase şi aere incipiente de indiferenţă pe masă erau doar piese anatomice

după amiaza la biserica cu hramul Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul clopote de vecernie răzbat printre trandafiri sub un nor roz care dispare încet

studenta la medicină deschide larg portofelul de piele o iconiţă plastifiată binecuvântează preotul trece pe trotuarul dinspre nordvest

serile sunt tot mai grele sub felinarul spart pe jumătate un porumbel alb a căzut

85

Vânt printre spice

priveşte-mă cu atenţie ochii mei se deschid sub pleoape atunci când adormipământul a muşcat din minepână când am rămas ca o semilună între orbitele tale

m-am născut când ai gustat strugurii din via bătrână am vieţuit în toate locurile unde ţi-ai pierdut amintirileam renăscut în fiecare ploaie

lacrimă din lacrima tastrop de ceară fierbintepe linia vieţii din palmămăsor bătăile inimii taleîntre două big banguri

sângele apă nu se facesunt mortul tău mă vei purta încă un timpîn spate

86

Sculptură în lemn viu

Încă mi-e frică de mobila grea în special de cea din lemn negru lustruit mâncat de carii... nu mai vizitez muzee sau case cu antichităţi chiar dacă nu au oglinzi un cântec de inimă albastră creşte între mine şi lutul ars rotunjit ... nu mai admir clavecine cu trandafiri incrustaţi cele două tablouri moştenite îmi reproşează tot ce n-am uitat ...într-o zi mobila a început să pocnească precum un cântec de greieri nebuni în plin soare ... cu inima din stop în stop am fugit în stradă dar norii nu veneau să pot alerga desculţă să cad ca fulgerul descărcat în noroiul din rigole ...

Câte muşuroaie de furnici şi câţi stupi sălbatici s-au clădit în măduva mea ...stau dedesubt oftez greu văd şi simt prin buricele degetelor marşul lor din colţ în colţ ...n-am suportat insectele niciodată e vina mea ... în afară de fluturii de vară şi cel mult nunţile libelulelor sau buburuzele toamna ... de curând am aflat că vorbesc limba gâzelor mă trezesc noaptea dacă vreuna se urcă deasupra patului presimt fiecare gâză nou venită indiferent de mărime ... poate că sângele meu e acum ca vinul învechit şi inima măsoară timpul odată cu insectele până când iarna pământul se odihneşte ... în martie fie şi de bună vestire aceeaşi cruce ne cade la toţi în spinare acelaşi lanţ al slăbiciunilor sălbatice ne leagă de pădurea vie în care copacii cad din picioare ...

Târziu am înţeles că între mine şi lună e doar un salt acrobatic în plasă de păianjen ...mult prea târziu...

87

Micşorare

bărbatul cu nori în privire m-a închis între coastele lui tânără Parcă a unui ev biblic

cu inima strânsă de ploaieel mă aşează cu grijă ca pe-o floare presată semn în cartea lui de căpătâi citeşte monoton şi indiferent întoarce fila peste mine

sunt o poveste îngălbenităplouă ca-n zorii unei duminici în sămânţa în care stau pitită încolţeşte lumină de mucegai

88

Viitor ştampilat

am cumpărat de la anticar Portretul lui Dorian Gray cu file râncede ca timbrele dintr-un clasor vechi

alergam spre casă în pas de ştrengar mirosea a iasomie pe la colţuri pe străduţele ca labirintul ascunse în oraşul mare în rochia mea cu volane

după primul capitol a început ploaia cu ochii tot mai palizi citeam cartea zdrenţuită sub abajurul cu fluturi morţi ronţăiam ca un şoarece amintiri din viitor

la o fereastră un motan cenuşiu privea dincolo de perdea pe asfaltul umedgândurile mele se târau ca nişte melci bolnavi fără auz

lumea este câteodată o oglindă cu argintul scorojit

89

Traverse

nu mai vreau şi restul am uitat transpir pe tâmple când trebuie să îmi doresc chiar legea gravitaţiei mi se pare un obstacol prea mare pentru căderea mea

mi-am pierdut aproape toate visele îngropate în moloz vechi ca mingea dezumflată a unui copil orfanfugeam după zmeură sălbatică până când furtuna s-a dezlănţuit

pesemne că în adânc prin sistemul de canalizare se transmite codul morse al disperării pulsul sângelui pompat fără voie visele pierdute ca brăţările prea largi găsite din nou numai în curtea altora cu miros de rugină şi nămol

nu mai vreau gust dulce sau amar înghit ca un paralitic câte o gură de aer fără să mă trezesc sau să adorm

cu capul lipit de şine ascult cum se întoarce dinspre munte o mocăniţă

90

Rugă

pădurea de lumânări aprinse sfârâie în nisipul din tipsie zumzetul credincioşilor ca un stup într-o scorbură mă străbate din tălpi până în creştet

flăcările se apleacă sau stau drepte stinghere sau contopite cu degetele calde îmi caut cărare între vii şi morţi

în curte e un măr bătrân aplecat la pământ către răsărit umbra lui cade pe o piatră de mormânt anii măcinaţi de viscol stau în picioare

oamenii stau umăr lângă umăr clopotarul trage frânghia până jos încep să simt cum tace pământul mă închin respir adânc sub bolta pictată cu stele

91

Umbre de castan

la ora dinainte de asfinţit când lumina înoată ca peştii cu solzi arămii aproape de faţa apei mă încingea un dor amar de libertate

alergam în scaunul cu rotile cu mâinile bătucite în loc de tălpi îmi ţineam viaţa direct în palme rătăceam pe aleea cu morga înghiţind hălci de aer îmbălsămat cu floare de castan

hohoteau în jurul meu toate pacienţii râzând că eram şchioapă infirmierele indignate că vomam în pat copiii de la secţia de pediatrie oalele goale trântite la cantină borcanele de la fereastra de sus a morgiicu materie cerebrală didactică erau toate galbene de râs ca frunzele bolnave

învârteam roţile tot mai iute mereu pe mijlocul aleilor mă aplecam după câte o frunză ca o mână cu degete schimonosite sub sfântul soare

uitasem să plâng uitasem că nu râsesem niciodatăcu adevărat

92

Tactil

mă întorc aproape oarbă ca un copil rătăcit pe unde am însemnat drumul cu fărâme calde de inimă le adun în palme dar nu se potrivesc la loc

să fi fost inima mea sau a altcuiva mă întreb în timp ce respir tot mai rar boabe de sudoare picură ca într-o peşteră atât de necunoscută atât de intimă

pretutindeni sunt acasă printre ochii întredeschişi lumea e o fântână în care strig

93

Un cerc intim

nu mai ştiu unde am ascuns capotul de culoarea piersicii ros de molii prin buzunare

degetul mic al piciorului drept iese printr-o gaură din ciorap ce importanţă are dacă e singur şi îngheţat dacă zgârie podeaua cu unghianimeni nu va descifrapergamentul de dedesubt

casa mea e o dantelă subţirecreşte în lemn ros de carimiroase puternic a naftalinăşi cafea râncedădupă prea multe nopţi fără somn

amestec încet cu linguriţa cu degetul mic în extensie scriu litera Ocu mâna stângă

94

Ultimul măslin

- omule hapsân de ce ai ochii goi?- nu e adevărat copile caută în adânc să vezi peştii de cristal sub prundul fântânii taine nemărturisite în care nici sapa hoţilor nu a tăiat nici ciutura stăpânului nu a furat

- omule eşti ca floarea scaiului nimeni nu te gustă în afară de caprele cărunte- soarele te orbeşte copilul meu

altfel ai şti că m-am legat demult să cresc pe un pământ care nu tremură pururea doar pe limba adevărului să tac până când vor cădea stelele toate sub tâmple până când nebunii vor uita râsul şi plânsul mă vei ţine de mână ramură plecată în vânt cu un cuţit de os mă vei tăia la răsărit

95

(Auto)portret imperfect

poate de vină sunt anii vârsta la care femeile trecute îi repetă zâmbind că ea este încă tânără

are bucătărie şi cămară ticsite cu condimente şifonier cu lavandă şi săpunuri între cearceafuri chiar şi trusă de manichiură pentru zilele ploioase în casa ei florile primite în dar îşi pierd parfumul într-o oră

singurătatea o macină cu măsele ascuţite durerea loveşte brusc stă dreaptă cu fruntea lipită de perete într-un joc dea v-aţi ascunselea

numără de câte ori s-a îmbătat cu visepăstrate la recesau câte coşmaruri au trecut ca argintul viuîn nopţile cu stelele ascunse

numără de câte ori latră sau muşcă prezentul ca un mops bătrân cu limba scoasă îşi plimbă degetele pe stampe din trecut acoperite cu un film de acuarelă se gândeşte la viitor ca la o colecţie de caramele fără gust care smulg dinţii din alveole

ea e doamna cu o umbrelă pastelată vara şi neagră ca corbul la înmormântări

96

Audienţa

tânăra fată plânge a întâlnit odată un bărbatnu s-a întâmplat nimic altceva decât că-şi aranjase părul pentru el

femeia în vârstă o priveşte grea în fotoliul ei curăţindu-şi ochelarii încetrăspunde mai întâi fetei apoi audienţei pereţilor gândeşte cea tânără de ce oare erau ziduri în acea conversaţie

femeia în vărstă cumpăneşte cu atenţie vorbele draga mea tu nu ştii că orice bebeluş moare dacă nu plânge

tânăra femeie priveşte în gol pare să se dizolve în zugrăveala albă mai ales pe linia dintre tavan şi pereţi

de ce oare plânge cealaltă se întreabă ea e doar boala mea de ochi răspunde femeia în vârstă

femeia singură pleacă sare peste două trepte deodată secretele ei rămân ca un pruncîn poala altei femei

97

Biografie

eram copil şi îmi ploua în păr ieşea soarele şi lutul creştea rotund o ulcea în mâna olarului era trupul meu dinspre tălpi spre creştet

alergam roată în jurul copacilor cu hăţuri strânse pe trupdupă cum se schimba vântul inima cât un bob de rouă ascuns trăgea numai hăis sau cea

câte puţin pădurea şi-a strâns rădăcinile aspre în tâmplele mele crengile taie pământul ca un plug merg printre oameni pe vârfuri codru adânc de-a-ndoaselea

lutul mi-e moale şi uşor prin el îmi trec braţele şi desenez pe gâturi de ulcele flori de mac

98

Os şi piatră

puneţi în lanţuri pietrele să nu se mai macine singure la colţuri opriţi avalanşa să nu sece izvorul sub bolovani

sunt numai cruci de fier pe marginea cărării morminte de eroi fără nume de pe vremea când pietrele zburau ori cădeau grămadă din cer

aruncaţi pietrele în temniţă nu în oameni opriţi-le au început să crească înalte piatră cu sare peste trupurile noastre zidurile lăcrimează mii de Ane plâng încet că s-au cununat cu Manole

morţii noştri au oasele subţiri şi nu-s de stâncă suntem tot mai reci şi uscaţi unii faţă de alţii faţă de noi înşine Doamne

99

Joia mare

când au ridicat casa tinerii au aruncat stupii părinţilorau sădit un măr şi un păr soiuri bune s-au ţinut tari pe pământul sărac au crescut peste ţigle

fructele pocneau înspre toamnăbătrânul le aduna câte unulcu mânecile albe suflecatepentru cazanul de ţuicăaştepta să mai treacă peste un ansingur în casa lui veche

la masa din curte se bea tărie se discută despre religie şi Dumnezeucu voce tarecot la cot către searănorii sunt nehotărâţilasă apa să cadă rarîn săptămâna patimilor

bătrânul aşteaptă în cămaşă albăcu căciula din blană de mielalături de tâmple

ploaia aproape stăîn ţărâna cu riduri încă reci veşnicia e pomenită de la rădăcinăcreşte în pomii cu guler de floareodihnească-se în pace

100

Cântec candriu

în curtea spitalului era un bărbat o spuză amară de cuvinte îi curgea pe lângă buze ca ploaia torenţială la scoc

nu ştiam dacă văd trecut sau viitor pe chipul lui anii erau amprente incerte vorbele răneau ca o sapă cu care tragi încet cartofii din cuibar „nu-i adevărat că sabia nu taie capul plecat”

îmi aminteam că nebunul de pe deal înţelege mai bine cum apune soarele în timp ce eu plâng că maică-mea mi-a omorât ghioceii norvegieni şi peruşul cu glas dulce fără să pot spune de ce fără să am voie să spun ceva despre omul care bântuie pe orice alee cu capul plecat

101

Zuluf de floare

dragostea precum o glumă bună despre moarte se naşte când o fetiţă îşi pune cireşe la urechi iar bunica simte un cârcel în inimă

se aprinde greu ca foculdin amintiridar rămâne tutunul în tabachera vechepe care nimeni nu o curăţă

amară este dragostea ca o colivă cu prea mult zahăr ca un suspin pe care nu-l poţi smulge din carne nici cu acul

102

103