Un experiment - Cuptorul de pâine

13
Cuptorul de pâine experiență de constructor Îmi doream să fac acest cuptor încă de când am cumpărat proprietatea. Casa avea un vechi cuptor, deteriorat şi mult prea mare. Acum, că mă uit în urmă, câteva lucruri le-aș face altfel. Și le descriu în această parte de început ca să le aveți în minte ca o alternativă dacă veți avea răbdarea de a citi materialul. 1. Am considerat că dacă folosesc jumătăți de cărămidă, voi obține o curbură mai frumoasă, o față mai lină, atât la interior cât și la exterior. Este adevărat, dar prețul plătit este următorul: cu jumătăți de cărămidă, suprafețele de suprapunere sunt mai mici. Cu cât vă ridicați spre cercurile mici ale cupolei, suprapunerea devine mai dificilă. Și acolo unde legatura între cărămizi nu este suficient de bună apar crăpături, care se transmit și în tencuială. De asemenea, se face o grămadă de mizerie (ca și cum tot procesul în sine n-ar genera dstulă) și ia mult timp. 2. Eu am creat un anume pat de sticlă, pe care l-am gândit ca izolator dar și ca un colector de căldură. Ca izolator sunt sigur că e foarte bun. Dar poate că un strat suplimentar, deasupra, de sticlă spartă ar înmagazina mai multă căldură în vatră. Sigur că și aici poate fi o discuție: mai multă căldură în vatră, deci o coajă mai arsă în partea de jos. Materialele folosite: - cărămidă ţigănească: eu am folosit cca 1,8 m3. Pare mult, dar hornul a necesitat foarte multă cărămidă; - cărămidă de şamotă - pentru vatră; - cărămidă celulară modernă (bloc ceramic). Aceasta nu este neapărat necesară, dar am folosit-o pentru că deja o aveam şi, fiind mare, a scurtat mult timpul de zidărie pentru soclu. - pământ galben, din marginea satului; - nisip cu bobul mare; - var pastă; - pentru tencuit şi zugrăvit; - un sac de ciment, folosit la soclu. 1. Proiectul Am considerat importantă documentarea. Am văzut foarte multe cuptoare din sat şi din satele înconjurătoare. Am stat de vorbă cu oameni care le folosesc sau care mai ştiu câte ceva despre cuptoare. Si, bineînţeles, m- am documentat pe internet. site-uri recomandate: http://www.traditionaloven.com http://www.fornobravo.com Am considerat că un diametru interior de 1,2m este suficient pentru nevoile mele. Ca şi grosime a peretelui, am ales grosimea de o jumătate de cărămidă. M-am gândit că dacă observ că grosimea trebuie mărită, o pot face uşor adăugând un strat de pământ la tencuiala cupolei. Dacă grosimea este mare, cuptorul ţine căldura mai mult, dar se încălzeşte mai greu. Multe cuptoare sunt construite din cărămizi intregi aşezate pe lăţime (grosimea fiind tot de jumatate de cărămidă). Eu am ales să sparg cărămizile în jumătate, pentru că se îmbină mai frumos pe circumferinţă.

description

priectare, material, executie pentru un cuptor de paine din caramida

Transcript of Un experiment - Cuptorul de pâine

Page 1: Un experiment - Cuptorul de pâine

Cuptorul de pâine experiență de constructor

Îmi doream să fac acest cuptor încă de când am cumpărat proprietatea. Casa avea un vechi cuptor, deteriorat şi mult prea mare.

Acum, că mă uit în urmă, câteva lucruri le-aș face altfel. Și le descriu în această parte de început ca să le aveți în minte ca o alternativă dacă veți avea răbdarea de a citi materialul.

1. Am considerat că dacă folosesc jumătăți de cărămidă, voi obține o curbură mai frumoasă, o față mai lină, atât la interior cât și la exterior. Este adevărat, dar prețul plătit este următorul: cu jumătăți de cărămidă, suprafețele de suprapunere sunt mai mici. Cu cât vă ridicați spre cercurile mici ale cupolei, suprapunerea devine mai dificilă. Și acolo unde legatura între cărămizi nu este suficient de bună apar crăpături, care se transmit și în tencuială. De asemenea, se face o grămadă de mizerie (ca și cum tot procesul în sine n-ar genera dstulă) și ia mult timp.

2. Eu am creat un anume pat de sticlă, pe care l-am gândit ca izolator dar și ca un colector de căldură. Ca izolator sunt sigur că e foarte bun. Dar poate că un strat suplimentar, deasupra, de sticlă spartă ar înmagazina mai multă căldură în vatră. Sigur că și aici poate fi o discuție: mai multă căldură în vatră, deci o coajă mai arsă în partea de jos.

Materialele folosite:

- cărămidă ţigănească: eu am folosit cca 1,8 m3. Pare mult, dar hornul a necesitat foarte multă cărămidă; - cărămidă de şamotă - pentru vatră; - cărămidă celulară modernă (bloc ceramic). Aceasta nu este neapărat necesară, dar am folosit-o pentru

că deja o aveam şi, fiind mare, a scurtat mult timpul de zidărie pentru soclu. - pământ galben, din marginea satului; - nisip cu bobul mare; - var pastă; - pentru tencuit şi zugrăvit; - un sac de ciment, folosit la soclu.

1. Proiectul

Am considerat importantă documentarea. Am văzut foarte multe cuptoare din sat şi din satele înconjurătoare. Am stat de vorbă cu oameni care le folosesc sau care mai ştiu câte ceva despre cuptoare. Si, bineînţeles, m-am documentat pe internet.

site-uri recomandate: http://www.traditionaloven.com http://www.fornobravo.com

Am considerat că un diametru interior de 1,2m este suficient pentru nevoile mele. Ca şi grosime a peretelui, am ales grosimea de o jumătate de cărămidă. M-am gândit că dacă observ că grosimea trebuie mărită, o pot face uşor adăugând un strat de pământ la tencuiala cupolei. Dacă grosimea este mare, cuptorul ţine căldura mai mult, dar se încălzeşte mai greu. Multe cuptoare sunt construite din cărămizi intregi aşezate pe lăţime (grosimea fiind tot de jumatate de cărămidă). Eu am ales să sparg cărămizile în jumătate, pentru că se îmbină mai frumos pe circumferinţă.

Page 2: Un experiment - Cuptorul de pâine

Zonele delicate constructiv sunt:

1 - îmbinarea dintre tunel şi cupolă 2 - închiderea cupolei 3 - trecerea de la tunel la horn

2. Soclul

Peste primele două rânduri ale soclului am început pregătirea pentru vatră. Mai întâi un rănd de cărămidă clasică. Pe urmă am construit partea din faţă a soclului. Aceasta are rolul de a susţine tunelul şi mai ales hornul.

Page 3: Un experiment - Cuptorul de pâine

3. Vatra

Are rolul de izolator termic / acumulator de căldură, împreună cu cupola. În vechile cuptoare veţi găsi un strat de cca o palmă de sticlă spartă. Soluţia aleasă de mine:

- la bază, un strat de cărămidă clasică; am umplut rosturile cu pământ galben; - un strat de nisip (cca o palmă); - am aşezat sticle întregi, una lăngă alta, astfel ca spaţiile dintre ele să rămână cât mai mici; am socotit că

pernele de aer din fiecare sticlă vor fi un bun izolator termic. - încă un strat de nisip, care să acopere total sticlele; acest strat trebuie bătut bine cu palma şi apoi

netezit şi nivelat foarte bine. - peste acest strat am aşezat încă un rând de cărămidă clasică; acum am ajuns cu vatra la nivelul exterior

al soclului.

Rosturile au fost umplute cu praf de pământ galben. Am încercat să obţin o suprafaţă cât mai uniformă.

4. Vatra- stratul final

Am folosit cărămidă de şamotă. Aceasta are suprafaţa mult mai netedă şi mai rezistentă. Este mai scumpă decât cărămida normală, iar plusul de calităţi termice nu justifică utilizarea la construirea întregului cuptor.

Cărămizile au fost aşezate cât mai aproape une de alta şi fixate cu pământ galben. Suprafaţa finală trebuie să fie foarte netedă. Ea va fi suprafaţa de lucru a cuptorului. Rosturile au fost umplute cu praf de pamânt galben.

Page 4: Un experiment - Cuptorul de pâine

5. Despre pământul galben

Pământul folosit la sobe şi cuptoare trebuie să aibă anumite calităţi: să nu conţină materiale organice (acestea vor arde); să aibă un conţinut ridicat de silicaţi şi alumină. Acesta se găseşte în cele mai comune locuri şi se recunoaşte datorită culorii mai deschise care poate bate spre galben, alb sau rozaliu. Mortarul Dacă este prea lutos, pământul trebuie amestecat cu nisip. Din experienţa mea, recomand nisip cernut, foarte bine spălat (fără mâl) şi de preferinţă cu bobul mai mare decât foarte fin. Conţinutul corect de nisip va împiedica apariţia crăpăturilor. Ca referinţă ochiometrică, am luat ce am citit pe internet: 50% nisip şi 50% pământ galben pur. Spre norocul meu, pământul din marginea satului a fost foarte aproape de aceasta consistenţă. Amestecat cu apă, am obţinut un mortar mai degrabă tare decât moale. Fotografia de mai jos poate ajuta: am facut în palme o bilă de mortar şi am lăsat-o să cadă de la cca 80cm; fotografia arată cam cât s-a turtit bila. Important: nu trebuie să apară crăpături.

6. Scheletul

Am făcu un schelet din lemn. În final el va fi ars la primul foc. Am folosit doar 8 nervuri.

Una dintre nervuri este aşezată pe direcţia tunelului. Mă va ajuta să fac joncţiunea dintre cupolă, tunel şi horn.

Page 5: Un experiment - Cuptorul de pâine

7. Primul rând

Se vede de ce am ales să folosesc jumătăţi de cărămidă. Se aşază frumos în cerc. Primele 3 rânduri sunt aşezate pe acelaşi contur, intercalate. De aici înainte am folosit numai mortar din pământ galben atât pentru lipire cât şi pentru rostuire.

Page 6: Un experiment - Cuptorul de pâine

7. Cupola şi tunelul

Am mers în paralel cu rândurile înclinate ale cupolei şi ale tunelului. În felul acesta am considerat că pot face mai bine zona de îmbinare. Am făcut şabloane pentru tunel.

Se pot vedea distanţierele din lemn pe care le-am folosit la fiecare cărămidă pentru a păstra unghiul de rotire a fiecărui rând.

Spaţiile dintre cărămizi au fost umplute conştiicios cu mortar din pământ galben.

Page 7: Un experiment - Cuptorul de pâine

Am avut grijă să nu am niciunde rost peste rost.

Page 8: Un experiment - Cuptorul de pâine

8. Cupola şi tunelul - alte detalii

Cand unghiul de înclinare a crescut peste 45gd, scheletul, folosit pâna acum doar orientativ, a avut nevoie de zone mai dese. Le-am rezolvat cu nuiele de salcie. Acestea sunt foarte elastice, urmaresc conturul de arc de cerc si pot susţine uşor cărămizile.

De asemenea se poate vedea că în zona de joncţiune cu tunelul am folosit cărămizi sparte astfel încăt să se potrivească ambelor contururi.

Page 9: Un experiment - Cuptorul de pâine

9. Închiderea cupolei

Pentru ultimul rând am fasonat cărămizile ca în fotografie. Toate erorile dimensionale s-au adunat aici, astfel ca nu am obţinut un cerc, ci mai degrabă o formă de ou, ascuţit spre partea cu hornul.

Am facut din cărămidă mai multe pene care să tensioneze închiderea.

Bătând usor, am tensionat pe două direcţii şi apoi am umplut golurile cu pene mai mici, tot din cărămidă. La final, totul a fost rostuit cu pamânt galben.

Page 10: Un experiment - Cuptorul de pâine

La fel am procedat şi la tunel, pentru a obţine o zonă orizontală de sprijin a hornului.

10. Tencuirea cupolei

Am terminat partea specifică de cuptor.

Tencuirea este o parte delicată. Problema este ca tencuiala să nu crape. Unii recomandă chirpici. Eu am ales să adaug mai mult nisip la pământul galben folosit până acum. Particulele de nisip dau rezistenţă stratului de pământ. Reţeta mea:

- o lopată nisip mare (bine spălat) - 2 lopeţi nisip fin (cernut, spălat) - 3 lopeţi pământ galben folosit la zidirea cuptorului - apă

Page 11: Un experiment - Cuptorul de pâine

11. Hornul

În cazul acesta particular, eu am avut nevoie de un horn uriaş. Golul lui este de o cărămidă.

Şabărul Un detaliu important la hornul unui cuptor este ceea ce aici se numeşte şabăr. Adică o tablă care secţionează golul hornului şi acţionează ca o diafragmă, cu rolul de a închide hornul după arderea lemnelor. În felul acesta aerul cald nu mai iese afară pe horn.

Page 12: Un experiment - Cuptorul de pâine

12.GATA

Mulţumiri

Cele mai calde mulţumiri lui Marius Bara din Criţ, care m-a ajutat la acest proiect cu pricepera lui de zidar şi cu entuziasmul lui.

Page 13: Un experiment - Cuptorul de pâine

LIMITĂRI

Aceasta este experienţa mea. Este alegerea cititorului dacă foloseşte sau nu, total sau parţial, această descriere pentru construirea unui cuptor. Prezentul material nu are caracter de indicaţii tehnice şi nu induce nici un fel de responsabilitate a mea asupra rezultatelor obţinute în urma aplicării în practică a celor citite pe această pagină. Fotografiile şi textele sunt protejate de legea română a drepturilor de autor. Ele pot fi folosite gratuit pe Internet numai cu însoţite de menţiunea: "sursa www.zorele.ro".